Crioterapia reprezintă un mijloc terapeutic important din domeniul mai

larg al termoterapiei.

Spre deosebire de scăderea temperaturii întregului corp (hipotermie),

crioterapia se referă la scăderea temperaturii pe o regiune localizată.

Crioterapia constă în aplicarea factorului de răcire sub formă de

comprese, împachetări: tamponări, fricțiuni cu pungi umplute cu gheață sau
apă rece, scufundări în apă rece etc

În medicina fizică, crioterapia este o componentă a kinetoterapiei, în timp

ce aplicațiile reci din medicina sportivă (comprese și sprayuri reci), ar
constitui proceduri "independente". Dar, această aser țiune nu poate fi
considerată valabilă, deoarece, pe de o parte, specialiștii din domeniul
medicinii sportive asociază adesea la aplica țiile locale de rece, manevrele de
masaj sau de relaxare musculară, iar pe de altă parte, în terapia medicală
generală, aplicațiile de rece se pot utiliza local în mod pasiv.

MECANISME FIZIOLOGICE DE ACȚIUNE ASUPRA

CIRCULAȚIEI

La aplicațiile locale de rece au loc mecanisme de termoreglare prin reacții

vasomotorii locale periferice, dar și prin intervenția unor circuite nervoase
reflexe ale sistemului nervos central (SNC).

Pe de o parte, se produce o pierdere termică prin vasodilatație periferică,

pe de altă parte se evită "pierderea căldurii" prin vasoconstric ție (este
evidentă manifestarea unui mecanism de echilibrare termică). Ini țial are loc o
vasoconstricție locală, superficială, directă, dar și prin intermediul arcurilor
reflexe (angrenând SNC). Apoi intervine o vasoconstric ție tardivă și mai
extinsă, prin activarea zonei posterioare a hipotalamusului prin sânge venos
"rece" periferic, venit de la învelișul tegumentar "răcit" de aplicație

MECANISME FIZIOLOGICE DE ACȚIUNE ASUPRA RESPIRAȚIEI

S-au efectuat numeroase cercetări și observații clinice privind influențele

și efectul crioterapiei asupra aparatului respirator, atât la indivizi sănătoși, cât
și la bolnavi.

Din punctul de vedere al valorilor respiratorii pe minut (volum de aer

vehiculat), s-a constatat că aplicațiile tegumentare de rece de scurtă durată,
produc efecte diferite – o creștere sau diminuare inițială a acestora.
 Aplicațiile de rece pe segmente restrânse ale membrelor nu produc
modificări semnificative ale oxigenării. În schimb, băile reci aplicate pe
regiunea pectorală produc o creștere semnificativă a frecvenței mișcărilor
respiratorii (de 8 ori), a volumului de aer vehiculat (de circa trei ori și
jumătate), precum și a consumului de oxigen.

Toate demonstrațiile clinice au demonstrat că băile reci provoacă o tahipnee

(creșterea frecvenței mișcărilor respiratorii) și o scădere a presiunii
bioxidului de carbon expirat. De asemenea, du șurile aplicate la temperatură
de 25°C și mai mică, produc tahipnee, cu consecințele respective.
Hiperventilația realizată duce la creștere a presiunii oxigenului și la o scădere
a presiunii bioxidului de carbon arterial.

MECANISME FIZIOLOGICE DE ACȚIUNE ASUPRA

METABOLISMULUI

Cercetări experimentale (Coulter) au arătat că metabolismul tisular se reduce

în zonele corporale răcite. Acest lucru a fost demonstrat prin măsurarea
nivelului de saturație cu oxigen a sângelui venos, care a fost găsit
semnificativ redus (cu 20% față de saturația maximă).

Diminuarea nivelului metabolismului la răcire se produce prin mecanism

chimic, deoarece capacitatea de reacție chimică scade cu circa 50% la o
reducere a temperaturii (locale) cu 10°C. Astfel, se eviden țiază faptul că
țesutul răcit are nevoie de mai puțin oxigen (pentru întreținerea activității și
vieții celulare), decât țesutul cu temperatură obișnuită, normală

DUREREA ȘI CRIOTERAPIA

Căile nervoase de transmitere a impulsurilor

Înțelegerea mecanismelor de acțiune a răcirii asupra durerii trebuie să

pornească de la calitatea și dispoziția anatomică a receptorilor cutanați.

Receptorii cutanați pentru frig și pentru durere sunt situați superficial,

fiind constituiți într-o rețea de extremități nervoase libere, cu o adaptare lentă
și incompletă la stimulii specifici. Atât informațiile pentru temperatură, cât și
cele pentru durere, se transmit (la centru) prin fibre relativ sub țiri, de tip A-
Delta și de tipul fibrelor nemielinizate C.

Fibrele care conduc impulsurile de căldură, frig și durere sunt situate în zona
externă a rădăcinii posterioare medulare, având sinapsele în regiunea
posterioară a măduvei spinării. Axonii celui de-al doilea neuron al acestui
traseu intersectează zona mediană și urcă tractusul spino-talamic lateral. În
creier apar mai întâi fibrele spinotalamice (la nucleii trigeminali).

Numai impulsurile pentru stimulii termici și dureroși ale nervului

trigemen se conectează (sinapsă) în nucleul spinal al aceluia și neuron, în timp
ce toate celelalte impulsuri se transmit mai departe prin nucleele senzoriale și
ale mezencefalului. Potențialele de durere și temperatură sunt transmise ca
impulsuri prin fibrele A-Delta și C.

O adevărată "ecluză" în aferentația acestor stimuli specifici are loc în căile

neospinotalamice, cât și în cele paleospinotalamice.

Receptorii cutanați și alte mecanisme de acțiune

S-a constatat că numărul receptorilor cutana ți la frig este de 7-8 ori mai
mare decât al celor pentru căldură. În medie, sunt 13 puncte de "rece" pe
centimetrul pătrat, față de 1,5 puncte pentru căldură (Rych, Sommer). Sunt
zone corporale cu o sensibilitate la frig net mărită fa ță de stimulii calzi
(conjunctiva, corneea, penisul, sânii – după Landois și Rosemann).

În afară de dispunerea anatomică a receptorilor cutana ți, s-a cercetat

intervenția unor diverse mecanisme fiziologice.

O altă explicație interesantă a reducerii durerii prin aplicațiile de rece este cea
lansată de Keating și anume, limitarea sau împiedicarea producerii și
eliberării substanțelor vasoactive (acetilcolină și catecolamine) de către
componentele infrastructurale granulare și veziculare ale terminațiilor
nervoase cutanate ale fibrelor mielinice (aplica țiile de rece în apropierea
punctului de îngheț produc o reacție vasculară foarte redusă la adrenalină și
noradrenalină).

Alte studii au vizat influențarea reobazei și cronaxiei fibrelor nervoase.

Prin înregistrări ale curbelor Intensitate/Timp (după aplica ții de rece), s-a
demonstarat modificarea reobazei și cronaxiei fibrelor nervoase, prin
influențarea directă a proprietăților membranelor celulare nervoase, în sensul
unui proces de inactivare a purtătorilor de ioni ai acestora (Trnavsky).

La aceste mecanisme trebuie adăugat și efectul de reducere evidentă a

contracturii musculare patologice, produsă și întreținută de procese
inflamatorii dureroase. În cadrul proceselor inflamatorii, se știe, un rol
important îl joacă substanțe chimice de tipul histaminei, serotoninei,
plasmokininei, acetilcolinei, prosraglandinelor și potasiul. Ori cercetări mai
recente (Keatinge) au arătat că procedeele de răcire locală semnificativă duc
la o blocare a reactivității receptorilor musculari la aceste substanțe chimice.

1. Compresele reci

Există două modalități de aplicare:

Cu materialul îmbibat cu apă cu gheață sau cu materialul congelat.

Mărimea compreselor utilizate este în funcție de regiunea tratată. Ele vor

fi bine stoarse. Trebuie pregătite mai multe rânduri de comprese, pentru a fi
schimbate frecvent. Frecvența schimbării (necesară pentru păstrarea
temperaturii scăzute), depinde de natura afec țiunii, de stadiul evolutiv și de
regiunea tratată. În acest sens, durata aplica ției poate fi între 15 și 30 de
minute (incluzând, acolo unde este cazul, si programul scurt de
kinetoterapie).

Referitor la modalitatea utilizării compreselor congelate, considerăm

necesar să prezentăm câteva detalii:

- este necesar un congelator care să asigure o răcire între -14°C și -18°C;

- pregătirea (dotarea) unor folii de plastic pentru protejarea tegumentului

pacientului la contactul direct cu compresa și alta pentru învelirea
(împachetarea) compreselor introduse în congelator;

- dotarea cu un prosop necesar pentru șters la sfârșitul aplicației;

- înainte de introducerea materialului în congelator, compresele vor fi

înmuiate în apă cu sare, care are rolul de a reduce din rigiditatea (fermitatea)
compreselor congelate;

- în cazul în care compresele sunt prea rigide, vor fi pu țin clătite cu apă caldă
înainte de aplicare;

- pentru obținerea efectului scontat, o compresă congelată se menține 5

minute.

Dacă este necesară o durată mai mare a procedurii, se schimbă prima

compresă congelată cu alta deja pregătită în congelator.
• 2. Pungile reci

Și în acest caz, există două modalități (tehnici) de aplicare:

I. Utilizarea unor săculeți (pungi) confecționați din material de frotir, prosop

(la forma și dimensiunile necesare), umplute cu bucățele de gheață. Deoarece
acești săculeți se aplică direct pe regiunea afectată, se recomandă ungerea
suprafeței cutanate respective cu ulei (de exemplu, parafină), pentru a se
evita degerăturile locale. Durata aplicației este în general de 5 minute, după
care urmează programul de kinetoterapie, de circa 15 minute.

II. Utilizarea unor pungi de material plastic (sub țire), care să conțină o masă
gelatinoasă de silicat rece. Respectiva ”pungă” (săculeț) se acoperă cu un
prosop sau bucată de pânză.Conținutul pungii permite ca aceasta să fie moale
și flexibilă, modelându-se ușor pe regiunile afectate tratate. Este mai indicată
durata aplicației de 5 minute (urmată de programul de kinetoterapie
recomandat).

• 3. Baia parțială (regională) cu apă rece

Aceasta se poate aplica în câteva tehnici diferite.

A. Cu apă rece de conductă (de la robinet) de circa 10°C.

- se utilizează vase de diferite dimensiuni, corespunzătoare segmentelor
tratate.

- pacientul va fi așezat în poziție comodă, segmentul se scufundă în vana

respectivă. Durata procedurii este de 5 minute în cazurile cu redori articulare
cu/și contracturi musculare periarticulare și de 8-10 minute la cazurile cu
contracturi musculare spastice. Vor fi urmate de programul de kinetoterapie
indicat.

B. Cu apă rece cuprinzând și bucățele mici de gheață (fin mărunțită).

- se utilizează la fel ca mai sus, vase de diferite dimensiuni, corespunzătoare

segmentelor tratate.

- se amestecă (cu mâna) pentru omogenizarea conținutului. Într-o primă fază

se face o imersiune a extremității (regiunii) afectate, pentru 30 de secunde.
La încheierea acestei faze, se aplică exerciții de kinetoterapie activă sau
pasivă. Pentru un efect mai pronunțat, această secvență se poate repeta.
- în funcție de caz, durata procedurii se poate prelungi până la 20 minute.

- în general se aplică la mâini și la picioare.

C. Cu apă rece și sare.

- se utilizează aceleași tipuri de vase cu mărimi diferite.

- apa cu sare se pregătește cu circa o oră înaintea aplicației (1 kg de sare la 5l

de apă), se introduc într-un congelator la -3°C.

- se varsă apoi într-un vas de plastic. Pacientul își va cufunda extremitatea

tratată în amestecul respectiv. Durata cufundării este de 30 secunde.

- de regulă, sunt necesare mai multe cufundări, până la o durată totală de 5

minute. La intervale de timp (minute), se aplică programul de kinetoterapie.

4. Sprayurile de răcire

Dacă se cunoaște metodologia, care este de astfel foarte simplă, se poate

aplica în condiții comode și fără supraveghere medicală de specialitate.

Distanța de aplicare între duza sprayului și tegument trebuie să fie între 30

și 45 centimetri. Durata aplicației diferă în funcție de cauza afectării și
intensitatea durerii și trebuie limitată până la apariția înghețării (degerături)
straturilor tisulare. Este vorba de câteva zeci de secunde (acționează ca un
anestezic local). Poate fi utilizat atât în dureri provocate de afectări
segmentare ale aparatului locomotor, cât și în caz de colici (spasme dureroase
ale musculaturii netede viscerale). Durata se poate extinde până la maximum
30 de secunde și se recomandă să fie acoperit întregul dermatom
corespunzător cauzei dureroase.

5. Masajul cu cuburi de gheață

Cuburile de gheață (pregătite în congelator) vor fi introduse (înmagazinate)

într-o pungă de plastic. Metoda este de obicei recomandată în tratamentul
unor zone mai restrânse (cervicală, umăr, genunchi, gleznă etc.). Se poate
efectua cu ușurință și la domiciliu. În general, durata este de 5-10 minute,
mai scurtă la aplicația statică, mai lungă la aplicația dinamică (prin masaj).
Se poate repeta de mai multe ori pe zi, în funcție de afecțiune.