Cristi Rusin, Străinul Din Orient. Comentariu Cultural-Istoric: Regele, Sclava Și Vraciul de Mevlana Celaleddin Rumi

Cristi Rusin
STRĂINUL DIN ORIENT

Comentariu Cultural-Istoric:
Regele, Sclava și Vraciul
de Mevlana Celaleddin Rumi
1
CARTE PREMIATĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI
,,FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ
,,TITEL CONSTANTINESCU’’, EDIŢIA A XIV-A, RÂMNICU
SĂRAT, PROIECT APARŢINÂND ASOCIAŢIEI
,,RENAŞTEREA RÂMNICEANĂ’’, PREŞEDINTE
CONSTANTIN MARAFET.
Premiul „VICTOR FRUNZĂ”

al FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL
,,TITEL CONSTANTINESCU’’,
EDIŢIA A XIV-A, RÂMNICU SĂRAT, 2021
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

RUSIN, CRISTI
Comentariu cultural-istoric : Regele, Sclava şi Vraciul de
Mevlana Celaleddin Rumi / Cristi Rusin. - Râmnicu Sărat :
Editura Rafet, 2021
ISBN 978-973-146-788-7
82.09
2
Cristi Rusin
STRĂINUL DIN ORIENT

Comentariu Cultural-Istoric:
Regele, Sclava și Vraciul
de Mevlana Celaleddin Rumi
Editura RAFET
2021
3
Ediţie îngrijită de Constantin Marafet
ISBN 978-973-146-788-7
Editor: Constantin Marafet
______________________________
S.C. Editura RAFET S.R.L

Director editură: Constantin Marafet
Str. Gradiştea nr. 5, Rm. Sărat
Mobil : 0727311412
E-mail: editurarafet@gmail.com
4
Introducere
Orientul a fost întodeauna o lume captivantă,

misterioasă, plină de legende, mituri și simboluri. O
lume greu de înțeles, de perceput și de descifrat
prin ochii unui simplu cititor sau călător european.
Îngreunarea procesului de înțelegere este dată, în
primul rând, chiar de către termenul „Orient”. Ce
însemnă Orient? Etimologic, am putea spune foarte
simplu că vine de la latinescul oriens care se
traduce ca „răsărit”. Totuși, dacă stăm să medităm
puțin, vom vedea că acest termen poate fi extrem de
derutant. De exemplu, Marocul, Algeria și Tunisia,
regiuni ce aparțin așa-zisei “lumii orientale” sunt
plasate geografic mult mai la vest decât zona unde
au apărut principalele centre ale civilizației
occidentale: Grecia și Roma. Prin urmare, a spune
că Orientul desemnează strict regiunile răsăritene,
asiatice, aflate la est și sud-est de Europa este un
fapt hilar.
5
În al doilea rând, Orientul nu trebuie înțeles ca
un tot unitar. Cea mai corectă definiție a sa, în
optica europeană, s-ar putea referi la întreg spațiul
afro-asiatic, începând de la Atlantic, din Maroc și
până la Pacific, în Japonia. Este cel mai vast spațiu
posibil de pe pământ, ce cuprinde numeroase
regiuni, civilizații, popoare, etnii, limbi, religii și
tradiții diferite. Aici au apărut cele mai vechi
civilizații din istoria omenirii (Sumer, Babilon,
Egipt, Asiria etc), cât și toate marile religii ale lumii
(iudaismul, creștinismul, islamul, hinduismul și
budismul). Aici există cele mai vechi așezări ale
planetei (Ierihon, Ur, Uruk etc), cât și cele mai
sfinte locuri ale omenirii (Ierusalim, Nazaret,
Betleem, Mecca, Medina etc). Soarele civilizației și
al credinței vine din această zonă. De asemenea, să
nu uităm faptul că însuși Biblia plasează Grădina
Edenului în Orient (Facerea 2:8-14).
În tot acest spațiu fantastic al Orientului se

încadrează și regiunea Persiei, a podișului Iranian,
creatoare a unei civilizații vaste, avansate și
6
rafinate, care a stârnit, de-a lungul timpului,
interesul occidentalilor, încă din epoca lui Herodot
(484-425 î.Hr). Ea este făuritoarea primului mare
imperiu al umanității, cel Ahemenid (cca.550-332
î.Hr), care în vremea lui Darius (522-486 î.Hr) se
întindea deja pe trei continente: Asia, Africa și
Europa. Tot în aceea perioadă, armatele persane au
ajuns până în Dobrogea noastră, cu ocazia unei
campanii îndreptate împotriva sciților și
cimerienilor, după cum ne relatează Herodot.1 Cel
ce a cucerit marele imperiu, această primă super
putere mondială, ajungând până în India, a fost
Alexandru Macedon (336-323 î.Hr).
Alte două imperii ce s-au format în Persia au

fost: Imperiul Part (247-224 î.Hr) și Imperiul
Sassanid (224 î.Hr – 651 d.Hr). Istoria celui din
urmă imperiu, care a reușit să amenințe
impunătorul Constantinopol (626 d.Hr), s-a sfârșit
odată cu marea cucerire arabă de după anul 637 și
cu moartea ultimului șah, Yazdegerd al III-lea, în
1
Herodot, Istorii, cartea a IV-a, traducere de Felicia Ștef,
București, Editura Teora, 1999, pp.47-49.
7
anul 651. Din acel moment, Persia a fost integrată
în marele califat arab. Cu toate acestea, în ciuda
influenței arabe și musulmane, Persia și-a păstrat
un specific aparte, important, dovedit mai ales prin
limba străveche și numeroasele tradiții preislamice
ce s-au perpetuat până în prezent. Parte a acestei
moșteniri unice este poezia.
Domnul profesor universitar doctor George

Grigore (n.1958), unul dintre puținii orientaliști
români, traducător, director al Centrului de Studii
Arabe al Universității din București și membru al
Uniunii Scriitorilor din România, declara
următoarele: „Fară nicio îndoială, nicio altă formă
de artă nu este atât de iubită precum poezia în Iran.
Se poate spune că este arta supremă a culturii
iraniene, expresia cea mai înaltă, cea mai rafinată,
cea mai strălucitoare a geniului iranian din
totdeauna. Impactul său asupra literaturilor lumii,
prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu
numai la nivel de formă – a se vedea gazelul,
catrenul etc. – ci și la nivel ideatic, fiind preluate
8
teme ce țin de o anume viziune asupra lumii, de
cunoașterea fină a regulilor care o guvernează, de
căutare a divinității, de celebrare a vieții ale cărei
neajunsuri sunt privite cu înțelepciune, de o
filosofie ce îl descătușează pe om din deșertăciunile
lumii, ducându-l spre esență.”2
În această lucrare ne propunem să analizăm,

dintr-o perspectivă cultural-istorică, o mostră dintr-
un astfel de poem ce aparține literaturii persane.
Înainte de toate, trebuie să înțelegem ce este o
analiză cultural-istorică și care este rostul acesteia.
Analiza cultural-istorică poate fi definită ca o

metodă de cercetare, specifică istoriei ca domeniu,
dar care a fost ulterior preluată și de alte științe
umaniste. Ea constă în descifrarea contextului
cultural și istoric în care a fost produsă o operă, o
lucrare, un text de orice fel. În acest sens, în cazul
literaturii, analiza cultural-istorică presupune
înțelegerea modului în care a fost realizată fiecare
2
Baba Taher; Saadi; Omar Khayyam; Rumi etc, Poeme persane,
traducere de Otto Starck, București, Editura Herald, 2012, p.5.
9
opera literară. Această înțelegere a contextului
cultural și istoric se referă la: cunoașterea și
înțelegerea ideilor, tradițiilor și credințelor ce
circulau în perioada în care a fost produs textul,
cunoașterea vieții autorului și a ideilor care l-au
influențat, cunoașterea terminologiei folosite,
precum și identificarea și dezambiguizarea
termenilor, plasându-i în contextual cultural-istoric
în care au fost folosiți sau de unde au derivat.
Considerăm că această metodă este fundamentală
pentru înțelegerea oricârui tip de text, inclusiv a
celor ce aparțin de literatura specifică genului epic,
liric sau dramatic. Un text nu poate fi cu adevărat
înțeles și descifrat dacă ne rezumăm doar la o
analiză pur lingvistică, gramaticală sau stilistică. Nu
putem izola textul de contextul cultural și istoric în
care a fost produs, nici de viața autorului său. Prin
urmare, este cert că acest tip de analiză este vital
pentru a putea trece dincolo de litere și cuvinte.
Textul propus spre analiză este o secțiune amplă

dintr-un poem de mari dimensiuni intitulat
10
„Cântecul Naiului”, poem ce îi aparține misticului
de origine persană, Mevlana Celaleddin Rumi
(1206-1273), revendicat de către turci ca unul dintre
poeții lor naționali. Textul suport pentru această
analiză se regăsește în culegerea intitulată Poeme
persane, apărută în anul 2011 la București, la
Editura Herald. Această culegere a fost realizată de
către profesorul Otto Starck (n.1930), absolvent de
studii filologice în cadrul Universității din
București, cunoscător fin al unor limbi moderne,
precum franceza, dar și a unora clasice, între care
persana. Dumnealui are meritul de a fi făcut
primele traduceri în limba română ale unor astfel
de poeme persane, publicând în anul 1974 culegerea
Catrene persane (Robaiat), unde a adunat câteva
dintre poemele lui Omar Khayyam (1048-1131),
Saadi (1210-1291) și Hafez (1325-1389). Au urmat
alte traduceri importante publicate în anii 1977,
1978, 1982, 2002 și 2004. Cea mai recentă este
culegerea Poeme persane. Ea conține numeroase
poeme selectate dintr-o gamă largă de autori clasici
iranieni. Pe lângă cei trei mai sus menționați,
11
domnul Otto Starck a mai adăugat traducerea
câtorva poeme ale altor trei autori, ajungând la un
număr de șase: Baba Taher (cca.1000), Saadi, Omar
Khayyam, Rumi, Șabestari (1288-1340) și Hafez.
Cum am menționat deja, noi ne vom ocupa de
analiza unei secțiuni a unui poem lung al lui Rumi,
secțiune numită de către traducător Regele, Sclava
și Vraciul. Domnul prof.univ.dr George Grigore a
apreciat această traducere ce a încercat să păstreze
atât esența originală, cât și să găsească cuvintele
potrivite pentru a forma o rimă și o muzicalitate:
„Grație stăpânirii celor două limbi, persană și
română, Otto Starck reușește să ofere cititorului
român texte ce păstrează parfumul originalului
persan.”3
În analiza noastră vom încerca să punem în

context această secțiune de poem, să vedem cine a
fost Mevlana Celalddin Rumi și să descifrăm modul
în care viața sa și ideile ce circulau atunci au
influențat modul în care a realizat acest text.
3
Ibidem, p.5.
12
Evident, vorbind de un context cultural-istoric
islamic și de un mistic musulman, ne vom raporta
în primul rând, la Coran și la tradițiile islamice.
Pentru acest lucru, vom utiliza traducerea
sensurilor Coranului pe care a consultat-o și
traducătorul, anume cea a domnului prof.univ.dr
George Grigore, publicată în anul 2011 la București,
la Editura Herald. Când va fi cazul, vom face și
câteva paralele cu tradiția și scrierile iudeo-creștine,
pentru a înțelege mult mai bine anumite idei și
simboluri ce apar în poem sau la care se face
trimitere. În acest sens, vom utiliza traducerea
Bibliei publicată în anul 1988 sub îndrumarea
preafericitului Teoctist și cu aprobarea Sf.Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române . Pe lângă aceste texte
sfinte, ne vom folosi de alte surse primare, între
care scrierile unor gânditori musulmani ai
perioadei lui Mevlana și de numeroase surse
secundare (instrumente de lucru, lucrări generale
sau speciale, surse web).
13
Lucrarea de față le este adresată tuturor celor
interesați de literatura, cultura, istoria și gândirea
orientală, persană, respectiv islamică. Totodată,
rolul ei este de a contribui la diversificarea și la
îmbogățirea literaturii publicate la Râmnicu Sărat,
cât și a temelor abordate, dovedind faptul că orașul
deține în continuare un suflu creator și energic în
domeniul culturii și nu numai.
14
Viața și epoca lui
Mevlana Celaleddin Rumi
Conform hagiografiilor sale, Jalal Al-Din

Muhammad sau Celaleddin Muhammad s-a născut
în anul 604 A.H4 (1207 d.Hr) în orașul Balkh din
nordul actualului stat Afganistan. Din acest motiv
mai este cunoscut și sub numele de Al-Balkhi (Cel
din Balkh). Familia sa era de origine iraniană,
vorbitori de limba persană. Conform unei legende,
aceștia revendicau o descendență arabă, ca urmași
ai lui Abu Bakr, primul calif al islamului.5 În orice
caz, tatăl său se numea Baha ud-Din Walad și era
4
Calendarul musulman are drept reper sau an 0, anul 622 d.Hr,
când a avut loc Hegira sau emigrarea Profetului Muhamamd de la
Mecca la Medina. În literatura de specialitate, anii din calendarul
islamic se notează cu Anno Hegirae (A.H). Anul islamic este mai
scurt decăt cel gregorian cu 11 zile, având 354. Prin urmare,
Mevlana Celaleddin Rumi s-a născut în anul 604 după Hegira, adică
anul 1207 după Hristos. Pentru a nu deruta cititorii vom folosi
convenția clasică, gregoriană.
5
Afzal Iqbal, The Life and work of Jalal-ud-din Rumi, sixth
edition, Islamabad, Pakistan National Council of the Arts, 1991,
p.49.
15
un teolog, profesor și jurist hanefit6 popular în
zonă. Totodată, el era un practicant al sufismului.7
6
Hanefismul sau Școala Hanefi\Hanafi, este una dintre cele 4
mari școli juridice islamice sunnite, ce se revendică de la
interpretările imamului Abu Hanifa (699-767 d.Hr) din Irak. Școala
a avut o largă răspândire în regiunile orientale ale lumii musulmane,
în special Asia Centrală, unde s-a format un mare centru de
învățământ la Samarkand (Uzbekistan). Baha ud-Din Walad era un
exponent al acestui curent de gândire. În perioada otomană,
hanefismul a fost promovat și introdus în toate regiunile din
imperiu, inclusiv în Balcani. Muftiatul Cultului Musulman de la
Constanța și comunitatea musulmană turco-tătară dobrogeană
urmează ritul hanefit.
7
Sufismul (în arabă Tasawuuf, în turcă Tasavvuf) este o metodă
specific islamică de apropiere de Dumnezeu prin înmulțirea și
perfecționarea actelor de adorare. Practicanții acestui fenomen
religios se numesc sufiști sau derviși. Sufiștii formează confrerii,
frății sau ordine religioase (tariqa), revendicându-se de la ideile unui
anumit învățat ce le-a indicat calea corectă prin a-l cunoaște pe
Dumnezeu. De multe ori, această cale constă în practicarea anumitor
ritualuri sau în a urma pur și simplu comportamentul Profetului.
Pomenirea lui Dumnezeu (zikr) prin recitarea de poezii, cântece sau
dansuri extatice este comună multor grupuri sufiste. Adepții
sufismului intră în transă rostind de zeci de ori numele lui
Dumnezeu în limba arabă (Allah) sau alte litanii și formule din
Coran sau tradiția profetică (Sunnah). De asemenea, mulți dintre ei
au o costumație specifică și trăiesc împreună în cadrul unor
așezăminte numite tekke sau zawiya. Din aceste motive, unii
specialiști au comparat sufismul ca fenomen religios cu monahismul
creștin sau cu practica isihastă athonită. De asemenea, sufismul este
atestat și pe teritoriul României, atât în Dobrogea, cât și în
Transilvania otomană (de după căderea regatului Ungariei în 1526).
Primul și cel mai celebru mistic este dervișul Sari Saltuk Baba
(d.1297\1298), cel ce a dat numele orașului Babadag, județul
Tulcea.
16
Orașul și regiunea în care trăiau aceștia era sub
stăpânirea Imperiului din Khwarizm (Horezm) al
șahului Ala Al-Din Muhammad (1200-1220). Cu
toate acestea, în anul 1220 d.Hr, armata șahului
este înfrântă de către Ghinghis Han (1206-1227),
iar imperiul este cucerit. Mongolii devastează toate
marile orașe.8
Pentru a scăpa de invadatori, Baha ud-Din

Walad și familia sa se hotărăsc să fugă spre apus și
să se stabilească altundeva, într-un loc mai sigur. Ei
se mută din oraș în oraș, trecând prin Nishapur,
Bagdad și Damasc. Ajung chiar și la Mecca. În cele
din urmă, locația aleasă este orașul Konya din
Anatolia (Turcia de azi), pe atunci reședința
Sultanatului Selgiucid de Rum.
Orașul Konya sau Iconia\Iconiu\Iconium era o

așezare antică cu origini extrem de vechi ce sunt
legate de istoria civilizațiilor anatoliene. În timpul
Epocii Elenistice și a celei Romane, Iconium a
8
Phillip K.Hitti, Istoria Arabilor, ediția a X-a, traducere de Irina
Vainovski-Mihai, București, Editura ALL, 2008, pp.305-306.
17
devenit unul dintre cele mai importante orașe din
partea de nord-est a Mediteranei. Conform unui mit
grecesc, Iconium este locul unde eroul Perseu a
ucis-o pe monstruoasa gorgonă Medusa. În onoarea
sa, locuitorii cetății i-au construit lui Perseu o
statuie. Un mit similar spune că după ce a ucis
Medusa, Perseu i-a fixat craniul în vârful unui stâlp.
Aceste mituri par să ofere și o explicație legată de
etimologia orașului. Iconium este posibil să vină
din grecesul eikon (imagine), făcând trimitere fie la
statuia lui Perseu, fie la imaginea Medusei ucise.9
Localitatea este menționată și în Biblie, precizându-
se că pe aici au trecut Pavel și Barnaba în călătoriile
lor misionare din Asia Mică (Faptele Apostolilor
13:51). La acel moment, Iconium era un oraș
extrem de important pe rutele comerciale ale
Anatoliei. Iconium a rămas parte a Imperiului
Roman, apoi a celui Bizantin, până după anul 1071
când a avut loc victoria turcilor selgiucizi de la
Manzikert. La scurt timp după aceea, în anul 1077,
9
Diana Darke, Eastern Turkey, Guilford, Bradt Travel Guides
Ltd, 2011, p.168.
18
comandantul Suleyman ibn Qutulmish s-a
proclamat sultan și a preluat controlul Anatoliei
centrale, stabilindu-și reședința la Iznik (Niceea).
În timpul primei cruciade (1096-1099), sultanul
Kilij Arslan (1092-1107), fiul lui Suleyman, mută
capitala sultanatului la Iconium, devenit acum
Konya. Noul stat format din regiunile stăpânite de
către el și urmașii săi e cunoscut în istoriografie ca
Sultanatul de Rum. Termenul „Rum”, de origine
arabă, este folosit cu referire la Roma și la fostele
teritorii romane sau bizantine, însemnând “roman”.
Sultanatul era fondat pe ruinele vechiului
imperiu.10 Ca locuitor al acestui sultanat, Celaleddin
Muhammad a primit numele de Rumi (Romanul).
Baha ud-Din Walad și familia sa sosesc în Konya

în jurul anului 1228. Apreciat ca învătat de către
sultan, Baha ud-Din Walad este numit profesor în
cadrul unei medrese (școală religioasă islamică). În
acest sens, este firesc că propriul fiu, Celaleddin
Muhamamd Rumi, să fi beneficiat de cea mai bună
10
Mustafa Ali Mehmet, Civilizația Turcă, București, Editura
Sport-Turism, 1981, pp.56-62.
19
educație posibilă la acel moment. Unul dintre
primii săi profesori din Konya a fost Muhaqqiq
Tirmidhi, tot un etnic persan. Sub îndrumarea
acestuia și a tatălui său, Rumi a învățat Coranul,
precum și tradițiile și principiile juridice islamice.
Dorința tatălui său era ca acesta să devină un faqih
(expert în dreptul religios islamic).11 După moartea
tatălui său, Rumi a plecat să studieze câțiva ani la
Alep și Damasc, iar apoi a revenit în Konya ca
profesor de drept canonic.12
În jurul anului 1244, Rumi a avut parte de o

experiență care l-a marcat pe viață. Este vorba
despre întâlnirea sa cu poetul, misticul și dervișul
persan Shams Al-Din Muhammad (d.1248),
originar din Tabriz. Influența acestuia asupra lui
Rumi pe parcursul relației lor de prietenie ce a
durat aproape 4 ani (până la moartea lui Shams) a
fost enormă. Cei doi erau foarte apropiați. Se pare
că după moartea lui Shams, Rumi a început să se
11
pp.62-64.
12
Ibidem, p.68.
20
adâncească mai mult în practica sufistă și în
misticism, fiind deosebit de interesat de poezie.13
Ca mistic, poet și învățat, Rumi a strâns în jurul

său sute de acoliți, punând bazele unei confrerii
(tariqa) faimoase. Adepții și simpatizanții săi l-au
numit Mevlana (Stăpânul nostru), considerându-l
un adevărat sfânt. După moartea sa, Konya a
devenit unul dintre cele mai importante centre
islamice sufiste ale lumii, reperul principal fiind
mausoleul său impozant construit de către adepți-
celebrii derviși rotitori. Notorietatea și influența lui
Mevlana Celaleddin Rumi, precum și a confreriei
sale a crescut nespus în epoca otomană. Conform
tradiției, Devlet Hatun, soția lui Baiazid I (1389-
1402), era fiica unui șeic al confreriei, descendentă
directă din familia lui Mevlana și mamă a sultanului
Mehmed I (1413-1421). Acest lucru înseamna că toți
sultanii ulteriori îl aveau ca strămoș pe celebrul
mistic. Există un alt mit cunoscut ce plasează rolul
confreriei la originea dinastiei. Conform acestui
13
Ibidem, pp.108-115.
21
mit, primul sultan, Osman I (1299-1324), s-ar fi
căsătorit cu fiica Șeicului Edebali, reprezentant al
confreriei, ducând la nașterea dinastiei otomane.14
La cumpăna secolelor XVIII-XIX, confreria
cunoaște apogeul atunci când sultanul Selim al III-
lea (1789-1807) se inițiază în loja dervișilor (tekke)
din Galata și își ia numele de Selim Dede. El a
început un amplu proces de promovare a sufismului
și a hotărât extinderea și restaurarea așezămintelor
ce aparțineau confreriei Mevlevi. Multe restaurări
s-au făcut în Konya, unde e centrul spiritual al
acesteia.15 Astăzi, mausoleul și loja centrală (tekke)
a confreriei constituie atracția turistică cea mai
importantă a orașului și este unul dintre cele mai
vizitate locuri din Turcia. Atât mausoleul, cât și
figura lui Rumi apar reprezentate pe spatele
14
H.Erdem Cipa; Emine Fetvaci; Giancarlo Casale, Writing
History at the Ottoman Court: Editing the Past, Fashioning the
Future, Bloomington, Indiana University Press, 2013, p.63;
15
Talat Sait Halman, Rapture and Revolution: Essays on Turkish
Literature, Syracuse, Syracuse University Press, 2007, pp.279-281;
22
bancnotei de 5000 de lire ce a circulat în Turcia în
perioada anilor 1981-1994.16
Mevlana Celaleddin Rumi a fost contemporan cu

o serie de mistici sufiști și poeți celebri, între care
Ibn Al-Arabi (1165-1240), Haji Bektash Veli (1209-
1271) și Yunus Emre (1238-1328). De asemenea, a
fost martor al unor evenimente extrem de
importante pe plan internațional: invazia
mongolilor lui Ghinghis Han (1206-1227) și a
succesorilor săi, instaurarea Sultanatului Mameluc
din Egipt (1250), căderea Bagdadului sub armatele
mongole (1258), recucerirea Constantinopolului
aflat sub ocupație venețiană de către bizantini
(1261) sau a opta cruciadă (1270).
Istoricul român al religiilor, Mircea Eliade (1907-

1986), a descris ritualurile specifice confreriei
Mevlevi în lucrarea sa intitulată Istoria Credințelor
și Ideilor Religioase. Ne permitem să redăm
explicațiile acestuia: „În tariqa instaurată de Rumi
16
https://www.worldbanknotescoins.com/2015/03/5000-turkish-
lira-note.html#, accesat în data de 02.02.2021.
23
(dar organizată mai ales de Sultan Walad, fiul său),
dansul are un caracter cosmic și teologal. Dervișii
sunt îmbrăcați în alb (ca într-un lințoliu), își pun
deasupra o mantie neagră (simbol al mormântului)
și poartă pe cap o tocă de fetru (imagine a pietrei
tombale musulmane). Șeicul [liderul confreriei și
succesorul lui Rumi] reprezintă un intermediar
între Cer și Pământ. Muzicanții cântă dintr-un flaut
de trestie (ney) și bat din tobe și din chimvale.
Încăperea în care se rotesc dervișii [după ce își dau
jos mantiile negre] înfățișează Universul, planetele
rotindu-se în jurul soarelui și în jurul lor. Tobele
invocă trâmbițele Judecății de Apoi. Cercul
dansatorilor e format din două semicercuri, dintre
care unul reprezintă arcul descinderii sau al
involuției sufletelor în materie și celălalt, arcul
ascensiunii sufletelor către Dumnezeu. Când ritmul
ajunge foarte rapid, șeicul intră în dans și se
învârtește în centrul cercului, căci el închipuie
soarele. Este momentul suprem al unirii
realizate.”17 Evident, toate aceste ritualuri, având o
17
Mircea Eliade, Istoria Credințelor și Ideilor Religioase,
24
simbolistică importantă, reflectă gândirea complexă
filosofico-religioasă a lui Mevlana și a adepților săi.
Afirmând că este mânat de o fortă supranaturală,

divină, creatoare, Mevlana Celaleddin Rumi a
început să scrie o serie de versuri, gazeluri, catrene
și poeme. A avut o inspirație continuă, pănă la
moartea sa, în anul 1273. Se pare că întreaga sa
operă cuprinde peste 80.000 de versuri. Stilul său
favorit era mathnawi sau masnavi. Este vorba
despre un tip de poem, în general de mare
întindere, compus din cuplete cu rimă
împerecheată. Este foarte popular în regiunile
orientale persane.18 Principala lucrare a lui Rumi
este o culegere monumentală ce conține sute de
astfel de poeme. Ea se numește Mathnawi sau
Masnavi-e Manavi, tradusă câteodată ca “Poeme
Spirituale” și se crede că a fost realizată după anul
vol.III, Iași, Editura Polirom, 2011, pp.132-133.

18
B. Lewis.; Ch.Pellat; J.Schacht , The Encyclopaedia of Islam,
vol.VI, Leiden, E.J Brill, 1991, p.862.
25
1261.19 Despre această lucrare extrem de
importantă a literaturii universale, prof.univ.dr.
George Grigore spunea că reprezintă „o
monumentală sinteză a ideilor mistice, pornind de
la neoplatonism și până la gândirea chineză,
înglobând mitologii indiene, persane și grecești,
povestiri din Torah, Evanghelii și Coran, spuse
(hadith) ale Profetului Muhammad, fragmente din
gândirea unor mistici musulmani, toate aranjate
într-un sistem bine închegat, după o schemă logică
impecabilă.”20
În Istoria Filosofiei Islamice, profesorul Remus

Rus, istoric român al religiilor, descrise culegerea
de poeme Mathnawi a lui Rumi în felul următor:
„Această rapsodie mistică persană, numită de către
prietenii săi Quran-e farsi (Coranul persan),
cuprinde în esență întreaga speculație sufistă,
având în centrul ei dragostea lui Dumnezeu și
19
p.xvi.
20
Baba Taher; Saadi; Omar Khayyam; Rumi etc, Poeme
persane, traducere de Otto Starck, București, Editura Herald, 2012,
p.150.
26
căutarea acestei dragoste. Mathnawi reprezintă
totodată un puternic atac la adresa filosofilor
aserviți dialecticii și logicii și astfel incapabili de a
sesiza realitățile spirituale.”21 De asemenea, Rumi
este autorul unor alte lucrări ca Diwan-e Kabir
(Marea Lucrare), Fihi ma Fihi (Este ceea ce este)
sau Makatib (Scrisorile). Toate sunt compuse și
scrise în limba persană.22
Din punct de vedere structural, Mathnawi este

împărțită în șase cărți. Prima carte debutează cu un
poem (mathnawi) cunoscut sub numele de
„Cântecul Naiului”. În cadrul acestui poem, de
dimensiuni foarte întinse, există mai multe pilde,
parabole sau povestiri expuse într-o manieră lirică.
Aici se încadrează secțiunea de poem pe care o vom
analiza în cele ce urmează: Regele, Sclava și
Vraciul.
21
Remus Rus, Istoria Filosofiei Islamice, Bucuresți, Editura
Enciclopedică, 1994, p.234.
22
p.87.
27
Comentariu Cultural-Istoric: Regele,
Sclava și Vraciul de Mevlana
Celaleddin Rumi
În traducerea sa, domnul profesor Otto Starck

consideră că intriga și personajele descrise au un
caracter simbolic, specific gândirii filosofico-
religioasă a lui Rumi. 23 Afirmația acestuia este
plauzibilă, din moment ce înainte de începerea
narațiunii există două versuri ce exclamă: Acum,
aici este o poveste pentru voi să contemplați \ Ea
spune adevărul despre starea noastră prezentă.
Plecând la drum cu acest bagaj de informații, putem
să începem analiza, totodată reproducând versurile,
grupate în 11 secțiuni24:
23
p.321.
24
Împărțirea în cele 11 secțiuni îmi aparține. Este specifică
acestei lucrări.
28
Secțiunea 1:
A fost cândva un rege, ce își vedea putința \ de-

afi stăpân pe țară și de-a-ndruma credința.
Se întâmplă să plece-ntr-o bună zi, călare \ cu-

ai săi curteni, spre-a-ncepe apoi o vânătoare,
Dar întâlnind o sclavă, curmă orice voroave, \

Și sufletu-I ajunse atunci sclavul unei sclave
Ca pasărea-ntr-o cușcă, al său duh, făr’de

zăbavă, \ Din aripi prinse-a bate și-o cumpără pe
sclavă.
Regele descris în aceste versuri este unul tipic

oriental. Monarh atotputernic, a cărui autoritate
este recunoscută inclusiv pe plan religios, asemenea
sultanilor selgiucizi ce se proclamau protectori ai
ortodoxiei sunnite.25 Menționarea vânătorii ca
activitate de destindere și existența piețelor de
25
Sunnismul este ramura majoritară, tradiționalistă a islamului.
El se bazează pe Sunnah sau pe atașamentul față de modelul și
învățăturile originale ale Profetului. Este diferit de alte ramuri
considerate heterodoxe sau eretice, între care mutazilismul,
kharijismul sau șiismul.
29
sclavi sunt alte aspecte care arată caracterul
oriental al lumii în care trăiește regele. Vânătoarea
era un sport practicat pe cale largă de către califii,
emirii și sultanii musulmani. De asemenea, sclavia
ca fenomen social, specific Antichității, s-a
perpetuat în regiunile Africii și Orientului Mijlociu
până aproape de zilele noastre.26
Secțiunea 2:
Ea-I împlini întocmai apoi orice dorință, \ dar

Soarta-mbolnăvind-o, i-aduse suferință.
În mentalitatea islamică, soarta sau destinul (al-

qadr) are un rol foarte important. Este unul dintre
cele șase articole de credință ale unui musulman,
alături de credința în Dumnezeu, în îngerii Săi, în
profeții și trimișii Săi, în cărțile Sale sfinte și în Ziua
Judecății. Etimologic, cuvântul al-qadr vine de la
al-qadar (putere) și face referire la unul dintre
numele lui Dumnezeu, Al-Qadir (Cel Puternic). În
acest sens, destinul sau soarta reprezintă o
26
Phillip K.Hitti, Istoria Arabilor, ediția a X-a, traducere de
Irina Vainovski-Mihai, București, Editura ALL, 2008, p.297.
30
manifestare a puterii și voinței lui Dumnezeu în
viețile oamenilor.27
Secțiunea 3:
Chemă de-ndată craiul pe vracii mai isteți, \

spunând: În mâna voastră stau ale noastre vieți,
Nu-mi pasă de-a mea viață. Ea-I viața vieții

mele \ și leacul ce mă poate scăpa de orice rele,
De-un vraci o lecuiește pe cea ce-mi dă tărie \ îl

las cu el să ducă întreaga-mi vistierie.
Răspunseră atunci vracii: Ne punem viața în

joc, \ Și ale noastre gânduri le strângem la un loc
Suntem lecuitorii mulțimilor, din veac, \ Și orice

suferință la noi își află leac.
N-au adăugat din fală: De-o vrea și Domnul

Sfânt \ Văditu-le atunci Domnul cât de nevolnici
sunt!
27
Alberto Ventura, Islamul Sunnit în perioada clasciă (secolele
VII-XVI), în Istoria Religiilor, Volumul III: Religiile dualiste.
Islamul, Giovanni Filoramo (coord.), Iaşi, Editura Polirom, 2009,
pp. 155-251, la p.220.
31
Otto Starck a utilizat în traducere termenul
“vraci”, cu toate că este vorba despre savanți sau
medici. Vracii sunt cei care tămăduiesc prin
mijloace empirice sau oculte, pe când medicii își
bazează tratamentele pe o serie de studii. În
perioada lui Mevlana (1207-1273), medicina era
extrem de dezvoltată în Lumea musulmană, spre
deosebire de Europa. Savanții arabi sau persani au
făcut o serie de progrese și descoperiri importante
în domeniul medical, mai ales în perioada secolelor
X-XIII. Vom menționa câțiva dintre cei mai
populari medici musulmani ai acelor timpuri:
- Abu Bakr Al-Razi [Rhazes] (865-925): a trăit la

Ray, în Persia și a scris numeroase lucrări ce se
încadrează în domeniul psihiatriei și
epidemiologiei, în special despre variolă. De
asemenea, a creat și o enciclopedie medicală, unică
la acel moment și a descoperit etanolul.28
28
B. Lewis.; Ch.Pellat; J.Schacht , The Encyclopaedia of Islam,
vol.VIII, Leiden, E.J Brill, 1995, pp.474-477.
32
- Ibn Sina [Avicenna] (980-1037): era originar
din Persia centrală și a scris peste 450 de lucrări în
diferite domenii, mai ales medicină și filosofie. Una
dintre cele mai populare este "Al-Qanun fi Al-Tibb"
(Canonul Medicinei) în cinci volume, ce descrie și
explică ce înseamnă medicina, cu ce se ocupă,
informații despre boli, medicamente și care sunt
instrumentele folosite în operații. Lucrarea a fost
tradusă rapid în limba latină, foarte apreciată, și a
rămas un manual standard pentru tinerii ce voiau
să învețe medicină în universitățile europene pănă
la finalul secolului al XVII-lea.29
- Ali ibn Isa Al-Kahhal (d.1010): savant ce a

studiat la Bagdad, recomandă într-o lucrare a sa
pentru prima dată metodele de anestezie în timpul
operațiilor oftalmologice. Totodată, este primul
care descrie sindromul VKH caracterizat de
inflamația ochiului, dar și arterita temporală.30
29
Idem, The Encyclopaedia of Islam, vol.III, Leiden, E.J Brill,
1986, pp.941-947.
30
https://referenceworks.brillonline.com/entries/encyclopaedia-
of-islam-2/ali-b-isa-SIM_0513, accesat în data de 02.02.2021.
33
- Ibn Zuhr [Avenzoar] (1094-1162): originar din
Sevilla, din Andaluzia musulmană, este primul
medic care a scris o lucrare detaliată în care descrie
modul și cauzele inflamării pericardului și a
secțiunii urechii medii din canalul auditiv. A scris și
o lucrare despre diverse alimente și medicamente și
rolul acestora în stoparea sau acelerarea unor boli
sau afecțiuni.31
- Ibn Al-Nafis (1210-1288): savant originar din

Damasc și stabilit la Cairo, infirmă vechea teorie a
lui Galenus conform căreia sângele trecea prin niște
pori din partea dreaptă a inimii în cea stăngă prin
septul cardiac unde se amestecă cu aer. Al-Nafis
demonstrează că teoria e greșită. Mai mult, el este
primul savant care vorbește despre circulația
pulmonară și realizează o schemă anatomică a
sistemului circulator, cu mult timp înainte de
englezul William Harvey (d.1657).32
31
B. Lewis.; Ch.Pellat; J.Schacht, The Encyclopaedia of Islam,
vol.III, Leiden, E.J Brill, 1986, pp.976-979.
32
Ibidem, pp.897-898.
34
Existența unor savanți și medici de acest calibru,
mulți dintre ei activând la curțile califilor, emirilor
sau sultanilor, le dădea încredere oamenilor că se
puteau vindeca de aproape orice boală. Cu toate
acestea, poemul îi critică pe medici pentru mândria
și siguranța lor. Ei erau atât de siguri pe meseria și
pe cunoașterea lor încât au omis să zică De-o vrea
și Domnul Sfânt. Conform Coranului, nu este
permis ca cineva să promită sau să își pună în gând
să facă o anumită acțiune pe viitor fără a menționa
formula InșaAllah (Cu voia lui Dumnezeu): „ Nu
spune niciodată despre un lucru: Îl voi face mâine \
fără să adaugi De-o vrea Dumnezeu! Amintește-L
pe Domnul tău dacă ai uitat și spune: Poate că
Domnul meu mă va călăuzi să ma apropii de
aceasta așa cum se cuvine.” (Coran 18:23-24).
Dacă cineva este prea mândru și nu ține cont de
voința lui Dumnezeu, fiind sigur pe el, s-ar putea ca
Dumnezeu să nu îi permită să ducă la capăt ceea ce
și-a propus, indiferent de știința sau aptitudinile
sale. Este cazul vracilor din poem.
35
Secțiunea 4:
Cu cât i-au dat bolnavei mai multa îngrijire, \

cu atât creștea și boala cea fără lecuire.
Și trupul ei ajunse precum un fir de pai. \

Curgea șuvoi de lacrimi din ochii acelui crai.
Când vracii își vădiră a lor nevolnicie, \ porni în

grabă craiul desculț către geamie.
Vracii își dovedesc nepuțința în a o vindeca pe

tânara sclavă, ca o pedeapsă pentru mândria lor.
Incidentul poate fi comparat cu episodul coranic al
necredinței lui Qarun (Core), cel mai bogat dintre
israeliții din vremea lui Moise, care a refuzat să
recunoscă faptul că averea sa era un dar de la
Dumnezeu, afirmând că toate i se cuvin doar pentru
știința sa: „Nu mi s-a dat decât pentru știința ce o
am!” (Coran 28:78). În același fel, vracii au fost
pedepsiți pentru că nu s-au gândit la Dumnezeu,
bazându-se doar pe știința lor. Prin urmare, regele
sau craiul merge desculț către geamie. Menționarea
acesteia ne indică, categoric, faptul că acțiunea se
petrece în spațiul oriental.
36
Moscheea sau geamia este locașul de cult islamic.
Din punct de vedere etimologic, termenii de
„moschee”, „mosque”, „mosquee” sau „mezquita”
din diferite limbi europene sunt derivate ale
cuvântului arab masjid. Masjid este denumirea
originală a acestor locașuri. Cuvântul masjid derivă
la rândul său de la termenul sajdah ce înseamnă
„prosternare”, „închinare cu fața la pământ”. Astfel,
masjid sau moscheea este „locul pentru
prosternare”, adică locul unde se fac rugăciunile
musulmane. Un alt termen arab prin care sunt
desemnate edificiile de cult islamice este jama, ce
înseamnă „loc de adunare”. De aici derivă termenul
turcesc de „camii\geamii” sau „geamie” din limba
română.33
Mersul desculț către geamie al regelui este un

gest de umilință. Totodată, există cutuma conform
căreia oricine intră într-o geamie trebuie să se
descalțe la intrare. Tradiția acestei practici islamice
își găsește corespondentul și în unele medii iudaice
33
Nadia Anghelescu, Introducere în Islam, Iași, Editura Polirom,
2014, p.51.
37
sau creștine monahale orientale, mai ales în Egipt
sau Etiopia. Ea are la bază două considerente: unul
simbolico-teologic - pătrunderea din spațiul profan
în cel sacru, pe modelul descălțării lui Moise în
valea Muntelui Sinai înainte să se apropie de rugul
ce mistuia34 (Ieșirea 3:5; Coran 20:12) - și unul
igienic. Nu puteai intra în locul de rugăciune cu
încălțările murdare. Trebuiau lăsate la intrare.
Secțiunea 5:
Se așeză cu fața înspre orașul sfânt, \ scăldând

cu lacrimi preșul, vădind al său frământ,
Când din extazul rugii el își veni în fire \ Înălță

spre Domnul numai cuvinte de slăvire,
O, Tu, Cel care lesne o lume poți să dărui \ și

aflii orice taină, la ce bun să mai stărui?
Tu, care la restriște ne ești un adăpost, \ Iar

rătăcit-am drumul și nu-mi mai aflu rost.
34
Rev.Joseph Bingham, Origines Ecclesiasticae or The
Antiquities of The Christian Church, vol.II, London, William
Straker, 1840, p.556.
38
Ai spus: Chiar dacă taina Eu ți-o cunosc
deplină, \ tu fă-mi-o cunoscută și scoate-o la
lumină!
Orașul sfânt menționat este Mecca din Arabia

Saudită, cel mai sfânt oraș al musulmanilor.
Sacralitatea orașului este dată de numeroase
simboluri. În primul rând, acolo se află Kaaba,
sanctuarul cubic despre care Coranul și tradiția
islamică spun că a fost construit de către Profeții
Avraam și Ismail (Coran 2:125-127). Complexul
religios de la Kaaba formează Masjid Al-Haram
(Moscheea Interzisă), numită astfel datorită
sacralității și inviolabilițătii ei. În perimetrul marii
moschei și al întregului oraș Mecca orice act de
vandalism, violență, ceartă, chiar uciderea unui
animal sau ruperea florilor și a ierbii fără un motiv
bine întemeiat este strict interzisă. Acolo are loc
Marele Pelerrinaj Anual (Hajj) în ultima lună a
calendarului islamic. Pelerinajul de la Mecca este
cel mai mare pelerinaj anual din lume, strângând
circa 2-3 milioane de oameni care se adună în
același timp pentru a săvârși diferite ritualuri. Unul
39
dintre cele mai importante este tawaf sau
încojurarea Kaabei de 7 ori în sens invers acelor de
ceasornic. Ritualul începe de la colțul nord-estic al
Kaabei unde se află încrustată Al-Hajar Al-Aswad
(Piatra Neagră).35
Orașul Mecca este și orașul în care s-a născut

Muhammad, profetul islamului și de unde a
emigrat la Medina în anul 622 d.Hr. Pentru
musulmani există trei orașe sfinte pe care le vom
enumera în ordinea importanței: Mecca, Medina și
Ierusalim. Ierusalimul este important deoarece
acolo au trăit mulți profeți recunoscuți de tradiția
islamică și cinstiți de către musulmani, între care
David, Solomon, Zaharia sau Iisus. De asemenea,
Coranul și tradiția islamică menționează faptul că
Muhammad a mers într-o călătorie nocturnă
miraculoasă de la Mecca la Ierusalim și s-a înălțat la
ceruri pe Muntele Templului, unde astăzi se află
35
2014, p.45.
40
Moscheea Al-Aqsa și Qubbat As-Sakhra (Domnul
Stâncii).36
Coranul și legile canonice islamice le impun

credincioșilor musulmani să se îndrepte obligatoriu
cu fața către orașul Mecca în rugăciune. Direcția de
rugăciune se numește qibla și fiecare musulman are
datoria de a o respecta. Toate moscheile sau
geamiile sunt îndreptate cu altarul către Mecca. În
condiții speciale, când nu se poate determina în
niciun fel direcția Meccăi, credinciosul se poate
ruga în orice direcție. În același fel, regele din poem
se așează pe covorul din moschee, îndreptându-se
cu față către Mecca pentru a-și face rugăciunea.
Cuvintele folosite de către rege fac referire atât la

Atotputernicia lui Dumnezeu, cât și la faptul că El îi
ascultă pe robii Săi și Își dorește ca aceștia să-L
cheme în rugăciune, să se căiască de păcate și să-și
spună necazurile. În islam, spovedania sau
mărturisirea se face doar în fața lui Dumnezeu.
Există câteva „versete cheie” în Coran care sunt
36
Ibidem, p.53.
41
indicate sau subînțelese în discursul regelui,
precum: „Când robii Mei te întreabă despre Mine,
Eu sunt aproape. Eu răspund la chemarea celui ce
Mă cheamă, atunci când Mă cheamă. Să-Mi
răspundă și ei Mie și să creadă în Mine! Poate vor fi
îndreptați!” (Coran 2:186); „Spune: O, robi ai Mei!
Voi ce v-ați întrecut măsura, nu deznădăjduiți de la
milostivenia lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă
păcatele toate căci El este Iertătorul, Milostivul.”
(Coran 39:53); „Domnul vostru spuse: Chemați-mă
și vă voi răspunde. Cei care sunt prea îngâmfați să
mi se închine, căci curând, înjosiți, vor intra în
Gheena!” (Coran 40:60).
Secțiunea 6:
Când strigătul acesta din sufletu-i zbucni, \

Oceanul Îndurării divine răbufni,
Și tot plângând, deodată, de somn el fi cuprins,

\ și-n vis văzu c-apare un bătrân cu părul nins.
Vești bune! Ale tale dorințe vor fi-mplinite, \ Un

om veni-va mâine. Chiar eu ți-l voi trimite.
42
E-un vraci îndemânatic, destoinic, plin de zel. \
Cinstit să știi că este, încrede-te în el!
În leacul lui înaltă magie- tu s-o vezi, \ și-n firea

lui Divină Tărie tu s-o vezi!
Când se ivi lumina făgăduitei zile, \ Și mândrul

soare stinse ale stelelor feștile,
Stă craiul pe-o terasă, încrezător în vis, \ spre a

vedea-mplinire-a ce-n taină-i s-a prezis.
Ivitu-s-a atunci omul cu fața luminoasă, \ așa

cum dintre nouri un soare stă să iasă
Sau ca o lună nouă, venind din depărtare. \

Părea că e și nu e, precum o arătare.
Ceva din chipul Celui întrezărit în vis \ el regăzi

în obrazul cerescului trimis.
El însuși, nu curtenii, i-aduse un salut, \ acelui

oaspete care venea din Nevăzut.
În tradiția islamică, visul este o cale de

comunicare cu divinitatea. O relatare a Profetului
Muhammad spune că visul este a 46-a parte a
profeției, iar visele frumoase se pot împlini. Ele
43
conțin diferite simboluri și mesaje de la
Dumnezeu.37 În tradiția biblică, numeroase
persoane au avut astfel de vise, precum Avrram
(Facerea 15:12-13), Iacov (Facerea 28:12), Iosif
(Facerea 37:5), Nabucodonosor (Daniel 2:1),
Daniel (Daniel 7:1) sau Iosif, logodnicul Mariei
(Matei 1:20). Dealtfel, personajul ce îi apare regelui
în vis este asemănător ca descriere cu „Cel vechi de
zile” din visul Profetului Daniel: „îmbrăcămintea
Lui era albă ca zăpada, iar părul capului lui era
curat ca lâna.” (Daniel 7:9). Cel mai probabil,
personajul este o întruchipare a divinității ce îi
răspunde regelui printr-un vis, promițându-i că va
trimite pe cineva sa-l ajute. Acel cineva pare a fi o
ființă angelică, Coranul consemnând faptul că
Dumnezeu are atât trimiși dintre oameni, cât și
dintre îngeri (Coran 22:75). Cazurile în care îngerii
au luat înfățișare umană și s-au pogorât pe pământ
sunt nenumărate în tradiția islamică. Ca în tradiția
37
Imam Yahya ibn Sharaf –ud Din An-Nawawi, Ar-Ryad As-
Salihin (Grădinile dreptcredincioşilor),
ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Islam, 2013, p.269.
44
iudeo-creștină, rolul îngerilor este de a-i ajuta pe
oameni sau de a-i avertiza cu privire la diferite
lucruri, punând în aplicare planurile și lucrarea lui
Dumnezeu. Tradiția sufistă, mistică, accentuează
această prezență importantă a îngerilor în viețile
oamenilor. Mesagerul divin din poem este definit ca
un vraci foarte iscusit. De asemenea, cuvântul
„magie” folosit de către traducător trebuie înțeles ca
o referire la ideea de miracol, nu la magia sau
vrăjitoria propriu-zisă, acestea fiind practici
interzise în Coran.
Secțiunea 7:
Tu ești de fapt Iubitul, nu sclava ce m-așteaptă \

În lume orice faptă-i străină de altă faptă,
Îi povesti pe urmă de boală și de bolnavă, \ și îl

conduse lângă ființa ei firavă.
Cel oaspe-i luă pulsul, privi la fața-i pală, \ și

întrebă ce semne vădise acea boală.
El spuse-apoi: Ce vracii i-au dat așa-n prostie, \

vezi, n-au făcut-o bine, ci tot mai rău să fie.
45
Ce-ascundea ea-n lăuntru-i ei nu-și dădură
seamă \ De-a Domnul să m-ajute să dreg ce se
destramă!
Văzându-i suferința, el taina i-o ghici, \ dar

craiului nimic nu vru a-i povesti.
Nu fierea îi iscase-al durerilor duium. \

Mireasma unor vreascuri o simți din a lor fum.
Îi înțelesese chinul: din inimă venea. \ La trup

n-avea nimic, dar inima-i bolea.
În inimi se vadește iubirea pe deplin. \ Nu-i chin

să fie-asemenea cu al-inimilor chin.
Când țeapa-ți intră-n talpă, o simți până-n

rărunchi. \ Ridici atunci piciorul, îl pui pe un
genunchi,
Și cauți țepii vârful cu vârful unui ac. \ Lingi

locul dacă țepii nu i-ai venit de hac.
Cu greu găsești o țeapă în talpă când pătrunde.

\ Dar ghimele ce-ți intră în inimă? Răspunde!
De și-ar vedea cei josnici al inimilor spin, \ Iar

mai putea învinge pe oameni vreun chin?
46
Măgarul sub coadă de i se-nfige-o țeapă, \ cum
nu știe s-o smulgă, să salte o să-nceapă.
Și tot sărind, el țeapa o va simți mai tare. \ Să-și

smulgă țeapa-n stare-i doar cine minte are.
Și spre-a scăpa de țeapa ce-i face atâta rău, \ îi

va lovi măgarul pe toți din jurul său.
Inima are un rol foarte important în gândirea

islamică. Termenul original din limba arabă folosit
în Coran pentru inimă este qalb, la plural qulub.
Etimologic, termenul derivă de la taqallub sau
qalaba, cuvinte ce desemnează acțiunea de a
întoarce sau a schimba poziția unui obiect. Acest
lucru indică, caracterul instabil, schimbător al
inimii.38
De-a lungul timpului, învățații și teologii

musulmani au abordat acest subiect în scrierile lor.
De exemplu, Ibn Qayyim Al-Jawziyyah (1292-1350)
își începe cartea intitulată „Medicina Profetică”
38
Abu Abdullah Muhammad ibn Ahmad Al-Qurtubi, Tafsir Al-
Qurtubi, vol.I, translated by Aisha Bewley, Birmingham, Diwan
Press, 2019, pp.65-66.
47
vorbind despre bolile spirituale ale inimii. El face
distincția între două tiprui de boli menționate în
Coran: boala îndoielii și a erorii și boala poftelor și a
dorințelor. Ambele afectează inima și au consecințe
grave asupra comportamentului și moralei
individului.39 Tânăra sclavă suferea de boala
poftelor și a dorințelor, după cum vom vedea în cele
ce urmează.
Paralela din poem cu măgarul nu e

întâmplătoare. Tradiția islamică abundă de povești,
relatări, fabule sau pilde în care apare măgarul. Cele
mai vechi de acest fel se regăsesc chiar în Coran, în
trei locuri (Coran 31:19; Coran 62:5; Coran 74:49-
51). În primul pasaj coranic indicat, glasul ridicat al
omului obraznic și necioplit este comparat cu glasul
măgarului. În al doilea, învățații evrei care cunosc
Tora, dar nu o aplică în viețile lor sunt comparați cu
măgarii care cară cărți. Degeaba știu scriptura dacă
nu o pun în aplicare, neputând să beneficieze de pe
urma ei, asemenea măgarilor ce poartă cărțile pe
39
Ibn Al-Qayyim Al-Jawziyyah, Medicina Profetică, București,
Editura Femeia Musulmană, 2009, pp.4-5.
48
spate dar nu le pot citi. În ultimul pasaj, cei care fug
de mesajul lui Dumnezeu și îl ignoră sunt
comparați cu măgarii sălbatici ce fug speriați de leu.
În fiecare dintre aceste cazuri comparația are o
conotație negativă.
Secțiunea 8:
Știa-acel vraci să smulgă din inimă o țeapă, \ și

trupul pipăindu-l, bolirea s-o priceapă,
O puse-atunci pe fată să-și spună a ei viață, \

de-a-avut cumva prieteni și cum erau la față.
Ea-i povesti de locul în care se născuse, \ de

oamenii de-acolo și ce stăpâni avuse.
El i-ascultă povestea, dar mai presus de toate, \

vroia să-i afle pulsul, să simtă-n ce chip bate,
Căci pulsul se iuțește l-auzul unui nume, \ de-l

poartă cel pe care-l dorești mai mult pe lume.
Ea-i povesti de viața din locuri cunoscute, \ dar

nu păli și pulsul nu-i bătu mai iute.
49
Firesc îi bătea pusul, așa, ca la comandă, pân-
ce-o întrebă anume de dulcea Samarkandă,
Roși, păli, și pulsul-ncepu a-i bate viu: \ iubise

în Samarkanda pe un giuvaergiu.
Așa află deci vraciul ce taină ea ascunde,\ și

pricina durerii, putu a i-o pătrunde.
Eu știu care ți-e boala și i-am găsit și-un leac, \

Voi face o minune, spre a-i veni de hac.
Fii fără griji sau teamă, vădind doar veselie, \ și

fi-voi pentru tine ca ploaia pentru glie.
Ai grijă de-a nu spune la nimeni taina ta , \ nici

craiului dacă-ntr-o zi te va-ntreba.
Când inima devine al tainelor mormânt, \ mai

repede-mplinite dorințele îți sunt.
Profetul spus-a: Cel ce-și asunde taina bine \

unit cu ce râvnește mai repde devine.
Sămânță când ascunsă-i într-un adânc de glie, \

vezi, taina ei ajunge verdeața din câmpie.
50
Și-așa făgăduiala acelui vraci de seamă\ o
izbăvi pe fata bolnavă de-orice teamă.
Această secțiune din poem relevă faptul că tânăra

sclavă era originară din Samarkand, marele oraș
uzbec din Asia Centrală. Armatele arabe
musulmane au ajuns în această regiune îndepărtată
pentru prima dată în perioada anilor 709-712 d.Hr.
Vechiul oraș era cunoscut penru comunitatea sa de
budiști și manihei. Generalul Qutayba ibn Muslim
este cel care impune stăpânirea islamică în
Samarkand, anexându-l provinciilor răsăritene ale
califatului de la Damasc. În secolele următoare,
orașul devine unul dintre principalele centre
intelectuale și religioase musulmane din Asia
Centrală, alături de Bukhara.40 Mulți prizonieri de
origine persană, afghană sau turcă au fost luați din
aceste regiuni în sclavie de către soldații arabi și
înregimentați în armată. Califul Al-Ma’mun (813-
833) din Bagdad este primul calif care își crează o
40
51
gardă personală din foști sclavi originari din Asia
Centrală.41
Asocierea giuvaregiului cu Samarkand nu este

întâmplătoare. Orașul era cunoscut în trecut pentru
producția de textile, ceramică, hârtie (una dintre
primele fabrici de producție a hârtiei din lume,
înființată după anul 751) și bijuterii. Bijuteriile de
Bukhara și Samarkand erau foarte celebre.42
Producția și vinderea acestora era o meserie
comună în Samarkand. Pe deasupra, nu trebuie să
scăpăm din vedere faptul că Rumi însuși era
originar din aceste regiuni îndepărtate ale Lumii
musulmane. Prin urmare, el plasează originea fetei
în apropiere de locurile sale natale.
Citatul atribuit Profetului (Cel ce-și asunde taina

bine \ unit cu ce râvnește mai repde devine.
Sămânță când ascunsă-i într-un adânc de glie, \
vezi, taina ei ajunge verdeața din câmpie) poate fi
41
Ibidem, pp.212-213.
42
Jonathan M. Bloom; Sheila S. Blair, Grove Encyclopedia of
Islamic Art & Architecture, vol.I, Oxford; New York etc, Oxford
University Press, 2009, pp.429-430.
52
încadrat în concepția islamică conform căreia toate
faptele bune făcute în secret sunt superioare celor
făcute în văzul lumii. Căci sămânța dă rod bun,
atunci când nimeni nu știe că ea este în pământ. În
privința acestui subiect, Coranul spune: „Dacă dați
milostenia pe față, este bine, însă dacă o dați
sărmanilor pe ascuns, este și mai bine pentru voi.
Ea va șterge din relele voastre. Dumnezeu este
Cunoscător a ceea ce făptuiți.” (Coran 2:271).
Aceiași idee se regăsește și în gândirea creștină,
bazată pe îndemnul evanghelic: „Tu însă, când faci
milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, \
Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care
vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6:3-4).
Contextul acestui îndemn din poem era încercarea
vraciului de a o convinge pe tânăra sclavă să nu
spună nimănui taina ei și că dacă va tăcea va avea
șanse mai mari de reușită și va primi o răsplată mai
bună.
53
Secțiunea 9:
Se duse apoi vraciul la rege, pe noapte, \ și-i

povesti o parte din cele întâmplate,
Urzirea cea mai bună ar fi ca pe străin \ aicia

să-l aducem, ca s-o scăpăm de chin.
Tu cheamă-l pe aurarul, aflat acum departe \

Atrage-l cu mult aur. Dă-i scump veșmânt să
poarte.
Monarhu-atunci trimise doi oameni iscusiți, \

doi soli îndemânateci, destonici și cinstiți.
La Samarkanda ajunsa- ducând regescul dar, \

și-au dat de-un ușuratic și vesel aurar.
O meștere, ce ajuns-ai să le cunoști pe toate, \ a-

ndemnării-ți faima azi lumea o străbate.
Al nostru falnic rege te-a ales pe tine- anume \

să fii giuvaergiul, știind de-al tău renume.
Primește argint și aur și acest prea nobil strai, \

și-ajuns la curte sta-vei alăturea de crai.
54
În fața-atâtor galbeni și-a scumpelor veșminte,
\ el își lăsă copiii, uitând că e părinte.
Porni cu voie bună la drum, de dimineață, \

spre craiu-acela dornic să curme a sa viață.
Plecă pe-un cal falnic, fără a lua aminte \ că

prețul vieții sale erau niște veșminte.
O, tu, cel ce te bucuri că pleci acum departe, \ și-

n fapt pornești tu singur spre-a ta soritită moarte!
Visa giuvaergiul putere și palate. \ Heruvul

morții spuse: Le vei avea pe toate!
De acum sfârșit-a drumul, străinul cu alai, \ fu

dus la vraci la curte, în fața-acelui crai.
Condus fu pân-la rege, cu toată curtenia, \ spre-

a arde ca un fluture ce l-a atras făclia.
Vădi monarhu-atunci respect și dărnicie \ și îi

lăsă pe mână întreaga vistierie.
Îi spuse în taină vraciul: Sultane de neînvins, \

pe sclava tu s-o dărui acum acestui ins.
55
Ca fata să se creadă, ferice, cu noroc, \ și apa
împreunării să stingă al ei foc.
Era o practică obișnuită ca unii suverani din

trecut să invite la curțile lor diverși savanți, învățați,
filosofi, medici, meșteri sau artiști celebri. În acest
sens, regele îl învită la palatul său pe giuvaergiul din
Samarkand, după planul vraciului de a se folosi de
el pentru a o vindeca pe tânăra sclavă. Poemul
precizează că suveranul era un sultan. Etimologic,
cuvântul sultan vine din limba arabă și înseamnă
cel cu putere sau cu autoritate. Acest titlu i-a fost
oferit, pentru prima dată, lui Tughril Beg, căpetenia
turcilor selgiucizi, de către califul Al-Qa’im (1031-
1075), cu ocazia venirii acestuia la Bagdad în anul
1055. Urmașii săi au preluat acest titlu și au pus
bazele instituției sultanale.43 Folosirea acestui
termen în poem ne indică faptul că regele era în
realitate un sultan selgiucid. Să nu uităm faptul că
Mevlana Celaleddin Rumi locuia în Sultanatul
Selgiucid de Rum. Regatul închipuit în poem ar fi
43
56
putut fi chiar acest stat, iar palatul era cel din
Konya.
Secțiunea 10:
Și craiu-i dete fata c-obrazul ca de lună, \ unind

acea pereche ce se vroia-mpreuna.
O vreme își văzură dorința împlinită, \ până ce

fata ajunse deplin tămăduită.
Lui i se dete-atunci sa bea dintr-o licoare , \

menită să-l slăbească, menită să-l doboare.
Pieri în urma bolii întreaga-i frumusețe. \ Pe

fată n-o cuprinse nici urmă de tristețe.
El arăta acum jalnic și gălbejit la față, \ și

inima-i iubitei ajunse un sloi de gheață.
De tot ce-am parte-acum va-avea și-al meu

dușman, \ cum poate al meu sânge vărsat să fie în
van?
Deși e lungă umbra ce zidul o aruncă, \ ea tot la

noi se-ntoarce, așa ca la poruncă.
57
Un munte-i lumea. Fapta-i un strigăt mereu
nou, \ ce tot la noi se-ntoarce sub formă de ecou.
El spuse aceste vorbe cu ultimu-i suspin...\ și

astfel scăpă fata de dragoste și chin.
Nu dăinuie iubirea ce-o ai pentru cei morți, \

Nicicând n-o să mai vină să bată pe la porți.
În schimb iubirea care o ai pentru cei vii, \ mai

proaspătă e-n suflet ca muguru-n câmpii.
Tu dăruiește-ți iubirea Celui ce-n veci trăiește, \

și-ți tornă-n cupă vinul ce viața o sporește.
Iubește-l pe cel care făcut-a din iubire \ ca toți

profeții parte să aibă de cinstire.
La finalul acestui fragment ce relatează otrăvirea

giuvaergiului, apar două elemente importante:
vinul și iubirea lui Dumnezeu față de profeții Săi. În
ceea ce privește vinul, aceasta este o băutură
interzisă în Coran și de către Legea islamică.
Consumul băuturilor alcoolice este strict interzis în
islam. Motivele ce stau în spatele acestei interdicții,
desprinse din Coran, sunt două. În primul rând,
58
oamenii nu trebuie să consume alcool ca nu cumva
să se îmbete și atunci când se roagă să nu fie
conștienți sau să spună lucruri nepotrivite (Coran
4:43). În al doilea rând, alcoolul, la fel ca jocurile de
noroc, e văzut ca o unealtă a Diavolului prin care se
folosește să îi facă pe oameni să petreacă mult și să
uite de rugăciune sau să pornească certuri între ei și
să dezbine comunitatea (Coran 5:91). Prin urmare,
e interzis. Cu toate acestea, în operele multor autori
musulmani, în general persani, motivul și tema
vinului este unul foarte prezent. În privința acestui
subiect este foarte relevantă explicația domnului
prof.univ.dr George Grigore pe care o vom reda în
toatalitate: „Faptul că vinul material este interzis în
Legea islamică accentuează și mai mult acest
simbolism prezent în literatură. Tema vinului își are
rădăcini adânci în tradiția iraniană, având în vedere
că vechii persani venerau vinul și chiar îl divinizau
sub numele de Haoma (inițial, numele unei băuturi
mitice care conferea nemurirea, destinată zeilor și
celor aleși – precum ambrozia la greci – cu aceiași
funcție ca Soma la indieni). Acest cult persan al
59
vinului are drept similitudine în Europa
precreștină, cultul lui Dionysos la greci, cultul lui
Bacchus la romani. Așadar, după islamizarea
persanilor, acest cult al vinului va transpare,
sublimat, doar ca esență, în zona misticii grație și
descrierii oferite de Coran.44 Vinul înseamnă
dragoste și bucurie. Vinul îl eliberează pe băutor de
catușele legalismului și al convențiilor, căci el este,
în calitatea sa de băutură paradisiacă, o emanație
divină care iradiază din formă în formă, un simbol
al dragostei supreme care se manifestă în creație:
beția înseamnă uitarea a tot ceea ce nu este
44
Domnul profesor se referă la dubla simbolistică a vinului ce
apare în Coran. Pe de-o parte, avem vinul ca băutură temporală,
materială, prezentă în această lume trecătoare. Pe de altă parte, avem
vinul paradisiac, descries în diferite versete din Coran (Ex: Coran
37:45-47; Coran 52:21-23 ; Coran 83:22-28). Primul tip de vin, cel
al acestei lumi, este strict interzis, din motivele deja enunțate. Al
doilea tip de vin însă, este permis și le este rezervat numai
oamenilor Raiului. Diferența dintre cele două constă în faptul că
vinul paradisiac nu provoacă dureri de cap, amețeală sau beție. Doar
gustul se mai păstrează din el. Astfel, conform gândirii islamice, cei
ce trăiesc în smerenie și curăție în această lume și se abțin de la vin
toată viața, vor putea să-l guste în Paradis. Totuși, nu trebuie exclus
faptul că vinul paradisiac este superior din toate punctele de vedere
acestui vin lumesc.
60
Dumnezeu.”45 Aceasta este explicația simblismului
vinului și a băuturilor alcoolice prezente în
literatura mistică islamică, după cum afirmă și
profesorul Remus Rus: „Cât privește simbolismul
vinului, despre care am vorbit deja, acesta trebuie
interpretat, în majoritatea cazurilor, în sensul unei
beții spirituale.”46
În ceea ce privește iubirea Creatorului față de

profeții Săi, aceasta este o temă foarte populară în
literatura sufistă. Misticii musulmani sunt de
părere că Dumnezeu a creat lumea din dragoste
pentru profeții Săi, în special pentru Muhammad.
Prin urmare, scopul oamenilor este să-l urmeze pe
Muhamamd și să se facă plăcuți și iubiți lui
Dumnezeu, băzându-se pe versete precum: „Spune-
le [Muhammad]: Dacă mă iubiți, urmați-mă și
Dumnezeu vă va iubi și vă va ierta păcatele.
Dumnezeu este Iertător, Milostiv.” (Coran 3:31).
45
p.6.
46
61
Adevărații credincioșii și oameni iubiți de
Dumnezeu sunt cei care îi iubesc și îi urmează pe
profeții Săi, în special pe ultimul profet,
Muhammad. Aceasta este o idee fundamentală pe
care se bazează misticii musulmani.47
Secțiunea 11:
Nu teama și nădejea-l împinseră pe vraci, \ să-l

otrăvească pe omul acela-n chip dibaci.
Și n-a făcut-o pentru-a monarhului plăcere, \ ci

doar fiindc-aflase dumnezeiască vrere,
Cum Kezr omorâse pe-un tânăr oarecare \

Pentru cei mulți o taină ce n-avea dezlegare.
Acel ce de la Domnul răspuns și-ndemn

primește, \ oricând are dreptate în tot ce
poruncește.
Acel ce-ndrumă duhul e-n drept să și omoare, \

căci mâna lui e Mâna Celui ce seamăn n-are.
47
Ibn Al-Arabi, Cartea Înțelepciunii, traducere de Titus
Burckhardt și Ilie Iliescu, București, Editura Herald, 2017, pp.216-
223.
62
Ca Ismail tu pleacă-al tău cap, de-i stai în față. \
Sub spada lui tu, vesel, jertfește-ți a ta viață.
Ca vesel al tău suflet sa dăinuie mereu, \ precum

Profetu-și simte al său duh la Dumnezeu.
Îndrăgostiții cupa plăcerii o golesc, \ când sunt

uciși de mâna acelei ce-o-ndrăgesc.
Vezi, craiul nu ucis-a de patima învins. \ Nu te

lăsa de gânduri netrebnice cuprins.
De nu i-ar fi fost fapta stârnită de Cel Sfânt, \ ar

fi fost doar un câine, nu un rege pe pământ.
N-a fost împins de patimi, ori pofte de călău. \

A-nfăptuit un bine, părând a face-un rău.
Când Kezr găurit-a o barcă, așa, ca-n joacă, \

avut-a atunci deplină dreptate să o facă.
Lui Moise închipuirea-i se dovedi beteagă \ și

nu-i fu dat atuncia nimic să înțeleagă,
N-a-nfăptuit o crimă acel crai, ci un lucru bun. \

L-a îmbătat Cel Veșnic, n-a fost nicicum nebun.
63
De-ar fi dorit s-omoare pe-un musulman smerit
\ păgân aș fi fost dacă l-aș fi preamărit.
Se îngrozește cerul când lauzi un călău, \ și-

atunci chiar piosul cuprins e de-un gând rău.
El fost-a craiul care pe toate le-a-nțeles,\ și un

ales el fosta, al Domnului ales.
Pe cel ucis de-un astfel de crai, craiu-l îndreaptă

\ sa urce pe-a cinstirii cea mai înaltă treaptă.
De n-ar fi știut craiul că răul e spre bine, \ ar fi

trecut la faptă, el cel menit să aline!
Plânge un copil când vede scalpelul unui vraci, \

dar grijulia mamă, ferice-i spune: taci!
El i-a jumătatea vieții și-n locu-i pune zece, \ și-

ți dăruie-atunci Domnul ce nici prin gând nu-ți
trece.
Când fapta Lui o judeci, L-asemuiești cu tine \

Ești de-adevăr departe. Ci judecă mai bine!
Sfârșit.
64
Ultima secțiune se învârte în jurul unei întregi
apologii menită să justifice acțiunea
regelui\sultanului de a-l ucide pe giuvaergiu, la
sfatul vraciului. În cadrul acesteia, se face trimitere
la exemple de situații similare, populare în tradiția
islamică. Primul exemplu, ce se repetă în versurile
citate este cel al lui Kezr.
Kezr, cunoscut și ca Al-Khidr, Kizr, Khizar, Al-

Hadar sau Al-Hizir, este un personaj sfânt din
tradiția musulmană. Etimologic, numele lui provine
din limba arabă de la cuvântul akhdir sau akhdar
ce înseamnă „verde”.48 Astfel, într-o traducere
liberă în limba română, Al-Khidr s-ar numi „Cel
Verde”. Se spune că numele său venea de la faptul
că atunci când călca pe un teren steril, uscat, iarba
încolțea și prin urmare, tot acel loc înverzea.49 De
asemenea, în arta islamică persană sau indiană, Al-
48
În tradiția musulmană culoarea verde are o însemnătate
deosebită, fiind asociată cu Grădina Paradisului. În Coran se spune
că oamenii credincioși care vor intra în Rai vor purta veșminte verzi
din mătase și brocart (Coran 18:31).
49
Muhammad Al-Bukhari, Sahih Al-Bukhari, vol.4, trad.
Muhammad Muhsin Khan, Ryadh, Darussalam, 1997, p.383.
65
Khidr este reprezentat ca un bătrân cu barbă albă ce
poartă o robă și un turban, ambele de culoare
verde. Este foarte apreciat și cinstit de către
majoritatea sufiștilor ca un mistic, un precursor al
lor și un cunoscător al tainelor lui Dumnezeu, care a
fost lăudat în Coran, spunându-se despre el: „Ei îl
aflară pe unul dintre robii Noștri (Al-Khidr) căruia
i-am dăruit milostivenia Noastră și l-am învățat o
Știință de la Noi.” (Coran 18:65). În tradițiile
sufiste și în folclorul turcesc circulă foarte multe
povești și legende despre el. Cea mai importantă, la
care se referă poemul și este descrisă și în Coran
(Coran 18:60-82) este întâlnirea dintre Al-Khidr și
Profetul Moise, cel ce i-a scos pe israeliți din Egipt.
În cele ce urmează, vom rezuma această istorisire,
așa cum este narată în Coran și în cea mai
importantă culegere de hadisuri, Sahih Al-
Bukhari.50
Conform relatărilor, Moise ținea o predică în fața

fiilor lui Israel, dându-le diferite învățături
50
Muhammad Al-Bukhari, Sahih Al-Bukhari, vol.6, trad.
Muhammad Muhsin Khan, Ryadh, Darussalam, 1997, pp.198-205.
66
folositoare, probabi, în timpul peregrinării lor de 40
de ani prin pustiu. La un moment dat, un israelit,
uimit de știința sa, îl întreabă dacă există cineva
mai înțelept decât el sau care să aibe o cunoaștere
mai mare. Moise spune că nu există nimeni.
Dumnezeu se mâniază că Moise a dat de înțeles
prin acest răspuns că este atoateștiutor și nu I-a
atribuit lui Dumnezeu cunoașterea absolută. Prin
urmare, decide să-l pună la încercare, atât pe el cât
și cunoștințele sale. El îi revelează lui Moise că are
un rob cu mai multă știință decât el. Moise a rămas
uimit și a spus că dorește să-l întâlnească.
Dumnezeu i-a spus că îl va putea găsi doar în
regiunea unde se întâlnesc cele două mări (posibil
Golful Aqaba). Pentru aceasta, l-a instruit să ia cu el
un coș cu un pește, iar în locul în care va pierde
peștele va da de Al-Khidr. Moise a acceptat și l-a
luat cu el în această misiune pe Iosua, fiul lui Nun,
zicându-i să-l anunțe când va dispărea peștele din
coș. După ce au mers mai multă vreme, au ajuns la
o stâncă, chiar în zona unde se întâlnesc cele două
ape. Obosiți, au adormit la poalele stâncii. La un
67
moment dat, peștele a prins viață în mod miraculos
și a sărit din coș intrând printr-o gaură sub pământ
și ajungând în mare. Iosua se trezise în acest timp și
a văzut acest miracol, dar nu a vrut să-l scoale pe
Moise din somn și a adormit. Când s-au trezit,
Iosua a uitat sa-i zică lui Moise de pește și au plecat
mai departe în acea zonă. În timpul amiezii, Moise
a cerut să se oprească să mănânce, iar Iosua și-a
amintit atunci de pește și de miracol. În acel
moment, Moise i-a spus că acolo era locul unde
trebuiau să ajungă și s-au întors după urmele lor.
Când au ajuns înapoi la stâncă, în vârful ei stătea
așezat Al-Khidr. Moise a vorbit cu el și l-a rugat să îl
urmeze pentru a-l învăța din știința sa. Inițial, Al-
Khidr a refuzat, zicându-i: „Tu nu vei putea să ai
răbdare cu mine. \ Și cum ai putea răbda ceea ce nu
cuprinzi cu știința?” (Coran 18:67-68). Moise a
insistat, spunând că dacă Dumnezeu va voi, va fi
răbdător și îl va urma. Al-Khidr a acceptat, dar a
pus o condiție: „Dacă mă însoțești, nu mă întreba
nimic până ce nu-ți amintesc eu!” (Coran 18:70).
Moise a fost de acord să se supună acestei reguli și
68
au plecat la drum amândoi. Au ajuns în zona unui
port unde erau ancorate mai multe corăbii. Al-
Khidr s-a dus lângă mal și a găurit una dintre ele.
Văzând gestul, Moise l-a criticat. În acel moment,
Al-Khidr i-a amintit de promisiunea făcută: nu-l va
întreba nimic până nu-i va aminti el și îi va tâlcui
sensul acțiunii. Moise a acceptat. Au mers mai
departe și au întâlnit un tânăr pe care Al-Khidr l-a
ucis. Moise a fost șocat și a reacționat din nou.
Pentru a doua oară, Al-Khidr i-a reamintit de
promisiune. Moise a acceptat și a spus că dacă se
mai întâmplă vreodată să-l întrebe sau să-l critice
pentru vreo acțiune, atunci cei doi să se despartă și
să meargă fiecare în drumul lui. Într-un final, au
ajuns într-un oraș, iar locuitorii de acolo nu au voit
să-i ospăteze. În acel oraș se afla un zid al unei
clădiri ce stătea să se prăbușească. Al-Khidr a
început sa-l repare. Moise a răbufnit zicând că dacă
ar Al-Khidr ar fi voit, ar fi putut să se pună în slujba
cuiva pentru a obține mâncare, nu să repare un zid
al nimănui, fără rost. Al-Khidr i-a reamintit de
promisiune și i-a zis că aici se despart drumurile
69
celor doi, dar nu înainte de a-i spune tâlcul celor
trei acțiuni: corabia aparținea unor sărmani ce
lucrau pe mare, iar un rege necredincios urma să
vină în port și voia să ia toate corăbiile cu forța.
Dacă una dintre ele ar fi fost găurită, ar fi fost
considerată inutilă, iar regele nu ar fi luat-o. Prin
urmare, Al-Khidr a găurit corabia pentru a le salva
proprietatea sărmanilor ce ar fi putut-o repara după
ce regele pleca. Tânărul ucis avea niște părinți
dreptcredinioși, supuși lui Dumnezeu și temători de
El. Fiul lor însă, tindea spre necredință și când s-ar
fi făcut mare le-ar fi impus părinților lui să se
lepede de credință. Prin urmare, Al-Khidr l-a ucis
ca aceștia să aibe parte de un alt copil, credincios.
În ceea ce privește zidul ce stătea să se prăbușească,
acesta era construit pe un teren ce aparținea a doi
orfani a căror tată era un om credincios și primise o
comoară din harul lui Dumnezeu. El a ascuns
comoara, înainte să moară, sub acel zid. Prin
urmare, Al-Khidr a reparat acel zid ca nu cumva să
se prăbușească înainte ca orfanii să ajungă la
maturitate și să dărâme ei zidul pentru a descoperi
70
comoara. Exista riscul ca altcineva să fi putut face
asta în locul lor. În final, Al-Khidr declară: „Nu am
făcut nimic pornit de la mine. Aceasta este
lămurirea pe care tu nu ai avut răbdare să o
aștepți!” (Coran 18:82).
Tradiția mistică islamică a oferit numeroase

interpretări și explicații suplimentare acestor
acțiuni. Ibn Al-Arabi spunea în Fusus Al-Hikam
(Cartea Înțelepciunii) că cele trei acțiuni ale lui Al-
Khidr reflectă trei incidente din viața lui Moise.
Găurirea corabiei de către Al-Khidr cu scopul de a-i
salva pe sărmani de regele tiran corespunde
gestului mamei lui Moise de a-l pune într-un
coșulet pe apele Nilului pentru a-l salva de oamenii
trimiși de Faraon să ucidă nou-născuții (Ieșirea
2:2-4; Coran 20:37-40). Uciderea tânărului
necredincios de către Al-Khidr corespunde cu
uciderea egipteanului de către Moise (Ieșirea 2:11-
12; Coran 28:15). În final, gestul reparării zidului
de către Al-Khidr, fără a cere plată, cu scopul de a-i
ajuta pe cei doi orfani, corespunde gestului lui
Moise de a scoate apă pentru oile fetelor din
71
Madian, fără să ceară plată (Ieșirea 2:17; Coran
28:23-24).51
Conform versetului din final, „Nu am făcut nimic

pornit de la mine” (Coran 18:82), toate acțiunile lui
Al-Khidr au fost făcute nu după dorința sa, ci după
porunca lui Dumnezeu. Asemenea lui Al-Khidr,
regele din poem a întreprins acțiunea de ucidere a
giuvaregiului la sfatul vraciului, trimisul divin. De
aceea în poem se spune: Acel ce de la Domnul
răspuns și-ndemn primește, \ oricând are dreptate
în tot ce poruncește. \ Acel ce-ndrumă duhul e-n
drept să și omoare, \ căci mâna lui e Mâna Celui ce
seamăn n-are și N-a-nfăptuit o crimă acel crai, ci
un lucru bun. \ L-a îmbătat Cel Veșnic, n-a fost
nicicum nebun. Nicio acțiune poruncită de către
Dumnezeu nu poate fi un păcat, ci un lucru bun. Ele
au în spate o înțelepciune ascunsă, înțelepciune pe
care oamenii nu o pot cuprinde de la bun început,
lăsându-se influențați de aparențe. Se pot oferi
51
Ibn Al-Arabi, Cartea Înțelepciunii, traducere de Titus
Burckhardt și Ilie Iliescu, București, Editura Herald, 2017, pp.194-
202.
72
exemple celebre din tradiția biblică, precum:
porunca de a distruge Sodoma (Facerea 19:13),
porunca de a-i ucide pe israeliții care s-au închinat
Vițelului de Aur (Ieșirea 32:27-28), porunca de a-l
ucide pe cel ce a încălcat Sabatul (Numeri 15:32-36)
sau porunca de a-i ucide pe cei ce săvârșesc adulter
(Deuteronom 22:22). Toate acestea erau porunci
venite de la Dumnezeu și urmăreau, în spatele
răului aparent, un lucru bun. Cel mai important
exemplu în acest sens, specific creștinismului, este
sacrificiul lui Iisus Hristos. Batjocorirea, răstignirea
și moartea sa erau un rău necesar pentru mântuirea
lumii: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui fața
de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit
când noi eram încă păcătoși. \ Cu atât mai vârtos,
deci, acum, fiind îndreptați prin sângele Lui, ne
vom izbăvi prin El de mânie.” (Romani 5:8-9).
Un alt exemplu oferit în poem este cel al

atitudinii lui Ismail: Ca Ismail tu pleacă-al tău cap,
de-i stai în față. \ Sub spada lui tu, vesel, jertfește-
ți a ta viață. Este o trimitere la un eveniment
extrem de important din tradiția religioasă iudeo-
73
creștină și islamică, anume: sacrifciul lui Avraam.
Istorisirea diferă, touși, în unele detalii. În Biblie
(Facerea 22:1-18) se spune că Avraam a fost pus la
încercare de către Dumnezeu pentru a-l sacrifica pe
fiul său cel mic, Isaac. În schimb, în Coran 37:101-
113, se dă de înțeles că era vorba despre fiul cel
mare, Ismail. Din acest motiv, tradiția islamică
merge, în general, pe interpretarea conform căreia
cel pe care Avraam era gata să-l sacrifice la porunca
lui Dumnezeu era Ismail, nu Isaac.52 O altă
diferență importantă constă în faptul că în Biblie
Avraam nu îi divulgă secretul său lui Isaac,
spunându-i doar că vor merge pe un munte (Moria)
să aducă o jertfă, un sacrifciu, fără ca Isaac să știe
că el va fi jertfa. Spre deosebire de această relatare,
în Coran se spune că Avraam i-a zis fiului său de
porunca primită de la Dumnezeu, iar acesta s-a
supus și a fost de acord să fie oferit ca sacrificiu. De
aceea, poemul spune: Ca Ismail tu pleacă-al tău
52
Jalalu’d Din Al-Mahalli; Jalalu’d Din Al-Suyuti, Tafsir Al-
Jalalayn, translated by Aisha Bewley, London, Dar Al-Taqwa Ltd.,
2007, p.966.
74
cap, de-i stai în față. \ Sub spada lui tu, vesel,
jertfește-ți a ta viață. În orice caz, atât Biblia, cât și
Coranul sunt de acord asupra faptului că fiul lui
Avraam nu a fost sacrificat, ci în momentul în care
era gata să-l înjunghie, i s-a pouncit să se oprească
și să sacrifice în schimb un berbec. Evenimentul
este foarte important în tradiția islamică și este
comemorat anual în cadrul celei mai mari sărbători
musulmane, Eid Al-Adha sau Kurban Bayram
(Sărbătoarea Sacrificiului).
Raportarea la povestea sacrificiului, în versiunea

islamică, este relevantă pentru a arăta atitudinea
corectă a omului în fața lui Dumnezeu: supunere
totală. Un ultim exemplu oferit în poem în acest
sens e redat în versurile: Plânge un copil când vede
scalpelul unui vraci, \ dar grijulia mamă, ferice-i
spune: taci! Profesorul Otto Starck este de părere
că aceste versuri descriu ritualul circumcizieii sau al
tăierii împrejur, practicat de către musulmani.53 Cu
53
p.322.
75
toate acestea, în islam, spre deosebire de iudaism,
circumcizia nu este un ritual obligatoriu. Nu este
menționată în Coran. Ea are, mai degrabă, un
caracter cutumiar. Acest ritual poartă numele de
khitan în arabă și sunnet în turcă. Etimologia turcă
reflectă caracterul său tradiționalist, cutumiar,
sunnet fiind o derivare de la Sunna (Tradiție). Ea se
practică în lumea turcă, în general, la vârsta de 12-
13 ani. Odată cu această operație relativ simplă, dar
dureroasă, copilul devenea bărbat. Prin urmare,
durerea suportată era un rău necesar ce avea să
ducă la transformarea minorului în adult, fiind
însoțită și de o petrecere.54 Totodată, se
accentuează și rolul benefic medical al circumcizieii,
cât și simbolistica teologică desprinsă din istoria lui
Avraam (Facerea 17:1-27).
Pentru a înțelege mai bine de ce era nevoie ca

Mevlana Rumi să dezvolte acest subiect, vom cita
opinia profesorului Remus Rus în legătură cu
mesajele transmise în poemele misticilor persani:
54
2014, p.47.
76
„Cu toate acestea, dificultățile de interpretare nu se
opresc aici, căci mulți dintre poeții sufiști își
câștigau existența la curțile regilor și prinților și, de
aceea, o serie de poezii au înțeles dublu, deopotrivă
real și alegoric. Aceste poezii erau menite să câștige
favoarea potentaților pe lângă care ei își duceau
viața.”55 Cu alte cuvinte, misticii și învățații precum
Mevlana, care trăiau la curțile suveranilor
musulmani și se bucurau de sprijinul lor, nu puteau
să-i critice pe aceștia. Dimpotrivă, ei se ocupau de
elaborarea unor explicații și teorii care ar fi putut să
justifice orice faptă întreprinsă de către „patronii
lor”.
După această apologie a faptei regelui, finalul

este reprezentat de versurile Când fapta Lui o
judeci, L-asemuiești cu tine \ Ești de-adevăr
departe. Ci judecă mai bine! Esența acestui îndemn
este următoarea: Nimeni nu trebuie să cadă în
capcana de a judeca faptele altora din propria lui
perspectivă. Trebuie să vezi ce se află în spatele
55
77
acelei fapte și care e intenția și motivația reală a
autorului.
78
Concluzii
În urma scurtei noastre analize asupra secțiunii

poemului „Cântecul Naiului” a lui Mevlana
Celaleddin Rumi, cunoscută în literatura de
specialitate drept Regele, Sclava și Vraciul, vom
încerca să conturăm câteva concluzii relevante.
În primul rând, poemul face referire la o serie de

teme și motive exprimate prin numeroși termeni
sau nume proprii, care dacă sunt descifrați pot să
ne aducă informății importante legate de epoca și
gândirea lui Mevlana. Este limpede că acțiunea
descrisă se petrece într-un context Oriental, islamic.
Regele este însuși sultanul selgiucid din Konya,
locul unde se stabiliese Mevlana și familia sa.
Geamia menționată ar putea fi celebra Alâeddin
Camii, moscheea regală a selgiucizilor din Rum,
construită la finalul secolului al XII-lea. Palatul este
tot cel din Konya. Tânara sclavă este originară din
Samarkand, marele oraș al Asiei Centrale, aflat în
apropiere de Balkh, locul natal al lui Mevlana. De
79
asemenea, giuvaergiul este tot din Samarkand, oraș
cunoscut pentru acest meșteșug. Moartea tânărului
la comanda sultanului este complet justificată, în
acord cu voința divină, poemul neputând să
constituie un atac la adresa suveranului. Ne aducem
aminte de cuvintele profesorului Remus Rus:
„Aceste poezii erau menite să câștige favoarea
potentaților pe lângă care ei [poeții sufiști] își
duceau viața”.
În al doilea rând, poemul are menirea de a le

transmite cititorilor săi un anumit mesaj. Dincolo
de povestea dramatică descrisă, Mevlana a
intenționat să-și învețe discipolii o lecție
importantă, în acord cu gândirea sa religioasă.
Înainte de a fi poet, Mevlana era un teolog mistic.
Opera sa trebuie înțeleasă într-o manieră simbolică,
alegorică, pe modelul pildelor evanghelice. După
cum sugerează profesorul Otto Starck, fiecare
personaj face referire la una dintre realitățile
spirituale ce îl poate defini pe orice individ. Regele
sau sultanul întruchipează spiritul sau duhul
omului; sclava reprezintă sufletul, dar în starea sa
80
negativă, atrasă de plăceri; giuvaergiul reprezintă
plăcerile ce macină și corup sufletul, iar vraciul este
trimisul divin ce alungă plăcerile, restabilind
armonia dintre spirit (rege) și suflet (sclavă), căci
pacea redată sufletului îi va permite spiritului să-și
împlinească aspirațiile sale înalte.56 Astfel, uciderea
giuvaergiului reprezintă uciderea plăcerilor, a
elementului perturbator, extern, acțiune complet
justificată.
Plăcerea este un subiect recurent atât în scrierile

islamice, cât și în cele iudeo-creștine. În esență, ea
nu este văzută ca ceva negativ. Cu toate acestea, în
momentul în care plăcerea te îndepărtează de
Dumnezeu, te îndepărtează de credință, de
principiile cele mai nobile și te face să-ți urmezi
propriile gânduri și porniri spre a fi „fericit”, ajungi
să trăiești precum un dobitoc sau animal, aspirând
doar către lucrurile lumești (mâncare, băutură,
joacă, somn, sex). Noul Testament și Coranul vin cu
56
p.321.
81
o critică dură la adresa unor astfel de oameni:
„Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire
făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu
cunosc vor pieri în stricăciunea lor, \ Ei înșiși fiind
nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o
plăcere desfătarea de fiecare zi, ei sunt pete și ocară
făcându-și plăcere, în rătăcirea lor, să ospăteze cu
voi la mesele voastre, \ Având ochii plini de pofta
desfrânării și fiind nesățioși de păcat ei amăgesc
sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă de
lăcomie și sunt fii blestemului!” (2 Petru 2:12-14);
„Nu l-ai văzut pe cel care își ia pofta sa drept
dumnezeu? Tu îi vei fi oare sprijin? \ Socoți că cei
mai mulți dintre ei aud ori pricep? Ei sunt,
asemenea dobitoacelor, ba chiar și mai rătăciți de la
Cale!” (Coran 25:44-45).
Evident, din totdeauna și în toate regiunile și

credințele lumii au existat astfel de oameni, care au
pus mai presus lumea de acum față Lumea de Apoi.
Toate acestea, conform sfintelor scripturi, duc spre
Iad. Singura soluție este ca omul să se îndepărteze
de aceste pofte și patimi și să le „ucidă”: „Drept
82
aceea, omorîți mădularele voastre, cele pământești:
desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia,
care este închinare la idoli, \ Peste care vine mânia
lui Dumnezeu peste fii neascultării, \ În care păcate
ați umblat și voi odinioară, pe când trăiați în ele.”
(Coloseni 3:5-7); „Celui ticăloșit \ Și legat de viața
de acum \ Iadul îi va fi liman! \ Și celui care se teme
de înălțimea Domnului Său și oprește pofta din
sufletul său \ Raiul îi va fi liman!” (Coran 79:37-
41). Aceste idei sunt accentuate în sufism prin
conceptul de jihad bil nafs.57
Jihad bil Nafs sau Jihad Al-Nafs (Efort prin

suflet sau Efortul sufletului) se referă la lupta
interioară cu sufletul, cu ego-ul, atras de plăceri, în
vederea controlării sale, în așa fel încât omul să-și
poată îndeplini aspirațiile sale înalte și obligațiile
față de Dumnezeu. În Al-Fawaid și în Zad Al-Ma’ad,
imamul Ibn Qayyim Al-Jawziyyah (1292-1350)
citează următorul verset coranic: „Noi îi călăuzim
57
Etimologic, termenul arab jihad se referă la efort, strădanie.
Ideea de jihad ca luptă propriu-zisă, efort militar, reprezintă doar o
manifestare a acestui concept profund.
83
pe căile Noastre pe cei care au luptat pentru Noi!”
(Coran 29:69), iar apoi comentează: „Cea mai
importantă formă a efortului (afrad al-jihad) este
efortul împotriva sufletului (jihad bil nafs),
împotriva poftelor nestăvilite, împotriva Diavolului
și împotriva iubirii lucrurilor lumești. Cei care se
străduiesc să lupte împotriva acestora patru, fiind
supuși lui Dumnezeu, vor fi călăuziți de către
Dumnezeu pe drumul Său ce duce către Paradis. Cei
care renunță la acest efort vor fi îndepărtați de la
călăuzire până când vor uita de efort. Junayd58 a
spus: „Cei care luptă împotriva dorințelor lor
trupești și se căiesc de dragul lui Dumnezeu, vor fi
călăuziți pe căile sincerității. Cineva nu se poate
lupta cu dușmanii săi exteriori dacă nu-și înfrânge
dușmanii din interior. Cel care va obține victoria
asupra lor, va învinge toți dușmanii, dar cel care va
fi înfrânt de ei, va fi înfrânt de toți dușmanii!””.59
58
Junayd (830-910) a fost un teolog și mistic sufist din Bagdad.
Foarte respectat pentru ascetismul său strict, Junayd este perceput ca
un adevărat sfânt și un model pentru toți cei care vor să urmeze
calea sufismului autentic.
59
Hasan Al-Basri (641-728), o altă figură importantă a islamului
timpuriu, mistic și ascet. A trăit la Basra, în Irak. Hasan Al-Basri și
84
Într-un alt pasaj, Ibn Qayyim Al-Jawziyyah
relatează următoarea întâmplare: „Cineva a venit la
Hasan Al-Basri60 și l-a întrebat: O, Abu Said! Care
este cel mai bun efort (jihad)? El a răspuns: Efortul
(jihadul) împotriva poftelor tale!”.
Întregul poem al lui Mevlana și toată narațiunea

este construită pentru a transmite acest mesaj, iar
uciderea giuvaergiului reprezintă renunțarea la
plăceri pentru a putea să îți îndeplinești obligațiile
față de Dumnezeu și să trăiești după cum dorește
El. Acest mesaj, extrem de important, voia Mevlana
să li-l încredințeze discipolilor săi, iar noi, ca cititori
neinițiați, a trebuit să facem această analiză
complexă pentru a putea înțelege esența operei sale.
Junayd sunt considerați unii dintre primii și cei mai importanți

maeștri sufiști.
60
Surkheel Sharif, Jihad Al-Nafs, London, The Jawziyyah
Institute, 2006, pp.2-3.
85
86
Bibliografie
1. Surse primare:
- Al-Arabi, Ibn, Cartea Înțelepciunii,

traducere de Titus Burckhardt și Ilie Iliescu,
București, Editura Herald, 2017.
- Al-Bukhari, Muhammad, Sahih Al-
Bukhari, vol.4, trad. Muhammad Muhsin
Khan, Ryadh, Darussalam, 1997.
- Al-Bukhari, Muhammad, Sahih Al-
Bukhari, vol.6, trad. Muhammad Muhsin
Khan, Ryadh, Darussalam, 1997.
- Al-Jawziyyah, Ibn Al-Qayyim,
Medicina Profetică, București, Editura
Femeia Musulmană, 2009.
- Al-Mahhali, Jalalu’d Din; Jalalu’d Din
Al-Suyuti, Tafsir Al-Jalalayn, translated by
Aisha Bewley, London, Dar Al-Taqwa Ltd.,
2007.
- Al-Qurtubi, Abu Abdullah
Muhammad ibn Ahmad, Tafsir Al-Qurtubi,
87
vol.I, translated by Aisha Bewley,
Birmingham, Diwan Press, 2019.
- An-Nawawi, Imam Yahya ibn Sharaf
–ud Din, Ar-Ryad As-Salihin (Grădinile
dreptcredincioşilor), ediţia a II-a, Bucureşti,
Editura Islam, 2013.
- Herodot, Istorii, cartea a IV-a,
traducere de Felicia Ștef, București, Editura
Teora, 1999.
- Taher, Baba; Saadi; Omar Khayyam;
Rumi etc, Poeme persane, traducere de Otto
Starck, București, Editura Herald, 2012.
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită
sub îndrumarea și purtarea de grijă a
prefericitului părinte Teoctist, patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române și cu aprobarea
Sfântului Sinod, București, Societatea Biblică
Interconfesională din România, 1988.
- Coranul, traducere de George
Grigore, București, Editura Herald, 2011.
-
88
2. Surse secundare:
- Anghelescu, Nadia, Introducere în

Islam, Iași, Editura Polirom, 2014.
- Bloom, Jonathan M.; Sheila S. Blair,
Grove Encyclopedia of Islamic Art &
Architecture, vol.I, Oxford; New York etc,
Oxford University Press, 2009.
- Bingham, Rev.Joseph, Origines
Ecclesiasticae or The Antiquities of The
Christian Church, vol.II, London, William
Straker, 1840, p.556.
- Cipa, H.Erdem; Emine Fetvaci;
Giancarlo Casale, Writing History at the
Ottoman Court: Editing the Past,
Fashioning the Future, Bloomington,
Indiana University Press, 2013.
- Darke, Diana, Eastern Turkey,
Guilford, Bradt Travel Guides Ltd, 2011.
- Eliade, Mircea, Istoria Credințelor și
Ideilor Religioase, vol.III, Iași, Editura
Polirom, 2011.
89
- Halman, Talat Sait, Rapture and
Revolution: Essays on Turkish Literature,
Syracuse, Syracuse University Press, 2007.
- Hitti, Phillip K., Istoria Arabilor,
ediția a X-a, traducere de Irina Vainovski-
Mihai, București, Editura ALL, 2008.
- Iqbal, Afzal, The Life and work of
Jalal-ud-din Rumi, sixth edition, Islamabad,
Pakistan National Council of the Arts, 1991.
- Lewis, B.; Ch.Pellat; J.Schacht , The
Encyclopaedia of Islam, vol.III, Leiden, E.J
Brill, 1986.
Encyclopaedia of Islam, vol.VI, Leiden, E.J
Brill, 1991.
Encyclopaedia of Islam, vol.VIII, Leiden, E.J
Brill, 1995.
- Mehmet, Mustafa Ali, Civilizația
Turcă, București, Editura Sport-Turism,
1981.
90
- Rus, Remus, Istoria Filosofiei
Islamice, Bucuresți, Editura Enciclopedică,
1994.
- Sharif, Surkheel, Jihad Al-Nafs,
London, The Jawziyyah Institute, 2006.
- Ventura, Alberto, Islamul Sunnit în
perioada clasciă (secolele VII-XVI), în
Istoria Religiilor, Volumul III: Religiile
dualiste. Islamul, Giovanni Filoramo
(coord.), Iaşi, Editura Polirom, 2009.
- https://referenceworks.brillonline.co
m/entries/encyclopaedia-of-islam-2/ali-b-
isa-SIM_0513, accesat în data de
02.02.2021.
- https://www.worldbanknotescoins.co
m/2015/03/5000-turkish-lira-note.html#,
accesat în data de 02.02.2021.
91
92
CUPRINS
Introducere ........................................................................... 5
Comentariu Cultural-Istoric: Regele, Sclava și Vraciul
de Mevlana Celaleddin Rumi............................................ 28
Concluzii .............................................................................. 79
Bibliografie .......................................................................... 87
93

Cristi Rusin, Străinul Din Orient. Comentariu Cultural-Istoric: Regele, Sclava Și Vraciul de Mevlana Celaleddin Rumi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cristi Rusin, Străinul Din Orient. Comentariu Cultural-Istoric: Regele, Sclava Și Vraciul de Mevlana Celaleddin Rumi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cristi Rusin

STRĂINUL DIN ORIENT

Premiul „VICTOR FRUNZĂ”

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

STRĂINUL DIN ORIENT

S.C. Editura RAFET S.R.L

Orientul a fost întodeauna o lume captivantă,

În tot acest spațiu fantastic al Orientului se

Alte două imperii ce s-au format în Persia au

Domnul profesor universitar doctor George

În această lucrare ne propunem să analizăm,

Analiza cultural-istorică poate fi definită ca o

Textul propus spre analiză este o secțiune amplă

În analiza noastră vom încerca să punem în

Conform hagiografiilor sale, Jalal Al-Din

Pentru a scăpa de invadatori, Baha ud-Din

Orașul Konya sau Iconia\Iconiu\Iconium era o

Baha ud-Din Walad și familia sa sosesc în Konya

În jurul anului 1244, Rumi a avut parte de o

Ca mistic, poet și învățat, Rumi a strâns în jurul

Mevlana Celaleddin Rumi a fost contemporan cu

Istoricul român al religiilor, Mircea Eliade (1907-

Afirmând că este mânat de o fortă supranaturală,

vol.III, Iași, Editura Polirom, 2011, pp.132-133.

În Istoria Filosofiei Islamice, profesorul Remus

Din punct de vedere structural, Mathnawi este

În traducerea sa, domnul profesor Otto Starck

A fost cândva un rege, ce își vedea putința \ de-

Se întâmplă să plece-ntr-o bună zi, călare \ cu-

Dar întâlnind o sclavă, curmă orice voroave, \

Ca pasărea-ntr-o cușcă, al său duh, făr’de

Regele descris în aceste versuri este unul tipic

Ea-I împlini întocmai apoi orice dorință, \ dar

În mentalitatea islamică, soarta sau destinul (al-

Chemă de-ndată craiul pe vracii mai isteți, \

Nu-mi pasă de-a mea viață. Ea-I viața vieții

De-un vraci o lecuiește pe cea ce-mi dă tărie \ îl

Răspunseră atunci vracii: Ne punem viața în

Suntem lecuitorii mulțimilor, din veac, \ Și orice

N-au adăugat din fală: De-o vrea și Domnul

- Abu Bakr Al-Razi [Rhazes] (865-925): a trăit la

- Ali ibn Isa Al-Kahhal (d.1010): savant ce a

- Ibn Al-Nafis (1210-1288): savant originar din

Cu cât i-au dat bolnavei mai multa îngrijire, \

Și trupul ei ajunse precum un fir de pai. \

Când vracii își vădiră a lor nevolnicie, \ porni în

Vracii își dovedesc nepuțința în a o vindeca pe

Mersul desculț către geamie al regelui este un

Se așeză cu fața înspre orașul sfânt, \ scăldând

Când din extazul rugii el își veni în fire \ Înălță

O, Tu, Cel care lesne o lume poți să dărui \ și

Tu, care la restriște ne ești un adăpost, \ Iar

Orașul sfânt menționat este Mecca din Arabia

Orașul Mecca este și orașul în care s-a născut

Coranul și legile canonice islamice le impun

Cuvintele folosite de către rege fac referire atât la

Când strigătul acesta din sufletu-i zbucni, \

Și tot plângând, deodată, de somn el fi cuprins,

Vești bune! Ale tale dorințe vor fi-mplinite, \ Un

În leacul lui înaltă magie- tu s-o vezi, \ și-n firea

Când se ivi lumina făgăduitei zile, \ Și mândrul

Stă craiul pe-o terasă, încrezător în vis, \ spre a

Ivitu-s-a atunci omul cu fața luminoasă, \ așa