TIPURI DE RELAXARE

Expresia de „relaxareu este astăzi foarte frecvent utilizată, atât de către personalul

medico-sanitar, cât și de marele public, dar mai puțin aplicată.
 Relaxare este definit ca acțiunea de liniștire a nervilor, scăderea de intensitate a tensiunii
interne dintr-un corp.
In kinetologie relaxarea trebuie să devină un obiectiv de primă importanță, cu aplicare în
toate cele trei capitole: profilaxie, therapeutică, recuperare.
Relaxarea în contextul metodologic al kinetologiei capătă valori mai complexe, devenind
un proces psihosomatic cu valoare terapeutică deosebită, pentru că ea se adreseaza concomitent
atât stării de tensiune musculară crescută, cât și stării psihice tensionate. Este incompatibilă o
relaxare musculară perfectă cu starea de anxietate, după cum nici nu se poate obține o relaxare
psihică în prezența unui tonus muscular crescut. Relaxarea trebuie deci considerată ca un proces
autonom, vizând o reglare tonico-emoțională optimală.
Relaxarea poate fi realizată pe mai multe căi și prin mijloace diferite de aceea aceasta
poate fi clasificată astfel:
1. Relaxarea generală (globală) – reprezintă relaxarea întregului corp, proces aflat în
strânsă legătură cu relaxarea psihică și cu cea musculară.
2. Relaxare parțială (locală, segmentară) – se referă la un lanț muscular, la un anumit
segment, membru, parte a corpului, chiar a unui mușchi.
De asemenea relaxarea poate fi:
1. Extrinsecă – obținându-se prin terapie medicamentoasă, kinetoterapie, aparate cu
character relaxant, hipnoza, yoga, etc.
2. Intrinsecă – este considerată ca fiind singura capabilă să introducă o adevărată relaxare.
Subiectul își produce el insuși relaxarea, este autonom, chiar dacă se află un specialist în
încăpere care să dirijeze procesul.

RELAXAREA JACOBSON (relaxarea musculara progresiva)

Relaxarea musculară progresivă (RMP) este o metodă eficientă de a te relaxa rapid, dar
și de a învăța să diferențiezi între starea de tensiune și cea de relaxare musculară.
Poate fi stăpânită într-o săptămână sau două, dacă faci câte două sesiuni de 15 minute în
fiecare zi. Cu cât exersezi mai mult, cu atât te vei putea relaxa mai repede și mai profund.
 RMP presupune tensionarea și apoi relaxarea câte unei grupe musculare în parte. Pentru
fiecare grupă musculară, tensionezi timp de 5 secunde și apoi relaxezi instantaneu. Fă câte o
pauză de 10 secunde înainte de a trece la următoarea grupă de mușchi pentru a putea aprecia
mai mult starea de relaxare prin contrast cu tensionarea imediat anterioară.
Duratele acestea sunt orientative și le poți adapta în funcțiile de senzațiile pe care lei ai în
timpul exercițiului. Dacă simți că acea grupă musculară nu este complet relaxată, poți să repeți
ciclul de tensionare-relaxare.
Pregătirea
Găsește o poziție confortabilă, într-o încăpere liniștită și întinde brațele pe lângă corp.
După mai multe exersări, vei putea să practici relaxarea progresivă și la serviciu sau când ai
nevoie, chiar dacă nu ai condiții ideale.
Începe să respiri abdominal pentru 2-3 minute înainte de a începe relaxarea musculară
progresivă.
În mod normal, umerii și spațiul dintre sprâncene sunt părțile cele mai afectate de stres,
de aceea este important să ne dăm mai mult timp pentru a relaxa mușchii din acele zone. Ai grijă
însă când tensionezi mușchii gâtului și spatelui pentru că pot apărea dureri sau, dacă exagerezi,
îți poți afecta coloana vertebrală. 
Instrucțiuni
1. Tălpi. Ridică degetele de la picioare cât poți de mult. Ține încordat câteva secunde apoi
relaxează.
2. Gambe. Trage degetele de la picioare și talpa spre tine, încordând gambele. Ține încordat
câteva secunde, apoi detensionează.
3. Coapse. Tensionează coapsele apăsând genunchii unul de celălalt ca și cum ai ține o
monedă între ei. Lasă moneda să cadă după câteva secunde și simte relaxarea din coapse.
4. Fund. Ridică bazinul, trăgându-l în față. Simte cum se tensionează mușchii feselor. După
câteva secunde, lasă bazinul să revină la loc și simte relaxarea.
5. Palme și antebrațe. Strânge pumnul tare și adu-l înspre interior de la încheietură. Simte
tensiunea din pumni și antebrațe, apoi lasă moale.
6. Brațe. Flexează brațele din cot și încordează bicepșii. Tensionează-i câteva secunde.
Lasă brațele să cadă relaxate și observă diferența.
7. Abdomen. Încordează abdomenul, ”sugând” burta. După câteva secunde, detensionează.
8. Spate. Tensionează spatele trăgând de umeri în spate încercând să faci omoplații să se
atingă. După câteva secunde, lasă umerii și spatele detensionate.
9. Piept. Tensionează mușchii pieptului trăgând aer în piept și ține câteva secunde, apoi lasă
aerul să iasă, lăsând mușchii pieptului să se detensioneze.
 10. Umeri. Ridică umerii pentru a-ți atinge urechile, iar după câteva secunde lasă umerii jos,
detensionați.
11. Gât. Lasă capul ușor pe spate și privește spre tavan. După câteva secunde, adu capul în
poziție normală și simte cum se relaxează mușchii gâtului.
12. Gură. Deschide gura larg și simte tensiunea din maxilar. Închide gura și relaxează
maxilarul. Când maxilarul este relaxat, buzele sunt întredeschise. Apasă cu vârful limbii
în cerul gurii. Simte tensiunea în partea din spate a gurii. Relaxează limba. Presează
buzele una de alta și strânge-le sub formă de O. Relaxează-ți buzele.
13. Ochi. Strânge pleoapele cât poți de tare. Relaxează pleoapele.
14. Frunte. Ridică sprâncenele cât poți de sus. Simte tensiunea frunții. Lasă sprâncenele să
cadă. Simte relaxarea frunții. Apoi încruntă-te, strângând sprâncenele spre baza nasului.
Apoi lasă fruntea să se relaxeze.
La final poți să îți oferi următoarele sugestii: ”Sunt complet relaxat. Simt căldura și
greutatea relaxării profunde în tot corpul”. În timp ce îți repeți aceste sugestii, continui să respiri
abdominal, profund și rar.

RELAXAREA SCHULTZ
Se realizează în vederea obținerii relaxării de tip “central”, care induce prin autocontrol
mental imaginativ relaxarea periferică, influențând însă și paratonia viscerala.
Exista mai multe motode de relaxare care se încadreaza în acest curent, dar în general ele
sunt aplicate de psihoterapeuți. Cele mai cunoscute sunt, fără îndoiala, autotraining-ul Shultz,
terapia comportamentală, sofronizarea, etc.
Tehnica/ metoda de relaxare autogena a lui J. H. Schultz
A fost concepută de medicul german J. H. Schultz (1908-1912). Născut în 1884, din 1919
devine profesor de neuropsihiatrie la Berlin.
Metoda după spusele sale este o “autopsihoză” cu ajutorul căreia se poate obține
controlul unor funcții ale anumitor organe și în plus relaxarea așteptată, este o metodă de
autodetectare concentrativă deci subiectul își creează prin concentrare o stare hipnotică.
Două elemente materializeză eficiența deconexiunii obținută prin starea hipnoidă: starea
de greutate și senzația de căldură. La început metoda s-a bazat pe trei idei fundamentale:
 Sunt calm;
 Brațele și picioarele îmi sunt grele;
 Brațele și picioarele mele sunt calde.
 Metoda poate fi aplicată individual, în grup, în colectivități mici sau mari, ca și metodă de
autorelaxare, deci fără specialist, dacă este nevoie (primele cicluri).
Se desfășoară primul ciclu și cuprinde opt exerciții.
Se începe cu convorbirea introductiva care cuprinde următoarele afirmații:
 Toate funcțiile organismului sunt dirijate și controlate de creier, S.N.C;
 O parte din funcțiile controlate, conștient sunt învățate pe parcursul existenței noastre
 Cu toții învățăm să scriem, să citim, să dansăm, să mâncăm, să conducem un automobil
etc, acestea pot deveni deprinderi
 Multe persoane au reușit să învețe să dirijeze unele funții ale sistemului nervos vegetativ.
Exercițiul numărul 1 – urmărește introducerea calmului prin frazele rostite în gând:
 Sunt calm, sunt calm, sunt calm, etc
 O liniște plăcută mă cuprinde, o liniște placută ma cuprinde, etc
 Întregul meu corp este relaxat, întregul meu corp este relaxat, etc
O dată cu obținerea atmosferei de calm, liniște, se trece la exercițiul de decontracturare
musculară pe segmenți în mod progresiv.
Exercițiul numărul 2 – urmărește obținerea senzației de greutate într-unul dintre
segmente sau intr-unul din membre, ca de exemplu:
1. Pentru memebrele superioare
 Brațul, mâna dreaptă (stângă) începe sa fie mai grea (repetat de 3 ori)
 O greutate plăcută cuprinde brațul, mâna dreaptă, stângă (repetat de 2-3 ori)
 Brațul, mâna dreaptă (stângă) este ca plumbul (repetat de 2-3ori)
Se va executa cu ambele brațe pe rând, deodată, se poate începe cu partea mai
îndemânatică sau cu mâna mai îndemânatică.
1. Pentru membrele inferioare
 Piciorul meu începe să fie mai greu (repetat de 3-4 ori)
 O greutate plăcută cuprinde piciorul meu drept sau stâng (repetat 3-4 ori)
 Piciorul meu drept (stâng) este mai greu și așa mai departe (repetat de 3-4 ori)
1. Ca și concluzie de generalizare a relaxării musculare se poate continua cu formulări ca:
 Întregul meu corp este mai greu (repetat de 3-4 ori)
 O greutate plăcută cuprinde întregul corp (repetat 2-3 ori)
  Sunt calm și relaxat, sunt calm și relaxat, etc (repetat de 2-3 ori)
 O liniște plăcută mă cuprinde (repetat de 2-3 ori)
Se va trece la exercițiul numarul 3 – care se execută pentru realizarea senzației de
căldură pentru mână, braț, picior, membru inferior ori superior etc:
 Brațul drept începe sa fie mai cald (repetat 2-3 ori)
 Brațul meu drept este mai cald (repetat 2-3 ori)
 O căldură plăcută cuprinde brațul meu drept (repetat de 2-3 ori)
 Brațul meu drept este cald
La fel se va proceda și cu membrele inferioare, după care exercițiul de căldură se va
încheia cu formulele generale ca:
 Sunt calm, relaxat
 O liniște plăcută mă cuprinde
 Orice senzație neplăcută a dispărut
 Ma simt ca după un somn lung, odihnitor
Exercițiul numărul 4 – este pentru obținerea senzației de rărire a bătăilor inimii, de
dobândire a controlului asupra bătăilor inimii. Formule, fraze stereotipice sunt:
 Inima bate liniștit și puternic (repetat de 2-3 ori);
 Pulsul meu devine rar, profund (repetat de 2-3 ori);
 Pulsul meu se liniștește și el (repetat de 2-3 ori);
 Orice senzație neplăcută a dispărut (repetat de 2-3 ori);
Exercițiul numărul 5 – urmărește obținerea senzației de calm respirator, reglarea fazelor
respirației:
 Respir calm, respir calm, etc
 Respir liniștit, respir liniștit, etc
 Respir adânc și liniștit ( repetat de 2-3 ori)
 Respir liniștit și normal (repetat de 2-3 ori)
Exercițiul numărul 6 – se execută pentru obținerea de calm digestiv, senzație ce
succede, de obicei, senzațiilor anterioare și în special acela de reglare a ritmului respirator și
cardiac și de obținere a căldurii la nivelul abdomenului:
 Abdomenul meu este cald, iradiază de căldură
  Plexul meu solar este încălzit
 Plexul meu solar funcționează regulat, calm, liniștit
Exercițiul numărul 7 – se execută pentru obținerea senzației de frunte proaspătă,
răcorită, sau pentru declanșarea acesteia:
 Fruntea mea este racoroasă
 O răcoare placută îmi cuprinde fruntea
Exercițiul numărul 8 – se poate executa în cazul în care se dorește combaterea unei
insomnii, prevenirea stării de moleșeală, etc:
 Sunt calm și relaxat
 O liniște plăcută mă cuprinde
 Pleoapele mele sunt grele ca de plumb
 O oboseală plăcută mă cuprinde
 Un somn plăcut mă cuprinde
Sau:
 Respir adânc, îmi încordez brațele, picioarele, etc, și îmi deschid pleoapele, ochii.
Sau:
 Orice senzație de frică a trecut
 Orice senzatie neplăcută a dispărut
 Respirația este normală
Durata acestui ciclu este de la 3 la 6 luni, dar de multe ori poate fi și un an. După
însușirea și sesizarea perfectă a tehnicilor, obținerea senzațiilor de mai sus, se va trece la
însușirea ciclului II care se face strict sub supravegherea unui specialist.
Tipuri – tehnici- metode- proceduri actuale de obținere a relaxării
1. Tehnici kinetice de relaxare
2. Întinderi prin poziții corective: libere, liber ajutate, fixate. Obiectivul este de a permite
țesuturilor să retrocedeze la dimensiunile scurtate.
3. Întinderea prin mobilizarea pasivă– prin aceasta obținându-se o relaxare reflexă a
încordării antagoniștilor care participă la realizarea redorii. Mâna kinetoterapeutului
trebuie să imprime și să controleze forța, viteza, direcția, amplitudinea, gradul de
dificultate a durerii și a întinderii (dozajul) exercițiului, să obțină o durere minimă și dacă
este posibil să obțină punctul maxim de întindere în segmentul mobilizat cu o relaxare
maximă, posibilă în acel moment.
 4. Întinderi prin mobilizarea asistată și activă – se realizează prin contracția musculaturii
antagoniste direcției de contractură. În această fază deja pacientul controlează voluntar
parametrii mișcărilor și intensitatea întinderii în cadrul toleranței la durere. Tehnica în
fond nu are nimic special, trebuie doar să asigure mobilizarea pe toată amplitudinea
posibilă a segmentului și obținerea unei relaxări locale și eliminarea durerii.
5. Tracțiunile – se pot executa în axul segmentului sau articulației și se pot realiza manual
sau prin diferite instalații. Tracțiunile sunt tehnici kinetice pasive, de un real folos pentru
obținerea decoaptării articulare. Decontracturând musculatura paravertebrală sau a
membrelor vom obține o relaxare segmentară, anihilarea durerii, degajarea psihică
generală.
6. Manipulările (terapia manuală) – această tehnică a fost inițiată de americanul Andrew
Taylor Still, care a creat în 1899 o metodă , cea „osteopatică”. Robert Maigne continuă
aceste tehnici obținând și rezultate. Conform acestuia orice manipulare are trei momente
precise:
 Punerea în pozție
 Punerea în tensiune
 Impulsul manipulativ (mișcarea propriu-zică)
De asemenea, manipularea are la bază două reguli importante:
 Regula non-dolarității
 Regula mișcării contrare
Deci manipulările pot fi definite ca mobilizări forțate care poartă elementele unei
articulații peste jocul voluntar și obișnuit al lor, până la limita jocului anatomic posibil, fără a o
depăși.
Prin decontracturarea și ulterior, prin mobilizarea pacientului, obținem o relaxare bună
locală, non-dolaritate, relaxare generală.
6. Scuturarea – este o altă tehnică kinetică de mobilizare pasivă cu scopul de relaxare
segmentară sau globală. Specialistul prinde cu prizele și contraprizele cunoscute
extremitatea distală a segmentului, imprimând acestuia “scuturări de mică amplitudine,
dar des repetate”.
7. Balansarea – aplicând această tehnică ritmic și lent în plan orizontal sau vertical al unui
segment sau al corpului întreg, vom obține o relaxare bună, efect de calmare, de degajare
musculo-articulară, chiar și o reducere a contracturilor sau a spasticitații.
8. Rostogolirea – repetată lateral atât la copii cât și la adulții spastici, are efect relaxant și
pregătește corpul pentru posturările și mișcările mai importante.
 9. Tapotarea ușoară paravertebrală – are efect de scădere a tonusului muscular
paravertebral, de calmare a durerilor locale, de relaxare locală și generală musculară și
psihică.
10. Presiunile – se aplică pe tendoane lungi. Dacă se menține ferm o presiune cu mâna,
policele de ambele mâini pe tendonul lung al unui mușchi contractat sau la un pacient cu
tonus crescut de durere, realizăm o scădere a tensiunii din zona presată, iar cu timpul,
după mai multe repetări sau ședințe, se poate obține o relaxare locală.
11. Îndinderea prelungită – este o tehnică de facilitare neuroproprioceptivă care are un efect
relaxant pentru agoniști.
12. Vibrația – este un element FNP inhibitor- relaxator. Se aplică în cazul mușchiului spastic,
asupra mușchiului antagonist cu hipertonie, contractură, spasm, retractură.
 B. Tehnici anakinetice de relaxare
1. Posturările – reprezintă punerea în tensiune a unei articulații și anexele sale active și
pasive, cu scopul de a menține înlăturarea durerii, a poziției deficiente, a contracturii și
mai ales de a obține o relaxare cât de cât a grupelor și lanțurilor musculare antagoniste.
Metode de relaxare – inhibare reflexă și scăderea tonusului muscular
1. Metoda Bobath
            Toate posturile reflexe descrise de soții Bobath reprezintă activarea reflexelor
tendinoase Golgi, inhibitoare prin plasarea mușchiului spastic în poziție de întindere maximă și
păstrarea acestuia până la stimularae organului tendinos Golgi, care va inhiba motoneuroni
gamma și alfa și va rezulta mult așteptata relaxare a spasticității, o relaxare tip musculară.
            Cu ajutorul principalelor puncte cheie proximale și distale, se poate obține
relaxarea, mai mult sau mai puțin a spasticității, după care este posibilă realizarea noilor scheme
de mișcare. Tratamentul prin această metodă ajută pacientul sa aibă cât mai multe senzații
corecte, plăcute din poziții degajate posibile asupra tonusului de repaus, a tonusului în general, a
musculaturii, asupra posturii.
Obținem deci o redistribuire a tonusului muscular asupra mișcării, aceasta putându-se
realiza cu o maximă economie de energie și de forță, mult mai controlat și echilibrat.
1. Metoda Kabat
Herman Kabat, medic neurofiziolog a studiat și elaborat o serie de metode de facilitare
neuromusculară proprioceptivă, care pot fi definite ca “metode de încurajare sau grăbire a
răspunsului mecanismului neuromuscular grație stimulării proprioceptive”.
Exercițiile FNP descrise de Kabat sunt complexe și depășesc granițele unor simple
exerciții, constituindu-se în “metoda Kabat”, care introduce scheme de mișcare globală, ca
element facilitator proprioceptiv.
 Metoda are la bază axioma lui Beevor și Jackson: „creierul ignoră acțiunea proprie
mușchiului, el recunoaște numai mișcarea”.
Kabat a observat că marea majoritate a mișcărilor omului, în special cele de muncă, se
execută în spirală și în diagonală, asemenea orientării mușchilor, ligamentelor și inserțiilor
acestora.
Proceduri vechi de relaxare
Aceste tehnici și metode vechi sunt folosite și până în prezent de către chinezi, japonezi și
alte popoare orientale, atât în aer liber cât și în săli speciale, bine amenajate și aerisite. Gama
variată de exerciții, adoptată și de alte popoare, sunt folosite pentru menținerea unui tonus
muscular și psihic bun, a stării de sănătate și pentru echilibrarea energiilor din organism.
Formele de gimnastică pentru echilibrarea energiilor la chinezi poartă numele de TAI-
CHI-CHUAN și înseamnă:
TAI- care conține
CHI- energie
CHUAN- acțiune
Aceste exerciții asemănătoare unui dans lent se execută fără acompaniament muzical,
într-o liniște perfectă și cu o deconectare maximă.
Un alt grupaj de exerciții naturale chineze presupune imitarea anumitor animale.
TIGRUL
Se încearcă imitarea tigrului în ipostaza atacului:
 Cu respirația reținută, membrul inferior ușor depărtat și genunchii ușor îndoiți, capul
aplecat înainte, privirea înainte într-un punct fix, după 10-15 secunde se va trece la o altă
poziție.
 Cu pumnii strânși, membrele superioare se ridică foarte încet, până aproape de orizontală,
se menține această poziție câteva secunde.
 Deodată vor fi coborâte brusc ambele brațe, cu pumnii strânși, retrase spre abdomen
efectuând o expirație puternică.
După autorii chinezi, aceste grupaje de exerciții, contribuie la alterarea contracțiilor,
relaxarea S.N.C și a mușchilor scheletici.
 
URSUL
Prin acest exercițiu se încearcă imitarea mișcărilor greoaie ale acestui animal.
  Cu respirația reținută se va adopta poziția ursului, cu membrele inferioare depărtate,
dreptul ușor înainte, membrul superior drept este ridicat până la nivelul abdomenului, iar
cel stâng dus înapoi și îndoit din articulația cotului (se menține 10-15 secunde).
 Se execută o insiparție profundă, se va cifoza spatele, membrele superioare sunt înainte,
imitând poziția ursului la miere
 După aceasta urmează o cădere bruscă pe patru labe imitând ursul în mers
Aceste scheme se folosesc pentru controlul tonusului și fortței muscular, pentru
conservarea mobilității în punctele cheie ale corpului și a obținerii unei relaxări generale.
MAIMUȚA
Acest exercițiu încearcă imitarea maimuței, animalul considerat cel mai abil de către
chinezi și japonezi.
 Din stând, cu respirația reținută, membrele inferioare depărtate (unul mai înainte) și
flectate din genunchi, ridicare pe vârful piciorului din spate și ducerea membrului
superior de aceeași parte înapoi, iar celălalt înainte spre orizontală până la nivelul
umărului.
 După 7-10 secunde se pivotează în jurul piciorului dinainte (se răsucește) la stânga și
după aceea la dreapta.
 Această mișcare de rasucire tip pivotare, se va repeta de mai multe ori inspirând-
expirând, cât mai profund, degajat și ritmat.
Acest tip de exercițiu întreține suplețea, îndemânarea, abilitatea, coordonarea atât
respiratorie cât și musculară.
CERBUL
Se încearcă imitarea mișcărilor pe care le face cerbul
 Din poziția stând, cu resirația reținută (10-15 secunde) și membrele inferioare depărtate
unul de celălalt, unul dus înapoi (în plan sagital), capul aplecat înainte chiar cu bărbia în
pipt, cu membrele superioare întinse, dar pumnii strânși, membrele superioare se ridică
până la nivelul abdomenului.
 După menținerea poziției de mai sus câteva secunde, se va executa o extensie și o
întoarcere a capului, gâtului, cu privirea peste umăr, se va insipra profund.
 Ridicarea pe vârfuri, cu ridicarea umerilor simultan și răsucirea corpului spre înapoi cu
privirea cât mai mult pe spate.
Acest exercițiu trebuie executat mai ales dimineața, imediat după trezire, contribuind la 
revenirea și păstrarea tonusului muscular, a supleței și a unei respirații corecte.
 COCORUL
 Acest exercițiu imită zborul cocorului
 În apnee, membrele inferioare depărtate, unul mai înainte decât celălalt, flectate ușor din
articulația genunchiului, brațele ridicate cu palmele împreunate deasupra capului.
 Se execută după câteva secunde un expir profund, brațele se coboară de-a lungul
corpului, iar capul se apleacă precum într-o reverență înainte
 Se revine după 10-15 secunde în poziția vertical, capul fiind dus pe spate cât mai mult,
pentru a privi cerul în inspirație profundă și prelungită, brațele rămânând de-a lungul
corpului.
Exercițiul are efecte relaxante și contribuie la combaterea oboselii, a nervozității, la
dezvoltare a concentrării, a atenției.
De subliniat este faptul că toate eceste exerciții fac parte din programul de pregătire a
cosmonauților americani.
Metode speciale de relaxare
Ergoterapia – are un rol covârșitor în educarea psihică, educarea motrică kinetică, dar și
în conferirea stării de bine și de relaxare.
Din punct de vedere intelectual, ergoterapia are o influență normalizatoare, micșorează
emotivitatea, eliberează energia potențială, dezvoltă atenția, înlocuiește tendințele psihice
daunătoare de încredere de sine, educă obiceiul de a lucra, de a folosi timpul util și dă
posibilitatea expresiei personale, dezvoltă inițiativa.
Din punct de vedere motric sau fizic, restaurează funcția articulară, crește forța
musculară, prin aceasta aportul sangvin și viteza de reparare, crește rezistența la oboseală atât
fizică, dar și psihică; la fel ajută la dezvoltarea coordonării motorii.
Ergoterapia joacă un rol important și din punct de vedere social, dozvoltând
responsabilitatea de grup și cooperarea de la om la om sau în cadrul unui colectiv, oferă
posibilitatea contactelor multiple, sociale și de grup și accesul la viața socială.
Nu trebuie uitat faptul că ergoterapia are un rol important și din punct de vedere
economic, creând posibilități materiale pacienților și arătându-le că sunt folositori societății.
Terapia ocupațională – are un efect psihologic deosebit asupra pacienților, solicitându-i
să activeze, să se miște, să fie angrenați într-o activitate, sau să creeze, să răspundă de ceea ce fac
sau reproduc.
Astfel vor căpăta încredere în forțele proprii fizice- psihice- motrice.
În multe țări a apărut un cadru specializat în acest tip de terapie, pentru organizarea,
alegerea, aplicarea, supravegherea acesteia la pacienții cuprinși în pogramul de readaptare socio-
profesională după o recuperare bună orientată medical și profesional.
 Metode psihoterapeutice de relaxare
 Aceste metode ajută producerea relaxării prin influențarea psihicului cu ajutorul unor
tehnici sau metode mai simple ori complexe, prin care se vor obține efecte favorabile atât asupra
stării de relaxare generală cât și asupra celorlalte funcții și organe.
Activitatea psihicului unui om, mai ales a celui bolnav, depinde nu numai de medic,
psihoterapeut, asistente ci și de cei din jurul său, familia, prietenii, colegii etc.
Logoterapia (metoda Emil Coue)- farmacist la vremea sa, francezul Emil Coue încerca
să vindece fie cu vorba simplă, fie cu leacuri miraculoase. Acest tip de terapie se bazează pe
proverbul popular: „cuvântul bun unge și cel rău împunge”.
Metoda Placebo (placeboterapia)- această metodă are la bază rostirea unor fraze în
legatură cu boala sau situația respectivă, presupunând o cencentrare maximă asupra acțiunilor:
 Tensiunea mea scade imediat
 Tensiunea mea începe să scadă
 Simt cum scade și a scăzut
 Mi-e somn, pleoapele îmi sunt greoaie
 Ochii mei se închid
 Aproape adorm
 Adorm
 Simt cum durerea scade, simt cum durearea scade, simt cum durerea dispare, durearea a
și dispărut
 Sunt foarte puțin răcit
 Am încredere în forțele organismului meu
 Mă și simt mai bine
 Ma simt bine
Apreciind forța deosebită a autosugestiei la vindecarea bolilor și o degajare a psihicului,
disparea treptat crisparea, preocuparea orientată spre boală.
 Terapia râsului- buna dispoziție, râsul, ajută la obținerea unei degajări de mânie,
potolește supărarea, dilată plămânii, mișcă organele și musculatura toracală, abdominală, face o
gimnastică a feței, a ochilor, este si o gimnastică respiratorie, deci poate relaxa omul necăjit sau
supărat, stresat sau chiar pe cel bolnav.
Meloterapia (muzicoterapia)- este o metodă complementară de liniștire, relaxare, care
este folosită tot mai mult în serviciile de recuperare a bolnavilor.
Această terapie presupune ascultarea muzicii sau învățarea diferitelor cântece. Pentru
relaxare pacienții pot fi așezați în fotolii polivalente sau în pat în posturi degajate, relaxante.
 Muzicoterapia este foarte bine aplicată la domiciliu sau în serviciile de recuperare.
Cântatul este o formă de gimnastică respiratorie, aproape echivalentă cu joggingul de pe loc la
domiciliu, ambele cu efecte relaxatoare asupra centurii abdominale. Crește ventilația pulmonară,
oxigenarea corpului în întregime. Crește treptat capacitatea vitală la copiii cu diferite deficiențe
respiratorii.
Există și o multitudine de terapii energetice care conduc la relaxarea corpului, precum și
multe sisteme care prin practicarea anumitor exerciții sau posturi sporesc relaxarea corporală.
Printre acestea se numără terapia energetică Reiki, Tai-chi, Yoga, Qi-qong, hipnoza, etc, terapii
care necesită îndrumarea persoanelor calificate în domeniu.
Metode și terapii complementare de relaxare utilizate in kinetoterapie
Thalazoterapia – reprezintă tratamentul cu apă de mare fiind o practică milenară.
Hipocrate recomanda bolnavilor efectuarea băilor marine calde.
Băile de mare călesc organismul, relaxează psihicul și musculatura, având efecte
antialgice, antiinflamatorii, decontracturante.
Nămolurile marine – sunt larg folosite ca și împachetări calde, generale, parțiale sau
masaj cu nămol.
Toate formele se adresează subiecților sub formă de:
 Tratament general
 Tratament preventiv
 Tratament curativ
 Tratament recuperator
Este aplicat în diferite afecțiuni precum: artroze, nevralgii, boli neurologice, periferice
sau ale S.N.C. Talasoterapia, nămolurile, sunt terapii foarte folositoare înaintea programelor de
gimnastică kinetică, analitică segmentară.
Produc o relaxare general, psihică și o decontracturare locală, o relaxare musculară.
Psamoterapia sau terapia cu nisipul
Nisipul de pe plajă se poate întrebuința în scopuri terapeutice sub formă de băi,
împachetări parțiale sau semitotale  (mai puțin fața), hemicorpul, segmente sau numai diferite
articulații.
Tehnica este ușor de realizat:
 Nisipul trebuie să fie uscat, în grosime de la 3 la 5-6 cm.
 În prima zi tratamentul poate dura 6 minute, ajungându-se treptat la maxim 30-40 minute
 Baia de nisip caldă va fi urmată întotdeauna de una în apă de mare sau de un duș de apă.
  Baia de nisip este bine să se facă înainte cu 30 de minute de alte tratamente și cu o oră
înainte sau după mesele principale.
Are acțiune mecanică, termică și prin compoziția chimică asura corpului uman.
Temperatura nisipului încălzit la soare poate să fie uneori si de 40-45 grade. Poate fi aplicat și la
domiciliu sub formă de săculeți de nisip.
Termoterapia – căldura joacă un rol important în realizarea relaxării. Aceasta poate fi
generată de apă (hidroterapia); apă asociată cu mișcare denumită hidrokinetoterapie; prin
folosirea apei termale sau a altor surse de apă balneologică. Poate fi aplicată prin folosirea
mijloacelor variate ca: radiații infraroșii, împachetarea cu parafină, nămol, solux etc
„EFECTUL CĂLDURĂ” – acționează în special asupra terminațiilor nervoase, nervi,
vase și mușchi, producând creșterea excitabilității fibrelor aferente de tip A, vasodilatație,
decontracturare a musculaturii netede și striate. Prin efectul de bază produce relaxarea locală și
generală.
Duș masaj –  este o procedură care rezultă din combinația masajului și a dușului. Această
metodă are efect analgezic, relaxant local, decontracturant și relaxant psihic.
Duș scoțian – constă în proiectarea pe corpul pacientului alternativ cu ajutorul a două
furtunuri, a două coloane de apă, una caldă, alta rece.
Metoda are efecte de relaxare, remobilizare, se aplică în boli metabolice, hipotiroidice,
boli neurologice, obezitate, pentru călirea organismului și în profilaxia generală.
Duș subacval –  realizarea acestei metode constă în proiectarea pe tegument, sub apă, a
unui duș cald cu presiune ce se poate situa între limitele de 1 și 8 atmosfere. Necesită instalație
specială și cadru specializat.
Are efectul trofic al unui masaj puternic efectuat în condiții analgezice, de stare plăcută,
relaxantă a corpului.
Masajul – mijloc de relaxare
Prin executarea tehnicilor principale de masaj, dar și a celor auxiliare se obține o relaxare
ce poate fi locală sau generală.
Manevrele de netezire aplicate într-un ritm lent și prin mișcări lungi cu intensitate redusă,
au o acțiune calmantă, liniștitoare asupra sistemului nervos, relaxantă și decontracturantă asupra
musculaturii scheletice și care determină încetinirea funcțiilor țesuturilor, conductibilității și
reactivității nervilor.
Atunci când tehnicile de fricțiune se execută într-un ritm lent, prelung și profund, au
drept rezultat scăderea sensibilității locale, a încordării nervoase generale, au efecte pozitive în
relaxarea musculară și chiar în reducerea oboselii musculare.
 Frământatul menține mușchiul într-o stare de funcționare și troficitate normală,
împiedicând atrofiile musculare. Datorită stoarcerii se dezvoltă, pe cale mecanică, elasticitatea
mușchilor, prevenindu-se apariția accidentelor vasculare.
Vibrațiile executate prelungit și cu finețe sunt liniștitoare, reduc sensilbilitatea pielii și a
țesuturilor superficiale, producând o senzație de încălzire și relaxare.
Tehnicile vibrațiilor se combină, de cele mai multe ori, cu tehnicile de efleuraj cu
fricțiunile, presiunile, contribuind la sporirea eficienței acestora. Efectul lor este calmant,
relaxator și decongestiv, motiv pentru care sunt indicate, atât în tratamentul unor afecțiuni
dureroase și congestive ale organelor interne, a unor leziuni însoțite de contractură musculară,
cât și în cazuri de supraîncordări psihice.
 În final putem deduce importanța realizării relaxării atât în scop profilactic cât și
terapeutic, tulburările determinate de stress sau de sedentarism fiind multiple, nemaivorbind de
diferite afecțiuni, boli trecătoare, invizibile sau de o gravitate mai mare.
Starea de relaxare face parte din modalitățile primare de manifestare a vieții, ea
reprezentând unul din stâlpii de rezistență care stau la temelia marelui edificiu care este VIAȚA.
Relaxarea poate fi privită ca o modalitate psiho-fiziologică de depășire a crizei de
adaptare proprie omului civilizației moderne, supus din ce în ce mai frecvent tensiunilor cauzate
de stresul cotidian, dar și de noile provocări care survin zi de zi .
Nu trebuie să uităm faptul că succesul relaxării rezidă din individualizarea ei, sugestia și
autosugestia fiind potențiale imense de energie psihică.
În definitiv, fără să ne alocăm cu regularitate un timp pentru relaxare, vom deveni cu
timpul victimele oboselii acumulate, ale cărei efecte sunt scăderea nivelului de energie,
îngreunarea judecății și chiar boala.
METODA YOGA
Yoga este una din cele 6 școli traditionale (astika) ale hinduismului, bazată pe meditație
ca o cale spre auto-cunoaștere si eliberare. În India, Yoga este privită ca fiind un mijloc de
desăvârșire atât fizică, precum șispirituală.
Yoga, ca o combinare între exerciții si meditație este practicată de mai bine de 5000 de
ani.
 În afara Indiei, Yoga a înce put să fie asociată în primul rând cu practicarea așa
numitelor asana (poziții) incluse in Yoga (vezi deasemenea Yoga ca exercițiu), cut oate că a
influențat intreaga familie de Religii dharmice și alte practici spirituale din toată lumea.
Sugerând ţesuturilor corporale printr-o concentrare adecvată, în timp ce ne aflam în
posturastatică, o nouă modalitate de a fi şi de a simţi, mai uşoară şi mai liberă, mentalul transmite
mesaje sistemului de recepţie, care răspunde prin relaxare, energizare şi bună stare.
 Procedând astfel putem constata că mentalul şi emoţiile se destind în aceeaşi proporţie cu
corpul. Efectele predominante ce se resimt din ce în ce mai pregnant (sau atitudini-YOGA) sunt:
• echilibru
• încredere în sine
• energie crescută
• rezistenţă la oboseală şi stres
• o senzaţie relaxantă de bunăstare calmă
• regenerare rapidă
• o mai bună odihnă graţie deconectării complete
• creativitate şi concentrare
• acumulare de energie
• rearmonizare fizică şi psihică