INTRODUCERE

În zilele noastre, auzim vorbindu-se foarte mult despre avort. Acest fenomen al
avortului este foarte răspândit şi este trist când auzim că multe femei, fete, apelează la acest
delict împotriva vieţii, viaţă pe care Dumnezeu a creat-o spre lauda sa.
Este şi mai trist când auzim, că se înregistrează răspândirea unei terminologii
ambigue, cum ar fi aceea de ,,întreruperea sarcinii”, care tinde să-i ascundă adevărata natură
şi să-i atenueze gravitatea în opinia publică. Putem spune chiar, că conştiinţa multor persoane
cât priveşte gravitatea acestui fapt al avortului a dispărut, s-a întunecat în mod progresiv.
Acceptarea avortului în mentalitate, obiceiuri şi chiar în lege, este semnul grăitor al unei crize
foarte primejdioase a simţului moral care devine tot mai incapabil de a distinge între bine şi
rău, chiar şi atunci când este pus în joc dreptul fundamental al vieţii.
Avortul este aşa cum vom vedea acel delict care mai mult decât orice caracterizează
nivelul slab, de jos al moralei lumii moderne1
Problema morală a admisibilităţii avortului este în contradicţie în decursul istoriei
aproape la toate popoarele. Morala publică şi legislaţia au protejat viaţa ne-născută. în toată
tradiţia creştină interzicerea avortului a fost considerată o parte esenţială a poruncii: ,,Să nu
ucizi”.
Având în vedere această problemă delicată a timpurilor noastre cu care ne întâlnim
foarte des, am ales să tratez acest subiect al avortului. Cu siguranţă această temă este foarte
vastă, şi în faţa acestor situaţii grave, a societăţii în care trăim am considerat că este necesar
să pun în discuţie această problemă pentru cursul de Etică Filozofică.

Definiţia Avortului

În Sf. Scriptură, mai exact în Exod, când Dumnezeu a dat lui Moise cele 10 porunci,
între ele găsim porunca a-V-a care spune: ,,Să nu ucizi”. Între multiplele forme de ucideri, se
numără şi avortul. Acest delict, avortul, este tema care în ultimele decenii a atras mai mult
atenţia moraliştilor şi literatura care vorbesc despre această problemă şi este într-adevăr
impresionantă pentru numărul şi pentru varietatea publicaţiilor. O dată cu dezvoltarea
statelor, dezvoltarea industrială, dezvoltarea economică, politică, culturală s-a trecut şi la

1
promovarea, liberalizarea juridică a avortului. Am putea să ne punem următoarea întrebare:
Ce este avortul? O definiţie scurtă am putea să dăm la această întrebare şi anume: ,Avortul
este uciderea deliberată şi directă a unui copil în faza iniţială a vieţii sale care este
încadrată între fecundaţie şi naştere”. Poate mulţi spun şi gândesc că ceea ce este în sânul
matern nu este încă copil, om. Mulţi, pentru a indica copilul, folosesc termeni ca embrion sau
făt, şi nu recunosc că este om, acea fiinţă care este încă în sânul matern2.
Se spune avort atunci când procesul fiziologic se opreşte înainte ca noua fiinţă să fi
ieşit la lumină, adică la capacitatea de a trăi în continuare în afara uterului, sânului matern.
Această întrerupere este numită spontană, atunci când nu depinde de intervenţii umane;
atunci când intervine omul cu diferite instrumente, se numeşte avort provocat. La nivel
juridic, avortul provocat se mai numeşte voluntar, şi este permis dacă se efectuează în
timpul termenilor permişi de lege, şi vinovat dacă este provocat prin imprudenţă, sau
nepricepere şi criminal când este făcut dincolo de limitele legislative3.
Avortul este acel delict care mai mult decât oricare altul, caracterizează nivelul
coborât al moralei în lumea modernă. Avortul este expulzarea voluntară a fătului, care nu
este capabil de a trăi el însuşi, în afara sânului matern, sau suprimarea sa în sânul matern4.
Avortul este îndepărtarea, înlăturarea unei fiinţe umane care încă nu trăieşte în afara
sânului matern şi acest lucru se face prin intermediul unei intervenţii umane, fie omorând-o
înainte de a o extrage din sânul matern, fie expunându-o la o anumită moarte în afara
sânului matern5.
Cuvântul avort vine din latinescul aborior =avort, şi din punct de vedere obstetric,
este întreruperea gravidităţii în timpul în care fătul nu este capabil de o viaţă extrauterină.
întreruperea gravidităţii între 180 şi 265 de zile este numită, naştere prematură şi între 265
şi 275 de zile este numită naştere precoce.
Clasificarea avortului

Dacă intrăm mai profund în această temă a avortului, putem vedea că sunt mai
multe, tipuri de avort: avort terapeutic, avort eugenetic, avort direct, avort indirect şi
avort spontan.

2
3

4
5

2
 Avortul terapeutic

Din punct de vedere bioetic, avortul terapeutic îşi găseşte ,,fundamentul” în

conflictul dintre viaţa mamei şi viaţa entităţii concepute. Avortul terapeutic are loc pentru
a salva viaţa mamei sau pentru a evita o boală gravă. Trebuie mai întâi să dăm câteva
explicaţii legate de avortul terapeutic. Trebuie spus că este impropriu termenul
,,terapeutic”, pentru că nu este vorba de o terapie, decât în sens larg.
De fapt, intervenţia chirurgicală este pentru a extirpa sau a trata partea bolnavă a
corpului; dar în cazul nostru, în cazul avortului terapeutic, nu este vorba să acţionăm
asupra unei boli, dar mai degrabă se intenţionează suprimarea fetusului (sănătos) pentru a
se evita înrăutăţirea sănătăţii sau ameninţarea vieţii mamei. Trecerea nu este de la
acţiunea terapeutică asupra bolii în scopul însănătoşirii, dar mai degrabă este o acţiune
asupra a ceea ce este sănătos (pentru că fetusul poate fi chiar sănătos), pentru a preveni o
boală sau chiar riscul morţii. Mai bine este să se vorbească eventual de întreruperea
sarcinii în prezenţa pericolului pentru viaţă sau sănătatea mamei6.
Avortul terapeutic, mai poate fi definit în sens riguros, astfel: Eliminarea directă a
conţinutului din uter, a fătului, reprezentat de un produs a conceputului viu, în momentul
în care fapta este împlinită, dar incapabil de a supravieţui în afara sânului matern din
cauza imaturităţii sale... în mod intenţionat făcută pentru a salva sănătatea sau viaţa
maternă7.
,,Este necesară o clarificare ulterioară pentru a înţelege avortul indirect, despre
care vom vorbi mai jos, care în schimb ar intra în accepţia propriu zisă terapeutică, şi este
cazul în care se descoperă o tumoare la uter, care indirect presupune moartea fătului.
Astăzi această distincţie nu se mai foloseşte, iar problema nici nu se mai pune din punct
de vedere etic, în timp ce uneori este folosit termenul de ,,avort indirect”, pentru a
indica ,,avortul terapeutic” la care ne referim, care este o cu totul altă problemă, atât din
punct de vedere etic cât şi medical”8.
Trecând la definiţia lui Bompiani, putem spune că ne lasă deja să intuim, care poate să
fie evaluarea morală a unei atare intervenţii. O dată ce avortul direct este sigur, adică uciderea
directă a unui nevinovat este totdeauna şi în mod absolut ilicit, şi nu poate să fie dubiu asupra

7
8

3
ilicităţii avortului terapeutic.
Papa Pius al-XII-lea în discursul către Obstretica Italiană şi apoi în prezenţa familiilor
(12 noiembrie 1951) spune: Niciodată şi în nici într-un caz Biserica nu a învăţat că viaţa
copilului trebuie să fie preferată în locul vieţii mamei. Este greşit de a pune această problemă
cu această afirmaţie: ori viaţa copilului, ori viaţa mamei. Nu, nici viaţa mamei, nici aceea a
copilului nu pot să fie supuse unui act de directă suprimare. Atât pentru o parte cât şi pentru
cealaltă, exigenţa nu poate să fie decât una singură: de a face orice efort pentru a salva viaţa
amândurora, aceea a copilului mamei9.
Vorbind de întreruperea gravidităţii pentru a salva viaţa, Franz Bockle spune: nu este
vorba de a prefera viaţa mamei în locul copilului, sau viaţa copilului în locul mamei, dar, de a
alege între viaţa care poate să fie salvată şi aceea care nu poate fi salvată10.
Luând exact concluziile lui A. Bompiani care spune: ,,Avortul terapeutic, înţeles ca
act menit să ferească pacientul de pericolul iminent al morţii şi ca intervenţie terapeutică de
neînlocuit pentru atingerea acestui scop; avortul terapeutic, a pierdut cu adevărat mult teren,
şi nu-şi mai găseşte un loc logic printre criteriile moderne asistate; dimpotrivă, multe
împrejurări acute s-au dovedit mai degrabă dăunător decât util, chiar pentru starea de
,,decompensare maternă”11.
Sunt multe cazuri în care, sarcina poate constitui o circumstanţă agravantă: condiţiile
socio-economice, condiţia de sănătate fizică, o stare de real şi grav pericol pentru viaţa
mamei, până în situaţia în care va fi necesară alegerea între viaţa mamei, şi pierderea atât a
mamei cât şi a copilului.
Motivul social (numărul copiilor, obligaţia de educaţie, etc.), nu poate subordona
valoarea vieţii nici unei persoane. Societatea este, deci, pentru persoană şi este a persoanei. Şi
principiul evaluării valorilor, este inconsistent din punct de vedere etic, atunci când se aplică
în justificarea socială a avorturilor. Nu se poate face o comparaţie între o persoană şi societate
în ansamblul ei, pentru că valoarea persoanei nu este numerică sau cantitativă, şi nici
ontologică şi calitativă. De aceea, cine autorizează uciderea directă a unei persoane
nevinovate, loveşte valoarea de bază a societăţii întregi şi a fiecărei persoane.
Viaţa fizică ce este în discuţie, chiar dacă nu reprezintă totalitatea valorilor persoanei,
reprezintă primul fundament indispensabil al tuturor celorlalte valori personale. De aceea

10
11

4
suprimarea vieţii fizice a viitorului nou-născut prin avort, fie ea şi ,,terapeutică”, echivalează
cu compromiterea totală a tuturor valorilor temporale care se bazează în mod necesar pe viaţa
fizică.
Principiul ,,terapeutic” este invocat aici în mod abuziv şi este extrapolat, nu numai
pentru că nu sunt de multe ori examinate posibilităţile alternative la eliminarea fătului, dar şi
pentru că scopul terapeutic este indirect şi priveşte suprimarea unui bun suprem, viaţa.
De aceea, opoziţia ,,sănătatea mamei - viaţa fătului” nu este în echilibru şi este
răsturnată şi în orice caz viaţa celui ce urmează să se nască nu poate fi instrumentalizată în
favoarea sănătăţii mamei (bun secundar faţă de viaţă); trebuie să se ţină seama şi de faptul că
maternitatea în sine reprezintă un risc în sine, ca orice altă datorie din viaţă, pentru sănătatea
proprie12.

Avortul eugenetic

Avortul eugenetic, este avortul provocat, când există riscul, şi câteodată siguranţa că
noua fiinţă se naşte cu anomalii, sau malformaţii congenitale. Câteodată, în literatura
medicală este numită în mod impropriu ,,avort terapeutic”.
Malformaţiile se cunosc prin intermediul diagnosticărilor prenatale. Avortul eugenetic
face referire la o situaţie în mod sigur dramatică. Decizia care trebuie să fie luată
(întreruperea sau continuarea gravidităţii) se pune într-un ,,conflict de valori”.
Această expresie de avort eugenetic nu se mai foloseşte, pentru că evocă o ideologie
rasistă. Acest tip de avort nu se mai doreşte să fie asimilat, pentru că, dă o indicaţie care
priveşte avortul, şi care duce la avort terapeutic, deoarece prezenţa fătului care are
malformaţii sau defecte, ar reprezenta o ameninţare pentru sănătatea psihică şi echilibrul
social al familiei. Se recurge la acest tip de avort pentru a împiedica naşterea unei fiinţe
bolnave sau cu handicap, o fiinţa cu un drum deloc uman, şi pentru a evita riscul de sacrificiu
pe care îl presupune familiei şi societăţii. Ceea ce îl deosebeşte de ideologia rasistă, este
scopul, pentru rasism, scopul era purificarea speciei, iar pentru cultură este o motivaţie cu
caracter socio-economic şi chiar hedonist (cultul plăcerii).
Din punct de vedere etic, prezenţa unor malformaţii sau a unui handicap, nu ştirbeşte
cu nimic realitatea ontologică a celui ce urmează să se nască. Prezenţa unor astfel de oameni

12

5
cu handicap sau a unei boli, cere mai mult, în numele societăţii, protecţie şi ajutor. Trebuie să
spunem, că acolo unde s-a născut un astfel de copil, noi, societatea trebuie să venim în
ajutorul lui şi să susţinem familiile prin mijloace adecvate, mai ales, unde sunt dificultăţi
umane şi economice foarte dure. O societate se distinge prin capacitatea de a ajuta pe cei
bolnavi şi slabi, şi nu prin aroganţa cu care provoacă o moarte precoce.
Trebuie să delimităm bine aspectele morale ale avortului eugenetic. Aşa, cum am spus
mai sus, avortul eugenetic, este avortul provocat cu scopul de a evita naşterea unui copil cu
grave malformaţii sau handicapuri.
Avorturile făcute numai în baza fricii ca fiul să nu se nască infirm, nu diferă pe planul
moral obiectiv, de alte avorturi. Situaţia obiectivă, implică o mare posibilitate ca fiul să se
nască sănătos, dar, din nefericire multe femei recurg la avort. Voinţa abortivă este deci
absolută, ca în fiecare alt avort.
Poziţia Bisericii Catolice nu poate să fie, decât, aceea coerentă cu inviolabilitatea
fiecărei vieţi umane, şi cu condamnarea absolută a oricărui avort în mod direct provocat.
Intervenţiile Magisteriului cât priveşte această materie reia cele mai recente şi anume,
condamnarea absolută a oricărui avort direct provocat, şi în mod particular conţinut în
Declaraţia asupra avortului la numărul 14: ,,Legile divine şi raţiunea exclud, orice drept de
ucidere directă a unui om nevinovat”. Nu există raţiuni capabile pentru legiferarea avortului
şi vedem că din ce în ce sunt mai multe temeri pentru ca cel care se va naşte să fie bolnav, şi
textul continuă: ,,Şi dacă se referă, cât priveşte nefericirea viitoare a copilului, nimeni, nici
tatăl, nici mama, nu pot să se substituie lui, chiar dacă este încă în statutul de embrion,
pentru a prefera în numelui lui moartea. El însuşi, când a ajuns la vârsta maturităţii, nu va
avea niciodată dreptul de a alege sinuciderea, cu atât mai puţin, deci, pentru că nu are anii
pentru a decide de unul singur, dar vor putea fi părinţii care aleg pentru el. Documentul
conclude: ,,Viaţa, de fapt, este un bine prea fundamental pentru a putea să fie pusă în
confruntare cu nişte inconveniente, cu toate că sunt foarte grave”
Pentru a completa proba dată, cu un scop precis a avortului, în general cităm două
texte ale Sf. Scaun: în primul condamnă eugenismul şi în al doilea dezaprobă în mod
particular avortul eugenetic: ,,Trebuie condamnată şi a ţine ca falsă teoria numită eugenism,
fie pozitivă, fie negativă; trebuie dezaprobate mijloacele pe care ea le învaţă pentru a
îmbunătăţi rasa umană, neglijând legile naturale sau divine sau ecleziastice relative la

6
căsătorie şi la drepturile indivizilor”13.
Cu privire la observaţiile care se fac, cât priveşte indicaţiile sociale şi eugenetice,
trebuie să se poată şi să se ţină cont, mijloace lecite şi oneste, şi în limitele recerute; dar voind
să se prevadă necesităţilor, asupra căreia se fondează, cu uciderea unui nevinovat, este un
lucru absurd şi contrar preceptului divin, promulgat şi cu aceste cuvinte: ,,nu trebuie să faci
răul pentru a face binele” (Rom 3,8). De fapt, aceia care in state deţin puterea, sau elaborează
legi, nu au dreptul de a uita care este misiunea puterii publice, aceea de a apăra viaţa
nevinovată prin legi şi pedepse cuvenite; şi mai mult încă, celor cărora viaţa le este în pericol
şi ameninţată şi nu sunt în măsură de a se apăra. Dacă autorităţile Statului, nu numai că omit
de a proteja pe aceşti micuţii, dar, cu legile şi decretele lor, îi abandonează şi îi încredinţează
pe mâinile medicilor sau ale altora, pentru ca aceştia să-i ucidă, şi trebuie să-şi amintească că
Dumnezeu este judecător şi răzbunător al sângelui nevinovat, care din pământ strigă către
cer14.

Avortul direct

Avortul direct indică orice acţiune, intervenţie, operaţie, care să aibă ca efect unic,
imediat, expulzarea fătului incapabil de a supravieţui, şi orice acţiune, intervenţie şi operaţie,
care să aibă două efecte, dintre care unul expulzarea fătului şi care este subordonat ca mijloc
pentru a obţine celălalt mijloc, care este bun sau rău.
Procedeele care se folosesc sunt multe: drogurile care sunt capabile de a provoca
contracţiile uterine, substanţe caustice care ard, etc. însă sunt şi persoane în neştiinţă de cauză
care de multe ori provoacă avorturi cu instrumente ce rănesc uterul.
Putem să spunem, că se poate distinge avortul criminal care este avortul direct şi
celelalte feluri de avort în care se pun diferite motive pentru care au făcut avort, cum ar fi:
avortul terapeutic, eugenetic, indirect.
În anumite ţări, se distinge de asemenea avortul criminal ca probă, şi care este
condamnat de stat, şi avortul legal care este tolerat sau recunoscut în mod oficial. Protecţia
legală de diverse extensiuni: se admite acum avortul pentru raţiuni medicale, pentru raţiuni
eugenetice, sociale sau chiar economice.
În morală, aceste distincţii nu subzistă de fapt; orice avort direct, oricare ar fi motivul,
13
14

7
şi dacă îl recunoaşte statul, are totdeauna aceeaşi moralitate.
Avortul direct este totdeauna imoral şi în mod grav ilicit şi condamnat de legea
naturală şi de legea pozitivă-divină, de Biserică, oricare ar fi motivul (onoarea unei fete, viaţa
socială, eugenismul, etc.) şi orice autoritate care pretinde că îl permite (individ sau Stat).
Legea naturală spune că, uciderea unui nevinovat, rămâne totdeauna o ucidere, un
omor, şi este mai mult condamnabilă dacă victima este incapabilă de a se apăra, iar în cazul
nostru este vorba despre copil. Nimeni nu este stăpânul vieţii aproapelui, cu toate că acest
aproape se numeşte, făt. Deci, nici mama, nici medicul, nici Statul nu pot să dispună de el, în
mod liber. Consensul mamei şi acela a statului, sunt nule şi nu pot să schimbe natura divină
în urma unei intervenţii în mod direct.
Acum, natura avortului se precizează astfel: avortul trebuie să fie asemănat cu
feticidul. Expulzarea fătului din sânul mamei, sân fără de care fătul nu poate să trăiască,
echivalează cu o rană mortală, şi a-1 pune într-o manieră imediată şi directă în pericolul sigur
al morţii.
Dacă fătul este format în mod suficient, avortul este fără dubiu o omucidere. Dacă se
vorbeşte de un făt mai mic de trei luni, avortul păstrează toată răutatea omuciderii; de fapt,
conform opiniei comune, sufletul este creat din momentul conceperii; din intenţie, pentru că
lipsind de siguranţa că nu se vorbeşte de o viaţă umană, şi cine admite o astfel de practică
abortivă, pentru sine însuşi, admite în mod deliberat riscul uciderii unei fiinţe umane.
Nici măcar dacă fătul este viu numai cu o certă posibilitate, avortul direct este
consimţit, pentru că, s-ar fi expus în mod voluntar omuciderii. Dacă, totuşi, în circumstanţe
concrete, medicul are toate motivele de a crede că fătul este deja mort, poate să intervină
pentru a salva viaţa mamei în caz urgent.
Avortul direct rămâne ilicit şi grav, şi când este făcut pentru un sfârşit bun: viaţa
mamei de exemplu. Un sfârşit bun nu poate să schimbe moralitatea unei acţiuni în mod
intrinsec rele.
Legea pozitivă divină spune că, porunca a-V-a a Decalogului nu face distincţie între
făt şi adult. Din moment ce se vorbeşte de o viaţă nevinovată, porunca Decalogului este
absolută: ,,Să nu ucizi”. Învăţătura Bisericii este clară. Nu se admite în nici un fel avortul.

Avortul indirect

8
 Avortul indirect indică o acţiune, o intervenţie, o operaţie, care are un efect bun, care
derivă în mod direct şi imediat de la cauză, dar care comportă de asemenea, în mod paralel
sau divergent, expulzarea fătului viu şi incapabil de supravieţuire.
Criteriul general care ne permite de a distinge o acţiune a dublului efect, paralel sau
divergent, de o acţiune a dublului efect subordonat; este direcţia acţiunii, după natura sa şi
circumstanţele concrete în care se pune.
În sine însăşi, ordinea cronologică, cu care se produc efectele, este mai puţin
importantă, nu pentru că efectul bun se verifică înainte de moartea fătului pe de-o parte şi
acţiunea care se poate numi avort indirect. Pe de altă parte, şi dacă moartea fătului este
sigură, nu urmează în mod necesar ca intervenţia să fie avort direct; o istereoctomie
(operaţie), de exemplu, practicată asupra unei femei însărcinate în câteva luni provoacă în
mod fatal moartea fătului, şi aceasta, cu toate că rămâne avort indirect.
Ceea ce trebuie considerată în orice caz, este finalitatea acţiunii.
Legea naturală obligă de a evita efectele rele ale faptelor, care nu pot să fie absolute,
dacă nu ar face imposibilă, aproape orice activitate. Orice activitate bună a noastră, deseori
are şi efecte rele pentru noi sau pentru alţii.
Înainte de toate, este necesar să nu existe un alt mijloc pentru a salva mama în mod
eficace, şi fără a pune în pericol fătul; este necesar de asemenea ca operaţia să nu poată fi
amânată, însă fără pericol pentru mamă, până când fătul va fi viu.
Pe lângă acestea, când moartea fătului este sigură, operaţia nu este licită, pentru ca să
fie salvată mama de la moarte; când moartea fătului este probabilă, operaţia este licită pentru
a salva mama de la moarte sigură sau probabilă; când moartea fătului se prezintă ca un efect
accidental (ca operaţia de apendicită), intervenţia este consimţită pentru salvarea nu numai a
vieţii, dar şi a sănătăţii sigure a mamei.
Intenţie dreaptă există atunci când, în condiţiile expuse, intervenţia este în mod
obiectiv licită. Pentru a evita pe deplin vina, medicul trebuie să vrea numai efectul bun
(salvarea sau sănătatea mamei), în timp ce efectul rău (moartea fătului, sigură sau probabilă),
trebuie să fie doar permis.
Aceasta este o condiţie necesară, care se presupune totdeauna, pentru că intenţia
aceluia care acţionează este un element al moralităţii, al actului său concret, şi pentru că,
altfel nu este nicidecum permis de a vrea răul.

9
 Avortul spontan

În zilele noastre, auzim de multe ori vorbindu-se de avortul spontan, de care suferă
multe femei, pentru că pierd în mod involuntar fătul din sânul lor. De fapt, avortul spontan
este întreruperea involuntară a sarcinii, fapt care se manifestă cu o anumită frecvenţă ce
reprezintă evoluţia a circa 15% din sarcinile clinic recunoscute15.
Medicina, în mod special ştiinţa care se ocupă de fetuşi, fetologia, trebuie să mai
lucreze mult pentru a descoperi principalele cauze ale avortului spontan, în mod special în
prima perioadă a gravidităţii. O cauză a avortului spontan poate să fie neglijenţa din partea
femeii. Neglijenţa sa, poate deriva din dorinţa mai mult sau mai puţin inconştientă de a se
elibera de o graviditate neprevăzută. O altă cauză, ar fi şi maltratările femeilor însărcinate din
partea soţilor lor sau altor persoane, care pot să cauzeze întreruperea sarcinii sau avortul
spontan16.
Avortul spontan mai poate fi cauzat de diferite boli, cum ar fi: boli cromozomice,
endocrine, boli infecţioase, factori imunitari, cauze psihologice.
În puţine cazuri, acest eveniment se poate întâmpla de trei sau patru ori consecutiv,
configurând cadrul semiologic al avortului repetat spontan. Avortul repetat spontan, poate
interveni în prima sau a doua etapă, dacă într-un cuplu în care partea feminină nu a avut
naşteri la termen sau înainte de termen, din care să rezulte copii în viaţă, sau a avut deja unul
sau doi copii, şi apoi avorturi repetate.
Se poate naşte o întrebare: dacă există o obligaţie morală în a evita sau nu avortul
spontan? Cine nu recunoaşte o astfel de obligaţie, susţine că dacă natura recurge la avort
pentru a menţine stabilitatea genetică eliminând embrionii cu malformaţii, nu se poate
înţelege, de ce trebuie să se intervină pentru a împiedica acest lucru.
Dacă este adevărat, aşa cum s-a arătat, că erorile naturii nu trebuie repetate, este la fel
de adevărat faptul că, dacă în natură există boli, aceasta nu înseamnă că fătul expus avortului
repetat spontan, nu trebuie îngrijit la fel ca cel care este deja născut; aşadar, din momentul în
care orice femeie şi cuplu, ar bănui că ar exista începutul unei sarcini, trebuie să apeleze la
toate observaţiile care pot reduce riscul unui avort spontan.
Dacă riscurile ţin de factorii de mediu, obligaţia de a interveni priveşte întreaga
societate.
15
16

10
 Consecinţele fizice şi psihice ale avortului

Natura însăşi, a sancţionat în diferite moduri interzicerea dreptului natural. Medicina

semnalează, în efecte, gravele pericole ale avortului care sunt provocate şi de mâini experte;
organismul matern protestează în modul său şi câte odată se răzbună în mod crud.
,,Se semnalează deci, ca consecinţe fizice constatate, leziuni anatomice, perforarea
uterului, a vaginului, a vezicii, a intestinului, frecvente complicaţii infecţioase, gravidităţi
extra-uterine, sterilitate precoce peritonite, hemoragii grave, etc17.”
Dreptul la viaţă este inviolabil
În faţa problemei avortului şi ale unor propuneri ale câtorva forţe politice şi sociale, şi
care cu diverse motive, cer liberalizarea şi legalizarea avortului, trebuie reafirmat principiul
care trebuie să stea la baza oricărei vieţi, şi anume: ,,inviolabilitatea şi dreptul la viaţă”.
Acest drept trebuie să fie totdeauna apărat şi tutelat de societate şi de ordonanţele juridice în
orice fază şi stadiu de dezvoltare s-ar afla fetuşii.
Se vorbeşte mereu de problema avortului şi se tentează de a face din această problemă
o etapă fundamentală a emancipării feminine. De foarte multe ori, se încearcă de a o exploata
pe femeie şi de multe ori cade asupra ei tot greul şi responsabilitatea unui comportament,
care nu este numai al ei. Şi bărbatul are aceeaşi responsabilitate ca şi femeia.
Liberalizarea avortului nu este soluţia justă la gravele probleme care există. Puterea
publică trebuie să facă în aşa fel încât să poată educa, să dea instrumente de informare
tinerilor căsătoriţi şi persoanelor, pentru ca să fie puşi în gradul de a putea înfrunta cu
conştiinţă problema procreării responsabile18.
Nimeni nu are voie să atenteze la viaţa copilului, pentru că viaţa vine direct de la
Dumnezeu, şi aşadar, nici o autoritate publică, nici o persoană, nici chiar tatăl sau mama nu
au voie să atenteze la viaţa copilului ne-născut încă prin avort, pentru că viaţa vine de la
Dumnezeu, şi viaţa este a aceluia care se va naşte, a copilului.
Viaţa este inviolabilă şi toţi oamenii au dreptul la ea.
Fiinţa umană trebuie să fie respectată ca o persoană, încă de la începutul conceperii
sale, şi din acel moment trebuie să li se recunoască drepturile persoanei, între care cel mai
important, dreptul inviolabilităţii.
,,Faptul că viaţa trupească este un bine fundamental, condiţie a tuturor oamenilor
17
18

11
aici pe pământ (Declaraţia asupra avortului), îşi are originea ca, primă şi evidentă datorie
aceea de a o păstra, a o apăra şi a o dezvolta în potenţialităţile sale”. Se vorbeşte de un
drept şi obligaţie în acelaşi timp. Dreptul de a avea de la alţii orice ajutor raţional pentru a
păstra şi a dezvolta propria viaţă, obligaţia de a face tot ceea ce stă în posibilitatea fiecăreia
pentru aceleaşi obiective, în raport cu viaţa proprie şi a altuia.
Orice viaţă umană este purtătoarea unui proiect divin pe drumul actualizării.
Dumnezeu este autorul principal al vieţii.
A dispune de o viaţă umană (proprie sau a altuia) până la a o suprima, este a distruge
un proiect care este omul: proiectul lui Dumnezeu; implică dispreţul faţă de Dumnezeu şi
absurdul proiect de a se pune în locul său ca stăpânul vieţii. Dacă ţinem cont de realitatea
Corpului mistic al lui Cristos, orice atentat împotriva omului se configurează ca un atentat
împotriva lui Cristos.
Inviolabilitatea vieţii umane are un caracter absolut. Deci, nu există nici un factor sau
condiţie, a unei fiinţe umane care să pună limite inviolabilităţii vieţii sale. Nimeni nu are
dreptul să-şi provoace moartea în nici un fel.

Dimensiunile şi caracteristicile actuale ale avortului

Aşa cum ne spune A. Klinger19, numărul avorturilor provocate în lume ar oscila anual
între 30 şi 40 de milioane, egal cu 26% dintre cei născuţi vii. Acest raport ar fi mult mai
ridicat în ţările sub-dezvoltate.
Trecând de evaluarea cifrelor, se pare că astăzi avortul este un fenomen de dimensiune
vastă: evaluarea dimensiunilor avortului ca fapt social nu este o realizare uşoară; dar deasupra
acestor discuţi probabil destinate să se prelungească la infinit pentru imposibilitatea de a
obţine date demne de luat în seamă despre întinderi efective a fenomenului, se poate da
pentru a achita, că el nu este un aspect marginal a realităţii sociale a timpului nostru20.
Deja faptul, că avortul are proporţii ample, interesează aşadar ,,numerele mari”, şi
rezultă, că fenomenul nu poate să fie citit şi interpretat numai în moduri individualiste şi
private. Avortul este şi un ,,fapt social”, şi ca atare trebuie explicat şi ţinând cont ca o datorie,
componentele tipice sociale.
Fenomenul actual al avortului nu se caracterizează numai printr-o certă lărgire a
19
20

12
dimensiunilor, dar şi prin câteva ,,caracteristici” după care el se configurează astăzi, la
diferenţele din trecut.
Între caracteristicile principale se pot specifica schimbările introduse în ambient,
,,motivaţiile” aduse pentru avort, ,,aspectele juridico-politice”, care le privesc şi ,,evaluările”
date.
Iată, ce spune Consiliul permanent al Conferinţei Episcopale Italiene (C.E.I.) în
documentul său ,,Dreptul la naştere”.
Problema nu este de astăzi. Totdeauna în lumea contemporană, se asumă proporţii şi
motivaţii particulare alarmante, îngrijorătoare. Motivelor de ordin medical şi eugenetic, care
se aduceau până astăzi pentru a justifica avortul, se merge ajungând sau înlocuind raţiuni de
caracter psihologic, familiar şi social, care reduc tot mai mult spaţiul pentru o efectivă apărare
a vieţii… tentaţia de a rezolva aceste probleme cu avortul legalizat, ar rezulta o soluţie
nedemnă omului, bazat pe conceptul fals a autonomiei umane complete21.
Vedem, că la acest fenomen al avortului se aduc multe motivaţii. Avem motivaţii etice
(avorturi în caz de violare, de incest etc.), motivaţii ,,medicale” şi „eugenetice”. Se invocă
mult motivul avortului ,,terapeutic” în sensul unei dileme dramatici între viaţa mamei şi aceea
a fiului, şi care s-a redus tot mai mult. Profesorul A. Bompiani după terminarea unui studiu
specific, spune: ,,…pentru avortul terapeutic, indicaţiile în sens strict, s-au redus în mod
progresiv, de ameliorarea asistentelor medicale. Avortul terapeutic a pierdut mult teren şi
nu-şi mai găseşte un loc logic în modernele criterii de asistenţă…”22.
O nouă problemă a fenomenului actual al avortului stă într-o schimbare, adesea
radicală a lumii cu care fenomenul este confruntat şi rezolvat la nivel juridico-politic.
Intervenţia legală s-a exprimat în forma ,,interzicerii”: avortul era considerat ca o
,,infracţiune” şi în consecinţă, era ,,pedepsit”, exceptând ,,statutul de necesitate” pentru
salvarea propriei vieţii sau al altuia.
În ultimul timp, vedem de fapt, o explicită inversare de mers; intervenţia legislativă se
exprimă sau tinde să se exprime nu numai în sensul de o nepenalizare, dar şi în sensul de o
adevărată şi proprie legalizare.
,,Declaraţia asupra avortului provocat” a Congresului pentru Doctrina Credinţei spune:
Unde există încă legi care condamnă avortul, ele se arată ca dificile de aplicate; delictul a
devenit prea frecvent pentru a fi totdeauna pedepsit, iar puterile publice găsesc mai prudent de
21
22

13
a închide ochii. Trebuie să se adauge că avortul clandestin expune femeile, care aleargă la
cele mai grave pericole, nu numai pentru fecunditatea lor viitoare, dar şi adesea, pentru viaţa
lor proprie23.

Concluzie

Dacă astăzi ne aflăm în această luptă dramatică a confruntării dintre bine şi rău, dintre
viaţă şi moarte, suntem toţi implicaţi activ şi nu putem sustrage de la responsabilităţile
noastre de a face o alegere care să fie necondiţionată, o alegere care să fie în favoarea vieţii,
viaţă care vine de la Dumnezeu.

În această lume în care omul pare să fi uitat sensul păcatului, pare să fi uitat că are un
suflet, are o conştiinţă, apelează din ce în ce mai mult la crimă. Această crimă se răsfrânge
foarte mult asupra acelor fiinţe care nu au nici un ajutor, nu pot să se apere singure, şi aceştia
sunt copii care sunt încă în sânul matern. Această crimă se numeşte avort.
Aşa cum am văzut, avortul este uciderea deliberată şi directă a unui copil în faza
iniţială a vieţii sale, viaţă care este încadrată între fecundaţie şi naştere.
În această lucrare am încercat să dezbat această ,,boală a societăţii” avortul, şi care a
început să fie întâlnit la tot pasul, din diferite motive, fie sociale, economice şi chiar aş
îndrăzni să spun chiar din motive de comoditate şi astfel mor atâţia copii care sunt încă în
sânul matern, şi care a devenit aşa cum spunea Clement Alexandrinul ,,un mormânt” în loc să
fie ,,un leagăn al vieţii” aşa cum îl vrea Creatorul nostru care este stăpânul vieţii noastre, şi
care este Dumnezeu.
Am voit ca în această lucrare să arăt moralitatea gravă al acestui flagel, şi care sunt
urmările sale în societate şi asupra acelor persoane care avortează şi care o sfătuiesc pe
femeie să avorteze. închei cu un text al lui Clement Alexandrinul, care ar putea fi o etichetă a
sânului matern:
,,Mamă nu fă din sânul tău matern un mormânt al propriului tău copil,
dar fă ceea ce vrea Creatorul de la tine, ca sânul tău să fie un leagăn al vieţii”! (Cf.
Clement Alexandrinul)

23

14
15