Referat

Studenti : Militaru Andreea

Chirila Tincuta
 Tema 1: Problemele psihologice ale insusirii scris-citit

Actul învăţării citit-scrisului este un proces didactic esenţial. Metoda fonetică, analitico-
sintetică este metoda de bază şi este susţinută, completată şi îmbogăţită prin exerciţiu, joc
didactic, explicaţie, conversaţie şi demonstraţie.
Supus procesului de reformă, învăţământul primar continuă să funcţioneze şi să-şi
manifeste principalele funcţii: funcţia instrumentală, funcţia informaţională şi funcţia
formativ-educativă.
Citit-scrisul solicită concomitent procesele cognitive , afective şi psihomotorii, ceea ce
sporeşte gradul de dificultate pentru elevi, dar şi pentru alegerea strategiilor didactice.
Procesul citirii la copiii începători se deosebeşte calitativ de procesul citirii unui cititor cu
experienţă. Acesta din urmă are format aşa zisul “câmp de citire” sau “câmp vizual”. Copilul
nu are încă un “câmp de citire” propriu-zis. Câmpul lui de citire se limitează la literă.
Ca să citească un cuvânt, el trebuie să perceapă fiecare literă şi să îşi aducă aminte de
sunetul corespunzător. Până ajung cu cititul la sfârşitul cuvântului, cei mai mulţi copii uită
literele de la început. De aici reiese necesitatea ca la copii să se formeze câmpul de citire egal
cu o silabă. Numai astfel, treptat, copilul poate citi cuvinte întregi. Formarea câmpului de
citire egal cu o silabă reprezintă prima particularitate a procesului citirii la elevi.
A doua particularitate constă în faptul că el sesizează, cu mare greutate, sensul cuvintelor
citite. Copilul percepe mai întâi vizual cuvântul, îl pronunţă şi apoi sesizează sensul lui, spre
deosebire de adult care înţelege sensul cuvintelor, odată cu perceperea lor vizuală. Deci,
citirea trebuie predată fără rupturi între tehnica citirii cuvântului şi sesizarea înţelesului
acestuia.
Sensibilittatea vizuala diferentiala creste la intrarea in scoala cu 45% fata de varstele
anterioare, acest aspect fiind cel mai reprezentativ pentru ceea ce se intampla in general cu
sensibilitatea vizuala.
Perfectionarea sensibilitatii vizuale pe mai multi parametrii, care este ceruta de activitatea
de citire atat la inceputul acesteia, cat si pe parcursul lectiei.
Campul vizual se mareste semnificativ fata de anii prescolaritatii si creste mobilitatea
oculara, atingand o viteza de 1-3 sutimi pe secunda.
A treia particularitate a citirii la începători constă în desele reveniri în procesul citirii, un
numai pe fiecare rând în parte, ci şi în cadrul aceloraşi cuvinte. Această revenire este
determinată de câmpul mic de citire al copilului, de greutatea de a uni, de a sintetiza silabele
în cuvinte, la vederea literelor cunoscute, de greutatea de a lega cuvintele între ele pentru a
obţine o citire cu sens a propoziţiei.
Se formeaza paternuri perceptice in timpul scolaritatii mici pentru litere si pentru
cuvinte, treptat, care se actualizeaza repede si creste viteza si corectitudinea citirii.
Mobilitatea oculara este asigurata de mai multe tipuri:
 Miscari necesare pentru fixarea si mentinerea privirii pentru un anumit
stimul/realitatate
 Miscari anticipate, adica fixeaza privirea, dar merge mai departe decat elementul pe
care l-a fixat , astfel grabeste actualizarea paternurilor pe care ii va citi imediat. S-a
 constat ca elevii care citesc mai slab nu reusesc sa anticipeze decat 4-5 litere, iar cei
care citesc bine anticipeaza 10-11 litere
 Mișcări necesare pentru fixarea privirii pentru un anumit aspect
 Mișcări anticipative adică fixeaza privirea apoi merge si mai departe decat elementul
pe care l-a fixat si grăbește actualizarea partenerilor perceptive pt alt stimul. S-a
constatat că elevii care citesc mai slab nu reusesc sa anticipeze decât 4-5 litere in timp
ce aceea care citesc foarte bine anticipeaza 10-11 litere
 Mișcări retrograde, adică privirea merge si catre ce a fost perceput ca sa controleze
corectitudinea si sa faciliteze legatura de inteles cu celelalte cuvinte care au urmat
citirii
 Mișcări de trecere de pe un rând pe altul si trebuie sprijinite ca sa se formeze
mecanismul citit .Toate aceste mecanisme exersandu-se timp îndelungat de vor
automatiza.

Procesul scrierii pentru începători este un proces complex care prezintă unele particularităţi:
- să delimiteze fiecare sunet din structura fonetică a cuvântului pentru a o transforma
într-o structură grafică;
- să-şi concentreze atenţia asupra elementelor grafice pentru a obţine litera şi la
combinarea literelor în cuvinte;
- să-şi controleze mişcările mâinii pentru a da forma şi mărimea corectă a scrisului;
- să-şi controleze permanent poziţia trupului, a mâinii, a stiloului pentru a asigura
corectitudinea, cursivitatea şi estetica scrisului.

Analizând particularităţile fonetice ale limbii şi particularităţile începătorilor în ceea ce

priveşte citirea şi scrierea, putem sintetiza:
- învăţarea citirii şi scierii trebuie să aibă un caracter conştient pe baza analizei şi
sintezei fonetice şi grafice a cuvintelor;
- însuşirea citirii şi scrierii se realizează cu mai multă uşurinţă dacă între aceste două
activităţi se stabileşte o strânsă corelaţie;
- paralel cu activitatea de predare a citirii şi scrierii trebuie să se urmărească dezvoltarea
spiritului de observaţie, a atenţiei, a gândirii şi a vorbirii elevilor, a comportamentului lor
social.
În perioada de achiziţii fundamentale, însuşirea citirii şi scrierii sunt cele mai de seamă
scopuri ale învăţării.

Dezvoltarea comunicării orale vizează pe lângă cultivarea unor deprinderi de vorbire corectă
şi însuşirea unor reguli necesare comunicării în contextul social în relaţii de cooperare. În
acest proces de cultivare a limbajului se urmăreşte realizarea obiectivelor stabilite sub aspect
fonetic, lexical, îmbogăţirea vocabularului cu substantive, adjective, pronume şi verbe, aceste
obiective ducând la redarea orală a conţinuturilor. Organizarea activităţilor de percepere şi
învăţare a limbii române, a normelor de comunicare orală, de adresare politicoasă, exprimarea
nuanţată prin utilizarea unor expresii artistice vor duce la formarea unor deprinderi de însuşire
corectă a limbii române.
Prezentam în continuare "drumul" experimentat de Maria Montessori, în "Casa dei
bambini"(Casa copiilor), considerând ca nu exista o simultaneitate absoluta a celor doua acte
si ca scrisul precede cititul.

Dezvoltarea mecanismului scrisului, sub doua aspecte: mecanismele motricitatii

- mânuirea instrumentului cu care se scrie (autoarea sustine ca acest lucru se învata "fara
efort", "în chip natural" în jurul vârstei de 4 ani).
Cea dintâi greutate a scolarilor nu este atât aceea de "a tine condeiul în mâna", cât cealalta,
concomitenta, de a "tine mâna usoara", suspendata, fara a apasa. Pentru formarea unei mâini
usoare recomanda exercitii de pregatire indirecta si directa.

Exercitii de pregatire indirecta:

- jocuri cu forme geometrice, pe care copiii sa le introduca în suporturile corespunzatoare,

tinându-le de butonul de prindere cu trei degete;
- înmuierea vârfului degetelor în apa calduta si realizarea efortului "de a tine mâna
suspendata, ridicând-o usor";
- desenul - copiii contureaza cu sabloanele figura pe care doresc sa o coloreze; cu ajutorul
creioanelor, coloreaza complet figura trasata, fara a depasi conturul (prin acest exercitiu
repeta miscarile care ar fi necesare pentru a trasa multe pagini de liniute; cu toate acestea nu
obosesc, pentru ca actioneaza liber, în sensul dorit si obtin ceva concret)
- exercitii de pipaire a literelor (se dau cartonase netede, pe care sunt lipite literele alfabetului,
decupate din hârtie smirgheluita; culoarea fondului difera de culoarea literelor, pentru a le
evidentia pe cele din urma); "pipaind traseul acestor litere în directia pe care o urmeaza
scrisul, se fixeaza miscarea relativa a mâinii si a bratului, care devin apte sa reproduca semnul
pe care ochiul l-a privit îndelung. Semnul alfabetic se memoreaza astfel, pe doua cai: prin
privire si prin atingere."
- trasarea formei fiecarei litere a alfabetului în parte
- asocierea senzatiei vizuale si tactil-musculare cu sunetul (se începe cu vocalele si
apoi cu consoanele; autoarea considera ca nu trebuie sa se urmeze o regula speciala în
învatarea consoanelor, pentru ca foarte adesea curiozitatea copilului pentru un anumit semn
grafic duce la învatarea consoanei dorite);
- se prezinta litera: " Acesta este i !"; imediat se da cartonasul pentru pipaire cu degetul
aratator al mâinii drepte pe hârtia smirgheluita, în sensul scrierii;  recunoasterea literelor, când
se indica sunetul:" Da-mi-l pe i !"; daca un copil nu
poate sa recunoasca semnele privindu-le, este invitat sa le atinga (unul din principiile
fundamentale si originale ale metodei Montessori consta în a nu spune copilului ca a gresit;
materialul este astfel confectionat, încât eroarea devine sesizabila si copilul se
autocontroleaza);

- pronuntarea sunetului care corespunde semnelor alfabetice: " Ce este acesta ?"
- activitatea propriu-zisa a inteligentei
- când copilul cunoaste câteva vocale si consoane, învatatoarea face o demonstratie practica
de formare a cuvintelor, cu ajutorul alfabetarului: pronunta, de exemplu cuvântul mar, apoi
analizeaza sunetele, separându-le m...a...r; în timp ce pronunta sunetele, asaza pe masa, în
ordinea corespunzatoare, literele; copiii îsi vor forma singuri cuvintele dorite, exercitiul
aparând ca un fel de autodictare (practic se face o asociere a imaginilor auditive cu cele
vizuale);
- "cine poate nu numai sa formeze cuvintele dupa dictare, ci si sa cuprinda în gând,
instantaneu, întreaga lor alcatuire, poate sa pastreze în memorie un cuvânt si semnele
corespunzatoare- deci, va putea sa si scrie, pentru ca poate face cu ochii închisi miscarile
necesare pentru a scrie litere si mânuieste aproape inconstient instrumentul cu care scrie";
Maria Montessori a observat ca, din acest moment, scrisul se va dezvolta exploziv; doar
atunci când copiii încep sa scrie spontan. Învatatoarea poate sa intervina în perfectionarea
formei.

Bibliografie:

Blideanu, E., Şerdean, I., Orientări noi în metodologia studierii limbii române în ciclul primar,
E.D.P. Bucureşti, 1981
Cosmovici, A. şi Iacob, L., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1999
Piaget, J., Psihologie şi pedagogie, E.D.P., Bucureşti, 1972
Peneş, M., Molan, V., Îndrumător pentru folosirea manualului de limba română – comunicare
– citire – lectură clasa a II- a, Editura Aramis, Bucureşti, 1995
Străchinaru, I., Psihopedagogie specială, vol.I, Editura Trinitas, Iaşi, 1994
Şerdeanu, I., Metodica predării limbii române la clasele I – IV, E.D.P., Bucureşti, 1993
Cursuri Dna Tinca