Prezentăm câteva dintre aceste caracteristicile cărților ilustrate, alături de valoarea adăugată

relevantă[1]:

 Cărți care pot fi atinse, simțite (cărți realizate din textile, din plastic). Cartea susține
emoțiile părinților împărtășite cu copilul. Cărțile trebuie să fie manipulate, observate,
recunoscute. Bebelușii învață să întoarcă paginile ascultând vocea adulților, care spun
în mod repetat ceea ce copiii vor ajunge să recunoască.
 Cărți care au imagini mari cu obiecte sau scene simple. Cărți din diferite materiale,
cu caracteristici diferite: carton moale, rigid, fermoare etc. Degetul copilului imită
degetul adultului și începe să indice imaginile. Acest lucru stabilește o rutină. Cartea
devine un obiect al plăcerii împărtășite care permite un moment de interacțiune.
Copilul experimentează dimensiunile diferite ale timpului. El poate reveni la imaginea
din carte (spre deosebire de televiziune sau realitate).
 Cărți pe care le ascultă și din care învață cuvinte noi. Copilul solicită vocabular,
arată și întreabă repetat: „Și ce este asta?"; cărțile ilustrate aduc și conduc la un lexic
mai precis în comparație cu ceea ce copilul a experimentat deja. Copilul cere
elemente noi de vocabular; acest vocabular „activ" este legat de realitate.
 Cărți care ne reamintesc povești și din care se învață expresii noi (cărți de acțiune
și povestiri simple). Interacțiunile în jurul cărții afectează dezvoltarea limbajului.
Adulții oferă modele de întrebări și răspunsuri. Temele pot reflecta interesul copilului,
astfel încât acesta să se poată proiecta în poveste.
 Cărți care însoțesc învățarea cititului și susțin îmbogățirea vocabularului. Ajută
la denumirea din ce în ce mai precisă a lucrurilor, la stabilirea legăturilor, la
exprimarea sentimentelor, ideilor și cunoștințelor.