Sunteți pe pagina 1din 3

Adevăratele pensii nesimțite

28 iunie 2021|Doctrină naţionalistă, Holocaust

Cornel-Dan NICULAE
carpathia_rex@yahoo.com
De la „pogrom“ la actuala „pensie de Holocaust“.
Având în vedere componenta militară a evenimentelor şi implicarea prealabilă voluntară a
„iudeo-comuniştilor“ în ostilităţi, de partea Uniunii Sovietice, termenul de „pogrom“ privind
evenimentele însângerate de la Iaşi din iunie 1941, apare mai degrabă nepotrivit şi
neacoperitor realităţii, conform definiţiei acestuia, a pogromului, dar a fost instaurat politic în
descrierea istorică şi din păcate este utilizat curent pentru că a fost impus public de potopul
informaţional propagandistic „oficial“, la cererea organizaţiilor activiştilor evrei holocaustici,
uzanţă acceptată adesea şi pentru a se înţelege mai uşor despre ce temă, ce eveniment se
discută, corelat cu „oficialii”.
Dar nu a fost un pogrom conform definiţiei, ci un eveniment tragic cu încărcătură militară, în
contextul războiului cu Uniunea Sovietică, de care mulţi evrei erau foarte ataşaţi, acţionând
ca atare. Nouă ne este interzis azi (sub sancţiunea cu închisoarea) să vedem în această
cobeligeranţă a multora dintre evrei, situaţi de partea Uniunii Sovietice împotriva României,
o „justificare“ a măsurilor luate, dar aşa era situaţia prezentată atunci de către autorităţilor
române, care arătau în Monitorul Oficial din 1 iulie 1941 că ,,la Iaşi au fost executaţi 500
iudeo-comunişti, cari trăseseră focuri de armă din case, asupra soldaţilor germani şi
români“. Faptul că aceşti evrei erau „iudeo-comunişti“ explica de fapt în plus măsura
împuşcării lor.
Tragedia apare când suferă nevinovaţii (şi inevitabil acest fapt se repetă mereu în istorie) şi
când tema este confiscată politic deloc dezinteresat. Statul român de atunci nu avea
încredere în cetăţenii săi evrei de a-i trimită să lupte împotriva Uniunii Sovietice (ca pe
ceilalţi cetăţeni), căci, pe baza fenomenului iudeo-comunismului din epocă, considera că ei
ar fi putut întoarce armele împotriva românilor, cum se manifestaseră şi în 1940, în timpul
retragerii forţate a românilor din Basarabia, ocupată de Uniunea Sovietică. Aşa că România
i-a obligat pe cei mai mulţi evrei la muncă în folos obştesc sau în folosul statului în schimbul
de a nu merge la război, pe front, cu arma în mână, „onoare“ rezervată românilor şi altor
conaţionali sau germanilor, de exemplu. „Munca de interes obştesc se execută de evreii
între 18-50 ani, fie individual, fie în grup sau detaşamente“, din „Necesitatea stabilirii pentru
evreu a unui regim de muncă obligatorie, corespunzătoare obligaţiunilor militare şi ţinând
seama de nevoile economice ale ţării“. scria Secţia I-a a Marelui Stat Major în „Studiu şi
Propuneri asupra problemei evreieşti în România“, act emis în „octomvrie 1941“ şi semnat
de generalul Nicolae Mazarini, care avea să plece pe front, luptând împotriva Armatei Roşii.
Această muncă a evreilor în loc de luptă pe front este considerată acum „persecutare pe
motive etnice“, ca şi strămutarea strategică a evreilor din zona desfăşurării frontului şi a
vecinătăţilor frontului sau deportarea cât nai departe evreilor comunişti periculoşi (bine
cunoscuţi ca atare de către Siguranţă), iar România, „vinovată“ azi, plăteşte pentru ea cu
„pensia de Holocaust“. (Şi sub comunism, apoi, unii românii înrolaţi în armată au prestat de
fapt muncă, dar pensia lor este una de mizere acum, sub cea primită de evreii care au
muncit în anii anteriori în loc de a merge la război.)
*
Din 1998 România s-a înhămat să plătească lunar „pensiile de Holocaust“, care ajung în
Israel în cuantum actual de câteva sute de euro pentru fiecare evreu „supravieţuitor al
Holocaustului“ (adică aproape orice evreu din România celui de Al Doilea Război Mondial),
sau către „soţul supravieţuitor“ al acestuia, ultima mărire fiind promulgată de preşedintele
Klaus Iohannis în decembrie 2019. Unele pensii s-ar putea să fie mai mici, dar regula s-a
dovedit a fi de circa 300 de euro (chiar peste), cum voi arăta poate într-un articol separat
(prezentând şi legislaţia stufoasă a acestor pensii/„indemnizaţii“), căci România plăteşte
lunar 350 de lei per an de Holocaust (anii războiului). Înainte, în 2015, de exemplu, pensia
era mai mică, de „cca. 150 de euro pe lună“, cum arăta Haim Ianai Ianculovici, consilierul
juridic al H.O.R. (organizaţia evreilor emigraţi din România în Israel) în publicaţia
comunităţii, „Ziarul Nostru“. Dar ei mai primesc pensie şi de la statul german şi au mai cerut
şi de la statul Israel (primind astfel o sumă anuală de la Otar, trezoreria statului evreu). Iar
România plăteşte şi pentru evreii persecutaţi de Ungaria în Transilvania de Nord (se poate
vedea aceasta şi pe web-site-urile Caselor de Pensii din judeţele Covasna şi Harghita, care
au făcut parte din Ungaria în timpul războiului).
*
Premierul Dacian Cioloş s-a opus sub semnătură în 2016 ca solicitanţii de asemenea
indemnizaţii să nu (mai) fie obligaţi să dovedească că au suferit vreo discriminare din partea
statului român, cum cereau organizaţiile evreieşti, dar legislativul i-a ignorat punctul de
vedere transmis la parlament.
*
Recent, prin legea 154 din iunie 2021, s-a stabilit ca şi copiii „supravieţuitorilor
holocaustului“ din România, dacă până în prezent părinţii lor au decedat, plus copiii evreilor
cetăţeni români morţi în perioada 1941-1945 în „trenul morţii“, în timpul strămutării
teritoriale, la munca pe care o făceau pentru a nu merge pe front (statul român neavând
încredere în ei ca soldaţi), în lagărele de muncă etc., să primească această pensie sau
jumătate din ea.
Dar de data aceasta, la această nouă iniţiativă legislativă a lui Silviu Vexler de a se da
pensie şi copiilor evreilor care au fost cetăţeni români în perioada 1940-1945, demarată
acum câteva luni, guvernul Câţu nu a fost deloc consultat, se pare, căci din procedura
adoptării legii lipseşte cu desăvârşire punctul de vedere al guvernului, pozitiv sau negativ.
Dar legea a şi fost deja promulgată de către preşedintele Iohannis acum câteva zile, banii
urmând a se livra din anul 2022.
Citind doar această ultimă lege 154/2021 nu vom înţelege întregul mecanism al
indemnizaţiilor de „persecutare etnică“ plătite deRomânia dacă nu facem parcursul
legislaţiei anterioare în materie, derulată timp de 20 de ani, cu diverse adăugiri şi
completări.
*
Căci legislaţia pensiilor pentru „supravieţuitorii Holocaustului“ a fost iniţiată de către fostul
premier Radu Vasile, care, puternic fidelizat şi direcţionat de către afaceristul israelian Liviu
„Bibi“ Galan, prietenul de bani al politicienilor români, a emis în acest sens Ordonanţa
guvernamentală 105 din 30 august 1999, iar de atunci întreaga legislaţie a acestor pensii
fără contributivitate, reparaţie pentru „discriminarea etnică“ din timpul războiului, este o
modificare sau o completare a OG 105/1999. Ca un veritabil agent de influenţă, Liviu Galan
l-a dus pe premierul Vasile şi în vizita oficială din Israel din 1998 (un debut al politicii filo-
sioniste a României) pentru tratamente medicale personale, dar şi pentru acorduri
strategice (inclusiv între SRI şi Mossad, care mai stabiliseră o colaborare şi în 1993, la Tel
Aviv). Atunci, în 1998, la Ierusalim, îndrumat de rabinul Zidului Templului lui Solomon,
premierul Radu Vasile a rostit, ritualic parcă (există fişierele video), crezul iudaic „Sh’ma
Israel Adonai eloheinu adonai echad“ (mot-a-mot: „Ascultă, Israele! Adonai, dumnezeii
noştri, sunt singurii domni!“, Eloheinu fiind, de fapt, pluralul lui Elohim, un nume la evrei
pentru Dumnezeu). Această „Shema Israel“ este crezul iudaismului, „al întregii naţiuni
ebraice, Israel“, şi principala rugăciune a evreilor. Spunând crezul iudaic, devenea Radu
Vasile evreu sau doar un goim fidel? El avea să revină des în Israel şi să şi moară acolo.

Nota redacției – Găzduim cu plăcere textul domnului CORNEL – DAN NICOLAE, unul
dintre cei mai informați români asupra subiectelor pe care le discută. Așteptăm și alte texte.
Cu mulțumiri!

S-ar putea să vă placă și