UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI COMUNICARE

SPECIALIZARE: COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

COMUNICAREA NONVERBALĂ ÎN SPAŢIUL PUBLIC

Student: Paşalan Denisa – Elena

Grupa: 18.033
Anul: I
Coordonator: Asist. Unit. Drd. Mihai Burlacu
 – 2011 –
CUPRINS

FAŢA ŞI EXPRESIILE FACIALE.............................................................................................3

VESTIMENTAŢIA ŞI VALORILE SOCIALE.........................................................................4
ATRACTIVITATEA FEŢEI FEMININE..................................................................................5
COMUNICAREA EMPATICĂ ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR: SEMNALELE
NONVERBALE..........................................................................................................................6

2
 INTRODUCERE

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte
şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui,
completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Cu cât reuşim să comunicăm mai bine,
cu atât e mai probabil să avem succes în relaţiile cu familia, cu prietenii sau în cele de afaceri.
Pentru că suntem nevoiţi să intrăm în contact cu oamenii, trebuie să ne facem înţeleşi, să
încercăm să înţelegem ce doresc alte persoane pentru a putea relaţiona cu ele şi pentru a putea
rezolva anumite situaţii de viaţă. Prin această idee, autorul generalizează tipurile de
comunicare, începând de la comunicarea vorbită, primordială, până la limbajul semnelor, un
limbaj ce arată şi exprimă sentimente lăuntrice mult mai adânci, inexplicabile în cuvinte.
Comunicarea nonverbală, ne poate da date concrete asupra personalităţii individului prin
studiul limbajului corporal şi ne ajută să culegem o suită de informaţii ce influenţează în mod
direct interacţiunile cu cei din jur.
Ca şi comunicarea verbală, comunicarea nonverbală poate fi modelată în termenii de
emiţător, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback şi context al actelor de
comunicare. Emiţătorul este sursa mesajelor; receptorul este destinatarul. Mesajul are o
semnificaţie ce este codificata (tradusă într-un cod, într-un sistem de semne, adecvat canalului
de comunicare şi receptorului) de către emiţător si «decodificată» (re-tradusă) de către
receptor.

FAŢA ŞI EXPRESIILE FACIALE

Trăsăturile faciale, precum şi culoarea tenului prezintă o sursă de informaţii asupra

identităţii şi originii noastre. Putem lua exemplul unui asiatic, în raport cu un european
(caucazian) şi vom observa că există diferenţe majore între cei doi: culoare, dimensiunea şi
forma ochilor, a gurii, a nasului.
Prin conversaţie pot lua naştere diferite situaţii, fiecare având o încărcătură emoţională
diferită. De la discuşii ştiinţifice, până la discuţii amicale, oamenii au posibilitatea ca din orice
lucru mărunt să dezvolte o conversaţie inteligibilă. De la poveşti cu prinţi şi prinţese, la
criticarea unui film, a unei cărţi sau a unui articol de ziar, până la comentarea unei emisiuni
sau povestirea unei glume sau a unui banc. Ajungem astfel la lucrurile amuzante care ne fac
viaţa mai frumoasă, scoţându-ne din rutina zilnică.
3
 Conform studiilor, expresiile faciale: jena, ruşinea, teama, pot fi răspunsul pe care îl
aşteptam de la partenerul de conversaţie. De cele mai multe ori, un zâmbet sau o încruntare,
pot reprezenta confirmarea sau infirmarea celui de lângă noi.
Faţa poate spune foarte multe lucruri despre fiecare dintre noi. Expresiile faciale redau
starea noastră; fie că suntem bine dispuşi, minţim, suntem trişti, persoanele din jurul nostru
care sunt atente la detalii ne pot citi.
Trăsăturile faciale, faţa şi expresiile faciale pot determina şi pot arăta emoţiile, statutul
social, acestea având diferite semnificaţii în funcţie de fiecare cultură în parte. Cercetătorii
Paul Ekman şi Wallance V. Friesen, au identificat 3 părţi componente ale feţei „vinovate” de
expresiile faciale. Tot aceştia au demonstrat că aceste părţi componente ale feţei ilustrează
şase tipuri de emoţie: furia, dezgustul, teama, bucuria, supărarea, satisfacţia şi surprinderea.
Studiile realizate ulterior au demonstrat că în afară de aceste şase tipuri mai există şi alte stări:
ruşinea, jena, compasiunea, amuzamentul etc.
Formatul feţei, trăsăturile fizionomice ale acesteia pot stabili relaţii sociale şi
interpersonale. S-a demonstrat că o persoană cu o faţă plăcută are mai multe şanse de angajare
decât una cu o faţă mai puţin plăcută

VESTIMENTAŢIA ŞI VALORILE SOCIALE

Un alt element al comunicării nonverbale îl reprezintă vestimentaţia, care vorbeşte

despre o persoană înainte de orice cuvânt. Indiferent de sfera de activitate sau profesia pe care
o ai, îţi poţi stiliza ţinuta astfel încât să respecţi codul impus în anumite circumstanţe. Desigur,
există anumite domenii în care rigorile sunt mai stricte (mediul bancar, medical, de top-
management), însă personalitatea îşi spune cuvântul.
Istoria vestimentaţiei este una destul de vastă: rochii strâmte şi transparente în Egiptul
Antic, rochii care nu scoteau în evidenţă nimic în Mesopotamia sau sari-ul din India sunt
câteva exemple pe care le putem remarca de-a lungul timpului. Treptat, vestimentaţia a
căpătat şi menirea de a arăta statusul social al persoanei care o poartă sau apartenenţa la o
clasă , ajutându-i pe cei din jur să îşi formeze imediat o primă impresie.
De la uniformele bărbaţilor şi rochiile care acopereau gleznele doamnelor, ajungem la
faimoasa pereche de blue-jeans pe care Oscar Levi-Strauss a confecţionat-o dintr-o pânză de
cort, fără să se gândească că, mai târziu, aceştia vor deveni un simbol al culturii americane.
Uniformele ca element vestimentar ne transmit diferite mesaj, de exemplu uniforma

4
poliţiştilor ce ne spune că pentru un moment suntem în siguranţă, având o persoană
competentă care să ne ajute în caz de nevoie.
Vestimentaţia transmite mesaje despre felul în care te comporţi, gândeşti, despre
personalitatea ta, ea are un limbaj propriu şi deosebit de complex. Hainele comunica în mod
direct statutul social al unei persoane, astfel încât o persoană ordonată şi plăcută la vedere
transmite un mesaj pozitiv celor din jur, faţă de o persoană care nu are un aspect plăcut.
Autorul notează că prin efectele vizuale pe care le produce asupra observatorilor,
îmbrăcămintea se dovedeşte a fi o formă de comunicare, conferind corpului uman în acelaşi
timp confort şi protecţie, fascinaţie şi atractivitate, uniformitate şi originalitate.

ATRACTIVITATEA FEŢEI FEMININE

Forma feţei redă atractivitatea unei persoane şi, în acelaşi timp, la fel ca şi celelalte
elemente ale comunicării nonverbal, vorbeşte despre aceasta; astfel, un studiu arată că
persoanele care au faţa ovală sunt cele mai plăcute, atrăgătoare, frumoase, fiind urmate de cele
cu faţa rotundă care sunt considerate persoane deschise, înţelegătoare, vesele, buni prieteni.
De asemenea, faţa a fost analizată şi din punctul de vedere al receptorilor senzoriali. Astfel,
faţa cu receptorii deschişi aparţine unei firi deschise, pline de viaţă, seducătoare, pe când cea
cu receptorii închişi aparţine unei firi închise, timide. S-a constatat ca persoanele care au faţa
asemănătoare cu cea a unui copil – ochii mari, nasul scurt, bărbia mică, buze groase – sunt
considerate atractive şi au atributele copilăriei: sinceritate, submisivitate, naivitate,
neagresivitate.
Un alt studiu, asupra atractivităţii feţei feminine, îi implică pe nou născuţi. Aceştia au
fost puşi în situaţia de a privi spre feţe atractive şi neatractive. S-a constatat că bebeluşii au
privit mai mult timp spre feţele atractive, decât spre cele neatractive. Persoanele atractive
obţin mai uşor un loc de muncă la interviurile pentru angajare, pot avea salarii mai mari, au
şanse mai mari de a avansa pe o scară ierarhică la un loc de muncă, deoarece au mai multă
încredere în forţele proprii şi din acest motiv reuşesc să se facă remarcaţi în cadrul firmei.
Citatul conform căruia

5
 COMUNICAREA EMPATICĂ ÎN REZOLVAREA CONFLICTELOR:
SEMNALELE NONVERBALE

Cel din urmă capitol este dedicat rolului comunicării empatice în rezolvarea
conflictelor. Ascultarea empatică este cunoscută şi sub numele de “ascultarea activă” şi poate
reprezenta o soluţie în rezolvarea conflictelor şi în eliminarea tensiunii din viaţa noastră. Când
asculţi pe cineva e important să asculţi cu adevărat, nu să îţi aştepţi rândul pentru a vorbi. Mai
mult decât prezenţa fizică, oamenii caută un partener de discuţie prezent psihologic şi social.
Ascultarea activă cere o serie de deprinderi şi presupune ca participantul să nu
vorbească despre propria persoană, să nu schimbe subiectul conversaţiei, să nu dea sfaturi, să
nu ignore sentimentele celuilalt, să nu planifice ceea ce vrea să spună.
Printre elementele ascultării active se numără: informarea pe care ascultătorul trebuie
să o aibă despre subiectul conversaţiei, furnizarea feedback-ului şi raportarea adecvată la
iritarea interlocutorului care presupune asigurarea vorbitorului că ascultătorul a înţeles şi ţine
cont de părerea emiţătorului.

CONCLUZII

Lucrarea “Comunicarea nonverbală în spaţiul public” oferă cititorului posibilitatea de

a învăţa care sunt elementele comunicării nonverbale şi ce transmit acestea. Comunicarea
nonverbală nu este neapărat necesară, însă este imposibil să o eviți. Deși suntem educați să
preferăm cuvintele pentru a comunica, în procesul comunicării interpersonale, doar 7% din
mesaj este comunicat verbal, în timp ce 93% este transmis nonverbal.
În încheiere, pot spune că această carte m-a ajutat să înțeleg că prin tot ce facem
transmitem mesaje, spunem ceva celor din jur, chiar dacă nu ne dăm seama. Fiecare gest al
nostru poate fi analizat și putem descoperi că persoana noastră este mult mai complexă și mai
inteligentă decât am fi crezut. Este important să ne acordăm atenția pe care o merităm și să
fim atenți la tot ceea ce facem.
Fiind studenți în cadrul facultății de comunicare și relații publice, viitori oameni și
formatori ce vor interacționa în mod direct cu potențiali clienți, persoane ce au nevoie de
consultanță sau chiar viitori elevi, această carte deschide noi perspective și noi uși, lăsând la
vedere tainele comunicării, iar aceasta nu se oprește la comunicarea verbala ci și la
comunicarea nonverbală, un aspect vital, pe cât de banal pe atât de important în interacțiunea

6
de orice fel între două persoane. Ca oameni ce în viitor vor fi implicați des în interacțiunea cu
cei din jur, comunicarea nu trebuie să aibă nici un secret pentru noi, iar această carte este un
prim pas în a ne inița în tainele comunicării.

7
 BIBLIOGRAFIE

1. CHELCEA, S. (2004). Comunicarea nonverbală în spațiul public. București: Editura

Tritonic Media;
2. CHELCEA, S., IVAN L., CHELCEA A. (2005). Comunicarea nonverbală: gesturile
și postura. București: Editura Comunicare.ro;
3. COMAN, C. (2010). Informatică aplicată în științele sociale și ale comunicării.
Brașov: Editura Universității Transilvania.