Sunteți pe pagina 1din 7

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SĂLCUȚA

GRĂDINIȚA CU P. N. MÂRZA

EDUCATOARE : BUDIHALĂ TATIANA

Strategii de realizare a educației muzicale ȋn ȋnvǎțǎmȃntul preșcolar

Mijloacele de învăţământ sunt instrumente sau complexe menite a facilita transmiterea


unor cunoştinţe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziţii, realizarea unor aplicaţii
practice în cadrul procesului instructiv-educativ. Stabilirea şi integrarea mijloacelor de
învăţământ se realizează prin racordarea permanentă a acestora la obiectivele instruirii, la
conţinuturile concrete ale activităţilor, la metodele şi procedeele didactice.

Eficienţa utilizării mijloacelor de învăţământ ţine de inspiraţia şi experienţa didactică a


cadrului didactic în a alege şi a-şi sprijini discursul pe un suport tehnic care, în mod virtual,
posedă calităţi ce aşteaptă a fi exploatate.

Cele mai utilizate mijloace în procesul educaţiei muzicale ritmice sunt: cântecul,
audiţia, exerciţiul şi jocul didactic muzical.

CÂNTECUL

Principalul mijloc prin care se realizează cunoaşterea unei arte este însăşi opera de artă.
Muzica trebuie însuşită prin muzică, prin lucrările în care se oglindeşte această artă: cântece,
jocuri muzicale, audiţii. Cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite în activitatea de
educaţie muzicală îşi găsesc adevăratul rost numai dacă sunt puse în legătură cu o lucrare
muzicală şi numai dacă ajută la cunoaşterea şi la însuşirea acelei lucrări sau a altora similare.

Selecţionarea cântecelor trebuie făcută cu grijă, respectând următoarele criterii:


concordanţă cu subiectul activităţii, valoare estetică, valoare educativă, accesibilitate.

a) Concordanţa cu subiectul activităţii

Educatoarea trebuie să aibă permanent în vedere faptul că, problema muzicală ce se


constituie ca subiect al activităţii să existe în cântecul ales, bine evidenţiată în contextul
elementelor muzicale cunoscute, deci să fie redată foarte clar şi precis.

Cântecul ales nu trebuie să conţină mai multe probleme necunoscute de copii, ci numai
una, aceea care se constituie ca subiect al activităţii.

1
Problema alegerii cântecelor în concordanţă cu subiectul activităţii se pune în mod deosebit în
perioada prenotaţiei, deoarece cadrul didactic nu are la dispoziţie manualul.

b) Valoarea estetică a cântecelor

Contribuie la dezvoltarea gustului estetic general şi al celui muzical, la dezvoltarea 


interesului copiilor pentru interpretarea şi audierea muzicii. Valoarea estetică a unui cântec
este dată de elementele muzicale din care este alcătuit, de valoarea fiecărui element în parte şi
de felul cum acestea sunt îmbinate între ele.

Elementele melodice şi ritmice au cea mai mare influenţă asupra educaţiei muzicale a
copiilor. Calitatea lor separată, cât şi îmbinarea lor determină valoarea estetică a cântecelor, în
cel mai înalt grad. Melodia trebuie să fie cantabilă, frumoasă, cu intervale fireşti şi accesibile
elevilor, cu o stabilitate tono-modală clară, fără fluctuaţii modale sau cromatice, iar ritmul
trebuie să aibă o desfăşurare firească alături de elementul melodic, pe care să nu-l
subordoneze.

Elementele de expresie au şi ele o importanţă deosebită în valoarea estetică a cântecului.


Folosirea judicioasă a nuanţelor şi a termenilor de mişcare şi de expresie, în legătură cu
conţinutul de idei şi sentimente din lucrarea respectivă ajută, totodată, şi la dezvăluirea valorii
estetice a acelei lucrări.

Cântecele valoroase din punct de vedere estetic se caracterizează printr-o simplitate a


mijloacelor de expresie, îmbinată cu sinceritatea şi profunzimea ideilor şi sentimentelor din
conţinutul lor.

c) Valoarea educativă

Este dată de text şi muzică şi se manifestă prin ideile, sentimentele şi atitudinile pe care
le trezesc şi le dezvoltă cântecele în sufletele celor ce participă la audierea şi la interpretarea
lor.

Latura educativă ce rezultă din textul cântecelor poate avea aspecte multiple: dragostea
de patrie, faţă de frumuseţile naturii, preţuirea faptelor de vitejie ale strămoşilor, îndemnul la
muncă şi învăţătură.

Cântecele copiilor oglindesc imagini din mediul familial, din natură, din viaţa micilor
şcolari care învaţă carte, dar se mai şi joacă. În imaginile artistice ale cântecelor, copilul
trebuie să se regăsească pe sine, pentru ca în felul acesta să considere cântecul ca parte

2
integrantă din viaţa lui. Muzica însăşi, prin forţa ei emoţională, acţionează asupra copiilor şi
în sens educativ, melodia având drum direct spre sufletul copiilor.

d) Accesibilitatea

Cântecele trebuie să fie accesibile, selectate în funcţie de nivelul pregătirii muzicale a


copiilor. Educatoarea trebuie să cunoască nivelul de dezvoltare a auzului muzical şi al vocii
copiilor în curs de formare şi perfecţionare.

De asemenea, pentru a fi accesibil, cântecul trebuie să conţină: combinaţii ritmice şi


formule ritmice repetate, linii melodice cu mers firesc şi cu scări melodice reduse, amplificate
treptat, cu o frazare clară, cu locul inspiraţiei bine stabilit, text inteligibil, cu cuvinte uşor de
rostit şi un conţinut de idei care să facă parte din sfera de preocupări a copiilor.

AUDIŢIA

Prin intermediul audiţiei, copiii iau contact direct cu arta sunetelor. Audiţia poate să aibe
un caracter pasiv, de divertisment, atunci când se ascultă fără a se pune problema explicării şi
înţelegerii conştiente a limbajului muzical.

Rolul educatoarei este de a forma şi dezvolta copiilor capacitatea de a asculta conştient,


de a înţelege mesajul muzical. O audiere a muzicii în mod activ presupune ca preşcolarul să
ştie de ce ascultă, ce trebuie să urmărească şi să descopere în urma audiţiei. Copiii trebuie
solicitaţi în permanenţă să-şi exprime trăirile şi emoţiile trezite de lucrarea muzicală audiată.

Pentru a fi eficientă, audiţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie


accesibilă, să aibă valoare artistică şi educativă, să fie în concordanţă cu subiectul activităţii.

Accesibilitatea se referă la respectarea capacităţii de intuire a structurilor muzicale, de


recepţionare a mesajului de idei şi sentimente. Vizează capacitatea de concentrare în timp a
copiilor şi, de aici, necesitatea asigurării unui mers gradat în selecţionarea lucrărilor, de la
interpretări vocale spre cele vocal-instrumentale, de la formaţii restrânse la cele ample.

Din punct de vedere organizatoric, desfăşurarea audiţiilor muzicale presupune:


asigurarea în bune condiţii a audiţiei, adică pregătirea sălii, amplasarea corespunzătoare a
copiilor, pregătirea aparatului utilizat (casetofon, magnetofon, pick-up) pentru ca toate să se
afle într-o perfectă stare de funcţionare.

Educatoarea va asigura liniştea totală, care presupune, totodată, şi o deplină relaxare,


prielnică receptivităţii muzicale. Exerciţiul de relaxare poate îmbrăca forme diferite. La cei

3
mici, o scurtă poveste poate instala cu succes calmul necesar celor mai subtile percepţii
auditive. Se va continua cu o prezentare a lucrării muzicale destinată audierii: compozitorul,
epoca sa şi locul pe care îl ocupă în ansamblul creaţiei muzicale lucrarea respectivă, genul şi
stilul, forma structurală, conţinutul de idei, referiri cu privire la interpreţi etc.

Repertoriul de lucrări destinat audiţiilor muzicale poate cuprinde piese ce depăşesc


posibilităţile de interpretare ale elevilor, fără însă de a depăşi posibilităţile lor de înţelegere.
Un material deosebit de atrăgător şi educativ pentru audiţie muzicală îl constituie muzica
populară românească şi, în special, jocurile populare, instrumentale, ca: Hora, Sârba, Căluşul,
Jocul de doi, Brâul, Învârtita, etc.

Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate, ca şi o


îmbogăţire progresivă şi calitativă a materialului audiat, se poate trece la audierea unor lucrări
vocale şi instrumentale mai dezvoltate, ca: fragmente de opere şi operete, menuete, rondouri
şi alte dansuri clasice, diferite piese din genul muzicii cu program, suite instrumentale,
concerte, sonate, simfonii etc.

Metodologia didactică:

 Pregătirea copiilor pentru audiţia muzicală. Se asigură disciplina prin formularea


unor cerinţe potrivite activităţii: linişte, poziţie lejeră de ascultare. Educatoarea va crea starea
afectivă propice piesei de audiat, va comunica datele necesare şi va orienta gândirea copiilor
spre problemele ce urmează a fi rezolvate prin:

 povestire, conversaţie sau descriere, având ca suport o ilustraţie, un instrument, un


portret;

 stabilirea elementelor ce trebuie urmărite în timpul audiţiei şi crearea situaţiilor


problematice pentru copii;

 transmiterea unor date privind compozitorul, piesa, interpretul, dirijorul;

 sublinierea caracterului muzicii corelat cu conţinutul de idei şi sentimente;

 stabilirea temelor muzicale ce trebuie executate de copii şi apoi recunoscute în


audiţii.

 Audierea pieselor. Educatoarea ascultă şi sugerează starea de concentrare, trăire şi


înţelegere a mesajului muzical.

4
 Comentarea audiţiei. Educatoarea dirijează conversaţia după un program
prestabilit, prin care se urmăreşte gradul în care copiii au înţeles piesa, au recunoscut temele,
structura piesei, caracterul şi destinaţia ei şi pot face asocieri cu alte piese cunoscute.

 Reaudierea piesei. Dacă este nevoie, piesa audiată se poate relua în orele
următoare, sub forma unor exerciţii şi jocuri de recunoaştere.

În perioada prenotaţiei, audiţia poate avea o desfăşurare liberă în ceea ce priveşte


comportamentul copiilor. Ei sunt tentaţi să se apropie de sursa sonoră, să vorbească, să se
mişte, iar cadrul didacticl trebuie să stimuleze această formă specifică a copiilor de a intui
muzica, de a o transpune în mişcări şi cuvânt.

EXERCIŢIUL

Este mijlocul muzical prin care se urmăreşte formarea deprinderilor de a intui, executa,
recunoaşte auditiv un anumit element muzical şi de a-l valorifica creativ. Exerciţiul nu are o
formă prestabilită, având grade de dificultate şi dimensiuni diferite. Din mulţimea exerciţiilor
utilizate, unele îndeplinesc funcţii de familiarizare cu noile acţiuni şi operaţii de însuşire,
altele asigură execuţia repetată a acestora, până se constituie automatismele dorite sau, până
se ajunge la consolidarea deprinderilor odată formate.

Exersarea devine eficientă atunci când se respectă o serie de condiţii. Educatoarea


trebuie să facă cunoscut copiilor scopul efectuării exerciţiului propus, copiii să cunoască
suportul teoretic ce stă la baza exerciţiului dat, precum şi performanţele de atins, trebuie să se
explice şi să se demonstreze în prealabil modelul acţiunii, să se asigure executarea repetată a
modelului propus, să se urmărească o gradare a exerciţiilor, în funcţie de complexitate şi
gradul de dificultate.

În funcţie de elementul muzical la care se referă, exerciţiile muzicale se clasifică în:

 exerciţii melodice

 exerciţii ritmice

 exerciţii psiho-motrice

 exerciţii pentru formarea deprinderilor de interpretare expresivă

 exerciţii pentru diferenţierea timbrului vocal şi instrumental

 exerciţii de formare a deprinderilor armonico-polifonice

5
 exerciţii de audiere.

În funcţie de sarcina pe care o are de îndeplinit, se clasifică în:

 exerciţii de execuţie

 exerciţii de recunoaştere

 exerciţii de creaţie.

Exerciţiul muzical este unul dintre cele mai eficiente mijloace de realizare a educaţiei
muzicale şi se referă, în esenţă, la efectuarea conştientă şi repetată a unor acţiuni şi operaţii în
scopul formării de priceperi şi deprinderi practice şi intelectuale, dezvoltării unor capacităţi şi
aptitudini, consolidării cunoştinţelor dobândite, stimulării potenţialului creativ al copiilor.

Practica la catedră mi-a demonstrat că exerciţiile capătă un plus de eficienţă şi


atractivitate atunci când se combină cu elemente de joc. Ele devin mult mai accesibile şi mai
antrenante pentru copii, fiind mai apropiate vârstei lor.

BIBLIOGRAFIE :
Barna Andrei, Antohe Georgeta – “Curs de pedagogie” –
Editura ISTRU Galati 2003
Comisel Emilia- “Folclorul copiilor”, Editura muzicala, Bucuresti, 1982
Ciurea Rodica- “Educatia prin arta si literatura”, studio, Bucuresti, 1973
Herman Vasile – “Originile si dezvoltarea formelor muzicale”, Bucuresti 1982
Lupu Jean- “Educarea auzului muzical dificil”- Editura muzicala, Bucuresti
Motora- Ionescu Ana- “Indrumator pentru predarea muzicii la clasele
I-IV” – Bucuresti, EDP,1978
Popescu- Neveanu , Paul- “Probleme ale dezvoltarii psihice a copilului intre 3-7 ani” , in “Studiul
psiho- pedagogic”, Bucuresti, EDP, 1970
Vaideanu George- “Cultura estetica scolara” Bucuresti, EDP,1970
Zisulescu Stefan- “Dictionar de pedagogie” Bucuresti 1971
https://iteach.ro/profesor/beatris.epure
https://www.didactic.ro/resurse-educationale/invatamant-prescolar

6
7