Sunteți pe pagina 1din 2

Fiziologia și fiziopatologia sistemului nervos- GH. Badiu, I.

Teodorescu Exarcu,
Editura medicală, București,1978

Reglarea hemodinamicii

Activitatea normală a celulelor organismului necesită în permanență, pe de o parte, un


aport de oxigen și substanțe nutritive și, pe de altă parte, înlăturarea deșeurilor
rezultate din metabolisml lor, procese care se realizează prin intermediul circulției.
Sângele este propulsat, sub o anumită presiune și viteză, în sistemul vascular, un
sistem închis de tuburi m de calibre variate, care participă activ la distribuția debitului
cardiac în conformitate cu nevoile fucționale ale țesuturiloe și organelor. Clasic
sistemul cardiovascular este comparat cu un sistem de irigație, în care inima deține
rolul unei pompe aspiro- respiratoare, arterele pe cel al sistemului conductor,
capilarele pe cele ale sistemului de irigație, iar venele pe cel al sistemului colector.
Structurarea sistemului vascular în circuite paralele, comparabile cu adevărate canale,
existente între porțiunea arterială și venoasă a sistemului circulator, permite instalarea
unor modificări de irigație doar în anumite sectoare venoase, fără modificarea
regimului hemodinamic al celorlalte sectoare și explică în același timp cum sunt
compensate modificările dintr-un circuit prin modificări opuse în alte circuite, fără a
se schimba rezistența periferică totală.
Activitatea cardiovasculară trebuie adaptată permanent solicitărilor variabile de
irigație ale întregului organism sau ale diverselor organe, al căror flux sanvin diferă în
fucție de nivelul lor de activitate. De exemplu, în timpul unui efort debitele locale sunt
modificarte esențial față de starea de reapus.
În timpul somnului sau în repaus fizic complet, frecvența sau debitul cardiac scad, iar
valorile tensiunii arteriale sunt minime, în timpul digestiei debitul sanguin al
organelor implicate în aceste procese se intensifică foarte mult , comparativ cu
perioadele interdigestive, iar în timpul efortului intelectual debitul cerebral crește
comparativ cu perioadele de reapus.
Aceste expmple demonstrează că adaptările funcționale ale sistemului cardiovascular
asigură în condiții fiziologice menționare debitul adecvat de irigație al tuturor
țesuturilor și organelor, atât în reapus cât și în activitate. Adaptarea permanentă
hemodinamică extrem de fină este rezultatul acțiunii unor mecanisme complexe
nervoase, endocrine și umorale.
Mecanismele adaptative acționeză concomitent și coordonat atât asupra cordului ,
modificându-i frecvența și forța de contracție, cât și asupra vaselor, determinând
moficări ale tonusului și calibrului vascular.
În organism adaptarea cardiacă se face concomitent cu cea a patului vascular, cordul
și vasele costituind o unitate funcțională perfect integrată și corelată.
Cercetările asupra reglării activității sistemului cardiovascular au dus la concluzia că
menținerea unei hemodinamici normale se realizează printr-un mecanism de feedback
obișnuit , în cord și vasele mari existând receptori specializați ( baro- și
chemoreceptori) care descarcă permanent impulsuri aferente, menținând astfel
tonusul normal al centrilor bulbari care controlează activitatea cardiacă și tonusul
vascular.

Automatismul cardiac
Inima căreia i s-a secționat întrega inervație centripedă și centrifugă sau inima
menținută în condiții fiziologice în afara organismului își continuă activitatea
contractilă grație proprietății sale de automatism, adică de a genera și propaga
impulsuri spontan și cu caracter ritmic, consecință a unor modificări metabolice
intrisece.
Contracțiile ritmice cardiace sunt generate de însăși celula musculară. Considerându-
se că automatismul este o proprietate intrinsecă a țesutului cardiac se ajunge la
noțiunea de centri de automatism.

Reglare umorală a hemodinamicii


Reglarea nervoasă acționează rapid, permanet și echilibrat asupra întregului sistem
circulator modificând activitatea caridcă și tonusul vaselor în funcție de tonusul
vaselor în funcție de echilibrul dintre influențele presoare li cele depresoare.
Mecanismele neurovegetative sunt întărite și potențate în anumite condiții de
decărcarea în circulația sitemică a unor mari cantități de substanțe vasoactive, unele
intensificând acțiunea cardioacceleratoare și vasoconstrictoare, iar altele având efecte
cardioinhibitoare și vasodilatatoare.
Sunstanțele cardioacceleratoare și vasoconstrictoare cele mai importante sunt
catecolaminele și angiotensina II, existând însă și altele cum ar fi vasopresina (ADH)
și hormonii tiroidieni.
Catecolaminele (norepinefrina- NE și epinefrina –E) cresc în circulție în special când
exită tendința la hipotensiune, precum și cu ocazia unor stresuri(frică, manie, durere
etc.), fiind decărcate de către medulosuprarenale. Deși atat norepinefrina cât și
epinefrina exercită efecte vasoconstrictoare, exită diferențe între acești doi hormoni,
principalul hormon vasoconstrictor fiind norepinefrina, care exercită efecte
vasoconstrictoare asuprea tuturor teritoriilor vasculare, în timp ce epinefrina, deși
vasoconstrictoare pe cele mai multe teritorii vasculare, exercită efecte dilatatoare
asupra vaselor musculaturii scheletice.
Creșterea concentrației