Fiziologie aparatului cardiovascular

Ciclul cardiac(revolutia cardiaca): are durata de 0.8 s. In cursul unui ciclu cardiac are loc seccesiunea unei perioade de contractie a miocardului numita sistola cu o perioada de relaxare a muschiului cardiac numita diastola, fenomenele mecanice avand loc la intervale de timp egale. O revolutie cardiaca completa cuprinde sistola atriala, pauza mica, sistola ventriculara, pauza mare sau diastola generala, dupa care ciclul reincepe. Inima unui om adult se contracta de 72-75 de ori/ minut, cresterea frecventei contractiilor avand loc mai ales pe seama scurtarii duratei diastolei, durata sistolei modificandu-se foarte putin. Frecventa contractiilor cardiace la sportive variaza in functie de gradul de antrenament. Astfel, la sportivii de performanta frecventa contractiilor cardiace este mai mica. Ritmul inimii depinde si de componenta sistemului nervos vegetativ predominant functional si de tipul constitutional. Intensificarea metabolismului este urmata de marirea frecventei cordului, aceasta constanta crescand in timpul digestiei, la emotii si la temperature ridicate ale mediului ambient. In mod fiziologic stimulul care provoaca contractia miocardului este generat in nodulul sinoatrial iar in cazul in care actioneaza un stimul suplimentar poate avea loc o contractie premature numita extrasistola. Circulatia sangelui in artere depinde de 3 factori: cardiac, vascular si sangvin. a) Factorul cardiac: este reprezentat de catre debitul sistolic (volumul sangvin propulsat prin sistola ventriculara). Debitul cardiac este produsul dintre debitul sistolic si frecventa contractiilor cardiace, iar variatiile acestuia se reflecta asupra presiunii sangelui circulant. Marimea debitului cardiac depinde de intoarcerea venoasa, frecventa contractiior cardiace si forta de contractie a miocardului. b) Factorul vascular: care se refera la elasticitatea si motricitatea vaselor, vasomotricitatea fiind invers proportionala cu rezistenta vasculara periferica. c) Factorul sangvin: este dat de volumul si vascozitatea sangelui. Volumul sangelui circulant influentand debitul cardiac deoarece cresterea intoarcerii venoase si deci umplerea cordului face ca, pana la un anumit nivel, sa se mareasca forta de contractie a miocardului, care conditioneaza debitul sistolic si debitul cardiac. Vascozitatea sangvina este direct proportionala cu numarul elementelor figurate si cu concentratia proteinelor plasmatice si este un factor ce mareste rezistenta vasculara(cand este crescut ingreuneaza circulatia). Circulatia sangelui in vene se desfasoara datorita urmatorilor factori: a) Factorul cardiac: repezentat de activitatea contractila a inimii drepte. Astfel, micsorarea presiunii din atriul drept in faza presistolica a ciclului cardiac produce o aspirare a sangelui din fata. b) Aspiratia toracica: actioneaza in cursul inspirului, cand presiunea intratoracica scade, ceea ce determina distensia venelor masi si implicit scaderea presiunii intravenoase, contribuind

astfel la aspiratia sangelui spre inima. Coborarea diafragmului provoaca si cresterea presiunii intraabdominale, realizandu-se impingerea sangelui spre inima. c) Presiunea sangelui din capilare: impinge sangele din venule spre venele mari. Aceasta presiune poate fi accentuate prin contractia capilarelor, tonusul capilar jucand un rol in intoarcerea venoasa numai atunci cand are valori ridicate. d) Forta gravitationala: este un factor care favorizeaza circulatia spre inima a sangelui pentru venele situate deasupra cordului pe cand pentru venele situate sub inima efectul este invers. e) Contractiile musculaturii scheletice a membrelor: imping sangele din vene spre inima, deoarece aceste vase au valvule ce nu permit decat circulatia centripetal a sangelui. f) Pulsatiile arterelor satelite(invecinate venelor): contribuie la impingerea sangelui in sens centripet,spre inima.

Fiziologia respiratiei
Ventilatia pulmonara: este procesul prin care in timpul inspirului este introdus in plamani aer cu o concentratie mare de O2 si in timpul expirului este eliminate aer cu o concentratie mare de CO2. Astfel este mentinuta constanta compozitia aerului alveolar. Inspirul: un proces activ in cursul caruia, prin actiunea muschilor intercostali dar si a diafragmului, se maresc cele 3 diametre ale toracelui. In cursul inspiratiei fortate, intra in actiune muschii inspiratori accesori (dintatii, marii pectorali, sternocleidomastoidienii, trapezii, romboizii), care prin contractia lor produc ridicarea coastelor si deci o marire suplimentara a dimensiunii cutiei toracice. Expirul: este un proces pasiv, toracele revenind la dimensiunile de repaus datorita elasticitatii proprii, precum si relaxarii musculaturii inspiratorii. Fenomenele se succed invers ca in timpul inspirului, micsorarea diametrului cutiei toracice si retractia pulmonilor avand ca rezultat faptul ca presiunea intrapulmonara si cea din caile respiratorii devine superioara celei atmosferice. Ca urmare aerul introdus in pulmoni in cursul inpirului este eliminate la exterior. In cursul efortului fizic sau in unele ipostaze fiziopatologice expirul poate deveni activ. In acest caz se contracta muschii intercostali interni ceea ce are ca rezultat tractiunea coastelor in jos si a muschilor abdominali anteriori (drepti, oblici, transversi) ceea ce duce la marirea presiunii intraabdominale si in consecinta impinge diafragmul in sus micsorand volumul cavitatii toracice. Capacitatea vitala (CV): VC+VIR+VER. CPT= CV+VR=VC+VIR+VER+VR Un alt parametru este debitul respirator/minut, egal cu produsul dintre frecventa respiratorie si volumul curent; in conditiile de repaus are valoare egala cu 8 litri/minut. Prin hematoza pulmonara, hemoglobina redusa se transforma in oxihemoglobina datorita fixarii oxigenului. Cedarea O2 catre tesuturi (disocierea hemoglobinei) depinde de mai multi factori, cel mai important fiind presiunea partiala a O2 (pO2). Cresterea concentratiei de CO2 in tesuturile cu metabolism intens stimuleaza disocierea hemoglobinei. Un alt factor este cresterea temperaturii, care diminueaza saturarea hemoglobinei cu O2. Reglarea ventilatiei: se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale.

Fiziologia digestiei
Deglutitia: prin procesul de deglutitie bolul alimentar format si lichidele sunt transportate in stomac printr-o succesiune de contractii musculare. Fiind un act reflex initiat voluntar, deglutitia se desfasoara in trei timpi: bucal, faringian si esofagian. Primul timp al deglutitiei, cel bucal, consta in trecerea bolului alimentar din gura in faringe, prin contractile successive a miohioidienilor, stiloglosilor, palatoglosilor, hioglosilor, care trag limba inapoi si ridica usor, bolul alimentar fiind impins astfel in faringe. In timpul faringian se produce deplasarea bolului alimentar din faringe catre esofag, in conditiile in care ridicarea palatului moale opreste accesul in nazofaringe si orificiul laringian este inchis de epiglota prin contractia tirohioidienilor. Timpul esofagian consta in deplasarea alimentelor de-a lungul esofagului datorita undelor peristaltice. Relaxarea cardiei, sfincter situat la baza esofagului, permite trecerea alimentelor in stomac. Tonusul acestui sfincter se mareste pe masura progresiei digestiei. La baza reglarii deglutitiei stau mecanisme nervoase reflexe. Receptorii caii aferente a acestui reflex sunt situati la baza limbii, in palatul moale si amigdale. Ei sunt stimulati de contactul cu alimentele si impulsurile aferente ajung prin ramuri ale nervilor glosofaringian, trigemen, laringian superior si vag la centrul bulbar al deglutitiei. De aici pleaca impulsuri eferente prin nervii hipoglos, trigemen si vag la musculature efectoare. Simpaticul creste tonusul cardiei iar parasimpaticul il scade.

Fiziologia metabolismului si termoreglarea

Prin metabolism se intelege totalitatea transformarilor biomecanice care au loc in organism in timpul vietii. In cadrul metabolismului se disting doua procese antagonice, si anume catabolism, ce cuprinde fenomenele de desfacere a legaturilor chimice cu eliberare concomitenta de energie si implicit degradarea substantelor, si anabolism, care cuprinde totalitatea sintezelor din organism, procese care se realizeaza cu consum de energie. Desi au mecanisme proprii de control, intre anabolism si catabolism exista stranse legaturi functionale. Totalitatea transformarilor care le sufera substantele alimentare de la absortie pana la eliminarea metabolitilor poarta numele de metabolism intermediar. Metabolismul protidic: proteinele sunt substante de baza ale materiei vii avand urmatoarele functii: - au rol plastic, tesuturile fiind caracterizate de prezenta unui anumit tip de proteina structurala; - sunt constituienti ai enzimelor, hormonilor adrenocorticotropi, vasopresina (ADP) si insulina, a mediatorilor chimici adrenalina, noradrenalina, histamina si serotonina au rol in reglarea pH-ului datorita caracterului amfoter, deoarece se comporta ca acizi in mediul bazic si ca baze in mediu acid; - rol in reglarea presiunii coloidosmotice si in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic; - au rol energetic, in conditii extreme proteinele putand fi utilizate ca substrat energogenetic; oxidarea unui gram de proteina furnizeaza 4,1 calorii; - rol in transportul gazelor respiratorii, in coagularea sangelui si in imunitate.

Reglarea metabolismului protidic: se face umoral, fiind descrisi hormoni anabolizanti (testosterone, estrogeni, somatotrophormonul, insulina) si hormoni catabolizanti (hormonul adrenocorticotrop, glucocorticoizii, h. tiroidieni). H. anabolizanti si cei catabolizanti sunt secretati in echilibru functional. Metabolismul glucidic: rolurile indeplinide de glucide in organism sunt: - producerea de energie, din oxidarea glucidelor rezultand peste 65% din energia necesara organismului- oxidarea unui gram de glucide elibereaza 4,1 calorii; - participa la metabolizarea lipidelor; - part. la sinteza membranelor celulare si a unor constituienti tisulari, deci rol plastic; - intra in structura acizilor nucleici si a unor enzime, deci au si rol functional. Metabolismul lipidic: lipidele sunt esteri ai alcoolilor cu acizi grasi cu greutate moleculara mare. Lipemia (concentratia sangvina a lipidelor) este cuprinsa intre 400 si 800 mg%. In organism indeplinesc urmatoarele roluri: - pot fi oxidate intracelular in vederea producerii de energie, oxidarea unui gram de lipide furnizand 9,3 calorii; - fosfolipidele si colesterolul sunt constituienti ai membranelor celulare; - din colesterol se sincronizeaza hormoni steroizi, acizi biliari si vitamina D; - grasimea hipodermica diminueaza termoliza, deci are rol in termoreglare; - grasimea perirenala si cea retrooculara confera protectie mecanica. Reglarea metabolismului lipidic: este umorala, degradarea trigliceridelor din tesutul adipos fiind inhibata de insulina si stimulate de catecolamine iar sinteza hepatica de colesterol fiind inhibata de estrogeni. Hormonii tiroidieni accelereaza catabolizarea tisulara a colesterolului. Metabolismul bazal: este denumit prin energia minima cheltuita pentru intretinerea proceselor vitale, respective circulatia, respiratia, activitatea sistemului nervos si activitatile de fond ale tuturor celulelor organismului in conditii de repaus. Coeficient respirator (CR): este definit prin raportul dintre CO2 eliberat si O2 consumat. CR difera in functie de substantele oxidate in organism: glucidele au CR egal cu 1, lipidele au CR egal cu 0,703 iar proteinele 0.82. Prin metabolizarea rezervelor glucidelor se poate asigura energia pentru 1-3 ore de efort fizic moderat sau 44 minute de efort maximal. Efort fizic-> h. tiroidieni, somatotropi si testosteron. Termogeneza: este un process care are loc in toate celulele, caldura fiind formata de manifestare a energiei rezultate prin oxidarea glucidelor si lipidelor. Cea mai intensa termogeneza are loc in ficat. In timpul efortului cea mai mare cantitate de caldura furnizata de muschiul striat, 75% din energia produsa la acest nivel transformandu-se in caldura. Din acest motiv la o scadere cu 0.6 *C a temperaturii sangelui apare frisonul, care este o succesiune rapida de contractii si relaxari ale musculaturii striate, un alt mechanism de adaptare la frig fiind cresterea tonusului muscular.

Termoliza: se produce prin unele mecanisme fiziologice si procese comportamentale ce utilizeaza principiul realizarii echilibrului termic, procesele fizice prin care se produce pierderea de caldura din organism fiind razele infrarosii, conductia, convectia si evaporarea apei.

Fiziologia sistemului endocrin

Liberinele si statinele ajung la hipofiza anterioara prin sistemul vascular port hipofizar. Lipotropina (LPH) are si ea actiune melanostimulanta si lipolitica. Hipofiza: Adenohipofiza(hipofiza anterioara): secreta urmatorii hormoni: somatotropul (STH), corticotropina (ACTH), tirotropina (TSH), h. melanotrop (MSH), Lipotropina (LPH) si gonadotropinele. Somatotropul(STH): sau hormonal de crestere (GH) are o concentratie plasmatica la adult de 10 myg, fiind secretat zilnic in cantitate de 4 mg, sub forma de prehormon. Impreuna cu h. tiroidieni si cei gonadali, STH stimuleaza cresterea organismului. La nivelul oaselor lungi stimuleaza condrogeneza cartilajelor de crestere si sinteza oseinei, prin intermediul somatomedinelor (peptide sintetizate de catre ficat). Acest hormone are si efecte de stimulare a eritropoezei. Lipotropina (LPH): are si ea actiune melanostimulanta si lipolitica. Tiroida: hormonii tiroidieni, tiroxina si triiodotironina, stimuleaza oxidarile tisulare si in acest mod cresc metabolismul bazal. Maresc sinteza proteinelor structurale, dar secretati in exces stimuleaza si catabolismul proteic in cadrul general al intensificarii metabolismului energic. Paratiroidele: secreta in principal parathormon (PTH) care mentine homeostazia calciului prin cresterea absorbtiei intestinale a acestui mineral, metabolizarea calciului din oase in sange aducand astfel calcemia la nivel normal, precum si prin marirea reabsorbtiei calciului la nivel renal. Alaturi de calciu mobilizeaza si fosforul din oase, scazand si eliminarile urinare de fosfati. Creste numarul si intensifica activitatea osteoclastelor si inhiba osteogeneza. In paratiroida exista si celule care impreuna cu celulele C din tiroida si cu unele celule din timus secreta calcitonina. Calcitonina este un hormon cu efect hipocalcemiant, prin retinerea calciului in osteocite, scaderea numarului si inhibitia activitatii osteoclastelor, reducand astfel resorbtia osoasa, precum si prin stimularea eliminarilor renale de calciu si sodiu. Glucocorticoizii (cortizolul) au ca principal efect gluconeogeneza hepatica din aminoacizi, glicogenoliza, ceea ce duce la hiperglicemie. Furnizeaza substrat energetic si prin mobilizarea acizilor grasi din depozitele adipoase. Acesti hormone au si o puternica actiune antiinflamatoare. Pancreasul endocrin: secreta in sange 2 hormoni, insulina si glucagonul. Insulina mareste depozitarea glucidelor si lipidelor in tesuturi. Este principalul hormone hipoglicemiant al organismului, stimuland patrunderea glucozei in celule si metabolizarea ei. Stimuleaza glicogeneza hepatica si musculara. Are si rol anabolic proteic.

Hiperglicemie: adrenalina, cortizol, somatotrop, tiroidieni. Irisin: hormon secretat de m. striat. Transforma grasimea alba in grasime bruna (termogeneza).

Fiziologia muschilor
Numarul fibrelor musculare ramane constant de la nastere. Sub influenta varstei, antrenamentului si nutritiei se modifica volumul acestor celule musculare. Exista 3 categorii de fibre musculare striate, diferentiate in functie de caracteristicile metabolice, functionale si de continutul sarcoplasmatic in mioglobina si miofibrile contractile. Astfel, fibrele musculare rosii (tip I), au sarcoplasma in cantitate mai mare, contin mai multa mioglobina si eu mai putine miofibrile. Cele mai multe mitocondrii sunt dispuse in zona benzilor anizotrope. Aceste fibre musculare au metabolism predominant oxidative si se contracta dupa tipul tonic. Fibreme musculare albe (tip II b) au mai putina sarcoplasma in schimb contin mai multe miofibrile. Mitocondriile sunt dispuse in special in zona benzilor izotrope. Fibrele respective se caract. prin metabolism predominant glicolitic si contractii tetanice. Fibrele musculare roz (tip II a sau intermediar) au caracteristici morfologice, biochimice si functionale intermediare intre fibrele I si II b. Troficitarea musculara: depinde in mod direct de activitatea motorie; stimularea permanenta a fibrelor musculare de catre influxurile nervoase sosite pe calea axonilor neuronilor motorii mentine nutritia si functionalitatea acestora. Rolurile fiziologice ale elasticitatii musculare sunt de amortizare ( evitandu-se astfel rupturile musculare in timpul contractiilor bruste), precum si de favorizare a contractiei tetanice, prin fuzionarea secuselor musculare.

Fiziologia sistemului nervos motor

Tonusul muscular este mentinut prin impulsurile eferente venite de la scoarta cerebrala, cerebel si nuclei mezencefalici responsabili de aceasta functie fiziologica. Sistemul piramidal si extrapiramidal influenteaza simultan motoneuronii medulari, dar in functie de necesitatile organismului predomina actiunea dintre ele. Arcul reflex monosynaptic este format dintr-un neuron senzitiv ce face sinapsa cu un neuron motor la nivel medular, iar reflexele polisinaptice necesita existenta unuia sau mai multor neuroni intercalary care fac legatura cu neuroni din alte etaje medulare sau supramedulare. Corpul uman este reprezentat somatotopic sub forma unui homunculus motor rasturnat. Calea piramidala (corticospinala): este mai nou aparuta filogenetic si are neuroni de origine localizati in proportie de 60 % in arii motorii si 40 % in arii somatosenzitive (temporale si chiar occipitale).

Calea piramidala trece prin pedunculul cerebral de aceeasi parte, baza puntii, bulb, unde alcatuieste piramida bulbara. La nivel bulbar are loc decusatia piramidala (90 % din fibre trec pe partea opusa a maduvei). Caile extrapiramidale: conduc impulsuri cu rol in controlul tonusului muscular, miscarilor automate, semiautomate si miscarilor voluntare asociate miscarilor automate. Astfel exercita ifluente asupra mersului, vorbitului, alimentatiei, actelor comportamentale si starilor emotionale. Pe aceste tracturi nervoase sunt transmise si impulsuri cu efect inhibitor pentru motilitatea voluntara. Unitatea motorie reprezinta ansamblul morfofunctional alcatuit dintr-un motoneuron spinal, nervul motor corespunzator si totalitatea fibrelor musculare pe care le inerveaza.

Fiziomogoa analizatorilor
Analizatorul vestibular: face sinapsa cu motoneuronii din coarnele anterioare si controleaza astfel partial reflexele posturale si tonusul muschilor scheletici. Analizatorul kinestezic: furnizeaza informatiile privind miscarile corpului si pozitia sa spatiala precum si gradul de contractie a muschilor striate, contribuind astfel la controlul reflex dar si constient al contractiei musculare. Pentru indeplinirea acestor functii specifice, are conexiuni cu analizatorii cutanat, visual si vestibular. Organul tendinos Golgi: terminatii nervoase butonate disseminate printre fibrele tendoanelor.