TEMA 2. Autonomii locale in spatiul romanesc- sec.

al IX lea –al XVIII lea

După retragerea aureliană, populația daco-romană de la nord de Dunăre a revenit la

vechiul mod de viață, cel al dacilor, trăind organizați în ”obști sătești”. Aceste obști, care
reprezentau o formă primară de comunitate a românilor, erau formate din mai multe sate, fiind
conduse de ”sfatul oamenilor buni și bătrâni”, din rândul căruia erau desemnați conducători cu
atribuții administrative și militare, intitulați cnezi (origine slavă) sau juzi (origine latină).

Apariția acestei pături conducătoare a coincis cu procesul de diferențiere socială în cadrul

obștilor sătești, izvoarele istorice menționând două categorii: țăranii (”rusticii”) și mai-marii
pământului (”maiores terrae”).Unii dintre acești cnezi aveau o putere mai mare, fapt ce a condus
la expansiunea acestora, formându-se uniunile de obști, numite de Nicolae Iorga ”romanii
populare”. Din cauza pericolului extern, aceste uniuni au fost mai bine organizate, formând
autonomii locale (formațiuni politice prestatale), conduse de voievozi (origine slavă) sau duci
(origine latină).

Importanta. Obștile sătești au reprezentat nucleul pentru formarea autonomiilor locale și

apoi a statelor medievale românești.

2. Constituirea statelor medievale românești.

INTRODUCERE( eseu)- in prima jumatate a mil. al II lea s a desfasurat procesul de centralizare

statala in spatiul romanesc, s au constituit statele medievale romanesti, proces urmat de
consolidarea acestora.

PREMISELE FORMARII STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI

Factorii externi

* criza politica a Reg.Ungariei( stingerea dinastiei arpadiene si venirea dinastiei angevine) si

cresterea influentei Hanatului Hoardei de Aur ( care se opune Regatului Ungariei) –astfel s a
creat contextul favorabil pentru autonomiile locale din spatiul romanesc de a inlatura
suzeranitatea maghiara.

* manifestarea autoritatii Imp.Bizantin( care isi mentine statutul de mare putere ) si considera
spatiul romanesc un spatiu de maxima importanta , acest fapt accelereaza procesul de unificare al
autonomiilor locale.

* ca factori externi favorabili si romanii transilvaneni au avut un rol important in formarea

stat.medievale extracarpatice.

Factorii interni
 * cresterea demografica grabeste de asemenea procesul de coagulare a autonomiilor locale din
spatiul romanesc.

* accentuarea diferentierii sociale si astfel se vor afirma elementele conducatoare cu rol essential
in procesul de centralizare statala.

*dezvoltarea economica , respectiv dezvoltarea comertului ( dintre Carpati si Marea Neagra) a

condus la aparitia targurilor, oraselor contribuind pe acesta cale la formarea statelor medievale
romanesti.

Constituirea și evoluția statului medieval Transilvania

ETAPE.

I. – existenta formatiunilor politice prestatale.

Primele formațiuni politico-statale din spațiul românesc au apărut în Transilvania,. Cunoaștem

aceste informații din izvorul istoric: ), Gesta Hungarorum- cronica notarului Anonymus (al
regelui Bela al III-lea),  care relatează momentul sosirii ungurilor în Pannonia de la finalul
secolului al IX-lea, când, la est de Tisa, existau trei voievodate:

 voievodatul lui Menumorut, în Crișana;

 voievodatul lui Glad, în Banat,
 voievodatul lui Gelu, în Transilvania,

II. Cucerirea Transilvaniei de catre maghiari( sec. al X lea – al XI – lea )Politica de anexare a
Transilvaniei începută de Ștefan I a fost continuată de urmașii săi pe tot parcursul secolului al XI-
lea.

III. Organizarea Transilvaniei- sec. al XI-al XIII lea

*la începutul veacului al XII-lea, ungurii au încercat să introducă în spațiul transilvănean instituții
administrative, religioase și politice de tip occidental.

1.* Mijloace Administrative-comitatele- unitati administrative-teritoriale- sunt menționate

pentru prima dată în anul 1111, fiind vorba de Comitatul Bihorului( Cluj, Alba, Timis, Arad,
Zarand etc)

2.*Mijloace politice- incercarea de a impune principatul ( forma de organizare politica

specifica stat. apusene)principele Mercurius.  Mercurius mai apare menționat o singură dată, în
1113, necunoscându-se nici un detaliu despre conducătorul Transilvaniei în următoarele decenii.
Abia în 1176 apare în izvoare numele lui Leustachius Voievod, aspect ce arată că românii s-au
opus încercării de înlocuire a instituțiilor voievodale cu principatul. Dintre toate teritoriile vecine
cucerite de maghiari, doar Transilvania și-a păstrat instituția voievodală.
 3. Mijloace entice-militare-colonizarea secuilor si sasilor -la începutul veacului al XIII-lea,
ungurii au finalizat procesul de anexare a Transilvaniei. Pentru a consolida stăpânirea în acest
teritoriu, ei au colonizat aici mai multe populații, printre care secuii (rol militar) in sec. al XI lea-
al XII lea și sașii (rol economic)-sec. al XII lea . Cele două națiuni s-au bucurat de numeroase
privilegii, teritoriile fiind organizate în scaune: șapte scaune secuiești și șapte scaune săsești.
Aceste scaune aveau proprii conducători care se supuneau direct regelui maghiar. Pentru a proteja
granița estică a Transilvaniei, regele maghiar a colonizat acest teritoriu cu cavalerii teutoni, în
1211, în Țara Bârsei. Din cauza faptului că aceștia au încălcat înțelegerea, ei au fost alungați de
regalitatea maghiară în 1225 înapoi în Prusia.

În zonele de margine ale Transilvaniei s-au păstrat vechile autonomii românești cu denumirea de
”țări” (Țara Hațegului, Țara Bârsei, Țara Făgărașului, voievodatul Maramureșului). Pe lângă
faptul că aceste țări își păstrează vechile datini, ele au mai jucat un rol extrem de important,
contribuind la formarea statelor medievale românești: Țara Făgărașului – Țara Românească,
Voievodatul Maramureșului – Moldova.

II. Constituirea și evoluția statului medieval Țara Românească

Izvorul istoric- “Diploma Cavalerilor Ioaniti”-1247

 Banatul de Severin, condus de un ban de Severin;

 voievodatul lui Litovoi, din nordul Olteniei, care stăpânea și peste Țara Hațegului;
 cnezatul lui Farcaș, între Jiu și Olt, în partea nordică (județul Vâlcea);
 cnezatul lui Ioan, între Jiu și Olt, în partea sudică (fostul județ Romanați);
 voievodatul lui Seneslau, la est de Olt, în zona Argeșului, care stăpânea și peste Țara
Făgărașului.

Banatul de Severin, voievodatul lui Litovoi, cnezatele lui Ioan și Farcaș erau controlate de
regalitatea maghiară și administrate prin intermediul banului de Severin.

1. prima etapă a reprezentat-o revolta antimaghiară din 1277 a voievodului Litovoi -(cel
menționat în diplomă sau un urmaș cu același nume), care a dorit să înlăture suzeranitatea
maghiară. În timpul luptei, Litovoi a fost ucis, iar fratele său, Bărbat, a fost făcut prizonier și
răscumpărat ulterior de supușii săi cu o mare sumă de bani, aspect ce arată forța economică a
voievodatului.

2. a doua etapa- ”Descălecatul” lui Negru-Vodă din Făgăraș în jurul anilor 1290.

Din cauza presiunii exercitate de ultimul rege arpadian Andrei al III-lea, Negru-Vodă a trecut la
sud de Carpați, unde și-a stabilit reședința la Câmpulung. ”Descălecatul” lui Negru-Vodă a fost
succedat de întemeierea Țării Românești, prin unirea treptată a formațiunilor politice existente.
”Teoria descălecatului” nu este susținută de izvoare.( romanii din spatiul intracarpatic-
Transilvania)
3. a treia etapă a întemeierii Țării Românești –unificarea formatiunilor politice prestatale sub
conducerea lui Basarab I (?1310-1352)- primul voievod al Tarii Romanesti.

4. a patra etapa- obtinerea independentei- lupta intre Basarab I si Carol Robert de

Anjou( Ungaria)- a avut loc în toamna anului 1330, încheindu-se cu lupta de la Posada
(trecătoare, loc strâmt). Principalul izvor care descrie acest episod este Cronica pictată de la
Viena. Victoria lui Basarab are o mare semnificație, marcând dobândirea independenței de către
Țara Românească. Istoricul Nicolae Iorga numea acest fapt ”prima libertate românească”.

CONSOLIDAREA TARII ROMANESTI – Urmasii lui Basarab I - Politica lui Basarab I a

fost continuată de urmașii săi, Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu.

A patra etapă reprezintă perioada de consolidare a Țării Românești. Este perioada în care apar
primele instituții. După moartea lui Basarab I, la conducerea Țării Românești vine Nicolae
Alexandru (1352-1364). Acesta a avut relații normale cu noul rege al Ungariei, Ludovic I de
Anjou. Mai mult decât atât, în 1359 el s-a autointitulat ”domn autocrat” (domn de sine stăpânitor)
și a ridicat Mitropolia Ortodoxă de la Curtea de Argeș.

Acestuia i-a urmat la tron Vladislav Vlaicu (1364-1377), care a devenit vasalul Ungariei, primind
în schimb, ca feude, ținuturile Severin și Făgăraș. Acesta bate prima monedă locală, crează
cancelaria domnească, ridică cea de-a doua mitropolie ortodoxă, la Turnu Severin.( 1370). In
timpul domniei sale au loc primele ciocniri militare cu otomanii( 1369)

2. Constituirea și evoluția statului medieval Moldova

În sec al XI lea - la est de Carpați existau mai multe formațiuni locale, numite tradițional țări,
codri, câmpuri, ocoale, cobâle ( Tara Brodnicilor, Bolohovenilor, Berdladnicilor..Campul lui
Vlad, Campul lui Dragos)

1. Prima etapa- “Descalecatul” lui Dragos – a condus marcă de apărare (1345-1354)-

infiintata de maghiari la Est de Carpati - cu reședința la Baia, cu scopul de a pune capat atacurilor
tatarilor ( si de extindere a influentei maghiarein acest spatiu) . Micul teritoriu, vasal Ungariei și
cunoscut ca Moldova Mică, a reprezentat nucleul viitorului stat medieval Moldova. Trecerea
voievodului Dragoș la est de Carpați a rămas cunoscută în istorie sub numele de ”Descălecatul lui
Dragoș”. El și urmașii săi, Sas (1354-1363) și Balc (1363), au condus acest teritoriu în calitate de
vasali ai regelui Ungariei, aspect care i-a nemultumit pe localnici.

2. “Descalecatul”lui Bogdan- în anul 1359 localnicii s-au răsculat împotriva drăgoșeștilor.

Acestora li s-a alăturat un alt voievod maramureșean, Bogdan din Cuhea, care se afla în relații
încordate cu regele Ungariei. Bogdan a jucat un rol important în alungarea lui Balc (1363), fiind
recunoscut drept căpetenie de către localnici. Trecerea lui Bogdan la răsărit de Carpați a purtat
numele de ”Descălecatul lui Bogdan”. Odată devenit conducător al acestui teritoriu, Bogdan a
luat măsuri de consolidare a tânărului stat. Mai mult decât atât, se pare că a respins un atac
maghiar din 1365. Această victorie a asigurat dobândirea independenței statului de la est de
Carpați. Spre deosebire de ”descălecatul” lui Negru Vodă care nu are fundamente istorice, cele
două ”descălecate” din Moldova sunt susținute, Cronica lui Ioan de Târnave (1364) fiind
izvorul care menționează eșecul expedițiilor regelui maghiar împotriva lui Bogdan. Capitala a
fost stabilită la Baia. Nicolae Iorga aprecia acest eveniment ca fiind ”a doua libertate
românească”.

CONSOLIDAREA TARII MOLDOVEI- Urmasii lui Bogdan

*La moartea lui Bogdan, în 1365, a urmat la conducere fiul său Lațcu, care, din cauza presiunilor
coroanei maghiare a trecut la catolicism pentru a obține sprijin din partea papalității. În 1371 a
luat ființă Episcopia Catolică de la Siret (noua capitală a țării).

* În 1375 Lațcu s-a stins din viață, fără a lăsa urmași direcți în linie masculină. În condițiile date,
la conducerea Moldovei ajunge Petru Musat (1375-1391), care a luat următoarele măsuri: a
restaurat ortodoxismul, a creat instituții civile și ecleziastice (a întemeiat Mitropolia Ortodoxă de
la Suceava, a creat cancelaria domnească), a stabilit capitala țării la Suceava, a bătut prima
monedă etc.. În anul 1387, Petru al II-lea a recunoscut suzeranitatea regelui Vladislav al II-
lea Jagiello, inaugurând astfel lunga tradiție a vasalității Moldovei față de Polonia.

*Lui Petru al II-lea i-a urmat la tron Roman I (1391-1394), care a alipit Țara de Jos, finalizând
procesul de extindere teritorială a Moldovei. Într-un hrisov domnesc din 1393 el se intitula
”domn autocrat” și ”domn al toată Țara Moldovei, de la munte până la mare”.

Constituirea și evoluția statului medieval Dobrogea

Un alt teritoriu locuit de români este acela dintre Dunăre și Marea Neagră, care s-a aflat multă
vreme sub autoritatea Bizanțului.

1. Prima mențiune despre o formațiune politică din acest spațiu datează din 1230, fiind vorba
despre Țara Cavarnei, care era recunoscută de Imperiul Bizantin drept o unitate politică
distinctă, aflată sub autoritatea religioasă a Patriarhiei de la Constantinopol. Țara Cavarnei
constituie nucleul viitorului stat dobrogean. Formațiunile existente în vecinătatea Țării Cavarnei
au fost unificate sub conducerea lui Balica (1346-1354). Acesta a fost destul de puternic pentru a
se amesteca în războiul civil din Bizanț.

2. Fiul său Dobrotiță (Dobrotici – 1354-1386) a primit din partea Imperiului Bizantin titlul de
”despot”, un rang politic și militar, reușind să unifice teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră.

3. Urmașul acestuia, Ivanco, se confruntă cu pericolul otoman.. Din cauza pericolului iminent,

între 1388-1389 Mircea cel Bătrân anexează Dobrogea la Țara Românească, pe care o pierde însă
în 1417 în favoarea Imperiului Otoman. Dobrogea s-a aflat sub stăpânire otomană din 1417 până
în 1878.

3. Instituții centrale în spațiul românesc

Odată cu formarea statelor medievale românești apar și primele instituții centrale și locale din
spațiul carpato-danubiano-pontic. Dacă în Transilvania, Ungaria și-a pus semnificativ amprenta
în privința organizării interne a statului și în domeniul religios, în Moldova și Țara Românească
s-a căutat un model care să concureze cu cel maghiar. Astfel, instituțiile din cele două țări
extracarpatice au un puternic accent bizantin. Spre deosebire de Occident, în societățile feudale
răsăritene lipseau raporturile de vasalitate. Principalele instituții centrale ale societății medievale
românești au fost: Domnia, Sfatul domnesc, Adunarea Țării și Biserica.

I. Domnia – institutia centrala a statelor extracarpatice- a apărut odată cu formarea statelor

medievale românești, fiind principala instituție politică din Evul Mediu.

Caracteristici –sec. XIV-XVI-

1. Succesiunea la domnie se făcea pe cale ereditar-electivă. Aspectul ereditar consta în faptul că

orice candidat trebuia să fie de ”os domnesc”, adică să provină din cele două familii domnitoare:
a Basarabilor în Țara Românească și a Bogdăneștilor în Moldova. Electiv consta în faptul că
domnul era ales pe viață de către marii boieri. Uneori, alegerea boierilor trebuia confirmată și de
Adunarea Țării.

2. De fiecare dată, noul domn prelua tronul doar după ce era uns cu untdelemn de către mitropolit
și apoi confirmat de către Poartă.

3.Domnul avea următoarele atribuții: politice (stăpânul întregii țări), militare (mare voievod –

comandant suprem al armatei), administrative (conducea întreaga
administrație), fiscale (instituie sistemul de impozite, bate monedă), judecătorești (este instituția
supremă de judecată – are drept de viață și de moarte asupra tuturor supușilor, indiferent de
origine socială).

Evolutia Domniei- sec. XVI- XVIII.

- instaurarea dominatiei otomane in spatiul romanesc in sec. al XVI lea a condus la declinul
domniei, domnitorii erau numiti in prima etapa de reprezentantii Ad. De Stari , dar erau
confirmati de catre Poarta( Imp. Otoman).Domnitorii isi pastrau atributiunile in plan intern, dar
erau limitate cele din plan extern. Treptat domnitorii au fost numiti de catre Poarta , declinul
Domniei s a accentuat si obligatiile Tarilor Romane fata de Poarta au crescut.

- Sec al XVIII lea a fost instaurata domnia fanariota- domnitorii erau fanarioti, straini de
tara( greci din cartierul Fanar, de la marginea capitalei otomane); isi cumparau tronul, astfel
domniile erau foarte scurte( 2-3), iar obligatiile se inmultesc; domnitorii Principatelor( Tara
Romaneasca si Moldova) erau functionari ai Portii, regasindu se in ierarhia administrativa
otomana.

II. Sfatul domnesc era aparatul administrativ consultativ prin care domnul administra țara. La
început, această instituție era alcătuită din toți marii boieri. Ulterior, s-a făcut o selecție și au
intrat doar boierii cu dregătorii. Rolul sfatului domnesc era de a-l ajuta pe domn în politica sa
internă și externă. În interiorul acestei instituții exista următoarea ierharie: după domn, personajul
secund era mitropolitul, apoi banul Olteniei (Țara Românească) și portarul
Sucevei (Moldova); celelalte dregătorii erau vornicul (șeful curții domnești), logofătul (șeful
cancelariei domnești), vistiernicul (șeful finanțelor), spătarul (purtătorul de
spadă), postelnicul (șeful diplomației – se ocupa cu primirea solilor străini).

III. Adunarea Țării era compusă din reprezentanții boierimii, clerului, orășenilor și țăranilor
liberi. Această instituție avea un rol consultativ. In Țara Românească și în Moldova, aceste
adunări erau convocate pentru confirmarea domnului.

Pentru prima dată în spațiul românesc, asemenea adunări au fost convocate în Transilvania în
1288 și au purtat numele de Congregații Generale. In Din sec al XVIII lea, in timpul regimului
fanariot rolul acestei institutii scade semnificativ. Iar, in secolul al XIX lea este reorganizata sub
forma unei Adunari Obstesti

IV. Biserica era considerată cea mai importantă instituție dintr-o societate, reprezentând puterea
supremă pe plan spiritual. Întemeierea mitropoliilor în ambele țări a consolidat ortodoxismul și a
dat o legitimare ecleziastică celor două state. Din punct de vedere dogmatic, ea aparținea de
Patriarhia de la Constantinopol. Capul Bisericii Ortodoxe Române era mitropolitul, care era
numit sau revocat de către domn. Intre Domnie si Biserica a existat o stransa legatura,
Mitropolitul fiind cel care il unge cu mir pe domnitor,conferindu i astfel harul divin si putea tine
loc de loctiitor al domnitorului in caz de vacanta al tronului.

În Transilvania întâlnim o situație specială, unde erau recunoscute patru religii: catolicismul,
unitarianismul, calvinismul și lutheranismul. Aceste religii purtau numele de ”religii recepte”.
Românii, care constituiau majoritatea populației, erau ortodocși, însă religia acestora nu era
recunoscută, fiind tolerată.

Armata era formată din ”oastea cea mică” (armata permanentă) și ”oastea cea mare” (convocată
numai în caz de primejdie).

Un rol important in apararea tarii l au avut si cetatile de aparare,de la hottare si din interiorul tarii
Neamt, Suceava, Hotin, Cetatea Alba, Chilia, Turnu, Giurgiu, Cetataea de Balta. Dupa
instaurarea dominatie otomane, sub forma Regimului fanariot, oastea cea mare nu a mai fost
chemata sub arme, tarilor romane fiindu le interzise sa mai detina ostire.
 Evolutia institutionala a Transilvaniei

Instituția centrală a fost voievodatul (sec. XII-1541) și, ulterior, principatul (sec. XVI-XIX)

Voievodatul (1176-1541)- * modificare institutionala –in sec. al XII lea – impunerea

Principatului-( 1111)-apoi in 1176- ‘’Voievod Leustachius’

Voievodul Transilvaniei avea urmatoarele atributiuni:

 Era vasal regelui Ungariei

 Se bucura de autonomie
 Avea în frunte un voievod numit de regele maghiar
 Voievodul avea atribuții judecătorești, militare, administrative
 Voievodul era ajutat de un Sfat și de congregațiile nobiliare
 Principatul a cunoscut două etape:

1. Între 1541-1688 – principat autonom sub suzeranitatea imperiului otoman

2. Între 1688-1867 – principat integrat imperiului habsburgic-

* între 1541-1688 – Transilvania a fost condusă de un principe numit de Dietă și confirmat de

sultan– principele era ajutat de un Sfat, format din 12 membri aleși din rândul națiunilor
privilegiate, și din Dieta formată din 150 de reprezentanți ai națiunilor privilegiate;

*între 1688-1867 – principat sub stăpânire habsburgică – condus de împărat care avea și titlul de
principe; conducerea propriu-zisă revenea guvernatorului militar care conducea un guberniu care
prelua atribuțiile Dietei;

II. ADMINISTRATIA

Administrativ-teritorial, Transilvania era împărţită în:

1.comitate - teritorii controlate de regalitatea maghiară  (Bihor, primul dintre comitate, este
atestat în anul 1111, Crasna, Dăbăca,  Cluj, Alba,Timis,Arad,Zarand ş.a), subordonate
voievodului;
2.Scaunele – sunt forme de organizare administrativă a secuilor şi saşilor şi unii şi alţii aveau
câte 7 asemenea scaune, cele secuieşti cu atribuţii mai mult juridice şi militare, iar ale saşilor,
juridice şi administrativ-fiscale. Mai târziu, saşii care avea şi două districte în zona Braşovului şi
Bistriţei le-au organizat într-o adunare teritorial politică numită „Universitatea saşilor”. Formele
de organizare administrativă a saşilor şi secuilor se bucurau de autonomie şi privilegii şi
depindeau direct de regele maghiar.
III. Congregaţiile nobiliare – Adunarea reprezentativa.
- sunt specifice Transilvaniei şi, la început, se numeau generale, deoarece la ele participau şi
cnejii români. După 1366 şi, mai ales, după 1437, în urma răscoalei de la Bobâlna, când
apare Unio Trium Nationum, românii vor fi excluşi, la ele participând doar reprezentanţii
nobilimii maghiare, fruntaşii saşilor şi secuilor, având mai mult atribuţii judecătoreşti