ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR DIN COMUNA PRIMITIVĂ PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

AUTOÎNGRIJIREA Încă din epoca primitivă oamenii au fost preocupaţi de evenimente legate
de naştere, moarte şi boală. În lupta lor de supravieţuire, oamenii din epoca primitivă au
încercat, fără succes, să înţeleagă boala pentru a se putea apăra de agresiunea agenţilor
patogeni. Practicile de sănătate se bazau în mare măsură pe magie şi superstiţii. Alcătuirea
primelor colectivităţi umane au ca scop asigurarea propriei supravieţuiri. În această etapă de
dezvoltare se urmărea satisfacerea unor nevoi primare, diferite pe plan calitativ de cele de
astăzi, dar care se regăsesc în nevoile fundamentale ale Virginiei Henderson. Colectivităţile
umane din epocă aveau în vedere să asigure apa curată, necontaminată, hrană suficientă
pentru supravieţuire şi dezvoltare, îmbrăcăminte pentru protecţia trupului, odihnă şi
relaxare, reducerea pericolului din mediul înconjurător, prevenirea transmiterii unor boli,
îngrijirea oricărei vătămări, asistenţă la naştere, întrajutorare umană. Pentru a asigura toate
acestea, bărbaţii erau preocupaţi să asigure menţinerea supravieţuirii grupului, iar femeile,
cu înţelepciune şi practică transmisă de la o generaţie la alta, selectau din natură acele
elemente (seminţe, frunze, fructe, rădăcini etc.) care puteau fi folosite nu numai ca aliment,
ci şi ca medicament – remediu. Tot femeile au descoperit că existau şi alimente sau plante
cu conţinut toxic. Practic femeia era cea care împărţea alimentele, alina suferinţele şi asigura
viaţa familiei pe care o conducea şi a grupului din care făcea parte. De atunci şi până astăzi,
se poate spune că femeia a fost mereu preocupată de îngrijirea celor mici, slabi, suferinzi
sau bătrâni, a fost alături de familiile confruntate cu boala, traumatismul sau naşterea.
Atunci au apărut primele proceduri simple de îngrijire, primele deprinderi şi cunoştinţe
specifice, dar totodată, prin neputinţa înţelegerii şi explicării unor manifestări (durerea
apărută brusc, pierderea vederii, spasmul muscular, pierderea auzului, pierderea vorbirii) şi
primele mistificări considerând cauza acestor semne ca supranaturale. ÎNGRIJIRI ACORDATE
DE VINDECĂTORI, VRACI, PREOŢI, CAVALERI, CĂLUGĂRI SI CĂLUGĂRIŢE Practicile empirice,
odată cu evoluţia omului de-a lungul timpului, încep să fie combinate sau chiar înlocuite
prin practici oculte. Însăşi cauza îmbolnăvirilor, fiind deasupra posibilităţilor de înţelegere
din epocă, este explicată prin existenţa duhurilor malefice. Aşa era explicată apariţia unei
paralizii, muţenia, instalând astfel frica de necunoscut ce a persecutat mult timp oamenii.
Apare teoria animistă care explică orice se produce în natură ca urmare a unor forţe
invizibile, dar cu puteri supranaturale. Spiritele bune ajută, demonii – spiritele rele aduc
necazuri, boli sau moarte. Teoria demonică a producerii bolii explică pătrunderea lor în corp,
de unde urmează să fie înlăturate. 3
Astfel apare magia neagră ca soluţie de rezolvare a situaţiei şi care implică sacrificii sau
suplicii (dorite sau acceptate). Se făceau sacrificii de animale şi uneori de oameni (copii
handicapaţi fizic sau psihic, bătrâni). Şi aşa au apărut amuletele cu scopul de a apăra
oamenii de influenţe nefaste, de magia neagră sau de boli sau talismanele care purtau
noroc. VINDECĂTORUL Este evident faptul că medicina primitivă se află la graniţa dintre
magie şi religie. În această perioadă, când se formează primul nucleu al medicini, pe baza
simpatiei, apare vindecătorul. Prin proceduri instinctive, care stau la baza ştiinţei medicale
de astăzi, vindecătorul (şamanul sau vrăjitorul) vine în întâmpinarea nevoilor de explicaţie a
îmbolnăvirilor şi a necesităţii aplicării tratamentului. Vindecătorul, vrăjitorul sau şamanul este
chemat în situaţii de urgenţă când i se solicită să recunoască îmbolnăvirea, să dea remedii,
să îndeplinească chiar acte chirurgicale, şi mai ales să îndepărteze spiritele rele. Asta
dovedeşte că vindecătorul avea cunoştinţe despre anumite remedii vegetale, cunoştea
amănunţit ritualul de însoţea tratamentul, dar apela totodată şi la metode magice menite să
îndepărteze spiritele rele folosind măşti, îmbrăcăminte din piele de animale sau apelând la
ventrilogism etc. Stresul emoţional indus astfel, frica, anxietatea şi lipsa de speranţe
produceau modificări de natură chimică care adeseori agitau pacientul. Tratamentul
vindecătorului consta din:  Îndepărtarea spiritelor rele prin folosirea de măşti înfiorătoare,
uneori emisiuni de sânge şi zgomote îngrozitoare.  Îndepărtarea spiritelor rele, prin
recurgea la agresiuni (lovituri) asupra persoanei bolnave sau folosirea de substanţe rău
folositoare, toxice.  Administrarea de decocturi cu conţinut purgativ sau energizant. 
Administrarea de băi alternative reci şi calde.  Trecerea spiritelor rele în organismele
animalelor folosind statuete cu înfăţişarea animalelor respective.  Împăcarea spiritelor prin
sacrificii.  Purtarea amuletelor, fetişelor cu puterii magice.  Incantaţii ritmice – ceremonii
prin care vracii pretind că fac farmece şi vrăji pentru atragerea spiritelor din corpul
bolnavilor.  Trepanaţii (orificii) la nivelul cutiei craniene, cu scopul ca spiritul rău părăsească
corpul. Această practică era aplicată în cazul durerilor foarte mari de cap, crizelor de
epilepsie.  Când apăreu halucinaţiile, delirul sau şocul, se credea că spiritul a părăsit corpul
şi se încercau diverse tehnici magice pentru reîntoarcerea sa. Este evident că vindecătorii
foloseau ca remedii substanţe cu efecte sigure. Se recurgea la purtarea la gât a unor
substanţe considerate cu efecte magice.
SCOALA POSLICEALA ,,HENRI COANDA,,BRASOV
SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL GENERALIST AMG 1A

PORTOFOLIU NURSING
TEMA:FACTORI CARE AU INFLUIENTAT ISTORIA
NURSINGULUI SI DEZVOLTAREA SA IN EFECTELE

RAZBOAIELOR MONDIALE

(PRIMUL RAZBOI MONDIAL)

PROFESOR ELEV
EMILIA DEAK DUMITRU ALEXANDRA

NICOLETA