IMPLICAȚII TRANSDISCIPLINARE LA LECȚIILE DE LIMBA ȘI LITERATURA

ROMÂNĂ

Într-o lume imperfectă, pe care o putem influenţa în bine  sau rău,

conştientizarea faptului că orice încercare contează
este aceea care ne defineşte ca fiinţe umane.
Howard Gardner

Lumea contemporană reprezintă o permanentă  şi inedită provocare

pentru educaţie. Dinamica socială a ultimelor decenii aduce în faţa lumii
contemporane o serie de provocări faţă de care domeniul educaţiei nu poate rămâne
indiferent. Principala caracteristică a acestor provocări sau probleme stringente este
aceea a complexităţii. Se pare că niciodată până acum omenirea nu s-a confruntat cu
probleme atât de complexe, sub raportul cauzelor şi efectelor, cât şi în ceea ce priveşte
impactul lor asupra oamenilor. Caracterul complex şi integrat al unor probleme, cum
ar fi globalizarea, migraţia, interculturalitatea, protecţia mediului, explozia
informaţională, sărăcia, conflictele etc. revendică o abordare educaţională
transdisciplinară. Sistemele educaţionale trebuie sa răspundă schimbărilor survenite în
condiţiile externe care redefinesc nevoile pe care societatea în ansamblul său le are
față de sistemul educațional.
Se vorbeşte azi tot mai mult despre pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate şi
transdisciplinaritate. În mod firesc, omul gândeşte interdisciplinar. De altfel, practica
socială nici nu cunoaşte probleme unidisciplinare, dimpotrivă, ea reclamă, pentru
adecvarea demersurilor teoretice, deschiderea şi comprehensiunea spre şi pentru toate
domeniile cunoaşterii. Prin tendinţele ce se manifestă în evoluţia
învăţămantului contemporan, fără îndoială că aceste noţiuni s-au impus cel mai mult
atenţei. 
Integrarea transdisciplinară (prefixul trans înseamnă „dincolo”, „peste”),
termen amintit, pentru prima dată, cu trei decenii în urmă, în lucrările lui Jean Piaget,
Edgar Morin, Eric Jantsch, lansat în circuit mondial de către Basarab Nicolescu,
presupune o întrepătrundere a mai multor discipline, care poate genera apariţia unor
noi domenii de cunoaştere. Ea, transdisciplinaritatea vizează ceea ce se află în acelaşi
timp înăuntrul diverselor discipline, între discipline, şi dincolo de orice disciplină.
Transdisciplinaritatea presupune studierea, explorarea proceselor şi fenomenelor
complexe. Finalitatea ei este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale
fiind unitatea cunoaşterii. De exemplu, problemele legate de educaţia pentru
schimbare şi dezvoltare pot fi abordate de o echipă formată din profesori de filosofie,
psihologie, sociologie, pedagogie, economie, geografie, biologie etc., în cadrul unor
lecţii de sinteză, seminarii, conferinţe, dezbateri. Transdisciplinaritatea conduce la
intensificarea relaţiilor dintre discipline şi la descoperirea unor noi orizonturi ale
cunoaşterii. Abordarea integrată, specifică transdisciplinarităţii este centrată pe lumea
reală, pe aspectele relevante ale vieţii cotidiene, prezentate aşa cum afectează şi
influenţează ele viaţa noastră. Competiţia economică şi industrială reclamă ridicarea
nivelului de şcolarizare a tuturor categoriilor sociale și solicită acestora ca ei să
gândească critic şi strategic pentru a-şi rezolva problemele, să poată învăţa într-un
mediu aflat într-o continuă schimbare, să-și poată construi cunoaşterea pe surse
numeroase, din mai multe perspective, să fie capabil să colaboreze la nivel local şi
regional. Astfel, transdisciplinaritatea permite “învăţarea în societatea cunoaşterii” şi
asigură formarea la elevi a competenţelor transferabile; dezvoltarea competenţelor de
comunicare, intercunoaştere, autocunoaştere, asumarea rolurilor în echipă, formarea
comportamentului prosocial, evaluarea formativă. Transdisciplinaritatea permite
crearea de modele mentale bazate pe transfer şi integralizare şi care determină
succesul în viaţa personală şi socială a educabilului, dezvoltarea competenţei de a
învăţa să înveţi, lectura personalizată a programei şcolare şi elaborarea hărţilor
conceptuale (cognitive).
S-a demonstrat că prin învăţarea transdisciplinară elevii îşi conştientizează mult
mai bine nevoile, abilităţile, stilurile de învăţare, valorificându-și cunoștințele
acumulate și potențialul creativ de identificare a soluțiilor optime pentru diverse
probleme sau situații racordate la adevărata existență umană.
La orele de literatură, noţiunile interdisciplinaritate, pluridisciplinaritate şi
transdisciplinaritate sunt intrinseci demersurilor de interpretare a unor texte artistice.
Atât profesorul, cât si elevii sunt, în cele mai dese cazuri, nevoiţi, prin însuşi datul
operei, să facă anumite conexiuni între diferite discipline, să transfere metode din
diverse domenii ale cunoaşterii în cel al literaturii şi să le aplice în vederea
interpretării
textului artistic. Opera literară reprezintă un complex de sensuri şi semnificaţii care se
cer interpretate, clarificate şi înţelese, de aceea, în demersul de descifrare a textului
literar, se apelează la diverse discipline auxiliare: istorie, filozofie, psihologie,
mitologie, semiotică, stilistică, poetică etc. Astfel, studierea prozei de factură
istorică Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi, de exemplu, impune relaţia literatură
– istorie, analiza prozei psihologice Pădurea spânzuraților de L. Rebreanu, solicită
relaţia literatură – psihologie, interpretarea operelor inspirate din mitologia
universală / naţională Meşterul Manole de L. Blaga sau Baltagul de M. Sadoveanu
necesită cunoașterea miturilor, lectura creațiilor filozofice, Sărmanul Dionis de M.
Eminescu, reclamă cunoștințe din filozofie etc. Prin urmare, la nivelul
acestor interdependenţe, se manifestă pluridisciplinaritatea. Pe când abordarea din
perspectiva transdisciplinară presupune transgresarea spaţiului literaturii şi situarea în
domeniul celorlalte arte. Spre exemplu, elevilor li se propune să relaţioneze
poezia Până târziu așteptând o fată de N. Stănescu cu tabloul Noapte înstelată de
Van Gogh , axându-se pe următoarele sugestii: ce sugerează imaginea, ce idei apar
privind-o, ce afinităţi există între imagine şi text, care sunt modalităţile de
comunicare artistică proprii celor două arte, etc. Picturile discursive reprezintă o altă
tehnică prin care elevii își expun, în desen, asociațiile în baza unei sintagme / unui
vers, comentând, ulterior, imaginea conturată.
Ca extensie, elevii pot să redea, în desen, la alegere, mesajul global al unei poezii.
Rezultatele uimesc de fiecare dată.
Experimentul literar este o altă tehnică prin care demersul transdisciplinar și-a
dovedit eficiența. Prin intermediul acestei strategii, se urmărește aplicarea creativă a
teoriilor, formulelor și sofismelor matematice, a proprietăților chimice. Astfel, niște
elevi din clasa a X-a, pasionați de chimie, au elaborat caracterizări de personaje
literare în baza elementelor chimice și ale proprietăților acestora, regăsite în
numele/prenumele personajului literar (Felix Sima – Fe; Costache Giurgiuveanu –
Co; Otilia Marculescu – Ar etc.)
Magia dansului. Elevilor li se propune să urmărească un dans oriental
interpretat de una din colegele lor, după care se solicită să găsească asemănări dintre
dansatoare și protagonista eponimă a romanului „Maitreyi” de M. Eliade sau să
sugereze ce l-a atras atât de mult pe europeanul Alan la indianca Maitreyi. La
studierea romanului „Ciuleandra” elevii vor fi puși în situația de a descrie magia
dansului și influența acestuia asupra sănătății mintale a lui Puiu Faranga.
Compararea unei ecranizări cu textul literar propriu-zis. Romanul şi
filmul Baltagul: „Cât din roman a încăput în film?”, „Ce a rămas dincolo de cadru?”,
„Cum motivaţi alegerea regizorului?” etc.). Vizionarea unui spectacol după/înainte
/în timpul studierii operei, punerea în scenă de către elevia unui tablou / act (mai rar a
operei în întregime) sunt câteva dintre multiplele posibilităţi de manifestare
a transdisciplinarităţii.
În acest context, amintim cuvintele ilustrului pedagog C. Cucos ,,Nu există un
model universal, absolut, pentru desfăsurarea activității/lecției. În funcție de
predominanta referinței la obiective, conținuturi, activități, locuri de desfășurare a
activității/lecției (artelier, muzeu, natură), mod de organizare a elevilor/copiilor (pe
grupe, individual), se pot structura modele diferite de desfășurare a activităților.
Proiectarea demersului instructiv-educativ trebuie sã fie adecvatã situatiilor concrete
de învãtare pentru a obtine rezultate satisfãcãtoare.”
Abordarea transdisciplinară la orele de limba și literatura română dezvoltă
abilităţi de comunicare, expunere liberă, interpretare, elevii îşi îmbogăţesc cultura
generală prin informaţii din istoria artelor, formându-şi valori şi atitudini.
“Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să
înţelegem că transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei,
traversând, aşa cum am spus, toate disciplinele, dincolo de ele.” (Basarab Nicolescu)