Incipitul este conceptul operaţional ce desemnează partea de început a unui text literar care se ţine minte şi lasă să se întrevadă desfă şurarea acţiunii. În „Moara cu noroc”, incipitul este constituit de prologul reprezentat de vorbele soacrei lui Ghiţă , care au un ton axiomatic / de proverb, moralizator, anticipâ nd destinul personajelor principale: „Omul să fie mulţumit cu să ră cia sa, că ci, dacă este, nu bogă ţia ci liniştea colibei tale te face fericit.” În mod sugestiv, cuvintele sunt rostite de bă trâ nă , întrupare a înţelepciunii populare şi a experienţei de viaţă . Replica sa anunţă tema nuvelei (consecinţele nefaste pe care setea de înavuţire le are asupra individului) şi deznodă mâ ntul tragic. Comentarea particularităţilor construcţiei finalului Finalul nuvelei este simetric cu incipitul şi este reprezentat printr-un epilog constituit tot din vorbele bă trâ nei: „Simţeam eu că nu are să iasă bine, dar aşa le-a fost dată ”. Dacă replica din prolog ilustra, la nivel tematic, dezechilibrul lă untric al individului sub presiunea unei pasiuni devastatoare, replica din final permite şi stabilirea unei noi teme a nuvelei, cea a destinului; de altfel, dacă ţinem cont şi de faptul că , în final, asistă m la moartea a trei personaje (Ghiţă , Lică , Ana) putem spune că Moara cu noroc are un final tragic. Singura care ră mâ ne în afara acestor întâ mplă ri tragice este bă trâ na soacră , deoarece este cea care s-a împotrivit mută rii la han, presimţind că banii nu vor aduce numai bună starea materială . Simbolic, în timpul uciderii copiilor, ea petrece noaptea de Înviere la Ineu, scene prezentate prin procedeul alternanţei, cu rolul de a realiza un contrast. Pe de altă parte, soacra este convinsă ca moara a ars, focul purificâ nd spaţiul de forţele malefice. Replica ei („Se vede c-au lă sat ferestrile deschise!”) poate fi interpretată nu numai la propriu, ci şi în sens simbolic: Ghiţă şi Ana au permis intruziunea unui stră in în viaţa de familie, ceea ce a declanşat consecinţe iremediabile.