Dante si Beatrice

Dante Alighieri (1265-1321) a fost poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare
scriitor european din Evul Mediu, autorul „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale.

Pe Beatrice Portinari, extraordinară figură feminină a literaturii lumii, Dante a văzut-o prima oară când ea
avea, ca şi el, aproape nouă ani: „Mi-a apărut înveşmântată într-o culoare simplă şi demnă, încinsă şi
împodobită în chipul în care-i şedea bine vârstei ei…” Văzând-o, viitorul poet a fost răpit de o dragoste
înflăcărată, care nu se va stinge niciodată. Era de frumuseţea îngerilor şi ea a fost flacăra care a aprins marele
incendiu al poeziei, impulsul iniţial, primul motor al rotirii sferelor armoniei danteşti. Pentru ea, pentru a o
preamări, Dante a ieşit “din ceata celor mulţi” şi şi-a ţinut solemnul legământ de a scrie despre ea lucruri care
n-au mai fost scrise vreodată despre o femeie, pe lume.

Întâlnirea cu Beatrice, la nouă ani, este evenimentul capital al copilăriei lui Dante şi de la care izvorăşte
întregul curs al fluviului vieţii sale. Nouă ani mai târziu, în 1283, avea s-o zărească din nou, îmbrăcată
în alb, trecând pe drum, între două femei. Ochii ei s-au întors către adolescentul înfiorat de dragoste şi
de aşteptare şi s-au aplecat uşor, salutându-l. Retras în solitudinea camerei sale, gândindu-se profund
la ea, Dante este atins de aripa poeziei şi scrie, la 18 ani, primele sale versuri.

Vrând să-şi ascundă iubirea, după regulile galanteriei de atunci, Dante îşi întoarce privirile spre o alta.
Beatrice îi va refuza salutul, iar Dante va fi profund nemângâiat. O va revedea la o sărbătoare florentină
şi este emoţionat până la leşin. Poate şi pentru faptul că acum Beatrice Portinari era soţia lui Simone
dei Bardi, un bancher bătrân.

Nu se ştie nimic despre viaţa Beatricei, a cărei căsătorie fusese probabil provocată de interese
financiare. Deasupra bancherilor s-a ridicat poezia, acordând Beatricei nemurirea, pe care niciun imens
tezaur nu ar putea-o dărui.

Folco Portinari, tatăl Beatricei, a murit la 31 decembrie 1289. Moartea acestui om „bun în cel mai înalt grad”,
aşa cum avea să-l caracterizeze Dante, îl izbeşte profund pe poet, care are presimţirea morţii Beatricei. Aceasta se
va întâmpla, fatal, în iunie 1290, când ea împlinise numai 24 de ani.

După moartea ei, Dante este covârşit de durere, sfârşit, pe ţărmurile morţii şi el. Îşi caută mângâierea în studiul
filosofiei şi în poezie, exaltând, pentru eternitate, amintirea iubirii. O va regăsi pe Beatrice în grădinile Paradisului,
în „Divina comedie”.