Evoluții ale procesului de integrare europeană

Apariția și evoluția ideii de integrare europeană

Apariţia şi evoluţia ideii de integrare europeanã şi a Uniunii Europene reprezintã un proces
îndelungat, care ar putea fi împãrţit în douã perioade: cea a eforturilor pentru realizarea integrãrii
europene ( pânã în anul 1993) şi cea de implementare a regulilor referitoare la integrarea
europeanã şi la Uniunea Europeanã ( din 1993, pânã în prezent).

Ideea de unitate europeanã este foarte veche şi a fost influenţatã de cea de unitate anticã. Un rol
important în domeniu l-a avut Imperiul Roman şi cãderea Imperiului Roman de Apus. Alierea
statelor apărute dupã anul 476 a fost cauza realizării unitãţii multora dintre acestea. Primele
doctrine referitoare la necesitatea unităţii Europei au apărut de abia în Evul Mediu de mijloc, în
condiţiile în care Europe era divizatã, acestea evoluând pânã la teoriile federaliste.

Climatul favorabil integrãrii a creat premizele apariţiei primelor organizaţii în acest scop,
primele fiind cele militare şi apoi cele economice. Un moment important a fost semnarea
Tratatul Comunităţii Europene a Cãrbunelui şi Oţelului la 18 aprilie 1951; un altul semnarea la
25 martie 1957a Tratatului Comunităţii Economice Europene şi a Tratatului Comunităţii
Europene a Energiei Atomice, cunoscute sub denumirea de Tratatele de la Roma. În anul 1965 a
fost semnat Tratatul de la Bruxelles, care a creat fuziunea instituţională.

În anul 1973 a fost declanşat procesul celor cinci valuri de extindere, ultimul fiind cel de 2007,
prin care au aderat România şi Bulgaria .

La 1 noiembrie 1993 a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, care
nu a realizat fuziunea celor trei Comunităţi europene constituite în 1951 şi 1957 şi care se
fundamenteazã pe principiile: autonomiei de voinţă, atribuirii de competenţe şi echilibrului
structural – instituţional.

În anul 2001 a fost adoptatã, la Laeken, Declaraţia asupra viitorului Uniunii Europene, pe baza
cãreia a fost organizatã Convenţia asupra viitorului Europei ( 2002 – 2003 ) şi apoi Conferinţa
interguvernamentalã (2004 ), care a adoptat Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa. Ca
urmare a neaprobãrii de cãtre Franţa şi Olanda a Tratatului, la Consiliul european din iunie 2007,
de la Bruxelles, s-a reuşit deblocarea marilor probleme, care s-au nãscut în legãturã cu acest
tratat, fiind semnat un acord pentru soluţionarea divergenţelor dintre Statele Membre. Ca urmare,
acest Consiliu european a fost denumit Consiliu de referinţă, iar actul care urmează să
înlocuiascã Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa se va numi Tratat simplificat.
Cele mai recente evoluții

Martie 2020
La 24 martie 2020, miniștrii afacerilor europene și-au dat acordul politic pentru deschiderea
negocierilor de aderare cu Albania și cu Republica Macedonia de Nord. La 25 martie, concluziile
privind extinderea și procesul de stabilizare și de asociere au fost adoptate în mod formal prin
procedură scrisă. La 26 martie 2020, membrii Consiliului European a aprobat concluziile
respective.

Octombrie 2019
La 15 octombrie 2019, Consiliul a discutat despre extindere și procesul de stabilizare și de
asociere în ceea ce privește Albania și Republica Macedonia de Nord. În urma discuției,
președinția a emis concluzii procedurale și a luat act de faptul că Consiliul va discuta această
chestiune după Consiliul European din octombrie.
Consiliul European din 17-18 octombrie 2019 a decis să revină la chestiunea extinderii înainte de
summitul UE-Balcanii de Vest de la Zagreb din mai 2020.

Iunie 2019
La 18 iunie 2019, Consiliul Afaceri Generale a adoptat concluzii privind: politica de extindere a
UE vizând Muntenegrul, Serbia și Turcia procesul de stabilizare și de asociere, vizând Republica
Macedonia de Nord, Albania, Bosnia și Herțegovina, precum și Kosovo*

Decembrie 2021
La 14 decembrie 2021, Consiliul Afaceri Generale a adoptat concluzii privind extinderea și
procesul de stabilizare și de asociere. În acest context, miniștrii au trecut în revistă progresele
înregistrate și au evaluat situația din fiecare țară candidată și potențial candidată, au stabilit
orientări privind prioritățile de reformă și au reafirmat angajamentul Consiliului față de politica
de extindere a UE.