Moara cu noroc

Particularități de construcție a personajului

Literatura română din a doua parte a secolului al XIX-lea se caracterizează prin

promovarea unei literaturi autentice, care să înlocuiască “formele fără fond”, aspect evidenţiat de
scrierile celor patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan
Slavici.
   Afirmându-se la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici a fost prozator,dramaturg,
memorialist, publicist, adept al realismului clasic. Opera “Moara cu noroc” a fost publicată în
anul 1881 în volumul de debut ,,Novele din popor” şi este o nuvelă. Caracterul acesteia este
realist, prin temă, tehnica detaliului semnificativ şi perspectiva narativă obiectivă,dar este și de
factură psihologică, prin interesul acordat analizei interioare a personajului. În ,,Istoria literaturii
române” Ovidiu Papadima afirma că aceasta este ,,prima nuvelă memorabilă construită la noi cu
elemente ale psihologiei abisale” , subliniind faptul că accentul este pus pe conflictul interior al
personajului principal. 
Tema este de asemenea edificatoare pentru caracterul realist al operei, fiind cea a
consecinţelor nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de îmbogăţire. Aceasta este tratată într-un
mod complex şi poate fi analizată din mai multe perspective (social, morală, psihologică).
Ghiță este personajul principal al nuvelei, cel mai complex personaj din nuvelistica lui
Ioan Slavici,  un personaj ”rotund” (E.M. Forster), al cărui destin ilustrează consecințele nefaste
ale dorinței de îmbogățire. Statutul său inițial este reliefat în prima secvență a nuvelei în care este
prezentat ca soțul Anei, alături de care are un copil, cei trei locuind împreună cu soacra într-un
sat sărac. Aceștia au un trai modest, din cauza ocupației lui Ghiță de cizmar, dar este descris ca
fiind un bun meseriaș, om harnic, blând și cumsecade. Acesta dorește să-și schimbe statutul
social, aspirație firească, astfel că ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc, ca să agonisească
suficienți bani încât să-și deschidă un atelier.
Din perspectiva socială, este prezentată dorinţa lui Ghiţă de a încerca să-şi schimbe
statutul pentru a asigura un trai mai bun familiei sale. Statutul moral al personajului  se
concentrează asupra iubirii excesive pentru bani, care se dezvoltă treptat, ilustrând concepția
autorului că goana după bani zdruncină liniștea sufletească și duce la pierzanie, iar astfel destinul
avarului apare ca implacabil. Dezumanizarea lui Ghiţă este exponentul statutului său psihologic,
acesta fiind tot mai tulburat și sfâșiat într-un conflict interior puternic, între dorințe
contradictorii: să râmână cinstit sau să se îmbogățească alături de Sămădău.
Protagonistul este surprins în procesul său treptat de înstrăinare faţă de propria-i familie
şi propriile-i valori. Acesta porneşte de la un simplu cizmar, sărac dar cinstit, un soţ afectuos,
pentru ca, în prezenţa posibilităţii de îmbogăţire să-şi dorească să nu fi avut familie- “ întâia oară
în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă şi copii”. Este surprins de la libertate la sclavie
inconştientă pentru personajul demonic apărut în viaţa sa.
 Caracterizarea personajului este realizată atât în mod direct, autorul
subliniind trăsăturile fizice și de caracter prin descriere, prin intermediul celorlalte
personaje sau chiar prin autocaracterizare, dar și în mod indirect prin fapte și
limbaj. Naratorul realizează portrete sugestive, detaliile fizice surprinzând şi
trăsături morale sau statutul social. Acesta utilizează totodată mijloace de
investigaţie psihologică, precum scenele dialogate, monologul interior, introspecţia,
notaţia gesticii, a mimicii şi a tonului vocii.
   Portretul fizic al lui Ghiţă este aproape absent, rezumându-se la câteva detalii,
precizate în incipitul operei "înalt şi spătos", pentru ca, mai apoi, trăsăturile
cârciumarului, precum expresia chipului, tonul ori vocea, să reflecte transformările
sale sufleteşti. 
   Portretul moral este ilustrat în concordanţă cu involuţia personajului, debutând
odată cu momentul venirii lui Lică la moară. Acțiunea are un subiect concentrat,
desfășurat pe 17 capitole, ritmul este neomogen, cu acumulări și izbucniri de
tensiune epică, în concordanță cu frământările personajului. La început, Ghiţă îşi ia
toate măsurile de apărare împotriva figurii demonice apărute: merge la Arad să-şi
cumpere două pistoale, îşi face rost de doi câini şi îşi angajează o slugă, pe Marţi.
Deşi înţelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiţă nu se poate sustrage ispitei
câştigului, mai ales că îşi dă seama de influenţa sa. Bun cunoscător al psihologiei
umane, Lică se foloseşte de patima lui Ghiţă pentru bani spre a-l atrage drept părtaş
la faptele sale necurate.
  Gesturile şi gândurile cârciumarului trădează zbuciumul său interior, contribuind
la realizarea analizei psihologice. Naratorul redă transformările personajului: Ghiţă
devine "de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca
mai înainte", iar cu Ana "îşi pierdea lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe".
Devine interiotizat, mohorât, violent, în relaţiile cu cei din familia sa fiind brutal.
Ajunge să regrete faptul că are familie şi ca nu-şi poate asuma total riscul
îmbogăţirii alături de Lică "întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și
copii". Personajul îşi realizează autocaracterizarea "Ei! Ce să-mi fac!? Aşa m-a
lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? ". Sub
pretextul că o voinţă superioară îi ghidează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine
subordonat în totalitate Sămădăului.
  Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică.  Acesta îşi dă seama că Ghiţă e
om de nădejde şi chiar îi spune acest lucru "Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în
sufletul tău, şi eşti om cu minte". Totuşi, Sămădăului nu-i convine ideea unui om pe
care să nu-l știe de frică şi de aceea treptat distruge imaginea de om onest pe care
Ghiţă o avea în faţa oamenilor. (conflictul exterior). Astfel, cârciumarul se trezeşte
implicat fără să-şi dea seama în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei şi a
unui copil. Este eliberat "pe chezăşie" şi jură strâmb la proces, devenind complicele
lui Lică.  Acesta  are şi momente de sinceritate, în care îşi cere iertare soţiei şi
copiilor. Axa vieţii morale a personajului este distrusă treptat, ajungând să se simtă
înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă.
De ruşinea lumii şi de dragul celor apropiaţi, consideră ca ar fi mai bine să plece de
la moară, motiv pentru care începe să colaboreze cu Pintea. În ciuda aparentei
redresări, Ghiţă nu este sincer în totalitate cu Pintea, în speranţa unei îmbogăţiri
ulterioare, nemenţionându-i acestuia că îşi opreşte jumătate din sumele aduse de
Lică.
  Declinul lui Ghiţă atinge apogeul în momentul în care, orbit de furie şi dispus să
facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia în braţele Sămădăului. Speră
până în ultimul moment că Ana va rezista influenţei lui Lică, dar, dezgustată de
laşitatea soţului său, i se dăruieşte, deoarece, în ciuda nelegiurilor comise, Lică e
"om", pe când Ghiţă "nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti".
Dându-şi seama de infidelitatea soţiei,  Ghiţă o ucide pe Ana. Din ordinul lui
Lică, Ghiţă este omorât de Răuţ, sluga sa, iar cârciuma este incendiată într-un final
apoteotic al degradării personajului.
   În relaţiile cu celelalte personaje, Ghiţă demonstrează diferite atitudini. Faţă
de Lică, este fidel şi supus iniţial, însă ulterior doreşte să se răzbune pe el,
evidenţiindu-se astfel aspecte contrastante ale raportului faţă de Sămădău. Faţă de
copii şi soţie manifestă sentimente de dragoste, ce sunt însă transformate în
indiferenţă sub impactul banilor, în vreme ce cu Pintea nu este complet onest, iar
soacrei îi poartă un respect imens.
    Evoluţia personajului surprinde declinul său de la statutul de personaj pozitiv la
ce de personaj negativ, degradare datorată impactului cu firea demonică a
antagonistului.
     Destinul tragic al lui Ghiţă sugerează caracterul didactic, moralizator al nuvelei,
o lume în cadrul căreia dreptatea primează, în care toate personajele sunt
sancţionate pentru faptele lor. Lăcomia lui Ghiţă, factor ce a declanşat
dezumanizarea, este criticată în mod indirect prin spusele bătrânei din incipit şi
final, ce pun accent pe valorile ancestrale ale lumii arhaice, şi anume onoarea şi
umilinţa: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit” / ,,Așa le-a fost dat”.
    În concluzie, Slavici reuşeşte să contureze în cadrul nuvelei un personaj
monumental în literatura română, arta construcţiei fiind apreciată în opera "Arca lui
Noe" de Nicolae Manolescu  drept "o reprezentare complexă, tridimensională, a
personajului, observat atent din mai multe unghiuri".