3.3.

DEFORMAREA AGREGATELOR POLICRiSTALINE

În practică materialele metalice se utilizează de regulă sub formă de agregate policristaline nu de
monocristale (cristale unice), alcătuite dintr-un ansamblu de cristale cu orientare diferită, legate între ele
prin limitele de grăunţi. Influenţa limitelor de grăunţi se poate pune în evidenţă prin următoarea
experienţă: dintr-un material metalic cu grăunţi mari se izolează două cristale adiacente care prezintă o
suprafaţă de separare aproape plană. Se decupează din acest cristal o epruvetă în forma literei H în care
legătura transversală să treacă prin limita de grăunţi, iar cele două părţi să se găsească una într-un
grăunte, cealaltă în altul (figura 3.12, (a)). Dacă epruveta este supusă la întindere, părţile laterale suferă
o micşorare a secţiunii, iar regiunea de la limita grăunţilor o îngroşare accentuată, ceea ce arată că
limitele dintre grăunţi îngreunează deformarea prin alunecare. De aici rezultă faptul că metalele cu
grăunţi fini au rezistenţă mare, duritate şi rezilienţă mai mari decât cele cu grăunţi mari.

a) b)
Figura 3.12. Influenţa limitelor dintre grăunţi:
a - proba înainte de încercare;
b - proba după încercarea la întindere.

Pentru punerea în evidenţă a deformării agregatelor policristaline se ia o probă care se lustruieşte

şi se strînge uşor între fălcile unei menghine. La suprafaţă se vor observa denivelări diferite la diferiţi
grăunţi, în funcţie de orientare (figura 3.13, (a),( b)).

a) b)
Figura 3.13. Punerea în evidenţă a deformării agregatelor policristaline:
a - proba înainte de deformare; b - proba după deformare la rece.

Orientarea preferată. Dacă materialul metalic policristalin (figura 3.14, a) este deformat la
rece mai puternic, se observă modificarea formei grăunţilor care devin alungiţi paralel cu direcţia de
deformare (figura 3.14, b), prezentând ceea ce se numeşte orientare preferată, caracterizată prin

93
anizotropia proprietăţilor. În general, orientarea preferată constituie un inconvenient. De pildă în cazul
magneziului (reţea h.c.), o bară puternic laminată la rece prezintă orientare preferată, fapt care împiedică
deformarea în continuare.

a) b)
Figura 3.15. Formarea
Figura 3.14. Punerea în evidenţă a orientării preferate: urechilor - festoane - la
a - proba înainte de deformare; b - proba după deformare. ambutisarea unei table de
aluminiu.

Orientarea preferată nu poate fi îndepărtată nici prin tratament termic şi nici prin prelucrări la
temperaturi înalte. La metale cu reţea cubică cu feţe centrate, ca de exemplu la ambutisarea tablei de
cupru, datorită orientării preferate se formează patru urechi (festoane) fiecare reproducând o direcţie
după care rezistenţa la deformare este mai mică (figura 3.15). Pericolul formării urechilor (festoanelor)
constă în aceea că în timpul prelucrării, la o prelucrare ulterioară, sau în funcţionare poate produce
l'isiirarea materialului. In alte cazuri, orientarea preferată este convenabila şi constituie scopul laminării
şi al tratament termic. Astfel tabla silicioasă de tranformator cu grăunte grosolan şi cu orientare preferată
cît mai perfectă prezintă permeabilitate magnetică foarte bună şi reducerea accentuată a pierderilor prin
histerezis în miezul transformatorului.
Fibrajul la rece. Prin creşterea gradului de deformare, grăunţii se alungesc foarte mult,
căpătând aspectul unor fibre. Prin urmare, în ceea ce se cunoaşte sub numele de fibraj la rece care
reprezintă o textură de deformare, fibrele reprezintă limite de grăunţi puternic alungiţi.
Textura se poate obţine prin diferite procedee. în exemplul de mai sus este vorba de textura de
deformare.
Ecruisarea metalelor. Dacă materialul metalic este deformat din ce în ce mai mult, se constată
că este necesar să se crească mereu tensiunea, materialul metalic devine mai rezistent, duritatea sa
creşte, scade rezistenţa la coroziune, scad proprietăţile electrice, starea respectivă poartă numele de stare
ecruisată, iar fenomenul (procesul) poartă numele de ecruisaj, ecruisare sau durificare prin deformare.
Capacitatea de ecruisare a unui metal este caracterizată prin coeficientul de ecruisare care este
egal cu panta curbei tensiune-deformaţie. Întrucât coeficientul de ecruisare, în domeniul deformaţiei
plastice, are rolul pe care modulul de elasticitate îl are în domeniul deformării elastice, se mai numeşte şi
modul de plasticitate. El variază de la metal la metal, depinzînd de tipul reţelei cristaline. De pildă, la

94
metale hexagonale compacte este mic, iar la metale cu reţea cubică cu feţe centrate este mare, în funcţie
de orientare. Explicarea ecruisajului prin teoria dislocaţiilor are în vedere faptul că ecruisarea este
determinată de frînarea mişcării dislocaţiilor de către bariere sau piedici, care se formează în metale,
chiar în procesul deformării plastice, cum sunt: interacţiunea elastică dintre dislocaţii, formarea unor
dislocaţii imobile ş.a. Ecruisarea este influenţată şi de bariere preexistente, cum sunt limite de grăunţi,
precipitate microscopice ş.a. La limitele de grăunţi se concentrează dislocaţii care formează grupări de
dislocaţii, ele neputînd trece prin limite.
Ecruisajul prezintă importanţă mare în folosirea metalelor în tehnică. În unele cazuri, ecruisajul
este nedorit, reprezentând o cheltuială în plus atunci când este necesară întreruperea deformării plastice
şi efectuarea unei recoaceri (încălziri). Tratamentul termic suplimentar măreşte costul prelucrării şi
respectiv costul produsului.
În numeroase cazuri, ecruisajul este convenabil. Astfel modificând gradul de ecruisaj se pot
modifica în limite largi caracteristicile mecanice ale unor materiale metalice. Astfel, prin deformare la
rece se pot mări rezistenţa mecanică şi rezistenţa la uzură a alamelor, modificând gradul de ecruisaj, cu
scăderea corespunzătoare a plasticităţii. Prin ecruisare, cuprul care are duritate şi rezistenţă relativ mici,
capătă caracteristici de rezistenţă şi duritate mai mari. Rezistenţa la rupere a unor oţeluri inoxidabile se
poate dubla prin deformare la rece.
Unele procese tehnologice de largă utilizare nu ar fi posibile dacă deformarea plastică la rece
nu ar fi însoţită de ecruisaj. Ca un exemplu se poate menţiona ambutisarea adîncă. În figura 3.16, a, b, c
se prezintă procesul de ambutisare adâncă a unei cupe. Dacă nu s-ar produce ecruisajul, în urma
poansonului ar rezulta o gaură circulară.

a) b) c)
Figura 3.16. Procesul de ambutisare a unei cupe:
a - foaie nedeformată în matriţă; b - începutul deformării; c - scoaterea cupei din matriţă.

Metalele care se ecruisează repede se ambutisează uşor, pe când cele care se ecruisează încet
sunt mai greu de ambutisat. Trefilarea sârmei nu s-ar putea realiza dacă nu ar exista ecruisajul.

95