Sunteți pe pagina 1din 3

Matei Bogdan-Ștefan

Școala Doctorală de Arte


anul I
Pedagogie I
Modul Pu I

Sistemul de învățământ elvețian

Sistemul de învățământ elvețian este diferit de la un sistem administrativ la altul,


Elveția este un stat federal și este împărțită în 23 de unități administrativ-teritoriale numite
cantoane. În funcție de zona geografică și de administrația cantonului respectiv, se stabilesc
și sistemele de învățământ și limba oficială de predare.

Profesorul și cariera didactică

Planurile de învățământ sunt reglementate în funcție de fiecare unitate administrativ-


teritorială, acestea fiind elaborate de grupuri de experți în educație, profesori și specialiști în
psihologie, deși aceste direcții sunt trasate, profesorul și școala au liberatea de a manageria
metodele de predare.
Pentru predarea la nivel de școală gimnazială este nevoie în primul rând de o
diplomă de master în domeniul de specialitate ales, ulterior trebuie accesat un modul
pedagogic similar cu cel din România, profesorii își pot practica meseria inclusiv pe
parcursul acestei specializări pedagogice (acestea difera de la canton la altul). Cursul de
formare a profesorilor durează în mod normal cinci ani. Profesorii potențiali sunt evaluați din
punct de vedere moral și psihologic.
Statutul profesorilor în societate este unul foarte bun, iar salariile sunt pe măsura,
media anuală a unui salariu în domeniul educației în Elveția dupa 10 ani de activtate ajunge
in jurul sumei de 295.957 RON.

Educabilul și școala

Învățământul în Elveția este obligatoriu și gratuit și are o durata de până la 11 ani (in
funcție de canton), copiii începând să fie introduși in sistem de la vârsta de 4 ani.
Fiecare canton este responsabil pentru elaborarea curriculumului, inclusiv a
perioadelor săptămânale de predare pe materie și clasă. Nu există un curriculum național.
Cu toate acestea, Constituția federală obligă Cantonele să își coordoneze și să armonizeze
sistemele de învățământ în ceea ce privește structura și obiectivele.

Sistemul este format astfel:

- 2 ani de grădiniță, 6 ani de școală primară sau în alte cantoane 8 ani de școală
primară (unde gradinița este inclusă).
- în primii 4 ani nu există sistem de notare sau teme pentru acasă (învățământul
primar, primul ciclu)
- în ceilalți 4 ani (învățământ primar al doilea ciclu) se introduc limbiile străine, testele
și temele și sistemul de notare
- notele sunt de la 1 la 6
- după cei 8 ani, urmează încă 3 de școală secundară (vârsta de 12-15 ani)
Matei Bogdan-Ștefan
Școala Doctorală de Arte
anul I
Pedagogie I
Modul Pu I

- educabilii sunt împărțiți în funcție de performanțele lor din școala primară


- în cele mai multe cantoane exsita doua direcții de formare a acestor grupuri de elevi,
dupa ce au fost îmărțiți: pre-bacalaureat ( cerințe ridicate, pentru elevii cu rezultate
foarte bune, de aici pot merge la universitate sau colegiu), grupul general ( rezultate
satisfăcătoare, pregătirea pentru școli vocaționale), rezultă faptul ca este un sistem
destul de competitiv
- un an școlar începe din august sau septembrie (în funcție de canton) și se termină în
iulie
- în general o zi de școală începe de la 8 și se termină la 16:00
- materialele școlare sunt gratuite în învățământul obligatoriu.

Conform statisticilor PISA din ultimii ani, sistemul de învățământ elvețian se află în
topul mondial în ceea ce privește calitatea actului de învățare.

Avantaje: caliatatea sistemului, materialele școlare gratuite, învățământ gratuit,


integrarea altor educabil (străini) nu imiplică un proces dificil
Dezavantaje: competitivitatea (asemenea sistemului românesc)
Matei Bogdan-Ștefan
Școala Doctorală de Arte
anul I
Pedagogie I
Modul Pu I

Webografie

Switzerland
https://www.compareyourcountry.org/pisa/country/che?lg=en

Key features of the education system


https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/switzerland_en

Sistemul de învățământ elvețian


https://www.youtube.com/watch?v=OLnq_WPvPWc&ab_channel=WelcometoSwitzerland

S-ar putea să vă placă și