Eseu comparativ intre doua sisteme educationale.

In ultimii 50 de ani, numarul absolvenilor de facultate din tarile dezvoltate a crescut cu aproape 200%, potrivit unui raport al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) din 2011. Calitatea educatiei s-a imbunatatit in toata zona OECD, insa in unele tari, rata de absolvire in invatamantul superior a crescut semnificativ. Printre aceste tari se numara Olanda si Finlanda. Desi este o tara mica, Finlanda, in comparatie cu celelalte membre OECD, ponderea in populatia total a celor care urmeaza o forma de invatamant post gimnazial este de 37%. Rata absolventilor de facultate a crescut cu 1,8% anual, in perioada 1999-2009. Cei mai multi absolventi de liceu din Finlanda se indreapta catre facultati cu profil tehnic, cum ar fi ingineria, productie sau constructiile. Situata pe locul 7 din 20, in raportul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) din 2011 privind evaluarea internationala a elevilor, Olanda, comparativ cu Finlanda care ocupa locul 1 in aceasta clasificare, se remarca printr-un grad ridicat al autonomiei scolare, un factor determinant pentru succes este disponibilitatea de a investi financiar in educatie. Modelul olandez are la baza principiul autonomiei in educatie, ce presupune o descentralizare la toate nivelurile: autonomia de a crea scoli (fiecare cetatean care are posibilitatea de a crea scoli are libertatea de a o face, fara a avea nevoie de avize, acreditari etc. din partea guvernului); autonomia de orientare (scolile pot fi organizate si create pe baza diferitelor credinte religioase, ideologii sau perspective educationale); autonomia de organizare (scolile sunt libere in alegerea metodelor si materialului didactic) . In ceea ce priveste libertatea de orientare, in timp ce scolile publice au obligatia de a primi pe toti acei elevi care bat la poarta, scolile private pot refuza pe acei elevi care nu corespund specificitatii acelei scoli (de exemplu, scoala cu specific religios catolic, islamic etc). Se face de asemenea si o distinctie intre scolile albe si scolile negre (80-90% dintre elevi sunt imigranti).

Cu privire la libertatea de organizare, unitatile scolare din aceasta tara au posibilitatea de a alege ce cursuri sa faca, ce manuale s aleaga si ce salarii sa ofere profesorilor . Sistemul finlandez de educatie este si el unul descentralizat, dar, spre deosebire de cel olandez, mai aplecat spre ideea de egalitate de sanse. Reforma educationala de aici, inceputa in anii 70, a avut la baza ideea uniformitatii. Aceasta este tradusa prin faptul ca peste tot, in tara, elevii studiaza pana la varsta de 16 ani un trunchi comun de discipline (studiind de pe aceleasi manuale si programe scolare) iar profesorii au acelasi statut . In ciuda acestei uniformitati, care diferentiaza sistemul finlandez de cel olandez, scolile finlandeze beneficiaza de autonomie in gestiunea banilor pe care ii primesc de la stat. Gestionarea banilor de catre unitatile scolare duce la o repartizare corecta a lor, in functie de nevoile specifice ale fiecarei scoli. Eforturile de descentralizare din anii 70 au inceput prin concedierea a 90% din functionarii de la Ministerul Educatiei, in prezent lucrand la acest minister in jur de 300 de persoane. Finantarea invatamantului se face in proportie de 50% de la bugetul de stat (minister) si 50 % de la comunitatile locale (comune). Aceasta modalitate de finantare face ca Ministerul Educatiei sa defineasca liniile directoare ale programelor educationale, lasand totusi in sarcina comunelor o mare marja de initiativa. Comunele asigura pentru scoala primara (obligatorie, 7-16 ani) gratuitatea materialului didactic, o masa calda la pranz gratuita, medicina scolara si transport gratuit . Scolile private sunt destul de putine in Finlanda iar acelea care exista sunt 100% finantate de stat. Astfel, ele trebuie sa se conformeze programei si normelor scolilor publice. Ceea ce diferentiaza sistemul olandez de cel finlandez este gradul mare de libertate pe care parintii il au in alegerea tipului de scoala (public sau privat). Din moment ce ambele forme de educatie primesc finantare egala de la stat, nu exista pentru parinti obstacole de ordin financiar in alegerea lor. In virtutea principiului concurentei, care se aplica in acest stat intr-un grad destul de ridicat, ca urmare a programului bazat pe cupoane (school voucher programs), parintii pot sa-si trimita copiii la alta scoala, daca nu sunt multumiti de calitatea actului educational oferit de o anumit unitate scolara. Cheltuiala transferului de la o scoala la alta este suportata de
2

catre stat, suma pe care ministerul de resort ar acorda-o pentru cheltuielile cu un elev, urmand sa fie transferata la scoala publica sau privata dorita de parintii acelui elev . Se ajunge astfel la furnizarea unei educatii de calitate, raspunzand in acelasi timp nevoilor si alegerilor facute de parinti. In cadrul ambelor sisteme educationale, atat cel olandez cat si cel finlandez, dreptul la educatie este garantat prin Constitutie, insa, in Olanda scolile private si cele publice primesc finantare egala. In jur de 70% din elevii de scoala primara si secundara frecventeaza in prezent scoli private; in timp ce in Finlanda bugetul alocat anual de catre stat sectorului educational este de aproximativ 6% din PIB.