Don Giovanni

Creator al unui important capitol din istoria operei, Wolfgang Amadeus Mozart este
singurul compozitor al clasicismului care a acordat acestui gen o pondere deosebită. Acesta
preia tradițiile spectacolului muzical așa cum se prezenta în perioada primei jumătăți al
secolului XVIII și dă prin creația sa lirică sinteza necesară pentru a sluji de concluzie celor
două secole de dezvoltare anterioară stabilind totodată perspective ce deschid drumul
romantismului. Creator de noi forme, el pornește de la „opera seria”, pentru a ajunge la
„drama giocoso”, de la „singspiel” (gen muzical dramatic german, datând din perioada
barocului în care textul vorbit alternează cu cântece și dansuri) la comedia muzicală, creând
de asemenea și primul basm muzical din istoria operei. Dramaturg de mare rafinament,
Mozart își asigură, în colaborarea cu literați ai timpului (cel mai însemnat fiind Lorenzo da
Ponte), condițiile unei arte portretistice de mare diversitate, perfect încadrate în spiritul unui
teatru realist. De altfel, însăși mijloacele de realizare muzicală ale operelor sunt de o
uimitoare diversitate.
Don Giovanni este o operă în două acte, în limba italiana, pe un libret de Lorenzo da
Ponte, care a avut premiera la Praga pe 29 octombrie 1787. Mozart, prin temperamentul său
plin de vitalitate, printr-un dezvoltat simţ al umorului, a preferat în domeniul operei tipurile
comice, opera bufă şi singspielul, de acee majoritatea operelor sale aparţin acestor două tipuri.
Una singură reprezintă un caz singular, aceasta fiind Don Giovanni. Iniţial, compozitorul a
intitulat-o opera bufa. Libretistul său, cunoscutul poet şi dramaturg Lorenzo da Ponte, figură
insolită a acelor vremuri, personalitate nonconformistă, apropiată de cea a muzicianului, a
optat, însă, pentru denumirea de dramma giocoso. Această operă rămâne unică în creaţia
mozartiană, cât şi în istoria genului, până în secolul XX. E cea mai originală sinteză între
tragic şi comic care s-a creat vreodată în operă. Don Giovanni este considerată una dintre cele
mai mari capodopere din istoria muzicii şi reprezintă un punct de referinţă pentru cultura
occidentală. Nu este surprinzător, aşadar, faptul că s-a bucurat de un şir nesfârşit de puneri în
scene.Înainte de sfârşitul secolului XVIII, întreaga Germanie cunoştea această lucrare.În nicio
altă operă a lui Mozart şi Da Ponte caracterizarea psihologică şi maiestria muzicală a
personajelor nu atins nivelul celor din Don Giovanni. Mozart a dat consistenţă fragmentelor
dialogate, dinamizând compoziţia, şi a recurs la modulaţia tonală a muzicii instrumentale
astfel încât până şi ariile izolate să îşi piardă statismul şi să exprime bogata paletă de
sentimente şi emoţii umane.
Personajele opereri sunt :

 Don Giovanni (bariton) – nucleul generator al tragicului şi al comicului

deopotrivă
 Leporello (bas) – servitorul lui Don Giovanni, personaj comic
 Il Commendatore (Don Pedro) (bas) – personaj tragic
 Donna Anna (soprană) – fiica comandorului, logodnica lui Don Ottavio
 Don Ottavio (tenor) – logodnicul Donnei Anna
 Donna Elvira (soprană) – fostă iubită sedusă şi abandpnată de Don Giovanni
 Masetto (bas) – un tânăr ţăran
 Zerlina (soprană) – logodnica lui Masetto
Corul era format din ţărani, funcţionari, muzicieni.

Actul I - Plimbându-se prin faţa casei comandantului, Leporello mormăie înciuiat. S-a
săturat de înjosirile și mai ales de emoțiile pe care i le oferea cu dărnicie stapânul său. Cu fața
ascunsă sub o mască, Don Giovanni coboară grăbit scările casei, urmat de Donna Anna, fiica
comandorului. Revolta împotriva necunoscutului, care a sedus-o, se amestecă în sufletul ei cu
admirația pentru farmecul lui irezistibil. Scena aceasta ciudată este întreruptă de apariția
comandorului, care zărindu-l pe necunoscut, trage spada. Brațul său se va pleca însă în fața
tineretii. Lovit de moarte, comandorul se prăbușește. Don Giovanni se mistuie în întunericul
nopții. În fața corpului neînsuflețit al batrânului, Donna Anna jură să se răzbune. Don Ottavio,
logodnicul ei, o va ajuta. Abia scăpat din această primejdioasă aventură, Don Giovanni e gata
să se lase antrenat într-o alta, tentat de silueta atrăgatoare a unei femei pe care o zărește în
stradă. Dezamăgit, când îsi dă seama că a reîntâlnit-o pe Donna Elvira, fosta lui iubită care-l
urmărește cu reproșurile și dragostea ei, Don Giovanni se face nevăzut, lăsându-l pe Leporello
să rezolve situația. Șiretul valet va ști într-adevăr să se descurce. El o consolează pe Donna
Elvira, arătându-i catalogul impresionant, neîncheiat încă, al victimelor stăpânului său. Între
timp, Don Giovanni își alege o nouă victimă: mireasa lui Masetto - frumoasa Zerlina. Nuntașii
sunt poftiți să petreacă la palatul său, dar Masetto care a priceput intențiile cavalerului,
nutrește gânduri de răzbunare. Leporello face tot posibilul ca să-l liniștească, în timp ce
stăpânul său încearcă cu abilitate s-o convingă pe Zerlina de sinceritatea sentimentelor sale.
Apariția inoportună a Donnei Elvira îi strică planurile și nefericita femeie îi dezvăluie Zerlinei
crudul adevăr, pe care ea însăși îl aflase de la Leporello. Donna Anna, împreună cu Don
Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului
comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna
Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul
ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don
Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei
doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au împăcat, dar apariția lui Don Giovanni stârnește din nou
gelozia lui Masetto. În grădină au apărut trei oaspeți mascați: Dona Elvira, Donna Anna și
Don Ottavio. Invitați de Leporello, ei pătrund în palat. Nepasător, surâzator și ceremonios,
Don Giovanni nu dă multă atenție oaspeților, preocupat de izbânda să care, de această dată
însă, va întârzia să vină. Sărind în ajutorul Zerlinei, dezvăluindu-și identitatea, Donna Elvira,
Donna Anna și Don Ottavio îl acuză pe cavaler de crimele săvârșite. Descoperit, Don
Giovanni își face loc cu spada în mână și dispare în adâncurile palatului.
Actul II - Îmbrăcat cu hainele stăpânului său, Leporello pătrunde în apartamentul
Donnei Elvira. Înșelată de cuvintele pătimașe pe care i le șoptește cel pe care îl crede iubitul
ei, Donna Elvira dispare împreună cu Leporello. Nestingherit, Don Giovanni își poate adresa
cuvintele de dragoste cameristei Donnei Elvira. În locul celei așteptate își face apariția
Masetto cu o ceată de oameni înarmați după el. Luându-l drept Leporello, din cauza hainelor,
Masetto ascultă sfaturile lui Don Giovanni, trimitându-și oamenii care încotro, în căutarea
presupusului stăpân. Dându-și seama prea târziu de eroare, Masetto încasează o bătaie
strașnică de la Don Giovanni, care dispare în noapte, dar mângâierile Zerlinei îl vor consola.
În acest timp Leporello a ajuns cu Donna Elvira în grădina casei comandorului. Încercând să
fugă, se vede înconjurat de dușmanii stăpânului său care hotărăsc fără șovăire moartea
vinovatului. Dezvăluindu-și identitatea, Leporello reușește să scape. Copleșită de durere în
fața acestei noi mârșăvii pusă la cale de Don Giovanni, Donna Elvira se simte totuși cuprinsă
de milă și compasiune, presimțind ca pedeapsă nu va mai întârzia. În cimitirul unde s-a ascuns
împreună cu Leporello, Don Giovanni zărește statuia comandorului ucis. Bătându-și joc de el,
îl invită la serbarea pe care o dă în acea seara la palatul său. Spre groaza lui Leporello, statuia
pare a înclina capul în semn de încuviintare. O voce de tunet îi anunță lui Don Giovanni
apropiatul sfârșit. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător.
Donna Anna încearcă să explice sentimentele ce o leagă, în ciuda dorinței ei, de Don
Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale și a fidelității față de logodnicul ei, ea nu
urmărește de fapt decât să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o și pe care l-ar prefera
oricând molatecului Don Ottavio. În palatul său, Don Giovanni ia masa. E vesel și fredonează
câteva din melodiile la modă, între care și o celebră arie din opera "Nunta lui Figaro". Donna
Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului. Speranțele sale se lovesc
însă de un dispreț jignitor. Retrăgându-se, Donna Elvira rămâne împietrită în prag. La fel și
Leporello: statuia comandorului urcă amenințătoare scările. A venit să-și împlinească
răzbunarea. Flăcările se ridică din toate părțile, zidurile se prăbușesc, ultima clipă a lui Don
Giovanni a sosit. Atingându-l, mâna statuii îi transmite fiorul înghețat al morții. Viața își reia
cursul ei normal. Amintirea cavalerului va dăinui însă pentru toate cele care l-au cunoscut,
chiar și pentru o clipă doar, dăruirea; și în sufletul îndurerat al Donnei Elvira, și chiar în acela
al Donnei Anna, care îi cere logodnicului ei răgazul unui an de gândire până la căsătorie