Cazurile substantivelor

Cazul  forma pe care o ia substantivul pentru a exprima raporturile şi funcţiile

sintactice într-un enunţ.

CAZUL PARTICULARITĂŢI
NOMINATIV Indică cine face acţiunea sau despre cine este vorba în enunţ. Substantivele
(N.) în nominativ au funcţia sintactică de subiect sau nume predicativ.
Băiatul aleargă în pădure.
El este fratele meu.
ACUZATIV Arată:  beneficiarul unei acţiuni  Tatăl îl învaţă pe copil să joace fotbal.
(Ac.)  locul unei acţiuni;  Noi mergem la munte.
 caracteristica unui obiect;  Cadoul de la Ana îmi place mult.
Substantivul în acuzativ răspunde la: cine?, ce?, pe cine?, pe ce?, unde?, de
la cine?, cu cine, cu ce scop, despre ce, din ce cauză, cum?, când? etc.
Substantivul în acuzativ este însoţit de prepoziţii precum: cu, în, de la, de,
la, dinspre, din, lângă etc.
DATIV (D.) Arată beneficiarul sau ţinta unei acţiuni.
Profesorul îi explică elevului lecţia.

Cui îi explică profesorul?

Substantivul răspunde la întrebarea cui? adresată un verb sau unui adverb.
GENITIV (G.) Arată posesia.
Cartea este a elevului. Cartea elevului este pe bancă.

a cui este cartea? Cartea cui?

Substantivul în genitiv răspunde la întrebările: a, al, ai, ale cui?
Substantivul în genitiv poate fi însoţit de articole genitivale: a, al, ai, ale.

VOCATIV (V.) Este cazul adresării. Substantivul în vocativ se desprte de restul enunţului
prin virgule. Substantivul în vocativ nu are funcţie sintactică. La sfârşitul
enunţului ce conţine un substantiv în vocativ se notează semnul exclamării.
Atenţie, elevilor, la despărţirea în silabe!