Slide 4

Patologie intracraniană

Dacă o stare patologică afectează oricare dintre cele trei componente sau este
introdusă o componentă nouă în volumul fix al craniului, atunci acest echilibru
poate fi întrerupt.

De exemplu, dacă un pacient dezvoltă o tumoare pe creier, o nouă componentă (cu

propriul volum și contribuție proprie la presiunea intracraniană) este introdusă în
cavitatea craniană. Inițial, pe măsură ce tumora este în creștere, volumul acesteia
poate fi suficient de mic încât volumul craniului să o acomodeze și să poată fi
utilizate mecanisme compensatorii pentru a menține o presiune intracraniană
normală.

Principalele mecanisme compensatorii sunt drenajul crescut al sângelui sau al

lichidului cefalorahidian din cavitatea craniană, permițând la rândul său să fie creat
spațiu pentru această nouă leziune. Aceasta înseamnă că presiunea intra-craniană
rămâne normală

Slide 5

Cu toate acestea, dacă tumoarea continuă să crească, aceasta va atinge o anumită

dimensiune în care aceste mecanisme compensatorii vor deveni epuizate, astfel
încât nu va mai fi posibil un drenaj suplimentar al sângelui sau LCR.

În acest moment, echilibrul se întrerupe și pacientul intră într-o stare decompensată

în care presiunea intracraniană va începe să crească
Slide 6

În absența patologiei, mecanismele homeostatice mențin o presiune intracraniană

normală ca răspuns la mici fluctuații ale volumului intracranian. Într-adevăr, în
prezența patologiei cu un volum mic, mecanismele noastre compensatorii asigură,
de asemenea, că presiunea intracraniană rămâne menținută.

Pe măsură ce patologia intracraniană crește în dimensiune, pacientul va intra în

stare decompensată, prin care creșteri mici ale volumului intracranian duc la o
creștere mare a presiunii intracraniene.
Dacă patologia intracraniană crește și mai mult în dimensiune, fără intervenție,
presiunile intracraniene cresc și mai rapid, ceea ce poate duce la hernierea
creierului.

Slide 7

Dacă tumoarea continuă să crească fără intervenție, presiunea intracraniană va

crește până la o astfel de măsură încât componenta craniană finală, parenchimul
creierului, se va schimba în poziție și se va deplasa, aceasta se numește hernie.

Există mai multe tipuri de hernie, în funcție de ce parte a creierului este deplasată,
dintre care cele mai grave sunt hernia uncală și amigdaliană

Hernierea uncală se referă la deplasarea părții mediale a lobului temporal (uncus)

sub tentorium cerebelli

Hernia amigdaliană apare atunci când amigdalele cerebeloase sunt forțate în jos
prin foramen magnum, provocând compresie pe trunchiul cerebral (fatală dacă nu
este tratată)