HEMODINAMICA

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

Dalloul Mohamed

Puie Vlad

Radu Armand

Popescu Luca
CUPRINS
1.HEMODINAMICA : GENERALITATI
2.PRESIUNE ARTERIALA: PRINCIPII/ASPECTE
TEORETICE
3.METODE DE DETERMINARE
4.PATOLOGIE
5.BIBLIOGRAFIE
1.HEMODINAMICA
Hemodinamica este mișcarea fluxului sanguin. Sistemul circulator este controlat prin
mecanisme de conservare a sângelui, unde răspunsul circulator este monitorizat în mod constant
și adaptat la condițiile și mediul organismului. Astfel, hemodinamica explică legile fizice care
guvernează fluxul de sânge în vasele de sânge. Relațiile pot fi mai provocatoare, deoarece vasele
de sânge sunt complexe, cu multe moduri de a intra și de a ieși din sânge în condiții
schimbătoare.
Hemodinamica este supusă în primul rând legilor mecanicii fluidelor la prima vedere.
Dar fluidele sunt medii continue, în timp ce sângele este o suspensie discontinuă complexă.
Măsurătorile presiunii, debitului, vâscozității și vitezei sângelui sunt legate în același mod ca în
mecanica fluidelor, dar sunt numărate diferit. Într-adevăr, Efectul Fåhræus–Lindqvist arată
migrarea globulelor roșii. George B. Thurston a exploatat, de asemenea, această proprietate
pentru a distinge curgerea învelișului de fluxul . Astfel, profilul de viteză al fazelor solide
(globule roșii) și al fazelor fluide (plasmă) este diferit de mecanica fluidelor, care influențează
raportul presiune/debit în Poiseuille. legea în rețeaua cardiovasculară și rezistența vasculară.
Vâscozitatea sângelui este așadar și complexă deoarece este difazică spre deosebire de
vâscozitatea dinamică sau de vâscozitatea cinematică care caracterizează consistența unui fluid
pur, continuu și omogen. Rezultatul este determinat de variabilele vitezei, debitelor, vâscozității
și presiunilor în circuitele propriu-zise caracterizate prin calibrul și caracteristicile elastice ale
pereților acestora, având ca surse de energie cinetică pompe mecanice, formate din mușchi și
valve. Contributorii cheie la hemodinamică includ energia cardiacă, volumul sanguin, respirația,
diametrul și rezistența vaselor și vâscozitatea sângelui. Prin urmare, menţinerea unei presiuni
eficiente a sângelui, mai ales în segmentul arterial al sistemului vascular este obligatorie pentru
ca sângele să ajungă de la inimă la ţesuturi şi inapoi la inimă.
Rolul circulatiei sangvine este satisfacerea necesitatilor tesuturilor organismului - sau cu
alte cuvinte transportul substantelor nutritive la tesuturi, indepartarea produsilor reziduali,
transportul hormonilor dintr-o parte a corpului intr-alta si, in general, mentinerea unui echilibru
adecvat in roate lichidele tisulare ale corpului pentru supravietuirea si functionarea optima a
celulelor.Aceasta se realizează prin :

 ARTERE- strat muscular important- transport sange ejectat de cord- -sub presiune
 VENE - strat muscular subtire-- se destind-- valvele-- sangele se intoarce la cord
 CAPILARE- faciliteaza schimburile rapide intre sange si fluidul interstitiar
 PRESIUNE- forta exercitata de catre acesta asupra peretilor vasului
Dilatarea și contracția vaselor de sânge ca răspuns la modificările tensiunii arteriale. Vasele de sânge
au capacitatea de a se lărgi sau de a se îngusta pentru a controla fluxul sanguin și a-l menține constant.
2. PRESIUNE ARTERIALA
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sânge, pompată de inimă, împotriva
pereților arterelor. Tensiunea arterială este definită ca o forță care permite sângelui să circule
prin toate organele. Este determinată de două valori ale tensiunii arteriale sistolice, cea mai mare
valoare și ale tensiunii arteriale diastolice, cea mai scăzută. Valorile tensiunii arteriale sunt
indicate prin două numere a căror unitate este milimetrii de mercur (mmHg)
Pentru simplitate :
→ Cifra de sus (cel mai mare) este tensiunea arterială când inima se contractă = presiunea sau
tensiunea sistolice
→ Cifra de jos (cel mai mic) este tensiunea arterială în artere când inima se relaxează =
presiunea sau tensiunea diastolică

Tensiunea arterială sistolică:

Tensiunea arterială sistolică corespunde valorii tensiunii arteriale în timpul contracției
ventriculare cardiace sau sistolei. Este presiunea prezentă în vase atunci când inima se contractă.
Presiunea sistolica corespunde celei mai mari valori: de exemplu, pentru o tensiune arteriala de
13/8, este cifra 13.

Tensiunea arterială diastolică:

Tensiunea arterială diastolică este valoarea tensiunii arteriale în momentul relaxării
ventriculare cardiace sau al diastolei. Aceasta presiune este cea care exista in artere intre 2
contractii cardiace, in timpul fazei de relaxare si umplere a inimii. Presiunea diastolică este
numărul mai mic. De exemplu, pentru o tensiune arterială de 13/8, este cifra 8.

Variabilitatea tensiunii arteriale:

Variabilitatea tensiunii arteriale (TA) este un fenomen fiziologic influențat de mulți
factori intrinseci și extrinseci. Această variabilitate este modificată în mai multe stări patologice,
inclusiv hipertensiunea arterială. Se face în principal o distincție între variabilitatea TA pe
termen lung și pe termen scurt. Acesta din urmă poate fi studiat doar prin înregistrări continue
ale TA. Acest articol va analiza interesul măsurării variabilității tensiunii arteriale, influența
acesteia asupra prognosticului cardiovascular și dacă există un management terapeutic atunci
când aceasta este crescută.
Hipertensiunea arterială este un factor de risc cardiovascular bine stabilit. Dintre
componentele sale, presiunea arterială (TA) influențează sistemul cardiovascular prin nivelul său
mediu (încărcare tensională) pentru fiecare dintre determinanții săi (TA sistolică și diastolică) și
prin presiunea pulsului (diferența sistolico-diastolic). Apare un nou parametru de risc TA, grație
folosirii unor noi tehnici de măsurare: variabilitatea tensiunii arteriale.

FACTORI CARE INFLUENȚEAZĂ VARIABILITATEA

TENSIUNII
Dintre factorii care modifică PA, trebuie să menționăm activitatea fizică și psihică,
emoțiile, temperatura ambiantă, tutunul, ingestia de sare, alcool și cofeină. Variabilitatea TA
este mai mare la femei decât la bărbați și nu ar exista nicio diferență rasială. Un exemplu tipic de
variabilitate a TA este fenomenul hainei albe. Trebuie remarcat faptul că îmbătrânirea este
asociată cu o creștere pe termen lung și scurtă. variabilitatea tensiunii arteriale la termen precum
și hipertensiunea arterială. Aceasta creștere evoluează in paralel cu nivelul cuantificat al
hipertensiunii. Acest fenomen poate fi consecinta unei alterări a baroreflexului. Grupul milanez
al lui Mancia et al.12 a postulat că hipertensivii trebuie să aibă un ritm oscilator AP mai mare.
Alții descriu modificări exagerate ale TA ca răspuns la diferiți stimuli. Pe scurt, se pare că
mecanismele fiziopatologice, care stau la baza acestei observări de variabilitate crescută în
funcție de nivelul PA, sunt imperfect elucidate.1,8 În multe forme de hipertensiune arterială
secundară (feocromocitom, insuficiență renală, sindrom Cushing etc.) și în alte afecțiuni
patologice (sindrom de apnee în somn, diabet, transplant de inimă, decompensare cardiacă,
preeclampsie etc.), scăderea tensiunii arteriale nocturne este absentă sau chiar ritmul este
inversat și variabilitatea TA este adesea crescută, forme de hipertensiune arterială esențială.

3.METODE DE DETERMINARE
Circulaţia sângelui prin sistemul vascular este determinată de doi factori:
 diferenţa de presiune de la un capat la altul al sistemului circulator sau gradientul
presional;
 rezistenţa opusă la deplasarea sangelui prin vase
A. Metode directe – sângerânde, prin puncţie arterială şi cuplarea acului la un
manometru (se determină direct presiunea intravasculară); sunt metode folosite
experimental, la animale, în cercetare sau în chirurgia cardiovasculară (cateterism).
B.Metode indirecte – măsurarea gradului de tensionare a pereţilor arteriali:
1. metoda palpatorie (Riva-Rocci) prin care se determină presiunea sistolică;
2. metoda ascultatorie (Korotkov) prin care se determină presiunea sistolică şi
diastolică;

3. metoda oscilometrică (Pachon) prin care se determină indicele oscilometric, presiunea

sistolică, presiunea medie şi presiunea diastolică.

Principiul de determinare este comun celor trei metode indirecte: se comprimă o arteră
mare cu ajutorul unei manşete pneumatice în care se realizează o presiune măsurabilă.
Valorile presiunii intraarteriale se apreciază prin diverse metode – ascultatorie, palpatorie,
oscilometrică prin comparare cu presiunea cunoscută din manşetă.

Măsurarea PA:
 Ideal se face dimineaţa, imediat după trezire, când corpul încă se odihneşte sau
imediat după încheierea zilei de lucru.
 Se face la nivelul braţului drept, cu antebraţul aşezat pe o suprafaţă plană, cu
palma în sus; excesul de haine din zona manşetei tensiometrului este îndepărtat.
 Se poate realiza şi la nivelul coapselor plasând manşeta în jurul coapsei şi
stetoscopul pe artera poplitee, dar este mai mult ţesut între manşetă şi artera
piciorului decât există la nivelul braţului, şi o parte din presiunea manşetei este
disipată.
 acelaşi lucru este valabil şi atunci când presiunile arteriale brahiale sunt
măsurate la persoanele obeze, deoarece pătura de grăsime disipă o parte
din presiunea manşetei. În ambele situaţii, presiunile reale pot fi obţinute prin
utilizarea unui manşete care este mai lată decât cea standard.
!!!Diferenţe majore persistente între presiunea de pe cele
două braţe indică prezenţa obstrucţiei vasculare.

Tehnica măsurării PA. Pregătirea pacientului.

Pacientul trebuie:
o să fie în repaus fizic, să nu fi consumat cafea sau să fi fumat cu cel puţin 30 de min.
înainte de măsurarea PA.
o să nu fi luat nicio doză de medicament antihipertensiv.
o să ia loc pe un scaun, cu 5 minute înainte de măsurare, cu ambele tălpi pe podea şi nu
picior peste picior.
o să fie aşezat în decubit dorsal pentru măsurarea PA; în cazul în care PA se măsoară în
poziţie şezândă sau în ortostatism, manşeta aparatului să fie cât mai aproape de nivelul
inimii pentru a obţine o presiune care nu este influenţată de gravitaţie.
o să nu vorbeasă pe durata măsurătorii.

Paşii tehnicii de măsurare a PA prin metoda Korotkov

 Pasul 1 - după respectarea indicaţiilor de mai sus se aplică manşeta tensiometrului, lăsând
zona plicii cotului liberă; marginea ei inferioară să se plaseze la 2-3 cm deasupra plicii
cotului. Manşeta NU trebuie aplicată peste lenjerie!!
 Pasul 2 - se palpează pulsul la artera brahială, loc în care se aplică stetoscopul (NU sub
manşeta tensiometrului).
 Pasul 3 - se umflă manşeta tensiometrului, cu robinetul acesteia închis şi comprimând
para de cauciuc; simultan, se palpează pulsul la artera radială pentru a sesiza momentul
dispariţiei acestuia (dispare când artera brahială este complet închisă de către presiunea
exercitată de manşeta tensiometrului, adică dacă presiunea din manşetă este mai mare
decât PA sistolică);
 Pasul 4 - se începe dezumflarea manşetei teniometrului, prin deschiderea robinetului;
American Heart Association (AHA) recomandă ca presiunea să scadă cu 2-3 mmHg pe
secundă, pentru o măsurare cât mai exactă.Momentul în care se aude în stetoscop primul
zgomot marchează presiunea sistolică;momentul în care zgomotele scad brusc în
intensitate marchează presiunea diastolică.
 Principiul de determinare a presiunii arteriale maxime şi minime a fost descoperit de
medicul rus Nicolai Korotkov în 1905, care a descris o serie de zgomote provocate de curgerea
turbulentă a sângelui prin artera comprimată. Primul zgomot fin apărut în timpul decomprimării
progresive a manşetei, denumit de Korotkov ton arterial, corespunde valorii presiunii sistolice
(maxime), care, depăşind forţa oponentă din manşetă, forţează sângele să se deplaseze prin
regiunea comprimată.

Pe măsură ce presiunea din manşetă se reduce, auzim o serie de zgomote şi sufluri în

stetoscop, date de curgerea turbulentă prin vasul parţial comprimat. Cu cât decomprimarea se
apropie de valoarea presiunii minime,cu atât artera rămâne mai mult timp deschisă, fluxul este
mai mare şi zgomotele – suflurile - mai puternice. În momentul în care se ajunge la nivelul
presiunii diastolice (minime), zgomotele diminuă brusc în intensitate.

ABPM:
Măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale (ABPM) este o metodă mai fiabilă și
reprezintă mai bine riscul cardiovascular la care este expus un pacient decât măsurarea tensiunii
arteriale în cabinetul medicului. Indicațiile sale sunt bine stabilite, iar rezultatele obținute
reprezintă un ajutor valoros în luarea deciziilor terapeutice. Intr-adevar, o înregistrare de buna
calitate face posibila confirmarea sau invalidarea diagnosticului de hipertensiune arteriala,
atestarea fenomenelor așa-numite de „hat alb” si hipertensiunea „mascata” si furnizarea de
informații cu privire la eficacitatea tratamentului, labilitatea tensiunii arteriale si circadian. ritm.
Interpretarea și înțelegerea datelor obținute nu este întotdeauna ușoară.
MAPA ne furnizează valorile medii ale PA care confirmă sau invalidează prezența
hipertensiunii, precum și date referitoare la variabilitatea acesteia din urmă. Prezența
variabilității ridicate a TA sau labilitatea tensiunii arteriale poate reflecta senescența
baroreflexului, garantând de obicei adaptarea ritmului cardiac și a TA în timpul activităților și
schimbărilor de poziție. Acest fenomen poate fi observat la pacienții vârstnici sau la pacienții
care suferă de disautonomie, în special la pacienții diabetici. Acest fenomen poate fi observat și
în timpul anumitor tulburări neurologice precum boala Parkinson, la administrarea anumitor
medicamente sau la subiecții emoționali. Există puține date în literatură despre semnificația
pronostică și tratamentul labilității marcate a tensiunii arteriale.

Măsurarea convențională a TA la clinica:

Manometrul cu mercur este încă instrumentul de referință. Din cauza interzicerii
consumului de mercur, aceste manometre vor fi eliminate treptat. Precizia manometrului cu
mercur este de 2 mm Hg. Tensiometrul aneroid este mai puțin precis (5 mm Hg) (Figura N°02) și
trebuie calibrat în fiecare an cu un manometru cu mercur iar precizia măsurătorilor este de
aproximativ 5 mm Hg. În final , medicii au din ce în ce mai mult dispozitive electronice care sunt
comparabile cu cele destinate automăsurării. Aceste dispozitive au avantajul de a avea
îmbunătățiri tehnologice (măsurare la cel mai apropiat mm Hg, capacitate mare de memorie,
conexiune la un computer pentru transferul de date). Măsurarea PA se face dupa 5 minute de
odihna intr-o camera normal încălzită, departe de un efort, aportul de cafea si tutun, vezica goala,
in poziție culcat sau așezat dar întotdeauna la fel. Antebrațul trebuie să fie într-o poziție semi-
flexată. După identificarea prin palpare a arterei humerale, se pune la loc manșeta de o
dimensiune adaptată calibrului brațului.
Ar trebui să fie confortabil și așezat astfel încât: centrul buzunarului gonflabil este aplicat
pe bătaia humerală marginea inferioară a manșetei este la cel puțin 2,5 cm (2 lățimi de degete)
deasupra fosei antecubitale. Evaluați aproximativ PA pentru prima dată. sistolic prin palparea
pulsului radial pentru a estima presiunea dincolo de care manșeta trebuie umflată pentru citirile
ulterioare.
Localizați artera humerală prin palpare la nivelul fosei antecubitale și plasați pavilionul
stetoscopului pe bătaia arterială, apăsând cât mai puțin. În plus, stetoscopul nu trebuie să atingă
nici tubul, nici manșeta sub care nu trebuie să fie niciodată așezat, pentru a evita percepția
zgomotelor parazitare. Când stetoscopul este la locul său, manșeta este umflată la 30 mmHg
deasupra punctului de dispariție al pulsului radial. Dezumflăm apoi de la 2 la 3 mmHg/secunda,
o dezumflare mai rapida sau mai lenta fiind o sursa de erori.

PAS corespunde fazei 1 a sunetelor Korotkoff (apariția sunetelor undelor sistolice în

metoda auscultatorii) iar PAD corespunde fazei 5 (dispariția sunetelor undelor sistolice ale inimii
în metoda auscultatorii). Pentru fiecare pacient, rezultatele trebuie exprimate ca media a două
măsurători efectuate la mai mult de trei minute. De asemenea, este recomandabil să se măsoare
TA la ambele brațe în timpul primei vizite pentru a nu rata o anizotensiune care ar putea reflecta
o stenoză a arterei subclaviei sau humerale
TA se masoara si in pozitie in picioare dupa 1, 3 si 5 minute de ortostatism, pentru a se
caută hipotensiunea ortostatica.

!!!O definiție pur fizică ar arăta că tensiunea arterială este

egală cu produsul volumului de sânge ejectat cu fiecare
contracție a inimii (debitul cardiac) de rezistența arterelor
periferice care se opune fluxului de sânge în artere.
4.PATOLOGIE

Socul este un sindrom multifactorial sever care declanseaza disfunctii multiple de organ
si are mortalitate ridicata . El este rezultatul perfuziei si oxigenarii tisulare insuficiente, care
determina o microcirculatie inadecvata sustinerii nevoilor tisulare de oxigen si care induce
disoxie celulara . Perfuzia poate fi scazuta sistemic (hipotensiune arteriala) sau doar regional
(maldistributie) dar rezultatul este acelasi: aportul este inadecvat cererii metabolismului celular .
Scaderea perfuziei la nivelul unui organ conduce la hipoxie tisulara, metabolism anaerob,
activarea cascadei inflamatiei si, in final, disfunctia organului respectiv. Severitatea socului
depinde de durata si gradul hipoperfuziei, numarul de organe afectate si disfunctiile preexistente.

TIPURI DE SOCURI
1. Socul hipovolemic = este cea mai comuna forma. La randul sau, socul hemoragic este
clasificat in 4 clase, in functie de pierderea de volum . Hipovolemia poate fi cauzata de
hemoragie sau de pierderea altor fluide.

2. Socul obstructiv = hipoperfuzia sistemica este datorata unei obstructii mecanice a fluxului de
sange spre periferie. In socul cardiogen, defectul primar este al functiei de pompa a inimii, cel
mai frecvent datorat infarctului miocardic acut de ventricul stang (VS). In acest caz, prezenta
socului semnifica pierderea a 40% din functia contractila a VS . Socul cardiogen apare in 6-9% din
cazurile de infarct miocardic acut.

3. Socul distributiv = se caracterizeaza printr-un tablou hiperdinamic (debit cardiac crescut,

hipotensiune arteriala) . Cel mai frecvent este datorat sepsisului. Socul anafilactic este mai rar .
Socul septic are o incidenta in sectiile de terapie intensiva (STI) de 6-15%, in crestere in ultimii
ani (8). La pacienti cu trauma este descris in 20% din cazuri . Socul septic poate sa apara si
asociat altor forme de soc . Astfel, in studiul SHOCK, 18% dintre pacientii cu soc cardiogen au
 dezvoltat ulterior si sepsis . De altfel, tabloul initial al socului cardiogen cuprinde frecvent
vasodilatatie anormala, datorata activarii cascadei proinflamatorii

In unele forme de soc, in special septic, hipoperfuzia nu este suficienta pentru a explica
disfunctia celulara, fiind implicate disfunctia mitocondriala si alte mecanisme

5.BIBLIOGRAFIE
Tratat de fiziologie a omului Guyton & Hall vol I.
https://www.cardioiliescu.ro/doc/VIII.Monitorizare%20hemodinamica%20in
%20soc_8816_6800.pdf
https://www.umfcv.ro/files/p/r/PRESIUNEA%20ARTERIALA%2013_12.pdf
https://rmj.com.ro/articles/2015.2/RMJ_2015_2_Art-15.pdf