Introducere în fenomenologie – cursul 1

examen: studiu de 6-7-8 pagini – o temă din cadrul cursului aprofundată(preferabil) sau o
recenzie (prezentare de carte).

Husserl:
Evitat: traducerile lui Alexandru Boboc.
Recomandat: cercetări logice – Humanitas, vol. I şi II, acta phenomenologica
Ideen
Meditaţii carteziene
Humanitas: Cristian Ferenz Flaţ -

Heidegger – nu scrierile târzii:

Fiinţă şi timp
Ontologie hermeneutică a facticităţii
Probleme fundamentale ale fenom.
Prolegomene în conceptul timp

Emanuel Levinas – Totalitate şi infinit - Polirom

Dincolo de esenţă – Humanitas
Altfel decât a fi sau dincolo de esenţă

Jean Luc Marion – Idolul şi distanţa – Humanitas

repr. acestui curent: Heidegger şi Husserl – cei doi piloni. În urma lor mai multe şcoli, nu
putem vb. de o unitate docrinară. Nu putem avea un corpus doctrinar împărtăşit de toţi.
Între elevii lui Husserl:

prima generaţie - Husserl – fondatorul fenomenologiei (1900/01 – LU) – Edith

Stein(călugăriţă, Auschwitz – s-a convertit la catolicism în anii 20) – Husserl s-a
convertit la protestantism în 1880, la început religie mozaică ca şi Stein. (Papa Ioan Paul
II). Alt discipol: Gurnitch şi Oairs, A. Schutz, Landgrebe, Fink, R.Ingarden.
Generaţia a II-a
 Heidegger – prima abatere majoră – odată cu Sein und Zeit (1927) – datele
importante

Max Scheler – fenomenologia germană

III. Ponty şi Satre – fenom. franceză (anii 50 – 60). Patocka.

IV. Michel Henry, Derrida(în primă instanţă) şi Levinas. (60-80)

 V. Turnura teologică în fil. franceză începe cu Henry şi Levinas şi se continuă
(aici) cu Marion. Chre’ten.

Spaţiul românesc: Dragomir.

Marion - Fenomenul erosului, raportat la Levinas.

Fenomenologia – un stil, o manieră de cercetare. Un mod de a practica filosofia.

Putem urmări un singur concept (ex: ego) cum se transformă la fiecare (Husserl, apoi
Dasein la Heidegger, etc.).

Fenomenologia a avut întotdeauna pretenţia unui demers radical, refuza filosofia de

şcoală. Începem filosofia pe cont propriu de la zero.

Destrucţia la Heidegger. La Derrida devine deconstrucţie. Demers anti-tradiţional.

Filosoful în postura de fenomenolog, cu propria înţelegere asupra sinelui şi a celorlalţi,
nu mai acceptă automat datele tradiţionale ale istoriei filosofiei. Nu mai merge de la sine
raportul subiect-obiect, o poziţie epistemologică, ci încearcă să reîntemeieze problemele
majore evitând prejudecăţile.

Acest demers filosofic fenomenologic: atenţie mare la lucrurile însele. Un fenomenolog

nu începe de la teoria X – Y - Z, ci vrea să vadă despre ce e vorba. Începe de la lucrul
însăşi şi încearcă să îl descrie aşa cum îl vede. O revizalizare a contactului cu raelitatea.
Reînnoirea filosofiei, o abordare nouă şi vie – o optică nouă. Pune în cauză subiectul cel
care filosofează, nu e vorba de o filosofie în general concepută de un cap în general, etc.
dimpotrivă Husserl din start spune că filosoful trebuie să se pună pe el în cauză, face
fenomenologie pe propria sa socoteală. Husserl trata într-un mod proaspăt logica.

Pretenţia de demers total al fenomenologiei, pe mai multe paliere: Husserl – îşi concepe
demersul ca fiind asupra tuturor ariilor conştiinţei, să vadă cadrul total- întregul,
perspectivă arhitectonică – fiecare discipol se ocupă de un sector.

1919 – 1924 – cooperare între Heidegger şi Husserl. Husserl credea că Heidegger se va

ocupa de problema vieţii religioase. Heidegger i-a schimbat complet cadrul problematic.

Heidegger: Dasein – reformulează egoul transcendental husserlian. Disecarea pas cu pas,

element cu element a fiinţei, a dasein-ului. Antropologie filosofică întemeiată ontologic.

Fenomenologia poate să devină un demers total deoarece (sunt foarte multe subiecte,
fenomenologia iubirii, spaţiului, trinităţii, rugăciunii, etc.). Expansiune totală deoarece se
poate aborda orice.

Important este modul de dezvăluire a fenomenului, nu e vorba de orestrângere a unui

subiect sau a altului ci pune în lumină fenomenul şi structurile sale. Generozitatea acestui
demers: trecând de aceste paliere introductive miticoase, pot să decid tipul de optică –
cum să priveşti un lucru înainte de a-l analiza şi cum să împlineşti o analiză descriptivă
fenomenologică. Odată însuşite aceste mecanisme, se pot produce analize
fenomenologice.

Dragomir: trezitul de dimineaţă analizat fenomenologic

Putem înţelege ceva pe cont propriu, nu doar citind din cărţi.

Extindere totală ar putea fi văzută ca în raport cu alte discipline: raport între

fenomenologie şi arthitectură de ex., estetică fenomenologică (Ingarden, Geiger, M.
Dufrenne), sociologie fenomenologică (A. Schu:tz), psihiatrie fenomenologică(M.Boss).

Heidegger – Zollikon

Leg. între fenom. şi alte discipline: raport dintre fenomenologie şi nursing (filos.
americană), articol despre fenom. şi muzică.

Iradierea planetară a fenomenologie – 30 – Germania, 40- Franţa, acum fiecare ţară are
fenomenologii săi. Biemer

Conceptul de fenomen şi intenţionalitate, raportul dintre Husserl şi Brentano.

Fenomenologie şi fenomen.
Termenul apare în 1774 la Johann Heinrich (discipol al lui C. Wolfe), chestiuni
probabilitate şi logică, focalizat pe ştiinţă). A doua ocurenţă apare la Kant – 2 sept. 1770
şi 1772, o scrisoare către J.H., dar aăare în 76 prima dată în cărţile sale<natură> (5 ani
după C.R.P. şi cu 2 ani înainte de C.R. Pract.).

Apoi apare în Fenomenologia spiritului la Hegel(1807), unde îl critică pe Kant zicând că

nu a ajuns la o filosofie a spiritului ci doar la o fenom. a lui. Apoi la Fichte în 1804 şi la
altul în 84. La Husserl devine cel mai cunoscut termenul. Husserl – Descartes.

Formal: fenomenologie e compus din logos (discurs despre) şi fenomen. Celelalte –logii
sunt domenii de realitate, dar sunt şi fenomenelele domenii de realitate, un câmp special
alături de viaţă, etc.? Există o fenom. a animalităţii. Nu trebuie să înţelegem că
fenomenele sunt un câmp de studiu cum ar fi de ex. bios-ul. Nu se poate face o distingere
ontică precum în cazul ştiinţelor determinate, graniţe între domeniile ontice. Fenomenele
nu sunt un domeniu alăturat ştiinţelor, ci lucrul care se arată aşa cum se arată. Se
păstrează din perspectiva kantiană oarecum termenul de apariţie a lucrurilor. Fenomenul
este apariţia împreună cu modul în care ne apar. Lucrul în sine nu poate fi atestat –
Husserl. Felul în care ni se arată obiectul: în modul percepţiei, în modul amintirii, etc.
Fenomenul este apariţia obiectului intrincată cu modul de apariţie. Fenomenologia ia
lucrurile exact de acolo de unde ne sunt date. Câtă aparenţă atâta fiinţă – sintagmă ce
apare şi la Husserl (m. carteziene) şi în SuZ.

Depăşeşte rap. steril între obiect şi subiect. Obiectul e fenomen pentru conştiinţă.

SuZ, paragraful 7: conceptul de fenomenologie analizat. Heidegger: fenomen provine din

grecesul phainomenon, un participiu al verbului phainestai – forma pasivă a verbului
phainon: a pune în lumină, a dezvălui. – fos- lumină – în care obiectul poate deveni
manifest – legat de vizibilitate, vizibil, aducerea la lumină.
Sensul originar la Heidegger: ceea ce se arată în sine însuşi ( = das offenbau – ceea ce
este manifest). Idealism vs. realism (dacă lumea exterioară există sau nu) nu are sens,
trebuie să pornim de la fenomen.

Lucrurile în măsura în care ne apar şi aşa cum ne apar.

În structura fenomenului poate apărea o gradaţie, o modulare în modul arătării de sine. A

arăta se spune în m.m. feluri: ceva se poate arăta cum este în el însuşi, dar şi aşa cum nu
este: nu ceva manifest ci o aparenţă – prima mare ruptură de la Sichzeisen la Schein –
arătare de sine la aparenţă (aşa cum nu este, dar se arată totuşi). Modul original şi modul
derivat: primul îl fundează pe celălalt. Ceva se poate arăta cum nu este doar dacă se arată.

A treia: simptomul unei boli de ex, ceva se arată care indică ceva ce nu se arată.
Anunţarea a ceva ce nu se arată prin ceva ce se arată. – Heidegger. – ceva se anunţă prin
ceva ce se arată.

Al patrulea nivel e invizibilul, inaparentul – limita fenomenologiei – nu e foarte insistat

în SuZ, dar de aici a pornit o fenomenologie a invizibilului. Merleau Ponty: Vizibilul şi
invizibilul. Levinas: chipul celuilalt.

Fenomen. încearcă să scotă din ascuns primul nivel.

Obiectele trebuie reduse de la obiect mundan la fenomen pentru a fi studiate de

fenomenologie. Husserl: text Pământul nu se mişcă.

Heidegger – 29-30: analiză fenomenologică a animalităţii.

Chestiuni tematice.

Raportul dintre Husserl şi Brentano

Husserl: 150 de la naşterea lui s-au împlinit recent. A făcut la bază matematică, e
matematician de formaţie. Vine în filosofie dinspre problema fundamentelor matematice,
ideea de număr. 1876-77 studiază cu matematicieni importanţi. 1882 – doctoratul cu o
teză problema calcului variaţiei.
Viena – întâlnirea cu Brentano, care îl captivează pe Husserl. Rămâne 2 ani la Brentano.
După doctorat îşi deschide un al doilea câmp deci.

Două lucruri f. importante în modul ăn care preda Brentano: toate conceptele pe are le
discuta erau pe bază de exemple, deduse de la intuiţii. Nu era mulţumit de concepte goale
ci dorea atestare la nivel empiric. Lacuitatea şi precizia argumentelor lui.

Husserl începe în filosofie de la matematică, motivat de Brentano. A abordat teoria cun.

matematice şi a obiectului matematic, o lucrare de abilitare despre conceptul de număr în
1887, publicată în 91 ca Filosofia aritmeticii.

Urm. 10 ani nu publică nimic, e în laborator de lucru. Brentano se prezenta ca psiholog.

De la matematică, Husserl trece la gândirea ca întreg şi gândirea logică. Apare în
cercetări logice, primul volum critică psihologismul – apare o distanţă între Husserl şi
Brentano. Husserl: logica pură e pură de reziduri psihologice.

1913 – o nouă ediţie, cu o nouă prefaţă: evoluţia lui Husserl îl obligă să îşi combată
propria poziţie: fenomenologia nu este psihologie descriptivă. Independenţa conţinutului
logic de psihologie logică. Luptă cu mulţi psihologi ai epocii. Al doilea volum al cercetări
logice e intitulat cercetări asupra fenom. şi teoriei cercetării şi cun. – schimbare radicală a
abordării referitoare la conştiinţă.

Prima cercetare: expresie şi semnificaţie – porneşte de la semnificaţia semnului şi a arăta

maniera în care se produce o semnificaţie a ceva. Modul în care se realizează indicarea
pornind de la un indiciu.

A doua: unitatea ideală a speciei şi teoriile moderne ref. la abstractizare – devenim de

obiecte generale prin modul în care devenim conştienţi de obiecte individuale. La prima
nu ajungem prin percepţie ci prin abstractizare.

A treia: teoria întregului şi a părţilor – rap. dintre întreg şi parte.

Obiecte simple şi complexe e o distincţie, cea dintre părţi dependente şi părţi

independente e cealaltă. Două modalităţi de a fi parte dintr-un întreg. Partea poate fi la
rândul ei văzută ca întreg (ex: capul unui cal), dar există şi părţi ce nu se pot prezenta
individual de întreg (denumite momente. de ex: extensia sau cantitatea vizuală a unui
obiect material, numite momente dependente).

Prin asta, Husserl pune în lumină două modalităţi distincte de a fi întreg. Fragmente
detaşabile.

Husserl vrea să facă filosofie în chip ştiinţific. Astăzi, noi nu mai vrem să facem astfel
ştiinţific filosofia.

Ştiinţificitate vine tot de la Brentano, nemulţumit de starea filosofiei de la sec. XIX.

Problemele filos. sunt insuficient fondate, indistincte, teorii şi contrateorii, etc.
Husserl: temeiuri certe şi în mod ştiinţific

Lumea sătulă de demersul speculativ întreţinut de Hegel, durat un secol. Lumea dorea
fapte, se săturase de sisteme. Sf. sec XIX. repr. sfârşitul dominaţiei idealismului german.

Reîntoarcere la evidenţe, la fapte, pentru demersul speculativ.

Şi filosofia s-a contaminat de scientism. Acest impuls de filos. ştiinţifică îşi determ.
orizonturile. Ultima de ştiinţe rămasă în areal filosofic era psihologia, de abia după
această epocă a devenit ştiinţă independentă. În epoca lui Brentano se punea problema
structurii conştiinţei şi deci psihologia ţinea de filosofie – de asta el era filosof chiar dacă
se prezenta ca făcând psihologie descriptivă.

Principala carte a lui Brentano a fost publicată în 1874 – psihologia din pct. de vedere
empiric. Lucrarea care l-a influenţat f. mult pe Husserl. Brentano este şi sursa preocupării
lui Heidegger, cartea despre Aristotel – problema ontologică.

Brentano: caută să lămurească despre ce este vorba în psihologie