Sunteți pe pagina 1din 4

“Lumea Credinţei” (informatii adunate in 2010.

De adus la zi !!)

În martie 2003 se lansa revista „Credinţa Ilustrată” (din care au apărut doar 3 numere:
martie, aprilie, mai). După o întârzierea de 13 ani scurşi de la căderea comunismului apare acest
ghid de mare tiraj, pe care lumea credincioasă l-a primit cu un uriaş entuziasm!
Era un „experiment” de presă cu totul nou: apariţia unei reviste color, în condiţii grafice
ultramoderne, cu chipuri mari pe copertă, dar care vorbea despre... credinţă. Adică despre lucruri
interioare, foarte serioase, dar ambalată în mijloacele exterioare ale lumii moderne.
Cu o scurtă pauză, în august 2003 apărea din nou revista, sub numele pe care îl ştim până
astăzi: „Lumea Credinţei”. Pentru primele trei numere redactor şef a fost Răzvan Ionescu, apoi
i-a luat locul Răzvan Codrescu.
Din echipă mai făceau parte Silviu-Andrei Vlădăreanu, Gheorghiţă Ciocioi, Gabriel
Mateescu şi Dana Fodor. Între timp ni s-au alăturat Florian Bichir şi George Crasnean. Între timp ni s-
au alăturat arhim. Timotei Aioanei (un câştig de proporţii!), Ştefan Ionescu-Berechet, Elena
Dulgheru, părintele stareţ Valentin Mâţu. Nu pot să nu-i amintesc aici pe cei care au ţinut, ani la
rând, rubrici permamente şi foarte gustate de public: Arhim. Gavriil Stoica (mutat la cele veşnice)
şi Cristian Tabără - nume sonor al publicisticii creştine şi prieten de nădejde al revistei - chiar dacă nu
a mai găsit răgazul să scrie regulat. Desigur, ocazional au semnat infinit mai multe nume la această în
revistă+++
Paginarea şi prelucrarea imaginilor au fost realizate, la început, de Valentin Dan, iar de
aproape 4 ani încoace de Larisa Barbu. Distribuţia a fost asigurată încă de la începuturi de Sorin
Savin. Toată partea administrativă a fost în sarcina Ioanei Bucuroiu, iar directorul grupului editorial
„Lumea Credinţei” a fost şi este Răzvan Bucuroiu.+++
Între timp, în 2005 apărea – pentru numai 10 numere – revista „Lumea Credinţei pentru
copii”. Coordonatorul proiectului a fost Leon Magdan, secondat de Victoriţa Novac.
În martie 2007 vedea lumina tiparului „Atlasul lumii creştine”, un proiect gestionat de Valentin
Racoviţă şi Liliana Petruş. Gândit ca o călăuză pentru românii care călătoresc în lumea largă,
„Atlasul” trebuia să vină în întâmpinarea dorinţei de informare a călătorului creştin. Din păcate,
după 7 numere a sucombat, din motive obiective dar şi subiective.+++
Bucuria cea mare a venit de la „Lumea Monahilor” care în iulie 2007 a văzut
lumina tiparului şi nu are nici un gând să se oprească... Echipa (Cristian Curte – redactor şef, Pr.
Visarion Alexa, Mădălin Iacob şi colaboratorii) s-a profesionalizat rapid, ştiind să aducă la
lumină pentru cititori, cele mai importante sfaturi ortodoxe venite din mediul duhovnicesc al
mânăstirilor. ++Călugării vă scriu dvs, îşi scriu unii altora; noi astfel putem păşi pe vârfuri în lumea
lor, fără să-i tulburăm însă.
Nu pot încheia această succintă prezentare fără să amintesc de editura „Lumea Credinţei”
care a scos deja câteva titluri importante, majoritatea cu reluări de tiraj.
„Lumea Credinţei” este o initiativa a laicatului ortodox. Grupul editorial este format din
ziarişti laici la care se adauga şi câţiva teologi care colaboreaza le editarea revistei „Lumea
Monahilor”, însă nici unul nu este preot, dar avem oameni cu care ne sfătuim adesea în problemele
de teologie mai delicate, de interpretare. Aceasta este echipa „Lumea Credinţei”. O garnitură de
excepţie, o echipă care se poate aduna doar o dată pe secol – şi când spun asta ştiu exact ce vorbesc!

1
Pentru că nu e totul ca ea să conţină nume sonore, condeie talentate, persoane credincioase, caractere
tari. Totul e să poată lucra împreună, trăgând la acelaşi jug: informarea corectă a cititorului,
destuparea minţii unora, limpezirea sufletelor altora, mărturisirea justă şi roditoare a credinţei noastre
ortodoxe! “
Răzvan Bucuroiu
Directorul grupului editorial „Lumea Credinţei”
 

Revistele “Lumea Credinţei” în date şi cifre:

 „Lumea Credinţei”
 Format A5
 Policromie
 Număr de pagini: 72
 Tiraj mediu: 20.000/lunar
Din „Lumea Credinţei” s-au tiparit până în prezent (aprilie 2010) 81 de numere (inclusiv cele
3 apariţii din seria „Credinţa Ilustrată”), într-un tiraj total 2 milioane de exemplare, însumând
aprox.5832 pagini – o adevărată enciclopedie a vieţii ortodoxe româneşti şi internaţionale!
 „Lumea Monahilor”
 Format A5
 Policromie
 Număr de pagini: 64
 Tiraj mediu: 7.500/lunar
Din „Lumea Monahilor” s-au tipărit până în prezent (martie 2010) 33 numere, într-un tiraj
total de aprox. 247.500 ex, însumând 2112 pagini.

Structura revistei

Revista începe de obicei cu editorialul credinţei semnat de domnul director Răzvan


Bucuroiu şi se împarte în trei secţiuni mari. Prima parte se deschide cu reportajul care este
genul cel mai gustat. Oamenii vor să afle, prin ochii ziaristului ei văd lumea, cunosc personaje, văd
locuri, văd icoane făcătoare de minuni, sfinte moaşte, etc. Partea a doua care este cea mai de
substanţă, este partea mai analitică mai reflexivă, dezbeteri, interviuri, anumite polemici, care
tratate şi abordate firesc crează o situaţie de echilibru şi omul inţelege ceva. Partea a treia,
meridianul credinţei este un fel de travel, prin care omul este purtat pe la cele mai importante
locuri ale credinţei sale şi automat i se deschide apetitul pentru calătorie, pentru pelerinaj care
nu este exterior ci este ceva interior. Pus în faţa unor situaţii şi în faţa unor locuri dragi ale credinţei
tale vezi defapt că sunt foarte multe de învaţat despre noi înşine, cum reacţionezi, ce te uimeşte, unde
îti dă lacrima,unde eşti indiferent, (ex: La Sfântul Mormânt, pus în faţa faptului împlinit, ce poti tu să-I
ceri, tu un fir de praf, în fată pitrei unde a stat mort trupul Domnului ce poţi tu să mai ceri lui

2
Dumnezeu).Cu toate astea pentru fiecare suflet există câte o formulă, câte-o cale, câte-o rază de
speranţă.+++

Cateheza în „Lumea credintei”

Nu este o cateheză în mod direct aşa cum se face prin anvonul preoţesc sau prin mass-
media bisericească, omologată ca se zic aşa, se face o cateheză indirectă. ”Prin tot ceea ce
prezentăm, spune domnul director, prin locurile, faptele dar mai ales prin oamenii credinţei toată
această cateheză se realizează indirect pentru că ne-am axat de la început, sub aspect eclesial, pe
partea pozitivă şi ziditoare a realului. Mass-media in general exploatează întâmplările nefericite,
ştirile de senzatie, noi ne-am aşezat în partea aceasta mai puţin ofertantă pentru un canal media
dar iată că de şapte ani are totuşi un tiraj stabil rezistăm foarte bine pe piaţă. Lucrurile valoroase,
lucrurile care merg pe calea cea de mijloc, calea împărătească vor fi în permamenţă căutate de oameni.
Am şi inventat, am adus la viaţă acest public normal care vrea să afle cu adevărat lucrurile care-i
folosesc.+++
Noi am operat cu nişte filtre în clipa în care am redat aspecte ale realului şi iată de şapte
ani de zile nu am făcut nici o concesie, nu ne-am lăsat luaţi de valul unor scandaluri chiar cu
tenta eclesială, a fost şocul emoţional de la Tanacu, cazul Tanacu, l-am abordat cu toată discreţia
posibilă, cipuirea şi alte ispite care au apărut in mass-media de-a lungul timpului, noi am mers pe
calea de mijloc calea împărătească care e cea mai dificilă, calea stabilă care-i produce şi o
mângâiere sufletească, o motivaţie a muncii tale, adică practic trebuie să ajuţi oamenii nu trebuie
să-i bagi nici în depresie, nu trebuie să le creezi angoase, anxietăţi şi să le dai teme la care ei nu au
rezolvare.+++
Există atâtea ispite, atâtea atacuri la adresa Bisericii, la adresa lui Hristos, dacă le prezint numai
pe acelea practic omul cu ce se alege?..., cu o frustrare imensă că omul nu poate să facă nimic,creăm
nişte revoltaţi şi nişte frustraţi, nu asta este ideea. Viaţa asta are şi părţile ei foarte bune, că omul există
în continuare şi Dumnezeu ţine lumea, asta înseamnă că sunt mai multe lucruri bune decât lucruri rele.”
Mesajul nostru este camuflat într-un ghid, odată că este formatul acesta mic, ca un pat al
lui Procust, e greu să intri în el şi ca text si ca poze. Formatul mic si modern te duce cu gândul că
este o chestie accesibilă şi că ficare poate să găsească în cadrul acestui ghid exact ce-i trebuie,
mica lui explicatie, mica lui poveste, partea lui de suflet care sa-l mângâie,practic suntem
camuflaţi.
Lumea credinţei este o revistă generalistă, pentru toată lumea şi pe înţelesul tuturor. Tot
omul care merge la Biserică sau care vrea să afle mai mult despre credinţă, despre Mântuitorul
Hristos , află din „Lumea Credinţei”. „Lumea monahilor” este o revistă de nişă, a fost inventată
şi a fost un pariu mai mult, pentru că multă lume nu a crezut că este posibil. Iata însa că această
publicaţie a rezistat pentru ca a fost scrisă de călugări pentru călugări dar -Nota Bene!- făcută de
laici, prezentată şi organizată şi citită de laici.
Făcând o comparaţie cu ”Lumea Credinţei”, Lumea monahilor este o publicatie de
mijloc, discursul monahal este mult mai interiorizat, mult mai profetic, avunt un iz mai
apocaliptic dintr-o curătenie a lor sau din răgăciunea aceea foarte multă dar şi din izolarea în care
trăiesc, unii zic că lumea pârâie din toate închieturile, au sentimentul asta, şi nu zic că nu e asa, da
poate că totuşi Dumnezeu e mai îngăduitor de câ ne permite ochiul nostru să vedem. Am încercat în
ceea ce priveşte discursul acesta monahal să găsim iarăşi formula împărătrescă, formula
ziditoare, formula de mijloc. Lumea Monahilor este puţin mai interiorizată mai asumată, şi ca
grafică arată altfel, paginile sunt pline cu texte iar pozele sunt foarte rare şi ocupă ca o fereastra
intrega pagină, adică e mai sombră cum este şi monahia, fiind costumată în negru.

3
Ce aport aduce „Lumea credinţei” în plan catehetic?

„Lumea credinţei” aduce, în primul rând, seninătatea unui discurs care vede lumea cu
ochii curăţiei, cum este ochiul tău aşa este şi lumea ta. Dacă ochiul tău este strâmb şi vrea să vadă
numai lucrurile triste, numai lucrurile sumbre, numai lucrurile care crează depresii, angoase, atunci aste
le vezi, dacă totuşi vrei să te situezi pe partea bună, optimistă, dar nu inconştientă a lumii, şi vrei săi
vezi frumuseţile şi puterile şi harul, care este la baza lumii acesteia, poţi s-o faci. Noi am optat pentru
varianta a doua care ni se pare că într-o ţară atât de zguduită şi marcată sufleteste de tranziţii, şi toate
câte au fost în ultimii 50 de ani, într-un popor nemângâiat, un popor singuratic, cu tot felul de tare de
comunicare, un popor nevorbit, într-o asemenea lume şi în sânul unui asemenea popor, pe lângă faptul
ca Biserica pune bandajele ei de har, pe care noi desigur nu-l avem, pe fiecare suflet în parte putem şi
noi să contribuim în plan strictamente laic la repararea unor răni şi de comunicare, dacă pot spune, care
sunt de atâta timp în Biserică. Noi nu suntem o entitate concurentă, de fapt nici nu e bun termenul
de concurent, este un termen fals, în Biserică nu este concurenţă, sau n-ar trebui să fie tipul asta
de gandire menegerială care să împingă deosebirile şi varietatea pe culoarul acesta la
concurentei, fiecare publicatie are rostul ei. Această publicaţie completează, nu substituie nu
concureaza celelalte publicaţii, ea ajută pentru că ceea ce facem noi acum este o operaţie de
traducere,noi traducem, cu armele noastre cu puterea cuvântului şi cu puterea imaginilor, pe
înţelesul lumii, un mesaj, care nu e din lumea asta. „Lumea Credinţei” traduce, tălmăceşte pe
înţelesul Lumii realităţile valescente şi metafizice ale credinţei, adevăruri pe care noi le
transpunem în fapte, în călătorii, în poveşti de viaţă din care fiecare să înţeleagă câte ceva.+++
Am încercat să nu exageram, să ne păstrăm onestitatea. Credinţa înseamnă inteligenţă, realism,
nu este superstiţie nu este misticism, adică suntem oameni deştepţi şi Dumnezeu ne cheamă la lumină
nu la calea întunecată, nu am publicat minunism ieftin nici nu am mers pe calea profetic apocaliptică,
amales cale ade mijloc în acord cu hotărârile şi linia Sfântului Sinod.*

Bibliografie: * www.lumeacredinţei
*Interviu cu domnul Răzvan Bucuroiui, directorul grupului editorial „Lumea Credinţei”
realizat in data de miercuri 12.05.2010.

S-ar putea să vă placă și