Universitatea Ecologica din Bucuresti

Facultatea de Stiintele Comunicarii

ETICA APLICATĂ ÎN COMUNICARE

EXAMEN

Lect. Univ.Dr. Flaviu PANĂ

Rebeca-Hilda DEDIU(RUSU), An III, IF

2021-2022
 Etica în mass media a parcurs un traseu complicat între teorie i practică, pentru ș
că pe de o parte, studiul acesteia necesită dezbateri îndelungate și decizii importante,
iar pe de altă parte în cadrul practicii jurnalistice există o tendinţă masivă de a lua cele
mai rapide decizii fără a ine cont de aspecte deontologice .Dacă acele coduri de presă
concepute încă din anii 1910 pentru ţările Europei impuneau anumite reguli codificate
pentru jurnalişti, astfel încât ei să le aplice în activitatea lor, în societatea
contemporană se manifestă o serie de discrepan e între teorie, reguli scrise i practică.
Cele mai multe instituţii de presă funcționează conform regulamentului propriu
conform deciziei patronilor de presă care mizează pe caştigul unei audienţe
pronunţate, exercitându-se presiuni la nivel redacţional care determină jurnaliştii
să ,,cadă’’ în prăpastia dezinformării, manipulării şi încălcării unor reguli de
informare corectă.
Există două perspective care înconjoară studiul eticii; prima privește partea de
discuţii, dezbateri îndelungate și o serie de analize în legatură cu ceea ce percep
indivizii ca fiind just, moral, onest şi cea de-a doua, tensiunea existentă în redacţia
unui ziar, spre exemplu unde deciziile se iau în mod alert fară o evaluare şi verificare
a informaţiilor. În lucrarea prezentă vom aborda aspecte legate de moralitate, principii
de etică şi deontologie, care vor suscita probabil citorii la comentarii pro sau contra pe
baza subiectului acestuia .
Termenul ,,etică’’ provine de la grecescul ,,ethos’’care era la origine
polisemantic. Se pot reţine, însă, două sensuri principale, obicei sau datină care în
gândirea etică a lui Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) este ,,habitus’’ la
nivel colectiv, și obişnuinţa adică ,,habitus’’ care apare și la nivel individual.
La nivel uman, individul ,,etic’’ este înzestrat cu o constituţie psihică specifică, în
sensul că virtuţile morale îi sunt înnăscute sau se formează prin învaţare şi deprindere.
Disciplină filosofică tradiţională , etica a fost inaugurată sistematic în cultura
europeană prin contribuţia lui Socrate.1
Etica s-a dovedit a fi disciplină filosofică prin tradiţia şi prin istoria sa, prin
concepţiile filosofice sistematice şi nesistematice.Prima concepţie, cea a lui
Hegel(1770- 1831) reflectă o etică de sine stătătoare, o concepţie elaborată care este
implicată în procese fără finalitate. Lucrările elaborate de Platon sunt dedicate
exclusiv unor aspecte de etică iar Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) îşi
pune amprenta asupra domeniului prin lucrările de specialitate cum ar fi ,,Etica
nicomahică’’(350 î.Hr.) în care tratează trei atitudini ale omului pe parcursul vieții:
hedonistă, politică, contemplativă.
Etica prezintă o concepţie generală asupra existenţei şi aspectului filosofic care
este dat şi de fundamentele sau temeiurile sale. Noţiunea de etică este introdusă de
către Aristotel cu scopul de a reflecta totalitatea virtuţiilor într-un domeniu separat al
gnoseologiei2. Un concept central al eticii bazat pe gândirea aristotelică este măsura
definită adică raportul dintre absenţa unei însuşiri şi prezenţa excesivă a acesteia. De
exemplu, curajul ca expresie a măsurii şi virtuţii formează relația dintre frică, adică
absenţa curajului şi lipsa de temeritate adică acel curaj excesiv. Termenul de morală
provenit din limba latină a fost utilizat pentru mult timp ca sinonim al noţiunii de etică
, însă odată cu definirea aspectelor eticii ca domeniu gnoseologic , fiecare termen

1
Tudor Cătineanu, Elemente de etică,vol2,Cluj- Napoca, Editura Dacia,1982,p.11.

2
Valeriu Capcelea,Etica: manual pentru instituțiile de învățământ
superior,Chișinău,Editura Ars Asociația Editorială Noi,2003,p.9.
capătă un sens separat.Astfel, etica reflectă o ramură specifică a cunoaşterii, ştiinţă
specifică, iar moralitea este obiectul pe care îl studiază etica3.
Conceptul de etică a fost foarte puţin explorat la nivel național, unde, pentru
multă vreme a avut o semnificaţie academică, fiind atribuit numai înţelepţilor şi
teologilor. Însă
, în ultima perioadă din ce în ce mai multe instutuţii pun în discuţie existenţa
eticii pentru a asigura o funcţionare corectă şi onestă a acţiunilor instituţionale. Având
în vedere influenţa dezbaterilor europene şi globale asupra domeniului eticii, în
contextul cultural românesc se ia atitudine în privinţa problematicii eticii. Așadar ,
atât domeniul public cât şi cel privat sunt interesate de redactarea şi aplicarea unor
coduri de conduită personală de etică şi valori. Lăsând de o parte latura filozofică a
eticii care este accesibilă oamenilor de elită cu idei profunde, filosofii apropie
domeniul eticii de omul cotidian şi de mediul real. Fiecare dintre noi poate delibera
între ceea ce este bine şi ceea ce este rău iar în acest fel putem deveni în mod voit sau
nevoit participanţi în procesele de evaluare a acţiunilor de zi cu zi . Putem fi implicaţi
în viaţa cotidiană în mai multe acţiuni de natură etică şi astfel prin competenţa noastră
trebuie să luăm cele mai corecte decizii şi să ne asumăm conduitele etice.4
Etica se dovedeşte a fi o disciplină filosofică prin însăşi aspectele sale de natură
istorică , sistematică şi metodologică.
Aspectul istoric relevă faptul că etica s-a dezvoltat în cetăţile antice greceşti odată cu
filosofia ca o latură independentă a gândirii filosofice şi sector complemetar pentru
alte cercetări. Heraclit şi Hegel (1770-1831)[1] au stăpânit perioada antichităţii prin
aforismele despre înţelepciunea în viaţă , bunătate, reflecţii asupra vieţii, făcând
referire la elemente etice precum responsabilitatea şi libertatea, conştiinţa tragică ,
virtuţii în scrierile importante precum Filosofia dreptului şi Fenomenologia spiritului
(1821). Au fost tratate de pe culmile credinţei marile probleme morale : binele ,
virtutea şi fericirea. Fericirea este virtutea care asigură sănătatea sufletului în viziunea
sa şi nu aceea care provine din bani ,bogăţie , putere şi onoruri. Fericirea interioară
sau cea virtute face sufletul mai tânăr. Cele mai accentuate virtuţii de către Socrate au
fost: stăpânirea de sine şi dreptatea.
Termenul ,, morală’’ îşi are rădăcinile în antichitatea timpurie, provenind din
latinescul ,,mos –mores’’ – moravuri care provine de la ,, moralitate’’ concept existent
în mai multe limbi europene. Etica, ştiinţa sau învăţătura despre moralitate, a pătruns
în limba română ca sinonim al cuvântului ,,morală’’ din limba greacă. Noţiunea de
morală se confruntă cu un caracter polisemantic şi un aspect ambivalent, astfel că,
prin moravuri se poate înţelege un comportament al societăţii care este apreciat prin
prisma unor obiceiuri pozitive sau negative, iar pe de altă parte un al înţeles al
cuvântului ,, mos’’ este acela de normativă, regulament sau normă aplicată în cadrul
unui sistem instituţional. Pe lângă acestea mai există şi alte semnificaţii multiple care
provin din antichitate cum ar fi: ,, aşezare sau despărţitură la Homer, sau sensul
de ,,dexteritate’’,, obicei’’, caracter. Sensul specific al noţiunii de morală din
perspectivă psihologică se conturează odată cu analizarea acţiunii psihologică a
individului prin care se desprind însuşirile psihicului, trăsăturile de caracter care pot
înclina spre ,,obieciuri rele’’ sau caracter bun.5

Ibidem
4
Mihaela Frunză, Expertiză etică şi acţiune socială,Bucureşti, Editura Tritonic,2012, p.18
5
O.G .Drobnitki, Noțiunea de morală vol 1,(trad) Liubomira Miros şi Nina Nicolaeva),Editura Științifică
și Enciclopedică.1981,p.24-25.
În literatura occidentală contemporană, morala este considerată o practică a vieţii, un
domeniu al ,, moravurilor’’ unui grup sau unor persoane, ca o ştiinţă de a acţiona
astfel încât să eviţi ceea ce reprezintă dispută sau conflict cu ceilalţi sau uneori ca
impulsuri personale şi dipoziţii psihologice care îi îndeamnă pe indivizi spre o
anumită judecată.6
Morala se declară ca fiind o formă a conştiinţei sociale care se dezvoltă pe un
fundament istoric în funcţie de progresul culturii şi al societăţii, şi stabileşte anumite
dispoziţii la nivelul relaţiilor indivizilor care sunt apreciate şi asumate în funcţie de
ceea ce le dictează vocea cunoașterii. Moralitatea are ca semnificaţie de bază
percepţia valorilor prin judecată proprie, conştiinţă, fiind marcată de elemente
emoţionale, pe când etica prevede principiile care au în vedere natura vieţii şi
educarea caracterului cuprinzând în ansamblu fenomenele morale precum obiceiurile ,
deprinderile, noţiunile de bine şi rău, coduri de conduită dar şi normele şi principiile
comportamentului. Moraliatea se referă la practică, iar etica la un sistem primar de
principii. Dacă în cazul moralei la bază stau codurile, mustrările, sancţiunile, în cazul
eticii contează insuflarea altruismului,introspecţiei.
Moralitatea în sens normativ, evaluează ceea ce este drept sau nedrept , bine sau
rău adică se axează pe o conduită a persoanei ideale moral, făcând abstracţie de
credinţele speciale ale indivizilor.
Morala se distinge prin reprezentarea relaţiilor umane pe care le organizează prin
intermediul normelor şi imperativelor, fiind un fenomen de esenţă socială care s-a
născut odată cu omenirea şi se va menţine atat timp cât vor exista oameni pe pământ.
Deontologia este ştiinţa acţiunii şi atitudinii morale care se aplică în cadrul unei
profesii , fiind o tradiţie, o regulă nescrisă care pune în evidenţă ceea ce ,,se face’’ şi
ceea ce ,,nu se face’’, cu provenienţă grecească (,, deontos’’) şi logos (,,ştiinţă).
Termenul de deontologie a fost folosit pentru prima dată de către juristul şi
moralistul englez Jeremy Benthan (1748-1832) în lucrarea sa ,,Deontologia sau
știinţa moralei’’(1834 postum).
Fiind un concept modern deontologia permite o evaluare a acţiunii umane în manieră
etică, raportându-se la persoana în cauză şi la ceilalţi.„Ansamblul regulilor după care
se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acestora, prin intermediul
organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere a
aplicării acestor reguli”7.
Din perspectivă deontologică, individul trebuie să evite acele fapte greşite, blamabile,
nedemne în scopul prevenirii unui rău şi mai mare şi sporirii fericirii publice.
Condiţiile care restricţionează anumite fapte se pot traduce prin reguli, legi, norme sau
constrângeri deontologice. Normele deontologice sunt inerente profesiei, norme auto-
impuse şi sunt concepute de către profesionişti şi aplicate apoi de către reprezentanţii
unei anumite profesii. Codurile profesionale de etică pot fi definite ca declaraţii
formale formulate de către un grup de specialişti pentru reglementarea relaţiilor
sociale şi profesionale. În primă instanţă au fost dezvoltate de către profesionişti ca
fiind nişte percepte morale, prescripţii de conduită pentru noţiuni ale valorii morale de
drept, reguli deontologice. Organizaţiile au decis mai apoi adoptarea acestor coduri
profesionale, astfel încât acţiunile instituţionale să aibă un caracter formal şi să
răspundă unor aspecte etice.Un cod deontologic serios şi respectat este precum
coloana vertebrală a identităţii profesionale a unei persoane, ceea ce oferă
posibilitatea de a desfăşura în mod liber acţiunea , într-un mod responsabil, în
interiorul breslei.
6
Ibidem,p.88
7
Andrei Petre,Filosofia valorii, Bucureşti,Editura Polirom,1998,p.92
 Codurile etice ale instituţiilor de presă din SUA care cuprind reguli de
comportament au fost constituite în două secvenţe, în anii 1920-1930, iar apoi au fost
adoptate pe plan internaţional, având conţinut similar. La nivel naţional, dar şi la nivel
internaţional se contestă existenţa unui singur cod pentru jurnalişti care să fie
universal aplicat şi valabil pentru că existenţa unuia poate genera o semnificaţie
eronată din cauza diferitelor contexte sociale.Așadar, în România nu este recunoscut
un singur cod pentru toți jurnaliștii, fiind o reală dilemă în cazul acceptării la nivel
universal a diferitelor coduri.8Codul etic al organismului de presă este anexat
contractului de muncă, iar jurnalistul are datoria să-l însuşească şi să-l respecte, chiar
dacă încălcarea sa nu implică o penalitate legală de către ansamblul societăţii.În cazul
unor abateri accidentale sau nereguli intenţionate, ziaristului i se pot aplica sancţiuni
administrative. Chestiunile de natură etică sunt tratate într-mod mai admisiv sau mai
autoritar şi riguros de către organizaţia de presă în funcţie de fiecare stat ( de modul
de organizare legală a corpusului profesional).Aşa cum profesiile precum cele de
avocat, medic,magistrat au impus un sistem de autoreglementare prin care se decide
dacă un act de practică profesională este corect sau nu, aşa şi jurnaliştii au încercat să
creeze un regim de corpus statuar, de autoreglare. 9Din punct de vedere al jurnaliştilor,
impunerea unui cod de etică profesională şi răspândirea acestuia presupune, de fapt,
exigenţa acestora de ,, a intra în rândul lumii ca profesie’’şi nu reprezintă un simplu
sumar al conţinutului statutului profesional de astăzi.
Profesioniştii din mass media, dar şi cei din domeniul medical sau jurdic se confruntă
deseori cu situaţii în care deciziile de ordin etic trebuie stabilite în câteva minute sau
ore. Codurile specifice acestor profesii au fost stabilite astfel încât dacă un doctor sau
avocat nu respectă principiile morale şi etice îşi pot pierde ulterior dreptul de a
profesa, decizia fiind luată de către un consiliu din cadrul instituţiei. Diferenţele dintre
jurnalişti care depind de noţiunea de libertate şi aceştia pot fi evidente, întrucât în
mass media codurile de practică şi metodele de autoreglare nu sunt atât de riguroase şi
radicale încât ei să fie excluşi din cadrul sistemului. Comunitatea internaţională a
comunicatorilor cuprinde două coduri internaţionale: Codul de la Atena, un cod etic
bazat pe un set de principii etice ale relaţiilor publice inspirate din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului; şi Codul de la Lisabona, cod de conduită ce conţine
repere specifice privind relaţiile practicantului PR cu superiorii, cu mass media, cu
publicul.10
În domeniul publicităţii, Asociaţia Americană a Agenţiilor de Publicitate a adoptat
primele standarde de practică în anul 1924, care conţineau contracte, prelungiri de
credit, tactici incorecte, reglementări ce interzic tarifele exagerate, afirmaţii jignitoare
sau lansarea unor zvonuri defăimătoare despre concurenţi.Acestea nu reprezintă
singurele mijloace de control informal asupra sistemului publicităţii , existând şi un
organism de auto-reglementare din anul 1971.
Etica în mass-media

8
Tudorel Nicolae, Mass Media. Constrângeri şi libertăţi organizaţionale,
Bucureşti, Editura Unibuc, 2008, p.72.
9
Miruna Runcan, A patra putere-legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Bucureşti, Ed.
Dacia,2005, pp.315- 316.
10
Dr.Katerina Tsetusura, Anna Klyueuva, Dana Oancea ,,Media Transparency in Romania:Final
Proffesional Report’’, Forum International Communications and Institute for PR,USA, 2010. Disponibil
online la: http://www.pr-romania.ro/articole/etica-in-pr/732-etica-in-raporturile-pr-presa-media-
transparency-and-media-practices-in-romania.html.
 Etica jurnalistică analizează îndatoririle morale ale jurnalistului, se bazează pe
profesionalismul cu care tratează o situaţie, în funcţie de principiile binelui şi răului.
Aceasta nu constă numai în reguli de conduită sau norme ce trebuie respectate.Cadrul
etic al jurnalismului din societatea actuală este descris ca fiind foarte flexibil astfel
încât le permite ziariştilor să-şi motiveze cât mai mult comportamentul, chiar dacă
există abateri frecvente de la bunele practici. Aceștia încearcă să pretindă cea mai
mare libertate de acțiune, printr-o etică individuală, nu în scopul expunerii propriilor
opinii ci pentru a putea investiga orice problemă, dar și modul de funcționare al
instituției unde lucrează.
Principalele valori la nivel moral se bazează pe cinste, adevărul faptelor, pe grija
respectării adevărului, pe refuzul corupţiei, datoria de a publica ceea ce este de interes
public. Dacă privim valorile acestea raportate la domeniul mass media, o societate
demnă are pretenţia de a primi informaţii redundante, de calitate, cât mai apropiate de
adevăr, de a-i fi protejată viața personală fară a încălca anumite aspecte de intimitate
şi confidenţialitate. Aceste aspecte gravitează în jurul eticii, moralei și deontologiei
specifice sectorului media şi definesc comportamentul acesteia . În Statele Unite, spre
exemplu, s-a acordat o mare atenţie valorilor etice la care se raportează jurnalistul în
pofida faptului că în cazul media naționale codul etic vizează acea formalitate ce
prevede constrângeri, mustrări care nu par a fi o ameninţare pentru presă. Codul etic
nu prespune sancţiunea, pedeapsa acţiunilor, dar este ca o carte de vizită a conştiinţei
morale a unui journalist. Codurile de practică şi metodele de autoreglare sunt mai
puţin hotărâtoare, exacte şi stringente decât în alte domenii.
Legile şi reglementările instituţionale sunt mijloace formale de control pentru
jurnalişti, însă principiile specifice codului etic vizează conduita morală , buna
practică bazată pe onoare, pe dreptate, reprezentând mijloace informale de control. În
Romania, prima instituţie care a publicat propriul cod etic pe web site este Money
Chanel. Singura televiziune din România în cadrul căreia există o comisie de etică şi
arbitraj care supraveghează respectarea şi aplicarea statutului ziaristului, sesizând
greşelile sale este SRTV. În Codul Alianţei de Etică , spre exemplu există principii
fundamentale ale mass media precum respectul pentru adevăr şi dreptul publicului la
informare. Jurnalismul anilor 80, care era tributar binelui societăţii a fost detronat de
jurnalismul noilor trusturilor media unde se lucrează spre binele şi pentru profitul
companiei de presă, iar cine nu se conformează este respins din acest mediu.
Cu toate că în mediul actual, ideea de etică este privită ca o alegere individuală , adică
se bazează mai mult pe deciziile individuale în funcţie de valorile fiecăruia, în cadrul
jurnalismului s-au compus anumite coduri, cum ar fi actul de MEAA (media
entertainment art alliance) care cuprinde un ghid mai strict ce propune care este
acţiunea corectă în toate circumstanţele.
După desfiinţarea Uniunii Sovietice, libertatea de expresie se extinde în secolul al
XIX-lea la nivel naţional iar sectorul mass media se confruntă cu o mai amplă
responsabilitate în tratarea şi verificarea informaţiilor relatate. O conduită
corespunzătoare potrivită şi relevantă domeniului mass media se bazează pe anumite
principii morale care au fost elaborate de-a lungul timpului de către filozofi. Unul
dintre acestea se refera la a identifica o cale de mijloc în cazul dilemelor etice. Acesta
presupune o asociere între abordarea extremă a unui subiect cu ideea de hrană
excesivă şi folosirea precară a unor informaţii care este asociată cu ideea de hrana
putină. Se susține că o soluție eficientă este moderaţia adică, de exemplu, dacă se
tratează un caz despre dezechilibre publice, gasirea unei căi de mijloc înseamna o
balanţă între satisfacerea nevoii de informare şi ideea de a păstra siguranţa publică.Un
alt principiu este imperativul categoric prin care conştiinţa individuală joacă un rol
important. În cazul mass media , dacă informaţiile prezintă un soi de înşelăciune
acestea trebuie evitate de catre reporter, şi ulterior conştiinţa sa îi va spune ca este
corect cum a procedat. Principiul utilităţii promovat în sec XIX în lucrările lui John
Stuart Mill(1806-1873) demonstrează că alegerile etice în mass media reies din
conştientizarea tututor consecinţelor şi alegerea subiectelor care accentuează binele şi
diminuează răul . Conform acestui principiu relatarea unor subiecte cu nota
deprimantă are drept scop mediatic să atragă atenţia asupra unor învăţăminte pentru a
reduce incidenţa unor fapte necugetate.
Valul ignoranţei presupune corectitudinea publicaţilor faţă de membrii societăţii, în
sensul că aceştia trebuie să fie trataţi în mod egal de către jurnalişti şi informaţiile de
interes public să ajungă la toţi . În aria mass media, reporterul care primeşte date din
interior ale unei instituţii , detalii şi ponturi confidenţiale despre tranzacţiile bancare
de exemplu ,trebuie sa trateze publicul consumator în mod egal, fără să transmită spre
exemplu prietenilor apropiaţi informaţii secrete pe care le-ar utiliza în interes propriu.
Cel de-al patrulea principu se referă la principiul autodeterminării care este legat de
zicala ,, Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi’’a cărei relevanţă în presă se traduce prin
faptul că aceasta nu trebuie să devină un mijloc pentru ca o instituţie, sau organizaţie
să-şi atingă scopul.Presa nu trebuie să cadă astfel prada unor detalii care vizează doar
beneficiul instituţiei şi sunt lăsate intenţionat dezvăluite pentru a fi pe placul opiniei
publice. Aşa cum am precizat mai sus, există reglementări şi legislaţie cu privire la
presă, unele de ordin permisiv care sprijină dreptul cetăţeanului la libera exprimare şi
expresie, iar altele de ordin coercitiv care constau în impedimentul relatării unor
informaţii. Principiul ocultării se referă la periclitarea zonei sociale sau imaginii
cetăţenilor şi presupune sancţionarea exclusiv morală . Totuşi, cu trecerea timpului s-a
constatat că legile presei au dobândit un caracter desuet ca să spunem aşa, în sensul că
nu se mai ţine cont de practica efectivă a acestora, nu se mai utlizează normele care
presupun o asumare codificată a eticii profesionale şi sunt deseori neglijate,
ignorate. ,,Legea presei’’ s-a dovedit a fi inactivă și din cauza faptului că cetațenii au
început să înțeleagă și s-au atașat mai mult de modelul democratic. Modelul
democractic presupune o libertate de exprimare puternică a presei care poate prevala
în raport cu ,, bunele practici’’ adică bunul simţ şi conduita corectă, iar îngrădirea
libertăţii ar putea sumbina rolul presei de watch-dog şi funcţia sa socială
fundamentală de a informa şi de a-şi atrage destinatarul . Prin această libertate
desăvârşită presa se bazează pe construirea unei realităţi sociale pe baza unor
înfiripări de informaţii bogate care formează adevărul procesual.11De aceea, însăşi
audienţa actuală este convinsă de faptul că limitarea libertăţii presei şi constrângerea
acesteia, o va îndemna şi mai mult spre manipulare şi distorsionare a subiectelor,
precum şi control politic. Astfel, o presă liberă, lipsită de monopol va avea privilegiul
de a avea o audienţă în funcţie de credibilitatea acesteia şi va putea judeca şi
percepe ,, binele public’’ în mod independent. Expansiunea liberalizării presei şi
tumultul creat de valul informaţional pot avea şi consecinţe mai puţin favorabile
asupra realităţii sociale şi vieţii indivizilor. Ce se întamplă totuşi atunci când se profită
de această libertate în exces şi apare problema atacului la protecţia vieţii personale de
exemplu? Presa se bucură de ,, arma libertăţii’’ şi acceptă cu greu răspunderea pentru
fapte precum informaţii şi detalii din spaţiul intim ,zvonuri, imagini şocante,
victime minore care reprezintă abateri ale eticii profesionale. Telespectatorii sunt
impresionați prin ştirile interesante, senzaţionale şi trăiesc într-un mediu informațional
promiscuu fără să conştientizeze faptul că intimitatea este unul din drepturile
fundamentale ale omului că există precizări clare ale acestui principiu în cadrul
11
Miruna Runcan,op.cit.,p.95.
codurilor de etică profesională. În cadrul eticii aplicate apare şi dimensiunea de
datorie faţă de societate care presupune dreptul publicului de a fi informat, dar
informat corect ceea ce înseamnă că la nivelul politicii organizaţionale e necesar să se
aibă în vedere o responsabilitate socială faţă de cititori, de audienţă, în sensul că
elementele cu caracter confidenţial, intim trebuie să aibă ca argument puternic binele
şi respectul societăţii, mai ales al persoanei publice. Există, însă, anumite conflicte în
cazul companiilor de presă, spre exemplu care presupun dorinţa, presiunea, datoria de
a şoca opinia publică, ceea ce conduce efectiv la distorsionarea informaţiilor şi la
atingerea senzaţionalului care ,,cucereşte ‘’mare majoritate a publicului.
Astfel, dreptul publicului de a fi informat este ca un şablon jurnalistic, întrucât
acesta doreşte mai mult să fie impresionat, iar majoritatea s-au obişnuit cu ştiri
spectaculoase şi nu cu veridicitate în informaţii.

Bibliografie:
 Andrei Petre,Filosofia valorii, Bucureşti,Editura Polirom,1998,p.92
 Mihaela Frunză, Expertiză etică şi acţiune socială,Bucureşti, Editura
Tritonic,2012, p.18
 Miruna Runcan, A patra putere-legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Bucureşti, Ed.
Dacia,2005,
 O.G .Drobnitki, Noțiunea de morală vol 1,(trad) Liubomira Miros şi Nina
Nicolaeva),Editura Științifică și Enciclopedică.1981,p.24-25.
 Tudorel Nicolae, Mass Media. Constrângeri şi libertăţi
organizaţionale, Bucureşti, Editura Unibuc, 2008, p.72.
 Tudor Cătineanu, Elemente de etică,vol2,Cluj- Napoca, Editura Dacia,1982,p.11
 Valeriu Capcelea,Etica: manual pentru instituțiile de învățământ
superior,Chișinău,Editura Ars Asociația Editorială Noi,2003,p.9.