Popovici Liliana-Maria

AMF II

Convalariae Herba-Lăcrămioarele, medicamentele inimii

Din toate timpurile, omul a fost puternic impresionat de paleta de lumină şi culoare cu
care majoritatea plantelor îşi etalează talia, frumuseţea şi gingăşia, parfumul şi nuanţele
suave de miros. Nu întâmplător, atenţia iubitorilor de frumos este atrasă de micuţa
lăcrămioară, plantă cu flori mici şi graţioase ca mărgelele de alabastru, cu parfum de o
fineţe inegalabilă şi cu fructe recomandate „împotriva strănutului şi a dojenilor
nevestelor“. Din vremuri vechi, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace,
în tratamentul unor boli de inimă.
După un vechi obicei francez, în prima duminică din luna mai, parizienii trăiesc „bucuria
mărgăritarului“. Tone de flori se îndreaptă spre marea metropolă, pentru a fi dăruite
pariziencelor, care vor deveni mai bine dispuse şi mai iertătoare faţă de bărbaţi, pentru toate
greşelile din anul ce va urma, chiar dacă au avut, în perioada anterioară, zile mai înnourate şi
tensionate. În satele franceze, în această duminică de mai, este declarată „ziua
lăcrămioarelor“, când, locuinţele sunt împodobite cu flori şi frunze de mărgăritar, peste tot
domnind o bucurie generală. Se consideră că lăcrămioarele au apărut odată cu primii oameni,
Adam şi Eva. Din lacrimile Evei, izgonită din grădina Edenului, au răsărit aceste gingaşe
floricele. O altă legendă ne spune că Maica Domnului, când l-a văzut pe Iisus răstignit pe
cruce, s-a retras în Grădina Ghetsimani şi s-a rugat Tatălui Ceresc să-i ierte pe acei oameni
care au săvârşit păcatul uciderii şi să le dea un simbol al legăturii lor cu El. Atunci Dumnezeu i-
a ascultat ruga şi a făcut să răsară numeroase flori mici şi albe din pământul udat de lacrimile
Sfintei Marii. În popor i s-au atribuit mai multe denumiri, ca: mărgăritar, mărgăritărel, clopotele
de mai, clopoţele, dumbrăvioară, flori domneşti, floarea turcului, sufleţele, gherghiţe şi iarba
Sfântului Gheorghe. Denumirea ştiinţifică, Convallaria majalis, derivă de la cuvântul latin
convallis - vale şi grecescul leirion - crin (crinul văilor), având în vedere locul unde cresc
plantele şi mirosul de crin al florilor. Denumirea de specie provine din cuvintele majus - mai şi
mense - lună, întrucât înfloreşte în luna mai. Chiar denumirile utilizate de unele popoare
amintesc epoca de înflorire (în limba germană Maiglockchen - clopotele de Mai, iar în limba
maghiară Gyongyvirag - floarea Sfântului Gheorghe). Plantele sunt întâlnite în flora spontană,
sub umbra pădurilor de foioase (mai ales de stejar şi fag), prin tufărişuri, lunci, pe terenuri
umede, răcoroase, fertile şi bogate în calciu. 

Florile se recoltează în lunile aprilie-mai Se cultivă în parcuri, grădini şi cimitire, ca plantă

ornamentală, fiind preferată pentru parfumul suav şi pentru forma atractivă a clopoţeilor.
Specia este originară din emisfera nordică (Europa, vestul Asiei şi America). Deşi există o
singură specie în cadrul genului Convallaria, totuşi sunt, în prezent, multe forme şi varietăţi
create de specialişti horticultori. Sunt căutate soiurile cu flori alba şi involte (Plena), soiuri cu
flori roze (Rosea), flori albe cu pată violet în interior (Picta), cu frunze panaşate (Variegata), cu
frunze late şi flori involte (Latifolia), cu flori mari şi frunze înguste (Grandiflora) sau cu
combinaţii de caractere (Rosea Plena, Albimarginata, Albistriata, Robusta). Aceste noi creaţii
au o deosebită valoare decorativă pentru ansamblul parcurilor şi al grădinilor. Înflorirea are loc
în lunile aprilie-iunie, în funcţie de altitudinea locului. În scopuri terapeutice se recoltează florile
înainte şi în timpul deschiderii complete (lunile aprilie-mai), precum şi frunzele fără peţiol,
adunate înainte de formarea fructelor (lunile mai-iunie). Dacă se culeg mai târziu, îşi schimbă
uşor culoarea, în timpul uscării. Recoltarea se face pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua.
După transportul în coşuri, uscarea frunzelor se face artificial, în uscătorii cu aer cald, la
temperaturi de 60-1000 C, asigurând conservarea principiilor active şi păstrarea culorii verzi.
Uscarea lentă la soare sau la umbră măreşte riscul de îngălbenire a frunzelor. Florile se usucă
la umbră, în camere bine aerisite. Pentru a obţine 1 kg produs uscat, sunt necesare 8 kg flori
sau 6 kg frunze proaspete. 

Remediu sigur pentru bolile de inimă Datorită conţinutului în heterozide şi saponozide, atât

frunzele cât şi florile au proprietăţi cardiotonice, cu efecte rapide, dar de scurtă durată, în
comparaţie cu medicamentele digitalice. În plus, se constată acţiuni diuretice, sedative,
antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi revigorante. Din vremuri vechi,
florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace, în tratamentul unor boli de inimă. La
unele popoare, infuzia în vin a florilor era considerată „mai scumpă decât aurul şi bună la toate
bolile“, inclusiv la paralizie şi epilepsie, liniştirea colicilor, dureri de pântece, crampe cu leşin la
prunci şi la lăuze, dureri de ochi şi friguri. Pe baza unor îndelungate experimentări, s-a stabilit
că frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic,
decompensare, insuficienţă cardiacă de natură sclerotică, scleroză coronariană, ateroscleroză,
aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii,
angină pectorală şi hipertrofia inimii. Fără rezerve, este recomandată în cazul leziunilor
cardiace cauzate de eforturile sportive excesive (box, fotbal, haltere). Prin tratamente
supravegheate de medic, dă bune rezultate în afecţiunile sistemului nervos, la persoane cu
ameţeli, nevralgii, migrene de natură nervoasă, dureri de cap, nevroze cardiace, epilepsie şi
apoplexie. În boli reno-genitale acţionează eficient în caz de leucoree (poala albă), nefrite,
hidropizie renală, sarcină şi menopauză. La nivelul aparatului respirator intervine în dureri de
piept, gripă şi pneumonie. Rezultate bune s-au constatat şi în tratamentul reumatismului şi al
gutei, precum şi la persoane cu boala Basedow (guşă). Cândva era obiceiul de a pune tulpini
florifere de lăcrămioare în cada de baie a copiilor anemici, pentru întărirea sistemului muscular
şi nervos.

 Forme de utilizare Ca tonic cardiac, se recomandă în cazul intoleranţei la tratamentul cu

glicozide digitalice (din frunze de Digitalis purpurea). De aceea, în multe ţări se prepară diferite
medicamente din frunze şi flori de lăcrămioare (Convacard, Corloges, Miroton).

În tratamentele naturiste, se folosesc:

- infuzie dintr-o linguriţă frunze uscate la 250 ml apă clocotită; după infuzare în vas acoperit
timp de 10-15 minute, se îndulceşte după gust şi se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi, atunci
când apar crize dureroase de inimă sau palpitaţii cardiace;
- tinctură din o parte flori şi trei părţi alcool, care se lasă la macerat, cu agitare zilnică timp de
14 zile, după care se strecoară şi se consumă câte 10 picături de 3 ori pe zi, în caz de migrene
nervoase, nevralgii şi ameţeli;

- tinctură din 100 g masă proaspătă de frunze şi flori, care se stoarce, iar peste suc se adaugă
18 ml alcool 900, 15 g glicerină şi se completează cu apă până la 100 ml; după 2-3 zile de
macerare se iau câte 30-40 picături de 2-3 ori pe zi în cazul crizelor cardiace acute;

- oţet de lăcrămioare obţinut prin macerarea florilor proaspete în oţet de vin timp de 8-10 zile;
se strecoară în sticle brune şi se miroase în caz de nevralgii şi dureri de cap;

- pulbere din flori şi frunze uscate şi măcinate fin din care se ia câte un vârf de cuţit în puţină
apă, la crize cardiace, ameţeli apărute după suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi şi
urechi, în nevralgii şi cefalee;

- amestec de flori proaspete (2 g) cu miere de albine, având efecte purgative sau contra
palpitaţiilor;

- injecţii intravenoase cu convalatoxină contra insuficienţei cardiace;

Atenţie, însă! La supradozare, preparatele din lăcrămioare devin toxice, scad tensiunea
arterială, măresc ritmul cardiac, provoacă tulburări cardiace şi respiratorii, poliurie, ameţeli,
sufocare, spasme, ajungând până la stop cardiac. Fructele roşii sunt foarte toxice şi se exclud
de la consum. În cosmetică se recomandă infuzia din 30-40 g frunze şi flori la 1 litru de apă, cu
care se curăţă tenul, având efecte tonice şi revigorante.

▲ Uleiul eteric de lăcrămioare Uleiul eteric de lăcrămioare se prepară din 200 g flori

proaspete, macerate timp de 15 zile într-un amestec de 750 ml alcool 900 şi 250 g glicerină,
cu presarea masei vegetale. Acest parfum natural prezintă note feminine, îmbătătoare şi dulci
şi are multiple utilizări: - o picătură pentru parfumarea batistei; - două picături se pun în sacul
de aspirator; - trei picături pentru parfumarea unui dulap; - 4 picături se pun în vasul pentru
parfumarea încăperii; - 5 picături se pun în cada de baie; - 6 picături se amestecă în crema de
corp; - 12 picături se amestecă în gelul de masaj. În decorarea parcurilor şi grădinilor, soiurile
nou create, se folosesc pentru amenajarea bordurilor, în jurul boschetelor de arbuşti
ornamentali sau la poalele arborilor mari, asigurând o notă de fineţe, prin frumuseţea
inflorescenţelor şi prin parfumul dosebit de plăcut al florilor. În decorarea interioarelor se
folosesc flori tăiate în buchete, ţinute în glastre mici, timp de 8-10 zile. Întrucât parfumul este
prea puternic şi vătămător, florile nu se păstrează peste noapte în dormitoare, deoarece pot
provoca dureri de cap, spasme, convulsii şi delir.
LINI SEMEN- SAMANTA DE IN
INUL UIMITOR.
Este o planta anuala, cu tulpini inalte si ramificate in partea superioara, frunze alterne, lanceolate, flori
albastre. Fructul este o capsula globuloasa cu 10 semințe.

Infloreste in iulie-august.

La noi este cultivat pe scara larga pentru:

- fuior-specia mai înnalta si mai putin ramificata

-semintele oleaginoase

Recoltarea se face prin smulgerea plantei întregi, legarea în snopi, uscare, treierare. Tulpinile se
folosesc pentru obținerea fibrelor.

Descriere: seminte oval- alungite, plate, galben-brune, lucioase, rotunde la o extremitate, acuminate la
celelalte.

In contact cu apa se acopera de un strat mucilaginos; fara miros, gust mucilaginos si uleios.

Întrebuințări: laxativ ușor, emolient. In farmacie se mai utilizeaza faina de in sub forma de cataplasma.
Multă vreme oamenii cresc inul. Semințele, ale căror beneficii pentru sănătate au fost considerate întotdeauna
importante, au fost deseori folosite de vindecătorii populari. Acest produs natural a fost folosit pentru a elimina
multe boli. Și acum există o părere că pentru omenirea inul este un adevărat superaliment. Semințele, ale căror
beneficii au fost dovedite de știință, au o mulțime de calități pozitive. Când le utilizați, riscul de boli vasculare și
cardiace scade, prevenirea dezvoltării diabetului și oncologiei.

Semința de in minusculă include multe substanțe nutritive diverse. Cu toate acestea, caracteristica produsului i-
a fost dată grație a trei componente. Primul dintre acestea este Omega-3. Într-un volum mic, egal cu o lingură,
există 1, 8 grame din aceste grăsimi sănătoase. Un grup de fitonutrienți numiți lignani conține, de asemenea,
in. Semințele, ale căror beneficii sunt asociate cu această componentă, sunt foarte apreciate în medicină. În
comparație cu alte produse de lignani, acestea sunt de 75-80 de ori mai mult.

Semințele de in conțin o altă componentă importantă pentru sănătatea umană. Este fibra. Mai mult, ambele
tipuri sunt prezente în produsul vegetal: solubile și insolubile. Prima formă de fibre, umflături în stomac,
contribuie la golirea precoce a acesteia. În același timp, elimină excesul de colesterol și acid biliar din intestin
din corp. În același timp, fibra solubilă (sau, cum se mai numește, pectină) este capabilă să absoarbă un volum
mare de lichid și să se transforme într-o masă asemănătoare cu jeleu în stomac. Acest lucru vă permite să
obțineți un sentiment rapid de plenitudine. În plus, pectina elimină excesul de colesterol și acizii biliari din
organism, împiedicându-i să intre în fluxul sanguin

Un efect benefic divers asupra sănătății umane este exercitat de in. Semințele,
a căror utilizare este utilizată pentru a elimina diverse boli, sunt utilizate în
multe domenii ale medicinei. Și în toate domeniile, acest produs este foarte
eficient.

Pentru a preveni cancerul, se recomandă utilizarea semințelor de in. Beneficiul

(utilizarea unui remediu pe bază de plante în acest caz se bazează pe acțiunea
celor două componente principale ale acestuia) este valabilă mai ales pentru
cancerul de colon, de prostată și, de asemenea, de sân. Omega-3 și lignani
prezenți în semințele de in nu permit apariția, creșterea și răspândirea unei
tumori maligne.

Preparatele pe bază de plante ajută, de asemenea, în tratamentul bolilor

vasculare și ale inimii. Acest lucru este posibil datorită capacității seminței de
in de a combate perfect procesele inflamatorii, de a reduce colesterolul, de a
restabili fluxul de sânge în țesuturi și de a normaliza ritmul cardiac.

Consumul zilnic de lignani stabilizează nivelul de zahăr. Aceasta permite

utilizarea seminței de in în eliminarea diabetului. Lignans, precum și omega-3s,
sunt eficiente împotriva inflamației în patologii precum astmul și boala
Parkinson.

Avantajele semințelor de in pentru femei stau în capacitatea lor de a reduce

intensitatea bufeurilor. În același timp, este suficient să folosiți două linguri de
medicament de două ori pe zi. Un rezultat pozitiv este obținut în două
săptămâni.

Medicamente care contin in: Ulei de seminte de in (capsule), Omega 3-6-9 (ulei de seminte de in).