Caiet de Studiu Individual

Cadrul contabil general IASC: Definire şi obiective; Sfera de aplicare şi utilizatorii situaţiilor
financiare; Obiectivul şi caracteristicile situaţiilor financiare
Universitatea OVIDIUS Constanţa

Departamentul ID-IFR
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea : Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor
Forma de învăţământ: ID
Anul de studiu : II
Semestrul : II
Valabil începând cu anul universitar 2009-2010
Caiet de Studiu Individual

PENTRU
CONTABILITATE ÎN T.C.S.
Coordonator disciplin : Conf.univ.dr. ASALOŞ NICOLETA
Contabilitate în TCS 1
CONTABILITATE ÎN T.C.S.
INTRODUCERE
Stimate student,
Contabilitatea – ca disciplină informaţională culege informaţii

economice, le înregistrează după proceduri proprii, analizează şi interpretează
informaţia colectată şi o raportează unei sfere largi de utilizatori.
Cursul prezintă într-o manieră didactică principiile teoretice, regulile,

procedurile specifice contabilităţii financiare îmbinate cu o serie de aplicaţii
practice ce pun în evidenţă teoria contabilă cu rolul de a fixa şi sintetiza
informaţiile teoretice prezentate în fiecare capitol.
Demersul metodico-didactic al cursului îşi propune să ofere studentilor

modalităţile cele mai eficiente pentru înţelegerea şi aprofundarea conceptelor
contabile, să ajute la formarea unei gândiri logice contabile precum şi să
asigure aptitudinile necesare pentru obţinerea şi utilizarea informaţiilor
contabile în activitatea de gestiune a unităţilor patrimoniale.
Cursul abordează conţinutul contabilităţii financiare pe principalele

tipuri de activităţi : exploatare, investire şi finanţare. Acest volum este dedicat
ciclului de exploatare a întreprinderii şi prezintă principiile şi regulile conta
bile specifice prin prisma reglementărilor naţionale în domeniu îmbinate cu
standardele şi normele conta bile internaţionale.
Spor la învăţat şi succes!
Unitatea de înv are Nr. 1

CADRUL CONTABIL GENERAL I.A.S.C. : DEFINIRE ŞI OBIECTIVE; SFERA DE
APLICARE ŞI UTILIZATORII SITUA IILOR FINANCIARE; OBIECTIVUL ŞI
CARACTERISTICILE SITUA IILOR FINANCIARE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 2
1.1. Definire şi obiectivele IASC 2

1.2. Sfera de aplicare şi utilizatorii situaţiilor financiare 4
1.3. Obiectivul şi caracteristicile situaţiilor financiare
6
7
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 8
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1
OBIECTIVELE unit ii de înv are nr. 1

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
 Înţelegerea noţiunii de cadru general
 Definirea şi obiectivele situaţiilor financiare
 Descrierea caracteristicilor situaţiilor financiare
1.1 Definireaşi obiectivele IASC
Cadru Cadrul contabil general cuprinde conceptele şi principiile teoretice ce compun

contabil, împreună sistemul de referinţă pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare, pentru utilizatorii externi adică ceea ce trebuie să fie contabilitatea,
delimitează ca teorie contabilă normativă deci un caz particular al teoriei contabile
Principii
generale. Cadrul general are calitatea de referenţial pentru elaborarea normelor
contabile contabile şi instrument de coerenţă a normelor, reglementărilor şi procedurilor
contabile.
Situaţii Cadrul contabil general IASC este « un sistem coerent de obiective şi de
financiare principii fundamentale, legate între ele, susceptibile s conduc la formularea
de norme solide şi s indice natura, rolul şi limitele contabilit ii financiare şi
IAS - uri ale situa iilor financiare ».
Obiectivele cadrului general IASC sunt :
 sprijinirea Consiliului IASB în: elaborarea viitoarelor IAS-uri, revizuirea
celor existente precum şi în promovarea armonizării reglementărilor,
standardelor şi procedurilor de contabilitatea referitoare la prezentarea
situaţiile financiare prin aplicarea unor concepte de bază care să reducă
numărul tratamentelor contabile internaţionale;
 sprijinirea organismelor naţionale de elaborare a standardelor, în procesul de
dezvoltare a standardelor naţionale;
 sprijinirea celor ce întocmesc situaţii financiare conform IAS- urilor şi de a
face faţă problemelor care nu se regăsesc în acestea ;
 sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea
situaţiilor financiare elaborate în conformitate cu IAS;
 sprijinirea utilizatorilor la interpretarea informaţiilor prezentate în situaţiile
financiare elaborate în conformitate cu IAS;
 furnizarea de informaţii celor interesaţi de activitatea IASC privind modul
de elaborare a standardelor.
Cadrul general prevede că el nu este o normă contabilă internaţională şi deci nu
defineşte un standard de evaluare sau de înregistrare. Dacă apare un conflict între
elementele de conţinut ale cadrului şi o normă contabilă internaţională, obligaţiile
prevăzute de norma contabilă prevalează asupra acestui cadru. Conducerea IASC
recunoaşte că într-un număr limitat de cazuri poate exista un conflict între
Documentul cadru şi un IAS. Totodată, având în vedere că activitatea conducerii
IASC se orientează după Cadrul contabil la elaborarea standardelor viitoare şi la
revizuirea celor existente, numărul cazurilor de conflict între cele două categorii de
documente se va diminua.
Test de autoevaluare 1.1.
1. Definiţi cadrul general de întocmire a situaţiilor financiare.

2. In ce constau obiectivele cadrului general. (3 dintre acestea)
3. Ce se întâmplã daca apar divergenţe între elemente de conţinut ale cadrului
şi o normã contabilã internaţionalã?
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 8
1.2. Sfera de aplicare şi utilizatorii de situa ii financiare
Decizii Cadrul general se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cu scop

economice, general, întocmite şi prezentate cel puţin anual şi conţin informaţii care răspund
necesităţilor comune majorităţii utilizatorilor. Consiliul IASC precizează că aproape
toţi utilizatorii iau decizii economice pentru :
 a hotărî când să cumpere, să vândă sau să păstreze o investiţie de capital ;
Utilizatori
 a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;
Obiective,  a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii
angajaţilor săi ;
 a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii ;
 a determina politicile de impozitare ;
Investitori
 a determina profitul şi dividendele ce se pot distribui ;

 a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional ;
 a reglementa activitatea întreprinderilor.
Cadrul general prevede că utilizatorii pot solicita şi au capacitatea de a obţine
informaţii suplimentare faţă de cele conţinute în situaţiile financiare.
Cadrul general abordează :
a. obiectivele situa iilor financiare ;
b. caracteristicile calitative ce determină utilitatea informa iilor din situa iile
financiare ;
c. definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite
situa iile financiare;
d. conceptele de capital şi de men inere a nivelului capitalului.
Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezen i şi poten iali,
bancherii, angaja ii, furnizorii şi al i creditori comerciali, clien ii, guvernul,
publicul şi managerul sau administratorul întreprinderii.
a) Investitorii în calitate de ofertanţi de capital şi riscuri, sunt interesaţi de
informaţii cu privire la performanţa capitalului investit, în legătură strânsă cu riscul
aşteptat şi dividendele de repartizat. Ei au nevoie de aceste informaţii în vederea
luării deciziilor de a cumpăra, păstra sau vinde « capital ».
b) Bancherii în calitatea lor de furnizori de împrumuturi şi garanţii bancare, sunt

consumatori de informaţii ce privesc capacitatea întreprinderii de a rambursa
creditele la scadenţă şi de a plăti dobânzile.
c) Angaja ii ca furnizori de muncă, apelează la informaţii ce converg către
profitabilitatea şi continuitatea activităţii, care le sunt utile în aprecierea capacităţii
firmei de a oferi remuneraţii, pensii, participare la profit, premii precum şi alte
aspecte sociale.
d) Furnizorii şi al i creditori comerciali sunt dornici de informaţii menite să le
creeze o imagine asupra indicatorilor de performanţă ai întreprinderii (lichiditate,
solvabilitate, rentabilitate etc.).
e) Clien ii au nevoie de informaţii ce izează susţinerea ciclului de fabricaţie,
asigurarea continuităţii activităţii întreprinderii, cu precădere asupra derulării
contractelor de lungă durată.
f) Guvernul şi institu iile sale sunt interesaţi de informaţii privind politicile de
alocare centralizată a resurselor bugetare, fiscalitatea şi construirea informaţiilor
macroeconomice (venit naţional, PIB etc.).
g) Managerul sau administratorul întreprinderii are nevoie de informaţii în
vederea decontării cu utilizatorii extreni privind modalitatea concretă de gestiune a
resurselor încredinţate şi de distribuţie a rezultatelor.
Deşi, nu toate necesităţile de informaţie ale acestor utilizatori pot fi
satisfăcute prin setul de situaţii financiare, există necesităţi care sunt comune tuturor
utilizatorilor.

1. Ce abordeazã cadrul general?
2. In ce constau deciziile economice luate de aproape toţi utilizatorii situaţiilor
financiare ?
3. Enumeraţi utilizatorii situaţiilor financiare.
1.3. Obiectivul şi caracteristicile situa iilor financiare
Poziţie Obiectivul situa iilor financiare este de a furniza informa ii despre pozi ia
financiarã, financiar a întreprinderii, rezultatele (performan ele) şi modific rile pozi iei
financiare ale întreprinderii, ce sunt utile unei sfere largi de utilizatori în
luarea deciziilor economice.
Rezultate,
Informaţiile ce redau poziţia financiară sunt oferite de bilanţul contabil, în
primul rând, cele ce privesc rezultatele sunt oferite de contul de profit şi pierdere iar
Caracteristici informaţiile ce privesc modificarea poziţiei financiare sunt oferite prin intermediul
calitative unor situaţii distincte.
Pozi ia financiară a întreprinderii este dată de resursele economice pe care
le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de
lichiditatea şi de solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se
adapta la schimbările mediului în care şi desfăşoară activitatea.

Poziţia financiară are la bază o relaţie de echilibru :
CAPITAL PROPRIU = ACTIV – DATORII

(SITUA IA NET )
Se poate vorbi despre o poziţie financiară pozitivă atunci când capitalul

propriu este mai mare sau cel puţin egal cu datoriile ce au valoare economică. O
poziţie financiară pozitivă indică faptul că întreprinderea are posibilitatea de a plăti
obligaţiile faţă de terţi, atât pe parcursul desfăşurării activităţii sale cât şi la
lichidarea sa. Lichiditatea se referă la disponibilităţile de numerar în viitorul
apropiat, după luarea în calcul a obligaţiilor financiare aferente acestei perioade.
Performan a sau rezultatul este definit prin prisma profitabilităţii
întreprinderii. Rezultatul se determină ca diferenţă între totalul veniturilor
exercitiului financiare şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor.
REZULTATUL = VENITURI - CHELTUIELI
Modificările pozi iei financiare se pot fi definite în diverse moduri cum
sunt : fondul de rulment şi fluxurile de fonduri, trezoreria netă şi fluxurile nete de
trezorerie.
Fluxurile de trezorerie grupează operaţiile economice şi financiare pe
următoarele grupe : investiţie, finanţare şi exploatare.
Operaţiile de investiţie au ca obiect alocarea sau utilizarea surselor de
finanţare pentru procurarea de bunuri şi imobilizări.
Operaţiile de finanţare au ca obiect crearea resurselor de finanţare a
imobilizărilor şi pot proveni din aportul de capital propriu realizat de proprietar şi
din fonduri ce sunt furnizate de terţe persoane în raport de patrimoniul
întreprinderii.
Operaţiile de exploatare vizează achiziţionarea, producţia, vânzarea
bunurilor sub formă de produse, achiziţionarea-vânzarea de mărfuri şi includ
totodată datoriile şi creanţele ce iau naştere în urma acestor operaţii.
Fluxurile de trezorerie sunt calculate la nivelul fiecărei activitţi : exploatare,
finanţare şi investiţie prin prisma diferenţei între încasări şi plăţi.
Caracteristicile calitative sunt atribute ce determină utilitatea informa iilor
oferite de situa iile financiare. Cele patru caracteristici calitative principale sunt :
inteligibilitatea, relevan a, credibilitatea şi comparabilitatea.
Inteligibilitatea este o caracteristică esenţială a informaţiilor furnizate de
situaţiiilor financiare şi constă în aceea că ele pot fi uşor înţelese de utilizatori.
Astfel, trebuie asigurat un echilibru între cunoştinţele de contabilitate, care să fie
suficiente, ale utilizatorilor privind afacerile şi activităţile economice, pe de o parte,
şi dorinţa aceloraşi de a studia informaţia , pe de altă parte. Informaţiile ce redau
probleme complexe, care ar trebui incluse în situaţiile financiare datorită relevanţei
lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul că ar putea fi
dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.
Informaţiile conţin relevan dacă vehiculează cunoştinţele necesare luării
deciziilor economice de către utilizatori, adică îi ajută pe aceştia să evalueze
evenimente trecute, prezente şi viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor
trecute. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura şi materialitatea sa. De

multe ori, natura informaţiei este suficientă şi determină relevanţa sa. Materialitatea
informaţiei vizează pragul de semnificaţie al ei pentru a determina relevanţa dacă
omisiunea sau declararea eronată ar putea influenţa deciziile economice ale
utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare.
Credibilitatea informaţiei constă în aceea că ea este liberă de eroare,
deformare sau părtinire,iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă
corect şi rezonabil realitatea modelată. Elementele ce definesc credibilitatea
informaţiei sunt: reprezentarea fidelă, prevalenţa economicului asupra juridicului,
neutralitatea, prudenţa, integralitatea.
Comparabilitatea constă în aceea că informaţiile furnizate de situaţiile
financiare trebuie să fie comparabile în timp şi spaţiu. Astfel, este necesar ca
metodele contabile de evaluare, clasificare şi prezentare a elementelor descrise în
situaţiile financiare să fie utilizate permanent. Dacă aceste metode s-au schimbat,
utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica diferenţele dintre metodele
contabile utilizate.
Cadrul contabil IASC defineşte şi limitele informaţiei relevante şi credibile :
oportunitatea, echilibrul beneficiu-cost, echilibrul între caracteristicile calitative.
Oportunitatea se referă la raportarea la timp a informaţiei pentru a fi utilă
în deciziile economice. Orice întârziere în raportarea informaţiei poate duce la
pierderea relevanţei acesteia.
Echilibrul beneficiu-cost constă în aceea că beneficiile de pe urma
informaţiei trebuie să depăşească costurile furnizării acesteia.
Echilibrul între caracteristicile calitative este o problemă de raţionament
profesional care aparţine celor care produc sau utilizează informaţiile din situaţiile
financiare.

1. Care este obiectivul situaţiilor financiare?
2. In ce constã poziţia financiarã?
3. Enumeraţi caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare.
Lucrare de verificare unitate de înv are nr. 1
1. Definiţi 3-4 tipuri de utilizatori ai situaţiilor financiare.
2. În ce constau operaţiile de finanţare ?
3. Definiţi credibilitatea.
4. In ce constã comparabilitatea?
5. La ce se referã limitele informaţiei relevante şi credibile?
R spunsurile testelor de autoevaluare

R spuns 1.1
1. Cadrul contabil general IASC este un sistem coerent de obiective şi de principii
fundamentale, legate între ele, susceptibile să conducă la formularea de norme solide
şi să indice natura, rolul şi limitele contabilităţii financiare şi ale situaţiilor
financiare .
2.
 sprijinirea organismelor naţionale de elaborare a standardelor, în procesul de

dezvoltare a standardelor naţionale;
 sprijinirea celor ce întocmesc situaţii financiare conform IAS- urilor şi de a
face faţă problemelor care nu se regăsesc în acestea ;
 sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea
situaţiilor financiare elaborate în conformitate cu IAS;
3. Dacă apare un conflict între elementele de conţinut ale cadrului şi o normă

contabilă internaţională, obligaţiile prevăzute de norma contabilă prevalează asupra
acestui cadru.
R spuns 1.2.
1. Cadrul general abordează :
a. obiectivele situaţiilor financiare ;
b. caracteristicile calitative ce determină utilitatea informaţiilor din situaţiile
financiare ;
c. definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite
situaţiile financiare;
d. conceptele de capital şi de menţinere a nivelului capitalului.
2. Consiliul IASC precizează că aproape toţi utilizatorii iau decizii economice

pentru :
 a hotărî când să cumpere, să vândă sau să păstreze o investiţie de capital ;
 a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;
 a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii
angajaţilor săi ;
 a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii ;
 a determina politicile de impozitare ; ş.a.
3. Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali,

bancherii, angajaţii, furnizorii şi alţi creditori comerciali, clienţii, guvernul, publicul
şi managerul sau administratorul întreprinderii.
R spuns 1.3.
1. Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia

financiară a întreprinderii, rezultatele (performanţele) şi modificările poziţiei
financiare ale întreprinderii, ce sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea
deciziilor economice.
2. Poziţia financiară a întreprinderii este dată de resursele economice pe care

le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalului propriu, de
lichiditatea şi de solvabilitatea valorilor economice şi de capacitatea sa de a se
adapta la schimbările mediului în care şi desfăşoară activitatea.
3. Cele patru caracteristici calitative principale sunt : inteligibilitatea,

relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.
Bibliografie unitate de înv are nr. 1

1. Asaloş N., Mirea M., Nicolae T. – Contabilitate financiarã – ciclul de
exploatare , Ed. Ex Ponto, 2004
2. Feleagă, N., Ionaşcu, I. – Tratat de contabilitate financiară, vol.I, vol.II, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999
3. Nicoale T. – Contabilitate financiară, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003
4. Bojian, O. – Contabilitate generală, Ed. Eficient, Bucureşti, 2000

Structurile calitative ale situaţiilor financiare

STRUCTURILE CALITATIVE ALE SITUA IILOR FINANCIARE
Cuprins Pagina
2.1. Elemente modelate prin situaţiile financiare – delimitări şi definiţii 2

2.2. Recunoaşterea şi evaluarea structurilor calitative ale situaţiilor financiare 4
5
2.3. Conceptele de capital şi de menţinere a capitalului
6
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2 7
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 9
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2
Contabilitate in TCS 11


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:
 Înţelegerea noţiunii de cont de profit şi pierdere
 Definirea acestuia şi a principalelor structuri
 Structura cheltuielilor şi veniturilor
2.1 Elemente modelate prin situa iile financiare – delimit ri şi defini ii
Active, Structurile calitative proprii patrimoniului ce sunt reprezentate în situaţiile

financiare sunt :
Datorii, - activele;
- datoriile;
- capitalul propriu.
Capitaluri La acestea se adaugă cele de cheltuieli şi venituri asociate proceselor interne
proprii care modifică cantitativ şi calitativ masa patrimoniului.
Un activ este o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al
Venituri unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice
viitoare pentru întreprindere.
Cheltuieli Beneficiile economice viitoare încorporate în active reprezintă potenţialul de
a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar şi echivalentele numerarului
către întreprindere.
Beneficiile economice viitoare pot intra în întreprindere în mai multe
moduri.Un activ poate fi :
- utilizat separat sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau
producţia de bunuri destinate vânzării de către întreprindere ;
- schimbat cu alte active ;
- utilizat pentru stingerea unei datorii ;
- repartizat acţionarilor întreprinderii.
O datorie este o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de
resurse care încorporează beneficii economice.
O obligaţie actuală apare numai în momentul livrării activului, sau în
momentul în care întreprinderea are un acord irevocabil de cumpărare a activului.
Stingerea unei obligaţii implică renunţarea la anumite resurse ce încorporează
beneficii economice, în scopul satisfacerii cererilor celeilalte părţi. Iată câteva
alternative de stingere a unei obligaţii :
- plata în numerar ;
- transferul altor active ;
- prestarea de servicii ;
- înlocuirea respectivei obligaţii cu altă obligaţie ;
- transformarea obligaţiei în capital propriu.
O obligatie mai poate fi stinsă şi prin renunţarea de către creditor la
drepturile sale.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele

unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub forma intrărilor sau creşterilor de active sau a
reducerilor de datorii ce au ca rezultat creşteri ale capitalului propriu, altele decât
cele legate de contribuţiile acţionarilor la capitalul propriu.
Definiţia veniturilor include atât veniturile din activitţile curente cât şi
câştigurile din orice alte surse.
Câştigurile reprezintă alte elemente ce corespund definiţiei veniturilor şi pot
apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a întreprinderii. Câştigurile sunt
creşteri ale beneficiilor economice şi, din acest punct de vedere, nu diferă ca natură
de venituri. Cadrul general nu priveşte câştigurile ca elemente separate.
Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor
sau creşteri ale datoriilor care au ca rezultat diminuări ale capitalului propriu,
altele decât cele legate de sumele distribuite acţionarilor.
Această definiţie a cheltuielilor include şi pe cea a pierderilor, precum şi
acele cheltuieli ce apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale
întreprinderii. Pierderile pot apărea sau nu pe parcursul desfăşurării activităţilor
curente ale întreprinderii.
4. Definiţi activul.
5. In ce constau alternativele de stingere a datoriilor?
6. Ce sunt cheltuielile?
2.2. . Recunoaşterea şi evaluarea structurilor calitative ale situa iilor financiare

Recunoaştere Conform Cadrului general IASC , recunoaşterea este procesul de încorporare
în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere a unui element care satisface definiţia
Evaluare unui post. Astfel, au fost adoptate criteriile: probabilitatea beneficiului economic
viitor şi credibilitatea evaluării.
Probabilitatea beneficiului economic viitor se fundamentează pe
Cost incertitudinea proprie mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. El se
referă la gradul de incertitudine cu care beneficiile economice viitoare associate
Valoare unui element se vor constitui într-un flux către sau dinspre întreprindere.
Credibilitatea evaluării presupune că elementul recunoscut posedă o valoare
sau un cost ce pot fi evaluate cu credibilitate, adică sunt libere de eroare şi
deformare. De multe ori, costul sau valoarea trebuie estimate. Cadrul general IASC
stipulează că utilizarea estimărilor rezonabile constituie o parte esenţială a elaborării
situaţiilor financiare şi nu influenţează credibilitatea lor.
Cadrul general IASC nuanţează cele două criterii de recunoaştere în raport

de natura structurilor informaţionale reprezentate în situaţiile financiare. Astfel, un

activ este recunoscut în bilan atunci când este probabil ca beneficiile economice
viitoare să se constituie în fluxuri către întreprindere şi activul are o valoare sau un
cost care pot fi credibil evaluate.
O datorie este recunoscut în bilan atunci când este probabil ca o ieşire
de resirse generatoare de beneficii economice să rezulte din stingerea unei datorii
prezente, iar valoarea la care aceasta va avea loc poate fi credibil determinată.
Veniturile sunt recunoscute în contul de rezultate atunci când are loc o
creştere a beneficiilor economice viitoare, în perioada exerciţiului, asociată unei
creşteri de active sau reduceri de pasive, modificare ce poate fi evaluată în mod
credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de rezultate atunci când a avut loc
o reducere a beneficiilor economice viitoare, aferente diminuării unui active sau
creşterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată credibil.
In contul de profit şi pierdere, cheltuielile se recunosc în baza asocierii
directe între costurile implicate şi obţinerea elementelor specifice de venit. Acest
proces este cunoscut sub numele de conectarea costurilor la venituri şi implică
recunoaşterea simultană sau combinată a veniturilor şi cheltuielilor care rezultă
direct şi concomitent din aceleaşi tranzacţii sau evenimente.
Evaluarea este procesul prin care se determin valorile la care

structurile situa iilor financiare vor fi recunoscute în bilan şi în contul de
profit şi pierdere.
Cadrul general IASC pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
formulează mai multe baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea
realizabil şi valoarea actualizat .
Costul istoric reprezintă suma la care activele sunt înregistrate, sumă plătită
în numerar sau echivalent al numerarului sau valoarea reală din momentul
cumpărării lor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în
schimbul obligaţiei sau, în anumite cazuri la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în
numerar sau echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile.
Costul curent este valoarea în numerar sau echivalent al numerarului la care
ar trebui înregistrate activele şi care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul
similar ar fi achiziţionat în prezent. Datoriile sunt înregistrate la valoarea
neactualizată în numerar sau echivalent al numerarului, necesară pentru a deconta
obligaţia în prezent.
Valoarea realizabil este valoarea în numerar sau echivalent al numerar la
care ar trebui înregistrate activele, valoare ce poate fi obţinută în prezent prin
vânzarea normală a activelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare
ce reprezintă valoarea neactualizată în numerar sau echivalente ale numerarului,
care ar trebui plătită pentru a achita datoriile.
Valoarea actualizat . Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a
viitorelor intrări nete de numerar, ce urmează a fi generate în derularea normală a
activităţii întreprinderii. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a
viitoarelor ieşiri de numerar, care se aşteaptă să fie necesare pentru a deconta
datoriile.

Baza de evaluare cel mai frecvent utilizată de întreprinderi în elaborarea

situaţiilor financiare este aceea a costului istoric de obicei combinat cu alte baze de
evaluare.

1. Când se recunoaşte o datorie în bilanţ?
2. Definiţi costul istoric.
3. Enumerati bazele de evaluare.
2.3. Conceptele de capital şi de men inere a capitalului

Capital Noţiunea de capital se fundamentează pe două concepte : capitalul financiar şi
financiar capitalul fizic.
Capitalul financiar este un concept propriu viziunii financiare şi
patrimoniale a întreprinderii. Capitalul coincide cu activele nete sau capitalul
Capital fizic
propriu al firmei.
Capitalul fizic porneşte de la categoria de capital permanent ce include pe
Baze de lângă capitalul propriu şi datoriile pe termen lung, având în vedere reconstituirea în
evaluare plan fizic a capacităţii de exploatare a capitalului. O astfel de capacitate se
concretizează în puterea de reproducţie a capitalului în aşa fel încât să asigure
înlocuirea imobilizărilor şi a activului circulant de exploatare.
Conceptele de menţinere a capitalului pornesc de la premisa că orice bază de
evaluare folosită trebuie să permită menţinerea capacităţii de finanţare a capitalului.
In raport de cele două concepte privind capitalul, se diferenţiază şi cele
privind menţinerea capitalului.
Menţinerea capitalului financiar presupune că profitul este obţinut numai în
situaţia în care valoarea financiară sau monetară a activelor nete (capitalul propriu)
la sfârşitul perioadei este mai mare de cea de la începutul perioadei, după
excluderea distribuţiilor către şi a contribuţiilor de la proprietari în cursul perioadei.
Menţinerea capitalului fizic constă în faptul că profitul este obţinut dacă
capitalul fizic la sfârşitul perioadei în costuri curente depăşeşte pe cel de la
începutul perioadei în aceleaşi costuri curente, după excluderea distribuţiilor către,
şi a contribuţiilor de la proprietari în cursul perioadei.
Alegerea bazelor de evaluare şi a conceptului de menţinere a nivelului
capitalului vor determina modelul contabil utilizat pentru elaborarea situaţiilor
financiare. Diversele modele contabile prezintă diverse grade de relevanţă şi
credibilitate şi, ca şi în alte domenii, managementul trebuie să caute un echilibru
între relevanţă şi credibilitate. Acest Cadru general se aplică une igame de modele
contabile şi oferă recomandări pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
elaborate sub modelul ales. In prezent, Consiliul IASC nu are intenţia de a prescrie

un anumit model, în afară de cazuri excepţionale, ca de exemplu pentru acele

întreprinderi care raportează în moneda unei economii hiperinflaţioniste.In
perspectiva evoluţiilor pe plan mondial, această intenţie va fi revizuită.
1. Clasificaţi conceptele noţiunii de capital.
2. Definiţi capitalul financiar.
3. Ce reprezintã menţinerea capitalului financiar?
1. La ce poate servi un activ?
2. Definiţi veniturile.
3. Ce reprezintã capitalul propriu ?
4. Ce este evaluarea şi cum definiţi valoarea realizabilã?
5. In ce constã menţinerea capitalului fizic?

.

R spuns 2.1
1. Un activ este o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor
evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare
pentru întreprindere.
2. Alternative de stingere a unei obligaţii :
- plata în numerar ;
- transferul altor active ;
- prestarea de servicii ;
- înlocuirea respectivei obligaţii cu altă obligaţie ;
- transformarea obligaţiei în capital propriu.
3. Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau
creşteri ale datoriilor care au ca rezultat diminuări ale capitalului propriu, altele
decât cele legate de sumele distribuite acţionarilor.
R spuns 2.2.
1. O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil ca o ieşire de

resirse generatoare de beneficii economice să rezulte din stingerea unei datorii
prezente, iar valoarea la care aceasta va avea loc poate fi credibil determinată.
2. Costul istoric reprezintă suma la care activele sunt înregistrate, sumă plătită în
numerar sau echivalent al numerarului sau valoarea reală din momentul cumpărării
lor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în schimbul
obligaţiei sau, în anumite cazuri la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar
sau echivalente ale numerarului pentru a stinge datoriile.
3. Baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea realizabilă şi valoarea

actualizată.
Rãspuns 2.3.
1. Noţiunea de capital se fundamentează pe două concepte : capitalul financiar şi

capitalul fizic.
2. Capitalul financiar este un concept propriu viziunii financiare şi patrimoniale a

întreprinderii. Capitalul coincide cu activele nete sau capitalul propriu al firmei.
3. Menţinerea capitalului financiar presupune că profitul este obţinut numai în

situaţia în care valoarea financiară sau monetară a activelor nete (capitalul propriu)
la sfârşitul perioadei este mai mare de cea de la începutul perioadei, după excluderea
distribuţiilor către şi a contribuţiilor de la proprietari în cursul perioadei.



Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie: definiţii, gestiunea şi evaluarea
stocurilor

CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUC IEI ÎN CURS DE EXECU IE.:

DEFIN II, GESTIUNEA ŞI EVALUAREA STOCURILOR
Cuprins Pagina
2.1. Elemente definitorii privind stocurile 2

2.2. Modalităţi de gestiune ale stocurilor 4
5
2.3. Evaluarea stocurilor
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 3 6
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 3 9

stocurilor

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 3 sunt:
 Înţelegerea noţiunii de stocuri
 Definirea acestora şi descrierea modalitãţilor de gestiune a lor
 Reflectarea formelor de evaluarea a stocurilor în contabilitate
3.1 Elemente definitorii privind stocurile
Stocuri, Stocurile sunt active circulante care : sunt deţinute pentru a fi vâdute pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării
Materii în aceleaşi condiţii sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consmabile ce
prime, urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile, în calitatea lor de active circulante se recunosc numai atunci când
Produse este posibil ca ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare şi costul lor
să poată fi evaluat în mod credibil.
Marfuri
Componenţa stocurilor:
a) Materiile prime reprezintă bunuri cumpărate de unitatea patrimonială ce
participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit
parţial sau integral, fie în starea iniţială, fie transformate.
b) Materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, piese de
schimb, materiale pentru ambalat, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi
alte materiale consumabile) sunt acele active circulante care participă sau
ajută la procesul de fabricaţie fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.
c) Materialele de natura obiectelor de inventar – reprezintă acele bunuri
care nu îndeplinesc simultan condiţiile necesare pentru a fi considerate
mijloace fixe : fie au valoare de intrare mai mare de limita admisă de lege
dar nu au durată de utilizare mai mare de un an, fie au durată de folosire mai
mare de un an dar valoarea de intrare este sub cea admisă de lege.
d) Produc ia în curs de execu ie – este reprezentată de producţia ce nu a
trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul
tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau
necompletate în întregime. Aici se includ şi lucrările/serviciile, studiile în
curs de execuţie sau neterminate.
e) Produsele – se împart în trei categorii, funcţie de fazele procesului de
fabricaţie :
1. Semifabricatele – acele produse al căror proces tehnologic a fost
terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în
procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
2. Produsele finite – sunt produsele care au parcurs în întregime fazele

stocurilor
procesului de fabricaţie şi care nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în

cadrul unităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor;
3. Rebuturile, materialele recuperabile sau deşeurile
f) Animalele şi p s rile , respectiv animalele născute şi cele tinere de orice
fel crescute şi folosite pentru reproducţie, animalele şi păsările la îngrăşat
pentru a fi valorificate, coloniile de albine, precum şi animalele pentru
producţie – lână, lapte şi blană.
g) M rfurile sunt bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea
revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
h) Ambalajele- includ ambalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate,
destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi
cu obligaţia restituirii în condiţiile prevăzute în contracte.
i) Bunurile aflte în custodie, pentru prelucrare sau în consigna ie la ter i.
7. Definiţi stocurile.
8. Când se recunosc stocurile?
9. Ce sunt materiile prime?
3.2. . Modalit i de gestiune ale stocurilor

Inventar Întreprinderile din România au posibilitatea organizării gestiunii stocurilor
permanent după două metode şi anume:
Metoda inventarului permanent;
Inventar Metoda inventarului intermitent.
intermitent.
Metoda inventarului permanent
Valoarea Această metodă permite contabilizarea fiecărei intrări de stocuri atât
stocurilor cantitativ cât şi valoric, la costul istoric reprezentat de costul de achiziţie în cazul
stocurilor cumpărate de la terţi şi/sau costul de producţie în cazul stocurilor produse
de unitatea patrimonială, la valoarea de utilitate pentru stocuri ce constituie aport
la capitalul social, plusuri la inventar, primite prin donaţie sau obţinute cu titlu
gratuit sau la o altă valoare de înregistrare numită preţ standard sau de vânzare.
Prin această metodă, fiecare ieşire din stoc este contabilizată atât fizic cât şi
valoric, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a mărimii

stocurilor
stocurilor din punct de vedere cantitativ şi valoric.

La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, valoarea stocurilor se stabileşte
astfel:
Sold final = sold ini ial + valoarea intr rilor – valoarea ieşirilor
In momentul intrării stocurilor în patrimoniu, conturile de stocuri se
debitează cu toate intrările de stocuri, evaluate la costul de achiziţie sau de
producţie, după caz, în corespondenţă cu un cont fie de obligaţii, dacă stocurile au
fost obţinute cu titlu oneros, plata făcându-se ulterior, fie un cont de numerar. La
ieşire conturile de stocuri se creditează , evaluarea făcându-se după una din
metodele : FIFO (primul intrat-primul ieşit), LIFO (ultimul intrat-primul ieşit),
costul mediu ponderat , preţul standard, în corespondenţă cu un cont de cheltuieli
privind stocurile .
Metoda inventarului permanent necesită costuri destul de ridicate în ceea ce
priveşte prelucrarea informaţiei, deoarece presupune înregistrarea fiecărei mişcări
de stoc, motiv pentru care, este utilizată de unităţile patrimoniale mari.
Metoda inventarului intermitent
Această metodă este aplicată de unităţile mici şi mijlocii şi presupune ca
evaluarea şi contabilizarea ieşirilor din stoc să se facă în baza unei inventarieri
fizice a stocurilor, la sfârşitul perioadei. Conform acestei metode, valoarea ieşirilor
se face astfel:
Valorea ieşirilor = valoarea stocului ini ial + valoarea intr rilor – valoarea
stocului final
Cei ce folosesc această metodă, înregistrează cumpărările de stocuri, direct pe
cheltuieli cu respectivele stocuri, în corespondenţă cu conturi de terţi sau de
numerar. In cursul perioadei, ieşirile de stocuri din gestiune ca urmare a consumului
sau vânzării nu sunt contabilizate. La sfârşitul exerciţiului, după efectuarea
inventarierii fizice, se înregistrează variaţia stocurilor (sold iniţial – sold final) prin
anularea stocului iniţial şi constatarea stocului final, în conformitatea cu datele din
listele de inventariere . Anularea stocului iniţial se face prin debitarea conturilor de
cheltuieli aferente stocurilor şi creditarea conturilor de stocuri cu mărimea soldului
iniţial, iar constatarea stocului final se face invers.
Această metodă este destul de simplă şi nu este costisitoare însă prezintă
anumite dezavantaje legate de faptul că:
- o mică eroare sau o simplă omisiune în inventarul fizic duce la deformarea
informaţiei contabile, prezentată în bilanţ dacă ne referim la valoarea stocurilor
sau în contul de profit şi pierdere cu referire la cheltuielile cu stocurile;
- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune;

stocurilor
- creează tentaţia de “subevaluare” a stocurilor la inventar, în vederea creşterii

nereale a cheltuielilor cu stocurile şi astfel diminuarea profitului impozabil.

4. Cum se calculeazã valoarea stocurilor la sfârşitul perioadei prin metoda
inventarului permanent?
5. Cum se contabilizeazã fiecare ieşire din stoc prin metoda inventarului
permanent?
6. Care sunt dezavantajele metodei inventarului intermitent?
3.3. Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor se face având în vedere normele generale de evaluare,
elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale. Particularităţile stocurilor
duc la necesitatea abordării problemelor specifice de evaluare.
I. La intrarea în patrimoniu, stocurile trebuie recunoscute la costul lor istoric
care este reprezentat de costul de achizi ie, costul de produc ie, valoarea de aport
sau valoarea de utilitate.
In conformitate cu reglementările contabile internaţionale (IAS 2), costul de
achizi ie al stocurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli directe legate
de achiziţie. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse
pentru a determina costul de achiziţie.
Costul de produc ie cuprinde costul de achiziţie al materiilor, materialelor,
consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor
indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia bunurilor.
De asemenea, în acest cost precum şi în costul de achiziţie al bunurilor pot fi incluse
şi costurile îndatorării, respectiv dobânzile şi diferenţele de curs valutar aferente
dobânzilor privind împrumuturile, ce sunt direct atribuite achiziţiei sau producţiei
unui bun pe termen lung.
Valoarea de aport a stocurilor se stabileşte în urma evaluării efectuate
potrivit legii, în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea stocurilor.
Valoarea de utilitate se stabileşte pentru stocurile obţinute cu titlu gratuit în
funcţie de aceleaşi criterii ca şi valoarea de aport.
II. La ieşirea din patrimoniu, stocurile se pot evalua prin mai multe
metode acceptate şi reglementate de legislaţia actuală. Aceste metode sunt:

stocurilor
1. Metoda costului standard;

2. Metoda preţului cu amănuntul;
3. Metoda FIFO ( primul intrat - primul ieşit );
4. Metoda LIFO ( ultimul intrat – primul ieşit );
5. Metoda costului mediu ponderat (CMP).
IAS 2 grupează stocurile în funcţie de posibilitatea de identificare a lor :
stocuri identificabile şi stocuri fungibile şi delimitează metodele de evaluare.
Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natur care nu se pot distinge în
mod substan ial unele de altele.
Metoda costului mediu ponderat (CMP) şi metoda primul intrat-
primul ieşit (FIFO) sunt considerate tratamente contabile de baz iar metoda
ultimul intrat-primul ieşit (LIFO) este considerat tratament contabil
alternativ.
Rentabilitatea şi fiscalitatea sunt factorii care influenţează decizia
administratorilor de a opta pentru una din metodele de mai sus, întrucât evaluarea
stocurilor la ieşirea din patrimoniu este “cheia” ce conduce la supra sau
subevaluarea profitului, şi de aici rezultă o mai mare sau mai mică concordanţă cu
principiul prudenţei în contabilitate.
Aşadar, metoda costului standard ia în considerare nivelurile normale ale
materialelor şi consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie,
niveluri ce trebuie să fie revizuite periodic şi ajustate funcţie de condiţiile existente.
Această metodă este cunoscută şi de metoda preţului prestabilit sau
antecalculat pe baza preţurilor medii ale bunurilor respective din exerciţiile
precedente, corectate cu indicele de variaţie al preţurilor.
Diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau de producţie, trebuie
evidenţiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra
stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient de repartizare (K)ce se
calculează după formula:
Sold iniţial al conturilor Rulajul conturilor

Coeficient de de diferenţe de preţ de diferenţe de preţ
repartizare = +
Soldul iniţial al conturilor Rulajul debitor al conturilor
de stocuri la preţ prestabilit de stocuri la preţ prestabilit

stocurilor
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la

preţ de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare
în care au fost înregistrate bunurile ieşite.
Diferenţele de preţ stabilite la recepţia bunurilor respective se înregistrează
proporţional atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor.
La sfârşitul perioadei, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu
soldurile conturilor de stocuri, la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să
reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziţie, respectiv de producţie, după caz.
Metoda pre ului cu am nuntul

Această metodă este folosită în comerţul cu amănuntul în vederea
determinării costului stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, ce au
marje similare şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.
Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din
preţul de vânzare al stocurilor (exclusiv TVA) iar orice modificare a preţului de
vânzare presupune recalcularea marjei brute.
Metoda FIFO ( primul intrat – primul ieşit )

Denumirea acestei metode vine din limba engleză şi anume first in- first
out, ceea ce înseamnă că înregistrarea ieşirilor stocurilor se va face în ordinea
vechimii loturilor, adică în ordinea în care au intrat, la costul de achiziţie (producţie)
al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării intrării (lotului) respective, bunurile ieşite
se evaluează la costul de achiziţie (producţie) al intrării (lotului) următoare, în
ordine cronogică.
In final, stocul este format din elementele evaluate la valorice cele mai
recente.
Metoda LIFO (ultimul intrat – primul ieşit)
Această metodă (last in - first out), presupune ca fiecare ieşire de stocuri din
gestiune să se facă la costul de achiziţie (de producţie) al ultimei intrări (lot). Pe
măsură ce se epuizează intrarea (lotul) respectivă, bunurile ieşite se evaluează la
costul de achiziţie (de producţie) al intrării (lotului) anterioare, în ordine
cronologică. Astfel, stocul final va fi evaluat la costurile cele mai vechi.
Metoda costului mediu ponderat (CMP)

stocurilor
Costul mediu ponderat se poate calcula lunar sau după fiecare intrare, ca
raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor în stoc şi
cantitatea existentă în stocul iniţial plus cantităţile intrate în stoc.
q  pi
n
i 1
i
q
CMP = n
i 1
i
q = cantitatea de stoc
p = preţul unitar pentru stocul respectiv
Folosirea acestei metode prezintă avantajul unui calcul simplu, având în

vedere că ieşirile din stoc sunt evaluate la costul mediu ponderat obţinut prin
formula prezentată mai sus, însă nu permite valorizarea ieşirilor în cursul lunii.
Dacă se calculează CMP după fiecare intrare se pot evalua ieşirile în cursul
perioadei, deşi calculul devine complex, necesitând utilizare de tehnică informatică .
III. Cu ocazia inventarierii, evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală
(de inventar), denumită potrivit IAS 2 valoare realizabil net .
Valoarea realizabil net reprezintă preţul de vânzare estimat ce ar putea fi
obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate
pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării (cheltuieli de transport,
comisioane privind vânzările, costul garanţiei acordată după vânzare). Un aspect
deosebit îl prezintă modul de determinare al valorii realizabile nete. De regulă,
aceasta se determină separat pentru fiecare element de stocuri prin estimare în
funcţie de o serie de factori : constatare, probe sau alte modalităţi.
Valoarea realizabilă netă poate fi egală, mai mare sau mai mică decât costul
stocurilor.
Pentru a fi înscrise în situaţiile financiare, « stocurile trebuie evaluate la
valoarea cea mai mic dintre cost şi valoarea realizabil net ». Potrivit
principiului prudenţei, atunci când costul stocurilor este mai mare decât valoarea
realizabilă netă , costul stocurilor se diminuează până la nivelul valoarii realizabile
nete.

stocurilor

1. Ce este valoarea realizabilã netã?
4. Definiţi costul de achiziţie.
5. Care sunt metodele de evaluare ale stocurilor la ieşirea din patrimoniu?
6. In ce constã metoda LIFO?
1. Se cunosc următoarele date:

- stoc iniţial 1.01. : 100 buc.; P.U. 100 lei/buc.
- Intrare 10.01.: 200 buc.; P.U. 120 lei/buc.
- Ieşire 14.01: 50 buc.
- Intrare 20.01: 100 buc.; P.U. 150 lei/buc.
- Ieşire 27.01: 120 buc.
Calculaţi valoarea ieşirilor şi va loarea stocului final utilizând metodele FIFO,
LIFO, CMP.
2. Definiţi costul de producţie.
3. Descrieţi metoda FIFO.
4. Se cunosc: valoarea unei instalaţii achiziţionate conform facturii: 3.000

RON, TVA 19% cheltuieli de transport-manipulare 500 RON, TVA 19%,
cheltuieli de montaj 200 RON, TVA 19%, reducere acordatã de furnizor 50
RON. Calculaţi costul de achiziţie al instalaţiei.
5. Cum sunt evaluate stocurile conform IAS 2?

stocurilor

R spuns 3.1
1. Stocurile sunt active circulante care : sunt deţinute pentru a fi vâdute pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării
în aceleaşi condiţii sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consmabile ce
urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.
2. Stocurile, în calitatea lor de active circulante se recunosc numai atunci când
este posibil ca ele să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare şi costul lor să
poată fi evaluat în mod credibil.
3. Materiile prime reprezintă bunuri cumpărate de unitatea patrimonială ce

participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit parţial sau
integral, fie în starea iniţială, fie transformate.
R spuns 3.2.
1. La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune, valoarea stocurilor se stabileşte
astfel:
Sold final = sold ini ial + valoarea intr rilor – valoarea ieşirilor
2. Prin această metodă, fiecare ieşire din stoc este contabilizată atât fizic cât
şi valoric, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a mărimii
stocurilor din punct de vedere cantitativ şi valoric
3. Dezavantajele legate de folosirea metodei inventarului intermitent sunt:

- o mică eroare sau o simplă omisiune în inventarul fizic duce la deformarea
informaţiei contabile, prezentată în bilanţ dacă ne referim la valoarea stocurilor
sau în contul de profit şi pierdere cu referire la cheltuielile cu stocurile;
- nu permite stabilirea plusurilor sau minusurilor în gestiune;
- creează tentaţia de “subevaluare” a stocurilor la inventar, în vederea creşterii
nereale a cheltuielilor cu stocurile şi astfel diminuarea profitului impozabil.
Rãspuns 3.3.

stocurilor
1. Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare estimat ce ar putea fi

obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate
pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării
2. In conformitate cu reglementările contabile internaţionale (IAS 2), costul

de achizi ie al stocurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe
nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli directe legate
de achiziţie. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse
pentru a determina costul de achiziţie.
3.
1. Metoda costului standard;
2. Metoda preţului cu amănuntul;
Metoda FIFO ( primul intrat - primul ieşit );
Metoda LIFO ( ultimul intrat – primul ieşit );
Metoda costului mediu ponderat (CMP).
4. Această metodă (last in - first out), presupune ca fiecare ieşire de stocuri

din gestiune să se facă la costul de achiziţie (de producţie) al ultimei intrări (lot). Pe
măsură ce se epuizează intrarea (lotul) respectivă, bunurile ieşite se evaluează la
costul de achiziţie (de producţie) al intrării (lotului) anterioare, în ordine
cronologică. Astfel, stocul final va fi evaluat la costurile cele mai vechi.


Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie: Contabilitatea materiilor prime,
materialelor, obiectelor de inventar şi produselor

CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUC IEI ÎN CURS DE EXECU IE :

CONTABILITATEA MATERIILOR PRIME, MATERIALELOR, OBIECTELOR DE
INVENTAR ŞI PRODUSELOR
Cuprins Pagina
4.1. Contabilitatea materiilor prime, materialelor şi obiectelor de inventar 2

4
4.2. Contabilitatea produselor
5
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 4
9


 Înţelegerea noţiunii de materia prime, materiale, obiecte de inventar, produse
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu astfel de stocuri.
4.1 Contabilitatea materiilor prime, materialelor şi obiectelor de inventar
Materii prime
Aşa cum reiese din definiţie, materiile prime şi materialele sunt cele care
Materiale participă în mod direct la fabricarea produselor, al căror preţ de achiziţie participă la
formarea costul de producţie al produselor. In cazul materiilor prime, acestea se
Inventar regăsesc integral sau parţial, fie în stare iniţială, fie transformate în produsul finit .
permanent Materialele consumabile nu se regăsesc, de regulă, în produsul finit.
Inventar Evidenţa existenţei şi mişcării materiilor prime se face cu ajutorul contului

intermitent 301 – “Materii prime”, cont de activ pe care îl vom prezenta funcţie de metoda
aleasă de gestiune : inventarul permanent sau inventarul intermitent.
In cazul în care unitatea foloseşte inventarul permanent, contul 301 se
debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime cumpărate de la terţi (401,
408, 542, 446);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime aduse de la terţi ( 351, 401);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime reprezentând aport în natură la
capitalul social (456);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime constatate plus la inventar şi a
celor primite cu titlu gratuit (601, 758);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor şi produselor reţinute şi
consumate ca materie primă în aceeaşi unitate (341, 345)
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime primite de la societăţile din
grup, alte societăţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481,
482).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime incluse pe cheltuieli,
constatate lipsă la inventar şi pierderile din deprecieri (601);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime vândute ca atare (371);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime livrate societăţilor din grup
(451, 452, 481, 482);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime ieşite prin donaţie şi pierderile
din calamităţi (658, 671);

- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime trimise spre prelucrare sau în

custodie la terţi (351).
- Soldul contului reprezintă valoarea materiilor prime existente în stoc.
In cazul aplicării inventarului intermitent, contul 301, se debiteaz numai
la sfârşitul perioadei cu valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime
existente în stoc, prin creditul contului 601 – “Cheltuieli cu materiile prime”.
Intrările în cursul perioadei a materiilor prime se înregistrează direct în debitul
contului 601 – “Cheltuieli cu materiile prime”.
Evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de materiale consumabile se face cu

ajutorul contului 302 – “Materiale consumabile” – cont de activ, care în situaţia
aplicării inventarului permanent se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile achiziţionate (401,
408, 542, 446);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile aduse de la terţi (351,
401);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile reprezentând aport în
natură la capitalul social (456);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile constatate plus la
inventar şi a celor primite cu titlu gratuit (602, 758);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor şi produselor reţinute şi
consumate ca materiale în aceeaşi unitate (341, 345)
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile primite de la
societăţile din grup, alte societăţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi
(451, 452, 481, 482).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile incluse pe cheltuieli,
constatate lipsă la inventar şi pierderile din deprecieri (602);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile vândute ca atare
(371);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile livrate societăţilor din
grup (451, 452, 481, 482);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile ieşite prin donaţie şi
pierderile din calamităţi (658, 671);
- valoarea la preţ de înregistrare a materialelor consumabile trimise spre
prelucrare sau în custodie la terţi (351).
- Soldul contului reprezintă valoarea materialelor consumabile existente în stoc.
In cazul folosirii inventarului intermitent, funcţionarea contului este similară

contului 301- “Materii prime”, cu completarea că, simbolul contului de cheltuieli
este 602 “Cheltuieli cu materiale consumabile”.

Contabilitatea obiectelor de inventar se face cu ajutorul contului 303 –

“Materiale de natura obictelor de inventar”, cont de activ cu funcţiune similară
conturilor 301 şi 302.
Contul 308 – “Diferen e de pre la materii prime şi materiale”, ţine
evidenţa diferenţelor (în plus sau în minus) între preţul de înregistrare standard sau
prestabilit şi costul de achiziţie efectiv al materiilor prime, materialelor sau
obiectelor de inventar. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor
prime, materialelor sau obiectelor de inventar.
Se debiteaz cu:
- diferenţele de preţ în plus (cost de achiziţie mai mare decât preţul standard)
aferente materiilor prime, materialelor şi obiectelor de inventar intrate în
gestiune (401, 542);
- diferenţele de preţ în minus (cost de achiziţie mai mic decât preţul standard)
aferente materiilor prime, materialelor şi obiectelor de inventar ieşte din
gestiune (601, 602, 603 );
Se crediteaz cu:
- diferenţele de preţ în minus aferente materiilor prime, materialelor şi obiectelor
de inventar achiziţionate (301, 302, 303);
- diferenţele de preţ în plus aferente materiilor prime, materialelor şi obiectelor de
inventar ieşte din gestiune (601, 602, 603 );
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente materiilor prime,
materialelor şi obiectelor de inventar existente în stoc.
Aplicaţii privind înregistrarea în contabilitate a materiilor prime, materialelor şi

obiectelor de inventar
I . Se cunosc următoarele date privind evidenţa materiilor prime ale unei

întreprinderi:
Stoc iniţial evaluat la costul de achiziţie : 100 lei/buc
Cantitate iniţială : 100 buc.
In cursul lunii, se efectuează următoarele operaţii privind materiile prime:
a) cumpărare de materii prime la preţul unitar de facturare de 120 lei/buc.,
TVA 19% , un număr de 300 bucăţi.
b) Se înregistrează cheltuieli de transport ale materiilor prime în valoare de 300
lei, TVA 19 %.
c) Se achită cu ordin de plată materiile prime şi transportul acestora;

d) Se dau în consum 200 bucăţi materii prime, conform bonului de consum,

metoda de evaluare a stocurilor la ieşire aplicată de unitate fiind FIFO .
a) cumpărarea materiilor prime :

% = 401 42.840
Furnizori
301 36.000
Materii prime
4426 6.840
TVA deductibilă
b) înregistrarea transportului materiilor prime (intră în costul de achiziţie al

materiilor prime):
% = 401 357
Furnizori
301 300
Materii prime
4426 57
TVA deductibilă
c) achitarea din bancă a ambelor facturi (cea de materii prime şi cea de transport):
42.840 + 357 = 43.197
401 = 5121 43.197
Furnizori Conturi la
bănci în lei
d) înregistrarea consumului de materii prime după metoda FIFO:
Costul de achiziţie al materii prime intrate conform ultimei facturi:

36.000 + 300 = 36.300, ceea ce înseamnă că preţul unitar este de 36.300 /
300 = 121 lei/buc.
Cantitate dată în consum: 200 buc.
Metoda FIFO presupune ca 100 buc. din cantitatea consumată să fie evaluată

la preţul primei intrări în limita stocului disponibil (din stocul iniţial, adică 100
lei/buc.) iar pentru că stocul iniţial cuprinde 100 buc., înseamnă că încă 100 buc. se
vor evalua la preţul ultimei intrări, adică 121 lei/buc.
Valoare totală consumată: (100 x 100) + (100 x 121) = 22.100
601 = 301 22.100
Cheltuieli cu Materii
materiile prime prime
II. La inventariere se constată un minus la obiecte de inventar în gestiunea unui

salariat în valoare de 2.000 lei. Societatea îl găseşte vinovat pe salariatul gestionar şi
îi impută lipsa la obiecte de inventar la valoarea actuală de 2.500, TVA 19%.
Gestionarul achită imputaţia la casierie.
a) evidenţierea minusului la inventar:

603 = 303 2.000
Cheltuieli cu Materiale de
materiale de natura natura
obiectelor de obictelor de
inventar inventar
b) Imputaţia făcută salariatului vinovat:

4282 = % 2.975
Alte creanţe în
legătură cu
personalul
7581 2.500
Venituri din
despăgubiri,
amenzi şi
penalităţi
4427 475
TVA
colectată

c) Incasarea imputaţiei prin casierie:

5311 = 4282 2.975
Casa în lei Alte creanţe
în legătură
cu
personalul
10. Definiţi materiile prime şi precizaţi în ce cont se contabilizeazã.

11. In cazul aplicãrii inventarului intermitent cum contabilizãm materiile prime?
12. Ce sunt diferenţele de preţ la materii prime şi materiale?
4.2. Contabilitatea produselor

Produse Produsele, funcţie de stadiul în care se află în cadrul procesului de fabricaţie, pot
fi: semifabricate, produse finite şi produse reziduale.
Semifabricate Evidenţa şi mişcarea stocurilor de semifabricate se ţine cu ajutorul contului 341
– “Semifabricate”, cont de activ.
Produse
reziduale Se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau preţ de producţie a semifabricatelor intrate în
gestiune din activitatea proprie şi plusurile constatate la inventariere (711);
- valoarea semifabricatelor aduse de la terţi (354, 401);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor primite de la societăţile din
grup, alte societăţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481,
482).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor vândute şi lipsurile constatate
la inventariere (711);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor consumate în aceeaşi unitate
(301, 302);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor trimise la terţi (354);
- valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor livrate societăţilor din grup,
altor unităţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482);
- valoarea pierderilor din calamităţi (671).
Soldul contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a semifabricatelor
existente în stoc la sfârşitul perioadei.
Existenţa şi mişcarea stocurilor de produse finite se evidenţiază prin contul 345

– “Produse finite”, cont de activ.

Se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor finite intrate în
gestiune şi plusurile de inventar (711);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite aduse de la terţi (354, 401).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor finite vândute
şi lipsurile de inventar (711);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite acordate salariaţilor, ca plată
în natură (421);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor cuvenite acţionarilor, asociaţilor sau
unităţilor prestatoare, ca plată în natură (462, 401);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite transferate în magazinele de
vânzare proprii (371);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor reţinute şi consumate în aceeaşi
unitate (301, 302, 303);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite la terţi (354);
- valoarea donaţiilor de produse finite şi pierderilor din calamităţi (6581, 671).
Soldul contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite
Produsele reziduale sunt acele produse ce îmbracă forma rebuturilor, a

materialelor recuperabile sau deşeurilor. Contabilitatea acestora se ţine cu ajutorul
contului 346 – “Produse reziduale”, ce ţine evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor
de produse reziduale. Este cont de activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor reziduale
intrate în gestiune din producţia proprie (711);
- valoarea produselor reziduale aduse de la terţi (354).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor reziduale
ieşite din gestiune (711);
- valoarea produselor reziduale trimise la terţi (354).
Soldul contului reprezintă valoarea la preţ de înregistrare a produselor reziduale
Diferenţele de preţ stabilite între costul de producţie al produselor

(semifabricate, produse finite, produse reziduale) şi preţul standard (prestabilit) al
acestora înregistrat iniţial în contabilitate se înregistrează cu ajutorul contului 348 –

“ Diferen e de pre la produse”, cont rectificativ al valorii de înregistrare al

produselor. Aceste diferenţe de preţ se înregistrează proporţional, atât asupra
bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor.
Contul 348, se debiteaz cu:
- diferenţele de preţ în plus (cost de producţie mai mare decât costul standard)
aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie (711);
- diferenţele de preţ în minus repartizate asupra produselor ieşite din gestiune prin
vânzare (711).
Se crediteaz cu:
- diferenţele de preţ în minus (cost de producţie mai mic decât costul standard)
aferente produselor intrate în gestiune din producţie proprie (711);
- diferenţele de preţ în plus repartizate asupra produselor ieşite din gestiune prin
vânzare (711).
Soldul contului reprezintă diferenţele de preţ aferente produselor existente în stoc.
Aplicaţie privind înregistrarea obţinerii de produse finite

O societate comercială face următoarele cheltuieli în vederea obţinerii de
produse finite:
- cu materiile prime : 10.000 lei;
- cu materialele consumabile : 3.000 lei;
- cu salariile : 12.000 lei;
- cu energia electrică 2.000 lei, TVA 19%.
Se recepţionează produsele finite obţinute, se vând unui beneficiar la preţul de
35.000, TVA 19% , încasarea făcându-se ulterior prin bancă şi se scot din gestiune
produsele finite vândute.
a) înregistrarea consumurilor aferente în vederea obţinerea produselor
- cu materiile prime:
601 = 301 10.000
Cheltuieli cu Materiile
materiile prime prime
- cu materiile consumabile:
602 = 302 3.000
Cheltuieli cu Materialele

materialele consumabile
consumabile
- cu salariile :
641 = 421 12.000
Cheltuieli cu Personal-
salariile remuneraţii
datorate
- cu energia şi apa:
% = 401 2.380
Furnizori
605 2.000
Cheltuieli cu
energia şi apa
4426 380
TVA deductibilă
b) obţinerea de produse finite:

345 = 711 27.000
Produse finite Variaţia
stocurilor
c) vânzarea produselor obţinute :

411 = % 41.650
Clienţi
701 35.000
Venituri din
vâzarea
produselor
finite
4427 6.650
TVA

colectată
d) încasarea produselor :
5121 = 411 41.650
Conturi la bănci în Clienţi
lei
e) scoaterea din gestiune a produselor vândute:

711 = 345 27.000.000
Variaţia stocurilor Produse finite

7. Clasificaţi produsele.
8. Ce sunt diferenţele de preţ la produse şi cum le contabilizaţi.
9. Cu ce se debitezã contul de produse finite?
1. O societate comercială face următoarele operaţii în vederea obţinerii de

produse finite:
- Consum de materiile prime : 15.000 lei;
- Consum cu materialele auxiliare : 2.000 lei;
- Consum cu piese de schimb: 500
- Cheltuieli cu salariile : 6.000 lei;
- Consum de energie electrică : 1.000 lei, TVA 19%.
Se recepţionează produsele finite obţinute, se vând unui beneficiar la preţul de
40.000, TVA 19% , încasarea făcându-se ulterior prin bancă şi se scot din gestiune
produsele finite vândute.
2. Definiţi costul de producţie.

3. Se exportă semifabricate unui client extern, în valoare de 2.000 euro, curs

valutar, 4,15 lei/euro la data emiterii facturii externe. Preţul de înregistrare al
semifabricatelor obţinute este de 5.000 lei. Factura externă se va încasa ulterior, curs
valutar la data încasării 4,18 lei/euro.

R spuns 4.1
1. Materiile prime reprezintă bunuri cumpărate de unitatea patrimonială ce
participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit parţial sau
integral, fie în starea iniţială, fie transformate. Contul este 301, cont de activ.
2. In cazul aplicării inventarului intermitent, contul 301, se debiteaz numai la

sfârşitul perioadei cu valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime existente în
stoc, prin creditul contului 601 – “Cheltuieli cu materiile prime”. Intrările în cursul
perioadei a materiilor prime se înregistrează direct în debitul contului 601 –
“Cheltuieli cu materiile prime”.
3. Contul 308 – “Diferen e de pre la materii prime şi materiale”, ţine evidenţa
diferenţelor (în plus sau în minus) între preţul de înregistrare standard sau prestabilit
şi costul de achiziţie efectiv al materiilor prime, materialelor sau obiectelor de
inventar. Este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime,
materialelor sau obiectelor de inventar.
R spuns 4.2.
1. Produsele, funcţie de stadiul în care se află în cadrul procesului de fabricaţie,
pot fi: semifabricate, produse finite şi produse reziduale.
2. Diferenţele de preţ stabilite între costul de producţie al produselor
(semifabricate, produse finite, produse reziduale) şi preţul standard (prestabilit) al
acestora înregistrat iniţial în contabilitate se înregistrează cu ajutorul contului 348 –
“ Diferen e de pre la produse”, cont rectificativ al valorii de înregistrare al
produselor. Aceste diferenţe de preţ se înregistrează proporţional, atât asupra
bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor.
3. - valoarea la preţ de înregistrare sau cost de producţie a produselor finite
intrate în gestiune şi plusurile de inventar (711);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite aduse de la terţi (354,
401).



Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie: Contabilitatea mãrfurilor, ambalajelor şi
provizioanelor de depreciere a stocurilor. IAS 2 “Stocuri”

CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUC IEI ÎN CURS DE EXECU IE :

CONTABILITATEA M RFURILOR, AMBALAJELOR ŞI PROVIZIOANELOR DE
DEPRECIERE A STOCURILOR. IAS 2 “STOCURI”
Cuprins Pagina
5.1. Contabilitatea mãrfurilor 2

4
5.2. Contabilitatea ambalajelor şi provizioanelor de depreciere a stocurilor
5
5.3. IAS 2 “Stocuri”
6
7
9
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 5


 Înţelegerea noţiunii de mãrfuri, ambalaje, provizioane de depreciere a
stocurilor
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu astfel de stocuri.
4.1 Contabilitatea mãrfurilor
Mãrfuri Mărfurile sunt bunuri achiziţionate de întreprindere în vederea revânzării.

Contabilitatea acestei categorii de stocuri se face cu ajutorul contului 371 –
Evaluare “Mărfuri”, cont de activ. Evaluarea la intrarea mărfurilor în patrimoniu se face la
costul de achiziţie, iar la ieşire, mărfuri se evaluează după una din metodele
Diferenţe de prezentate într-un subcapitol anterior: FIFO, LIFO, CMP, sau cea a preţului cu
preţ la amănuntul.
mãrfuri Contul 371 ţine evidenţa existenţei şi mişcării mărfurilor şi se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor achiziţionate (401, 408, 446, 542);
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor reprezentând aportul în natură al
acţionarilor sau asociaţilor (456);
- valoarea mărfurilor aduse de la terţi (354);
- valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile,
obiectelor de inventar, animalelor şi păsărilor, vândute ca atare (301, 302, 303,
361);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor finite transferate magazinelor
proprii de desfacere (345);
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor livrate societăţilor din grup, altor
unităţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482);
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor constatate plus la inventariere şi a
- valoarea adaosului comercial şi a TVA neexigibilă, în situaţia în care evidenţa
mărfurilor se ţine la preţ cu amănuntul (378, 4428).
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor ieşite din gestiune prin vânzare şi
lipsurile de inventar (607);
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor trimise la terţi (357);
- valoarea adaosului comercial şi a TVA neexigibilă aferentă mărfurilor ieşite din
gestiune (378, 4428);
- valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor livrate societăţilor din grup, altor
unităţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482);
- valoarea donaţiilor şi pierderilor din calamităţi (658, 671).
Soldul contului arată valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor existente în

stoc la sfârşitul perioadei.
Contul 378 – “Diferen e de pre la m rfuri” este un cont rectificativ al valorii

de înregistrare a mărfurilor şi ţine evidenţa adaosului comercial (marja
comerciantului) aferent mărfurilor existente în unitatea patrimonială.
Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite din stoc prin vânzare
se face periodic, de regulă, la sfârşitul lunii, pe baza unui coeficient mediu de
repartizare al adaosului comercial (K 378).
Soldul contului 378 + Rulajul creditor al contului 378 cumulat

la începutul anului la începutul anului lână la sfârşitul lunii
de referinţă
K 378 
Soldul contului 371 la + Rulajul debitor al contului 371 cumulat

începutul anului de la începutul anului până la sfârşitul
(exclusiv TVA) lunii de refernţă (exclusiv TVA)
Formula de calcul are în vedere faptul că în contul 371 – “Mărfuri”, operaţiile se

înregistrează inclusiv TVA şi astfel, pentru descărcarea gestiunii cu adaosul aferent
vânzării este necesară diminuarea acestei valori cu TVA neexigibilă.
Adaosul comercial (marja comercială) aferent mărfurilor vândute se calculează
prin aplicarea coeficientului mediu de repartizare al adaosului comercial (K 378), la
valoarea mărfurilor vândute, exclusiv TVA colectată.
Adaosul comercial (marja) aferent vânzării = Rulaj creditor cont 707 x K (378)
Contul 378 – “Diferen e de pre la m rfuri” se crediteaz cu:

- valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune (371).
Se debiteaz cu:
- valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite din gestiune (371).
Soldul acestui cont reprezintă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor

Aplicaţii privind înregistrarea mărfurilor în contabilitate

I . Se achiziţionează mărfuri în valoare de 10.000 lei, TVA 19%, pe bază de
factură. Achitarea facturii se face din cont. Unitatea cumpărătoare practică un adaos
comercial de 20% pentru mărfuri, TVA neexigibilă 19%. Se vând în numerar
mărfuri în valoare de 5.000 lei, preţ de vânzare cu amănuntul (TVA inclus).
a) achiziţionarea mărfurilor:
% = 401 11.900
Furnizori
371 10.000
Mărfuri
4426 1.900
TVA deductibilă
b) achitarea facturii de cumpărare:

401 = 5121 11.900
Furnizori Conturi la
bănci în lei
c) înregistrarea adaosului comercial:

371 = % 4.280
Mărfuri
378 2.000
Diferenţe de
preţ la
mărfuri
4428 2.280
TVA
neexigibilă
d) vâzarea mărfurilor în numerar:

5311 = % 5.000
Casa în lei
707 4.201

Venituri din
vânzarea
mărfurilor
4427 799
TVA
colectată
13. Definiţi mãrfurile şi precizaţi în ce cont se contabilizeazã.

14. Ce aratã soldul contului 371 la sfârşitul perioadei?
15. Ce sunt diferenţele de preţ la mãrfuri?
5.2. Contabilitatea ambalajelor, provizioanelor pentru deprecierea stocurilor

Ambalaje Ambalajele cuprind amabalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate,
destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu
Provizioane obligaţia restituirii conform condiţiilor contractuale.
Ambalajele mai pot fi şi de natura obiectelor de inventar dacă ele se folosesc
Diferenţe de numai în interiorul unităţii patrimoniale, înregistrându-se în contabiliate în categoria
preţ la materialelor de natura obiectelor de inventar.
ambalaje
Dacă unitatea fabrică ambalaje sau produse pentru ambalat pentru a fi
vândute ca atare, ele sunt considerate produse finite.
Evaluarea ambalajelor cumpărate de la terţi se face la intrarea în stoc, la
costul de achiziţie iar cele obţinute din producţie proprie se evaluează la costul de
producţie. Ieşirea se face la costul obţinut funcţie de metoda de evaluare a stocurilor
adoptată.
Ambalajele refolosibile pot fi livrate clienţilor, provizoriu, în vederea
transportului şi stocajului bunurilor ce fac obiectul tranzacţiilor comerciale. Ele nu
se vând ca atare, putând fi păstrate de client, acesta având obligaţia de a le restitui
furnizorului după un anumit timp.
Evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de ambalaje este reprezentată prin
contul 381 - “Ambalaje”, cont de activ care se debiteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor achiziţionate (401, 408, 542);
- valaoarea ambalajelor reprezentând aport în natură la capitalul social (456);
- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor primite de la societăţi din grup, alte
societăţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482);

- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor constatate plus la inventar şi a

- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor realizate din producţia proprie
(345)
Se crediteaz cu:
- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor vândute ca atare (371);
- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor vândute şi lipsurile constatate la
inventar (608);
- valoarea ambalajelor trimise la terţi (358);
- valoarea la preţ de înregistrare a ambalajelor livrate societăţilor din grup, alte
societăţi legate prin participaţii, unitate sau subunităţi (451, 452, 481, 482);
- valoarea donaţiilor şi a pierderilor din calamităţi (658, 671).
Soldul contului reprezintă valoarea la preţ de îregistrare a ambalajelor existente
în stoc la sfârşitul perioadei.
Contul 388 – “Diferen e de pre la ambalaje”, este un cont ce ţine evidenţa
diferenţelor în plus sau minus între preţul standard şi costul de achiziţie aferente
ambalajelor.
Este un cont rectificativ, ca orice cont al diferenţelor de preţ, al valorii de
îregistrare al ambalajelor. Se debiteaz cu:
-diferenţele de preţ în plus (costul de achiziţie mai mare decât preţul standard)
aferente ambalajelor intrate în gestiune (401, 542);
- diferenţele de preţ în minus aferente ambalajelor ieşite din gestiune (608).
Se crediteaz cu:
- diferenţele de preţ în minus aferente ambalajelor intrate în gestiune (381, 542);
- diferenţele de preţ în plus aferente ambalajelor ieşite din gestiune (608).
Pentru deprecierea stocurilor de mărfuri, materii prime, materiale, obiecte de
inventar, produse, producţia în curs de execuţie, de regulă, la sfârşitul exerciţiului,
cu ocazia inventarierii, se constituie provizioane pentru deprecieri pe seama
cheltuielilor cu provizioanele. Anularea sau diminuarea provizioanelor înseamnă
trecerea acestora la venituri din provizioane.
Provizioanele sunt evidenţiate în contabilitate de grupa 39- “Provizioane
pentru deprecierea stocurilor şi produc iei în curs de execu ie” dezvoltată în
conturi sintetice de gradul I şi II, pe grupe de stocuri, toate acestea fiind conturi de
pasiv ce se creditează cu valoarea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor,
constituite sau suplimentate, pe feluri de provizione (681) şi se debitează cu sumele
ce reprezintă diminuarea sau anularea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor
(781) .
Inregistrările contabile:
- constituirea provizioanelor:

6814 = 39X
Cheltuieli de Provizioane pentru
exploatare privind deprecierea stocurilor
deprecierea şi a producţiei în curs
activelor circulante de execuţie
- anularea provizioanelor:
39X = 7814
Provizioane pentru Venituri din
deprecierea provizioane pentru
stocurilor şi a deprecierea activelor
producţiei în curs circulante
de execuţie

10. Clasificaţi ambalajele.
11. Ce sunt diferenţele de preţ la ambalaje şi cum le contabilizaţi.
12. Ce sunt provizioanele pentru deprecierea stocurilor şi cum se constituie?
5.3. IAS 2 „Stocuri”

Tratament Obiectivul standardului este acela “de a descrie tratamentul contabil pentru
contabil stocuri în sistemul costului istoric”.
Valoarea IAS 2 furnizează informaţii practice referitoare la modul de determinare a

realizabilã costurilor stocurilor ce urmează a fi reportat în bilanţ dar şi informaţii despre
netã, recunoaşterea ulterioară a acestor costuri drept cheltuială, inclusiv orice reducere
până la valoarea realizabilă netă.
Recunoaşterea
Definiţie
stocurilor
Stocurile sunt active deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării
normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii
sau cele sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a
fi folosite în procesul de fabricaţie sau pentru prestarea de servicii.
Elementele esenţiale ale standardului sunt :
1. Recunoaşterea unui activ, inclusiv aplicarea principiului prevalenţei
economicului asupra juridicului ;

2. Definiţia costului ;
3. Conceptul de valoare realizabilă netă ;
4. Evaluarea la cea mai mică valoare dintre cost şi valoare realizabilă netă ;
5. Informaţii suplimentare.
Un activ este « o resursă controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor
evenimente trecute şi care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare
către întreprindere ». Activele trebuie recunoscute când :
a. Este probabil să genereze beneficii economice viitoare către sau
dinspre întreprindere şi
b. Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod
credibil.
Costul stocurilor
Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi
prelucrării, precum şi alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma şi în
locul în care se găsesc în prezent.
Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţul de cumpărare, taxe de
import şi alte taxe, costuri de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi
atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. Reducerile
comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina
costurile de achiziţie. Costurile de achiziţie pot cuprinde diferenţe de curs valutar
care au apărut direct din achiziţionarea recentă de bunuri facturate în valută doar
în acele cazuri rare care sunt permise prin tratamentul alternativ prevăzut în IAS
21 – Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar.
Costurile prelucrării stocurilor includ costurile direct aferente unităţilor
produse, cum ar fi costurile cu manopera. De asemenea, ele includ şi alocarea
sistematică a regiei de producţie fixă şi variabilă. Regia fixă de producţie include
costurile indirecte care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei :
amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor ş.a. Regia variabilă include
costurile indirecte de producţie ce variază direct proporţional cu volumul
producţiei: costurile indirecte cu materialele şi forţa de muncă.
Alte costuri sunt numai acelea care se leagă de aducerea stocurilor în forma şi
locul în care se găsesc în prezent (ex.: costul proiectării unor produse pentru
beneficiari).
Nu se includ în costuri următoarele:

- pierderile de materiale, manoperă sau alte costuri ce depăşesc limitele

normale admise;
- cheltuieli de depozitare;
- regii generale de administraţie ce nu participă la transformarea stocurilor;
- cheltuieli de desfacere.
Aceste categorii de costuri se recunosc drept cheltuieli ale perioadei în care
au avut loc.
Această normă contabilă oferă informaţii ce privesc determinarea costului,
procedeele de determinare a acestuia, recunoaşterea ulterioară ca şi cheltuială,
incluzând orice înregistrare la valoarea realizabilă netă.
Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut
pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile estimate pentru
finalizarea bunului şi a costurilor necesare vânzării.
Evaluarea stocurilor
Conform standardului, evaluarea stocurilor se face la valoarea cea mai mică
dintre cost şi valoarea relizabilă netă.
Forme de determinare a costului
“Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile şi al acelor bunuri sau
servicii produse şi destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin
identificarea specifică a costurilor individuale.”
Pentru bunurile fungibile, costul stocurilor se determină prin una din
metodele prezentate anterior : CMP, FIFO sau LIFO. Primele două metode sunt
considerate de standard ca fiind tratamente de bază în timp ce metoda LIFO este
tratament alternativ permis.
Recunoaşterea drept cheltuială
Valoarea contabilă a stocurilor este recunoscută drept cheltuială atunci când
are loc vânzarea stocurilor, în perioada în care a fost recunoscut venitul
corespunzător. Valoarea pierderilor şi oricărei diminuări a stocurilor până la
valoarea realizabiă netă trebuie recunoscute drept cheltuială în perioada în care
are loc diminuarea sau pierderea.
Recunoaşterea ca o cheltuială a valorii stocurilor vândute duce la conectarea
costurilor la veniturile din activităţile curente.
Prezentarea informaţiilor
Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să cuprindă:
a) politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv metodele
utilizate la determinarea costului;

b) valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor

de stocuri, grupate în mod adecvat unităţii;
c) valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea
realizabilă netă ;
d) valoarea oricăror stornări ale diminuării valorii stocurilor, precum şi
motivele şi situaţiile ce au dus la apariţia stornărilor ;
e) valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.

13. Ce este un activ?
14. Definiţi costul de achiziţie.
15. Cum se prezintã informaţiile conform IAS 2?

1. O societate de comerţ cu amănuntul are la începutul lunii un stoc de mărfuri
evaluate la preţul de vânzare de 28.560 ( mărfuri la cost de achiziţie 20.000 lei,
adaos comercial 4.000, TVA neexigibilă 4.560).Se achiziţionează mărfuri de la
furnizori în valoare de 8.000 lei, TVA 19%, adaos comercial practicat de unitate
20%, TVA unitate cu amănuntul 19%. Mărfurile cumpărate de vor achita numerar.
Tot în numerar se vinde o parte din mărfuri în valoare de 14.280, preţ de vânzare cu
amănuntul. Să se scoată din gestiune mărfurile vândute.
2. O unitate ce desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul înregistrează

următoarele date la 1.06.2009:

- Sold iniţial cont 371: 10.000
La data de 5.06.2009, se înregistrează o factură de cumpărare mărfuri în
valoare de 4.000 lei, TVA 19%, adaos comercial 30%, TVA neexigibilă 19%.
Pe data de 7.06.2009 se facturează clienţilor mărfuri în valoare de 6.000 lei,
TVA 19%, încasarea făcându-se prin bancă.
Pe 15.06.2009 se achiziţionează măfuri în valoare de 8.000, TVA19%, adaos
comercial 40%, TVA neexigibilă 19%.
Pe 16.06.02009, se vând în numerar mărfuri în valoare de 3.570, preţ de
vânzare cu amănuntul.
La data de 20.06.2009, societatea cumpără mărfuri în valoare de 5.000, TVA
19%, adaos comercial 35%, TVA neexigibilă 19%.
Se vând clienţilor pe 26.06.2009 în baza unei facturi mărfuri în valoare de
2.500 lei, TVA 19%.
La sfârşitul lunii, se descarcă gestiunea de mărfurile vândute.
3. Se contată o lipsă la inventarierea mărfurilor care nu este imputabilă

vânzătorului. Costul de achiziţie al mărfurilor constatate lipsă este de 3.000 lei iar
adaosul practicat de unitate este de 25%.

4. Se importă mărfuri în valoare de 3000 USD, curs valutar la data facturării , 1

USD = 3,06 lei. Se înregistrează taxa vamală de 10%, comision vamal 0,5%. Se
achită în vamă taxa vamală, comisionul, TVA 19% din contul curent în lei. Factura
externă se plăteşte ulterior la un curs de 2,96 lei/USD.

R spuns 5.1
1. Mărfurile sunt bunuri achiziţionate de întreprindere în vederea revânzării.
Contabilitatea acestei categorii de stocuri se face cu ajutorul contului 371 –
“Mărfuri”, cont de activ.
2. Soldul contului arată valoarea la preţ de înregistrare a mărfurilor existente în
stoc la sfârşitul perioadei.
3. Contul 378 – “Diferenţe de preţ la mărfuri” este un cont rectificativ al valorii de
înregistrare a mărfurilor şi ţine evidenţa adaosului comercial (marja comerciantului)
aferent mărfurilor existente în unitatea patrimonială.
Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieşite din stoc prin vânzare
se face periodic, de regulă, la sfârşitul lunii, pe baza unui coeficient mediu de
repartizare al adaosului comercial (K 378).
R spuns 5.2.
1. Ambalajele cuprind amabalajele refolosibile, achiziţionate sau fabricate,
destinate produselor vândute şi care în mod temporar pot fi păstrate de terţi cu

obligaţia restituirii conform condiţiilor contractuale.

Ambalajele mai pot fi şi de natura obiectelor de inventar dacă ele se folosesc
numai în interiorul unităţii patrimoniale, înregistrându-se în contabiliate în categoria
materialelor de natura obiectelor de inventar.
2. Contul 388 – “Diferenţe de preţ la ambalaje”, este un cont ce ţine evidenţa
diferenţelor în plus sau minus între preţul standard şi costul de achiziţie aferente
ambalajelor.
Este un cont rectificativ, ca orice cont al diferenţelor de preţ, al valorii de
înregistrare al ambalajelor.
3. Provizioanele sunt evidenţiate în contabilitate de grupa 39- “Provizioane

pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie” dezvoltată în conturi
sintetice de gradul I şi II, pe grupe de stocuri, toate acestea fiind conturi de pasiv ce
se creditează cu valoarea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor, constituite
sau suplimentate, pe feluri de provizione (681) şi se debitează cu sumele ce
reprezintă diminuarea sau anularea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor
(781) .
- constituirea provizioanelor:
6814 = 39X
Cheltuieli de Provizioane pentru
exploatare privind deprecierea stocurilor
deprecierea şi a producţiei în curs
activelor circulante de execuţie
Rãspuns 5.3.
1. Un activ este « o resursă controlată de o întreprindere, ca rezultat al unor

evenimente trecute şi care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare către
întreprindere ».
2. Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind preţul de cumpărare, taxe de import
şi alte taxe, costuri de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct
achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. Reducerile comerciale, rabaturile şi
alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costurile de achiziţie.
3. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să cuprindă:

a) politicile contabile adoptate la evaluarea stocurilor, inclusiv metodele utilizate
la determinarea costului;

b) valoarea contabilă totală a stocurilor şi valoarea contabilă a categoriilor de

stocuri, grupate în mod adecvat unităţii;
c) valoarea contabilă a acelor stocuri care au fost evaluate la valoarea
realizabilă netă ;
d) valoarea oricăror stornări ale diminuării valorii stocurilor, precum şi
motivele şi situaţiile ce au dus la apariţia stornărilor ;
e) valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.


Contabilitatea creanţelor şi datoriilor: aspecte generale. Contabilitatea operaţiilor comerciale

CONTABILITATEA CREAN ELOR ŞI DATORIILOR: ASPECTE GENERALE.

CONTABILITATEA OPERA IILOR COMERCIALE
Cuprins Pagina
6.1. Delimitãri şi abordãri privind creanţele şi datoriile 2

4
6.2. Contabilitatea operaţiilor cu furnizorii
5
6.3. Contabilitatea operaţiilor cu clienţii
6
7


 Înţelegerea noţiunii de creanţe şi datorii
 Definirea acestora şi clasificarea lor
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale
6.1. Delimitãri şi abordãri privind creanţele şi datoriile
Creanţe Activităţile economice, în general se realizează prin schimbul de valori, în care

o parte oferă bunuri spre vânzare sau prestează servicii sau execută lucrări iar
Datorii celaltă parte transmite contravaloarea bunului/serviciului/lucrării. Astfel, ia naştere
un flux de valori în sens contrar, care de cele mai multe ori nu se realizează în
Decontãri acelaşi moment: fluxul de bunuri/servicii şi cel al banilor. Datorită faptului că
relaţiile de schimb nu se produc simultan, beneficiarul va avea datorii faţă de
furnizori iar furnizorii vor avea drepturi de crean faţă de clienţi.
Definiţie
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse
care încorporează beneficii economice. ( conform Cadrului General elaborat de
IASC)
Persoanele fizice/juridice faţă de care întreprinderea are obligaţia prezentă
(actuală) sunt numite generic creditori. Aceştia sunt persoanele care în cadrul unui
raport patrimonial au avansat o valoare economică şi urmează să primescă
echivalentul valoric sau o contraprestaţie.
Datoriile sunt surse străine de finanţare care iau naştere şi funcţionează din
momentul angajării faţă de terţi până în momentul stingerii lor.
Stingerea unei datorii presupune renunţarea din partea întreprinderii la anumite
resurse care încorporează beneficii economice, în scopul satisfacerii celeilalte părţi.
Modalităţi de stingere a datoriilor:


Plata în numerar/din cont;

Transferul altor active;

Prestarea de servicii;

Înlocuirea respectivei obligaţii cu o altă obligaţie;

Transformarea obligaţiei în capital propriu (capital social);
Renunţarea de către creditor la drepturile sale.
Datoriile pot fi de împărţite în mai multe categorii, funcţie de operaţiile care

le generează:
 Comerciale faţă de furnizorii imobilizărilor, stocurilor de materii prime,
materiale, mărfuri etc.;
 Fiscale faţă de administraţia locală şi centrală reprezentate de impozite şi taxe;
 Salariale faţă de angajaţii întreprinderii reprezentate de salarii şi alte drepturi de
personal;
 Sociale reprezentând contribuţiile la asigurările şi protecţia socială;
 Fa ă de asocia i/ac ionari constând în dividendele cuvenite acestora pentru
capitalul subscris ;
 Alte datorii: avansuri acordate de clienţi, creditori diverşi etc.
Definiţie
Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valori economice avansate
temporar de titularul de patrimoniu altor persoane juridice şi pentru care urmează să
primească un echivalent valoric.
Persoanele care au beneficiat de valorile avansate, urmează să dea echivalentul
valoric al acestor valori sau o contraprestaţie şi sunt denumite generic debitori .
Creanţele se ataşează la exerciţiul financiar corespunzător şi se înregistrează în
momentul în care au apărut din punct de vedere juridic. Totdată, în virtutea
principiului prudenţei, trebuie să se ţină cont de riscurile şi pierderile intervenite în
cursul exerciţiului sau în unul anterior, chiar dacă acestea sunt sesizate numai între
data de închidere a exerciţiului şi cea de întocmire a situaţiilor financiare.
16. Definiţi şi clasificaţi datoriile.

17. Care sunt modalitãţile de stingere a datoriilor?
18. Definiţi creanţele.
6.2. Contabilitatea opera iilor cu furnizorii

Furnizori Datoriile comerciale create în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii
(operaţiile de cumpărări de bunuri) se contabilizează prin intermediul conturilor
Furnizori de grupei 40 – “Furnizori şi conturi asimilate”.
imobilizãri Contul 401 -“Furnizori” ţine evidenţa datoriilor şi a decontărilor în relaţiile
cu furnizorii pentru aprovizionările de bunuri, executări de lucrări sau prestări de
Furnizori servicii. Este un cont de pasiv ce se crediteaz cu:
facturi
nesosite - valoarea la preţ de cumpărare sau standard a materiilor prime, materialelor,

animalelor, mărfurilor, ambalajelor intrate în patrimoniu, achiziţionate cu titlu

oneros de la terţi în baza facturilor fiscale (301, 302, 303, 341, 346, 351, 354,
356, 357, 358, 361, 371, 381), precum şi diferenţele de preţ nefavorabile
aferente, în cazul în care evidenţa acestora se ţine la preţuri standard (308, 348,
368, 378, 388);
- valoarea materialelor achiziţionate, nestocate şi consumul de energie şi apă
(604, 605);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate de furnizori
(409);
- valoarea materiilor prime, materialelor mărfurilor, ambalajelor etc. în situaţia
organizării gestiunii după metoda inventarului intermitent (601, 602, 607, 608);
- valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terţi (611-626, 628,
471);
- valoarea facturilor primite, în cazul în care acestea au fost evidenţiate anterior ca
facturi nesosite (408) ;
- TVA înscrisă în facturile furnizorilor (4426, 4428);
- Valoarea timbrelor poştale şi fiscale, biletelor de tratament şi călătorie şi a altor
valori achiziţionate (532);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar la sfârşitul exerciţiului financiar
rezultate din evaluarea soldului în valută (665).
Se debiteaz cu:
- plăţile efectuate către furnizori (162, 5121, 5124, 5311, 5314, 541, 542);
- valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit (403);
- diferenţele favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizori la
decontare sau evaluare la sfârşitul exerciţiului (765);
- valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia regularizării plăţilor cu
aceştia (409);
- sumele nete achitate colaboratorilor şi impozitul reţinut (512, 531, 444);
- valoarea la preţ de înregistrare a produselor cuvenite unităţilor prestatoare ca
plată în natură potrivit prevederilor contractuale (345);
- datorii prescrise sau anulate (758);
- valoarea sconturilor obţinute de la furnizori (767);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorilor
(409).
Soldul contului reprezintă sumele datorate furnizorilor.
Contul 404 – “Furnizori de imobiliz ri”, este un cont care ţine evidenţa
datoriilor faţă de furnizorii imobilizărilor necorporale sau corporale, fiind un cont
de pasiv.
Se crediteaz cu :
- valoarea imobilizărilor facturate de furnizori, a serviciilor prestate sau a
lucrărilor executate de terţi în vederea realizării acestor imobilizări (201, 203,
208, 211, 212, 213, 214, 231, 233);

- obligaţia ratelor de leasing financiar în baza facturilor emise de locator (167);

- valoarea dobânzilor facturate şi datorate potrivit contractului de leasing
financiar (168);
- TVA aferentă înscrisă în facturile emise de furnizorii de imobilizări (4426,
4428);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar rezultate din evaluarea soldului la
sfârşitul exerciţiului financiar (665).
Se debiteaz cu:
- sumele achitate furnizorilor de imobilizări, precum şi valoarea avansurilor
decontate furnizorilor de imobilizări (162, 512, 531, 541, 232, 234);
- valoarea acceptată a efectelor de plătit pentru imobilizări (405);
- datorii prescrise sau anulate (758);
- valoarea sconturilor obţinute de la furnizorii de imobilizări (767);
- diferenţele favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizorii de
imobilizări la decontare sau la evaluarea soldului final la închiderea exerciţiului
financiar (765).
Soldul reprezintă sumele datorate furnizorilor de imobilizări.
Contul 408 – “ Furnizori – Facturi nesosite” ţine evidenţa decontărilor cu
furnizorii pentru achiziţionările de bunuri, executări de lucrări sau prestări de
servicii, pentru care nu s-au emis încă facturi fiscale. Este un cont de pasiv care se
crediteaz cu:
- valoarea bunurilor cumpărate, a lucrărilor executate sau serviciilor prestate de
către furnizori (301, 302, 303, 361, 371, 381, 4428, 604, 605, 611-626, 628);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului,
aferente datoriilor către furnizorii pentru care nu s-au primit facturile (665);
Se debiteaz cu:
- valoarea facturilor sosite (401);
- diferenţele favorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului
(765).
Soldul contului reprezintă valoarea datorată furnizorilor pentru care nu s-au
primit facturile fiscale.
Contul 409 – “Furnizori-debitori” este un cont de activ, ce ţine evidenţa
avansurilor acordate furnizorilor în vederea achiziţionării de bunuri, prestări de
servicii sau executări de lucrări. Se debiteaz cu:
- valoarea avansurilor achitate furnizorilor (512, 531);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate de furnizori
(401);
- diferenţele favorabile de curs valutar înregistrate la îchiderea exerciţiului,
aferente avansurilor acordate furnizorilor (765).
Se crediteaz cu:
- valoarea avansurilor acordate furnizorilor, cu ocazia regularizării plăţii către

aceştia (401);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire înapoiate furnizorilor,
precum şi valoarea ambalajelor degradate (401, 608);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente avansurilor în valută acordate
furnizorilor la decontarea acestora sau la închiderea exerciţiului financiar (665).
Soldul reprezintă valoarea avansurilor acordate furnizorilor, nedecontate.

16. Ce se înregistreazã în debitul contului 401.
2. Se mărfuri de la un furnizor extern în valoare de 5.000 euro, curs valutar 4,07
lei/euro. Se înregistrează taxe vamale de 20%, accize de 8%. Se plătesc din cont
taxele, accizele şi TVA 19%. Factura externă se achită la un curs de 4,06 lei/euro.
3. Societatea A cumpără de la societatea B materii prime în valoare de 5.000 lei,
TVA 19%, cu decontare ulterioară. Furnizorul acceptă ca plata să se facă în baza
unui bilet la ordin întocmit de client. Inregistraţi operaţiile de mai sus pentru
contabilitatea societăţii A.
6.3. Contabilitatea operaţiilor cu clienţii
Clienţi Evidenţa creanţelor şi decontărilor în relaţiile cu clienţii interni şi externi

ce achiziţionează produse finite, semifabricate, materiale, mărfuri, materiale etc.,
Clienţi ce sunt beneficiarii unor lucrări sau ale unor servicii facturate pe facturi fiscale,
creditori inclusiv a unor clienţi incerţi, aflaţi în litigiu sau rău platnici se ţine cu ajutorul
conturilor grupei 41 – “Clienţi şi conturi asimilate”.
Clienţi
facturi de Contul 411 – “Clien i” este un cont de activ ce îregistrează în debit
întocmit următoarele:
- valoarea la preţ de vânzare a mărfurilor, produselor, semifabricatelor etc.
livrate, lucrărilor executate şi servicii prestate, inclusiv taxa pe valoare
adăugată aferentă (701-708, 4427, 4428);
- valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate evidenţiate anterior în contul
418 – “Clinţi- facturi de întocmit” (418);
- venituri înregistrate în avans sau de realizat aferente perioadelor sau
exerciţiilor financiare următoare, inclusiv TVA aferentă (472, 428);
- valoarea avansurilor facturate clienţilor (419, 4427);
- valoarea dobânzii facturate de locator în cadrul contractelor de leasing
financiar (267);
- valoarea creanţelor reactivate (758);
- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente creanţelor în valută la

închiderea exerciţiului financiar (765);

- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire facturate
clienţilor(419).
In credit se înregistrează:
- sumele încasate de la clienţi (512, 531);
- decontarea avnsurilor încasate de la clienţi(419);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor încasate (665);
- valoarea cecurilor şi efectelor comerciale acceptate (413);
- valoarea sconturilor acordate clienţilor (667);
- sumele trecute pe pierderi cu ocazia scăderii din evidenţă a clienţilor incerţi
sau în litigiu (654);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire primite de la clienţi
(419);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor în valută la
închiderea exerciţiului financiar (665).
Soldul contului reprezintă sumele datorate furnizorilor de către clienţi.
Contul 418 – “Clien i-facturi de întocmit” evidenţiază livrările de bunuri,
prestările de servicii, executările de lucrări , inclusiv taxa pe valoarea adăugată,
pentru care încă nu s-au întocmit facturi fiscale. Este un cont de activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate, a serviciilor prestate către
clienţi, pentru care nu s-au întocmit facturi, inclusiv taxa pe valoarea adăugată
aferentă (701-708, 4428);
- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente creanţelor în valută la
închiderea exerciţiului financiar (765).
Se crediteaz cu:
- valoarea facturilor îtocmite (411);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente clienţilor-facturi de întocmit
la decontare şi la închiderea exerciţiului financiar (665).
Soldul contului reprezintă valoarea bunurilor livrate, serviciilor prestate sau a
lucrărilor executate pentru care nu există facturi întocmite.
Contul 419 – “Clien i creditori” ţine evidenţa avansurilor încasate de la
clienţi, fiind un cont de pasiv.
Se crediteaz cu:
- sumele facturate clienţilor reprezentând avansuri pentru livrări de bunuri,
prestări de servicii sau executări de lucrări (411);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire facturate clienţilor
(411);
- diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente avansurilor în valută primite
de la clienţi la închiderea exerciţiului (665).
Se debiteaz cu:

- decontarea avansurilor încasate de la clienţi (411);

- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente avansurilor decontate, precum
şi cele aferente datoriilor în valută către clienţi la închiderea exerciţiului
financiar (765);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire primite de la clienţi
(411);
- valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire nerestituite de clienţi
(708).
Soldul contului reprezintă sumele datorate clienţilor creditori.

1. Cum se crediteazã contul 411?
2. Se vând mărfuri în baza unei facturi fiscale în valoare de 40.000 lei, TVA
19%. Incasarea facturii se face cu un bilet la ordin acceptat de furnizor.
3. Se vând produse reziduale fără factură în valoare de 25.000, TVA 19%.
Ulterior, se întocmeşte factura ce se va încasa cu un ordin de plată.

1. Se achiziţionează piese de schimb în valoare de 2.000 lei, TVA 19%, în baza
avizului de expediţie. Ulterior soseşte factura ce se va achita în numerar. Se dau în
consumpiesele de schimb, conform bonului de consum.
2. Se acordă un avans în valoare de 15.000 lei unui furnizor ce urmează să

execute o lucrare de reparaţii a unui acoperiş în valoare de 60.000 lei, TVA 19%. Se

recepţionează lucrarea şi se regularizează plata furnizorului care deja a încasat

avansul în contul său bancar, diferenţa plătindu-se similar cu un ordin de plată.
3. Se exportă semifabricate în valoare de 3.000 USD unui beneficier extern,

curs valutar la data exportului 3,15 lei/USD. Preţul de înregistrare al
semifabricatelor este de 75.000 lei. Incasarea facturii externe se face la un curs de
3,12 lei/USD.
4. Se încasează un avans de la un client în vederea unei livrări de mărfuri

considerabile în valoare de 50.000 lei. Se facturează mărfurile comandate şi se
efectuează transportul ce este inclus în valoarea mărfurilor, factura totalizând
357.000 lei (TVA inclus). Se regularizează încasarea mărfurilor ştiind că
beneficiarul mărfurilor va achita diferenţa în cont.


R spuns 6.1
1. O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse
care încorporează beneficii economice. ( conform Cadrului General elaborat de
IASC). Ele pot fi : comerciale, financiare, fiscale, faţã de asociaţi, faţã de salariaţi
ş.a.
2. Stingerea unei datorii presupune renunţarea din partea întreprinderii la
anumite resurse care încorporează beneficii economice, în scopul satisfacerii
celeilalte părţi. Modalităţi de stingere a datoriilor:


Plata în numerar/din cont;

Transferul altor active;

Prestarea de servicii;

Înlocuirea respectivei obligaţii cu o altă obligaţie;

Transformarea obligaţiei în capital propriu (capital social);
Renunţarea de către creditor la drepturile sale.
3. Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valori economice

avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane juridice şi pentru care
urmează să primească un echivalent valoric.
R spuns 6.2.
1. Contul 401 se debiteaz cu:
Plăţile efectuate către furnizori ; valoarea acceptată a efectelor comerciale de
plătit ; diferenţele favorabile de curs valutar aferente datoriilor către furnizori la
decontare sau evaluare la sfârşitul exerciţiului ; valoarea avansurilor acordate
furnizorilor, cu ocazia regularizării plăţilor cu aceştia ; sumele nete achitate
colaboratorilor şi impozitul reţinut ; valoarea la preţ de înregistrare a produselor
cuvenite unităţilor prestatoare ca plată în natură potrivit prevederilor contractuale ;
datorii prescrise sau anulate ; valoarea sconturilor obţinute de la furnizori ; valoarea
ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorilor .

a) 2. cumpărarea mărfurilor:
371 = 401 20.350
Mărfuri Furnizori
b) înregistrarea taxelor vamale şi a accizelor:

371 = % 6.023
Mărfuri
446 4.070
Alte taxe,
impozite şi
vărsăminte
asimilate
447 1.953
Fonduri
speciale-
impozite şi
taxe
asimilate
c) plata din cont a taxelor, accizelor şi TVA:

% = 5121 11.034
Conturi la
bănci în lei
446 4.070
Alte taxe,
impozite şi
vărsăminte
asimilate
447 1.953
Fonduri speciale-
impozite şi taxe
asimilate
4426 5.011
TVA deductibilă

d) achitarea facturii externe:

401 = % 20.350
Furnizori
5124 20.300
Conturi la
bănci în
valută
765 50
Venituri din
diferenţe de
curs valutar
a) 3. înregistrarea facturii de cumpărare a materiilor prime:

% = 401 5.950
Furnizori
301 5.000
Materii prime
4426 950
TVA deductibilă
b) achitarea facturii din bancă:

401 = 403 5.950
Furnizori Efecte de plătit
c) încasarea efectului comercial de către furnizor:

403 = 5121 5.950
Efecte de plătit Conturi la
bănci în lei
Rãspuns 6.3.
1. Contul 411 se crediteazã cu: sumele încasate de la clienţi ; decontarea

avnsurilor încasate de la clienţi ; diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente

creanţelor încasate ; valoarea cecurilor şi efectelor comerciale acceptate ; valoarea
sconturilor acordate clienţilor ; sumele trecute pe pierderi cu ocazia scăderii din
evidenţă a clienţilor incerţi sau în litigiu ; valoarea ambalajelor care circulă în sistem
de restituire primite de la clienţi ; diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente
creanţelor în valută la închiderea exerciţiului financiar .
a) 2. înregistrarea facturii de vânzare:
411 = % 47.600
Clienţi
707 40.000
Venituri din
vânzarea
mărfurilor
4427 7.600
TVA
colectată
b) acceptarea biletului la ordin:

413 = 411 47.600
Efecte de primit Clienţi
de la clienţi
c) primirea efectului comercial:

5113 = 413 47.600
Efecte de Efecte de
încasat primit de la
clienţi
d) depunerea şi decontarea efectului:

5121 = 5113 47.600
Conturi la bănci Efecte de
în lei încasat
a) 3. livrarea produselor:

418 = % 29.750
Clienţi-facturi
de întocmit
703 25.000
Venituri din
vânzarea
produselor
reziduale
4428 4.750
TVA
neexigibilă
b) înregistrarea facturii după întocmire şi a TVA devenită colectată:

411 = 418 29.750
Clienţi Clienţi-
facturi de
întocmit
4428 = 4427 4.750

TVA TVA
neexigibilă colectată
c) încasarea facturii prin bancă:

5121 = 411 29.750
Conturi la bănci Clienţi
în lei



Contabilitatea creanţelor şi datoriilor: reduceri comerciale şi decontãri cu personalul

CONTABILITATEA CREAN ELOR ŞI DATORIILOR: REDUCERI COMERCIALE ŞI

DECONT RI CU PERSONALUL
Cuprins Pagina
7.1. Contabilitatea reducerilor comerciale 2

4
7.2. Decontãrile cu personalul
5
6
7


 Înţelegerea noţiunii de reduceri comerciale şi financiare
 Definirea acestora şi evidenţierea lor în contabilitate
 Reflectarea în contabilitate a decontãrilor cu personalul
7.1. Contabilitatea reducerilor comerciale
Reduceri Operaţiile comerciale derulate într-un mediu concurenţial sunt însoţite deseori de
comerciale reduceri comerciale sau financiare. Scopul efectuării acestor reduceri de către furnizori este
:
Sconturi - recompensarea clienţilor pentru fidelitatea lor;
- atractivitatea preţurilor care va incita clienţii spre actul de cumpărare şi astfel, furnizorii
Venituri vor înregistra o creştere a cifrei de afaceri;
- acordarea unor bonusuri pentru clienţii ce efectuează plata unor facturi de cumpărare
Cheltuieli înainte de termenul de scadenţă ş.a.
Toate reducerile de preţ sunt înscrise în factură.
Reducerile comerciale sunt acele reduceri care:
 au o influenţă directă asupra mărimii nete a unei facturi;
 sunt premergătoare reducerilor de natură financiară şi
 cuprind aşa cum prevede literatura de specialitate dar şi practica afacerilor trei categorii:
rabatul, remiza, risturnul.
Rabatul este reducerea practicată, în mod excepţional, asupra preţului de vânzare
convenit anterior între vânzător şi client, ţinând cont de unele defecte de calitate sau de o
anumită neconformitate a bunurilor comercializate faţă de clauzele prevăzute în contract.
Remiza este reducerea practicată asupra preţului de vânzare având în vedere volumul
vânzărilor sau importanţa cumpărătorului în clientela furnizorului. Remiza se calculează ca
procent aplicat asupra preţului brut rezultat din negocierea directă între partenerii
comerciali.
Risturnul se calculează asupra ansamblului operaţiilor efectuate cu acelaşi cumpărărtor
pe o perioadă determinată.
Reducerile comerciale se determină “în cascadă”, ceea ce înseamnă că procentele (sau
sumele absolute) ale fiecărei categorii de reduceri se aplică asupra “netului” anterior.
Rabaturile sunt reducerile care se calculează primele, apoi remizele şi risturnurile.
“Netul comercial” reprezintă totalul bunurilor facturate din care s-au scăzut toate
reducerile comerciale . Taxa pe valoarea adăugată se calculeză la netul comercial dacă nu

există sconturi de decontare.

Reducerile comerciale se înregistrează în momentul acordării acestora în baza
documentelor justificative astfel:
- dacă în factura iniţială, sunt evidenţiate distinct reducerile acordate respectiv primite,
atât vânzătorul cât şi cumpărătorul înregistrează factura la valoarea netă, reprezentată de
valoarea iniţială mai puţin reducerile comerciale;
- în cazul acordării/primirii reducerilor ulterior facturării bunurilor, acestea vor fi
cuprinse într-o factură prin care se stornează sumele înregistrate anterior.
Reducerile financiare poartă denumirea de sconturi de decontare şi sunt reduceri
calculate procentual asupra unor creanţe decontate înainte de scadenţă. Clienţii care plătesc
cu anticipaţie sumele datorate furnizorilor pot beneficia de astfel de sconturi, calculate
asupra valorii totale a facturii iar în contabilitate această reducere se reflectă sub forma unui
venit financiar din sconturi obţinute. In contabilitatea furnizorului, reducerea financiară
înseamnă o cheltuială financiară din sconturi acordate.
Sconturile se aplică după ultima reducere comercială, adică la “netul comercial”.
“Netul financiar” este “netul comercial” din care se scade scontul de decontare. Taxa pe
valoarea adăugată se calculeză la “netul financiar”, adunându-se cu acesta pentru a obţine
totalul facturii.
19. Definiţi şi clasificaţi reducerile comerciale.

20. Cum se acordã rabatul?
21. Definiţi sconturile de decontare.
7.2. Contabilitatea decontãrilor cu personalul

Salariul Decontările cu personalul sunt reprezentate de operaţiile de calcul, înregistrare şi plată a
CAS drepturilor băneşti cuvenite personalului salariat inclusiv a contribuţiilor datorate bugetului de
CASS stat de angajatori şi de angajaţi pentru asigurările sociale şi protecţia socială, ajutoare materiale şi
Fond şomaj de protecţie socială, premiile acordate din beneficii şi participările la profit.
Impozit pe Salariul este preţul forţei de muncă şi se apreciază ca un instrument de măsură şi calcul pentru
salarii venitul ce îl încasează cel care execută nemijlocit munca, împreună cu ceilalţi factori de
producţie.
Salariul este un venit ce recompensează munca depusă şi utilizată de întreprinzător pe baza unui
contract pe o perioadă determinată sau nedeterminată. Pe de altă parte, salariul reprezintă o
cheltuială pentru întreprindere, o parte integrantă a costului de producţie a bunurilor.
Fondul de salarii cuprinde salariile de bază ale angajaţilor împreună cu toate sporurile şi

indemnizaţiile cuvenite acestora, indemnizaţiile plătite salariaţilor ce lucrează în baza unor

contracte de prestări servicii sau contract individual de muncă pe timp parţial în ideea suportării
din acesta dacă este prevăzut.
Structura salariului este următoarea:
- salariul de bază cuvenit angajaţilor;
- sporurile şi adaosurile pentru condiţii deosebite de muncă şi pentru rezultatele obţinute;
- indemnizaţii şi alte sporuri acordate pentru conducere;
- indexările de salariu şi compensarea creşterilor de preţuri;
- indemnizaţii acordate pentru concedii de odihnă.
Venitul brut din salarii este reprezentat de suma tuturor elementelor componente ale structurii de
mai sus.
Sporurile şi adaosurile cuprind:
 sporuri permanente: vechime, fidelitate, conducere, noapte, condiţii deosebite de muncă, limbi
 sporuri temporare: ore suplimentare lucrate peste program sau în zilele libere (duminica şi
străine, stres, ore suplimentare lucrate frecvent
 adaosurile se referă la prime de vacanţă, de sărbători, diverse aniversări, diverse stimulente.

sărbători legale), ore de traduceri etc.;
Veniturile brute din salarii sunt supuse unor reţineri salariale calculate în cote procentuale ce au
ca bază fie salariul de bază, fie cel brut, fie venitul impozabil.
Aceste reţineri sunt:


contribuţia la asigurările social (CAS) ;

contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) ;
contribuţia la fondul de şomaj (CFŞ);


contribuţia la fondul de garantare al creanţelor ;

contribuţia la ITM;
avansuri băneşti plătite şi alte plăţi în natură acordate salariaţilor;
 reţineri datorate terţilor (chirii, popriri, rate pentru locuinţe sau bunuri de folosinţă

îndelungată etc.)
impozitul pe venitul din salarii aplicat conform grilei aprobate de Ministerul Finanţelor la
venitul impozabil
In aria de cuprindere a acestor operaţii se includ contribuţiile întreprinderii ce are personal
angajat cu carnet de muncă, la asigurările sociale, la asigurările sociale de sănătate, la
fondul de şomaj, la fondul de risc şi accidente precum şi comisioanele plătite de angajator
la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru completarea carneteleor de muncă ale
salariaţilor. Pe lângă aceste contribuţii la fondurile menţionate mai sus, în sfera operaţiilor
privind decontările cu asigurările sociale intră şi contribuţiile personalului la: asigurările
sociale, la asigurările sociale de sănătate şi la fondul de şomaj.
1. CONTRIBU IA LA ASIGURÃRILE SOCIALE (CAS) este suportată de toate unităţile ce

angajează personal cu contract de muncă indivudual şi colectiv, inclusiv cu timp parţial.
Este o datorie a unităţii angajatoare care se suportă pe cheltuieli cu asigurările sociale,
calculându-se astfel: fondul total de salarii x cota de impunere .
Contribuţia unităţii la asigurările sociale se determină pentru fiecare grupă de muncă

prin aplicarea cotei corespunzătoare la fondul total de salarii brute realizat pentru grupa
respectivă de muncă.
Plata contribuţiei unităţii la asigurările sociale se realizează odată cu plata drepturilor de
personal dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare.
Contabilizarea acestei contribuţii se face prin contul 4311 -“Contribuţia unităţii la
asigurările sociale”, cont de pasiv ce înregistrează în credit contribuţia angajatorului pentru
asigurările sociale (6451) iar în debit sumele virate asigurărilor sociale (5121).
- înregistrarea CAS:
6451 = 4311
Cheltuieli privind Contribuţia unităţii
contribuţia unităţii la la asigurările sociale
asigurările sociale
- plata CAS:
4311 = 5121
Contribuţia unităţii Conturi la bănci în
la asigurările lei
sociale
In ceea ce priveşte contribuţia la asigurările sociale suportată de salariaţi, aceasta

este de procent aplicat la venitul brut lunar al salariatului (salariul brut).
Contabilizarea se face prin contul 4312 – “Contribuţia personalului la asigurările

sociale”, cont de pasiv ce se creditează cu sumele reprezentând contribuţia personalului la
asigurările sociale (421, 423) şi se debitează pe măsura virării din cont de către unitate a
acestei contribuţii suportată de salariat(5121) sau datoriile anulate(758).
- înregistrarea contribuţiei:
421 = 4312
Personal-remuneraţii Contribuţia
datorate personalului la
- plata acesteia:
4312 = 5121
Contribuţia Conturi la bănci în lei
personalului la

Această contribuţie se plăteşte ca şi cea a unităţii odată cu plata drepturilor de

personal dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare.
2. CONTRIBU IA LA ASIGURÃRILE SOCIALE DE SÃNÃTATE
Fondul asigurărilor sociale de sănătate este constituit din contribuţia unităţiilor la

asigurările sociale de sănătate datorate şi vărsate de aceastea împreună cu contribuţia la
asigurările sociale de sănătate datorate şi suportate de salariaţi.
Contribuţia angajatorului la acest fond este procent ce se aplică la fondul de salarii,
inclusiv asupra veniturilor obţinute de persoana fizică pentru munca prestată în baza unui
contract individual de muncă cu timp parţial, precum şi asupra sumelor plătite de angajator
din fondurile proprii reprezentând concedii medicale.
Contabilizarea acestei contribuţii se face prin contul 4313 – “Contribuţia unităţii la
asigurările sociale de sănătate”, cont de pasiv ce se creditează cu contribuţia angajatorului
la asigurările sociale de sănătate (6453) şi se debitează pe măsura achitării din cont a
contribuţiei (5121) sau cu sumele datorate personalului ce se suportă din asigurări sociale
(423).
6453 = 4313
Cheltuieli cu contribuţia Contribuţia unităţii la
angajatorului pentru asigurările sociale de
asigurările sociale de sănătate
sănătate
- plata contribuţiei:
4313 = 5121
Contribuţia unităţii la Conturi la bănci în lei
asigurările sociale de
sănătate
Decontarea contribuţiei unităţii la asigurările sociale de sănătate se face odată cu

lichidarea drepturilor salariaţilor pentru luna încheiată dar nu mai târziu de data de 20 a
lunii următoare.
Contribuţia personalului la asigurările sociale de sănătate este aplicată la total

drepturi realizate de angajaţii cu carte de muncă şi decătre colaboratori, în baza contractului

de muncă individual cu timp parţial.

Inregistrarea în contabilitate a acestei contribuţii se face prin contul 4314 –
“Contribuţia personalului pentru asigurările sociale de sănătate”, cont de pasiv ce se
creditează cu contribuţia personalului la asigurările sociale de sănătate (421, 423) şi se
debitează cu sumele virate în contul asigurărilor sociale de sănătate (5121), cu sumele
datorate personalului ce se suportă din asigurările sociale (423).
421 = 4314
Personal-remuneraţii Contribuţia personalului
datorate la asigurările sociale de
sănătate
- plata contribuţiei:
4314 = 5121
Contribuţia personalului Conturi la bănci în lei
la asigurările sociale de
sănătate
Achitarea acestei contribuţii se face odată cu plata drepturilor de personal pentru

luna expirată dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare.
3. CONTRIBU IA LA FONDUL DE ŞOMAJ este suportată atât de angajatorii ce au

salariaţi cu carnete de muncă pe perioadă nedeterminată dar şi salariaţi (colaboratori) cu
contracte individuale de muncă cu timp parţial.
Suma datorată de unitate pentru fondul de şomaj se aplicã asupra fondului brut de
salarii realizat lunar.
Contul utilizat pentru această contribuţie este 4371 – “Contribuţia unităţii la fondul
de şomaj”, cont de pasiv ce înregistrează în credit sumele datorate de unitate pentru
constituirea fondului de şomaj (6452) iar în debit sumele virate de întreprindere la acest
fond din contul curent (5121) sau datoriile anulate (758).
6452 = 4371
Cheltuieli cu contribuţia Contribuţia unităţii la
unităţii la fondul de fondul de şomaj
şomaj

4371 = 5121
Contribuţia unităţii la Conturi la bănci în lei
fondul de şomaj
Contribuţia datorată de salariat la constituirea fondului de şomaj este procent aplicat

la salariului brut din salarii lunar şi a altor drepturi asimilate (indemnizaţia de conducere,
spor de vechime etc.).
Contabilizarea se face prin contul 4372 - “Contribuţia personalului la fondiul de
şomaj”, care se creditează cu sumele datorate de personal la fondul de şomaj (421, 423) şi
se debitează cu sumele virate în contul acestui fond (5121).
421 = 4372
Personal-remuneraţii Contribuţia
datorate personalului la fondul
de şomaj
4372 = 5121
Contribuţia personalului Conturi la bănci în lei
la fondul de şomaj
Contribuţia unităţii şi a personalului pentru constituirea fondului de şomaj se

efectuează lunar, odată cu plata salariilor până la data de 20 a lunii următoare.
4. COMISIONUL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCÃ este taxa

percepută de ITM pentru completarea carnetelor de muncă ale angajaţilor. Dacă unitatea
ţine carnetele de muncă la Inspectorat, atunci cheltuiala unităţii cu această contribuţie va fi
de 0,75% din fondul brut de salarii. Dacă unitatea nu ţine carnetele de muncă la ITM, având
o persoană calificată (inspector resurse umane) în acest sens, comisionul va fi de 0,25%
avâns ca bază de calcul tot fondul brut de salarii. In ambele situaţii ITM prestează un
serviciu unităţii fiind privit ca furnizor de servicii (401) iar cheltuiala unităţii ca fiind una
cu serviciile executate de terţi (628).
628 = 401
Cheltuieli cu servicii Furnizori
executate de terţi
401 = 5121

Furnizori Conturi la bănci în lei

17. Ce este salariul?
2. Care sunt principalele rețineri salariale
3. Care sunt contribuţiile principale plãtite de angajator?

1. Se achiziţionează mărfuri, în valoare brută de 5.000 lei. Mărfurile
înregistrează unele abateri de calitate, motiv pentru care se va acorda un rabat de
300 lei. Pentru achiziţionarea mărfurilor ce depăşesc plafonul de 4.000 lei,
furnizorul acordă o remiză de 2% şi pentru faptul că, beneficiarul este un client fidel
se mai acordă o remiză de 3%. Clientul va plăti mărfurile înainte de termenul înscris
în factură şi va primi şi un scont de decontare de 2%. Calculaţi netul financiar.
2. Societatea A livrează societăţii B produse finite, respectiv mărfuri (pentru

client), la preţul brut de vânzare de 50.000 lei, TVA 19%. Furnizorul acordă
următoarele reduceri: rabat 3% şi o remiză de 5%. Clientul achită factura prin bancă
înainte de scadenţă, integral şi va primi şi un scont de decontare de 2%. Inregistrarea
produselor finite la furnizor este de 36.000 lei. Calculaţi rabatul, remiza, scontul de
decontare acordat şi înregistraţi operaţiile în contabilităţile celor două societăţi.

3. Se înregistreazã salariile brute conform statului de plată de 300.000 lei. Se

înregistrează contribuţiile patronale la bugetul de stat (carnetele de muncă se ţin şi
se completează la ITM) şi se fac reţinerile salariale. Se virează cu ordine de plată
toate contribuţiile patronale şi ale personalului la buget şi se achită restul de plată
salariaţilor din cont.

R spuns 7.1
1. Reducerile comerciale sunt acele reduceri care:
 au o influenţă directă asupra mărimii nete a unei facturi;
 sunt premergătoare reducerilor de natură financiară şi
 cuprind aşa cum prevede literatura de specialitate dar şi practica afacerilor trei
categorii: rabatul, remiza, risturnul.
2. Rabatul este reducerea practicată, în mod excepţional, asupra preţului de

vânzare convenit anterior între vânzător şi client, ţinând cont de unele defecte de
calitate sau de o anumită neconformitate a bunurilor comercializate faţă de clauzele
prevăzute în contract.
3. Reducerile financiare poartă denumirea de sconturi de decontare şi sunt

reduceri calculate procentual asupra unor creanţe decontate înainte de scadenţă.

Clienţii care plătesc cu anticipaţie sumele datorate furnizorilor pot beneficia de
astfel de sconturi, calculate asupra valorii totale a facturii iar în contabilitate această
reducere se reflectă sub forma unui venit financiar din sconturi obţinute.
R spuns 7.2.
1. Salariul este preţul forţei de muncă şi se apreciază ca un instrument de măsură şi

calcul pentru venitul ce îl încasează cel care execută nemijlocit munca, împreună cu ceilalţi
factori de producţie.
Salariul este un venit ce recompensează munca depusă şi utilizată de întreprinzător pe
baza unui contract pe o perioadă determinată sau nedeterminată. Pe de altă parte, salariul
reprezintă o cheltuială pentru întreprindere, o parte integrantă a costului de producţie a
bunurilor.
2. CAS ; CASS ; Contribuţia la fondul de şomaj ; Impozitul pe salarii.
3. CAS ; CASS ; Contribuţia la fondul de şomaj ; Contribuţia la fondul de
garantare ; Comision de risc ; Comisionul ITM.


Contabilitatea creanţelor şi datoriilor: efecte comerciale şi contabilitatea TVA

CONTABILITATEA CREAN ELOR ŞI DATORIILOR: EFECTE COMERCIALE ŞI

CONTABILITATEA T.V.A.
Cuprins Pagina
8.1. Contabilitatea efectelor comerciale 2

4
8.2. Contabilitatea TVA
5
6
7


 Înţelegerea noţiunii de efecte comerciale
 Reflectarea în contabilitate a taxei pe valoarea adãugatã
8.1. Contabilitatea efectelor comerciale
Efecte Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare negociabile pe termen scurt ce

comerciale încorporează crenţe-datorii, după caz, în cadrul relaţiilor comerciale cu clienţii şi furnizorii.
In economia de piaţă aceste efecte comerciale circulă sub forma unor înscrisuri într-o gamă
Cambia diversă: cambia, bilet la ordin, cecul, warantul (bilet la ordin garantat printr-un gaj) şi alte
instrumente de plată şi credit.
Bilet la
ordin Cambia este înscrisul prin care trăgătorul (creditorul sau furnizorul), dă ordin altei
persoane numită tras (debitorul sau clientul) să plătească o anumită sumă la vedere sau la o
Gir anumită dată unei terţe persoane numită beneficiar. Cambia emisă de trăgător este trimisă
spre acceptare trasului iar acceptarea este angajamentul luat faţă de orice posesor legitim de
a plăti cambia la scadenţă.
Biletul la ordin este efectul comercial care, spre deosebire de cambie implică două
persoane şi anume debitorul ce se obligă să plătească o sumă altei persoane numită creditor
la vedere sau la termen. Este o promisiune de a plăti şi se transmite prin girare. Obligaţiile
ce rezultă dintr-un bilet la ordin sunt cele impuse de regulile valabile şi în cazul cambiei.
Aceste efecte sunt o modalitate de transformare a creanţelor-datoriilor în valori

negociabile sub formă de titluri de valoare disponibile şi sunt folosite pentru plata datoriilor
faţă de terţi sau încasarea creanţelor. Concret, să presupunem că o firmă vinde mărfuri unui
client, operaţie ce va duce la solicitarea din partea furnizorului a semnării unui efect
comercial (cambie, bilet la ordin) de către client . Efectul comercial poate fi decontat la
termenul de scadenţă înscris pe acesta sau poate fi scontat imediat la bancă, contra unui
comision, caz în care banca devine proprietara efectului şi va încasa la scadenţă creanţa faţă
de client.
Inregistrările contabile generate de aceste operaţii vor fi următoarele:
 În contabilitatea tr g torului (creditorului sau furnizorului) pentru o valoare

nominală de 1.000.000 lei:
413 = 411 1.000.000
Efecte de primit

de la clienţi Clienţi
- în cazul în care încasarea se face direct, fără intervenţia băncilor:

5311 = 413 1.000.000
Casa Efecte de
primit de la
clienţi
- în cazul în care, încasarea are loc prin bancă, contra unui comision de 3% pentru
serviciile bancare prestate:
% = 413 1.000.000
Efecte de
primit de la
clienţi
5121 970.000
Conturi la bănci în
lei
627 30.000
Cheltuieli cu
serviciile bancare
şi asimilate
 In contabilitatea trasului (debotorului sau clientului), pentru aceeaşi valoare nominală:

401 = 403 1.000.000
Furnizori Efecte de plătit
- în cazul în care plata se face direct:
403 = 5311 1.000.000
Efecte de plătit Casa

- în cazul în care plata are loc prin bancă:
403 = 5121 1.000.000
Efecte de plătit Conturi la

bănci în lei
Efectele comerciale circulă prin giruri (andos ri). Girul este un act prin care
posesorul efectului numit girant, transferă altei persoane numite giratar toate drepturile
izvorâte din efectul comercial respectiv. Girul trebuie să fie necondiţionat şi semnat de către
girant. Toate menţiunile privind circulaţia efectelor prin gir se fac pe verso-ul acestora, de
unde şi denumirea de andosare. Andosările nu vizează decât beneficiarii succesivi de efecte
şi nu clienţii (traşii), cu excepţia cazului în care are loc anularea efectelor.

22. Definiţi efectele comerciale.
23. Ce este cambia?
24. Definiţi girurile (andosãri).
8.2. Contabilitatea T.V.A.
Sfera de aplicare a taxei pe valoarea ad ugat
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care este datorat de agenţii
economici plătitori de TVA. Baza legală care stă la originea calculului şi înregistrării TVA
este Codul Fiscal în vigoare.
Operaţiile care intră sub incidenţa TVA sunt operaţiunile care îndeplinesc simultan
următoarele condiţii:
- livrări de bunuri sau prestări de servicii efectuate cu plată;
- locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi România;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte dintr-o activitate economică.
Operaţiunile care intră sub incidenţa taxei pe valoarea adăugată se numesc
operaţiuni impozabile. Operaţiunile impozabile pot fi:

o Operaţiuni taxabile;
o Operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA, însă este
permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile achiziţionate.
o Operaţiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA şi nu este
permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile şi serviciile achiziţionate.
Astfel de operaţiuni sunt:
- spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, desfăşurate de unităţi
autorizate în acest sens;
- activitatea de învăţământ prevăzută de Legea Invăţământului nr. 84/1995,
republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau
protecţia socială efectuate de instituţii publice sau de alte unităti recunoscute ca
având caracter social;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor de către producătorii agricoli
individuali şi asociaţiile fără personalitate juridică ale acestora,ş.a.;
o Operaţiuni de import scutite de taxa pe valoare adăugată pentru bunurile a căror livrare
în România este scutită de TVA, pentru care nu se datorează TVA în vamă.
Faptul generator, exigibilitatea, baza de impozitare şi cotele de impozitare a TVA
Faptul generator al taxei reprezintă faptul prin care se îndeplinesc condiţiile

necesare pentru exigibilitatea TVA.
Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului la o anumită dată
plata taxelor la bugetul de stat.
Faptul generator al taxei intervine şi concomitent apare exigibilitatea TVA la data
livrării de bunuri sau la data prestării de servicii cu excepţiile prevăzute de lege.
Exigibilitatea TVA este anticipată faptului generator şi apare atunci când:
- factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării
serviciilor;
- se încasează avansuri, în cazul în care încasarea are loc înaintea livrării de
bunuri sau a prestării serviciilor.
In cazul unui import de bunuri, TVA devine exigibilă la data când se generează
drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare.
Baza de impozitare este reprezentată astfel:
1. pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce înseamnă
contrapartida obţinută sau ce urmează a fi obţinută de furnizor/prestator din partea
clientului, beneficiarului;
2. preţul de achiziţie sau în lipsa lui preţul de cost determinat în momentul livrării
bunurilor/prestărilor de servicii ce formează obiectul impozitării;
3. cheltuieli accesorii efectuate de persoana impozabilă pentru prestarea de servicii:
comisioane, cheltuieli de ambalare, transport şi asigurare etc.;

4. impozitele taxele, dacă prin lege nu se precede altfel, exclusiv taxa pe valoarea
adăugată
Baza de impozitare se poate modifica în sensul reducerii/majorării corespunzătoare
în cazul:
- emiterii facturilor fiscale şi ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
- în cazul retururilor de bunuri totale sau parţiale din motive ce privesc cantitatea, calitatea
sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
- acordării reducerilor de preţ după efectuarea livrării bunurilor sau a prestării serviciilor,
precum şi în cazul majorării preţului ulterior livrării sau prestării;
- contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza
falimentului beneficiarului;
- în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele
care circulă în sistem de facturare.
La import, baza de impozitare este constituită din :
Valoarea în vamă a bunurilor + taxele vamale + comisionul vamal + accizele + alte taxe
exclusiv TVA.
Se cuprind mai, de asemenea, cheltuielile accesorii precum comisioanele,
cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin la primul loc de destinaţie a
bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de
impozitare stabilită conform formulei de mai sus.
Cota standard pentru orice operaţiune impozabilă ce nu este scutită de TVA sau care
nu este supusă cotei reduse este de 19%.
Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de
impozitare pentru:
- intrarea la castele, muzee, case memoriale, grădini zoologice şi botanice, târguri
şi expoziţii;
- livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste cu excepţia celor destinate
publicităţii;
- livrări de proteze, accesorii şi produse ortopedice;
- medicamente de uz uman şi veterinar;
- cazarea în sectorul hotelier şi asimilat, inclusiv închirierea terenurilor amenajate
pentru camping.
Bunurile comercializate prin comerţul cu amănuntul precum, unele prestări de
servicii (transport, poştă, telegraf, telefon etc.), vânzarea de bunuri prin licitaţie şi
compensaţiile pentru transferul de drepturi de proprietate din patrimoniul persoanelor
impozabile în domeniul public preţurile şi tarifele practicate au TVA inclusă. In aceste
situaţii, TVA se determină prin aplicarea unei cote recalculate (19/119 x 100 = 15, 966)
asupra sumei obţinute din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor respective.

Conturi utilizate în înregistrarea TVA. Calculul TVA.
Pentru evidenţa şi calculul TVA, contul 442 – „Taxa pe valoarea adăugată” se

dezvoltă în mai multe conturi sintetice de gradul al doilea:
1. 4423 – „Taxa pe valoarea adăugată de plată”
2. 4424 – „Taxa pe valoarea adăugată de recuperat”
3. 4426 - „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă”
4. 4427 – „Taxa pe valoarea adăugată colectată”
5. 4428 – „Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă”
Vom începe prezentarea conturilor de mai sus, nu în ordinea lor din planul de
conturi aşa cum am menţionat anterior, din considerentul că primele două conturi sunt
rezultatele la care s-a ajuns în urma calculului şi operării în conturile TVA deductibilă şi
colectată.
Contul 4426 – „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă” ţine evidenţa TVA
deductibilă – creanţă asupra bugetului statului în cadrul operaţiilor privind intrările şi care
este înscrisă în facturile furnizorilor de stocuri, imobilizări, prestatorilor de servicii,
executanţilor unor lucrări:
Contul 4427 – „Taxa pe valoarea adăugată colectată” este un cont ce înregistrează şi
evidenţiază TVA colectată ca o datorie faţă de bugetul statului în cadrul operaţiilor privind
ieşirile fiind un cont de pasiv
Contul 4428 – „TVA neexigibilă” . TVA neexigibilă apare în situația operațiilor de
vânzare‐cumpărare pentru care nu s‐au întocmit facturi fiscale, pentru lucrări şi servicii cu
plata în rate precum şi în formarea prețului de vânzare cu amănuntul în comerț la unitățile
comerciale ce țin evidența la acest preț. Acest cont este un cont bifuncțional.

Lunar, în baza decontului întocmit pentru TVA se stabileşte taxa pe valoarea
adăugată de plată/de recuperat la/de la bugetul statului.
Suma TVA de recuperat = Valoarea TVA deductibilă lunară (mai mare) – Valoarea
TVA colectată lunar
(valoarea pozitivă) (mai mică)
Suma TVA de plată = Valoarea TVA colectate lunar (mai mare) –
Valoarea TVA deductibile lunar
(valoarea pozitivă) (mai mică)

Contul 4423 – „Taxa pe valoarea adăugată de plată” , cont de pasiv ţine evidenţa
taxei pe valoarea adăugată de plătit la bugetul statului.

Contul 4424 – „Taxa pe valoarea adăugată de recuperat” este un cont ce ţine evidenţa TVA
de recuperat de la bugetul statului, fiind un cont de activ.


1. Cum pot fi operaţiunile impozabile?
2. Ce înțelegeți prin exigibilitatea TVA?
3. Care sunt conturile în care se înregistreazã TVA?

1. S.C. Alma SRL remite băncii spre încasare la momentul “N” un efect
comercial în valoare de 5.000 lei. La momentul “N+1” se încasează efectul, taxa
plătită pentru serviciul bancar fiind de 250 lei. Să se înregistreze operaţiile şi în
situaţia în care efectele remise s-ar fi încasat înainte de termen .

2. De cine este reprezentatã baza de impozitare a TVA?



3. Se cunosc următoarele date despre o S.C. în luna iunie 2009:
-sold debitor al contului 4426 = 85.000 lei;
-sold creditor al contului 4427 = 124.000 lei.
-sold debitor al contului 4424 (TVA de recuperat din luna mai 2009 ) =
5.000 lei;
Să se regularizeze conturile de TVA, să se recupereze TVA aferent lunii mai
din luna iunie şi să se plătească diferenţa din cont bugetului de stat.

R spuns 8.1
1. Efectele comerciale reprezintă titluri de valoare negociabile pe termen scurt
ce încorporează crenţe-datorii, după caz, în cadrul relaţiilor comerciale cu clienţii şi
furnizorii. In economia de piaţă aceste efecte comerciale circulă sub forma unor
înscrisuri într-o gamă diversă: cambia, bilet la ordin, cecul, warantul (bilet la ordin
garantat printr-un gaj) şi alte instrumente de plată şi credit.
2. Cambia este înscrisul prin care trăgătorul (creditorul sau furnizorul), dă ordin
altei persoane numită tras (debitorul sau clientul) să plătească o anumită sumă la
vedere sau la o anumită dată unei terţe persoane numită beneficiar. Cambia emisă
de trăgător este trimisă spre acceptare trasului iar acceptarea este angajamentul luat
faţă de orice posesor legitim de a plăti cambia la scadenţă.
3. Efectele comerciale circulă prin giruri (andos ri). Girul este un act prin care
posesorul efectului numit girant, transferă altei persoane numite giratar toate
drepturile izvorâte din efectul comercial respectiv. Girul trebuie să fie necondiţionat
şi semnat de către girant. Toate menţiunile privind circulaţia efectelor prin gir se fac
pe verso-ul acestora, de unde şi denumirea de andosare. Andosările nu vizează
decât beneficiarii succesivi de efecte şi nu clienţii (traşii), cu excepţia cazului în care
are loc anularea efectelor.
R spuns 8.2.

1. Operaţiunile impozabile pot fi:

o Operaţiuni taxabile;
o Operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA, însă
este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau serviciile
achiziţionate.
o Operaţiuni scutite fără drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA şi nu
este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile şi serviciile
achiziţionate. Astfel de operaţiuni sunt:
- spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, desfăşurate de
unităţi autorizate în acest sens;
- activitatea de învăţământ prevăzută de Legea Invăţământului nr. 84/1995,
republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau
protecţia socială efectuate de instituţii publice sau de alte unităti
recunoscute ca având caracter social;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor de către producătorii agricoli
individuali şi asociaţiile fără personalitate juridică ale acestora,ş.a.;
o Operaţiuni de import scutite de taxa pe valoare adăugată pentru bunurile a căror
livrare în România este scutită de TVA, pentru care nu se datorează TVA în
vamă
2. Exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului la o
anumită dată plata taxelor la bugetul de stat.
3. Pentru evidenţa şi calculul TVA, contul 442 – „Taxa pe valoarea adăugată”
se dezvoltă în mai multe conturi sintetice de gradul al doilea:
6. 4423 – „Taxa pe valoarea adăugată de plată”
7. 4424 – „Taxa pe valoarea adăugată de recuperat”
8. 4426 - „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă”
9. 4427 – „Taxa pe valoarea adăugată colectată”
10. 4428 – „Taxa pe valoarea adăugată neexigibilă”


Contabilitatea trezoreriei

CONTABILITATEA TREZORERIEI
Cuprins Pagina
9.1. Definiţii, delimitãri şi structuri privind trezoreria 2

4
9.2. Documente privind operaţiile de încasãri şi plãţi
5
6
7


 Înţelegerea noţiunii de structuri ale trezoreriei
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de încasãri şi plãţi
9.1. Definiţii, delimitãri şi structuri privind trezoreria
Trezorerie Trezoreria este reprezentată de activitatea în cadrul căreia se cuprind

tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe
Numerar termen scurt. Pentru ca un instrument financiar să fie considerat instrument de
trezorerie, trebuie să indeplinească mai multe criterii :
Titluri de - scadenţa lor este pe termen scurt şi sunt extrem de lichide ;
plasament
- sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar ;
Disponibilitãţi - pierderea de valoare în cazul în care se transformă în numerar înainte de scadenţă
bãneşti trebuie să fie cunoscută şi minimă.
Trezoreria reuneşte totalitatea mijloacelor financiare de care dispune o
întreprindere pentru a putea achita datoriile : disponibilităţile din conturile curente,
numerarul din casierie, cecurile de încasat, efectele comerciale de primit neajunse
la scadenţă, valorile de încasat, creditele bancare pe termen scurt, investiţiile
financiare pe termen scurt şi alte valori de trezorerie.
Trezoreria este percepută şi ca fiind diferenţă între
disponibilităţile(lichidităţile) şi exigibilităţile (datoriile) imediate. Astfel, trezoreria
poate fi pozitivă prin excedentul lichidităţilor faţă de datoriile imediate existente
sau una negativă într-o situaţie inversă. Echilibrul dintre lichidităţile şi datoriile
imediate depinde de suma lichidităţilor la începutul perioadei de referiţă, de fluxul
de încasări şi plăţi aferent perioadei dar şi de alte variabile ca structura şi
dimensiunile activităţii întreprinderii.
Un excedent monetar al întreprinderii poate fi investit în loc să fie păstrat
la vedere într-un cont de depozit pe termen scurt, în active sau alte investiţii în
instrumente financiare precum bonuri de trezorerie (certificate), acţiuni cotate la
bursă, opţiuni etc.
Disponibilit ile b neşti se prezintă sub forma numerarului din casieria
unităţilor, a depozitelor păstrate la bănci în conturi deschise în acest scop şi
valorile de încasat în care se cuprind cecurile de încasat, efectele de încasat şi

efectele remise spre scontare.
Numerarul se poate prezenta în lei sau în devize. Mărimea acestuia este

limitată la un plafon stabilit prin lege iar suma care depăşeşte acest plafon trebuie
depusă la bancă. Excepţie fac însă, sumele care depăşesc plafonul de casă ce se
păstrează în casierie în vederea plătţii salariilor, acordarea de avansuri pentru
deplasări etc.
Disponibilit ile (depozitele) din conturile de la banc în lei sau devize

pot fi la vedere sau la termen. Pentru disponibilităţile la vedere este recomandabil
să se utilizeze contul curent prin care se vor înregistra toate operaţiile băneşti între
societate şi bancă. Dacă încasările sunt mai mari decât plăţile, soldul contului
curent reprezintă mărimea disponibilităţilor aflate în acest cont iar dacă situaţia
este inversă (încasări < plăţi), atunci soldul contului curent exprimă creditele
acordate de bancă şi nerambursate.
Titulrile de plasament sau investi iile financiare pe termen scurt sunt

acele active (titluri) achiziţionate de întreprindere în vederea vânzării şi realizării
unui câştig pe această cale pe termen scurt (speculative). Aceste câştiguri se
determină ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mare, şi costul de achiziţie al
titlurilor de plasament. Un venit asociat acestui tip de câştig este cel din dividende
sau dobânzi. Spre deosebire de titlurile de participare, titlurile de plasament au o
prezenţă scurtă în cadrul întreprinderii (mai mică de un an), motiv pentru care se
mai numesc şi investiţii financiare pe termen scurt.
In cadrul investiţiilor financiare se mai includ : acţiuni, obligaţiuni, acţiuni
proprii răscumpărate, obligaţiuni emise şi răscumpărate de societate precum şi alte
titluri (bonuri de tezaur pe termen scurt, certificate de depozit etc.)
Acreditivele sunt mijloace băneşti păstrate la bancă într-un cont distinct la

dispoziţia furnizorului, din care se vor efectua plăţile către acesta pe măsura
livrării mărfurilor şi produselor, executărilor de lucrări sau prestărilor de servicii.
Avansurile de trezorerie sunt disponibilităţi băneşti în lei sau în devize,

acordate administratorilor sau altor persoane salariate şi împuternicite ale
întreprinderii în scopul efectuării unor plăţi în favoarea unităţii, sau sumele
acordate salariaţilor pentru deplasări.

Alte valori de trezorerie sunt : timbrele fiscale şi poştale, biletele de

tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călătorie etc.
Asigurarea capacităţilor de stingere a datoriilor curente ale firmei este un

obiectiv de maximă importanţă managerială al cărui realizare se leagă în mod
direct de organizarea şi gestionarea trezoreriei întreprinderii. Gestiunea trezoreriei
regrupează ansamblul deciziilor, regulilor şi procedurilor care asigură, la costul cel
mai redus, menţinerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii. Evitarea
unei trezorerii negative sau a « blocajului financiar » este obiecivul pricipal al
gestiunii trezoreriei. Se poate vorbi şi de un obiectiv secundar, acela al
rentabilităţii, prin care se minimizează, pe de o parte, costul şi volumul
finanţărilor, şi se optimizează modul de plasare a excedentelor de trezorerie pe
termen scurt.

25. Definiţi trezoreria.
26. Care sunt criteriile ce trebuiesc îndeplinite de un instrument financiar
pentru a fi considerat de trezorerie?
27. Definiţi titlurile de plasament.
9.2. Documente privind operaţiile de încasãri şi plãţi

Operaţiuni In funcţie de modalitatea de efectuare a încasărilor sau plăţilor între
persoanele juridice sau între persoanele fizice şi juridice, acestea pot avea loc cu şi
Chitanţa fără numerar.
Operaţiunile de încasări şi plăţi cu numerar au loc prin casieria unităţii iar
Registrul de cele fără numerar prin conturile deschise la societăţile bancare sau trezoreria
casã statului fără utilizarea numerarului. Aceste operaţiuni se fac imediat, fără
intermediere, prin mişcarea directă a valorilor băneşti.
Ordinul de
platã Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar se realizează prin utilizarea
unor instrumente şi mijloace de plată, fără a fi necesare mişcarea efectivă a
valorilor băneşti.
A. Documente utilizate la încas rile şi pl ile cu numerar.

Chitan a – se întocmeşte cu ocazia încasării în numerar a sumelor datorate

terţilor.
Chitan a pentru opera iuni în valut – se întocmeşte în cazul depunerii
la casierie a unei sume în valută şi se utilizează la unităţile care efectuează
operaţiuni în devize.
Procesul verbal de pl i este document justificativ pentru sumele predate
de casierul unităţii mandatarului plăţilor, în vederea efectuării plăţilor. (salarii sau
alte drepturi salariale)
Dispozi ia de plat -încasare către casierie este documentul prin care
compartimentul financiar-contabil dă dispoziţie casieriei să plătească sau să
încaseze în numerar anumite sume potrivit legii (pentru plăţi : avansuri aprobate
pentru deplasări ale salariaţilor, procurare de materiale etc. ; pentru încasări : sume
neutilizate de către cei care au benefiat de avansuri pe timpul deplasărilor în
interes de serviciu şi alte sume care nu au integral utilizate).
Foaia de v rs mânt se întocmeşte în cazul depunerii la bancă a
numerarului din casieria unităţii.
Imputernicirea este documentul ce autorizează o perosană membră a
familiei unui salariat de a ridica drepturi băneşti de la casieria unităţii atunci când
titularul nu se poate prezenta pentru a încasa suma ce i se cuvine.
Lista de avans chenzinal şi statul de salarii sunt documente ce atestă
plăţile drepturilor de personal în numerar.
REGISTRUL DE CAS
Este un document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în
numerar, efectuate prin casieria unităţii, în baza actelor justificative. Prin registrul
de casă se stabileşte soldul zilnic al casieriei. Se întocmeşte zilnic în două
exemplare, în ordinea efectuării operaţiilor fără a lăsa spaţii libere şi se semnează
de casier.
B. Documente utilizate la opera iunile de încas ri şi pl i f r numerar
Ordinul de plat este instrumentul de plată pe care emitentul îl depune la

bancă dându-i dispoziţie acesteia să plătească unui furnizor sau creditor o anumită
sumă înscrisă în ordinul de plată. Pentru efectuarea plăţii este necesar ca în contul
bancar al emitentului să existe suficiente lichidităţi care să acopere suma înscrisă
în ordinul de plată.

Cecul este instrumentul utilizat de titularii conturilor bancare. In

funcţionarea cecului sunt implicate trei persoane : trăgătorul, trasul şi beneficiarul.
Trăgătorul este întreprinderea care întocmeşte cecul, îl depune la banca unde are
deschis contul de lichidităţi şi îi dă ordin acesteia, în calitate sa de tras, să
plătească suma înscrisă în cec unei terţe personae numită beneficiar sau chiar
trăgătorului, situaţie în care el devine beneficiar (cecuri de numerar). Banca
(trasul) efectuează plata în momentul prezentării cecului, termenul de prezentare
fiind de 8 zile în cazul în care cecul este plătibil în localitatea în care este emis, sau
în 15 zile în situaţia în care cecul este plătibil în alte localităţi.
Cardul este instrumentul care permite achitarea obligaţiilor fără a apela
la numerar. Cardurile se prezintă într-o varietate de forme şi tipuri.
Biletul la ordin şi cambia sunt efecte comerciale ale căror definiţii au fost
date în unitatea “Contabilitatea efectelor comerciale”.

1. Cum pot fi operaţiunile de încasãri şi plãţi?
2. Ce înțelegeți prin registrul de casã?
3. Definiți ordinul de platã.
1. Se varsă suma de 5.000 într-un cont la BCR de către un asociat, sumă ce

constituie aportul să la capitalul social al firmei.
2. Se încasează subvenţii pentru investiţii în sumă de 10.000 lei.
3. Se încasează un credit bancar pe termen lung în valoare de 150.000 lei.
4. Se acordă un împrumut pe 5ani altei întreprinderi în valoare de 18.000 lei.

5. Se achită accize şi impozite locale în valoare de 1.200 lei.
6. Definiţi chitanţa.
7. Se achită cu numerar taxe de înmatriculare a firmei la Registrul Comerţului

în valoare de 600 lei.
8. Se încasează un avans de la un client în valoare de 5.000, TVA 19%.
9. Un asociat depune suma de 10.000 la dispoziţia societăţii.
10. Se achită dividende cuvenite asociaţilor în valoare de 40.000 lei.

R spuns 8.1
1. Trezoreria este reprezentată de activitatea în cadrul căreia se cuprind
tranzacţiile şi evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe
termen scurt.
2. Pentru ca un instrument financiar să fie considerat instrument de trezorerie,
trebuie să indeplinească mai multe criterii :
- scadenţa lor este pe termen scurt şi sunt extrem de lichide ;
- sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar ;
- pierderea de valoare în cazul în care se transformă în numerar înainte de scadenţă
trebuie să fie cunoscută şi minimă.
3. Titulrile de plasament sau investi iile financiare pe termen scurt sunt
acele active (titluri) achiziţionate de întreprindere în vederea vânzării şi realizării

unui câştig pe această cale pe termen scurt (speculative). Aceste câştiguri se

determină ca diferenţă între preţul de vânzare, mai mare, şi costul de achiziţie al
titlurilor de plasament.
R spuns 8.2.
1. Operaţiunile pot fi cu sau fãrã numerar.

2. Este un document de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor în numerar,
efectuate prin casieria unităţii, în baza actelor justificative. Prin registrul de casă se
stabileşte soldul zilnic al casieriei. Se întocmeşte zilnic în două exemplare, în
ordinea efectuării operaţiilor fără a lăsa spaţii libere şi se semnează de casier.
3. Ordinul de plată este instrumentul de plată pe care emitentul îl depune la
bancă dându-i dispoziţie acesteia să plătească unui furnizor sau creditor o anumită
sumă înscrisă în ordinul de plată. Pentru efectuarea plăţii este necesar ca în contul
bancar al emitentului să existe suficiente lichidităţi care să acopere suma înscrisă în
ordinul de plată.


Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor

CONTABILITATEA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR
Cuprins Pagina
10.1. Aspecte generale şi structuri privind cheltuielile în contabilitatea financiarã 2

4
10.2. Aspecte generale şi structuri privind veniturile în contabilitatea financiarã
5
6
9


 Înţelegerea noţiunii de cheltuieli/venituri
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de închidere a cheltuielilor şi
veniturilor.
10.1. Aspecte generale şi structuri privind cheltuielile în contabilitatea financiarã
Cheltuieli de Evaluarea şi înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea financiară se face în

exploatare funcţie de natura lor. Astfel, principalele grupe de cheltuieli grupate după natura
activităţilor care le generează sunt :
 cheltuieli de exploatare ;
Cheltuieli
 cheltuieli financiare ;
financiare
 cheltuieli extraordinare ;
Cheltuieli  cheltuieli cu amortizările şi provizioanele ;
extraordinare  cheltuieli cu impozitul pe profit.
O altă clasificare a cheltuielilor ar putea fi următoarea :
- cheltuieli curente;
- cheltuieli în avans;
- cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii ;
- cheltuieli de plată, ca fiind consumurile constatate efectiv pentru care nu s-au

primit până la închiderea exerciţiului documentele de constatare (concedii de
plătit, impozite şi taxe datorate, dobânzi datorate )
Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul

perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri
ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât
cele rezultate din distribuiri către acţionari.
Ocazionarea cheltuielilor se derulează în patru etape succesive astfel :
1. Angajarea are loc în momentul contractării obligaţiei băneşti generatoare

de plăţi sau consumatoare de resurse. ( In cazul cumpărării de materii prime de la
furnizori, angajarea intervine în momentul creării obligaţiei băneşti faţă de
furnizori de a plăti materiile prime cumpărate).
2. Consumul reprezintă utilizarea efectivă a resurselor în scopul satisfacerii

unor nevoi productive sau neproductive. (Darea în consum a materiilor prime

cumpărate anterior, în vederea obţinerii de produse finite, prestare a unor servicii
sau executarea unor lucrări).
3. Pl ile reprezintă achitarea unor sume de bani ca echivalent în cadrul

relaţiilor comerciale. (Achitarea obligaţiei faţă de furnizorul materiilor prime este
o plată ca echivalent, în schimb plata impozitului pe profit este o plată ce
reprezintă un transfer fără echivalent).
4. Imputarea este etapa când cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra
rezultatelor obţinute.
In contabilitatea financiară, cheltuielile sunt înregistrate respectând principiul

independen ei exerci iilor, adică în momentul generării sau angajării lor.
(“contabilitate de angajamente” sau “accrual accounting”)
Pierderile pot apărea sau nu ca urmare a derulării activităţilor curente ale

întreprinderii şi se includ în sfera cheltuielilor fiind considerate ieşiri sau scăderi
ale valorii activelor. Astfel, pierderile sunt considerate alte elemente ce corespund
definiţiei cheltuielilor ca scăderi ale beneficiilor economice şi nu sunt considerate
ca structură distinctă.
1. Cheltuielile de exploatare sunt reprezentate :
 de cheltuielile generate de consumurile de materii prime, materiale

consumabile (materiale auxiliare, combustibili, piese deschimb, seminţe, furaje
etc.), materialelor de natura obiectelor de inventar, energie şi apă, privind
mărfurile, ambalajele ;
 de cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi : întreţineri şi reparaţii,
redevenţe şi chirii, cu studii şi cercetări, cu colaboratori, comisioane şi
onorarii, protocol, reclamă şi publicitate, deplasări şi detaşări, poştă şi
telecomunicaţii ş.a.) ;
 de cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate ;
 de cheltuieli cu personalul : salarii cuvenite, asigurări şi protecţie socială
datorată de angajator la bugetul de stat ;
 alte cheltuieli de exploatare ca pierderi din creanţe şi debitori diverşi,
despăgubiri, amenzi şi penalităţi, donaţii şi subvenţii acordate, privind activele
cedate şi alte operaţii de capital.
2. Cheltuielile financiare sunt reprezentate de :
o pierderi din creanţe legate de participaţii ;

o cheltuieli privind investiţii financiare cedate ;
o cheltuieli din diferenţe de curs valutar ;
o cheltuieli privind dobânzile ;
o cheltuieli privind sconturile acordate şi alte cheltuieli financiare.

3. Cheltuielile extraordinare sunt cheltuielile cu nu sunt legate în mod direct de

activitatea de normală a întreprinderii şi se referă la acele evenimente de natura
calamităţilor şi altele similare de natura excepţională.
Cheltuielile cu amortizările, provizioanele şi impozitul pe profit se

calculează potrivit legii şi se evidenţiază distinct, în funcţie de natura lor.
Toate conturile ce corespund cheltuielilor funcţionează după regulile

conturilor de activ deşi nu sunt conturi patrimoniale ci de rezultate.
La sfârşitul lunii conturile de cheltuieli nu prezintă sold deoarece

ele se închid lunar prin contul 121 – « Profit şi pieredere », în acest fel, cheltuielile
repartizându-se asupra rezultatului.

28. Definiţi cheltuielile.
29. Enumeraţi câteva categorii de cheltuieli financiare.
30. Cum se închid cheltuielile la sfârşitul lunii?
10.2. Aspecte generale şi structuri privind veniturile în contabilitatea financiarã
Venituri din Veniturile sunt determinate de operaţiile economice ce afectează

exploatare patrimoniul întreprinderii prin mărirea activului datorită încasării în numerar,
înregistrării creanţelor asupra clienţilor sau debitorilor diverşi, anulării
provizioanelor şi alte operaţii ce au ca finalitate obţinerea de venituri.
Venituri
Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
financiare parcursul perioadei contabile, sub form de intr ri sau creşteri ale activelor
sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizeaz în creşteri ale capitalului
Venituri propriu, altele decât cele rezultate din contribu ii ale asocia ilor sau
extraordinare ac ionarilor.
In contul de profit şi pierdere, veniturile se recunosc concomitent cu
recunoşterea creşterii activelor sau ale reducerii datoriilor.
In cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente
succesive în timp şi anume :
1. Produc ia este momentul creării rezultatului ca produs al activităţii
consumatoare de resurse. (ex. : obţinerea de produse finite sau cea în curs de
fabricaţie) ;
2. Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de
proprietate de la vânzător la client.
3. Incasarea este etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.
4. Incorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt

înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.

Organizarea şi înregistrarea veniturilor în contabilitate se face după natura
lor astfel :
 venituri din exploatare ;
 venituri financiare ;
 venituri extraordinare ;
 venituri din provizioane
Ca şi cheltuielile, veniturile se înregistrează în contabilitate în momentul
obţinerii şi realizării lor, respectând principiul independenţei exerciţiilor şi nu în
momentul încasării acestora. Conturile de venituri sunt conturi de pasiv (cu
excepţia contului 711 – Variaţia stocurilor, cont bifuncţional) ce se creditează cu
veniturile realizate în cursul anului şi se debitează cu încorporarea veniturilor în
contul de rezultate.
Veniturile din exploatare cuprind :

- venituri din vânzarea produselor,mărfurilor, lucrărilor executate şi
serviciilor prestate;
- venituri din variaţia stocurilor, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau
în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor
produse şi producţie în curs de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale
ale produselor şi producţiei în curs, neluând în calcul provizioanele pentru
depreciere constituite;
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi
cheltuielile efectuate de unitate pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active
imobilizate corporale şi necorporale;
- venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru
acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte
subvenţii de care beneficiază societatea.
Veniturile financiare cuprind:

- veniturile din imobilizări financiare;
- veniturile din investiţii financiare pe termen scurt;
- veniturile din creanţe imobilizate;
- veniturile din investiţii financiare cedate;
- veniturile din diferenţe de curs valutar;
- veniturile din dobânzi;
- venituriledin sconturi obţinute;
- alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare sunt acele venituri generate de alte activităţi

decât cele curente cum ar fi daunele pretinse de deţinătorii de poliţe în urma
producerii unor calamităţi.


1. Definiţi veniturile?
2. Descrieți etapele de ocazionare a acestora.
3. Exemplificați veniturile financiare.

1. Se înregistreazã consum de materii prime în valoare de 1.000 lei.
2. Se înregistreazã factura telefonicã în valoare de 500 lei, TVA 19%.
3. Se înregistreazã cheltuieli privind un onorariu în valoare de 700 lei.
4. Se înregistreazã salarii brute cuvenite salariaţilor în valoare de 10.000 lei şi

contribuţiile pat
5. Se vând mãrfuri în numerar în valoare de 3.570 lei TVA inclus.
6. Se înregistreazã dobândã aferentã disponibilitãţilor bãneşti în valoare de 300

lei.
7. Se executã o lucrare de reparaţii pentru care se emite o facturã de 2.000 lei,

TVA 19%.
8.Se închid conturile de cheltuieli şi venituri.

9. Dati exemple de cheltuieli din exploatare.
10. Ce sunt veniturile extraordinare?

R spuns 10.1
1. Cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe

parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau
creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele
decât cele rezultate din distribuiri către acţionari.
2. Cheltuielile financiare sunt reprezentate de :
o pierderi din creanţe legate de participaţii ;

o cheltuieli privind investiţii financiare cedate ;
o cheltuieli din diferenţe de curs valutar ;
o cheltuieli privind dobânzile ;
o cheltuieli privind sconturile acordate şi alte cheltuieli financiare.
3. La sfârşitul lunii conturile de cheltuieli nu prezintă sold deoarece ele se închid

lunar prin contul 121 – « Profit şi pieredere », în acest fel, cheltuielile repartizându-
se asupra rezultatului.
R spuns 10.2.
1. Veniturile sunt creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul

perioadei contabile, sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale
datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele
rezultate din contribuţii ale asociaţilor sau acţionarilor.
2. In cadrul procesului de creare a veniturilor se delimitează patru momente

succesive în timp şi anume :
a). Producţia este momentul creării rezultatului ca produs al activităţii
consumatoare de resurse. (ex. : obţinerea de produse finite sau cea în curs de
fabricaţie) ;
b). Facturarea sau vânzarea pe credit constă în transferarea dreptului de
proprietate de la vânzător la client.
c). Incasarea este etapa în care rezultatul vândut se transformă în bani.
d). Incorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt

înglobate în rezultate pentru a absorbi cheltuielile corespondente.
3. Veniturile financiare cuprind:
- veniturile din imobilizări financiare;
- veniturile din investiţii financiare pe termen scurt;
- veniturile din creanţe imobilizate;
- veniturile din investiţii financiare cedate;
- veniturile din diferenţe de curs valutar;
- veniturile din dobânzi;
- venituriledin sconturi obţinute;
- alte venituri financiare.



Contabilitatea capitalurilor: capitalul social, prime de capital şi rezerve

CONTABILITATEA CAPITALURILOR: CAPITALUL SOCIAL; PRIME DE CAPITAL ŞI

REZERVE
Cuprins Pagina
11.1. Contabilitatea capitalului social 2

4
11.2. Contabilitatea primelor de capital, rezervelor din reevaluare şi a rezervelor
5
9


 Înţelegerea noţiunii de capitaluri
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu capitaluri proprii
11.1. Contabilitatea capitalului social
Capital Capitalul social se constituie la înfiinţarea întreprinderii prin aportul

social acţionarilor/asociaţilor, aport ce poate în bani (numerar) sau în natură. Capitalul social
este divizat funcţie de statutul juridic al întreprinderii în acţiuni la societăţi pe ac iuni
şi păr i sociale la societăţi cu răspundere limitată.
Acţiuni
Astfel, la societăţile de persoane (societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită
simplă sau societăţi cu răspundere limitată), capitalul se divizează în părţi sociale,
Valoare titluri de valoare care nu se pot negocia pe piaţa financiară iar la societăţile pe acţiuni,
nominalã capitalul se divizează în acţiuni, titluri de valoare negociabile pe piaţa financiară şi
reprezintă o unitate de drept de proprietate într-o sociatate.
După modul de transmitere ac iunile pot fi nominative şi la purt tor.
După drepturile pe care le conferă titularilor acţiunile se împart în : ac iuni
comune (ordinare) şi ac iuni preferen iale.
Capitalul social se poate fi subscris şi nevărsat şi subscris şi vărsat.
Capitalul subscris şi nevărsat este capitalul pe care asociaţii/acţionarii s-au
angajat să-l aducă în societate dar pe care nu l-au pus efectiv la dispoziţia ei.
Capitalul social subscris şi vărsat este acel capital care a fost adus în societate şi
care devine pus efectiv la dispoziţia acesteia.
Aşa cum am arătat mai sus, capitalul social cuprinde totalitatea acţiunilor/părţilor
sociale la valoarea lor nominală. Valoarea nominală a unei acţiuni/parţi sociale prin
împărţirea valorii capitalului social la numărul total de acţiuni/părţi sociale.
Contul 101 “Capital social” este un cont de pasiv prin intermediul căruia se
înregistrează capitalul social subscris de acţionari/asociaţi în numerar şi/sau în natură,
majorarea sau reducerea capitalului social. Acest cont se dezvoltă de două conturi
sintetice de gradul II şi anume: 1011 “Capital social subscris şi nevărsat” şi 1012
“Capital social subscris şi vărsat” asigurând astfel, delimitarea contabilă a celor două
faze necesare în constituirea capitalului social: subscriere şi vărsare.
Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi
cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi
vărsate.
 Capitalul social subscris de acţionari sau asociaţi în natură şi/sau în numerar (456);
Se crediteaz cu:
 Rezervele destinate măririi capitalului social (106);

 Profitul net realizat din exerciţiile precedente, destinat măririi capitalului social
(117);

 Profitul net realizat la închiderea exerciţiului financiar destinat creşterii capitalului

social (129);
 Primele de fuziune şi de aport legate de capital, încorporate la capitalul social
(104).
 Valoarea capitalului social retras de asociaţi sau acţionari (456);

Se debiteaz cu:
 Pierderile realizate din exerciţiile precedente (reportate) sau curente acoperite din
capitalul social (117, 121).
Soldul contului reprezintă valoarea capitalului subscris nevărsat/vărsat.
Aplicaţie privind constituirea capitalului social
Se constituie S.C. Model S.R.L. ce are un capital social subscris de 5.000 lei şi un
număr de trei asociaţi. Capitalul social se varsă astfel:
- primul asociat depune 1.500 lei într-un cont la B.C.R.;
- al doilea asociat aduce aparatură birotică în valoare de 2.000 lei;
- al treilea asociat depune un stoc de mărfuri în valoare de 1.500 lei.
In urma vărsării integrale a capitalului, se constituie capitalul social subscris şi
vărsat.
Cu ocazia constituirii societăţii, asociaţii plătesc numerar, din fonduri proprii 800
lei cheltuieli de constituire.
1) Subscrierea capitalului:
456 = 1011 5.000
Decontări cu asociaţii Capital subscris
privind capitalul nevărsat
2) Vărsarea aporturilor la capitalul social:

% = 456 5.000
Decontări cu
asociaţii privind
capitalul
5121 1.500
Conturi la bănci în lei
214 2.000
Mobilier, aparatură
birotică şi alte active
corporale
371 1.500
Mărfuri
3) Transformarea capitalului social nevărsat în capital social vărsat în urma de

punerii integrale a aporturilor la capital:
1011 = 1012 5.000

Capital social subscris Capital social
şi nevărsat subscris şi vărsat

4) Efectuarea cheltuielilor de constituire din fondurile proprii ale asociaţilor:
5311 = 455 800

Casa în lei Sume datorate
asociaţilor
201 = 5311 800

Cheltuieli de constituire Casa în lei

31. Definiţi capitalul social. Câte forme poate îmbrãca capitalul social?
32. Cum se împart acţiunile dupã modul de transmitere?
33. Cum se crediteazã contul 101?
11.2. Contabilitatea primelor de capital, rezervelor din reevaluare şi a rezervelor
Prime de Primele legate de capital apar ca urmare a operaţiunilor de majorare a capitalului

capital, social prin aporturi în bani/natură sau fuziuni.
Ele se determină astfel:
- ca diferenţă între valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor (prime de
Rezerve din
emisiune);
reevaluare - ca diferenţă între valoarea contabilă a acţiunilor stabilite în urma fuziunilor
societăţilor şi valoarea nominală (prime de fuziune);
Rezerve - ca diferenţă între valoarea buburilor aduse ca aport şi valoarea nominală a
acţiunilor sau părţilor sociale subscrise (prime de aport).
Contul 104 – “Prime de capital” este un cont de pasiv şi compun capitalurile proprii
ale întreprinderii.
Se crediteaz cu:
- primele stabilite cu ocazia emisiunii, fuziunii sau aportului la capital (456);
Se debiteaz cu:
- primele de emisiune, fuziune sau aport încorporate la capitalul social (1012);
- primele de emisiune transferate la rezerve (106).
Soldul final creditor al contului reprezintă primele de emisiune, fuziune sau aport
neâncorporate încă la capitalul social sau la rezerve.
Aplicaţie privind înregistrarea în contabilitate a primelor de capital
O societate comercială dispune de un capital social de 20.000 reprezentat de 1.000

de acţiuni. Activul net este de 28.000 lei. Se decide creşterea capitalului social prin
emiterea a încă 100 acţiuni, care se vând la valoarea contabilă, pentru a compensa
sursele proprii acumulate de societate. Din primele de emisiune încasate se acoperă
suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de emisiune a acţinilor care au fost achitate
numerar, restul se încorporează la rezerve.
Valoarea nominală a acţiunilor: 20 lei/acţ.

Valoarea de emisiune: 28lei/acţ.
Prima de emisiune: 8 lei/acţ.
1) Subscrierea noilor acţiunilor:

456 = % 2.800
Decontări cu asociaţii
privind capitalul
1011 2.000
Capital subscris şi
nevărsat
1041 800
Prime de emisiune
2) Incasarea acţiunilor:
5311 = 456 2.800
Casa în lei Decontări cu
asociaţii privind
capitalul
3) Achitarea cheltuielilor legate de emisiunea acţiunilor:

201 = 5311 500
Cheltuieli de constituire Casa în lei
4) Transformarea capitalului din nevărsat în vărsat în urma încasării noilor acţiuni

emise:
1011 = 1012 2.000
Capital subscris şi Capital subscris şi
nevărsat vărsat
5) Acoperirea cheltuielilor de emisiune din prime:

1041 = 201 500
Prime de emisiune Cheltuieli de
constituire
6) Incorporarea primelor de emisiune la rezerve :

1041 = 1068 300
Prime de emisiune Alte rezerve

Contabilitatea rezervelor din reevaluare
Rezervele din reevaluare reprezintă contrapartida plusului de valoare creat prin

reevaluarea imobilizărilor corporale şi financiare. Diferenţa rezultată ca urmare a
creşterii valorii activelor imobilizate reevaluate se constituie ca rezervă din reevaluare
şi este o componentă a capitalurilor proprii.
Reevaluarea este făcută numai asupra imobilizărilor corporale şi financiare,
excepţie făcând imobilizările necorporale. Plusurile de valoare constatate la reevaluare
nefiind realizate, ele nu pot fi distribuite asociaţilor/acţionarilor şi nici nu pot compensa
diferite pierderi. Ele se pot încorpora parţial sau total în capitalul social sau în rezerve.
Reevaluarea activelor se efectuează de comisii speciale constituite în acest scop,
care au ca obiectiv principal constatatrea valorii juste (reale) a fiecărui activ supus
operaţiei de reevaluare, având în vedere preţul pieţei, starea şi utilitatea acestuia. Dacă
nu se cunoaşte valoarea de piaţă, baza de reevaluare este reprezentată de costul de
înlocuire al bunului mai puţin amortizarea calculată.
Reevaluarea dacă are loc, se va evidenţia în Situaţia modificărilor capitalului
propriu, înregistrând suplimentul de valoare al imobilizărilor şi amortismentele
suplimentare corespunzătoare.
Contul 105 – “Rezerve din reevaluare” este cel care ţine evidenţa existentului şi
mişcării acestei forme particulare a capitalurilor proprii.
Se crediteaz cu:
- creşterea de valoare rezultată din reevaluarea imobilizărilor corporale (211, 212, 213,
214);
Se debiteaz cu:
- rezerva din reevaluare trecută la rezerve (106);
- micşorările faţă de valoarea contabilă netă, rezultate din reevaluarea imobilizărilor
corporale (211, 212, 213, 214).
Aplicaţie privind înregistrarea rezervelor din reevaluare
Se reevaluează o clădire care are valoarea contabilă de 300.000 lei, iar valoarea
actuală este de 450.000 lei. Amortizarea cumulată până la data reevaluării este de
100.000, iar amortizarea actualizată de 150.000. Ulterior, soldul rezervelor din
reevaluare se încorporează la rezerve.
1) Reevaluarea clădirii:
212 = 105 150.000
Construcţii Rezerve din
reevaluare
2) Diferenţa dintre amortizarea actualizată şi cea calculată până la data reevaluării:

105 = 2812 50.000
Rezerve din reevaluare Amortizarea
construcţiilor
3) Incorporarea rezervelor din reevaluare la alte rezerve:

4)

105 = 1068 100.000

Rezerve din reevaluare Alte rezerve
Contabilitatea rezervelor
Rezervele se constituie din profitul brut sau net al exerciţiilor financiare

anterioare. Ele se mai pot constitui şi din alte elemente ale capitalurilor proprii şi
anume: prin încorporarea rezervelor din reevaluare sau din prime legate de capital.
Contul 106 – “Rezerve” este un cont de pasiv ceţine evidenţa rezervelor
constituite de întreprindere.
Se crediteaz cu:
- profitul net realizat din exerciţiile precedente virat la rezerve (117);
- profitul din exerciţiul curent destinat rezervelor (129);
- primele de capital sau rezervele din reevaluare transferate la rezerve (104,105);
- diferenţa dintre valoarea titlurilor primite şi valoarea neamortizată a mijloacelor
fixe, respectiv a terenurilor, care fac obiectul participării în natură la capitalul social
la altei persoane juridice (261, 262, 263).
Se debiteaz cu:
- rezervele destinate majorării capitalului social (1012);
- diferenţa din valoarea titlurilor de participare retrase sau cedate şi valoarea
neamortizată a mijloacelor fixe, respectiv a terenurilor care au constituit obiectul
participării în natură la capitalul social al altei persoane juridice (261, 262, 263);
- rezervele destinate acoperirii pierderilor realizate în exerciţiile precedente (117).
Soldul final creditor reprezintă rezervele existente .
Rezervele se clasifică astfel:

 Rezerve legale – se constituie în vederea asigurării autofinanţării continue a
întreprinderilor în cotă de 5% din profitul contabil, din care se scad veniturile
neimpozabile şi se adună cheltuielile nedeductibile, până ce aceasta va atinge a
cincea parte din capitalul subscris şi vărsat. Aceste rezerve sunt destinate să
protejeze capitalul social în cazul în care exerciţiile financiare s-au încheiat cu
pierderi.
 Rezerve pentru ac iuni proprii se constituie atunci când societatea a dobândit o
parte din propriile sale acţiuni şi, potrivit legii, plata acestora trebuie făcută numai
din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile, cu excepţia rezervelor legale.
 Rezerve statutare – se constituie din beneficiile nete ale unităţilor patrimoniale în
conformitate cu prevederile din statutul şi contractul acestora. Scopul constituirii
este de a diminua dorinţa acţionarilor de a încasa dividende mari în defavoarea unei
investiţii mai importante decât distribuirea dividendelor.
 Alte rezerve – se constituie din profitul net şi au caracter facultativ, cumulând acele
rezerve care se constituie pe seama altor elemente de capitaluri proprii (prime de
capital, rezerve din reevaluare), destinate acoperirii unor pierderi, creşterii
capitalului social, acordării de dividende pentru exerciţiile ce se încheie cu pierderi
ş.a.

Aplicaţii privind rezervele
1. Se constituie din profitul net, rezerve statutare în valoare de 5.000 lei şi alte
rezerve în valoare de 4.000 lei.
129 = % 9.000
Repartizarea profitului
1063 5.000
Rezerve statutare
1068 4.000
Alte rezerve
2. Se transferă la alte rezerve prime de emisiune în valoare de 3.000 lei şi

rezerve din reevaluare în valoare de 10.000 lei.
% = 1068 13.000
Alre rezerve
1041 3.000
Prime de emisiune
105 10.000
Rezerve din reevaluare
3. Se majoarează capitalul social prin încorporarea altor rezerve în sumă de

5.000 lei.
1068 = 1012 5.000
Alte rezerve Capital social
vărsat
4. Se constituie rezerve legale în vaoare de 20.000 din profitul exerciţiului

curent.
129 = 1061 20.000
Repartizarea profitului Rezerve legale

1. Definiţi şi clasificaţi primele de capital?
2. Ce sunt rezervele şi cum se clasificã?
3. Ce sunt rezervele din reevaluare?


1. Se constituie S.C. ABC S.R.L. ce are un capital social subscris de 10.000. lei
şi un număr de doi asociaţi. Capitalul social se varsă astfel:
- primul asociat depune 5.000 lei într-un cont la B.C.R.;
- al doilea asociat aduce o instalaţie în valoare de 5.000 lei;
In urma vărsării integrale a capitalului, se constituie capitalul social subscris şi
vărsat.
Cu ocazia constituirii societăţii, asociaţii plătesc numerar, din fonduri proprii 500 lei
cheltuieli de constituire.
2. Cum se debiteazã contul 101?
3. Ce sunt rezervele statutare?
4. Se transferă la alte rezerve prime de emisiune în valoare de 6.000 lei şi

rezerve din reevaluare în valoare de 5.000 lei.
5. Se majoarează capitalul social prin încorporarea altor rezerve în sumă de

1.000 lei.
6. . Se constituie rezerve legale în vaoare de 3.000 din profitul exerciţiului

curent.


R spuns 11.1
1. Capitalul social se constituie la înfiinţarea întreprinderii prin aportul
acţionarilor/asociaţilor, aport ce poate în bani (numerar) sau în natură. Capitalul
social este divizat funcţie de statutul juridic al întreprinderii în acţiuni la societăţi
pe ac iuni şi păr i sociale la societăţi cu răspundere limitată.
Capitalul social se poate fi subscris şi nevărsat şi subscris şi vărsat.
2. După modul de transmitere ac iunile pot fi nominative şi la purt tor.
3. Se crediteaz cu:
 Capitalul social subscris de acţionari sau asociaţi în natură şi/sau în numerar ;
 Rezervele destinate măririi capitalului social ;
 Profitul net realizat din exerciţiile precedente, destinat măririi capitalului social ;
 Profitul net realizat la închiderea exerciţiului financiar destinat creşterii
 Primele de fuziune şi de aport legate de capital, încorporate la capitalul social .

capitalului social ;
R spuns 11.2.
1. Primele legate de capital apar ca urmare a operaţiunilor de majorare a

capitalului social prin aporturi în bani/natură sau fuziuni.
Ele se determină astfel:
- ca diferenţă între valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor (prime
de emisiune);
- ca diferenţă între valoarea contabilă a acţiunilor stabilite în urma fuziunilor
societăţilor şi valoarea nominală (prime de fuziune);
- ca diferenţă între valoarea buburilor aduse ca aport şi valoarea nominală a
acţiunilor sau părţilor sociale subscrise (prime de aport).

2. Rezervele se constituie din profitul brut sau net al exerciţiilor financiare
anterioare. Ele se mai pot constitui şi din alte elemente ale capitalurilor proprii şi
anume: prin încorporarea rezervelor din reevaluare sau din prime legate de capital.
Rezervele se clasifică astfel:
 Rezerve legale
 Rezerve pentru acţiuni proprii
 Rezerve
 Alte rezerve
3. Rezervele din reevaluare reprezintă contrapartida plusului de valoare creat prin

reevaluarea imobilizărilor corporale şi financiare. Diferenţa rezultată ca urmare a
creşterii valorii activelor imobilizate reevaluate se constituie ca rezervă din
reevaluare şi este o componentă a capitalurilor proprii.

Reevaluarea este făcută numai asupra imobilizărilor corporale şi financiare,
excepție făcând imobilizările necorporale.



Contabilitatea capitalurilor: rezultatul exerciţiului şi împrumuturi pe termen lung

CONTABILITATEA CAPITALURILOR: REZULTATUL EXERCI IULUI ŞI

ÎMPRUMUTURI PE TERMEN LUNG
Cuprins Pagina
12.1. Contabilitatea rezultatului 2

4
12.2. Contabilitatea împrumuturilor pe termen lung
5
6
7
9


 Înţelegerea noţiunii de rezultat şi împrumuturi pe termen lung
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor ce vizeazã rezultatul şi
împrumuturile pe termen lung
12.1. Contabilitatea rezultatului
Rezultat Contabilitatea rezultatului reportat

reportat
Rezultatul reportat este al rezultat sau parte de rezultat a cărui afectare
financiară a fost amânată de Adunarea Genarală a Acţionarilor. Rezultatul reportat
Rezultatul
poate îmbrăca două forme şi anume :
exerciţiului
- rezultat pozitiv reportat, adică profitul nerepartizat pe diferite destinaţii
curent
(dividende, investiţii);
- rezultat negativ reportat, adică pierderea suferită de întreprindere în exerciţiile
precedente ce nu a fost acoperită din punct de vedere financiar (pierderea
neacoperită).
Contabilitatea rezultatului reportat se ţine cu ajutorul contului 117 “Rezultat
reportat” – cont bifuncţional.
Se crediteaz cu:
- pierderile din exerciţiile precedente acoperite din profitul exerciţiului curent
(129);
- pierderile din exerciţiile precedente, acoperite din rezerve (106);
- pierderile din exerciţiile precedente, acoperite din capitalul social (101);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent şi nerepartizat (121);
- rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile (411, 461, 4282).
Se debiteaz cu:
- pierderile contabile suferite în exerciţiul precedent (121);
- profitul net realizat în exerciţiile precedente, repartizat pentru rezerve,
participarea salariaţilor la profit, dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor
(106, 424, 457);
- rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile ( 280, 281,
301-303, 361, 371, 401, 4281).
Soldul debitor al contului reprezintă pierderea neacoperită în timp ce soldul
creditor reprezintă profitul nerepartizat.
Acest cont funcţionează în două etape:
I. Exerciţiul din care se reportează:pierdere reportat :
117=121
profit nepartizat:
121=117
II. Exerciţiul în care se reportează: pierderea :
121=117

profitul:
117=121
Contabilitatea rezultatului exerci iului curent
Rezultatul exerciţiului se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli

sau prin calculul variaţiei situaţiei nete între sfârşitul şi începutul exerciţiului.
Rezultatul poate fi pozitiv (profit) dacă veniturile sunt mai mari decât cheltuielile
sau negativ (pierdere) dacă veniturile sun mai mici decât cheltuielile. Rezultatul
exerciţiului cuprinde două conturi şi anume:
- 121 - “ Profit şi pierdere”;
- 129 – “Repartizarea profitului”.
Contul 121 – “Profit şi pierdere” este un cont bifuncţional.
Se crediteaz cu :
- soldul credoitor al conturilor din clasa 7 (701-786) la sfârşitul perioadei
(lunii);
- pierderea contabilă reportată (117).
Se debiteaz cu :
- soldul debitor al conturilor din clasa 6 (601-698) lasfârşitul perioadei (lunii);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent şi nerepartizat (117);
- profitul net realizat în exerciţiul precedent, care a fost repartizat pe destinaţii
(129).
Soldul creditor reprezintă profitul realizat, dacă veniturile depăşesc
cheltuielile, iar soldul debitor, pierderea realizată, dacă cheltuielile sunt mai mari
decât veniturile.
Contul 129- “Repartizarea profitului” ţine evidenţa repartizării profitului
realizat în exerciţiul în exerciţiul curent şi este un cont de activ.
Contabilitatea analitică se ţine pe destinaţiile profitului, stabilite potrivit legii.
Se debiteaz cu:
- rezervele constituite din profitul realizat în exerciţiul curent (106);
- acoperirea pierderilor contabile realizate în exerciţiile precedente din profitul
realizat în exerciţiul curent (117);
- sumele repartizate pentru participarea salariaţilor la profit, dividende, surse
proprii de finanţare (117).
Se crediteaz cu:
- profitul net realizat în exerciţiul precedent, care a fost repartizat pe destinaţii
legale (121).
Soldul contului reprezintă profitul repartizat aferent anului în curs.
Aplicaţii privind contabilizarea rezultatului activităţii
1. Se înregistrează profit net al anului recent încheiat în valoare totală de

100.000 lei. Din profit se repartizează 20.000 lei pentru dividende cuvenite
asociaţilor.
121 = 117 100.000
Profit şi pierdere Rezultat reportat

117 = 457 20.000

Rezultat reportat Dividende de
plată
2. Se înregistrează o pierdere a anului curent în valoare totală de 15.000

lei, pierdere ce se acoperă din alte rezerve.
117 = 121 15.000
Rezultat reportat Profit şi pierdere
1068 = 117 15.000

Alte rezerve Rezultat reportat
Norma contabil IAS 33 – Rezultatul pe ac iune (Earning per share)
Acest standard contabil stabileşte principiile ce trebuiesc avute în vedere în

determinarea şi prezentarea rezultatului pe acţiune (EPS – Earning per share).
Rezultatul pe acţiune permite o mai riguroasă comparare a indicatorilor de
performanţă ai diferitelor societăţi în cadrul aceleiaşi perioade precum şi a
indicatorilor aceleiaşi societăţi de la o perioadă la alta.
EPS furnizează o metodă de a oferi utilizatorilor informaţii despre
rentabilitatea investiţiilor lor într-o întreprindere prin analiza relaţiei dintre
profiturile întreprinderii pe de-a lungul unui an calendaristic şi numărul de acţiuni
existente în acel an. In acelaşi timp, pe baza acestui rezultat se determină baza de
calcul a indicatorului preţ-rezultat, indicator standard pentru piaţa acţiunilor.
Indicatorii preţ-rezultat sunt utilizaţi în mare măsură de analişti şi investitori în
evaluarea acţiunilor .
Standardul prevede prezentarea rezultatului pe ac iune atât diluat cât şi de
baz , în cadrul contului de profit şi pierdere, pentru fiecare clasă de acţiuni
comune cărora le sunt asociate drepturi diferite de a participa la distribuirea
profitului net al exerciţiului.
Media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie în exerciţiul respectiv

reflectă posibilitatea ca valoarea capitalului social să fi variat în acel exerciţiu, ca
urmare a fluctuaţiei numărului mai mic sau mai mare de acţiuni aflate în circulaţie
la un moment dat. Această medie reprezintă numărul de acţiuni comune aflate în
circulaţie la începutul exerciţiului, ajustat cu numărul de acţiuni răscumpărate sau
emise în perioada respectivă, înmulţit cu un factor de ponderare a timpului.
Factorul de ponderare a timpului este egal cu numărul de zile în care acţiunile
respective s-au aflat în circulaţie, ca o cotă din numărul total de zile ale perioadei.
Aplicaţie privind calculul rezultatului pe acţiune de bază
S.C. Eximpex S.A. înregistrează un profit net al anului 2000 în valoare de

20.500.000 USD. La 1 ianuarie societatea deţinea 2.000.000 de acţiuni comune.

In cursul anului numărul acţiunilor comune se modifică după cum

urmează:
- la 1.05.2000 se emit 400.000 de acţiuni;
- la 1.09.2000. se răscupără acţiuni proprii în număr de 200.000 ;
- la 1.12.2000 are loc o nouă emisiune de 150.000 de acţiuni.
Să se calculeze EPS bază pentru anul 2000.
Profit net al anului 2000

EPS baz =
Media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie
Data Explicaţie Acţiuni Acţiuni Acţiuni în

emise proprii circulaţie
01.01.2000 Sold iniţial 2.000.000 2.000.000
01.05.2000 Emisiune de 400.000 2.400.000
acţiuni
01.09.2000 Răscumpărare 200.000 2.200.000
acţiuni proprii
01.12.2000 Emisiune de 150.000 2.350.000
acţiuni
31.12.2000 Sold final 2.550.000 200.000 2.350.000
Media ponderat a ac iunilor :

(2.000.000 x 4/12) + (2.400.000 x 4/12) + (2.200.000 x 3/12) + (2.350.000 x
1/12) =
2.190.000 acţiuni comune
Rezultatul pe ac iune comun (EPS) – de baz :
EPS (2000) = 20.500.000 USD / 2.190.000 acţiuni comune = 9,36 USD/

acţiune
Calculul rezultatului pe ac iune- diluat
Pentru a calcularea rezultatului pe acţiune – diluat, profitul net

corespunzător acţionarilor comuni şi media ponderată a acţiunilor în circulaţie
se ajustează cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale diluante.
Metoda de calcul a acestui rezultat este similară celei a rezultatului pe

acţiune de bază, ţinând cont de următoarele influenţe:
1. Profitul net , corespunzător acţiunilor comune se modifică cu valoarea
după impozitare a dividendelor şi dobânzii recunoscute în acel exerci iu, aferentă
acţiunilor comune potenţiale diluante şi ajustată în funcţie de orice alte modificări
ale veniturilor sau cheltuielilor determinate de conversia ac iunilor comune

poten iale diluante.

2. Media ponderat a ac iunilor comune în circula ie se modifică şi ea cu
media ponderată a acţiunilor comune suplimentare care s-ar fi aflat în circulaţie în
cazul conversiei tuturor acţiunilor comune potenţiale diluante.
Calcularea şi prezentarea rezultatului pe acţiune-diluat împreună cu cel de
bază este necasară deorece uneori societăţile intră în angajamente de emisiune de
acţiuni în viitor şi astfel se vor produce modificări ale rezultatului pe acţiune- de
bază
Ac iunile comune poten iale diluante se consideră a fi convertibile în acţiuni
comune la începutul perioadei sau la data emisiunii acţiunilor comune potenţiale.
Acţiunile comune potenţiale trebuie tratate ca diluante numai atunci când
conversia lor în acţiuni comune va duce la o scădere a profitului net pe acţiune
rezultat din activităţile în curs de desfăşurare.

34. Definiţi şi clasificaţi rezultatul reportat.
35. Ce înţelegeţi prin media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie?
36. Cum se calculeazã rezultatul pe acţiune conform IAS33?
12.2. Contabilitatea împrumuturilor pe termen luna
Imprumuturile
CONTABILITATEA IMPRUMUTURILOR DIN EMISIUNEA DE OBLIGA IUNI
din emisiunea
de obligaţiuni Imprumuturile din emisiunea de obligaţiuni, denumite şi credite obligatare
reprezintă împrumuturi pe termen lung create prin vânzarea de titluri de credit
negociate către public. Imprumuturile sun divizate în fracţiuni egale numite
obligaţiuni rambursabile la o scadenţă determinată şi purtătoare de dobânzi anuale.
Evidenţa contabilă a acestor împrumuturi se realizează prin contul – 161
“Imprumuturi din emisiunea de obliga iuni”, cont de pasiv care se crediteaz
cu:
- suma împrumuturilor obţinute la valoarea de rambursare a obligaţiunilor emise
(461);
- suma primelor de rambursare aferente împrumuturilor(169);
- diferenţele de curs valutar nefavorabile rezultate din evaluarea la închiderea
exerciţiului financiar pentru împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni în
valută.
Se debiteaz cu:
- împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni convertibile în acţiuni (456);
- suma împrumuturilor rambursate (512)
- valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate, anulate (505);

- diferenţe favorabile de curs valutar rezultate din evaluarea la închiderea

exerciţiului financiar precum şi din rambursarea împrumuturilor din emisiuni
de obligaţiuni, exprimate în valută (765).
Soldul contului reprezintă împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni
nerambursate.
Imprumuturile obligatare sunt împărţite în două categorii, funcţie de tipul
ratei dobânzii:
- împrumuturi cu rată fixă – sun acele împrumuturi pentru care rata dobânzii nu
se schimbă pe întreaga durată a împrumutului;
- împrumuturi cu rată variabilă, fie revizuibilă de la 6 luni la 3 ani, fie indexată
funcţie de ratele pieţei obligatare şi a celei monetare.
Imprumuturile obligatare pot fi rambursate prin mai multe modalităţi şi
 în integralitate la scadenţă;
anume:
 progresiv, în mai multe tranşe;

 prin răscumpărare la bursă;
 prin procedeul tragerii la sorţi.
Valoarea nominală a obligaţiunii este calculată ca raport între valoarea
împrumutului şi numărul de obligaţiuni emise.
Pre ul de emisiune vărsat de cumpărători în momentul emisiunii este mai mic
sau cel mult egal cu valoarea nominală pentru ca împrumutul să fie mai tentant .
Pre ul de rambursare este preţul plătit la scadenţă cumpărătorilor de
obligaţiuni. Acest preţ este adesea superior valorii nominale a obligaţiunilor, însă
poate fi şi egal cu aceasta.
Dobânda obligaţiunii este venitul cumpărătorului de astfel de titluri şi se
calculează prin aplicarea unor rate fixe sau variabile asupra valorii nominale a
obligaţiunii.
Prima de rambursare a obligaţiunilor este ca privită ca un supliment plătit
cumpărătorilor de întreprinderea care le emite şi se calculează ca diferenţă între
preţul de rambursare şi cel de emsiune.
CONTABILITATEA CREDITELOR PE TERMEN LUNG
Creditele bancare sunt împrumuturi pe care întreprinderea le face pe

termen lung la instituţii bancare sau alte persoane juridice. Evidenţa contabilă se
ţine cu ajutorul contului 162- “Credite bancare pe termen lung”, cont de pasiv.
Se crediteaz cu:
- suma creditelor pe termen lung primite (401, 404, 5121, 5124);
- diferenţe de curs valutar nefavorabile rezultate din evaluarea la sfârşitul
exerciţiului financiar a creditelor în valută (665);
Se debiteaz cu:
- suma creditelor rambursate (5121, 5124);
- diferenţele de curs valutar favorabile rezultate din evaluarea la sfârşitul
exerciţiului financiar a creditelor în valută precum şi la rambursarea acestora
(765).

Aplicaţie privind înregistrarea creditelor bancare pe termen lung
O societate comercială contractează şi încasează un credit bancar pe 5 ani

în valoare de 600.000 lei care se va rambursa în tranşe lunare egale. Dobânda
anuală este de 15% se calculează şi se achită lunar din cont. Inregistraţi în
contabilitate operaţiile aferente primelor două luni.
1. Primirea creditului:
5121 = 1621 600.000

Conturi la bănci în lei Credite bancare
pe termen lung
2. Inregistrarea dobânzii primei luni(600.000 x 15%) : 12 luni = 7.500 lei

666 = 1682 7.500
Cheltuieli cu dobânzi Dobânzi aferente
creditelor bancare
pe termen lung
3. Achitarea dobânzii primei luni şi a primei tranşe din credit:

% = 5121 17.500
Conturi la bănci
în lei
1682 7.500
Dobânzi aferente
creditelor bancare pe
termen lung
1621 10.000
Credite bancare pe
termen lung
4. Inregistrarea dobânzii pentru a doua lună (600.000 –10.000) x15% : 12 luni =

7.375 lei
666 = 1682 7.375
Cheltuieli cu dobânzi Dobânzi aferente
creditelor
bancare pe
termen lung
5. Achitarea dobânzii şi tranşei pentru a doua lună:

% = 5121 17.375
Conturi la bănci
în lei
1682 7.375
Dobânzi aferente
creditelor bancare pe
termen lung
1621 10.000
Credite bancare pe
termen lung

Contabilitatea altor împrumuturi şi datorii asimilate - LEASINGUL -
IAS 17 prezintă şi defineşte informaţiile referitoare la leasingul financiar.

Operaţiunile de leasing financiar constau în achiziţionarea unui activ utilizând un
împrumut garantat cu respectivul activ. Toate aceste operaţiuni de leasing
financiar reprezintă un exemplu specific al contabilităţii bazată pe principiul
prevalenţei economicului asupra juridicului.
In esenţă, o operaţiune de leasing presupune o serie de plăţi efectuate în
schimbul utilizării unui activ. In standard, se identifică două tipuri de leasing:
- leasing financiar;
- leasing operaţional.
Conform IAS 17, leasingul financiar este operaţiunea de leasing care transferă
în mare măsură, toate riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate
asupra bunului. Titlul de proprietate poate fi, sau nu transferat în cele din urmă.
Actualul cod fiscal defineşte un contract de leasing ca fiind acel contract ce
îndeplineşte cel puţin una din condiţiile:
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face
obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care
contractul de leasing produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) perioada de leasing depăşeşte 75% din durata normală de utilizare a bunului ce
face obiectul leasingului; astfel, perioada de leasing include orice perioadă
pentru care contractul de leasing poate fi prelungit.
Leasingul operaţional este orice operaţiune de leasing care nu este clasificată
drept leasing financiar.
Contul 167 – “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” este un cont de pasiv
care se crediteaz cu:
- sumele încasate reprezentând alte împrumuturi şi datorii asimilate (5121,
5124);
- valoarea concesiunilor preluate (205);
- valoarea imobilizărilor corporale primite în leasing financiar conform
prevederilor contractuale (211, 212, 213, 214);
- diferenţele de curs valutar nefavorabile rezultate din evaluarea la închiderea
exerciţiului financiar, a împrumuturilor şi datoriilor asimilate în valută (665).
Se debiteaz cu:
- sumele reprezentând alte împrumuturi şi datorii asimilate rambursate (5121,
5124);
- valoarea bunurilor preluate în concesiune şi restituite conform contractelor
încheiate (205);
- obligaţia de plată a ratelor pe baza facturilor emise de locator, în cazul
leasingului financiar (404);
- diferenţele de curs valutar favorabile rezultate din evaluarea la închiderea
exerciţiului financiar a împrumuturilor şi datoriilor asimilate în valută, precum

şi la rambursarea acestora (765).

Soldul contului reprezintă alte împrumuturi şi datorii asimilate nerestituite.


1. Definiţi leasingul şi clasificaţi operaţiunile de leasing.
2. Cum pot fi rambursate imprumuturile obligatare?
3. Ce este prima de rambursare a obligațiunilor?

1. O societate comercială contractează şi încasează un credit bancar pe 5 ani în
valoare de 100.000 lei care se va rambursa în tranşe lunare egale. Dobânda anuală
este de 20% se calculează şi se achită lunar din cont. Inregistraţi în contabilitate
operaţiile aferente primelor două luni.
2. Ce sunt imprumuturile din emisiunea de obligaţiuni?
3. Cum se defineşte un contract de leasing?


R spuns 12.1
1. Rezultatul reportat este al rezultat sau parte de rezultat a cărui afectare

financiară a fost amânată de Adunarea Genarală a Acţionarilor. Rezultatul reportat
poate îmbrăca două forme şi anume :
- rezultat pozitiv reportat, adică profitul nerepartizat pe diferite destinaţii
(dividende, investiţii);
- rezultat negativ reportat, adică pierderea suferită de întreprindere în exerciţiile
precedente ce nu a fost acoperită din punct de vedere financiar (pierderea
neacoperită).
2. Media ponderată a acţiunilor comune în circulaţie în exerciţiul respectiv

reflectă posibilitatea ca valoarea capitalului social să fi variat în acel exerciţiu, ca
urmare a fluctuaţiei numărului mai mic sau mai mare de acţiuni aflate în circulaţie la
un moment dat. Această medie reprezintă numărul de acţiuni comune aflate în
circulaţie la începutul exerciţiului, ajustat cu numărul de acţiuni răscumpărate sau
emise în perioada respectivă, înmulţit cu un factor de ponderare a timpului. Factorul
de ponderare a timpului este egal cu numărul de zile în care acţiunile respective s-au
aflat în circulaţie, ca o cotă din numărul total de zile ale perioadei.
3. Standardul prevede prezentarea rezultatului pe acţiune atât diluat cât şi de

bază, în cadrul contului de profit şi pierdere, pentru fiecare clasă de acţiuni comune
cărora le sunt asociate drepturi diferite de a participa la distribuirea profitului net al
exerciţiului.
R spuns 12.2.
1. Operaţiunile de leasing financiar constau în achiziţionarea unui activ utilizând

un împrumut garantat cu respectivul activ. Toate aceste operaţiuni de leasing
financiar reprezintă un exemplu specific al contabilităţii bazată pe principiul
prevalenţei economicului asupra juridicului.
In esenţă, o operaţiune de leasing presupune o serie de plăţi efectuate în
schimbul utilizării unui activ. In standard, se identifică două tipuri de leasing:
- leasing financiar;
- leasing operaţional.
2. Imprumuturile obligatare pot fi rambursate prin mai multe modalităţi şi

anume:

în integralitate la scadenţă;

progresiv, în mai multe tranşe;

prin răscumpărare la bursă;
prin procedeul tragerii la sorţi.


3. Prima de rambursare a obligaţiunilor este ca privită ca un supliment plătit

cumpărătorilor de întreprinderea care le emite şi se calculează ca diferenţă între
preţul de rambursare şi cel de emsiune.



Contabilitatea imobilizãrilor: aspecte generale; contabilitatea imobilizãrilor necorporale

CONTABILITATEA IMOBILIZ RILOR: ASPECTE GENERALE; CONTABILITATEA

IMOBILIZ RILOR NECORPORALE
Cuprins Pagina
13.1. Aspecte generale privind imobilizãrile 2

4
13.2. Contabilitatea imobilizãrilor necorporale
5
6
7
9


 Înţelegerea noţiunii de mobilizãri
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu imobilizãri
13.1. Aspecte generale privind imobilizãrile
Imobilizãri Activele imobilizate sau fixe (active pe termen lung) reprezintă totalitatea
valorilor economice de investiţie a căror durată de utilizare este mai mare de un
Active fixe an.
Acestea alcătuiesc baza şi mijloacele de acţiune ale întreprinderii şi se
Imobilizãri caracterizează atât prin durabilitatea lor îndelungată cât şi prin repetata lor
corporale participare la circuitul economic, menţinându-şi valoarea de întrebuinţare fără să
se consume, să-şi schimbe forma sau să se înlocuiască după prima utilizare.
Structura activelor imobilizate :
1. Imoblizări necorporale
2. Imobilizări corporale
3. Imobilizări financiare
4. Imbilizări în curs
Imobiliz rile necorporale sunt active imobilizate ce nu îmbracă o formă fizică de
bunuri materiale . Se mai numesc active intangibile. Acestea la rândul lor cuprind:
- cheltuieli de constituire;
- cheltuieli de dezvoltare;
- concesiuni, brevete, licenţe şi alte drepturi similare;
- fondul comercial;
- alte imobilizări necorporale.
Imobilizările necorporale se caracterizează printr-un grad ridicat de incertitudine în
ceea ce privesc avantajele viitoare pe care întreprinderea le-ar putea obţine din
utilizarea lor. Ele fac obiectul amortizării recuperându-şi treptat valoarea de intrare pe
calea cheltuielilor cu amortizarea. Imobilizările necorporale reprezintă resurse
economice importante însă, evaluarea acestor imobilizări este destul de dificil de
realizat.
Imobiliz rile corporale sunt activele ce îmbracă o formă fizică de bunuri
concrete cu durată de utilizare mai mare de un an (active tangibile, imobilizări
materiale). Acestea cuprind:
- terenurile propriu-zise şi amenajările de terenuri;
- mijloacele fixe (construcţii, echipamente tehnologice, mobilier, aparatură
birotică ş.a.).
Imobilizările corporale pot fi achiziţionate, produse sau aduse ca aport la capitalul

social pentru a servi activităţii de exploatare şi nu pentru a fi revândute. Prin natura lor,
au o durată de utilizare îndelungată şi pot, în mod obişnuit să fie amortizate.
Imobilizările care s-au amortizat integral, rămân îscrise în bilanţ atât timp timp cât ele
există în patrimoniul întreprinderii.
In contabilitate, aceste imobilizări sun delimitate pe obiecte de evidenţă.
Fiecare mijloc fix este înregistrat în Registrul numerelor de inventar.
Imobiliz rile financiare sun acele active financiare sau de portofoliu
reprezentate de titluri de participare, titluri şi creanţe imobilizate achiziţionate de
întreprindere fie pentru exercitarea unui control asupra societăţii emitente, fie
pentru realizarea unui venit financiar sub formă de dividende sau dobânzi.
Imobiliz rile în curs reprezintă acele active neterminate de întreprinderea
care le realizează cu forţe proprii. Se numesc în curs deoarece execuţia acestora se
derulează pe perioada mai multor exerciţii şi care, în urma finalizării lor, devin
imobilizări necorporale sau corporale, după caz.
Evaluarea imoblizărilor în contabilitate se face în patru momente astfel:
La data intr rii în patrimoniu , imoblizările se evaluează la valoarea

contabilă numită şi valoare contabilă. Această valoare contabilă este reprezentată
de:
 valoarea de aport , pentru imobilizările aduse ca aport la capitalul social,

valoare stabilită în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea

acestora;
valoarea de utilitate, pentru imobilizările obţinute cu titlu gratuit, stabilită
funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestora;
 costul de achizi ie, pentru imobilizările procurate cu titlu oneros, care este
egal cu pre ul de cump rare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de
transport- aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru

punerea în stare de func ionare a imobiliz rilor achizi ionate;
costul de produc ie, pentru imobilizările produse de unitatea patrimonială cu
forţe proprii, cost ce cuprinde: costul de achizi ie al materiilor prime şi
consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de produc ie, precum şi cota
cheltuielilor indirecte de produc ie alocate în mod ra ional ca fiind legate
de fabricarea acestora.
La data efectu rii inventarierii, evaluarea imobilizărilor se face la valoarea

de inventar (valoare actuală) stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea
acestuia şi preţul pieţei. In cazul imobilizărilor corporale amortizabile, valorile
reţinute la inventar trebuie să ţină cont de amortizarea calculată, în sensul
deducerii acesteia, valoarea de inventar fiind dată de valoarea net contabi ,
rezultată din planul de amortizare.

La data închiderii exerci iului financiar, imobilizările se evaluează şi se

reflectă în bilanţ la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă
în concordanţă cu rezultatele inventarierii. Astfel, diferenţele constatate în plus
între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate,
aceste elemente menţinându-se la valoarea de intrare. Diferenţele constatate în
minus între valoarea de inventar şi cea de intrare pe seama amortizării, în cazul
când deprecierea este ireversibilă sau se constituie un provizion pentru depreciere,
atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, la
valoarea lor de intrare.
Cu excepţia cazurilor în care s-a înregistrat un provizion pentru depreciere sau
o reducere a valorii unei imobilizări, valoarea ce urmează să fie înscrisă în bilanţ
pentru fiecare imobilizare este reprezentată de costul de achiziţie sau cel de
producţie.
In cazul activelor cu durată normală de funcţionare limitată costul de achiziţie
sau de producţie din care s-a dedus valoarea reziduală esteimată se va diminua în
mod sistematic pe perioada duratei de funcţionare a activului prin calcularea
amortismentelor corespunzătoare.
Pentru fiecare imobilizare se va prezenta:
- valoarea amortizării cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere la
începutul ş la sfârşitul exerciţiului;
- valoarea amortizării şi provizioanelor pentru depreciere care privesc exerciţiul
respectiv;
- valoarea ajustărilor efectuate cu privire la amortizări şi provizioane pentru
depreciere în cursul exerciţiului, ca urmare a ieşirii de active imobilizate din
patrimoniu;
- valoarea ajustărilor efectuate asupra amortizării şi provizioanelor pentru
depreciere care privesc exerciţiile anterioare.
La data ieşirii din patrimoniu, imobilizările se evaluează şi se scad din

gestiune la valoarea lor de intrare.
Ieşirea din patrimoniu se poate datora mai multor cauze:
- scoaterea din folosinţă, la data expirării duratei de utilizare sau chiar înaintea
expirării acestui termen;
- constatatrea unui minus la inventariere în gestiune;
- scoaterea din evidenţă a imobilizărilor ca urmare a unor evenimente cu
caracter extraordinar ( calamităţi, incendii etc.);
- vânzarea sau cesiunea activelor imobilizate corporale;
- cedarea cu titlu gratuit a imobilizărilor sub forma donaţiilor sau subvenţiilor.

Pentru evaluarea imobilizărilor corporale, pot fi aplicate mai multe metode de evaluare
ce se bazează pe anumite principii şi anume:
- metoda bazată pe costul istoric indexat, ţine cont de variaţia nivelului general
al preţurilor;
- metoda bazată pe costul actual, ţine cont de variaţia nivelului specific al
preţurilor;
- metoda bazată pe valori nete realizabile;
- metoda care combină indexarea şi costurile actuale sau valorile nete de
realizare.

37. Definiţi activele fixe.
38. Care este structura activelor imobilizate?
39. Care este valoarea contabilã a imobilizãrilor la data intrãrii?
13.2. Contabilitatea imobilizãrilor necorporale
Imobilizările necorporale sunt active intangibile ce nu îmbracă o formă fizică de

bunuri materiale.
Un activ necorporal este un activ identificabil nemonetar, fără suport

material şi deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare du bunuri
sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative .
Activul necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va

genera beneficii economice pentru persoana juridică şi costul activului poate fi
evaluat în mod credibil.
Imobilizările necorporale cuprind:
1. Cheltuieli de constituire;
2. Cheltuieli de dezvoltare;
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărcile şi drepturile similare;
4. Fondul comercial;
5. Alte imobilizări necorporale;
6. Imobilizări necorporale în curs de execuţie.
Aceste elemente de activ presupun un grad mare de risc. De asemenea, ele

presupun dificultăţi, deloc de neglijat, referitoare la evaluare. Durata lor de viaţă

utilă este greu de tereminat, existenţa lor depinzând de îtreprinderea care le

posedă.
In funcţie de anumite criterii imobilizările necorporale posedă următoarele
caracteristici:
- funcţie de posibilitatea de a le identifica, acestea pot fi: identificate distinct şi
imobilizări ce nu pot disociate de întreprindere;
- funcţie de modul de intrare în patrimoniu vom avea: imobilizări achiziţionate
de întreprindere separat sau în blocşi imobilizări produse sau dezvoltate de
întreprindere cu forţe proprii;
- funcţie de durata prevăzută pentru avantajele pe care le aduc: imobilizări cu
dutară fixă, prevăzută de lege sau prin contact, imobilizări cu o durată ce
depinde de factorii umani sau economici şi cele cu o durată nelimitată sau
nedefinită;
- funcţie de dependenţa lor faţă de întreprindere : imobilizări ale căror drepturi
sun transferabile, cele care sun negociabile şi cele care sun inseparabile de
întreprindere sau de o parte importantă a acesteia.
Importanţa acestor imobilizări necorporale depinde de o serie de factori
precum conjunctura economică, evoluţia pieţei, progresele tehnologice etc.
Contabilitatea cheltuielilor de constituire
Cheltuielile de constituire sau de înfiinţare (de stabiliment sau de fondare)

sunt acele cheltuieli ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea întreprinderii. Ele
cuprind:
- taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare;

- cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni;
- cheltuieli de prospectare a pieţei şi publicitate;
- alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii
întreprinderii.
Cheltuielile de constituire se pot amortiza potrivit legii pe parcursul unei
perioade de maxim 5 ani şi ele se prezintă deteliat în notele explicative.
Aceste imobilizări se contabilizează cu ajurotul contului 201 – “Cheltuieli de
constituire”- cont de activ.
Se debiteaz cu:
- cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea întreprinderii (5121,
5311, 404, 462);
Se crediteaz cu:
- cheltuielile de constituire amortizate integral (2801).

Soldul contului reprezintă valoarea cheltuielilor de constituire existente.
Aplicaţie privind înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de constituire
Se constituie o societate comercială al cărei asociat depune la casieria

unităţii suma de 10.000 lei, din care se vor achita: onorariul notarului pentru
întocmirea documentaţiei de constituire a firmei în valoare de 4.000 şi de
asemenea, se va mai achita taxa de publicare la Monitorul Oficial în valoare de
1.000 lei , TVA 19%. După începerea activităţii, i se restituie asociatului suma
depusă iniţial şi se amortizează lunar cheltuielile de constituire pe o perioadă de 5
ani. După amortizarea integrală, cheltuielile de constituire se scot din evidenţă .
1. Depunerea sumei de 10.000 lei în casierie de către asociat:

5311 = 455 10.000
Casa în lei Sume
datorate
asociaţilor
2. Achitarea onorariului notarului:
201 = 5311 4.000
Cheltuieli de Casa în lei

constituire
3. Achitarea taxei de publicare la M.O.:
% = 5311 1.190
Casa în lei
201 1.000
Cheltuieli de
constituire
4426 190

TVA deductibilă
4. Restituirea sumei depusă iniţial de asociat:
455 = 5311 10.000

Sume datorate Casa în lei
asociaţilor
1. Inregistrarea amortizării lunare a cheltuielilor de constituire:

6811 = 2801 83,33
Cheltuieli de Amortizarea
exploatare privind cheltuielilor
amortizările şi de
provizioanele constituire
2. Scoaterea din evidenţă a cheltuielilor de constituire amortizate integral:

2801 = 201 5.000
Amortizarea Cheltuieli de
cheltuielilor de constituire
constituire
Contabilitatea cheltuielilor de dezvoltare
Dezvoltarea este aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, în

scopul realizării de produse sau servcii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea
stabilirii producţiei de serie sau utilizării.
Activităţile de dezvoltare sunt reprezentate de:
- proiectarea, construcţia, testarea producţiei intermediare sau folosirea

intermediară a prototipurilor şi modelelor;
- proiectarea matriţelor ce implică tehnologie nouă;
- proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine-pilot care nu este fezabilă din

punct de vedere economic pentru producţia pe scară largă;

- proiectarea, construcţia, testarea unei alternative alese pentru aparatele,
produsele, procesele, sistemele sau serviciile noi sau îmbunătăţite.
Pentru a putea realiza astfel de cheltuieli de dezvoltare, întreprinderea trebuie să aibă
intenţia concretă de producere şi comercializare a procedeului rezultat din cercetare,
proiectele în curs să fie individualizate şi costul lor să fie stabilit prin devize şi nu în
ultimul rând, fiecare proiect de cercetare să aibe şanse de reuşită tehnică şi de
rentabilitate comercială.
Aceste cheltuieli se amortizează conform prevederilor legale.
Aceste imobilizări se contabilizează prin contul 203 – “Cheltuieli de

dezvoltare”- cont de activ.
Se debiteaz cu:
- lucrările şi proiectele de dezvoltare efectuate pe cont propriu sau achiziţionate

de la terţi (233, 721, 404);
Se crediteaz cu:
- valoarea neamortizată a cheltuielilor de dezvoltare cedate (6583);

- cheltuielile de dezvoltare amortizate integral, precum şi cheltuielile de
dezvoltare aferente brevetelor sau licenţelor (2803, 205).
Soldul contului reprezintă valoarea cheltuielilor de dezvoltare existente.
Contabilitatea concesiunilor, brevetelor, licen elor şi altor drepturi similare
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi

similare cuprind toate cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de
exploatare a unui bun, activitate sau serviciu, în cazul concesiunilor, a unui brevet,
a unei licenţe, a unei mărci de fabrică şi alte drepturi similare de proprietate
industrială sau intelectuală.
Concesiunea se derulează în baza unui contract de concesiune, prin care o

parte numită concedent cedează unei alte părţi numită concesionar, dreptul de
folosinţă pe o perioadă determinată şi contra unei sume de bani (redevenţă) a unui
bun. Concedentul poate da concesionarului spre administrare şi o activitate
economică sau un serviciu. Din punct de vedere contabil, concesiunea este o

imobilizare necorporală a cărei valoare este determinată de valoarea bunurilor sau

a serviciilor preluate cu titlu de concesiune, pe bază de contract.
Brevetele reprezintă documente oficiale prin care se certifică calitatea de

inventator şi prin a căror aplicare practică se realizează bunuri economice cu
efecte financiare.
Licen ele sunt titluri prin care posesorul unei invenţii acordă altei persoane
fizice sau juridice, inclusiv statului, dreptul de a exploata invenţia sa în scopuri
economice.
Know-how-urile sun cunoştinţe tehnice şi procedee tehnologice care nu

fac obiectul unui brevet, dar care aparţin celor care le-au creat şi pot face obiectul
comercializării.
M rcile de fabric sunt certificate de origine ale unor firme, constituite

din cuvinte, litere, cifre, reprezentări grafice prin care se individualizezaă
produsele sau serviciile sale.
M rcile de comer asigură şi garantează calitatea anumitor bunuri

comercializate de unele firme faţă de cumpărători.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile. Drepturile şi alte valori

similare, aportate, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în
conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport (justă), costul de achiziţie
sau costul de producţie.
Toate acestea se contabilizează prin contul 205 – “Concesiuni, brevete,

licenţe şi alte drepturi similare” – cont de activ.
Se debiteaz cu:
- brevetele, licenţele, mărcile comerciale şi alte valori similare achiziţîonate,

realizate pe cont propriu, aportate în natură, precum şi cele primite cu titlu
gratuit (404, 233, 203, 721, 456, 131);
- valoarea concesiunilor preluate (167).
Se crediteaz cu:
- concesiuni, brevete, licenţe, alte drepturi şi valori similare cedate şi scoase din
evidenţă (2805, 6583);
- valoarea brevetelor şi altor drepturi şi valori similare aportate şi retrase (456);
- valoarea bunurilor preluate în concesiune conform contractelor şi restituite
(167);
- valoarea brevetelor, licenţelor şi altor drepturi şi valori similare depuse ca

aport la capitalul altei persoane juridice (261).

Soldul contului reprezintă concesiunile, brevetele şi alte drepturi similare
existente.
Contabilitatea fondului comercial
Fondul comercial reprezintă cheltuielile efectuate pentru menţinerea şi

dezvoltarea potenţialului de activitate al întreprinderii şi care nu potare fi detaşat
de activul unităţii şi evaluat separat.
Valoarea sa se determină ca diferenţa dintre costul de achiziţie şi valaorea
justă, la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către
întreprindere. OMFP. nr. 94/2001 prevede că fondul comercial achiziţionat trebuie
amortizat sistematic iar periada de amortizare nu trebuie să depăşească durata de
utilizare a fondului comercial respectiv şi în nici un caz nu poate depăşi 20 de ani
de la data achiziţiei. In situaţia în care fondul comercial achiziţionat este prezentat
în bilanţ ca activ, notele explicative vor prezenta perioada aleasă pentru amortizare
şi motivele care au dus la determinarea acelei perioade.
Elementele care alcătuiesc fondul comercial sunt legate de :
a) Clientelă: fidelitatea şi atitudinea clienţilor, numărul şi calitatea lor,
posibilităţile de dezvoltare a clientelei etc.;
b) Furnizori: posibilitatea alegerii furnizorilor, calitatea produselor sau serviciilor
furnizate etc.;
c) Personal: cunoştinţele şi gradul de profesionalism al personalului, relaţiile
existente între compartimentele întreprinderii, migraţia forţei de muncă,
calitatea muncii prestate de personal;
d) Concurenţă: numărul, poziţia şi calitatea concurenţilor pe piaţă;
e) Producţie: calitatea produselor/serviciilor prestate clienţilor, capacitatea de
modelare a produselor/serviciilor oferite la cerinţele cumpărătorilor, preţurile
competitive practicate pe piaţă etc.
Fondul comercial poate îmbrăca două forme: pozitiv (goodwill) sau negativ
(negative goodwill).
Fondul comercial pozitiv (goodwill) este o imobilizare necorporală care
reprezintă orice exces al costului de achiziţie peste interesul celui care
achiziţionează î valoarea justă a activelor şi datoriilor identificabile achiziţionate la
data tranzacţiei de schimb.
Fondul comercial negativ (negative goodwill) reprezintă orice exces de la data
tranzacţiei de schimb, al interesului achizitorului în valorile juste ale activelor şi

datoriilor identificabile achiziţionate, peste costul achiziţiei.

Conform prevederilor codului fiscal, fondul comercial nu face obiectul
amortizării.
Contabilizarea fondului comercial se face cu ajutorul contului 207- “ Fond
comercial”- cont de activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea fondului comercial achiziţionat (207);
Se crediteaz cu:
- valoarea fondului comercial cedat care nu a fost amortizată (6583);
- valoarea fondului comercial amortizat integral (2807).
Soldul contului reprezintă valoarea fondului comercial existent.
Contabilitatea altor imobiliz ri necorporale
In cadrul acestei grupe un loc distinct îl au programele informatice.

Acestea deşi se prezintă pe suporturi materiale (dischete, CD-uri), sunt considerate
a fi active intangibile. Pot fi achiziţionate de la firme producătoare de software şi
evaluate la cost de achiziţie sau pot fi produse de unitatea patrimonială pentru
necesităţi proprii, evaluarea făcându-se la cost de producţie. Contabilitatea se ţine
cu ajutorul contului 208 – “Alte imobilizări necorporale)- cont de activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea altor imobilizări necorporale achiziţionate, realizate pe cont propriu
sau reprezentând aportul asociaţilor la capitalul social (404, 233, 721, 456);
Se crediteaz cu:
- valoarea altor imobilizări necorporale cedate sau scoase din evidenţă (280,
6583);
- valoarea altor imobilizări necorporale aportate şi retrase (456);
- valoarea altor imobilizări necorporale depuse ca aport la capitalul altei
persoane juridice (261).
Soldul contului reprezintă valoarea altor imobilizări necorporale existente.


1. Definiţi imobilizãrile necorporale.
2. Clasificați imobilizãrile necorporale.
3. Care sunt elementele ce alcãtuiesc fondul comercial?

1. Ce sunt imobilizãrile corporale şi care este structura lor.
2. Ce este un activ necorporal?
3. Se constituie o societate comercială al cărei asociat depune la casieria unităţii

suma de 1.000 lei, din care se vor achita: onorariul notarului pentru întocmirea
documentaţiei de constituire a firmei în valoare de 400 şi de asemenea, se va mai
achita taxa de publicare la Monitorul Oficial în valoare de 100 lei , TVA 19%. După
începerea activităţii, i se restituie asociatului suma depusă iniţial şi se amortizează
lunar cheltuielile de constituire pe o perioadă de 3 ani. După amortizarea integrală,
cheltuielile de constituire se scot din evidenţă .
4. Definiţi concesiunea.
5. Din ce sunt reprezentate activitãţile de dezvoltare.


R spuns 13.1
1. Activele imobilizate sau fixe (active pe termen lung) reprezintă totalitatea

valorilor economice de investiţie a căror durată de utilizare este mai mare de un an.
Acestea alcătuiesc baza şi mijloacele de acţiune ale întreprinderii şi se
caracterizează atât prin durabilitatea lor îndelungată cât şi prin repetata lor
participare la circuitul economic, menţinându-şi valoarea de întrebuinţare fără să se
consume, să-şi schimbe forma sau să se înlocuiască după prima utilizare.
2. Structura activelor imobilizate :
1. Imoblizări necorporale
2. Imobilizări corporale
3. Imobilizări financiare
4. Imbilizări în curs
3. La data intrării în patrimoniu , imoblizările se evaluează la valoarea

contabilă numită şi valoare contabilă. Această valoare contabilă este reprezentată de:
 valoarea de aport , pentru imobilizările aduse ca aport la capitalul social, valoare

stabilită în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
 valoarea de utilitate, pentru imobilizările obţinute cu titlu gratuit, stabilită funcţie
de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestora;
 costul de achiziţie, pentru imobilizările procurate cu titlu oneros, care este egal
cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-
aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de

funcţionare a imobilizărilor achiziţionate;
costul de producţie, pentru imobilizările produse de unitatea patrimonială cu
forţe proprii, cost ce cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi
consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota
cheltuielilor indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de
fabricarea acestora.
R spuns 13.2.
1. Imobilizările necorporale sunt active intangibile ce nu îmbracă o formă fizică de

bunuri materiale. Un activ necorporal este un activ identificabil nemonetar, fără
suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare du
bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative .

2. Imobilizările necorporale cuprind:
7. Cheltuieli de constituire;
8. Cheltuieli de dezvoltare;
9. Concesiuni, brevete, licenţe, mărcile şi drepturile similare;
10. Fondul comercial;
11. Alte imobilizări necorporale;
12. Imobilizări necorporale în curs de execuţie.
3. Elementele care alcătuiesc fondul comercial sunt legate de :

a) Clientelă: fidelitatea şi atitudinea clienţilor, numărul şi calitatea lor,
posibilităţile de dezvoltare a clientelei etc.;
b) Furnizori: posibilitatea alegerii furnizorilor, calitatea produselor sau
serviciilor furnizate etc.;
c) Personal: cunoştinţele şi gradul de profesionalism al personalului, relaţiile
existente între compartimentele întreprinderii, migraţia forţei de muncă,
calitatea muncii prestate de personal;
d) Concurenţă: numărul, poziţia şi calitatea concurenţilor pe piaţă;
e) Producţie: calitatea produselor/serviciilor prestate clienţilor, capacitatea de
modelare a produselor/serviciilor oferite la cerinţele cumpărătorilor, preţurile
competitive practicate pe piaţă etc.


Contabilitatea imobilizãrilor: imobilizãri corporale şi financiare

CONTABILITATEA IMOBILIZ RILOR: IMOBILIZ RI CORPORALE; IMOBILIZ RI

FINANCIARE
Cuprins Pagina
14.1. Contabilitatea imobilizãrilor corporale 2

4
14.2. Contabilitatea imobilizãrilor financiare
5
5.3. IAS 2 “Stocuri”
6
7
9


 Înţelegerea noţiunii de imobilizãri corporale şi financiare
 Definirea acestora
 Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor cu imobilizãri corporale şi
financiare.
14.1 Contabilitatea imobilizãrilor corporale
Activ Imobilizările corporale sunt activele de folosinţă îndelungată care nu se

corporal înlocuiesc sau se consumă la prima lor utilizare, participând la mai multe cicluri de
producţie şi îşi păstrează forma iniţială transmiţând valoarea lor treptat sub formă de
Terenuri amortizare asupra produselor fabricate, serviciilor prestate sau a altor activităţi
desfăşurate. Ele îmbracă o formă de materială şi se concretizează în terenuri şi
Construcţii mijlaoce fixe. Aceste active definesc capacitatea de producţie sau potenţialul de a
crea venituri în funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii.
Echipamente Un activ corporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera
tehnologice beneficii economice pentru persoana juridică şi costul activului poate fi evaluat în
mod credibil.
Imobilizările corporale sunt active care au următoarele caracteristici:
 Sunt deţinute de unitatea patrimonială pentru a fi utilizate în producţia
proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor
 Sunt utilizate pe o perioadă mai mare de un an;

sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 Au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în

vigoare .
In funcţie de structura materială şi destinaţia economică, imobilizările
corporale cuprind:
1. terenuri;
2. construcţii;
3. echipamente tehnologice;
4. mobilier, alte instalaţii şi utilaje, avansuri şi imobilizări corporale în curs
de execuţie.
Din punct de vedere al aparteneţei la unitatea patrimonială, imobilizările
corporale pot fi proprii sau închiriate. Cele proprii sunt acele active existente în
inventarul şi evident în patrimoniul întreprinderii care va calcula şi evidenţia
amortizarea pentru aceste active. Imobilizările închiraiate sunt acele active care nu
aparţin întreprinderii; acestea se vor evidenţia prin intermediul conturilor
extrabilanţiere iar amortizarea se va calcula de întreprinderea care le deţine.

Contabilitatea terenurilor
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii:

- terenuri propriu-zise şi
- amenajări de terenuri.
Inregistrarea în contabilitate a terenurilor trebuie să se facă ţinând cont de
clasele de fertilitate, suprafaţa şi amplasarea acestora. Valoarea de intrare este
reprezentată de costul de achiziţie sau valoarea de aport dacă terenul respectiv
reprezintă aport la capitalul social. Terenurile propriu-zise nu sunt supuse
amortizării, cu excepţia terenurilor cu destinaţie economică obţinute prin acte de
vânzare-cumpărare, inclusiv prin despăgubiri în cazul exproprierilor.
Amenajările de terenuri sunt lucrări ce se efectuează în vederea punerii în
valoare a terenurilor, lacurilor, bălţilor, iazurilor şi altor lucrări similare prin sisteme
de irigaţii şi desecare, prin racordări la sistemele de alimentare cu energie, prin
împrejmuiri şi drumuri de acces etc. Aceste imobilizări sunt supuse amortizării.
Contabilitatea terenurilor se ţine cu ajutorul contului 211- “Terenuri şi
amenajări de terenuri” –cont de activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea terenurilor achiziţionate, a celor reprezentând aport la capital, valoarea
terenurilor primite cu titlu gratuit şi a celor primite în regim de leasing financiar
(404, 456, 131, 167);
- valoarea la cost de producţie a amenajărilor de terenuri realizate pe cont propriu
(231, 722);
- valoarea creşterii rezultate din reevaluarea terenurilor (105).
Se crediteaz cu :
- valoarea terenurilor respectiv a amenajărilor de terenuri cedate, amortizate (281,
6583);
- valoarea terenurilor aportate retrase (456);
- valoarea descreşterii rezultate din reevaluarea terenurilor (105);
- valoarea terenurilor care fac obiectul participării în natură la capitalul social al
altei societăţi comerciale (261, 262, 263).
Soldul contului reprezintă valoarea terenurilor şi costul efectiv al amenajărilor
de terenuri.
Aplicaţie privind contabilitatea terenurilor

Se angajează o firmă de îmbunătăţiri funciare care va amenaja un teren

mlăştinos. Costul lucrării conform facturii este de 30.000.000 lei, TVA 19%.
Factura se va achita din contul curent. Lucrarea se va amortiza liniar pe o periadă de
5 ani, înregistrarea făcându-se lunar. După 5 ani se scoate din evidenţă terenul
amenajat.
1. Inregistrarea facturii de amenajare:

% = 404 35.700.000
Furnizori de
imobilizări
2112 30.000.000
Amenajări de
terenuri
4426 5.700.000
TVA
deductibilă
2. Acitarea facturii prin bancă:

404 = 5121 35.700.000
Furnizori de Conturi la
imobilizări bănci în lei
3. Inregistrarea amortizării lunare a amenajării:

6811 = 2811 500.000
Cheltuieli de Amortizarea
exploatare terenurilor
privind
amortizările şi
provizioanele
4. Scoaterea din evidenţă la sfârşitul celor 5 ani de amortizare:

2811 = 2112 30.000.000
Amortizarea Amenajări de

terenurilor terenuri
Contabilitatea mijloacelor fixe
Potrivit legislaţiei în vigoare, mijloacele fixe sun considerate a fi obiectul

singular sau complexul de obiecte care se utilizează ca atare şi îndeplinesc simultan
două condiţii:
- Au o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin lege de peste 15
milioane în prezent;
- Durata de utilizare este mai mare de un an.
Aceste imobilizări sun delimitate, indiferent de felul lor, pe obiecte de evidenţă.
Pentru obiectele care se folosesc în loturi, seturi sau care formează un singur
corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului corp, lot
sau set. Fiecare mijloc fix este trecut în registrul numerelor de inventar- registru
pentru evidenţa operativă a mijloacelor fixe.
Mijloacele fixe se clasifică după structura şi destinaţia lor economică în 6
categorii astfel:
1. Construcţii;
2. Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
3. Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
4. Mijloace de transport;
5. Animale şi plantaţii;
6. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale.
Această grupare a mijloacelor fixe după destinaţia economică este cuprinsă într-
un catalog ce conţine duratele normale de funcţionare şi clasificarea imobilizărilor
corporale ce a fost făcută pe grupe, subgrupe, clase, subclase şi familii.
Clasificarea imobilizărilor corporale pe grupe prezintă importanţă pentru
organizarea contabilităţii sintetice, analitice şi pentru calcularea corectă a
amortizării. Amortizarea se calculează numai pentru imobilizările corporale ce
aparţin unităţii patrimoniale, nu şi pentru acele imobilizări care pot fi închiriate de
întreprindere.
Valoarea de intrare a imobilizărilor corporale este reprezentată de costul de
achiziţie, de producţie, de aport sau justă, funcţie de modalitatea intrării în
patrimoniu a imobilizării respective.
Imobilizările corporale pot fi supuse reevaluării care se efectuează conform
prevederilor legale, caz în care sunt prezentate în bilanţ la valoarea reevaluată şi nu
la valoarea lor de intrare. Reevaluarea se face la valoarea justă, determinată pe baza

unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi. Valoarea justă este suma
la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între
părţi aflate în cunoştinţă de cuază, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este
determinat obiectiv.
Contabilitatea mijloacelor fixe se realizează pe feluri de mijloace fixe, astfel că
fiecărei grupe din cele prezentate mai sus îi corespunde câte un cont contabil în care
se înregistrează existentul iniţial, mişcările din cursul lunii şi existentul final al
contului respectiv. Deoarece, funcţionarea conturilor mijloacelor fixe este similară
de la o categorie de mijloace fixe la alta, vom prezenta în continuare, grupa 21 –
“Imobilizări corporale” –ce cuprinde toate conturile de mijloace fixe – conturi de
activ.
Se debiteaz cu:
- valoarea mijloacelor fixe achiziţionate, realizate în regie proprie, primite cu titlu
gratuit, aport la capitalul social, primite în regim de leasing financiar (404, 231,
722, 131, 456, 167);
- valoarea creşterii rezultate din reevaluare (105);
- valoarea amortizării investiţiilor efectuate de chiriaşi la imobilizările corporale
primite cu chirie şi restituite proprietarului (281).
Se crediteaz cu:
- valoarea mijloacelor fixe cedate sau scoase din folosinţă (281, 6583);
- valoarea mijloacelor fixe aportate retrase (456);
- valoarea mijloacelor fixe cedate în regim de leasing financiar (267);
- valoarea descreşterii rezultate din reevaluare (105).
Soldul final al conturilor de mijloace fixe reprezintă valoarea mijloacelor fixe
existente.
40. Definiţi activul corporal.

41. Care sunt caracteristicile imobilizãrilor corporale?
42. Clasificaţi imobilizãrile corporale.
14.2. Contabilitatea imobilizãrilor financiare

Titluri de Imobilizările financiare sunt investiţii financiare pe termen lung în patrimoniul
participare altei întreprinderi sub formă de titluri, care dau dreptul posesorului acestora de a
deţine un anumit control asupra deciziilor strategice ale întreprinderii emitente
Interese de şi/sau dreptul de a încasa anumite venituri financiare din aceste titluri sub formă de

participare dividende sau dobânzi.

Aceste imobilizări se concretizează în:
Creanţe
imobilizate - titluri de participare;
- interese de participare;
- alte titluri imobilizate;
- creanţe imobilizate.
Titlurile de participare sunt drepturi sub formă de acţiuni alte titluri cu venit
variabil deţinute de o societate în capitalul altor societăţi, a căror deţinere pe o
perioadă îndelungată este considerată utilă acesteia. O proporţie de 20-50% a
titlurilor de participare deţinute în capitalul întreprinderilor asigură posibilitatea
exercitării unei influenţe semnificative.
Contabilitatea titlurilor de participare se face cu ajutorul contului 261 – “Titluri
de participare deţinute la filiale din cadrul grupului”- cont de activ.
Se debitează cu :
- valoarea titlurilor de participare dobândite prin achiziţie sau aport la capitalul
social al filialelor din cadrul grupului (404, 5121, 5311, 269, 205, 208, 211, 212,
213, 214, 231, 233, 301, 302, 303, 331, 332, 341- 346, 361, 371, 381);
- diferenţa dintre valoarea titlurilor dobândite şi valoarea neamortizată a
imobilizărilor necorporale sau corporale aportate (106);
- valoarea titlurilor primite ca urmare a reinvestirii dividendelor cuvenite din
profitul net (761).
Se creditează cu:
- valoarea cheltuielilor privind titlurile de participare deţinute la filiale din cadrul
grupului, cedate (664);
- diferenţa dintre valoarea titlurilor cedate sau retrase şi valoarea neamortizată a
imobilizărilor necorporale şi corporale aportate (106).
Soldul reprezintă titlurile de participare existente la societăţi din cadrul grupului.
Interesele de participare reprezintă tiluri deţinute în capitalul altei întreprinderi
pe termen lung în scopul garantării contribuţiei la activităţile persoanei juridice
respective. Cuprind investiţii în întreprinderi asociate şi investiţii strategice
(participări de 10-20% în capitalul altei societăţi).
Contabilitatea intereselor de participare seţine cu ajutorul contului 263 -“
Imobilizări financiare sub formă de interese de participare”, cont de activ şi are o
funcţiune similară contului 261 – “Titluri de participare”
Creanţele imobilizate cuprind următoarele categorii: creanţe legate de
participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung, acţiuni proprii deţinute pe termen
lung şi alte creanţe imobilizate. Imprumuturile acordate pe termen lung sunt sumele
acordate terţilor în baza unor contracte pentru care unitatea percepe dobânzi potrivit
legii. Acţiunile proprii sun activele imobilizate funcţie de intenţia societăţii cu

privire la durata de deţinere de peste un an, stabilită cu ocazia achiziţiei sau

reclasării. In categoria altor creanţe imobilizate se cuprind garanţiile, depozitele şi
cauţiunile depuse de unitate la terţi.
Contabilitatea creanţelor imobilizate se ţine prin contul 267 –“Creanţe
imobilizate”, cont de activ.
Se debitează cu:
- valoarea împrumuturilor acordate şi a veniturilor din dobânzile aferente
creanţelor imobilizate, precum şi garanţiile depuse la furnizori (269, 5121, 5311,
763);
- va;loarea împrumuturilor acordate pe termen lung şi dobânzilor aferente pentru
bunurile cedate în regim de leasing financiar (211, 212, 213, 214, 472 );
- diferenţele favorabile de curs valutar, aferente împrumuturilor acordate în
valută, rezultate din evaluarea acestora la cursul de la sfârşitul exerciţiului (765).
Se creditează cu:
- valoarea creanţelor imobilizate şi a dobânzilor aferente, încasate, precum şi a
garanţiilor restituite de furnizori (5121, 5311);
- diferenţele nefavorabile de curs valuatr, aferente împrumuturilor acordate
rezultate în urma încasării creanţelor sau evaluării acestora la cursul de la
sfârşitul exerciţiului (665);
- valoarea dobânzii facturate de locator în cazul leasingului financiar (411);
- valoarea pierderilor din creanţe imobilizate (663);
- valoarea avansului şi a ratelor recunoscute la venituri pentru bunurile cedate în
leasing financiar (658);
Soldul contului reprezintă valoarea împrumuturilor acordate şi a altor creanţe
imobilizate.
Imobilizările financiare sunt recunoscute ca activ se evaluează la costul de
achiziţie sau valoarea determinată prin contractul de achiziţie a acestora. Ele sunt
prezentate în bilanţ la valoarea contabilă mai puţin provizioanele pentru depreciere,
provizioane ce se constituie ca diferenţă între valoarea de intrare şi valoarea justă
stabilită cu ocazia inventarierii.
Aplicaţie privind contabilizarea imobilizărilor financiare
Se achiziţionează 10.000 de acţiuni la costul de achiziţie de 6 lei/acţiune, cu

scopul de a exercita un anumit control asupra întreprinderii emitente şi pentru
obţinerea unui venit financiar. Se achită prin bancă contravaloarea a 6.000 de
acţiuni, restul urmând să se achite ulterior în mod similar. Cheltuielile legate de
achiziţia titlurilor se concretizează într-un comision plătit numerar firmei
specializate de 2% din valoarea tranzacţiei. In anul următor de încasează dividende

în sumă de 10.000 lei. Intreprinderea decide vânzarea a 500 de acţiuni la preţul de

7,5 lei/acţiune, încasarea făcându-se numerar. Titlurile vândute se scot din evidenţă.
1. Achiziţionarea titlurilor:
261 = % 60.000
Titluri de
participare
5121 36.000
Conturi la
bănci în lei
269 24.000
Vărsăminte
de efectuat
pentru
imobilizări
financiare
2. Achitarea comisionului firmei specializate:

622 = 5311 1.200
Cheltuieli cu Casa în lei
comisioanele şi
onorariile
3. Incasarea dividendelor anul următor:

5121 = 761 10.000
Conturi la bănci Venituri din
în lei imobilizări
financiare
1. Vânzarea celor 500 de acţiuni:

461 = 7641 3.750
Debitori diverşi Venituri din
imobilizări
financiare

cedate
5. Incasarea creanţei în urma vânzării titlurilor:

5311 = 461 3.750
Casa în lei Debitori
diverşi
1. Scoaterea din evidenţă a titlurilor vândute:

6641 = 261 3..000
Cheltuieli privind Titluri de
imobilizările participare
financiare cedate

18. Clasificaţi imobilizãrile financiare.
19. Ce sunt creanţele imobilizate?
20. Cum sunt recunoscute imobilizãrile financiare?

1. Se achiziţionează 2.000 de acţiuni la costul de achiziţie de 10 lei/acţiune, cu
scopul de a exercita un anumit control asupra întreprinderii emitente şi pentru
obţinerea unui venit financiar. Se achită prin bancă contravaloarea a 1.000 de
acţiuni, restul urmând să se achite ulterior în mod similar. Cheltuielile legate de
achiziţia titlurilor se concretizează într-un comision plătit numerar firmei
specializate de 3% din valoarea tranzacţiei . Intreprinderea decide vânzarea a
500 de acţiuni la preţul de 9,5 lei/acţiune, încasarea făcându-se numerar.
Titlurile vândute se scot din evidenţă.

2. Se achiziționeazã un echipament de producție în valoare de 3.000 lei, TVA 19%.
Factura se va achita din contul curent. Echipamentul se va amortiza liniar pe o
periadă de 5 ani, înregistrarea făcându‐se lunar. După 5 ani se scoate din
evidență echipamentul.

3. De cine este reprezentatã valoare de intrare a imobilizãrilor corporale?

4. Ce sunt interesele de participare?

R spuns 5.1
1. Un activ corporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera
beneficii economice pentru persoana juridică şi costul activului poate fi evaluat în
mod credibil.
2. Imobilizările corporale sunt active care au următoarele caracteristici:

 Sunt deţinute de unitatea patrimonială pentru a fi utilizate în producţia
proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau

pentru a fi folosite în scopuri administrative;

Sunt utilizate pe o perioadă mai mare de un an;
Au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în
vigoare

3. Mijloacele fixe se clasifică după structura şi destinaţia lor economică în 6

categorii astfel:
1. Construcţii;
2. Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
3. Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
4. Mijloace de transport;
5. Animale şi plantaţii;
6. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale.
R spuns 14.2.
1. Aceste imobilizări se concretizează în:
- titluri de participare;
- interese de participare;
- alte titluri imobilizate;
- creanţe imobilizate.
2. Creanţele imobilizate cuprind următoarele categorii: creanţe legate de

participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung, acţiuni proprii deţinute pe termen
lung şi alte creanţe imobilizate.
3. Imobilizările financiare sunt recunoscute ca activ se evaluează la costul de

achiziţie sau valoarea determinată prin contractul de achiziţie a acestora. Ele sunt
prezentate în bilanţ la valoarea contabilă mai puţin provizioanele pentru depreciere,
provizioane ce se constituie ca diferenţă între valoarea de intrare şi valoarea justă
stabilită cu ocazia inventarierii.



Caiet de Studiu Individual

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet de Studiu Individual

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cadrul contabil general IASC: Definire şi obiective; Sfera de aplicare şi utilizatorii situaţiilor

financiare; Obiectivul şi caracteristicile situaţiilor financiare

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Caiet de Studiu Individual

Coordonator disciplin : Conf.univ.dr. ASALOŞ NICOLETA

Contabilitatea – ca disciplină informaţională culege informaţii

Cursul prezintă într-o manieră didactică principiile teoretice, regulile,

Demersul metodico-didactic al cursului îşi propune să ofere studentilor

Cursul abordează conţinutul contabilităţii financiare pe principalele

Spor la învăţat şi succes!

Unitatea de înv are Nr. 1

1.1. Definire şi obiectivele IASC 2

OBIECTIVELE unit ii de înv are nr. 1

1.1 Definireaşi obiectivele IASC

Cadru Cadrul contabil general cuprinde conceptele şi principiile teoretice ce compun

Test de autoevaluare 1.1.

1. Definiţi cadrul general de întocmire a situaţiilor financiare.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 8

1.2. Sfera de aplicare şi utilizatorii de situa ii financiare

Decizii Cadrul general se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare cu scop

 a determina profitul şi dividendele ce se pot distribui ;

b) Bancherii în calitatea lor de furnizori de împrumuturi şi garanţii bancare, sunt

Test de autoevaluare 1.2.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 9

1.3. Obiectivul şi caracteristicile situa iilor financiare

adapta la schimbările mediului în care şi desfăşoară activitatea.

CAPITAL PROPRIU = ACTIV – DATORII

Se poate vorbi despre o poziţie financiară pozitivă atunci când capitalul

trecute. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura şi materialitatea sa. De

Test de autoevaluare 1.3.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 9

Lucrare de verificare unitate de înv are nr. 1

1. Definiţi 3-4 tipuri de utilizatori ai situaţiilor financiare.

2. În ce constau operaţiile de finanţare ?

5. La ce se referã limitele informaţiei relevante şi credibile?

R spunsurile testelor de autoevaluare

 sprijinirea organismelor naţionale de elaborare a standardelor, în procesul de

3. Dacă apare un conflict între elementele de conţinut ale cadrului şi o normă

2. Consiliul IASC precizează că aproape toţi utilizatorii iau decizii economice

3. Utilizatorii de situaţii financiare includ investitorii prezenţi şi potenţiali,

1. Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia

2. Poziţia financiară a întreprinderii este dată de resursele economice pe care

3. Cele patru caracteristici calitative principale sunt : inteligibilitatea,

Bibliografie unitate de înv are nr. 1

3. Nicoale T. – Contabilitate financiară, Ed. Ex Ponto, Constanţa, 2003

4. Bojian, O. – Contabilitate generală, Ed. Eficient, Bucureşti, 2000

Contabilitate în TCS 10

Unitatea de înv are Nr. 2

2.1. Elemente modelate prin situaţiile financiare – delimitări şi definiţii 2

Contabilitate in TCS 11

OBIECTIVELE unit ii de înv are nr. 2

2.1 Elemente modelate prin situa iile financiare – delimit ri şi defini ii

Active, Structurile calitative proprii patrimoniului ce sunt reprezentate în situaţiile

Contabilitate in TCS 12

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele

Test de autoevaluare 2.1.

2.2. . Recunoaşterea şi evaluarea structurilor calitative ale situa iilor financiare

Contabilitate in TCS 13

de natura structurilor informaţionale reprezentate în situaţiile financiare. Astfel, un

Evaluarea este procesul prin care se determin valorile la care

Contabilitate in TCS 14

Baza de evaluare cel mai frecvent utilizată de întreprinderi în elaborarea

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 10