REFERAT LA RELIGIE

NECULAI VLAD
clasa a IX-a D
Colegiul Naţional „I. C. Brătianu“

MITROPOLITUL
ARDEALULUI
ANDREI ŞAGUNA
(1808-1873)

„Cea mai mare parte a vieţii mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi. Dar
şi cea mai mare bucurie mi-a fost şi îmi va fi şi în viitor a învinge toate piedicile. Cred cu
tărie că, fiind umbrit de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea îndeplini scopul
vieţii mele întregi, ca pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia să-i
trag către tot ce este adevărat, sfânt şi bun.“

Andrei Şaguna a fost Mitropolit al Ardealului între 1864 si 1873, militant al

restaurării vechii Mitropolii a Transilvaniei, prin numeroase memorii înaintate Curţii din
Viena, Patriarhului ortodox sârb şi Congresului naţional bisericesc sârb din Carlowitz. El
a fost cel mai mare ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în decursul
secolului XIX.
S-a născut din părinţi macedo-români la Mişcolţ, în data de 20 decembrie 1808.
Urmează şcoala greco-valahă în oraşul natal, apoi gimnaziul. Face dreptul şi
filosofia la Budapesta şi în cele din urmă studiază teologia ortodoxă în oraşul Vârşeţ din
Banatul sârbesc.
Din tinereţe îşi închină viaţa lui Hristos. În anul 1833 devine monah cu numele de
Andrei, fiind hirotonit apoi diacon şi preot. În anul 1842 ajunge profesor la Seminarul
Teologic din Vârşeţ, apoi devine egumen la două mănăstiri sârbeşti. În anul 1846 este
numit vicar general al Episcopiei Sibiului, iar în aprilie 1848 este ales şi hirotonit episcop
al Ardealului. După 16 ani de rodnică activitate bisericească, culturală şi naţională, în
anul 1864 episcopul Andrei Şaguna ajunge mitropolit al Ardealului şi părinte duhovnicesc
al tuturor românilor de peste Carpaţi, pe care îi păstoreşte timp de încă nouă ani.

Andrei Şaguna nu a fost doar Înalt Ierarh, ci şi preşedintele Marii Adunări

Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15-5/17 mai 1848, delegat

1
de Adunare să prezinte revendicările româneşti împăratului şi, apoi, guvernului din
Pesta.
A dus la Viena şi la Budapesta vocea românilor ortodocşi şi a înţeles că şcoala,
educaţia, cultura, sunt elementele de perenitate ale unui popor. De aceea, s-a luptat să
organizeze învăţământul elementar şi mediu din Transilvania, pe care l-a pus sub
îndrumarea Bisericii.
Catedrala Mitropolitană din Sibiu, considerată o biserică istorică, a fost zidită tot
la îndemnul mitropolitului. De la Andrei Şaguna ne-au mai rămas şcoli răspândite în
toată Transilvania, societatea ASTRA, al cărei preşedinte a fost încă de la începuturi, şi
mai ales ne-a rămas gândirea că unirea poporului roman se face prin cultură şi prin
educaţie.
 
Andrei Şaguna îi îndemna pe preoţi să aibă o viaţă morală şi să păstorească
bine turma lui Hristos, să umble în reverendă, să nu-şi radă barba, să nu joace sau să
meargă prin cârciumi, să nu facă negustorie sau să umble după câştiguri.
Îndemna fiecare preot să citească Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, să
citească şi să înveţe catehismul pe de rost şi să fie în stare a cuvânta din timp către
popor cu spor şi cu folos şi a-i putea arăta calea către fapte bune. Pentru aceasta, se
cuvenea să aibă o viaţă neprihănită, purtare bună întru toate şi în tot locul, să-i deştepte
pe toţi spre cucernicia cea adevărat creştină şi spre frica lui Dumnezeu.
Fiecare preot trebuia să povăţuiască poporul să părăsească deprinderile rele, să
nu facă nuntă în post, să se lase de căsătoriile între rudenii şi să se ferească de
cheltuielile zadarnice, de risipa de mâncare şi băutură ce au obiceiul a face cu prilejul
nunţilor.
Mitropolitul spunea:
„Să nu lipsească preotul a învăţa, nu numai tinerimea şcolară, ci şi pe cea ce nu are
putinţă a umbla la şcoală, credinţa, frica lui Dumnezeu şi începutul înţelepciunii. Prin toate
purtările sale, preotul să dea pilde bune poporului. Să-şi chivernisească bine nu numai casa
proprie, ci şi toate ce ţin de biserică. Iar de cercetarea cârciumilor, de jocuri şi glume să se
ferească, precum cer canoanele Sfinţilor Părinţi.
Preoţii să poarte îmbrăcăminte preoţească, că din cele de afară se chibzuieşte şi
aşezarea cea dinlăuntru a inimii. Să fie cu blândeţe şi cuget curat în adunările şi sfătuirile
bisericeşti, să nu rostească decât vorbe frumoase şi împăciuitoare; să se poarte cu toată
cuviinţa faţă de „stăpânirile şi domniile“ cărora le datorez cinstire şi ascultare. Faţă de
poporani să fie cu dragoste, îndelungă răbdare şi smerenie. Pentru slujbe să nu ia decât
simbria legiuită, la câştig urât să nu râvnească, iar la cei săraci să slujească gratuit, că
pentru această osteneală mare plată vor avea în ceruri.“

Andrei Şaguna s-a dovedit a fi un adevărat părinte al românilor din Transilvania,

un apărător înflăcărat al ortodoxiei, dar, în acelaşi timp, şi un apostol luminat de Duhul
Sfânt, care punea mai presus de toate dragostea în Hristos şi unirea naţională decât
ura, vrajba şi dezbinarea confesională. Marele ierarh a stat şapte luni la Viena, stăruind
zi de zi pentru independenţa naţională şi religioasă a Transilvaniei.
După Revoluţia din anii 1848, Andrei Şaguna a început opera de restaurare,
înfrumuseţare şi zidire din nou a zeci de biserici ortodoxe, în locul celor jefuite şi distruse
din Ardeal. În câţiva ani, toate bisericile din eparhie erau înnoite, împodobite şi cu cărţi
de cult, cu icoane, cu veşminte şi cu slujbe alese.

2
 Mitropolitul Andrei Şaguna a îmbogăţit semnificativ viaţa culturală şi bisericească
a Transilvaniei şi prin înfiinţarea, în anul 1850, a unei vestite tipografii eparhiale la Sibiu:
„Această tipografie, care până la moartea mea o am grijit şi o am administrat, numai
Dumnezeu ştie cu câte greutăţi o am apărat şi susţinut faţă de duşmanii Bisericii şi ai
naţiunii noastre române. Că ce era să fac în împrejurările acestea? Să şed la râul Babilonului
şi să plâng? Nu! Ci să mă socotesc despre modul cum s-ar putea lăţi în preoţime şi poporul
nostru cunoştinţele sistematice şi temeinice despre Biserică şi despre alte lucruri bisericeşti.“
Drept urmare, sub îngrijirea sa au fost tipărite, în decurs de 11 ani, 35 de cărţi
bisericeşti, printre care prima Biblie ilustrată (1858), tradusă în limba română. În Prefaţa
acesteia, Andrei Şaguna spune:
„Cele două traduceri ale Bibliei (1648 şi 1688) sunt uşile prin care s-a învrednicit şi
poporul românesc a intra în câmpul cel ceresc al dumnezeieştilor învăţături, care, în mijlocul
vijeliilor şi valurilor lumii, rămân neclătite şi adevărate din veac în veac. Ele sunt izvoarele
care au izvorât întâia dată apa vieţii veşnice pentru neamul acesta, în toate părţile prin care
este răspândit. […]
Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie – nu a românilor din
Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea – ci cea dintâi Biblie a poporului românesc
întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. Nici unul
din traducătorii de mai târziu nu poate fi părtaş laudei ce se cuvine acelora care au altoit
întâia dată cuvântul Sfintei Scripturi în pom românesc!“

În tipografia din Sibiu, mitropolitul Andrei tipărea şi cărţi de şcoală: abecedare,

catehisme, bucoavne, cărţi de muzică, de aritmetică, de gramatică, de istorie şi
geografie, pentru şcolile săteşti - parohiale, pentru gimnazii şi mai ales, pentru
Seminarul Teologic din Sibiu. Astfel lupta ierarhul pentru ortodoxie şi pentru poporul pe
care îl păstorea, pentru luminarea, unitatea şi mântuirea lui.
Marele mitropolit a avut grijă şi de buna organizare a Bisericii Ortodoxe din
Transilvania, dând în 1868 un Statut Organic ce avea la bază deplina colaborare între
clerici şi mireni. Astfel s-a dovedit a fi unul din cei mai mari legiuitori bisericeşti.

Pe lângă toate acestea, în istoria neamului românesc, Mitropolitul Andrei Şaguna

rămâne cel mai mare ctitor al şcolii şi culturii ardelene, înfiinţând sute de şcoli primare,
organizate şi întreţinute de Biserică, acordând celor săraci ajutoare, burse şi cărţi
gratuite, creând de asemenea un institut teologic şi pedagogic în Sibiu pentru formarea
de preoţi luminaţi şi devotaţi Evangheliei lui Hristos.
În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare confesionale,
dintre care mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.
Acestea au fost cele trei mijloace – preoţi devotaţi şi biserici, şcoli şi cărţi în limba
română – prin care mitropolitul Andrei Şaguna a întărit peste Carpaţi unitatea credinţei
ortodoxe, unitatea etnică naţională şi unitatea de gândire şi acţiune împotriva influenţelor
străine.

Astfel a trăit şi s-a jertfit acest mare ierarh, care a murit la 28 iunie 1873, fiind
înmormântat ca un simplu călugăr în curtea bisericii din Răşinari-Sibiu.

Bibliografie:

3
 1. „Mitropoliţi ai Ardealului: Andrei Şaguna (1808-1873): biobibliografie“ de
Bogdan Andriescu şi Voichiţa Biţu, seria Personalia, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu
2. Referinţe din: www.sfant.ro