PORTOFOLIU PEDAGOGIE SOCIALĂ

Codreanu Emilia Georgiana

Grupa 3

An II
Seminar 10:

TEHNICI DE ARTĂ TEATRALĂ ÎN

PEDAGOGIA SOCIALĂ

Responsabile seminar:

2
  Nica Andreea
 Codreanu Emilia

Cuprins

1) Ce este teatrul educational? NICA

2) În ce constau beneficiile acestuia ? NICA
3) Beneficiile jocurilor de rol în contextul teatrului educațional NICA
4) Ce este psihodrama? NICA
5) Asemănări și deosebiri între teatru educational și psihodramă
NICA
6) Arta teatrală. “Teatrul oprimaților” CODREANU
7) Tehnici teatrale CODREANU
8) Concluzii CODREANU
9) Bibliografie

3
 1.CE ESTE TEATRUL EDUCAȚIONAL?

De-a lungul timpului, teatrul s-a afirmat ca modalitate de schimbarea a percepțiilor

individuale și comunitare privind problemele sociale (Ferreira și Devine, 2012), iar semnificațiile
sale în procesul de transmitere a cunoașterii au fost insistent abordate de-a lungul istoriei
(Schaedler, 2010).

Teatrul este considerat purtător de mesaje sociale, dar și o formă de artă cu putere
transformatoare. În mod evident, teatrul nu se reduce la punerea în scenă a unei piese și
reprezentația asociată, iar depășirea acestei vederi stereotipice poate conduce la utilizarea mai
activă a teatrului în spațiul educațional. Implicarea copiilor în construirea, pregătirea și
prezentarea unei piese de teatru înseamnă mai mult decât serbare pentru familii și comunitate. În
context educațional, conceptul de pregătire a unei piese de teatru , a unui spectacol, constituie un
obiectiv fundamental în sine, deoarece se utilizează șcenarii, recuzită, tehnici și exerciții de artă
teatrală care formează și dezvoltă abilități și atitudini ce pot fi transferate și în sala de clasă, dar
și în viața cotidiană.

Utilizarea teatrului în educație sau teatrul educațional / educativ ilustrează nevoia

unei schimbări de accent despre care se vorbește de secole, mai precis imperativul orientării către

4
formarea competențelor și a atitudinilor care ar trebui să înlocuiască tendința către transmiterea
de cunoștințe.

Teatrul reprezintă o modalitate de alfabetizare culturală care se poate folosi de la vârsta

preșcolarității, până la vârsta adultă. Într-o lume marcată de derivă axiologică și profunde
probleme sociale, jocul de rol oferă instrumente pentru conturarea propriei identități, în condițiile
înțelegerii diversității și ambiguității.

Beneficiile jocurilor de rol în contextul teatrului educațional

Jocurile de rol, activităţile de sociodramă, jocurile creative bazate pe improvizaţie teatrală

ş.a. formează o familie de tehnici împrumutate în programele educaţionale şi de intervenţie
socio-comunitară, în vederea stimulării participării, încurajării procesului consensual de luarea a
deciziilor, exprimării îndoielilor, identificării soluţiilor alternative etc. Utilizarea metodelor şi
tehnicilor de intervenţie socio-educaţionale inspirate din arta teatrală are ca efecte flexibilizarea
individuală, de grup şi comunitară, antrenarea cognitivă şi emoţională în perspectiva înţelegerii şi
acceptării alternativelor explicative şi acţionale.

În contextul teatrului educațional, jocul de rol ca parte a activităţilor „actoriceşti” invită la

exprimarea ideilor noi și originale, stimulând dezvoltarea potențialului creativ, dar promovează
și perspectiva critică asupra propriei persoane și asupra lumii sociale. Curiozitatea, încrederea în
sine, curajul de a înfrunta probleme diverse reprezintă doar o parte dintre efectele pozitive ale
teatrului educațional la nivel individual, apropriindu-l astfel de psihodramă ca tehnică
terapeutică.

CE ESTE PSIHODRAMA?

Psihodrama – al cărei părinte este Jacob Levi Moreno care a propus „teatrul spontaneității”
ca strategie psihoterapeutică la începutul secolului al XX-lea – abordează problemele individuale

5
cu ajutorul instrumentelor teatrale, utilizând ca și teatrul educațional recuzită, roluri, tehnici de
repetiție etc. Poveştile puse în scenă sunt inspirate din viața reală a indivizilor care devin astfel
actorii propriei existențe, pe care o pot ajusta astfel încât să fie mai adecvată realității sociale.
Practic, psihodrama constituie un cadru securizant de exprimare a gândurilor și a emoțiilor, a
îndoielilor și a blocajelor, care înlocuiește alte alternative psihoterapeutice.

În contextul psihodramei sunt activate următoarele roluri: un regizor, grupul, un protagonist,

aşa-numitele euri auxiliare şi o șcenă. În cele mai multe dintre situaţiile terapeutice regizorul
este chiar terapeutul care conduce grupul şi facilitează desfăşurarea psihodramei. Potrivit lui
Marcia (2010, p. 3), acesta este responsabil pentru asigurarea coeziunii grupului, stimularea
comunicării, ghidarea participanților și pregătirea spațiului/scenei, identificarea problemelor
reale comunicate prin intermediul unei piese, facilitarea feedback-ului etc.

Grupul terapeutic de psihodramă include, de regulă, între zece şi cincisprezece membri.

Numărul de participanţi şi compoziţia grupului trebuie să asigure condiţii optime pentru
comunicare, colaborare, interacţiune etc.

Protagonistul este persoana care are „rolul principal” în piesa nescrisă, lipsită practic de un

scenariu, care este jucată în contextul unei activităţi de psihodramă. Având în vedere diversitatea
de situaţii în care se foloseşte astăzi psihodrama, protagonistul poate fi orice persoană cu
probleme, care reconsideră scenariul de viaţă, încercând să-şi exprime deschis gândurile şi
emoţiile, dar şi să schimbe în mod radical comportamente din trecut pe care doreşte să le
modifice.

Eul auxiliar poate fi orice membru al grupului terapeutic care îşi asumă rolul unei persoane

semnificative (de exemplu, membru al familiei, coleg) cu relevanţă pentru viaţa psihosocială a

protagonistului. Eul auxiliar poate fi şi vocea lăuntrică sau dublul protagonistului, care exprimă
tot ceea ce acesta nu are curajul să comunice prin mijloace verbale, nonverbale şi paraverbale.

În cadrul psihodramei, scena reproduce elemente specifice mediului în care trăieşte, munceşte,

6
 studiază etc. protagonistul, iar elementele de recuzită sunt minimale, urmărindu-se mai degrabă

reconstituirea spaţiului psihologic şi social, decât a celui fizic.

O activitate de psihodramă presupune parcurgerea a trei etape :

 încălzirea- se asigură climatul, atmosfera necesară punerii în scenă prin utilizarea

unor tehnici de grup care să genereze deschidere, încredere reciprocă şi comunicare eficientă

 punerea în șcenă- se stabilește povestea de viață ce va fi pusă în șcenă. Interpretarea are

în prim plan acțiunile regizorului și ale protagonistului, care desemnează eurile auxiliare
și coordonează interpretarea problemei, prin externalizarea gândurilor și a emoțiilor, dar
și prin conturarea unor reacții alternative în situația pusă în șcenă.

 Împărtășirea- presupune împărtăşirea în cadrul grupului a gândurilor şi emoţiilor care au

însoţit punerea în scenă, asigurând catharsisul de grup. Se spune despre această etapă că
dă măsura calităţii unei activităţi de psihodramă prin sinceritatea participanţilor şi
profunzimea ideilor vehiculate. Deşi protagonistul rămâne întrucâtva în centrul atenţiei,
este vizat întregul grup, inclusiv în scopul reconectării la realitate prin tehnici specifice.

Asemănări și deosebiri între teatru educational și psihodramă

Teatrul educational se aproprie foarte mult de psihodramă ca tehnică terapeutică, ambele

valorificând curiozitatea, încrederea în sine, curajul de a înfrunta probleme diverse , facilitând
autoexprimarea și eliberarea tensiunilor interioare.
Cooperarea, respectful , grija pentru celălalt, dezvoltarea creativității, dar și conștientizarea
propriilor limite și depășirea eventualelor momente dificile reprezintă beneficii ale teatrului
educational, care îl aproprie de psihodramă car este folosită și în instituții educaționale de către
profesioniști formați în acest sens, pentru rezolvarea unor problem specific, fără a avea însă
controlul și valențele terapeutice specific acestuia.

7
 Arta teatrală și pedagogie socială ,,Teatrul oprimaților,, (Boal, 1979;
1985)

Teatrul oprimaților a fost propus de către Augusto Boal, inspirat fiind de pedagogia critică a lui
Paulo Freire.
În acest cadru metodologic de intervenție socială este pus în valoare:
 Transformarea socială și educația prin dialog
 Accentuarea perspecivei critice a participanților
 Racunoașterea și modificarea structurilor sociale oprimate.
La nivelul educației se produc schimbări majore, ,,profesorul,, își pierde titulatura de element
central, devenind un însoțitor al elevilor pe parcursul evoluției și transformării sociale
Paralela realizată de Boal între actul educațional și teatrul conventional a dus la următoarele
concluzii:
 Ambele transmit mesaje politice, reflectând și producând valori centrale într o societate la
un moment dat
 Teatrul convențional cât și educația produc idealuri culturale, transmițând mesajul unei
aduiențe passive în mare parte
 În aparență spectatorii empatizează cu personajele, aceștia neîmpărtășind emoțiile
acestora
 Nu caută noi înțelesuri pe lângă cele estetice
Astfel, teatrul oprimaților conturează două principii după care se ghidează, și anume: -ajută
spectatorul să ia parte ca protagonist la piesa de teatru
-să
aplice lucrurile învățate în viața cotidiană
Teatrul se transformă în acest fel într-un limbaj comun transcultural, care are la bază
probleme sociale generate de inegalități, prejudecăți, discriminare

Tehnicile teatrale dezvoltate de Boal ce au rezultat în strânsă legătură cu aceasta concepție

sunt teatrul imagine, teatrul legislative, teatrul invizibil, curcubeul dorințelor și teatrul forum
(Picher, 2007; Schaedler 2010)
 Teatrul imagine- aceasta tehnică se bazeză pe expresivitatea corporală a
participanților, prin intermediul careia se exprimă sentimente, trăiri momente.
Aceasta poate chiar genra un dialog, cunoscut fiind faptul că absența cuvintelor
ușurează de cele mai multe ori comunicarea

8
 Teatrul legislativ-oferă posibilitatea unei comunități să-și exprime opinii privind
decizii și proiecte. Această tehnică constriește medii de exprimare liberă a opiniilor,
dar și de a găsi modalități de schimbare e deciziilor.
 Teaturl invizibil- sunt construite momente de discriminare, violență, inegalitate fără
ca spectatorii să fie informați că scena la care asistă este una regizată; aceasta tehnică
genereză dezbateri, schimbări comportamentale etc
 Curcubeul dorințelor: se apropie cel mai mult de caracteristicile psihodramei și
sociodramei. Instigă indivizii la exprimarea gândurilor și emoțiilor profunde associate
unor situații dificile din viața cotidiană. Se începe cu familiarizarea vocabularului
teatral și dinamizarea grupului, după ccare urmează punerea în scenă, aceasta
finalizându-se cu discutarea situației, pentru eliberarea experiențelor trecute
 Teatrul forum: în prezent, aceasta tehnică este considerate o tehnică de rezolvare a
unor probleme, iar în România este implementată prin ajutorul organizațiilr
nonguvernamentale. Presupune improvizare teatrală pe diferite situații de opersiune,
spectatorii devin ,,spect-actori,, fiind implicați în mod direct, aceștia pot opri
acțiunea, înlocui personajul oprimat, niciodată opresorul, și poate crea un final nou,
îmbunătățit. Aceasta trebuie să dureze maxim 15-20 min. Prima etapă reprezentând o
sintetizare a firului acțiunii și personajele: care în general se rezumă la opresor,
oprimat și susținătorii dintre tabere. În cea de a doua reprezentație orice spectator
poate lua locul oricărui persona, mai putin al opresorului, și poate propune un alt fir
narativ în vederea rezolvării problemei observate. pe baza acestor intervenții, în
partea de forum se formeză discuții de grup unde se analizează situația vizualizată,
comportamentele personajelor, cauzele și efectele unei situații de opresiune.
ETAPELE DE REALIZARE ALE TEATRULUI FORUM:
1. Pregătirea piesei de teatru:
-alegerea situației care va fi prezentată
-selectarea actorilor: reprezentați de membri ai grupului care își asumă rolul
de:
a.Jokerul pregătește publicul pentru piesa de teatru forum, antimodel: poartă
un dialog cu cei din public, dialog prin care face o introducere în tema
spectacolului și lămurește unii din termenii care vor fi folosiți.
b. Este prezentat antimodelul – problema socială care necesită o rezolvare.
Fiecare spectacol se construiește în jurul celor patru personje tip menționate
anterior, care sunt ușor de recunoscut și care „însoțesc” orice problemă
socială: agresor, oprimat, aliat și observator.
c. Opresorul este jucat din nou, doar că de data aceasta publicul are dreptul să-
l întrerupă și să intervină pentru a schimba situația. Publicul nu doar propune
soluții, ci le și joacă pe scenă, în locul personajelor, pentru a vedea dacă
funcționează.
d. Aliați ai oprimatului respectiv al opresorului
e. Personaje neutre

9
 2. Dinamizarea grupului de actori prin diverse tehnici: intercunoaștere,
prezentarea tehnicii teatrale, a rolurilor și a regulilor
3. Elaborarea piesei de teatru: se realizează pe baza unei experiențe de viață a
unuia dintre membrii grupului
4. Organizarea unor repetiții : pentru stabilirea recuzitei/decorului
5. Punerea în scenă a piesei :pe lângă jocul actoricesc acesta presupune și
procesul de analiză a situației, a personajelor
6. Forumul propriu-zis: intervenția directă a spectatorilor la piesă, exprimarea
opiniilor și argumentelor.

Cele mai multe dintre proiectele de intervenție care valorifică tehnicile

teatrale propuse de augusto boal reflectă probleme din domeniul educațional
și medical, dar din sistemul penitenciar, la care se adaugă un număr mare de
situații de încălcare a drepturilor omului sau a celor civile (Ferreira și
Devine 2012; Christensen, 2013)

Deși aceată teatrul oprimaților se bucură de recunoaștere și validare, este deseori criticatla fel ca
și pedagogia propusă de Freire. Îndoielnic de fapt este transferabilitatea stituațiilor în viața reală,
mai ales că dezbaterile de grup se realizeză într-un timp limitat, acestui lucru preiclitând
exprimarea liberă a opiniilor, reacțiilor și argumentelor. În concluzie, valoarea intervențiilor
socio educaționale bazate pe tehnici ce țin de teatrul forum, depind în primul rând de pregătirea,
deschiderea și coordonarea moderatorului care coordonează activitatea.

BIBLIOGRAFIE
 Momanu, M., Popa, N., L., Samoilă, M., E., “Pedagogia socială”, în Manual pentru
Învățământul la Distanță, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

10