LEGISLAŢIE

UNITĂŢI FARMACEUTICE VETERINARE

Normă sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare,
precum şi procedura de înregistrare sanitar veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi
activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar.
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 83 din 23 iunie 2014 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind
condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de
înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din
domeniul farmaceutic veterinarmodificat şi completat prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 31 din 26 martie
2015.

Domeniul de aplicare şi definiţii

Norma sanitară veterinară se aplică tuturor unităţilor farmaceutice veterinare,

respectiv:
- farmaciilor veterinare
- punctelor farmaceutice veterinare
- depozitelor farmaceutice veterinare
- unităţilor care comercializează reagenţi şi seturi de diagnostic de uz veterinar
- unităţilor de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare.

Definirea termenilor prezenţi în norma sanitară veterinară:

farmacie veterinară - unitatea farmaceutică veterinară care deţine şi comercializează, cu
amănuntul, produse medicinale veterinare, hrană pentru animale, furaje medicamentate şi alte
produse de uz veterinar, instrumentar şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi accesorii
pentru animale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

depozitul farmaciei veterinare - încăperea în care se păstrează produsele medicinale

veterinare, în condiţiile de temperatură, umiditate şi lumină specificate în prospect, hrană pentru
animale, furaje medicamentate şi alte produse de uz veterinar;
oficină - încăperea în care are acces publicul şi în care se eliberează produsele medicinale
veterinare;
receptură - încăperea în care se elaborează preparatele magistrale şi oficinale şi se fac divizări
ale produselor medicinale veterinare;
 divizare - folosirea unei părţi dintr-un produs medicinal veterinar autorizat, cu excepţia
produselor biologice şi injectabile, pentru elaborarea preparatelor magistrale sau oficinale;
preparate magistrale - preparatele elaborate extemporaneu în farmacia veterinară, după o
prescripţie medicală, destinate tratamentului individual al unui animal;
preparate oficinale - preparatele elaborate în farmacii veterinare sau în laboratoare
farmaceutice veterinare, în conformitate cu prevederile Farmacopeei Române, ediţia în vigoare;
punct farmaceutic veterinar - unitate farmaceutică veterinară care are ca obiect de activitate
comercializarea cu amănuntul numai a produselor medicinale veterinare ce se eliberează fără
prescripţie medicală (OTC), a altor produse de uz veterinar, instrumentar şi aparatură medicală,
dispozitive medicale, accesorii pentru animale, precum şi a hranei pentru animale;
depozit farmaceutic veterinar - unitate farmaceutică veterinară care are ca obiect de activitate
depozitarea şi comerţul cu ridicata a produselor medicinale veterinare, reagenilor şi seturilor de
diagnostic de uz veterinar, a altor produse de uz veterinar, a hranei pentru animale şi furajelor
medicamentate, incluzând achiziţia, păstrarea şi distribuţia acestor produse;
produs medicinal veterinar - orice substanţă sau combinaţie de substanţe destinate tratării ori
prevenirii bolilor la animale sau orice substanţă ori combinaţie de substanţe care poate fi utilizat sau
administrat la animale pentru restabilirea, corectarea ori modificarea funcţiilor fiziologice, prin
exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice sau pentru a stabili un diagnostic
medical;

alte produse de uz veterinar - alte produse utilizate în sectorul veterinar, inclusiv produsele
stomatologice de uz veterinar, produsele cosmetice de uz veterinar, produsele parafarmaceutice de uz
veterinar, produsele biocide, cu excepţia reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar şi a
hranei pentru animale;
hrana pentru animale - aşa cum a fost definit în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al
Parlamentului European şi al Consiliului, de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale
legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a
procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare;
produs stomatologic de uz veterinar - produs utilizat în stomatologie cu acţiune profilactică,
curativă, antiseptică, detartrantă, folosit la nivelul cavităţii bucale şi al danturii;

produs cosmetic de uz veterinar - orice produs care nu conţine substanţe farmacologic active şi nu
are acţiune terapeutică sau biocidă, prezentat sub forme variate, destinat a fi aplicat pe pielea, părul,
mucoasele, dinţii, unghiile/ ongloanele/ copitele animalelor, cu scopul înfrumuserii, îngrijirii, protecţiei,
curăţirii/igienizrii, parfumării, îndepărtării diferitelor mirosuri sau componente nedorite;
produs parafarmaceutic de uz veterinar - articole şi accesorii utilizate la aplicarea unui tratament
medical sau la administrarea produselor medicinale veterinare, articole şi aparate utilizate în igiena
buco-dentar şi/sau corporal;

produs biocid – produs definit în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al
Consiliului privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide;
 autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor competentă - Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţia de specialitate, sau, după
caz, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti
înregistrare sanitară veterinară/autorizaţie sanitară veterinară de funcţionare -document emis de
direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti,
pentru unităţile şi activităţile prevăzute în prezenta normă sanitară veterinară, care atestă că acestea
îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare;

unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau

parţială a materiilor prime utilizate în fabricaţia produselor medicinale veterinare - unitate
specializată în care se realizează producerea, ambalarea, divizarea, condiţionarea sau importul de
substanţe active şi de bază destinate fabricaţiei produselor medicinale veterinare
unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau
parţială a produselor medicinale veterinare - unitate specializată în care se desfăşoară activităţi pentru
recepţionarea şi prelucrarea materiilor prime şi care produce, ambalează, divizează şi condiţionează sau
importă produse medicinale veterinare
autorizaţie de distribuţie a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic
de uz veterinar - document emis de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activitatea de comerţ cu ridicata a produselor
medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar sau pentru activităţi conexe
vânzării sau achiziţionării de produse medicinale veterinare, realizată de către depozitul farmaceutic
veterinar/distribuitori de produse medicinale veterinare, care îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare
prevăzute de legislaţia în vigoare
autorizaţie de fabricaţie a produselor medicinale veterinare - documentul emis în conformitate cu
prevederile Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare, aprobate prin
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2007,
cu modificările şi completările ulterioare, de către direcţia de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru activităţile şi unităţile de fabricaţie/import al
produselor medicinale veterinare
certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie - documentul emis de Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, întocmit în conformitate cu prevederile
Normei sanitare veterinare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi
pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se atestă
faptul că unitatea a fost evaluată pentru buna practică de fabricaţie; acest certificat reflectă statutul locului
de fabricaţie la data evaluării
 Condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare

produsele medicinale veterinare trebuie să fie aşezate pe grupe de acţiune sau în mod ordonat, permiţând
separarea seriilor şi rotaţia stocurilor

este interzisă desfăşurarea altor activităţi în afara celor prevăzute în înregistrarea sanitară
veterinară/autorizaţia sanitară veterinară.

personalul din unităţile farmaceutice veterinare trebuie să poarte echipament de protecţie

trebuie să se încheie un contract cu o unitate specializată pentru colectarea şi distrugerea produselor
neconforme sau expirate.

toate unităţile farmaceutice veterinare trebuie să aplice măsuri corespunzătoare de prevenire şi

combatere a dăunătorilor.

În unităţile farmaceutice veterinare:

1. activitatea se desfăşoară în spaţii curate, igienizate;

2. ambalajele vor fi depozitate separat de restul produselor;

3. vestiarele şi grupurile sanitare trebuie să fie uşor de întreţinut şi fără comunicare directă
cu spaţiile de depozitare;
4. fumatul şi consumul de alimente şi băuturi nealcoolice sunt permise numai în locuri
special amenajate, separate de zonele folosite pentru depozitarea şi manipularea
produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar;
5. dotarea cu mobilier şi aparatură trebuie să ţină cont de tipul şi volumul activităţii desfăşurate,
iar mobilierul trebuie să includă rafturi, dulapuri, mese şi paleţi din materiale lavabile, uşor
igienizabile;
6. balanţele şi echipamentele de măsurare trebuie să aibă precizia adecvată activităţii
desfăşurate; acestea trebuie etalonate şi verificate metrologic conform legislaţiei specifice
în vigoare, cu înregistrarea şi păstrarea documentelor corespunzătoare.

În unităţile farmaceutice veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea animalelor!!!

Achiziționarea produselor medicinale veterinare de către farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice
veterinare se efectuează numai pe bază de notă de comandă, conform anexei nr. 1.

Anexa Nr. 1 la norma sanitară veterinară

Denumirea punctului farmaceutic veterinar/farmaciei veterinare

.............................................................................................
Număr şi data înregistrării sanitare veterinare/autorizaţiei sanitare veterinare de
funcţionare: Tel: ................................................
Fax: ...............................................
E-mail: ...........................................

NOTĂ DE COMANDĂ*)
Către S.C. ...........................

Vă rugăm să ne furnizaţi următoarele produse medicinale veterinare:

Denumirea comercială a Cantitatea

produsului medicinal veterinar şi
forma de prezentare

10

Data: ................................
Numele reprezentantului: ......................................
Semnătura şi ştampila unităţii: ................................
*) Nota de comandă se transmite prin fax, e-mail, poştă sau înmânare directă furnizorului
şi se anexează ulterior facturii fiscale (beneficiar) sau copiei acesteia (furnizor) după
livrarea produselor atât de către beneficiar cât şi de către furnizor.

FARMACIA VETERINARA

În farmaciile veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea:

Produselor medicinale veterinare imunologice

Produselor medicinale veterinare care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Produselor care conţin substanţe aflate sub control naţional
Produselor medicinale veterinare pentru eutanasie.

În farmaciile veterinare, produsele medicinale veterinare se comercializează cu amănuntul.

Pentru prepararea reţetelor magistrale sau oficinale, produsele medicinale veterinare pot fi divizate în
farmacia veterinară doar în receptură.
Produsele medicinale veterinare sub formă de capsule, comprimate, bujiuri, ovule şi pesarii pot fi
comercializate la bucată.
În farmaciile veterinare este permisă comercializarea hranei pentru animale şi a furajelor
medicamentate numai dacă aceste unităţi dispun de un spaţiu separat, destinat acestui scop, astfel încât
să nu existe interferenţe cu celelalte produse.
În vitrina farmaciei veterinare nu se expun produse medicinale veterinare, ci doar înscrisuri care
contribuie la informarea deţinătorilor de animale.
Programul de funcţionare al farmaciei veterinare trebuie afişat într-un loc vizibil.

Personalul de specialitate al farmaciei veterinare se compune din:

Personal cu studii superioare de specialitate - medic veterinar;

Personal cu studii medii de specialitate - în domeniul medicinei veterinare, medicinei umane,
farmaciei, chimiei, biologiei;
Personal administrativ.

Încadrarea în farmacia veterinară a personalului cu studii medii de specialitate nu este obligatorie.

Personalul cu studii medii de specialitate îşi desfăşoară activitatea în farmacia veterinară numai în
prezenţa şi sub îndrumarea medicului veterinar şi trebuie să cunoască legislaţia sanitară veterinară în
vigoare.

Medicul veterinar are urmatoarele reponsabilitati:

Efectuează/dispune recepţia calitativă şi cantitativă a produselor medicinale veterinare şi a celorlalte

produse de uz veterinar, la primirea lor în farmacia veterinară;

Se asigură că evidenţele privind intrările şi ieşirile de produse medicinale veterinare sunt ţinute la zi, astfel
încât să poată fi realizată trasabilitatea produselor livrate;

Eliberează, conform prevederilor specifice în vigoare, produsele medicinale veterinare preparate industrial,
preparatele magistrale şi cele oficinale; pentru produsele medicinale veterinare preparate industrial înscrie
modul de administrare pe ambalajul secundar al acestora;

Prepară, conservă şi eliberează preparatele magistrale şi oficinale şi răspunde de calitatea acestora;

Etichetează preparatele magistrale şi oficinale în conformitate cu prevederile farmacopeei române, ediţia în

vigoare, precizându-se calea de administrare, perioada de valabilitate, precum şi alte precauţii necesare şi
le eliberează în ambalaje adecvate, potrivit formei farmaceutice şi caracteristicilor acestora;

Ține evidenţa substanţelor active utilizate la preparatele magistrale şi oficinale;

Informează furnizorul produsului medicinal veterinar incriminat despre reacţiile adverse apărute la animale

în urma administrării produsului medicinal veterinar respectiv;

Completează registrul de toxice;

Manipulează şi eliberează produsele toxice, conform legislaţiei specifice în vigoare;

Cunoaşte legislaţia sanitară veterinară în vigoare, în special cea referitoare la produsele medicinale
veterinare şi se informează permanent cu privire la noutăţile terapeutice şi de farmacovigilenţă la nivel
naţional şi internaţional;

Cunoaşte şi aplică procedurile de primire a reţetelor, care implică următoarele: identificarea produselor
medicinale veterinare, verificarea formei farmaceutice, a dozei, a concentraţiei, a prezentării şi a schemei
de tratament;

Supraveghează, verifică şi evaluează activitatea personalului cu studii medii de specialitate, unde este
cazul;

Verifică asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor medicinale veterinare conform specificaţiilor din
prospect.

Farmacia veterinară trebuie să dispună de următoarele încăperi:

- oficina, care trebuie să fie dotată cu: mobilier compus din mese, dulapuri şi rafturi confecţionate din
materiale lavabile, uşor igienizabile; un sistem de asigurare şi monitorizare a temperaturii şi
umidităţii, cu consemnarea şi păstrarea înregistrărilor.

- receptura, pentru situaţiile în care în farmacia veterinară se prepară reţete magistrale sau oficinale -
care trebuie să fie dotată cu mobilier compus din mese de laborator, sticlărie de laborator şi
aparatură de măsură care trebuie verificată şi atestată metrologic conform prevederilor legale;
- depozitul farmaciei veterinare, care trebuie să fie dotat cu: un sistem de asigurare şi monitorizare a
temperaturii şi umidităţii, cu consemnarea şi păstrarea înregistrărilor; paleţi, dulapuri şi rafturi metalice
sau din alte materiale lavabile, uşor igienizabile; frigidere prevăzute cu termometre şi fişe de înregistrare
zilnică a temperaturii, pentru păstrarea produselor medicinale veterinare care necesită condiţii speciale
de temperatură.

- grup sanitar.
 Receptura şi grupul sanitar trebuie să aibă pavimentul şi pereţii acoperiţi cu materiale
lavabile, uşor igienizabile.

Farmaciile veterinare sunt obligate să deţină, pe support de hârtie sau

în format electronic:

- Farmacopeea Română, ediţia în vigoare, în cazul în care prepară formule magistrale şi oficinale;
- nomenclatorul produselor medicinale veterinare, existent pe site-ul www.icbmv.ro;
- legislaţia sanitară veterinarăîn vigoare din domeniul produselor medicinale veterinare.

În farmacia veterinară este obligatorie deţinerea, în original sau în copie, a următoarelor categorii
de documente:

a. documentele care să ateste provenienţa şi calitatea produselor medicinale veterinare, note

de intrare recepţie, facturi, avize sau note de transfer, certificate de calitate, note de comandă
pentru produsele medicinale veterinare. În documentele de achiziţie a produselor medicinale
veterinare trebuie să fie consemnate, în mod obligatoriu, atât denumirea şi seria de fabricaţie, cât şi
valabilitatea fiecărui produs;
b. registrul de evidenţă a preparatelor magistrale şi oficinale care cuprinde data preparării şi
numărul reţetei, ingredientele, modul de preparare, forma farmaceutică şi cantitatea preparată,
modul de administrare, precum şi numele medicului care a eliberat reţeta, numărul
bonului/chitanţei/facturii eliberat/eliberate, data eliberării reţetei magistrale, observaţii;
c. registrul de evidenţă a produselor medicinale veterinare folosite pentru prepararea de
formule magistrale şi oficinale va cuprinde data preparării, produsul medicinal veterinar utilizat,
cantitatea utilizată, cantitatea rezultată, numărul lotului, numărul eliberării, numărul de diviziuni,
numărul bonului/chitanţei/facturii eliberat/eliberate pe diviziune şi cantitatea obţinută;
d. registrul de evidenţă a prescripţiilor care se reţin în farmacie, în care sunt înscrise seria şi data
prescripţiei, numele medicului veterinar emitent, denumirea produsului medicinal veterinar şi
cantitatea eliberată;
e. registrul de evidenţă a prescripţiilor care nu se reţin în farmacie, în care sunt înscrise seria şi
data prescripţiei, numele medicului veterinar emitent, denumirea produsului medicinal veterinar şi
cantitatea eliberată;
f. lista furnizorilor;
g. documente care să ateste recepţia calitativă a substanţelor farmaceutice şi calitatea apei
distilate, fişe pentru reacţii de identificare a acestora, conform Farmacopeei Române, ediţia în vigoare,
în cazul preparatelor magistrale şi oficinale;

h. registrul pentru substanţele toxice, în cazul comercializării acestora;

i. registrul de reacţii adverse;
j. registrul de gestiune al produselor medicinale veterinare, care va cuprinde intrări, ieşiri, seria de
fabricaţie, stoc faptic la zi
Recapitulare – Farmacie Veterinară

Ce se poate şi ce nu se poate comercializa într-o farmacie veterinară?

Care este personalul de specialitate dintr-o farmacie veterinară?

Care sunt responsabilităţile medicului veterinar într-o farmacie veterinară?

Care sunt încăperile dintr-o faramacie veterinară?

Ce documnte sunt obligatorii într-o farmacie veterinară?

PUNCTUL FARMACEUTIC VETERINAR

Punctul farmaceutic veterinar cuprinde următoarele încăperi:

oficina, în care are acces publicul şi în care se realizează eliberarea produselor, cu o suprafaţă
corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor;
depozitul punctului farmaceutic veterinar, în care se păstrează produsele medicinale veterinare, alte
produse de uz veterinar, precum şi hrana pentru animale de companie.
grupul sanitar

*nu are receptură!

PERSONALUL DE SPECIALITATE AL PUNCTULUI FARMACEUTIC VETERINAR SE

COMPUNE DIN:

Personal cu studii superioare de specialitate – medic veterinar;

Personal cu studii medii de specialitate - în domeniul medicinei veterinare, medicinei umane,

farmaciei, chimiei, biologiei;

Personal administrativ.
 Încadrarea în punctul farmaceutic veterinar a personalului cu studii superioare de specialitate
nu este obligatorie.

Punctul farmaceutic veterinar poate funcţiona şi numai în prezența personalului cu studii

medii de specialitate.
În punctele farmaceutice veterinare se comercializează numai produse medicinale
veterinare care se eliberează fără prescripţie medicală, alte produse de uz veterinar, precum şi
hrană şi accesorii pentru animale.

În punctele farmaceutice veterinare este interzisă comercializarea:

Produselor medicinale veterinare imunologice,

A produselor medicinale veterinare care se eliberează pe bază de prescripţie medicală veterinară
Furajelor medicamentate.

La sediul punctului farmaceutic veterinar trebuie să existe, în original sau în copie, următoarele
documente:
Acte care să ateste provenienţa şi calitatea produselor, facturi sau note de transfer,
buletine de analiză şi certificate de calitate/conformitate;
Lista furnizorilor;
Documentele care atestă efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a produselor.
Registrul de gestiune al produselor medicinale veterinare, care va cuprinde intrări,
ieşiri, seria de fabricaţie, stoc faptic la zi.

În documentele de achiziţie a produselor medicinale veterinare trebuie să fie consemnate, în

mod obligatoriu, atât denumirea şi seria de fabricaţie, cât şi valabilitatea fiecărui produs.

Documentele trebuie arhivate şi păstrate în punctul farmaceutic veterinar, într-un loc special
amenajat, pentru o perioadă de 5 ani.

DEPOZITUL FARMACEUTIC VETERINAR

În cadrul depozitelor farmaceutice veterinare pot fi stocate şi distribuite, cu condiţia ca

acestea să fie depozitate separat:

• instrumentar şi aparatură medicală,

• dispozitive medicale,
• accesorii pentru animale,
• instrumentar şi mobilier pentru cosmetică,
• adăpători şi hrănitori pentru animale,
• aşternut, cuşti, căsuţe, genţi, colivii, perne, harnaşamente,
• acvarii, accesorii şi soluţii pentru acvarii,
• furaje medicamentate - cu respectarea legislaţiei specifice în vigoare.
• Depozitul farmaceutic veterinar distribuie numai produse medicinale veterinare autorizate pentru
comercializare pe teritoriul României de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar (ICPBMV) sau care sunt autorizate prin procedură centralizată în baza
Regulamentului (CE) nr. 726/2004.

• În cazul în care depozitul farmaceutic veterinar comercializează produse din categoria substanţelor
toxice, stupefiante, psihotrope, precum şi a celor care conţin substanţe aflate sub control naţional trebuie
respectate prevederile legislaţiei în vigoare; se amenajează dulapuri metalice securizate pentru
depozitarea acestora.

• Din depozitul farmaceutic veterinar, distribuţia produselor comercializate, se poate face doar cu
ridicata, fiind interzisă distribuţia cu amănuntul.

Depozitul farmaceutic veterinar trebuie organizat pe sectoare, în funcţie de complexitatea

activităţii, care să asigure recepţia/livrarea produselor, depozitarea corespunzătoare a acestora, depozitarea
temporară a produselor expirate, rechemate sau returnate din diferite motive.

Produsele medicinale veterinare, reagenţii şi seturile de diagnostic de uz veterinar expirate,

rechemate sau returnate trebuie să fie păstrate separat, în zone special amenajate şi identificate.

Depozitul farmaceutic veterinar trebuie dotat cu:

Frigidere sau camere frigorifice, paleţi, rafturi metalice sau din alte materiale lavabile şi uşor
igienizabile;

Un sistem propriu de asigurare a temperaturii şi umidităţii necesare păstrării produselor în condiţiile

specificate în prospect şi care să fie dotate cu dispozitive de monitorizare a condiţiilor create, cu
înregistrări arhivabile, de cel puţin două ori în 24 de ore;
Sisteme de protecţie împotriva rozătoarelor şi insectelor.
In cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie sa existe evidente scrise referitoare la:

a) data operaţiunilor efectuate, cantitatea de produse medicinale veterinare, de reagenţi şi

seturi de diagnostic de uz veterinar recepţionată şi livrată - fişe de magazie;

b) denumirea produselor, numele producătorului, ţara de origine;

c) modul de prezentare, forma farmaceutică, concentraţia substanţei active;

d) seria şi data expirării produsului;

e) înregistrarea zilnică, computerizată sau manuală, de cel puţin două ori pe zi, a temperaturii şi
umidităţii din spaţiul de depozitare, inclusiv din frigidere sau din camerele frigorifice;

f) expediţii, rechemări, returnări, reclamaţii;

g) igienizarea spaţiilor şi echipamentelor;

h) dovada eliminării produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic

de uz veterinar expirate, printr-o unitate specializată;

i) beneficiarii depozitului farmaceutic veterinar;

j) furnizorii de produse medicinale veterinare, de reagenţi şi seturi de diagnostic de uz veterinar

cu specificarea denumirii şi adreselor acestora;

k) spaţiile de depozitare.

În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie să existe următoarele documente:

a) certificatul de serie pentru produse medicinale veterinare, în copie;

b) autorizaţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor

de diagnostic de uz veterinar, în copie;

c) nomenclatorul produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz

veterinar, în format electronic, existent pe site-ul www.icbmv.ro;

d) autorizaţia de distribuţie a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic

de uz veterinar, în original;
e) registrul pentru reacţii adverse;

f) registrul pentru substanţe toxice;

g) registrul pentru evidenţa substanţelor stupefiante, psihotrope, precum şi a celor care conţin
substanţe aflate sub control naţional.

Documentele unei serii se pastreaza cel putin un an de la data de expirare a seriei respective.

În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie să fie desemnată o persoană cu studii de

specialitate, responsabilă de calitatea produselor medicinale veterinare/reagenţilor şi seturilor de
diagnostic de uz veterinar, care are următoarele responsabilităţi:

a. se asigură că toate produsele medicinale veterinare, reagenţii şi seturile de diagnostic

de uz veterinar procurate, depozitate şi distribuite, deţin autorizaţii de comercializare valide
şi sunt însoţite de documente care le atestă calitatea;

b. verifică etichetele, cantitatea, calitatea şi respectarea termenului de valabilitate a

produselor;

c. se asigură că produsele sunt depozitate în conformitate cu instrucţiunile

specifice de păstrare;
d. supraveghează şi controlează spaţiile de depozitare;

e. asigură instruirea personalului;

f. este responsabilă de depozitarea şi livrarea produselor medicinale veterinare,

reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar astfel încât să se respecte condiţiile
specificate în prospect;

g. păstrează documentaţia referitoare la mişcarea produselor şi se asigură că documentele

cuprind toate datele;

h. efectuează autoinspecţia depozitului farmaceutic veterinar pentru evaluarea

sistemului de asigurare a calităţii;

i. evaluează eficienţa măsurilor luate pentru efectuarea rechemărilor de pe

piaţă.
 In cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie luate urmatoarele
masuri:

a) verificarea autorizaţiilor de comercializare pentru produsele medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de

diagnostic de uz veterinar;

b) verificarea calităţii ambalajului, etichetării şi respectării termenului de

valabilitate a produselor;

c) asigurarea depozitării produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic

de uz veterinar în conformitate cu instrucţiunile specifice de păstrare;

d) autoinspecţia depozitului farmaceutic veterinar pentru evaluarea sistemului de asigurare a

calităţii.

În cadrul depozitului farmaceutic veterinar, în conformitate cu prevederile Normei sanitare

veterinare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor nr. 187/2007, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să existe un plan de
rechemare de pe piaţă a produselor medicinale veterinare necorespunzătoare sau suspectate de a fi
necorespunzătoare.

Operaţiile de rechemare trebuie să poată fi efectuate rapid şi în orice moment.

LEGISLAŢIE
• ORD. 64/2012 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind formularele de
prescripţie medicală cu regim special şi a normelor metodologice referitoare la utilizarea
acestora
• ORD. 86/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte condiţiile care
reglementează prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate
• ORD. 11/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte lista
utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale
• ORD. 4/2004 privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea
si utilizarea produselor medicinale veterinare si a altor produse de uz veterinar
• LEGE 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
• LEGE 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope
Normă sanitară veterinară privind formularele de prescipţie medicală cu regim special şi
normele metologice referitoare la utilizarea acestora
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 64 din 16 octombrie 2012 pentru aprobarea Normei sanitare
veterinare privind formularele de prescripţie medicală cu regim special şi a normelor
metodologice referitoare la utilizarea acestora.
Colegiul Medicilor Veterinari organizeaza tiparirea, distribuirea, inserierea si numerotarea:
formularelor de prescripţie medicală pentru eliberarea produselor medicinale veterinare
formularelor de prescripţie medicală cu timbru sec pentru eliberarea substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope de către farmaciile veterinare
Modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală
necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare
Modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală cu
timbru sec, necesar pentru eliberarea substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope de
către farmaciile veterinare
Farmaciile veterinare eliberează, pe bază de prescripţie medicală, numai acele produse
medicinale veterinare care sunt autorizate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar pentru a fi comercializate în România sau conform
Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie
2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea şi supravegherea
medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei Agenţii Europene pentru
Medicamente.
 Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz
Veterinar (ICPBMV) trebuie să:
• stabilească, pentru fiecare produs medicinal veterinar pentru care a emis autorizaţie de
comercializare pe teritoriul României, modul de eliberare a acestuia, respectiv dacă
produsul se eliberează pe baza prescripţiei medicale sau fără prescripţie medical;
• solicite înscrierea, în prospectul care însoţeşte produsul şi în sumarul caracteristicilor
produsului, a menţiunii privind eliberarea acestuia pe bază de prescripţie medicală şi să
verifice modul în care este respectată această cerinţă;
• să întocmească lista tuturor produselor medicinale veterinare care deţin autorizaţie de
comercializare pe teritoriul României şi se eliberează pe bază de prescripţie medicală şi
să o publice pe site-ul ICBMV;
• să întocmească lista tuturor produselor medicinale veterinare aflate în curs de reînnoire a
autorizaţiei, care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, şi să o publice pe site-ul
ICBMV;
• să actualizeze listele menţionate anterior în termen de 5 zile de la data emiterii
autorizaţiei de comercializare, respectiv de la data depunerii cererii de reînnoire a
autorizaţiei;
Produsele medicinale veterinare autorizate de către Agenţia Europeană a
Medicamentelor, prin procedura centralizată, vor fi publicate pe site-ul Institutului
pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, împreună cu
sumarul caracteristicilor acestor produse.
Prescrierea produselor medicinale veterinare se face de către medicii veterinari de liberă
practică din unităţile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară şi de
către medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicilor veterinare
universitare, pe formularul cu regim special. Pentru exploataţiile comerciale de animale,
prescripţiile medicale se eliberează numai de către medici veterinari din cadrul unităţilor
în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară.
Medicii veterinari care eliberează prescripţii medicale veterinare cu regim special
menţionează seria şi numărul acestora în registrul de consultaţii şi tratamente.
Medicii veterinari care prescriu produsele medicinale veterinare trebuie să utilizeze
parafa şi să deţină un atestat de liberă practică valabil.

Formularele de prescriptive medicala (retele) cu regim special se intocmesc in 3

exemplare:
• Formular alb – rămâne la farmacia veterinară
• Formular vernil – rămâne la propietarul animalului /
 explataţiei
• Formular roz – rămâne la medicul emitent / clinica
veterinară universitară / unitate în care s-a desfăşurat activitatea de asistenţă
medical- veterinară
Exemplarul de culoare vernil al formularului de prescripţie medicală veterinară se
păstrează de către proprietarul exploataţiei comerciale de animale timp de 5 ani şi se
ataşează fişei de magazie a produsului
Unitatile in care se desfasoara activitatile de asistenta medical-veterinara, precum si
clinicile veterinare universitare sunt obligate să păstreze exemplarul de culoare roz al
formularului de prescripţie medicală emisă, pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii lor.
Dacă nu pot fi trecute toate numerele de identificare ale animalelor supuse tratamentului
pe formularul de prescripţie medicală, la rubrica "Numărul/Numerele de identificare" se
completează cu menţiunea: "vezi registrul de consultaţii şi tratamente numărul
.........../data ............".
Utilizarea altor formulare în afara celor prevăzute în norma sanitară veterinară
pentru prescrierea produselor medicinale veterinare şi a substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope, precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a acestora
atrag răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor
vinovate.
Formularele de prescripţie medicală cu regim special sunt utilizate în mod obligatoriu de
medicii veterinari pentru prescrierea:
a) produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin
produse destinate consumului uman, inclusiv ecvideelor;
b) produselor medicinale veterinare pentru care medicul veterinar trebuie
să ia măsuri speciale în scopul evitării oricărui risc inutil faţă de:
• speciile-ţintă;
• persoana care administrează produsul medicinal veterinar;
• mediul înconjurător;
c) produselor medicinale veterinare destinate tratamentelor sau
proceselor patologice care necesită un diagnostic prealabil precis ori a căror
utilizare poate avea efecte ce împiedică sau interferează
cu măsurile ulterioare de diagnostic ori terapeutice;
d) produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de companie, cu
excepţia topicelor;
e) formulelor magistrale şi oficinale, în cazul administrării la animale de la care se obţin
produse destinate consumului uman
 Produsele veterinare medicinale care se administrează
animalelor trebuie prescrise numai după
examinarea clinică a animalului de medicul
veterinar de liberă practică sau de medicii
veterinari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul
clinicilor veterinare universitare.

Medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în

cadrul unităţilor
farmaceutice veterinare nu pot emite prescripţii
medicale veterinare.
În cazul produselor medicinale veterinare eliberate
numai pe bază de prescripţie, medicul veterinar
este obligat să prescrie cantitatea necesară pentru
efectuarea completă a tratamentului în cauză.
În cazul produselor medicinale veterinare care se
administrează animalelor de la care se obţin
produse destinate consumului uman, inclusiv
ecvidee, medicul veterinar este obligat să înscrie în
prescripţia medicală perioada de aşteptare ce
trebuie respectată până la obţinerea produselor de
la animalele supuse tratamentului, în conformitate
cu prospectul produsului medicinal veterinar
prescris şi utilizat.

Normă sanitară veterinară care stabileşte condiţiile

care reglementează prepararea, introducerea pe
piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate

ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 86 din 16 octombrie 2013

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
care stabileşte condiţiile care reglementează
prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea
furajelor medicamentate

Definirea unor termeni:

a) premix pentru furaje medicamentate - orice produs medicinal veterinar preparate
pentru fabricarea ulterioară a furajelor medicamentate
b) distribuitor autorizat - distribuitor care deţine autorizaţie de distribuţie a produselor
medicinale veterinare, emisă de autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor competentă;
c) farmacie veterinară - unitatea sanitară veterinară care deţine şi comercializează produse
medicinale veterinare, produse de igienă şi cosmetice de uz veterinar, instrumentar,
produse din plante medicinale, furaje combinate, furaje medicamentate, furaje
complementare şi alte produse destinate animalelor, cu respectarea prevederilor legale în
vigoare;
 d) introducerea pe piaţă - deţinerea, pe teritoriul Comunităţii, în vederea vânzării sau
cedării sub orice altă formă către un terţ, fie că este destinată evaluării, vânzării efective
ori cedării.
Medicul veterinar poate să dispună producerea de furaje medicamentate din mai multe
premixuri pentru furaje medicamentate, autorizate, sub responsabilitatea şi prescripţia sa, cu
condiţia să nu existe niciun produs medicinal veterinar autorizat, sub formă de premix,
pentru tratamentul bolii sau pentru specia respectivă.
Utilizarea şi administrarea în amestec cu furajele a produselor medicinale veterinare care
nu sunt autorizate ca premixuri pentru furaje medicamentate este interzisă.
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar
întocmeşte şi actualizează permanent lista premixurilor autorizate pentru furaje medicamentate
şi publică această listă pe pagina de internet a institutului.
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, autorizează producerea de furaje medicamentate numai în următoarele
condiţii specifice:
a) producătorul deţine spaţii, echipament tehnic, facilităţi de depozitare şi
de inspecţie adecvate;
b) unitatea de producere a furajelor medicamentate are încadrat personal cu cunoştinţe şi
calificări în domeniul tehnologiei amestecului;
c) producătorul se asigură că sunt utilizate numai furaje sau combinaţii ale acestora, care
sunt conforme cu prevederile legislative ale Uniunii Europene privind furajele;
d) la fabricarea furajului medicamentat se utilizează doar furaje care, în combinaţie cu
premixul autorizat pentru furaje medicamentate, produc un amestec omogen şi stabil;
e) doza zilnică a produsului medicinal veterinar este conţinută într-o cantitate de furaj
echivalentă cu cel puţin jumătate din raţia zilnică de hrană pentru animalele tratate sau,
în cazul rumegătoarelor, corespunde cu cel puţin jumătate din necesarul zilnic de
suplimente nonminerale din raţie;
f) producătorul furajului medicamentat se asigură că
1. premixul medicamentat autorizat este utilizat în timpul procesului de producţie, în
conformitate cu condiţiile stabilite în momentul acordării autorizaţiei de
comercializare;
2. nu există posibilitatea interacţiunii nedorite între produsele medicinale veterinare,
aditivi furajeri şi furaje;
3. furajele medicamentate se păstrează pe perioada prevăzută, conform termenului de
valabilitate;
 4. furajele care urmează să fie utilizate pentru producerea
furajelor medicamentate nu conţin acelaşi antibiotic sau acelasi
coccidiostatic/histomonostatic cu cele utilizate ca substanţă activă în premixul
medicamentat;

Furajele medicamentate pot fi introduse pe piaţă numai în ambalaje sau în containere

închise şi sigilate, astfel încât, la deschiderea acestora, modul de închidere şi sigiliul să
se deterioreze şi să nu poată fi refolosite.
În cazul în care se utilizează autocisterne sau containere similare, pentru a introduce pe
piaţă furaje medicamentate, acestea trebuie să fie curăţate, spălate şi dezinfectate înainte
de orice reutilizare, pentru a preveni orice interacţiune ori contaminare ulterioară
nedorită.
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că
furajele medicamentate sunt puse în circulaţie numai dacă etichetarea este conformă
prevederilor în vigoare ale Uniunii Europene.
Ambalajele sau containerele trebuie marcate în mod clar cu textul "FURAJE
MEDICAMENTATE".
Atunci când sunt utilizate autocisterne sau containere similare pentru a introduce pe piaţă
furaje medicamentate, este suficient ca informaţiile să fie menţionate într-un document
care însoţeşte transportul de furaje medicamentate, emis de persoana responsabilă cu
etichetarea sau de producător.
Furajele medicamentate pot fi produse, deţinute, introduse pe piaţă sau utilizate numai
dacă respectă prevederile prezentei norme sanitare veterinare.
Furajele medicamentate care se administrează animalelor destinate producţiei de
alimente trebuie prescrise numai după examinarea clinică a animalelor de către medicul
veterinar.
Medicii veterinari de liberă practică, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor
farmaceutice veterinare, nu pot prescrie reţete pentru furajele medicamentate.
Furajele medicamentate sunt furnizate crescătorilor sau deţinătorilor de animale numai
pe bază de reţetă, în următoarele condiţii:
a) reţeta este întocmită pe un formular care conţine menţiunile
prezente în normă
b) reţetele se întocmesc în 3 exemplare:
• exemplarul original rămâne la unitatea de la care s-a procurat furajul medicamentat,
• al doilea exemplar rămânela crescătorul sau deţinătorul de
animale
• al treilea exemplar rămâne la medicul veterinar de liberă practică
care a prescris reţeta;
originalul şi copiile trebuie să fie păstrate timp de 3 ani de la data
eliberării;
c) furajele medicamentate nu pot fi utilizate decât pentru un singur tratament complet, în
baza aceleiaşi reţete; reţeta poate fi utilizată în termen de 10 zile lucrătoare de la
data emiterii;
d) reţeta prescrisă de către medicul veterinar de liberă practică poate fi
utilizată numai pentru animalele consultate de acesta şi pentru care a fost prescrisă reţeta;
în vederea emiterii reţetei, medicul veterinar de liberă practică se asigură că:
1. utilizarea acestei medicaţii este justificată, sub aspect medical veterinar, pentru speciile
în cauză, şi că administrarea produsului medicinal veterinar nu este incompatibilă cu un
tratament sau o utilizare anterioară;
2. nu există contraindicaţii sau interacţiuni în cazul utilizării mai multor premixuri pentru
furaje medicamentate;
e) medicul veterinar de liberă practică este obligat:
1. să prescrie reţeta pentru furaje medicamentate numai pentru cantităţile care sunt necesare
scopului tratamentului
2. să se asigure că furajele medicamentate şi furajele utilizate, în mod curent, pentru a hrăni
animalele, nu conţin acelaşi antibiotic sau acelaşi coccidiostatic/histomonostatic ca şi
substanţă farmacologic activă;
3. să specifice, în reţetă, timpul de aşteptare ce trebuie respectat până la obţinerea
produselor alimentare de la animalele supuse tratamentului, în conformitate cu
prospectul produsului medicinal veterinar/produselor medicinale veterinare

Dacă furajele medicamentate sunt administrate animalelor ale căror produse, carne sau
organe obţinute de la acestea sunt destinate pentru consum uman, crescătorii ori deţinătorii
animalelor în cauză se asigură că animalele tratate nu sunt tăiate pentru a fi date în consum
înainte de sfârşitul perioadei de aşteptare şi că produsele obţinute de la animalul tratat,
înainte de sfârşitul acestei perioade de aşteptare, nu sunt destinate consumului uman.
Intreaga responsabilitate pentru organizarea tiparirii, inserierii, numerotării, distribuirii
şi controlul utilizării reţetelor pentru eliberarea furajelor medicamentate
revine Colegiului Medicilor Veterinari.

Reţetele se tipăresc în 3 culori:

• Alb – originalul, rămâne la unitatea comercială de la care s-a procurat furajul
medicamentat / fabricant / distribuitor / farmacie veterinară;
• Vernil – rămâne la crescătorul sau deţinătorul de animale;
• Roz - rămân la medicul veterinar care a prescris reţeta.

Furajele medicamentate pentru tratamentul animalelor nu trebuie

să fie eliberate în cantităţi mai mari decât necesarul pentru o lună.
Distribuitorii autorizaţi/farmaciile veterinare eliberează furaje medicamentate în cantităţi
mici, preambalate, gata pentru utilizare şi preparate în conformitate cu cerinţele prezentei
norme sanitare veterinare, pe bază de reţetă.
Distribuitorul autorizat/Farmacia veterinară care distribuie/comercializează furajele
medicamentate trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a) să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi producătorul, în ceea ce priveşte păstrarea
registrelor şi depozitarea, transportul şi eliberarea produselor în cauză;
b) să se supună verificărilor speciale în acest scop, sub supravegherea autorităţii sanitar
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor competente;
c) să livreze numai furaje medicamentate ambalate sau preambalate, gata pentru a fi
utilizate de către crescătorii ori deţinătorii de animale, care au înscrise, pe ambalaj sau pe
container, instrucţiuni pentru utilizarea furajului medicamentat, precum şi timpul de
aşteptare.
Normă sanitară veterinară care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele
destinate unor scopuri nutriţionale speciale
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 11 din 31 ianuarie 2013 pentru aprobarea Normei sanitare
veterinare care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor
scopuri nutriţionale speciale
Furajele destinate unor scopurinutriţionale speciale pot fi:
 • comercializate cu ridicata de către depozitele farmaceutice veterinare şi depozitele de
furaje, depozitele de hrană pentru animalele de companie
• comercializate cu amănuntul de către farmaciile şi punctele
farmaceutice veterinare, doar în ambalaje originale, în baza unei recomandări
scrise a unui medic veterinar de liberă practică organizat conform legii, sau utilizate de
către unităţile de asistenţă medicală veterinară în cadrul prestării de servicii medicale
veterinare.
• De verificat Lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri
nutriţionale speciale a Ord. 11/ 2013 !
• Normă sanitară veterinară privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul,
comercializarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz
veterinar
• ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 4 din 30 aprilie 2004 privind producerea, prelucrarea,
depozitarea, transportul, comercilizarea şi utilizarea produselor medicinale
veterinare şi a altor produse de uz veterinar
Definirea unor termeni
LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri
Definirea unor termeni:
a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi
în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege;
 b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin
asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;
c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;
d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea
drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV;
f) inhalanţi chimici toxici - substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii;
g) consum ilicit de droguri- consumul de droguriaflate sub
control naţional, fără prescripţie medicală;
h) toxicoman - persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de
consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de
Ministerul Sănătăţii; cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală - măsurile ce pot fi
luate pentru înlăturarea dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri;
j) livrarea supravegheată - metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu
autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei
pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de
substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor
infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi;
k) investigatori acoperiţi - poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea
procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi
identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală,
atribuită pentru o perioadă determinată.
• Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,
trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi
interzicerea unor drepturi.
• Dacă faptele prevăzute au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea
de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
• Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc,
fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
• Dacă faptele prevăzute privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15
la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
 • Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea,
transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
• Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui
alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea
consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
• Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie
necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
• Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
• Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug. Păstrarea de contraprobe este
obligatorie.
• Sunt exceptate de la distrugere:
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti, după
avizul prealabil al Direcţiei farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii;
b) plantele şi substanţele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie, în funcţie
de natura acestora, care au fost remise unui agent economic public sau privat, autorizat
să le utilizeze ori să le exporte;
c) unele cantităţi corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic şi de cercetare
ştiinţifică sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a
drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de
către o comisie specială.
LEGE nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope

Definirea unor termeni:

a) prescripţie medicală - document scris, semnat şi parafat de un medic care
recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat şi care autorizează eliberarea de
către farmacist a unei cantităţi determinate de medicamente aflate sub controlul legislaţiei
naţionale în domeniu;
 b) substanţă psihotropă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia
asupra substanţelor psihotrope;
c) substanţă stupefiantă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia
unică din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin
Protocolul din 1972;
d) transport - operaţiune de deplasare a unor bunuri dintr-un loc în altul sau, după caz,
cantitatea de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
prevăzute în tabelele I, II şi III din anexă, autorizată pentru o singură operaţiune de
transport;
e) transportator - persoana fizică sau juridică autorizată în scopul efectuării
transportului;
f) uz medical - utilizarea pe bază de prescripţie medicală licită a medicamentelor aflate sub
controlul legislaţiei naţionale;
g) plante - plantele care conin substanţe stupefiante sau psihotrope, originare din România
ori procurate din import;
h) preparat - o soluţie sau un amestec, oricare ar fi starea sa fizică, conţinând una ori mai
multe substanţe stupefiante sau psihotrope; acest termen desemnează, de asemenea, una
sau mai multe substanţe stupefiante sau psihotrope divizate în unităţi de administrare;
a) fabricare - toate operaţiile, altele decât producţia, care permit obţinerea de substanţe
stupefiante sau psihotrope, inclusiv purificarea şi transformarea substanţelor stupefiante
ori psihotrope în alte substanţe stupefiante sau
psihotrope; acest termen cuprinde, de asemenea, fabricarea preparatelor, altele decât cele care
sunt efectuate pe bază de prescripţie medicală într-o farmacie;
b) producere - operaţia care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului şi
a răşinii de canabis din plantele care le produc;
c) producător - persoana fizică sau juridică ce realizează operaţii de producţie ori fabricaţie;
d) canabis - vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptând seminţele sau
frunzele care nu sunt însoţite de vârfurile ramurilor, a cărui răşină nu a fost extrasă,
oricare ar fi întrebuinţarea acestuia;
e) planta canabis - toate speciile din genul Canabis;
f) opiu brut - latexul îngroşat prin deshidratare parţială recoltat în urma incizării capsulelor
verzi;
g) mac opiaceu - specia Papaver somniferum;
 h) pai sau tulpină de mac - toate părţile aeriene ale plantei, cu excepţia seminţelor macului
opiaceu, după cosire;
i) concentrat de pai sau tulpină de mac - materie obţinută când tulpina de mac a suferit un
tratament în vederea concentrării alcaloizilor care intră în compoziţia acesteia.
Toate plantele si substantele ce sunt prevazute in conventiile internaţionale, la care România este
parte, ca stupefiante sau psihotrope, precum şi preparatele lor, ce pot fi periculoase pentru
sănătatea populaţiei, din cauza efectelor pe care abuzul acestora le poate produce, sunt
prevăzute în tabelele I, II şi III.
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea,
oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe
teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul I sunt
interzise.
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul şi distribuţia, transportul, deţinerea,
oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe
teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din
anexă sunt permise numai în condţiile prevăzute de prezenta lege
TABELUL I - PLANTE, SUBSTANŢE SI PREPARATE CU SUBSTANTE PSIHOTROPE SI
STUPEFIANTE INTERZISE
STUPEFIANTE
Acetorfină Heroină
Acetil-alfa-metilfentanil 3- metilfentanil
Alfa-metilfentanil 3- metiltiofentanil
Alfa-metiltiofentanil MPPP
Beta-hidroxifentanil Para-fluorofentanil
Beta-hidroxi-metil-3-fentanil PEPAP
Cetobemidonă Tiofentanil
Dezomorfină
Etorfină

PSIHOTROPE
Brolamfetamină Mescalină
Catinonă Metcatinonă
2C-B Metil-4aminorex
2C-I MMDA
2C-T-7 4-MTA
DET Parahexil
DMA PMA
DMHP PMMA
DMT Psilocină, psilotsin
DOET Psilocibină
 Eticiclidină Roliciclidină
Etriptamină STP, DOM
N-hidroxi MDA Tenamfetamină
(+)-LYSERGIDE Tenociclidină
N-etil MDA, MDE Tetrahidrocanabinol, izomerii şi
MDMA variantele lor stereochimice
TMA

Sunt supuse aceloraşi reguli şi:

a. izomerii acestor substanţe, cu excepţia cazului în care sunt menţionaţi expres numai
anumiţi izomeri, în toate cazurile în care asemenea izomeri pot exista, conform formulei
chimice corespunzătoare a substanţei în cauză;
b. eterii şi esterii acestor substanţe, în cazurile în care pot exista;
c. sărurile acestor substanţe, inclusiv cele ale eterilor, esterilor şi izomerilor, în toate
cazurile în care pot exista.

TABELUL II
PLANTE, SUBSTANTE SI PREPARATE CE CONTIN SUBSTANTE STUPEFIANTE SI
PSIHOTROPE CARE PREZINTA INTERES IN MEDICINA, SUPUSE UNUI CONTROL STRICT

STUPEFIANTE

Acetil- Clonitazenă Dimetiltiambutenă Fenomorfan Metildihidromorfi Oxicodon

dihidrocodeină* nă N-oximorfină
Acetilmetadol Coca, frunze de Dioxafetilbutirat Fenoperidină
Alfentanil Metopon Oximorfon
Cocaină Difenoxilat Fentanil
Allilprodină
Moramidă Petidină
Alfacetilmetadol Codeină* Dihidrocodeină* Folcodin*
Alfameprodină Codoximă Morferidină Petidină
Alfametadol Dipipanonă Furetidină
Alfaprodină Concentrat de pai de Morfină Piminodină
Anileridină mac Drotebanol Hidrocodon
Benzetidină Metobromidă Piritramidă
Dextromoramidă Ecgonină, esterii şi Hidromorfinol
Benzilmorfină derivatii care se pot Morfină N-oxid Proheptazină
Dextropropoxifen* transforma în ecgonină Hidromorfonă
Betacetilmetadol Myrofină Properidină
şi cocaine Hidroxipetidină
Diampromidă
Betameprodină Nicocodină* Propiram*
Etilmetiltiambutenă Izometadon
Dietiltiambutenă
Betametadol Nicodicodină* Racemetorfan
Etilmorfină* Levometorfan
Difenoxin
Betaprodină Nicomorfină Racemoramidă
Etonitazen Levomoramid
Dihidromorfină
Bezitramidă Noracimetadol Racemorfan
Etoxeridin Levofenacilmorfan
Dimenoxadol
Butirat de dioxafetil Dimepheptanol Fenadoxonă Levorfanol Norcodeină* Remifentanil

Cannabis, rezină de Fenampromidă Metazocin Norlevorfanol Sufentanil

canabis, extracte şi
tincturi de cannabis Fenazocin Metadonă Normetadonă Tebaconă

Metadonă Normorfină Tebaină

Metildezorfină
Norpipanon Tilidină

Opium Trimeperidina

PSIHOTROPE

Amfetamină Metacvalon
Dexamfetamină Metilfenidat
Dronabinol Fenciclidină
Fenetilină Fenmetrazină
Levamfetamină Racemat de metamfetamină
Levometamfetamină Secobarbital
Meclocvalon Zipeprol
Metamfetamină

TABELUL III
PLANTE, SUBSTANTE SI PREPARATE CE CONTIN SUBSTANTE STUPEFIANTE SI
PSIHOTROPE CARE PREZINTA INTERES IN MEDICINA, SUPUSE CONTROLULUI
STUPEFIANTE PSIHOTROPE

Acetil- Allobarbital Ciclobarbital Flunitrazepam Mefenorex Pemolină

dihidrocodeină
Alprazolam Clordiazepoxid Flurazepam Meprobamat Pentazocin
Codeină
Amfepramon Clobazam GHB Mezocarb Pinazepam
Dihidrocodeină
Aminorex Clonazepam Glutetimidă Metilfeno-barbital Pipradol
Etilmorfină
Amobarbital Clorazepat Halazepam Metiprilon Prazepam
Nicocodină
Barbital Clotiazepam Haloxazolam Midazolam Pirovaleron
Nicodicodină
Benzfetamină Cloxazolam Ketazolam Nimetazepam Secbutabarbital
Norcodeină
Bromazepam Delorazepam Lefetamină Nitrazepam Temazepam
Folcodin Brotizolam Diazepam Loflazepat de etil Nordazepam Tetrazepam

Buprenorfină Estazolam Loprazolam Oxazepam Triazolam

Butalbital Etclorvynol Lorazepam Oxazolam Vinilbital

Butobarbital Etinamat Lormetazepam Pentobarbital Zolpidem

Catina* Etilamfetamină Mazindol

Camazepam Fludiazepam
Medazepam
MATERII PRIME FARMACEUTICE

SUBSTANŢE AUXILIARE

CONSERVAREA ŞI STABILITATEA MEDICAMENTELOR

Materiile prime farmaceutice, în funcţie de rolul pe care îl au la realizarea produsului finit (a

medicamentului, a formei farmaceutice) sunt clasificate în trei mari grupe:

• Substanţe medicamentoase;

• Substanţe auxiliare;

Materiale de condiţionare.

Substanţele medicamentoase

Sunt principii active, materii prime farmaceutice naturale (de origine vegetală, animală, minerală sau
microbiologică) de semisinteză sau de sinteză, care prezintă proprietăţi preventive, de diagnostic sau
curative faţă de stările morbide la animale şi om, care se utilizează pentru obţinerea de medicamente
sub forma preparatelor (formulelor) farmaceutice, cu sau fără ajutorul substanţelor auxiliare şi al
materialelor de condiţionare.

Dintre substanţele medicamentoase unitare se pot aminti: acidul acetilsalicilic, clorhidratul de

papaverină, codeina, cofeina etc.

SUBSTANŢE AUXILIARE UTILIZATE LA FABRICAREA MEDICAMENTELOR

Substanţele auxiliare sunt materii prime farmaceutice, inerte din punct de vedere
farmacologic, care intră în compoziţia unui medicament, în proporţie diferită de cea a substanţei active.

Pot fi de origine:

• naturală,

• de semisinteză,

• de sinteză.

Rolul substanţelor auxiliare:

- sunt destinate aducerii substantei medicamentoase intr-o forma farmaceutica apta

pentru a fi administrata pacientului, avand rolul de a transporta medicamentul pana la
locul de actiune
Lachamann L. (1986) dă o definiţie foarte concisă: „excipient este tot ceea ce nu este considerat ca
principiu activ”.

Substanţele auxiliare înscrise în farmacopee

corespund:
 - fie unei entităţi chimice definite: apă distilată, alcool, glicerol, amidon, lactoză,
carboximetilceluloză, polividonă, etc.;

- fie unui amestec mai mult sau mai puţin complex : lanolină, vaselină, ceară, etc.

Substanţele auxiliare utilizate la fabricarea medicamentelor sunt foarte numeroase; pentru ele se
utilizează frecvent următorii termeni:

Solvent, vehicul, excipient => Constituie partea esenţială în realizarea formei farmaceutice (în general,
fără acestea nu se poate obţine forma farmaceutică)

Adjuvant, aditiv => Asigură unele calităţi ale formei farmaceutice şi intervin în prevenirea degradării
acesteia

Solvent

(lat. solvo,-ere = a desface, a elibera)

• sinonime: dizolvant, vehicul, fază dispersantă, mediu de dispersie.

• Este o substanţă auxiliară lichidă, utilizată la prepararea formelor farmaceutice lichide, în care
substanţa medicamentoasă este dispersată molecular (dizolvată), formând împreună un sistem
dispers omogen, monofazic, numit soluţie.

• Solventul are rolul de a transporta substanţa medicamentoasă la locul de absorbţie în

organism. Ex: apa, alcoolul, glicerolul, uleiul de floarea soarelui, polietilenglicolii lichizi,
propilenglicolul, etc.

Vehicul

(lat. vehiculum,- i = vehicul, mijloc de transport)

- Sinonim: dizolvant, mediu de dispersie, faza dispersanta

- Este o substanţă auxiliară lichidă, utilizată pentru prepararea formelor farmaceutice
lichide, în care substanţa medicamentoasă este dispersată omogen sau eterogen:
dizolvare totală, dizolvare coloidală, dizolvare extractivă, emulsionare, suspendare,
formând împreună fie un sistem dispers omogen, fie un sistem dispers eterogen.
- Vehiculul, ca şi solventul, are rolul de a transporta
- substanţa activă la locul de absorbţie în organism.
- Vehiculele includ o categorie mai largă decât solvenţii, ex: apa, alcoolul, glicerolul,
uleiurile vegetale, ape aromatice, siropuri, mucilagii, soluţii extractive apoase, soluţii
medicamentoase.
Excipient

(lat excipio, - ere = a primi)

• Excipientul primeşte substanţa medicamentoasă.

• Ca şi solvenţii şi vehiculele, excipienţii sunt substanţe auxiliare care se utilizează în proporţii

mari la prepararea formelor farmaceutice semisolide şi solide, cu rolul de a dilua substanţa, de
a permite transformarea acesteia într-o formă farmaceutică.
• Spre deosebire de solvenţi şi vehicule, care sunt numai lichide,

excipienţii pot exista sub cele trei stări de agregare:

 lichizi: apa, uleiul de parafină, etc.;

 semisolizi: vaselina, lanolina, etc.;
 solizi: gelatina, ceara, lactoza, etc.
 În general, termenul de excipient este rezervat pentru substanţele auxiliare care se
utilizează la prepararea formelor farmaceutice semisolide şi solide: unguente,
supozitoare, pulberi, comprimate, etc.

Adjuvant

(lat. adjuvo, - are = a da ajutor, a fi folositor)

• este o substanţă auxiliară care se adaugă la un amestec de substanţe medicamentoase pentru:

 a facilita procesul tehnologic;

 a înlesni administrarea medicamentului;
 a ajuta medicamentul să-şi exercite acţiunea la locul de aplicare.
 Acest termen este asemănător cu cel de aditiv.
• Spre deosebire de excipient, adjuvantul nu constituie masa principală a unui medicament, dar
se utilizează în cantităţi relativ mari.

• Ex: agenţi solubilizanţi, dispersanţi, diluanţi, dezagreganţi, lubrifianţi.

Aditiv

(fr. aditif = adăugat )

• este o substanţă auxiliară utilizată în cantităţi mici la prepararea unui medicament, în scopul
ameliorării proprietăţilor sau obţinerii unei noi calităţi:

 asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice;

 modificarea proprietăţilor organoleptice: miros, gust, culoare.
 Ex: coloranţi, edulcoranţi, aromatizanţi, conservanţi, antioxidanţi, etc.
• O distincţie netă între adjuvant şi aditiv este dificil de stabilit.

Substanţele auxiliare trebuie să prezinte:

• inerţie faţă de substanţa medicamentoasă: nu trebuie să inhibe sau să amplifice activitatea

acesteia (decât în cazul în care se urmăreşte acest scop). Există unii excipienţi care reţin
substanţele active şi le cedează greu sau deloc la locul de aplicare sau administrare, de aceea
 înlocuirea unuia cu altul se efectuează numai după studii aprofundate. Reglementările actuale
prevăd înscrierea şi a excipienţilor pe eticheta medicamentului;

• inerţie faţă de recipientul de condiţionare primară; substanţele auxiliare nu trebuie să

reacţioneze şi să deterioreze materialele din care sunt confecţionate recipientele, mai ales în
cazul preparatelor lichide şi semisolide, sau să fie absorbite de acestea;

• inerţie faţă de organism: inocuitate, lipsă de toxicitate. Această cerinţă este obligatorie pentru
noii excipienţi propuşi la prepararea medicamentelor.

Pentru excipienţii de uz farmaceutic, se impun exigenţe sporite, conforme cu normele de calitate în

vigoare, farmacopei, standarde, privind:

• puritatea chimică;

• inocuitate (lipsa de toxicitate);

• stabilitate.

Fiecare substanţă auxiliară este definită de:

• caractere fizico-chimice, care sunt descrise în monografiile de excipienţi, înscrise în

farmacopee;

• caractere tehnologice, care sunt fixate de fabricant, stabilind şi limitele de acceptare.

Printre cele mai importante funcţii ale substanţelor auxiliare, pot fi enumerate:

• realizarea formei farmaceutice;

• divizarea dozei de substanţă medicamentoasă;

• asigurarea stabilităţii medicamentului, pe perioada fixată prin termenul de valabilitate;

eliberarea medicamentului în formă controlată.

Progresele farmacocineticii, cât şi realizarea unui confort la administrarea unui medicament, au pus
problema eliberării controlate a unor substanţe active, pentru:

• ameliorarea inocuităţii substanţelor cu indice terapeutic mic;

• reducerea efectelor secundare;

• reducerea numărului de doze;

• ameliorarea biodisponibilităţii substanţelor medicamentoase;

• modificarea solubilităţii;

• chelatarea sau includerea în structuri a căror solubilitate este modificată;

• utilizarea unor substanţe tampon care creează un micro-pH local, diferit de cel al mediului
ambiant;
• modificarea parametrilor de difuziune: agenţi dezagreganţi, substanţe cu efect osmotic;

• utilizarea unor schimbări de stare, în funcţie de condiţiile locale ca: pH – gastrorezistenţa,

promotori ai absorbţiei – sisteme terapeutice transdermice;

• menţinerea medicamentului prelungită într-un loc particular;

• utilizarea de surse de energie extrinseci – sisteme transdermice, micropompe implantabile;

• acoperirea receptorilor naturali-anticorpi monoclonali, lipozomi acoperiţi.

CONSERVAREA ŞI STABILITATEA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE

MEDICAMENTELE CA FORME FARMACEUTICE

• Tehnica farmaceutică este ştiinţa care se ocupă cu studiul noţiunilor teoretice şi practice
necesare realizării formelor farmaceutice şi cu evaluarea biofarmaceutică a medicamentului.

• Medicament sau agent terapeutic este orice substanţă sau orice amestec de substanţe folosite
pentru vindecarea, ameliorarea sau prevenirea bolilor sau pentru diagnosticarea
unor stări patologice.

• O substanţă cu efect terapeutic, substanţă medicamentoasă devine medicament numai

după prelucrarea sa într-o formă farmaceutică.

• Formele farmaceutice sunt mijloace prin care molecule de substanţă medicamentoasă sunt
eliberate şi ajung la locul de acţiune din organism.

În crearea unui medicament sunt implicaţi numeroşi factori:

• Natura substanţei medicamentoase;

• Calea de administrare;

• Forma farmaceutică în care substanţa activă urmează a fi prelucrată;

• Substanţe auxiliare necesare realizării acestei forme;

• Viteza de acţiune dorită;

• Modul de condiţionare

• Conservarea medicamentului si stabilirea probelor de control adaptate fiecarei forme

farmaceutice

• numeroase medicamente se găsesc în echilibru nativ, dar se degradează pe măsura cedării

energiei libere, stare în care valoarea terapeutică este scăzută, chiar nulă; deci, stabilitatea
medicamentului este limitată.
• instabilitatea preparatelor farmaceutice poate fi definită ca o degradare a substanţelor
medicamentoase sau a celor auxiliare care constituie medicamentul.

• pentru substanţele farmaceutice, produsele vegetale şi preparatele farmaceutice oficinale,

condiţiile de conservare sunt specificate în monografiile acestora, în cadrul capitolului
„Conservare”.

• perioada pe parcursul căreia un medicament este stabil (corespunde cerinţelor stabilite oficial)
se numeşte durată (perioadă) de valabilitate;

• data limită până la care medicamentul respectiv se

• poate utiliza este denumită termen de valabilitate.

PRODUSUL DURATA DE
FARMACEUTIC VALABILITATE

Infuzii, decocturi 1-3 zile

Preparate magistrale 7-14 zile

Preparate oficinale 3-6 luni

Produse tipizate 1-5 ani

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONSERVAREA ŞI STABILITATEA SUBSTANŢELOR

MEDICAMENTOASE

INTERNI SI EXTERNI

FACTORI INTERNI

- sunt reprezentaţi de interacţiunile

care se pot stabili între substanţele active din medicament sau între substanţele active şi excipienţi;

- transformările care pot apărea sunt adesea nevizibile macroscopic şi pot fi:

 modificări fizice
 modificări chimice

 modificări microbiologice

• Modificări fizice

- ale stării de agregare (lichefierea pulberilor);

- ce vizează gradul de dispersie (desfacerea emulsiilor);

- cedarea apei de cristalizare;

- modificarea rezistenţei mecanice (la

formele solide).

• Modificări chimice

- oxidarea – mai ales în cazul aldehidelor, acizilor

nesaturaţi;

- hidroliza – la esteri, amide, eteri halogenaţi;

- polimerizarea – în cazul aldehidelor şi antibioticelor polipeptidice;

- racemizarea – la medicamentele cu activitate optică

(hiosciamina, adrenalina, pilocarpina).

• Modificări microbiologice

- se întâlnesc consecutiv acţiunii microorganismelor prezente în produsul farmaceutic respectiv;

- apar în cazul medicamentelor care nu au fost sterilizate, nu au fost preparate din substanţe
sterile sau nu au fost preparate aseptic.

FACTORI EXTERNI

1. LUMINA
- sub influenţa luminii unele substanţe pot suferi reacţii de descompunere cunoscute sub
numele de reacţii fotochimice

- ex. bromoformul, cloroformul, apa oxigenată, fenolul, azotatul de argint, adrenalina,

apomorfina, arecolina, unele vitamine, etc.

- uneori, aceste reacţii se evidenţiază prin apariţia unor

modificări de culoare:

• azotatul de argint - din cristale incolore devine negru-

 cenuşiu;

• adrenalina – din incoloră devine roz;

• apomorfina – din incoloră virează în verde, etc.

- unele modificări sunt însă nedetectabile macroscopic;

în aceste cazuri se pot produce intoxicaţii grave.

2. TEMPERATURA
TEMPERATURA RIDICATĂ

- influenţează în general negativ stabilitatea medicamentelor, în principal prin mărirea vitezei de

reacţie, urmândimplicit degradarea medicamentelor;

- temperatura ridicată poate conduce la:

• Evaporarea unor solvenţi sau a apei de cristalizare;

• Volatilizarea substanţelor care posedă această proprietate (alcooli, eter, cloroform, amoniac,
uleiuri eterice, mentol, etc.);

• Uscarea părţilor aeriene ale drogurilor vegetale care poate

duce la fărâmiţare şi la evaporarea principiilor active volatile;

• Înmuierea şi topirea excipienţilor formelor farmaceutice moi;

• Inactivarea vaccinurilor şi serurilor.

TEMPERATURA SCĂZUTĂ – poate produce:

 Îngheţarea soluţiilor apoase diluate urmată de recipientelor din sticlă;

 Cristalizarea – în cazul soluţiilor concentrate şi saturate;

 Sedimentarea extractelor alcoolice şi a tincturilor;

 Polimerizarea (ex. formol);

 Inactivarea serurilor şi vaccinurilor.

3. UMIDITATEA
UMIDITATEA CRESCUTĂ afectează în special formele farmaceutice solide prin:

 Umezirea şi lichefierea acestora;

 Hidratarea substanţelor anhidre;

 Modificarea conservabilităţii (unele produse, în prezenţa

unei umidităţi crescute, sunt invadate de microorganisme,

mai ales de mucegaiuri).

UMIDITATEA SCĂZUTĂ (USCĂCIUNEA) poate

produce:

 Pierderea apei de cristalizare;

 Evaporarea unor solvenţi din soluţii;

 Fărâmiţarea drogurilor vegetale.

4. COMPONENTELE AERULUI
OXIGENUL

– poate provoca reacţii de:

 Oxidare – în cazul unor vitamine, fenolilor, aldehidelor, cetonelor, etc.;

 Polimerizare şi rezinificare – în cazul uleiurilor volatile;

 Râncezire (peroxidare) – în cazul grăsimilor;

 Inactivare a unor substanţe medicamentoase sensibile

(închiderea recipientelor se face în atmosferă de azot sau

dioxid de carbon).

DIOXIDUL DE CARBON

poate produce:

 Carbonatarea unor medicamente în prezenţa umidităţii (oxid de

calciu, oxid de magneziu, oxid de zinc, etc.);

 Acidifierea apei distilate;

 Descompunerea unor substanţe (ex. cianură de poatsiu).

• ALTE GAZE COMPONENTE ALE AERULUI (AMONIAC, HIDROGEN, METAN, CLOR, HIDROGEN
SULFURAT) – pot produce modificări în funcţie de concentraţie, de gradul de expunere şi de
sensibilitatea medicamentelor la acţiunea lor.

5. AGENŢII BIOLOGICI
• procesele de fermentaţie bacteriană se întâlnesc în special în cazul substanţelor cu conţinut
glucidic sau protidic ridicat;

• mucegăirea este foarte des întâlnită în cazul drogurilor vegetale;

• insectele şi rozătoarele deteriorează în special ambalajele de carton sau plastic.

MIJLOACE DE CONSERVARE A MEDICAMENTELOR

SUBSTANŢE CONSERVANTE (ANTISEPTICE)

• acţionează distructiv asupra microorganismelor şi conservă calităţile medicamentelor;

• cele mai folosite substanţe conservante sunt: fenolii, crezolii, alcoolii, acidul benzoic şi
benzoaţii, acidul salicilic, acidul boric, sărurile de amoniu cuaternar, unele antibiotice, etc.

SUBSTANŢE STABILIZANTE

• întârzie alterările de natură fizico-chimică ale componentelor, crescând

stabilitatea medicamentelor;

• cel mai frecvent se folosesc antioxidanţii: α şi β

tocoferolii, hidrochinona, sulfaţii şi bisulfiţii.

CONTROLUL CONSERVĂRII MEDICAMENTELOR

Se desfăşoară în cadrul laboratoarelor din fabricile de medicamente.

Include:

- stabilirea degradărilor posibile;

- mecanismele şi factorii implicaţi;

- stabilirea naturii produselor de degradare;

- eventualele acţiuni toxice care pot apărea.

Controlul conservării medicamentelor se face prin diferite teste:

• „teste de îmbătrânire artificială” – constau în expunerea medicamentelor la condiţii extreme

de temperatură, lumină, umiditate, pH, substanţe chimice, filtrări, centrifugări, etc.;

• teste chimice – urmăresc determinarea cantitativă şi calitativă a substanţelor active;

• teste biologice – urmărind efectul medicamentului asupra organismului;

• teste de supradozare a medicamentelor – doar în cazul celor care suportă supradozare, şi nu la

produsele care trebuie dozate cu stricteţe

În practică, pentru a se preciza condiţiile de păstrare şi utilizare a produselor farmaceutice, se

folosesc o serie de expresii consacrate:
EXPRESIA EXPLICAŢII

„Se prepară la nevoie”, „Ex Produsul respectiv are o durată limitată de conservare şi trebuie preparat în
tempore”, „Se prepară în momentul utilizării
cantităţi mici”

„Ferit de lumină” Medicamentul este sensibil la acţiunea luminii; el trebuie păstrat în recipiente de
culoare închisă, în recipiente învelite în materiale ce nu permit trecerea luminii sau
în dulapuri închise

„La rece” Păstrarea medicamentului se face la 2-8°C

„La loc răcoros” Păstrarea medicamentului se face la 8-15°C

„La temperatura camerei” Păstrarea medicamentului se face la 15-25°C

„La cald, căldură” Păstrarea medicamentului se face la 25-40°C

„Ferit de umiditate” Substanţa este sensibilă la acţiunea umidităţii crescute; ea trebuie păstrată în
recipiente închise etanş sau în recipiente bine închise, dar în prezenţa unei
substanţe deshidratante (calce sodată)

„Recipiente bine închise” Acestea trebuie să protejeze conţinutul de mediul extern, prin evitarea
contaminării cu produse solide sau lichide

„Recipiente închise etanş” Acestea trebuie să protejeze conţinutul de mediul extern, prin evitarea
contaminării cu produse solide, lichide, vapori, gaze sau microorganisme

„Separanda” Dulap în care se păstrează substanţe intens active

„Venena” Dulap în care se păstrează substanţe toxice şi stupefiante

„A se agita înainte de Produsul respectiv trebuie agitat înainte de utilizare pentru a se omogeniza.
utilizare” Termen folosit în general în cazul suspensiilor şi emulsiilor

„Inflamabil” Necesită atenţie sporită în momentul manipulării şi folosirii

„A nu se lăsa la îndemâna Substanţe care pot produce intoxicaţii sau accidente

copiilor”
 CONSIDERAŢII CARE INFLUENŢEAZĂ STABILIREA SCHEMEI FARMACOGRAFICE

FARMACOGRAFIA = Ramură a farmacologiei care stabilește regulile de prescriere a medicamentelor

• pharmakon (gr.) = remediu

• graphein (gr.) = a scrie

Schema farmacografica cuprinde:

• calea de administrare

• forma farmaceutică

• modul de administrare

• durata şi ritmul de administrare

• momentul optim pt administrare

• doze

Consideratiile care influenteaza schema farmacografica pot fi :

 biofarmaceutice şi farmacocinetice;

 referitoare la boală, pacient şi scopul terapeutic;

 referitoare la complianţă.

Aceste aspecte influenţează :

 debutul;

 durata şi intensitatea efectelor terapeutic;

 obţinerea efectelor terapeutice.

1. Consideraţii biofarmaceutice şi farmacocinetice

Substanţele active degradate chimic în mediul acid gastric se administrează:

 per os, în forme farmaceutice cu înveliş gastrorezistent (enterosolubile);

 pe altă cale (ex: penicilina G).

Substanţele active, biotransformate semnificativ la primul pasaj intestinal sau/şi hepatic, se

administrează:

 per os în doză mărită;

 pe altă cale (ex: nitroglicerina –sublingual).

Substanţele active iritante gastrice şi tisulare se administrează:

 per os după furajare (antiinflamatoare, săruri de calciu);

 per os în forme enterosolubile;

 pe altă cale, dar nu intratisulară ci intravasculară.

2. Consideraţii privitoare la pacient, boală şi scopul terapeutic

 în urgenţe medicale, calea aleasă este i.v. în doză unică, repetată sau în perfuzie;

 pentru efect rapid în boli acute:

aerosoli

per os – înainte de hrană

- în forme farmaceutice cu eliberare rapidă.

 pentru boli cornice:

per os în forme farmaceutice - retard

- cu cedare controlată

 pentru pacienţii cu vomă, convulsii sau în comă – exclusă calea orală.

3. Complianţa

 Reprezintă cooperarea proprietarului la tratament, cu respectarea întocmai a indicaţiilor

farmacografice.

 Este un factor “sine qua non” pentru asigurarea eficacităţii terapeutice.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CĂII ORALE

forme farmaceutice cu cedare:

 rapidă, accelerată;
 prelungită (forme retard).

forme farmaceutice moderne:

 sisteme cu eliberare controlată (programată) - cedarea substanţelor se face
programat printr-un orificiu calibrat;
 forme cu transport la ţintă – anticorpi monoclonali pentru anumite celule.
Biodisponibilitatea formelor farmaceutice scade în ordinea: soluţii, emulsii, suspensii,
capsule, comprimate, drajeuri, comprimate retard.
Semnificaţia clinică a diferenţelor de biodisponibilitate între diferite produse este evidentă
pentru substanţele cu indice terapeutic mic.
Calea orală nu este utilizabilă pentru:
- substanţele medicamentoase ce nu se absorb digestiv;
- substanţe medicamentoase inactive în mediu acid (penicilina);
- substanţe inactivate de enzimele proteolitice - insulina, ACTH;
- substanţe medicamentoase inactivate în ficat mai mult 50-75% prin efectul primului
pasaj hepatic (hormonii steroizi).

Forme farmaceutice specifice căii sublinguale

- soluţii administrate sub formă de picături;

- comprimate sublinguale cu dizolvare rapidă;
- granule.

Forme farmaceutice specifice căii bucale

- comprimate bucale cu dizolvare lentă pentru acţiune generală

- comprimate de talie mare cu dizolvare lentă:
- cu acţiune generală (vitamine);
- cu acţiune locală (antiseptice).

Forme farmaceutice specifice căii rectale

- clisme;
- supozitoare;
- dozele să fie cu 25- 30 % mai mari decât per os (excepţie iepurele).
 Forme farmaceutice specifice căii nazale

- soluţii apoase (izo- şi hipertone) şi uleioase sub formă de:

 instilaţii;
 spălături;
 badijonări;
 spray-uri;
 inhalaţii.
- pulberi administrate prin prizare
Sunt indicate – cu acţiune locală:
 antiseptice;
 chimioterapice antibacteriene;
 decongestive de tip vasoconstrictor.

Forme farmaceutice specifice căii pulmonare

- gaze şi lichide volatile - în anesteziologie;

- soluţii apoase sau pulberi inhalate sub formă de aerosoli administrate cu
aparate speciale;
- aerosoli - dispersie fină de particule lichide sau solide în aer sau alt gaz inert -
condiţia biofarmaceutică obligatorie este alegerea diametrului optim pentru
particule. 80% din aerosoli pot ajunge în stomac putând determina efecte
sistemice.
Factori ce influenţează absorbţia pe cale pulmonară:
 presiunea parţială în amestecul de gaze alveolar şi gradul de difuzibilitate şi de
volatilitate;
 mărimea, densitatea şi diametrul particulelor de aerosoli;
 densitatea gazului vector al aerosolilor;
 solubilitatea substanţelor active.

Forme farmaceutice specifice căii oculare

 - soluţii apoase izotone cu secreţia lacrimală la concentraţie 0,9%, cu pH 7,4-
9,6, sterile.
- unguente oftalmice cu un punct de topire 33°C;
- sisteme terapeutice oftalmice (OTS), cu eliberare programată: „Ocusert” cu
pilocarpină – un rezervor, între 2 membrane ce controlează difuzia
substanţelor active timp de mai multe zile;
- implantele terapeutice solubile (ITS), de exemplu Lacrisert (conţine lacrimi
artificiale, în deficitul lacrimal);
- lentile simple hidrofile.
Factori specifici care influenţează absorbţia oculară:
- tonicitatea soluţiei:
 soluţiile izotone sunt preferabile;
 soluţii hipertone sunt relativ bine tolerate, deşi nu modifică permeabilitatea
corneană favorabil;
 soluţii hipotone favorizează permeabilitatea, dar nu sunt bine tolerate, putând
produce ulceraţii corneene , datorită fenomenului de osmoză.
- pH-ul preferabil 7,4-9,6:
- soluţiile nu sunt iritante;
- să satisfacă toleranţa locală;
- să asigure stabilitatea formei farmaceutice şi
- eficacitatea.

Forme farmaceutice folosite la nivel cutanat

 soluţii apoase şi uleioase;

 emulsii;
 unguente, creme, geluri;
 emplastre, cataplasme;
Mod de utilizare:
- badijonări, comprese, frecţii, ungeri, băi.
- forme farmaceutice moderne sunt dispozitivele terapeutice transdermice
(TTS) - un rezervor foarte mic, cu substanţă activă, putând fi aplicat pe piele,
la nivelul membrelor, precordial, după ureche (la om) - substanţa activă este
cedată controlat printr-o membrană semipermeabilă.
- Formele TTS conţin substanţe active cu coeficient de partaj lichide-apă
favorabil;
ex: TTS cu - nitroglicerină
 - terbutalină
- clonidină
- scopolamină
- estradiol pulberi.
Condiţii obligatorii pentru excipienţii şi solvenţii utilizaţi în formele farmaceutice folosite la
nivelul pielii:
 să nu fie iritanţi (pentru a nu produce leziuni de contact consecutiv utilizării
prelungite);
 să nu fie toxici.
Un exemplu de solvent cu toxicitate generală la aplicarea pe piele, datorită unei absorbţii
foarte mari, este dimetil- sulfoxidul (DMSO), ce nu trebuie utilizat în formele farmaceutice.

Forme farmaceutice injectabile

Condiţii obligatorii pentru formele farmaceutice injectabile:

 sterile şi apirogene;
 izotone sau slab hipertone;
 pH – aproximativ 7,4.

Căile intravasculare

Din formele farmaceutice intravasculare sunt excluse:

 substanţele hemolitice;
 substanţele care precipită proteinele plasmatice.
Calea intravenoasă:
 exclusiv pentru acţiune generală;
 în cazuri de urgenţă ( în hemoragii, antidoturi, cardiotonice, etc.);
 pentru efect rapid (anestezice generale);
 pentru volume mari.
Particularităţi:
 timp de absorbţie = 0;
 timp de transport = 25- 45 secunde;
 viteza de administrare - lent (în caz contrar apar efecte brutale asupra
chemoreceptorilor şi baroreceptorilor şi reflexe vegetative periculoase);
 efectul primului pasaj pulmonar este posibil în funcţie de structura chimică.

Se pot administra:
 substanţe iritante (cu un pH care nu este egal cu 7,4 şi unei presiuni osmotice mai
mari de 0,9% - sângele conţine sisteme tampon).

Nu se administrează :
 substanţe ce produc hemoliză;
 substanţe care precipită proteinele plasmatice.

Formele farmaceutice sunt:

 soluţii apoase;
 foarte rar emulsii ulei-apă, cu particule extrem de fine (ex: perfuzii cu lipide);
 formele farmaceutice să fie sterile şi apirogene.

Calea intramusculară:

Particularităţi:
 pentru acţiune generală;
 pentru forme cu efect retard;
 este mai puţin dureroasă;
 absorbţia este rapidă.

Se pot administra :
 substanţe lipo- şi hidrosolubile.
Nu se administrează :
 substanţe iritante pentru ţesuturi.

Forme farmaceutice care se pot administra:

 soluţii şi suspensii apoase, uleioase;
 soluţiile să fie izotone sau uşor hipertone şi cu pH =7,4;
 forme de depozit cu efect retard.

Calea subcutanată:

Este indicată pentru:

 acţiune generală;
 forme farmaceutice cu efect retard.

Particularităţi:
 absorbţie mai lentă decât pe cale intramusculară (vascularizaţie redusă);
 cale dureroasă (inervaţie senzitivă bogată).

Substanţele administrate subcutanat pot fi lipo- şi hidrosolubile.

Nu se administrează substanţe iritante pentru ţesuturi.
Formele farmaceutice specifice sunt:
 soluţii apoase izotone cu pH=7,4, în volume diverse;
 suspensii foarte fine de substanţe greu solubile care se dizolvă lent;
 implante subcutanate, de formă plată sau sferică - cele mai bune sunt implantele
biodegradabile;
 forme farmaceutice moderne = micropompele osmotice, reîncărcabile.

Căile intraseroase

Sunt :
 calea intraperitoneală
 calea intrapleurală
 calea intrapericardică
 calea intraarticulară

Absorbţia cea mai bună = intraperitoneal.

Utilizare pentru tratament local: antibiotice, enzime proteolitice.
Intraarticular se injectează medicamente exclusiv pentru acţiune locală: ex.
antiinflamatoare.
Dezavantaje:
 durerea provocată;
 riscul mare de infecţii;
 formare de aderenţe.
DOZELE MEDICAMENTOASE

Doza este cantitatea de medicament care produce un anumit raspuns din partea
organismului.

• Stabilirea dozelor este importantă la redactarea unei prescripţi, la instituirea unui

tratament sau la experimentarea unei substante medicamentoase.

• Stabilirea dozei depinde de varsta, greutatea si sexul pacientului, farmacocinetica

medicamentului, natura bolii precum si de factori mai deosebiti cum sunt
obisnuinta, toleranta, eufomania sau idiosincrazia.

• În functie de situaţie (farmacoterapie sau experimentare farmacodinamica)

deosebim mai multe tipuri de doze.

Clasificare dozelor

Dozele se pot clasifica dupa mai multe criterii:

În funcţie de efectul terapeutic:

• Doza minimă terapeutică = cea mai mică cantitate de medicament care provoaca
efecte terapeutice fără a provoca efecte toxice;

• Doza toxică = cantitatea de medicament ce depăşeşte efectul terapeutic şi la care

apar fenomene secundare care primejduiesc funcţiile diverselor organe sau chiar a
organismului întreg;

• Doza letală = cantitatea de medicament care provoacă moartea individului la care s-

a administrat substanţa.

• Doza optimă = cantitatea de medicament care provoacă efectele terapeutice cele

mai bune.

Intervalul cuprins între doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică se numeşte
latitudine terapeutică.

 Orice doză din acest interval produce un effect terapeutic la pacient.

 În cadrul latitudinii terapeutice există o doză pe care o numim doza optimă.

 Aceasta nu este plasată neaparat la mijlocul intervalului între doza terapeutică
minimă şi cea maximă, în funcţie de substanţă, ea putând fi mai apropiată de doza
maximă sau minimă.
 În funcţie de administrare :

• Doza parţială (dp) = cantitatea de substanţă pe care o primeşte pacientul o singură

dată;

• Doza zilnică (pro die) (dz) = cantitatea de substanţă pe care o primeşte pacientul
într-o singură zi şi reprezintă suma dozelor partiale din 24 de ore;

• dz = dp x nr.dp/zi

• Doza totala (DT) = cantitatea totala de substanţă pe care o primeşte pacientul şi

reprezintă suma dozelor parţiale de pe durata unui întreg tratament;

• DT = dz x nr. zile = dp x total dp.

 Doza de atac = doza administrată la începutul unui tratament pentru a obţine o

concentraţie mai mare la locul de acţiune şi reprezintă de regula 1/3 sau ¼ din doza
totală;

 Doza de întreţinere = doza administrată pentru menţinerea unui efect terapeutic şi

a unei concentraţii eficiente a medicamentului în organism;

 Doza unică = doza administrată o singură dată în tot tratamentul;

 Doza de depozit = doza unică dar cu efect prelungit (zile, săptămâni, luni) în funcţie
de modul în care s-a conceput retardarea difuziunii substanţei medicamentoase (ex.
benzatin penicilina G – Moldamin – la interval de 7 zile, Convenia (Cefovecin) – la 14
zile, Naxcel (Ceftiofur), etc).

 Dozele maxime pentru o dată şi pentru 24 de ore pentru medicamentele admise

oficial sunt prevazute în farmacopee.

În functie de vârstă:

 Doza pentru tineret

 Doza pentru adult
 Doza pentru geriatrici

Exista anumite particularitati fiziologice ale organismului tineretului care pot influenta
farmacocinetica substantelor administrate.

• aciditatea gastrică redusă, care poate determina o rata de absorbţie mare, ceea ce
poate fi important în special pentru medicamente cu un interval mic între
concentraţia plasmatică maximă şi doza toxică;
 • suprafaţa corporală mare comparativ cu greutatea, ceea ce determină o absorbţie
foarte mare a substanţelor administrate topic la nivelul tegumentelor, cu
accentuarea efectelor adverse;

• cantitatea scazută de ţesut gras, care se reflecta într-un volum de distribuţie mic
pentru substanţele liposolubile;

• legarea redusă de proteinele plasmatice, datorită unei concentraţii mici a

albuminelor plasmatice;

• permeabilitate crescută a barierelor biologice în special a celei hematoencefalice,

astfel încat substanţele pătrund uşor cu efecte adverse nervos centrale;

• echipament enzimatic insuficient dezvoltat, iar metabolismul medicamentelor este

uneori incomplet;

• mecanisme de eliminare renală (filtrare, secreţie, reabsorbţie) diminuate;

• în plus există tot mai multe studii care pun în discuţie faptul ca sensibilitatea
receptorilor este diferita la tineret/pui fata de adult, uneori fiind diminuata, chiar
pana la disparitie, alteori se constată apariţia de efecte paradoxale la administrarea
unor substanţe

Trebuie însă reţinut faptul că puii nu sunt miniaturi ale animalului adult iar dozele nu
pot pur şi simplu extrapolate de la adult la puiet.

Dozele în pediatrie se exprimă cel mai frecvent pe greutate corporală (ex. 30 mg/kg
corp), sau pe anumite intervale de vârstă (nou-născut, sugar).

Doza pentru pacienţii geriatrici:

va fi mai mica decât pentru adult reprezentând aproximativ 1/3 sau ½ din valoarea
acesteia.

Alegerea dozei de medicament trebuie să se faca cu mare precauţie, deoarece

pacienţii pot prezenta anumite particularităţi care pot influenţa farmacocinetica
unei substanţe administrate:

• absorbţie redusă a substanţelor datorată diminuării fluxului sangvin în vasele de la

nivelul intestinului şi a intensificării motilităţii gastrice;

• reducerea greutăţii şi masei corporale cu creşterea procentului de ţesut gras şi

consecutiv a volumului de distribuţie a substanţelor liposolubile;

• legarea redusă a substanţelor pe proteinele plasmatice, ca urmare a scăderii

albuminelor;
 • o serie de studii arată faptul că la geriatrici se produce prelungirea timpului de
înjumătăţire pentru multe substanţe, care poate fi pusă mai curând pe seama
creşterii volumului de distribuţie, decât a reducerii metabolismului;

• rata redusă de metabolizare determinate de afectarea funtiei hepatice datorata

varstei sau diferitelor stari patologice anterioare;

• ,diminuarea clearenceului renal si in consecinta accentuarea efectului nefrotoxic al

substantelor administrate.

• Functia tubulara poate fi de asemenea alterata, situatie in care creatinina si ureea

plasmatica sunt crescute.

• Starile patologice associate pot modifica diferite faze ale farmacocinetii

substantelor.

• Deloc de neglijat este medicatia pe care o primeste pacientul, in special cea cronica,
care poate sa prezinte interactiuni multiple cu substantele administrate, cu aparitia
de efecte adverse.

• SNC poate produce modificari imunologice, cu cresterea riscului de producere a

reactiilor alergice.

Doze folosite în studiul experimental al medicamentelor

Doza eficace 50% = doza la care 50% din animale prezintă un anumit efect
farmacodinamic (DE50).

Doza letală minimală = doza la care 5% dintre animale mor (DL05).

Doza letală medie = doza la care mor 50% dintre animale sau la care 50%
dintre animale supravieţuiesc (DL50) după o administrare cronică.

Doza letală absolută = doza la care 100% dintre animale mor (DL100).

FARMACOVIGILENŢA ŞI FARMACOTOXICOLOGIA

MEDICAŢIEI UTILIZATE ÎN MEDICINA VETERINARĂ

Farmacovigilenţa este operaţiunea de:

- înregistrare;

- urmărire;

- evaluare sistematică,

a reacţiilor adverse care apar ca urmare a administrării medicamentelor de uz veterinar.

Definiția OMS: Farmacovigilența este știința și activitățile legate de detectarea,

evaluarea, înțelegerea și prevenirea efectelor adverse sau a oricărei alte probleme legate de
medicamente

Obiectivele farmacovigilenței:

 Să îmbunătățească îngrijirea și siguranța pacientului în ceea ce privește

utilizarea medicamentelor și toate intervențiile medicale și paramedicale;
 Îmbunătățirea sănătății și siguranței publice în legătură cu utilizarea
medicamentelor;
 Să contribuie la evaluarea beneficiilor, efectelor nocive, eficacității și riscului
medicamentelor, încurajând utilizarea lor sigură, rațională și mai eficientă
(inclusiv din punct de vedere al costurilor);
 Să promoveze înțelegerea, educația și formarea clinică în farmacovigilență
și comunicarea eficientă a acesteia către profesioniștii din domeniul sănătății
și publicul.
 Să promoveze utilizarea rațională și sigură a medicamentelor.
Scopul final al farmacovigilenței:

 Utilizarea rațională și sigură a medicamentelor.

 Evaluarea și comunicarea riscurilor și beneficiilor medicamentelor de pe
piață.
 Educarea și informarea pacienților.

Rolul E.M.A. (European Medicines Agency):

 primeşte periodic rapoarte din cadrul Uniunii Europene, dar şi din exteriorul
ei, referitoare la medicamentele autorizate central;
 coordonează activitatea legată de siguranţa şi calitatea produselor
medicinale.

European Medicines Agency

Principalele obiective ale sistemului de farmacovigilenţă UE sunt:

 circulaţia liberă şi în siguranţă a produselor autorizate în UE;

 eliminarea obstacolelor comerciale ale acestor produse, în ţări membre;
 necesitatea de aliniere a legislaţiilor naţionale comunitare în legătură cu
farmacovigilenţa la o legislaţie unică europeană;
 asigurarea siguranţei sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice;
 creşterea standardelor de calitate, siguranţă şi eficacitate pentru
medicamentele din UE;
 clarificarea principalelor responsabilităţi ale posesorilor
autorizaţiilor de fabricaţie şi marketing;
 raportarea cu usurinta in baza de date comuna europeana denumita
EudraVigilance a tuturor informatiilor despre medicamentele utilizate de catre
veterinarii din UE.

Sistemul EudraVigilance (European Union Drug Regulatory Agency) a fost înfiinţat de E.M.A.
în anul 2000 şi culege informaţii despre:

regulile de bună practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) prin sistemul EudraGMP;

  studiile clinice asupra medicamentelor, EudraCT;
 studiile de farmacie, EudraPharm;
 prezintă legislaţia în acest domeniu, EudraLex.

În România, centralizarea datelor pentru medicamentele veterinare este asigurată de

către A.N.S.V.S.A. prin I.C.P.B.M.V., ulterior efectuându-se analiza de către persoane
responsabile de prelucrarea lor.

Scopul farmacovigilenţei constă în:

 detectarea precoce a reacţiilor adverse şi a interacţiunilor produselor

medicamentoase;
 monitorizarea frecvenţei reacţiilor adverse cunoscute;
 identificarea factorilor de risc şi a mecanismelor fundamentale ale reacţiilor
adverse;
 analiza şi difuzarea informaţiilor necesare prescrierii corecte şi reglementării
circulaţiei produselor medicamentoase;
 utilizarea raţională şi în siguranţă a produselor medicamentoase;
 evaluarea şi comunicarea raportului risc-beneficiu pentru toate produsele
medicamentoase existente pe piaţă.
Farmacovigilenţa produselor de uz veterinar se concentrează pe:

 efectele nedorite la animale (efecte adverse) observate la utilizarea

produsului în conformitate cu prospectul;
 lipsa eficacităţii aşteptate (de exemplu: dezvoltarea rezistenţei), întârzierea
parţială sau totală în apariţia efectului terapeutic;
 utilizarea produsului în afara specificaţiilor menţionate pe etichetă (“off label
use”) - efecte adverse după utilizarea altei doze, la alte specii sau a unei alte
căi de administrare decât cele autorizate sau după utilizarea în combinaţii
neautorizate cu alte medicamente);
 reacţiile persoanelor care intră în contact cu produsul de uz veterinar =
reacţii adverse observate la oameni în timpul utilizării la pacienţii animali a
produselor medicinale;
 potenţialul risc pentru mediu = observaţii legate de poluarea mediului cu
medicamente;
 corectitudinea timpilor de aşteptare stabiliţi (probleme legate de reziduuri) =
observaţii legate de prezenţa posibilelor reziduuri în organismul animal.

Motivele instalării reacţiilor nedorite sunt:

 experimentarea mult deficitară în cazul unor medicamente promovate

agresiv pe piaţă de către tot mai numeroasele firme producătoare de
medicamente veterinare;
 prescrierea excesivă a doar câtorva grupe de medicamente pe acelaşi
efectiv de animale;
 agresivitatea mărită a noilor sinteze;
 particularităţile biologice ale fiecărui caz clinic în parte;
 interacţiunile medicamentelor prezente în asocieri.

Efect secundar vs reacţie adversă

Efect secundar = Răspuns la un medicament care este neintenționat și care apare la doze
utilizate în mod normal pentru profilaxie, diagnostic sau terapie pentru o boală.

Reacție adversă = Răspuns la un medicament care este nociv și neintenționat și care apare
la dozele utilizate în mod normal pentru profilaxia, diagnosticul sau terapia bolii.

Un efect secundar este un efect diferit de acțiunea principală sau primară a

medicamentului dar este prevăzut de către medic. De exemplu, în timpul utilizării
antibioticelor un efect secundar cunoscut şi conştient este dezechilibrul florei bacteriene.

Reacția adversă este neașteptată atât de către medic cât și de pacient.

Efectele secundare sunt în mare parte temporare și se rezolvă spontan, în timp ce

efectele adverse sunt de multe ori mai lungi și necesită intervenție.
EFECTE SECUNDARE ALE MEDICAMENTELOR

Efectele secundare sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunii farmacodinamice

secundare ale medicamentelor, cum ar fi:

 uscăciunea gurii şi constipaţia- atropină;

 somnolenţă - fenobarbitalul;
 sedare – antihistaminicele;
 sindromul astmatic prin bronhoconstricţie - acidul acetilsalicilic, beta1-
adrenolitice neselective (tip propranolol);
 ulcerul duodenal poate fi agravat de antiinflamatoarele nesteroidiene şi
steroidiene;
 hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu spectru larg.

CARACTERISTICI COMUNE ALE EFECTELOR SECUNDARE ŞI TOXICE

Intensitatea şi frecvenţa cresc cu doza, fiind doză–dependente şi favorizate de supradozare,

în general.

Ambele tipuri de efecte apar:

 fie la doze eficace ca efecte adverse, fiind responsabile de o mare parte din
patologia indusă de medicamente (patologia „iatrogenă);

 fie la doze toxice, în intoxicaţii, fiind responsabile de tabloul patologic al intoxicaţiei

respective.

REACŢII ADVERSE LA MEDICAMENTE

Reacţiile adverse se definesc ca fenomene nocive, care apar la dozele uzuale de

medicament

1. reacţii adverse de tip toxic;

2. reacţii adverse de tip alergic;

3. reacţii adverse de tip mutagen-teratogen;

4. reacţii adverse de tip cancerigen.

1. REACŢII ADVERSE DE TIP TOXIC

efecte neurotoxice

efecte hematotoxice

efecte dermatotoxice

efecte hepatotoxice

efecte toxice respiratorii

efecte nefrotoxice
 efecte toxice cardio-circulatorii

efecte toxice la nivelul tubului digestiv

efecte toxice la nivelul ochiului

efecte toxice la nivelul muşchilor şi ţesutului conjunctiv

EFECTE NEUROTOXICE
 stări de hiperexcitaţie şi convulsii - betalactaminele şi polimixinele;
 afectare acustico-vestibulară (afectarea perechii a VIII-a de nervi cranieni)
– aminoglicozide;
 afectarea nervului optic (scăderea acuităţii vizuale) –polimixine, unii fenicoli;
 afectarea vederii ca urmare a deprimării SNC –benzodiazepinele;
 deprimarea centrilor respiratori – narcoticele.

EFECTE HEMATOTOXICE
 aplazie medulară şi anemie aplastică - cloramfenicol;
 agranulocitoză şi trombocitopenie – citostaticele, fenotiazinele,
nitrofuranii;
 leucopenie – novobiocină;
 trombocitopenie – rifampicină;
 methemoglobinemie - derivaţii de anilină (fenacetină, paracetamol);
 anemie megaloblastică - antiepilepticele (fenitoina);
 hemoliză – novobiocină, rifampicină, sulfamide.

EFECTE DERMATOTOXICE
 prurit - barbiturice, opiacee;
 erupţii cutanate - bromuri, ioduri, antiepileptice, peniciline, sulfamide,
fenotiazine, diuretice;
 eritem - peniciline, sulfamide, tetracicline, salicilaţi, barbiturice;
 fotoreacţii fie la administrarea sistemică sau de contact -fenotiazine,
sulfamide, barbiturice, tetracicline;
 tulburări pigmentare - tetracicline şi citostatice;
 alopecii - citostatice, fenitoină, antitiroidiene;
 dermatite - barbiturice, fenitoină, sulfamide, peniciline, rifampicină.

EFECTE HEPATOTOXICE
 icter - medicamente folosite în hemosporidioze;
 steatoză hepatică – corticosteroizi, tetraciclină;
 hepatită - clorpromazină, halotan;
 citoliză hepatică - rifampicină, oxitetraciclină, clortetraciclină, citostatice;
 hepatită cu leziuni necrotice - antiinflamatoare nesteroidiene, fenacetină,
rifampicină;
 ciroză hepatică - metotrexat.
EFECTE TOXICE RESPIRATORII
 astm bronşic - unele chimioterapice citostatice;
 alveolită şi fibroză pulmonară cu tuse, dispnee - substanţe citotoxice
(bleomicina, ciclofosfamida);
 spasm al musculaturii bronhiale - analgezice narcotice

EFECTE NEFROTOXICE
 nefropatii - antibiotice nefrotoxice (mai ales kanamicina, neomicina,
bacitracina, gentamicina şi polimixinele);
 hematurie, cristalurie, albumiurie - sulfamide;
 insuficienţă renală – derivaţi barbiturici, săruri de calciu şi de vitamina D
în exces;

EFECTE TOXICE CARDIO- CIRCULATORII

 tahicardie, hipotensiune – barbiturice;
 leziuni degenerative cardiace - daunorubicină, doxorubicină.

EFECTE TOXICE LA NIVELUL TUBULUI DIGESTIV

 tulburări funcţionale - vomă, diaree, colici (majoritatea chimioterapicelor
citostatice, unele antibiotice, unele sulfamide, etc.);
 tulburări morfologice - gastrite, enterite, ulcere (antiinflamatoare
nesteroidiene, corticosteroizi).

EFECTE TOXICE LA NIVELUL OCHIULUI

 mai ales la om - glaucomul provocat de glucocorticoizii
folosiţi topic.

EFECTE TOXICE LA NIVELUL MUŞCHILOR ŞI ŢESUTULUI CONJUNCTIV

 miopatii cu sau fără mialgii - corticoizi, aminoglicozide, polimixine;
 sindromul miastenic de origine medicamentoasă - meprobamat,
diazepam, aminoglicozide.
 rabdomioliza - amfetaminice, simpaticomimetice, anestezice,
morfinomimetice.
 2. REACŢII ADVERSE DE TIP ALERGIC
 peniciline;
 acid acetilsalicilic;
 sulfamide;
 se manifestă în principal prin urticarie, edem, astm bronşic, şoc anafilactic.

3. REACŢII ADVERSE DE TIP MUTAGEN – TERATOGEN

efecte mutagene:

-agenţii alchilanţi (ciclofosfamida, ifosfamida);

-toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina), unele

fungicide.

efecte teratogene:

-fenitoina, albendazolul, cambendazolul, parbendazolul, fenotiazine, diazepam,

metadona, glucocorticoizi, unele antibiotice (streptomicia, tetracicline),
morfina.

4. REACŢII ADVERSE DE TIP CANCERIGEN

 hidrocarburi policiclice (gudroanele);
 aminele aromatice (amfetamina);
 nitrozaminele (care pot apare prin transformarea aminofenazonei, în
prezenţa acidului clorhidric, în stomac);
 substanţe alchilante (citostatice);
 agenţii alchilanţi;
 organocloruratele;
 uretanul;
 fanacetină în exces - cancer de bazinet;
 fenilbutazona – leucemii.

Rolul farmacistului în raportarea efectelor secundare/adverse

Un farmacist joacă un rol esențial în identificarea, detectarea, prevenirea și

gestionarea interacțiunilor medicament- medicament, interacțiunilor medicament-aliment
și a reacțiilor adverse.

Farmacistul poate desfășura astfel de activități în timpul gestionării medicamentelor

şi în timp ce se ocupă cu prescripțiile medicale. Deoarece farmaciștii au cunoștințe vaste
despre medicamente și terapii, capacitatea lor de a descoperi și de a face față reacțiilor
adverse este destul de importantă.

Intervenţia farmaciştilor este esenţială şi în informarea pacienţilor (asupra raportării

reacţiilor secundare şi adverse).

Tot personalul din domeniul sănătății este implicat în reducerea/echilibrarea dintre

beneficiile și riscurile medicamentelor atunci când sunt introduse pe piață. Cu toate
acestea, expertiza unui farmacist cu privire la un medicament, joacă un rol mai important în
raportarea recţiilor nedorite către autorități, ceea ce ajută fie la retragerea produsului de pe
piață, fie la modificarea etichetei.
DOZELE MEDICAMENTELOR ÎN MEDICINA VETERINARĂ

Efectul terapeutic al diferitelor substanţe medicamentose sau preparate farmaceutice depinde de

particularităţile organismului animal:

 specia,
 individul,
 starea în care se găseşte organismul,
 vârsta,
 sexul etc.
În medicina veterinară administrarea medicamentelor se face la un număr mare de specii cu
organisme care posedă o constituţie anatomică diferită şi cu diferenţe fiziologice importante.

La administrarea medicamentelor trebuie să se ţină seama de particularităţile fiziologice ale speciei

din care face parte pacientul (ex: cabalinele nu vomită, deci nu se vor administra vomitive).

Factori biologici

Particularităţile tubului digestiv:

 diferă mult la rumegătoare faţă de carnivore şi omnivore

 la rumegătoare există fenomenul ruminaţiei
o datorită pasajului prin prestomace (rumen, reţea, foios) substanţele
medicamentoase pot suferi modificări
o în rumen au loc procese care provoacă descompunerea medicamentelor,
micşorând acţiunea lor farmacodinamică sau chiar anihilând-o (derivaţi
antrachinonici, glicozide cardiotonice etc)
o doza administrată la rumegătoare trebuie să fie mai mare.
Factori dependenţi de medicament

 proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor medicamentoase

 doza
 numărul administrărilor
 durata tratamentului
Dozele medicamentelor variază în funcţie de diferiţi factori:

 specia
 greutatea animalului
 sexul
 vârsta
 forma farmaceutică
 cale de administrare etc
Exemple (influenţa speciei asupra dozei):

Animalele de talie mică suportă doze mai mari decât cele de talie mare, deoarece au un metabolism
mai activ;

 câinele este mai puţin sensibil la acţiunea medicamentelor decât speciile mari şi
mijlocii şi chiar decât omul (un câine de 10 Kg suportă aceeaşi doză ca şi un om de
70 Kg)
 rumegătoarele mici de cca 40 Kg au nevoie de doze de aproximativ 10 ori mai mari
decât câinele , deşi sunt de 4 ori mai grele decât acesta, iar rumegătoarele mari
(300-400 Kg) necesită doze de 10-15 ori mai mari
 dozele ce se administrează rumegătoarelor mari, sunt uneori cu 25-50% mai mari
comparativ cu cele ale cabalinelor, datorită prestomacelor voluminoase în care
 medicamentele staţionează timp îndelungat şi suferă descompuneri accentuate
 pisicile (cca 2 kilograme) au nevoie de ½ din doza câinelui, iar păsările de aceeaşi
greutate tot de 1/3 – ½ din doza câinelui.
 Terapeutica veterinară utilizează în general substanţe medicamentoase folosite şi în terapia
umană, dar adaptate specificului şi indivizilor speciei.

 Dozele animalelor adulte în comparaţie cu dozele umane sunt redate în tabelul I.

Extrapolarea dozelor din medicina umană în medicina veterinară

În funcţie de greutatea animalelor, se cunoaşte o extrapolare a dozelor după:

 Suprafaţa coporală (de la 0,5 la 100 Kg greutate corporală)

 Greutatea metabolică (de la 0,5 la 700 kg greutate corporală)
Între cele două metode de extrapolare există mici diferenţe, nesemnificative

Ambele metode sunt perfect aplicabile cu rezerva legată de evoluţia procesului patologic,
idiosincrazie, rezistenţă, vârstă sau stare fiziologică, factori care pot influenţa semnificativ
extrapolarea unor doze din medicina umană în cea veterinară

Alţi factori:

Există specii foarte sensibile la unele medicamente, iar altele sunt foarte rezistente.

 cabalinele sunt foarte sensibile la procaină faţă de celelalte specii, deoarece la cal
descompunerea hidrolitică a procainei decurge mai încet
 calul prezintă o sensibilitate crescută la fenotiazine
 calul şi câinele descompun fenilbutazona de 150 ori mai repede decât omul, deci
doza administrată trebuie să fie mai mare
 câinele prezintă o sensibilitate mai mare la sulfamide decât alte specii, neavând
capacitatea de metabolizare prin acetilare
 rumegătoarele mari (bovinele), deşi au masă corporală mare, sunt sensibile la
compuşi cu mercur; pisicile sunt sensibile la fenol, iar păsările la clorura de sodiu.
Acţiunea unui medicament este influenţată de sex.

 şobolanii masculi metabolizează mai repede unele medicamente, efectul fiind de mai
scurtă durată decât la femele (barbiturice, unii alcaloizi); sulfatul de stricnină (2mg/
Kgc) a produs moartea la 82% şobolani femele şi numai 30% la şobolani masculi. La
doza de 1,5 mg/ Kc mor 68% femele şi nici un mascul.
În ceea ce priveşte vârsta, doza/ Kgc poate fi ceva mai mare la animalele tinere în raport cu adulţii
aceleiaşi specii
  animalele tinere manifestă uneori o sensibilitate crescută faţă de unele substanţe
(morfină).
 În alte cazuri pot manifesta rezistenţă, cum se întâmplă în cazul porcilor tineri, care
au rezistenţă faţă de barbiturice.
 doza la animalele în vârstă scade comparativ cu cele adulte, datorită unor modificări
care survin în metabolism, eliminare etc. De exemplu, doza la un cal adult (400 Kg)
este egală cu 1, pe când, la aceeaşi greutate, la un individ în vârstă, doza este de
2/3, iar la un mânz de 100 Kg, doza este de 2/5.
Tabelul II. Stabilirea dozelor la animale funcţie de vârstă

Alţi factori:

 modul de hrănire al animalelor, modul de exploatare, durata bolii etc.

 Animalele bolnave şi epuizate sunt mai sensibile la efectul substanţelor
medicamentoase, iar dozele pentru acestea vor fi cu atât mai mari cu cât boala este
mai gravă.

PARTICULARITĂŢI ALE ADMINISTRĂRII MEDICAMENTELOR LA DIFERITE SPECII DE ANIMALE

CAINI:

Căi de administrare:

pe cale orală- în mâncare

injectabil:

 i.v
 s.c
 i.m. (datorită densităţii musculare crescute – foarte dureroase pentru volume > 4-5
mL)
dermic

Particularitati ale metabolizarii:

 lipsa acetilării aminelor aromatice → atenţie la administrarea sulfamidelor

 administrarea de sulfamide, sulfasalazină, mesalazină → keratoconjunctivită
 tetraciclina afectează dentiţia dacă este administrată la pui sau la căţelele gestante
 AINS- provoacă ulcer dacă sunt administrate în doze mari şi asociate şi cu
corticoterapie
 Paracetamolul provoacă afectare hepatică
 Fenotiazinele (acepromazina)- la unele rase dau excitaţie paradoxală
 Xilazina poate cauza vomă la unele specii (Basset, Setter irlandez)
 După administrarea ivermectinei la câinii din rasa Collie pot să apară frecvent efecte
secundare
 Ciprofloxacina nu se administrează la animale < 8 luni
 Unele substanţe auxiliare pot declanşa şoc anafilactic
PISICI
pisicile trebuie cântărite pentru stabilirea cu exactitate a dozei

Căi de administrare:

pe cale orală: în mâncare

injectabil:

 i.v
 s.c
 i.m. (foarte dureroase pentru volume > 2 mL; volumele mari trebuie administrate în
locuri diferite; nu se administrează mai mult de 15-20 mL la o singură injectare)
dermic

Particularitati ale metabolizarii:

 au deficit de activitate a glucuroniltransferazei microzomale hepatice → nu se

administrează compuşi organofosforici, acid acetilsalicilic, cloramfenicol, fenitoină,
griseofulvină
 nu se administrează paracetamol → anemie cu methemoglobinemie
 unele dezinfectante (iod, benzoat de benzil, fenol, crezol) sunt toxice
 analgezicele opioide → excitaţie violentă
 xilazina → emeză
 aminoglicozidele → ototoxicitate
 tetraciclinele → pătarea dinţilor dacă sunt administrate la pui înainte de erupţia
dentară sau la pisicile gestante
PASARI
Căi de administrare:

pe cale orală: în apa de băut (atenţie sporită pentru igiena dispozitivelor pentru apa de băut, este
necesară estimarea volumului de apă necesar), în mâncare

injectabil: - cea mai exactă metodă

 se efectuează în pulpă sau piept

Particularitati ale metabolizarii:

 se administrează în special antimicrobiene şi antiparazitare; numai substanţele

solubile în apă se pretează pentru administrarea în apa de băut
 necesitatea respectării programelor naţionale de profilaxie
 unele antibiotice se pot administra ca promotori de creştere
 timpi de aşteptare: carne şi organe- 28 zile; ouă - 7 zile
 multe antibiotice sunt contraindicate la păsările de la care se obţin ouă pentru
consumul uman
BOVINE

Căi de administrare:

pe cale orală: în mâncare, în apa de băut

injectabil:

 i.v
 s.c
 i.m. (nu se administrează mai mult de 20 mL la o injectare într-un singur loc)
 nu se administrează in bolus la animale < 3 luni
Particularitati ale administrarii:

absorbţia este influenţată de:

 volumul şi pH-ul conţinutului rumenului

 procesul de metabolizare a medicamentului de către flora microbiană din rumen
interzise:

 cloramfenicol → anemie hemolitică la om

 stilben → cancerigen la om
respectarea timpilor de aşteptare: carne- 28 zile; lapte- 7 zile

se recomandă renunţarea la administrarea antibioticelor pe cale orală la bovine datorită afectării

florei din rumen → probleme digestive → afectarea apetitului şi a producţiei de lapte

administrarea rapidă i.v. a tetraciclinei → colaps

OVINE

Căi de administrare:

se pot prescrie medicamente pentru administrarea în grup sau individual

pe cale orală: în mâncare, în apa de băut

injectabil:

 i.v
 s.c
  i.m. (nu se administrează mai mult de 20 mL la o injectare într-un singur loc)
 pentru administrarea injectabilă este necesară respectarea locului indicat de către
producător.
 administrarea in bolus este permisă la animale mai mari de 5 săptămâni, de către
persoane calificate
Particularitati ale administrarii:

 absorbţia este influenţată de: volumul şi pH-ul conţinutului rumenului

 medicamentele metabolizate prin reacţii oxidative microzomale hepatice – se
metabolizează mai rapid decât la cai şi porci
 respectare timpilor de aşteptare:
carne- 28 zile;

lapte- 7 zile

CABALINE

Căi de administrare:

se prescriu medicamente pentru administrare individuală

pe cale orală: antihelmintice, antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene (se administrează în hrană

sau sub formă de pastă)

injectabil:

 i.v
 s.c
 i.m. (nu se administrează mai mult de 30 mL la o injectare într-un singur loc)
 intraaricular (atenţie la asepsie)
prin nebulizare

aplicare topică

Particularitati ale administrarii:

 antibioterapia poate afecta fermentaţia bacteriană de la nivelul colonului şi cecului

 se evită lincosamida şi macrolidele, cu excepţia eritromicinei estolat
 nu se administrează fluorochinolone (afectează cartilajele)
 gentamicina se administrează cu precauţie la caii deshidrataţi sau cei cu funcţia
renală afectată
 administrarea de tilozină, tiamulin sau momensin poate fi fatală, din cauza
metabolizării hepatice lente
 antiinflamatoarele nesteroidiene- se administrează cel mai frecvent (fenilbutazona
trebuie administrată cu precauţie); de elecţie- carprofen
 opioidele au efect excitatory
SUINE

Căi de administrare:

se pot prescrie medicamente pentru administrarea în grup (în apa de băut) sau individual

injectabil:

 i.v
 s.c
 i.m.
  i.p. (necesită personal autorizat)
Particularităţi ale administrării:

 procainbenzilpenicilina → tremor
COMPATIBILITATE si INCOMPATIBILITATE

REMEDII:

 Definitie: toate mijloacele capabile sa actioneze favorabil asupra organismului, producand

vindecarea sau prevenirea unei boli.

 Clasificare:

 remedii fizice

 remedii psihice

 remedii chimice: asocieri de substante bioactive si nu numai, administrate bolnavului pe diferite

cai (generala – sistemica, locala – topica) = medicamente, forme farmaceutice

 MEDICAMENT

 agent terapeutic = orice substanta sau amestec de substante utilizate pentru tratarea,
ameliorarea sau prevenirea unei boli sau a tulburarilor functionale la om sau animale.

 OMS: “orice substanta sau asociere de substante care modifica un proces fiziologic sau
patologic, în beneficiul celui care-l foloseste”.

 OMS: “orice substanta sau combinatie de substante care poate fi administrata la om sau
animale în vederea stabilirii unui diagnostic sau a restaurarii, corectarii sau modificarii functiilor
fiziologice”.

 Medicament = reflecta cu pregnanta importanta dictonului “primum non nocere“.

 Legea 95/2006, Titlul XVII: “orice substanta sau combinatie de substante prezentate ca avand
proprietati pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om si care poate fi folosita sau administrata,
fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea functiilor fiziologice, fie pentru stabilirea unui
diagnostic medical”.

MATERII PRIME

 Clasificare :

• substante active/medicamentoase = au o actiune determinata asupra organismului (actiune

farmacologica/efect terapeutic)

• substante auxiliare = inerte din punct de vedere farmacologic (fara actiune terapeutica), avand
rolul de a transforma substanta medicamentoasa în forma farmaceutica si a o transporta la locul
de actiune

• materiale si recipiente de conditionare – ambalare = servesc la închiderea formei farmaceutice

într-un recipient, asigurand astfel protectia, stabilitatea si eficacitatea, pana la momentul
utilizarii, facilitatea de administrare si informare asupra medicamentului.

Efect terapeutic: (sin. actiune terapeutica, efect farmacodinamic, eficacitate) = este consecinta
interactiunii dintre medicament si materia vie, cu producerea unui stimul, ce initiaza un efect biologic.
  Doza (< lat. dosis – portie, priza, doza) = cantitatea de medicament administrata unui bolnav o
singura data sau pe unitatea de timp (de mai multe ori pe zi) pentru a produce un efect
terapeutic.

 Posologia (< gr. pos = cum + logos = stiinta) = cantitatea totala dintr-un medicament, estimata în
functie de varsta si greutatea bolnavului, administrata o data sau, de obicei, de mai multe ori, în
timpul tratamentului unei boli.

 Factorii de care depinde stabilirea posologiei:

• caracteristicile bolnavului: varsta, sex, greutate, particularitati fiziologice

• natura bolii

• calea de administrare

• forma farmaceutica

• dozele de medicament

• absorbtia, biotransformarea si eliminarea medicamentului

• factori particulari dependenti de bolnav: idiosincrazie, toleranta, dependenta de medicament.

 Modul de intrebuintare: o serie de indicatii de administrare pentru un medicament, care se

stabilesc în functie de urmatorii factori:

• doza de medicament

• calea de administrare

• “timing-ul’” si ritmul administrarilor

• dieta pe care trebuie sa o urmeze bolnavul etc.

Tipuri de terapie

1. Farmacoterapie

2. Dietoterapie

3. Crenoterapie

4. Fizioterapie

5. Radioterapie

6. Radiumterapie

7. Igienoterapie

8. Psihoterapie

9. Ergoterapie
 10. Terapia chirurgicala

11. Acupunctura

12. Presopunctura

CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR

1. Conceptia terapeutica:
 medicamente alopate:

- < gr. allos = altul + pathos = boala

- conceptia lui Hipocrate: “contraria contrariis curantur”

- se bazeaza pe:

- cunoasterea proprietatilor fizico-chimice ale substantelor

- relatia farmacologica doza-efect

- experimente biologice

- observatie clinica

- cuprinde si alte 4 metode:

- Fitoterapia

- Aromoterapia

- Opoterapia

- Apiterapia

 medicamente homeopate:

- < gr. homoios = asemanator + pathos = boala

- principiul lui Hipocrate: “similia similibus curantur”

- tratament individualizat

- doze infinitezimale

 placebo:

- < lat. placere = a placea

- produs lipsit de efecte farmacodinamice obiective, care au uneori eficacitate terapeutica

datorita sugestiei.

- placebo pur

- placebo impur

2. Originea, natura si compozitia materiilor prime

  Medicamente definite chimic:
- contin una sau mai multe substante active de natura minerala, biologica, de semisinteza
sau sinteza, cu constante fizice si proprietati chimice caracteristice

 Medicamente nedefinite chimic:

- au compozitie complexa, contin amestecuri cu caracteristici variabile, dupa origine si
modul de obtinere

3. Toxicitate
 Medicamente cu substante anodine
 Medicamente cu substante puternic active
 Medicamente cu substante stupefiante/psihotrope

4. Forma farmaceutica
- starea fizica lichida, semisolida sau solida sub care se gasesc medicamentele (una sau mai
multe substante active si auxiliare ce au fost supuse unor procese tehnologice)

 Lichide: solutii, siropuri, tincturi, preparate injectabile/perfuzabile

Semisolide: unguente
Solide: supozitoare, pulberi, comprimate, comprimate cu cedare modificata, comprimate
efervescente, capsule

5. Repartizarea dozelor de substanta activa in forma farmaceutica

- forme farmaceutice unitare
- forme farmaceutice unitare fractionabile
- forme farmaceutice multidoza
6. Modul de prescriere si de eliberare:

specialitati medicale
OTC

7. Calea de administrare
orala (enterala, bucala, digestiva, gastro-intestinala, uz
intern)
parenterala (IV, IM, SC…)
transmucozala (mucoasa bucala, nazala, oculara,
auriculara, pulmonara, rectala, vaginala, uretrala)
cutanata

8. Sistemul ATC
Tract digestive si metabolism
Sange si organe hematopoietice
Sistem cardiovascular
Preparate dermatologice
Aparat genito urinar si hormoni sexuali
Preparate hormonale
Antiinfectioase sistemice
Sistem nervos
Imunomedulatoare
 Sistem musculoscheletic
Produse antiparazitare
Aparat respirator
Organe senzitive
Varia

9. Locul de actiune si eliberare a medicamentului

 Medicamente cu actiune locala (topica)
 Medicamente cu actiune generala (sistemica)
- eliberare conventionala
- eliberare modificata
- eliberare accelerata
- eliberare incetinita:
- eliberare repetata
- eliberare controlata
- depot
- eliberare amanata
- eliberare la tinta:
- vectori de prima generatie
- vectori de a doua generatie
- vectori de a treia generatie

Sisteme cu eliberare controlată pentru administrare

parenterală

Un sistem implantabil ideal trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:
 să fie biostabil şi biocompatibil cu ţesuturile
 să fie netoxic şi necarcinogen
 să se poată îndepărta (în cazul celor nebiodegradabile)
 să elibereze substanţa medicamentoasă cu o viteză constantă, programată pe durata de
timp necesară tratamentului
 să prezinte o rezistenţă mecanică suficientă pentru a nu se deteriora la implantare sau
în cursul tratamentului.
 Sisteme implantabile controlate prin osmoză
- Sistemul Duros (Alza Corp.)
– pompă osmotică pentru eliberarea acetatului de
leuprolid
– eliberarea substanţei are loc continuu, timp de 12
luni.
 Sisteme implantabile controlate prin difuziune
- Sistemul Norplant (Wyeth-Ayerst)
- sistem de tip rezervor: levonorgestrel încorporat
într-un material plastic de uz medical.
- eliberarea substanţei - circa 5 ani.
 Sisteme controlate prin dizolvare
- Sistemul Zoladex (Astra Zeneca)
– implant subcutanat de tip matriţă ce conţine
goserelin acetat
- produs biodegradabil steril
- eliberare continuă - 28 de zile.
 - acetatul de goserelin este dispersat într-o matriţă
constând dintr-un copolimer de acizi D,
L-lactic/glicolic.
 Sisteme bazate pe polimeri termosensibili
- Sistemul de eliberare Atrigel (Atrix Lab.)
- polimeri biodegradabili (acid polilactic-glicolic)
dizolvaţi într-un solvent biocompatibil

Sisteme cu eliberare controlată pentru administrare

oculară
Implante oftalmice:
 un rezervor cu substanţă activă
 înglobat într-o matriţă (sisteme matriceale insolubile sau biodegradabile) sau
 înconjurat de o membrană (sisteme rezervor)

Implanturi oftalmice insolubile

- Sistemul Ocusert

 Implanturile oftalmice insolubile de tip matriţă sunt denumite şi lentile de contact hidrofile
sau moi (suple).
 conţin substanţa activă dizolvată sau dispersată sub formă solidă într-un suport
(matriţă), din care cedarea are loc prin difuziune.
 Exemple: lentilele de contact suple Soflens (Bausch-Lomb) şi Bionite (Griffin Lab.),
fabricate pe bază de poli-(metacrilat de hidroxi-2-etil).

Implanturi oftalmice solubile

 polimeri naturali (derivaţi de colagen şi de chitozan)
 polimeri sintetici sau semisintetici (alcool polivinilic, copolimeri poliacrilamidă/acrilat de
etil/vinilpirolidonă/hidroxipropilceluloză).
 Insertul oftalmic solubil Lacrisert
 NODS – New Ophtalmic Drug Delivey System

SISTEME CU ELIBERARE LA ŢINTĂ A

SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE
Microparticule (microsfere, microcapsule)
 particule polimerice sferice, cu diametrul cuprins între 1-1000 µm, care conţin una sau
mai multe substanţe medicamentoase.
 microsfere: forme farmaceutice solide, constituite din particule omogene sau eterogene
în care substanţa activă este dizolvată sau dispersată într-o matriţă polimerică naturală
sau de sinteză
 microcapsule: forme farmaceutice solide, de tip rezervor, constituite din particulele
substanţei active, în stare lichidă sau solidă, acoperite cu un film polimeric, care
reprezintă peretele microcapsulei şi în compoziţia căruia intră unul sau mai mulţi polimeri
naturali sau sintetici.
 Substanţe medicamentoase: antibiotice, sulfamide, chimioterapice, antiinflamatoare
steroidiene şi nesteroidiene, antiastmatice, peptide, proteine, blocante ale canalelor de
calciu, beta-blocante, anticanceroase, vitamine liposolubile.
 Substanţe auxiliare:
 materiale de microîncapsulare
- substanţe biodegradabile: poliamide, poliesteri
(polimeri ai acidului lactic, glicolic, copolimeri ai
 acidului lactic şi glicolic, polimeri ai ε-caprolactonei,
acidului hidroxi-butiric), polianhidride, poliesteri,
polizaharide (dextrani, chitozan, alginaţi, amidon,
acid hialuronic, celuloză şi derivaţii săi), polipeptide
şi proteine (gelatină, albumine serice de origine
umană sau animală)
- substanţe nebiodegradabile: copolimeri ai
silicoanelor (dimetilsiloxan, metilvinilsiloxan), nylon
 Substanţe adjuvante:
- plastifianţi
- In mediul neapos: ulei de ricin, monogliceride
acetilate, esteri ai acidului sebacic, esteri ai
acidului ftalic, siliconi, etc
- In mediul apos: glicerină, propilenglicol, PEG-uri,
etc
- agenţi tensioactivi
Nanoparticule (nanosfere, nanocapsule)
 particule coloidale mici
 preparate din polimeri biodegradabili şi nebiodegradabili.
 nanosfere – sisteme matriceale, nanoparticule coloidale compacte, pline, fără cavităţi şi
fără pereţi distincţi, în care substanţa medicamentoasă este inclusă într-o matriţă de
polimer, dar poate fi şi de natură proteică, cu dimensiuni intre 50-500 µm, de formă
sferică, cu diametrul de 0.2 µm
 nanocapsule – sisteme rezervor, formate dintr-un nucleu apos sau uleios înconjurat de
o membrană polimerică solidă.

SISTEME MATRIŢĂ/MATRICEALE
substanţa medicamentoasă este dizolvată sau
dispersată uniform în excipienţi care au
proprietatea de a forma o matriţă (schelet) care
asigură o cedare prelungită prin intermediul
structurii şi proprietăţilor sale. Contin:
 substanţele active
 agenţi formatori de matriţe (hidrofile, hidrofobe, inerte, dependente de pH,
minerale)
 excipienţi care să faciliteze fabricaţia (diluanţi, lianţi, lubrifianţi, glisanţi)
 agenţi care să modifice caracteristicile difuzionale
 agenţi de solubilizare sau sisteme-tampon

SISTEME REZERVOR
- depunerea pe un nucleu a unui înveliş care controlează eliberarea substanţei
medicamentoase.
- invelişul:
● un film sau o membrană polimerică: derivaţi de
celuloză, copolimeri ai acidului metacrilic şi esteri
metacrilici gastrosolubili, enterosolubili sau cu
dizolvare independentă de pH; poliamide
● materiale lipidice: ceara, ceara Carnauba, monostearat
de glicerol, etc.
 Medicament = contitionare, substante auxiliare, una sau
mai multe substante active

Substante active/principii active/substante

medicamentoase

 Definitie:
- materii prime de origine vegetala, minerala,
animala, microbiologica, de semisinteza sau
sinteza, dotate cu proprietati preventive, de
diagnostic sau curative fata de maladiile
umane, utilizate pentru prepararea de
medicamente, ca forme farmaceutice, cu
ajutorul substantelor auxiliare si a materialelor
de conditionare.

Originea substantelor active

1. origine biologica
- vegetala:
- plante intregi/parti de planta
- preparate pe baza de plante
- substante chimice definite izolate
din plante
- animala

- microbiologica
2. origine minerala
3. semisinteza/sinteza

Substante auxiliare
 Definitie:
- materii prime, inerte din punct de vedere farmacologic, care intra in compozitia unui
medicament, in proportie diferita de cea a substantei active
- pot fi de origine: naturala, semisinteza, sinteza
- sunt destinate a aduce substanta activa intr-o forma farmaceutica apta a fi administrata
bolnavului
- au rolul de a transporta substanta la locul de actiune

Solvent
Vehicul
Excipient => constituie partea esentiala in realizarea
formei farmaceutice

Adjuvant
Aditiv => asigura unele calitati ale formei
farmaceutice si intervin in
prevenirea degradarii
Solvent
- < lat. solvo, -ere = a desface, a elibera
- substanta lichida utilizata la prepararea formelor
 farmaceutice lichide, in care substanta activa este
dispersata molecular, dizolvata, rezultand un
sistem dispers omogen monofazic = solutie
- Ex: apa, alcool, glicerol, ulei floarea soarelui,
PEG, PG

Vehicul
- < lat. vehiculum = vehicul, mijloc de transport
- substanta lichida utilizata la prepararea formelor
farmaceutice lichide, in care substanta activa este
dispersata omogen sau eterogen = dizolvare totala,
coloidala, emulsionare
- Ex: apa, alcool, glicerol, ulei vegetal, solutii uleioase,
siropuri, mucilagii

Excipient
- < lat. excipio, -ere = a primi
- se utilizeaza la prepararea formelor farmaceutice
semisolide si solide
- au rolul de a dilua substanta si de a permite
transformarea ei intr-o forma farmaceutica
- se obtine un sistem dispers eterogen
- Ex: vaselina, lanolina, ceara, talc, amidon

Adjuvant
- < lat. adjuvo, -are = a da ajutor, a fi de folos
- faciliteaza procesul tehnologic
- usureaza administrarea medicamentului
- ajuta medicamentul sa-si exercite actiunea
- Ex: agenti solubilizanti, diluanti, dezagreganti

Aditiv
- < fr. aditif = adaugat
- amelioreaza proprietatile medicamentului
- Ex: stabilizanti (fizici, chimici, microbiologici), coloranti, edulcoranti, aromatizanti,
conservanti

 Caracteristici:
 Inertie fata de substanta activa
 Inertie fata de recipientul de conditionare
 Inertie fata de organism

 Functii:
 Realizarea formei farmaceutice
 Divizarea dozei de substanta medicamentoasa
 Asigurarea stabilitatii medicamentului
 Eliberarea substantei active in forma controlata
 Reducerea efectelor secundare
 Reducerea numarului de doze si facilitarea compliantei tratamentului
 Ameliorarea biodisponibilitatii
 Materiale de conditionare
 Definitie: materii prime utilizate la fabricarea articolelor de conditionare primara si
secundara, folosite la inchiderea formei farmaceutice intr-un recipient care sa-i
asigure:
- protectia
- stabilitate
- eficacitate
- facilitate la administrare
- identificare si informare asupra medicamentului
 Ex: recipiente, accesorii, ambalaje

Rolurile elementelor de conditionare:

 rol de protecţie - asigurarea integrităţii produsului este unul dintre cele mai importante
atribuţii ale ambalajului. Produsul trebuie protejat faţă de: factorii mecanici (şocuri,
deformări, în timpul manipulărilor de transport şi depozitare), factorii chimici (umiditate,
lumină, oxigen), contaminanţii microbiologici, alte impurificări. În acelaşi timp ambalajul
nu trebuie să cedeze medicamentului componenţii şi nici să nu absoarbă componenţi ai
formulării.
 rol funcţional - ambalajul trebuie să faciliteze distribuirea medicamentului şi utilizarea
lui de către pacient.
 rol de identificare şi informare - identificarea medicamentului reprezintă un element
cheie în utilizarea sa corespunzătoare. Recipientul trebuie să poarte în particular o
etichetă, pentru o identificare uşoară şi facilitarea administrării.
 rol de promovare a marketingului medicamentului - prezentarea atractivă a
medicamentului trebuie să fie în armonie cu caracterul nobil al medicamentului şi să
inspire o încredere suplimentară, sub aspect psihologic bolnavului, pentru a-l solicita.
Prezentarea ambalajului diferă în funcţie de felul medicamentului.

Condiţiile unui recipient ideal:

 să fie rezistent într-un domeniu larg de temperatură şi umiditate, la influenţa luminii şi la
îmbătrânire
 să posede o rezistenţă mecanică corespunzătoare
 să împiedice pătrunderea de gaze şi lichide
 să fie rezistent la microorganisme
 să fie netoxice şi neiritante
 să nu intre în nici o reacţie fizică sau chimică cu ceea ce conţin
 să fie comode la utilizare
 transparenţă şi rezistenţă termică (în cazul condiţionării soluţiilor injectabile)
 Condiţionarea soluţiilor
 Pentru divizarea şi condiţionarea primară a soluţiilor şi siropurilor se utilizează
flacoane de sticlă incoloră sau colorată (brun) din clasa hidrolitică I, care se închid
cu dop de plastomer sau metal. Se pot folosi şi recipiente din plastomer rigid sau
flexibil, opac sau transparent, prevăzute cu sisteme de închidere prin înşurubare.
 Pentru calea orală se folosesc flacoane din sticlă cu pereţii netezi şi fund rotund
sau oval, cu capacităţi diferite: 10, 20, 30, 50, 100, 125, 150, 200, 300, 1000 g.
 Sunt însoţite de linguriţă sau mensură dozatoare (din material plastic)
 Pentru uz extern se recomandă recipiente de sticlă cu fund oval şi striuri
longitudinale pe pereţi, care pot fi uşor deosebite şi pe întuneric, cu ajutorul
simţului tactil.
 Soluţiile administrate în picături (pe cale orală sau pe piele) se condiţionează în
recipiente de sticlă de capacitate mică (maxim 50 ml) cu fund rotund, hexagonal
sau plat, însoţite de dop picător intern sau extern.
 Preparatele solide (pulberi, granulate pentru siropuri) se condiţionează tot în
recipiente de sticlă, cu deschidere mai largă şi însoţite de aceleaşi accesorii.
 Pentru soluţiile cu vitamine se utilizează recipiente monodoză, sub formă de fiole
cu două capilare, care are următoarele avantaje :
 contacul conţinutului cu un singur material de condiţonare, inert : sticla
 etanşietate perfectă la agenţi externi
 repartizarea cu maşini industriale, cu randament mare de umplere (numai prin
umplere colectivă, sub vid)
Pentru condiţionarea primară a erinelor se utilizează
recipiente pentru formele multidoză sau unidoză:
 flacoane de sticlă incolore sau colorate brun, de capacitate mică, 5-10 ml, prevăzute cu
dop picător
 flacoane de sticlă sau polimer opac cu pulverizator
 flacoane cu soluţie şi pipetă nazală din plastomer pentru spălături
 fiolă – pipetă cu soluţie
 flacoane din sticlă sau plastomer cu racord picător
 flacon cu pulbere liofilizată şi vehicul cu soluţie pentru dizolvare ex tempore
 flacon nepresurizat care elimină o singură doză de erină, la o singură apăsare
 flacon presurizat (spray nazal)
 recipiente unidoză de 0.4-0.5 ml din plastomer transparent obţinute prin procedeul
modern de suflare-umplere-sigilare, automată la maşina Bottle-pack.
Pe etichetă pot fi scrise următoarele
menţiuni: “Numai pentru uz nazal!”, “Nu trebuie
înghiţite!”, iar la preparatele decongestive nazale:
“De evitat utilizarea prelungită sau excesivă!”,
“De evitat utilizarea la copii foarte mici fără
avizul medicului!”
 Preparatele injectabile se condiţionează în fiole sau flacoane din sticlă care
asigură stabilitatea şi sterilitatea preparatelor.
 Condiţii de calitate pentru fiole:
 să aibă formă şi capacitate corespunzătoare, să fie uniforme şi cu capilarul bine
centrat
 să fie incolore sau cu foarte slabe nuanţe verzui sau uniform colorate (în brun)
 să fie perfect centrate pentru a avea stabilitate
 să prezinte rezistenţă hidrolitică la sterilizare
 să aibă o stabilitate chimică corespunzătoare
 lipsă: calciu, plumb, zinc
 Stas-ul 80-74 prevede trei tipuri de fiole:
 Tip A, cu două variante: închisă şi deschisă – prezintă formă cilindrică, cu fund
plat şi o tijă mai îngustă, care se prelungeşte la un capăt
 Tip B, sunt tot cilindrice, dar cu fundul emisferic, ceea ce permite o bună aspirare
a lichidului cu ajutorul seringii
 Tip C este reprezentat de fiole efilate la ambele capete
Capacitatea fiolelor este de 0.5-50 ml.
 Flacoanele multidoze sunt recipiente de sticlă mici, prevăzute cu dop de cauciuc,
fixat ermetic cu ajutorul unei capsule metalice de aluminiu, care asigură protecţia.
Au capacitate de 1-5-20 ml, rareori 50 ml. Sunt utilizate pentru condiţionarea
medicamentelor injectabile sub formă de pulberi liofilizabile (antibiotice, preparate
opoterapice), comprimate pentru soluţii sau suspensii injectabile, care se prepară
ex tempore sau chiar a preparatelor injectabile multidoze sub formă de soluţii.
 În mod obişnuit, signarea fiolelor se realizează pe fiolele goale, după ce au fost
spălate şi uscate, odată cu sterilizarea lor, pentru a asigura condiţionarea exactă a
medicamentelor injectabile.
 Aplicarea etichetei pe flacoane se execută în final, deoarece etichetele se pot
deslipi şi deteriora la sterilizare.
 Fiolele şi flacoanele se ambalează în cutii de carton, de diferite mărimi. In
interiorul lor se află compartimente ondulate cu jgheaburi în formă de U sau
sistem grătar (din carton sau material plastic) pentru a le feri de spargere.
 Eticheta ambalajului cuprinde: numele întreprinderii producătoare, denumirea şi
formula preparatului, concentraţia, numărul de fiole, data preparării, data expirării,
modul de administrare, marca fabricii.
 Seringi autoinjectabile se utilizează cu scopul de a facilita manipulările în
momentul injectării; sunt livrate în anbalaj steril, gata de utilizare, cu lichide de
injectat în ambalaj etanş. Pot fi din material plastic şi nu necesită piston sau pot fi
din sticlă, dar cu piston din cauciuc. Sunt livrate cu acul fixat de seringă sau
ambalat separat.

 Pentru preparatele perfuzabile, sânge uman conservat şi derivatele de sânge se

utilizează recipiente din sticlă şi din plastomeri suple sau rigide.
 Pentru recipientele din sticlă se indică sticla de tip I şi II. Se utilizează flacoane de sticlă
denumite “tip sânge” gradate sau nu în două sensuri, cu pereţii groşi, rezistenţi, care se
închid cu dopuri de cauciuc şi capsule metalice din aluminiu, prin înşurubare.
 Flacoane şi saci (pungi) din plastomeri – reprezintă o condiţionare modernă a soluţiilor
perfuzabile datorită faptului că sunt uşoare, incasabile, pot fi uşor transportate şi stocate
şi se folosesc o singură dată. Pot avea diferite capacităţi: 125, 250, 500, 1000 şi 2000
ml.

Condiţionarea unguentelor
Se utilizează diferite tipuri de recipiente, fabricate din
materiale şi de forme variate:
 cutii şi borcane din sticlă, porţelan alb sau plastomeri – mai ales in farmacie pentru
condiţionarea unguentelor şi mai mult pentru domeniul cosmetic şi nu pentru unguentele
dermatologice
 tuburi metalice din staniu (mai rar) sau aluminiu, sunt deschise la baza lor pentru
umplere, se închid prin pliere şi ştantare. Sunt acoperite în interior cu un strat protector
de oxid de aluminiu; se vernisează cu un strat de lac sau cu răşini epoxidice inerte, la
inetrior. Tuburile pentru unguentele dermatologice au o capacitate de 5-75 g, cele pentru
 administrare oftalmică au capacitate mică, de 3-5 g.
 tuburi din plastomeri , flexibile. Sunt destinate mai ales pentru cremele cosmetice
 saşete unidoză din aluminiu, hârtie, plastomeri sau complecşi – au capacitate de 1-5 g şi
sunt de unică folosinţă; sunt utilizate pentru unguente, geluri, creme, unguente
transdermice
 capsule gelatinoase moi – sunt rezervate pentru unguentele vaginale, rectale şi
oftalmice unidoză
 flacoane presurizate cu gaz comprimat – unguentul este închis într-un container
deformabil, deci fără a fi în contact direct cu gazul; după emisia din flacon şi evaporarea
gazului propulsor pe piele rămâne o peliculă fină de gel.

Condiţionarea supozitoarelor
În industrie se utilizează două procedee de
condiţionare primară:
 procedeul mai vechi discontinuu – după răcire şi solidificare supozitoarele sunt scoase
din formele metalice şi apoi introduse individual în benzi (strips) formate din filme de
celofan sau aluminiu, acoperite cu un lac termocolant sau din polietilenă
 procedeul în flux continuu – amestecul fluid ce conţine masa de supozitoare este divizat
direct în alveolele preformate (blisters), constituite din plastomeri termoformabili ca:
polietilena, policlorura de vinil, acetat de celuloză.
 Blisterele sau benzile cu supozitoare sunt imprimate cu data de fabricare şi codul şarjei.
Se efectuează crestături pe traseul cărora va avea loc ruperea ambalajului în vederea
scoaterii supozitorului cât şi perforaţii, care să permită separarea supozitoarelor între
ele. Acestea sunt apoi divizate în număr de 3, 6 sau 10 plachete şi introduse împreună
cu prospectul produsului în cutii de carton inscripţionate specific şi eventual, cu accesorii
de aplicare. Se pot scrie diferite recomandări suplimentare: A se păstra la rece!, Numai
pentru uz rectal!, Numai pentru uz vaginal!.

Condiţionarea pulberilor
 Pulberile nedivizate se condiţionează în pungi de hârtie pergaminată, folii de
plastic sau aluminiu, flacoane de sticlă sau cutii metalice inoxidabile şi apoi
ambalate în cutii de carton.
 Pulberile divizate se condiţionează în plicuri termosudabile, realizate din hârtie,
folii de plastic sau aluminiu, care asigură o bună conservare cât şi o uşoară
distribuire şi transport.

Condiţionarea comprimatelor
 Comprimatele se condiţionează în diferite învelişuri şi recipiente, fie în vrac, fie
individual. Pentru recipiente şi ambalaje se utilizează materiale variate: hârtie, carton,
sticlă, plastomeri, metal: aluminiu şi staniol, singure sau asociate în complcşi.
 Există 2 tipuri principale de condiţionare a comprimatelor:
1. condiţionare multidoze: comprimatele sunt introduse
în recipiente de sticlă, plastomer, metal sau pungi
de hârtie:
 - pungi de hârtie sau cerate
 - saşete din hârtie sau aluminiu
 - cutii, tuburi de sticlă incolore sau colorate în brun
 - cutii din plastomer opac
 - tuburi de aluminiu
 În aceste recipiente, comprimatele sunt imobilizate cu ajutorul unui tampon de
vată sau un resort din plastomer, pentru a evita şocurile mecanice şi frecarea în timpul
 transportului.
2. condiţionare unidoză: asigură protecţia individuală a
fiecărui comprimat şi permite identificarea fiecărei
doze, până în momentul administrării, datorită
inscripţionării de pe ambalaj. Aceste ambalaje sunt
cele mai moderne şi evită contaminarea
microbiană, fiecare comprimat fiind izolat în
ambalaj.
 Se utilizează, în principal, două tipuri de condiţionare unidoză:
 - folii de tip blistere (obţinute prin termoformare), cu alveole (godeuri), pe bază de:
aluminiu, staniol, hârtie, plastomeri sau complecşi.
 - fâşii, folii de tip benzi – obţinute prin termosudare, din hârtie cerată, plastomeri sau
hârtie

 Condiţionarea individuală a comprimatelor în folii (tehnica blister) prezintă

avantajul economisirii de material, timp şi personal şi o garantare a integrităţii
comprimatelor în timpul transportului. Cutiile şi foliile se ambalează în cutii de
carton inscripţionate.
 O atenţie deosebită se acordă comprimatelor efervescente a căror ambalare
necesită recipiente etanş, la care se adaugă substanţe absorbante – silicagel.
 Pentru a evita deteriorarea comprimatelor în timpul transportului, dopurile
flacoanelor prezintă spirale din material plastic care nu permit rostogolirea
acestora. Pe ambalaje se aplică eticheta.
 Cutiile de carton se grupează în pachete, pe care se aplică eticheta
corespunzătoare.

 Incompatibilitate = interactiunile dintre componentele individuale, ivite in cursul:

- fabricarii
- conditionarii
- depozitarii

 manifestata – duce la modificari perceptibile pe cale senzoriala

 ascunsa – se identifica prin metode analitice sau prin teste “in vitro”
incompatibilitati => reducerea calitatii

 Clasificare:

 incompatibilitati farmaceutice

 incompatibilitati terapeutice

 Incompatibilitati /interactiuni farmaceutice

- modificari fizico-chimice biologice, care au loc inainte de administrarea in organism, intre:

- materiile prime

- materii prime – factori externi

Interactiuni fizico-chimice:

- duc la preparate neomogene, din care este dificila preluarea corecta a dozelor terapeutice

- sunt favorizate de o serie de factori: lumina, temperatura, aer, mediu acid/alcalin

Exemple: - nemiscibilitatea

- insolubilitatea

- salefiere

- distributia substantelor active si auxiliare intre diferite faze ale unui sistem dispers si
concentrarea la interfete

- complexare

- sarcini electrice

- substantele auxiliare din materialele de conditionare

Fenomenele cele mai întâlnite, variabile în funcţie de natura materialelor de ambalaj, care pot
constitui sursa unor incompatibilităti, determinând apariţia unor neechivalenţe terapeutice la
produşi identici sunt:

 fenomenele de sorbţie a substanţei medicamentoase până la o anumită stare de echilibru, de

suprafaţa recipientului cu repercusiuni asupra conţinutului în principii active şi riscuri de
degradare a preparatului farmaceutic

 fenomenele de desorbţie a componenţilor chimici ai recipientelor sau ambalajului,

medicamentelor conţinute

 fenomenele de permeabilitate din atmosferă în interiorul conţinutului recipientului sau invers

din interior spre exterior

 fotodegradarea sau modificarea procesului de polimerizare şi îmbătrânire a materialelor

plastice în prezenţa medicamentelor sau a factorilor externi.

 Incompatibilitati / interactiuni terapeutice

 Apar cand un medicament contine:

- substante cu actiune competitiva

- actiunea unui component afecteaza actiunea altui component

Clasificare:

 interactiuni farmacocinetice → modificari ale absorbtiei, distributiei, biotransformarii si

eliminarii
  interactiuni farmacodinamice → antreneaza actiunile sau efectele medicamentelor in organism

 Interactiuni farmacocinetice

 Interactiuni la nivelul procesului de absorbtie:

 - modificari pH sucului gastric si intestinal

- formare de complecsi

- metabolizarea unor medicamente de catre mucoasa gastrointestinala sau de catre flora

microbiana

- sindroame de malabsorbtie

- modificarea motilitatii gastrointestinale

 Interactiuni la nivelul procesului de distributie:

- modificarea fluxului sanguin hepatic – ex: propranolol - lidocaina

- deplasarea de pe proteinele plamatice – ex. Sulfamide antibact – anticoagulante orale

 Interactiuni asupra metabolizarii:

- inhibitiei enzimatice

- inductiei enzimatice

 Inhibitie enzimatica

VINE SCHEMA

Medicamentele inhiba enzimele metabolizante (enzimele microzomale hepatice)

scade clearance-ul hepatic

creste concentratia plamatica

↓
creste efectul farmacologic

cresc riscurile toxice

Ex: Cimetidina, Fenilbutazona, Eritromicina, Ketoconazolul → scad procesele de metabolizare a

anticoagulantelor orale, sulfamidelor antidiabetice

 Inductie enzimatica

Medicamentele/chimicale, aditivi alimentari, benzopirenul din fumul de tigara induc enzimele

metabolizante (enzimele microzomale hepatice)

creste clearance-ul hepatic

scade concentratia plamatica

scade efectul farmacologic

Ex: barbiturice (fenobarbitalul) → scad efectul:

- anticoagulante orale

- antidepresive triciclice

- doxiciclina

- contraceptive orale

- fenotiazine neuroleptice

 Interactiuni asupra excretiei urinare:

- filtrarea glomerulara

- secretia tubulara

- reabsorbtia tubulara

Ex:

 Alcalinizante ale urinii – scad eliminarea: amfetaminei, metadonei

- cresc eliminarea: fenobarbitalului, salicilati

 Probenicid - scade eliminarea: fenilbutazona, penicilina, salicilati

 Diureticele – cresc eliminarea

 Interactiuni farmacodinamice

 Sinergism = substantele active actioneaza in acelasi sens

 de aditie = substantele active asociate actioneaza pe acelasi tip de receptori

 de potentare = substantele active asociate actioneaza pe receptori diferiti

- dorit

- evitat

 Antagonism = substantele active actioneaza in sensuri opuse

 partial = scaderea actiunii farmacodinamice

 total = anularea sau chiar inversarea actiunii farmacodinamice

- dorit

- evitat

 antidiabetice – diuretice tiazide/glucocorticoizi → efect hipoglicemiant scazut

 bactericide (peniciline) – bacteriostatice (tetracicline) → efect bactericid scazut

 anticoagulante – AAS → hemoragii, sangerari digestive

 tranchilizante/neuroleptice – alte deprimante SNC (hipnotice, alcool) → sedare excesiva, coma

 sulfamide antidiabetice – beta-adrenolitice → hipoglicemie, coma hipoglicemica

 antihipertensive si/sau diuretice – AINS → efect hipotensiv scazut

 antiaritmice – diuretice hipokaliemiante → efect antiaritmic scazut

 glicozizi cardiotonici - diuretice hipokaliemiante → toxicitate crescuta

 analgezice – antipiretice pirazolone – sulfonamide antidiabetice → agranulocitoza, risc crescut

de efect letal

 antagonisti de calciu – beta-blocante → bradicardie crescuta, bloc cardiac

 tetracicline – antiacide → scad efectul antibioticului

 diazepam – contraceptive orale → scade efectul contraceptiv

 amoxicilina - contraceptive orale → scade efectul contraceptiv

 acid ascorbic – anticoagulante orale → scade efectul anticoagulantelor

 AAS – antiacide → scade efectul AAS

 AAS – antihipertensive → scade efectul antihipertensivelor

Interactiuni medicamente – bauturi alcoolice/alimente

 Interactiuni medicamente – bauturi alcoolice

 interactiuni datorate aditiei sau potentarii efectelor alcoolului si cele ale diferitelor deprimante
centrale (sedative, tranchilizante, hipnotice, neuroleptice, opioide) ca si substante din grupe
care au efecte secundare sedative.

 scaderea performantelor psihomotorii

 reactii disulfiram – alcool: - alcoolici

- sulfamide antidiabetice

- metronidazol

- furazolidon

- griseofulvina

- cefalosporine

 reactii hipoglicemice – sulfamide antidiabetice

 inhibitia unor enzime metabolizante – anticoagulante orale – risc de hemoragii

inductoare enzimetice – paracetamol – creste hepatotoxicitatea

Interactiuni medicamente – alimente

1. Medicamente ce trebuie administrate dimineata, cu cel putin 30 de minute inainte de masa

 Pansamente gastrice

 Hepatoprotectoare

 Purgative

 Antihelmintice

 Diuretice

2. Medicamente ce trebuie administrate in afara

meselor (1 ora inainte de masa sau 3 ore dupa)
 Ampicilina, Eritromicina, Penicilamina, Penicilina V, Tetraciclinele (exceptie doxiciclina),
Norfloxacina, Cloramfenicol

 Analgezice
 Preparate cu hormoni tiroidieni

 Anticonvulsivante

 Anticoagulante

 Antianemice

 Antihistaminice

 Antitusive

 Bronhodilatatoare

 Sedative

 Tranchilizante

 Vasodilatatoare

 Vitamine

3. Medicamente administrate cu 20-45 minute inainte

de masa
 Anorexigene (30-45 minute)
 Antispastice (20-30 minute)
 Fenobarbital
 Stimulatoare ale secretiei gastrice (15-20 minute)
 Sulfamide hipoglicemiante

4. Medicamente administrate in timpul meselor sau

imediat dupa masa, cu alimente (inclusiv lapte)
 Substituienti ai secretiei gastrice (acid clorhidric, pepsina)
 AAS
 Antiinflamatoare
 Biguanide
 Carbamazepina
 Digitalice orale
 Fier
 Griseofulvina
 Hidroclorotiazida
 Hidrocortizon
 Indometacin
 Izotretinoin
 Lovastatina
 Metronidazol
 Metoprolol, Propranolol
 Nifedipin
 Nitrofurantoin
 Prednison, Prednisolon
 Salazopirina
  Spironolocatona
 Teofilina
 Verapamil

5. Medicamente administrate la 30 minute - 2 ore dupa masa

 Antiacide

 Coleretice

 Colecistochinetice

 Hipocolesterolemiante (1.5-2 ore)

6. Medicamente care nu se administreaza asociate cu lapte sau produse lactate

 Bisacodil

 Clorura de potasiu

 Tetracicline

7. Medicamente care nu se asociaza cu sucuri de fructe (grapefruit): antiaritmice, antidepresive,

anticonceptionale, antivirale, imunosupresoare, medicamentele folosite pentru scaderea colesterolului
din sange

8. Sunatoarea: scade efectul medicamentelor tonicardiace, antiasmatice, antiulceroase,

imunodepresive, contraceptive orale, cand este administrate concomitent cu acestea. In momentul in
care se intrerupe administrarea de sunatoare, efectul acestor medicamente poate creste foarte mult.

9. Gratarul: carnea pregatita la gratar (pe carbuni) poate genera unele substante inductoare enzimatice,
capabile sa favorizeze metabolizarea si eliminarea rapida din organism a unor medicamente, precum
cele antiastmatice (aminofilina, teofilina), a unor analgezice (paracetamol), antiaritmice (propranolol),
anxiolitice sedative (diazepam)

Recomandari

1. Alimente cu continut scazut in sodiu – indicate in hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca,

hiperhidratare:

- cartofi, fasole, macaroane, fructe si legume proaspete, galbenus de ou, gem, miere

2. Alimente bogate in sodiu – de evitat in hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca:

- bere, unt, fast-foods, conserve, ketchup, branzeturi, chipsuri, muraturi, spaghete, snacks, masline verzi,
fulgi cereale
3. Alimente bogate in calciu – recomandate copiilor, in hipocalcemie, dupa menopauza:

- lapte, oua, broccoli, branzeturi si alte produse din lapte, spanac, sardine, somon, stridii, tofu

4. Alimente bogate in potasiu – in tratamentul cu diuretice ce elimina potasiul:

- nectarine, portocale, mango, kiwi, ciuperci, lapte, piersici, grapefruit, avocado, papaya, unt de
arahide, prune, fructe uscate, smochine, curmale, sare cu K, struguri, nuci, seminte floarea
soarelui, banane, broccoli, cartofi, fasole, morcovi, spanac

5. Alimente bogate in fier – in anemii feriprive:

- cereale, paine neagra, germeni de grau, legume cu frunze verzi, fasole si mazare uscata, stridii,
broccoli, pepene verde, fructe uscate, prune, curmale, seminte floarea soarelui, lapte de soia, tofu,
organe (ficat, inima, rinichi), sfecla de zahar

6. Alimente ce contin tiramina in cantitate medie – se consuma cu moderatie in tratamentul cu

inhibitori IMAO:

- banane, fasole, zmeura, produse din varza acra, bere fara alcool, branza (exceptie crema de
branza si branza cottage), smochine uscate, preparate din carne (carnati, ficat, pateu, salam),
struguri, prune, unt, cafea, ceai, drojdie de bere, produse fermentate din soia

7. Alimente ce contin tiramina in cantitate mare – de evitat in tratamentul cu inhibitori IMAO:

- avocado, iaurt, frisca, soia, alune, ciocolata, vin rosu sau alb

Medicamente alopate Vs Terapii alternative

Medicina alopată -medicamente alopate -

Medicina alopată, sau alopatia, este un termen arhaic folosit pentru a defini medicina modern, bazată
pe știință.

Medicina alopată se referă la un sistem în care medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății (cum ar
fi asistentele, farmaciștii și terapeuții) tratează simptomele și bolile folosind medicamente, radiații sau
intervenții chirurgicale.

Medicina alternativă -terapii alternative -

Medicina alternatica (MA) este o practica care urmareste obtinerea efectelor vindecatoare ale medicine,
doar ca nu are plauzabilitate biologica si este netestata, nestabila sau dovedita ineficienta.

Medicina complementara (CM), medicina complementara si alternative (CAM), medicina integrate sau
medicina integrativa (IM) si medicina holistica sunt printer multe rebrandinguri ale aceluiasi fenomen.

Terapiile alternative includ:

Terapii naturiste: fitoterapia (terapia cu ceaiuri), terapia cu plante aromate–aromoterapia, terapia cu

uleiuri–oleoterapia, terapia cu muguri de plante–gemoterapia, apiterapia, mineraloterapia
(argiloterapia), terapia cu insecte–entomoterapia, terapia cu lipitori–hirudoterapia, terapia cu
factorinaturali (balneoterapia), terapia energetică (acupunctura, bioenergoterapia, terapia prin
biorezonanță) și psihoterapia (hipnoterapia, meditația).

Terapii prin atingere:chiropractica, masajul, reflexoterapia, etc.

Terapii prin mişcare

Fitoterapia
Prin definitie, fitoterapia reprezinta o ramura a terapiei care foloseste plantele si preparatele din plante
ca mijloc de tartare a bolilor

Fitoterapia este o forma de medicina bazata pe puterea vindecatoare a plantelor, utilizate ca atare sau
sub forma de esente, pulberi, extracte, decocturi, tincture etc.

Plantele (fie intregi, fie anumite parti componente) actioneaza asupra unor patologii sau simptome,
conform principiilor alopate.

Şi medicina convenţională foloseşte extracte din plante (banala aspirină a fost sintetizată în trecut din
coaja de salcie), însă ceea ce diferenţiază fitoterapia de medicina convenţională este accentul pe care îl
pune pe puterea sinergică a plantei utilizată ca întreg, aceasta valorând, conform principiului sinergic,
mai mult decât suma componentelor sale, respective a ingredientelor chimice.

Fitoterapia se ghidează după aceleaşi principii cu ale farmacoterapiei, încearcă să diagnosticheze o

afecţiune şi să identifice tratamentul cel mai adecvat pentru pacient.

Fitoterapia încearcă să testeze datele oferite de medicina naturistă tradiţională, să valideze proprietăţile
curative ale plantelor şi să observe clinic că efectul terapeutic are loc şi la nivelul organismul pacientului.

În concepţia lui Edzard Ernst, doctor în medicină alternativă şi complementară, medicina naturistă poate
fi împărţită în trei categorii.

- fitoterapia raţională (sau fitoterapia clinică, în viziunea cercetătorilor francezi), acea parte
a medicinii naturiste care este susţinută de dovezi ştiinţifice şi care testează clinic
plantele pentru a valida eventualele beneficii terapeutice.
- A doua categorie include industria medicamentelor OTC pe bază de plante
(medicamente care se vând în farmacii fără prescripţie medicală), marea majoritate
dintre acestea neavând o susţinere ştiinţifică. De obicei, oamenii le cumpără fără să
consulte un medic în prealabil, ci mai degrabă sub influenţa mass-mediei sau a
informaţiilor pe care le obţin la nivel informal.
- A treia formă este medicina naturistă tradiţională care se bazează pe concepţiile vechi,
simpliste, privind sănătatea şi tratamentul: nu se adresează unor afecţiuni specifice, ci
unei anumite stări generalizate; nu utilizează un singur remediu, ci o combinaţie de mai
multe plante; iar tratamentul este individualizat în funcţie de pacient, indiferent dacă
afecţiunea este aceeaşi.

Mecanism terapeutic
Fitoterapia utilizează remedii naturiste cu scopul de a produce în organism reacţii de apărare împotriva
atacurilor din exterior sau pentru a optimiza aceste reacţii.

Spre deosebire de medicina convenţională, axată pe tratament, fitoterapia are ca deziderat în primul
rând prevenirea degradării sănătăţii.

De asemenea, medicamentele clasice au rolul de a regla funcţiile corpului, fără să le impulsioneze să se

apere, în timp ce remediile naturiste, pe lângă efectul curativ, stimulează tot organismul să lupte
împotriva factorilor nocivi.

În viziunea fitoterapeuţilor, boala survine ca rezultat al unui dezechilibru provocat de incapacitatea

organismului de a se adapta la condiţii diferite de mediu.

Unele remedii naturiste pot fi prescrise de terapeuţi, în timp ce altele pot fi cumpărate de oricine
de la magazine de profil. Majoritatea medicamentelor fitoterapeutice conţin mai multe
ingrediente din plante, având ca rol întărirea organismului, a funcţiilor sale şi a sistemului său de
apărare.

Polemica privind fitoterapia

În ultimul timp asistăm la o reîntoarcere către remediile pe care natura ni le oferă, concomitent cu o
înflorire a industriei farmaceutice, care pune un accent deosebit pe medicamentele sintetizate.

Fitoterapia câştigă teren în această „luptă”, pe măsură ce noi teste clinice dovedesc existenţa unor
proprietăţi curative ale plantelor.

În acelaşi timp, medicina convenţională atrage atenţia asupra riscurilor pe care trebuie să ni le
asumăm atunci când alegem un tratament „natural”, dar nedemonstrat ştiinţific.

Argumente pro:

Tratamentul bazat pe plante nu provoacă efecte adverse sau cel puţin nu atât de multe precum
medicamentele tradiţionale, datorită conţinutului slab de substanţă activă, comparativ cu
medicamentele tradiţionale.

Remediile naturiste pot fi luate şi dacă persoana nu este bolnavă, cu scopul de a preveni eventuale
afecţiuni sau pe termen lung pentru a menţine şi susţine un echilibru optim la nivelul organismului.

Costul remediilor bazate pe plante sunt în general mai mici decât medicamentele convenţionale, iar în
ţările sărace medicina tradiţională naturistă este singura variantă accesibilă, din cauza preţurilor
mult prea mari ale tratamentelor convenţionale.

Fitoterapia propune un tratament echilibrat, sănătos şi ecologic.

Accesibilitatea ridicată a remediilor naturiste, pentru că nu necesită prescripţie medicală pentru a

fi cumpărate.

Fitoterapia este de preferat medicamentelor atunci când suntem preocupaţi de starea generală de
sănătate, când vrem să ne energizăm, să ne îmbunătăţim digestia sau să putem dormi şi nu atunci când
este vorba despre o afecţiune gravă care necesită tratament medicamentos urgent.
Fitoterapia propune un tratament holistic, pentru că nu se adresează unui singur simptom, ci ţine cont
de întregul organism şi acţionează la nivelul sistemelor (sistemul imunitar, neuroendocrin, de
drenaj).

Tratamentul naturist limitează bolile şi afecţiunile iatrogene provocate de medicamentele

convenţionale.

Argumente contra:

În cadrul fitoterapiei se pune problema siguranţei şi calităţii plantelor utilizate ca remedii.

Producătorii şi terapeuţii care prescriu remediul trebuie să se asigure că substanţa activă este în
cantitatea dorită şi că nu există substanţe toxice adiacente. Pentru că nu există cadre normative care
să regleze producţia, recoltarea, prelucrarea şi procesarea plantelor, există riscul ca unii producători să
nu poată garanta calitatea şi siguranţa acestora.

Siguranţa este o problemă privind şi prin prisma pacienţilor care iau remedii naturale care le
sunt contraindicate sau apelează la astfel de remedii fără a consulta un medic înainte.
Contaminarea, asocierea cu alte remedii sau medicamente, dozajul inadecvat al remediilor
fitoterapeutice poate avea grave consecinţe, chiar fatale.

Multe dintre remediile naturale sunt vândute fără să fie însoţite de indicaţii, efecte adverse şi
posibile riscuri pe care le pot provoca.

Multe dintre remediile pe bază de plante necesită un consum într-o cantitate mare pentru ca substanţa
activă conţinută să-şi poată face efectul. În acest caz mult mai utile ar fi medicamentele
convenţionale care sintetizează efectul mai multor remedii naturiste într-o singură tabletă.

Insuficienţa cunoaşterii complete a plantelor şi a efectelor fiziologice, clinice şi farmacologice.

Există posibilitatea existenţei unor alergii la unul din componentele remediului naturist.

Amploarea fitoterapiei

Fitoterapia a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare, atât în Europa, cât şi în Statele
Unite, anual fiind cheltuiţi aproximativ 2 bilioane de dolari pe produse fitoterapeutice la nivel de
continent.

Oamenii sunt din ce în ce mai atraşi de remediile naturiste, pentru că au convingerea că „natural”
echivalează cu

„sănătos” şi „sigur”.

Piaţa fitoterapiei s-a dezvoltat cu 400% în ultimii zece ani şi în următorii ani se aşteaptă să valoreze
aproximativ 12-15 bilioane de dolari la nivel global. Dacă alte industrii au cunoscut impactul crizei
economice, industria suplimentelor naturale a avut o creştere a vânzărilor cu 31,7% între anii 2008 şi
2012.
În unele state, precum Germania, medicii au integrat fitoterapia în practica medicală, iar tehnologia a
dezvoltat chiar aplicaţii software care găsesc pentru fiecare afecţiune cele mai potrivite plante care
trebuie utilizate, precum şi sfaturi utile, indicaţii şi dozaj.

Riscurile fitoterapiei

Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în rândul bolnavilor de a se orienta către medicina
naturistă. Efectele adverse ale medicamentelor convenţionale, costul ridicat al acestora sunt câteva
dintre motivele pentru care ei îşi îndreaptă atenţia spre remediile naturale, fără însă a conştientiza
riscurile pe care fitoterapia le poate implica.

Cel mai mare risc pe care ni-l asumăm atunci când utilizăm remediile naturiste este legat de siguranţa
acestora şi de eventualele efecte adverse pe care le pot produce. Dacă un remediu funcţionează în cazul
cuiva, asta nu garantează că va fi benefic şi pentru afecţiunea sau starea noastră.

De luat în calcul este şi provenienţa acestora, mai ales dacă le comandăm de pe internet sau dacă sursa
de unde provin ni se pare îndoielnică.

Se mai pune totodată problema modului de producţiea plantelor respective, dacă sunt cultivate sau
dacă sunt recoltate din sălbăticie, dacă sunt contaminate cu agenţi nocivi sau dacă sunt falsificate
prin combinarea cu corticosteroizi sau substanţe toxice.

Nu în ultimul rând este necesară o distincţie clară între cele trei forme de medicină naturistă:
fitoterapia raţională prezintă potenţiale beneficii pentru sănătate, în timpce OTC-urile bazate pe plante
şi medicina tradiţională naturistă pot avea consecinţe nefericite. Chiar dacă multe dintre medicamentele
de astăzi au la bază substanţe care au fost izolate şi sintetizate din plante, între medicamentele rezultate
şi plantele din care provin nu mai există nicio legătură, de aceea nici efectele nu sunt similare.

Pentru a evita orice risc, este benefic să ne informăm înainte de a apela la un tratament naturist şi să
încercăm să utilizăm acele plante medicinale care au o susţinere ştiinţifică. De asemenea, este indicată
consultarea unui medic înainte de iniţierea tratamentului, mai ales în cazul copiilor, femeilor însărcinate
sau persoanelor care suferă de afecţiuni cronice şi/sau grave.

După remediile provenite din natură, fitoterapia include:

- terapia cu „ceaiuri”;
- terapia cu plante aromate (aromaterapie);
- terapia cu muguri de plante (gemoterapie), etc.

Terapia cu ceaiuri

Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se găsesc în plantele medicinale se pot utiliza diferite
procedee de preparare, cum ar fi infuzarea, decocţia, macerarea.

Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca
apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag şi unele substanţe
secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.

Infuzarea (“ceaiul”)
Infuzarea este forma cea mai simplă şi mai utilizată de a extrage substanţele active din plantele
medicinale.

Infuzia se obţine din menţinerea plantei medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15 minute. Într-
un vas smălţuit sau de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din planta mărunţită, peste care se toarnă 250 ml
de apă clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă 15 minute. După aceea, infuzia se strecoară şi se îndulceşte.
Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ poate dispărea.
Este cazul florilor de muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă, etc., în general părţi
de plante cu o consistenţă scăzută.

Decoctia

Decocţia este procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi produsul
se fierbe un anumit timp.

Decoctul se strecoară fierbinte şi se completează cu apă caldă, cât este necesar. Frunzele şi planta
întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile, scoarţa şi rădăcinile se fierb 30 - 40 de minute. După
fierbere decoctul se strecoară.

Prin decoct se prepară plantele a căror consistenţă este lemnoasă

Macerarea

Macerarea se foloseşte la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor şi oţeturilor medicinale,

pentru că unele principii active se extrag printr-un contact mai îndelungat cu dizolvantul.

Unele plante, cum ar fi rădăcina de nalbă sau seminţele de in, se prepară numai prin macerare cu apă
rece, fără a se fierbe.

Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în prealabil. Maceratul se prepară cu apă la
temperatura camerei (15 – 25 de grade). În timpul extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După
trecerea timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon.

Preparatul se consumă în timp de 24 de ore şi se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă.

Cataplasma

Cataplasma este un preparat de consistenţă moale, care se obţine din plantă măcinată, amestecată cu
apă până se formează o pastă. Această pastă se pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul
afectat.

Cataplasmele se pot realiza cu apă rece (cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de in).

Tinctura

Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţitecu alcool de diferite concentraţii.

Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai concentrate în principii active decât infuziile.

Se administrează intern, în puţină apă sau ceai sau pe zahăr.

Siropurile

Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g de zahăr la 360 ml de lichid).

În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o soluţie ce conţine substanţele active ale plantei.
Apoi, preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc, conform timpului indicat în reţetă.

Siropurile se prepară în vase smălţuite. Se strecoară fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de
capacitate mică. Dopurile se fierb în prealabil şi se fixează imediat ce sticlele au fost umplute. Apoi se
păstrează la rece.

Vinurile şi Oţeturile

Vinurile se prepară prin macerarea plantelor mărunţite, folosindu-se 30 - 40 g de plantă pentruun litru
de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 - 8 zile se strecoară. Se
lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr după
gust şi se completează cu vin până la un litru.

Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunţite cu oţet de vin, la temperatura
camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea acestui timp, întregul conţinut se strecoară printr-o pânză
deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru prepararea oţeturilor aromatice se folosesc plante în
proporţie de 5 - 10 g la 100 ml de oţet. Se întrebuinţează numai extern.

Uleiurile medicinale

Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 3 - 6 săptămâni.

Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la temperatura camerei (cel mai indicat este uleiul
de porumb sau de măsline). Sticla se ţine într-un loc răcoros şi întunecat, astupată cu un dop de
plută. O dată la 2 - 3 zile se agită preparatul, iar la sfârșitul procesului se strecoară.

Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de căldură sau lumină.

Inhalaţiile şi Băile din plante

Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile aromatice extrase din plante. Peste
planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă
fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care este inhalat odată cu aceştia, acţionând la
nivelul căilor respiratorii.

Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop terapeutic. Se obţin fie prin turnarea unei infuzii
concentrate în apa de baie, fie prin introducerea plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon,
direct în apă.

Aromaterapia

Reprezintă un tip de terapie care utilizează uleiuri esenţiale şi coloizi pe bază de apă extraşi din plante,
pentru susţinerea sănătăţii, a echilibrului fizic, emoţional şi spiritual.
Extractele simple sau combinate pot fi vaporizate în aerul inspirat sau folosite în uleiurile pentru masaj
ori adăugate în apa de baie.

Moleculele inhalate din aceste extracte stimulează nervul olfactiv, trimiţând mesaje sistemului limbic al
creierului (centrul memoriei, al învăţării şi al emoţiei) care se presupune că ar induce reacţii
fiziologice de răspuns (de exemplu, eucaliptul are efect decongestionant, iar lavanda produce
relaxare).

Medicina clasică pune sub semnul întrebării efectele fiziologice independente, considerând că
rezultatele pozitive sunt datorate mai degrabă reflexelor condiţionate pe care mirosurile le accentuează
sau le generează.

S-a demonstrat că uleiurile şi soluţiile folosite au anumite efecte, dar rezultatele nu sunt omologate.

Printre putinele riscuri posibile sunt reacţiile alergice.

Aromaterapia utilizează esenţele de plante, sau uleiurile esenţiale, substanţe aromatice secretate de
numeroase familii de plante cum ar fi asteraceele, laminaceele sau opiaceele, şi extrase prin distilare.

Gemoterapia

Gemoterapia este o terapie naturală care utilizează extracte obţinute din părţi tinere de plantă,
aflate în faza de creştere. Se pot utiliza muguri, mlădiţe, rădăcini tinere, sevă, seminţe.

Spre deosebire de fitoterapia tradiţională, care foloseşte părţi adulte ale plantelor, prelucrate sau
utilizate în stare uscată, gemoterapia utilizează părţi de plantă aflate în faza de creştere şi
prelucrate în stare proaspătă, aspect foarte important pentru eficacitatea terapeutică a produsului.

Se consideră că gemoterapia aduce în organism întreaga vitalitate a mugurelui aflat în plină stare de
expansiune. Gemoterapia foloseşte părţi tinere de plantă, acestea având capacitatea de regenerare,
creştere şi dezvoltare, efecte ce s-ar transmite organismului în timpul terapiei.

Gemoterapia se bazează pe utilizarea extractelor alcoolice şi glicerinate de ţesuturi vegetale

tinere ca mugurii şi radicelele aparţinând la aprox. 60 de plante diferite.

Preparatele sunt prezentate sub formă distilată de două ori. Fiecare extract este cunoscut ca având o
afinitate pentru un organ sau o funcţie;

De exemplu, maceratul glicerinat de muguri de Ribes nigrum (coacăz negru), în diluţia a doua,
acţionează ca un stimulent al zonei corticale a glandelor suprarenale, adică în acelaşi mod cu cortizonul.

Homeopatia
Homeopatia este o formă a medicinii alternative, în care medicii tratează pacienţii cu preparate
foarte diluate despre care se crede că provocă oamenilor sănătoşi simptome similare cu cele
prezentate de către pacient.

Homeopatia este modalitatea terapeutică şi diagnostică la baza căreia stau două principii:

Primul este cel al similitudinii, existent între tabloul clinic al bolii de tratat şi cel experimental al
remediului, când este administrat în doze subtoxice “într-un timp suficient de prelungit” la un
individ în plină sănătate;

Este vorba de similitudinea existentă între simptomele a două boli înrudite din punct de vedere
fiziopatogenetic, una clinică şi alta experimentală, provocată.

Cel de al doilea principiu, de ordin farmacodinamic, este cel de activitate simultană

sau reglatoare a unui remediu bine ales, prescris în doze infinitezimale.

Homeopatia este o metodă terapeutică ce constă în tratarea bolii prin administrarea în doze
infinitezimale a unei substanţe capabile să reproducă experimental boala respectivă la un subiect
sănătos.

Hahnemann spunea că „asemănările sunt vindecate prin asemănătoare“, lege pe care o formulase
şi Hipocrate, care constata că pentru a trata un bolnav dispunem de mai multe metode:

- fie să-i dăm medicamente care să lupte împotriva bolii – contraria contrariis
curantur (alopatia de astăzi),
- fie să-i administrăm medicamente asemănătoare cu cele care i-au produs
boala - similia similibus curantur (homeopatia),
- fie să nu-i dăm niciun medicament, să-l lăsăm să se vindece prin resursele
proprii, creându-i însă condiţii pentru aceasta.

Esenţa homeopatiei este principiul similitudinii.

Acest principiu poate fi sintetizat în formula similia similibus curantur.

Similitudinea constă în faptul că totalitatea simptomelor şi semnelor de boală prezente la un pacient

pot fi vindecate de o substanţă capabilă să producă simptome similare unei persoane sănătoase.

Homeopatia a fost redescoperită la începutul secolului trecut de către un medic originar din Saxonia,
Samuel Christian Frederic Hahnemann, născut la Meissen în anul 1755 şi mort la Paris în anul
1843.

A trăit un timp la Sibiu, unde a funcţionat ca medic, bibliotecar şi numismat al Baronului Bruckenthal,
unde de altfel se găsesc multe lucrări ale sale, cât şi însemnări medicale şi o poezie dedicată
baronului, scrisă în gotica veche.

Hahnemann a adus o contribuţie esenţială în dezvoltarea homeopatiei prin administrarea de doze

infinitezimale a unor substanţe specifice.

Homeopatia utilizează proprietăţile reacţionale ale substanţelor simple, folosind diluţii succesive şi
dinamizate.
Acţiunea lor curativă se exercită prin simularea forţelor de apărare ale organismului, prin
controlarea procesului natural de vindecare.

 Astfel, homeopatia corijează de o manieră simplă şi precisă tulburările funcţionale celulare care stau
la originea bolii şi vindecă întărind un răspuns fiziologic normal, susţinând reacţiile naturale alese de
organism spre a lupta cu boala sau cu o agresiune venită din exterior

Cu privire la acţiunea remediului homeopatic s-au emis mai multe ipoteze, cum ar fi teoria
catalitică, teoria de rezonanţă, teoria biologică, teoria electronică, etc.

Ceea ce pare miraculos este faptul că, în urma diluţiilor succesive, substanţa se comportă în aşa fel
ca şi când s-ar produce o dezintegrare a componentelor sale energetice.

Creşterea activităţii remediului se face pe măsură ce diluţia lui este mai ridicată.

Eliberarea energiei conţinute se realizează atât prin diluţia remediului, cât şi prin tehnica
dinamizării.

Dinamizarea este o operaţiune mecanică ce intervine între două diluţii succesive şi care
se obţine, în general, printr-o serie de secuse succesive violente, imprimate flaconului în
care este diluată substanţa. În cursul dinamizării, substanţa de bază îşi pierde caracterul
său tridimensional, pentru a se transforma într-o substanţă bidimensională.

Homeopatia posedă o concepţie de patogeneză care cuprinde întreaga istorie a bolnavului şi a

procesului de îmbolnăvire în toată desfăşurarea sa.

Astfel, boala este considerată ca un moment particular în viaţa individului, dar şi ca o

expresie individuală a constituţiei, a terenului, a intoxicaţiilor ereditare sau câştigate, a modalităţilor
de temperament, altfel spus, în desfăşurarea tuturor proceselor fiziologice ce
caracterizează viaţa

Scăderea rezistenţei organismului precede orice fel de boală şi ea constituie adevărata cauză a
îmbolnăvirii. Aici este locul unde putem înţelege diferenţa dintre homeopatie şi
concepţia despre îmbolnăvire.

Medicul alopat caută boala în structurile morfologice ale organismului, examinează toate
organele şi de îndată ce a descoperit unele care prezintă leziuni tisulare etichetează boala şi prescrie
tratamentul.

Terapeutica medicului alopat este o consecinţă logică a concepţiei descrise şi caută

să influenţeze organul bolnav prin întrebuinţarea unor droguri puternice, cu scopul de
a distruge microbii, de a stimula organismul sau de a înlătura organul bolnav dacă este cu
putinţă. În alte cazuri însă, boala nu a lezat ţesuturile şi ea nu se manifestă decât prin
senzaţii şi funcţii dereglate.

Medicul homeopat nu se poate alătura altor concepţii care văd originea bolii în organele sau
ţesuturile organismului. Observaţiile sale de zi cu zi din practica medicală arată că nu toţi
indivizii fac tuberculoză, deşi zilnic vin în contact cu bacilul tuberculozei, aceasta deoarece unii
indivizi sunt rezistenţi.
Pentru homeopat, bolnavul şi boala lui nu reprezintă două lucruri deosebite, ci consideră că
bolnavul îşi produce boala pentru că energia sa vitală este în disarmonie sau este slăbită.

Este adevărat că unii factori externi joacă un rol, dar rolul acestora este
întotdeauna secundar. Dacă organismul este sănătos, el nu cade practic întrucât
luptă cu vigoare împotriva invaziei microbiene şi poate să se restabilească fără
ajutor.

Pentru o adevărată vindecare, se cuvine să se poată influenţa energia vitală care se află
în organism şi îi asigură funcţiunile.

Hahnemann a imaginat un procedeu în care substanţa primară este transformată într-o energie
subtilă ce se apropie de categoria energiilor vitale.

Armonia vitală dereglată poate fi reechilibrată în organism cu ajutorul acestor

medicamente şi sub influenţa dinamizărilor, astfel încât să poată influenţa în mod
armonios viaţa celulară. Astfel se repară leziunile produse de dezechilibrul vital.

Alegerea remediului homeopatic se face ţinând seama de toate simptomele

prezentate de bolnav şi nu întemeindu-se pe un singur organ bolnav, aşa
cum medicina procedează în mod tradiţional.

Alegerea remediului se face conform legii similitudinii. O altă descoperire

a biologiei actuale este cea dintre asimetria moleculară şi viaţă.

Asimetria moleculară este un fenomen pe cât de interesant pe atât de complex.

Ea poate explica existenţa unui enorm număr de compuşi organici, ca urmare a

posibilităţii formării de stereoizomeri, de izomeri optici, dintre care mulţi pot fi găsiţi
în celulele vii.

Numărul compuşilor chimici dintr-o celulă este foarte mare, de ordinul zecilor de mii
sau chiar mai mult. Acest număr creşte cu încă 2-5 ordine de mărime dacă se iau în
considerare toate tipurile de celule ale tuturor organismelor vegetale
şi animale, de la cele mai simple şi până la om.

Moleculele de proteine sunt substanţele cele mai importante pentru structurarea şi

funcţionarea celulelor vii, fiind alcătuite din aminoacizi.

Uniformitatea structurală face posibilă o anumită ordine şi stabilitate structural–

funcţională a proteinelor în genere, ceea ce se explică prin faptul că funcţiile lor
sunt determinate nu numai de felul şi modul de înşiruire a aminoacizilor, ci şi
de configuraţia lor spaţială.

Aşa cum proteinele sunt rezultatul încatenării aminoacizilor, lanţurile

moleculelor de acizi nucleici derivă din încatenarea de nucleotide.

Încercând să se facă legătura între anumite structuri moleculare şi eventualele lor

determinări la nivel biologic, s-au observat fenomene interesante care
sugerează existenţa unei legături profunde, complexe, între geometria la nivel
molecular şi cea a organismelor vii, legături ce pot constitui confirmări
ale principiului similia similibus.

Astfel, pentru medicul homeopat nu are mare importanţă faptul că maladia

provoacă simptome afective, senzoriale sau funcţionale, nici că organele sunt atinse,
căci, indiferent de planul în care maladia se situează, legea similitudinii
îi îngăduie să aleagă remediul şi să vindece pacientul.

Remediul homeopatic influenţează energia vitală, făcând-o pe aceasta să

acţioneze în mod armonios împotriva procesului morbid.

Reacţiile organismului sunt lente şi ca urmare repararea răului se face lent, astfel că
revenirea organismului la starea normală de dinaintea îmbolnăvirii cere acelaşi timp ca
şi cel în care procesul morbid s-a instalat.

Hahnemann scria:

“Experienţa pură ne arată că, în toate încercările făcute cu grijă, efectul medicamentului care, acţionând
asupra oamenilor sănătoşi, a putut produce cele mai multe simptome asemănătoare cu cele ale bolii pe
care ne propunem să o tratăm, este cel care convine cel mai bine pentru a vindeca întrucât toate
medicamentele vindecă bolile ale căror simptome se apropie cel mai mult de simptomele lor”.

Pentru a înţelege homeopatia nu se poate pleca de la concepţia alopată asupra medicamentului, ci

de la experienţa homeopatică.

Remediul homeopatic nu are nimic comun cu medicamentul, întrucât este vorba de un produs
care nu mai conţine nici o substanţă în sensul ştiut, ci poate fi comparat cu
un emiţător radio, a cărui iradiere electromagnetică produce în organismul viu reacţii
reparatoare, cu condiţia să existe concordanţă între lungimea de undă a remediului
şi a bolnavului. Acesta este motivul pentru care în cazul dinamizării hahnemaniene
termenul de medicament nu exprimă caracterul energetic al preparatului.

Prepararea dinamizării hahnemaniene şi administrarea ei sunt cu totul diferite de cele

ale medicamentelor cunoscute în aşa numita medicină clasică.

Dinamizarea homeopatică este un agent fizic, un focar energetic comparabil cu un condensator

electric. El acţionează producând o descărcare asupra centrilor vitali ai organismului,
restaurând reacţiile biologice falsificate şi dirijându-le într-un fel specific, cu alte cuvinte
declanşează reacţii reparatoare specifice.

Din acest moment nu mai este nevoie decât să se aştepte din partea organismului
astfel pregătit, să repare răul, ca în cazul unei fracturi, unde odată oasele puse
la loc şi fixate se vindecă de la sine fără ca medicul să influenţeze procesul consolidării.
Singurul lucru la care trebuie vegheat câteodată este eliminarea toxinelor ce se pot forma
în cursul reacţiilor reparatorii. Acest deziderat se realizează în homeopatie cu
ajutorul terapiei de drenaj care, prin efectele ei, stimulează organele de
eliminare cum sunt rinichii, ficatul, pielea şi unele mucoase.

Această măsură nu este homeopatie propriu-zisă, ci o metodă adjuvantă care ajută pe

medicul homeopat în practica lui, fiind un procedeu complementar, neavând
nimic comun cu efectul curativ al dinamizării homeopate, ajută şi evită uneori reacţii
dezagreabile, dar nu vindecă.

Procedeul dinamizării se realizează fie prin diluţii în substanţe lichide, apă distilată
sau soluţii alcoolizate, precum şi în trituraţii cu lactoză. Prin diluţie sau triturare se
produc fenomene fizice încă necunoscute.

 De asemenea, suprafaţa particulelor creşte în proporţii comparabile, astfel că mărimea uriaşă a

suprafeţei joacă un anumit rol, pe lângă altele, şi explică în parte efectul
considerabil pe care unităţile infinitezimale de substanţe supuse acestui procedeu le exercită
asupra organismului.

Dinamizarea hahnemaniană este activă cu o singură condiţie: de a

corespunde “lungimii de undă” şi “frecvenţei” exacte a stării morbide a pacientului.

Forţa sau mai curând funcţia energetică a organismului fiind

dereglată, duce la procesul de îmbolnăvire.

În mediul înconjurător există nenumărate substanţe care, administrate

acestor pacienţi, le redau sănătatea.

Hahnemann a examinat un număr mare de substanţe şi apoi în decursul celor aproape două
secole de când există homeopatia, au fost lărgite bazele teoretice şi practice ale
acestui sistem.

S-a dovedit pe de altă parte că există o înrudire între agentul morbid care
produce o anumită grupă de simptome la un pacient şi remediul în stare să producă un
grup analog de simptome la o persoană sănătoasă şi sensibilă la remediul respectiv.

Experienţa a demonstrat că remediul ales conform acestor principii este în stare să repare
răul produs de agentul morbid.

Problema vindecării în homeopatie constă în a găsi pentru fiecare pacient forţa

existentă în natură în stare să redreseze dezechilibrul energetic de care suferă.

Legea similitudinii dă posibilitatea găsirii acestei substanţe, în timp ce procedeul

dinamizării îngăduie ridicarea vibraţiilor energetice ale organismului.

Un efect de rezonanţă se produce în acel moment şi forţa energetică dezechilibrată îşi găseşte
echilibrul, iar în loc să producă fenomenele morbide, ajută la revenirea
echilibrului normal, care se numeşte sănătate.

În prezent, homeopatia are o largă răspândirepe plan mondial şi este practicată în

cadru legal, organizat în mod oficial, de către medici cu drept de practică, în 17 ţări şi
în mod curent în peste 80 de ţări, iar în România este recunoscută
de Ministerul Sănătăţii şi practicată oficial numai de medici cu pregătire
postuniversitară de specialitate.

Opinii care resping homeopatia

Nici observaţiile, nici fundamentarea nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a

fi considerate ştiinţifice. Aşa-numitele experimente patogenetice făcute de homeopaţi nu au
nicio legătură cu afecţiunile care ar trebui tratate, se realizează cu o altă diluţie, şi
sunt oricum extrem de subiective.

Testele ştiinţifice (folosind metoda dublului, binecunoscută pentru probitatea ei) au arătat că
tratamentele homeopatice au acelaşi efect cu placebo.

Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanţă

administrată în doză subponderală unui subiect sănătos, ar produce un set similar de
simptome cu cele care se regăsesc la pacientul bolnav. Acest
remediu este administrat uzual într-o concentraţie extrem de
scăzută, preparată printr-o procedură numită potenţare, care se presupune că ar imprima diluţiei
mai multă putere terapeutică.

Pentru acest „proces” nu există o explicaţie satisfăcătoare, fiind doar o rămăşiţă

pseudoştiinţifică din epoca alchimiei, când noţiunile de germeni sau molecule nu
erau cunoscute sau înţelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi
dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828)
au adus lămuriri mai clare.

O soluţie atât de diluată cum e o doză homeopatică, nu mai conţine nici măcar o
molecula din substanţa iniţială dincolo de diluţia 11 centesimală, deci nu mai poate avea
efecte terapeutice. Actualmente, proponenţii homeopatiei au emis ipoteza existenţei unei
„memorii” a apei, deşi nici acest fenomen nu se bucură nici de suport teoretic, nici de
confirmare practică.

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un document prin care declară că nu

susţine homeopatia în tratarea următoarelor boli: HIV, TBC, malaria, gripa şi diareea la
copiii mici.

Studiul homeopatiei a fost recompensat de oamenii de ştiinţă cu

două premii Ig Nobel (ignoble înseamnă în limba engleză înjositor, ruşinos), o
„distincţie” umoristică, parodie a premiilor Nobel, acordată anual înainte
de acestea, pentru realizări care „nu pot sau nu trebuie să mai fie reproduse”. Ele i-au
revenit chimistului francez Jacques Benveniste, pentru cercetări privind memoria
apei (acordate în 1991 şi 1998).

Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Japoniei, Ichiro Kanazawa, a declarat că tratamentele

homeopatice sunt „clar fără temei”.

Comisia pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Camera Comunelor (Marea Britanie) a

declarat urmatoarele: „Explicaţiile de ce homeopatia ar funcţiona nu sunt, ştiinţific, plauzibile”.
Comunitatea ştiinţifică din Marea Britanie consideră homeopatia la fel de eficace ca
un placebo