Tabelul 20

Greutatea medie corporală a păsărilor de colivie și voliere

Specia Greutatea corporală (g)

Mascul adult Femelă adultă
(peste 1 an) (peste 1 an)
Canarul comun 20-25 18-20
Perușul comun 50-65 50-60
Perușul standard 85-100 70-80
Cintezoiul 22-25 20-22
Sticletele 16-18 14-16
Zebre Australiene 10-14 10-12
Prepelița 120-150 100-140
Nimfa 250-300 250-300
Micul Alexander 230-235 230-235
Potârnichea 350-440 320-400
Marele Alexander 380-400 300-380
Papagalul Amazon 325-350 300-330
Rosella 300-320 270-290
Fazanul comun 1200-1500 800-1000
Fazanul auriu 650-800 600-700
Păunul 4000-4500 4000-4200

În scopul evitării unor erori de dozare la păsările de colivie și

volieră cu o greutate mai mică de 300g, necesarul de medicamente se
calculează în miligrame, raportat la greutatea corporală sau la volumul de
apă și al consumului de hrană.

Administrarea medicamentelor la păsări de colivie

Medicamentele se administrează după stabilirea dozei prin

intermediul apei de băut sau al hranei. Consumul medicamentelor este
dependent de cel al suportului (furaje, apă, ceai).
La administrarea de medicamente prin intermediul hranei se
folosesc cele mai preferate furaje de către pasăre (morcov ras, brânză de
vaci proaspătă și bine stoarsă, ouă fierte) și în amestec cu biscuiți, fructe
coapte (banane, pere, pepene galben, cireșe etc.). Se preferă sortimente moi
de care să adere medicamentul.

199
 Medicamentele sub formă lichidă, înainte de administrare în hrană,
se încorporează pentru o mai bună omogenizare, într-un sortiment ce le
absoarbe (mălai, griș, săruri minerale), după care se amestecă cu hrana de
bază.
În administrarea de medicamente prin intermediul semințelor, există
riscul unui consum mai redus din substanța activă, pentru faptul că unele
specii de păsări desfac coaja și consumă numai miezul, o parte din
medicament rămânând pe coajă.
În situația când pasărea nu consumă nici apă și nici furaj se impune
administrarea medicamentelor pe cale bucală.
Administrarea medicamentelor pe cale bucală este simplă și asigură
consumarea în întregime a dozei prescrise, necesită însă multă atenție și
prudență pentru evitarea pătrunderii substanței în trahee. La păsări lipsește
epiglota, formațiune anatomică care separă în timpul tranzitării hranei,
conductul aerofor de cel digestiv.
La administrarea bucală a medicamentelor, corpul păsării se ține în
poziție normală, puțin înclinată în sus. Ciocul se deschide cu ajutorul unui
deget, a unei scobitori sau a unui băț de chibrit. La păsările de talie mai
mare, aceasta se realizează cu un obiect mai voluminos. Indiferent de
modalitățile de deschidere a ciocului se evită imobilizarea și mișcările
limbii. Se va limita mobilitatea capului.
Medicamentele lichide se administrează prin intermediul unei pipete
sau a unei seringi de 1-2 ml.
O modalitate de administrare a medicamentelor lichide, fără
deschiderea cavității bicale, se poate realiza prin punerea unei picături pe
deget și alăturarea acestuia de ciocul păsării. Prin simpla atingere a picăturii
de cioc aceasta va fi resorbită în cavitatea bucală. Manopera se repetă până
la terminarea dozei.
Medicamentele sub formă de pulbere se administrează după
dizolvare prin intermediul pipetei sau a seringii.
Medicamentele insolubile (nedizolvabile) se înglobează în cantități
mici de unt sau miere cristalizată și introduse în cavitatea bucală. Topirea
untului, lichefierea mierii de albine duce și la consumarea substanței.
La păsările de talie mare fazan, păun se pot face boluri din făină de
grâu de o mărime corespunzătoare cavității bucale în care se înglobează
medicamentul.

200
 Medicamentele administrate prin injecții intramusculare sau
subcutanate constituie cea mai sigură metodă de administrare a dozelor
necesare de medicamente și de reducere a timpului de exteriorizare a
efectului terapeutic.
Injecțiile intramusculare se fac numai în mușchii pectorali
(pieptului) în 1/3 mijlocie și ½ anterioară a zonei sternale. Acul de
dimensiuni scurte, subțire, adecvat taliei păsării, cu vârful teșit, fără
asperități, se introduce de sus în jos și oblic spre zona capului.
Injecțiile subcutanate se fac numai în partea inferioară a aripei, în
1/3 inferioară a oaselor radius și cubitus sau în 1/3 mijlocie a gâtului. O altă
zonă pentru injecțiile subcutanate o constituie pielea din partea posterioară
și inferioară a regiunii occipitale. Indiferent de zona de injectare, poziția
acului va fi de sus în jos spre corp. Un amănunt important, pielea la păsări
este puțin elastică și e posibil ca după scoaterea acului să se elimine o parte
din medicament. Evitarea se face prin tamponarea zonei imediat după
scoaterea acului.
În administrările de medicamente injectabile, soluțiile vor avea o
temperatură apropiată celei corporale, soluțiile reci putând determina șocuri,
stres, uneori fiind mortale.
Injecțiile intravenoase nu se practică decât la păsările de talie mare
fazani, păuni, la cele de talie mică și mijlocie existând riscul de lezionare a
vaselor și a producerii de hemoragii mortale. Venele folosite sunt cele
brahiale și jugulare.
Administrările de medicamente intraperitoneale sunt limitate la
păsări datorită riscului de lezionare a sacilor aerieni.

201