Partea 1.

Consideraţii generale privind cisticercoza

1
1.1. Generalităţi: definiţie şi etiologie

Metacestodozele sunt boli produse de stadiile larvare ale cestodelor care afectează gazdele
intermediare vertebrate, la care se localizează în ţesutul muscular, striat, cardiac, ţesutul conjunctiv,
pe seroasele cavităţii abdominale, ţesutul hepatic, ţesutul pulmonar, sistemul nervos central. Cele
mai cunoscute metacestodoze sunt: cisticercoza musculară, cisticercoza-peritoneală, cenuroza,
hidatidoza, echinococcoza multiloculară, sparganoza, tetratiridoza, plerocercoidoza.
Metacestodozele sunt grave zoonoze parazitare.
Agenţii etiologici sunt:

Fig. Nr. 1.1. Morfologia celor

trei tenii implicate în zoonoze.

-Taenia saginata. Adultul are o lungime de 4-12 m, scolexul subglobulos, cu o uşoară

excavaţie în centru, prevăzut cu patru ventuze eliptice, fără rostrum şi fără croşete. Gâtul este alingit,
iar strobila este formată din 1000-2000 de proglote acoperite cu o cuticulă groasă de culoare
albicioasă. Ovarul este bilobat, dispus în jumătatea posterioară. Glandele vitelogene sunt aglomerate
sub formă alungită, situate posterior ovarului. Testiculele sunt în număr de 300-400 şi se găsesc în
partea anterioară a proglote. Vaginul, la partea distală prezintă un sfincter. În lungul strobilei porii
genitali alternează neregulat. Taenia saginata are o mare variabilitate şi o longevitate cuprinsă între

2
30-40 de ani. O caracteristică importantă este faptul că proglotele gravide părăsesc gazda activ şi
adesea cumpătat.
Metacestodul se prezintă sub formă de veziculă ovoidală, monochistică, monicefalică cu
perete fin, albicios, translucid. Vezicula conţine lichid în cantitate redusă, transparent, incolor. În
veziculă se găseşte dispusă spre unul din poli, o pată opacă, albicioasă, constituind locul de inserţie a
invaginaţiei cefaşice. Invaginaţia cefalică conţine scolexul similar adultului, prevăzut cu patru
ventuze eliptice, fără rostrum şi fără croşete. Adultul parazitează omul, iar metacestodul parazitează
bovinele, elani, rumegătoare sălbatice; câţiva cisticerci maturi au fost recuperaţi din ficatul porcilor
hrăniţi cu ouă de Taenia saginata.
-Taenia asiatică/Taiwaneză. Adulţii sunt asemănători cu cei de Taenia saginata, prezentând
ovare similare, sfincter vaginal şi punga cirului, dar posedă rostrum, protuberanţe posterioare pe
proglote şi 11-32 muguri uterini. Proglotele se elimină activ, individual şi adesea spontan.
Metacestodele sunt mai mici decât cele de Taenia saginata. Protoscolexul are rostrum şi două
rânduri de croşete primitive: cele din şirul exterior sunt numeroase şi subţiri, iar cele din şirul intern
sunt în număr de 13-24.
Gazde: adultul parazitează omul; metacestodele parazitează porcii domestici şi sălbatici,
bovinele, caprele şi maimuţele.
-Taenia solium. Adulţii au o lungime de 3-5 m, un rostru armat cu două rânduri de croşete.
Ovarul prezintă un al treilea lob (accesor), nu are sfincter vaginal, punga cirului se extinde către
vasele secretoare şi în proglotele gravide se observă 7-13 ramuri laterale. Proglotele gravide sunt
eliminate rapid, grupate în lanţuri.
Gazde: adultul parazitează omul; metacestodele parazitează porcii domestici şi sălbatici,
omul, câinele.
Matacestodele au un diametru de până la 1 cm şi rostrum armat cu două rânduri de croşete.
Unii chişti, în special cei din spaţiul subarahnoidian sau din cisternele bazale de la om, evoluează ca
o degenerare hidropică, fără scolex, producând bule mari care pot umple cisternele sau pot apărea în
formă de ciorchine.

1.2. Ciclul biologic şi epidemiologie

TAENIA SAGINATA. Perioada prepatentă este de 87-100 de zile. Proglotele gravide se

desprind câte 3-10 pe zi, din capătul distal al strobilei. Unele migrează spontan de la anus spre
regiunea perianală după care se desprind. Altele se elimină pasiv prin fecale, de obicei pe suprafaţa
3
acestora sau se pot rupe parşial în intestin. Ouăle sunt eliberate în intestin, pe piele sau pe sol, printr-
o deschidere creată la ruperea segmentului de strobilă. Producţia ouălor poate varia între 100.000 –
1.000.000 pe zi. Uscăciune este un factor letal pentru ouă, dar ele vor supravieţui mai multe
săptămâni sau luni pe păşuni, în canale, râuri.
Infestarea taurinelor se relizează pe cale digestivă, prin consumul vegetaţiei şi/sau a apei
poluate parazitar. Sub acţiunea sucurilor digestive coaja oului este lizată şi oncosfera este eliberată şi
activată în intestin. Cu ajutorul croşetelor şi a glandelor de penetraţie, embrionul pătrunde în
mucoasa intestinală, ajunge în circulaţia sângelui sau cea limfatică şi apoi în muşchi.
Ouăle ingerate de bovine produc metacestode în musculatura scheletică şi cardiacă,
ocazional în organele interne. Metacestodele devin infestante după 8-10 săptămâni. Locurile de
elcţie unde sunt evidenţi chiştii sunt maseterii, inima, diafragma şi limba, dar o mare parte din
cisticerci se găsesc în toată musculatura. Viabilitatea chiştilor pare a fi mai mare în muşchii
scheletici, alţii decât cei de elecţie. După 9 luni, un număr substanţial de cisticerci sunt morţi şi în
curs de calcificare. La bovine, se dezvoltă o imunitate puternică la reinfecţii, predominant mediată
de anticorpi.

Fig. Nr.1.2. Ciclul biologic al teniilor implicate în

zoonoză.
Infestarea oamenilor cu tenii adulte depinde de consumul de carne crudă sau semipreparată.
Ea este mai frecventă în Africa şi America Latină, unde carnea care este puţin probabil să fi fost
supusă inspecţiei sau congelării.
În mod normal, omul nu este considerat gazdă pentru metacestodele de Taenia saginata.

4
 TAENIA ASIATICĂ. Excreţia de ouă este asemănătoare cu cea de la Taenia saginata.
Asocierea strânsă dintre gazdele intermediare, porcii (şi alte animale) şi oamenii din gospodăriile
fără condiţii sanitare, în care porcii, fără îndoială, acţionează ca poliţişti sanitari, trebuie să fie o cale
importantă pentru transmiterea la suine.
Porcul este o gazdă intermediară importantă, dar infecţia a fost relizată experimental şi la
mistreţi , bovine, capre şi maimuţe. Metacestodele se dezvoltă cu precădere în ficat, mai mult în
parenchim decât la suprafaţă. Până la 30% din chişti au fost găsiţi în omentum, plămâni şi seroasa
colonului. Dezvoltarea este rapidă, după 27-43 de zile se întâlnesc deja metacestode mature şi ele
supravieţuiesc cel puţin 79 de zile după infecţie.
Infestarea omului cu tenia adultă se produce prin consumul de carne şi viscere crude de porc
şi animale sălbatice sau uşor fripte. Infestarea se produce frecvent în Asia de sud-est.
Nu există dovezi care să ateste cazuri de infestări umane cu metacestode de Taenia asiatică.
TAENIA SOLIUM. Cestodul adult se localizează în intestinul subţire la om, gazda
definitivă. Proglotele ovigere se elimină odată cu fecalele, ca fragmente de strobilă ce conţin câte 4-
6 proglote. Ouăle eliberate din proglote sunt infestante imediat pentru porcine, gazda intermediară.
Acolo unde Taenia solium este frecventă, porcii care pasc liberi joacă rolul de „poliţişti sanitari”;
prin coprofagia excrementelor umane. Prezumtiv, porcii pot inghiţi odată cu fecalele lanţuri întregi
de proglote, care conţin un număr extrem de mare de ouă.
La porc, metacestodele, infestante după aproximativ 10 săptămâni de la infestare, predomină
în musculatura scheletică şi cea cardiacă, precum şi în creier. Lungimea perioadei de supravieţuire la
porc este necunoscută.
Infestaţiile umane cu cestode adulte includ consumul cărnii crude, prelucrarea cărnii prin
afumare, friptul pe grătar, gătitul între pietre fierbinţi în Iranul de vest, Indonezia şi consumul
delicatesei „tomatillo” în Mexic. În multe comunităţi rurale nu se aplică inspecţia cărnii, iar acolo
unde este practicată, diagnosticul antemortem prin palparea limbii va duce la eludarea inspecţiei
oficiale, pentru a evita confiscarea, şi carnea va fi vândută ieftin sau ilegal prin canalele neoficiale.
Unele popoare din Extremul Orient consumă carne de câine, iar câinii pot fi gazde
intermediare, raportându-se prezenţa chiştilor în special în creier, dar fără îndoială, ei sunt prezenţi
şi în alte ţesuturi. Constituindu-se în surse suplimentare de infestare.
Oamenii pot juca şi ei rolul de gazdă intermediară pentru metacestodele T. Solium atunci
când ingeră ouă eliminate de un purtător uman de tenie adultă. Este posibil ca indivizii purtători de
tenie să se autoinfetseze, de exemplu prin antiperistaltism sau vomă, cu ouă care au eclozionat

5
intern. Metacestodele se localizează în musculatură, ţesutul subcutan şi uneroi în viscere, cu
precădere în creier, măduva spinării şi ochi.
Transferul de la om la om se întîlneşte mai ales în zonele rurale cu rezerve sărace de apă şi
condiţii sanitare precare şi unde apare ciclul om-porc-om. În zonele unde Taenia solium este
endemică, carnea care nu a fost controlată sau în care controlul nu a descoperit infecţia, poate fi
vândută în centrele urbane sau semiurbane. Prin urmare, infecţiile dobândite prin astfel de cazuri de
transfer om-om pot deveni relativ frecvente în aşezările urbane. Oamenii pot pot fi expuşi
transferului om-om al infecţiei chiar şi în ţările non-endemice, când imigranţii sau călătorii infectaţi
contaminează alimentele.
Igiena personală deficitară, cu transferul fecal-oral direct al ouălor, este un aspect important
în cisticercoza umană. Factorii de risc pentru infecţia umană cu metacestode sunt reprezentaţi de
eliminarea de proglote, consumul frecvent de carne de porc, igienă personală, existenţa în apropiere
a unei persoane cu teniază. Grupuri semnificative de persoane seropozitive au fost descrise în
gospodării rurale din Mexic. Un purtător este şi mai periculos dacă este implicat în prepararea şi
servitul mesei, favorizând apariţia de cazuri locale de neurocisticercoză. O cale sigură de
contaminare trebuie să fie şi contaminarea legumelor prin fertilizare cu fecale umane şi prin
utilizarea apei contaminate. Defecările făcute la întâmplare pot produce indirect infectarea
alimentelor cu ouă de tenie, ele putând fi transportate de muşte de pe fecale pe alimente. În mod
special, copiii sunt expuşi infecţiei datorită geofagiei.

1.3.Tablou clinic

1.3.1. Cisticercoza animalelor

În mod obişnuit, cisticercoza la porc evoluează subclinic. Faza de invatie a embrionilor

hexacanţi şi trecerea lor prin mucoasa intestinului subţire spre circulaţia sângelui se exprimă prin:
anorexie, colici, diaree, peritonism, febră, tahicardie, tahipnee, vomă. La scroafe, infestarea cu 14
zile înainte de parturiţie, provoacă avort. Localizarea în musculatura facială, în special în maseteri
,dar şi în limbă, se exprimă prin jenă în prehensiune, masticaţie dificilă sau pseudoparalizia
maxilarului inferior. Localizarea faringiană se manifestă prin tuse seacă, chintoasă.
Localizările vizibile cu importanţă clinică, sunt cele din mucoasa linguală, de o parte şi de
alta a frâului limbii, mucoasa anală, mucoasa vaginală sau conjunctivală. În creier cisticercii se

6
localizează mai frecvent în ventriculii cerebrali, dar şi în substanţa nervoasă, unde datorită
compresiunii generează paralizii, stimulează crize epileptiforme sau prezenţa unor tumori cerebrale.
La bovine, cisticercoza evoluează asimptomatic.( IACOB OLIMPIA, 2010)

1.3.2. Simptomatologie la om

La om boala evoluează sub două forme, în funcţie de tipul infestaţie: teniază ( când agentul
etiologic este adultul) şi cisticercoză ( când agentul etiologic este forma larvară).

1.3.2.1. Teniaza

Cel mai evident simptom pentru Taenia saginata şi Taenia asiatică este migrarea spontană a
proglotelor de la anus spre regiunea perianală, provocând o senzaţie de prelingere sau prurit pentru
aproximativ 5 minute. Simptomele obişnuite sunt greaţa si durerile abdominale. Altele sunt
ameţeală, stare de slăbiciune, cefalee, apetit crescut, senzaţie de foame, diaree sau constipaţie,
pierderi în greutate, vomă.
Simptomatologia infecţiei cu Taenia solium este mai puţin evidenta fapt ce o face să treacă
de obicei neobservată.

1.3.2.2.Cisticercoza umană
Cisticercoza umană are trei forme de evoluţie: cisticercoza diseminată, neurocisticercoza şi
cisticercoza oculară.
Cisticercoza diseminată
Chiştii din ţesuturi, cu localizare subcutanată, intramusculară şi, ocazional, viscerală, sunt de
obicei asimptomatici, deşi zona în care s-au localizat poate deveni sensibilă şi, în manifestările
masive, pot apărea dureri musculare şi moleşeala. Infiltratul inflamator granulomatos provocat de
chiştii morţi se poate resorbi complet sau poate să lase zone oval-rotunde de fibroză şi calcificare, de
dimensiuni variabile.

fig nr. 1.3. Noduli chistici diseminaţi.

7
Neurocisticercoza
60-90% din persoanele cu cisticercoză posedă metacestode şi în SNC (encefal, meninge, spaţiul
subarahnoidian,ventricule, măduva spinării). Neurocisticercoza prezintă un polimorfism clinic,
descris de Zenteno-Alanis şi colab. (1982), dependent de intensitatea infecţiei, localizarea chiştilor,
viabilitatea chiştilor şi răspunsul imun al gazdei. Într-un studiu realizat într-un sat mexican, jumătate
din persoanele seropozitive au negat existenţa oricăror semne clinice. De regulă, sunt prezenţi 1-5
chişti; medii de 5 şi 12 chişti au fost înregistrate în două cazuri recente, dar au fost descrişi şi peste
1000.

fig. Nr.1.4. Prezenţa chiştilor la nivelul

creierului.

Proporţia pacienţilor cu neurocisticercoză care se constituie în cazuri clinice nu este cunoscută şi

depinde de facilităţile medicale existente. Pacienţii se pot prezenta după câteva luni până la peste 30
de ani după infecţie.
1. Chiştii viabili din parenchim sau din sistemul ventricular pot realiza compresiuni sau
obstruări şi, în funcţie de localizare, pot produce simptome imediate. Pe de altă parte,
chiştii pot rămâne viabili timp de mai mulţi ani , fără a produce semne. Cauzele morţii
chiştilor şi ale răspunsului imun inflamator consecutiv sunt încă necunoscute.
2. Cisticercii muribunzi (leziuni inflamatorii) sunt înconjuraţi de un puternic infiltrat
circular, format din plasmocite, limfocite, macrofage şi eozinofile, care ulterior vor
invada chistul. În general, procesul inflamator provoacă mai multe probleme decât chistul
în sine şi, la unii pacienţi anterior asimptomatici, vor apărea simptome.
3. La unii pacienţi, mai frecvent copii şi femei tinere, poate apărea un proces parenchimal
difuz – encefalita cisticercozică.

8
 4. În final, se produce fie o dispariţie completă a leziunilor, fie mineralizarea şi persistenţa
chiştilor calcificaţi. Aceasta poate duce la remisia totală a simptomelor sau, alternativ,
ameliorarea parţială sau lipsa ameliorării, atât timp cât cicatricile continuă să provoace
convulsii, etc.
Cel mai comun semn al neurocisticercozei sunt crizele. Au fost înregistrate convulsii la 50% din
pacienţii cu neurocisticercoză şi la 82-88% din pacienţi cu leziuni active sau tranzitorii. În zonele
endemice, neurocisticercoza a fost descrisă ca agent etiologic în 50% din cazurile de epilepsie cu
debut tardiv. Alte simptome, ce variază cu localizarea chistului, sunt hemipareza, afectarea
trunchiului optic, mişcări dezordonate şi amorţeală. Creşterea tensiunii intracraniene, înregistrată la
53% din pacienţi de Schenone si colab. (1982), provoacă migrene violente sau cronice, vomă,
modificări neuropsihice şi tulburări vizuale. Se poate instala edemul papilei optice. Chiştii
ventriculari pot deveni rapid fatali, dacă obstruează complet şi subit căile de circulaţie LCR.
Alternativ, pot provoca hipertensiune intracraniană intermitentă cu hidrocefalie, cefalee violentă,
greaţă, şi tulburări locomotorii. Au fost descrise variate sindroame localizate datorate chiştilor din
spaţiul subarahnoidian sau din ventriculi. La pacienţii cu arahnoidită, arterită, şi ependimită
granulară, posibil datorită congestiei venoase induse de un chist sau de hipertensiune, se remarcă un
sindrom mezencefalic cu mişcări dezordonate, dificultăţi de vorbire, tulburări vizuale, stări care
impun un prognostic rezervat. Chiştii meningeali pot produce meningită. Chiştii intramedulari se
întâlnesc la 5% din cazuri şi provoacă tulburări motorii sau senzitive, datorate compresiei ţesutului
nervos.
Cisicercoza oculară
Paraziţii se localizează la ochi în aproximativ 25% din cazuri. Diagnosticul se face şa o
vârstă mai fragedă, probabil datorită efectelor timpurii pe care cisticercul le are asupra acuităţii
vizuale, cu imagini neclare, umbrite, etc. Majoritatea chiştilor se găsesc în ţesuturile subretiniene şi
în umoarea vitroasă, câţiva în umorea apoasă, care vor migra prin arterele subretiniene şi vor ajunge,
străpungând retina, în umoarea vitroasă. La moartea chistului se poate instala o corioretinită severă
cu complicaţii, cum ar fi dezlipirea de retină. Chiştii cu localizare subretiniană sau subconjunctivală
se pot manifesta ca noduli cu creştere lentă, potenţial confundabili cu tumorile.

fig. Nr.1.5. Cisticercoza oculară.

9
1.4.Diagnostic la animale

Teniaza
Simptomele induse de cestodul adult, în cazul că există, sunt nespecifice pentru diagnostic.
Un progres deosebit l-a reprezentat testul ELISA-AG cu antigen de captură, care decelează
coproantigenele din fecale. Este un test mai obiectiv, mai sensibil şi recent a fost adaptat la metoda
dipstick (Nota trad.- metodă calitativă rapidă de evidenţiere, de obicei printr-o reacţie de culoare, a
antigenelor dintr-o probă, prin imersarea unei benzi de hârtie absorbantă specială impregnată cu
reagenţii caracteristici unui test ELISA indirect). Din 41 de persoane confirmate ca pozitve,
deoarece au eliminat proglote în fecale după tratament, ELISA-AG a decelat 76%; microscopia
56%; chestionarea 12%. De aceea, această tehnică este foarte utilă pentru screening, dar nu
diferenţiaza T. saginata si T.solium. Au fost realizate sonde de ADN care diferenţiază cele două
specii, dar aceasta nu poate fi considerată o tehnică de supraveghere şi devine insuficientă când
proglotele si ouăle sunt absente din fecale sau sunt agregate. În concluzie, este încă necesar
tratamentul care să producă eliminarea teniei în vederea indentificării speciei, preferabil după
scolex. Este o procedură hazardantă, care se ştie că poate diagnostica pacientul ca fals negatic,
chimioterapia nefiind în toate cayurile 100% eficientă, iar în alte cazuri pacientul poate nega ca a
eliminat parazitul.

Cisticercoza la animale

Palparea limbii
Aceasta evidenţiaza noduli şi rămâne încă tehnica folosită pentru detectarea infecţiei la
porcii vii. Este extrem de laborioasă şi lipsită de sensibilitate, dar este utilă pentru identificarea
localităţilor cu nivele ridicate de transmitere.
Inspecţia cărnii
Aceasta rămîne cea mai utilizata metodă pentru decelare şi pentru direcţionarea carcaselor
spre tratament sau confiscare. Totuşi, inspecţia cărnii detectează doar o parte a infestărilor şi este
total inadecvată pentru infestările uşoare; cele câteva incizii care pot fi făcute pentru a nu influenţa
valoarea carcasei nu vor observa infestarea, iar chiştii pot să nu se găsească în locurile predilecte.
Procentul de detecţie prin inspecţia cărniieste de numao 32-38%: au fost decelate 78% din carcasele
care prezentau peste 20 de chişti, dar numai 31% dintre cele cu mai puţin chişti.
Imunodiagnostic
10
 Testele serologice, inclusiv ELISA, nu sunt încă acceptabile pentru diagnosticul infecţiei la
animale individuale, dar ar putea fi utile pentru efectivele mari, când apare „furtuna de cisticerci”.

1.5. Diagnostic la om

Cisticercoza diseminată
Chiştii pot fi palpaţi şi supuşi biopsei, pentru a putea di diferenţiaţi de tumori, abcese, etc.
Chiştii calcificaţi vor putea fi identificaţi radiografic.
Neurocisticercoza
Tomografia computerizată (TC)
Este în mod special utilă pentru determinarea localizării şi intensităţii infestării şi pentru a face
deosebirea între chiştii vii, muribunzi (tranzitorii) şi cei morţi din parenchimul cervical:
1. Chiştii vii din parenchim apar ca zone rotunde cu densitate scăzută, fară edem
perilezional şi care prezintă o mică creştere sau de loc a contrastului.
2. Imaginea chiştilor tranzitorii intraparenchimatoşi variază proporţional cu răspunsul
gazdei şi viabilitatea chistului. O fază coloidală, odată cu gelatinizarea fluidului chistic,
poate sugera leziuni hipo-sau izodense prost definite, dar peretele va fi îngroşat datorită
răspunsului inflamator şi se remarcă un edem perilezional şi accentuarea imaginii inelare
la contrast. Leziunea devine nodulară sau granulară odată cu înlocuirea chisului de către
ţesutul inflamator. Acest stadiu este cel mai dificil de diferenţiat de tuberculoame,
astrocitoame, metastaze, abcese.
3. Chiştii morţi apar ca zone de calcificare inelare, rotunjite sau pedunculate, de obicei mai
mici de 10 mm.
4. TC este extremde utilă pentru encefalita cisticercozică, vizualizată ca edem cerebral
difuz, ventricule mici îngustate, care, la contrast, prezintă imagini multiple nodulare sau
inelare prin parenchim. Poafe fi problematică diferenţierea de tuberculoamele mutiple,
toxoplasmoză şi microabcese.
5. TC este mai puţin utilă pentru chiştii ventriculari sau subarahnoidieni care apar la sub
25% dintre pacienţi. Adesea chiştii sunt izodenşi, cu peretele subţire şi scolexul vizualizat
foarte rar. Ventriculografia de contrast măreşze eficacitatea, dar aceasta este o tehnică
invazivă, iar chistul sau ependimul pot obstrua caile LCR, ceea ce împiedica difuzarea
mediului de contrast.
Rezonanţa magnetică (RMN)
11
 Aceasta este la fel de utilă ca TC pentru detectarea chiştilor intraparenchimatoşi (RMN poate
dezvălui prezenţa protoscolexului din interiorul chistului), semnele care anunţă degenerarea
chistului ţi inflamatia perichistică, dar RMN este inferioară ca performanţă în identificarea
calcificării parenchimatoase. RMN, în special cu amplificare Gd, este descrisă ca fiind superioară
TC pentru vizualizarea chiştilor intraventriculari/subarahnoidieni. RMN este important a fi făcută
înainte de intervenţiile chirurgicale, pentru a localiza chiştii intraventriculari/subarahnoidieni,
deoarece aceştia sunt mobili.
Imunodiagnostic
Testele imunologice aflate în curs de perfecţionare sunt: ELISA, cu antigen nepurificat,
pentru a decela anticorpii din ser sau LCR; ELISA+AG, cu anticorpi poli- sau monoclonali, care
decelează antigenul T.solium din LCR; şi un test imunoblot enzimatic (EITB), pentru decelarea
anticorpilor; benzile antigenice de 8 şi 26 kDa sunt specifice pentru T.solium. Într-un grup de 34 de
pacienţi, a căror infecţie fusese confirmată prin biopsie, chirurgie sau oftalmologic, EITB a
prezentat o sensibilitate şi o specificitate de 94 şi, respectiv, 100%, iar ELISA de 65 şi, respectiv
63%., pe probe de ser. Pe probe de LCR, sensibilitatea EITB a fost de 86%, ELISA de 62%, iar
ELISA-AG de 67%.

1.6. Tratament
Tratamentul în teniază este de obicei antihelmintic, iar în cisticercoză, pe lângă
antihelmintice, uneori se poate urma un tratament chirurgical, mai ales în localizări oculare sau
cerebrale

Terapia antihelmintică
Pentru chiştii parenchimatici se recomandă de regula praziquantel (uzual 15 mg, dar
mergând până la 50 mg/kg timp de 15 zile) sau albendazol (15 sau 20 mg/kg timp de 8 – 30 zile).
Manifestări neurologice reduse se înregistrează de obicei la 83% dintre pacienţi. Lezarea chistului
este evidentă curând dupa începerea terapiei cu albendazol, asa ca eficacităţile dupa 8 sau 30 zile de
tratament cu albendazol au fost static similare. În majoritatea studiilor, albendazolul a prezentat o
activitate antihelmintică superioară praziquantelului şi este de regulă mai ieftin. Medicaţia
antiepileptică scade biodisponibilitatea praziquantelului – fapt care poate explica unele eşecuri
terapeutice. Deoarece benzimidazolii pot fi hepatotoxici pentru unii indivizi, stare care se manifestă
timpuriu în cursul terapiei, funcţia hepatică a pacienţilor trebuie monitorizată.

12
 Efectele secundare, în special cefalee, greaţă, vomă, apar până la 60% dintre pacienţii trataţi
cu antihelmintice, probabil datorită inflamaţiri din jurul chiştilor în descompunere. Unele clinici
recomandă asocierea cu dexametazonă pentru reducerea severităţii acestor efecte. Oricum,
majoritatea rapoartelor susţin că efectele secundare sunt uşoare, trecătoare şi pot fi uşor controlate
cu analgezice /antiemetice, aşa că terapia concomitentă cu dexametazonă trebuie instituită doar în
cazuri severe, de exemplu tensiune intracraniană crescută. Dexametazona scade biodisponibilitatea
praziquantelului, dar nu şi a albendazolului. În general, cazurile cu încărcături parazitare masive
sunt cele ,ai expuse riscului răspunsurilor inflamatorii cu acţiune nocivă. Există rapoarte ocazionale
despre efecte secundare grave, chiar letale, consecutiv terapiei antihelmintice.
Sunt disponibile mai puţine informaţii despre terapia antihelmintică a chiştilor non-
intraparenchimali. Rapoartele făcute pe un număr limitat de cazuri sugereaza eficacitatea înaltă a
albendazolului asupra chiştilor subarahnoidieni şi asupra unor chişti ventriculari. Praziquantelul pare
a fi mai puţin eficace în aceste cazuri, probabil datorită nivelurilor scazute de praziquantel în LCR.

Tratamentul chirurgical
Intervenţiile chirugicale sunt utilizate în cazul chiştilor ventriculari şi pot fi aplicate chiştilor
accesibili, de obicei chişti solitari intraparenchimali, deşi există riscul ca excizia în sine să producă
leziuni. Diferitele proceduri chirurgicale, legate de localizarea chistului şi reducerea presiunii prin
craniotomie decompresivă, extirpare sau drenare, sunt descrise de Escobedo şi colab.(1982).

1.7. Profilaxie şi combatere

Combaterea infecţiilor cu T.solium este preferabilă tratamentului. În ciuda mijloacelor
terapeutice noi, mult mai eficiente, există, pe de o parte, posibilitatea apariţiei în cursul terapiei a
unor sechele neurologice adverse, iar oe de altă parte, cazuri când tratamentul eşuează.
Pierderile la buget datorate infestărilor cu T.solium în ţările unde infestarea este frecventă, par a fi în
creştere. Creşterea standardelor de sănătate şi de viaţă vor mări costurile la bugetul sănătăţii prin
creşterea pretenţiilor comunităţii. Prin sporirea numărului de porcine a căror carcase sunt supuse
controlului oficial, costurile din bugetul agriculturii vor creşze datorită numărului mai mare de
inspectori, de dotări necesare inspecţiei, de facilităţi de depozotare şi de confiscări. În cazurile
infecţiilor cu T.saginata, deşi sănătatea oamenilor nu este sever afectată, costurile din bugetul
agriculturii datorate carcaselor infectate continuă să menţină ridicate şi există riscul restricţiilor la
export.
13
 Combaterea trebuie să fie multidirecţională, implicând autorităţile sanitare şi pe cele sanitare
veterinare. Unul din principalii factori îl constituie schimbările în condiţiile socio-economice,
completate de terapia/eliminarea infestărilor omului si porcileor/bovinelor. Eficacitatea acestui
ansamblu de măsuri a fost observată prin reducerea drastică, în special a infestărilor cu T.solium, dar
şi cu T.saginata, în ţările vestice, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Foarte importante au fost schimbările în gradul de civilizaţie care au acceptat şi au pretins condiţii
sanitare superioare. Modificările obiceiurilor culinare au redus consumul de carne crudă; iar un rol
major l-a jucat teama de a nu dobândi trichineloză prin consumul de carne crudă şi produse crude
din carne. Direcţionarea majorităţii animalelor prin canalele oficiale de control al cărnii, în mod
expres pentru combaterea trichinelozei, a redus simţitor cantitatea de carene infestată de pe piaţă.
Reţinerea şi congelarea carcaselor suspecte (centrul acestora trebuie să atingă -10 grade C timp de
48 ore) au contribuit la distrugerea chiştilor. Creşterea porcilor în sisteme închise i-a izolat de multe
surse de infestare.

Vaccinarea gazdei intermediare

Acest aspect poate, de asemenea, să nu solicite îmbunătăţiri majore ale sistemului economic,
sanitar, zootehnic sau de inspecţie a cărnii. Perpectivele unor vaccinuri contra infestărilor cu
T.saginata şi T.solium sunt promiţătoare. Vaccinarea împotriva infestărilor cu Taenia asiatică, cu
multitudinea sa de gazde intermediare, dintre care unele silvatice, are, din punct de vedere logistic, o
prbabilitate mai mică de realizare. Vaccinurile, chiar şi numai cu antigene nepurificate, au asigurat o
protecţie semnificativă a porcilor şi bovinelor, iar în ultimul timp s.au realizat progrese remarcabile
în biotehnologia vaccinurilor contra teniilor. S-a prosus şi este în curs de omologare un vaccin
recombinat pentri Taenia ovis la ovine. Totuşi, rămân o serie de probleme de rezolvat. Antigenele de
T.saginata şi T.solium urmează de abia să fie definite şi testate pentru eficacitate, intervale de
revaccinare, etc. Este important de prevăzut impactul vaccinării şi proporţia animalelor (ce poate fi
foarte mare, având in vedere fecunditatea deosebită a teniilor) care trebuie vaccinate anual pentru a
se ajunge la asanare. Unele animale, atât reactive, cât şi mai puţin reactive, nu vor reuşi să dezvolte
un răspuns protector dupa vaccinare. O eficacitate de sub 100% per animal, va însemna că un număr
scăzut de chişti, cei care sunt cel mai greu de detectat, vor rămâne în carcasele comercializate.
Trebuie determinată importanţa lor în menţinerea unei stări endemice continue; pentru
identificarea acestor animale poate fi necesară dezvoltarea unormijloace de control al cărnii mult
mai eficiente. Acceptarea vaccinării este foarte importantă, dar pentru reuşită, va fi necesar şi un
cadru legislativ care să asigure implementarea şi monitorizarea.
14
Partea a 2-a. Cercetări proprii privind evoluţia cisticercozei în lume şi în
România

15
 Ciclul biologic al Taenia sp. necesită două gazde şi un stadiu liber: adulţii se întâlnesc în
gazda definitivă (omul), larvele ( cisticercul sau metacestodul) în gazda intermediară ( porc sau
taurine) şi oochiştii în natură.

2.1. Distribuţia globală a teniazei/cisticercozei provocate de Taenia solium

Taenia solium este o zoonoză importantă în multe ţări consumatoare de carne de porc şi, de
obicei, asociate cu o dezvoltare economică scăzută. Prevalenţa infestaţiilor cu Taenia solium variază
în raport cu nivelul sanitar, cu modalităţile de creştere a porcilor şi obiceiurle culinare din fiecare
regiune.

Fig. Nr. 2.1. Distribuţia globală a Taenia solium.

În această harta se poate observa că zonele cu endemicitate sunt sud-vestul şi centrul Africii,
sudul Asiei şi America de Sud (cele marcate cu roşu).

16
2.1.1. Evoluţia bolii în Africa

Infestaţiile cu Taenia solium în Africa repezintă o gravă problemă datorită extinderii ei în

continent.

Tabel nr. 2.1. Prevalenţa cisticercozei la porci şi oameni în estul şi centrul Africii.

Ţara % porci ( după inspecţia cărnii) % oameni ( după ELISA)

Estul Africii
- prevalenţă scăzută
Burkina Faso 0.6 Cazuri raportate
Ivory Coast 2.5 Cazuri raportate
Senegal 1.2 Cazuri raportate
-hiperendemice
Benin Nu sunt date 1.3 (din totalul populaţiei)
Ghana 11.7 Cazuri raportate
Nigeria 20.5 Nu sunt date
Togo 17 2.4 (din totalul populaţiei)
Africa Centrală
-hiperendemic
Burundi 2-39 2.8
Cameroon 2-25 0.7-4.6
Rep. Africană Centrală Nu sunt date 2.4
Rep. Democrată Congo 10-30 3 ( bazat pe prezenţa de
cisticerci)
Rwanda 20 7 (bazat pe prezenţa de
cisticerci)
Chad 26 Nu sunt date

Date din centrul şi estul Africii sugerează că investigaţiile privind citicercoza în rândul
oamenilor subestimează adesea ratele reale de transmitere bazate pe prevalenţa observată la
populaţiile suine (tabel nr.2. 1).
De asemenea, există zone hiperendemice unde prevalenţa indică o constantă apariţie a bolii
şi o transmitere cu nivel ridicat. Prevalenţa crescută a cisticercozei porcine ar trebui să fie însoţită de
infestaţii evidente şi frecvente la om. Totuşi diagnosticul teniozei este dificil, deorece boala
evoluează cu semne şterse sau de cele mai multe ori asimptomatic, prin urmare pacienţii nu se
prezintă la medic până în momentul în care observă proglotele în fecale.

17
 Date similare sunt observate în estul şi sudul Africii, unde prevalenţa în rândul porcilor este
de 20-40%. Datorită creşterii interesului printre veterinari şi agricultori în ceea ce priveşte
cisticercoza porcină, informaţiile despre infestaţiile porcine sunt mult mai vaste faţă de cele de la
om. Datele incidenţei la oameni sunt foarte limitate din cauza lipsei unei supravegheri profilactice,
unor sisteme de monitorizare şi raportare adecvate.

2.1.2. Evoluţia bolii în America Latină

Datorită unor eforturi active de cercetare în regiune, au fost strânse destul de multe date care
demonstreză riscul major al infestaţiilor cu Taenia solium în rândul populaţiei din America Latină,
deşi rata prevalenţei variază de la ţară la ţară.

Tabel nr. 2.2. Studii epidemiologice efectuate în Mexic

Comunitate Populaţia % teniază %cisticercoză %cisticercoză
eşantion suină umană
El Salado 432 1.1 - 12.0
Mexico City 1000 0.5 - 12.2
Tedzidz 475 1.5 35.0 3.7
El Sotano 137 2.4 24.0 6.4
Angangeo 1552 0.3 4.0 10.8
Xoxocotla 1005 0.2 6.5 4.9
Chalcatzingo 1962 0.8 2.5 -
Atotonilco 2911 1.1 1.0 7.1

Frecvenţa neurocisticercozei la cazurile de autopsie din mai multe spitale generale (4-6%) şi
reactivitatea serologică observată în rândul populaţiei ( de ex. în Mexic) ( tabel nr.2.2., tabel nr.2.3.)
indică o transmitere activă a cisticercozei în regiune.
Fig. Nr. 2.1. Studii epidemiologice efectuate în Mexic privind incidența celor două boli

18
 14
12
10
8 % teniază
6 %cisticercoză umană

4
2
0

do ty dz no eo tla ng
o
lco
ala Ci dz
i
ota ng co zi ni
a o t o
S ico Te S g x
lca to
t
El ex El An Xo a A
M Ch

Tabel nr. 2.3. Studii epidemiologice în alte ţări ale Americii Latine
Comunitatea/ţara Populaţia %teniază %cisticercoză %cisticercoză
eşantion suină umană
Rural/ Bolivia 159 - 38,9 22,6
San Pablo del 118 - 7,5 10,4
Lago/ Ecuador
El Jocate/ 1161 2,8 14,0 17,0
Guatemala
Quesada/ 1204 1,0 4,0 10,0
Guatemala

Cisticercoza porcină este frecvent întâlnită la insprecţia cărnii în abatoarele din America
Latină. În Peru, unde rata infecţiei la porci variază între 14-25%, practic nici un porc infectat nu a
fost prelucrat în abatoarele locale, ci în alte locuri, cum ar fi pieţele clandestine.
Datele incidenţei bolii în rândul oamenilor sunt mult mai concludente; de exemplu, studii în
Honduras, Peru, Mexic şi Guatemala arată infestaţii neurologice, la populaţia rurală, în procent de 9-
18%.

Tabel nr. 2.4. Incidenţa teniazei şi cisticercozei la om în Ecuador ( perioada 1994-2004),

pe 100,000 de locuitori
An Teniază Cisticercoză
1994 3.5 3.6

19
1995 3.5 2.5
1996 2.6 3.1
1997 2.6 2.5
1998 1.8 2
1999 1.7 1.8
2000 2.5 1.5
2001 1.2 2.2
2002 0.7 2.3
2003 3 1.7
2004 3.6 1.5

În tabelul nr. 2.4. şi figura nr. 2.2. sunt prezentate datele obţinute pe o perioadă de 10 ani în
Ecuador. Studiul este raportat la 100.000 de locuitori. Aceste figuri indică o prevalenţă moderată a
bolii.
Ecuadorul este o zonă endemică de taenia solium, iar regiunea Andean este considerată
hiperendemică.

Fig. Nr.2.2. Incidenţa teniazei şi cisticercozei la om în Ecuador ( perioada 1994-2004), pe

100,000 de locuitori

20
 4

3.5

2.5

2 Teniază
Cisticercoză

1.5

0.5

0
1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

În Mexic, din anul 1990 până în anul 2005, se observă o diminuare a teniazelor în rândul
oamenilor (tabel nr. 2.5.). În 1990 raportul naţional era de 14013 cazuri de teniază şi 586 cazuri de
cisticercoză, iar în 2005 au fost 393 cazuri de teniază şi 306 cazuri de cisticercoză. Din figura nr.
2.3. reiese că aparent, cisticercoza s-a menţinut 15 ani fără schimbări majore.

Tabel nr. 2.5. Evoluţia teniazei/cisticercozei în Mexic, 1990-2005

An Tenioză Cisticercoză
1990 14013 586
1991 12981 581

21
1992 9342 575
1993 7989 580
1994 8001 572
1995 6099 1835
1996 4660 1601
1997 4502 1534
1998 3005 1500
1999 3327 1452
2000 1080 895
2001 987 781
2002 972 772
2003 1003 550
2004 564 320
2005 393 306

Fig. Nr. 2.3. Evoluţia teniazei/cisticercozei în Mexic, 1990-2005

16000

14000

12000

10000

Tenioză
8000
Cisticercoză

6000

4000

2000

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005

Conform Direcţiei Generale de Epidemiologie, în 2005, 11 state din Mexic se află peste
incidenţa naţională ( 0.37 per 100.000 de locuitori), lucru ce se poate observa şi în figura nr. 2.4.

Fig. Nr. 2.4. Incidenţa teniazei la om ,Mexic, 2005

22
 3.5
3
2.5
2 Incidenţă
1.5 Incidenţa naţionala
1
0.5
0

a
a

Ch taro
s
Ch ia

a
s

ue o
Ca a n

Co n

hu
Ta apa

M lip a

Ca uil

lo
ch

c
ca
n

lis
t

na
or

ah
ca

ua
pe

re
oa

Ja
an
i
lif

Si
Yu

ih
m
ich
m

Q
ja
Ba

Tabel nr. 2.6. Incidenţa teniazei la om ,Mexic, 2005

Comunităţi Incidenţă Incidenţa naţionala
Yucatan 3.10
Baja California 1.39
Chiapas 1.20
Tamanlipas 1.14
Michoacan 1.09
Coahuila 1.02
Campeche 0.90
Sinaloa 0.58 0.37
Jalisco 0.54
Queretaro 0.50
Chihuahua 0.41

În ceea ce priveşte incidenţa cisticercozei, există 13 state din Mexic care se află peste
incidenţa naţională (0.29 per 100.000 de locuitori), lucru ce se poate observa în figura nr. 2.5.

23
 1.2

0.8
Incidenţa
0.6
Incidenţa naţională
0.4

0.2

0
o go oa a as s
eo
n o ia
ui
la n al at
o
lisc d al al lim tec apa L ang orn h a ca d er ju
a i i n o a h i o r li f a o e a
J C u
H S c C ev D Ca Co ich ito F ua
n
Za Nu j a M r G
t
Ba Di
s

Fig nr. 2.5. Incidenţa cisticercozei la om, Mexic, 2005

Se poate observa în figura de mai sus că cea mai mare incidenţă este în Jalisco.

Tabel nr. 2.7. Incidenţa cisticercozei la om, Mexic, 2005

State Incidenţa Incidenţa naţională

Jalisco 1.03
Hidalgo 0.92
Sinaloa 0.79
Colima 0.68
Zacatecas 0.64
Chiapas 0.48
Nuevo Leon 0.45
Durango 0.45
Baja California 0.40
Coahuila 0.39 0.29
Michoacan 0.38
Distrito Federal 0.33
Guanajuato 0.32

2.1.3 Evoluţia bolii în Europa

Neurocisticercoza nu este frecvent întâlnită în Europa. Totuşi, datorită creşterii numărului de

imigranţi şi călători, cisticercoza cu Taenia solium este diagnosticată cu o frecvenţă crescută şi sunt
probe cum că în anumite ţări europene infestaţia este dobândită local. Un studiu recent a demonstrat
că din 45 de cazuri de neurocisticercoză diagnosticate în perioada 1996-2000, 11 erau cazuri
autohtone. (tabel 6).

24
Ţara Cazuri
Republica Cehă 1
Bosnia 1
Yugoslavia 2
Portugalia 4
Spania 2
Italia 1
Total 11
Tabel nr. 2.8. originea infestaţiilor autohtone a cazurilor de
neurocisticercoză în Europa (1996-2000)

Peninsula Iberică incă este endemică, în particular regiunea de nord a Portugaliei. Aceste
cazuri sunt exemple de transmitere om-om, deorece în urma controalelor veterinare şi inspecţiei
cărnii din Europa au fost semnalate rare infestaţii la porci. În acest caz, cisticercoza în rândul
oamenilor se datorează călătorilor ce au dobândit boala şi au devenit purtători şi sursă de eliminare a
ouălor.

2.1.4. Evoluţia bolii în Asia

În Asia zoonoza este cunoscută de sute de ani, dar până recent nu i s-a acordat atenţie.
Tenioza şi cisticercoza apărute în urma infestaţiei cu Taenia solium sunt comune în Indonezia.
Prevalenţa infestaţiilor este crescută în Bali, unde în 1981 în urma unei testări serologice, 21% din
persoanele testate au fost pozitiv pentru cisticercoză. Un studiu recent privind prevalenţa bolii la om
şi porc în Indonezia, pe o perioadă de 23 de ani demonstrează că tenioza este larg răspândită în
comunităţile non-musulmane. Cisticercoza este întâlnită şi în India, în special în nord. Semnificativ
este faptul că neurocisticercoza se întâlneşte la 8.7-50% din pacienţii cu debut recent de crize.
Particularitatea bolii în India este incidenţa crescută a pacienţiolor cu fromă solitară de boală.

25
 Prevalenţa teniazei este raportată a fi între 0.5-2%, deşi studii în Uttar Pradesh au înregistrat
38.7% de persoane cu teniază.
Taenia solium a fost înregistrată şi în Thailanda, Koreea de Sud şi sporadic în Taiwan.

2.1.5. Evoluţia bolii în Statele Unite ale Americii

Ca şi în Europa, majoritatea cazurilor de teniază/cisticercoză sunt atribuite imigranţilor şi

călătorilor. Totuşi a fost raportat recent o creştere a numărului de cazuri, din care o parte sunt
infestaţii autohtone. O retrospectivă a spitalului din Oregon (1995-2000) a înregistrat 89 de
spitalizări în urma cisticercozei, din care la 5 persoane care nu au călătorit niciodată.

26
 Fig .nr. 2.5. Frecvenţa cazurilor de cisticercoză severă în Statele Unite în perioada
1990-2002. Zonele marcate cu gri reprezintă statele unde cisticercoza a produs moarte.

În California, pe o perioadă de 12 ani (1989-2000), au fost semnalate 124 decese datorită

cisticercozei. Majoritatea erau imigranţi, predominant din Mexic.

2.2.Distribuţia globală şi incidenţa teniazei/cisticercozei provocate de Taenia saginata

Taenia saginata este distribuită global, dar infestaţia este importantă în Africa, America
Latină şi Asia, dar şi în unele ţări mediterane. Zonele hiperendemice includ ţările din centrul şi estul
Africii: Ethiopia, Kenya şi Zaire. Zone endemice sunt şi republicile din Asia caucaziană şi de sud.
Europa înregistrează o prevalenţă moderată, la fel ca sudul Asiei ( Thailanda, Vietnam şi
Philippine), India, Japonia şi America de Sud.

2.3.Distribuţia globală şi incidenţa Taenia saginata asiatica

Această zoonoză pare să fie strict legată de Asia. A fost descoperită în Taiwan, iar acum a
fost raportată de China, Mznmar, Malaezia, Koreea, Indonesia, Philippine, Vietnam şi Thailanda.
2.4. Evoluţia cisticercozei în România

27
 2.4. Evoluția cisticercozei în România

Primul caz de cisticercoză cerebrală a fost diagnosticat în 1919 de doi fizicieni, Urechia şi
Popea, într-un departament de psihiatrie din Bucureşti. Informaţii importante privind cazurile de
cisticercoză localizată în măduva spinării a fost publicat în 1921. După al doilea Război Mondial,
Şcoala Românească de Neurochirurgie, condusă de Arseni, a avut contribuţii importante în ce
priveşte studiul neurocisticercozei. Un total de 181 de pacienţi din diferite părţi ale ţării au fost
diagnosticaţi cu neurocisticercoză în secţia de neurochirurgie de la Bucureşti în anii 1935-1970.
Episoadele epileptiforme au loc la debutul bolii la 43% din cazuri. Majoritatea din cei 104 de
pacienţi care au dobândit epilepsie erau bărbaţi (57%). Vârsta pacienţilor era cuprinsă între 4-63 de
ani, iar 14% din ei erau copii.
În 1974, Timosca şi Gavriliţă descriu 5 cazuri de cisticercoză maxilofacială. Alte 14 cazuri
de cisticercoză oculară sunt descrise în acelaşi an de Nitzulescu şi Gherman. Între 1971-1978,
Arseni şi colaboratorii semnalează alte 20 de cazuri de cisticercoză cerebrală.
În ultimul deceniu au mai fost semnalate două cazuri de cisticercoză oculară.

Concluzii

Această lucrare trece în revistă cunoştinţele actuale privind taxonomia, epidemiologia,

diagnosticul, conduitele terapeutice şi potenţialele strategii de combatere ale speciilor umane de
Taenia. Recent identificată, Taenia asiatica este comparată cu Taenia saginata şi Taenia solium. Sunt
descrise practicile sanitare şi agricole care duc la infestarea gazdelor intermediare, precum şi
practicile socio-economice şi culturale sau culinare care duc la infestarea oamenilor ca gazde fie
definitive pentru teniile adulte, fie intermediare pentru metacestodele de Taenia solium. Se discută
avantajele şi dezavantajele diverselor tehnici de diagnostic.

28