PROPEDEUTICĂ

SI

TEHNICĂ
CHIRURGICALĂ
VETERINARĂ

1
 CUPRINS

CHIRURGIE OPERATOARE
1. INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ 9
Operaţia în plăgile pleoapelor 9
Operaţia în coloboma palpebrală 10
Operaţia în anchiloblefaron 10
Operaţia în simblefaron 10
Operaţia în blefarofimoză 11
Operaţia în entropion 11
Operaţia în ectropion 12
Operaţia de extirpare a pleoapei a treia 13
Tarsorafia 14
Operaţia în encantis 14
Extirparea dermoidului 15
Extirparea globului ocular 15
Evisceraţia cavităţii orbitare 16
Evisceraţia globului ocular şi protezarea oculară la câine 17
Extracţia cristalinului 18
Chestionar 19
2. DECORNAREA LA BOVINE 25
Decornarea viţeilor 25
Amputarea coarnelor la tineret 28
Decornarea bovinelor adulte 28
Amputarea coarnelor la oi şi capre 31
Chestionar 31
3. TREPANAŢII 36

2
Trepanaţia sinusurilor paranazale 36
Trepanaţia cavităţilor nazale 37
Aplicarea inelului nazal la taur 38
Operaţia în cenuroză 39
Chestionar 41
4. CHIRURGIA BUCO-MAXILO-FACIALĂ 44
Operaţia în ticul suptului la bovine 44
Amputarea ciocului 46
Operaţii pe canalele şi glandele salivare 47
Rezecţia colţilor 50
Nivelarea neregularităţilor dentare 50
Extracţiile dentare 51
Chestionar 52
5. OPERAŢII PE URECHI 57
Amputarea pavilionului urechii 57
Rezecţia peretelui lateral al conductului auditiv extern 59
Operaţia în othematom 61
Chestionar 62
6. OPERAŢII PE COLOANA VERTEBRALĂ 66
Amputaţia cozii 66
Operaţia în hernia de disc 68
Rahicenteza 69
Chestionar 70
7. OPERAŢII PE REGIUNEA GÂTULUI 71
Esofagotomia 71
Ingluviotomia 73
Traheotomia de urgenţă 73

3
Traheotomia provizorie 73
Traheotomia permanentă 74
Operaţia de afonizare la câine 75
Ligatura venei jugulare 77
Rezecţia venei jugulare 77
Operaţia în edemul cefei 78
Operaţia în flegmonul cefei 79
Chestionar 79
8. OPERAŢII PE TORACE 86
Operaţia în flegmonul greabănului la cal 86
Toracocenteza 86
Pericardocenteza 88
Puncţia cordului 89
Toracotomia 89
Pericardotomia la bovine 91
Chestionar 92
9. OPERAŢII PE ABDOMEN 95
Laparatomia 95
Chestionar 103
10. OPERAŢII Î N HERNIILE ABDOMINALE 107
Operaţia în hernia ombilicală 108
Operaţia în hernia ventro-laterală 111
Operaţia în hernia inguinală 112
Operaţia în hernia perineală 117
Operaţia în hernia diafragmatică 119
Chestionar 120
11. OPERAŢII PE VISCERELE ABDOMINALE 134

4
Rumenotomia la bovine 134
Reticulotomia 136
Gastrotomia la carnivore 137
Abomasotomia la ovine 139
Operaţii în dislocarea abomasului 139
Enterotomia 142
Enterectomia 143
Operaţia în invaginaţie intestinală 146
Chestionar 147
12. OPERAŢII PE RECT ŞI ANUS 162
Operaţia în atreziile anorectale 162
Operaţia de extirpare a glandelor perianale la câine 163
Operaţia în prolapsul rectal 163
Chestionar 166
13. OPERAŢII PE OMBILIC 170
Operaţia în omfaloragie 170
Operaţia în omfalurie 170
Chestionar 171
14. OPERAŢII PE PE APARATUL GENITAL FEMEL 172
Ovariectomia 172
Histerotomia 178
Histerectomia 183
Chestionar 186
15. OPERAŢII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL 197
Castrarea prin ablaţia testiculelor (orhidectomia) 198
Castrarea prin necrobioza testiculelor 199
Castrarea vierilor 200

5
Castrarea armăsarilor 204
Castrarea taurilor 207
Castrarea berbecilor şi a ţapilor 209
Castrarea câinelui 211
Castrarea cotoiului 212
Castrarea la iepuroi 213
Castrarea animalelor criptorhide 213
Accidente şi complicaţii în castrarea la masculi 215
Chestionar 215
16. OPERAŢII EFECTUATE PENTRU OBŢINEREA DE 225
MASCULI ÎNCERCĂTORI ŞI GENITO-STIMULATORI
Vazectomia la taur si berbec 225
Criptorhidia abdominală provocată 227
Operaţia de scurtare a penisului la vier 227
Operaţia de deviere a penisului 228
Chestionar 230
17. OPERAŢII PE ORGANELE APARATULUI URO-GENITAL 233

Uretrotomia 233
Cistotomia la carnivore 235
Amputarea penisului 236
Chestionar 237

18. OPERAŢII PE GLANDA MAMARĂ 239

Operaţia în plăgile mamare 239
Operaţia în fistula de lapte 239
Ablaţia glandei mamare 240
Chestionar 241
20. OPERAŢII PE MEMBRE 242
6
 Operaţia în bursita cronică 242
Tenotomia flexorului profund al falangelor 242
Operaţia în incastelura călcâielor 243
Operaţii în seime 244
Operaţia în javart cartilaginos 245
Operaţia în plăgi podale 247
Amputarea onglonului 248
Amputarea degetului 249
Chestionar 251

BIBLIOGRAFIE . . . . . . . .

Este bine de reţinut...

Lucrarea se adresează studenţilor în Medicină Veterinară care pregătesc

examenul al doilea la disciplina de Propedeutică şi Tehnică Chirurgicală.
Fiecare capitol este urmat de un set de intrebari din care vor fi selectate
chestionarele pentru examen.
Majoritatea întrebărilor sunt cele formulate de cadrul didactic examinator
pentru definitivarea notei sau pentru clarificarea răspunsurilor. Alte întrebări
sunt selectate dintre cele adresate de studenţi cadrelor didactice pentru
înţelegerea unor manopere chirurgicale, motivarea acestora sau pentru
7
eliminarea unor confuzii. Enunţurile din cuprinsul întrebărilor au rolul de a
contura mai exact domeniul şi de a face unele precizări la subiect. Acestea nu
pot fi suspectate de eroare intenţionată sau "capcane".
Atenţie la întrebările care cer identificarea timpilor operatori sau a
manoperelor necesare pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale. Unele
întrebări sau definiţii sunt formulate astfel încât manoperele sau enunţurile
indicate la răspunsuri sunt false pentru întrebarea respectivă, chiar dacă se
regăsesc la tehnica operatorie, valabile în alte situaţii.
La fiecare întrebare sau cerinţă, sunt formulate cinci variante de răspuns
din care se poate selecta unul singur corect, celelalte fiind false .
Nu există întrebare fără un răspuns corect, aşa cum nu există întrebare
urmată numai de răspunsuri false.
Răspunsurile eronate au fost selectate în mare parte dintre "perlele"
reţinute cu prilejul examenelor din anii precedenţi. Acestea includ şi unele
manopere, tehnici sau atitudini care nu corespund normelor acceptate, sunt
depăşite sau greşite.
Citirea cu atenţie şi înţelegerea întrebărilor este decisivă pentru alegerea
răspunsurilor corecte, deoarece unele dintre ele sunt false chiar dacă aparţin
operaţiei, reprezintă manopere suplimentare sau adiacente şi se regăsesc în
textul manualului.
Se punctează numai întrebările care indică varianta de răspuns corect şi
nu se iau în consideraţie cele care indica răspuns gresit .

1. INTERVENŢII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA

OCULARĂ

1.1. OPERAŢIA ÎN PLĂGILE PLEOAPELOR

Plăgile pleoapelor sunt produse prin agăţare în spini sau cârlige, lovituri
directe cu obiecte ascuţite, iar la carnasiere predomină plăgile produse prin
muşcătură sau cu ghearele
Instrumentar: pentru incizie şi sutură, recomandăm instrumente fine, bine

8
ascuţite şi materiale de sutură maleabile şi rezistente, cu ace atraumatice.
Exemplu: Vicryl 3/0, 2/0 pentru animale mici şi nr. 0, sau 1 pentru animale
mari.
Contenţie: patrupodală sau decubitală la animalele mari şi numai
decubitală pentru animale mijlocii şi mici.
Anestezia: La animalele mari, tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor
oftalmic, infratroclear, iar frontalul numai pentru pleoapa superioară sau
infiltraţie directă. La animalele mici şi uneori la cabaline se face NLA
(Neuroleptanalgezie)sau narcoză.
Tehnica operatorie
1. Vivifierea şi regularizarea marginilor plăgii cu excizie cât mai
conservatoare a mucoasei conjunctivale. Plaga rezultată trebuie să aibă o formă
adecvată pentru sutură.
2. Sutura monoplană sau bietajată a plăgii, în puncte separate, evitând
formarea nodurilor spre globul ocular.
Primul punct de sutură se aplică totdeauna pe marginea liberă a pleoapei
şi apoi se completează sutura pe toată lungimea plăgii. Se vor afronta cu atenţie
atât planurile profunde, cât şi cele superficiale. Dacă marginea pleoapei a fost
distrusă pe o distanţă mare, este preferabilă autoplastia cutanată imediată sau
secundară. Este importantă recuperarea şi refacerea continuităţii muşchiului
orbicular, păstrarea mobilităţii pleoapelor, fără a neglija aspectele estetice.
Se poate face sutură extramucoasă monoplană care interesează tarsul şi
pielea în puncte separate sau bietajată, la care se prinde mai întâi ţesutul
conjunctiv al tarsului în puncte separate cu fir resorbabil şi apoi fire separate sau
agrafe la piele.
CĂPĂŢÂNĂ recomandă sutura bietajată: se aplică trei fire de catgut
subţire, echidistante, pe tars şi conjunctivă, care se înnoadă pe faţa conjunctivală
pentru a putea fi scoase după 7-8 zile. Sutura pielii se face în puncte separate.
Această metodă prezintă avantajul că evită apariţia unor cicatrici vicioase.

1.2. OPERAŢIA ÎN COLOBOMA PALPEBRALĂ

Deformarea marginii pleoapei prin lipsa unei porţiuni care modifică fanta
palpebrală poate fi congenitală sau
dobândită.
Coloboma dobândită este consecinţa unei plăgi cicatrizate vicios. Se
manifestă prin discontinuitatea marginii libere a unei pleoape, printr-o
despicătură simplă sau prin lipsa unui lambou.
Tehnica operatorie. Sub anestezie generală sau locală şi o bună
imobilizare a capului, se reface continuitatea marginii palpebrale prin
autoplastie cutanată.
În coloboma dobândită, se procedează la extirparea ţesutului cicatricial şi
9
sutura monoplană sau bietajată a plăgii rezultate.

1.3. OPERAŢIA ÎN ANCHILOBLEFARON

Anchilobelfaronul este o anomalie de natură congenitală sau dobândită

care se manifestă prin imposibilitatea deslipirii pleoapelor. Anchiloblefaronul
este fiziologic la câine şi la pisică în primele 10-12 zile după naştere. Peste
această vârstă este patologic.
Fanta palpebrală este înlocuită cu o depresiune liniară (anchiloblefaron
total) sau este doar micşorată (anchiloblefaron parţial).
Tehnica operatorie:
În achiloblefaronul parţial, după anestezia pleoapelor, se introduce o
sondă canelată prin orificiul fantei palpebrale pe direcţia amprentei care separă
cele două pleoape şi apoi se incizează pe toată lungimea.
Pentru anchiloblefaronul total, se practică mai întâi o butonieră la nivelul
depresiunii liniare prin care se introduce sonda canelată şi se continuă incizia.
În ambele cazuri, mucoasa conjunctivală incizată se suturează la piele în
puncte separate, cu nodurile orientate spre exterior.

1.4. OPERAŢIA IN SIMBLEFARON

Simblefaronul este o anomalie congenitala sau dobandita, intalnita mai

frecvent la catei si la pisici si se manifesta prin sudarea conjunctivei palpebrale
la cea bulbara. Uneori coexista cu anchiloblefaronul, facand extrem de dificila
interventia chirurgicala.
Tehnica operatorie:
Sub anestezie locală, se vor secţiona bridele de legătură. Infiltraţia cu
procaină uşurează disecţia. În cazul coexistenţei cu anchiloblefaronul, acesta din
urmă se observă primul, dar separarea pleoapelor este aproape imposibilă mai
ales la nivel corenean. Intervenţia se poate efectua în etape, rezolvând mai întâi
anchiloblefaronul şi apoi simblefaronul, încercând şi mobilizarea pleoapelor
prin masaj.

1.5. OPERAŢIA ÎN BLEFAROFIMOZĂ

Blefarofimoza este o micşorare a fantei palpebrale, unilaterală sau

bilaterală, întâlnită mai frecvent la cîine şi la pisică. Blefarofimoza poate să
afecteze ambele unghiuri oculare sau numai unul dintre ele. Dacă nu se asociază
cu microftalmia, se poate remedia pe cale chirurgicală.
10
 Tehnica operatorie:
Se face cantotomie după o tehnică asemănătoare cu cea descrisă pentru
operaţia în anchiloblefaron parţial, urmată de sutura mucoasei conjunctivale la
piele.

1.6.OPERAŢIA ÎN ENTROPION

Entropionul este răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul

ocular producând compresiunea şi iritaţia corneii. Afecţiunea este mai frecventă
la pleoapa inferioară spre unghiul temporal, dar poate cuprinde toată pleoapa
sau ambele pleoape.
Entropionul poate fi cicatricial, spastic, bulbar, congenital sau dobândit.
Scopul operaţiei: readucerea pleoapei în poziţie normală pentru a micşora
compresiunea pe cornee şi erodarea acesteia prin cilii marginali.
Instrumentar: trusa obişnuită de mică chirurgie.
Contenţie: decubit lateral şi capul bine fixat.
Anestezie: neuroleptanalgezie sau tranchilizare şi anestezie locală.
Tehnica operatorie
Entropionul pleoapei inferioare: cu ajutorul unei pense hemostatice sau
chirurgicale, se formează un pliu cutanat tracţionând atât cât este necesar pentru
redresarea marginii tarsale care păstrează contactul cu globul ocular. Se
excizează lamboul cutanat de formă semilunară sau în "felie de pepene", apoi se
suturează pielea în puncte separate. Lungimea pliului excizat trebuie să
depăşească porţiunea deformată a pleoapei în fiecare parte cu 2-3 mm, iar
incizia superioară trebuie să păstreze distanţa de 5-6 mm faţă de marginea
tarsală.
La mieii de rasă, entropionul are caracter de masă şi este necesară
intervenţia rapidă. În acest scop se prinde cu pensa un pliu din pleoapa
inferioară la 0,5 cm de margine, se trece un fir de sutură în "U" la baza pliului şi
se leagă, fără excizie. Menţinerea pliului se poate realiza şi cu 1-2 agrafe
Michel.
Operaţia în entropion total. Entropionul total este o formă mai gravă şi
poate să aibă caracter simptomatic (fotofobie severă), poate fi congenital sau
dobândit (cicatricial, spastic). Readucerea pleoapelor la poziţia normală se face
tot prin excizii cutanate după mai multe procedee.
1. Excizia unor lambouri cutanate în felie de pepene sau semilună,
asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât şi din cea superioară la 5-6 mm de
marginea tarsală, proporţional cu intensitatea afecţiunii, urmate de sutură.
2. În cazuri mai grave, se poate aplica metoda Műller care constă în
excizia a trei lambouri în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară,
unul la pleoapa superioară şi al treilea în direcţie verticală, în apropierea
11
unghiului temporal, fără a se uni între ele.
3. Metoda Schleich. Se realizează prin excizia unui lambou cutanat de
forma vârfului de săgeată la unghiul temporal al ochiului, orientat aboral.
Colţurile sunt asimetrice, de obicei latura inferioară fiind mai lungă:
⧫ Se face o incizie în pielea pleoapei inferioare, pe toată lungimea
entropionului, la 0,5 cm de margine. Se procedează asemănător şi la pleoapa
superioară, inciziile unindu-se la 1 cm de unghiul temporal al ochiului.
⧫ La 1 cm de intersecţia celor două linii, se pornesc alte două incizii
care se unesc cu extremităţile celorlalte.
⧫ Se excizează pielea secţionată de forma vârfului de săgeată.
⧫ Se suturează în puncte separate, cu primul punct aplicat în vârful
săgeţii, iar plaga suturată va avea forma unghiulară.

1.7. OPERAŢIA ÎN ECTROPION

Ectropionul reprezintă răsfrângerea în afară a pleoapei. Aceasta nu mai

acoperă în totalitate globul ocular, corneea se usucă şi apar complicaţii severe.
Se întâlneşte mai ales la pleoapa inferioară şi are origine cicatricială, spastică,
paralitică, senilă, mecanică sau congenitală. La unele rase de câini este
fiziologică (Boxer, Mastino etc.). Tratamentul este etiologic şi chirurgical.
Instrumentarul, anestezia şi contenţia sunt asemnătoare cu cele prezentate la
entropion.
Tehnica operatorie. În ectropionul moderat, se face o incizie cutanată în
formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porţiunea afectată a
pleoapei, dar marginea tarsală rămâne intactă.
⧫ Se decolează pielea care se retrage datorită fibrelor elastice, aducând
pleoapa mai aproape de globul ocular.
⧫ Se sutureaza plaga în puncte separate, începând de la vârful
unghiului şi se continuă apoi în porţiunile laterale. Plaga suturată va avea forma
literei Y. Presiunea lamboului cutanat se transmite asupra pleoapei care este
menţinută în poziţia corectă.
În ectropionul total, intervenţia este mai laborioasă şi constă în excizia
unui lambou de formă triunghiulară la comisura temporală a ochiului, metoda
Dieffenbach:
⧫ Se face o incizie paralelă cu pleoapa inferioară la 0,5 cm de marginea
acesteia, care se prelungeşte aboral 2-3 cm.
⧫ A doua incizie se face paralel cu pleoapa superioară, o intersectează
pe prima la 0,5 cm de unghiul temporal al ochiului şi se continuă aboral încă 2
cm.
⧫ A treia incizie este verticală şi uneşte extremităţile primelor două.
⧫ Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format.
12
 ⧫ Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat şi se tracţionează
realizând o autoplastie cutanată prin alunecare. Primul punct de sutură se aplică
în unghiul superior şi apoi celelalte se aplică la distanţe egale. Mărimea
triunghiului este proporţională cu gravitatea ectropionului, putându-se face
ajustări pentru apropiere corectă. În unele cazuri este necesară cantotomia în
acelaşi scop.

1.8. OPERAŢIA DE EXTIRPARE A PLEOAPEI A TREIA

Inflamaţia, prolapsul, procesele neoplazice determină hipertrofia marginii

superioare care devine vizibilă în fanta palpebrală, menţinând iritaţia mecanică
asupra corneii, urmată de leziuni care se agravează progresiv.
Tratamentul este chirurgical şi constă în extirparea pleoapei de la bază.
Instrumentar: pensă chirurgicală şi o foarfecă curbă.
Anestezia: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie
directă.
Contenţie: decubit lateral.
Tehnică: Se prinde pleoapa a treia hipertrofiată sau prolabată cu pensa
chirurgicală şi se trage în afară pentru a fi exteriorizată cât mai mult din sacul
conjunctival.
Se excizează pleoapa a treia împreună cu paniculul adipos de la bază şi se
asigură hemostaza prin tamponament.
Excizia incompletă este urmată totdeauna de recidivă. Postoperator se
aplică unguente oftalmice cu antibiotic şi cortizonice. În lipsa unui tratament
postoperator corect aplicat se pot produce complicaţii supurative sau entropion.

1.9. TARSORAFIA

Tarsorafia reprezintă închidereaprovizorie temporară sau permanentă.

Tarsorafia provizorie parţială se practică în afecţiuni corneene,
asigurând protecţia ţesuturilor şi a medicamentelor. Tarsorafia provizorie
completă este indicată în ulcerele corneene şi intervenţii chirurgicale pe
tractusul uveal. Închiderea completă şi durabilă a pleoapelor asigură menţinerea
îndelungată a medicamentelor, iar midriaza fiziologică micşorează riscul
sinechiilor şi al iridociclitelor.
Anestezie: generală de bază şi analgezie locală pentru imobilizarea
pleoapelor.
Contenţie: decubitală cu fixarea capului.
Tehnica: Tarsorafia provizorie se realizează prin aplicarea unor puncte de
13
sutură extramucoase, poziţionând marginea tarsală astfel încât cilii să fie
orientaţi în afară. Recomandăm sutura în "U" strâns moderat, fără contactul
firului cu suprafaţa corneeană. Tensiunea pe fir se poate reduce prin aplicarea
unor burdoneţi sau trecând firul prin tuburi de nylon sau cauciuc (ex. segmente
din tubul de perfuzor). Pentru sutură, se pot folosi şi fire metalice sau sintetice.
Tarsorafia permanentă necesită excizia marginilor palpebrale, dar şi a
mucoasei conjunctivale şi a globului ocular cu toate anexele secretorii. Este
indicată după enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron sau după evisceraţia
cavităţii orbitare.
Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate, păstrând loc pentru
drenaj la unghiul nazal al ochiului până când se umple complet cavitatea
orbitară cu ţesut de granulaţie.

1.10. OPERAŢIA ÎN ENCANTIS

Indicaţii: extirparea carunculului lacrimal este recomandată în hipertrofia

acestuia determinată de procese inflamatorii sau neoplazice, cu excepţia celor
maligne.
Instrumentar: pensă chirurgicală, sondă butonată subţire, foarfecă curbă
cu vârf ascuţit.
Anestezia şi contenţia asemănătoare cu operaţia precedentă.
Tehnica:
⧫ Se identifică punctele lacrimale cu sonda butonată pentru a fi
menajate.
⧫ Se prinde carunculul lacrimal şi se tracţionează moderat pentru a fi
excizat de la bază cu foarfeca.
⧫ Se asigură hemostaza prin tamponament sau prin electrocoagulare.

1.11. EXTIRPAREA DERMOIDULUI

Dermoidul este o formaţiune piloasă congenitală, localizată pe cornee, pe

scleră sau pe conjunctiva palpebrală, existând şi forme mixte. În toate situaţiile,
dermoidul produce o iritaţie mecanică asupra globului ocular. Tratamentul este
numai chirurgical prin ablaţie.
Instrumentar: trusa pentru chirurgie oculară.
Anestezie: generală şi locală prin infiltraţie subconjunctivală. Edemul
format de substanţa anestezică favorizează disecţia.
Contenţia: decubitală cu capul bine fixat.
Tehnica: Operaţia pare simplă, dar manevrarea greşită a lamei bisturiului
poate determina complicaţii grave, mai ales în localizările corneene.
Dacă este mobil (implantat numai în mucoasa conjunctivală), se
14
tracţionează uşor şi se excizează cu foarfeca sau bisturiul.
În localizările corneene se va examina cu lupa şi apoi excizia se face cu
mare atenţie, pentru a nu deschide camera anterioară. Pentru a preveni acest
acident, prof. Grigorescu recomandă revenirea cu bisturiul de mai multe ori
pentru excizia în straturi succesvie (Metoda Shutleworth).
Postoperator se aplică pomezi cu antiinflamatoare cortizonice, dar în
localizarea corneeană nu se poate evita leucoma postoperatorie.

1.12. EXTIRPAREA GLOBULUI OCULAR

Indicaţii: plăgi penetrante, corpi străini, panoftalmie, avulsie.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală, 2-3 pense
hemostatice drepte şi curbe, ace şi materiale de sutură.
Anestezie: narcoză sau NLA şi anestezie retrobulbară.
Contenţie: decubitală pe latura opusă.
Tehnica operatorie: În funcţie de gravitatea leziunilor şi preferinţelor
proprietarului sau ale chirurgului, se pot aplica două procedee:
1. fără blefarorafie (fără ankiloblefaron)
2. cu sutura pleoapelor (ankiloblefaron).
1.Enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron
După aseptizarea mucoasei conjunctivale, se trec câte două fire tractoare
prin fiecare pleoapă la mică distanţă de marginea tarsală. Cu ajutorul acestor
fire, se măreşte fanta palpebrală, iar dacă este necesar se face şi cantotomia.
⧫ Incizia circulară a conjunctivei bulbare cu o foarfecă oculară, la
nivelul limbului sclerocorneean.
⧫ Se decolează conjunctiva bulbară cu o spatulă fină.
⧫ Se identifică tendonul muşchiului oblic extern şi se prinde într-o
pensă hemostatică pentru imobilizarea globului ocular.
⧫ Se vor secţiona muşchii la inserţia lor pe globul ocular, fără a-i
maltrata. Muşchiul oblic extern se va secţiona deasupra pensei, la 5-6 mm de
inserţie pe globul ocular, iar ceilalţi muşchi cât mai aproape de acesta, care
devine foarte mobil în cavitatea orbitară.
⧫ Secţionarea muşchiului drept posterior, a nervului optic şi a vaselor
de sânge se face cu o foarfecă chirurgicală curbă.
⧫ Hemoragia relativ abundentă se opreşte prin tampon compresiv
realizat din meşe de tifon menţinute 48 de ore prin legarea firelor tractoare între
ele. Ţesutul de granulaţie menţine pleoapele în poziţie semiînchisă şi necesită
toaleta zilnică pentru îndepărtarea secreţiilor care aglutinează cilii.
2.Enucleerea globului ocular prin metoda cu ankiloblefaron
operator.
⧫ Se trec 2-3 fire de sutură prin marginile ambelor pleoape care vor fi
tracţionate de către un ajutor.
15
 ⧫ Incizia pleoapelor la 0,5 cm de margine, interesând pielea şi tarsul
până la mucoasa conjunctivală. Inciziile se reunesc la ambele unghiuri ale
globului ocular.
⧫ Se decolează conjunctiva palpebrală.
⧫ Se vor secţiona muşchii globului ocular cu foarfeca.
⧫ Globul ocular se detaşează prin torsiune nelimitată cu o pensă
hemostatică Kocher curbă, aplicată pe muşchiul drept posterior, nervul optic şi
vasele de sânge (I. Grigorescu şi colab.)
⧫ Se extirpă şi glanda lacrimală.
⧫ Se introduce o faşă de tifon sterilă de 30-40 cm îmbibată într-o
soluţie antiseptică neiritantă. Faşa de tifon se pliază, iar capătul se lasă puţin
afară la unghiul nazal, pentru a fi extrasă pe măsură ce creşte ţesutul de
granulaţie.
⧫ Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate.
Cicatrizarea se produce în 15-2o de zile cu aderenţa pleoapelor suturate la
ţesutul cicatricial care se formează în cavitatea orbitară.
N. ORMOND recomandă sutura pleoapelor în fir continuu, mobilizează
globul ocular ca în metoda precedentă, dar pentru detaşarea acestuia foloseşte o
pensă hemostatică aplicată pe porţiunea suturată a celor două pleoape care se
răsuceşte până când se rup formaţiunile retrobulbare. Introduce în cavitatea
orbitară o meşă de tifon lungă, plisată pentru hemostază, iar marginile
pleoapelor sunt suturate în "U" cu fire apropiate

1.13. EVISCERAŢIA CAVITĂŢII ORBITARE

Îndepărtarea globului ocular împreună cu anexele sale se recomandă în

tumori maligne ale ochiului, panoftalmie purulentă cu necroze întinse
peribulbare şi retrobulbare.
Pentru crearea unui acces larg, este necesară cantotomia după care sunt
secţionate cele două funduri de sac conjunctivale, apoi legăturile capsulei
Tenon cu periostul, muşchii şi cordonul vasculo-nervos. Se excizează glanda
lacrimală, se chiuretează cavitatea orbitară în locurile afectate, se asigură
hemostaza şi se plombează cu antibiotice sau antiseptice până la vindecare.

1.14. EVISCERAŢIA GLOBULUI OCULAR ŞI

PROTEZAREA OCULARĂ LA CÂINE

Indicaţii:
Protezarea intrasclerală a globului ocular în plăgi penetrante
iridociclocoroidite purulente,ulcere corneene perforate.
16
 Operaţia este solicitată şi din motive estetice ,menţinerea globului ocular
fiind necesară şi ca support pentru pleoapă.
Anestezie: NLA sau narcoza
Contenţie: Decubit lateral sau sterno-abdominal pe masa de operaţie.
Instrumentar şi materiale : trusa oculară ,proteză oculară de
silicon.Proteza este sterilă şi are următoarela dimensiuni pentru un cîine de talie
mijlocie : -diametrul pe faţa corneeană -15mm ;
-diametrul la nivelul gâtului-12mm ;
-diametrul mare –19mm ;
-diametrul antero-posterior-21mm;gîtul este de 2mm;
La nivelul gâtului se ataşează un guler tantal peste care se suturează
marginea sclerei şi conjunctiva bulbară.
Tehnica chirurgicala :
1.Cantotomia şi depărtarea pleoapelor cu fire tractoare
2.Incizia corneii la nivelul limbului cu bisturiul şi apoi cu foarfeca pe
întreaga circumferinţă.
3.Se îndepărtează corneea şi apoi conţinutul globului ocular în
întregime .Se chiuretează coroida şi retina .
4.Se umple cavitatea sclerală cu bureţi sau granule de colagen care se
menţin 15 min. pentru hemostază.
5.Decalarea conjunctivei bulbare pe o distanţă de 5mmîn jurul
orificiului scleral.
6.Excizia unei porţiuni de formă inelară din scleră pe sub conjunctiva
desprinsă ,mărind orificiul iniţial .
7.Introducerea protezei oculare şi poziţionarea corectă urmată de sutura
acesteia la scleră prin intermediul gulerului de tantal .
8.Sutura conjunctivei peste marginea sclerei la acelaşi guler din tantal
9.Tratamentul postoperator local şi general cu antibiotice şi
antiinflamatoare .

1.15. EXTRACŢIA CRISTALINULUI

Indicaţi: cataractă matură, bilaterală la cîine, luxaţia anterioară a

cristalinului.
Instrumentar: trusa de chirurgie oculară (blefarostat, bisturiu Graefe,
pense fixatoare, pensă şi foarfecă pentru iridectomie, spatulă, croşet pentru
strabism, ansă Weber, ac fin atraumatic, cu materiale de sutură 3/0; 4/0, portac),
lupă, dispozitive pentru hemostază de mare fineţe (electrocoagulare, laser)
Anestezie: narcoză sau NLA, imobilizarea globului ocular prin blocaj
retrobulbar şi atropinizare.
Tehnica chirurgicală :
17
 1. Extracţia intracapsulară a cristalinului:
• Aseptizarea mucoasei conjunctivale prin lavaje cu soluţii antiseptice
oculare (clorhexidină, oxicianură de mercur etc.).
• Cantotomia.
• Incizia conjunctivei bulbare superioare în "V" cu vârful orientat spre
baza pleoapei şi deschiderea pe limbul sclerocorneean.
• Se decolează conjunctiva bulbară de sus în jos, păstrând legătura la
bază (la nivelul limbului sclero-corneean).
• Se deschide camera anterioară cu un bisturiu Graefe prin secţionarea
sclerei în formă de semicerc în imediata vecinătate a limbului sclero-corneean.
Pentru aceasta se introduce bisturiul cu partea tăioasă în sus, prin traversul
sclerei dinspre unghiul temporal spre cel nazal, în camera anterioară, cu atenţie
să nu se atingă irisul şi se scoate vârful în partea opusă cât mai aproape de limb.
Prin mişcări de basculare, se incizează sclera. Mucoasa conjunctivală decolată
rămâne ataşată la marginea plăgii înspre cornee. Umoarea apoasă se revarsă, iar
cristalinul se apropie de fanta pupilară.
• Se fixează cristalinul cu un ac transscleral şi se prinde într-o ansă
Weber trecută prin fanta pupilară şi apoi sub el.
• Se retrage acul fixator şi se expulzează cristalinul printr-o presiune
uşoară de la exteriorul globului ocular şi prin dirijare cu ansa Weber. Manevrele
vor fi executate cu mare delicateţe pentru a nu deşira irisul. Cristalinul la un
câine adult de talie medie se prezintă ca o lentilă biconvexă cu diametrul mare
de 12-15 mm, iar cel mic de 7-7,5 mm. Pentru uşurarea manevrelor, este
preferabilă iridectomia parţială pe un sector triunghiular lângă marginea
pupilară pentru a preveni sinechiile postoperatorii.
• Se suturează plaga sclerală cu fir subţire resorbabil şi apoi conjunctiva
bulbară, în puncte separate, tăiate scurt. Sutura plăgii sclerale este uşurată dacă
secţionarea completă a sclerei este precedată de trecerea unui fir de sutură lung,
păstrat într-o pensă sau susţinut de un ajutor şi care va reprezenta primul punct
de sutură, la jumătatea acestei plăgi. Postoperator se recomandă antibiotico-
terapie locală şi generală.
Umoarea apoasă se reface complet în 6-12 ore, dar recomandăm
introducerea unui amestec de ser fiziologic cu penicilină printr-un ac fin în
camera anterioară înainte de strângerea ultimului punct de sutură.
Corticoterapia locală sub protecţia de antibiotice nu întârzie vindecarea,
dar previne keratitele urmate de opacifieri rezistente la tratament (keratite
parenchimatoase sau posterioare).
Hemoragia intraoperatorie (lezarea vaselor la nivelul limbului sclero-
corneean, lezarea irisului, deşirarea zonulei Zinn pentru mobilizarea
cristalinului) nu poate fi evitată în totalitate, dar limitarea ei printr-o hemostază
promptă chirurgicală şi medicamentoasă este foarte imporatntă. Hematoamele
rămase, chiar şi de dimensiuni mici, pot compromite rezultatul operaţiei.
18
 2. Extracţia extracapsulară a cristalinului
Indicaţii: Operaţia are aceleaşi indicaţii ca în metoda precedentă cu
condiţia ca membrana cristaloidă să nu fie afectată şi care permite eventual
introducerea unui cristalin artificial.
Metoda este mai simplă şi se evită hemoragia provocată de ruperea
zonulei lui Zinn. Capsula şi ligamentul suspensor al cristalinului rămân pe loc.
Tehnica operatorie parcurge următorii timpi:
• cantotomie largă;
• cheratotomie sau sclerotomie ca în metoda precedentă;
• secţionarea cristaloidei anterioare cu un chistotom sau deşirarea
ascesteia cu pensa Hess;
• dislocarea cristalinului prin presiuni moderate de la exteriorul
globului ocular şi expulzarea lui prin breşa sclerală;
• iridectomia parţială;
• sutura plăgii sclerale şi a celei conjunctivale cu fir sintetic resorbabil.

1.16. CHESTIONAR

1. Pentru intervenţii chirurgicale pe cu excizie conservatoare.

pleoapa superioară se poate face 4. Sutura plăgilor pleoapelor se poate
anestezie tronculară: face:
a) Monoplan sau bietajat tip
a) N. infratroclear.
Blendinger.
b) N. etmoidal
b) Bietajat cu agrafe. metalice
c) N. frontal.
c) Monoplan cu agrafe Shädel.
d) N. zigomatic.
d) Monoplan sau bietajat în puncte
e) N. maxilar.
separate.
2. Pentru intervenţii pe pleoapa
e) Sutura monoplană cu agrafe.
inferioară se face anestezia
5. La plăgile pleoapelor se poate face
tronculară
autoplastie:
a) N. facial.
a) Este interzisă autoplastia.
b) N. oftalmic şi n. infratroclear.
b) Se face autoplastie cutanată
c) N. frontal şi n. oftalmic.
imediată sau secundară.
d) N. etmoidal.
c) Nu se poate realiza.
e) N. alveolar.
d) Se pot realiza autogrefe.
3. În plăgile pleoapelor se recomandă:
e) Se aplică proteze metalice.
a) Vivifierea cu excizie
6. Sutura in plagile complete ale
conservatoare a marginilor sclerale şi
pleoapelor se face:
sutură.
a) Primul punct de sutură se aplică
b) Vivifierea şi sutura în bursă.
pe marginea liberă a pleoapei.
c) Excizie cu lambou conjunctival.
b) Se sutureaza marginea liberă a
d) Cantotomie şi sutura limbului
plăgii.
sclero-cornean.
c) După extirparea m. orbicular şi a
e) Regularizarea marginilor plăgii
19
 glandei lacrimale. contactul cu globul ocular.
d) După rezecţia nervului b) Pleoapa păstrează contactul cu
infratroclear. globul ocular.
e) Evitând formarea nodurilor spre c) Apare compresiunea pe cornee şi
exterior. erodarea acesteia.
7. La sutura plăgilor palpebrale Vl. d) Se micşorează fanta palpebrală.
Căpăţână recomandă: e) Se produce xeroza.
a) Sutura trietajata. 13. La miei entropionul pleoapei
b) Sutura tarsului şi a mucoasei inferioare se poate remedia prin:
conjunctivale cu catgut. a) Formarea unui pliu cutanat la
c) Scoaterea firelor după 7-8 zile. pleoapa inferioară şi menţinerea lui
d) Sutura pielii în fir continuu. prin sutură în U sau cu agrafe
e) Sutura pielii în puncte separate. Michel.
8. Coloboma palpebrală dobândită este: b) Lambou conjunctival secundar.
a) Consecinţa imperecherilor c) Autoplastie cutanată cu lambou
inrudite. pediculat.
b) Complicaţia unei plagi labiale. d) Excizia unui lambou în "felie de
c) Ischemia carunculului lacrimal. pepene" şi sutura cu catgut in
d) Cantotomia. puncte separate.
e) Consecinta unei plagi cicatrizate e) Excizia unui lambou în formă de
vicios. semilună sau felie de pepene si
sutura in bursa.
9. Ankiloblefaronul se manifesta prin :
a) Spasmul permanent al m. 14. Excizia unor lambouri cutanate în
orbicular. "felie de pepene" sau "semilună",
b) Sudarea pleoapelor la globul asimetrice atât din pleoapa
ocular. inferioară, cât şi din cea superioară
c) Imposibilitatea deslipirii la 5-6 mm de marginea tarsală,
pleoapelor. proporţional cu intensitatea
d) Pareza pleoapei superioare. afecţiunii se poate face în:
e) Aderenţa pleoapelor la cornee. a) Ectropion parţial.
10. Cum se numeşte aderenţa b) Ectropion total.
conjunctivei palpebrale la c) Entropion total..
conjunctiva bulbară: d) Cataractă.
a) Blefarofimoza. e) Amauroză.
b) Blefarospam. 15. Operaţia în entropion total se poate
c) Anchiloblefaron. face prin metoda Schleich cu
d) Simblefaron. următorii timpi operatori:
e) Encantis. a) Excizia unui lambou cutanat de
11. Ce este entropionul: forma vârfului de săgeată la
a) Răsfrângerea marginii libere a unghiul nazal al ochiului
pleoapei spre globul ocular. urmat de sutură.
b) Iritaţia corneii. b) Excizia unui lambou
c) Hipersecreţia lacrimală. triunghiular la unghiul temporal al
d) Răsfrângerea marginii libere a ochiului, urmat de sutură în
pleoapei spre exterior. puncte separate.
e) Hipertrofia pleoapei a treia. c) Excizia unui lambou în formă de
12. După operaţia de entropion:
vârf de săgeată, urmată de sutură la
a) Pleoapa nu mai păstrează unghiul temporal al ochiului.
20
 d) Rezecţia bilaterală a tarsului e) Se suturează pielea începând cu
proportionala cu intensitatea părţile laterale.
afectiunii. 19. Extirparea pleoapei a treia este
e) Cantotomie urmata de aplicarea indicată în:
unor fire tractoare pe ambele a) Hipertrofia marginii superioare.
pleoape. b) Ectropion.
16. Metoda Müller constă în excizia a c) Scopuri estetice.
trei lambouri cutanate în formă de d) Blefarospasm.
felie de pepene: unul la pleoapa e) Lagoftalmie.
inferioară, unul la pleoapa 20. Extirparea pleoapei a treia se face:
superioară şi al treilea în direcţie a) În jumătatea superioară.
verticală în apropierea unghiului b) Fara paniculul adipos.
temporal, fără a se uni între ele. Se c) Împreună cu carunculul lacrimal.
recomandă în: d) De la bază ..
e) Împreună cu sacul lacrimal.
a) Entropion total.
21. Hemostaza în extirparea pleoapei a
b) Ectropion total.
treia se realizează prin:
c) Tarsorafie.
a) Sutură.
d) Encantis.
b) Torsiune vasculară.
e) Blefarofimoza.
c) Cauterizare chimică.
17. În ectropionul moderat se face o d) Tamponament.
incizie cutanată în formă de "V" în e) Ligatură.
a cărui deschidere este cuprinsă 22. Excizia incompletă a pleoapei a treia
toată porţiunea afectată a pleoapei, este urmată de:
urmată de: a) Supuraţie abundentă.
a) Sutura plăgii în puncte separate. b) Ptoza palpebrală.
b) Excizia unui lambou c) Recidivă.
triunghiular şi sutura cutanată. d) Hipersecreţie lacrimală.
c) Decolarea pielii şi sutura plăgii e) Epiforă.
în formă de "Y". 23. În lipsa unui tratament postoperator
d) Excizie cutanata in forma de “ Y corect după extirparea pleoapei a
“ si sutura in puncte separate. treia, se pot produce complicaţii
e) Sutura în puncte separate. a) Supuraţie.
18. În ectropionul total se practică b) Entropion.
metoda Diefenbach care constă în c) Ectropion.
excizia unui lambou de formă d) Encantis.
triunghiulară la unghiul temporal al e) Glaucom.
ochiului urmată de: 24. Tarsorafia este închiderea prin
a) Se îndepărtează pielea din sutură a fantei palpebrale şi poate
interiorul triunghiului format. să fie:
b) Se mobilizează pielea sub a) Congenitala.
triunghiul denudat şi se tracţionează b) Cicatriciala.
realizând o autoplastie c) Permanentă.
cutanată prin alunecare. d) Profunda.
c) Sutura cutanata în puncte e) Recidivantă.
separate începând cu unghiul superior. 25. Tarsorafia provizorie se realizează
d) Se suturează pielea începând cu prin:
unghiul inferior. a) Excizia marginilor tarsale şi

21
 sutura în "U".
b) Excizia marginilor tarsale şi
sutura în puncte separate.
c) Puncte de sutură în "U",
extramucoase .
d) Se aplică puncte de sutură în
"U" cu cilii spre interior.
e) Sutura de înfundare tip Cushing.
26. Tarsorafia permanentă este indicată
după enucleerea globului ocular cu
anexele sale şi se realizează prin:
a) Excizia marginilor palpebrale şi
sutura.
b) Sutura în puncte separate a
marginilor tarsale puse în contact.
c) Marginile plăgii se cauterizează.
d) Sutura în puncte separate a
fiecărei pleoape.
e) Sutura bietajată.
27. Extirparea carunculului lacrimal
este recomandată în:
a) Hipertrofia carunculului
determinată de procese inflamatorii.
b) Hipertrofia determinată de
procese neoplazice maligne.
c) Obstrucţia conductului lacrimo-
nazal.
d) Prolapsul pleoapei a treia.
e) Glaucom.
28. Extirparea carunculului lacrimal se
face:
a) Prin excizie.
b) Cu polipotomul .
c) Prin cauterizare chimică.
d) Prin dilacerare.
e) Prin avulsie.
29. Hemostaza în operaţia de encantis se
asigură prin:
a) Forcipresură.
b) Ligatură transfixică.
c) Ligatură mediată.
d) Tamponament sau torsiune.
e) Electrocoagulare.
30. Dermoidul corneean este o
formaţiune piloasă:
a) Congenitală.
b) Dobândită.
c) Localizată pe conjunctiva
bulbară şi scleră.
d) Localizată in camera anterioara.
e) Cu localizare in camera
posterioara.
31. Tratamentul în dermoid este:
a) Chirurgical şi medicamentos.
b) Medicamentos.
c) Numai chirurgical.
d) Prin iradiere.
e) Cu citostatice şi chirurgical.
32. Extirparea dermoidului se face prin:
a) Dilacerare.
b) Excizie.
c) Cauterizare.
d) Avulsie.
e) Torsiune.
33. Extirparea globului ocular se
recomandă în:
a) Panoftalmie, avulsie.
b) Plăgi corneene.
c) Nistagmus.
d) Amauroză.
e) Cataractă diabetică.
34. Pentru extirparea globului ocular se
face anestezie:
a) Generală şi retrobulbară.
b) Tranchilizare.
c) Cu miorelaxante.
d) Prin infiltraţie subconjunctivală.
e) Crioanalgezie.
35. Extirparea globului ocular se poate
face prin următoarele procedee:
a) Cu ankiloblefaron.
b) Fără pastrarea bureletului.
c) Cu lambou conjunctival.
d) Prin facoemulsificare .
e) Prin metoda endoscopică.
36. Prin enucleerea globului ocular fără
ankiloblefaron, pleoapele se fixează:
a) Împreună cu două fire tractoare.
b) Împreună prin sutură în surjet
simplu.
c) Separat prin câte două fire
tractoare.
d) Împreună prin sutură în puncte
separate.
e) Separat, cu pense hemostatice.
37. Pentru enucleerea globului ocular
fără ankiloblefaron mucoasa
conjunctivală se incizează:
22
 a) La 0,5 cm de marginea tarsală. c) Se incizează mucoasa
b) La nivelul limbului conjunctivală la 0,5 cm la marginea
sclerocorneean. tarsală.
c) În sacul conjunctival. d) Nu se incizează pleoapele.
d) Nu se incizează conjunctiva e) Se incizează numai mucoasa
e) In forma de „ V „. conjunctivală la nivelul limbului
38. Pentru enucleerea globului ocular sclero-corneean.
fără ankiloblefaron, se vor secţiona 42. Pentru enucleerea globului ocular cu
muşchii: ankiloblefaron, mucoasa
a) Se torsioneaza. conjunctivală se desprinde astfel:
b) Intrinseci, cu foarfeca oculara. a) Se decolorează conjunctiva
c) La inserţia lor pe globul ocular. bulbară cu o spatulă.
d) La mică distanţă de inserţie pe b) Se decolează conjunctiva
capsula lui Tenon. palpebrală.
e) Se dilacerează. c) Se dilacerează.
39. Secţionarea muşchiului drept d) Se păstrează raporturile
posterior, a nervului optic şi a anatomice.
vaselor de sânge pentru enucleerea e) Se rezecă 30%.
globului ocular fără ankiloblefaron
se face: 43. Pentru enucleerea globului ocular cu
ankiloblefaron operator, acesta se
a) Prin torsiune limitată. detaşează prin:
b) Prin torsiune nelimitată.
c) Prin ligatură elastică. a) Secţionare cu foarfeca
d) Ligatură transfixică. chirurgicală a muşchiului drept
e) Cu foarfeca chirurgicală curbă. posterior, a nervului optic şi
40. După enucleerea globului ocular vaselor de sânge.
fără ankiloblefaron hemoragia se b) Torsiune nelimitată cu o pensă
opreşte cu: hemostatică curba.
c) Torsiune limitată.
a) Pense hemostatice şi torsiune. d) Avulsie.
b) Ligatură mediată. e) Strivire lineară.
c) Meşe de tifon care se ţin până la
vindecare. 44. Cum se întrerupe funcţia glandei
d) Tampon compresiv din meşe de lacrimale după extirparea globului
tifon care se ţin 48 de ore. ocular cu ankiloblefaron?
e) Bureţi de colagen şi trombină. a) Glanda lacrimală se menajează.
41. Pentru enucleerea globului ocular cu b) Se sclerozează cu mijloace
ankiloblefaron se trec 2-3 fire de chimice.
sutură, prin marginile ambelor c) Se atrofiază prin inactivitate.
pleoape care vor fi tracţionate de d) Se extirpă.
catre un ajutor şi apoi: e) Se tumefiază.
a) Se incizează pleoapele la 0,5 cm 45. După extirparea globului ocular
de margine interesând pielea, tarsul prin metoda cu ankiloblefaron
şi mucoasa conjunctivă. operator marginile pleoapelor:
b) Se incizează pleoapele la 0,5 cm
de margine interesând pielea şi a) Se suturează în puncte separate.
tarsul până la mucoasa b) Se sutureaza in puncte separate,
conjunctivală. cu cilii orientati spre exterior.
c) Se suturează cu catgut în puncte
23
 separate.
d) Se suturează cu catgut în fir
continuu.
e) Nu se suturează.
46. Pentru extirparea globului ocular
prin metoda Ormrod se face sutura
pleoapelor în fir continuu, se
mobilizează globul ocular ca în
metoda clasică, iar pentru detaşarea
lui din cavitatea orbitară se
foloseşte:
a) O pensă hemostatică Kocher
aplicată retrobulbar.
b) O foarfecă chirurgicală dreaptă.
c) O foarfecă chirurgicală curbă.
d) O pensă hemostatică aplicată pe
porţiunea suturată a celor două
pleoape.
e) O meşă de tifon lungă, plisată
pentru hemostază.
47. Ce este evisceraţia cavităţii orbitare?
a) Îndepărtarea globului ocular.
b) Îndepărtarea globului ocular
împreună cu anexele sale.
c) Se indeparteaza continutul
globului ocular in totalitate.
d) Revărsarea conţinutului globului
ocular în urma unor plăgi
penetrante.
e) Ruperea legăturilor musculare şi
deşirarea nervului optic.
48. În ce afecţiuni se recomandă
evisceraţia cavităţii orbitare?
a) Tumori maligne oculare.
b) Panoftalmie.
c) Conjunctivită purulentă.
***
2. DECORNAREA LA BOVINE
Indicaţii: Amputarea coarnelor se practică la tineret sau la taurinele adulte
în scop terapeutic în fracturi, creşteri vicioase avulsii şi osteomielite. Se poate
d) Irido-ciclo-coroidita.
e) Cataractă bilaterală hipermatură.
49. Ce este cantotomia?
a) Incizia pleoapei superioare.
b) Sectionarea ciocului.
c) Incizia ambelor pleoape.
d) Incizia în locul de unire a celor
două pleoape.
e) Deschiderea sacului herniar
50. Ce este extracţia intracapsulară a
cristalinului?
a) Extracţia cristalinului împreună
cu membrana cristaloidă.
b) Extracţia cristalinului fără
membrana cristaloidă.
c) Luxatia cristalinului în camera
anterioară.
d) Luxatia cristalinului în camera
posterioară.
e) Extirparea cristalinului împreună
cu capsula lui Tenon.
51. Ce este extracţia extracapsulară a
cristalinului?
a) Extirparea cristalinului împreună
cu membrana cristaloidă daca
aceasta este afectată.
b) Extirparea cristalinului împreună
cu membrana cristaloidă daca
aceasta nu este afectata.
c) Extirparea cristalinului fără
membrana cristaloidă.
d) Luxatia cristalinului în camera
anterioară.
e) Dispersarea cristalinului în
camera posterioară.
24
corecta creşterea asimetrică, iar la viţei şi tineret se practică pentru obţinerea
vitelor fără coarne, mai ales în condiţiile creşterii în sistem intensiv şi stabulaţie
liberă. Se previn astfel traumatismele provocate prin lovitura cu coarnele la om
şi animale, taurinele fără coarne sunt mai docile.
Se alege metoda optimă în funcţie de vârsta animalului, dotările existente
şi scopul urmărit.

2.1. DECORNAREA VIŢEILOR

Prevenirea creşterii cornului se realizează la viţei în primele 4-5

săptămâni de viaţă şi constă în distrugerea mugurelui cornual prin cauterizare
chimică, prin cauterizare termică sau prin excizia acestuia.
1. Cauterizarea mugurelui cornual cu mijloace chimice.
Se folosesc substanţe chimice caustice aplicate la suprafaţă sau prin
injecţie subcutanată:
• Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu.
• Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid azotic, acid tricloracetic 35%.
• Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint.
• Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu 28%, acid salicilic
7%, colodiu 65%.
În tehnologia de creştere la noi în ţară se practică distrugerea mugurelui
cornual cu hidroxid de sodiu sub formă de batoane protejate cu hârtie cerată
pentru a fi manevate cu mâna. În lipsa acestora se pot folosi cristale prinse în
pense hemostatice, luându-se măsuri suplimentare de protecţie pentru lucrul cu
substanţe caustice (ochelari, mănuşi etc.).
Tehnica: Se identifică cele două rotocoale corespunzătoare mugurilor
cornuali, se tunde şi se dezinfectează.
• Se face anestezie locală prin infiltraţie subcutanată cu Xilină 2% sau
Lidocaină 2%. În prima săptămână de viaţă, pielea este mobilă şi se poate
injecta uşor anestezicul. După vârsta de şapte zile, se conturează mai bine
mugurele cornual care aderă la periostul frontal, dar anestezia se poate face
numai prin infiltraţie circulară, din cauza aderenţei la periost.
• Scarificarea tegumentului în dreptul mugurelui cornual cu bisturiul
sau excizia unui menisc cu diametrul de 1-2 cm sau umectarea suprafeţei
cutanate pregătite pentru cauterizare
• Se fricţionează suprafaţa mugurelui cornual cu batonul de sodă
caustică 1-2 minute sau până ce apare un exudat cu striuri de sânge.
• Pentru prevenirea scurgerii substanţei caustice spre globul ocular, se
va aplica un strat de vaselină în jurul porţiunii cauterizate. Dacă se formează o
cantitate prea mare de exudat se va îndepărta cu o compresă de tifon.
• După câteva zile, escara se usucă şi rămâne aderentă la ţesutul osos
25
subiacent. Crusta se desprinde după 30-40 de zile lăsând o cicatrice albă care se
restrânge în următoarele luni acoperindu-se în totalitate cu părul din apropiere.
• Cauterizarea prea intensă determină necroze profunde ale osului
frontal, pleoapei superioare afectând şi globul ocular. Cauterizarea insuficientă
determină creşterea unor rudimente de corn care necesită o nouă intervenţie mai
laborioasă pentru corectare.
• Cauterizarea cu acid tricloracetic. S-a folosit o soluţie de acid
tricloracetic injectat perifocal sau cu seringă automată cu ace multiple.
Introducerea subcutanată a soluţiei este posibilă numai în prima săptămână de
viaţă a animalului când pielea din dreptul mugurelui cornual prezintă oarecare
mobilitate.
• Unguentele caustice se aplică direct, fără scarificare şi se protejează
cu pansamente impermeabile (emplastru, benzi adezive etc.). Eşecurile se pot
datora cauterizării tardive (după vârsta de 10-15 zile).
2. Decornarea viţeilor prin cauterizare termică.
Se aplică la viţeii care nu au fost decornaţi prin cauterizare chimică în
prima săptămână. Mugurii cornuali sunt bine conturaţi, iar la două luni apare o
peliculă de corn bine delimitată.
Instrumentar: termocauter simplu de formă circulară, cu diametrul de 2-
2,5 cm cu mijlocul concav sau un electrocauter.
Anestezia: este obligatorie infiltraţia circulară şi în unele cazuri este
necesară tranchilizarea.
Contenţia: patrupodală sau decubitală cu capul şi gâtul bine fixate de un
ajutor.
Tehnica operatorie: După toaleta regiunii, cauterul încălzit până la
culoarea roşie-cireşie se aplică de mai multe ori câte 3-4 secunde cât se
apreciază că tegumentul şi mugurele cornual au fost arse fără a leza osul. Se va
realiza o cauterizare uniformă pe toată suprafaţa de proiecţie a mugurelui
cornual. Dacă a apărut deja o formaţiune cornoasă conoidă, cauterizarea
completă se face în doi timpi. După o primă aplicare, se desprinde pelicula
cornoasă şi apoi se revine peste zona denudată cu o nouă cauterizare.
Plaga se cicatrizează sub crustă în 3-4 săptămâni de obicei fără
complicaţii.
3. Decornarea viţeilor prin excizia mugurilor cornuali
Această metodă se poate aplica în funcţie de rasă, până la vârsta de 1-3
luni, înaintea formării axului osos.
Instrumentar: decornator Roberts sau Barnes, bisturiu, pensă chirurgicală,
pense hemostatice, termocauter.
Decornatorul Roberts se prezintă ca un cilindru cu diametrul de 3-4 cm şi
coroana ascuţită pe un capăt, iar în partea opusă are adaptat un mâner. Coroana
ascuţită se aplică pe mugurele cornual care este separat uşor prin câteva mişcări
de rotire. Rondela cutanată se detaşează cu acelaşi instrument printr-o mişcare
26
tangentă. Hemoragia este redusă şi se rezolvă uşor prin cauterizare sau
electrocoagulare. În locul respectiv se formează o crustă sub care se produce
vindecarea în 2-3 săptămâni.
Decornatorul Barnes este mai eficient intervenţia realizându-se într-un
singur timp operator.
Anestezia: tranchilizare şi blocaj troncular al nervului cornual sau
infiltraţie circulară în jurul mugurelui cornual.
Contenţie: patrupodală sau decubitală cu fixarea capului şi gâtului.
Tehnica operatorie: După toaleta şi dezinfecţia regiunii, se aplică
decornatorul Roberts sau Barnes, se asigură hemostaza şi apoi plaga operatorie
se cicatrizează fără sutură, urmărind evoluţia şi se previne infecţia.
În lipsa decornatoarelor, excizia mugurelui cornual se poate realiza cu
ajutorul bisturiului. Se face o incizie circulară la periferia acestuia, apoi se
decolează şi se îndepărtează lamboul delimitat. Hemoragia este redusă, se
asigură hemostaza prin mijloace uzuale.
Plaga se pudrează cu preparate care asigură formarea crustei şi previn
supuraţia.

2.2. AMPUTAREA COARNELOR LA TINERET

Se practică la tineretul taurin în vârstă de 3-6 luni. La această vârstă

coarnele au dezvoltate toate componentele (cep osos, membrană cheratogenă şi
teacă cornoasă), iar lungimea depăşeşte 4-5 cm. Ţesutul osos la baza cornului
nu are densitatea şi duritatea osului compact.
Extirparea acestor formaţiuni se face uşor, fără pericolul deschiderii
sinusului frontal.
Instrumentar: cleşte pentru amputarea coarnelor cu lamă glisantă sau
costotom, bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, termocauter.
Anestezie: tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA.
Contenţie: patrupodală sau în decubit cu capul imobilizat.
Tehnica: Regiunea frontală din jurul bazei coarnelor se pregăteşte pentru
operaţie. Cleştele de amputaţie se aplică la baza cornului, sub burelet şi se
strânge energic până la detaşarea acestuia.
Suprafaţa rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură
mai întâi prin tamponament şi apoi prin torsiune cu vârful bisturiului sau
cauterizare. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate folosi
ferăstrăul de sârmă sau cleştele pentru ajustat copita, pregătite în condiţii de
asepsie.
Plaga se vindecă sub crustă în 3-4 săptămâni.

27
 2.3. DECORNAREA BOVINELOR ADULTE

Amputarea coarnelor se realizează cu ferăstrăul la diferite niveluri în scop

estetic, terapeutic sau preventiv.
La animalele agresive se poate amputa 1/3 de la vârf, simetric rotunjind
capătul rămas. Secţionarea ţesuturilor vii determină uneori hemoragie abundentă
care se remediază prin cauterizare termică, chimică sau compresiune 15-20 min.
Nu necesită anestezie, dar o bună contenţie este necesară.
1. Amputarea simplă a coarnelor
Metoda este foarte expeditivă şi se recomandă în cazul decornărilor în
masă într-un timp scurt. Pielea şi bureletul nu sunt lezate, dar sinusul frontal
rămâne deschis şi necesită îngrijiri speciale pentru a nu se complica în zilele
următoare cu sinuzită sau miază.
Instrumentar: ferăstrău de sârmă, pense hemostatice, raşpilă, termocauter.
Contenţie: patrupodală în travaliu, lângă un perete sau decubit.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA.
Tehnica operatorie: Amputarea se face imediat lângă burelet sau la 1 cm
de acesta. Se poate face o renură cu raşpila şi apoi se aplică ferăstrăul de sârmă
Gigli care se acţionează prin mişcări uniforme şi lente, cu apăsare moderată
secţionând dinapoi spre înainte.
Dacă se foloseşte ferăstrău cu lamă, secţiunea progresează de sus în jos.
Pilitura de os obliterează vasele şi hemoragia este neînsemnată. După acţionarea
ferăstrăului cu lamă este aşteptată o hemoragie abundentă uneori în jet care se
rezolvă cu termocauterul sau prin forcipresură şi tamponament. Mijloacele
folosite pentru hemostază vor fi aplicate rapid pentru a preveni pătrunderea
sângelui în sinusul frontal. Se îndepărtează pilitura de os, cheagurile de sânge şi
alte impurităţi, se rotunjesc marginile bontului rămas şi se aplică un pansament
menţinut cu substanţe sau benzi adezive. Amputarea la 1 cm oferă puncte de
sprijin pentru pansament.
Sinusul cornual se închide şi plaga se vindecă în 3-4 săptămâni.
Cornul continuă să crească, mai ales la animalele tinere şi uneori necesită
o nouă intervenţie după câţiva ani.

2. Amputarea coarnelor cu excizia bureletului

Metoda este mai laborioasă decât precedenta, dar prezintă avantajul că nu
mai creşte un rudiment de corn, iar după vindecare se poate aprecia avantajul
estetic.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, ferăstrău de sârmă,
termocauter.
Anstezia: NLA sau tranchilizare şi analgezie locoregională.
Contenţie: decubit sterno-abdominal sau costo-abdominal.
Tehnica operatorie: Se pregăteşte regiunea din jurul bazei coarnelor pe o
28
distanţă de 2-3 cm pentru operaţie.
Se incizează circular pielea în jurul bazei cornului la 0,5 cm de acesta.
Hemoragia este abundentă, dar se asigură hemostază provizorie prin
forcipresură.
Se aplică imediat ferăstrăul de sârmă în această secţiune şi se
îndepărtează cornul.
Se face toaleta plăgii, se completează hemostaza şi apoi se tratează plaga
până la vindecare. Riscul sinuzitei frontale obligă la supraveghere şi îngrijire a
plăgii cu atenţie deosebită.
3. Amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată
Este metoda cea mai laborioasă din punctul de vedere al tehnicii
chirurgicale, dar asigură vindecarea în timp scurt şi fără complicaţii locale, cu
acoperirea completă a sinusului frontal.
Instrumentar: este cel folosit pentru metoda precedentă la care se mai
adaugă instrumente necesare pentru regularizarea marginilor osoase (lingura
Volkmann, ciupitor de os etc.) Se poate folosi un decornator electric.
Anestezie: NLA sau tranchilizare şi analgezie loco-regională .
Contenţie: decubitală cu capul sprijinit pe un balot de paie sau imobilizare
completă pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie: Se realizează o incizie a pielii la baza cornului şi se
asigură hemostaza. Se practică apoi două incizii drepte de 3-4 cm, una spre
unghiul temporal al ochiului şi una spre ceafă.
Se decolează pielea împreună cu ţesutul conjunctiv subcutanat
descoperind baza axului osos al cornului.
Detaşarea cornului se face cu ajutorul ferăstrăului de sârmă, sub burelet.
Dacă se observă margini osoase proeminente după desprinderea cornului,
acestea se îndepărtează cu o lingură Volkmann, cu dalta sau cu cleştele ciupitor.
Mobilizarea lambourilor cutanate pentru acoperirea sinusului cornual se
face cu dificultate mai ales la cel superior, unde pielea este mai groasă şi
aderentă la periost. Se poate folosi o spatulă cu margini ascuţite, fără a maltrata
vasele de sânge.
Marginile plăgii cutanate se regularizează pentru o bună afrontare şi se
suturează cu fire groase rezistente în puncte separate care se scot după 7-10
zile. Plaga operatorie nu necesită îngrijiri speciale, asigurându-se o protecţie
obişnuită până la vindecare.
4. Decornarea prin constricţie elastică
Este o metodă nesângeroasă care se realizează printr-o compresiune
continuă la baza cornului. Întreruperea circulaţiei sanguine şi a inervaţiei
determină oprirea proceselor biologice în corn şi desprinderea acestuia după 30-
35 de zile.
Metoda este simplă, iar prin reacţia locală se asigură închiderea sinusului
cornual, dar pot să rămână bonturi de corn cu tendinţă de creştere vicioasă.
29
Durerea de lungă durată şi disconfortul care determină agitaţia animalului,
scăderea producţiei, precum şi dificultatea procurării unor inele
corespunzătoare, suficient de rezistente au limitat aplicarea acestei metode.
Contenţia: patrupodală.
Anestezia: tranchilizare şi blocaj troncular cu anestezice de lungă durată:
Denervin sau alcool-novocaină. Durerea este foarte puternică mai ales în prima
săptămână după aplicarea inelelor şi trebuie asigurată analgezia prin mijloace
adecvate.
Tehnica: Se practică o renură la baza cornului pentru subţierea acestuia şi
o mai bună fixare a inelului de cauciuc. Acesta se aduce prin răsucire de la vârf
sau se lărgeşte cu patru benzi care se scot după aplicare. Există şi dispozitive
speciale care siplifică aşezarea inelului pe corn.
Durerea puternică din primele 3-4 zile după aplicarea inelului şi cu 2-3
zile înainte de căderea cornului, pe lângă stres, predispune la accidente şi impun
supravegherea animalului.

2.4. AMPUTAREA COARNELOR LA OI ŞI CAPRE

La majoritatea raselor de rumegătoare mici, masculii prezintă coarne, iar

la unele rase şi femelele au coarne de dimensiuni mai reduse. Unii masculi
devin agresivi, iar prezenţa coarnelor îi fac periculoşi mai ales dacă vârfurile
ascuţite ale acestora sunt orientate spre înainte sau lateral.
Amputarea coarnelor la aceste specii are în general aceleaşi indicaţii şi se
poate face prin metode asemănătoare celor menţionate la bovine.
Anestezia: este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.).
Contenţia: decubitală.
Tehnica operatorie: Pentru metodele sângeroase, recomandăm hemostaza
preventivă mai ales pentru artera temporală superficială, prin ligatură sau
cauterizare.
Sinusul frontal este larg deschis până la jumătatea cornului şi pericolul
sinuzitelor este mai mare decât la taurine. Se impune o atenţie sporită pentru
asigurarea asepsiei şi tratamentului postoperator. Este obligatorie menţinerea
pansamentului până la vindecare completă (2-4 săptămâni) şi antibioticoterapie
4-6 zile.

2.5. CHESTIONAR

1. Prevenirea creşterii coarnelor se viaţă.

poate face: c) Numai în prima săptămână.
a) În primele şase luni de viaţă. d) După înţărcare.
b) În primele 4-5 săptămâni de e) Odată cu vaccinarea.
30
2. Prin ce metode se previne creşterea
coarnelor la viţei?
a) Cauterizare.
b) Cu clestele Hodge.
c) Cu fierăstrăul Gigli.
d) Prin autoplastie cutanata.
e) Excizie cu foarfeca.
3. Ce substanţe chimice se folosesc
pentru cauterizarea mugurelui
cornual?
a) Baze caustice: hidroxid de sodiu,
hidroxid de potasiu.
b) Acizi: acid cromic, acid
arsenios, acid ascorbic, acid
tricloracetic, acid salicilic.
c) Săruri: salicilat de sodiu, nitrat
de argint.
d) Pomada caustică Peugnet:
triclorură de antimoniu 28%, acid
salicilic 7%,alcool 65%.
e) Pomada caustică Vladutiu: acid
salicilic 7%, hidroxid de sodiu 4%,
acid tricloracetic 5%.
4. Cum se prezinta hidroxidul de sodiu
folosit pentru distrugerea
mugurelui cornual la viţei?
a) Soluţie apoasă 2%.
b) Soluţie uleioasă 25%.
c) Cristale dizolvate in eter.
d) Batoane.
e) Benzi adezive sterile.
5. Ce anestezie se foloseşte pentru
ecornare la viţei prin cauterizare
chimică?
a) Infiltraţie subcutanată cu
ketamina
b) Infiltraţie subcutanată cu
lidocaină 2%.
c) Infiltraţie subcutanată cu
acepromazină 1%.
d) Blocaj troncular cu xilazină 2%.
e) Tranchilizare cu combelen.
6. După scarificarea tegumentului în
dreptul mugurelui cornual, pentru
ecornare se fricţionează cu batonul
de sodă caustică:
a) 20 minute.
b) 15 minute.
c) Până când apare un exudat cu
striuri de sânge.
d) Până la distrugerea membranei
cheratogene.
e) 1-2 secunde.
7. Pentru prevenirea scurgerii
substanţei caustice spre globul
ocular după ecornare:
a) Se va tunde părul din jur.
b) Se badijonează cu tinctură de
iod.
c) Se aplică un pansament sicativ.
d) Se va aplica un strat de vaselină
în jurul porţiunii cauterizate.
e) Se administrează antibiotice şi
antiinflamatoare.
8. Ce efecte are cauterizarea prea
intensă a mugurelui cornual cu sodă
caustică?
a) Deschiderea sinusului cornual.
b) Deschiderea sinusului maxilar
superior.
c) Necroze profunde ale osului
frontal.
d) Catar auricular pe partea
respectivă.
e) Cresterea unor rudimente de
corn.
9. Ce efecte are cauterizarea insuficientă
a mugurelui cornual?
a) Întârzierea cicatrizării.
b) Creşterea unor rudimente de
corn.
c) Sinuzită.
d) Entropion.
e) Cicatrice vicioasa.
10. Cauterizarea mugurelui cornual cu
acid tricloracetic se poate face:
a) Dupa excizie cu bisturiul.
b) Numai în prima săptămână de
viaţă.
c) După înţărcare.
d) Prin pensulaţii zilnice.
e) Lavaje la 12 ore.
11. Unguentele caustice pentru
ecornare se aplică:
31
 a) Direct, fără scarificare.
b) După excizia mugurelui cornual.
c) După intarcare.
d) După cauterizare termică.
e) Impreuna cu antiflogistice.
12. Decornarea viţeilor prin cauterizare
termică se face cu:
a) Termocauterul simplu.
b) Electrocauterul sau fierastraul
electric.
c) Laserul terapeutic.
d) Decornatorul Barnes.
e) Inele de cauciuc.
13. Cum se face anestezia pentru
decornarea viţeilor prin cauterizare
termică?
a) Nu se face din cauza riscurilor.
b) Nu este necesară.
c) Este obligatorie infiltraţia
circulară şi în unele cazuri este
necesară tranchilizarea.
d) Se recomandă narcoza pe cale
parenterală.
e) Este necesară narcoza pe cale
inhalatorie.
14. Cum se face ecornarea prin
cauterizare termică?
a) Cauterul încălzit se aplică o
singură dată pe fiecare mugure
cornual.
b) Cauterul se aplică de mai multe
ori câte 3-4 secunde.
c) Se va realiza o cauterizare
uniformă in jurul zonei de proiecţie a
mugurelui cornual.
d) Se menţine cauterul până la
arderea completă a mugurelui cornual.
e) Periostul se cauterizează parţial.
15. Cum se face ecornarea prin
cauterizare termică dacă s-a format
pelicula cornoasă?
a) Cauterizarea se face mai uşor.
b) Cauterizarea completă se face în
doi timpi.
c) Se desprinde pelicula cornoasă
cu decornatorul şi apoi se
cauterizeaza membrana
cheratogena.
d) După formarea crustei se revine
cu o nouă cauterizare pentru
membrana cheratogenă.
e) Mugurele cornual se desprinde
chirurgical, iar hemostaza se face
prin cauterizare.
16. Decornarea viţeilor prin excizia
mugurilor cornuali se poate face
până la vârsta de:
a) 1-3 luni înaintea formării axului
osos.
b) 1-3 luni după formarea axului
osos.
c) 4-6 luni în funcţie de rasă.
d) 5-7 luni , dupa formarea
sinusului cornual.
e) 4-7 luni înaintea formării
sinusului cornual.
17. Cu ce se poate face excizia mugurilor
cornuali la viţei?
a) Cu inele de cauciuc.
b) Cu decornatorul Roberts.
c) Cu fierastraul electric.
d) Cu costotomul.
e) Cu cleştele Hodge.
18. După excizia mugurelui cornual la
viţei:
a) Plaga se suturează în puncte
separate.
b) Plaga se suturează cu fir
neresorbabil.
c) Plaga se cicatrizează fără sutură.
d) Hemoragia este abundentă şi
greu de controlat.
e) Se administreaza ser antitetanic.
19. Amputarea coarnelor la tineretul
taurin se face la vârsta de:
a) 1-3 săptămâni.
b) 3-6 luni.
c) 18 luni.
d) Înainte de apariţia suportului
osos.
e) După formarea sinusului
cornual.
20. Pentru amputarea coarnelor la
tineretul taurin:
a) Inelul de cauciuc este aplicat cu
un dispozitiv special ( elastrator ) . .
32
 b) Se deschide sinusul cornual.
c) Se poate folosi clestele pentru
ajustat copita.
d) Sinusul frontal nu s-a format.
e) Se îndepărtează numai ţesutul
cornos .
21. Amputarea coarnelor la tineretul
taurin se poate face cu:
a) Costotomul.
b) Elastratorul.
c) Bisturiul şi foarfeca.
d) Termocauterul.
e) Ecrasorul.
22. Pentru amputarea coarnelor la
tineretul taurin, cleştele de
amputaţie se aplică:
a) La 1-2 cm deasupra bureletului.
b) La 0,5 cm deasupra bureletului.
c) La orice nivel.
d) Sub burelet.
e) La jumătatea cornului.
23. După detaşarea cornului, la tineretul
taurin suprafaţa rămasă trebuie
regularizată uniform, iar hemostaza
se asigură:
a) Prin ligatură.
b) Prin sutură hemostatică.
c) Prin angiorafie.
d) Mai întâi prin tamponament şi
apoi prin torsiune cu vârful bisturiului
e) Cu pansament în "8".
24. La ce nivel se poate face amputarea
simpla a coarnelor la taurinele
adulte?
a) Sub burelet.
b) La 1 cm deasupra bureletului.
c) La bază cu excizia bureletului.
d) Cu autoplastie cutanatat.
e) La bază, deasupra sinusului
cornual.
25. Ce anestezie se face pentru
amputarea coarnelor la 1/3 de la
vârf la taurinele adulte?
a) Tranchilizare şi anestezie locală.
b) Este suficientă anestezia locală
prin infiltraţie.
c) Nu este necesară.
d) N.L.A.
e) Narcoza.
26. În ce scop se face amputarea
coarnelor la taurinele adulte?
a) De diagnostic.
b) Economic.
c) Preventiv.
d) Chirurgical.
e) Zootehnic.
27. Ce anestezie se face pentru
amputarea simplă a coarnelor de la
bază, la taurinele adulte?
a) Numai anestezie loco-regională.
b) Blocajul nervului cornual şi a
nervului recurent.
c) Tranchilizare şi anestezie loco-
regională.
d) N.L.A si blocaj troncular cu
xilazina.
e) Narcoză cu stresnil + infiltraţie
circulară la baza cornului.
28. Cum se închide sinusul cornual după
amputarea simplă a coarnelor de la
bază fără excizia bureletului?
a) Prin autoplastie cutanată.
b) Prin ţesut cicatricial în 3-4
săptămâni.
c) Prin ţesut cicatricial în 3-4 zile.
d) Prin cauterizare.
e) Prin avulsia cornului.
29. Cum se regenerează cornul după
amputare de la bază cu excizia
bureletului?
a) Nu se regenerează.
b) Continuă să crească, mai ales la
animalele tinere şi uneori necesită
o nouă intervenţie după câţiva
ani.
c) Continuă să crească mai ales la
animalele tinere şi necesită o nouă
intervenţie după 3-4
săptămâni.
d) Plaga se acoperă cu păr în 2-3
săptămâni.
e) Se regenerează numai membrana
cheratogenă, fără corn.
30. Ce complicaţii pot să apară după
33
 amputarea simplă a coarnelor de la
bază la taurinele adulte?
a) Nu se produc complicaţii.
b) Sinuzite şi miaze.
c) Sinuzite şi hemostază.
d) Sinuzite şi tromboflebite.
e) Hemoragie abundentă şi
cauterizare.
31. Ce avantaje prezintă amputarea
coarnelor la taurine cu excizia
bureletului?
a) Nu mai creşte un rudiment de
corn.
b) Este mai rapidă.
c) Este mai laborioasă.
d) Asigură creşterea cornului.
e) Nu prezintă avantaje.
32. Pentru amputarea coarnelor cu
excizia bureletului la taurine pielea
se incizează:
a) Circular în jurul bazei cornului
la 0,5 cm de acesta.
b) Circular în jurul bazei cornului
la 2,5 cm.
c) Nu se incizează.
d) Este secţionată cu ecrasorul,
pentru hemostază.
e) În formă de semilună sau paralel
cu bureletul .
33. Ce avantaje prezintă amputarea
coarnelor cu autoplastie cutanată?
a) Este metoda cea mai laborioasă.
b) Inchide complet sinusul cornual.
c) Acoperă complet sinusul frontal.
d) Păstrează integritatea cornului.
e) Se poate realiza în condiţii de
teren şi nu necesită anestezie generală.
34. Cum se face detaşarea cornului
pentru amputare cu autoplastie
cutanată
a) Cu ferăstrăul sub burelet.
b) Cu ferăstrăul deasupra
bureletului.
c) Cu ferăstrăul de sârmă la
jumătate.
d) Cu atenţie pentru a nu atinge
osul.
e) Cu electrocauterul pentru a
preveni hemoragia.
35. Pentru amputarea coarnelor la
taurine prin metoda cu autoplastie
cutanată, pielea se decolează
împreună cu ţesutul conjunctiv
subcutanat descoperind baza
cornului:
a) După desprinderea cornului.
b) Cu lingura Volkman.
c) Cu dificultate, pielea fiind
aderenta la periost.
d) Foarte uşor, pielea fiind aderentă
la periost.
e) Nu este necesară decolarea
pielii.
36. După amputarea cornului cu
autoplastie cutanată, marginile
plăgii:
a) Se indeparteaza din cauza
fibrelor elastice.
b) Se suturează în puncte separate.
c) Se cauterizează.
d) Se lasă nesuturate pentru drenaj.
e) Se excizează până la baza
cornului.
37. Ce avantaje prezintă decornarea
prin constricţie elastică?
a) Este o metodă simplă şi asigură
închiderea sinusului cornual.
b) Sângerarea este foarte redusă.
c) Nu necesită anestezie.
d) Este o metodă nesângeroasă.
e) Nu este dureroasă.
38. Ce dezavantaje prezintă amputarea
coarnelor prin constricţie elastică?
a) Opreşte procesele biologice în
corn.
b) Determină reacţie locală care
asigură închiderea sinusului cornual.
c) Produce durere de lungă durată
şi disconfort.
d) Nu afecteaza productia.
e) Pot să rămână bonturi de corn cu
tendinţă de creştere vicioasă.
39. Ce anestezie se face pentru
decornare prin constricţie elastică?
a) Trebuie asigurată analgezia si
miorelaxarea mai ales în prima
34
 săptămână dupa amputarea
coarnelor.
b) Tranchilizare şi blocaj troncular
cu anestezice de lungă durată.
c) Epidurala inalta..
d) Narcoza asociată cu infiltraţia
locală.
e) Nu necesită anestezie.
40. Când se scot inelele folosite pentru
decornare prin constricţie elastică?
a) Se desprind odată cu cornul după
1-2 săptămâni.
b) Cad odată cu cornul după 35-40
de zile.
c) Cad singure după 10-12 zile.
d) Se inlocuiesc saptamanal.
e) Se recuperează la abator.
41. Ce anestezie se face pentru
amputarea coarnelor la oi şi capre?
a) Este recomandabilă anestezia
generală (N.L.A.).
b) Nu este necesară anestezia.
c) Narcoză şi blocaj troncular.
d) Numai tranchilizare cu
Domosedan.
e) Se administrează sedative şi
analgezice.
42. Cum se asigură hemostaza în
amputarea coarnelor prin metode
sângeroase la oi şi capre?
a) Nu necesită hemostază
b) Tamponament şi garotaj la baza
cornului.
c) Ligatură sau cauterizare ..
d) Forcipresura.
e) Prin dilacerare.
43. Cum se previn sinuzitele după
amputarea coarnelor la oi şi capre
prin metode sângeroase?
a) Nu necesită îngrijiri speciale,
deoarece nu se deschide sinusul
cornual.
b) Oile şi caprele nu prezintă sinus
cornual.
c) Este obligatorie menţinerea
pansamentului până la vindecare
completă (2-4 săptămâni).
d) Hemostaza preventiva.
e) Se asigură drenajul, se aspiră
secreţiile din plagă şi se îndepărtează
ţesuturile necrozate.

3. T R E P A N A Ţ I I

3.1. TREPANATIA SINUSURILOR PARANAZALE

Indicaţii: Deschiderea chirurgicală a sinusurilor paranazale (frontal,

maxilar) se face în scop terapeutic în sinuzite purulente, tumori, parazitoze,
extracţia prin respingere a ultimilor molari, corpi străini, osteite purulente şi în
scop de diagnostic.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, decolator de periost, trusa de trepanaţie,
freză electrică sau manuală, instrumente şi materiale pentru hemostază şi sutură,
lingura Volkmann.
Anestezie: tranchilizare şi analgezie loco-regională sau N.L.A.
Contenţia: decubitală şi cu capul bine fixat pe o pernă de piele sau
improvizată din paie.
Loc de elecţie: Pentru fiecare sinus diferă în funcţie de specie, vârstă şi
scopul urmărit.
35
 1. Trepanaţia sinusului frontal
La cabaline:
1. pentru compartimentul superior, locul de elecţie este situat pe o linie
care uneşte marginea superioară a arcadelor orbitare, la 2-3 cm de linia mediană
a capului.
2. pentru ambele compartimente ale sinusului frontal, la jumătatea
distanţei dintre unghiul nazal al ochiului şi linia mediană. Aici este localizată şi
comunicarea largă cu sinusul maxilar superior.
3. la 3-4 cm mai jos pentru compartimentul inferior.
Trepanaţia sinusului frontal la bovine poate fi realizată în oricare punct,
este pluricompartimentat şi ocupă toată jumătatea corespunzătoare a regiunii
frontale. Aboral comunică larg cu sinusul cornual. Trepanaţia cea mai declivă
poate fi efectuată la jumătatea distanţei dintre baza arcadei orbitare şi linia
mediană. Pentru drenaj şi lavaje se pot perfora lamele osoase cu o pensă.
La carnivore se foloseşte un trepan cu coroană mai mică sau un burghiu,
iar locul de elecţie se găseşte între rudimentul de apofiză orbitară şi linia
mediană.
2. Trepanaţia sinusului maxilar
La cabaline, trepanaţia sinusului maxilar superior se poate face în
mijlocul unui triunghi format de pleoapa inferioară, creasta zigomatică şi linia
care uneşte unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice.
Pentru sinusul maxilar inferior, locul de elecţie se găseşte deasupra
vârfului crestei zigomatice, iar la caii tineri la 1-2 cm sub aceasta.
Trepanaţia pe linia ce uneşte unghiul intern al ochiului cu spina maxilară
deschide ambele sinusuri maxilare separate de lama lui Goubaux.
La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment şi poate fi
trepanat la nivelul tuberculului maxilar.
Tehnica operatorie
1. Incizia pielii, ţesutului conjunctiv şi periostului pe o lungime de 3-4 cm
la animalele mari, pe o direcţie care să asigure declivitatea.
2. Îndepărtarea marginilor plăgii şi decolarea periostului cu atenţie.
3. Trepanaţia sinusului şi extragerea rondelei, raclarea marginilor cu
lingura Volkmann şi toaleta plăgii.
4. Evacuarea conţinutului prin aspirare şi sifonaj, se fac lavaje antiseptice
care se repetă zilnic până la vindecare. În acest caz, plaga rămâne deschisă
pentru tratament. Dacă nu au fost procese septice, plaga se suturează în puncte
separate, aducând şi periostul în poziţie anatomică.

3.2. TREPANAŢIA CAVITĂŢILOR NAZALE

Indicaţii: extirparea unor formaţiuni tumorale, necroza corneţilor nazali,

36
osteodistrofii, hipertrofia corneţilor, corpi străini, paraziţi.
Instrumentarul: anestezia şi contenţia sunt identice cu cele indicate pentru
trepanaţia sinusurilor.
Loc de elecţie: la 2-3 cm de planul median, pe o linie care uneşte mijlocul
crestelor zigomatice.
Tehnica operatorie: Intervenţia pe corneţii nazali este foarte hemoragică
şi sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală (astringente,
coagulante) şi chirurgicală (tamponament, cauterizare, electrocoagulare).
Prevenirea aspiraţiei pulmonare se poate face prin traheotomie sau intubaţie
traheală.
Se face o incizie de 6-8 cm, paralelă cu linia mediană, se decolează
periostul şi se fac două sau trei trepanaţii aliniate longitudinal, distanţate la 2-3
cm.
Punţile osoase vor fi îndepărtate cu dalta sau cu freza, creându-se astfel o
deschidere de formă aproximativ dreptunghiulară, prin care se poate explora
cavitatea nazală şi continua operaţia
Se asigură hemostaza şi apoi se refac planurile anatomice, plaga
suturându-se parţial. Se păstrează un spaţiu necesar pentru tratamente ulterioare.
La cal, deschiderea cavităţii nazale se poate face şi la nivelul
diverticulului nazal. În dreptul incizurii nazo-maxilare, se deschide peretele
lateral al diverticulului nazal, la 2 cm înapoia narinei. A doua incizie se face în
peretele medial al diverticulului nazal.
Incizia se face cu mare atenţie pentru a nu leza extremitatea anterioară a
cornetului superior care este foarte puternic vascularizat.
Intervenţia se finalizează cu sutura pereţilor medial şi lateral al
diverticulului nazal. Peretele lateral se suturează împreună cu pielea la care
aderă.

3.3. APLICAREA INELULUI NAZAL LA TAUR

Inelul nazal se aplică la tauri ca mijloc de constrângere pentru evitarea

accidentelor. Inelul metalic se trece prin septul nazal înapoia nărilor şi rămâne
implantat toată viaţa animalului.
Contenţia: patrupodală, în travaliu sau legat, cu imobilizarea capului.
Anestezia: tranchilizare şi anestezie locală de contact.
Instrumentar: Inelul nazal este confecţionat din oţel inoxidabil sau
nichelat, rotund pe secţiune şi articulat. Capetele sunt secţionate oblic cu
marginea tăioasă şi prezintă un orificiu în care se introduce un ştift cu filet
pentru fixare definitivă. Cleştele special tip Flessa pentru aplicarea inelului.
Tehnica: Inelul metalic se introduce deschis în pensă şi se apropie de
septul nazal, introducându-se cu fiecare braţ într-o nară. Se strâng braţele pensei
37
care închid inelul şi apoi se retrage.
Inelul se răsuceşte, aducându-se cu orificiul în afară pentru fixarea
ştiftului care, după înşurubare completă, se rupe.
În lipsa cleştelui, inelul se poate introduce printr-un orificiu produs cu
bisturiul sau cu un trocar în septumul nazal.
Hemoragia este redusă şi nu necesită îngrijiri speciale.

3.4. OPERAŢIA ÎN CENUROZĂ

Tratamentul chirurgical constă în extirparea veziculei de Coenurus

cerebralis (forma larvară a teniei Multiceps multiceps) în stadiul al treilea de
evoluţie clinică şi dezvoltare. Sunt afectate mai ales oile tinere şi mai rar
tineretul bovin.
Vezicula parazitară se dezvoltă expansiv, producând compresiunea şi
dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice caracteristice
care permit localizarea acesteia.
• lobul frontal: dromomanie, retropulsie şi sprijin cu regiunea
frontală;
• emisferele cerebrale: mers în manej cu capul deviat spre partea
afectată;
• lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară;
• cerebelul: ataxie gravă cu pierderea echilibrului.
Localizările superficiale mai ales în zona parietală determină
ramolismentul compactei osoase care se deformează şi devine moale la palpare.
Instrumentar: trusa obişnuită de chirurgie, la care se adaugă trusa de
trepanaţie sau freză electrică, daltă, lingura Volkmann, tub de cauciuc sau de
perfuzie, ser fiziologic.
Contenţia decubitală, sterno-abdominală, cu capul fixat pe o pernă.
Anestezie: Neuroleptanalgezie sau tranchilizare şi anestezie locală prin
infiltraţie sau narcoză.
Loc de elecţie: mijlocul zonei identificate prin palpare sau pe baza
semnelor clinice.
Folosirea mijloacelor moderne (tomografie, rezonanţă magnetică etc.) nu
sunt accesibile în condiţii obişnuite de teren pentru diagnostic de mare precizie.
La bovine, trepanaţia se face la 1-2 cm de linia mediană şi la 2-4 cm
înapoia liniei care uneşte baza arcadelor orbitare.
Tehnica operatorie:
I. Se incizează pielea, fascia şi periostul care se decolează şi se face
trepanaţia cu atenţie pentru a nu leza duramater sau cortexul cerebral. Dacă osul
este subţiat, poate fi secţionat cu bisturiul, decupându-se o rondelă.
Se incizează duramater anteroposterior sau în cruce şi se explorează
38
substanţa nervoasă pentru identificarea şi extracţia veziculei. Se acordă atenţie
deosebită hemostazei şi se face toaleta riguroasă a plăgii. În localizările
superficiale, vezicula proemină la suprafaţă se identifică uşor şi este extrasă cu
ajutorul pensei anatomice, evitându-se revărsarea conţinutului. Dacă localizarea
este profundă, se explorează cu un ac de seringă în masa ţesutului nervos, în
direcţii diferite. Pătrunderea acului în veziculă este marcată de apariţia unui jet
de lichid transparent. Se aspiră parţial lichidul, lăsând acul ca reper, se introduce
pe lângă el o pensă anatomică cu braţe lungi pentru crearea unei căi de acces în
profunzime. În acest scop pensa se introduce cu braţele apropiate şi se retrage
uşor cu braţele puţin depărtate. Se prinde vezicula într-o pensă şi se fac tracţiuni
moderate cu altă pensă, cu atenţie, deoarece este foarte fragilă. Vezicula nu
stabileşte aderenţe cu ţesutul nervos, astfel încât uneori răsucirea capului
animalului cu orificiul de trepanaţie în declivitate, corelată cu menţinerea unei
presiuni în interior permite scoaterea lejeră a acesteia.
Ruperea veziculei şi revărsarea lichidului cu porţiuni din perete şi
scolecşi poate produce recidive. Lichidul se aspiră cu un tub adaptat la o seringă
şi se fac lavaje cu ser fiziologic. Vl. Căpăţână recomandă o precauţie
suplimentară, introducând în veziculă o soluţie scolecidă (arecolină bromhidrică
2%, Lugol etc.), prin acul de seringă menţinut în veziculă, înainte de extragerea
ei.
Se apropie marginile durei mater şi periostul după care se suturează pielea
în puncte separate.
Tratamentul postoperator urmăreşte protecţia plăgii, antibioticoterapie
preventivă şi un regim igieno-dietetic corespunzător.
Craniotomia prin decalotare
Această metodă recomandată de M. Moldovan în 1977 se poate realiza în
condiţii de laborator cu dotare corespunzătoare şi permite realizarea unui acces
mai lejer spre veziculă şi explorarea emisferelor cerebrale, parcurgând următorii
timpi operatori:
• Incizia pielii şi a fasciei epicraniene pe o lungime de 12-15 cm în plan
median.
• Incizia periostului şi decolarea lui pe aceeaşi direcţie.
• Secţionarea calotei craniene cu freza electrică în zona fronto-parietală
în formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 3/4 cm. Există riscul deschiderii
sinusului venos sagital, iar hemoragia este foarte gravă.
• Se desprinde calota decupată şi se introduce într-un flacon cu ser
fiziologic cu adaos de penicilină. Prin ridicarea calotei osoase se evidenţiază
emisferele cerebrale şi o parte din cerebel. Din cauza presiunii, în localizările
profunde, masa nervoasă proemină mai mult în partea respectivă.
• Se incizează duramater.
Se introduce acul, se extrage o parte din lichid până când presiunea se
reduce aproape de normal, după care se procedează în mod asemănător cu
39
metoda precedentă.
Pe toată durata intervenţiei, se acordă atenţie deosebită hemostazei
preventive şi evitarea formării unui hematom intracerebral.
Se afrontează duramater şi se fixează calota osoasă în poziţie anatomică
cu patru fire de sârmă V2A.
• Periostul se reaşază şi este suturat cu catgut subţire în fir continuu.
• Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Plaga
operatorie se acoperă cu un pansament protector, care se schimbă la 24 de ore şi
apoi se menţine 10-12 zile, după care se scot şi firele de sutură.
M. Moldovan (1977) a experimentat metoda de decalotare cu dalta tot în
formă dreptunghiulară cu dimensiuni de 1,5 x 4 cm, orientată transversal.
Suprafaţa este delimitată cu reneta şi apoi decupată cu dalta şi basculată
caudal.
Se pun în evidenţă emisferele cerebrale şi sinusul venos sagital.
După extragerea veziculei, se aspersează soluţie de antibiotic, se
suturează periostul şi pielea.
Tratamentul chirurgical în cenuroză poate duce la vindecare completă în
peste 90% din cazuri. Insuccesele se datoresc diagnosticului greşit, localizării
profunde a veziculei, vezicule multiple sau complicaţiilor postoperatorii.

3.5. CHESTIONAR

1. Ce este trepanaţia sinusurilor sinusului frontal la cabaline pentru

paranazale?
a) Deschiderea accidentală a
sinusurilor.
b) Deschiderea chirurgicală a
cavităţii nazale.
c) Deschiderea cutiei craniene în
operaţia de cenuroză.
d) Deschiderea chirurgicală a
sinusurilor paranazale.
e) Desprinderea ţesuturilor moi de
pe os.
2. În ce scop se face trepanaţia
sinusurilor paranazale?
a) În scop preventiv.
b) Cenuroza.
c) Pentru extracţia prin respingere a
molarilor.
d) Pentru extracţia prin avulsie a
molarilor.
e) În sinuzite alergice.
3. Locul de elecţie în trepanaţia
compartimentul superior este:
a) Pe linia care uneşte marginea
superioară a arcadelor orbitare.
b) Pe linia mediană a capului.
c) Înapoia arcadei orbitare.
d) Înaintea fosei temporale.
e) La mijlocul distanţei dintre
unghiul intern al ochiului şi baza
arcadei orbitare.
4. Care este locul de elecţie pentru
trepanaţia sinusului frontal la
cabaline?
a) Pe linia mediană a capului
deasupra unghiului nazal al ochiului.
b) Jumătatea distanţei dintre
unghiul nazal al ochiului şi linia
mediană.
c) La 2-3 cm de planul median pe o
linie care uneşte marginea
superioară a arcadelor
orbitare.
40
 d) La 2 cm sub arcada orbitară.
e) Deasupra fosei temporale.
5. Unde se găseşte locul de elecţie pentru
trepanaţia sinusului frontal la
carnivore?
a) Deasupra arcadei zigomatice.
b) La marginea apofizei orbitare.
c) Între rudimentul de apofiză
orbitară şi linia mediană.
d) La marginea caudala a fosei
temporale .
e) La baza spinei maxilare.
6. Unde se poate face trepanaţia
sinusului frontal la taurine?
a). La jumătatea arcadei
zigomatice.
b) La jumătatea distanţei dintre
baza arcadei orbitare şi baza urechii.
c) În oricare punct, pe jumătatea
corespunzătoare a regiunii frontale
d) La baza arcadei zigomatice.
e) Pe o linie care uneşte cele două
spine orbitare.
7. Care este locul de elecţie pentru
trepanaţia sinusului maxilar
superior la cabaline?
a) Mijlocul triunghiului format de
pleoapa inferioară, unghiul nazal al
ochiului şi linia
mediană.
b) Linia care uneşte spina maxilară
cu creasta zigomatică.
c) Mijlocul triunghiului format de
pleoapa inferioară, creasta
zigomatică şi linia care
uneşte unghiul intern al ochiului cu
vârful crestei zigomatice.
d) Vârful spinei maxilare.
e) Apofiza bazilară.
8. La bovine, sinusul maxilar prezintă
un singur compartiment şi poate fi
trepanat:
a) La mijlocul crestei zigomatice.
b) La nivelul tuberculului maxilar.
c) În dreptul incizurii labiale.
d) La 3 cm de baza cornului.
e) La 0,5 cm sub creasta
zigomatică.
9. Instrumentarul pentru trepanaţia
sinusurilor cuprinde şi:
a) Traheotom Thompson.
b) Lingura Volkmann.
c) Trusa de ortopedica.
d) Ansa Weber.
e) Comprese sterile.
10. Cum se închide plaga după
trepanaţie?
a) După evacuarea colecţiilor
purulente, plaga se sutureaza
b) Dacă nu au fost procese septice,
plaga se suturează, aducând şi
periostul în poziţie anatomică.
c) După rezecţia periostului, plaga
se suturează în puncte separate.
d) Este interzisă închiderea prin
sutură.
e) Se recuperează rondela osoasă
care se fixează cu agrafe metalice.
11. Care este locul de elecţie în
trepanaţia cavităţilor nazale?
a) La 2-3 cm de planul median, pe
o linie care uneşte mijlocul crestelor
zigomatice.
b) Pe linia mediană dorsală a
nasului.
c) Pe linia care uneşte unghiul
nazal al ochiului cu spina maxilara.
d) Pe linia care uneşte vârful spinei
maxilare cu diverticulul nazal.
e) La 2 cm de unghiul nazal al
ochiului.
12. Cum se asigură hemostaza în
intervenţii pe corneţii nazali?
a) Nu sunt necesare măsuri
suplimentare de hemostază.
b) Sunt necesare măsuri
suplimentare de hemostază medicală
şi chirurgicală.
c) Nu se pot aplica metodele de
hemostază chirurgicală.
d) Hemostaza medicală este
suficienta.
e) Se face traheotomie de urgenţă
13. Cum se previne aspiraţia pulmonară
în operaţia de trepanaţie a
cavităţiilor nazale?
41
 a). Prin lavaje cu soluţii
astringente.
b) Asigurând un drenaj permanent.
c) Prin traheotomie sau intubaţie
traheală.
d) Cu ajutorul laringoscopului.
e) Prin scurtarea duratei operaţiei.
14. Selectaţi timpii operatori care se
regăsesc la trepanaţia cavităţilor
nazale:
a. Se îndepărtează periostul cu
dalta
b) Se fac 2-3 trepanaţii bilaterale.
c) Se face o incizie de 6-8 cm,
paralelă cu linia mediană a nasului
şi se decolează periostul.
d) Se asigură hemostaza şi se
răsuceşte cu 1800 .
e) Se suturează mucoasa nazală în
puncte separate cu catgut.
15. La cal, deschiderea cavităţii nazale
se poate face şi la nivelul
diverticulului nazal. În acest caz,
locul de elecţie este:
a) La 2 cm inaintea septului nazal.
b) La 2 cm inapoia narinei.
c) La comisura inferioară a narinei.
d) Prin septul nazal.
e) La varful cornetului nazal.
16. Cum se poate introduce inelul nazal
la taur?
a) Cu acul Reverdin
b) Cu ajutorul cleştelui Hodge.
c) Cu ajutorul cleştelui Flessa.
d) Are sistem propriu de fixare.
e) Prin apasare cu mana.
17. Cum se asigură hemostaza după
aplicarea inelului nazal la taur?
a). Ligatură şi cauterizare.
b) Tamponament şi forcipresură.
c) Hemoragia este redusă şi nu
necesită îngrijiri speciale
d) Pansament compresiv.
e) Prin strângerea inelului nazal.
18. Vezicula parazitară în cenuroza
cerebrală se dezvoltă expansiv
producând compresiunea şi
dislocarea structurilor nervoase,
determinând manifestări clinice
care permit localizarea acesteia:
a) Lobul frontal: ataxie gravă cu
pierderea echilibrului
b) Lobul frontal: dromomanie,
mers în manej sprijin cu regiunea
frontală şi retropulsie.
c) Lobul occipital: midriază,
amauroză, imobilitate pupilară.
d) Cerebel: Dromomanie,
retropulsie şi amauroză.
e) Emisferele cerebrale: Mers in
manej, cu capul deviat spre partea
afectată, timpanism.
19. Vezicula de Coenurus poate să
determine ramolismentul compactei
osoase care se deformează şi devine
moale la palpare:
a). În localizările frontale.
b) Numai la ovine în stadiul
incipient al bolii.
c) În localizările superficiale mai
ales în zona parietală
d) Veziculele multiple localizate
profund.
e) Localizarea în lobii temporali.
20. Selectaţi timpii operatori care se
regăsesc la operaţia în cenuroză la
oaie:
a) Trepanaţia sclerei.
b) Se incizează fascia epicraniana
antero-posterior sau în cruce.
c) Se explorează masa ţesutului
nervos cu o sondă butonată în
localizările profunde.
d) In localizarile profunde, se
explorează masa ţesutului nervos
cu un ac de seringă
e) Se aspiră parţial lichidul cefalo-
rahidian.
21. Pentru extragerea veziculei de
coenurus, se succed următoarele
manopere după reperarea acesteia
cu un ac de seringă care se ţine pe
loc ca reper:
a) Se introduce pe lângă ac o sonda
42
 canelata pentru crearea unei căi de
acces în masa creerului.
b) Se prinde vezicula într-o pensă
anatomica şi se fac tracţiuni
moderate cu altă pensă.
c) Se desprinde vezicula de ţesutul
nervos prin dilacerare.
d) Se fragmentează vezicula pentru
a fi extrasă mai uşor.
e) Se extrage vezicula în totalitate
prin tracţiuni moderate, deoarece
este fragilă si se fixeaza la
duramater.
22. Ruperea veziculei de coenurus şi
revărsarea lichidului cu porţiuni din
perete şi scolecşi în interiorul
creerului poate să aibă următoarele
consecinţe:
a). Supuraţie
b) Focare metastatice.
c) Recidiva.
d) Nu are consecinţe.
e) Se produc complicaţii neuronale.
23. Operaţia în cenuroză prin
decalotare prezintă următoarele
avantaje:
a) Necesită o dotare specială.
b) Este mai laborioasă.
c. Metoda este mai uşor de realizat
în condiţii de teren
d) Se păstrează calota osoasă care
se fixează în poziţie anatomică cu
fire de sârmă V2A.
e) Permite un acces mai lejer spre
veziculă şi explorarea emisferelor
cerebrale

4. CHIRURGIA BUCO-MAXIOLO-FACIALĂ

Cavitatea bucală este un organ de mare complexitate, expus la numeroase

agresiuni mecanice, chimice, biologice şi necesită atenţie deosebită pentru
asigurarea unei funcţionalităţi ireproşabile. Tulburările de prehensiune,
masticaţie şi deglutiţie determină alte perturbări digestive cu urmări negative
asupra producţiei şi sănătăţii animalelor.

4.1. OPERAŢIA ÎN TICUL SUPTULUI LA BOVINE

Ticul suptului este o tulburare de comportament manifestată prin

consumul laptelui propriu (autosugere) sau de la alte vaci la păşune sau în
stabulaţie liberă.
Acest viciu produce pagube importante prin stresul provocat celorlalte
animale, scăderea producţiei de lapte, mastite, întreruperea dezvoltării
fiziologice a mamelei, tulburări endocrine etc.
Prevenirea ticului suptului se poate încerca prin mijloace nechirurgicale:
eliminarea de la reproducţie a animalelor care prezintă ticul suptului, igiena
corespunzătoare, evitarea aglomeraţiilor de animale în adăposturi şi legarea la
jgheab, administrarea unor raţii echilibrate.

43
 În scop terapeutic, s-au încercat mijloace nechirurgicale cu rezultate
nesigure sau efect de scurtă durată.
Metodele chirurgicale reduc mobilitatea limbii, împiedică formarea
jgheabului lingual şi crearea vidului necesar suptului. S-au experimentat diferite
metode care au dat rezultate bune în peste 80% din cazuri: apexectomia,
extirparea unui lambou în felie de pepene pe faţa ventrală, aplicarea unor puncte
de foc penetrante la acelaşi nivel sau excizia unui lambou transversal pe faţa
ventrală.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente şi
materiale pentru sutură.
Anestezie: tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor lingual şi hipoglos
sau NLA.
Contenţia: în travaliu cu imobilizarea capului sau decubitală şi sprijinirea
capului pe un balot de paie acoperit cu o prelată sau pe o pernă de piele..
Tehnica operatorie:
1. Apexectomia parţială: Se excizează jumătate din vârful limbii printr-o
incizie în formă de "L" întors (Berthet). Se exteriorizează limba animalului şi
se aplatizează cu mâna sau cu o clupă de lemn care serveşte şi la imobilizarea
acesteia. Se face o incizie longitudinală de 10 cm şi apoi una transversală
(perpendiculară pe prima), la capătul acesteia. Se face o sutură bietajată cu
Dexon. În primul strat se suturează musculoasa şi apoi mucoasa cu acelaşi fir,
dar în puncte separate.
Swenson a făcut extirparea vârfului limbii în formă de "V" cu vârful
orientat spre bază. Este neceseară o sutură hemostatică monoplană cu atenţie
deosebită la primul punct aplicat în porţiunea cea mai groasă a limbii în vârful
"V"-ului.
2. Apexectomia totală: Această metodă a fost recomandată de Tadmor şi
Ayalon, fiind aplicată şi la noi cu rezultate foarte bune. După exteriorizarea
limbii şi aplatizarea acesteia în clupe sau cu o pensă de baraj intestinal, se
realizează o incizie oblică pornind la 2-3 cm în partea stângă până la 10-12 cm
în partea dreaptă. Se excizează vârful limbii în greutate de 80-120 g, după care
se face o sutură monoplană în puncte separate cu fir neresorbabil. Nodurile vor
fi plasate spre partea ventrală. Firele cad singure după 10-14 zile.
Fenomenele inflamatorii şi microbismul local determină microsupuraţii şi
secţionarea marginilor care devin franjurate. Reducerea tensiunii asupra
punctelor de sutură se poate realiza prin orientarea oblică dorso-ventral în sens
oral-aboral în jumătarea superioară, după care se continuă vertical. Partea
dorsală se prezintă ca o clapetă care, după aducere peste cea ventrală şi sutură,
determină o linie cicatricială pe marginea ventrală. Reducerea mobilităţii nu
afectează prehensiunea după vindecare, dar este suficientă pentru combaterea
suptului.
Apexectomia este urmată de fenomene inflamatorii în toate cazurile, de
44
intensităţi variabile, cu salivaţie abundentă şi masticaţie "în gol". În primele 3-4
zile, animalele sunt hrănite cu barbotaje, apoi se revine la furaje fibroase după 7
zile. Antibioticoterapia se menţine 6-7 zile.
3. Extirparea unor lambouri în "felie de pepene" pe partea ventrală a
limbii.
Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul
median, din stratul muscular al limbii cu grosimea de 1 cm şi lungimea de 5 cm,
pornind la 3-4 cm de vârf. Plaga se suturează în puncte separate.
S. Bolte şi colab. îndepărtează un singur lambou pe partea ventrală a
limbii, urmată de sutură monoplană cu aţă chirurgicală. Antibioticoterapia se
instituie 5-6 zile şi alimentaţia suculentă cu revenire progresivă la alimentaţie
normală.
4. Aplicarea unor puncte de foc penetrante este mutilantă, dar se face sub
anestezie generală. Cauterul pătrunde prin partea ventrală 1-1,5 cm. Inflamaţia
puternică a limbii este urmată de cicatrici retractile care micşorează mobilitatea
limbii.
După intervenţia operatoare, în ticul suptului pot să apară accidente şi
complicaţii care necesită supraveghere şi tratament corespunzător: hemoragie,
glosită, gangrenă umedă.

4.2. AMPUTAREA CIOCULUI

Amputarea ciocului (debecarea) se poate face la pui în prima săptămână

după ecloziune sau la 8-12 săptămâni, concomitent cu alte acţiuni sanitar-
veterinare sau zootehnice. La păsările adulte, debecarea se face individual, în
scop terapeutic. Dacă se impune debecarea în masă, la găinile ouătoare se va
evita sezonul de ouat.
Indicaţii: prevenirea şi combaterea canibalismului şi alotriofagiei, ciocul
crescut în exces sau deformat făcând dificilă sau imposibilă prehensiunea sau
risipind furajele.
Contenţie: Pasărea se imobilizează cu mâna şi se fixează capul,
deschizând cavitatea bucală printr-o uşoară apăsare la comisuri. Fiecare valvă
este secţionată transversal separat pentru a evita lezarea limbii.
Tehnica: În funcţie de tehnologia de creştere, mijloacele folosite şi vârsta
păsărilor, debecarea poate fi:
• uşoară: este secţionat numai vârful ciocului sau 1/3 din valva
superioară;
• moderată: se îndepărtează 2/3 din valva superioară şi 1/3 din cea
inferioară;
• severă: amputarea interesează 2/3 din ambele valve ale ciocului.
Alegerea metodei este determinată de gravitatea tulburărilor pentru care
45
este solicitată debecarea.
Secţionarea ciocului se poate face cu foarfeca la pui şi cu un cleşte sau
costotom la adulte, după care se face cauterizarea termică sau chimică pentru
hemostază. Se acordă atenţie deosebită valvei superioare unde artera palatină
poate ridica probleme deosebite pentru hemostază.
La pui se poate face amputarea direct cu electrocauterul sau cu un laser
chirurgical adaptat pentru debecare. Acesta asigură şi hemostaza prin
fotocoagulare.
Postoperator se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de
alimentare. După 10 zile dela intervenţie, păsările pot să consume hrana liber şi
fără dificultăţi.

4.3. OPERAŢII PE CANALELE ŞI GLANDELE SALIVARE

1. Operaţia în chistul salivar sublingual: Chistul salivar sublingual,

cunoscut sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuţă", are evoluţie rapidă
şi dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare,
deglutiţia este stânjenită, animalul este speriat. El se formează prin obstrucţia
canalelor glandelor salivare monostomatice (Rivinius, Bartholin) şi în câteva
ore poate să atingă dimensiunea unui ou de găină, vizibil de la exterior, de
culoare violacee. Se întâlneşte la câini şi mai rar la pisici.
Anestezia: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală de contact.
Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie cu partea afectată deasupra.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă curbă, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, aspirator de secreţii, pensă de limbă, speculum bucal, pensă port-
tampon.
Tehnica operatorie: După aseptizarea cavităţii bucale în dreptul chistului
se face incizia longitudinală a acestuia, având grijă să asigurăm evacuarea
salivei care este de consistenţă crescută şi se revarsă sub presiune. Marginile
plăgii rezultate se prind într-o pensă şi se excizează cât mai profund în ambele
părţi. Se face toaleta plăgii, se pensulează cu tinctură de iod sau betadină şi se
lasă nesuturată.
2. Extirparea chistului glandei submandibulare
Chistul glandei submandibulare se formează pe traiectul canalului
Wharton, în jgheabul mandibular sau înapoia ramurei recurbate a mandibulei.
Se întâlneşte mai frecvent la câine, unde apare ca o formaţiune globuloasă,
nedureroasă, cu elasticitate redusă.
Instrumentar: cel obişnuit pentru intervenţii chirurgicale, la care se
adaugă lingura Wolkmann cu margini foarte bine ascuţite sau chiureta.
Anestezia: generală, NLA sau narcoză.
Contenţia: decubit dorsal, pe masa de operaţie.
46
 Tehnica: Se face o incizie longitudinală sau "în felie de pepene" pe
direcţia chistului interesând pielea, muşchiul pielos şi fascia, cu mare atenţie,
încercând păstrarea integrităţii lui prin disecţie, fără dilacerare. Peretele
chistului este foarte fragil şi, dacă se deşiră, se revarsă conţinutul vâscos de
culoare galben-cenuşiu. Se continuă disecţia din părţile laterale până se ajunge
la canalul Wharton, unde se aplică ligatură cu fir sintetic resorbabil mai întâi în
porţiunea orală şi apoi aboral. Se poate face disecţie parţială, iar partea profundă
se chiuretează, identificând orificiile de intrare şi ieşire pe canal. Glanda
submandibulară se atrofiază, dar pentru evitarea recidivelor şi chiar a fistulei
salivare, se recomandă disecţia şi extirparea ei. Aceasta se găseşte foarte uşor
între rădăcinile venei jugulare, având o formă globuloasă. Se poate confunda cu
ganglionii limfatici de care se diferenţiază uşor prin topografie, evidenţierea
canalului Wharton sau pe secţiune. Postoperator se asigură drenajul 7-10 zile şi
protecţia împotriva traumatismelor şi a infecţiei.
3. Operaţia în litiaza salivară
Calculii salivari se formează pe traiectul canalelor Wharton şi Stenon,
producând obstrucţia urmată de retenţie salivară cu inflamaţie, formarea
chistilor în care se creează condiţii pentru cristalizarea sărurilor şi noi depuneri.
Acestea duc la formarea altor calculi sau creşterea celor existenţi. Tratamentul
este numai chirurgical şi constă în extragerea calculilor şi restabilirea
permeabilităţii canalului respectiv. Examenul radiologic este oportun şi posibil
de realizat la animalele mici, dar la taurine şi cabaline este suficient examenul
clinic în care palparea oferă date suficiente pentru diagnostic.
Anestezie: generală.
Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie.
Instrumentar: trusa obişnuită, la care se adaugă şi materiale de sutură
resorbabile 3/0 - 4/0 cu ace atraumatice.
Tehnica operatorie: Se incizează toate straturile anatomice până la
canalul glandular, izolându-se porţiunea ectaziată, apoi se deschide longitudinal
şi se evacuează calculul. Dacă dilataţia este foarte mare şi peretele alterat este
recomandabilă extirparea acestuia şi a glandei subandibulare. În cazul canalului
Stenon, acesta se ligaturează şi se încearcă provocarea sclerozei glandei parotide
prin injectarea unor substanţe iritante: soluţia Lűgol, clorură de zinc 10%, azotat
de argint 5%, Lotagen etc.
După evacuarea calculilor se controlează permeabilitatea canalului salivar
mai ales în porţiunea terminală şi se introduce un cateter sau o sondă metalică
peste care se suturează peretele în puncte separate. Sutura fasciei conjunctive şi
a pielii în puncte separate se poate face bietajat sau monoplan.
4. Operaţia în fistula salivară
Fistula salivară se întâlneşte mai frecvent la cabaline, în urma
accidentelor de stradă şi la carnasiere în urma traumatismelor provocate de
muşcătură, intervenţii chirurgicale neglijente, complicaţii post-traumatice etc.
47
 La cabaline se produc de obicei la nivelul incizurii mandibulare, unde
canalul Stenon nu este protejat, iar la câine apare frecvent ca fistulă facială.
Secreţia salivară se revarsă şi murdăreşte părul din vecinătate. Metoda
terapeutică se alege în funcţie de poziţia fistulei salivare. Dacă fistula este
situată în dreptul vestibulului lateral al cavităţii bucale, este uşor să se tranforme
fistula externă într-o fistulă bucală, care se epitelizează, asigurând drenarea
salivei. Dacă fistula este situată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în
jgheabul mandibular, nu se poate reface traiectul şi se va încerca scoaterea din
funcţie a glandei parotide prin ligatura canalului Stenon, după injectarea în
direcţie retrogradă a unei substanţe sclerozante.
1. Crearea unei fistule bucale a canalului Stenon
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, trocar.
Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare şi anestezie locală
Contenţie: decubitală, capul imobilizat.
Tehnica: Se aseptizează orificiul fistulei faciale şi se perforează regiunea
maseterină sau buccinatorie cu trocarul la nivelul acesteia. Prin canulă se
introduce o meşă de tifon îmbibată în soluţie de sulfatiazol sau Lűgol. Capătul
meşei introdus în cavitatea bucală se scoate pe la comisura buzelor pe partea
respectivă şi se leagă cu cel rămas afară, formând un inel. Meşa se mişcă zilnic,
formându-se un traiect nou. După o săptămână, se scoate meşa, iar pielea
împreună cu fascia se suturează, închizând comunicarea cu exteriorul.
Dacă se poate repera capătul canalului salivar, acesta se izolează, apoi se
introduce într-un tub subţire din material plastic (ex. tub de perfuzor), care va
conduce secreţia salivară până în cavitatea bucală. În acest caz se suturează de
la început pielea şi fascia. Tubul de plastic se extrage după 8-12 zile, prevenind
eliminarea precoce a acestuia prin fixare cu 2-3 puncte de sutură nepenetrante.
2. Ligatura canalului Stenon
Instrumentar: cel obişnuit pentru incizii, hemostază şi sutură, la care se
poate adăuga acul Deschamp ascuţit şi o seringă cu ac bont.
Anestezie: N.L.A. sau tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie.
Contenţie: decubit lateral, cu capul în extensie.
Tehnică: Se incizează pielea 3-4 cm la nivelul fistulei, pe direcţia
canalului Stenon, se izolează canalul şi se introduce acul bont în lumenul
acestuia. Se trece un fir de sutură în jurul canalului şi se ligaturează pentru
fixarea acului. Se injectează retrograd o soluţie iritantă (Lűgol, clorură de zinc
10%, acid lactic, azotat de argint 5%, vaselină sau parafină încălzite până la
topire, 40-600 C) sub presiune. Apoi se retrage acul şi se aplică o ligatură
definitivă pe canal cu fir neresorbabil.
Se refac planurile anatomice prin sutură şi se asigură cicatrizarea plăgii
operatorii. Grigorescu recomandă atropinizare postoperatorie pentru reducerea
secreţiei salivare, iar dacă fistula are sediul în jgheabul mandibular, locul de
48
elecţie poate fi triunghiul lui Viborg.

4.4. REZECŢIA COLŢILOR

Indicaţii: anomalii de creştere sau tocire a dinţilor, apariţia unor

proeminenţe peste nivelul tablei dentare producând jenă în masticaţie şi leziuni
ale formaţiunilor moi din cavitatea bucală.
Instrumentar: pila manuală de rabotaj sau freza electrică, speculum bucal,
dalta, ferăstrău de sârmă.
Anestezia: tranchilizare şi blocajul troncular al nervilor maxilar sau
alveolomandibular, după caz.
Contenţia: patrupodală în travaliu sau lângă un perete pentru animalele
mari, iar cele mici se imobilizează pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie: Colţii izolaţi puţin voluminoşi pot fi rezecaţi cu
cleştele sau cu dalta care se loveşte moderat cu ciocanul. Vor fi evitate loviturile
puternice care pot produce fracturi dentare sau leziuni bucale.
Rezecţia colţilor voluminoşi se face cu cleştele special sau cu ferăstrăul
de sârmă.
Se aplică un speculum bucal, se deschide gura animalului şi apoi se
rezecă porţiunea afectată.
La taurine se poate deschide mai uşor gura şi apoi se aplică un speculum
bucal simplu sau un căluş de lemn sau se tracţionează limba lateral.
Suprafaţa dentară se netezeşte apoi cu pila de rabotaj. Capul animalului se
ţine în declivitate pentru a evita pătrunderea porţiunilor desprinse din coroana
dentară în faringe şi deglutiţia lor. În acelaşi scop se fac irigări ale cavităţii
bucale cu soluţie de permanganat de potasiu 1% cu ajutorul unui irigator.
La porcine, pentru prevenirea agresivităţii şi canibalismului, se face
rezecţia incisivilor ascuţiţi sau a caninilor cu cleştele sau ferăstrăul de sârmă.
Purceii uneori prezintă incisivi chiar de la naştere sau cresc repede în
prima săptămână de viaţă. Prezenţa acestora provoacă leziuni mamare la scroafe
care, din cauza durerii, refuză să mai alăpteze. În acest caz, purceii se
controlează şi se taie toţi incisivii la nivelul gingiei şi apoi periodic până la
înţărcare. Creşterea acestora este continuă, iar rezecţia lor nu afectează dentiţia
permanentă.

4.5. NIVELAREA NEREGULARITĂŢILOR DENTARE

Se recomandă mai ales la ierbivorele în vârstă la care suprafeţele dentare

se tocesc neuniform, formând adevărate creste la nivelul molarilor, împiedicând
masticaţia. Acestea se formează pe marginea externă a tablei dentare superioare
49
şi pe cea internă a celei inferioare şi produc leziuni ale limbii sau ale mucoasei
buccinatorii.
Instrumentar: speculum bucal, pila de rabotaj sau freze electrice.
Contenţia: Animalele sunt imobilizate în poziţie patrupodală.
Tehnica de lucru: Se deschide cavitatea bucală şi se nivelează crestele
respective prin mişcări înainte şi înapoi sub protecţie manuală, pentru a nu leza
formaţiunile moi. La sfârşit se fac lavaje cu soluţie de permanganat de potasiu
1%o. La purcei, manopera o poate realiza un singur ajutor după care controlează
cu degetul ambele arcade dentare care trebuie să rămână netede.

4.6. EXTRACŢIILE DENTARE

Extracţiile dentare sunt intervenţii laborioase, practicate mai ales la

animalele bătrâne, când tratamentul conservator nu se poate aplica: fracturi
dentare, carii avansate, osteomielită, abcese, gangrenă pulpară, paradontopatie,
tumoră odontogenă sau mandibulară. La tineret, mai ales la carnivore, se fac
extracţii dentare în anomalii numerice (poliodontie), persistenţa dentiţiei de
lapte (mai frecvent la canini), anomalii de direcţie sau de poziţie (heterotopie).
Instrumentar: speculum bucal, cleşti pentru extracţie dentară, spatule,
decolatoare, elevatoare, dălţi. Cleştii dentari pentru animale mari au o formă
robustă, cu braţe lungi şi suport pentru basculare, iar în stomatologia canină se
adaptează instrumentarul de uz uman.
Anestezie: Pentru speciile de animale mari, este suficientă tranchilizarea
şi blocajul troncular al nervilor corespunzători. La animalele mici, este necesară
neuroleptanalgezia sau narcoza.
Contenţia: Animalele mari se imobilizează în travaliu sau în poziţie
decubitală cu fixarea capului într-o poziţie convenabilă şi gura deschisă cu
speculum bucal. La animalele mici, contenţia se face pe masa de operaţie în
decubit lateral pe partea opusă celei pe care se face intervenţia.
Tehnica operatorie
1. Extracţia dintelui prin avulsie.
După imobilizarea dintelui în alveolă, fără a traumatiza gingia, se aplică
un cleşte de dimensiuni corespunzătoare.
Cleştele cuprinde coroana dintelui în totalitate şi se continuă mobilizarea
acestuia prin mişcări de lateralitate şi de rotaţie. Mobilizarea incompletă a
dintelui poate să determine deşirări ale gingiei, fracturi ale alveolei, urmate de
hemoragie abundentă.
Extracţia se face prin avulsie şi rotaţie, având pregătite materiale pentru
tamponament cu antiseptice şi coagulante sau astringente.
Caninii de lapte persistenţi la carnivore au rădăcina foarte bine dezvoltată,
ajungând până la mucoasa nazală pe care o antrenează împreună cu ţesuturile
adiacente în timpul extracţiei, producând hemoragie abundentă cu exprimare
50
bucală şi nazală. În acest caz, rădăcina dintelui este de 2-3 ori mai mare decât
coroana şi necesită incizia gingiei şi a paretelui lateral al alveolei pentru a
secţiona ligamentul alveolo-dentar.
Dinţii de lapte sunt fragili şi se rup uşor dacă se strâng prea tare sau nu se
trag în direcţia axului longitudinal. Resturile de rădăcină se vor extrage
obligatoriu, deoarece predispun la infecţii sau modifică poziţia dintelui care
creşte. Din cavitatea alveolară se vor îndepărta ţesuturile necrozate, secreţiile
purulente sau corpii străini dacă există, se aseptizează şi se instituie tratament
postoperator diferenţiat în funcţie de aspectele patologice constatate:
antibiotico-terapie, seroprevenţie antitetanică, dietă etc.
2. Extragerea dintelui prin respingere
Unele situaţii speciale (tocirea exagerată a dintelui, fractura completă a
coroanei dentare, granulom, rădăcini divergente, fractură intraalveolară în
timpul extracţiei unui dinte cu cleştele) impun metoda extracţiei prin
respingere.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, trepan depărtătoare, dălţi dentare,
decolator de periost, lingura Volkmann, cleşte dentar, speculum bucal, freze
dentare.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit lateral pe partea opusă.
Tehnica operatorie:
• incizia pielii şi a ţesuturilor subiacente până la os deasupra rădăcinii
dintelui afectat;
• decolarea periostului;
• trepanaţia în zona de protecţie a rădăcinii dintelui;
• respingerea dintelui din alveolă spre cavitatea bucală cu o daltă boantă
pe care se aplică lovituri uşoare cu un ciocan;
• extracţia dintelui prin cavitatea bucală cu o pensă sau cu cleştele.
Manoperele vor fi executate cu prudenţă pentru a evita fractura
maxilarului

4.7. CHESTIONAR

1. În ce scop se face rezecţia caninilor la a). În scop economic

porcine? b) Creşterea este continuă şi
a) Pentru prevenirea suptului. tulbură masticaţia.
b) Pentru stimularea masticaţiei. c) Produc jenă în deglutiţie.
c) Previne automutilarea. d) La această specie nu se face
d) Reduce agresivitatea. rezecţia colţilor.
e) Produc jenă în masticaţie. e) Provoacă leziuni mamare la
2. De ce se face rezecţia colţilor la scroafă.
purcei? 3. Cu ce se face nivelarea

51
 neregularităţilor dentare?
a) Cu dalta şi cu cleştele.
b) Cu un cleşte special.
c) Cu pila de rabotaj.
d) Cu speculum bucal.
e) Cu lingura Volkman.
4. Cum se imobilizează calul pentru
nivelarea neregularităţilor dentare?
a) Decubit dorsal
b) Poziţie patrupodală.
c) Pe un pat de paie improvizat.
d) Pe masa de operaţie.
e) Se leagă în opt
5. Ce anestezie se face pentru efectuarea
extracţiilor dentare la animalele
mari ?
a) Este suficientă tranchilizarea şi
blocajul troncular al nervilor
corespunzători.
b) La animalele mici este necesară
neuroleptanalgezia sau narcoza.
c) În mod obişnuit nu se face
anestezie.
d) Înfiltraţie directă cu anestezice
locale.
e) Narcomiorelaxare.
6. Prin ce metode se pot extrage dinţii la
animale?
a) Prin tamponament.
b) Ablatie.
c) Respingere.
d) Împingere.
e) În decubit lateral.
7. Mobilizarea insuficientă a dintelui
înainte de extracţia prin avulsie
poate să favorizeze următoarele
accidente:
a) Deşirarea coroanei.
b) Fracturi ale alveolei urmate de
hemoragie.
c) Ruperea ligamentului
alveolodentar.
d) Deteriorarea dentinei.
e) Ruperea pulpei dentare.
8. După extragerea dintelui prin avulsie,
hemostaza se realizează prin
următoarele metode:
a)Tamponament.
b) Ligatură vasculară.
c) Angiotripsie.
d) Torsiune limitată.
e) Forcipresură.
9. În ce direcţie se trage dintele după
mobilizare pentru extracţia prin
avulsie?
a) Înainte.
b) Înapoi.
c) Lateral.
d) În direcţia axului longitudinal.
e) În toate direcţiile.
10. Dinţii de lapte sunt fragili şi se rup
uşor. Ce se întâmplă cu resturile de
rădăcină rămase?
a) Se resorb în 2-3 săptămâni.
b) Se vor extrage obligatoriu.
c) Se lasă pe loc.
d) Cad singure după creşterea
dintelui permanent.
e) Se integrează în dentiţia
permanentă.
11. În ce afecţiuni se impune extracţia
dintelui prin respingere?
a) Abces alveolar.
b) Fractura completă a coroanei
dentare .
c) Dinţi ectopici.
d) În lipsa unui cleşte
corespunzător.
e) Stare de colaps.
12. Ce instrumente sunt necesare în
trusa pentru extracţia dintelui prin
respingere?
a) Bisturiu, foarfecă, trepan,
speculum bucal departator trivalv.
b) Lingura Volkmann, dălţi
dentare, decolator de periost, trepan.
c) Depărtătoare, cleşte dentar,
broşă Kirschner.
d) Sondă canelată, periostotom,
speculum Polansky.
e) Speculum bucal, trepan, clupe.
13. Care dintre timpii operatori
enumeraţi se regăsesc la extragerea
dinţilor prin respingere?
52
 a) Incizia pielii şi a ţesuturilor
subiacente si a osului
b) Decolarea periostului şi
trepanaţia în zona de proiecţie a
rădăcinii dintelui.
c) Extragerea dintelui prin mişcări
de rotaţie şi avulsie.
d) Extragerea dintelui în cavitatea
bucală cu o pensa dreapta.
e) Extracţia dintelui prin orificiul
rămas după trepanaţie.
14. Prevenirea ticului suptului se poate
face şi prin următoarele mijloace
nechirurgicale:
a) Identificarea animalelor care
prezintă ticul suptului.
b) Evitarea aglomeraţiilor de
animale în adăposturi şi legarea la
jgheab, administrarea unor raţii
echilibrate.
c) Igiena corespunzătoare in
adapost.
d) Apexectomia parţială.
e) Apexectomia totală.
15. Metodele chirurgicale de tratament
în ticul suptului produc următoarele
efecte:
a) Reduc mobilitatea limbii,
afectand prehensiunea.
b) Împiedică formarea jgheabului
mandibular.
c) Împiedică formarea vidului
necesar suptului.
d) Împiedică deglutiţia laptelui.
e) Provoacă durere în timpul
suptului.
16. Ce metode chirurgicale s-au
experimentat pentru combaterea
ticului suptului?
a) Apexectomia perpendiculara.
b) Extirparea unui lambou
transversal pe partea dorsală a limbii.
c) Extirparea unui lambou în felie
de pepene pe faţa ventrală a
limbii.
d) Aplicarea unor puncte de foc
penetrante pe faţa dorsala a limbii.
e) Aplatizarea limbii cu clupe.
17. Ce metode de anestezie se pot folosi
pentru operaţia de apexectomie în
ticul suptului la vacă?
a). Nu este necesară anestezia.
b) Narcoza.
c) Tranchilizare şi anestezie
epidurala.
d) Tranchilizare şi blocaj troncular
al nervilor lingual şi hipoglos
e) Se face imobilizarea limbii si
anestezie de contact.
18. Care sunt timpii operatori aplicaţi
pentru apexectomia parţială metoda
Berthet?
a) Se face sutură monoplana cu
Dexon.
b) Se excizează un lambou în felie
de pepene pe faţa ventrală a limbii.
c) Se excizează două lambouri în
formă de "L" întors.
d) Se excizeaza varful limbii in
forma de V.
e) Se excizează jumătate din vârful
limbii printr-o incizie în formă de
"L" întors
19. Apexectomia parţială a limbii prin
metoda Swenson se realizează prin :
a). Se excizeaza un lambou in
forma de L.
b) Sutură hemostatică.
c) Extirparea vîrfului limbii în
formă de "V".
d) Extirparea oblica a varfului
limbii..
e) Sutură aplicata în porţiunea cea
mai groasă a limbii.
20. Apexectomia totală a limbii
recomandată de Tadmor şi Ayalon
se realizează prin :
a) Incizie oblică pornind de la 2-3
cm în partea stângă până la 10-12 cm
în partea dreaptă.
b) Se excizează o porţiune din
vârful limbii printr-o sectiune
transversala.
53
 c) Se face o sutură monoplană în
puncte separate cu catgut.
d) Sectionare transversala cu pensa
Burdizzo.
e) Se face o sutură bietajată cu fir
sintetic resorbabil.
21. Reducerea tensiunii pe firele de
sutură după apexectomie totală se
poate realiza prin:
a). Nu se suturează
b) Se excizează 1 cm din grosimea
limbii.
c) Se folosesc fire de sutură mai
groase.
d) Se face sutură de rezistenţă.
e) Incizia oblică dorso-ventral până
la jumătatea grosimii limbii şi apoi
se continuă incizia
vertical .
22. Radomir a experimentat extirparea
a două lambouri paralele cu rafeul
median după următoarea tehnică:
a) Extirparea a două lambouri din
mucoasa şi submucoasa limbii.
b) Extirparea a două lambouri din
stratul muscular al limbii cu grosimea
de 1 cm şi lungimea de 5 cm
c) Extirparea a doua lambouri
transversale pe partea ventrală a
limbii.
d) Sutura bietajată cu catgut în
puncte separate.
e) Sutura monoplană în puncte
separate.
23. După intervenţia operatoare în ticul
suptului pot să apară următoarele
complicaţii:
a) Hemoragie.
b) Glosită, gangrenă umedă.
c) Hipersalivaţie şi gangrenă
uscată.
d) Reducerea mobilităţii limbii.
e) Scăderea producţiei de lapte şi
mamite.
24. La ce vârstă se face amputarea
ciocului (debecarea) la pui?
a) Inainte de ecloziune.
b) La 8-12 săptămâni, concomitent
cu alte acţiuni sanitar-veterinare
sau zootehnice.
c) Imediat după înţărcare.
d) La vârsta de 165-170 de zile.
e) Înainte de sacrificare.
25. În ce scop se face debecarea la
păsări?
a). Afonizare
b) Prevenirea şi combaterea
stresului.
c) Prevenirea şi combaterea
canibalismului.
d) Pentru creşterea gradului de
utilizare a hranei.
e) Se prelungeste sezonul de ouat.
26. În funcţie de tehnologia de creştere,
mijloacele folosite şi vârsta păsării,
debecarea poate fi:
a) Uşoară - se îndepărtează numai
valva superioară în totalitate.
b) Uşoară - se îndepărtează 1/3 din
valva inferioara.
c) Severa- se îndepărtează 1/3 din
valva superioară şi 2/3 din valva
inferioară.
d) Moderată - se îndepărtează 2/3
din valva superioară şi 1/3 din cea
inferioară.
e) Severă - amputarea interesează
3/3 din ambele valve ale ciocului.
27. Prin ce mijloace se asigură
hemostaza în operaţia de debecare?
a) Angiotripsie.
b) Cauterizare termica.
c) Prin forcipresura.
d) Compresiune digitală la baza
ciocului.
e) Hemostaza spontană.
28. Cum se asigură furajarea păsărilor
în următoarele 10 zile după
debecare?
a) Se administrează furaje
semilichide.
b) Se hrănesc individual.
c) Se suprimă apa deoarece
mobilizează cheagul.
d) Se asigură o dimensiune
54
 corespunzătoare a granulelor.
e) Se asigură un strat mai gros al
furajelor în jgheabul de alimentare.
29. Chistul salivar sublingual cunoscut
sub denumirea populară de
"ranulă" sau "broscuţă" are
evoluţie rapidă şi dramatică,
dislocând limba care este propulsată
între tablele dentare. Ce canale
glandulare sunt afectate?
a) Ale glandelor salivare
monostomatice Rivinius, Bartholin.
b) Canalul Stenon.
c) Canalul glandei submandibulare.
d) Canalul Wharton.
e) Mandibulare.
30. Cum se face extirparea chistului
salivar submandibular ?
a) Excizie longitudinală
. faciala la caine.
b) Incizie longitudinală
. faciala la caine.
c) Se face disecţia chistului cu
atenţie pentru a nu se sparge
peretele care este foarte fragil.
d) Se enucleează chistul şi se
asigură hemostaza.
e) se aspiră conţinutul cu un ac
gros şi se aseptizează.
31. Unde se formează chistul glandei
submandibulare?
a) La varful procesului stiloid
b) În jgheabul esofagian
c) In cavitatea bucala
d) Pe traiectul canalului Wharton
e) Pe aria de proiecţie a articulaţiei
temporo-mandibulare
32.La ce specie se intalneste mai
frecvent chistul glandei
submandibulare?
a) La cabalinele tinere.
b) La cabalinele de tractiune.
c) La carnivore.
d) La pisica.
e) La porcine
33. După extirparea chistului glandei
submandibulare, aceasta se
atrofiază dar pentru evitarea
recidivelor şi chiar a fistulei
salivare, se recomandă:
a) Ligatură dublă pe canalul
Wharton.
b) Extirparea glandei salivare
corespunzătoare.
c) Refacerea canalului Wharton
prin sutură.
d) Deblocarea capătului aboral al
canalului Wharton.
e) Deschiderea canalului Wharton
în faringe.
34. Fistula canalului Stenon se întâlneşte
la cal şi la câine, având următoarele
localizări mai frecvente:
a) Jgheabul mandibular la ambele
specii.
b) Incizura mandibulară la cal si
c) Regiunea parotidiana la cal si
d) Înapoia ramurii recurbate a
mandibulei la ambele specii.
e) Cavitatea bucală în dreptul celui
de-al treilea premolar.
35. Metoda terapeutică în fistula
canalului parotidian se alege în
funcţie de poziţia acesteia. Ce
posibilităţi există?
a) Dacă fistula este situată în
dreptul vestibulului lateral al cavităţii
bucale se transformă fistula
externă într-o fistulă bucală.
b) La nivelul incizurii vasculare a
mandibulei sau în jgheabul
mandibular se deschide la
baza limbii în cavitatea bucală.
c) Dacă fistula este localizată la
nivelul incizurii vasculare a
mandibulei, pe traiectul
canalului Stenon, se extirpa si
glanda submadibulara.
d) Se încearcă scoaterea din funcţie
a glandei cu substante
antisialagoge.
e) Se extirpă glanda parotidă şi
55
 canalul Stenon. material plastic care va
conduce saliva spre exterior.
36. Pentru crearea unei fistule bucale a
c) Se suturează pielea şi fascia în
canalului Stenon se aseptizează
puncte separate.
orificiul fistulei faciale şi se
d) Se ligaturează canalul şi se
perforează regiunea maseterină sau
sclerozează glanda.
buccinatorie cu trocarul la nivelul
e) Introducerea acestuia într-un tub
acesteia. Ce se introduce prin
subţire de material plastic care va
orificiul canulei?
conduce saliva spre
a) Soluţie de sulfatiazol sau Lügol cavitatea bucală
zilnic pana la cicatrizare.
38. Dupa ligatura canalului Stenon în
b) Se lasă canula pe loc până la
fistula salivară, Grigorescu
epitelizare.
recomanda :
c) Stiletul trocarului.
d) O meşă de tifon îmbibată în a) Izolarea canalului şi introducerea
soluţie de sulfatiazol sau Lügol, unui ac bont în lumenul acestuia.
care se trece prin cavitatea b) Izolarea canalului şi
bucală formând un inel prin legarea introducerea unei sonde butonate în
capetelor. lumenul acestuia.
e) Un tub de dren. c) Trecerea unui fir de sutură în
jurul canalului şi ligatura
37. Pentru crearea unei fistule bucale a
transfixica pentru
canalului Stenon la cal, după
fixarea sondei butonate.
izolarea capătului canalului salivar,
d) Atropinizare.
urmează:
e) Se injectează retrograd o soluţie
a). Extirparea acestuia iritantă.
b) Se introduce capătul canalului
Stenon într-un tub subţire de

5. OPERAŢII PE URECHI

5.1 AMPUTAREA PAVILIONULUI URECHII

Indicaţii: în scop estetic, cuparea urechilor se face la unele rase de câini

(Boxer, Dog german, Doberman, Pincher), la vârsta de 2-3 luni pentru rasele de
talie mare şi 1-1,5 luni pentru rasele mici. În scop terapeutic, operaţia se
execută la toate speciile, indiferent de vârstă, în cazul unor leziuni grave
(tumori, plăgi, necroze), fără a neglija aspectul estetic, atunci când mijloacele
nechirurgicale nu dau rezultate. În unele ţări, cuparea urechilor nu mai este un
criteriu de încadrare în standardul rasei, iar în altele este interzisă această
operaţie în scop estetic.
Instrumentar: trusa chirurgicală obişnuită, la care se adaugă clupele
auriculare, cauter electric, materiale pentru sutură, benzi adezive.

56
 Anestezie: N.L.A. sau narcoză. Se poate recurge la anestezie generală de
bază pentru imobilizare şi blocaj troncular al nervilor auriculari, la baza
conchiei auriculare. Nervii auriculari pot fi anesteziaţi la baza pavilionului
urechii astfel:
1. Nervul auricular anterior la 1 cm de marginea anterioară, cu 1-2 ml
xilină 1%.
2. Nervul auricular mijlociu la jumătatea părţii externe (mediale) a
pavilionului cu 3-4 ml de xilină 1% prin infiltraţie subcutanată.
3. Nervul auricular profund care asigură inervaţia tegumentului intern, la
baza cartilajului inelar prin care pătrunde, pe faţa laterală a acestuia, cu 1-2 ml
soluţie anestezică locală.
Contenţie: Decubit lateral sau sterno-abdominal, pe masa de operaţie.
Tehnică: După cupare, urechile vor avea poziţie verticală, cu marginile
anterioare paralele şi egale. Înălţimea se stabileşte în funcţie de talia animalului
şi conformaţia capului: ex. 7-9 cm la un Doberman de 3 luni, cu limita maximă
pentru mascul şi cea minimă pentru femelă. Teoretic, otectomia se poate face la
orice vârstă, dar peste patru luni îngrijirile postoperatorii se fac cu mai mare
dificultate, chiar dacă prezintă un cartilaj mai rigid, avantajos pentru redresarea
urechii. În general se apreciază lungimea marginii anterioare a pavilionului,
măsurat până la unghiul nazal al ochiului pe aceeaşi parte.
Dacă înălţimea este un criteriu discutabil, simetria este mult mai
importantă şi se stabileşte prin măsurători şi modul de aplicare a clupelor. În
acest scop se măsoară lungimea pe una din urechi şi se face un semn pe locul
unde se formează vârful după amputare. Se aduc ambele urechi în plan median
în poziţie verticală şi se marchează locul printr-o ciupitură cu foarfeca sau
trecînd un ac prin ambele urechi, la aceeaşi distanţă faţă de margine.
Clupele auriculare sunt simetrice şi se aplică pe aceleaşi repere la vârf
lângă semnul marcat, iar la bază, cât mai aproape de tragus, eliminând totdeauna
diverticulul în totaliate. Strângerea se face uniform, trăgând uşor pielea spre
bază. Secţionarea pavilionului se face cu bisturiul sau direct cu un electrocauter,
care asigură şi hemostaza. În lipsa unui cauter, se va asigura hemostaza prin
ligatură şi sutură hemostatică. Sutura se face cu dificultate, deoarece tegumentul
intern este aderent la cartilajul conchiei. Trecerea firelor prin cartilaj poate să
determine necroze marginale şi aspect franjurat. Se pot folosi agrafe metalice,
sutură intradermică, fire metalice etc. Cicatrizarea per primam asigură
vindecarea în 7-8 zile, dar necesită supraveghere foarte atentă postoperator. Prin
cauterizare, se formează o cicatrice mai voluminoasă, se vindecă mai greu, cca.
trei săptămâni, şi necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare etc.). Aceasta
este preferată la câinii cu urechile căzute de la bază, inflamaţia şi ţesutul
cicatricial favorizând îngroşarea şi întărirea cartilajului.
După operaţie, urechile se menţin în poziţie verticală până la vindecare,
cu benzi adezive, pansament, suporturi diverse, solidarizate între ele. Animalul
57
este supravegheat cu atenţie pentru a nu se traumatiza, iar după 5-6 zile se fac
masaje care previn formarea cicatricilor retractile.
Cicatrizarea vicioasă poate să determine poziţii anormale, asimetrice,
care, pe lângă aspectul inestetic, provoacă disconfort şi predispun la complicaţii.
În acest caz se face masaj mai energic, sub anestezie, iar dacă nu se obţin
rezultate, se recurge la tratament chirurgical.
1. Cicatricea retractilă: Se formează bride conjunctive care încreţesc
marginea externă. Dacă aceste bride au dimensiuni reduse, vor fi rupte prin
tracţiune şi se asigură o proteză corespunzătoare până la vindecare. Dacă
animalul a fost prezentat prea târziu, se va face o incizie longitudinală, care este
urmată de disecţia atentă a ambelor tegumente la nivelul bridelor, readucerea
urechii în poziţia corectă şi sutura.
2. Redresarea urechii căzute spre exterior: Cauza principală este
reprezentată de cartilajul lipsit de rigiditate (rahitism, carenţe minerale, factori
genetici), corelat cu lungimea exagerată a urechii, mai ales la masculi.
Sub anestezie generală, se pot face implanturi din material plastic, fibre
de sticlă, ceramice etc.
O metodă mai simplă foloseşte un fir de Nylon în "U", trecut pe sub piele
şi fascie, în lungul urechii de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se
flexează. Se strânge firul atât cât este necesear pentru îndreptarea urechii şi se
strânge nodul.
3. Redresarea pavilionului orientat spre planul median: Este o poziţie
vicioasă, care predispune conductul auditiv la contaminări şi este inestetic. Se
produce în urma unui pansament prelungit, care a menţinut urechile în această
poziţie sau din cauza unui tonus crescut la unele exemplare, care manifestă
această tendinţă şi fără cuparea urechilor.
Tratamentul este numai chirurgical şi constă în strângerea unui fir de
Nylon tot în formă de "U", dar plasat în poziţie orizontală, la baza urechii, pe
toată lăţimea conchiei auriculare. Firul se strânge atât cât este necesar pentru
aducerea şi menţinerea urechii în poziţie verticală.

5.2. REZECŢIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI

AUDITIV EXTERN

Indicaţii: Otită externă supurativă cronică, papilomatoză, ulceraţie

cronică a canalului auditiv, fistule, otite medii cronice, tumori, corpi străini.
Scopul operaţiei este crearea unei căi de acces şi aerarea conductului
auditiv extern.
Instrumentar: bisturiu, bisturiu butonat, foarfecă, sondă butonată, pensă
chirurgicală, pense hemostatice, cauter, ace de sutură, port-ac.
Anestezie: N.L.A. sau narcoză.
58
 Contenţie: decubit lateral pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie:
Metoda Hinz: Principiul metodei este rezecţia unui lambou de formă
triunghiulară din peretele lateral al conductului auditiv, cu vârful la nivelul
porţiunii orizontale a acestuia:
• se aseptizează conductul auditiv extern prin lavaje şi apoi dezinfecţie
cu betadină, clorhexidină etc.;
• se introduce o sondă în porţiunea verticală a conductului auditiv
pentru a stabili direcţia şi profunzimea acestuia;
• se introduc două pense hemostatice mari în direcţie oblică şi se strâng
pentru hemostază preventivă. Pensele delimitează un triunghi cu vârful în jos,
iar baza depăşeşte nivelul tragusului şi antetragusului, formând o deschidere cât
mai largă la acest nivel.
• cu bisturiul butonat se face o incizie verticală până când se
vizualizează orificiul porţiunii orizontale a conductului auditiv extern;
• se excizează cele două lambouri rezultate, până la nivelul penselor
hemostatice;
• se trec fire de aţă chirurgicală pe sub pense prin toate straturile,
paralel, la distanţă de 3-4 mm, pentru a fi strânse după scoaterea pensei, pe
fiecare parte;
• se extirpă sau se cauterizează proliferările verucoase sau ulceraţiile
din conductul auditiv;
• se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector, care se
schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare.
Metoda este rapidă şi simplă, dar prezintă dezavantajul că ţesutul
cicatricial care se formează în partea de jos are tendinţa să formeze un buzunar
în care se acumulează secreţii. Prevenirea acestui neajuns se face printr-o
degajare cât mai largă la acest nivel, eventual dând forma literei "U" în loc de
"V".
Metoda Zepp. Prin această metodă, se excizează numai un lambou de
formă dreptunghiulară din piele, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior, unde se
suturează. Metoda asigură o deschidere mai largă în dreptul porţiunii orizontale
a conductului auditiv extern şi înlătură riscul formării unui ţesut cicatricial care
să-l acopere.
După pregătirea câmpului operator şi aseptizarea conductului auditiv, se
practică o incizie de formă dreptunghiulară, care interesează numai pielea,
începând de la porţiunea orizontală a tragusului. Incizia cutanată se prelungeşte
în jos, având în mijloc proiecţia orificiului porţiunii orizontale a conductului
auditiv extern.
• Se excizează pielea din interiorul dreptunghiului şi se asigură
hemostaza.
• Se fac două incizii paralele, de sus în jos, care interesează cartilajul şi
59
tegumentul intern, până la baza porţiunii verticale.
• Se răsfrânge lamboul în afară şi se fixează în 1-2 puncte cu catgut.
• Se suturează marginile inciziilor verticale şi apoi ale lamboului peste
zona denudată la piele. În noua poziţie, cu tegumentul intern spre exterior,
lamboul se menţine greu, firele cedează şi apar complicaţii.
Szeligowski recomandă excizia pielii şi a cartilajului peretelui lateral,
astfel încât se răsfrânge în jos numai tegumentul intern care va fi suturat la
piele.
Wynn-Jones modifică metoda Zepp, reducând lamboul care se răsfrânge
spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistenţă după sutură.

5.3. OPERAŢIA ÎN OTHEMATOM

Hematomul auricular are origine traumatică şi se formează pe traiectul

arterelor sau venelor auriculare, formând o colecţie bine delimitată cu creştere
progresivă dacă se menţine cauza: pruritul, durerea din otitele externe, mai ales
cele parazitare, care determină animalul să scuture capul, traumatisme directe,
fragilitate vasculară etc. Se întâlneşte mai frecvent la carnivore, dar şi la alte
specii. Sângele se acumulează între piele şi cartilajul auricular.
Tratamentul este chirurgical şi constă în evacuarea conţinutului printr-o
deschidere largă, urmată de ligaturi vasculare şi sutură sau aşteptând
organizarea hematomului, cicatrizarea vaselor şi evacuarea conţinutului după 7-
8 zile de la apariţie. În acest interval, se înlătură cauza: otita externă, intoxicaţia,
corpi străini etc.
Anestezie: generală sau infiltraţie loco regională.
Contenţie: decubit lateral pe partea opusă.
Tehnica operatorie: În funcţie de circumstanţe, se poate opta pentru una
din următoarele variante de tratament chirurgical:
1. În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 3-4 mm în
diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel mai decliv pentru
asigurarea drenajului. Urechea se imobilizează sub un pansament absorbant,
care se schimbă zilnic până la vindecare, manifestată prin refacerea ţesutului
conjunctiv şi menţinerea pansamentului uscat.
De obicei othematomul se deschide pe partea internă a pavilionului,
decupând şi din cartilajul conchiei porţiunea corespunzătoare.
2. Hematoamele mari, stabilizate, necesită incizia largă, dreaptă sau în
"S" pe partea internă, evacuarea conţinutului şi sutura tuturor straturilor în
puncte separate, aşezate ca tabla de şah pentru menţinerea suprafeţelor în
contact.
Incizia transversală este riscantă, deoarece poate să modifice definitiv
poziţia urechii după cicatrizare. Se protejează conductul auditiv pentru a nu se
60
scurge sânge sau serozităţi la acest nivel. Marginea plăgii rămâne nesuturată, iar
firele aplicate pentru împiedicarea refacerii colecţiei în spaţiul neoformat se vor
scoate după 10-12 zile. Metoda este recomandată la rasele care în mod obişnuit
ţin urechile în poziţie căzută (Cocker, Caniche, Brac etc.).
3. Incizia longitudinală dreaptă sau în "S" care interesează pielea şi
ţesutul conjunctiv, evacuarea cheagului şi sutura în puncte separate în "U",
penetrante pe toată suprafaţa de proiecţie a hematomului pentru a preveni
recidiva.
Metoda este recomandată mai ales la animalele cu urechi mobile, purtate
vertical.
Postoperator, pansamentul uşor compresiv schimbat zilnic este un factor
pozitiv în evoluţia plăgii. Este recomandabil ca urechea să fie menţinută sub
pansament într-o poziţie cât mai apropiată de cea obişnuită. În mod normal,
tratamentul local este suficient pentru vindecare, dar se poate lua în consideraţie
tranchilizarea sau reducerea permeabilităţii vasculare, stimularea coagulării
sângelui etc.
Fără tratament chirurgical sau intervenţia incompletă (extragerea
conţinutului cu seringa, incizie prea mică), hematomul auricular duce la
deformări ireversibile ale pavilionului cu consecinţe estetice şi funcţionale
deosebit de grave.

5.4. CHESTIONAR

1. În ce scop se face amputarea b) După vaccinare

pavilionului urechii? c) După înţărcare
a) Paleativ. d) La orice vârstă
b) Terapeutic. e) În prima săptămână de viaţă
c) Tehnologic. 4. Ce anestezie se practică pentru
d) Zootehnic. cuparea urechilor?
e) Economic. a). Crioanalgezie
2. Care este vârsta optimă pentru b) Anestezie generală de bază
amputarea urechilor în scop estetic numai pentru imobilizare
la câine? c) Tranchilizare şi anestezia
nervului auricular profund.
a) 2-3 luni pentru rasele de talie
d) Anestezie de contact.
mare.
e) N.L.A. sau narcoză.
b) In functie de rasa, dupa incetarea
5. Care este locul de electie pentru
cresterii.
anestezia nervului auricular
c) În prima săptămână de viaţă.
profund in operatia de amputare a
d) După mărimea clupelor,
urechilor la caine?
indiferent de vârstă.
a) La 1 cm de marginea anterioară,
e) Numai la animalele adulte.
cu 1-2 ml de xilină 1%.
3. La ce vârstă se poate face amputarea
b) La jumătatea părţii externe
urechilor în scop terapeutic?
(mediale) a pavilionului cu 3-4 ml
a) La adulte
61
 de xilină 1% prin infiltraţie
subcutanată.
c )In partea posterioară a
pavilionului cu 5 ml de xilină 1%.
d) La baza cartilajului inelar.
e) La jumătatea distanţei dintre
baza urechii şi unghiul extern al
ochiului pentru toţi nervii
auriculari.
6. Cum se stabileşte lungimea urechii la
câine pentru cuparea în scop
estetic?
a) În funcţie de talia animalului şi
varsta.
b) Lungimea marginii anterioare
ajunge până la unghiul nazal al
ochiului măsurat pe aceeaşi parte.
c) 3-4 cm la un Doberman de 3 luni
d) 5-6 cm la câinele adult.
e) 10-12 cm în prima săptămână de
viaţă.
7. Cum se stabileşte simetria urechilor
pentru amputare în scop estetic?
a) Prin masuratori si modul de
aplicare a clupelor.
b) Se stabileşte un reper la vârf,
pentru ambele urechi, printr-o
ciupitură cu foarfeca sau trecând un
ac prin ambele urechi la aceeaşi
distanţă faţă de margine.
c) Clupele auriculare se aplică pe
aceeaşi parte, la distante egale.
d) În funcţie de mărimea clupelor,
la cererea proprietarului.
e) În funcţie de forma dorită, in
raport cu standardul rasei.
8. Cum se poate asigura hemostaza în
operaţia de amputare a urechilor?
a) Prin angiotripsie.
b) Ligatură vasculară.
c) Torsiune.
d) Pansament compresiv.
e) Sutură vasculară.
9. Prin cauterizare la amputarea
urechilor se formează o cicatrice
mai voluminoasă care se vindecă
mai greu, dar prezintă şi unele
avantaje:
a) Necesită îngrijiri mai atente
(masaj, redresare).
b) Favorizează întărirea cartilajului.
c) Stimulează imunitatea şi intarzie
cicatrizarea.
d) Împiedică formarea unor
cicatrici retractile.
e) Previne redresarea urechii.
10. După operaţia de cupare, urechile se
menţin în poziţie verticală până la
vindecare, cu benzi adezive,
pansament pe diferite suporturi etc.
Cum se previne formarea
cicatricilor retractile?
a). Corticoterapie locală.
b) Corticoterapie generală.
c) Prin masaj
d) Badijonaj cu tinctură de iod.
e) Tratament chirurgical.
11. Cum se tratează cicatricile vicioase
după amputarea urechilor?
a) Bridele cicatriciale se rup prin
tracţiune şi se asigură o proteză
până la vindecare.
b) Se îndepărtează ţesutul
cicatricial (bridele) pe cale
chirurgicală.
c) Se face masaj cu substanţe
emoliente.
d) Se corectează poziţia vicioasă a
urechii cu ajutorul unor proteze
metalice.
e) Sunt incurabile, nu se mai pot
corecta.
12. Cum se poate redresa poziţia
vicioasă a urechii "căzute" spre
exterior după intervenţia
chirurgicală?
a) Cu implanturi rigidizante din
silicon, ceramice, colodiu, atele, etc.
b) Prin strângerea unui fir de
Nylon, trecut în formă de "U" pe
sub fascie în lungul urechii de la
bază până aproape de vârf.
c) Prin strângerea unui fir de catgut
în formă de "U" de la bază până
aproape de vârf, peste locul unde se
flexează cartilajul.
62
 d) Se excizează un lambou
triunghiular şi se suturează în
puncte separate.
e) Excitante musculare şi masaj.
13. Cum se poate obţine redresarea
pavilionului urechii orientat spre
planul median ?
a). Se îndepărtează conductul
auditiv extern
b) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" în poziţie verticală la
baza urechii.
c) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" plasat la vârful urechii.
d) Se excizează un lambou în
formă de semilună pe partea laterală a
urechii.
e) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" plasat în poziţie
orizontală la baza urechii.
14. Care este scopul operaţiei de rezecţie
a peretelui lateral al conductului
auditiv extern?
a). Creşterea acuităţii auditive.
b) Îndepărtarea secreţiilor
purulente.
c) Îndepărtarea unor corpi străini
pătrunşi accidental.
d) Crearea unei căi de acces şi
aerarea conductului auditiv extern
e) Drenarea hematomului auricular.
15. Rezecţia peretelui lateral al
conductului auditiv extern se poate
realiza prin una din următoarele
metode:
a) Hinzer.
b) Olivkov.
c) Szeligowski.
d) Salvisberg.
e) Grigorescu.
16. Care este principiul metodei Hinz?
a) Deschiderea conductului
auditiv,asigurarea hemostazei şi
sutura planurilor anatomice.
b) Rezecţia unui lambou de formă
dreptunghiulară din conductul auditiv
extern.
c) Rezecţia unui lambou
triunghiular din tegumentul extern,
cu vârful orientat în jos.
d) Rezecţia unui lambou de formă
triunghiulară din peretele lateral al
conductului auditiv extern .
e) Asigurarea unui drenaj
corespunzător.
17. Care din următorii timpi operatori
se regăsesc la extirparea peretelui
lateral al conductului auditiv extern
prin metoda Hinz?
a) Se face o excizie verticală in
conductul auditiv extern.
b) Se face o incizie în formă de "V"
care interesează toate straturile
conductului auditiv extern până la
bază.
c) Se excizează formatiunile
rezultate, cu ajutorul penselor
hemostatice.
d) Se trec fire de aţă chirurgicală pe
sub pense prin toate straturile,
paralel, la distanţă de 3-4 mm
pentru a fi strânse după scoaterea
pensei pe fiecare parte.
e) Se aplică pulberi cu antiseptice
sub pansament protector care se
schimbă cât mai des, apoi se lasă
liber pentru aerare.
18. Ce dezavantaj prezintă metoda Hinz
şi cum se previne acesta?
a) Nu se pot îndepărta proliferările
verucoase şi ulceraţiile
b) Ţesutul cicatricial care se
formează în partea de jos are tendinţa
să formeze un buzunar în care
se acumulează secreţii
c) Se face o degajare cât mai largă
în partea de jos
d) Se fac cauterizări repetate până
la vindecare
e) Necesita ingrijiri postoperatorii
19. Care este principiul operator în
metoda Zepp?
a) Se excizează un lambou
triunghiular din peretele lateral care
se suturează în puncte separate.
63
 b) Se excizează un lambou de
formă dreptunghiulară din piele
având în mijloc proiecţia orificiului
porţiunii orizontale, iar cartilajul se
răsfrânge spre exterior unde se
suturează.
c) Se excizează pielea şi cartilajul
de formă dreptunghiulară, iar
tegumentul intern se răsfrânge spre
exterior unde se suturează.
d) Se îndepărtează pielea, cartilajul
şi tegumentul intern în formă
dreptunghiulară şi se suturează
marginea plăgii în puncte separate.
e) Se excizează un lambou cutanat
de formă dreptunghiulară până la
nivelul porţiunii orizontale a
conductului auditiv, iar cartilajul se
răsfrânge spre exterior unde se
suturează.
20. Care sunt avantajele metodei Zepp
faţă de metoda Hinz?
a) Este mai rapidă.
b) Este mai estetica.
c) Asigură o deschidere mai largă
în dreptul conductului auditiv extern.
d) Înlătură riscul formării unui
ţesut cicatricial care să acopere
porţiunea orizontală a conductului
auditiv extern.
e) Nu prezintă avantaje
semnificative.
21. Ce dezavantaje prezintă metoda
Zepp?
a). Tegumentul intern se
necrozează, nefiind vascularizat.
b) Este o metodă sigură, nu se
produc complicaţii.
c) Lamboul cartilaginos care se
răsfrânge spre exterior se menţine
greu, firele de sutură cedează şi
apar complicaţii locale
d) Nu se poate asigura hemostaza.
e) Prezinta riscul formării unui
ţesut cicatricial.
22. La metoda Zepp se regăsesc
următorii timpi operatori:
a) Se excizează pielea din interiorul
triunghiului şi se asigură
hemostaza.
b) Se fac două incizii paralele de
sus în jos, care interesează cartilajul şi
tegumentul intern, până la baza
porţiunii verticale.
c) Se răsfrânge lamboul în afară şi
se fixează în 1-2 puncte cu catgut.
d) Se suturează marginile inciziilor
verticale şi apoi ale lamboului
dreptunghiular, peste zona
denudată de piele.
e) În noua poziţie, cu tegumentul
intern spre exterior, lamboul se
menţine greu.
23. Prin ce se deosebeşte metoda
Szeligowski faţă de metoda Zepp?
a) Face excizia pielii şi a
cartilajului peretelui lateral.
b) Se indeparteaza toate straturile
peretelui lateral.
c) Creează un orificiu la baza
conductului auditiv pentru drenaj.
d) Face pansament compresiv
pentru hemostază.
e) Reduce lamboul care se
răsfrânge spre exterior la jumătate.
24. Cum modifică Wynn-Jones metoda
Zepp?
a) Face sutura cu fir sintetic,
resorbabil.
b) Face sutura cu catgut.
c) Reduce lamboul care se
răsfrânge spre exterior la jumătate,
asigurând o mai bună rezistenţă
după sutură.
d) Asigură o hemostază perfectă
prin ligaturi şi cauterizare.
e) Excizează tot cartilajul inelar.
25. În funcţie de circumstanţe, în
othematom se poate opta pentru
una din următoarele variante de
tratament chirurgical:
a) În hematoamele mici, se
decupează o rondelă circulară de 3-
4 mm în diametru sau se deschide
cu un cauter în punctul cel mai
decliv pentru asigurarea
drenajului.
64
 b) Hematoamele mici, stabilizate
necesită incizia largă, dreaptă sau
în "S" pe partea internă a
conchiei, evacuarea conţinutului şi
sutura tuturor straturilor în puncte
separate, aşezate ca tabla de şah
pentru menţinerea suprafeţelor în
contact.
c) Incizia dreaptă sau în "S" care
interesează pielea ţesutul
conjunctiv si tegumentul intern,
evacuarea cheagului şi sutura în
puncte separate în "U", pe toată
suprafaţa de proiecţie a
hematomului, pentru a preveni
recidiva.
d) Se face pansament compresiv
care se menţine până la vindecare.
e) Hematoamele mari stabilizate se
pot vindeca şi fără tratament, dacă
se asigură îndepărtarea cauzei.

6. OPERAŢII PE COLOANA VERTEBRALĂ

6.1. AMPUTAREA COZII

Indicaţii:
• În scop terapeutic, la toate speciile de animale şi la orice vârstă în
gangrena cozii, osteomielită, tumori, necroze, fracturi.
• În scop economic: se practică la unele rase de oi cu lână fină şi
semifină care prezintă un depozit adipos considerabil la baza cozii. Acesta
reduce mobilitatea cozii şi favorizează miazele, depreciază lâna în regiunea
perianală şi fesieră, afectează reproducţia.
• În scop estetic se practică la unele rase de câini (Boxer, Doberman,
Caniche, Brac etc.)
• În scop preventiv, la purcei, în marile complexe de creştere a porcilor,
pentru evitarea caudofagiei.
Instrumentar: Pentru animale foarte mici, în prima săptămână de viaţă, se
face infiltraţie circulară la baza cozii sau anestezie epidurală joasă. La celelalte
animale se face tranchilizare asociată cu anestezie locoregională sau NLA.
Contenţie: Animalele mici (căţei, purcei, miei), se imobilizează cu mâna
de către un ajutor, cele mijlocii, în decubit sterno-abdominal pe masa de
operaţie, iar cele mari, în poziţie patrupodală sau decubit lateral.
Tehnica operatorie
La miei şi purcei, în prima săptămână de viaţă se aplică un inel elastic
din cauciuc la baza cozii, care întrerupe circulaţia sanguină şi inervaţia prin
compresiune continuă. Se produce gangrena uscată care determină detaşarea
cozii în 10-14 zile. După tundere, dezinfecţie şi anestezie locală, se aplică inelul
cu mâna sau cu un dispozitiv extensor (elastrator).
65
 Chirurgical, amputarea se face cu o foarfecă sau cu bisturiul prin
secţionare transversală în spaţiul intervertebral 2-3 coccigian. În momentul
secţionării, pielea este trasă uşor spre bază pentru a putea acoperi ulterior
bontul. Hemostaza se face de obicei spontan. Uneori, pentru artera cocigica
medie, se face sutură hemostatică. Se mai aplică 2-3 puncte de sutură cu aţă
chirurgicală lateral faţă de primul care este introdus în plan median.
La câini, operaţia se practică în scop estetic, în primele 2-3 săptămâni de
la fătare, prin secţionare transversală între vetebrele 2-3 coccigiene la masculi şi
3-4 la femele, cu unele excepţii.
Tehnica operatorie
• Se trage pielea spre baza cozii, astfel încât, după secţionare, planul
cutanat să rămână ceva mai lung decât planul osos.
• Se aplică un garou la baza cozii pentru hemostază provizorie.
• Se reperează articulaţia intervertebrală care urmează a fi secţionată.
Nu este recomandată secţionarea unei vertebre coccigiene.
• Incizia pielii formând două lambouri, unul dorsal şi altul ventral.
Acestea se formează prin două incizii curbe care se reunesc pe părţile laterale
ale cozii, puţin înapoia discului intervetebral reperat. Lamboul dorsal este bine
să fie mai mare decât cel ventral, formând cicatricea sub linia mediană, mai
puţin vizibilă.
• Ligatura vaselor median ventral şi apoi bilateral cu catgut. La
animalele foarte mici, se poate face o singură ligatură circulară cu catgut.
• Dezarticulare intervertebrală cu bisturiul.
• Sutura în puncte separate a celor două lambouri. Acestea trebuie să
acopere bontul fără să rămână spaţiu şi fără să fie întinse exagerat.
• Se protejează plaga cu un pansament fixat cu bandă adezivă la câinii
mari, iar la nou- născuţi capetele firelor se taie scurt pentru a nu fi smulse de
mamele lor.
• Firele se scot după 6-10 zile.
În scop terapeutic, operaţia se execută de obicei la animale adulte, fără să
se neglijeze aspectele estetice la toate speciile. Se practică metoda lambourilor.
Locul de elecţie se alege şi se pregăteşte totdeauna deasupra celui afectat. În caz
de gangrenă sau osteomielită, se îndepărtează şi 1-2 vertebre sănătoase, pentru
siguranţă.
Postoperator se vor asigura condiţii speciale pentru a împiedica animalul
să se automutileze (colier, imobilizarea trunchiului şi gâtului etc.).
La animalele mari, timpul operaţiei se scurtează foarte mult prin
secţionarea ţesuturilor tari cu codotomul şi realizarea hemostazei prin ligaturi şi
cauterizare.

6.2. OPERAŢIA ÎN HERNIA DE DISC

66
 Indicaţii: Operaţia este indicată la cîine în sindroamele de compresiune
medulară provocate de pătrunderea nucleului pulpos al discului intervertebral în
canalul rahidian. Osteofitoza masivă care însoţeşte de obicei discopatiile se va
lua în calcul pentru o eventuală contraindicaţie a operaţiei.
Loc de elecţie: regiunea dorsală sau lombară, după localizarea foarte
exactă a locului prin radiografie, tomografie sau mielografie.
Semnele clinice permit localizarea cu aproximaţie a sediului (paralizie
flască posterioară, durere locală intensă etc.)
Scopul operaţiei este reducerea compresiunii medulare prin laminectomie
(îndepărtarea arcului neural la două vertebre adiacente) şi, dacă este posibil,
extragerea nucleului pulpos, cu mare atenţie, pe sub duramater, fără atingerea
coarnelor ventrale.
Anestezie: Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară.
Contenţie: decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie: Incizia pielii şi a fasciilor paralel cu ligamentul
supraspinos, la 1-2 cm de linia mediană, pe o lungime care să depăşească
nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente.
• Desprinderea maselor musculare paravertebrale pe lângă procesele
spinoase, continuat apoi pe arcul neural până la nivelul articulaţiilor
interapofizare. Dacă se urmăreşte numai laminectomia, prin aceeaşi incizie
cutanată şi aponevrotică se decolează musculatura bilateral.
• Se îndepărtează procesele spinoase şi apoi arcul neural cu ligamentul
interarcual la vertebrele implicate în compresiunea medulară.
• Definitivarea hemostazei prin electrocoagulare sau fotocoagulare,
limitând ligaturile vasculare la strictul necesar.
• Rezecţia proceselor articulare până la corpul vertebral.
• Explorarea spaţiului peridural sub coarnele ventrale şi identificarea
ţesutului discal herniat.
• Extirparea ţesutului discal în totalitate.
• Refacerea planurilor anatomice prin sutură cu fir sintetic resorbabil.
• Asigurarea drenajului şi protecţia antibacteriană.
• Procesele inflamatorii vor fi controlate prin corticoterapie.
Extracţia nucleului pulpos herniat se poate face şi numai prin fenestrare
intervertebrală, în condiţii de dotare corespunzătoae (floroscop, laser chirurgical
etc.)

6.3. RAHICENTEZA

Pătrunderea în canalul rahidian presupune pregătirea temeinică a

regiunii cu asepsie severă a locului de elecţie.
67
 Indicaţii. Puncţia coloanei vertebrale (rahicenteza) este efectuată pentru
recoltarea lichidului cefalo-rahidian în scop de diagnostic în scop anestezic,
terapeutic, pentru injectarea unor substanţe de contrast (mielografie) etc.
1.Rahicenteza cervicală
Instrumentar: ace de seringă de 10 cm cu mandren, seringi.
Contenţie: Sterno-abdominală, costo-abdominală sau chiar patrupodală la
animalele mari, cu capul bine imobilizat cu flexia puternică a articulaţiei
occipito-atloidiene.
Anestezie: Tranchilizare sau NLA.
Loc de elecţie: Pe linia mediană cervicală dorsală, la intersecţie cu linia
transversală care uneşte unghiurile antero-superioare ale atlasului.
Tehnica: La câţiva centimetri înapoia crestei occipitale se percepe o
depresiune. În mijlocul acesteia, se introduce acul perpendicular pe piele şi apoi
se traversează succesiv ligamentul occipito-atloidian şi dura mater. Apariţia
lichiduoui cefalorahidian indică pătrunderea corectă şi suficientă a acuui în
spaţiul subdural.
2.Rahicenteza lombară la cabaline şi rumegătoare
Indicaţii: Anestezia flancului la bovine, anestezia trenului posterior în
scop terpautic sau experimental, de diagnostic.
Instrumentar: Ace de seringă lungi de 15 cm şi cu diametru de 2 mm, cu
mandren sau ac de seringă modificat la vârf, cu orificiu lateral, seringi.
Contenţie: Patrupodală, în travaliu sau decubitală cu poziţia cifozată a
coloanei vertebrale dorso-lombare pentru mărirea spaţiului interarcual.
Anestezie: Tranchilizare cu doze corespunzătoare poziţiei necesare
intervenţiei (patrupodală sau decubitală).
Loc de elecţie: Intersecţia liniei care uneşte unghiurile interne ale
iliumului cu planul median pentru spaţiul lombosacral sau între vertebrele 1-2
lombare pentru anestezia flancului la bovine.
Tehnica: Se introduce acul înplan median, uşor oblic, dinapoi-înainte la o
profunzime de 12-15 cm, în funcţie de talia animalului. Pentru anestezie este
preferat spaţiul epidural la animale.
Pentru anestezia unilaterală a flancului la bovine, acul se introduce uşor
oblic (13-15o) spre flancul care urmează a fi anesteziat (metoda Magda) sau în
plan median, cu orificiul lateral spre flancul respectiv (metoda Grigorescu).
3. Rahicenteza la carnivore
Indicaţii: Rahianestezie, miclografie, recoltări de lichid cefalo-rahidian,
terapeutic, experimental, de diagnostic etc.
Contenţie: Decubit sterno-abdominal, cu regiunea lombo-sacrală, puternic
flexată la marginea mesei sau pe o pernă.
Anestezie: Tranchilizare sau NLA.
Loc de elecţie: Spaţiul dintre arcurile neurale ale vertebrelor 6-7 lombare,
în plan median, la 1-2 cm înaintea intersecţiei cu linia care uneşte unghiurile
68
iliace şi interne.
Tehnica: Se introduce acul de seringă lung de 8-10 cm în direcţie puţin
oblică spre înainte pe o adâncime de 2-6 cm, până când apare lichidul
cefalorahidian care serveşte ca reper sigur. Dacă se doreşte o intervenţie în
spaţiul epidural, acul se retrage câţiva milimetri. Pătrunderea lejeră a substanţei
injectate indică menţinerea acului cu vârful în canalul rahidian.

6.4. CHESTIONAR

sănătoase pentru siguranţă.

1. În ce scop se poate face amputarea
cozii?
a) Explorator.
b) Economic.
c) Facultativ.
d) Fiziologic.
e) Zootehnic.
2. La ce varsta se face amputarea cozii
la miei şi la purcei ?
a) Prin compresiune elastică urmată
de gangrenă uscată.
b) Cu inele elastice.
c) In prima saptamana de viata.
d) Dupa intarcare.
e) Dupa constituirea loturilor, in
functie de scopul urmarit .
3. La câini, codotomia se practică în
scop estetic, în primele 2-3
săptămâni după naştere prin
următoarele metode :
a) Chirurgical, formând două
lambouri, unul dorsal şi altul ventral.
b) Ligatura elastica la baza cozii.
c) Dezarticulare intervertebrală cu
codotomul.
d) Cauterizare.
e) Se face anestezie locala sau
blocaj troncular.
4. În caz de gangrenă sau osteomielită,
locul de elecţie pentru codotomie
este:
a) La baza cozii, indiferent de
specie.
b) La nivelul locului afectat.
c) Se îndepărtaeză şi 1-2 vertebre
d) În caz de cangrenă umeda,
porţiunea afectată se detaşează
singură.
e) Locul se alege astfel încât să
permita aplicarea pansamentului.
5. Ce anestezie este necesară pentru
operaţia de hernie de disc?
a) Tranchilizare şi anestezie locală.
b) Anestezie epidurală înaltă.
c) Narcoză inhalatorie cu relaxare
musculară.
d) Nu se face anestezie, deoarece
animalul este paralizat.
e) Blocaj troncular.
6. Cum se face contenţia pentru operaţia
de hernie de disc?
a) Decubit sterno-abdominal pe
masa de operaţie.
b) Decubit dorsal.
c) În staţiune patrupodală.
d) Travaliu.
e) Decubit dorso-lombar cu
extensia forţată a coloanei vertebrale.
7. Care este scopul operaţiei în hernia
de disc?
a) Reducerea compresiunii
medulare
b) Reducerea durerii prin eliberarea
coarnelor ventrale ale măduvei.
c) Reducerea paraliziei prin
deblocarea coarnelor dorsale.
d) Descoperirea măduvei spinării
pentru refacerea continuităţii acesteia
e) Descoperirea corpului vertebral
pentru osteosinteză.
8. Care este locul de elecţie în operaţia
de hernie de disc?
69
 a) Se alege o direcţie care să
asigure drenajul şi protecţia
antibacteriană.
b) Pe linia mediană dorsală, pe o
lungime care să depăşească nivelul
celor două corpuri vertebrale
adiacente şi a discurilor .
c) La nivelul proceselor articulare
care se rezecă până la corpul
vertebral.
d) Regiunea dorsală sau lombară
după localizare foarte exactă prin
radiografie, tomografie sau
mielografie.
e) La nivelul arcului neural
posterior.

7. OPERAŢII PE REGIUNEA GÂTULUI

7.1 ESOFAGOTOMIA

Indicaţii: obstrucţia esofagului prin corpi străini, dilataţii, diverticuli,

formaţiuni tumorale.
Obstrucţia completă reprezintă o urgenţă chirurgicală la rumegătoare din
cauza întreruperii eructaţiei şi timpanismului consecutiv. În toate cazurile,
operaţia se execută numai după epuizarea încercărilor nechirurgicale.
Loc de elecţie: jghiabul jugular în treimea inferioară a gâtului şi foarte rar
în treimea superioară sau mijlocie a acestuia, având ca suport corpul străin
obstruant, pătrundErea făcându-se pe sub vena jugulară.
La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral, pe sub
muşchiul sternomandibular stâng. Acesta favorizează drenajul şi evită
traumatizarea vaselor de sânge şi a nervilor.
Anestezie: La animalele mici, narcoză sau NLA, iar la cele mari,
tranchilizare şi infiltraţie locală.
Contenţie: Pentru animale mari, se face imobilizare în travaliu sau decubit
lateral pe partea dreaptă, iar la cele mici, decubit dorsal sau lateral drept, pe
masa de operaţie.
Instrumentar: bisturiu drept şi curb, foarfecă chirurgicală, sondă canelată,
pense hemostatice, pensă chirurgicală, depărtatoare, pensă pentru corpi străini,
ace de sutură, portac.
Tehnica operatorie
• Incizia pielii, pielosului şi a fasciei cervicale superficiale deasupra
muşchiului sternomandibular, pe o lungime care să depăşească cu 3-5 cm corpul
străin în ambele sensuri, la animalele mari. La animalele mici, incizia se face
paramedian stânga, la marginea ventrală a muşchiului sternomandibular.
• Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi evidenţierea esofagului cu
porţiunea afectată în plagă. Esofagul nu se izolează complet de patul său

70
conjunctiv pentru a nu se crea spaţii în care să se acumuleze secreţii. Operaţia
are timpi septici şi ar creşte riscul unor infecţii postoperator.
• Izolarea strânsă a esofagului cu al doilea câmp steril.
• Incizia longitudinală a esofagului depăşind corpul străin care este
folosit ca suport. O incizie prea mică poate să favorizeze deşirarea peretelui
esofagian cu mari dificultăţi la sutură.
• Preluarea salivei şi a secreţiilor acumulate în partea superioară a
esofagului cu un aspirator, seringă sau comprese sterile.
• Extragerea corpului străin cu o pensă. Uneori este necesară divizarea
acestuia în lumen şi apoi extragerea.
• Toaleta riguroasă a plăgii şi aseptizarea acesteia.
• Sutura bietajată a esofagului. Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil
sau sintetic resorbabil în puncte separate sau surjet simplu, iar musculoasa se
suturează cu fir resorabil, cu atenţie, nestenozant.
• Sutura fasciei cervicale profunde nu este obligatorie şi este
contraindicată dacă nu s-a putut evita contaminarea plăgii în timpul intervenţiei
sau se constată deşirări ale peretelui esofagian, plăgi penetrante sau alte leziuini
provocate prin manevre greşite înainte de intervenţie sau intraoperator.
• Sutura cutanată se face cu aţă chirurgicală, în mod obişnuit sub dren.
• Tratamentul postoperator urmăreşte prevenirea infecţiei, echilibrarea
hidro-electrolitică pe cale parenterală (dietă absolută 24 de ore).

7.2. INGLUVIOTOMIA

Indicaţii: indigestia ingluvială cronică, supraîncărcare, corpi străini.

Instrumentar: pentru incizie, hemostază, sutură.
Anestezie: locală prin infiltraţie.
Contenţie: imobilizarea aripilor şi picioarelor, iar capul şi gâtul, în extensie.
Tehnică: Se deplumează jumătatea inferioară a guşii, se curăţă şi se
dezinfectează:
 Incizia pielii, a fasciei şi a peretelui guşii pe o lungime de 4-5 cm.
 Se evacuează conţinutul, se fac lavaje cu o soluţie antiseptică şi toaleta
marginilor plăgii.
 Sutura monoplană a peretelui guşii cu fir neresorabil în surjet simplu,
iar pielea în puncte separate.

7.3. TRAHEOTOMIA DE URGENŢĂ

71
 Indicaţii: obstrucţia căilor respiratorii anterioare (corpi străini în laringe,
edem glotic, edem laringian, hemoragii).
Intervenţia reprezintă o urgenţă maximă şi se realizează cu mijloace
sumare, iar după asigurarea ventilaţiei pulmonare se completează asepsia,
anestezia şi imobilizarea într-o poziţie convenabilă.
Instrumentar: bisturiu, pense hemostatice, pensă anatomică şi
chirurgicală, depărtătoare, canulă traheală, eventual traheotom Thompson.
Tehnica operatorie:
Se fixează capul animalului în extensie şi se face o incizie simplă pe linia
mediană ventrală care interesează pielea şi ţesuturile subiacente până la trahee,
la limita dintre treimea superioară şi mijlocie a gâtului.
1. Cu ajutorul traheotomului Thompson se perforează ligamentul
interinelar. Prin apropierea mânerelor se creează spaţiul necesar pătrunderii
aerului în căile respiratorii profunde.
În lipsa traheotomului, secţionarea ligamentului interinelar se poate face
cu bisturiul şi apoi se introduce un traheotub plat.
2. Secţionarea a 2-3 inele traheale în plan median, aplicând apoi câte un
depărtător pentru menţinerea breşei larg deschise.

7.4. TRAHEOTOMIA PROVIZORIE

Indicaţii: Intervenţii chirurgicale pe căile respiratorii anterioare (cavităţi

nazale, sinusuri, corneţi, faringe, laringe) dacă nu se poate asigura intubaţia
traheală; procese inflamatorii şi supurative, formaţiuni tumorale, spasm
laringian etc.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente şi
materiale pentru sutură, canulă traheală corepsunzătoare taliei animalului.
Anestezie: La animalele mari, se face tranchilizare pentru imobilizare în
poziţie patrupodală, asociată cu anestezie locală prin infiltraţie pe linia de
incizie. Animalele mijlocii sau mici vor fi anesteziate prin NLA sau narcoză.
Contenţia: Patrupodală pentru animalele mari şi în decubit dorsal pentru
animalele mijlocii sau mici. Dacă intervenţia propriu-zisă necesită imobilizarea
în decubit sau o anestezie mai profundă, animalul se aşază de la început într-o
poziţie convenabilă.
Tehnica operatorie: Locul de elecţie se găseşte pe linia mediană ventrală
a gâtului la limita dintre treimea superioară şi mijlocie, în dreptul inelelor 4-6.
Se incizează pielea şi muşchiul cutanat al gâtului, se asigură hemostaza şi se
aplică depărtătoarele. Se incizează apoi longitudinal bandeleta cărnoasă a
muşchilor sternohioidieni şi sternotiroidieni, împreună cu fascia cervicală
profundă, descoperind inelele traheale.
72
 Timpul operator cel mai important îl reprezintă deschiderea traheei care
se poate efectua prin două modalităţi:
1. rezecţia totală a 1-2 inele traheale în partea ventrală, realizând un
orificiu în formă dreptunghiulară;
2. rezecţia parţială a două semiinele alăturate, realizând un orificiu de
formă eliptică.
Prin orificiul creat, se introduce o canulă traheală simplă, bivalvă, în "T"
sau un tub de cauciuc care se fixează apoi cu o bandă adezivă sau prin alt sistem
de prindere. Canula bivalvă prezintă avantajul că nu necesită fixarea cu mijloace
separate. După depăşirea timpului necesar intervenţiei care a impus efectuarea
traheotomiei, canula se scoate şi se face toaleta plăgii, care se lasă deschisă,
urmând să se cicatrizeze prin înmugurire.

7.5. TRAHEOTOMIA PERMANENTĂ

Indicaţii: ablaţia laringelui, obstrucţii definitive ale căilor respiratorii

anterioare.
Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele prezentate la metoda
precedentă.
Tehnica operatorie: Deschiderea traheii se realizează cu mai mare atenţie,
menajând mucoasa traheală care se suturează la piele (traheostoma). Mucoasa
traheală este fragilă şi se recomandă păstrarea ligamentului interinelar care se
ancorează la piele şi îi conferă mai multă rezistenţă (Voskresenski). Menţinerea
orificiului se realizează prin înlocuirea canulei la 2-3 zile cu una sterilă şi
antisepsia locală.
Accidente şi complicaţii: hemoragia şi pătrunderea sângelui în căile
respiratorii profunde, emfizemul subcutanat cervical, supuraţia plăgii, necroza
inelelor traheale, flegmon, complicaţii respiratorii determinate de pătrunderea
aerului cu impurităţi, fără umiditatea asigurată de căile respiratorii anterioare şi
la o temperatură nepotrivită pentru schimburile de gaze la nivel alveolar.

7.6. OPERAŢIA DE AFONIZARE LA CÂINE

Suprimarea lătratului sau anihilarea zgomotului produs la trecerea aerului

prin laringe în unele afecţiuni (spasm laringian, hiperplazia mucoasei laringiene,
hemiplegia corzilor vocale) se poate realiza prin mai multe procedee:
1. Rezecţia nervilor laringieni craniali.
2. Cordectomia: - prin acces bucal
- prin laringotomie (acces gutural)
Indicaţii: Operaţia este solicitată de proprietarii unor câini agitaţi care
73
deranjează prin lătrat foarte puternic sau continuu, în scop terapeutic (dispnee,
cornaj) şi în scop experimental.
Se poate face la orice vârstă, putându-se obţine o afonie completă sau
parţială temporară sau definitivă, în funcţie de tehnica chirurgicală utilizată, de
experienţa chirurgului, vârsta şi particularităţile individuale ale animalului
respectiv.
1. Rezecţia nervilor laringieni craniali
Anestezia: narcoza pe cale injectabilă sau NLA.
Contenţia: decubit lateral.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Loc de elecţie: regiunea parotidiană şi retromandibulară.
Tehnica operatorie:
 Incizia pielii, a ţesutului conjunctiv subcutanat şi a m. cutanat, pe o
direcţie oblică, paralel cu muşchiul stilohioidian, începând de la marginea
ventrală a glandei parotide, pe o ditanţă de 5-6 cm până la marginea dorsală a
laringelui.
 Izolarea nervului laringian cranial şi rezecţia acestuia pe o porţiune de
2 cm.
 Sutura pielii în câteva puncte separate.
Se procedează în mod asemnător cu nervul laringian cranial din partea
opusă.
2. Cordectomia
Se realizează prin excizia largă a porţiunii musculare şi fibroelastice a
corzii vocale. Incizia simplă a corzilor vocale nu este suficientă pentru afonizare
de lungă durată. Vizualizarea corzilor vocale pentru rezecţie se poate face prin
fanta glotică sau translaringian.
a) Cordectomia prin acces bucal.
Contenţia: decubit sterno-abdominal.
Instrumentar: de diereză, cleşte priboi (pentru biopsie), foarfecă curbă.
Tehnica operatorie: Se deschide gura animalului şi se evidenţiază
epiglota, trăgând limba înainte şi în jos, apăsând baza acesteia cu lama
laringoscopului.
Concomitent, se manipulează laringele cu cealaltă mână, fixându-l de la
exterior într-o poziţie favorabilă.
Lama laringoscopului se poate introduce cu vârful în fanta glotică,
apăsând uşor. Cu mîna dreaptă se introduce cleştele priboi sau aligator până în
apropierea corzilor vocale. Se îndepărtează braţele cleştelui, iar unul dintre
braţele acestuia pătrunde cât mai adânc în partea centrală a ventriculului
Morgani. Prin strângerea cleştelui se face secţionarea părţii musculare şi
fibroelastice a corzii vocale, cât mai aproape de suportul cartilaginos. După
realizarea hemostazei prin tamponament cu o soluţie astringentă sau
vasocontrictoare (adrenalină 1%0) se procedează în mod asemănător pe partea
74
opusă
b. Procedeul translaringian
Acest procedeu permite vizualizarea corzilor vocale prin deschiderea
laringelui.
Preoperator se parcurg aceleaşi etape ca în metoda precedentă, dar
contenţia se face în decubit dorsal, capul fiind imobilizat prin extensie forţată.
Loc de elecţie: 1. partea laterală a laringelui prin ligamentul crico-
tiroidian
2. linia mediană ventrală între bazihioid şi marginea caudală a cartilajului
cricoid.
Tehnica operatorie:
1. Se reperează marginea orală a cricoidului şi se pătrunde în interiorul
laringelui după secţionarea ligamentului crico-tiroidian. Corzile vocale vor fi
excizate foarte uşor, asigurând hemostaza.
Se acordă aceleaşi îngrijiri postoperatorii, complicaţiile fiind rare.
2. Pentru o mai bună fixare a laringelui, câinele se aşază în poziţie dorsală
cu linia nazală paralelă cu suprafaţa mesei.
Se face o incizie mediană de la nivelul bazihioidului până la marginea
aborală a cartilajului cricoid, care interesează pielea m. cutanat şi fascia.
Muşchii sternohioidieni sunt separaţi longitudinal şi împinşi lateral, eliberându-
se cartilajul tiroidian şi proeminenţa laringiană.
Se străpunge ligamentul cricoaritenoidian, făcând o butonieră la nivelul
şanţului tiroidian, continuând incizia prin corpul cartilajului tiroidian în plan
median pe toată lungimea fără a secţiona legăturile ventrale ale pliurilor vocale.
Pentru a evita hemoragia, se recomandă folosirea electrocauterului,
bisturiului electric sau laserului. Se aspiră toate cheagurile şi secreţiile, apoi se
refac planurile anatomice prin sutură în puncte separate.

7.7. LIGATURA VENEI JUGULARE

Indicaţii: plăgi accidentale, tromboflebita hemoragică reprezentând o

urgenţă chirurgicală, chirurgia experimentală.
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, pense chirurgicale,
sondă canelată, depărtătoare, materiale de sutură, instrumente pentru sutură, ac
Deschamps.
Tehnica operatorie: Se face hemostaza provizorie prin compresiune
digitală şi se descoperă mai întâi capătul periferic al venei printr-o incizie de 5-6
cm în lungul jgheabului jugular, deasupra muşchiului sternomandibular. Incizia
intersează pielea, muşchiul cutanat şi fascia. Se izolează capătul venei pe care se
aplică o pensă hemostatică şi apoi se ligaturează cu fir gros. La 0,5 cm deasupra
se trece apoi tot un fir gros de nylon cu acul Deschamps prin ţesutul perivenos
75
(pentru a nu aluneca) şi se strânge cu nod chirurgical. După instalarea anesteziei
şi pregătirea corespunzătoare a plăgii se verifică din nou etanşeitatea legăturilor
realizate şi se aplică o ligatură pe capătul central al venei. Se face toaleta
regiunii, se aspersează antibiotice şi se suturează plaga cutanată în puncte
separate sub dren.
Se asigură compensarea pierderilor de sânge cu lichide perfuzabile şi
seroprevenţia antitetanică unde este cazul.
Plăgile perforante ale jugularei se pot remedia prin ligatură laterală
executată cu fir neresorbabil după izolarea vasului şi identificarea locului
afectat.
Se aplică mai întâi o pensă hemostatică în peretele venei oprind
sângerarea şi apoi se ligaturează porţiunea corespunzătoare din perete sub
pensă.
Se mai poate face şi sutura încolăcită aplicată pe piele şi prin peretele
venei în straturile superficiale ale acesteia în plăgile longitudinale.
Postoperator se constată un edem de stază mai accentuat pe partea
operaţiei, dar cedează după câteva zile prin restabilirea circulaţiei colaterale.
Este foarte importantă supravegherea animalului, legarea scurtă la jgheab
şi dieta absolută 24 de ore. Masticaţia, deglutiţia şi mişcările ample ale capului
şi gâtului pot determina mobilizarea ligaturilor şi hemoragie secundară gravă.

7.8. REZECŢIA VENEI JUGULARE

Indicaţii: Tromboflebită supurativă, necroze, plăgi multiple. Tratamentul

conservator este contraindicat, deoarece sectorul respectiv de venă este alterat
ireversibil, iar circulaţia sanguină este întreruptă la acest nivel. Peretele alterat al
venei este fragil, se poate rupe, complicându-se cu tromboflebită hemoragică şi
în plus se pot produce embolii şi chiar focare metastatice prin desprinderea şi
pătrunderea în torentul circulator a fragmentelor de trombus infectate.
Intervenţia nu mai este o urgenţă maximă, astfel încât animalul şi mai ales
locul de elecţie vor fi pregătite cu mare atenţie.
Anestezie: generală.
Contenţie: decubit lateral, cu capul şi gâtul în extensie forţată.
Instrumentar: cel necesar pentru incizie, hemostază, disecţie, suturi,
drenaj.
Tehnica operatorie: Se delimitează porţiunea de venă afectată începând
izolarea acesteia de la extremităţi, aplicând ligaturi duble pe porţiuni sănătoase,
mai întâi pe partea centrală şi apoi pe cea periferică, pentru a evita accidentele şi
desprinderea trombuşilor şi diseminarea infecţiei. Ligaturile duble sunt
distanţate la 3 cm, vena secţionându-se între ele. Ligaturile care vor rămâne pe
76
venă în porţiunea sănătoasă vor fi ancorate la ţesutul perivenos (mediate), iar
celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată. Ele împiedică
revărsarea conţinutului septic în plagă, dar pot fi înlocuite cu pense hemostatice
în acelaşi scop.
Se disecă vena trombozată împreună cu ţesuturile necrozate din jur şi se
suturează pielea în puncte separate.
În partea cea mai declivă se aplică un tub de dren. Dacă tromboflebita
afectează jgheabul jugular pe o lungime mai mare se poate aplica metoda
Cebotarev, care păstrează continuitatea pielii din loc în loc. În acest caz, pielea
este incizată în 2-3 locuri pe aceeaşi direcţie, deasupra muşchiului
sternomandibular, în dreptul fistulelor, având lungime de 8-10 cm cu păstrarea
unor zone cutanate între ele.
Inciziile cutanate sunt suficiente pentru izolarea ţesuturilor afectate şi
permite o vindecare mai rapidă.
Tratamentul şi îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la
ligatura venei jugulare. Sunt necesare precauţii suplimentare din cauza
existenţei proceselor septice (drenaj, antibioticoterapie etc.).

7.9. OPERAŢIA ÎN EDEMUL CEFEI

Edemul cefei (bătătura de jug) se întâlneşte la taurinele folosite la

tracţiune, supuse la efort excesiv. Datorită traumatismului, se produc perturbări
grave în circulaţia limfatică locală, dezvoltându-se un edem de dimensiuni
impresionante.
Indicaţii: forme grave, de dimensiuni foarte mari, urmărindu-se drenarea
colecţiilor.
Anestezie: tranchilizare şi infiltraţie locală s.c. pe linia de incizie.
Contenţie: staţiune patrupodală în travaliu sau lângă un perete.
Tehnica operatorie: După asepsie corespunzătoare, se fac 1-3 incizii de
fiecare parte a liniei mediane dorsale, luând în considerare deplasarea spre
stânga sau spre dreapta a formaţiunii edematiate, asigurând declivitatea.
Inciziile sunt lungi de 10-15 cm, mergând în profunzime până la stratul
muscular.
Dacă sunt neceasre mai multe incizii, acestea vor fi distanţate la cel puţin
10 cm între ele. Forţând manual lojele conjunctive, se evacuează o mare
cantitate de lichid vâscos foarte bogat în proteine.
Plăgile rămân nesuturate, dar se asigură protecţia antiinfecţioasă şi
antiparazitară. Cheagurile de fibrină se îndepărtează pe măsură ce formează o
peliculă densă la suprafaţa plăgii împiedicând drenajul, care trebuie să
funcţioneze până la vindecare. Plaga se vindecă fără complicaţii în 20-30 zile,
rezultând o cicatrice cutanată de 3-4 cm fără aderenţe în profunzime.
77
 7.10. OPERAŢIA ÎN FLEGMONUL CEFEI

Indicaţii: bursita flegmonoasă a cefei, necroza ligamentului cervical, a

tendonului muşchilor splenius şi marele complexus, osteia purulentă a
occipitalului şi atlasului.
Anestezie: generală.
Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază.
Prin incizii largi, se deschid focarele purulente, de preferat pe traiectul
fistulelor. Inciziile vor fi paralele, verticale sau oblice, distanţate la 6--8 cm şi
lungi de 8-10 cm, la 3-4 cm de linia mediană, după explorarea traiectelor
fistuloase şi localizarea focarelor. Ţesuturile necrozate se excizează în totalitate,
inclusiv ligamentul cervical, dacă este cazul, şi se raclează ţesutul osos cariat.
Plăgile rămân nesuturate şi se aplică pulberi absorbante, cu antibiotice sau
chimioterapice. Pe cale generală se face antibioticoterapie şi terapie stimulantă
nespecifică.

7.11. CHESTIONAR

1. Când este considerată esofagotomia o de esofagotomie?

urgenţă chirurgicală? a) La animalele mici, narcoza cu
a) Timpanism ruminal acut. Xilazina
b) În procese tumorale b) La animalele mari, tranchilizare
mediastinale. cu Barbiturice.
c) În ulceraţii şi diverticuli c) Nu este necesară anestezie,
esofagieni. deoarece esofagul nu are inervaţie
d) Tromboflebită hemoragică. senzitivă.
e) La rumegătoare, din cauza d) La animalele mici. narcoză sau
întreruperii eructaţiei N.L.A.
2. Care este locul de elecţie în e) Anestezie epidurala.
esofagotomie? 4. Ce sutură se face la nivelul esofagului
a) Jgheabul jugular stang, deasupra în operaţia de esofagotomie?
venei jugulare. a) Monoplana.
b) La animalele mici, este b) Mucoasa se suturează cu fir
recomandat accesul paramedian neresorbabil sau sintetic resorbabil,
ventral pe sub muşchiul iar musculoasa şi seroasa, cu fir
sternomandibular stâng. resorbabil.
c) Înapoia ultimei coaste, c) Mucoasa se suturează cu fir
paramedian stâng. neresorbabil sau sintetic resorbabil,
d) Jgheabul mandibular. iar musculoasa cu fir resorbabil.
e) Perpendicular pe jgheabul d) Trietajata in puncte separate
jugular pentru a asigura drenajul. e) Sutura trietajată la animalele
3. Ce anestezie se face pentru operaţia mari şi monoplană la animalele mici.
78
5. Ce riscuri prezinta o incizie prea mica
în operaţia de esofagotomie?
a). Complicatii septice severe
b) Aspiraţia salivei şi a secreţiilor.
c) Nu se poate face xtragerea
corpului străin din esofag .
d) Sutura esofagului se face cu
dificultate.
e) Desirarea peretelui esofagian.
6. Ce indicaţii are ingluviotomia?
a). Fistula
b) Ulcer acut al guşii.
c) Indigestia ingluvială cronică.
d) Plăgi penetrante ale guşii.
e) Inflamaţia catarală a guşii.
7. Ce sutură se face în operaţia de
ingluviotomie?
a) Sutura monoplană a peretelui
guşii cu fir neresorbabil
b) Sutură de afrontare tip surjet cu
catgut.
c) Sutura bietajată la nivelul guşii,
iar pielea se suturează în puncte
separate cu catgut.
d) Sutura monoplană la piele
e) Sutură de rezistenţă bietajată.
8. Traheotomia poate sa fie :
a) De necesitate.
b) Obligatorie.
c) Permanentă.
d) Relativă.
e) La libera alegere.
9. Traheotomia de urgenţă are
urmatoarele indicatii :
a) Ablatia laringelui
b) Pneumotorax de acomodare
c) Obstructia cailor respiratorii
anterioare.
d) Rezecţia eliptică a două
semiinele traheale.
e) Rezecţia dreptunghiulară a două
semiinele traheale.
10. Care este locul de elecţie în
traheotomia de urgenţă?
a). La nivelul intr cartilajul tiroid si
aritenoid
b) La limita dintre treimea mijlocie
şi inferioară a gâtului.
c) În treimea inferioara a gâtului.
d) Între primele două semiinele
traheale.
e) În plan median ventral, la limita
dintre treimea superioară şi
mijlocie a gâtului.
11. În ce scop se face traheotomia de
urgenţă?
a) Obstrucţia căilor respiratorii
anterioare
b) Narcoză pe cale inhalatorie
c) Esofagotomie de urgenţă
d) Bronhopneumonie ab ingestis
e) Intervenţii chirurgicale pe căile
respiratorii anterioare
12. În ce scop se face traheotomia
provizorie?
a) Intervenţii chirurgicale pe căile
respiratorii.
b) Cancer laringian.
c) Edem glotic.
d) Obstrucţii ale căilor respiratorii
profunde.
e) Bronhopneumonie ab ingestis.
13. Cum se face traheotomia de
urgenta?
a) La animalele mari se face
rezectia a doua semiinele traheale
b) La animalele mijlocii sau mici,
se face rezectia eliptica a doua inele .
c) Sectionarea ligamentului
interinelar.
d) Prin introducerea unei canule
traheale.
e) Se introduce traheotomul
Thompson pe cale endoscopica.
14. Care este timpul operator cel mai
important al operaţiei de
traheotomie provizorie?
a). Secţionarea ligamentului
interinelar
b) Stabilirea corectă a locului de
elecţie.
c) Asigurarea hemostazei.
d) Deschiderea traheii.,.,
e) Menţinerea deschiderii traheale.
15. Cum se poate face deschiderea
traheii în traheotomia provizorie?
a) Cu traheotomul Thompson.
b) Rezecţia parţială a două
79
 semiinele traheale realizând un 20. Prin ce se deosebeşte traheostoma de
orificiu de formă traheotomia provizorie?
eliptică. a). Nu sunt deosebiri esenţiale.
c) Incizia ligamentului interinelar. b) Se menţine sonda de intubaţie
d) Cu ajutorul canulei bivalve. mai mult timp.
e) Cu ajutorul unui tub de cauciuc. c) Necesită ventilaţie pulmonară.
16. După depăşirea timpului necesar d) Se păstrează mucoasa traheală
intervenţiei care a impus efectuarea care se suturează la piele
traheotomiei provizorii, canula se e) Permite pătrunderea aerului de la
scoate şi se face toaleta plăgii. Cum exterior, direct în căile respiratorii.
se închide plaga? 21. Prin ce se deosebeşte metoda
Voskresenski de traheostoma
a) Se lasă deschisă urmând să se
clasică?
cicatrizeze prin înmugurire.
a). Se menţine toată viaţa
b) Se suturează numai pielea în
animalului
puncte separate.
b) Nu mai este necesară canula
c) Se suturează mucoasa traheală
traheală.
cu fir sintetic resorbabil şi pielea cu
c) Se păstrează ligamentul
fir neresorbabil.
interinelar
d) Se aplică un pansament
d) Nu necesită îngrijiri
compresiv în jurul gâtului.
postoperatorii.
e) Se face o sutură în bloc.
e) Hemostaza este mai sigură.
17. Ce avantaj prezintă canula bivalvă
22. Cum se asigură menţinerea
faţă de alte canule traheale?
orificiului în traheotomia
a). Nu se acoperă cu secreţii.
permanentă?
b) Se poate face un orificiu mai
a). Prin pastrarea mucoasei
mic.
traheale
c) Se fixează singură, nu necesită
b) Se introduce o canulă traheală
fixarea cu alte mijloace
care se schimbă la 2-3 zile cu una
d) Asigură şi hemostaza prin
sterilă.
compresiunea exercitată în lumenul
c) Prin rezecţia semiinelelor
traheii.
traheale.
e) Permite evacuarea secreţiilor din
d) Prin crearea unui orificiu mai
interior.
larg.
18. În ce afecţiuni este indicată
e) Prin obliterarea capătului traheal
traheotomia permanentă?
după ablaţia laringelui.
a) Cornaj laringian.
23. Ce complicaţii pot să apară în
b) Ablatia laringelui.
traheotomia permanentă?
c) Când nu se poate păstra mucoasa
a) Hemoragie.
traheală.
b) Patrunderea sangelui in caile
d) În operaţia de afonizare la
respiratorii.
câine.
c) Necroza inelelor traheale.
e) Corpi străini în trahee.
d) Laringita cronica.
19. Cum se mai numeşte traheotomia
e) Bronhopneumonie ab ingestis.
permanentă?
24. În ce scop se face operaţia de
a). Traheotomie de urgenţă
afonizare la câine?
b) Traheosondă.
a). Emfizem pulmonar
c) Traheotub.
b) Paralizia nervilor laringieni
d) Traheostomă.
c) Obstrucţii ale laringelui prin
e) Traheita.
80
 corpi străini.
d) Suprimarea lătratului.
e) Dispnee cronică.
25. Prin ce metode se poate face
afonizarea la câine?
a) Rezecţia nervilor laringieni
caudali.
b) Cordectomia prin acces bucal.
c) Cordotomia prin acces
endoscopic.
d) Prin traheotomie.
e) Prin acces parietal.
26. La ce vârstă se poate face operaţia
de afonizare la câine?
a). La cererea proprietarului
b) Numai la adulţi.
c) La 2-3 săptămâni.
d) La orice vârstă.
e) În funcţie de scopul urmărit.
27.Cum se face vizualizarea corzilor
vocale in operaţia de afonizare la
caine?
a) Translaringian.
b) Prin colpotomie.
c) Prin cordectomie.
d) Prin afonizare.
e) Prin suprimarea tranzitului
laringian
28. Care este locul de elecţie pentru
afonizare prin rezecţia nervilor
laringieni craniali?
a) Marginea ventrală a laringelui pe
o distanţă de 5-6 cm.
b) Pe aria de proiecţie a laringelui.
c) În funcţie de vârsta câinelui, pe o
linie care uneşte baza urechii şi
aripa atlasului.
d) Marginea dorsală a laringelui pe
o distanţă de 5-6 cm.
e) Regiunea parotidiană şi
retromandibulară începând de la
marginea ventrală a parotidei până
deasupra laringelui
29. Câţi nervi laringieni cranieni sunt
rezecaţi pentru afonizare la câine?
a) Doi nervi laringieni: anterior şi
posterior.
b) Nervii laringieni craniali.
c) Toţi cei patru nervi laringieni
craniali.
d) Numai cei posteriori
e) Oricare din nervii laringieni
pentru afonizare de scurtă durată.
30. Cum se face vizualizarea corzilor
vocale pentru rezecţia lor?
a). Prin cordectomie
b) Prin fanta epiglotica.
c) Prin fanta glotică.
d) Prin traheotomie.
e) Cu ajutorul laserului.
31. Cu ce instrument se poate realiza
rezecţia corzilor vocale?
a). Cu bisturiul Graefe
b) Foarfeca chirurgicală ascuţită la
vârf.
c) Cu un forceps special.
d) Cleştele priboi sau aligator.
e) Cu polipotomul.
32. Cum se realizează hemostaza după
rezecţia corzilor vocale?
a) Prin tramponament cu o soluţie
astringentă sau vasoconstrictoare.
b) Prin compresiune manuală de la
exterior.
c) Nu este necesară hemostaza.
d) Ligatură vasculară cu catgut fin.
e) Cu anticoagulante.
33. Cum se vizualizează corzile vocale
pentru rezecţie prin procedeul
translaringian?
a) Prin deschiderea laringelui.
b) Cu ajutorul endoscopului.
c) Cu un laringoscop special.
d) Prin fanta glotică.
e) Printr-o canulă traheală.
34. Care este locul de elecţie pentru
cordectomie prin procedeul
translaringian?
a). Prin traversul glotei.
b) Linia mediană ventrală prin
ligamentul crico-tiroidian
c) Partea laterală a laringelui prin
ligamentul crico-tiroidian
d) Primele două semiinele traheale.
e) Ligamentul interinelar.
35. Cum se face excizia corzilor vocale
prin procedeul translaringian?
81
 a) Se incizează transversal.
b) Pe cale endoscopică.
c) Cu ajutorul laringoscopului.
d) Se chiuretează şi se aplică
pansament compresiv.
e) Se excizează direct, la vedere,
asigurând hemostaza.
36. În ce afecţiuni se recomandă ligatura
venei jugulare?
a) Plăgi intepate.
b) Tromboflebită hemoragică.
c) Flebocenteză.
d) Tromboflebită supurativă.
e) Plăgi înţepate penetrante.
37. În ce fel de plăgi ale venei jugulare
se poate aplica ligatura laterală?
a) Plăgile perforante.
b) Plăgile nepenetrante.
c) Plăgile transversale.
d) Plăgile tăiate longitudinale.
e) Tromboflebita hemoragica.
38. Ce consecinţe imediate are ligatura
venei jugulare?
a). Ischemie cerebrala
b) Abatere profundă, pierderea
echilibrului.
c) Împiedică masticaţia şi
deglutiţia.
d) Complicaţii septice locale şi
generale.
e) Edemul de stază.
39. Care este locul de elecţie pentru
operaţia de ligatură a venei
jugulare?
a). Înaintea confluentului jugular.
b) Treimea mijlocie a gâtului.
c)Treimea inferioară a gâtului.
d) Jgheabul jugular la nivelul
plăgii
e) Pe aria de proiecţie a
muşchiului omohioidian.
40. Cum se ligatureaza capatul periferic
venei jugulare secţionate
accidental?
a) Se aplica două ligaturi mediate.
b) O ligatură mediată cu fir gros pe
capătul central al venei.
c) Ligaturi mediate duble şi se
secţionează între ele.
d) Ligaturi transfixice pe ambele
capete.
e) Sutură hemostatică.
41. În ce afecţiuni se recomandă rezecţia
venei jugulare?
a) Tromboflebită supurativă,.
b) Tromboflebită supurativă,
tromboflebită adezivă.
c) Tromboflebită hemoragică.
d) Plăgi înţepate.
e) Plagă cumpletă transversală.
42. În tromboflebita supurativă,
tratamentul chirurgical este:
a) Recomandat pentru refacerea
venei.
b) Contraindicat deoarece sectorul
respectiv de venă este alterat
ireversibil, iar circulaţia
venoasă este întreruptă la acest
nivel.
c)Recomandat deoarece peretele
alterat al venei este fragil şi se
poate rupe, transformându-se în
tromboflebită hemoragică.
d) Contraindicat deoarece se pot
produce embolii şi chiar focare
metastatice prin
desprinderea şi pătrunderea în
torentul circulator al
fragmentelor de trobus infectate.
e) Este costisitor.
43. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţia de rezecţie a venei
jugulare?
a). Anestezie locoregională
b) Tranchilizare şi infiltraţie locală.
c) Blocaj troncular.
d) Generală.
e) Nu este necesară anestezia, dar
se asigură drenajul.
44. Ce contenţie se foloseşte pentru
rezecţia venei jugulare?
a) În travaliu
b) Decubit lateral cu capul şi gâtul
în extensie forţată.
c) Decubit dorsal.
d) Decubit lateral cu capul şi gâtul
flexate.
e) Decubit sterno-abdominal.
82
45. Pentru rezecţia jugularei, înaintea
disecţiei venei se aplică ligaturi
duble pe porţiuni sănătoase. Care
este scopul acestor ligaturi?
a) Evită accidentele şi previne
diseminarea infecţiei prin
desprinderea trombuşilor.
b) Favorizează resorbţia
cheagurilor.
c) Orientează drenajul.
d) Pentru siguranţă.
e) Se poate renunţa la ligaturi,
deoarece vena este fibrozată în
porţiunea afectată.
46. Pentru rezecţia venei jugulare,
ligaturile duble sunt distanţate la 3
cm, vena secţionându-se între ele.
Ce se întâmplă cu ligaturile?
a). Se resorb în câteva zile prin
hidroliză enzimatică
b) Cad singure după vindecare.
c) Se scot după asigurarea
hemostazei.
d) Ligaturile care vor rămâne pe
venă, în porţiunea sănătoasă, vor
fi ancorate la ţesutul perivenos,
iar celelalte se vor îndepărta
împreună cu vena trombozată.
e) Se resorb prin proteoliză
enzimatică în 2-3 săptămâni.
47. Prin ce se deosebeşte metoda
Cebotarev de rezecţie a venei
jugulare?
a). Recomandă sutura de rezistenţă
şi drenaj.
b) Recomandă asigurarea
drenajului.
c) Recomandă păstrarea
continuităţii cutanate din loc în loc
d) Vena este rezecată din loc în loc.
e) Vena este izolată prin tunelizare,
fără incizie cutanată.
48. Sunt necesare îngrijiri
postoperatorii suplimentare după
rezecţia venei jugulare faţă de
ligatura venei jugulare?
a) Animalul nu se mai foloseste la
tractiune
b) Se asigură drenaj şi
antibioticoterapie.
c) Nu se administrează furaje
fibroase.
d) Animalul se ţine în repaus.
e) Se hrăneşte numai cu furaje de
buna calitate.
49. La ce animale se întâlneşte bătătura
de jug?
a) La taurinele folosite la tracţiune.
b) La catâri cu harnaşamente
neajustate.
c) La caii de samar.
d) În îngrăşătorii, când frontul de
furajare este prea mic.
e) La boii de muncă foarte bătrâni,
cahectici.
50. Care este scopul operaţiei în edemul
cefei?
a) Drenarea colecţiei care
infiltrează spaţiile conjunctive.
b) Asanarea focarului purulent.
c) Întreruperea circulaţiei limfatice.
d) Prevenirea complicaţiilor
septice.
e) Îndepărtarea tumefacţiei şi a
formaţiunilor edematoase.
51. Ce sutură se recomandă după
intervenţia chirurgicală în edemul
cefei?
a). Sutură cu agrafe la piele şi
catgut în profunzime
b) Sutură în puncte separate.
c) Sutură în "U", asigurând
drenajul.
d) Sutură bietajată.
e) Nu se suturează.
52. Ce anestezie se face pentru operaţia
de flegmon al cefei?
a) Narcoza.
b) Tranchilizare şi infiltratie locala.
c) Infiltraţie locală.
d) Nu este necesară anestezie, fiind
ţesuturi necrozate.
e) Anestezie de contact.
53. Cum se procedează cu ţesuturile
necrozate în flegmonul cefei?
a) Se elimină prin supuraţie.
b) Se asigură drenajul şi se aşteaptă
83
 eliminarea lor pe cale naturală. d) Se excizează în totalitate..
c) Se aerează şi se plombează cu e) Se resorb în urma afluxului
antibiotice. leucocitar.

8. OPERAŢII PE TORACE

8.1. OPERAŢIA ÎN FLEGMONUL GREABĂNULUI LA CAL

Indicaţii: flegmonul greabănului în stadiu avansat de evoluţie, cu necroze,

fistule sau colecţii purulente în spaţiile conjunctivale: scapular, subromboidal,
dinţato-spinal pentru asanarea focarelor şi oprirea difuzării infecţiei spre
planurile profunde: subscapular, toracal, rahidian.
Anestezie: generală.
Contenţie: decubitală.
Insstrumentar: pentru diereză şi exereză, pensă cu gheare, sondă canelată,
lingură Volkmann, cuţit Buss, cleşte ciupitor de os, fierăstrău de sârmă.
Tehnica operatorie: După aseptizarea regiunii, se debridează traiectele
fistuloase şi se drenează colecţiile purulente. Se fac incizii paralele unilateral
sau bilateral, de lungimi variabile, cât să asigure drenajul prin declivitate
(Forsell şi Silbersiepe), la cel puţin 4-5 cm între ele. Direcţia şi profunzimea
inciziilor se aleg astfel încât să permită separarea şi îndepărtarea ţesuturilor
necrozate, infectate, neoformate, asigurând hemostaza prin cauterizare,
coagulare sau ligatură.
Se pot întâlni forme foarte grave cu necroza cartilajului scapular, a
ligamentului supraspinos şi chiar a proceselor spinoase dorsale 2-7. În acest caz
operaţia este mai laborioasă, extirparea acestor formaţiuni necesită o mai bună
organizare pentru a evita pierderi masive de sânge şi executarea corectă şi
84
rapidă a timpilor operatori sub anestezie corespunzătoare.
Traumatismul operator este foarte mare şi este neceasră susţinerea marilor
funcţii, echilibrare nutritivă şi antibioticoterapie 7-10 zile. Se face toaleta zilnică
a plăgilor care se cicatrizează prin înmugurire.

8.2. TORACOCENTEZA

Indicaţii: Puncţia cavităţii toracice (toracocenteza, toracenteza sau

pleurocenteza) este practicată în scop evacuator (pneumotorax, hidrotorax,
hemotorax, piotorax), în scop explorator pentru precizarea diagnosticului,
precum şi în scop terapeutic.
Instrumentar: trocar pentru toracocenteză, sondă butonată, aspirator
pentru secreţii, iar la animalele mici se folosesc ace de seringă mai groase.
Anestezie: locală.
Contenţie: patrupodală, cu membrul anterior deplasat înaintea liniei de
aplomb pe partea operatorului.
Loc de elecţie: La bovine, toracocenteza se poate face în partea inferioară
a spaţiului intercostal 6-7 pe dreapta şi 7-8 pe stânga, la nivelul articulaţiilor
condrocostale, deasupra venei toracice externe la 3-4 cm de aceasta.
La cabaline, mediastinul nu separă complet cele două spaţii pleurale, iar
puncţia se face pe partea în care colecţia este mai mare sau alternativ.
În stânga, se pătrunde prin spaţiul intercostal 7 sau 8, iar pe partea dreaptă
între coastele 6 şi 7, deasupra venei pintenului.
Carnivorele prezintă comunicare între spaţiile pleurale stâng şi drept la
nivelul cordului, iar puncţia se face în spaţiul 5 intercostal, parasternal.
Tehnica: Locul de elecţie se pregăteşte prin tundere şi radere, apoi se
dezinfectează.
Se deplasează pielea spre înainte câţiva centimentri pentru a evita
suprapunerea orificiilor cutanat şi muscular pentru a nu realiza comunicarea
directă a spaţiului pleural cu exteriorul.
Se poate face o butonieră cu vârful bisturiului la piele pentru a uşura
pătrunderea trocarului. Se introduce trocarul printr-o mişcare continuă de rotaţie
şi apăsare. Pătrunderea se face în direcţie perpendiculară, cât mai aproape de
marginea cranială a coastei posterioare pentru a nu leza cordonul vasculo-
nervos intercostal. Se pătrunde în spaţiul pleural pe o adâncime de 4-6 cm la
animalele mari şi 2-3 cm la animalele mici. Se retrage stiletul trocarului sau
mandrenul acului, lăsând să curgă lichidul pleural care se colectează într-un
recipient. Blocarea lumenului cu flocoane de fibrină întrerupe scurgerea
colecţiei pleurale şi se intervine pentru deblocarea acestuia cu o sondă butonată
sau mandren. Evacuarea epanşamentului se va face lent sau intermitent pentru
prevenirea unor accidente prin decompresiune bruscă.
85
 Nu se va insista pentru evacuarea totală a conţinului pleural dacă este
lichid seros sau sero-sanguinolent. În cazul unei pleurezii purulente, sunt
necesare lavaje cu ser fiziologic la termperatura corpului în mai multe reprize.
Prin aceeaşi canulă sau ac se vor introduce soluţii de antibiotice sau
chimioterapice. Pe toată durata intervenţiei, se va urmări prevenirea
pneumotoraxului, împiedicând comunicarea liberă prin canulă sau ac în
inspiraţie, mai ales după terminarea scurgerii lichidului pleural. Se poate folosi
un aspirator de secreţii sau se adaptează un tub de cauciuc lung de 50-60 cm sau
de perfuzor care se introduce cu un capăt într-un vas cu lichid plasat mai jos.
Retragerea canulei se face numai după reintroducerea stiletului, printr-
o mişcare bruscă. Locul puncţiei se pensulează cu tinctură de iod şi se acoperă
cu pansament sau substanţă adezivă.

8.3. PERICARDOCENTEZA

Indicaţii: Evacuarea lichidelor colectate în sacul pericardic (pericardita

exsudativă).
Loc de elecţie: La cal, se pătrunde prin spaţiul intercostal 5 sau 6 pe
partea stângă, deasupra venei pintenului.
La bovine, în pericardita traumatică, proiecţia sacului pericardic este mult
mărită în contact cu peretele pleural.
Pentru drenarea exsudatului pericardic, se folosesc două metode:
pericardocenteza intercostală şi pericardocenteza paraxifoidiană.
Pericardocenteza intercostală se face în spaţiul 5 intercostal stâng, iar
pericardocenteza paraxifoidă are ca repere capătul bisectoarei unghiului format
de linia albă şi linia hipocondrului stâng, în apropierea cartilajulul xifoidian
(Moussu).
Instrumentar: bisturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hemostatice,
trocar lung de 12-15 cm.
Anestezia: tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie în zona
apendicelui xifoidian.
Contenţie: decubit lateral drept.
Tehnica: Se incizează pielea pe o lungime de 10-15 cm la distanţă egală
de laturile unghiului descris şi se dilacerează muşchiul drept abdominal aproape
de inserţia sa cranială. Prin dilacerarea ţesutului adipos paraxifoidian se
pătrunde cu indexul până în apropierea fasciei endotoracice şi a sacului
pericardic, unde se percep secusele cardiace.
Se introduce trocarul pe lângă deget în direcţie oblică de jos în sus şi
dinapoi spre înainte. Pătrunderea este scurtă, de 3-4 cm.
După scoaterea stiletului, exsudatul pericardic se scurge în jet continuu.
86
Se fac spălături ale sacului pericardic cu ser fiziologic sau soluţii antiseptice
neiritante (clorhexidină), apoi se reintroduce stiletul şi se retrage trocarul. Prin
plaga rămasă se introduce un tub de dren care se menţine câteva zile pentru
irigarea sacului pericardic.
Plaga musculo-cutanată se aspersează cu soluţie de antibiotic şi se
suturează.
Tratamentul postoperator, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, include
antibioticoterapie generală şi locală, tonice cardiace, diuretice şi seruri
electrolitice.
La câine şi pisică, intervenţia are aceleaşi indicaţii, drenarea făcându-se
cu un ac de venisecţie. Locul de elecţie se găseşte în spaţiul 6 intercostal stâng,
la 1 cm deasupra sternului şi puţin înaintea apendicelui xifoid.

8.4. PUNCŢIA CORDULUI

Puncţia cordiacă (cardocenteza) este indicată pentru recoltare de sânge,

pentru administrarea unor analeptice cardio-respiratorii în urgenţe sau pentru
sacrificarea animalelor.
Loc de elecţie: La cal, în spaţiul intercostal 5 sau 6 la 3-4 cm deasupra
sternului pe partea stângă.
La bovine, ovine şi porcine, puncţia se face deasupra sternului, în spaţiul
4 intercostal stâng.
La câine şi pisică, se percep contracţiile cardiace în spaţiul intercostal 6,
deasupra sternului, la 2-3 cm de acesta.
Tehnica: Acul de venisecţie se introduce perpendicular spre cord,
străbătând pielea, musculatura intercostală şi pericardul.
Atingerea miocardului este marcată de o rezistenţă crescută, acul vibrează
sincron cu contracţiile cardiace, iar pătrunderea în ventricul este urmată de
apariţia unui jet sacadat de sânge.

8.5. TORACOTOMIA

Indicaţii: pentru acces în cavitatea toracică (pericardotomie, la bovine,

esofagotomie prin accese toracal, leziuni pluropulmonare, chirurgia
experimentală, evacuarea unor formaţiuni voluminoase (tumori, cheaguri etc.) şi
în scop explorator.
Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, depărtătoare, aspirator
de lichide.
Anestezie: La animalele mici se asigură ventilaţie pulmonară sub narcoză,
iar la taurine se face tranchilizare şi anestezia nervilor intercostali în funcţie de
87
calea de acces pentru organul care urmează a fi operat sau narcoză inhalatorie
pentru orice specie.
Contenţie: decubit costoabdominal la animalele mici, în travaliu sau pe
masa de operaţie la taurine.
Tehnica operatorie: Toracotomia (pleurotomia) se poate realiza prin
spaţiul intercostal la animalele mici sau cu rezecţie de coastă la animalele mari.
Toracotomia fără rezecţie de coastă se realizează în spaţiile intercostale 4,
5, 6 sau 7, pe o lungime suficient de mare pentru calea de acces, mărind apoi
spaţiul prin aplicarea depărtătoarelor.
Se incizează pielea şi musculatura intercostală la mijlocul distanţei dintre
două coaste, pentru a nu leza cordonul vasculo-nervos, asigurând declivitatea.
Se asigură hemostaza şi apoi se incizează fascia endotoracică şi pleura parietală
în timpul unei expiraţii pentru a nu leza pulmonul.
După executarea intervenţiei pe organele toracice, se închide plaga
toracală prin sutură trietajată: pleura cu fascia endotoracică, în fir continuu cu
catgut, apoi musculatura intercostală în surjet sau puncte separate tot cu fir
resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală. Se
recomandă ca ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale să se
strângă în timpul unei inspiraţii forţate (respiraţie asistată) pentru eliminarea cât
mai completă a aerului din spaţiul pleural (pneumotoraxul). Sutura atentă a
ţesuturilor fascio-musculare intercostale completează etanşeitatea plăgii
toracale.
Se asigură tratamentul postoperator corespunzător cu antibiotice şi
stimulente generale până la vindecare.
Toracotomia cu rezecţie de coastă se practică la animalele mari pentru
crearea unor căi de acces la organele din cavitatea toracică. Rezecţia de coastă
se face şi în scop terapeutic în osteomielite sau pentru extirparea unor
formaţiuni tumorale la acest nivel.
Instrumentar: bisturiu, pense anatomice, pense chirurgicale, foarfeci,
pense hemostatice, decolator de periost, ferăstrău de sârmă, pensă cu gheare,
depărtătoare, cleşte ciupitor de os, chiuretă, lingură Volkmann, ac Dechamps,
instrumentar şi materiale pentru sutură.
Anestezia: Anestezie generală (narcoză sau NLA) sau tranchilizare şi
blocaj troncular intercostal.
Tehnica operatorie: Incizia pielii, a m. cutanat şi a fasciei la mijlocul
lăţimii coastei, pe o lungime care să depăşească porţiunea care urmează a fi
rezecată, în ambele direcţii.
Incizia periostului pe aceeaşi direcţie şi două incizii transversale ale
acestuia la extremităţile inciziei longitudinale. Se decolează periostul relativ
uşor, cu atenţie mai mare pe partea medială a coastei pentru a nu leza fascia
endotoracică. Dacă există procese tumorale sau deformări osteomielitice,
decolarea periostului este mai dificilă în dreptul focarelor respective şi în acest
88
caz se fac mai întâi inciziile transversale pentru delimitare şi apoi separăm
periostul cât este posibil, fără a-l deteriora.
Se introduce sârma ferăstrăului pe sub coastă cu acul Dechamps şi se
secţionează la extremităţile segmentului care trebuie îndepărtat. Se nivelează cu
chiureta sau cleştele ciupitor marginile osoase şi se face toaleta plăgii.
Secţionarea transversală a coastei se poate face şi cu freza sau cu cleştele
ciupitor de os cu atenţie de sus în jos.
Secţionarea fasciei endotoracice şi a pleurei se face la nivelul patului
periostal al coastei rezecate, fiind precedată de puncţia pleurală pentru inducerea
unui pneumotorax de acomodare la rumegătoare. Pentru secţionarea fasciei se
foloseşte un bisturiu butonat sau se face o butonieră prin care se introduce sonda
canelată şi se măreşte incizia cu bisturiul sau foarfeca.
Închiderea peretelui toracal se face prin sutură etajată sub dren la exterior.
Ultimul punct de sutură pentru închiderea spaţiului pleural se face ca în
metoda precedentă, dacă s-a asigurat respiraţie asistată sau într-o expiraţie
forţată după anestezie pe cale injectabilă, pentru reducerea pnumotoraxului.

8.6. PERICARDOTOMIA LA BOVINE

Indicaţii: Deschiderea sacului pericardic se face în pericardita traumatică

întâlnită la rumegătoarele mari ca o complicaţie a reticuloperitonitei traumatice
(prin corpi străini).
Instrumentar: pentru diereză, hemostază, rezecţie de coastă, drenaj şi
pentru sutură.
Contenţie: Patrupodală în travaliu sau pe patul de operaţie mobil. Poziţia
patrupodală oferă condiţii mai bune pentru drenajul colecţiilor pericardice.
Anestezia: tranchilizare şi analgezie locală sau generală în concordanţă cu
tehnica stabilită.
Tehnica operatorie:
1. Rezecţia coastei 5 pe partea stângă după tehnica descrisă.
2. Toracocenteza stângă cu pneumotorax de acomodare.
3. Incizia fasciei endotoracice şi a pleurei în direcţie verticală.
4. Explorarea cavităţii pleurale şi a sacului pericardic cu atenţie, manual,
pentru depistarea aderenţelor depozitelor de fibrină şi eventual a corpului străin
sau a porţii de intrare.
5. Pericardopexia. Sacul pericardic se suturează la marginile plăgii
toracale în surjet sau puncte separate neperforante după ce s-a exteriorizat o
porţiune prin tracţiuni moderate cu mâna. Scopul acestei manopere este acela de
a evita scurgerea conţinutului din sacul pericardic în cavitatea toracică după
deschidere. Dacă sunt aderenţe, depistate uşor prin palpare, se poate renunţa la
pexie.
89
 6. Pericardotomia propriu zisă printr-o incizie longitudinală, făcând mai
întîi o butonieră de 1-2 cm prin care se scurge conţinutul serofibrinos, rău
mirositor, în jet continuu.
Lichidul conţine flocoane purulente sau de fibrină şi se colectează într-un
recipient pentru a fi examinat.
7. Lavajul cavităţii pericardice, îndepărtarea depozitelor fibrinoase şi
introducerea unor soluţii cu antibiotice.
8. Pericardorafia cu fir resorbabil în puncte separate, după aplicarea unui
tub pentru drenaj, în partea cea mai declină a plăgii. Tubul de dren se fixează
atât la sacul pericardic, cât şi la peretele toracal. Prin tubul de dren se introduc
antibiotice postoperator.
9. Îndepărtarea punctelor de sutură ale pericardopexiei.
10. Aspersarea unor soluţii de antibiotic în cavitatea pleurală.
10. Sutura plăgii toracale bietajat sau trietajat.
Postoperator se aplică un tratament susţinut cu antibiotice pe cale
generală şi locală, tonice cardiace şi stimulente generale, diuretice, nutritive şi
hidroelectrolitice.
Se poate evita pneumotoraxul, renunţând la timpul operator nr. 2
(toracocenteza). În acest caz, se face pericardopexia înaintea inciziei fasciei
endotoracice.
După rezecţia unui segment de 15 cm din partea distală a coastei a cincea
stângă, se aplică depărtătoarele şi se prinde pericardul cu mâna prin traversul
pleurei parietale. Se suturează pleura parietală la pericard, în fir continuu cu
material resorbabil pe toată circumferinţa porţiunii exteriorizate. Se incizează
pleura cu fascia endotoracică în mijlocul porţiunii suturate, după care urmează
incizia pericardului.
Pericardopexia rămâne permanentă, iar prin tubul de dren din pericard se
fac zilnic lavaje cu ser fiziologic şi se introduc antibiotice până se aseptizează
exsudatul care devine seros şi se reduce cantitativ până la dispariţia completă.
Prin această metodă, confortul animalului este mult mai vizibil
postoperator, iar riscurile unor complicaţii (răspândirea infecţiei la nivel pleural,
persistenţa pneumotoraxului etc.) sunt reduse. După scoaterea tubului de dren,
plaga se închide complet prin sutură cu aceleaşi precauţii, evitând
pneumopericardul.

8.7. CHESTIONAR

1. Care sunt spaţiile conjunctive afectate spinal

în flegmonul greabănului la cal, din b).Subscapular, toracal, rahidian
care poate să difuzeze infecţia? c) Prescapular, dintato-spinal.
d) Prepectoral, prescapular,
a) Scapular, subromboidal, dinţato-
subromboidal.
90
 e) Rahidian, subscapular. b) Spaţiul intercostal 6-7 pe partea
dreaptă sub vena pintenului.
2. Prin ce metode se asigură hemostaza
c) Spaţiul costal 3-4 pe stânga şi 6-
definitivă în operaţia de flegmon al
7 pe dreapta.
greabănului?
d) Se poate face numai pe partea
a) Astringente, angiotripsie dreaptă, deoarece mediastinul nu
b) Cauterizare, torsiune vasculară, separă complet cele două spaţii
forcipresură. pleurale.
c) Compresiune, torsiune, e) Lângă apendicele xifoid, pe
pansament compresiv. partea stanga sau dreapta.
d) Coagulante, sutură hemostatică. 7. Care este locul de elecţie pentru
e) Cauterizare, coagulare, ligatură.. pericardocenteză la cal ?
3. Ce tip de cicatrizare se realizează a) Spaţiul intercostal 7-8 pe partea
după operaţia de flegmon al dreaptă.
greabănului? b) La bovine, spaţiul 5 intercostal
stâng.
a). Sub crustă c) La bovine, pentru accesul
b) Adeziune. paraxifoidian, bisectoarea unghiului
c) Per primam. format de linia albă şi hipocondrul
d) Înmugurire. stâng.
e) Mixtă. d) Spaţiul intercostal 5 sau 6 pe
4. În ce scop se face toracocenteza? partea stânga.
a) Evacuator: pneumotorax, e) Spatiul intercostal 7-9 pe partea
hidrotorax, hemotorax, piotorax. stanga.
b) Explorator, pentru acomodare 8. Cum se închide plaga cutanată după
c) Terapeutic, pentru precizarea pericardocenteză?
diagnosticului. a) Se închide spontan.
d) Ventilaţie pulmonară artificială. b) Se suturează.
e) Ventilaţie pulmonară c) Se menţine deschisă pentru
multisistem. evacuarea completă a colecţiei.
5. Care este locul de elecţie pentru d) Se aplică un tub de dren până la
toracocenteză la bovine? pericard care se menţine câteva zile.
a) Partea inferioară a spaţiului e) Se cauterizează.
intercostal 6-7 pe dreapta şi 7-8 pe 9. În pericardocenteză, pe lângă
stânga, deasupra venei spălăturile pericardice zilnice,
toracice externe. tratamentul postoperator mai
b) Numai pe stânga în spaţiul include:
intercostal 3-6 sub vena toracica.
c) Se poate face pe dreapta în a) Antibioticoterapia generală şi
spaţiul 6-7 si pe stanga in spatiul locală.
5-6 intercostal. b) Tonice, diuretice si repaus
d) Lângă apendicele xifoid, sub absolut.
rebordul costal. c) Analgezice centrale şi
e) La 2 cm de apendicele miorelaxante.
tranşelian, in spatiul intercostal 6-7. d) Antihemoragice şi
6. Care este locul de elecţie pentru antitrombotice.
toracocenteză la cabaline? e) Antipiretice şi cortizonice.
a) Spaţiul intercostal 7- 8 pe partea 10. Care este locul de elecţie pentru
stângă sau 6-7 pe partea dreapta. cardocenteză la bovine, ovine si
porcine?
91
 a) La cal, spaţiul intercostal 5 sau
6, la 3-4 cm deasupra venei
pintenului, pe partea stângă.
b) Deasupra sternului, în spaţiul 4
intercostal stâng.
c) La câine şi pisică, în spaţiul
intercostal 3, deasupra sternului .
d) Pe lângă manubriul sternal, la 2-
3 cm de acesta.
e) La cal, spaţiul intercostal 8-10,
unde se percep contracţiile
cardiace, deplasând
membrul stâng anterior înaintea
liniei de aplomb.
11. În ce direcţie se pătrunde cu acul de
venisecţie pentru cardocenteză?
a). Oblic de jos în sus
b) Oblic de sus în jos.
c) Perpendicular spre cord.
d) Oblic, la marginea cranială a
coastei.
e) În contact cu marginea caudală a
coastei.
12. Prin ce semne este marcată
pătrunderea muşchiului cardiac cu
acul de venisecţie?
a) Se percepe zgomotul
caracteristic de aspiratie.
b) Apare un jet sacadat de sânge.
c) Animalul prezintă convulsii din
cauza durerii.
d) Animalul este speriat.
e) Soluţia pătrunde uşor, nu
întâmpină rezistenţă.
13. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţia de toracotomie la taurine?
a) Pentru animale mici, narcoză,
asigurând ventilaţia pulmonară.
b) Tranchilizare şi anestezia
nervilor intercostali.
c) Narcoza inhalatorie.
d) Narcoza cu cloral hidrat
e) Electronarcoza.
14. La animalele mici, toracotomia se
face fără rezecţie de coastă, în
spaţiile 4, 5, 6 sau 7 intercostale. Ce
sutură se face la terminarea
operaţiei?
a) Trietajată.
b) Se suturează numaipleura cu
fascia endotoracică
c) Surjet sau puncte separate cu fir
resorbabil.
d) Puncte separate tip Hartman.
e) Sutură monoplană cu fir sintetic
resorbabil.
15. În toracotomie la animalele mici,
ţinând cont de asigurarea ventilaţiei
pulmonare artificiale, ce precauţii
recomandaţi pentru reducerea
pneumotoraxului la sfârşitul
intervenţiei?
a) Fascia endotoracică şi pleura se
incizează în timpul unei expiraţii
pentru a nu leza pulmonul.
b) Ultimul punct de sutură pentru
închiderea plăgii pleurale se
strânge în timpul unei inspiraţii
forţate.
c) Se folosesc depărtătoare
adecvate.
d) Se aspiră secreţiile şi cheagurile
de sânge.
e) Se face sutură etanşă şi se
asigură drenajul.
16. Care din următorii timpi operatori
se regăsesc în operaţia de
pericardotomie la bovine?
a) Pericardopexia şi omentopexia.
b) Rezectia de coastei a 9-a pe
partea stanga.
c) Rezecţia coastei a 5-a pe partea
stângă.
d) Explorarea cavităţii abdominale
şi pericardocenteza.
e) Pericardocenteza.
17. Cum se poate evita pneumotoraxul
în operaţia de pericardotomie la
bovine?
a) Da, dacă se asigură narcoză pe
cale inhalatorie.
b) Nu se poate evita, spaţiul fiind
prea mare.
c) Se poate evita dacă se asigură
evacuarea colecţiilor prin aspiraţie.
92
 d) Prin ventilaţie pulmonară
artificială.
e) Se face pericardopexia înaintea
inciziei fasciei endotoracice.
18. Ce avantaje prezintă pericardotomia
fără pneumotorax la bovine?
a) Vindecarea este mai rapida.
b) Riscul unor complicaţii se
reduce.
c) Se asigură un drenaj mai
eficient.
d) Metoda este mai simplă,.
e) Plaga se închide spontan fără
sutură.

9. OPERAŢII PE ABDOMEN

9.1. LAPAROTOMIA

Deschiderea chirurgicală a cavităţii abdominale (laparotomia, celiotomia)

reprezintă primul timp operator în intervenţii pe viscerele digestive, urinare sau
genitale localizate la acest nivel, extirparea unor formaţiuni tumorale sau ca
operaţie propriu-zisă efectuată în scop explorator pentru precizarea
diagnosticului. Chirurgia laparoscopică deschide noi perspective din punct de
vedere tehnic şi fiziopatologic. Intervenţiile pe cavitaeta abdominală prezintă
unele particularităţi care impun măsuri suplimentare de protecţie şi foarte multă
acurateţe în desfăşurarea operaţiei, cu motivaţie specială:
1. Dieta preoperatorie şi postoperatorie pentru uşurarea explorării viscerelor,
reducerea traumatismului acestora, precum şi pentru reducerea presiunii asupra
plăgii suturate.
2. Asepsia severă atât preoperator, cât şi în timpul operaţiei cu atenţie
deosebită în operaţiile cu timpi operatori septici (gastrotomie, enterotomie etc.),
unde se impune delimitarea strictă a acestora şi continuarea operaţiei numai cu
instrumentar steril după revenirea la timpi aseptici.
3. Anestezia trebuie să realizeze şi miorelaxare suficientă pentru a reduce
presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând liniştea operatorie
fără riscul traumatizării acestora.
4. Locul de elecţie se alege astfel încât să permită accesul direct la organul
asupra căruia se face intervenţia propriu-zisă.
5. Mărimea plăgii abdominale se stabilieşte în strânsă corelaţie cu
amploarea manoperelor care urmează, evitând tracţiunile şi traumatismele
inutile generate de o plagă abdominală prea mică sau prea mare.
6. Hemostaza sigură, definitivă, executată rapid cu materiale rezistente,
deoarece hemoragia secundară intraabdominală este mult mai greu controlată.
7. Operaţia se desfăşoară într-un ritm alert, fără pauze, cu scurtarea timpului
de deschidere a abdomenului la strictul necesar.

93
 8. Este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge şi a
peritoneului. Traumatismele, cheagurile şi depozitele de fibrină favorizează
aderenţele şi peritonita. La cal, reactivitatea peritoneului este mai crescută şi
impune o atenţie deosebită.
9. Dacă se prelungeşte operaţia, viscerele abdominale expuse la acţiunea
aerului vor fi umectate cu ser fiziologic uşor încălzit.
10. Folosirea judicioasă a materialelor de sutură, evitând excesele, nodurile
mari, inutile, iritante, nesterile, cu grosimi neadecvate.
Loc de elecţie: Reprezintă un criteriu de clasificare a laparatomiilor. Se
stabileşte în funcţie de specie, tipul intervenţiei, topografia organului de operat
şi scopul urmărit:
1. mediană ventrală - pe linia albă
- prepubiană - între ombilic şi pubis
- preombilicală - între ombilic şi xifoid
- ombilicală.
2. paramediană ventrală - paralel cu linia albă,între aceasta şi lanţul mamar.
Ex. la masculii rumegătoarelor mici, canidelor şi porcinelor.
3. ventro-laterală - între vena mamară anterioară şi pliul ei. Ex. pentru
operaţia cezariană met. Götze.
4. laterală (în flanc):
- în fosa paralombară (golul flancului)
- retrocostală
- în teşitura flancului (sub coarda flancului)
5. inguinală - în unele hernii inguinale, care necesită enterectomie sau
avariohisterectomie.
6. prin acces pelvin:
- pe cale vaginală (colpotomie)
- pararectală.
7. transversă: prepubiană, ombilicală, xifoidiană.
Repere anatomice:
Linia albă este reprezentată de un ţesut conjunctiv fibros, puţin
vascularizat şi inervat, este rezistent pentru sutură, dar ţesutul cicatricial se
formează mai greu din aceleaşi motive. La aceasta se mai adaugă pielea şi
muşchiul cutanat la exterior, iar pe partea internă prezintă legături cu fascia
transversă şi peritoneul. La carnivore, în zona ombilicală, se găseşte un panicul
adipos, mai abundent la animalele adulte şi în stare bună de întreţinere sau
obeze. La acestea poate să constituie un impediment la momentul suturii
abdominale.
În partea ventrală, se găseşte muşchiul drept al abdomenului, dispus
simetric cu fibrele orientate longitudinal şi reprezintă baza anatomică la acest
nivel.
În flanc, straturile anatomice sunt reprezentate de piele, fascia superficială
94
cu muşchiul cutanat, tunica abdominală, muşchii: oblicul extern, oblicul intern
şi transversul abdominal. Ultimul prezintă o porţiune musculară vizibilă numai
în laparatomiile efectuate în golul flancului, continuându-se apoi cu fascia
(aponevroza) transversă, tapetată la faţa internă cu peritoneul parietal.
Vasele de sânge sunt reprezentate de arterele subcutanate abdominale,
cele două epigastrice anterioare şi posterioare, ramura cranială a circumflexei
iliace, arterele lombare, precum şi de venele satelite.
Sensibilitatea este asigurată de ultima pereche de nervi toracali şi primele
două perechi lombare (iliohipogastric şi ilioinguinal), cu numeroase ramificaţii
şi anastomoze.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură la care se adaugă sonda
canelată, depărtătoare şi instrumente speciale dacă este cazul (pense intestinale,
pense în "T", ecrasor etc.).
Contenţie: patrupodală sau decubitală.
Anestezie: generală (NLA sau narcoză) sau tranchilizare asociată cu
analgezia loco-regională.
Tehnica operatorie: Prezintă mici diferenţe în funcţie de locul de elecţie
şi talia animalului.
1. Laparotomia mediană ventrală.
Este preferată la animalele mici, deoarece permite accesul la toate
viscerele abdominale, sensibilitatea este redusă, hemoragia este mică, iar
cicatricea este rezistentă, dar se formează mai greu şi necesită protejarea plăgii
până la vindecare. Se poate face între ombilic şi pubis pe toată lungimea sau
numai 3-4 cm. Pentru intervenţii pe vezica urinară, se incizează mai aproape de
pubis, iar pentru ovariectomie, imediat înapoia ombilicului. Pentru intervenţii pe
stomac sau duoden, se face laparotomie preombilicală, iar dacă este necesară o
laparotomie mai largă, incizia depăşeşte cicatricea fibroasă ombilicală, ocolind-
o pe dreapta sau pe stânga pentru o mai bună afrontare prin sutură. Dacă există
şi o hernie ombilicală, nu se justifică laparotomia periombilicală.
Pentru animalele mari este mai rar utilizată din cauza presiunii exercitate
de viscerele abdominale.
Tehnica
1. Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv subcutanat.
2. Incizia liniei albe pe o lungime mai mică cu 1-2 cm la ambele
extremităţi în raport cu incizia cutanată.
3. Incizia peritoneului cu mare atenţie pentru a proteja organele
abdominale mai ales dacă există presiune crescută la acest nivel (gestaţie
avansată, piometru etc.).
Se pot folosi mai multe procedee:
a) Se face o butonieră cu bisturiul sau foarfeca, eventual trăgând uşor
peritoneul cu o pensă. Se introduce o sondă canelată pe direcţia liniei albe şi
apoi secţionăm peritoneul cu fascia transversă. Sonda canelată poate fi înlocuită
95
cu o pensă hemostatică sau anatomică.
b) Incizia peritoneului cu bisturiul, foarfeca sau herniotomul, sub
protecţie digitală după efectuarea unei butoniere ca în metoda precedentă.
c) Incizia liniei albe împreună cu fascia transversă şi peritoneul,
respectând aceleaşi reguli pentru protecţia viscerelor.
4. Explorarea cavităţii abdominale şi intervenţia propriu-zisă.
5. Sutura peretelui abdominal. Cele mai numeroase accidente şi
complicaţii postoperatorii se produc datorită nerespectării unor reguli de bază:
a) menţinerea anesteziei până la sfârşitul suturii pentru a evita contractura
peretelui abdominal care atrage ieşirea anselor intestinale prin plagă, făcând
dificilă sutura sau duce la ancorarea epiplonului, mezenterului sau unei anse
intestinale la plaga abdominală cu formarea aderenţelor sau eventraţiilor.
b) alegerea unui material de sutură adecvat ca grosime, rezistenţă şi
tolerabilitate.
c) folosirea unei metode de sutură corespunzătoare cu locul de elecţie şi
grosimea peretelui abdominal.
Sutura trietajată
1. Sutura liniei albe împreună cu peritoneul şi fascia transversă în surjet
întretăiat sau puncte separate.
2. Sutura fasciei superficiale şi a ţesutului adipos în surjet simplu, cu
acelaşi fir, cu un singur nod terminal pe capătul scurt al firului rămas de la
nodul iniţial. Ajutorul ţine firul întins la fiecare buclă pentru a obţine o afrontare
uniformă.
3. Sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistenţă. Dacă se
asigură protejarea plăgii împotriva automutilării, se poate face sutură
intradermică în zig-zag orizontal sau vertical.
Sutura bietajată
Primul strat de sutură se aplică la peritoneu împreună cu linia albă şi
tunica abdominală, în puncte separate simple sau de rezistenţă cu fir resorbabil
sau nylon, iar la piele în puncte separate cu fir neresorbabil.
Sutura este rapidă şi suficient de rezistentă, dar se cere afrontarea foarte
atentă a tuturor straturilor anatomice.
2. Laparatomia paramediana ventrală
Este indicată la masculii canidelor, porcinelor sau rumegătoarelor mici,
datorită poziţiei furoului, penisului şi a orificiului prepuţial sau pentru acces la
ficat, duoden, stomac, splină.
Locul de elecţie este situat la 5-6 cm de linia albă, pe dreapta sau pe
stânga.
1. Incizia pielii, a m. cutanat şi a tecii externe a muşchiului drept
abdominal.
2. Dilacerarea manuală a muşchiului drept abdominal în diercţia fibrelor
sale.
96
 3. Incizia tecii interne a muşchiului drept abdominal.
4. Dilacerarea ţesutului adipos retroperitoneal.
5. Incizia peritoneului şi fasciei transverse cu atenţie pentru a nu leza
viscerele abdominale.
6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.
a) peritoneu + fascie transversă + teaca internă a m. drept abdominal.
b) muşchiul drept abdominal + teaca externă şi tunica abdominală.
c) pielea.
Cicatrizarea peretelui abdominal este mai rapidă şi rezistentă, riscul
eventraţiilor este mai redus, dar hemostaza este mai dificilă.
3. Laparatomia ventrolaterala
Este folosită pentru histerotomie la vacă prin metoda Götze şi permite
accesul lejer la uterul gestant pe sub rumen.
Loc de elecţie: partea inferioară a flancului stâng, între pliul iei şi vena
mamară, la jumătatea distanţei dintre aceste repere, în partea posterioară, iar
anterior, incizia este paralelă cu vena mamară sau apropiindu-se de aceasta
pentru asigurarea declivităţii pentru drenaj.
Anestezia: NLA sau sedare cu xilazină şi anestezie locală sau regională.
Contenţie: decubit lateral drept.
Timpi operatori:
1. Incizia pielii pe o lungime de 30-40 cm dinainte spre înaoi, asigurând
hemostaza.
2. Incizia muşchiului cutanat.
3. Incizia tunicii abdominale şi a aponevrozei oblicilor.
4. Incizia muşchiului drept abdominal şi a oblicului extern.
5. Incizia fasciei transverse şi a peritoneului. Se efectuează intervenţia
propriu-zisă pe uter, se repun viscerele în poziţie anatomică şi se face toaleta
plăgii abdominale şi, dacă este cazul, aseptizarea acesteia.
6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.
I. peritoneul + fascia transversă + stratul muscular cu catgut nr. 1.
II. tunica abdominală + aponevrozele oblicilor + m. cutanat cu catgut nr.
2 sau fir sintetic.
III. sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistenţă cu aţă
chirurgicală groasă.
Dacă uterul a fost infectat (fetus mort, emfizematos), peretele abdominal
cu infiltraţii edematoase masive sau asepsia deficitară se va aplica un tub de
dren în comisura anterioară a plăgii.
4. Laparatomia prin flanc
Pătrunderea prin peretele lateral al cavităţii abdominale este preferată mai
ales la animalele de talie mare unde masa gastrointestinală forţează suturile care
pot să cedeze, producând complicaţii postoperatorii după laparatomiile ventrale.
Locul de elecţie se stabileşte în funcţie de topografia organului care
97
urmează a fi abordat şi cu tehnica operatorie.
a. Laparotomia în fosa paralombară
Locul de elecţie este mijlocul fosei paralombare, la 3-4 cm sub apofizele
transverse lombare până la coarda flancului.
Indicaţii: intervenţii chirurgicale pe rinichi, glande suprarenale, ovare (la
iapă), cecum, rumen.
Anestezie: tranchilizare sau NLA la doze compatibile cu staţiunea
patrupodală. La animalele mici se face NLA sau narcoză în concordanţă cu
amploarea operaţiei propriu-zise.
Contenţie: în travaliu sau pe masa de operaţie.
Tehnica:
1. Incizia verticală a pielii fasciei superficiale şi aponevrozei şi a oblicului
intern care este mai bine reprezentat la bovine.
2. Se asigură hemostaza.
3. Dilacerarea muşchiului transvers al abomenului care este bine
reprezentat mai ales în partea superioară a plăgii abdominale.
4. Incizia peritoneului.
5. Intervenţia propriu-zisă.
6. Închiderea abdomenului se face prin sutură trietajată, bietajată sau
monoplană.
b. Laparotomia retrocostală
Indicaţii: rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie.
Loc de elecţie: înapoia ultimei coaste, la 3-4 cm sub apofizele transverse
lombare.
Este necesară incizia tuturor straturilor peretelui abdominal. Hemoragia
este mai abundentă şi trebuie să fie asigurată hemostaza definitivă strat cu strat.
Sutura trebuie să asigure afrontarea corectă a fiecărui strat muscular
împreună cu formaţiunile conjunctive adiacente fără inversarea acestora.
c. Laparotomia transcostală
Indicaţii: ovariectomie la căţea şi pisică, reticulotomie etc.
Loc de elecţie: ultimul spaţiu intercostal la căţea şi pisică, iar la vacă
spaţiuil intercostal 9-10 sau cu rezecţia coastei a noua. La acest nivel, este
necesară incizia inserţiei diafragmei pe faţa internă a ultimelor coaste, fără
pericolul de pneumotorax.
Contenţie: patrupodală la animalele mari şi decubitală la animalele mici.
Anestezia: tranchilizare şi anestezia nervilor intercostali 8, 9 şi 10 la vacă,
iar la animalele mici, narcoză sau NLA.
Tehnica operatorie la vacă:
1. Incizia pielii 15-20 cm în direcţia coastei a noua în treimea inferioară a
acesteia.
2. Rezecţia coastei.
3. Incizia inserţiei diafragmei şi a peritoneului.
98
 4. Incizia epiploonului.
5. Operaţia propriu-zisă la nivelul reţelei.
6. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.
7. Sutura bietajată sau trietajată sub dren a peretelui muscular şi pielea.
d. Laparotomia inguinală
Indicaţii: ovariohisterectomie la căţele cu histerocel inguinal,
criptorhidrectomie abdominală prin procedeul belgian, hernie inguino-scrotală
acută la armăsar.
Contenţie: decubit dorsal sau lateral cu descoperirea regiunii inguinale.
Tehnica: Se face o incizie liniară a pielii pe direcţia inelului inguinal
depăşind cu câţiva centimetri comisura cranio-laterală a acestuia. În cazul unei
hernii inguinale voluminoase la căţea se poate face incizie în "felie de pepene",
la baza sacului herniar.
Debridarea traectului inguinal se face numai la unghiul antero-lateral cu
herniotomul sau bisturiul, sub protecţia degetului arătător al mâinii opuse pentru
a nu leza ansele intestinale.
Sutura inelului inguinal se face bietajat sau trietajat cu materiale
rezistente, dar bine tolerate. La masculi, se ancorează cordonul testicular
torsionat. Fixarea cordonului se face cu capetele firului utilizat pentru ligatură,
trecute prin marginile inelului aproape de unghiul postero-medial.
Trecerea acului pentru sutură va fi precedată de vizualizarea marginilor
plăgii, iar pătrunderea se face sub control digital. Înţeparea sau ruperea
trunchiului pudendo-epigastric provoacă o hemoragie abundentă şi greu de
controlat la toate speciile.
Sutura pielii se face în puncte separate şi se aplică tub de dren din cauza
mobilităţii foarte mari a ţesuturilor în regiunea inguinală.
e. Laparotomia în teşitura flancului
Indicaţii: histerotomie, enterotomie ovariectomie.
Loc de elecţie: părţile laterale ale abdomenului sub coarda flancului în
direcţie verticală sau oblică.
Anestezie: Tranchilizare şi analgezie locoregională, NLA sau narcoză.
Contenţie: Patrupodală la animalele mari sau decubit lateral pe partea
opusă la toate speciile. În unele situaţii, este necesară fixarea pe un plan înclinat
pentru deplasarea viscerelor şi crearea unor căi de acces mai lejere (ex. castrarea
la scroafă).
Tehnica operatorie:
1. Incizia pielii pe direcţia stabilită, verticală sau oblică, dinainte înapoi
sau dinapoi spre înainte. Odată cu pielea, se incizează şi muşchiul cutanat sau
ţesutul adipos subcutanat, mai mult sau mai puţin reprezentate în funcţie de
specie şi mărimea inciziei.
2. Incizia tunicii abdominale pe o lungime de 1-2 cm mai puţin decât
incizia cutanată.
99
 3. Pătrunderea prin stratul muscular prin secţionare cu bisturiul fără a se
urmări direcţia fibrelor musculare sau prin dilacerare, cunoscând avantajele şi
dezavantajele fiecărui procedeu.
4. Dilacerarea ţesutului adipos retroperitoneal.
5. Incizia peritoneului evitând perforarea brutală a acestuia, care
determină deşirări şi chiar leziuni ale organelor interne.
În cazul pătrunderii prin dilacerarea stratului muscular se recomandă
prinderea peritoneului cu o pensă hemostatică şi efectuarea unei butoniere cu
foarfeca şi apoi mărirea breşei peritoneale prin incizie sub protecţie digitală sau
pe sonda canelată.
6. Aplicarea depărtătoarelor şi intervenţia intraabdominală propriu zisă.
7. Sutura peretelui abdominal.
- Primul strat de sutură îl reprezintă peritoneul împreună cu muşchiul
transvers atât în porţiunea musculară, cât şi în cea aponevrotică. Se impune o
atenţie mai mare la animalele cu ţesut adipos retroperitoneal abundent, unde
peritoneul se va sutura numai împreună cu fascia transversă în surjet cu fir
resorbabil.
- Sutura stratului muscular se poate face în bloc, cu fir resorbabil sau
sintetic bine tolerat. Pentru asigurarea unei rezistenţe corespunzătoae şi
formarea unei cicatrici suple, este necesară apropierea formaţiunilor conjunctive
(fascii aponevroze care au tendinţa să se depărteze).
- Pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală groasă sau cu
nylon.
Dacă musculatura abdominală nu a fost secţionată (pătrunderea prin
dilacerare), se verifică plaga pentru a nu rămâne anse intestinale printre
straturile musculare (la scroafă, după castrare, se verifică şi coarnele uterine) şi
se aplică numai 2-3 puncte de sutură la straturile profunde şi peritoneu, iar
pielea se suturează separat.
4.Laparotomia prin acces pelvin
Indicaţii: ovariectomie la iapă sau vacă prin colpotomie, hernie perianală
cu hipertrofie sau tumoră de prostată.
Loc de elecţie: partea superioară a fundului de sac vaginal (colpotomie)
sau prin fosa pararectală.
Tehnica operatorie:
a. Laparotomia vaginală (colpotomie). Se aseptizează vaginul şi se
completează anestezia prin introducerea unui tampon de tifon îmbibat în soluţie
anestezică locală (carbocaină).
Incizia peretelui dorsal al vaginului se face longitudinal cu colpotomul
(bisturiu cu lama ascunsă) şi se dilacerează atât cât este necesar pentru prinderea
şi aducerea ovarelor în interiorul vaginului pentru extirpare cu ecrasorul la vacă
sau trecând ecrasorul prin breşa peretelui vaginal până în regiunea sublombară
şi secţionarea pediculului ovarian la acest nivel.
100
 Plaga vaginală nu se suturează, cicatrizîndu-se prin înmugurire.
Postoperator animalul se ţine pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat.
Pentru siguranţă, se pot aplica 2-3 puncte de sutură cu un fir lung,
nodurile fiind realizate cu o singură mână în interiorul vaginului.
b. Pătrunderea prin fosa pararectală se face printr-o incizie în semicerc, în
hernia perianală la câine. Pielea va fi secţionată cu grijă, deoarece viscerele
herniate sunt separate de piele numai de fascia perianală care uneori este
deşirată.
Se evacuează lichidul transvazat, se extirpă formaţiunile tumorale sau
hematoamele, se repun organele herniate în cavitatea abdominală, eventual s-a
extirpat prostata.
Obturarea cavităţii pelviene se face prin sutură bietajată sau trietajată cu
materiale de sutură rezistente. Punctele de sutură vor trece prin ligamentul
sacroischiatic, muşchiul suspensor şi muşchiul gluten superficial. Sutura nu
trebuie să intersecteze glandele perianale, iar dacă nu se poate evita, se va
extirpa glanda perianală.
5. Laparotomia transversă.
Pot fi realizate perpendicular sau oblic pe linia albă, singură sau
combinată, cu precauţie pentru a nu secţiona vasele de sânge importante,
respectând normele generale din laparotomii.

9.2. CHESTIONAR

1. Intervenţiile pe cavitatea abdominală deplasarea abomasului, uretrotomia.

impun măsuri suplimentare de b) Esofagotomia, pericardotomia.
protecţie şi acurateţe tehnică. Cum c) Rumenotomia, castrarea
motivaţi aceasta? animalelor criptorhide, fistula de lapte.
d) Gastrotomie, enterotomie,
a) Se lucrează numai cu
enterectomie.
instrumente sterile pe toată durata
e) Hernia ombilicală, hernia
operaţiei.
inguino-scrotală cronică.
b) Asepsia este severă mai ales în
3. De ce este necesară dieta alimentară
operaţiile cu timpi operatori septici,
în intervenţii pe cavitatea
deoarece infecţia este
abdominală?
mai greu de controlat.
c) Operaţiile septice se efectuează a) Modifica topografia viscerelor.
numai la sfârşitul zilei de lucru. b) Reduce traumatismul operator.
d) La operaţiile septice se folosesc c) Mareste presiunea asupra plăgii
antibiotice in aplicatie locala si suturate.
generala. d) Stimulează imunitatea şi
e) Operaţiile septice se efectuează fenomenele reparatorii.
în alte săli. e) Împiedică formarea aderenţelor
2. Daţi exemple de operaţii cu timpi şi a peritonitei.
septici pe cavitatea abdominală: 4. De ce se recomandă anestezie cu
a) Reticulotomia, operaţia în
101
 relaxare musculară în intervenţii pe cavitatea abdominală?
cavitatea abdominală? a) Prin deşirarea ligamentelor, se
a) Se asigură imobilizarea schimbă topografia viscerelor
animalului abdominale
b) Reduce presiunea viscerelor b) Se produce ileus paralitic.
asupra peretelui abdominal c) Favorizează aderenţele şi
micşorând traumatismul peritonita..
acestora. d) Se modifică raporturile
c) Reduce presiunea peretelui topografice.
abdominal asupra viscerelor, e) Se produc eventraţii.
asigurând linişte operatorie.. 8. Ce faceţi dacă se prelungeşte operaţia,
d) Se poate stabili cu exactitate iar viscerele abdominale sunt
locul de elecţie. expuse mai mult timp la acţiunea
e) Metoda de anestezie se alege în aerului?
funcţie de amploarea operaţiei.
5. Cum se alege locul de elecţie pentru a) Se introduc in cavitatea
intervenţii pe cavitatea abdominala.
abdominală? b) Se umectează cu apă distilată
sterilă.
a). Se asigură declivitate şi drenaj c) Se aspersează soluţie de glucoză
b) Este stabilit pentru fiecare 5%.
operaţie. d) Se umectează cu ser fiziologic
c) Astfel încât să permită accesul uşor încălzit.
direct la organul asupra căruia se face
e) Animalul se perfuzează
intervenţia propriu-zisă. suplimentar.
d) Evităm secţionarea vaselor de
sânge şi a nervilor. 9. Ce înţelegeţi prin folosirea judicioasă
e) Sunt evitate inciziile transversale a materialelor de sutură în
sau perpendiculare pe liniile de laparotomii?
tracţiune viscerale. a) .Alegerea unor materiale ieftine.
6. Cum se stabileşte mărimea plăgii b) Este evitată folosirea unor
abdominale în intervenţii pe viscere materiale de sutură.
la acest nivel în medicina c) A nu face risipă care măreşte
veterinară? preţul operaţiei.
d) Sunt evitate nodurile prea mari,
a). În legătură nemijlocită cu
inutile, iritante, nesterile
metoda de anestezie. e) Se înlocuiesc materialele de
b) Cât mai largă, pentru acces lejer. sutură cu tehnici moderne.
c) Cât mai mică, pentru a evita 10. Laparotomia mediană ventrală (pe
complicaţiile postoperatorii linia albă) poate să fie:
(evisceraţie, infecţie etc.). a) Prepubiană (între ombilic şi vena
d) În funcţie de modalităţile de mamara anterioara).
contenţie, decubitală sau patrupodală. b) Preombilicală (între ombilic şi
e) În strânsă corelaţie cu amploarea xifoid).
manoperelor care urmează, evitând c) Ombilicală ( paralel cu linia
tracţiunile şi traumatismele inutile mediana ).
7. De ce este interzisă traumatizarea d) Paramediană ventrală - între
viscerelor, a vaselor de sânge şi a ombilic şi apendicele xifoid.
peritoneului în intervenţii pe e) Inguinală - prin acces inguinal în
102
 hernii.
11. La ce animale se practică
laparotomia paramediană ventrală?
a) Pentru crearea de masculi
genitostimulatori.
b) Pentru operaţia cezariană la
vacă.
c) În hernia inguino-scrotală acută
la armăsar.
d) La masculii rumegătoarelor
mici, canidelor şi porcinelor.
e) În fistula de lapte.
12. Care sunt locurile de elecţie pentru
laparotomia laterală (în flanc)?
a) Intre vena mamara si inelul
inguinal inferior.
b) Transcostală pentru
reticulotomie.
c) Golul flancului.
d) Fundul de sac vaginal dorsal.
e) Fosa ischio-caudală.
13. Care este locul de elecţie pentru
laparotomia ventro-laterală?
a) Prin coarda flancului.
b) Între lanţul mamar şi linia albă.
c) Între pliul iei şi coarda flancului.
d) Între vena mamară anterioară şi
pliul iei.
e) La 5-6 cm înapoia ultimei
coaste, paralel cu aceasta.
14. Cum se poate realiza laparotomia
prin acces pelvian?
a) Transrectală.
b) Prepubian.
c) Transcostal.
d) Pe cale vaginală
e) Pe cale endoscopică.
15. Ce avantaje prezintă laparotomia
mediană ventrală?
a) Ţesutul cicatricial se formează
greu.
b) Ţesutul conjunctiv fibros din
care este formată linia alba este
puţin vascularizat şi inervat,
rezistent pentru sutură.
c) La carnivore, în zona ombilicală
se găseşte un panicul adipos,
favorabil cicatrizării.
d) Se pot folosi adezivi tisulari.
103
e) Se poate realiza sutura
monoplană.
16. Care sunt nervii importanţi ai
peretelui abdominal
a) Plexul solar.
b) Ultimul toracic si primele două
perechi lombare
c) Nervul obturator.
d) Nervii pudenzi şi hemoroidali.
e) Nervii vag şi recurent.
17. În laparotomia mediană ventrală se
regăsesc următorii timpi operatori:
a) Incizia pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat paralel cu linia
alba.
b) Incizia liniei albe pe o lungime
cu 1-2 cm mai mare decât lungimea
inciziei cutanate, la ambele capete.
c) Incizia liniei albe pe o lungime
cu 1-2 cm mai mică la ambele capete,
în raport cu incizia cutanată.
d) Secţionarea peritoneului
împreună cu fascia transversă şi cu
epiploonul pe aceeaşi lungime.
e) Dilacerarea peritoneului
împreună cu fascia transversă.
18. Ce procedee se pot folosi pentru
deschiderea cavităţii abdominale pe
linia albă fără a leza viscerele?
a) Se incizează toate straturile, apoi
se face o butonieră prin care se
introduce o sondă butonata si apoi
se deschide cavitatea abdominala.
b) Se recomanda chirurgia
endoscopica.
c) Se incizează linia albă împreună
cu peritoneul şi fascia transversă
sub protecţie digitală după
efectuarea unei butoniere.
d) Incizia tuturor ţesuturilor strat cu
strat, iar peritoneul se dilacerează
e) Toate straturile anatomice sunt
pătrunse prin dilacerare.
19. Ce tip de sutură recomandaţi după
laparotomie mediană ventrală?
a) Sutura tip Schmieden.
b) Sutura bietajată.
 c) Sutura monoplană.
d) Sutura de înfundare.
e) Sutura cu agrafe metalice.
20. Ce straturi anatomice grupaţi în
sutura trietajată a peretelui
abdominal după laparotomie
paramediană ventrală?
a) 1 - Peritoneu + fascie transversă
; 2 - teaca internă a muşchiului
drept abdominal ; 3 - pielea.
b) 1 - Muşchiul drept abdominal +
tunica abdominală ; 2.- muschiul
oblic extern ; 3 - pielea
c) 1 - Linia alba ; 2 – muschiul
drept abdominal ; 3 - pielea.
d) 1 - Muşchiul drept abdominal ; 2
- oblicul intern, tunica abdominală
şi ţesutul adipos.
e) 1 – Peritoneu + fascie traversa +
teaca interna a muschiului drept
abdominal ; 2 – muschiul drept
abdominal + teaca externa si tunica
abdominala ; 3 – pielea.
21. Care este locul de elecţie în
laparotomia ventro-laterală pentru
operaţia cezariană la vacă?
a) Jumătatea distanţei dintre pliul
iei şi vena mamară anterioară,
asigurând declivitatea, pe partea
dreapta.
b) Flancul drept, între pliul iei şi
vena mamară anterioară.
c) Teşitura flancului stâng,
deasupra pliului iei.
d) Panta flancului stâng pe o
direcţie oblică antero-posterior.
e) Jumătatea distanţei dintre pliul
iei şi vena mamară anterioară, pe o
direcţie oblică dorso-ventral, pe partea
stanga.
22. Ce indicaţii are laparotomia in
flancul stang?
a) Rumenotomie, deplasarea
abomasului, colotomie.
b) Rumenotomie, reticulotomie,
castrare la căţea.
c) Abomasotomie, invaginaţie
104
intestinală, cistotomie.
d) Uretrotomie, ulcer ombilical.
e) Hernie diafragmatică,
cecotomie, eventraţie ventro-laterală.
23. Ce indicaţii are laparotomia
transcostală?
a) Invaginaţie intestinală, volvulus.
b) Claponaj, hidronefroză,
invaginaţie intestinală.
c) Obstrucţie esofagiană
intratoracică, corpi străini în stomac.
d) Ovariectomie la căţea şi pisică,
reticulotomie.
e) Hipertrofie de prostată.
24. Ce indicaţii are laparotomia
inguinală?
a) Ovariectomie la scroafa.
b) Criptorhidectomie abdominală
prin procedeul belgian.
c) Castrare la armasar.
d) Hernie perianală.
e) Histerectomie la vaca.
25. Ce avantaje prezintă pătrunderea în
cavitatea abdominală prin
dilacerare?
a) Cicatrizare mai rapida.
b) Traumatism mai mic.
c) Afrontare mai bună.
d) Traumatism mai mare.
e) Acces mai lejer în cavitatea
abdominală
26. Ce indicaţii are laparotomia prin
acces pelvian?
a) Cistotomie la carnivore.
b) Hernie diafragmatica.
c) Histerectomie pe cale vaginala.
d) Ovariectomie la iapă şi vacă prin
colpotomie.
e) Amputarea rectului.
27. Cum se obturează cavitatea pelviană
după laparotomie la acest nivel?
a) Se aplica o tesătură textilă
rezistentă.
b) Sutură bietajată interesând
peritoneul şi fascia transversă.
c) Sutură bietajată sau trietajată
prin ligamentul sacro-ischiatic,
muşchiul suspensor al rectului,
 gluteul superficial, fără ca sutura să d) Tranchilizare.
intersecteze glandele perianale. e) Blocaj troncular.
d) Se foloseşte muşchiul obturator 30. Locul de elecţie reprezintă un
şi gluteul superficial, fără a atinge criteriu de clasificare în
filetele nervoase. laparotomii. Cum se stabileşte
e) Animalul se ţine pe un plan acesta?
înclinat.
28. Prin ce procedeu se închide plaga a). În funcţie de vârstă şi talia
vaginală după colpotomie? animalului.
a) Prin înmugurire. b) În funcţie de scopul urmărit,
b) Animalul se ţine pe un plan mijloacele de contenţie,
înclinat cu trenul posterior mai ridicat. instrumentar şi personalul
c) Se pot aplica 2-3 puncte de existent.
sutură c) În funcţie de urgenţă, anotimp,
d) Sutură bietajată. friguros sau cald, dotări.
e) Substante adezive d) În funcţie de specie, tipul
29. Cum se poate realiza anestezia intervenţiei, topografia organului de
fundului de sac vaginal pentru operat şi scopul urmărit
colpotomie? e) Metoda de anestezie reprezintă
a) Anestezie de contact. criteriul principal în alegerea locului
b) Anestezie epidurală. de elecţie.
c) Infiltraţie locală.

10. OPERAŢII ÎN HERNIILE ABDOMINALE

Hernia reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în

mod normal printr-un orificiu natural sau accidental.
Elementele definitorii ale unei hernii abdominale sunt:
1. inelul herniar: orificiu natural sau prin deşirarea peretelui;
2. sacul herniar: piele, teaca fibroasă, peritoneu;
3. conţinutul sacului herniar: epiploon, intestin, uter etc.
Denumirea herniei este dată de locul unde s-a produs (ombilicală,
inguinală, perianală etc.), conţinutul sacului herniar (enterocel, epiplocel,
histerocel etc.), de raporturile existente între componentele acesteia (reductibilă,
nereductibilă), evoluţie (acută, cronică) etc.
În medicina veterinară, tratamentul herniilor este numai chirurgical şi
constă în readucerea viscerelor în poziţia lor anatomică şi închiderea inelului
prin sutură.
Procedeul operator se stabileşte în funcţie de dimensiunile componentelor
(inel, sac herniar) şi raporturile dintre ele (aderenţe, bride).
Herniile de dimensiuni reduse pot fi remediate fără deschiderea sacului
105
herniar (metode extraperitoneale) sau prin deschiderea acestuia (kelotomie) şi
excizie.
Materialul de sutură trebuie să fie rezistent, maleabil şi bine tolerat.
Dieta este necesară atât înainte de intervenţia chirurgicală, cât şi
postoperator.

10.1. OPERAŢIA ÎN HERNIA OMBILICALĂ

Indicaţii: hernie congenitală observată la purcei, căţei, mânji,pisici

datorită unor factori genetici sau traumatici care împiedică obliterarea inelului
ombilical după fătare. La adulte se produce mai rar ca urmare a unor eforturi
deosebite sau se agravează cele preexistente din aceleaşi cauze.
Instrumentar: de diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: La animale mari şi la adulte se face anestezie generală, iar la
nou-născuţi este suficientă anestezia locală prin infiltraţie pe linia de incizie şi la
baza sacului herniar.
Contenţie: Decubit dorsal cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar
cele anterioare spre înainte. La animalele mici, membrele se pot fixa manual în
bipede laterale.
Tehnica operatorie: Se alege metoda cea mai convenabilă în raport cu
specia, talia animalului, sex, vârstă şi mai ales cu aspectul clinic al herniei:
reductibilă, nereductibilă, mică, voluminoasă, simplă, complicată (strangulată)
etc.
1. Hernia ombilicală reductibilă cu sac mic
Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare, sacul herniar se poate
cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc uşor în cavitatea abdominală prin taxis.
Conţinutul sacului herniar este reprezentat în cea mai mare parte de epoplioon,
panicul adipos şi rareori anse intestinale.
* Incizia longitudinală a sacului herniar pe locul proeminenţei
maxime, depăşind cu 1-2 cm inelul herniar. Dacă este necesară excizia unui
lambou cutanat este mai bine să se aprecieze de la început mărimea acestuia,
făcând o incizie în felie de pepene pentru a fi îndepărtată. Incizia interesează
pielea şi ţesutul conjunctiv subcutanat.
* Se izolează sacul herniar prin disecţie şi dilacerare, până la bază,
evidenţiindu-se complet inelul herniar, fără a-l deschide.
* Repunerea conţinutului herniar în cavitatea abdominală prin
apăsare moderată cu degetul şi înfundarea completă a sacului fibros.
* Sutura inelului herniar cu fir rezistent în puncte separate simple, în
"U" sau în bursă. Pentru o mai bună cicatrizare, se recomandă scarificarea
marginilor inelului herniar înaintea strângerii firelor de sutură.
* Se recomandă să se opereze după vârsta de patru luni, când
106
peretele abdominal este mai rezistent şi uneori inelul herniar se închide spontan.
2. Hernia ombilicală nereductibilă, cu sac mic
Este cea mai frecventă formă de hernie ombilicală congenitală,
tratamentul fiind solicitat numai din motive estetice.
* Animalul prezintă o formaţiune de formă globuloasă, mică,
nedureroasă în regiunea ombilicală.
* Tehnica operatorie: Incizia longitudinală, izolarea şi excizia
sacului. Dacă formaţiunea este mare şi prezintă vascularizaţie bogată, excizia va
fi precedată de ligatură transfixică la bază sau se îndepărtează prin torsiune. Se
verifică dacă se menţine obturarea inelului şi se face sutura cutanată. Dacă se
constată formarea unei depresiuni prin retragerea epiploonului secţionat, se vor
aplica 2-3 puncte de sutură la peretele abdominal, cu fire neperforante
(extraperitoneal).
3. Hernia ombilicală cu inel mic şi sac mare
 Incizia pielii sub formă de "felie de pepene". Atenţie la vieruş unde
orificiul prepuţial se găseşte pe suprafaţa sacului herniar. În acest caz, se
identifică furoul şi se face o incizie asimetrică, tot în "felie de pepene" sau
"semilună" pe partea opusă.
* Se izolează sacul herniar până la inel.
* Se prinde fundul sacului herniar într-o pensă sau cu mâna şi se
torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea
abdominală.
* Se continuă răsucirea completă a sacului herniar.
* La baza sacului torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir
rezistent şi se excizează la 2-3 cm deasupra. Se va aprecia dacă se poate ancora
firul la marginea inelului herniar şi dacă mai sunt necesare alte puncte de sutură
pentru închiderea completă a acestuia.
* Sutura pielii în puncte separate.
4. Hernia ombilicală cu inel mare
Aceasta se asociază şi cu un sac herniar voluminos, dar se întâlnesc două
aspecte distincte care influenţează desfăşurarea operaţiei:
d' - marginile inelului sunt apropiate, dar permit introducerea palmei,
având direcţie longitudinală;
d'' - marginile inelului sunt depărtate în toate direcţiile.
În primul caz se face excizia sacului herniar de la bază şi sutura inelului
monoplan (Wolf) sau bietajat, iar la al doilea se recomandă păstrarea sacului
herniar ca tampon biologic şi reducerea acestuia prin fixare cu firele de sutură
(Olivkov).
Dacă marginile inelului herniar sunt apropiate, după rezecţia sacului
fibros şi repunerea viscerelor în cavitatea abdominală, se poate face sutura
peritoneului împreună cu fascia transversă în surjet simplu cu catgut. Marginile
inelului herniar se suturează în puncte separate simple sau de rezistenţă cu fir
107
sintetic resorbabil sau nylon, iar pielea, în puncte separate simple.
La porc, sacul herniar este foarte bine vascularizat la bază, dar sutura
hemostatică este suficientă. Pentru aceasta se face o sutură în "U" cu firul trecut
prin toate straturile profunde (muşchi, aponevroze, fascii şi peritoneu) sau "U"
tip Lembert.
Rezecţia sacului se face treptat şi simetric, pornind de la o comisură, iar
firele de sutură se aplică imediat, sub control digital, asigurând hemostaza.
Reducerea treptată a inelului herniar împiedică ieşirea viscerelor din
cavitatea abdominală în timpul operaţiei, iar hemoragia este limitată. Rezecţia
completă a sacului herniar coincide cu strângerea ultimului punct de sutură la
nivelul peretelui abdominal.
Dacă marginile inelului herniar sunt depărtate şi nu se poate realiza
apropierea lor şi închiderea printr-o sutură sigură, se poate păstra sacul fibros
care se plisează, trecând firele de sutură intermitent prin toată grosimea lui şi
ancorarea lor pe margine (Olivkov).
Pentru obturarea unui inel herniar mult prea larg, se poate folosi o proteză
dintr-o ţesătură de nylon sau alt material rezistent şi bine tolerat de ţesuturi.
Plasa este decupată după forma şi dimensiunile orificiului herniar şi apoi se
fixează pe margine cu puncte de sutură. Plasa va fi acoperită spre interior cu
epiploon care se fixează prin câteva puncte de sutură (omentopexie), iar la
exterior se protejează prin mobilizarea ţesutului conjunctiv.
Sutura cutanată prin puncte de rezistenţă "U", "X", "U" tip Lembert etc.
Până la vindecare, plaga va fi protejată şi urmărită zilnic pentru
prevenirea eventraţiilor sau a fenomenelor de respingere.
5. Hernia ombilicală nereductibilă cu sac mare
Această formă se întâlneşte mai rar, este de origine traumatică, iar
leziunile interne se organizează, formând aderenţe între viscerele herniate sau
între acestea şi sacul herniar.
Tehnica operatorie:
1. Izolarea sacului herniar până la bază. Se poate aprecia mărimea
lamboului cutanat care se îndepărtează printr-o incizie corespunzătoare.
2. Deschiderea sacului herniar. Se practică o butonieră cu bisturiul sau
foarfeca. Breşa se măreşte sub protecţie digitală pentru a nu leza organele
herniate. Desprinderea manuală a aderenţelor se face cu mare atenţie pentru a nu
deşira peretele intestinal. Uneori se formează adevărate bride conjunctive
vascularizate care necesită ligatură pentru hemostază şi apoi secţionarea cu
foarfeca. Nu este necesară desfacerea tuturor aderenţelor interviscerale,
urmărindu-se numai mobilizarea acestora pentru a fi reintroduse uşor în poziţie
anatomică.
Pentru a nu traumatiza viscerele, se poate lărgi inelul herniar cu
herniotomul, bisturiul sau cu foarfeca, pe sonda canelată.
* Rezecţia sacului herniar.
108
 * Sutura peretelui abdominal după una din tehnicile descrise.

10.2. OPERAŢIA ÎN HERNIA VENTRO-LATERALĂ

Hernia ventro-laterală este de origine traumatică produsă prin cădere,

lovitură cu cornul, copita sau în timpul unui efort excesiv, la care se pot adăuga
şi factori favorizanţi (furajare deficitară, gestaţie avansată, bătrâneţe etc.)
Deşirarea peretelui abdominal este uşurată şi de conformaţia anatomică la acest
nivel cu grosime redusă, masa musculară fiind puţin reprezentată.
Spre deosebire de alte hernii, marginile inelului herniar sunt neregulate şi
puternic infiltrate hemoragic şi edemaţiate.
Viscerele herniate se angajează printre straturile musculare şi fascii
putând ajunge până la ombilic după ruperea peritoneului (eventraţie).
Concomitent se dezvoltă o formaţiune care deformează abdomenul,
începând cu pliul ei. Se poate confunda cu hematomul venei mamare la femele,
flegmonul, gangrena gazoasă, emfizemul sau o formaţiune tumorală de care se
face di
agnostic diferenţial.
De cele mai multe ori se poate palpa breşa abdominală şi se percep
zgomotele deplasării gazele în anselor intestinale la palpare propundă.
Loc de elecţie: panta flancului, deasupra locului breşei, pe o direcţie
oblică, depăşind la ambele capete comisurile plăgii abdominale.
Anestezie: narcoză sau NLA.
Contenţie: decubit lateral pe partea opusă.
Tehnica operatorie:
* Se incizează cu atenţie pielea, muşchiul cutanat şi fascia.
Peritoneul este deşirat, iar viscerele se apropie de straturile externe.
Incizia se plasează deasupra locului de producere a herniei pe direcţia
axului longitudinal al breşei abdominale. Din plagă se revarsă o cantitate
apreciabilă de lichid limpede sau sero-sanguinolent.
* Repunerea organelor herniate după desprinderea tuturor
aderenţelor. Herniile mai vechi de trei zile necesită desfacerea aderenţelor.
Acestea sunt fibrinoase la început şi devin fibroase după 3-4 zile şi pot să creeze
dificultăţi la desprindere.
* Închiderea inelului herniar se face pe straturi, încercând
reconstrucţia peretelui prin aplicarea unor puncte de rezistenţă distanţate mai
mult faţă de marginea plăgii, ţinând cont de fragilitatea ţesuturilor infiltrate.
* Sutura cutanată respectă aceleaşi precauţii, asigurând şi drenaj
corespunzător.

109
 10.3. OPERAŢIA ÎN HERNIA INGHINALĂ

Hernia inghinală se întâlneşte destul de frecvent la animale şi reprezintă

angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal. Incidenţa este mai mare
la mascul (porc, cal) din cauza prezenţei cordonului testicular şi a tecii vaginale.
La câine, frecvenţa este mai mare la femele, datorită existenţei unui traiect
inguinal şi a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu
uterul.
Peritoneul formează un fund de sac, care se măreşte sub presiunea
uterului gestant sau în alte condiţii care măresc presiunea intraabdominală. Pe
lângă unul sau ambele coarne uterine se pot angaja anse intestinale, epiploon,
vezica urinară etc.
La masculi, inelul herniar este reprezentat de traiectul inghinal care poate
să rămână îngust sau se lărgeşte la unghiul antero-lateral. Afecţiunea poate să
fie congenitală sau dobândită.
Bursele testiculare formează sacul herniar tapetat de teaca vaginală.
Conţinutul sacului herniar include pe lângă testicul, epiploon, anse
intestinale etc. şi o cantitate variabilă de lichid transvazat.
Din punct de vedere clinic, hernia inguinală sau inguinoscrotală poate să
fie acută sau cronică, reductibilă sau nereductibilă, unilaterală sau bilaterală, iar
tehnica operatorie este diferită în funcţie de aceşti factori, la care se mai adaugă
specia şi talia animalului.
1. Operaţia în hernia inghinală la CĂŢEA
Indicaţii: hernie inghinală voluminoasă, care, pe lângă disconfortul
animalului, predispune la piometru sau se poate complica prin strangularea
viscerelor angajate.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie.
Instrumentar: pentru diereză, exereză, hemostază, sutură. Materialul de
sutură trebuie să fie rezistent şi bine tolerat.
Tehnica operatorie:
* Incizie liniară sau în "felie de pepene" pe direcţia inelului inguinal
inferior.
* Izolarea completă a sacului herniar, îndepărtarea porţiunilor
cutanate care depăşesc necesarul unei bune afrontări.
* Observarea conţinutului sacului herniar prin transparenţa peretelui
sau prin kelotomie. Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezenţa
uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie din cauza modificărilor
existente sau consecutive.
* Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală prin taxis, fără a le
traumatiza sau torsiona. Histerectomia parţială sau totală se poate realiza în
110
condiţii acceptabile pe cale inguinală. Pentru ovariohisterectomie totală (cea
mai recomandabilă) este necesară lărgirea traiectului inguinal spre unghiul
antero-lateral, prin dilacerare sau secţionare cu herniotomul.
* Răsucirea sacului herniar cu o pensă hemostatică sau cu gheare.
Torsiunea interesează şi porţiunea cuprinsă în traiectul inguinal care se
ancorează în această poziţie pentru a preveni recidivele.
* Ligatura sacului herniar transfixic, la bază.
* Rezecţia sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă
hemostatică pentru a delimita uniform porţiunea care se îndepărtează. Sacul
herniar se va secţiona cu foarfeca sau cu bisturiul lângă pensă.
* Ancorarea bontului la inelul herniar. Se trece unul din capetele
firului în marginea medială şi celălalt prin marginea laterală, sub control digital
pentru a nu leza organele interne. Cele două capete se strâng cu nod chirurgical.
* Ridicarea pensei hemostatice, fără a se smulge din plagă.
* Completarea suturii inelului herniar în puncte separate cu fir
rezistent.
* Sutura cutanată în puncte separate, asigurând drenajul.
* Tratament postoperator: igienodietetic, prevenirea complicaţiilor
septice, repaus.
2. Operaţia în hernia inguino-scrotală cronica la VIER
Hernia inguino-scrotală se întâlneşte relativ frecvent la specia porcină,
este simplă, reductibilă diagnosticată imediat după naştere prin asimetria
regiunii testiculare. De regulă este congenitală (cu transmisie ereditară),
unilaterală şi mai rar este bilaterală.
Se poate agrava, luând dimensiuni impresionante în urma unor
traumatisme, compresiuni externe sau interne (lovituri, striviri, frontul de
alimentare prea mic, tenesme etc.). Loviturile ulterioare se pot transmite
viscerelor herniate care sunt strivite, deşirate, cu hematoame care se organizează
formând aderenţe sau acutizări, tranzitul intestinal este perturbat, porcii afectaţi
rămân taraţi.
Indicaţii: Hernia inguino-scrotală la vier se tratează numai chirurgical
odată cu castrarea, animalele respective fiind scoase de la reproducţie.
Loc de elecţie: regiunea inguinală, pe convexitatea maximă a sacului
herniar, cât mai departe de triunghiul femural.
Anestezie: tranchilizare şi anestezie locală sau NLA.
Contenţie: Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie
descoperind regiunea inguinală. Poziţia declivă a trenului anterior avantajează
readucerea viscerelor în cavitatea abdominală. La vieruş se poate asigura
contenţia de către un singur ajutor aşezat pe scaun, cu antebraţele sprijinite pe
genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalului care este susţinut
cu capul în jos şi strâns între gambe. Regiunea inguinală este descoperită spre
operator.
111
 Instrumentar: Trusa chirurgicală obişnuită din care să nu lipsească
instrumentarul şi materialele de sutură rezistente şi bine tolerate.
Tehnica operatorie:
1. Incizia sacului herniar pe o direcţie oblică, depăşind inelul herniar cu
1-2 cm la comisura antero-laterală şi 5-6 cm postero-medial, evitând
rudimentele mamelonare şi cât mai departe de coapsă.
2. Izolarea sacului herniar. Descoperirea sacului herniar se face prin
dilacerare începând de la gâtul tecii vaginale.
La vieruş se cere mai multă atenţie, deoarece sacul herniar se rupe uşor.
3. Evacuarea lichidelor transvazate, dacă este cazul, printr-o butonieră
făcută cu bisturiul cu foarfeca sau prin aspirare etc.
4. Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală. Se prinde testiculul cu o
mână şi se fixează în fundul tecii vaginale, după care se răsuceşte împreună cu
aceasta. Cu cealaltă mână se apasă uşor, dirijând organele herniate spre
cavitatea abdominală. Este foarte important ca acestea să nu fie antrenate în
torsiunea sacului.
Uneori se întâlnesc porţiuni de epiploon aderente la teaca vaginală, colon
helicordal sau anse intestinale dilatate cu conţinut digestiv din cauza reducerii
tranzitului.
Dacă nu se pot repune prin declivitate şi taxis uşor se recomandă
incizarea sacului herniar (kelotomia) şi chiar debridarea inelului (traiectul
inguinal) cu herniotomul sub control digital.
Sacul herniar împreună cu cordonul testicular se răsucesc în continuare în
traiectul inguinal şi se verifică să nu rămână porţiuni de intestin ancorate la
acest nivel.
5. Ligatura sacului herniar. Se trece un fir de nylon sau aţă chirurgicală
prin grosimea sacului herniar torsionat şi se leagă în ambele părţi cu nod
chirurgical (ligatură transfixică).
6. Rezecţia sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă
hemostatică la 1-2 cm şi se îndepărtează sacul herniar de la nivelul pensei.
7. Ancorarea "bontului" rămas la marginile inelului herniar (traiectul
inguinal). Cele două fire rămase după ligaturarea sacului herniar răsucit
împreună cu cordonul testicular se trec fiecare prin grosimea unei margini a
inelului herniar (medial şi lateral) şi apoi se leagă între ele. Se obliterează astfel
inelul herniar ca un adevărat tampon biologic care împiedică recidivele.
8. Închiderea completă a inelului herniar prin câteva puncte de sutură
suplimentare.
9. Sutura plăgii cutanate în puncte separate aplicate la distanţă mai mare
decât în mod obişnuit, pentru asigurarea drenajului.
Postoperator se recomandă dieta, prevenirea tetanosului şi a altor
complicaţii septice, repaus.
Testiculul congener se indeparteaza în mod obişnuit, dar dacă se constată
112
existenţa unui inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice,
ancorate pentru siguraţă.
În unele cazuri, se constată hernie extravaginală cu sau fără aderenţe,
provocată prin deşirarea tecii vaginale la bază şi angajarea totală sau parţială a
viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare sau fascii.
Reducerea conţinutului herniar din diverticulul ventral se face prin
dilacerare cu excizia porţiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride
conjunctive sau fibrinoase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca
vaginală. În continuare, operaţia decurge după tehnica descrisă la hernia
inguino-scrotală.
3. Operaţia în hernia inguino-scrotala la ARMĂSAR
Hernia inguino-scrotală acută la armăsar este o urgenţă chirurgicală
manifestată prin colică violentă şi moartea animalului dacă nu se intervine
corect şi în timp util. Poate evolua de la început sub această formă prin
angajarea şi strangularea imediată a unei anse intestinale în traiectul inguinal
sau, în cazuri mai rare, o hernie cronică se poate acutiza prin strangularea şi
întreruperea circulaţiei sanguine, cu apariţia unor tulburări trofice ireversibile la
nivelul viscerelor angajate în traiectul inguinal care se strânge mai mult din
cauza durerii.
Din punct de vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme evolutive de
hernie strangulată:
1. Strangularea elastică.
2. Strangulare prin acumularea materiilor fecale.
3. Strangularea retrogradă (în "W").
1. Strangularea elastică este cauzată de eforturi excesive, pe timp
călduros. Inelul inguinal superior, relaxat, permite pătrunderea unei porţiuni de
epiploon sau intestin în traiect în momentul creşterii bruşte a presiunii
abdominale (cabrare, săritură, cădere). Durerea provocată prin strangulare şi
întinderea mezenterului generează o colică violentă manifestată prin tendinţa de
trântire şi răsturnare a animalului care, dacă se produce, la animalele
nesupravegheate, agravează leziunile existente. După 5-6 ore de la debut,
întreruperea completă a circulaţiei sanguine determină tulburări ireversibile şi
edem al burselor testiculare pe partea respectivă. După 12 ore, edemul se
extinde pe coapsă şi furou, iar animalul devine imobil şi intră într-o stare de
prostraţie şi hipotermie.
2. Strangularea prin acumularea materiilor fecale evoluează dintr-o hernie
cronică prin încetinirea tranzitului în ansa herniată şi dilatarea acesteia până
când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă şi se
comportă ca un cerc rigid. Gazele şi lichidele intestinale continuă să pătrundă
mărind şi mai mult distensia. În acest caz, debutul este mai discret, manifestările
se agravează progresiv până la intrarea în colică violentă când atrage atenţia
îngrijitorului.
113
 3. Strangularea retrogradă presupune existenţa unui inel inguinal larg prin
care s-a angajat o ansă intestinală fără să apară modificări de tranzit. În timpul
unui efort care determina cresterea presiunii abdominale (tracţiune, săritură,
cabrare), pe lângă ansa herniată se mai angajează o ansă apropiată care
declanşează mecanismul de strangulare cu evoluţie acută. Consecinţele acestei
strangulări sunt mai grave decât în formele precedente din cauza ansei
intermediare rămase în cavitatea abdominală. Aceasta suferă acelaşi proces de
infarctizare ca urmare a întreruperii complete a circulaţiei sanguine pe arcurile
mezenterice încarcerate.
La masculul castrat, este posibilă oricare formă de hernie inguino-
scrotală, dar incidenţa este mult mai mică.
Anestezia: Narcoză sau NLA. Narcoza inhalatorie permite realizarea unei
relaxări musculare foarte eficiente. Metoda de anestezie generală aleasă trebuie
să asigure componenta analgezică centrală şi posibilitatea prelungirii duratei în
cazul complicaţiilor (infarctizare urmată de enterectomie etc.).
Contenţie: decubit dorsal pe patul de operaţie cu descoperirea largă a
regiunii inguinale. În acest scop se duce membrul posterior pe aceeaşi parte în
extensie şi abducţie. Membrul opus, în funcţie de condiţiile locale, poate să
rămână flexat.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură de mărime potrivită
pentru animale mari, instrumente de rezervă pentru timpii septici, depărtătoare,
ace atraumatice cu fire corespunzătoare pentru realizarea intervenţiei în varianta
cea mai complexă pentru a evita surprizele şi improvizaţiile.
Operaţia este laborioasă şi necesită o bună organizare cu ajutoare
competente şi suficiente pentru a se menţine un ritm alert, dar echilibrat, fără
incidente.
Tehnica operatorie:
1. Incizie cutanată largă pe direcţia inelului inguinal şi continuată paralel
cu rafeul median.
2. Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, foarfeca
boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal.
3. Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei herniate şi drenarea
lichidului serosanguinolent acumulat. Se face o butonieră cu foarfeca sub
control digital şi se măreşte deschiderea atât cât este necesar pe sondă canelată.
Dacă se observă modificări, se face proba viabilităţii cu clorură de sodiu chimic
pură sau soluţie 10% de clorură de sodiu. Schimbarea culorii din cianotic spre
roşu purpuriu arată că nu s-au produs tulburări ireversibile şi se poate introduce
în cavitatea abdominală. Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la
enterectomie după ce s-a exteriorizat o porţiune mai mare de intestin.
4. Debridarea traiectului inguinal. Această manoperă este necesară pentru
a mări accesul spre cavitatea abdominală şi exteriorizarea lejeră a intestinului
din vecinătatea ansei herniate spre ambele capete ale acesteia numai în cazul
114
existenţei unei porţiuni gangrenate. În acest caz, sacul fibros se incizează până
la inelul herniar. Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în
traiectul inguinal, pe lângă cordonul testicular în unghiul antero-lateral, forţând
spre exterior, până ajunge în cavitatea abdominală cu vârful degetului. Pe lângă
deget se introduce un herniotom şi printr-o mişcare de basculare secţionează
gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează uşor antero-lateral
atât cât este necesar.
5. Repunerea anselor herniate. Dacă nu au suferit modificări se repun prin
taxis fără a se torsiona. Se întinde cordonul testicular prin tracţionarea
testiculului de către un ajutor, se împinge spre abdomen un capăt al ansei şi se
controlează cu degetul în traiectul inguinal.
Împingerea directă prin torsiunea sacului ca în hernia cronică este
posibilă, dar poate să fie riscantă prin creşterea presiunii pe ansa dilatată şi
fragilă, se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau chiar deşirări ale
peretelui intestinal.
6. Torsiunea şi ligatura sacului herniar. Testiculul se prinde în fundul
sacului herniar şi se răsuceşte împreună cu acesta. Ligatura transfixică lângă
inelul inguinal inferior se face cu fir sintetic resorbabil sau cu nylon şi apoi se
ancorează la marginile inelului aproape de unghiul postero-medial al acestuia,
cu atenţie pentru a nu leza trunchiul pudendo-epigastric.
7. Excizia sacului herniar împreună cu testiculul. Deasupra ligaturii se
aplică o pensă hemostatică şi apoi se face secţionarea sacului şi a cordonului
testicular. Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să
rămână pe loc, mai ales dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare.
8. Sutura inelului herniar şi a peretelui abdominal debridat, în puncte
separate, cu fir resorbabil rezistent sau cu nylon.
9. Sutura la piele se face în puncte separate cu aţă chirurgicală sub dren.
Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus, prevenirea tetanosului
şi a infecţiei locale.

10.4. OPERAŢIA ÎN HERNIA PERINEALĂ

Hernia perianală se produce ca urmare a deşirării peritoneului pelvin şi a

fasciei în fundul de sac Douglas, ca urmare a tenesmelor. Hipertrofia prostatei
ocupă un loc important în etiologia herniei perineale, boala fiind mai frecventă
la masculii unor rase de câini (boxer, pekinez, caniche).
Prin deşirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu
fascia şi pielea din jurul anusului unilateral sau bilateral, deformând fosa
ischiocaudală.
Se pot angaja anse intestinale producându-se coprostaza sau vezica
urinară producând glob vezical perineal care evoluează rapid spre intoxicaţie
uremică.
115
 Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: Sterno-abdominal, cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă
sau un rulou, coada în extensie spre înainte va fi ţinută de un ajutor sau se leagă,
iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei.
Animalul se poate contenţiona şi în decubit dorsal (Grigorescu), cu trenul
posterior mai ridicat, membrele posterioare flexate spre înainte, iar coada se
trage în jos.
Anestezie: NLA sau narcoză. Se poate face tranchilizare asociată cu
anestezie epidurală sacrală.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Loc de elecţie: în fosa ischiocaudală pe o singură parte sau bilateral în
funcţie de aspectul clinic. Deformarea perianală este asimetrică, dar este
recomandabil să se opereze în aceeaşi intervenţie pe ambele părţi. Mai întâi se
realizează obturarea cavităţii pelvine pe partea cea mai gravă şi apoi pe cealaltă.
Dacă s-a produs glob vezical, nu se poate face cateterism pentru evacuarea
urinei şi nu este recomandabilă nici forţarea acesteia prin apăsare. Se va face o
puncţie cu evacuarea parţială a urinei, iar vezica se aduce uşor în poziţie
anatomică prin apăsare sau prin propria greutate a lichidului rămas.
Dacă s-au constatat semnele intoxicaţiei uremice (vomă, cianoză,
hipotermie etc.), se amână operaţia până când starea generală a animalului se
ameliorează, făcând tratament pentru dezintoxicare uremică.
În cazul unei hipertrofii de prostată (aceasta se palpează uşor prin
traversul pielii sau prin tuşeu), operaţia se extinde şi la aceasta. Preoperator se
goleşte de conţinut porţiunea terminală a intestinului prin clismă şi vezica
urinară prin cateterism.
Tehnica operatorie:
1. Obturarea orificiului anal printr-un tampon de tifon şi sutura anală în
bursă.
2. Incizia cutanată în arc de cerc la 3-4 cm de orificiul anal, pe toată
convexitatea sacului herniar. Incizia se face cu atenţie deosebită, deoarece
viscerele se află în contact nemijlocit cu pielea şi pot fi secţionate uşor. Pentru
siguranţă, se poate face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat şi apoi se
măreşte incizia pe o sondă canelată sau protecţie digitală, cu bisturiul
(herniotomul) sau cu foarfeca. Nu se incizează glandele perianale. Dacă s-au
deschis din neatenţie, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie.
3. Extirparea formaţiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroşări
epiploice etc.
4. Repunerea viscerelor herniate prin taxis, după desprinderea
aderenţelor, dacă există.
5. Obturarea breşei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent. Sutura se
face în două straturi profunde şi unul cutanat, în puncte separate. Punctele de
sutură trec prin ligamentul sacroischiatic, ligamentul suspensor al rectului şi
116
muşchiul coccigian lateral. Al doilea strat cuprinde m. sfincter anal, fascia
perineală, putându-se mobiliza şi muşchiul gluteu superficial. Pielea se
suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă s-a făcut şi extirparea
parţială sau totală a prostatei, este necesară asigurarea drenajului.
Sutura straturilor profunde necesită un ac cu deschidere mare (Emet,
Reverdin sau Hagedorn). Glanda perianală nu trebuie să fie înţepată sau
strangulată în sutură, iar sfincterul anal să nu fie sfacelat sau traumatizat.
7. Se eliberează anusul, iar dacă s-a extirpat prostata, se va face şi
castrarea animalului şi se fixează cateterul uretral.
Postoperator se asigură repaus şi se evită constipaţia printr-o dietă
corespunzătoare.

10.5. OPERAŢIA ÎN HERNIA DIAFRAGMATICĂ

Indicaţii: Hernii transdiafragmatice la câine şi pisică apărute în urma

căderilor de la înălţimi, consecutiv unor traumatisme puternice sau accidente de
stradă. Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creşterea
presiunii intraabdominale în gestaţie avansată, tenesme, efort etc. Diagnosticul
trebuie confirmat prin examen radiologic.
Loc de elecţie: spaţiul 7, 8 sau 9 intercostal sau laparotomie retrocostală.
Anestezie: narcoză inhalatorie.
Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, depărtătoare, aspirator
de lichide.
Tehnica operatorie:

A. Prin acces abdominal

1. Laparotomie retrocostală pe partea stângă şi uneori pe dreapta,
începând din apropierea apendicelui xifoidian, lărgind apoi în direcţia dorită
pentru acces lejer la breşa diafragmatică.
2. Explorarea breşei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii şi
raporturile acesteia cu organele herniate.
3. Readucerea şi poziţionarea viscerelor prin tracţiuni moderate şi taxis,
exteriorizarea uterului gestant, dacă este cazul.
4. Închiderea breşei diafragmatice prin sutură în puncte separate, după
aspirarea lichidelor transvazate. Ultimul punct de sutură se strânge în momentul
unei inspiraţii pentru eliminarea cât mai completă a aerului extrapulmonar din
cavitatea toracică.
5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată.
Aceasta va fi precedată de extirparea uterului gestant, poziţionarea viscerelor
abdominale etc.
117
 Tratamentul postoperator: reechilibrare hidroelectrolitică, volemică şi
nutritivă, prevenirea complicaţiilor septice, stimulente generale.

B. Acces transcostal
Locul de elecţie: spaţiul intercostal 7, 8 sau 9.
Tehnica operatorie:
1. Toracotomia intercostală pe partea afectată prin dislocarea pulmonului
de către organele herniate.
2. Mărirea spaţiului de acces prin aplicarea depărtătoarelor.
3. Readucerea organului herniat (stomac, duoden, splină) în cavitatea
abdominală.
4. Aspirarea lichidelor şi îndepărtarea cheagurilor de sânge sau fibrină.
5. Sutura breşei diafragmatice în puncte separate. Aceasta se realizează cu
mare dificultate din cauza spaţiului redus. Pentru acces la hiatusul esofagian,
uneori este necesară contradeschidere abdominală pe partea respectivă şi
etanşeizare corespunzătoare. Omentopexia poate să dea o mai mare siguranţă
suturii diafragmului.
6. Sutura bietajată a peretelui toracal asigurând etanşeitatea şi reducerea
pneumotoraxului.

10.6. CHESTIONAR

1. Ce este o hernie? b) Sacul herniar.

a) Reprezintă deplasarea unui
organ din cavitatea în care se află în
mod normal, printr-un orificiu
natural sau accidental.
b) Deplasarea unui organ din
cavitatea în care se află în mod
normal fără a mai păstra legătura
cu cavitatea de origine.
c) Ieşirea unui organ din cavitatea
abdominală printr-un orificiu
natural sau artificial care comunică
cu exteriorul.
d) Modificarea raporturilor
topografice ale unui organ sau ţesut
din motive traumatice.
e) Ieşirea viscerelor la exterior
printr-o plagă chirurgicală.
2. Care sunt elementele definitorii ale
unei hernii abdominale?
a) Inelul herniar.
118
c) Conţinutul sacului herniar.
d) Plaga abdominală.
e) Manifestările clinice.
3. Ce elemente se iau în consideraţie
pentru denumirea unei hernii?
a) Locul producerii: ombilicală,
inguinală, perianală etc.
b) Conţinutul sacului herniar:
enterocel, epiplocel, histerocel etc.
c) Raporturile existente între
componentele herniei: reductibilă,
nereductibilă.
d) Evoluţie: acută, cronică.
e) Integritatea cutanată.
4. Cum se numesc metodele de reducere
a herniilor fără deschiderea sacului
herniar?
a) Nereductibile.
b) Intraperitoneale.
c) Extraperitoneale.
 d) Nechirurgicale.
e) Nesângeroase.
5. Cum se numeşte deschiderea sacului
herniar?
a) Kelotomie.
b) Ketotomie.
c) Cantotomie.
d) Metoda Wolf.
e) Metoda Donati.
6. Ce anestezie este necesară pentru
operaţia de hernie ombilicală?
a) La animalele mari şi la adulte se
face anestezie generală.
b) La nou-născuţi se face anestezie
locală prin infiltraţie pe linia de
incizie şi la baza inelului
(sacului) herniar.
c) Anestezie de contact.
d) Anestezie tronculară.
e) Anestezie locală asociată cu
N.L.A. sau narcoză.
7. Ce contenţie se face în operaţia de
hernie ombilicală?
a) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare fixate spre înapoi, iar
cele anterioare spre înainte.
b) Pe masa de operaţie cu
membrele posterioare flexate spre
înainte pentru a mări
presiunea abdominală.
c) La animalele mari se face
contenţie în travaliu sau în decubit
costo- abdominal.
d) Sternoabdominal, cu trenul
posterior mai ridicat.
e) Animalele mici se ţin suspendate
de membrele posterioare.
8. Prin ce se caracterizează hernia
ombilicală reductibilă, cu sac mic?
a) Inelul herniar este mic, dar se
simte la palpare.
b) Sacul herniar se poate cuprinde
în palmă, iar viscerele se aduc uşor
în cavitatea abdominală prin taxis.
c) Inelul herniar este mic şi nu se
poate identifica prin palpare.
d) Conţinutul sacului herniar se
poate observa direct prin
transparenţa acestuia.
119
e) Sacul herniar se poate identifica
numai prin examene speciale.
9. În operaţia de hernie ombilicală
reductibilă cu sac mic se pot
identifica următorii timpi operatori:
a) Incizia cutanată de formă liniară
sau "felie de pepene".
b) Se izolează sacul herniar până la
bază, fără a-l deschide.
c) Repunerea conţinutului sacului
herniar în cavitatea abdominală şi
înfundarea sacului fibros.
d) Excizia sacului herniar şi
desfacerea aderenţelor.
e) Îndepărtarea anselor intestinale
necrozate şi închiderea inelului
herniar prin sutură.
10. Cum se face sutura inelului herniar
în hernia ombilicală reductibilă cu
inel mic?
a) Se suturează cu fir rezistent, în
puncte separate simple, în "U" sau în
bursă.
b) Se recomandă operaţia după
vârsta de 4 luni când peretele
abdominal este mai rezistent.
c) Se suturează mai întâi peritoneul
cu fascia transversă în fir continuu
şi apoi pielea în puncte separate.
d) Se suturează numai pielea, inelul
herniar fiind mic.
e) Se aplică puncte de sutură
penetrante după scarificarea
marginilor inelului inguinal.
11. Cum se asigură hemostaza în hernia
ombilicală nereductibilă cu sac
mic dacă este necesară excizia
acestuia?
a) Ligatură transfixică la baza
sacului.
b) Torsiune.
c) Sutură deasă.
d) Cauterizare.
e) Se renunţă la excizie dacă este
vascularizat.
12. Ce precauţii sunt necesare în
operaţia de hernie ombilicală cu sac
 mare la vieruş? a) Împiedică ieşirea viscerelor din
cavitatea abdominală în timpul
a) Inciziile cutanate ocolesc
operaţiei.
orificiului prepuţial care se găseşte pe
b) Hemoragia este controlată mai
suprafaţa sacului herniar.
uşor prin sutură hemostatică în
b) Incizia se orientează paramedian
concordanţă cu incizia.
ventral, evitând linia albă.
c) Foloseşte mai judicios materialul
c) Animalul se scoate de la
de sutură.
reproducţie, boala fiind congenitală.
d) Se poate asigura hemostaza
d) Se asigură drenajul şi
preventivă.
antibioticoterapia postoperator.
e) Recidivele sunt mai rare.
e) Seroprevenţia antitetanică.
16. Ce sutură se recomandă pentru
13. Ce timpi operatori recunoaşteţi
peretele abdominal în operaţia de
pentru operaţia de hernie
hernie ombilicală cu inel mare şi
ombilicală cu inelul mic şi sac
marginile apropiate?
mare?
a) Sutură hemostatică în "U" cu
a) Se izolează sacul herniar până la
firul trecut prin toate straturile
inel.
profunde (muşchi, aponevroze,
b) Se prinde fundul sacului herniar
fascii, peritoneu) sau "U" tip
într-o pensă sau cu mâna şi se
Lembert.
torsionează. Cu cealaltă mână se
b) Sutura monoplană tip
dirijează pătrunderea viscerelor în
Schmieden.
cavitatea abdominală.
c) Sutura bietajată cu catgut.
c) La baza sacului torsionat se
d) Sutura încolăcită.
aplică o ligatură transfixică cu fir
e) Se pot folosi adezivi tisulari.
rezistent.
17. Ce material foloseşte Olivkov pentru
d) Se excizează sacul herniar şi
obturarea inelului herniar?
apoi se suturează în bursă.
a) Sacul herniar ca tampon
e) Se excizează sacul herniar la 2-3
biologic.
cm deasupra ligaturii.
b) Nylon.
14. Care sunt elementele distincte în c) Fir sintetic resorbabil.
hernia ombilicală cu inel mare şi sac d) Plasă textilă pe care se fixează
voluminos, ce influenţează epiploonul.
desfăşurarea operaţiei? e) Tunica abdominală şi
a) Marginile inelului herniar sunt epiploonul.
apropiate. 18. Prin ce se caracterizează hernia
b) Marginile inelului herniar sunt ombilicală nereductibilă cu sac
depărtate în toate direcţiile. mare?
c) Marginle inelului herniar sunt a) Se formează aderenţe între
franjurate. viscerele herniate şi între acestea şi
d) Sacul herniar este fals, sacul herniar.
reprezentat de un diverticul prepuţial. b) Viscerele herniate sunt
e)Este recidiva unei hernii mai strangulate într-un inel herniar prea
vechi operate defectuos. mic.
c) Viscerele herniate sunt
15. Ce avantaje prezintă reducerea necrozate.
treptată şi simetrică a inelului d) Conţinutul sacului herniar este
herniar în herniile ombilicale cu inel sclerozat şi formează o masă
mare?
120
 uniformă.
e) Este congenitală.
19. Cum se desfac bridele conjunctive
sau aderenţele fibrinoase în
operaţia de hernie nereductibilă?
a) Aderenţele fibrinoase sunt
desprinse manual.
b) Aderenţele fibroase sunt
secţionate cu foarfeca sau bisturiul
între ligaturi.
c) Se lărgeşte inelul herniar
(kelotomia) şi apoi se introduc fără a
se desface.
d) Se desfac toate aderenţele, iar
hemostaza se asigură cu bisturiul
electric.
e) Se folosesc enzime proteolitice
(tripsina, alfachimotripsina).
20. Prin ce se caracterizează hernia
ventro-laterală?
a) Marginile inelului herniar sunt
neregulate şi puternic infiltrate.
b) În multe cazuri, peritoneul se
rupe, iar viscerele herniate se
angajează printre straturile
musculare şi fascii putând ajunge
până la ombilic.
c) Deformarea este simetrică,
bilaterală.
d) Concomitent se dezvoltă şi
hernia inguinală în gestaţii.
e) Apare insuficienţa respiratorie
din cauza compresiunii pe diafragm.
21. Care este locul de elecţie în operaţia
de hernie ventro-laterală?
a) Panta flancului, deasupra locului
breşei abdominale, pe o direcţie
oblică depăşind la ambele capete
comisurile acesteia.
b) Paralel cu breşa abdominală,
identificată prin palpare, la 4-5 cm
sub ea.
c) Pe o direcţie opusă breşei
abdominale, având o lungime mai
mică decât aceasta.
d) În dreptul breşei abdominale pe
direcţie verticală.
e) Cât mai anterior, spre ombilic
pentru a asigura declivitatea
121
necesară drenajului.
22. Cum se face închiderea inelului
herniar în operaţia de hernie
ventro-laterală?
a) Se încearcă reconstrucţia
peretelui abdominal pe straturi prin
aplicarea unor puncte de rezistenţă,
distanţate mai mult faţă de
marginea plăgii.
b) Se face sutură în bloc a tuturor
straturilor cu nylon pentru închiderea
spaţiilor neoformate.
c) Pe o direcţie opusă breşei
abdominale, având o lungime mai
mică decât aceasta.
d) În dreptul breşei abdominale pe
direcţie verticală.
e) Cât mai anterior, spre ombilic
pentru a asigura declivitatea
necesară drenajului.
22. Cum se face închiderea inelului
herniar în operaţia de hernie
ventro-laterală?
a) Se încearcă reconstrucţia
peretelui abdominal pe straturi prin
aplicarea unor puncte de rezistenţă,
distanţate mai mult faţă de
marginea plăgii.
b) Se face sutură în bloc a tuturor
straturilor cu nylon pentru închiderea
spaţiilor neoformate.
c) Se face numai sutură cutanată
deoarece straturile musculare sunt
numai dilacerate.
d) Se face sutură hemostatică.
e) Sutură de înfundare după fiecare
strat muscular şi în puncte separate
la piele.
23. Ce este hernia inguinală?
a) Reprezintă angajarea viscerelor
abdominale prin traiectul inguinal.
b) Reprezintă angajarea viscerelor
abdominale prin traiectul inguinal
deşirat şi necrozat.
c) Angajarea viscerelor abdominale
prin plaga de castrare.
d) Ieşirea viscerelor abdominale la
 exterior printr-o plagă inguinală.
e) Reprezintă trecerea lichidelor
peritoneale în teaca vaginală printr-
un inel inguinal lărgit.
24. La ce animale se întâlneşte mai des
hernia inguinală?
a) La mascul (porc, cal), din cauza
prezenţei cordonului testicular şi a
tecii vaginale.
b) La căţea, datorită existenţei unui
traiect inguinal şi a unui rudiment
de ligament testicular care
păstrează legătura cu uterul.
c) Se întâlneşte numai la masculii
necastraţi din cauza prezenţei tecii
vaginale.
d) La masculii cu inel inguinal larg.
e) La masculii cu inel inguinal larg,
din cauza aplicării greşite a tehnicii
de castrare.
25. Prin ce este reprezentat conţinutul
sacului herniar în hernia inguinală
la căţea?
a) Unul sau ambele coarne uterine,
anse intestinale, epiploon, vezica
urinară etc.
b) Epiploon, testicul, cordon
testicular, mezenter.
c) Vezică urinară, prostată,
intestinul subţire, splina.
d) Colon, splină, stomac, duoden.
e) Uter, ficat, stomac, duoden,
epiploon.
26. Ce conţine în mod obişnuit sacul
herniar în hernia inguino-scrotală?
a) Pe lângă testicul, anse
intestinale, epiploon şi o cantitate
variabilă de lichid transvazat.
b) Lichid peritoneal, limpede sau
serohemoragic.
c) Intestin, cheaguri de sânge şi
fibrină.
d) Cordon testicular, vezica urinară
şi prostata.
e) Testicul, cordon testicular şi
lichid peritoneal.
27. De câte feluri poate să fie din punct
de vedere clinic hernia inguinală
122
sau inguinoscrotală?
a) Acută sau cronică.
b) Unilaterală sau bilaterală.
c) Reductibilă sau nereductibilă.
d) Congenitală sau dobândită.
e) Prin presiune sau relaxare
musculară.
28. Ce complicaţii pot să apară în hernia
inguinală la căţea?
a) Piometru.
b) Strangularea viscerelor angajate.
c) Hematoame, aderenţe, scleroze.
d) Disconfort, asimetrie, dificultăţi
în deplasare.
e) Tulburări de tranzit intestinal,
infertilitate.
29. Ce timpi operatori recunoaşteţi în
operaţia de hernie inguinală la
căţea?
a) Incizie liniară sau în "felie de
pepene" pe direcţia inelului inguinal
inferior.
b) Izolarea completă a sacului
herniar şi îndepărtarea porţiunilor
cutanate care depăşesc necesarul
unei bune afrontări.
c) Lichidele transvazate se
evacuează în totalitate, iar prezenţa
uterului în sacul herniar recomandă
ovariohisterectomie.
d) Răsucirea sacului herniar
împreună cu cordonul testicular şi
ancorarea acestuia la inelul herniar.
e) Seroprevenţia antitetanică.
30. Se poate face ovariohisterectomie
totală în hernia inguinală la căţea
prin acces inguinal?
a) Ovariohisterectomia totală este
cea mai recomandabilă şi se poate
realiza prin lărgirea inelului inguinal
în unghiul antero-lateral prin
dilacerare sau secţionare cu
herniotomul.
b) Se poate face numai
histerectomie parţială (cornul uterin
herniat).
c) Nu este recomandabilă din cauza
 traumatismului inutil.
d) Nu este necesară, aceasta
făcându-se ulterior printr-o nouă
intervenţie după vindecarea
completă a primei operaţii.
e) Se poate face numai în caz de
piometru cu suplimentarea anesteziei.
31. La ce vârstă se recomandă operaţia
în hernia inguino-scrotală la vier?
a) La orice vârstă, odată cu operaţia
de castrare, animalele respective
fiind scoase de la
reproducţie.
b) Imediat după naştere.
c) După vârsta de 4 luni, când
ţesuturile sunt suficient de rezistente.
d) Se aşteaptă până la vârsta de 6
luni când se poate remedia pe cale
nechirurgicală.
e) Cu 30 de zile înainte de
sacrificare, când se face şi castrarea.
32. Care este locul de elecţie în operaţia
de hernie inguino-scrotală la vier?
a) Regiunea inguinală pe
convexitatea maximă a sacului
herniar, cât mai departe de
triunghiul femural.
b) Regiunea perineală, ca pentru
castrare.
c) Cât mai aproape de coapsă
pentru a evita hemoragia.
d) Aproape de linia mediană,
evitând lanţul mamar.
e) În triunghiul lui Scarpa, pe o
direcţie oblică dorso-ventral.
33. Ce anestezie este necesară în
operaţia de hernie inguino-scrotală
la vier?
a) Tranchilizare şi anestezie locală
sau N.L.A.
b) Narcoză cu miorelaxare.
c) Anestezia flancului.
d) Anestezie epidurală.
e) Anestezie de contact.
34. Ce contenţie este necesară pentru
operaţia de hernie inguino-scrotală
la vier?
a) Decubit dorsal cu membrele
123
posterioare în extensie, descoperind
regiunea inguinală.
b) Poziţia declivă a trenului
anterior avantajează readucerea
viscerelor în cavitatea abdominală.
c) La vieruş, contenţia este
asigurată de un singur ajutor aşezat
pe scaun, cu antebraţele sprijinite
pe genunchi, iar cu mâinile fixează
separat coapsele animalui care este
susţinut cu capul în jos şi strâns
între gambe.
d) Decubit dorsal cu membrele
strânse în bipede laterale.
e) Decubit dorsal cu membrele
posterioare flexate spre înainte.
35. Ce componente ale sacului herniar
sunt incizate la operaţia de hernie
inguino-scrotală la vier?
a) Pielea şi ţesutul conjunctiv
subcutanat în dreptul inelului inguinal
inferior.
b) Piele, scrotum şi teaca fibroasă.
c) Dacă este reductibilă, se
incizează toate straturile şi se repun
viscerele prin taxis.
d) Se deschide inclusiv teaca
vaginală şi se face proba viabilităţii
anselor.
e) Sunt secţionate toate straturile,
asigurând drenajul.
36. Cum se realizează repunerea
viscerelor în cavitatea abdominală
în operaţia de hernie inguino-
scrotală la vier?
a) Se prinde testiculul cu o mână şi
se fixează în fundul tecii vaginale
după care se răsuceşte împreună cu
aceasta, iar organele herniate sunt
dirijate prin taxis.
b) Viscerele se introduc în ordine
spre cavitatea abdominală după
kelotomie.
c) Se introduc prin taxis după
îndepărtarea porţiunilor necrozate.
d) Prin declivitate şi torsiune,
aşezându-le în poziţia lor topografică.
 e) Se reface integritatea viscerelor
care se introduc începând cu cele
mai apropiate de inelul herniar.
37. Ce se face cu lichidul transvazat în
teaca vaginală în hernia inguino-
scrotală la vier?
a) Se evacuează printr-o butonieră
făcută cu bisturiul, cu foarfeca sau
prin aspirare.
b) Este refulat odată cu viscerele în
cavitatea abdominală.
c) Se resoarbe singur.
d) Se evacuează parţial.
e) Se recoltează pentru analize de
laborator.
38. Cum se procedează dacă viscerele
herniate nu se pot repune prin taxis
şi declivitate în hernia inguino-
scrotală la vier?
a) Se face kelotomia şi debridarea
inelului herniar (traiectul inguinal) cu
herniotomul, sub control digital.
b) Se debridează traiectul inguinal
fără kelotomie.
c) Se deschide sacul herniar şi apoi
se forţează pătrunderea viscerelor
în cavitatea abdominală.
d) Se introduc mai întâi viscerele
mici şi apoi cele voluminoase.
e) Se renunţă la operaţie,
traumatismul fiind prea mare.
39. Cum se face ancorarea bontului
rămas după rezecţia sacului herniar
în hernia inguino-scrotală la vier?
a) Fiecare capăt al ligaturii
transfixice a bontului răsucit se
trece prin câte o buză a
inelului herniar, medial şi lateral şi
apoi se leagă între ele.
b) Se face ligatură transfixică pe
cordon care se păstrează ca tampon
biologic.
c) Se face ligatură dublă pe bontul
rămas pentru a preveni recidivele.
d) Se face ligatură cu fir rezistent,
cu rol hemostatic şi de siguranţă.
e) Bontul se introduce complet în
124
cavitatea abdominală şi apoi se
închide inelul în puncte separate.
40. Ce rol are "bontul" rămas după
rezecţia sacului herniar în traiectul
inguinal?
a) Ocupă spaţiul rămas după
introducerea viscerelor.
b) Obliterează inelul herniar ca un
tampon biologic care împiedică
recidivele.
c) Previne hemoragia şi şocul.
d) Asigură şi orientează drenajul.
e) Împiedică formarea aderenţelor.
41. Cum se procedează cu testiculul
congener în operaţia de hernie
inguino-scrotală la vier?
a) Se castrează în mod obişnuit, iar
dacă se constată un inel mai larg, se
recomandă aplicarea unei ligaturi
transfixice, ancorate pentru
siguranţă.
b) Se castrează în mod obişnuit.
c) Se castrează peste 30 de zile
după vindecarea completă a primei
operaţii.
d) Se procedează în mod
asemănător cu prima operaţie
pentru a nu risca o evisceraţie.
e) Este mai bine să nu se opereze.
42. Ce este hernia extravaginală?
a) Se produce prin deşirarea tecii
vaginale la bază şi angajarea
viscerelor în afara acesteia, printre
straturile musculare şi fascii.
b) Prezintă inel herniar propriu în
afara traiectului inguinal.
c) Teaca vaginală este fibrozată.
d) Se găseşte în afara vaginului.
e) Teaca vaginală este divizată.
43. Cum se face reducerea conţinutului
herniar din diverticulul ventral în
hernia extravaginală?
a) Prin dilacerare, cu excizia
porţiunilor de epiploon modificate sau
încărcate cu bride conjunctive sau
fibrinoase, apoi se constituie o
masă comună cu aceea din teaca
 vaginală.
b) Prin disecţie, asigurând
hemostaza.
c) Se izolează separat, ca o hernie
propriu-zisă.
d) Se tratează diferenţiat, refularea
făcându-se printr-o breşă proprie.
e) Se reconstituie teaca vaginală şi
apoi se procedează ca în metoda
clasică.
44. Din punct de vedere etiopatogenetic
se deosebesc trei forme de hernie
inguino-scrotală acută. Care sunt
acestea?
a) Strangularea progresivă.
b) Strangularea regresivă.
c) Strangularea elastică.
d) Strangularea prin acumularea
materiilor fecale.
e) Strangularea retrogradă.
45. Cum se produce strangularea
elastică în hernia acută la armăsar?
a) Inelul inguinal strânge progresiv
ansele intestinale coborâte în
bursele testiculare.
b) Ansa intestinală pătrunsă în
traiectul inguinal relaxat, în timpul
unui efort excesiv, este
reţinută la acest nivel de inelul
inguinal superior care se
contractă în mod reflex şi se
comportă ca un inel rigid.
c) Presiunea abdominală este mai
puternică decât elasticitatea
inelului inguinal pentru a păstra
viscerele în cavitate.
d) Ansa intestinală herniată capătă
consistenţă elastică din cauza stazei
venoase.
e) Inelul inguinal devine elastic şi
permite intrarea şi ieşirea lejeră a
anselor intestinale.
46. Ce consecinţe are strangularea
elastică în hernia inguinală acută la
armăsar?
a) Colică violentă manifestată prin
tendinţa de trântire şi de răsturnare.
b) După 5-6 ore de la debut, starea
125
animalului se ameliorează, dar
leziunile continuă să se agraveze.
c) După 5-6 ore de la debut, se
produc modificări ireversibile în ansa
herniată şi apare edemul burselor
testiculare pe partea respectivă.
d) După 12 ore, edemul se extinde
pe coapsă şi furou, iar animalul
devine imobil, intră într-o stare de
prostraţie şi hipotermie.
e) După 3-4 ore de la debut,
animalul prezintă febră intensă, diaree
şi vomă, după care devine imobil şi
moare prin epuizare totală.
47. Cum se produce strangularea prin
acumularea materiilor fecale în
hernia acută la armăsar?
a) Într-o hernie cronică, prin
încetinirea tranzitului în ansa
herniată, aceasta se dilată până
când începe compresiunea pe inelul
inguinal superior care se contractă.
Lichidele şi gazele intestinale
continuă să pătrundă, mărind şi mai
mult compresia.
b) Ansa intestinală dilatată permite
acumularea materiilor fecale oprind
tranzitul care determină colică
violentă.
c) Ansa intestinală strangulată este
paralizată şi nu permite deplasarea
conţinutului intestinal.
d) Din cauza strangulării, se
acumulează materiile fecale în partea
anterioară.
e) Strangularea este cronică, dar se
acutizează prin oprirea tranzitului
intestinal.
48. Dintre toate formele de strangulare
în hernia inguino-scrotală acută la
armăsar, care credeţi că are
evoluţia cea mai rapidă?
a) Strangularea progresivă.
b) Strangularea regresivă.
c) Strangularea elastică.
d) Strangularea retrogradă.
e) Strangularea prin acumularea
 materiilor fecale.
49. Ce este strangularea retrogradă în
hernia inguinală acută la armăsar?
a) Presupune existenţa a două anse
intestinale angajate simultan sau
consecutiv într-un inel inguinal
larg. A doua ansă herniată
declanşează mecanismul
strangulării, afectând şi ansa
intermediară, neangajată în
inel.
b) Strangularea se produce într-o
porţiune terminală a intestinului
c) Afecţiunea se produce lent şi
este dominată de manifestările unui
sindrom ocluziv.
d) O ansă intestinală pătrunde în
cea precedentă, oprind tranzitul
intestinal.
e) Se produce într-un traiect
inguinal larg, la animale bătrâne, fără
să afecteze tranzitul intestinal.
50. Strangularea retrogradă are
consecinţe mai grave decât în
celelalte forme de hernie acută la
armăsar. De ce?
a) Din cauza ansei intestinale
intermediare rămase în cavitatea
abdominală şi care suferă acelaşi
proces de infarctizare.
b) Din cauza celor două anse
intestinale infarctizate care necesită
două enterectomii dacă
modificările sunt ireversibile.
c) Una din cele două anse
intestinale strangulate poate să
treacă neobservată.
d) Intervenţia este mult mai
laborioasă şi animalul nu rezistă la
operaţie.
e) Debutează lent, cu semne
discrete, iar când apare colica, este
deja prea târziu pentru intervenţia
chirurgicală.
51. La masculul castrat este posibilă
oricare formă de hernie inguino-
scrotală dar incidenţa este scăzută.
De ce?
126
a) Ţesutul cicatricial şi scleroza
cordonului testicular duc la
dispariţia tecii vaginale şi a
condiţiilor de producere a herniei.
b) Animalul este mai liniştit după
castrare.
c) Castrarea micşorează forţa
musculară şi tendinţa de cabrare a
animalului.
d) Dispare virilitatea şi animalele
nu se mai luptă între ele.
e) Castrarea nu influenţează
incidenţa herniei inguino-scrotale.
52. Ce anestezie este necesară pentru
operaţia de hernie inguino-scrotală
acută la armăsar?
a) Narcoză sau N.L.A.
b) Urgenţa intervenţiei nu permite
efectuarea anesteziei.
c) Anestezie locală pe linia de
incizie.
d) Anestezie loco-regională.
e) Tranchilizare pentru operaţie în
poziţie patrupodală.
53. Ce contenţie este necesară pentru
operaţia de hernie inguino-scrotală
acută la armăsar?
a) Decubit dorsal pe patul de
operaţie, cu descoperirea largă a
regiunii inguinale. În acest scop,
membrul posterior pe partea herniei
se duce în extensie şi abducţie.
b) Decubit dorsal pe patul de
operaţie cu descoperirea largă a
regiunii inguinale. În acest scop,
membrul posterior pe aceeaşi parte
se flexează spre înainte, iar cel
opus se ţine în extensie.
c) Decubit lateral cu partea afectată
deasupra şi cu membrele flexate.
d) Staţiune patrupodală în travaliu.
e) Pe patul mobil cu picioarele
suspendate.
54. Care din următorii timpi operatori
se regăsesc în operaţia de hernie
inguino-scrotală acută la armăsar?
a) Incizie cutanată largă pe direcţia
 inelului inguinal şi continuată
paralel cu rafeul median.
b) Torsiunea sacului herniar şi
introducerea lui în cavitatea
abdominală prin taxis.
c) Izolarea sacului herniar în
totalitate prin dilacerare cu mâna, cu
foarfeca boantă sau cu o spatulă
începând de la inelul inguinal.
d) Se deschide sacul herniar pentru
examinarea ansei herniate şi
evacuarea lichidului sero-
sanguinolent acumulat.
e) Dacă se observă modificări ale
ansei intestinale herniate, se face
proba viabilităţii cu clorură de
sodiu chimic pură sau cu soluţie de
clorură de sodiu 10%.
55. Ce elemente se vor lua în
consideraţie pentru stabilirea
oportunităţii rezecţiei intestinale în
hernia inguino-scrotală acută la
armăsar?
a) Schimbarea culorii din cianotic
spre roşu purpuriu la aspersarea
soluţiei clorurosodice.
b) Dacă ansa rămâne inertă la
excitarea cu soluţie clorurosodică
10% se încearcă alte metode pentru
revitalizare.
c) Dacă ansa intestinală rămâne
inertă, se recurge la enterectomie după
ce s-a exteriorizat o porţiune mai
mare de intestin.
d) Dacă inelul herniar este prea
strâmt şi ansa herniată este dilatată.
e) Dacă traiectul inguinal este prea
lung şi nu se poate debrida.
56. De ce este necesară debridarea
traiectului inguinal în operaţia de
hernie inguinală strangulată?
a) Pentru a mări accesul spre
cavitatea abdominală şi a uşura.
exteriorizarea intestinului din
vecinătatea ansei herniate spre
ambele capete ale acesteia.
b) Pentru asigurarea hemostazei
127
definitive.
c) Pentru crearea unui spaţiu de
acces dacă se impune castrarea.
d) Pentru enterotomie în cazul
retenţiei de materii fecale.
e) Pentru că unele tehnici
chirurgicale prevăd această manoperă.
57. Prin ce manopere se realizează
debridarea traiectului inguinal în
hernia inguino-scrotală acută la
armăsar?
a) Sacul fibros se incizează până la
inelul herniar.
b) Operatorul introduce degetul
arătător al mâinii stângi în traiectul
inguinal, pe lângă cordonul
testicular, în unghiul antero-lateral,
forţând spre exterior până ajunge în
cavitate abdominală cu vârful
degetului.
c) Se introduce un herniotom pe
lângă deget, se secţionează gâtul
tecii vaginale a inelului
herniar care apoi se debridează
uşor antero-lateral atât cât
este necesar.
d) Repunerea anselor intestinale
herniate dacă nu au suferit
modificări ireversibile.
e) Rezecţia intestinală
(enterectomia) a porţiunii necrozate şi
apoi repunerea organelor sănătoase în
cavitatea abdominală.
58. În hernia inguino-scrotală acută la
armăsar, dacă se operează în
primele şase ore de la producere
ansa herniată strangulată se poate
repune direct prin torsiunea sacului
herniar ca în hernia inguino-
scrotală cronică?
a) Da, modificările ireversibile
instalându-se abia după şase ore de la
producere.
b) Este posibilă, dar poate să fie
riscantă prin creşterea presiunii pe
ansa dilatată şi fragilă.
c) Este posibil, dar se pot produce
 hematoame pe vasele mezenterice
sau chiar deşirări ale peretelui
intestinal.
d) Este modul obişnuit de repunere
a anselor intestinale deoarece
torsiunea sacului herniar este
obligatorie şi în hernia acută.
e) Nu este posibil deoarece sacul
herniar este mare, conţine şi
testiculul corespunzător, iar inelul
este mic.
59. Cum se produce hernia perineală?
a) Prin deşirarea peritoneului
pelvin şi a fasciei în fundul de sac
Douglas ca urmare a tenesmelor.
b) Prin deşirarea peritoneului,
viscerele abdominale ajung în
contact cu fascia şi pielea din jurul
anusului, unilateral sau bilateral,
deformând fosa ischiocaudală.
c) În urma constipaţiilor rebele, se
mobilizează rectul care alunecă
înapoi pe direcţia axei
longitudinale.
d) Hipertrofia prostatei dislocă
ţesutul conjunctiv şi afectează
tranzitul intestinal, având un rol
important în patogeneza herniei
perineale.
e) Coprostaza cronică determină
megacolon şi dilatarea ampulei
rectale.
60. Ce organe se pot angaja producând
hernia perianală (perineală)?
a) Anse intestinale, producând
coprostaza.
b) Vezica urinară, producând glob
vezical perineal, evoluând rapid
spre intoxicaţie uremică.
c) Uterul urmat de piometru.
d) Epiploonul, duodenul şi
mezenterul.
e) Cecumul care, în urma torsiunii,
se necrozează.
61. Ce anestezie este necesară pentru
operaţia de hernie perineală?
a) N.L.A. sau narcoză.
b) Pentru metoda Grigorescu se
poate face tranchilizare asociată cu
128
anestezie epidurală sacrală.
c) Anestezie locală pe linia de
incizie.
d) Anestezie cu miorelaxare.
e) Anestezie de contact sau
crioanalgezie.
62. Cum se face contenţia pentru
operaţia de hernie perineală?
a) Decubit sterno-abdominal cu
trenul posterior mai ridicat pe o
pernă sau un rulou, coada în
extensie spre înainte, iar membrele
posterioare se trag în jos la
marginea mesei.
b) Decubit sterno-abdominal cu
membrele posterioare flexate.
c) Decubit dorsal cu membrele
posterioare flexate spre înainte, iar
coada se trage în jos la marginea
mesei (metoda Grigorescu).
d) Decubit lateral cu membrele
flexate şi coada în extensie forţată
(metoda Ionescu).
e) Patrupodală cu trenul posterior
mai ridicat.
63. Care este locul de elecţie în operaţia
de hernie perineală?
a) Fosa ischio-caudală pe o singură
parte sau bilateral.
b) Mijlocul triunghiului format de
baza cozii, anus şi punctul fesei.
c) Paralel cu orificiul anal, evitând
secţionarea glandelor perineale.
d) La 3 cm de sfincterul anal pe o
circumferinţă care depăşeşte limita
arcadei ischiatice.
e) Între pubis şi fosa ischio-caudală
unilateral sau bilateral în funcţie de
aspectul anatomo-clinic.
64. Cum se readuce vezica urinară în
poziţie anatomică dacă s-a produs
glob vezical şi intoxicaţie uremică în
hernia perineală?
a) Se va face o puncţie cu
evacuarea parţială a urinei, iar
vezica se aduce uşor în poziţie
anatomică prin apăsare sau prin
propria greutate a lichidului rămas.
 b) Prin presiune manuală,
moderată, efectuată de la exterior.
c) Se face mai întâi cateterismul
pentru evacuarea urinei şi apoi
readucerea vezicii se face relativ
uşor prin taxis.
d) Se face cistotomie şi eventual
extirparea prostatei, dacă este
hipertrofiată.
e) Vezica urinară are dimensiuni
reduse şi nu are mobilitate foarte mare
pentru a ajunge în regiunea
perineală.
65. Ce recomandări aveţi pentru
operaţia de hernie perianală, dacă s-
a constatat glob vezical cu
intoxicaţie uremică: vomă, cianoză,
hipotermie?
a) Se amână operaţia până când
starea generală a animalului se
ameliorează, făcând tratament pentru
dezintoxicare uremică.
b) Se evacuează urina intraoperator
şi se face perfuzie continuă.
c) Se administrează diuretice,
cortizonice şi lichide perfuzabile în
cantităţi mari.
d) Se evacuează urina prin
cateterism uretral şi apoi se face
operaţia, evitând recidivele.
e) Operaţia este tardivă, animalul
nu se mai poate redresa din
intoxicaţia uremică.
66. În operaţia de hernie perianală se
recomandă şi castrarea animalului?
a) Se recomandă castrarea dacă se
constată hipertrofie de prostată.
b) Castrarea este obligatorie dacă s-
a făcut şi ablaţia prostatei.
c) Castrarea nu are legătură cu
hernia perineală.
d) Castrarea este obligatorie pentru
liniştirea animalului.
e) Castrarea se poate face la cererea
proprietarului.
67. Care dintre următorii timpi
operatori se regăsesc la operaţia de
hernie perineală?
129
a) Incizia cutanată în arc de cerc, la
3-4 cm de orificiul anal, pe toată
convexitatea sacului herniar.
b) Extirparea formaţiunilor
patologice: prostată, hematoame,
îngroşări epiploice etc.
c) Cistotomia, hemostaza şi
obturarea pelvină.
d) Repunerea viscerelor prin taxis,
după desprinderea aderenţelor dacă
există.
e) Obturarea breşei pelvine prin
sutură etajată cu fir rezistent.
68. Ce precauţii se impun la deschiderea
sacului herniar în operaţia de
hernie perineală?
a) Incizia se face cu atenţie
deosebită, deoarece viscerele se află în
contact nemijlocit cu pielea şi pot fi
secţionate uşor.
b) Se face o butonieră, se
evacuează lichidul transvazat şi apoi
se măreşte incizia pe o sondă canelată
sau sub protecţie digitală.
c) Nu se incizează glandele
perianale. Dacă s-au deschis din
neatenţie, se vor extirpa,
suplimentând măsurile de
antisepsie.
d) Evacuarea materiilor fecale şi a
secreţiilor purulente din plagă.
e) Extirparea formaţiunilor
patologice: prostată, tumori,
hematoame.
69. Cum se face obturarea breşei pelvine
în operaţia de hernie perianală?
a) Se face sutură în două straturi
profunde şi unul cutanat în puncte
separate.
b) Mai întâi, punctele de sutură trec
prin ligamentul sacro-ischiatic,
ligamentul suspensor al rectului şi
muşchiul coccigian lateral.
c) Al doilea strat de sutură cuprinde
muşchiul sfincter anal, fascia
perineală, putându-se mobiliza şi
muşchiul gluteu superficial.
d) Dacă s-a făcut şi extirparea
 parţială sau totală a prostatei, se 72. Care este locul de elecţie pentru
asigură drenaj şi cateterizarea operaţie în hernia diafragmatică?
vezicii urinare. a) Spaţiul 7, 8 sau 9 intercostal,
e) Se face sutura anusului în bursă, b) Laparatomie retrocostală,
preoperator. c) Laparatomie mediană ventrală
preombilicală,
70. Cum se poate evita implicarea
d) Pe cale endoscopică,
glandei perianale în desfăşurarea
e) Toracotomie transsternală,
operaţiei pentru hernia perianală?
73. Ce anestezie se recomandă în
a) Nu se incizează glandele operaţia de hernie
perianale. Dacă s-au deschis din transdiafragmatică?
neatenţie, se vor extirpa a) Narcoză inhalatorie.
suplimentând măsurile de b) N.L.A.
antisepsie. c) Tranchilizare şi anestezie
b) Glanda perianală nu trebuie să epidurală.
fie înţepată sau strangulată în sutură d) Electronarcoză.
c) Operaţia începe cu identificarea e) Narcoză cu toxicitate dispersată
şi extirparea glandelor perianale. sau balansată.
d) Nu se poate ajunge la glanda 74. Identificaţi timpii operatori care se
perianală care este situată foarte regăsesc la operaţia de hernie
aproape de anus. diafragmatică prin acces
e) În mod obişnuit glanda perianală transcostal:
este extirpată împreună cu celelalte
a) Toracotomie intercostală pe
formaţiuni patologice din sacul
partea afectată.
herniar.
b) Mărirea spaţiului de acces prin
71. Prin ce mecanisme se poate produce aplicarea depărtătoarelor.
hernie diafragmatică c) Readucerea organelor herniate în
(transdiafragmatică)? cavitatea abdominală.
a) Căderi de la înălţimi, d) Omentopexia diafragmatică.
traumatisme puternice sau e) Sutura peretelui abdominal.
accidente de stradă care 75. Recunoaşteţi timpii operatori care se
măresc exagerat presiunea regăsesc în operaţia de hernie
abdominală. diafragmatică prin acces
b) Pătrunderea viscerelor spre abdominal:
cavitatea toracică este agravată prin
a) Laparatomia retrocostală pe
creşterea presiunii intraabdominale
partea stângă şi uneori pe dreapta.
în gestaţie avansată, tenesme, efort
b) Explorarea breşei diafragmatice
etc.
pentru evaluarea formei, mărimii şi
c) La unele animale poate să existe
raporturilor acesteia cu organele
o deschidere toraco-abdominală
herniate.
largă.
c) Readucerea viscerelor herniate şi
d) Torsiunea gastrică măreşte
poziţionarea lor prin tracţiuni
hiatusul esofagian şi permite angajarea
moderate.
viscerelor în timpul acceselor de
d) Extirparea uterului gestant, dacă
vomă.
este cazul.
e) Poate să se producă după
e) Închiderea peretelui toracal prin
operaţia de esofagotomie
sutură trietajată.
transdiafragmatică.

130
76. În cazul operaţiei de hernie inguino-
scrotală acută la armăsar, pentru
testiculul congener se impune un
tratament special?
a) Dacă nu se impune castrarea din
alte motive, celălalt testicul poate
să rămână pe loc mai ales, dacă se
apreciază că traumatismul a fost
deja prea mare.
b) De obicei hernia este bilaterală,
deci se impune acelaşi tratament.
c) Este obligatorie castrarea
concomitent cu operaţia de hernie.
d) Ambele testicule se pot păstra,
nefiind necesară castrarea dacă
animalul este de mare valoare.
e) Se castrează cu pensa Burdizzo
pentru a reduce traumatismul.

11. OPERAŢII PE VISCERELE ABDOMINALE

11.1. RUMENOTOMIA LA BOVINE

Indicaţii: Reticulită şi reticuloperitonită traumatică, indigestia spumoasă,

corpi străini, supraîncărcarea rumenului etc. Se recomandă o dietă alimentară de
12-24 de ore şi igienizarea corporală a animalului.
Instrumentar: pentru diereză hemostază şi sutură la care se adaugă
pensele ovale sau în T, depărtătoare, manşon de cauciuc sau dispozitiv pentru
fixarea buzelor plăgii ruminale Kulczinski (cadru metalic), Weingart (cu
cârlige), mănuşă obstetricală, câmpuri suficient de mari, agrafe de fixare.
Anestezie: Tranchilizare şi blocaj troncular al nervilor flancului;
tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie.
Contenţie: Patrupodală în travaliu sau lângă un perete, asigurând
imobilizarea animalului şi evitarea culcării sau căderii acestuia în timpul
operaţiei cu o chingă sau cu un suport de lemn (masă, butoi) sub torace şi
abdomen.
Loc de elecţie: Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia ultimei coaste, pe o
lungime de 20-25 cm începând de la 4-5 cm sub procesele transverse ale
vertebrelor lombare.
Tehnica operatorie:

131
 Laparotomia în flanc strat cu strat, asigurând hemostaza.
* Explorarea cavităţii abdominale pentru a depista eventuale
aderenţe, abcese etc. care ar face inutilă continuarea operaţiei.
* Exteriorizarea rumenului în plagă. Prin tracţiuni moderate, cu
mâna, se aduce o porţiune din sacul dorsal care se exteriorizează, depăşind
nivelul plăgii abdominale, formând un diverticul spre exterior.
* Rumenopexia. Porţiunea exteriorizată a rumenului se fixează prin
sutură la marginile plăgii abdominale. Firele de sutură se trec prin seroasa şi
musculoasa peretelui ruminal şi prin marginile plăgii abdominale în surjet sau în
puncte separate cât mai etanş pentru a împiedica revărsarea conţinutului ruminal
în cavitatea abdominală.
* Incizia rumenului. În mijlocul porţiunii exteriorizate se face o
butonieră cu bisturiul, care se măreşte apoi la 12-15 cm, atât cât să permită
introducerea lejeră a mâinii în cavitatea ruminală şi ieşirea acesteia cu pumnul
strâns. O incizie prea mică este incomodă, iar traumatismul marginilor nu se
poate evita. Această manoperă este un timp septic care va fi marcat
corespunzător.
* Fixarea marginilor plăgii rumenale peste plaga abdominală,
asemănător unui guler cu ajutorul a patru pense în T sau ovale care, pe lângă
fixare, asigură şi hemostaza. Marginile plăgii rumenale se trag peste câmpurile
de operaţie unde vor fi ţinute de către un ajutor. Unele pense au ataşat un pinten
ascuţit care permite fixarea lor pe piele, nemaifiind necesar un ajutor pentru a le
susţine.
* Introducerea unui manşon de pânză cauciucată în deschiderea
plăgii rumenale. Este o măsură de protecţie a peretelui rumenal la locul de
trecere a mâinii. Manşonul are formă cilindrică, rigidizat la capete prin ataşarea
a două inele de cauciuc sau tuburi de garou. Manşonul se introduce cu un capăt
în cavitatea rumenală, iar celălalt rămâne la exterior.
* Evacuarea parţială a conţinutului ruminal. Această manoperă este
necesară în caz de supraîncărcare sau pentru uşurarea pătrunderii mâinii spre
reţea. În cazul indigestiei spumoase, evacuarea conţinutului ruminal se poate
face prin sifonaj cu un furtun de aspirator sau cu o pompă simplă.
* Explorarea cavităţii rumenale şi a reţelei. Se acoperă mâna dreaptă
cu o mănuşă obstetricală sau se aplică un strat uniform de vaselină până la umăr
şi se introduce palpînd uşor în toate direcţiile, începând cu planşeul sacului
ventral şi continuând în reţea. Se pot depista corpi străini liberi în sacul ruminal
care vor fi extraşi pe rând direct sau după divizare (folii de polietilenă, frânghii
şi obiecte din plastic). La nivelul reţelei, se pot găsi corpuri ascuţite implantate
în peretele acesteia, cu sau fără reacţii inflamatorii sau colecţii purulente.
* Extragerea corpilor străini implantaţi, cu atenţie pentru a nu se
rupe şi drenarea abceselor spre lumenul reţelei dacă este cazul. Se poate folosi
un magnet pentru depistarea şi colectarea materialelor feroase (cuie, sârme).
132
 * Toaletarea marginii plăgii ruminale. Se îndepărtează toate
impurităţile şi se excizează marginile strivite sau franjurate, se schimbă
câmpurile de operaţie murdărite.
* Sutura plăgii ruminale (ruminorafia). Recomandăm sutura
bietajată, suficient de rezistentă şi expeditivă: primul strat se suturează cu fir
neresorbabil natural sau sintetic, iar al doilea cu fir resorbabil. Prima sutură este
de afrontare tip Schmieden sau surjet trecut prin toate straturile peretelui
ruminal, fiind ultimul timp septic al operaţiei. Sutura de înfundare se face cu
catgut nr. 1 tip Lembert sau Blendinger.
* Îndepărtarea pexiei ruminale se face cu atenţie pentru a nu se
deşira musculo-seroasa, după care se mai face o toaletă, cu ser fiziologic călduţ
şi se repune porţiunea exteriorizată în poziţia anatomică. Se pot aspersa soluţii
de antibiotice.
* Sutura peretelui abdominal, monoplan, bietajat sau trietajat.
Sutura monoplană: Toate straturile se suturează cu acelaşi fir aplicat în
puncte separate, tip Lecene sau Moser. Se trec toate firele de jos în sus şi apoi se
strâng cu nod chirurgical de sus în jos.
Sutura bietajată se realizează cu fir resorbabil (catgut nr. 2 sau 3, Vicryl
sau Dexon nr. 0 sau 1), Rumegătoarele mari tolerează bine şi firul de nylon sau
aţa chirurgicală, pentru peritoneu, fascia transversă şi stratul muscular. Se poate
aplica sutura tip Moser la acest nivel. Pielea se suturează în puncte separate
simple sau în "U".
Sutura trietajată este mai laborioasă, dar este sigură şi realizează o
cicatrice suplă, fără aderenţe.
* Primul strat interesează peritoneul cu fascia transversă. Se
suturează cu catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu de jos în sus.
* Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile şi aponevroza. Se
suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil.
* Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros, neresorbabil. Se
poate aplica un tub de dren sub piele în partea cea mai declivă, dacă
traumatismul a fost prea mare. Acesta se scoate a doua sau a treia zi, iar firele
suturii cutanate se scot după 10-14 zile de la operaţie.
Postoperator se recomandă tratament general cu antibiotice 4-6 zile,
toaleta zilnică a plăgii abdominale, dietă absolută în prima zi şi apoi se
administrează alimente semilichide, revenindu-se treptat după 5-6 zile la
regimul normal care poate să includă şi furaje fibroase.

11.2. RETICULOTOMIA

Indicaţii: reticuloperitonită traumatică cu acces direct pentru identificarea

şi extragerea corpilor străini. Prezintă avantajul unei explorări mai bune a reţelei
133
şi a organelor învecinate şi evaluarea corectă a gravităţii leziunilor.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, la care se adaugă pense
în "T", depărtătoare, decolator de periost, ciupitor de os, ferăstrău de sârmă,
lingură Volkman, ace speciale de sutură (Emet sau Reverdin cu deschidere
largă).
Contenţie: patrupodală, în travaliu sau lângă un perete. În mod
excepţional, se poate face operaţia şi pe animalul culcat, în decubit lateral drept.
Anestezie: tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor
intercostali 8, 9 şi 10, infiltraţie subcutanată în dreptul coastei 9, precum şi
pentru toracal ventral.
Loc de elecţie: treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm deasupra
articulaţiei condrocostale pe partea stângă pe o lungime de 15-20 cm.
Tehnica operatorie:
1. Rezecţia coastei a noua.
2Laparotomia transcostală. Se incizează cu precauţie inserţia diafragmei
în dreptul coastei rezecate şi apoi peritoneul cu fascia transversă.
3. Incizia epiploonului pe aceeaşi direcţie şi explorarea cavităţii
abdominale în jurul reţelei pentru depistarea aderenţelor, colecţiilor, abceselor şi
chiar a corpului străin care a perforat reţeaua. Dacă poate fi depistat, corpul
străin se extrage direct şi se stabileşte pe loc modalitatea de continuare a
intervenţiei.
4. Exteriorizarea peretelui reţelei în plaga operatorie. Dacă se identifică o
îngroşare a peretelui şi corpul străin inclavat se va aduce această porţiune spre
exterior.
5. Reticulopexia - prin câteva puncte de sutură sau în fir continuu.
6. Izolarea cu noi câmpuri de operaţie şi deschiderea reţelei cu bisturiul
sau cu foarfeca.
7. Se asigură hemostaza şi se fixează marginile plăgii reţelei cu pense în
"T".
8. Evacuarea conţinutului reţelei şi explorarea cavităţii cu mâna.
9. Se extrag corpii străini din reţea.
10. Toaleta buzelor plăgii şi sutura. Peretele reţelei este mai gros decât al
rumenului, astfel încât sutura de înfundare se face cu dificultate mai ales dacă
sunt fenomene inflamatorii locale.
* Se suturează mucoasa în puncte separate, cu nodurile inversate, cu
fir neresorbabil.
* Toaleta riguroasă, aseptizarea şi sutura peretelui musculo-seros cu
fir resorbabil în surjet sau puncte separate simple sau Lembert etc. şi repunerea
reţelei în cavitatea abdominală.
11. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.
12. Sutura peretelui abdominal, trietajat.
a) Sutura peritoneului împreună cu marginea diafragmei în surjet
134
întretăiat.
b) Sutura muşchilor intercostali cu fascia, reducând cât mai mult spaţiul
rămas prin rezecţia de coastă cu fir sintetic resorbabil sau cu catgut gros.
c) Sutura cutanată în puncte separate se face cu aţă chirurgicală nr. 6-7 şi
se aplică un tub de dren în partea cea mai declivă a plăgii.
Tratamentul postoperator este asemănător cu cel din rumenotomie.

11.3. GASTROTOMIA LA CARNIVORE

Indicaţii: corpi străini în stomac sau în porţiunea intratoracică a

esofagului, ulcer gastric, stenoză sau în scop experimental.
Loc de elecţie: laparotomie mediană ventrală preombilicală sau
paramediană stângă, pe o lungime de 1o-15 cm proporţional cu talia animalului.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomia
2. Deplasarea epiploonului şi a paniculului adipos, explorarea cavităţii
abdominale şi exteriorizarea stomacului prin tracţiuni moderate, fără a deşira
ligamentele şi vasele de sânge. În cazul dilataţiei gastrice, este necesară
evacuarea gazelor şi a lichidelor cu un trocar prelungit cu un tub de cauciuc sau
plastic (gastrocenteza intraoperatorie) şi apoi detorsionarea.
3. Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator pentru a preveni
contaminarea viscerelor şi a cavităţii abdominale.
4. Aducerea corpului străin într-o zonă mai puţin vascularizată.
5. Incizia stomacului între marea şi mica curbură sau perpendicular pe
marea curbură, paralel cu vasele de sânge provenite din arcul gastro-epiploic.
Lungimea inciziei stomacale se stabileşte în funcţie de mărimea corpului străin.
Dacă este necesar, acesta se divizează. Pentru extragerea corpului străin din
esofag (vertebră, rotulă, corp nealimentar), această manoperă este necesară
aproape întotdeauna pentru a evita deşirarea cardiei. Corpul străin din stomac se
foloseşte ca suport pentru incizia stomacului, iar revărsarea conţinutului gastric
în plagă este evitată prin aplicarea unor pense de baraj sau cu mâna. Pensele vor
fi aplicate astfel încât să nu traumatizeze vasele de sânge şi peretele stomacal.
6. Extragerea corpului străin după ce a fost divizat sau întors astfel încât
să nu agaţe sau să deşire peretele stomacal. Acesta se prinde într-o pensă şi se
scoate, apoi se controlează dacă mai sunt resturi sau, dacă este necesar, se
evacuează şi o parte din conţinutul gastric. Aceasta este necesară în caz de
indigestie, dilataţie şi alte urgenţe chirurgicale care nu permit asigurarea unei
diete preoperatorii.
7. Aseptizarea marginilor plăgii stomacale şi îndepărtarea celui de al
doilea câmp operator.
135
 8. Sutura bietajată a stomacului. Prima sutură se face cu fir neresorbabil (
sau sintetic resorbabil ), cuprinde toate straturile tip Schmieden sau Surjet. O
sutură de afrontare corectă ascunde în totalitate mucoasa a cărei continuitate se
reface numai în lumenul organului. Sutura de înfundare se face cu fir resorbabil
şi reprezintă momentul revenirii la timpii aseptici care trebuie marcat
corespunzător (înlăturarea intrumentarului şi a materialelor contaminate, a
mănuşilor etc.).
9. Aşezarea viscerelor în poziţie anatomică şi curăţarea plăgii
abdominale.
10. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat, după aspectul plăgii
şi condiţiile de lucru, materialele folosite şi experienţa chirurgului.
Postoperator se recomandă dietă hidrică şi alimentară cu revenirea la
regimul normal în 5-6 zile, antibioticoterapie, tonice generale şi protejarea
plăgii cu cămaşă Alfort sau pansament fixat cu substanţe adezive.

11.4. ABOMASOTOMIA LA OVINE

Indicaţii: indigestia prin supraîncărcare (sâmburi), corpi străini

(fitobezoare, trichobezoare, materiale plastice, textile sintetice, geosediment.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal.
Loc de elecţie: laparotomie mediană ventrală preombilicală.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie preombilicală de 10-15 cm.
2. Exteriorizarea jumătăţii posterioare a abomasului, mai puţin
vascularizată şi neacoperită cu epiploon. Izolarea abomasului cu al doilea câmp
de operaţie.
3. Incizia abomasului pe marea curbură sau paralel cu aceasta.
4. Evacuarea conţinutului stomacal şi apoi curăţarea resturilor de pe
marginea plăgii şi aseptizarea acesteia.
5. Sutura bietajată a peretelui abomasului.
6. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.
7. Tratament local şi general pentru prevenirea complicaţiilor septice.

11.5. OPERAŢII ÎN DISLOCARE A ABOMASULUI

Indicaţii: Deplasarea abomasului în stânga sau dreapta constituind o

urgenţă chirurgicală datorită modificărilor vasculare şi acumulărilor de gaze.
Dislocarea abomasului pe stânga se face pe sub rumen fiind diagnosticată
136
la vaci în perioada puerperală consecutiv modificărilor topografice suferite de
organele abdominale în urma gestaţiei şi parturiţiei.
Deplasarea abomasului în dreapta se întâlneşte mai rar, la tineretul taurin
supus îngrăşării cu furaje concentrate, este mai gravă datorită deşirării
epiploonului şi torsiunii organului în jurul axului longitudinal.
Scopul operaţiei este evacuarea gazelor, readucerea abomasului în poziţie
anatomică şi fixarea acestuia la peretele abdominal pentru prevenirea
recidivelor.
1. Dislocarea abomasului în stânga
Loc de elecţie: Laparotomie paramediană ventrală dreapta sau prin
laparotomie în flancul stâng.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA.
Contenţie: patrupodală pentru accesul prin flancul stâng şi decubit dorsal
sau dorso-lateral stâng pentru acces paramedian.
Tehnica operatorie:

A. Laparotomia prin flancul stâng

1. Deschiderea cavităţii abdominale la 4-5 cm înapoia ultimei coaste în
treimea mijlocie a flancului pe o lungime de 12-15 cm.
2. Explorarea cavităţii abdominale cu mâna şi vizualizarea abomasului
prin tracţiune moderată şi mărirea inciziei peretelui abdominal atât cât este
necesar.
3. Evacuarea gazelor acumulate la nivelul abomasului. Se foloseşte un ac
de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul şi tubul de
perfuzor).
4. Închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor şi extragerea
acului. Se face o sutură în bursă în jurul acului prin sero-musculoasă cu catgut
care se strânge odată cu retragerea acului realizând înfundarea orificiului rămas.
5. Repunerea abomasului în poziţia anatomică prin împingere cu mâna pe
sub rumen şi constatarea reluării tranzitului prin palpare sau apariţia zgomotelor
intestinale (borborigme)
6. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.
Prevenirea recidivelor se realizează prin fixarea abomasului sau a
epiploonului (deşirat) la peretele abdominal (abomasopexie sau omentopexie).
7. Trecerea firelor de la exterior prin faldurile epiploonului pe o porţiune
de 6-8 cm în apropierea pilorului. Se foloseşte un fir lung de 2 m, lăsând ambele
capete egale la exterior. Acestea se termină cu câte un ac uşor curbat la vârf şi
vor fi ţinute de către un ajutor. Se împinge uşor abomasul pe sub rumen, iar
capetele firului folosit la omentopexie se scot pe rând prin planşeul cavităţii
abdominale la 10-15 cm înaintea ombilicului. Capetele firului se leagă între ele
la suprafaţă sau subcutanat dacă se face o incizie la acest nivel. Înaintea
137
strângerii firelor, se verifică în cavitatea abdominală dacă nu s-a prins o ansă
intestinală între epiploon şi peretele abdominal şi dacă poziţionarea s-a făcut
corect.
Pentru o mai bună poziţionare a cheagului, se poate face şi o laparotomie
în flancul drept şi apoi se face abomasopexia cu 2-3 fire groase de nylon ale
căror capete vor fi scoase prin peretele ventral al abdomenului şi înnodate afară.
Aceste fire se scot după 10-12 zile, când s-au produs aderenţe suficient de
rezistente la acest nivel.
Plaga abdominală se suturează trietajat.
B. Laparotomie paramediană ventrală
Loc de elecţie: Paralel cu linia albă, pe dreapta, preombilical, pe o
lungime de 20-25 cm, care începe la 10 cm înapoia xifoidului.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie paramediană ventrală.
2. Explorarea cavităţii abdominale şi aducerea abomasului şi a
epiploonului în poziţia anatomică.
3. Omentopexia. Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu
fascia transversă. Firele de sutură se pot trece şi prin sero-musculoasa
abomasului sau numai prin aceasta, realizând o bună fixare şi prevenirea
recidivelor.
4. Sutura peretelui abdominal în puncte separate cu fir rezistent, în "U"
sau "X", odată pentru stratul muscular, cu fascia şi tunica, apoi la piele, în mod
asemănător, ţinând cont de presiunea viscerelor asupra marginilor plăgii
abdominale.
2. Dislocarea abomasului în dreapta
Abomasul se răsuceşte în jurul axului longitudinal, angajându-se în
flancul drept pe care îl ocupă aproape în totalitate într-un timp scurt prin
distensia provocată de acumularea gazelor.
Loc de elecţie: flancul drept, înapoia coastelor cu repere asemănătoare
intervenţiei prin flancul stâng.
Anestezia: tranchilizare şi analgezie loco-regională.
Contenţia: patrupodală.
Tehnica operatorie: este asemănătoare cu cea descrisă la accesul prin
flanc pentru deplasarea abomasului în stânga, dar se adaugă unele manopere
specifice:
1. Laparotomie în flancul drept printr-o incizie verticală de 15-20 cm.
Presiunea intra abdominală este mai mare, iar animalul se linişteşte greu, fiind
necesare precauţii suplimentare pentru a nu leza abomasul.
2. Îndepărtarea epiploonului din plagă şi aprecierea gradului de torsiune
(180-3600) urmărind inserţia acestuia.
3. Evacuarea gazelor şi lichidelor acumulate printr-un trocar sau un tub de
cauciuc, flexibil, introdus printr-un orificiu mai mare. În acest scop se face o
138
sutură dublă în bursă în jurul locului unde se face puncţia, lăsând capetele
libere. Printr-un trocar şi apoi printr-un tub de cauciuc se evacuează gazele şi
lichidele acumulate.
După evacuarea completă prin sifonaj sau cu o pompă de aspirat lichide
se scoate tubul şi se strâng firele în jurul orificiului prin nod chirurgical, apoi se
face o sutură de înfundare (Espersen).
4. Se distorsionează abomasul, se aşază în poziţie anatomică şi se fixează.
5. Sutura peretelui abdominal trietajat.
Tratamentul postoperator, pe lângă obiectivele cunoscute, urmăreşte şi
reluarea motricităţii cheagului hipoton prin stimularea acestuia cu doze mici de
parasimpaticomimetice.

11.6. ENTEROTOMIA

Indicaţii: obstrucţii intestinale prin coprostază, corpi străini etc.

Loc de elecţie:
carnivore: linia albă sau paramedian ventral;
rumegătoare: flancul drept;
cabaline: - sub coarda flancului stîng pentru ansele 2 şi 3 ale colonului
ascendent, intestinul subţire şi colonul descendent;
- flancul drept pentru ansele 1-4 din colonul ascendent şi
cecum.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, la care se adaugă o
pensă pentru extragerea corpilor străini şi pense de baraj pentru oprirea
tranzitului intestinal.
Anestezie: NLA sau narcoză. La bovine, se poate face tranchilizare cu
rompun şi anestezia flancului prin blocaj troncular, anestezie epidurală lombară
unilaterală sau prin infiltraţie locală.
Contenţie: Decubitală dorsală la carnivore, costo-abdominală la animalele
mari. La rumegătoare, contenţia se poate face în travaliu.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomia în locul care permite accesul direct la ansa obstruată.
2. Exteriorizarea ansei afectate.
3. Izolarea cavităţii abdominale cu alte câmpuri sterile.
4. Oprirea tranzitului intestinal. Se îndepărtează prin taxis conţinutul
intestinal din vecinătatea corpului obstruant şi se aplică pensele de baraj care
vor fi ţinute de către un ajutor. Dacă lumenul intestinal este redus, este
recomandabilă compresiunea digitală, mult mai puţin traumatizantă. În acest
scop se prinde ansa intestinală între degetul mare şi arătător al fiecărei mâini şi
se strânge moderat.
5. Enterotomia: Se incizează intestinul longitudinal, pe marea curbură,
139
având suport corpul străin sau se face o butonieră care se măreşte apoi cu
foarfeca. Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală
pe o distanţă mai mică decât jumătatea circumferinţei şi fără să atingă mica
curbură.
6. Extragerea corpului obstruant se face cu o pensă sau se enucleează prin
presiune uşoară din apropiere.
7. Toaleta plăgii intestinale de la periferie spre centru şi aseptizarea
acesteia.
8. Enterorafia. Se vor folosi ace atraumatice rotunde pe secţiune cu
materiale de sutură de grosimi adecvate. La animalele mici, recomandăm sutura
bietajată, iar la cele mari, sutura bietajată sau trietajată.
Sutura bietajată se realizează printr-o sutură totală de afrontare
(Schmieden, surjet) cu fir neresorbabil şi o sutură de înfundare cu fir resorbabil.
Ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil. În acest caz, vom
ţine cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se
face cu alt fir, eventual mai subţire. Distanţele se aleg astfel încât sutura să fie
rezistentă, dar nestenozantă.
Sutura trietajată se poate face astfel:
* muco-mucoasă în surjet cu fir neresorbabil;
* musculo-musculoasa cu catgut;
* sero-seroasa cu fir resorbabil simplă sau de înfundare.
9. Închiderea peretelui abdominal se face prin sutură trietajată, bietajată
sau monoplană în funcţie de specie, grosimea peretelui şi locul de elecţie.
Tratament postoperator: antibioticoterapie, rehidratare, stimulare
generală, dietă şi apoi regim cu alimentaţie semilichidă 5-6 zile.

11.7. ENTERECTOMIA

Indicaţii: Extirparea unei porţiuni de intestin se practică în caz de

infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, evisceraţie,
invaginaţie, volvulus, tumori intestinale sau perforaţii externe sau interne,
tromboza vaselor mezenterice, plăgi intestinale grave etc.
Intervenţia chirurgicală vizează rezecţia porţiunii de intestin afectată şi
refacerea continuităţii acestuia prin enteroanastomoză.
A. Rezecţia intestinală
În general rezecţiile intestinale sunt bine suportate de animal, dacă se
respectă întocmai asepsia şi tehnica de lucru. Uneori timpii septici se
intercalează cu timpii aseptici cu riscuri mari de contaminare a ţesuturilor
învecinate şi producerea unor complicaţii septice. Secţionarea intestinului
trebuie să asigure vascularizaţia şi viabilitatea capetelor rămase pentru
anastomoză.
140
 Locul de elecţie, anestezia şi contenţia în general sunt cele descrise la
enterotomie, cu excepţia urgenţelor şi situaţiilor speciale (hernii, evisceraţii,
invaginatie ).
* Identificarea ansei intestinale afectate şi exteriorizarea ei pe
câmpuri sterile.
* Examenul viabilităţii ansei intestinale se face aplicând pulbere de
clorură de sodiu chimic pură sau soluţie de clorură de sodiu 10%. Schimbarea
culorii din violaceu în roşu aprins arată că nu s-au produs modificări
ireversibile, iar dacă nu reacţionează, se impune rezecţia.
* Asigurarea hemostazei prin ligatura vaselor mezenterice, urmărind
formarea arcurilor mezenterice şi anastomozele dintre ele.
* Secţionarea mezenterului în unghi ascuţit în formă de "V" pe
fiecare parte a porţiunii de intestin care urmează a fi rezecat. Pensele se aşază la
3 cm una de alta în zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice după ce s-a
golit de conţinut intestinal prin taxis.
* Pensele din interior mai apropiate de porţiunea necrozată se ridică
împreună cu aceasta, după ce a fost secţionată, având rolul de a opri revărsarea
conţinutului. Se pot înlocui cu ligaturi sau cu pense hemostatice mari, aplicate
în acelaşi scop.
* Secţionarea intestinului. Se face cu foarfeca sau cu bisturiul, cât
mai uniform, pe direcţia impusă de asigurarea viabilităţii şi a continuităţii prin
enteroanastomoză.
B. Enteroanastomoza
Al doilea obiectiv se realizează prin restabilirea comunicării între cele
două porţiuni de intestin.
Există trei metode principale de enteroanastomoză, care se aleg în funcţie
de dimensiunile anselor care se pun în contact astfel încât sutura să nu reducă
lumenul cu mai mult de 1/3 din diametru.
1. Anastomoza termino-terminală
2. Anastomoza latero-laterală
3. Anastomoza termino-laterală.
1. Enteroanastomoza termino-terminală
Este preferată la intestinele cu diametru mare, fiind cea mai simplă,
anatomică şi expeditivă. Cele două capete se reunesc prin sutură bietajată,
începând de la mica curbură unde se şi termină. Recomandăm sutura de tip
Schmieden pentru afrontare, dar sutura în puncte separate cu nodurile inversate
(spre lumen) este mai sigură. Urmează sutura de înfundare care nu trebuie să fie
stenozantă.
Prima sutură se face cu fir neresorbabil, iar înfundarea, cu catgut. Se pot
folosi fire sintetice resorbabile pentru ambele suturi (vezi enterotomia).
Dacă spaţiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părţi, se
poate recurge la următoarea tehnică:
141
 Capetele intestinului secţionat se apropie unul de altul cu ajutorul
penselor de baraj cu deschiderile orientate în aceeaşi direcţie. În această poziţie,
se suturează cu catgut, începând de la mica curbură cei doi pereţi care se ating,
trecând firul prin seroasă şi musculoasă, până la marea curbură, unde se lasă
liber.
Sutura de afrontare începe tot de la mica curbură a intestinului, mai întâi
pe laturile cele mai apropiate şi se continuă pe cele depărtate iniţial, terminând
afrontarea pe toată circumferinţa marginilor intestinale.
Se reia sutura de înfundare pe semicircumferinţa rămasă.
Urmează sutura marginilor inciziei mezenterice în surjet sau în puncte
separate cu catgut şi repunerea ansei în cavitatea abdominală după o nouă
toaletă şi verificarea permeabilităţii intestinale şi etanşeităţii suturii.
Operaţia se termină cu sutura peretelui abdominal.
2. Enteroanastomoza latero-laterala
Refacerea continuităţii tranzitului intestinal se realizează prin deschideri
laterale în apropierea capetelor intestinale rămase după rezecţie. Metoda este
mai laborioasă şi necesită mai multă atenţie, deoarece timpii septici se
intercalează de mai multe ori cu timpii aseptici, dar este singura modalitate de
anastomoză la ansele intestinale de calibru mic (intestin subţire de câine, pisică,
iepure etc.). Capetele intestinale rămase nu se mai aşază pentru a fi suturate
între ele la caete, ci se închide fiecare capat prin sutură ca un deget de mănuşă,
stabilind apoi comunicarea între ele prin deschideri laterale, cât mai aproape de
bonturile formate.
Tehnica operatorie:
Închiderea capetelor intestinului secţionat se poate face prin mai multe
modalităţi:
* Sutură în bursă prin sero-musculoasă cu întoarcerea marginilor
spre lumenul intestinal, urmată de sutură de înfundare tip Lembert.
* Sutură tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei
de baraj şi apoi sutura de înfundare.
* Sutura tip Cushing, peste braţele pensei de baraj. În acest caz,
intestinul este secţionat lângă pensă, iar firul se trece prin seroasă şi musculoasă,
paralel cu pensa, apoi peste pensă, iar în partea opusă se procedează la fel,
revenind în partea apropiată şi se continuă de la un capăt la altul. Retragerea
pensei şi strângerea firului determină marginile să se întoarcă spre lumenul
intestinal.
* Pentru etanşeitate, se poate face încă o sutură de înfundare.
* Repoziţionarea penselor de baraj. După evacuarea prin taxis a
conţinutului intestinal, dacă există, se aplică pensele de baraj la 8-10 cm distanţă
faţă de capăt.
* Se aşază capetele intestinale în poziţie izo-peristaltică (cu capetele
aşezate în direcţii opuse), observând să nu fie torsionate. Cele două anse
142
intestinale se ating în părţile lor laterale pe o lungime de 8-10 cm la animale
mari şi 3-4 cm dacă diametrul lumenului este de 1-2 cm.
* Sutura sero-musculoasei cu catgut. La locul de atingere a celor
două capete intestinale se face o sutură care menţine ansele apropiate pe o
distanţă de 8-10 cm, iar capătul firului se prinde într-o pensă fără nod terminal.
* Se incizează cele două capete la mică distanţă (2-4 mm), paralel cu
sutura. Cele două incizii sunt simetrice şi vor asigura comunicarea celor două
anse. Inciziile se plasează astfel încât să nu rămână funduri de sac la cele două
capete înfundate ale intestinului în care s-ar forma depozite de conţinut
intestinal cu riscul unor fermentaţii şi complicaţii septice.
* Sutura de afrontare a marginilor se face începând cu laturile cele
mai apropiate şi se continuă apoi pe marginile depărtate, terminându-se în
acelaşi punct. Recomandăm sutura tip Schmieden cu fir neresorbabil, aceasta
reprezentând un timp septic.
* Se face toaleta şi se reia sutura de înfundare cu firul de catgut
rămas la prima sutură prin sero-musculoasă care închide complet, realizând o
comunicare largă între cele două capete intestinale.
* Se verifică etanşeitatea suturii prin ridicarea penselor de baraj şi se
observă reluarea tranzitului intestinal.
* Se închide breşa mezenterică prin sutură în fir continuu sau în
puncte separate cu catgut.
Sutura peretelui abdominal după repunerea anselor intestinale.
3. Enteroanastomoza latero+terminală
Această metodă este recomandată în cazul existenţei unei diferenţe mari
de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate, ex. în invaginaţii,
rezecţii ileo-cecale etc. Capătul intestinal cu diametru mai mare se
anastomozează în poziţie terminală, iar cel cu diametru mai mic se
anastomozează prin deschidere laterală. După îndepărtarea porţiunii de intestin
gangrenate, enteroanastomoza se realizează parcurgând următoarele etape:
 Se închide capătul ansei de calibru mai mic prin sutură bietajată,
ligatură şi sutură de înfundare sau prin metoda Cushing.
 Incizia longitudinală a capătului intestinal înfundat ca un deget de
mănuşă pe o lungime egală cu diametrul ansei de calibru mai mare, uşor
aplatizat. Incizia se face pe marea curbură şi se pune în contact cu capătul ansei
de calibru mai mare, al cărei contur se suprapune peste plaga longitudinală.
 Sutura bietajată a marginilor celor două plăgi realizând o comunicare
etanşă între cele două capete de intestin.
Ajustarea diferenţelor de calibru dintre două anse intestinale se poate realiza
şi prin alte modalităţi:
 modificând afrontarea, se prinde cu 1-2 mm mai mult din capătul cu
diametru mai mare la fiecare interval dintre punctele de sutură;
 secţionând oblic capătul mai subţire;
143
micşorând calibrul capătului mai mare şi formând "racheta" până la egalizarea
celor două diametre.

11.8. OPERAŢIA ÎN INVAGINAŢIE INTESTINALĂ

Invaginaţia intestinală se întâlneşte la toate speciile, este o urgenţă

chirurgicală şi constă în pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat
următoare, cu obstrucţie completă şi întreruperea circulaţiei sanguine în
porţiunea de mezenter atrasă de ansa invaginată.
Loc de elecţie: laparotomie în flanc sau pe linia albă, în funcţie de specie.
Anestezia: generală, NLA sau narcoză la animalele mici şi tranchilizare cu
anesteziE locoregională pentru bovine.
Contenţie: decubit dorsal respectiv, travaliu.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie.
2. Exteriorizarea ansei afectate care se prezintă ca un tub rigid.
3. Izolarea anselor invaginate pe un câmp operator steril.
4. Devaginarea manuală prin tracţiuni moderate, eventual făcând şi incizii
longitudinale de slăbire pe exterioară.
5. Aprecierea viabilităţii ansei a cărei culoare este modificată, cu pudră de
clorură de sodiu chimic pură sau cu soluţie de clorură de sodiu 10%.
6. Introducerea anselor intestinale în cavitatea abdominală, dacă nu s-au
produs modificări ireversibile, sau rezecţia intestinală, dacă ansa rămâne inertă.
7. Rezecţia intestinală se poate decide chiar înainte de devaginare totală,
dacă se constată modificări grave, cu încarcerări şi necroze.
* Se secţionează transversal ansa posterioară (în care s-a angajat
ansa precedentă), presiunea abdominală şi peristaltismul orientează totdeauna
ansa invaginată spre anus pe care uneori îl depăşeşte. Capătul anterior va fi
secţionat înaintea locului din care încep modificările structurale ireversibile.
* Se face hemostaza preventivă pe vasele mezenterice şi se
îndepărtează ansa afectată, asigurând vascularizaţie corespunzătoare pe capetele
care urmează a fi anastomozate.
* refacerea continuităţii intestinului prin entero-anastomoză
termino-terminală sau latero-terminală.
8. Închiderea peretelui abdominal.
Tratamentul postoperator trebuie să fie susţinut, traumatismul operator
este mare, intervenţia făcându-se pe un animal cu grave tulburări homeostazice.

144
 11.9. CHESTIONAR
1. În ce afecţiuni este indicată
rumenotomia la bovine?
a) Reticulită şi reticuloperitonită
traumatică.
b) Indigestie spumoasă, corpi
străini.
c) Supraîncărcarea rumenului.
d) Indigestie gazoasă.
e) Deplasarea abomasului în
stânga.
2. Ce instrumente sunt necesare pentru
efectuarea operaţiei de
rumenotomie la bovine?
a) Pentru diereză, hemostază şi
sutură.
b) Pense ovale sau în "T",
depărtătoare, manşon de cauciuc.
c) Dispozitiv pentru fixarea buzelor
plăgii ruminale, Weingart sau
Kulczinski, agrafe pentru câmpuri.
d) Pense cu gheare, pense forceps,
ecrasor Cassaignac.
e) Comprese sterile, câmpuri de
operaţie, dezinfectante.
3. Ce anestezie este necesară pentru
efectuarea operaţiei de
rumenotomie la bovine?
a) Tranchilizare şi anestezie locală
prin infiltraţie.
b) Tranchilizare şi blocaj troncular
al nervilor flancului.
c) N.L.A.
d) Narcoză.
e) Electronarcoză.
4. Care este locul de elecţie în operaţia
de rumenotomie?
a) Flancul stâng, la 3-4 cm înapoia
ultimei coaste, pe o lungime de 20-
25 cm începând de la 4-5 cm sub
procesele transverse lombare.
b) Flancul stâng sau drept la 3-4
cm înapoia ultimei coaste, pe o
lungime de 20-25 cm începând de
145
la 4-5 cm sub procesele transverse
lombare
c) Teşitura flancului stâng la 3-4
cm deasupra venei mamare.
d) Golul flancului stâng sau drept,
pe o lungime suficient de mare
pentru introducerea lejeră a mâinii
în cavitatea abdominală.
e) Pentru laparatomie
ventrolaterală.
5. Este necesară dieta alimentară
înaintea operaţiei de rumenotomie?
a) Se recomandă dietă alimentară
de 12-24 de ore.
b) În timpanism ruminal, urgenţa
intervenţiei nu permite efectuarea
dietei preoperatorii.
c) Nu este necesară dieta, deoarece
conţinutul ruminal se evacuează
intraoperator.
d) Dieta micşorează rezistenţa
organismului.
e) Se face numai dietă hidrică şi se
administrează purgative.
6. Pentru ce este necesară explorarea
cavităţii abdominale înainte de
deschiderea rumenului?
a) Pentru a depista eventuale
aderenţe, abcese etc., care ar face
inutilă continuarea operaţiei.
b) Pentru precizarea diagnosticului.
c) Pentru poziţionarea corectă a
sacului ruminal dorsal.
d) Pentru identificarea corpului
străin.
e) Pentru evacuarea colecţiilor de
la acest nivel.
7. Ce porţiune a rumenului se
exteriorizează depăşind nivelul
plăgii abdominale formând un
diverticul spre exterior?
a) O porţiune din peretele sacului
dorsal.
 b) O porţiune din sacul ventral.
c) Se alege o porţiune mijlocie, mai
puţin vascularizată.
d) Paralel cu inserţia epiploonului.
e) Cât mai aproape de reţea.
8. Ce este rumenopexia?
a) Fixarea porţiunii exteriorizate a
rumenului prin sutură la marginile
plăgii abdominale.
b) Fixarea porţiunii exteriorizate a
rumenuui la marginile plăgii
abdominale cu ajutorul unor cârlige
speciale.
c) Fixarea plăgii ruminale la piele
cu ajutorul penselor în "T".
d) Fixarea plăgii ruminale pe plaga
abdominală cu ajutorul unui manşon
de cauciuc.
e) Fixarea rumenului la peretele
abdominal pentru a preveni recidivele.
9. Cum se realizează rumenopexia?
a) Firele de sutură se trec prin
seroasa şi musculoasa peretelui
ruminal şi prin marginile plăgii
abdominale în surjet sau puncte
separate cât mai etanş.
b) După efectuarea inciziei
ruminale, se face toaleta, se asigură
hemostaza şi apoi se suturează
marginile plăgii la piele, cât mai etanş.
c) Se prind marginile plăgii
ruminale cu pense în "T" care se
fixează la piele.
d) Se fixează marginile plăgii
ruminale cu dispozitivul Weingart sau
Kulczinski.
e) După terminarea operaţiei se
scot firele utilizate pentru fixarea
rumenului.
10. Pentru ce se recomandă
ruminopexia în operaţia de
ruminotomie?
a) Pentru a împiedica revărsarea
conţinutului ruminal în cavitatea
abdominală.
b) Pentru a evita traumatizarea
plăgii ruminale.
c) Pentru a preveni deşirarea plăgii
ruminale.
146
d) Pentru a împiedica deplasarea
rumenului după evacuarea
conţinutului.
e) Pentru a menţine plaga ruminală
deschisă pe toată durata operaţiei.
11. Care sunt timpii septici în operaţia
de rumenotomie?
a) Incizia rumenului.
b) Fixarea marginilor.
c) Rumenopexia.
d) Evacuarea parţială a conţinutului
ruminal.
e) Explorarea cavităţii ruminale şi a
reţelei, extragerea corpilor străini,
sutura de afrontare a plăgii
ruminale.
12. Cum se asigură hemostaza plăgii
ruminale?
a) Cu ajutorul penselor hemostatice
ovale sau în "T".
b) Prin rumenopexie.
c) Cu ajutorul manşonului de
cauciuc.
d) Ligaturi vasculare şi cauterizare.
e) Cu astringente, compresiuni şi
tamponament.
13. În ce scop se introduce un manşon
de pânză cauciucată în deschiderea
plăgii ruminale?
a) Este o măsură de protecţie a
peretelui ruminal la locul de trecere a
mâinii pentru extragerea conţinutului
ruminal şi al reţelei.
b) Pentru a împiedica revărsarea
conţinutului ruminal în cavitatea
abdominală.
c) Pentru a menţine contactul
rumenului cu peretele abdominal.
d) Asigură hemostaza provizorie.
e) Previne hemoragia secundară.
14. Pentru ce este necesară evacuarea
parţială a conţinutului ruminal în
operaţia de rumenotomie?
a) În indigestia prin supraîncărcare
ruminală reprezintă scopul operaţiei.
b) Pentru uşurarea pătrunderii
mâinii spre reţea.
 c) Conţinutul ruminal este toxic şi
poate compromite operaţia.
d) Pentru micşorarea presiunii
asupra plăgii ruminale după sutură.
e) Se previne revărsarea acestuia în
cavitatea abdominală.
15. Cum se pregăteşte mâna pentru
explorarea cavităţii rumenale şi a
reţelei în operaţia de ruminotomie?
a) Se acoperă mâna cu o mănuşă
obstetricală.
b) Se aplică un strat uniform de
vaselină până la umăr.
c) Se spală insistent cu apă caldă şi
săpun.
d) Se taie unghiile scurt şi se
dezinfectează.
e) Se spală cu săpun şi se
dezinfectează cu alcool.
16. Cum se drenează eventualele abcese
descoperite în peretele reţelei?
a) După extragerea corpilor străini,
abcesele din peretele reţelei se
drenează cu bisturiul în lumenul
acesteia.
b) Se deschid cu bisturiul şi se
drenează la exterior.
c) Se drenează printr-o altă
laparatomie.
d) După extragerea corpilor străini,
abcesele se fibrozează.
e) Dacă se descoperă abcese,
animalul se trimite la abator.
17. Care este ultimul timp septic în
operaţia de rumenotomie?
a) Sutura de afrontare a plăgii
ruminale.
b) Toaleta plăgii ruminale.
c) Toaleta plăgii abdominale.
d) Ruminorafia.
e) Extragerea corpilor străini din
reţea.
18. Ce tip de sutură recomandaţi pentru
ruminorafie?
a) Sutură bietajată.
b) Sutura totală de afrontare tip
Schmieden sau surjet se face cu fir
natural sau sintetic neresorbabil.
147
c) Sutura de înfundare tip Lembert
sau Blendinger cu catgur nr. 1
d) Sutura monoplană eversată.
e) Sutura monoplană extramucoasă.
19. După efectuarea suturii ruminale
pexia se păstrează?
a) Se îndepărtează pexia ruminală
cu atenţie pentru a nu deşira peretele
ruminal.
b) Se menţine pexia pentru a
proteja sutura peretelui ruminal.
c) Se îndepărtează parţial pentru a
iniţia o peritonită localizată.
d) Firele de sutură cad singure după
două săptămâni.
e) Se folosesc fire resorbabile care
nu necesită extragerea lor.
20. Ce tip de sutură se poate aplica la
peretele abdominal în operaţia de
rumenotomie?
a) Monoplan, bietajat sau trietajat.
b) Sutură tip Schmieden cu fir
neresorbabil.
c) Sutura tip Moser cu catgut nr. 0.
d) Sutura tip Lecène cu catgut nr.
0.
e) Sutură de înfundare tip Lembert.
21. Cum se realizează sutura bietajată a
peretelui abdominal după
ruminotomie?
a) Se suturează straturile profunde
în puncte separate cu catgut Dexon,
Vicryl, aţă chirurgicală sau Nylon.
Se poate aplica sutura tip Moser la
acest nivel (Moser modificat).
b) Pielea se suturază în puncte
separate simple sau în "U".
c) Se face sutură de afrontare cu aţă
chirurgicală şi sutură de înfundare
cu catgut.
d) Sutură cu agrafe a straturilor
profunde şi cu Nylon la piele în
puncte separate de rezistenţă.
e) Se face sutură parţială şi se
asigură drenajul.

22. Ce avantaje prezintă sutura
trietajată a peretelui abdominal
după ruminotomie?
a) Este mai laborioasă.
b) Este sigură şi realizează o
cicatrice suplă fără aderenţe.
c) Asigură o bună închidere a
peretelui abdominal.
d) Previne supuraţia şi peritonita.
e) Asigură mobilitatea peretelui
abdominal şi previne eventraţia.
23. Ce straturi anatomice sunt
interesate în sutura trietajată a
peretelui abdominal după
ruminotomie?
a) Primul strat de sutură interesează
peritoneul cu fascia transversă.
b) Stratul al doilea cuprinde
musculatura cu fasciile şi aponevroza.
c) Pielea reprezintă stratul al treilea
de sutură.
d) Primul strat este reprezentat de
peritoneu şi muşchi, apoi se
suturează tunica abdominală, iar la
sfârşit pielea împreună cu muşchiul
pielos.
e) Prima sutură o reprezintă
rumenopexia, apoi musculatura cu
aponevroza şi la sfârşit pielea în
puncte separate.
24. Ce tip de sutură se aplică fiecărui
strat al peretelui abdominal în
sutura trietajată după
ruminotomie?
a) Primul strat se suturează cu
catgut nr. 1 sau 0 în fir continuu.
b) Stratul al doilea se suturează în
puncte separate simple cu fir
resorbabil.
c) Pielea se suturează în puncte
separate cu fir gros neresorbabil.
d) Primul şi al doilea strat se
suturează cu fir natural neresorbabil
tip surjet întretăiat.
e) Pielea se suturează totdeauna în
puncte separate tip Lecène sau
Moser.
148
25. Ce tratament postoperator indicaţi
în operaţia de ruminotomie la
bovine?
a) Tratament general cu antibiotice
5-6 zile şi toaleta zilnică a plăgii
abdominale.
b) Dietă absolută în prima zi şi apoi
alimente semilichide.
c) Se revine treptat la regimul
normal după 5-6 zile.
d) Animalul se hrăneşte pe cale
parenterală în prima săptămână şi
apoi se revine treptat la regimul
normal.
e) Se asigură un aport nutritiv
sporit cu furaje concentrate şi
suculente imediat după operaţie.
26. Ce avantaje prezintă reticulotomia
faţă de ruminotomie?
a) Explorare mai eficientă a reţelei
şi a organelor învecinate.
b) Evaluarea corectă a gravităţii
leziunilor existente.
c) Se poate efectua pe animalul
contenţionat în poziţie patrupodală.
d) Nu prezintă avantaje şi nu a
intrat în practică.
e) Sutura este mai sigură, deoarece
reţeaua are perete mai gros decât
rumenul şi se poate face drenaj direct.
27. Ce contenţie se recomandă pentru
operaţia de reticulotomie?
a) În travaliu sau lângă un perete.
b) În mod excepţional se poate face
operaţia pe animalul contenţionat
în decubit lateral drept.
c) Decubit dorsal, pe masa de
operaţie.
d) Decubit lateral cu trenul anterior
mai coborât.
e) Decubit costo-abdominal pe
partea stângă.
28. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţia de reticulotomie?
a) Tranchilizare completată cu
blocaj troncular al nervilor
intercostali 8, 9 şi 10, infiltraţie
subcutanată în dreptul coastei a
 noua şi a nervului toracal
ventral.
b) Narcoză sau N.L.A.
c) Electronarcoză.
d) Narcoză inhalatorie.
e) Narcoză cu toxicitate dispersată
sau balansată.
29. Care este locul de elecţie pentru
operaţia de reticulotomie?
a) Treimea inferioară a coastei a
noua, la 10 cm de articulaţia
condrocostală, pe partea stângă, pe o
lungime de 15-20 cm.
b) Treimea inferioară
hipocondrului stâng până la
apendicele xifoidian
c) Linia mediană ventrală
preombilical.
d) Paramedian ventral,
preombilical, pe partea stângă.
e) Pentru laparotomie transversă pe
sub hipocondrul drept.
30. Ce timpi operatori recunoaşteţi
pentru operaţia de reticulotomie?
a) Rezecţia coastei a noua.
b) Toracotomia cu rezecţie de
coastă.
c) Laparotomia transcostală.
d) Incizia epiploonului
explorarea cavităţii abdominale.
e) Reticulopexia.
31. Ce suturi provizorii se practică în
operaţia de reticulotomie?
a) Sutura epiploonului în surjet cu
catgut.
b) Sutura mucoasei reţelei în
puncte separate, cu nodurile inversate
spre lumen, cu fir neresorbabil.
c) Sutura mucoasei reţelei în
puncte separate, cu nodurile inversate
spre lumen, cu fir resorbabil.
d) Reticulopexia.
e) Sutura trietajată a peretelui
abdominal.
32. Ce straturi interesează sutura
peretelui abdominal în operaţia de
reticulotomie?
a) Sutura peritoneului împreună cu
diafragma si muschiul drept
abdominal.
b) Sutura muşchilor intercostali, cu
fascia, reducând cît mai mult spaţiul
rămas prin rezecţia de coastă .
c) Sutura cutanată tip surjet cu aţă
chirurgicală.
d) Sutura monoplană tip Moser sau
Lecène.
e) Sutura trietajată cu catgut în
puncte separate.
33. Ce indicaţii are operaţia de
a gastrotomie la carnivore?
a) Corpi străini în stomac ,
volvulus, torsbiune gastrica.
b) Ulcer gastric, stenoză sau în
scop chirurgical.
c) Indigestie acută, intoxicatii,
afectiuni tumorale.
d) Corpi straini in portiunea
intratoracica a esofagului.
e) Gastrită sau invaginaţie
intestinală.
34. Care este locul de elecţie în
gastrotomie la carnivore?
a) Pentru laparatomie retrocostală
stângă.
şi b) Paramedian stânga între ombilic
şi pubis pe o distanţă de 10-15 cm
proporţional cu talia animalului.
c) Laparotomie mediana ventrala,
preombilicala
d) Pentru laparatomie, lateral,
dreapta.
e) Pentru laparatomie în flancul
stâng.
35. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţia de gastrotomie la
carnivore?
a Blocaj troncular şi anestezie de
contact.
b) Tranchilizare şi blocaj troncular.
c) Anestezie locală prin infiltraţie.
d) ) N.L.A. sau narcoză.
e) Analgezie loco-regională.
36. Ce contenţie este necesară pentru
operaţia de gastrotomie?
149
 a) Decubit lateral pe partea stângă.
b) Decubit dorsal cu membrele
fixate în bipede laterale.
c) Decubit lateral pe partea dreaptă.
d) Decubit dorsal, pe masa de
operaţie.
e) Poziţia animalului se stabileşte
în funcţie de scopul operaţiei.
37. Care este locul unde se face incizia
stomacului în operaţia de
gastrotomie la carnivore?
a) Paralel cu vasele mezenterice
b) Perpendicular pe marea curbură .
c) Pe marea curbură a stomacului
într-o zonă mai puţin vascularizată.
d) Pe mica curbură a stomacului
între vasele gastrosplenice.
e) În apropierea orificiului cardia
pentru acces mai lejer spre esofag.
38. Care sunt timpii septici în operaţia
de gastrotomie?
a) Izolarea stomacului cu al doilea
câmp operator.
b) Aducerea corpului străin într-o
zonă mai puţin vascularizată.
c) Incizia stomacului şi extragerea
corpului străin.
d) Sutura bietajată a stomacului.
e) Sutura de infundare a plăgii
stomacale.
39. Cum se stabileşte lungimea inciziei
stomacale?
a) Incizia este proporţională cu
talia animalului.
b) Cât mai mare, atât cât permite
stomacul.
c) Incizia va fi cît mai mică pentru
a nu risca fenomene de necroză
marginală.
d) In funcţie de mărimea corpului
străin.
e) Mărimea inciziei nu contează
deoarece corpul străin se poate diviza.
40. Cum se previne revărsarea
conţinutului stomacal în plagă şi
cavitatea abdominală în operaţia de
gastrotomie?
a) Se aplică pense de baraj.
150
b) Prin izolare cu mâna de către un
ajutor.
c) Se asigură dietă preoperatorie de
12-24 de ore.
d) Se provoacă voma sau se face
tubaj gastric.
e) Se administrează purgative
saline.
41. Ce rol are aplicarea celui de al doilea
câmp operator în operaţia de
gastrotomie?
a) Împiedică alunecarea
stomacului.
b) Previne revărsarea conţinutului
gastric.
c) Împiedică deplasarea viscerelor
in cavitatea abdominală.
d) Previne contaminarea celorlalte
viscere şi a cavităţii abdominale.
e) Se poate schimba mai uşor dacă
se murdăreşte.
42. Cum se apreciază o sutură corectă,
de afrontare a peretelui stomacal în
operaţia de gastrotomie?
a) Să nu se folosească material de
sutură în exces.
b) Ascunde in totalitate firul de
sutura .
c) Se folosesc materiale rezistente
şi maleabile.
d) Ascunde în totalitate mucoasa.
e) Nodurile sunt plasate spre
lumenul organului.
43. Care este primul timp operator care
marchează revenirea la timpii
aseptici în operaţia de gastrotomie?
a) Sutura de înfundare.
b) Sutura de afrontare, care se
realizează cu fir neresorbabil steril.
c) Sutura stomacului care se poate
face monoplan, bietajat sau trietajat.
d) Sutura peretelui abdominal.
e) Toaleta şi aseptizarea marginilor
plăgii.
44. În ce afectiuni nu se poate asigura
dieta preoperatorie pentru operaţia
 de gastrotomie?
a) Ingerarea unor corpuri
nealimentare.
b) Dilataţie gastrică, indigestie,
torsiune.
c) Operaţii experimentale.
d) Dacă animalul este slăbit.
e) La animalele parazitate sau
obeze.
45. Ce tratament postoperator se
recomandă în operaţia de
gastrotomie la carnivore?
a) Plimbarea zilnică a animalului
pentru prevenirea constipatiei.
b) Antibioticoterapie, dieta
absoluta 5-6 zile şi protejarea plăgii
cu pansament.
c) Dietă hidrică şi alimentară cu
revenirea la regimul normal în 5-6
zile.
d) Stimularea imunităţii specifice şi
nespecifice, protejarea plagii
stomacale cu pansament.
e) Prevenirea vomei şi a
hemoragiei
46. În ce afecţiuni este recomandată
abomasotomia la ovine?
a) Spasm piloric, invaginatie.
b) Parazitisme şi ocluzii intestinale.
c) Gastro-enterită necrozantă.
d) Indigestia prin supraîncărcare
e) Obstrucţie esofagiană în
porţiunea intratoracică, volvulus.
47. Ce anestezie se face pentru operaţia
de abomasotomie la ovine?
a) Anestezie epidurală.
b) Tranchilizare cu rompun sau cu
ketamină.
c) Anestezie locală prin infiltraţie.
d) Narco-miorelaxare.
e) N.L.A. sau narcoză.
48. Care este locul de elecţie pentru
incizia abomasului la ovine?
a) În apropierea jgheabului
esofagian.
b) Pe mica curbură, nefiind vase
gastro-splenice.
c) Pe marea curbură, paralel cu
151
vasele de sange.
d) Pe marea curbură sau paralel cu
aceasta într-o zonă mai puţin
vascularizată.
e) Între foios şi jgheabul esofagian,
pe linia mediană.
49. Care este scopul operaţiei în
dislocarea abomasului?
a) Evacuarea gazelor si readucerea
abomasului în poziţie anatomică.
b) Fixarea abomasului la peretele
stomacal pentru prevenirea
recidivelor.
c) Evacuarea gazelor si fixarea
abomasului la epiploon pentru
prevenirea recidivelor.
d) Evacuarea conţinutului stomacal
şi oprirea fermentaţiilor.
e) Asigurarea eructaţiei şi a
tranzitului intestinal.
50. Care este locul de elecţie pentru
operaţie în dislocarea abomasului în
stânga?
a) Pentru laparatomie paramediană
dreapta sau pentru laparatomie în
flancul stâng.
b) Pentru laparatomie mediană
ventrală preombilicală.
c) Pentru laparatomie în flancul
stâng sau drept.
d) Pentru laparatomie în flancul
drept.
e) Pentru laparatomie paramediană
ventrală pe partea stângă.
51. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţie în dislocarea abomasului?
a) Anestezie locală prin infiltraţie.
b) Narcoză inhalatorie.
c) Narcoză cu miorelaxare.
d) Tranchilizare şi anestezie loco-
regională.
e) Anestezie epidurală.
52. Ce contenţie este necesară pentru
operaţie în dislocarea abomasului?
a) Decubit lateral stâng cu trenul
posterior mai ridicat.
b) Decubit dorsal sau dorsolateral
stâng pentru acces prin flanc.
c) Decubit lateral stang cu trenul
 anterior mai ridicat.
d) Patrupodală pentru accesul prin
flancul stâng.
e) Decubit sternoabdominal.
53. Recunoaşteţi timpii operatori care
aparţin operaţiei prin flancul stâng
în dislocarea abomasului în stânga:
a) Deschiderea cavităţii
abdominale la 4-5 cm înapoia
ultimei coaste în treimea
mijlocie a flancului drept pe o
lungime de 12-15 cm.
b) Evacuarea continutului
abomasului.
c) Reducerea torsiunii abomasului.
d) Toaleta plăgii ruminale.
e) Abomasopexia.
54. Cum se face evacuarea gazelor
acumulate la nivelul abomasului în
dislocaţia acestuia?
a) Se face puncţia acestuia cu un
trocar
b) Se face puncţia cu un ac de
seringă prelungit spre exterior cu
un tub de plastic (ex. acul si tubul
de perfuzor).
c) Se face puncţia cu un bisturiu.
d) Evacuarea gazelor se face după
abomasopexie.
e) Evacuarea gazelor se face după
omentopexie.
55. Cum se face închiderea orificiului
punctiform după evacuarea gazelor
şi retragerea acului în dislocarea
abomasului?
a) Se face o sutură în bursă în jurul
acului prin seromusculoasă cu
catgut
b) Sutură bietajată de infundare
c) Se suturează orificiul odată cu
abomasopexia.
d) Orificiul este punctiform şi nu se
poate face sutură.
e) Nu este necesară sutura.
56. Cum se previn recidivele după
operaţia în dislocarea abomasului?
a) Se face abomasotomie.
152
b) Se face omentopexie.
c) Se scurtează epiploonul.
d) Se schimbă dieta alimentară.
e) Se interzic furajele concentrate.
57. Cum se fixează abomasul la peretele
abdominal în operaţia de dislocare
cu acces prin flanc?
a) Se suturează la plaga
abdominală cu fir resorbabil.
b) Se suturează în puncte separate
la peretele abdominal ventral, prin
plaga existentă.
c) După ce se trece firul prin
peretele abomasului sau prin
epiploon, capetele acestuia se scot
la exterior prin peretele abdominal
şi se leagă între ele.
d) Se aplică sutura cu fir
neresorbabil în puncte separate care se
scot după şapte zile.
e) Se îndepărtează peritoneul la
locul de contact pentru formarea
aderenţelor.
58. Care sunt timpii operatori în
operaţia din dislocarea abomasului,
prin laparatomie ventrală?
a) Laparatomie paramediană in
flanc.
b) Explorarea cavităţii abdominale
şi aducerea abomasului şi a
epiploonului în poziţie anatomică.
c) Abomasotomia într-o porţiune
mai puţin vascularizată.
d) Omentorafia.
e) Sutura peretelui stomacal.
59. Cum se previn recidivele în operaţia
de dislocare a abomasului prin
laparatomie paramediană ventrală?
a) Se face sutură bietajată.
b) Epiploonul se prinde în sutura
peritoneului împreună cu fascia .
transversă
c) Este suficientă sutura de
înfundare.
d) Se face sutură în bursă cu fir
neresorbabil.
e) Se face scarificarea peritoneului
 şi a seroasei abomasului la locul de
contact.
60. De ce are evoluţie mai gravă
dislocarea abomasului în dreapta?
a ) Apare insuficienţa respiratorie
din cauza gazelor acumulate.
b) Necesită evacuarea gazelor cu
un trocar mai gros.
c) Pe lângă acumularea de gaze, se
evacuează şi lichidele din abomas.
d) Pe lângă deplasarea laterală,
abomasul se răsuceşte şi în jurul axei
longitudinale cu 180-3600.
e) Se produc hemoragii şi comă.
61. Cum este stimulată reluarea
motricităţii cheagului hipoton după
operaţia în dislocarea acestuia pe
dreapta cu torsiune?
a) Se administrează doze mici de
parasimpaticomimetice.
b) Se face atropinizare.
c) Se fac masaje.
d) Se face proba viabilităţii cu
clorură de sodiu.
e) Se urmăreşte evacuarea gazelor
prin eructaţie.
62. Care este locul de elecţie pentru
enterotomie la cal ?
a) Linia albă sau paramedian
ventral.
b) Flancul drept pentru
rumegătoare.
c) Sub coarda flancului stâng
pentru ansele 2 şi 3 ale colonului
descendent
d) Flancul drept pentru ansele 1-4
ale colonului ascendent şi cecum
e) Flancul stang la rumegătoare.
63. Ce anestezie este recomandata
pentru operaţia de enterotomie la
bovine?
a) N.L.A. sau narcoză.
b) Tranchilizare cu rompun şi
anestezia flancului prin blocaj
troncular.
c) Anestezie locală prin infiltraţie.
d) Anestezie cu cloral hidrat.
e) Anestezie cu relaxante
153
musculare.
64. Ce contenţie este necesară pentru
operaţia de enterotomie la bovine?
a) Decubitală dorsală la carnivore.
b) Sterno-abdominală.
c) In travaliu.
d) La cabaline se recomandă
decubit lateral
e) La porcine se face contenţia pe o
scară.
65. Cum se face oprirea tranzitului
intestinal în operaţia
de enterotomie la cal?
a) Se îndepărtează prin taxis
conţinutul intestinal din vecinătatea
corpului obstruant şi se aplică
pense hemostatice mari pe intestin.
b) Se îndepărtează prin taxis
conţinutul intestinal din vecinătatea
corpului obstruant şi se aplică pensele
de baraj.
c) Este recomandabilă
compresiunea digitală la animalele
mici.
d) Se evacuează conţinutul
intestinal prin clismă.
e) Se aplică ligaturi bilaterale care
se îndepărtează odată cu ansa
rezecată.
66. Care este locul de elecţie pentru
incizia intestinului?
a) Pe mica curbură, incizia se face
longitudinal având ca suport corpul
străin obstruant.
b) Dacă lumenul intestinal este
mare, se poate face o incizie
transversală, pe o distanţă mai mică
decât jumătatea circumferinţei şi
fără să atingă mica curbură.
c) Valvula ileocecală, în direcţie
longitudinală depăşind cu 1-2 cm
diametrul corpului obstruant.
d) Pe mica curbură, ocolind vasele
de sânge.
e) Paralel cu bandeletele
longitudinale pentru intestinul subţire.
67. Care sunt timpii septici în operaţia
de enterotomie?
a) Izolarea cavităţii abdominale cu
 alte câmpuri sterile.
b) Oprirea tranzitului intestinal.
c) Incizia intestinului şi extragerea
corpului străin obstruant.
d) Ligatura vaselor mezenterice
e) Enterorafia.
68. Ce tip de sutură recomandăm
pentru enterorafie la animalele
mari?
a) Sutura bietajată in puncte
separate cu catgut ..
b) Sutura bietajată sau trietajată.
c) Sutura monoplană cu catgut la
animalele mici.
d) Sutură eversată la animalele
mici.
e) Sutura bietajata, eversata ,
obliteranta .
69. Ce materiale de sutură se pot folosi
pentru eterorafie?
a) Sutura bietajată se realizează
printr-o sutură totală de afrontare tip
Schmieden sau surjet
b) Pentru sutura bietajată ambele
suturi se pot realiza cu fir sintetic
resorbabil diferit pentru fiecare.
c) Pentru sutura trietajată se face
sutură mucomucoasă cu catgut.
d) Musculo-musculoasa şi sero-
seroasa se suturează cu fir
neresorbabil.
e) Musculo-musculoasa şi sero-
seroasa în sutura bietajata se
suturează cu fir resorbabil.
70. Ce indicaţii are enterectomia?
a). Coprostaza.
b) Perforaţii externe sau interne,
fara necroze.
c) Hernie inguinoscrotala cronica .
d) Megacolon, hernie perianală.
e) Infarctizare sau necroză
determinată de hernie strangulată,
evisceraţie, invaginaţie, volvulus
71. Ce obiective se urmăresc în operaţia
de enterectomie?
a) Indepartarea porţiunii de intestin
afectate.
b) Refacerea continuităţii
154
intestinale prin sutura trietajata.
c) Prevenirea recidivelor.
d) Intreruperea tranzitului intestinal
în porţiunea afectată.
e) Respectarea timpilor septici.
72. Cum se asigură hemostaza pe vasele
mezenterice în operaţia de
enterectomie?
a) Forcipresură.
b) Compresiune digitală şi apoi
sutură hemostatică.
c) Se aplică ligaturi vasculare
d) Torsiune limitată şi nelimitată.
e) Angiorafie.
73. Porţiunea de intestin care urmează a
fi rezecată este delimitată prin câte
două pense de baraj distanţate la 3
cm una de alta aşezate într-o zonă
lipsită de procese inflamatorii sau
necrotice. Ce rol au aceste pense?
a) Nu au rol important putând fi
înlocuite cu pense hemostatice
b) Pensele mai apropiate, de fiecare
parte, opresc tranzitul intestinal.
c) Delimitează manoperele septice
de cele aseptice.
d) Asigură hemostaza provizorie.
e) Pensele mai apropiate de
porţiunea necrozată se ridică
împreună cu aceasta având
rolul de a opri revărsarea
conţinutului.
74. Ce este enteroanastomoza?
a) Reluarea tranzitului intestinal.
b) Restabilirea comunicării între
cele două capete intestinale
c) Instalarea circulaţiei sanguine în
porţiunea infarctizată.
d) Închiderea prin sutură a porţiunii
de intestin afectată.
e) Îndepărtarea porţiunilor
necrozate de intestin.
75. Ce metode de enteroanastomoză se
folosesc mai frecvent la cal ?
a). Termino-laterală.
b) Latero-laterală.
c) Termino-terminală
 d) În "rachetă".
e) Prin telescopare.
76. Când este preferată
enteroanastomoza termino-
terminală?
a) Este obligatorie cand nu sunt
diferenţe ale circumferinţelor
secţionate.
b) La animalele mici, deoarece
intestinul subţire este foarte mobil
c) Când spaţiul de lucru este redus
şi nu se pot aplica alte metode mai
laborioase.
d) La intestinele cu diametru mare,
fiind metoda cea mai simplă,
anatomică şi expeditivă.
e) Numai atunci când una dintre
ansele secţionate are calibru foarte
redus.
77. Cum se face sutura intestinală în
enteroanastomoza termino-
terminală?
a) Sutură bietajată începând de la
mica curbură .
b) Se recomandă sutura tip
Schmieden sau în puncte separate
cu nodurile inversate, pentru
infundare.
c) Sutura de înfundare tip Hrtman ..
d) Ambele suturi se pot face cu fir
sintetic resorbabil ţinând cont de
faptul că prima sutură este un timp
septic, iar sutura de înfundare se
face cu alt fir, eventual mai subţire.
e) Se poate face sutură bietajată cu
acelaşi fir sintetic resorbabil şi un
singur nod terminal la mica curbură.
78. Dacă spaţiul nu permite întoarcerea
lejeră a anselor pe ambele părţi, se
poate recurge la următoarea tehnică
de entero-anastomoză. Capetele
intestinului secţionat se apropie
unul de altul cu ajutorul penselor de
baraj cu deschiderile orientate în
aceeaşi direcţie. În această poziţie se
suturează cu catgut începând de la
mica curbură cei doi pereţi care se
ating, trecând firul prin seroasă şi
155
musculoasă, până la marea curbură
unde se lasă liber. Care este
urmatorul timp operator?
a) Se asigura hemostaza .
b) Se continua sutura de înfundare
pe semicircumferinţa rămasă
c) Se face sutura marginilor inciziei
mezenterice în surjet sau în puncte
separate cu catgut.
d) Se închide plaga abdominală
prin sutură bietajată sau trietajată.
e) Sutura de afrontare .
79. Care sunt timpii septici în
enteroanastomoza termino-
terminală?
a) Indepartarea continutului
intestinal prin taxis.
b) Sutura de afrontare.
c) Sutura mezenterului.
d) Sutura de înfundare.
e) Schimbarea câmpurilor
operatorii contaminate.
80. Ce trebuie să se verifice după
terminarea suturii intestinale în
enteroanastomoză?
a) Închiderea completă a breşei
mezenterice.
b) Grosimea firelor de sutura.
c) Poziţionarea corectă a anselor
intestinale.
d) Permeabilitatea intestinală
(reluarea tranzitului).
e) Viabilitatea porţiunii intestinale
rămase.
81. Ce este enteroanastomoza latero-
laterală?
a) Capetele intestinale rezecate se
consolidează prin suturi laterale.
b) Capetele intestinale rezecate
comunica prin partile laterale.
c) Se asigură comunicarea largă a
celor două capete intestinale
detaşate.
d) Refacerea continuităţii
tranzitului intestinal se realizează
prin deschideri laterale
în apropierea capetelor rămase
după rezecţie.
 e) Se suturează mezenterul astfel
încât să închidă complet breşele
laterale.
82. Ce avantaje prezintă
enteroanastomoza latero-laterală
faţă de cea termino-terminală?
a) Asigură comunicare mai largă
b) Este mai rezistentă.
c) Se intercalează mai mulţi timpi
septici cu timpi aseptici.
d) Capetele intestinale rămase nu
se mai suturează între ele şi se
închide fiecare prin sutură ca un
deget de mănuşă.
e) Se poate realiza o sutură mai
etanşă.
83. Cum se poate face închiderea
capetelor intestinale secţionate
pentru enteroanastomoză latero-
laterală?
a) Sutură în bursă prin
seromusculoasă cu întoarcerea
marginilor spre lumenul
intestinal, urmată de sutură de
înfundare tip Cushing.
b) Sutura tip Schmieden a
marginilor aplatizate prin aplicarea
pensei de baraj şi apoi sutura de
înfundare.
c) Sutura tip Cushing pe sub
braţele pensei de baraj.
d) Sutura trietajată a peretelui
intestinal, urmată de înfundarea
capetelor.
e) Capetele intestinale se suturează
în bloc cu acelaşi fir, formând un
singur nod terminal.
84. Cum se aşază ansele intestinale în
poziţie izoperistaltică după
înfundarea capetelor ca degetul de
mănuşă?
a) Se aşază capetele intestinale în
aceeasi direcţie apropiindu-se între
ele, observând să nu fie torsionate.
b) Capetele intestinale se apropie la
acelaşi nivel, astfel încât
mezenterul să nu se suprapună.
156
c) Ansele intestinale se apropie
într-o zonă mai puţin vascularizată
(pe marea curbură).
d) Ansele intestinale orientate in
directii opuse, se apropie prin
părţile laterale .
e) Capetele intestinului păstrează
unda peristaltică dacă sutura nu
este stenozantă.
85. Ce timpi operatori recunoaşteţi
pentru enteroanastomoza latero-
laterală?
a) La locul de atingere a celor două
capete intestinale se face o sutură
care menţine ansele apropiate pe o
distanţă de 8-10 cm, iar capătul
firului se prinde într-o pensă fără
nod terminal.
b) Sutura de afrontare se face pe
toată circumferinţa anselor pe capetele
apropiate.
c) Incizia celor două capete se face
la mică distanţă, paralel cu sutura.
Cele două incizii sunt simetrice
realizand inchiderea completa.
d) Sutura de afrontare a marginilor
începe din acelasi loc şi se continuă
pana la capat.
e) Se reia sutura de înfundare prin
toate straturile realizând o
comunicare largă între cele două
capete.
86. Când se recomandă
enteroanastomoza latero-terminală?
a) După rezecţii intestinale la
animale mici.
b) În rezecţiile de colon la
animalele mari.
c) În cazul existenţei unei diferenţe
mari de calibru între ansele care
urmează a fi anastomozate
d) Numai dacă poziţia anselor
rezecate permite această comunicare.
e) Dacă nu s-au făcut rezecţii largi
şi ansele rămase au asigurată
vascularizaţia corespunzătoare.
87. Cum se realizează enteroanastomoza
 latero-terminală?
a) Capătul intestinal cu diametru
mai mare se anastomozează în poziţie
terminală.
b) Capătul intestinal cu diametru
mai mic se anastomozează in
pozitie terminala
c) Se incizează cele două capete
intestinale paralel cu sutura.
d) Se închide capătul ansei de
calibru mai mare prin sutură
bietajată.
e) Se incizează capătul ansei cu
diametru mai mic pe marea
curbură, pe o lungime egală cu
jumătate din diamatrul ansei cu
calibru mai mare, asigurând
comunicarea dintre cele două
deschideri prin sutură bietajată.
88. Ce alte modalităţi se pot folosi
pentru ajustarea diferenţelor de
calibru dintre două anse intestinale
pentru enteroanastomoză?
a) Se modifică afrontarea mărind
cu 1-2 cm fiecare interval dintre
punctele de sutură la ansa cu
diametru mai mare.
b) Secţionând oblic capătul cu
diametrul mai mare.
c) Micşorând calibrul capătului cu
diametru mai mare formând
"racheta" până la egalizarea celor
două diametre.
d) Se aşază capetele astfel încât să
formeze un unghi drept între ele.
e) Se face numai sutură monoplană
cu fir sintetic resorbabil.
89. Ce este invaginaţia intestinală?
a) Exteriorizarea ansei intestinale
care se prezintă ca un tub rigid
b) Pătrunderea unei anse
intestinale prin ansa imediat următoare
c) Întoarcerea unei anse intestinale
pe axul longitudinal.
d) Răsucirea unei anse intestinale
în jurul axei longitudinale urmate
de întreruperea circulaţiei sanguine
şi infarctizare.
157
e) Se mai numeşte hernie
intraabdominală şi constă în
pătrunderea unei anse intestinale într-
un hiat natural sau accidental.
90. Care este locul de elecţie pentru
operaţia de invaginaţie intestinală?
a) Coarda flancului, pe partea
stângă sau dreapta în funcţie de
localizarea afecţiunii.
b) Regiunea inguinală.
c) Fosa ischio-caudală.
d) Golul flancului stâng la
rumegătoare.
e) Flancul sau linia albă în funcţie
de specie.
91. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţie în invaginaţia intestinală?
a) Se poate aplica orice metoda.
b) Tranchilizare şi anestezie
locoregională pentru bovine.
c) Anestezie locală pentru
animalele mari.
d) Dacă se poate reduce prin taxis,
se renunţă la anestezia generală.
e) Narcoză cu relaxare musculară
la toate speciile.
92. Selectaţi timpii operatori care
aparţin numai operaţiei în
invaginaţie intestinală:
a) Izolarea anselor invaginate prin
taxis
b) Devaginarea manuală prin
tracţiuni moderate, eventual făcând şi
incizii longitudinale de slăbire pe ansa
exterioară.
c) Aprecierea viabilităţii ansei
intestinale a cărei culoare nu este
inca modificată.
d) Închiderea peretelui abdominal
e) Se asigură drenajul şi
tratamentul postoperator.
93. În invaginaţie intestinală, rezecţia se
poate decide chiar înainte de
devaginare totală dacă se constată
modificări grave, cu încarcerări şi
necroze. Cum se realizează?
a) Se secţionează transversal ansa
 posterioară iar capatul anterior va fi
sectionat inaintea locului din care
incep modificarile ireversibile .
b) Capătul posterior va fi secţionat
înaintea locului din care încep
modificările structurale ireversibile
ale ansei invaginate.
c) Se rezeca ansa afectată,
asigurând vascularizaţie
corespunzătoare pe capetele care
urmează a fi anastomozate.
d) Se suturează porţiunea de
mezenter afectată de rezecţie.
e) Închiderea peretelui abdominal.

158
 12. OPERAŢII PE RECT ŞI ANUS

12.1. OPERAŢIA ÎN ATREZIILE ANORECTALE

Anomaliile ano-rectale sunt congenitale, se întâlnesc la toate speciile de

animale, dar sunt mai frecvente la purcei. Observarea lor este mai dificilă
imediat după naştere, deoarece animalele afectate îşi păstrează vioiciunea, se
hrănesc şi nu acuză dureri. După câteva zile, se observă dilataţia abdominală,
slăbire, colică, adinamie şi moarte după 1-3 săptămâni.
Examinarea atentă a regiunii anale poate să evidenţieze următoarele
aspecte clinice:
1. Imperforarea anusului. Este situaţia cea mai favorabilă, în care
orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care opreşte
comunicarea la exterior. Această membrană se găseşte aproape de orificiul anal
şi poate fi perforată uşor cu o pensă hemostatică sau cu o sondă.
2. Atrezia anală. Lipsa anusului poate să se prezinte ca o amprentă, cu
sau fără muşchiul sfincter anal.
Tehnica operatorie: Sub anestezie locală, se decupează o rondelă
circulară cu bisturiul sau foarfeca. Excizia cutanată se poate face direct, se
incizează circular şi apoi se desprinde ca o rondelă sau se fac două incizii în
cruce şi se excizează cele patru lambouri în sector de cerc. De obicei se observă
capătul rectului neperforat care se prinde cu o pensă şi se tracţionează uşor până
se exteriorizează şi apoi se excizează cu foarfeca. Conţinutul intestinal se
evacuează uşor dacă se apasă pe abdomen. Se face toaleta şi se suturează
marginile rectului la piele în puncte separate cu fir neresorbabil. Dacă nu se
reuşeşte prinderea capătului rectal, se dilacerează cu o pensă hemostatică simplă
care se introduce închisă şi se retrage deschisă, apoi se prinde rectul cu două
pense şi se tracţionează alternativ până ce se aduce la nivelul orificiului cutanat.
Se excizează capătul neperforat al rectului şi se suturează în puncte separate la
piele.
3. Atrezia anală şi rectală. Este o anomalie mai gravă, în care anusul şi
rectul sunt înlocuite cu un cordon fibros. Capătul rectal se retrage complet în
cavitatea abdominală, se dilată, nu se mai poate aduce prin cavitatea pelvină şi
singura modalitate de tratament rămâne fistula stercorală ventrală sau ventro-
laterală.
După prima săptămână de viaţă, efectul dilataţiei colonului se transmite şi
asupra rectului, care se retrage în totalitate în cavitatea abdominală, chiar dacă
la naştere se găsea parţial sau total în cavitatea pelvină.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie mediană ventrală sau ventro-laterală.
2. Evidenţierea unei porţiuni de colon în plaga abdominala din partea cea
159
mai declivă a acestuia.
3. Colopexia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin sero-
musculoasa colonului şi toată grosimea plăgii abdominale.
4. Rezecţia unui lambou eliptic din peretele colonului.
5. Sutura marginii deschiderii intestinale, la piele, în puncte separate, cu
fir neresorbabil.

12.2. OPERAŢIA DE EXTIRPARE A GLANDELOR PERIANALE

LA CÂINE

Indicaţii: supuraţii cronice fistulizate, tumori perianale.

Instrumentar: pentru disecţie fină, hemostază şi sutură, sondă butonată.
Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie epidurală joasă.
Contenţie: decubit sterno-abdominal pe masa de operaţie, cu trenul
posterior mai ridicat, iar coada se trage spre înainte sau lateral.
Loc de elecţie: regiunea perianală, ventro-lateral pe o lungime de 3-4 cm
pornind de la orificiul anal. Rectul se videază prin clismă şi se aseptizează
glandele prin lavaj cu soluţii antiseptice.
Tehnica operatorie:
Explorarea glandelor perianale cu sonda butonată.
* Incizia cutanată pe direcţia sondei butonate care se menţine pe loc.
Peretele glandei, de culoare cenuşie, nu trebuie incizat sau deşirat.
* Disecţia şi izolarea glandei perianale. Se printe într-o pensă fundul
glandei şi se disecă cu o foarfecă bine ascuţită la vârf, asigurând hemostaza prin
coagulare, torsiune sau ligatură. Canalul glandei, în lungime de 3-4 mm, se
disecă ultimul cu atenţie pentru a nu secţiona muşchiul sfincter anal.
* Sutura cutanată în puncte separate. Se apreciază pe loc dacă este
necesar un tub de dren în partea cea mai declivă (fistule, perforarea glandei în
timpul disecţiei etc.)
* Postoperator, se continuă tratamentul cu antibiotice început înainte
de operaţie, se previne constipaţia printr-o alimentaţie semilichidă. În jurul
gâtului se aplică un colier pentru a evita automutilarea.

12.3. OPERAŢIA ÎN PROLAPSUL RECTAL

Prolapsul rectal se întâlneşte frecvent la porcine, carnivore şi cabaline şi

foarte rar la rumegătoare. Prolapsul rectal poate să fie parţial, când mucoasa
rectală se angajează spre exterior prin anus şi suferă modificări structurale
(tumefacţie, induraţie) sau total, când se exteriorizează prin anus întregul perete
rectal. În ultimul caz, rectul se deplasează în direcţia axului longitudinal, iar
160
masa prolabată este formată din doi cilindri invaginaţi. Mucoasa rectală se
prezintă la exteriorul formaţiunii rezultate şi se continuă în lumenul acesteia.
Cele două straturi musculare vin în contact nemijlocit, separându-l un strat de
ţesut conjunctiv care le face să alunece uşor între ele.
Instrumentar: pentru incizii, hemostază şi sutură.
Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie şi anestezie
regională (epidurală) joasă la animalele mari şi la porc.
Contenţie: decubit sternoabdominal sau suspendat cu capul în jos pentru
animalele mici sau în poziţie patrupodală, cu trenul posterior mai ridicat la
animalele mari.
Tratamentul este conservator în formele recente, fără sfacelări sau
gangrene şi chirurgical în formele complicate.
Tratamentul conservator al prolapsului rectal constă în repunerea prin
taxis a porţiunii prolabate şi sutura în bursă a anusului.
După spălarea cu apă rece a porţiunii prolabate şi aseptizarea cu soluţii
antiseptice (rivanol, permanganat de potasiu sau clorhexidină) se aplică un strat
de pomadă cu antibiotice (Asocilin, Tetraciclină etc.). După lubrifiere, se apasă
uşor vârful porţiunii prolabate pentru devaginare şi pătrundere spre interior şi
reluarea poziţiei anatomice a rectului.
La animalele mari se poate micşora volumul masei prolabate prin
înfăşurarea în tifon îmbibat în soluţii antiseptice reci sau apă rece.
După repunere, se controlează poziţionarea corectă şi dispariţia cutelor
transversale prin exploraţie rectală la animalele mari sau prin tuşeu la cele mici.
Pentru a preveni recidivele, se face o sutură în bursă la 1 cm în jurul anusului cu
aţă chirurgicală groasă.
Nodul se strânge lateral sau dorsal pentru a nu se murdări cu materii
fecale. Strângerea firului se face moderat, lăsând un loc pentru defecare. Acest
spaţiu se poate regla prin introducerea vârfului unui portac Mathieu la câine şi
apoi strângerea firului şi formarea nodului. Firul se scoate după 10-12 zile.
Tratamentul postoperator urmăreşte calmarea animalului şi suprimarea
tenesmelor, a tulburărilor digestive etc.
1.Operaţia în prolapsul rectal parţial
Indicaţii: leziuni necrotice, sfacelări ale mucoasei rectale prolabate.
Anestezie: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie şi anestezie loco-
regională la animalele mari şi la porc.
Contenţie: decubitală la animalele mici, decubitală sau în travaliu pentru
animalele mari.
Tehnica operatorie:
* Incizia circulară a mucoasei prolabate la 1-2 cm de anus, pe ţesut
sănătos.
* Excizia mucoasei prolabate şi asigurarea hemostazei, rezultând o
plagă circulară sau în "felie de pepene".
161
 * Sutura în puncte separate a plăgii rămase după excizie. Pentru a nu
se pierde mucoasa rectală prin retragere în cavitatea pelviană, recomandăm
trecerea unor fire de sutură prin mucoasă şi legarea imediată sau păstrarea
capetelor în pense hemostatice şi legarea lor la sfârşit.
Porţiunea suturată, precum şi restul de mucoasă rectală prolabată se
introduce prin taxis după ce s-a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide.
Postoperator se recomandă tratament general şi local cu antibiotice,
antispastice, supozitoare cu hemorzon, hemorsal, astringente etc.
2. Operaţia în prolapsul rectal total
Indicaţii: prolaps total nereductibil, cu plăgi, sfacelări sau necroze.
Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele din prolapsul parţial.
Tehnica operatorie: După aseptizare şi acoperirea porţiunilor necrozate,
se face amputarea rectului.
1. Metoda Bayer-Müller-Frick
• Fixarea rectului prin două fire tractoare groase trecute în cruce la 1
cm înapoia anusului în acelaşi plan transversal. Firele se intersectează în
lumenul rectului şi se ţin întinse de către un ajutor. Aceste fire au rolul de a
menţine planurile anatomice în aceeaşi poziţie după secţionare pentru a fi
suturate corect. Firele pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având acelaşi rol,
dar care se scot după ce se face sutura.
• Secţionarea transversală a rectului la 1 cm înapoia firelor.
• Se prinde mijlocul firelor, în lumenul rectului şi se exteriorizează cu o
pensă.
• Secţionarea firelor tractoare la mijloc, rezultând patru fire care se leagă
formând patru puncte de sutură.
• Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate
straturile, tot în puncte separate.
• Dacă s-au folosit ace pentru fixarea rectului, se asigură hemostaza prin
forcipresură şi apoi se face sutura în bloc, urmărind ca aceasta să fie şi
hemostatică.
• Bontul circular suturat se introduce în interior după ce se curăţă din
nou şi se aplică o pomadă cu antibiotice.
• Firele se scot după 8-10 zile, exteriorizându-le pe rând.
Tratamentul postoperator urmăreşte prevenirea complicaţiilor septice,
constipaţia şi automutilarea.

162
 2. Metoda Grigorescu
• După aseptizarea porţiunii prolabate, se introduce un tub de sticlă în
lumenul rectal. Tubul de sticlă se alege astfel încât să producă distensia
formaţiunilor anatomice până la nivelul anusului.
• Se incizează transversal jumătatea dorsală a rectului prolabat, având
suport tubul de sticlă.
• Se asigură hemostaza prin forcipresură şi ligaturi vasculare.
• Se face sutura bietajată: musculo-musculoasă cu fir resorbabil şi
muco-mucoasă, în puncte separate, cu fir neresorbabil.
• Se incizezaă jumătatea ventrală a rectului prolabat, pe aceeaşi direcţie
şi se reface continuitatea straturilor anatomice continuând sutura bietajată.
• Se introduce bontul suturat în cavitatea pelvină.
Metoda este avantajoasă pentru animalele mari,deoarece se asigură
hemostaza corect, iar sutura este mai sigură.

12.4. CHESTIONAR

1. Care sunt anomaliile congenitale b) Lipsa de comunicare a rectului

întâlnite în regiunea anală şi
rectală?
a) Împerforarea anusului.
b) Hernia perianală.
c) Prolapsul rectal.
d) Fistula uretrala.
e) Fistula perianala.
2. Cum se face intervenţia în
imperforarea anusului?
a) Este situaţia cea mai favorabilă
în care orificiul anal este prezent, dar
persistă membrana fibroasă care
opreşte comunicarea la exterior.
b) Membrana se găseşte aproape de
orificiul anal.
c) Se perforează membrana cu o
pensă hemostatică sau cu o sondă.
d) Se decupează o rondelă circulară
cu foarfeca în locul unde se
apreciază că există amprenta anală.
e) Se face o incizie în cruce şi apoi
se excizează lambourile rezultate,
formând un orificiu anal artificial.
3. Ce este atrezia anală?
a) Persistenţa unui cordon fibros în
locul anusului.
163
cu exteriorul.
c) Lipsa congenitală a anusului.
d) Obstrucţia parţială a rectului şi
anusului.
e) Micşorarea sau dispariţia
anusului ca urmare a unor tulburări
circulatorii sau cicatrici.
4. Ce este atrezia anală şi rectală?
a) Este o anomalie congenitală în
care anusul şi rectul lipsesc şi sunt
înlocuite cu un cordon fibros.
b) Este o anomalie congenitală
gravă în care anusul şi rectul sunt
deplasate având alte repere
topografice.
c) Reprezintă înlocuirea totală sau
parţială a anusului şi rectului pe
cale chirurgicala .
d) Se mai numeste fistula stercorala
e) Este o anomalie congenitală
gravă care constă în atrofia parţială
sau totală a anusului şi
rectului determinată de tulburări
trofice la acest nivel.
5. Recunoaşteţi timpii operatori care se
regăsesc în operaţia de atrezie
 anală:
a) Se decupează o rondelă circulară
cu bisturiul sau cu foarfeca în
dreptul amprentei rectale.
b) Se observă capătul rectului
neperforat care se prinde cu o
pensă, se exteriorizează prin
tracţiune moderată şi se excizează
cu foarfeca.
c) Se suturează rectul la piele în
puncte separate cu fir resorbabil.
d) Se retrage capătul rectului în
cavitatea abdominală.
e) Se prinde o porţiune a rectului şi
se exteriorizează în plaga abdominală
unde se formează o fistulă stercorală.
6. Recunoaşteţi timpii operatori din
operaţia de atrezie anală şi rectală
veche (după prima săptămână de
viaţă)?
a) Laparatomie mediană in flancul
stang.
b) Evidenţierea unei porţiuni de
rect în plagă, din partea cea mai
declivă a acestuia.
c) Colotaxia în surjet cu fir sintetic
resorbabil trecut prin toată
grosimea plăgii abdominale.
d) Rezecţia unui lambou eliptic din
peretele colonului şi sutura marginii
deschiderii intestinale la piele în
puncte separate.
e) Sutura trietajată a plăgii
abdominale.
7. În ce afecţiuni se recomandă operaţia
de extirpare a glandelor perianale la
câine?
a) Pentru prevenirea complicaţiilor
septice.
b) Hernie perianala.
c) În scop estetic.
d) Supuraţii cronice fistulizate,
tumori perianale.
e) În caz de prolaps rectal.
8. Ce anestezie se face pentru operaţia
de extirpare a glandelor perianale la
câine?
164
a) Narcoză cu toxicitate dispersată
sau balansată.
b) Narcoză cu miorelaxare.
c) Narcoză pe cale digestivă.
d) Tranchilizare şi anestezie
epidurală joasă.
e) Infiltraţie locală.
9. Care este locul de elecţie pentru
operaţia de extirpare a glandelor
perianale la câine?
a) Între baza cozii şi orificiul anal.
b) Jumătatea fosei ischio-caudale.
c) La 2 cm în jurul anusului pe o
direcţie semicirculară.
d) Regiunea perianală, ventro-
lateral
e) Regiunea perianală şi perineală.
10. Cum se face contenţia pentru
operaţia de extirpare a glandelor
perianale la câine?
a) Decubit lateral pe masa de
operaţie.
b) Decubit sterno-abdominal pe
masa de operaţie
c) Decubit dorso-lateral
d) Staţiune patrupodală.
e) Decubit dorsal pe masa de
operaţie cu trenul posterior mai
coborât
11. Cum se face disecţia glandei
perianale la câine?
a) Se face o incizie cutanată pe
direcţia sondei butonate care se
menţine pe loc după explorarea
glandei.
b) Se prinde într-o pensă fundul
glandei şi se disecă cu o foarfecă
bine ascuţită la vârf, asigurând
hemostaza prin coagulare, torsiune
sau ligatură.
c) Canalul glandei în lungime de 3-
4 mm nu se disecă
d) Se videază şi se aseptizează
glanda perianală.
e) Se face sutură hemostatică la
piele.
12. La ce specii se întâlneşte mai
 frecvent prolapsul rectal?
a) La păsări, galinacee şi
palmipede.
b) La taurine, ovine şi porcine.
c) La porcine, carnivore şi
cabaline.
d) La animale sălbatice ţinute în
captivitate.
e) La animale foarte tinere.
13. De câte feluri poate să fie prolapsul
rectal?
a) Total când mucoasa rectală se
angajează la exterior prin anus şi
suferă modificări structurale.
b) Total când se exteriorizează prin
anus întregul perete rectal.
c) Complet când se exteriorizează
prin anus tot rectul care pierde
contactul cu cavitatea pelvină.
d) Sfacelat când mucoasa rectală
este necrozată, iar procesul se extinde
la stratul muscular.
e) Gangrenat dacă necroza
afectează toate straturile peretelui
rectal.
14. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţia de prolaps rectal la cal ?
a) N.L.A. sau narcoză la carnivore.
b) Neuroplegie şi anestezie
epidurală joasă.
c) Narcoză cu miorelaxare.
d) În formele necomplicate nu este
necesară anestezia.
e) Anestezie de contact pe masa
prolabată.
15. Care este tratamentul conservator în
prolapsul rectal ?
a) Se recomanda in formele recente
fără sfacelări sau gangrene.
b) Chirurgical în formele
complicate.
c) Amputarea rectului.
d) Repunerea prin taxis şi sutura în
bursă.
e) Amputarea rectului şi sutura în
bursă.
16. Cum se asigură tratamentul în
prolapsul rectal total, nereductibil?
a) Se repune prin taxis porţiunea
165
prolabată şi se face o sutură în
bursă în jurul anusului.
b) Amputare.
c) Se fac incizii longitudinale
pentru reducerea edemului şi apoi se
repune prin taxis.
d) Se înfăşoară toată formaţiunea
prolabată într-o bandă elastică şi apoi
se împinge uşor în cavitatea
pelvină.
e) Se repune prin taxis şi se ţine
animalul cu trenul posterior mai
ridicat pentru a preveni recidivele.
17. Ce sutura se face în jurul anusului
după repunerea ansei prolabate?
a) Strângerea firului se face
moderat lăsând loc pentru defecare.
b) Nodul se strânge moderat, lateral
sau dorsal .
c) Sutura în bursă cu aţă
chirurgicală groasă.
d) Sutura dubla cu fir gros .
e) Prof. Grigorescu recomanda
sutura bietajata
18. Când este indicată operaţia în
prolapsul rectal parţial?
a) Prolaps rectal consecutiv herniei
perianale.
b) Prolaps rectal parţial,
nereductibil.
c) Prolaps rectal asociat cu
invaginaţie.
d) Daca exista leziuni necrotice şi
sfacelări
e) După recidivă.
19. Recunoaşteţi timpii operatori din
operaţia de prolaps rectal parţial:
a) Amputarea rectului şi asigurarea
hemostazei rezultând o plagă
circulară sau în "felie de pepene".
b) Sutura în puncte separate a
plăgii rămase după amputare.
c) Porţiunea suturată, precum şi
restul de mucoasă rectală prolabată
se introduc prin taxis după ce s-a
aplicat o pomadă cu antibiotice sau
sulfamide.
d) Tratament postoperator cu
 antibiotice, antispastice şi supozitoare
e) Dietă alimentară şi se previn
tulburările digestive.
20. Când este indicată operaţia în
prolapsul rectal total?
a) Tumori ano-rectale localizate,
maligne.
b) Prezinta sfacelări sau necroze.
c) Ectazii venoase inoperabile
d) Invaginaţie intestinală în
porţiunea terminală a intestinului.
e) Hernie perineală şi coprostază.
21. Care este scopul operaţiei în
prolapsul rectal total?
a) Amputarea porţiunii rectale
necrozate sau sfacelate.
b) Prevenirea complicaţiilor septice
ascendente.
c) Reluarea tranzitului intestinal.
d) Readucerea rectului în cavitatea
pelvină.
e) Prevenirea automutilării şi
canibalismului.
22. Recunoaşteţi timpii operatori din
metoda Bayer-Müller-Frick de
amputare a rectului:
a) Se trec două fire tractoare groase
"în cruce" la 1 cm înapoia anusului,
în acelaşi plan transversal prin
seroasa si musculoasa rectului .
b) Secţionarea transversală a
rectului la 1 cm înaintea firelor.
c) Se prinde mijlocul firelor în
166
interiorul rectului cu o pensă şi se
exteriorizează, continuand sutura
bietajata .
d) Secţionarea firelor tractoare la
mijloc rezultând patru fire care se
leagă formând patru puncte de
sutură. Se completează sutura cu
fire neresorbabile care se trec prin
toate straturile, tot în puncte
separate.
e) Se scot firele tractoare, se
asigură hemostaza şi se
completează sutura.
23. În operaţia de amputare a rectului,
firele tractoare pot fi înlocuite cu
două ace lungi drepte având acelaşi
rol, dar care se scot după efectuarea
suturii. Cum se face sutura?
a) După amputare, se asigură
hemostaza provizorie prin
forcipresură şi apoi se face
sutura în bloc, urmărind ca aceasta
să fie şi hemostatică.
b) Se face sutură bietajată
respectând timpii septici.
c) Se suturează numai mucoasa cu
fir neresorbabil.
d) Bontul circular suturat se
introduce în cavitatea pelvină după
ce se curăţă din nou şi se aplică o
pomadă cu antibiotic.
e) Firele se scot după 8-10 zile
exteriorizându-se pe rând.
 13. OPERAŢII PE OMBILIC

Bolile chirurgicale ale ombilicului se întâlnesc la nou-născuţi, fiind

observate imediat după naştere sau după căderea cordonului ombilical.

13.1. OPERAŢIA ÎN OMFALORAGIE

Hemoragia ombilicală este determinată de smulgerea cordonului,

tulburări de coagulare şi se manifestă imediat după naştere sau mai târziu, fiind
produsă în mod accidental.
Tratamentul urmăreşte oprirea scurgerii sângelui prin ligatură şi
compensarea hemoragiei în pierderile mari de sânge cu hipotermie şi stare de
şoc.
Se dezinfectează cordonul ombilical şi pielea din jurul acestuia cu
tinctură de iod şi se ligaturează la 3-4 cm de bursa ombilicală. Dacă s-a smuls
ombilicul de la bază, se face cauterizare sau sutură în bursă la peretele
abdominal în jurul ombilicului, iar dacă este nevoie, se incizează bursa
ombilicală şi se identifică vasele de sânge (artera ombilicală), pentru ligatură
vasculară.
În hemoragiile grave, se compensează şocul şi anemia prin perfuzii cu
soluţii electrolitice, glucoză sau maternohemotransfuzie.

13.2. OPERAŢIA ÎN OMFALURIE

Omfaluria sau persistenţa canalului urac se întâlneşte la masculi, de

obicei asociată cu anomalii ale uretrei. Se observă umiditate şi miros
caracteristic de urină în regiunea ombilicală. Scopul operaţiei este extirparea
canalului urac care uneşte polul anterior al vezicii urinare cu cicatricea
ombilicală.
Loc de elecţie: linia albă între ombilic şi pubis.
Anestezie: narcoză sau NLA.
Contenţie: decubit dorsal.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Tehnica operatorie:
1. Incizie eliptică în jurul ombilicului.
2. Deschidrea cavităţii abdominale pe linia albă sau paramedian până în
apropierea pubisului.
3. Rezecţia canalului urac împreună cu cicatricea ombilicală până la polul
anterior al vezicii urinare, după asigurarea permeabilităţii uretrale, eventual prin
uretrostomă.
167
 4. Închiderea prin sutură bietajată, extramucoasă a plăgii vezicale, cu fir
resorbabil. Se face mai întâi o sutură de afrontare musculo-seroasă şi apoi sutura
de înfundare sau sutura în bursă pentru afrontare urmată de sutura de înfundare.
5. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.
Dacă omfaluria este diagnosticată imediat după naştere, iar uretra este
permeabilă, se poate face o ligatură a cordonului ombilical la bază în condiţii de
asepsie şi cateterism uretral.
Postoperator se face antibioticoterapie şi controlul micţiunilor.

13.3. CHESTIONAR

1. Ce cauze pot să producă omfaloragia? b) Permeabilizarea uretrei prin

a) Persistenta canalului urac.
b) Tulburări de coagulare a
sângelui.
c) Naşterea prematură.
d) Monta naturală.
e) Distociile de origine fetala.
2. Care este tratamentul chirurgical în
omfaloragie?
a) Se dezinfectează cordonul
ombilical şi pielea din jurul acestuia
cu tinctură de iod.
b) Cauterizare sau sutură în bursă
în jurul ombilicului.
c) Se incizează bursa ombilicală şi
se identifică vasele . a) Anestezie locală prin infiltraţie.
d) Perfuzii cu soluţii electrolitice
sau maternohemotransfuzie.
e) În caz de hemofilie, se sacrifică
animalul.
3. Ce este omfaluria?
a). Inflamaţia ombilicului
determinată de aşternutul îmbibat în
urină.
b) Este o fistulă uretrală
congenitală.
c) Incontinenţă urinară observată
imediat după naştere.
d) Persistenţa canalului urac
e) Incontinenţă urinară determinată
de omfaloflebite.
4. Care este scopul operaţiei în
omfalurie?
a) Întreruperea incontinenţei
urinare pe cale chirurgicală.
cateterism sau pe cale chirurgicală.
c) Combaterea uremiei şi
asigurarea unei diureze
corespunzătoare.
d) Dacă omfaluria este
diagnosticată imediat după naştere,
iar uretra este permeabilă, se poate
face ligatura cordonului ombilical
la bază în condiţii de asepsie şi
cateterism uretral.
e) Extirparea canalului urac,după
asigurarea permeabilităţii uretrale.
5. Ce anestezie se recomandă pentru
operaţie în omfalurie?
b) Anestezie regională.
c) Narcoză sau N.L.A.
d) Anestezie cu toxicitate
dispersată sau balansată.
e) Narcomiorelaxare.
6. Care este locul de elecţie pentru
operaţie în omfalurie?
a) Proiecţia inelului inguinal la
masculi şi linia albă la femele.
b) Regiunea ombilicală.
c) Regiunea perineală.
d) Linia albă între ombilic şi pubis.
e) Arcada ischiatică şi pubisul.
7. Recunoaşteţi timpii operatori care
aparţin operaţiei în omfalurie.
a) Laparotomie ombilicala.
b) Deschiderea cavităţii
abdominale pe linia albă sau
paramedian până în apropierea

168
 pubisului. d) Uretrostoma ischiatică.
c) Rezecţia uretrei afectate. e) Castrarea animalului .

14. OPERAŢII PE APARATUL GENITAL FEMEL

14.1. OVARIECTOMIA

Ablaţia ovarelor (castrarea) se practică în scop economic la porcine şi în

scop terapeutic la celelalte specii (nimfomanie, tumori ovariene) indiferent de
vârstă. La carnivore, ovariectomia se face pentru reducerea suprapopulaţiei sau
în cadrul protocolului terapeutic preventiv sau curativ în neoplasmele cu
etiologie hormonală.
Scrofiţele supuse îngrăşării se castrează la vârsta de 4-6 luni, iar scroafele
reformate la orice vârstă, având ca efect liniştirea animalelor cu un spor de
creştere superior (20-30%) şi îmbunătăţirea calităţii cărnii în următoarele 90 de
zile. Carnea devine perselată şi mai fragedă.
1. Ovariectomia la iapă
Indicaţii: Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene.
Loc de elecţie: teşitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al
vaginului.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA cu Rompun
+ Ketamină sau Domosedan + Ketamină în doze compatibile cu staţiunea
patrupodală.
Contenţia: În travaliu sau lângă un perete.
A. Ovariectomia prin flanc
Extirparea ovarelor se face pe rând la interval de o lună sau se extirpă
numai ovarul afectat (chist, tumoră).
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, ecrasor Chassaignac
sau un emasculator.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomia în teşitura flancului.
2. Identificarea, prinderea şi aducerea ovarului cât mai aproape de plaga
abdominală, fără a putea fi exteriorizat.
3. Extirparea ovarului cu ecrasorul, pensa de castrare sau, în lipsa
acestora, prin secţionarea pediculului ovarian cu foarfeca. În acest caz,
hemostaza se asigură prin ligatura individuală sau în bloc a vaselor ovariene sub
o pensă hemostatică mare.
4. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.
Postoperator se recomandă dietă, repaus, prevenirea infecţiei.
169
 B. Ovariectomia pe cale vaginală
Pătrunderea în cavitatea abdominală pentru abordarea ovarelor se face
prin incizarea peretelui vaginal în fundul de sac dorsal.
Tehnica operatorie:
1. Colpotomia. După aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluţii
antiseptice, se face o anestezie de contact şi apoi se deschide fundul de sac
dorsal al vaginului, în plan median. În acest scop, se foloseşte un colpotom sau
un bisturiu cu lama ascunsă şi se incizează toate straturile de jos în sus, formând
o breşă longitudinală care permite introducerea mâinii în cavitatea abdominală.
2. Prinderea ovarului în regiunea sublombară, care se identifică uşor prin
existenţa fosei de ovulaţie, iar suprafaţa este netedă. Ovarele sunt flotante şi
suspendate cu ligamentele ovariene de 10-15 cm. Acestea nu permit aducerea
ovarelor lângă plaga vaginală şi există pericolul lezării altor organe şi al
hemoragiei.
1. Extirparea ovarului cu ecrasorul.
Plaga vaginală rămâne deschisă sau se suturează (vezi colpotomia)
2. Ovariectomia la vacă
Indicaţii: tumori ovariene, chişti persistenţi, nimfomanie.
Loc de elecţie: flancul drept sau stâng pentru acces abdominal şi fundurile
de sac vaginale dorsal sau ventral pentru colpotomie.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură, ecrasor Chassaignac sau
ovariotom.
Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare asociată cu anestezie
locoregională.
Contenţie: decubit lateral sau în travaliu.
Tehnica operatorie:
A. Ovariectomia prin laparotomie
1. Laparotomia în flancul drept sub unghiul extern al iliumului. Stratul
muscular se dilacerează, iar pentru peritoneu şi fascia transversă se face o
butonieră şi apoi se măreşte incizia cu bisturiul sau cu foarfeca sub protecţie
digitală pentru viscere.
2. Extirparea ovarelor. Se aduce ovarul drept în plagă şi se extirpă,
asigurând hemostaza. Pentru ovarul stâng, este necesar ecrasorul, extirparea
făcându-se în interiorul cavităţii abdominale. În lipsa acestuia, se face o nouă
intervenţie peste 3-4 săptămâni, în flancul stâng. Hemostaza la nivelul
pediculului ovarian se poate face şi cu un emasculator sau prin ligatură cu fir
sintetic, resorbabil, gros.
3. Închiderea peretelului abdominal prin sutură trietajată.
Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus şi antibioticoterapie.

B. Ovariectomia prin colpotomie

170
 Contenţia se face în travaliu.
Tehnica operatorie:
1. Colpotomia. La vacă se poate face în fundul de sac dorsal sau în cel
ventral. Ovarele sunt situate în apropiere şi pot fi aduse uşor prin aceeaşi plagă
pentru a fi extirpate. Se pătrunde cu colpotomul prin peretele vaginal şi se
măreşte breşa cât să permită introducerea degetelor şi aducerea ovarului în
cavitatea vaginală.
2. Aducerea ovarelor în vagin se face prin alunecare.
3. Extirparea ovarelor se face pe rând, cu ecrasorul în cavitatea vaginală.
La vacă, riscurile sunt mai mici decât la iapă, mezonurile permit aducerea
ovarelor fără tracţiuni, iar poziţia lor uşurează prinderea şi aducerea în vagin şi
controlul riguros al hemostazei. Se poate aplica ligatura pe pedicul cu fir lung.
Nodul se formează la exterior şi se strânge cu pensa după ce se fixează manual.
4. Sutura plăgii vaginale în 2-3 puncte asigură o vindecare rapidă, fără
riscuri.
Tratamentul postoperator nu ridică probleme deosebite faţă de iapă,
vindecarea se produce în 10-14 zile fără complicaţii.
3. Ovariectomia la scroafa
Indicaţii: nimfomanie şi în scop economic la scrofiţe de 4-6 luni sau la
scroafele reformate imediat după înţărcare.
Preoperator, se recomandă dietă 12-16 ore.
Nu se castrează scroafele în călduri sau cele gestante.
Loc de elecţie: flancul stâng (sau drept pentru cei care folosesc mai mult
mâna stângă), la 4-5 cm sub unghiul extern al iliumului pe o direcţie oreintată
spre penultimul mamelon la scrofiţele de 3-4 luni. La scroafele adulte, incizia
peretelui abdominal se face cu 2-3 cm mai înainte şi mai jos.
Contenţie: Decubit lateral pe un plan înclinat la 450 (masă de operaţie sau
o scară), cu trenul posterior mai ridicat. Membrele posterioare se leagă separat,
iar cele anterioare se prind împreună sau se ţin de către un ajutor. Scrofiţele se
ridică direct pe masă sau pe scară şi apoi se leagă cu frânghiuţe, iar scroafele
adulte se imobilizează pe scară jos şi apoi se ridică un capăt al scării şi se
sprijină pe un suport.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie sau NLA.
Pregătirea câmpului operator se face prin tundere, radere, spălare şi
dezinfecţie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie în flanc. Se incizează pielea, ţesutul adipos, iar
musculatura se dilacerează. La scroafele adulte, este necesară şi incizia tunicii
abdominale parţial sau total pe direcţia inciziei cutanate şi apoi se dilacerează
straturile musculare şi ţesutul adipos până la fascia transversă şi peritoneu.
Peritoneul se prinde cu două degete sau cu o pensă şi se face o butonieră cu
foarfeca. Deschiderea cavităţii abdominale este însoţită de un zgomot de
171
aspiraţie. Se măreşte breşa peritoneală prin tracţiune cu două degete spre
comisurile plăgii. Nu recomandăm perforarea directă a peritoneului cu degetul
sau cu foarfeca, deoarece se pot produce accidente sau complicaţii prin
dilacerarea brutală sau lezarea viscerelor abdominale.
2. Explorarea cavităţii abdominale şi identificarea ovarelor. Se introduc în
cavitatea abdominală două degete (index şi medius) şi se caută ovarul în
regiumea sublombară în dreptul paletei iliace. La scroafele adulte, pediculul
ovarian este mai lung, iar ovarele se găsesc mai jos şi sunt flotante printre ansele
intestinale. La scrofiţe, ovarul este de mărimea unei migdale, cu suprafaţa
neregulată (aspect muriform), fiind acoperit parţial sau total de bursa ovariană
ca o membrană foarte alunecoasă. Se poate identifica mai întâi pediculul
ovarian sau cornul uterin şi apoi se şajunge la ovar. Acesta se deosebeşte uşor
de o ansă intestinală fiind uniform calibrat, se subţiază spre vârf, consistenţa
este mai crescută şi culoarea uniformă.
3. Exteriorizarea ovarului în plagă. Se aduce mai întâi ovarul de pe partea
inciziei abdominale care se identifică primul direct sau prin depănarea cornului
uterin spre vârf. Dacă s-a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a-l
traumatiza şi se fixează împreună cu bursa ovariană. Spargerea unui folicul
poate să determine formarea unor chişti prin grefarea celulelor foliculare
desprinse.
4. Ablaţia ovarului stâng. Se aduce ovarul cât mai sus, împreună cu bursa
ovariană şi se aplică ovariotomul pe pedicul. Extirparea se poate face şi prin
torsiune limitată cu două pense hemostatice. Recomandăm două pense Kocher
mari dintre care una dreaptă se aplică pe pedicul, iar cealaltă, curbă, se aplică la
1,5-2 cm şi se torsionează până la ruperea pediculului ovarian între cele două
pense.
Ovariotomul Hetzel prezintă avantajul că rămâne fixat 1-2 minute până la
aducerea celui de-al doilea ovar în plagă. Hemostaza se poate asigura şi prin
ligatură cu fir resorbabil, rezistent.
5. Al doilea ovar se poate prinde direct la scrofiţe sau se aduce tot prin
depănarea coarnelor uterine, mai întâi cel apropiat, până la bifurcaţie, şi apoi se
continuă depănarea până la vârful cornului corespunzător celui de-al doilea
ovar. Este recomandabil să se păstreze în plagă o porţiune cât mai mică din
cornul uterin în timpul căutării celui de-al doilea ovar. Pe măsură ce se
exteriorizeaza o porţiune din cornul uterin, celalaltă parte se introduce în
cavitatea abdominală.
După extirparea celui de-al doilea ovar, se verifică introducerea completă
a uterului în cavitatea abdominală printr-o mişcare de rotaţie cu degetul arătător
în contact cu peritoneul.
Unii practicieni preferă incizia mai largă a peretelui abdominal,
exteriorizarea uterului în totalitate şi extirparea ovarelor şi a coarnelor uterine cu
pensa Reimers printr-o singură aplicare. Metoda este mai expeditivă şi mai
172
puţin traumatizantă, chiar dacă necesită sutura planurilor profunde ale peretelui
abdominal.
6. Închiderea peretelui abdominal. Dacă s-a pătruns prin dilacerarea
straturilor musculare şi plaga este mică (3-4 cm), se aplică numai 3-4 puncte de
sutură cu aţă chirurgicală la piele. Dacă s-au incizat straturile musculare şi plaga
este mare, se suturează şi planurile profunde cu fir resorbabil în puncte separate
sau surjet întretăiat, iar pielea se suturează în puncte separate cu aţă chirurgicală
care se scot după 8-10 zile.
Tratament postoperator: Animalele operate se introduc în boxe separate
sau numai animale operate în aceeaşi boxă. Nu se introduc animale operate
imediat în boxe cu animale neoperate. În mod obişnuit, plaga operatorie nu
necesită îngrijiri speciale, dar se recomandă dietă, seroprevenţie antitetanică mai
ales în regiunile unde au fost semnalate cazuri de tetanos. Adăpostul trebuie să
fie curat, iar alimentaţia se face în tainuri mici şi mai dese.
4. Ovariectomia la căţea şi pisică
Indicaţii: Operaţia se realizează la cererea proprietarilor, pentru
înlăturarea manifestărilor neplăcute din timpul căldurilor (sângerarea vaginală,
atragerea masculilor etc.), controlul natalităţii, reducerea incidenţei tumorilor
mamare (peste 65% sunt de origine hormonală) Uneori ovariectomia se face în
scop terapeutic (ex. tumori ovariene sau ovariohisterectomia în piometru sau în
distocii complicate, cu fetuşi morţi emfizematosi, etc.).
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Loc de elecţie: linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în
funcţie de metoda aleasă pentru operaţie.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal sau costo-abdominal, pe masa de operaţie.

Tehnica operatorie:
A. Ovariectomie prin laparatomie ventrală
1. Deschiderea cavităţii abdominale pe linia albă, 3-4 cm începând de
la cicatricea ombilicală.
2. Identificarea ovarelor. Se introduc degetele arătător şi medius pe
lângă peretele abdominal şi se prinde ovarul care nu se poate palpa direct la
căţea, fiind acoperit de bursa ovariană. La căţelele adulte, se găseşte şi ţesut
adipos, care împregnează bursa ovariană. La pisică, ovarul se poate palpa direct
şi se vizualizează uşor, dar cu oarecare dificultate la pisicile obeze.
3.Exteriorizarea ovarelor se face prin alunecare pe peretele abdominal sau
se prinde într-o pensă hemostatică şi se tracţionează uşor. Pediculul ovarian este
mai scurt decât vasele de sânge şi deşirarea acestuia nu este urmată de
hemoragie, dar ovarele au vascularizaţie dublă şi numeroase anastomoze între
vasele ovariene şi ramurile ovariene provenite din cele uterine. Ruperea
completă a pediculului ovarian poate duce la hemoragie gravă, deoarece vasele
173
se retrag şi se prind mai greu. Dacă se face o incizie abdominală mai mare,
ovarul se prinde cu o pensă hemostatică şi se aduce în plagă.
4. Ablaţia ovarelor se face după asigurarea hemostazei prin ligatură cu fir
sintetic resorbabil. Se face o ligatură pe pedicul perforând mezoul ovarian cu o
pensă hemostatică închisă după care se deschide şi prinde capătul firului care
urmează a fi legat. Se poate aduce un fir mai lung, care se prinde cu pensa la
jumătate, se trage prin mezoovarium şi apoi se taie cu foarfeca, rezultând două
fire. Unul se leagă pe pedicul, iar celălalt la vârful cornului uterin, având grijă
ca firele să fie separate complet. Se aplică o pensă hemostatică deasupra
ligaturii de pe pediculul ovarian şi se excizează ovarul deasupra pensei. Celălalt
ovar se îndepărtează prin aceleaşi manopere.
Dacă nu se poate palpa ovarul din cauza ţesutului adipos, se identifică
foarte uşor fanta de ovulaţie care se lărgeşte şi se exteriorizează ovarul complet.
Pentru ovariohisterectomie, pe ramurile ovariene ale arterei uterine este
suficientă o pensă hemostatică aplicată la vârful cornului uterin, iar detaşarea
ovarului se face numai prin secţionarea pediculului.
5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată şi
protecţia cu o cămaşă Alfort sau pansament fixat cu o bandă adezivă.
B. Ovariectomie prin laparatomie în flanc
1. Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime de 2-3 cm înapoia
ultimei coaste, oblic de sus în jos şi dinainte înapoi.
2. Deschiderea cavităţii abdominale prin dilacerare cu o pensă
hemostatică. Pensa se introduce închisă şi se deschide. Se aplică un depărtător şi
se evidenţiază bursa ovariană care este îmbrăcată în ţesut adipos dens. Prin
tracţiuni moderate şi degajare marginală cu foarfeca boantă sau mânerul
bisturiului, se exteriorizează ovarul împreună cu bursa şi ţesutul adipos.
3. Extirparea ovarului. Se asigură hemostaza tot separat prin ligaturi sau
cu agrafe hemostatice care se aplică una la vârful cornului uterin şi cealaltă pe
pedicul. Ovarul se extirpă la 3-4 mm de ligaturi sau agrafe, iar pediculul rămas
şi cornul uterin se retrag singure în cavitatea abdominală.
4. Închiderea plăgii abdominale se face prin sutură bietajată în puncte
separate.
Ovarul din partea opusă este extirpat printr-o laparotomie simetrică
efectuată după întoarcerea animalului şi parcurgerea aceloraşi timpi operatori.
Ovariectomia prin laparotomie în flanc este rapidă şi sigură, evită
tracţiunile pe mezouri, evită riscul eventraţiilor, dar nu se pot observa eventuale
modificări uterine (gestaţie, piometru, tumori) pentru a extinde intervenţia în
caz de necesitate.
La pisică, operaţia este mult uşurată de peretele abdominal mai subţire şi
conturul mult mai bine delimitat al formaţiuinilor anatomice.
Accidente şi complicaţii în ovariectomie:
Datorită neatenţiei sau organizării defectuoase, pot surveni o serie de
174
accidente care compromit operaţia prin rezultate nesatisfăcătoare sau costuri
suplimentare: accidentele de contenţie, hemoragia internă, perforarea
intestinului, ruperea coarnelor uterine, deşirarea mezourilor etc. Unele accidente
pot fi rezolvate imediat dacă sunt observate.
Complicaţiile se datoresc neglijenţei, rutinei sau îngrijirilor
necorespunzătoare: eventraţia, evisceraţia, peritonita, supuraţia plăgii, chiştii
foliculari, tetanos etc.

14.2. HISTEROTOMIA

Histerotomia sau operaţia cezariană este intervenţia prin care se extrage

fetusul din uter pe cale chirurgicală. Se cunosc mai multe metode care s-au
perfecţionat continuu din antichitate, când operaţia se făcea doar pentru a salva
fetusul, dacă supravieţuirea mamei era compromisă şi până în prezent, când
intervenţia se face şi în scop economic, iar la femei chiar şi fără motivaţie
medicală.
Indicaţii: distocii prin exces de volum, angustie pelvină, torsiunea sau
hernia uterului gestant, hidropizia învelitorilor etc. În distocii, operaţia are
caracter de urgenţă şi oportunitatea intervenţiei se stabileşte imediat şi nu numai
după epuizarea celorlalte mijloace nechirurgicale, când pot să apară complicaţii
( ruperi uterine, hemoragii grave , traumatisme vaginale, moartea fătului,
infecţii etc.).
1. Histerotomia la vacă
Operaţia cezariană la vacă se practică în cazul distociilor şi necesită o
bună organizare pentru salvarea femelei şi a fetusului, iar dacă acesta este mort
şi emfizematos, scopul operaţiei este salvarea femelei şi prevenirea
complicaţiilor septice. De cele mai multe ori, traumatismul operator este mult
mai bine suportat decât fetotomia sau alte manopere obstetricale.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, în concordanţă cu
amploarea operaţiei, câmpuri de operaţie pentru 2-3 schimburi.
Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare şi analgezie loco-regională.
Metodele de anestezie, substanţele anestezice şi dozele se stabilesc în funcţie de
tehnica chirurgicală, în concordanţă cu metoda de contenţie sincronizate, astfel
încât să nu producă tulburări cardio-pulmonare la făt, dacă acesta este viabil.
Contenţie: Decubit lateral drept sau în travaliu.
Tehnica operatorie:
A. Histerotomia prin laparatomie ventro-laterala
Locul de elecţie este situat sub pliul ei, la un lat de palmă de vena mamară
anterioară, pe o lungime de 30-40 cm, proporţional cu talia animalului,
asigurând declivitatea pentru drenaj pe partea stângă.
1. Se face o incizie cutanată şi hemostază preventivă pe vasele de sânge
175
subcutanate, apoi se incizează tunica abdominală, aponevrozele şi peritoneul.
2. Se prinde marginea caudală a epiploonului şi se trage înainte, depăşind
comisura anterioară a plăgii abdominale. Din cavitatea abdominală se scurge un
lichid citrin, în cantitate variabilă.
3. Se explorează cu mâna cavitatea abdominală şi se observă eventuale
modificări ale peretelui uterin, cheaguri de sânge, lichide fetale care pot să dea
indicii sigure despre eventuale accidente (rupturi uterine, torsiuni) cu implicaţie
directă asupra evoluţiei intraoperatorii şi mai ales asupra prognosticului.
4. Exteriorizarea cornului uterin gestant se face cât mai mult spre vârf şi
se introduce un câmp de operaţie mare sub el, la marginea plăgii abdominale.
5. Histerotomia propriu-zisă. Uterul se incizează longitudinal, pe marea
curbură, evitând secţionarea placentoamelor. Dacă a fost secţionat un caruncul
uterin, hemoragia este importantă şi se aplică imediat o ligatură la baza acestuia.
Incizia uterină trebuie să fie suficient de mare (25-30 cm) pentru a evita
deşirarea marginilor plăgii uterine care se prind în pense hemostatice (ovale sau
în "T") şi se ţin de către un ajutor în afara plăgii abdominale.
6. Secţionarea învelitorilor se face cu foarfeca, urmărind scurgerea
lichidelor fetale în afara cavităţii abdominale.
7. Extragerea fetusului. Se introduce o mână în cavitatea uterină şi se
prinde un onglon în podul palmei, se flexerază membrul respectiv şi apoi se
exteriorizează. La fel se procedează şi cu membrul opus, iar în prezentările
posterioare se exteriorizează capul viţelului şi apoi se extrage fără a deşira
peretele uterin.
8. Sutura peretelui uterin se face bietajat cu fir resorbabil, extramucos,
precedată de regularizarea marginilor plăgii şi excizia marginilor placentare
pentru a nu fi prinse în sutură.
Sutura de afrontare se face în surjet simplu sau Schmieden, prin seroasă şi
musculoasă, urmată de o sutură de înfundare tot cu fir resorbabil. Anexele fetale
se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor necesită mult
timp, fără să confere avantaje manoperelor care urmează.
Dacă fetusul a fost mort şi conţinutul uterin este septic, se va îndepărta şi
placenta împreună cu lichidele rămase. Cavitatea uterină se aseptizează prin
lavaje abundente cu ser fiziologic călduţ şi soluţii antiseptice, lăsând în interior
soluţii de antibiotice sau bujiuri. În acest caz, sutura este trietajată, prima sutură
cuprinde mucoasa uterină şi se face cu fir neresorbabil sau cu fir sintetic
resorbabil .
9. Stimularea involuţiei uterine este necesară numai dacă uterul este aton
şi se face prin injecţii intramurale cu substanţe ocitocice.
10. Aseptizarea uterului la exterior şi a cavităţii abdominale dacă s-a
produs contaminarea sau preventiv se pot introduce soluţii neiritante de
antibiotice sau se spală cu ser fiziologic şi se aşază în cavitatea abdominală.
11. Sutura peretelui abdominal se face trietajat cu fir rezistent, peritoneul
176
cu fascia transversă se suturează în fir continuu sau întretăiat, iar celelalte
straturi în puncte separate simple sau de rezistenţă. Pielea se suturează cu aţă
chirurgicală groasă, în "U", pentru o mai bună rezistenţă.
12. Asigurarea drenajului. Dacă marginile plăgii au fost puternic
infiltrate, traumatizate sau există suspiciunea de contaminare, se aplică
antibiotice în plagă şi se fixează tub de dren.
Postoperator se recomandă rehidratare, tonice cardiace, calciu,
antibioticoterapie, evitarea fibroaselor în primele zile şi plimbarea animalului.
Se va urmări eliminarea placentei, precum şi aspectul scurgerilor vaginale în
perioada următoare pentru a face intervenţiile care se impun. Dacă anexele
fetale nu sunt eliminate, se desprind manual pe cale vaginală, introducând apoi
în cavitatea uterină antibiotice sau chimioterapice câteva zile consecutiv sau
până la închiderea cervixului, sub control transrectal. Masajul uterin transrectal
grăbeşte involuţia uterină şi stimulează cicatrizarea şi evacuarea secreţiilor.
B. Histerotomia prin flanc
Calea de acces abdominal se stabileşte prin flancul drept sau stâng pe
animalul contenţionat în picioare. Incizia de 25-30 cm are o direcţie oblică sau
verticală, începând de la 10 cm sub unghiul extern al iliumului. Este preferat
flancul drept, deoarece prinderea şi exteriorizarea uterului este mult uşurată de
poziţia rumenului pe partea stângă. Metoda prezintă avantajele intervenţiilor
prin regiuinea flancului la animalele mari (poziţie patrupodală, siguranţa
suturilor), dar şi unele dezavantaje (acces mai dificil la uterul gestant, riscul
deşirării mezourilor, spaţiu de lucru mai mic, traumatism mai mare), pentru care
nu a intrat în practica veterinară la noi.
Timpii operatori şi conduita operatorie sunt asemănători cu metoda
Götze, dar uterul gestant este susţinut de către un ajutor pe braţe sau pe o masă,
protejate cu un câmp de operaţie steril.
2. Histerotomia la oaie si capră
Indicaţii: Operaţia se practică mai rar la aceste specii, având aceleaşi
indicaţii terapeutice la care se adaugă şi un scop economic la oile din rasa
Karakul pentru obţinerea pielicelelor cu buclaj superior, în ultimele zile de
gestaţie.
Locul de elecţie şi timpii operatori sunt asemănători, cu deosebirea că
animalul este contenţionat în decubit lateral, iar anestezia trebuie să fie mai bine
controlată. Este preferată narcoza sau NLA realizată cu derivaţi fenotiazinici şi
ketamină. Dacă se depăşeşte cu bine riscul anestezic şi traumatismul operator,
evoluţia este lipsită de complicaţii majore. În cazul gestaţiilor gemelare, este
necesară deschiderea ambelor coarne uterine, succesiv, prin aceeaşi plagă
abdominală.
3. Histerotomia la scroafă
Distociile la scroafă sunt rare şi se remediază uşor prin mijloace
nechirurgicale. Lipsa forţelor de contracţie poate fi determinată de afecţiuni
177
grave cardio-pulmonare sau infecţioase, astfel încât evoluţia postoperatorie
poate fi compromisă. Succesul intervenţiei chirurgicale este condiţionat de
rezultatul investigaţiilor examenului preoperator. În general, operaţia este bine
suportată de animal, dacă în momentul intervenţiei nu se constată complicaţii
grave (congestii pulmonare, necroze uterine etc.), care au evoluţie rapidă şi nu
pot fi controlate medicamentos.
Operaţia este indicată în distocii prin exces de volum, mai ales la
primipare cu gestaţii timpurii sau pentru obţinerea de produşi SPF în laboratoare
sau ferme speciale.
Loc de elecţie: jumătatea inferioară a flancului stâng.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare şi anestezie locală prin
infiltraţie în straturi succesive.
Contenţie: decubit lateral pe partea dreaptă cu membrele în extensie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie mijlocul flancului stâng de 15-20 cm, până în apropierea
pliului ei. Se incizează pielea în direcţie perpendiculară pe axul longitudinal sau
oblică, iar straturile musculare se dilacerează. Peritoneul se incizează în aceeaşi
direcţie după ce s-a făcut o butonieră cu foarfeca.
2. Exteriorizarea cornului uterin stâng până la bifurcaţie, pe câmpuri de
operaţie.
3. Incizia cornului uterin stâng se face pe marea curbură în apropierea
bifurcaţiei, în lungime de 10-15 cm.
4. Extragerea fetuşilor din uter. Se extrage mai întâi fetusul aflat pe
direcţia inciziei uterine cu o pensă împreună cu anexele. Ceilalţi purcei se aduc
succesiv prin taxis la nivelul deschiderii uterine şi se extrag, fiind preluaţi de
altă persoană care se ocupă de reanimarea lor. Dacă învelitorile nu se extrag
uşor, nu se insistă asupra lor, fiind mai important ritmul alert în desfăşurarea
operaţiei.
5. Se introduce cornul uterin stâng în cavitatea abdominală, fără a fi
torsionat, păstrând baza lui cu incizia în afară.
6. Se exteriorizează cornul drept în totalitate imediat sau pe măsură ce se
aduc şi ceilalţi purcei şi se extrag pe rând.
7. Aseptizarea cavităţii uterine se face prin lavaje, se introduc antibiotice
şi se asigură deschiderea cervixului.
8. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat şi se stimulează
involuţia uterină cu ocitocice intramural.
9. Sutura peretelui abdominal se face bietajat sau trietajat.
Postoperator se administrează antibiotice 3-4 zile şi alimente semilichide.
Plaga se pansulează cu tinctură de iod şi se protejează în primele zile cu un
pansament menţinut cu substanţe adezive. Suptul purceilor nu este stânjenit,
dacă nu apar reacţii febrile, acesta favorizează involuţia uterină prin mecanisme
178
hormonale naturale. Mişcarea zilnică a animalului pe distanţe scurte are, de
asemenea, efecte favorabile.
4. Histerotomia la căţea şi pisică
Distociile sunt frecvente la aceste animale, provocate mai ales prin exces
de volum (împerecheri nepotrivite, vârsta înaintată a femelei, număr redus de
pui etc.), dar cezariana este solicitată numai în cazul animalelor de rasă, cu mare
valoare. În mod curent, recomandăm ovariohisterectomia prin care se rezolvă
distocia într-un timp mai scurt şi este suportată mai uşor.
Loc de elecţie: linia albă înapoia ombilicului.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: narcoză sau NLA.
Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie, cu membrele fixate în
extensie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie mediană ventrală de la ombilic până în dreptul
penultimului mamelon.
2. Explorarea cavităţii abdominale şi exteriorizarea unui corn uterin
gestant.
3. Incizia uterului în apropierea bifurcaţiei, pe marea curbură pe o
lungime care să permită extragerea fetuşilor, fără deşirarea marginilor plăgii
uterine.
4. Extragerea fetuşilor în ordinea aşezării lor, mai întâi din cornul
exteriorizat şi apoi din celălalt. Se extrag împreună cu anexele fetale fiind aduşi
în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui
uterin. Se cere multă atenţie la realizarea acestor manopere pentru a nu se
revărsa lichide fetale în cavitatea abdominală.
5. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat, extramucos.
Dacă au fost fetuşi morţi, se impune aseptizarea cavităţii uterine şi măsuri
suplimentare de asepsie şi antisepsie.
6. Închiderea plăgii abdominale se face după repunerea uterului şi
aseptizarea marginilor plăgii şi a cavităţii abdominale. Se face sutură bietajată
sau trietajată şi se protejează cu pansament aplciat astfel încât să nu împiedice
suptul. Dacă se fixează cu benzi sau substanţe adezive, acestea trebuie să
permită aerarea plăgii pentru a evita acumularea secreţiilor şi macerarea
marginilor.
5. Histerotomia la iapă
Distociile sunt foarte rare la iapă, dar când apar, produc manifestări
clinice dramatice, greu de stăpânit în torsiune uterină, prezentare transversală,
moartea fetusului etc.
Loc de elecţie: teşitura flancului stâng.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: narcoză sau NLA.
179
 Contenţie: decubit lateral pe partea dreaptă.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie oblică dorso-ventral, antero-posterior sau caudo-cranial
pe o lungime de 30-40 cm plecând de lângă ultima articulaţie condro-costală
spre pliul ei sau de sub unghiul extern al iliumului spre ombilic.
2. Se explorează cavitatea abdominală şi se exteriorizează cornul uterin
gestant cu marea curbură în afară. Se protejează cu un câmp ansele intestinale
care au tendinţa să iasă prin plaga abdominală.
3. Se incizează peretele uterin 25 cm pe marea curbură şi se extrage fătul.
4. Se îndepărtează placenta după desprindere manuală, se curăţă cavitatea
uterină şi se aseptizează dacă este cazul.
5. Sutura peretelui uterin, introducerea uterului şi sutura peretelui
abdominal se face ca la vacă. Se acordă o atenţie deosebită peritoneului care
prezintă o reactivitate deosebită la această specie.
Postoperator se recomandă antibioticoterapie, rehidratare, tonice cardiace,
ser antitetanic, repaus şi urmărirea involuţiei uterine şi aspectul secreţiilor
puerperale.
Accidente şi complicaţii în histerotomie
Accidente: rupturi uterine, hemoragie, şocul operator. Complicaţiile îşi au
originea în tehnica operatorie defectuoasă, materiale şi instrumente nesterile,
manevre brutale, şi tratamentul postoperator necorespunzător.

14.3. HISTERECTOMIA

Extirparea uterului se practică în mod obişnuit la carnivore şi foarte rar la

alte specii. După calea de acces operator, histerectomia poate să fie abdominală,
vaginală sau inguinală, iar după mărimea porţiunii amputate este totală, când se
îndepărtează tot uterul, subtotală, când se extirpă numai coarnele uterine, iar
corpul uterin şi cervixul rămân pe loc şi histerectomie parţială, când interesează
numai un corn uterin sau o porţiune din acesta.
1. Histerectomia abdominală la carnivore
Indicaţii: piometru, tumori uterine, necroze, metrite hemoragice etc.
Instrumentar: pentru incizii, hemostază şi suturi la care se adaugă două
pense hemostatice mari şi instrumente de rezervă pentru timpii septici când este
cazul.
Loc de elecţie: linia albă sau paramedian ventral.
Anestezie: narcoză sau NLA.
Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană.
2. Exteriorizarea uterului. Se explorează cavitatea abdominală şi se prinde
180
o porţiune care se poate aduce uşor, fără a mări presiunea pe uter, mai ales în
caz de piometru voluminos sau necroze uterine. Prin tracţiuni uşoare se aduce
mai întâi un corn uterin în totalitate şi se prinde pe un câmp operator.
3. Ligatura oviductului şi a vaselor de sânge ovariene. Se aplică o pensă
hemostatică la vârful cornului uterin şi apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la
1 cm spre ovar, cuprinzând şi vasele sanguine provenite din artera uterină medie
şi venele satelite.
4. Secţionarea oviductului lângă pensă spre ovar şi deşirarea ligamentelor
largi până la cervix sau se secţionează cu foarfeca paralel cu vasele de sânge. Se
poate aplica o ligatură dublă cu fir resorbabil pe ligamentul rotund lângă uter şi
se secţionează cu foarfeca între ligaturi. Ligatura spre uter poate fi înlocuită cu o
pensă hemostatică.
Se procedează în mod asemănător şi pe partea opusă.
5. Ligatura mediată a vaselor sanguine în dreptul cervixului se face cu fir
resorbabil pe fiecare parte şi apoi se aplică o pensă hemostatică mare transversal
pe uter, deasupra ligaturilor.
6. Detaşarea uterului. Se aplică încă o pensă la 3 cm de prima, după ce s-a
golit de conţinut porţiunea de uter prin taxis şi se secţionează uterul între cele
două pense.
7. Înfundarea bontului restant. Pe lângă închiderea comunicării cu
exteriorul pe cale vaginală, această manoperă are importanţă deosebită mai ales
în infecţii uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluţie gravă
când nu se realizează corect.
Dacă nu au fost complicaţii uterine septice, este suficientă o ligatură
transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului
trecut de câteva ori prin grosimea lor şi legarea cu celălalt capăt. Pentru
siguranţă, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra
ligaturii, se pensulează cu tinctură de iod şi apoi se închide complet. Dacă au
fost procese septice, deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex.
sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare.
8. Sutura peretelui abdominal.
La căţea, recomandăm ovariohisterectomia, deoarece prezenţa ovarelor
după histerectomie este un mare inconvenient (ovulaţii urmate de reacţii
peritoneale, sângerare sau împerecheri urmate de leziuni vaginale, peritonite etc.
În acest caz nu se mai ligaturează vârful cornului uterin, aplicându-se
doar o pensă hemostatică, iar pediculul ovarian se ligaturează, după care se
detaşează ovarul împreună cu cornul uterin corespunzător.
2. Histerectomia pe cale vaginală
Indicaţii: la toate speciile de mamifere în prolaps uterin total,
nereductibil, cu necroze şi sfacelări.
Anestezie: narcoză, NLA, iar la animalele mari se poate face tranchilizare
şi anestezie locală prin infiltraţie directă, circulară, cât mai aproape de ieşire
181
printre labiile vulvare.
Contenţie: decubit pe masa de operaţie, iar la animalele mari se poate
face şi în poziţie patrupodală.
Instrumentar: de diereză, hemostază, sutură, garou.
Tehnica operatorie diferă în funcţie de talia animalului.
3. Histerectomia prin ligatura elastică
1. Se face toaleta şi se dezinfectează uterul prolabat.
2. Se identifică meatul urinar şi se introduce un cateter până în vezica
urinară.
3. Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix şi meatul
urinar, în care se aplică un garou şi se strânge puternic în 3-4 ture.
La animalele mici, garoul se aplică direct, fără a mai secţiona mucoasa
vaginală.
4. Amputarea uterului se face printr-o secţiune transversală la 5 cm de
ligatură la vacă şi 3 cm la speciile mici şi mijlocii.
5. Sutura bontului restant şi înfundarea acestuia în cavitatea pelviană.
4. Histerectomia prin sutură
Acest procedeu se poate realiza numai la animalele mici, porţiunea
vaginală dintre cervix şi meatul urinar se poate aplatiza pentru a fi suturată.
1. Se aplică o pensă hemostatică mare transversal între cervix şi meatul
urinar.
2. Sutura tip curelar (Keller) se realizează cu un fir gros, la 2-3 cm. Este
o sutură ischemiantă dublă.
3. Detaşarea uterului prolabat se face printr-o secţiune transversală la 2
cm înapoia suturii.
4. Se aplică o pomadă cu antibiotice (asocilin, tetraciclină) pe bontul
rămas şi se introduce în cavitatea pelvină după ce s-a ridicat pensa de
forcipresură.
5. Histerectomia inguinala
Este practicată la căţea în cazul herniei inguinale. La această specie, de
obicei în sacul herniar se găseşte un corn uterin cu aderenţe şi modificări
structurale.
După deschiderea sacului herniar, se aplică ligaturi duble pe cornul uterin
herniat, secţionând apoi între ligaturi (histerectomie parţială).
Dacă se debridează inelul herniar (traiectul inguinal) la unghiul antero-
lateral câţiva centimetri se pătrunde în cavitatea abdominală şi se poate face
histerectomie totală sau ovariohisterectomie, urmată de sutura completă a plăgii
abdominale, cu dren tubular la piele.

14.4. CHESTIONAR

182
1. În ce scop se practică ovariectomia?
a) În scop economic la animalele
de sport.
b) În scop terapeutic la boii de
munca
c) Pentru reducerea suprapopulaţiei
la unele specii
d) La animalele destinate pentru
tracţiune în scopul creşterii forţei
musculare.
e) În distocii de origine maternala.
2. La ce vârstă se castrează scrofiţele
supuse îngrăşării?
a) Cu 30 de zile înainte de
sacrificare .
b) Scroafele reformate se castrează
la orice vârstă.
c) La vârsta de 4-6 luni.
d) Odată cu înţărcarea şi formarea
loturilor pentru îngrăşătorie.
e) La animalele sălbatice, imediat
după sacrificare.
3. Ce efect produce castrarea la
scrofiţele supuse îngrăşării?
a) Liniştirea animalelor.
b) Intreruperea caldurilor.
c) Eliminarea mirosului specific.
d) Îmbunătăţira calităţii cărnii .
e) Scoaterea de la reproducţie a
animalelor care nu corespund
standardului rasei.
4. În ce scop se face ovariectomia la
iapă?
a) La animalele de tracţiune pentru
a creşte forţa musculară.
b) La animalele de sport şi pentru
dresaj.
c) Nimfomanie, retivitate, tumori
ovariene.
d) Pentru a scoate de la reproducţie
animalele cu defecte de
conformaţie.
e) Pentru modificarea unor
tulburări de comportament.
5. Care este locul de elecţie pentru
operaţia de ovariectomie la iapă?
a) Între pliul iei şi vena mamară
anterioara.
b) Golul flancului stâng.
183
c) Golul flancului drept.
d) Coarda flancului bilateral.
e) Teşitura flancului bilateral sau
fundul de sac dorsal al vaginului.
6. Ce anestezie se recomandă pentru
ovariectomie la iapă?
a) Anestezie locoregională.
b) N.L.A
c) Narcoză pe cale parenterală.
d) Narco-miorelaxare.
e) Anestezie epidurala inalta.
7. Care timpi operatori se regasesc in
ovariectomie la iapă prin flanc?
a) Laparatomie retrocostală.
b) Laparotomie în teşitura
flancului.
c) Exteriorizarea ovarului in plaga
abdominala .
d) Extirparea ovarului prin torsiune
limitata
e) Închiderea peretelui vaginal prin
2-3 puncte de sutură cu catgut.
8. Care este locul de elecţie pentru
ovariectomie pe cale vaginală la
iapă?
a) Fundul de sac dorsal al
vaginului.
b) Fundul de sac ventral al
vaginului.
c) Baza coarnelor uterine pentru
fiecare ovar.
d) Vârful coarnelor uterine pentru
fiecare ovar.
e) Peretele lateral al vaginului,
bilateral.
9. Care sunt manoperele realizate
pentru colpotomie în operaţia de
ovariectomie la iapă?
a) Aseptizarea vaginului prin lavaj
cu soluţii anestezice.
b) Se deschide fundul de sac
ventral al vaginului în plan median .
c) Prinderea ovarului în regiunea
sublombară şi aducerea lui cât mai
aproape de plaga vaginală.
d) Extirparea ovarului prin ligatura
e) Aşezarea animalului pe un plan
înclinat cu trenul posterior mai
 ridicat pentru a preveni evisceraţia.
10. Cum se identifică ovarele în
cavitatea abdominală pentru
ovariectomie la iapă?
a) Sunt localizate în regiunea
pelvina, au suprafaţa netedă şi se
poate identifica prin palpare,
fosa de ovulaţie.
b) Ovarele sunt flotante în cavitatea
abdominală şi suspendate, cu
ligamentele ovariene de 10-15 cm.
c) Ligamentele ovariene nu permit
aducerea ovarelor la nivelul plăgii
vaginale.
d) Se palpeaza ligamentul ovarian
in apropierea inelului inguinal .
e) Se urmăreşte traiectul coarnelor
uterine şi bursa ovariană.
11. În ce afecţiuni este recomandată
castrarea la vacă?
a) La animalele folosite pentru
tracţiune.
b) Pentru scoaterea de la
reproducţie a animalelor reformate.
c) Pentru realizarea unui randament
superior la sacrificare.
d) Tumori ovariene .
e) Pentru reducerea agresivităţii şi
a altor tulburări de comportament.
12. Care este locul de elecţie pentru
ovariectomie la vacă prin
colpotomie?
a) Flancul drept sau stâng pentru
acces abdominal.
b) Fundurile de sac dorsal sau
ventral ale vaginului.
c) Laparotomie ventro-laterală.
d) Baza coarnelor uterine .
e) Fosa ischio-caudala.
13. Ce anestezie se poate face pentru
ovariectomie prin colpotomie la
vacă?
a) N.L.A sau narcoza
b) Anestezie epidurală joasă.
c) Anestezie loco-regionala.
d) Tranchilizare si anestezie de
contact.
e) Anestezie locală prin infiltraţie.
184
14. Care este locul de electie pentru
extirparea ambelor ovare la vacă
printr-o singura laparotomie?
a) Colpotomie .
b) Laparotomie în golul flancului
c) Laparotomie în flancul drept
d) Ovarul stâng se extirpă cu
ecrasorul în interiorul cavităţii
abdominale.
e) În lipsa ecrasorului, ovarul stâng
se extirpă printr-o nouă intervenţie
peste 3-4 săptămâni în flancul
stâng.
15. Unde se extirpa ovarele in
ovariectomia prin colpotomie la
vacă?
a) In cavitatea abdominala.
b) In cavitatea pelvina.
c) In cavitatea vaginală.
d) In cavitatea uterina.
e) Asemănător cu cel de la iapă .
16. Ce indicaţii are castrarea la scroafă?
a) Tumori ovariene.
b) În scop economic la scrofiţe de
4-6 luni sau la scroafele reformate
imediat după înţărcare.
c) Piometru.
d) Abcese sau necroze ovariene.
e) În scop zootehnic pentru
eliminarea de la reproducţie a
animalelor cu defecte de
conformaţie sau care nu corespund
standardului rasei.
17. Ce contraindicaţii are castrarea la
scroafe?
a) Intarcarea.
b) Gestatie.
c) Proestru.
d) Anestru.
e) Primăvara şi vara.
18. Care este locul de elecţie pentru
ovariectomie la scrofite?
a) Laparotomie în flanc, bilateral,
corespunzător fiecărui ovar
b) Flancul stâng sau drept înapoia
ultimei coaste.
c) Linia albă, la 5 cm inaintea
 pubisului.
d) La scroafele adulte, incizia
peretelui abdominal se face cu 2-3
cm mai inainte si mai jos .
e) Flancul stâng sau drept, la 4-5
cm sub unghiul extern al iliumului.
19. Ce anestezie se poate face pentru
ovariectomie la scroafă?
a) N.L.A.
b) Tranchilizare.
c) În general, nu se face anestezie
la porc din cauza riscurilor şi a
costului ridicat.
d) Anestezie de contact.
e) Anestezia epidurala direct pe
scara.
20. Cum se patrunde in cavitatea
abdominala pentru castrare la
scroafă?
a) Decolare .
b) Dilacerare.
c) Debridare.
d) Cu sonda canelata .
e) Cu sonda butonata.
21. Ce contenţie recomandaţi pentru
ovariectomie la scroafă?
a) Decubit lateral pe un plan
înclinat cu trenul posterior mai ridicat.
b) Decubit dorsal pe masa de
operaţie.
c) Într-un jgheab, cu trenul
posterior mai ridicat.
d) Pe un pat improvizat de paie,
acoperit cu o prelată.
e) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare în extensie pentru a
descoperi linia albă.
22. Cum se identifică ovarele în
cavitatea abdominală la scroafă,
pentru ovariectomie?
a) Se caută ovarul în regiunea
sublombară în dreptul paletei iliace .
b) Este de mărimea unei migdale,
cu suprafaţa neregulată .
c) Consistenta crescuta, de
marimea unei migdale si culoare
uniforma
d) Consistenţa elastică şi suprafata
185
neteda.
e) Se exteriorizează ambele ovare
în plagă şi apoi se face extirparea.
23. Cum se exteriorizează ovarele
pentru ovariectomie la scroafă?
a) Dacă s-a prins ovarul, acesta se
aduce prin alunecare fără a-l
traumatiza şi se extirpa împreună
cu pediculul ovarian .
b) Se aduce mai întâi ovarul de pe
partea inciziei abdominale, care se
identifică primul, direct sau prin
depănarea cornului uterin spre vârf.
c) Al doilea ovar se poate prinde
direct la scrofiţe sau se aduce prin
depănarea coarnelor uterine pana la
bifurcatie .
d) Este recomandabil să se păstreze
în plagă o porţiune cât mai mare
din cornul uterin în timpul căutării
celui de-al doilea ovar.
e) Pe măsură ce se exteriorizează o
porţiune din cornul uterin, cealaltă
parte se fixeaza pe un camp
operator.
24. Ce consecinţe poate să aibă
spargerea unui folicul ovarian în
timpul operaţiei de ovariectomie la
scroafă?
a) Hemoragie internă care poate să
ducă la colaps circulator sau şoc
traumatic.
b) Poate să determine formarea
unor chişti prin grefarea celulelor
foliculare desprinse.
c) Hematoame urmate de aderenţe
peritoneale.
d) Hemoragia este redusă şi nu are
urmări locale sau generale.
e) Durerea este mai mare, viscerele
nefiind anesteziate.
25. Cum se deosebeşte cornul uterin faţă
de o ansă intestinală în timpul
explorării cavităţii abdominale
pentru ovariectomie la scroafă?
a) Este uniform calibrat şi
congestionat
 b) Consistenţa este mai crescută şi
se subţiază spre vârf.
c) Prezintă mişcări peristaltice la
atingerea cu vârful degetelor.
d) Se poate exterioriza numai prin
tracţiune în timp ce ansele intestinale
forţează singure breşa abdominală.
e) Ansele intestinale sunt mai lungi
şi se găsesc mai uşor, ocupând
mai mult loc în cavitatea
abdominală.
26. Prin ce mijloace se poate asigura
hemostaza pediculului ovarian în
ovariectomie la scroafă?
a) Fotocoagulare.
b) Torsiune limitată.
c) Sutura hemostatica.
d) Forcipresura.
e) Forcipresură şi compresiune.
27. Cum se verifică introducerea
completă a uterului în cavitatea
abdominală după extirparea celui
de-al doilea ovar în castrare la
scroafă?
a) Se retrag singure după castrare.
b) Se face o incizie mai largă,
favorabilă pătrunderii lejere a
coarnelor uterine.
c). Se face o mişcare de rotaţie cu
degetul arătător în contact cu
peritoneul
d) Se evită dilacerarea straturilor
musculare şi crearea spaţiilor în
timpul laparatomiei.
e) Forma conică a coarnelor uterine
favorizează alunecarea lor în
cavitatea abdominală.
28. Cum se face închiderea peretelui
abdominal în operaţia de
ovariectomie la scroafă daca s-au
incizat straturile musculare?
a) Dacă s-a pătruns prin dilacerarea
straturilor musculare şi plaga este
mică, se aplică numai 3-4 puncte
de sutură cu aţă chirurgicală la
piele.
b) Se suturează planurile profunde
186
cu fir resorbabil, iar pielea se
suturează în puncte separate cu aţă
chirurgicală.
c) Se aplică sutură monoplană cu
fir neresorbabil.
d) Firele de sutură se scot după 8-
10 zile.
e) Firele de sutură cad singure după
10-14 zile.
29. Ce recomandări faceţi în cadrul
tratamentului post-operator după
ovariectomie la scroafă?
a) Dietă absolută în prima
săptămână.
b) Nu se introduc animale castrate
în boxe cu animale neoperate
c) Animalele operate se introduc în
boxe individuale.
d) Miscare zilnica .
e) Antibioticoterapie 5-6 zile
postoperator.
30. În ce scop se face castrarea la căţea
şi la pisică?
a) La cererea proprietarilor pentru
înlăturarea mirosului neplăcut .
b) În scop economic.
c) Controlul natalităţii şi reducerea
incidenţei tumorilor mamare.
d) În canise pentru prevenirea
transmiterii unor boli veneriene.
e) La femelele bătrâne.
31. Care este locul de elecţie pentru
castrare la căţea şi pisică?
a) Pentru laparotomie transcostală
b) Pentru laparotomie mediană
ventrală preombilicală.
c) Regiunea inguinală, bilateral.
d) Linia albă înapoia ombilicului
sau ambele flancuri în funcţie de
metoda aleasă pentru operaţie..
e) Laparotomie transversa.
32. Ce anestezie se face pentru
ovariectomie la căţea şi pisică?
a) Anestezie locoregională.
b) Anestezie locală prin infiltraţie.
c) N.L.A. sau narcoză.
d) Narcomiorelaxare.
e) Narcoză cu toxicitate dispersată
 sau balansată.
33. Cum se identifică ovarele la pisică
pentru ovariectomie?
a) Ovarul nu se poate palpa direct
fiind acoperit în întregime de bursa
ovariană, dar se exteriorizează prin
tracţiuni pe mezou şi se observă
fanta de ovulaţie.
b) Se poate palpa direct şi se
vizualizează uşor, putându-se
exterioriza.
c) Se exteriorizează mai întâi
coarnele uterine în totalitate şi apoi
ovarele.
d) Ovarele au consistenţă elastică şi
se contractă la atingere.
e) Se palpează mezourile şi apoi
pediculul ovarian.
34. Cum se deschide cavitatea
abdominala pentru castrare la căţea
şi la pisică prin laparatomie în
flanc?
a) Incizia cutanată în golul
flancului pe o lungime de 2-3 cm
înapoia ultimei coaste, oblic de sus în
jos şi dinainte înapoi.
b) Prin colpotomie.
c) Prin dilacerare cu o pensă
hemostatică.
d) Laparotomie transcostala
e) Laparotomie ventro-laterala.
35. Care sunt avantajele ovariectomiei
la căţea prin laparotomie mediană
ventrală?
a) Se previne eventraţia şi
evisceraţia.
b) Evită tracţiunile de mezouri.
c) Operaţia este mai rapidă şi
sigură.
d) Se pot observa eventuale
modificări uterine
e) Consumul de materiale este mai
redus.
36. Care sunt avantajele ovariectomiei
prin laparotomie în flanc la căţea?
a) Operaţia este simpla dar mai
putin sigură.
b) Evită tracţiunile pe mezouri.
187
c) Evită riscul complicatiilor.
d) Se pot observa eventuale
modificări uterine.
e) Necesită laparatomie bilaterală
care se efectuează rapid, cu aceeaşi
anestezie.
37. Ce accidente se pot produce în
operaţia de castrare la femele?
a). Evisceraţia, peritonita
b) Ruperea coarnelor uterine,
supuratia plagii.
c) Hemoragia internă, perforarea
intestinului,.
d) Prolaps rectal, ocluzie
intestinală, eventraţie.
e) Chişti foliculari, tetanos,
gangrena gazoasă, erizipel.
38. Ce complicaţii pot să apară după
operaţia de castrare la femele?
a) Perforarea intestinului, torsiunea
uterină, volvulus.
b) Decolarea peritoneului, chiştii
foliculari, tetanosul.
c) Hemoraţia internă, deşirarea
mezourilor, şocul.
d)Tromboza vaselor mezenterice,
limfangite, funiculite.
e) Eventraţia, evisceraţia, peritonita
39. Ce este histerotomia?
a) Operaţia se efectueaza numai
după epuizarea celorlalte mijloace
nechirurgicale.
b) Este operaţia prin care se
salvează fetusul in distocii.
c) Operaţia mai este cunoscută sub
denumirea de cezariană.
d) În medicina veterinară, operaţia
se face numai în scop economic,
chiar şi fără motivaţie medicală.
e) Este intervenţia prin care se
extrage fetusul din uter pe cale
chirurgicală.
40. Care este scopul operaţiei în
cezariană la vacă?
a) Operaţia se practică în cazul
distociilor.
b) Salvarea femelei şi a fetusului.
c) Salvarea femelei şi prevenirea
 complicaţiilor septice.
d) Salvarea femelei, dacă s-au
produs rupturi uterine, cu hemoragie
internă şi desmorexie.
e) Extragerea fetusului din uter în
cazul distociilor prin monstruozităţi
fetale.
41. Ce anestezie se poate folosi pentru
histerotomie la vacă?
a) Sunt preferate preparatele
morfinice care nu traversează
bariera placentară
b) Numai anestezie loco-regională
în flanc.
c) Anestezie intravasculara.
d) Narcoză, N.L.A. sau
tranchilizare asociată cu analgezie
loco-regională..
e) Narco-mio-relaxarea asociată cu
infiltraţia pe linia de incizie.
42. Cum se aleg metodele de anestezie şi
substanţele anestezice în operaţia
cezariană la vacă?
a) Sunt acceptate metodele de
anestezie folosite şi pentru alte
intervenţii chirurgicale.
b) Nu se folosesc substanţe
anestezice care traversează bariera
hemato-encefalică.
c) Sunt interzise substanţele
anestezice care nu trec bariera
placentară şi produc dificultăţi
respiratorii la făt.
d) Nu există substanţe anestezice
interzise în mod explicit la
rumegătoare.
e) Metodele de anestezie,
substanţele anestezice şi dozele se
stabilesc în funcţie de tehnica
chirurgicală în concordanţă cu
metoda de contenţie, sincronizate,
astfel încât să nu producă tulburări
cardio-pulmonare la făt dacă acesta
este viabil.
43. Care este locul de elecţie pentru
histerotomie prin laparatomie
ventro-laterală la vacă?
a) La un lat de palmă deasupra
188
pliului iei, paralel cu vena mamară
anterioară.
b) Teşitura flancului pe o direcţie
oblică dorso-ventral, cranio-caudal.
c) Teşitura flancului, pe o direcţie
oblică dorso-ventral, caudo-cranial.
d) Sub pliul iei, la un lat de palmă
de vena mamară anterioară.
e) Locul de elecţie este
proporţional cu talia animalului, pe
partea stângă asigurând declivitate
pentru drenaj.
44. După deschiderea cavităţii
abdominale pentru histerotomie la
vacă prin laparotomie ventro-
laterală se evidenţiază epiploonul.
Cum se procedează cu acesta?
a) Se incizează pe o lungime
corespunzătoare plăgii abdominale.
b) Se ridică deasupra plăgii
abdominale.
c) Se prinde marginea cranială a
epiploonului şi se împinge până
când depăşeşte comisura
posterioară a plăgii abdominale.
d) Se prinde marginea lui caudală
şi se trage înainte depăşind marginea
cranială a plăgii abdominale.
e) Se deşiră manual, hemoragia
fiind mai redusă.
45. În ce scop se face explorarea cavităţii
abdominale înainte de
exteriorizarea uterului şi
continuarea histerotomiei la vacă?
a) Pentru a observa eventuale
modificări ale colului uterin.
b) Pentru a observa eventuale
cheaguri de sânge sau lichide fetale.
c) Pentru a stabili poziţia viţelului
în uter.
d) Pentru a determina numărul
fetuşilor.
e) Pentru a stabili viabilitatea
fetusului în uter.
46. Ce porţiune a cornului uterin
gestant se exteriorizează pentru
histerotomie la vacă prin
 laparotomie ventro-laterală?
a) Se evidenţiază porţiunea cea mai
apropiată de plaga abdominală.
b) Mijlocul cornului uterin gestant
pentru a avea un acces mai lejer.
c) Baza cornului uterin gestant.
d) Vârful cornului uterin gestant.
e) O porţiune în care placentoamele
sunt mai rare pentru a nu fi
secţionate.
47. Cum se incizează uterul în operaţia
cezariană la vacă prin laparotomie
ventro-laterală?
a). Învelitorile fetale se incizează
cu foarfeca.
b) Dacă a fost secţionat un caruncul
uterin, hemoragia este importantă
şi se aplică imediat o ligatură la
baza acestuia.
c) Marginile plăgii uterine se prind
în pense hemostatice (ovale sau
în T) şi se ţin de către un ajutor în
afara plăgii abdominale.
d) Longitudinal, pe marea curbură,
evitând secţionarea placentoamelor
e) Se urmăreşte scurgerea
lichidelor fetale în afara cavităţii
abdominale.
48. Cum se face extragerea fetusului
din cavitatea uterină în operaţia
cezariană prin laparatomie ventro-
laterală?
a) Se prinde un onglon în podul
palmei, se flexează membrul
respectiv şi apoi se exteriorizează.
Se procedează la fel şi cu membrul
opus.
b) În prezentările posterioare se
exteriorizează imediat şi capul
viţelului şi apoi se extrage
tracţionându-l de membre.
c) Membrele prezentate în plagă se
leagă cu frângiuţe şi se
tracţionează.
d) Se rupe cordonul ombilical, se
ligaturează şi se înlătură
mucozităţile nazale ale
189
viţelului.
e) Viţelul se extrage fără a deşira
peretele uterin.
49. Cum se face sutura peretelui uterin
în operaţia cezariană la vacă?
a) Dacă fetusul este mort şi
conţinutul uterin este septic se face
sutură trietajată, cu fir
neresorbabil.
b) Anexele fetale se elimină pe cale
vaginală, deoarece desprinderea
placentoamelor necesită mult timp
şi nu conferă avantaje manoperelor
care urmează.
c) Dacă fetusul a fost mort şi
conţinutul uterin este septic se va
îndepărta şi placenta împreună cu
lichidele rămase.
d) Cavitatea uterină se aseptizează
prin lavaje abundente cu ser fiziologic
călduţ şi soluţii antiseptice.
e) Bietajat, cu fir resorbabil
extramucos.
50. Cum se face sutura peretelui
abdominal în operaţia de cezariană
la vacă prin laparotomie ventro-
laterală?
a) Se aplică sutură monoplană
Moser sau Lecène.
b) Trietajat cu fir rezistent.
c) Peritoneul împreună cu fascia
transversă si pielea se suturează în
fir continuu simplu sau întretăiat.
d) Stratul musculo-aponevrotic se
suturează în puncte separate simple
sau de rezistenţă cu burdoneti.
e) Pielea se suturează cu aţă
chirurgicală groasă în "U" tip Cuneo.
51. În ce scop se face histerotomia la
rumegătoarele mici?
a) În scop terapeutic (timpanism).
b) În scop economic pentru
obţinerea unor hibrizi de mare
productivitate.
c) În scop zootehnic pentru
îmbunătăţirea standardului rasei.
d) În scop economic
e) În scop experimental ( Transfer
 de embrioni ).
52. Ce indicaţii are histerotomia la
scroafă?
a) Primipare, exces de volum,
animale prea grase.
b) Pentru obţinerea de produşi
S.P.F: în laboratoare sau ferme
speciale.
c) Necroze uterine,
d) Hernii intraabdominale.
e) La animale bătrâne, epuizate.
53. Care este locul de elecţie pentru
histerotomie la scroafă?
a) Linia albă.
b) Jumătatea superioară a flancului
stâng.
c) Jumătatea inferioară a flancului
stâng.
d) Sub pliul iei, paralel cu lanţul
mamar.
e) Golul flancului drept.
54. Recunoaşteţi timpii operatori din
operaţia cezariană la scroafă:
a) Laparotomie în golul flancului
stâng.
b) Exteriorizarea varfului cornului
uterin
c) Incizia cornului uterin stâng, în
apropierea bifurcaţiei, pe o lungime
de 10-15 cm.
d) Incizia placentelor pentru
extragerea fetusilor.
e) Incizia cornului uterin congener
şi extragerea fetuşilor împreună cu
anexele fetale.
55. Care este locul de elecţie pentru
operaţia cezariană la căţea şi la
pisică?
a) Linia albă înapoia ombilicului.
b) Linia albă preombilical.
c) Jumătatea superioară a flancului
stâng.
d) Jumătatea inferioară a flancului
drept.
e) Flancul drept.
56. Cum se face extragerea fetuşilor din
cavitatea uterină în operaţia
cezariană la căţea şi la pisică?
a) Fetuşii se prind cu o pensă
190
forceps şi se extrag pe rând, fără
anexele fetale.
b) Se extrag fara anexele fetale
fiind aduşi în dreptul plăgii
uterine prin compresiuni manuale
prin traversul peretelui uterin.
c) Lichidele fetale se revarsă în
afara cavităţii abdominale.
d) În ordinea aşezării lor in uter
e) Se aseptizează cavitatea uterină,
se permeabilizează cervixul şi apoi
se suturează plaga.
57. Ce indicaţii are histerotomia la
iapă?
a) Fătări gemelare.
b) Distocii prin atonie uterina .
c) Torsiune uterină, prezentare
transversală, moartea fetusului.
d) Scurgerea prematură a lichidelor
fetale.
e) Gestaţie toxică.
58. Care este locul de elecţie pentru
operaţia cezariană la iapă?
a) Jumătatea superioară a flancului
drept.
b) Jumătatea inferioară a flancului
drept.
c) Teşitura flancului stâng.
d) Linia albă.
e) Golul flancului drept sau stâng.
59. Ce anestezie se face pentru operaţia
cezariană la iapă?
a) Anestezie epidurală lombară.
b) Tranchilizare şi anestezie loco-
regională.
c) Narcoză sau N.L.A.
d) Blocaj troncular.
e) Anestezie epidurală înaltă.
60. Cum se indeparteaza placenta în
operaţia cezariană la iapa?
a) Pe cale naturala.
b) Prin dilacerare.
c) Desprindere manuala.
d) Se introduc bujiuri spumante.
e) Lavaje uterine cu substante
antiseptice.
61. Care sunt cauzele complicaţiilor
uterine după histerotomie?
a) Acumularea secreţiilor
 puerperale.
b) Materiale şi instrumente sterile.
c) Lipsa de supraveghere şi
tratamentul post-operator
necorespunzător.
d) Tehnica operatorie defectuoasă,
manevre brutale.
e) Dieta preoperatorie.
62. Cum se asigură hemostaza în
ovariectomie la căţea şi pisică?
a) Toessiune nelimitata.
b) Torsiune limitată.
c) Forcipresură şi sutură
hemostatică.
d) Tamponament şi preparate
hemostatice.
e) Prin ligatură .
63. Ce este histerectomia?
a) Deschiderea uterului pentru
extragerea conţinutului (fetuşi,
formaţiuni tumorale, secreţii
purulente).
b) Deschiderea uterului pentru
introducerea unor produse biologice,
transfer de embrioni etc.
c) Extirparea uterului.
d) Scoaterea din funcţie a
aparatului genital femel.
e) Suprimarea activităţii uterine.
64. După calea de acces operator
histerectomia poate sa fie :
a) In flanc.
b) Vaginală.
c) Prin ligatura elastica.
d) Mediana ventrala.
e) Paramediană ventrală.
65. Cum se numeşte histerectomia când
exprimă şi mărimea porţiunii de
uter extirpată?
a) Totală - se îndepărtează ambele
coarne uterine.
b) Subtotală - se îndepărtează
numai coarnele uterine.
c) Parţială - interesează numai
uterul, fara anexe.
d) Ovariohisterectomie - se extirpă
şi ovarele.
e) Histerectomie totală lărgită – se
extirpa si ovarele.
191
66. Ce indicaţii are histerectomia
abdominală la carnivore?
a) Prevenirea tumorilor mamare.
b) Prolaps uterin nereductibil,
metrite hemoragice.
c) Nimfomanie, tumori vaginale.
d) Piometru.
e) Pentru evitarea sângerărilor în
călduri la animalele de apartament.
67. Care este locul de elecţie pentru
histerectomia abdominală la
carnivore?
a). Mijlocul flancului drept.
b) Traiectul inguinal.
c) Mijlocul flancului stâng.
d) Linia albă
e) Fosa ischio-caudală.
68. Ce anestezie este necesară pentru
operaţia de histerectomie
abdominală la carnivore?
a) Blocaj troncular.
b) Narcoză cu miorelaxante.
c) Anestezie loco-regională.
d) N.L.A. sau Narcoză
e) Tranchilizare asociată cu
anestezie locală.
69. Ce contenţie este necesară pentru
operaţia de histerectomie
abdominală la scroafa?
a) Decubit dorsal pe masa de
operaţie.
b) Decubit dorsal pe o scara .
c) Decubit lateral.
d) Decubit sterno-abdominal.
e) Statiune patrupodala cu trenul
posterior mai ridicat.
70. Cum se realizează ligatura
oviductului şi a vaselor de sânge
ovariene pentru histerectomie pe
cale abdominală la căţea şi pisică?
a) Se ligaturează mai întâi
pediculul ovarian cu fir sintetic
resorbabil şi apoi vârful
cornului uterin.
b) Se aplică o pensă hemostatică la
vârful cornului uterin şi apoi o
ligatură cu fir sintetic resorbabil la
 1 cm spre ovar, cuprinzând şi
vasele sanguine provenite din
artera uterină medie şi venele satelite.
c) Se ligaturează fiecare vas de
sânge, inclusiv anastomozele utero-
ovariene.
d) Se poate face sutură hemostatică
la vârful cornului uterin.
e) Se ligaturează numai artera
uterină medie.
71. Cum se asigură hemostaza vaselor
uterine în histerectomia abdominală
la căţea?
a) Se aplică o singură ligatură la
baza cornului uterin.
b) Se aplică pense hemostatice
pentru hemostază preventivă şi apoi
sutură de înfundare pe
bontul rămas.
c) Se face ligatură mediată a
vaselor uterine cu fir resorbabil pe
fiecare parte .
d) Se aplică ligaturi duble pe
pedicul şi la vârful cornului uterin
după care se face secţionarea între
ligaturi.
e) Se folosesc pense hemostatice
mari, care se menţin pe toată durata
operaţiei.
72.Cum se detaşează uterul în operaţia
de histerectomie abdominală la
carnivore?
a) Se aplică ligaturi duble la 3 cm
una de alta şi se face o secţiune cu
bisturiul la baza.
b) Se face sutura hemostatică tip
Keller şi apoi se secţionează cu
bisturiul deasupra ligaturilor.
c) Se aplică două pense
hemostatice la distanţă de 3 cm una
de alta pe uter, după ce s-a golit de
conţinut prin taxis porţiunea
respectivă, apoi se face secţionarea
între ele.
d) După asigurarea hemostazei,
prin compresiune se îndepărtează
uterul prin excizie cu foarfeca
192
chirurgicală.
e) Se aplică o ligatură transfixică la
nivelul cervixului, iar bontul rămas
se înfundă printr-o sutură
în bursă.
73. Ce importanţă are sutura de
înfundare a bontului restant după
extirparea uterului prin
laparotomie la căţea sau pisică?
a) .Împiedică împerecherile
nedorite după operaţie.
b) Permite comunicarea cavităţii
abdominale cu exteriorul
c) Previne hemoragia secundară.
d) Are importanţă deosebită mai
ales în infecţii uterine, fiind una din
cauzele peritonitei septice, cu
evoluţie gravă când nu se
realizează corect
e) Asigură o vindecare mai rapidă.
74. Cum se realizează înfundarea
bontului restant după detaşarea
uterului în histerectomia pe cale
abdominală daca nu au fost procese
septice?
a) Deasupra pensei se face o sutură
bietajată extramucoasă, ex. sutura
Cushing, peste care se mai aplică o
sutură de înfundare.
b) Pentru siguranţă, înainte de
sutură se chiuretează mucoasa
uterină rămasă deasupra ligaturii,
se pensulează cu tinctură de iod şi
apoi se închide complet.
c) Se face o ligatură transfixică
dublă, urmată de înfundarea
marginilor cu unul din capetele
firului trecut de câteva ori prin
grosimea lor .
d) În mod obişnuit se aplică o
ligatură transfixică dublă la distanţă
de 3cm pentru siguranţă.
e) Dacă au fost procese septice, se
suplimentează doza de antibiotic şi
se asigură drenajul pe cale vaginală
până la vindecare completă.
75. La căţea, recomandăm şi extirparea
 ovarelor împreună cu uterul b) Ovariohisterectomie unilaterală.
(ovariohisterectomie). Cum se c) Histerectomie inguinală.
motivează aceasta? d) Histerectomie prin ligatură
elastică.
a) Prezenţa ovarelor după
e) Histerectomie totala.
histerectomie determină reacţii
79. Ce se face cu bontul restant dupa
peritoneale
extirparea uterului ?
b) Ovarele restante sunt
funcţionale, animalul intră în călduri, a) Se introduce un cateter până în
manifestă sângerări vaginale, se vezica urinară.
împerechează . b) Se aplică un garou care se
c) Operaţia se simplifică, fiind strânge puternic în 3-4 ture.
necesare mai puţine ligaturi. c) Se face o incizie circulară a
d) Evoluţia postoperatorie este mai mucoasei vaginale între cervix şi
favorabilă în lipsa estrogenilor. meatul urinar
e) Nu sunt avantaje, în absenţa d) Se face amputarea uterului la 5
estrogenilor se manifestă tulburări de cm de ligatură la vacă şi la 3 cm la
comportament. speciile mici şi mijlocii.
76. Ce indicaţii are histerectomia pe cale e) Sutura şi înfundarea acestuia în
vaginală? cavitatea pelvină.
a) Prolaps vaginal total . 80. Cum se face detasarea uterului in
b) La animalele bătrâne cu atonie histerectomia prin sutura?
uterină şi vaginală . a) Se aplatizeaza cu o pensă.
c) Prolaps uterin total, nereductibil b) Se face o sutură dublă tip curelar
d) La cererea proprietarului, (Keller), ischemiantă, dar şi
neavând indicaţii speciale. hemostatică, cu fir gros.
e) Este mai simplă, evitându-se c) Printr-o secţiune transversală la
deschiderea cavităţii abdominale. 2 cm înapoia suturii.
77. La ce nivel se face sectionarea d) Se face o sectiune transversala la
uterului pentru histerectomie pe 2 cm inaintea suturii
cale vaginală? e) Se detaseaza spontan prin
a) Intre cervix si bifurcatia uterina . necrobioza .
b) La animalele mari, se extirpa 81. Ce indicaţii are histerectomia
numai cervixul si mucoasa uterina inguinală?
necrozata . a) Hernie inguinala.
c) Intre cervix si meatul urinar. b) Prolaps uterin total, nereductibil.
d) Inapoia ovarelor . c) Piometru cu cervix deschis.
e) La 3 cm inaintea ligaturii . d) La căţea şi pisică, dacă nu sunt
78. Ce procedee cunoaşteţi pentru modificări uterine.
histerectomie pe cale vaginală? e) Nu se recomanda.
a) Histerectomie cu clupe.

15. OPERAŢII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL

CASTRAREA MASCULILOR

Suprimarea funcţiei testiculare se practică la toate speciile de animale

193
prin ablaţie (orhidectomie), necrobioză (se întrerupe circulaţia sanguină şi
inervaţia) sau prin inhibare hormonală administrând hormoni antagonişti
(estrogeni).
Scoaterea din funcţie a gonadelor (castrarea) produce modificări
importante în conformaţia şi comportamentul animalelor respective. După
rezultatele scontate, castrarea animalelor se face în unul din următoarele
scopuri:
1. Economic. Animalul devine mai docil, se reduce agresivitatea, se
pretează mai bine la dresaj şi pentru tracţiune. După castare, asimilează mai
bine hrana, carnea obţinută prezintă calităţi organoleptice superioare (este mai
fragedă şi fără miros specific la vier sau berbec).
2. Terapeutic. Orhite purulente, tumori testiculare, hipertrofii de
prostată, hernii inguinos crotale etc.
3. Zootehnic. Eliminarea de la reproducţie a animalelor cu defecte de
conformaţie, care nu se încadrează în standardul rasei sau care prezintă anomalii
congenitale.
Momentul operaţiei se stabileşte în funcţie de scopul urmărit, specia şi
condiţiile de mediu etc.
Castrarea în scop economic se planifică şi se pregăteşte în cadrul
programului tehnologic, grupat sau individual. La porc, pentru producţia de
carne se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la
reproducţie.
Pentru tracţiune, animalele se castrează la o vârstă care să permită
consolidarea osaturii şi masei musculare. Se castrează numai animalele
sănătoase, evitându-se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea
cald). Se recomandă castrările grupate, programate dimineaţa, înaintea altor
acţiuni sanitar veterinare, iar animalele se pregătesc corespunzător (igienă,
dietă).
Castrarea în scop zootehnic se efectuează înainte de maturitatea sexuală,
indiferent de destinaţia ulterioară a animalului. Castrările pentru dirijarea
natalităţii şi a reproducţiei (însămânţări artificiale etc.) se fac înaintea
constituirii turmelor pentru păşune sau a loturilor în stabulaţie liberă.

În scop terapeutic, operaţia poate să aibă caracter de urgenţă şi se execută

imediat, asigurând condiţii pentru desfăşurarea intervenţiei, dacă nu sunt
restricţii de altă natură (boli febrile, carantină etc.).

15.1. CASTRAREA PRIN ABLAŢIA TESTICULELOR

Orhidectomia
Extirparea testiculelor (orhidectomia) se face pe cale chirurgicală prin
194
incizia burselor testiculare sau prin excizarea lor parţială sau totală.
Castrarea prin incizia burselor testiculare se face la toate speciile de
animale, iar excizia parţială sau totală a acestora se poate realiza numai la
animalele cu bursele complet detaşate şi cordon testicular lung (rumegătoare).
Incizia burselor testiculare poate să intereseze numai scrotumul şi
dartosul, iar celuloasa se dilacerează (testicul acoperit) sau se incizează şi
fibroasa cu teaca vaginală (testicul descoperit). Fiecare dintre aceste metode
prezintă avantaje şi dezavantaje hotărâtoare în alegerea celei care oferă cele mai
bune condiţii pentru operator şi evoluţia postoperatorie.
Castrarea cu testicul acoperit. Testiculul şi cordonul rămân acoperite în
teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal inferior.
Manopera este traumatizantă şi necesită un efort deosebit mai ales la animalele
adulte cu testicul voluminos şi cremaster puternic (armăsar, vier). Prin castrarea
cu testicul acoperit se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală,
reducând riscul peritonitei sau al evisceraţiei. Dilacerarea este uşurată dacă se
foloseşte un câmp steril, iar testiculul se prinde într-o pensă cu gheare (Bilroth).
O bună anestezie cu relaxarea muşchiului cremaster uşurează această manoperă.
Castrarea cu testicul descoperit. Se incizează toate învelitorile într-o
singură lovitură de bisturiu, iar testiculul se eliberează spontan fără nici un efort
din partea operatorului.
Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală şi fibroasa
rămân, producând reacţii inflamatorii puternice din cauza unei bogate reţele
limfatice. Traiectul inguinal rămîne deschis, menţinînd riscul infecţiei şi
evisceraţiei.

Castrarea prin excizia burselor testiculare se face prin secţionarea unei

rondele în partea cea mai declivă a pungii scrotale sau prin incizia liniară
paralelă cu rafeul şi apoi excizia cu foarfeca a porţiunii dintre cele două incizii
cu rafeul median şi septumul interdartoic.
Această metodă asigură un drenaj foarte bun, reducând riscul funiculitei
de castraţie.
Castrarea cu ablaţia burselor testiculare se face prin incizia acestora la
bază în formă de "felie de pepene" şi sutură cutanată după castrare.
Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de castrare.
Asigurarea hemostazei
Unul din cele mai mari riscuri în castrarea prin ablaţia testiculelor îl
reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în
desfăşurarea operaţiei şi se poate realiza prin mai multe mijloace: angiotripsie,
torsiune, ligatură.
Angiotripsia: Se realizează cu ajutorul penselor de castrare
(emasculatoare) aplicate direct pe cordonul testicular după izolarea acestuia.
Strivirea vaselor împreună cu ţesuturile perivasculare se produce la 2-3 niveluri
195
şi prin menţinerea pensei de castrare 5-15 minute se formează un trombus
suficient de rezistent.
Castrarea cu ajutorul clupelor se foloseşte mai rar, mai ales la animalele
cu inel inguinal larg sau după hernia inguino-scrotală la armăsar. Strivirea
cordonului se face cu ajutorul a două piese de lemn (clupe) strânse la
extremităţi. Se realizează o hemostază foarte bună, dar întârzie cicatrizarea şi
favorizează supuraţia.
Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică cu fir
rezistent şi bine tolerat. Cordonul testicular este secţionat la 1-2 cm sub ligatură.
Unele specii tolerează bine şi firele sintetice neresorbabile (rumegătoare, porc).
Firul de catgut este riscant, deoarece se îngroaşă când se îmbibă cu secreţii şi se
slăbeşte ligatura sau cedează producând hemoragii secundare cu urmări grave.
Torsiunea. Se foloseşte la animalele mici (cotoi, iepure, vieruş) şi se
realizează cu două pense hemostatice (Kocher).
O pensă dreaptă se aplică pe cordonul testicular pentru a-l fixa, iar
cealaltă, curbă, se prinde la 1-2 cm deasupra şi se răsuceşte până la desprinderea
testiculului.
La animalele mari ( armasar, taur ), se poate face torsiune nelimitata pana
la detasarea completa a testiculului. Se pot folosi mijloace mecanice pentru
realizarea torsiunii ( Henderson Castration Tools ).

15.2. CASTRAREA PRIN NECROBIOZA TESTICULELOR

Strivirea cordonului testicular se face prin traversul pielii cu ajutorul unor

pense speciale (Burdizzo, Eschino-Eschini) sau cu inele elastice. Testiculele
rămân în bursele lor, dar întreruperea circulaţiei sanguine şi inervaţiei determină
un proces de necrobioză şi înlocuirea lor cu un ţesut fibros. În cazul inelelor
elastice se întrerupe complet circulaţia sanguină şi la nivelul burselor care se
necrozează şi cad împreună cu testiculele şi inelul elastic după 10-12 zile de la
aplicare. Metoda se foloseşte la berbecuţi în prima săptămână de viaţă.
Pentru boii de muncă se foloseşte şi bisturnajul care constă în torsiunea
nelimitată a testiculului în burse după ruperea ligamentului testicular tot
transcutanat. Metoda este empirică şi nesigură, fiind necesară repetarea
manoperei de răsucire.

15.3. CASTRAREA VIERILOR

Indicaţii: castrarea vierilor se face în scop economic pentru îmbunătăţirea

calităţilor organoleptice ale cărnii şi a randamentului de utilizare a hranei. La
vierii adulţi, castrarea se face cu cel puţin 30 de zile înainte de sacrificare pentru
196
eliminarea completă a mirosului specific. Nu se admite sacrificarea pentru
consum a vierilor necastraţi. În scop terapeutic, vierii se castrează la orice vârstă
în boli cu localizare la nivel testicular (orhiepididimită, bruceloză) sau pentru
prevenirea transmiterii unor boli congenitale (hernii, atrezii). În mod obişnuit,
castrasea se practică la purcei înainte de înţărcare (2-3 săptămâni), la vieruşi (3-
4 luni), la adulţi, la orice vârstă, cu 4-6 săptămâni înainte de sacrificare.
1. Castrarea purceilor înainte de înţărcare
Se practică mai ales în fermele mari de creştere a porcilor, animalele se
contenţionează uşor şi se vindecă repede. Operaţia se planifică astfel încât să nu
coincidă cu perioada de înţărcare sau alte surse de stres. Se practică metoda de
castrare cu testicul acoperit.
Instrumentar: pentru diereză, emasculator mic.
Contenţie: pe o masă, animalul este ţinut în poziţie dorsală de către un
ajutor, care fixează câte un biped lateral într-o mână. Membrul anterior de
fiecare parte se poziţionează în afară, pentru ca onglonul corespunzător să nu se
plaseze deasupra regiunii inguinale în timpul operaţiei.
Anestezie: locală pe liniile de incizie şi pe cordoanele testiculare.
Loc de elecţie: regiunea scrotală, paralel cu rafeul median sau înaintea
scrotului, pe linia mediană.
Tehnica operatorie:
A. 1. Incizia scrotului şi dartosului în partea inferioară a burselor cât mai
decliv. Mărimea inciziei trebuie să fie egală cu diametrul longitudinal al
testiculului.
2. Dilacerarea ţesutului conjunctiv şi evidenţierea testiculului acoperit de
teaca vaginală împreună cu cordonul testicular.
3. Extirparea testiculului cu emasculatorul simplu sau prin torsiune
limitată. După extirpare, pensa fixată pe cordon se menţine 2-3 minute şi apoi se
desprinde uşor, fără să se smulgă.
B.1. Incizie cutanată la baza scrotului în partea anterioară, de 3-4 cm.
2. Se strânge scrotul cu două degete şi se exprimă testiculele pe rând în
plagă, se tracţionează cu cealaltă mână şi se rupe ligamentul testicular.
3. Extirparea testiculelor se face prin torsiune limitată sau cu
emasculatorul simplu, separat pe fiecare cordon. Se poate face strivirea ambelor
cordoane testiculare în aceeaşi pensă, dar există riscul unor mici hemoragii după
separarea lor.
Postoperator, de obicei nu se acordă îngrijiri speciale, dar verificarea
plăgilor de castrare, toaleta şi dezinfecţia lor sunt recomandabile.
2. Castrarea vieruşilor de 3-4 luni
Este vârsta cea mai recomandată, deoarece se manifestă deja dimorfismul
sexual cu raze osoase mai lungi şi contenţia se face uşor. Se practică mai ales în
gospodăriile individuale sau în fermele mici.
Anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele indicate la castrarea
197
purceilor. Pentru simplificarea şi uşurarea contenţiei, se recomandă aplicarea
unor frânghiuţe care se răsucesc în jurul antebraţului şi gambei, pe fiecare parte
şi se strâng într-un laţ simplu care se poate dezlega uşor la sfârşitul operaţiei.
Metoda de castrare este asemănătoare, tot cu testicul acoperit, dar cu
precauţii mai mari privind asepsia, dieta şi îngrijirile postoperatorii.
Tehnica operatorie:
1. Fixarea ambelor testicule cu mâna stângă prin apăsare dinainte spre
înapoi.
2. Incizia scrotodartoică la 1-2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe
convexitatea maximă a fiecărui testicul. Bisturiul se fixează bine şi se apasă
uniform, realizând câte o singură incizie, uniformă, pentru fiecare testicul.
3. Exteriorizarea testiculelor se face uşor prin apăsare la bază şi apoi se
fixează fiecare într-o mână şi se dilacerează printr-o singură apăsare cu o
compresă sterilă sau cu un câmp operator steril.
4. Strivirea cordonului pentru hemostază şi secţionarea acestuia. Se aplică
pensa de castrare cât mai sus pe cordon, acesta fiind ţinut întins. Emasculatorul
este strâns de către un ajutor după ce a fost verificată aşezarea corectă (deasupra
plexului pampiniform şi a ganglionului testicular). Extirparea testiculelor se
poate face şi prin torsiune limitată, cu pense hemostatice mai mari, ligatură sau
prin aplicarea unei pense Reimers pe ambele cordoane răsucite.
Unii practicieni preferă o singură incizie sacroto-dartoică şi apoi
perforează cu o foarfecă sau cu o pensă septumul interdartoic, aplicând
emasculatorul odată pe ambele cordoane. Metoda este expeditivă şi se reduce
riscul de contaminare, fiind o singură plagă, dar se face control obligatoriu la 24
de ore pentru a verifica drenajul plăgii.
5. Verificarea plăgilor de castrare se face cu degetul sau cu o pensă. Dacă
incizia nu a fost suficient de joasă şi se păstrează un fund de sac, se măreşte
incizia prin secţionare cu foarfeca 1-2 cm în partea anterioară.
Tratamentul postoperator este igieno-dietetic şi antiseptic. Animalele se
introduc în boxe curate, fără umezeală, grupând numai animale operate sau
individual. Seroprevenţia antitetanică este indicată mai ales dacă au fost
semnalate cazuri de tetanos sau există şi cabaline în gospodărie.
3. Castrarea vierilor adulţi
Testiculele la vier sunt voluminoase, cordoanele groase, iar muşchiul
cremaster este bine reprezentat. În lipsa unei anestezii corespunzătoare, izolarea
testiculului se face cu dificultate, pe lângă efortul considerabil, ţesuturile sunt
traumatizate mai mult prin dilacerare. Celuloasa este groasă şi densă, necesită
disecţie sau secţionarea cu foarfeca a unor bride şi mai ales a ligamentului
testicular.
Instrumentar: pentru incizie şi hemostază, emasculator, pense cu gheare.
Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie locală pe linia de incizie şi
pe cordon. Blocajul nervilor inguinali se va face prin infiltraţie circulară pe
198
cordon, care se identifică uşor prin palpare, cât mai aproape de inelul inguinal
inferior.
Contenţie: Animalul se fixează în decubit dorsal, membrele fiind
imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual. Se poate
confecţiona un jgheab, iar în ferme se foloseşte un dispozitiv metalic basculant.
Tehnica operatorie: Există mai multe metode folosite în practică, fiecare
operator o alege pe aceea care se pretează la momentul respectiv, în funcţie de
condiţiile specifice, dotare şi îndemânare.
A. Castrarea prin ablaţie cu testicul acoperit
1. Fixarea testiculului şi incizia burselor. Fiecare testicul se împinge
dinainte spre înapoi şi se incizează scrotumul şi dartosul pe convexitatea
maximă, folosind testiculul ca suport. Dacă se pot fixa ambele testicule, este
mai bine să se facă ambele incizii scrotale având un control mai bun asupra
direcţiei. Recomandăm incizii largi, care să depăşească testiculul la polul
cranial. Inciziile prea mici nu avantajează chirurgul şi nici evoluţia
postoperatorie în castrarea la vier.
2. Izolarea testiculului. Se incizează şi celuloasa, cu grijă pentru a nu
secţiona teaca fibroasă şi se dilacerează prin apăsare pe părţile laterale cu un
câmp operator. Manopera este uşurată dacă se fixează testiculul cu o pensă
Bilroth, iar bridele şi ligamentul testicular sunt secţionate cu foarfeca. Dacă s-a
deschis sacul vaginal din neatenţie, acesta se suturează cu aţă sau se prind
marginile în două pense hemostatice care apoi se încrucişează, uşurând
imobilizarea testiculului.
3. Torsiunea cordonului testicular. Această manoperă se face pentru
aducerea conului vascular în partea posterioară unde braţele pensei de castrare
strâng mai bine. În acest scop, testiculul se răsuceşte cu 1800, se fixează în
această poziţie, iar cordonul testicular se trece între degetele arătător şi mijlociu,
palma fiind orientată spre testicul. Aceasta se deplasează spre inelul inguinal
pentru a permite aplicarea pensei de castrare cât mai sus pe cordon, protejând
marginea plăgii scrotale pentru a nu fi prinsă între braţele pensei.
4. Aplicarea pensei de castrare. Pensa de castrare (Reimers, Serra) se
aşază corect pe cordon şi se strânge printr-o singură apăsare continuă a braţelor
care se fixează în cremalieră. Nu se admite deschiderea şi reaşezarea pensei pe
cordon în altă poziţie, deoarece unele vase şi cremasterul sunt secţionate la
prima strângere a pensei şi apoi se retrag, schimbând raporturile dintre ele.
Pensele de castrare au braţele elastice şi continuă strângerea după fixarea în
cremalieră. Pensa de castrare se menţine 3-5 minute pe fiecare cordon. Este mai
bine să se lucreze cu două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon
testicular. Astfel se scurtează durata operaţiei şi poziţia nefiziologică a
animalului contenţionat. Hemostaza se poate realiza şi prin ligatură transfixică
pe cordon, cu fir resorbabil, rezistent. Cordonul testicular este secţionat apoi la
2-3 cm deasupra ligaturii spre testicul.
199
 5. Ridicarea pensei. Braţele pensei se deschid uşor, astfel încât cordonul
să nu se smulgă dintre braţele pensei de castrare. Dacă animalul se mişcă, se
aşteaptă până se linişteşte şi apoi se continuă operaţia.
6. Se verifică plaga, se taie cu foarfeca franjurile din celuloasă, dacă sunt
prea lungi (mai mult de 3-4 cm).
7. Se desfac legăturile de contenţie, se face un masaj al extremităţilor
membrelor pentru restabilirea circulaţiei sanguine şi apoi se aşază animalul
pentru a se deplasa singur.
Postoperator, se recomandă tratament igieno-dietetic, ser antitetanic. Nu
se introduc, după castrare, în boxe cu vieri necastraţi.
B. Castrarea vierilor cu sutura burselor
Metoda se practică la vierii de talie mare, prezintă avantajul unei
desfăşurări mai rapide şi reducerea perioadei de vindecare.
Procedeul de castrare este cu testicul descoperit urmat de sutura burselor,
monoplan în puncte separate.
1. Incizia tuturor straturilor (scrot, dartos, fascia Cowper şi teaca vaginală
paralel cu rafeul pe o lungime mai mică de 50% faţă de metoda precedentă,
urmată de exteriorizarea spontană a testiculului.
2. Se izolează testiculul prin secţionarea ligamentului şi a mezoului
vascular.
3. Se ligaturează cordonul sau se aplică o pensă de castrare ca în metoda
precedentă.
4. Sutura plăgii în puncte separate cu fir gros, neresorbabil, trecut prin
toate straturile.
Se procedează în mod asemănător cu celălalt testicul sau se efectuează
alternativ fiecare manoperă pentru fiecare testicul (incizii, izolare, hemostază,
detaşare, sutură).
Se poate face o singură incizie scrotală pentru ambele testicule, urmată de
separarea lor, la polul anterior.
C. CASTRAREA VIERILOR PIN ACCES INGUINAL
Prezintă avantajul unei protecţii mai bune a plăgii, fără contact cu
aşternutul sau pardoseala când animalul se culcă.
Contenţia: decubit dorsal, cu membrele posterioare trase înapoi pentru a
descoperi regiunea inguinală.
Anestezia, instrumentarul şi pregătirea preoperatorie sunt asemănătoare
cu metodele precedente.
Loc de elecţie: regiunea inguinală corespunzătoare fiecărui testicul.
Tehnica operatorie:
1. Incizia pielii şi a fasciei pe o direcţie oblică deasupra inelului inguinal
inferior.
2. Izolarea testiculului şi a cordonului. Se dilacerează ţesutul adipos şi se
izolează mai întâi cordonul împreună cu teaca vaginală. Testiculul se împinge
200
cu mâna spre înainte şi se exteriorizează prin plaga cutanată, apoi se incizează
ligamentul cozii epididimului.
3. Extirparea testiculului asigurând hemostaza prin angiotripsie sau
ligatură.
4. Ridicarea pensei şi verificarea plăgii care rămâne deschisă.

15.4. CASTRAREA ARMĂSARILOR

Indicaţii: În mod curent, operaţia se face în scop economic pentru

animale de tracţiune, primăvara şi toamna. Animalele din rasele de talie mică se
castrează la vârsta de doi ani, iar cele din rase grele după această vârstă.
După castrare, se încetineşte dezvoltarea masei musculare şi a razelor
osoase cu implicaţii directe asupra capacităţii productive. Castrarea terapeutică
se practică în momentul impus de evoluţia bolii (orhită, hernie inguinoscrotală
etc.).
La armăsar, castrarea se face prin metode sângeroase, ablaţia testiculului
făcându-se cu pensele de castrare Reimers, Serra şi mai rar prin ligatură, pe
animalul contenţionat în decubit sau în sprijin patrupodal.
Castrarea este o acţiune de mare răspundere pentru m edicul veterinar,
presupune o bună organizare, cu ajutoare bine instruite, pentru a se feri de
accidente animalul care se operează (mai ales rasele de sport), dar şi personalul
ajutător. Se operează numai animale sănătoase, pregătite corespunzător (dietă,
igienă corporală etc.), de preferat dimineaţa pentru a fi urmărite până seara.
1. Castrarea armăsarilor în poziţie culcată
Anestezie: NLA sau narcoză. În condiţii de teren, este preferată
neuroplegia, asociată cu anestezie locală pe linia de incizie şi pe cordon.
Contenţie: Animalul este aşezat în poziţie decubitală stânga, cu membrele
imobilizate în funcţie de metoda de trântire aplicată, dar membrul drept
posterior se leagă separat, astfel încât să descopere cât mai mult regiunea
inguino-scrotală.
Tehnica operatorie:
1. Imobilizarea testiculului în burse. Cordonul testicular este mai lung
decât la vier şi cremasterul foarte puternic, dar o bună anestezie îl relaxează şi
se imobilizează uşor prin strângerea scrotului cu o singură mână la bază.
Scrotul, foarte subţire, devine lucios, observându-se rafeul median şi vasele de
sânge superficiale. Operatorul este aşezat în dreptul crupei, sprijinindu-se uşor
pe aceasta.
2. Incizia sacului scroto-dartoic. Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un
arcuş de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra.
Bisturiul se trece uşor într-o mişcare de basculare printr-o apăsare uniformă şi
continuă paralel cu rafeul median pe locul de convexitate maximă.
201
Recomandăm efectuarea ambelor incizii din această poziţie, având un foarte bun
suport.
3. Izolarea testiculului. Se prinde mai întâi testiculul de dedesubt cu mâna
stângă, eventual într-o pensă cu gheare (Bilroth), iar cu mâna dreaptă se
dilacerează printr-o apăsare fermă, inclusiv pe cordon, cât mai aproape de inelul
inguinal inferior folosind un câmp operator steril.
4. Aplicarea pensei de castrare şi ablaţia testiculului. Operatorul prinde
testiculul stâng în mâna dreaptă, îl răsuceşte cu 1800 şi ţine cordonul întins.
Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător şi mijlociu ale mâinii
stângi care apasă plaga scrotală spre inelul inguinal inferior, permiţând
ajutorului să aplice pensa de castrare cât mai sus pe cordon şi să prevină
strivirea altor ţesuturi între braţele pensei. Se procedează în mod asemănător şi
cu al doilea cordon testicular dacă avem două emasculatoare şi apoi se
detaşează ambele testicule, iar pensele se ţin de către un ajutor pentru a nu
aluneca în timpul unor mişcări bruşte ale animalului. Dacă se lucrează cu o
singură pensă de castrare, extirparea testiculelor se face pe rând, începând cu cel
de deasupra. În primul caz, prezenţa pensei de castrare îngreunează aplicarea
celei de a doua pe cordonul de dedesubt. Pensele se strâng până la ultimul dinte
într-o singură apăsare continuă şi se ţin 3-5 minute.
La animalele bătrâne sau care au efectuat monte, pensele se menţin 7-10
minute pe fiecare cordon. La unii armăsari se constată existenţa unui lichid în
teaca vaginală şi în acest caz, pensele de castrare se ţin 10-15 minute sau se
aplică ligatură pe cordon cu fir gros, tolerabil, rezistent (Dexon, Vicryl) care se
ancorează la inelul inguinal după torsionarea completă a cordoanelor testiculare
pe fiecare parte.
5. Ridicarea pensei. Se strâng braţele şi se desface cremaliera, apoi se
îndepărtează uşor, iar cordonul se retrage singur.
Se verifică plăgile de castrare, hemostaza pe cordon şi în burse, iar
franjurile rămase din celuloasă se scurtează. Se adminstrează ser antitetanic.
La măgar, cordonul testicular este scurt şi gros, iar vasele de sânge din
bursele testiculare se prezintă ca nişte adevărate cordoane sinuoase.
Postoperator, se leagă coada animalului, iar tratamentul local se limitează
la toaleta zilnică şi eventual îndepărtarea crustelor şi a insectelor hematofage.
Animalul nu se deplasează în următoarele două ore, dar în zilele următoare se
recomandă plimbarea zilnică progresivă, dimineaţa şi seara. Aceasta favorizează
resorbţia exsudatelor, micşorarea edemului şi prevenirea complicaţiilor septice.
2. Castrarea armăsarilor în poziţie patrupodală
Indicaţii: Se recomandă la animalele de mare valoare, de talie foarte
mare, animale de sport, eliminând traumatismele şi riscul contenţiei. Metoda
asigură o evoluţie postoperatorie bună, dar costul operaţiei este mai ridicat din
cauza anesteziei.
Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi două emasculatoare.
202
 Preanestezie: Atropină 1‰ - 0,2 ml/100 kg.
Anestezie:
min. 0 - Xilazină 1 mg/kg i.m.
min. 10 - Domosedan 0,2 ml/100 kg i.v.
min. 15 - Ketamină 1-2 mg/kg. i.v.
În momentul administrării Domosedanului, animalul este adus în locul
unde se execută operaţia şi nu se mai deplasează. La animalele retive care nu
permit abordarea sau atingerea regiunii inguinale fără anestezie, nu se poate
aplica această metodă, deoarece unele manopere (spălare, dezinfecţie, infiltraţia
cordonului şi a liniei de incizie cu xilină 1-2%) se fac înaintea administrării
Domosedanului, astfel încât perioada de anestezie maximă a formulei aplicate
(15-20 minute) să coincidă cu operaţia propriu-zisă.
Există şi alte formule anestezice (NLA sau neuroplegie asociată cu
anestezie locală şi pe cordon) compatibile cu poziţia patrupodală. Ex. Rompun
+ Acepromazină + Thorbugezic.
Contenţie: În travaliu sau lângă un perete. Membrul stâng posterior este
prins într-o platlonjă la jumătatea metatarsului şi se trage uşor înapoia liniei de
aplomb descoperind regiunea inguinală pentru acces pe partea stângă.
Tehnica operatorie: Intervenţia chirurgicală începe în momentul în care
anestezia a atins nivelul maxim de sedare şi analgezie, iar cordoanele testiculare
sunt relaxate.
1. Se prind bursele testiculare cu mâna stângă şi se strâng la bază.
Testiculele sunt forţate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai
declivă spre operator.
2. Incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală, succesiv pentru
ambele testicule, paralel cu rafeul median.
3. Izolarea cordoanelor testiculare. După incizia burselor, testiculul cade
sub nivelul inciziei scrotale fără a fi tracţionat. Se incizează ligamentul cozii
epididimului pentru fiecare testicul şi apoi se aplică pensele de castrare pe
fiecare cordon. Prin această metodă (testicul descoperit) cordonul este mai
subţire şi se poate folosi un emasculator simplu.
4. Toaleta plăgilor de castrare se face cu o foarfecă mare, bine ascuţită,
excizând franjurile celuloasei şi cât mai mult din teaca vaginală.
Tratamentul postoperator se aseamănă cu metoda de castrare în poziţie
decubitală, dar necesită o supraveghere mai atentă în prima zi din cauza
comunicării directe cu cavitatea abdominală. Animalul nu se plimbă în prima zi,
dar nu este lăsat să se culce, deşi manifestă această tendinţă din cauza
anesteziei. Prin administrarea antisedanului se scurtează durata perioadei de
revenire la starea de vigilitate, dar se va aprecia dacă este necesară pentru a
evita agitaţia animalului generatoare de accidente.

203
 15.5 CASTRAREA TAURILOR

Taurii se castrează în scop economic, pentru formarea boilor de tracţiune,

în scop terapeutic şi zootehnic.
Pentru muncă, tăuraşii se castrează la vârsta de 12-18 luni, când scheletul
este bine dezvoltat. Castrarea tăuraşilor destinaţi producţiei de carne nu se
recomandă, deoarece dimorfismul sexual este în favoarea masculului în privinţa
razelor osoase şi a masei musculare, iar sub aspect calitativ, diferenţele nu sunt
semnificative. În îngrăşătorii, unii tăuraşi sunt agitaţi, îşi manifestă instinctul
genezic mai intens şi, în acest caz, randamentul utilizării hranei este diminuat,
motivând castarea.
În scop zootehnic, tăuraşii se castrează înainte de constituirea turmelor,
pentru a preveni monta naturală. În cazul unor afecţiuni testiculare, castrarea se
face la orice vârstă, prin ablaţie, iar în scop economic sau zootehnic, suprimarea
funcţiei testiculare se poate face şi prin metode nesângeroase.
1. Castrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului
testicular, cu pensa Burdizzo
Această metodă este cel mai des folosită în practică la această specie
datorită uşurinţei intervenţiei, cu efort redus şi riscuri minime. Cordonul
testicular este lung şi se poate lucra în condiţii optime, eşecurile sunt rare şi se
pot remedia uşor printr-o nouă intervenţie.
Instrumentar: pensă Burdizzo cu stop-cordon.
Anestezie: NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de
strivire şi infiltraţie subcutanată pe locurile de aplicare a pensei.
Contenţie: decubit lateral sau în sprijin patrupodal, cu membrele
posterioare puţin depărtate.
În poziţie culcată, membrele posterioare se aduc spre înainte şi se leagă
separat cu frânghii.
Tehnica:
1. Prinderea cordonului testicular se face cu mâna şi se fixează într-un
pliu cutanat lateral. Pentru taurii mai în vârstă se poate folosi şi un cleşte fixator
de cordon pentru siguranţă.
2. Aplicarea pensei Burdizzo pe un cordon. Această manoperă este
efectuată de către un ajutor care strânge braţele pensei la locul indicat de
operator, după ce acesta verifică dacă toate componentele cordonului sunt
cuprinse între suprafeţele de strivire ale pensei. După strângere, pensa este
ţinută pe loc 20-30 de secunde şi se verifică din nou dacă s-a aplicat corect, prin
palpare şi se identifică zona de întrerupere a cordonului.
Se coboară pensa spre testicul 2-3 cm şi se mai aplică o dată în aceleaşi
condiţii, iar amprenta cutanată să fie paralelă cu prima şi cât mai lateral.
3. Aplicarea pensei pe cordonul testicular congener şi strivirea se
204
realizează în mod asemănător, dar cu liniile de strivire la alte niveluri, având
grijă să rămână la mijloc o zonă cutanată fără strivire, prin care să se asigure
irigarea sanguină a sacului scrotal pentru a nu se necroza.
4. Pensularea cu tinctură de iod a zonelor cutanate strivite, pentru a
preveni complicaţiile septice.
Postoperator se constată un edem al învelitorilor testiculare. Acesta se
reduce după 8-12 zile mai ales dacă animalul este plimbat zilnic şi rămâne o
reacţie tisulară la locul de aplicare a pensei care persistă câteva luni.
Necrobioza testiculară se produce în 3-4 luni după care se mai observă
doar un nodul scleros, aderent la peretele tecii vaginale.
2. Castrarea taurilor prin ablaţia testiculelor
Această metodă se poate aplica în aceleaşi condiţii cu cea descrisă la
armăsar, cu deosebirea că, la această specie, riscul evisceraţiei prin traiectul
inguinal şi al peritonitei este mai redus, datorită unui inel inguinal superior mai
mic şi a traiectului inguinal mai îngust. Este mai laborioasă decât strivirea
percutanată a cordonului testicular, dar prezintă avantajele unui efect mai rapid
şi sigur, iar în cazul unor procese patologice testiculare (tumori,
orhiepididimite) rămâne singura modalitate de tratament recomandat.
Instrumentar: pentru diereză şi hemostază, pensă de castrare sau material
pentru ligatură pe cordonul spermatic.
Contenţie: decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus
înainte şi fixat pentru descoperirea cât mai lejeră a regiunii scrotale. Membrul
posterior, situat dedesubt, se flexează mai puţin pentru a nu mări presiunea
abdominală, mai ales la animalele adulte.
Anestezie: NLA sau tranchilizare combinată cu anestezie loco-regională.
Tehnica operatorie:
1. Incizia burselor. La taur este mai avantajoasă castrarea cu testicul
descoperit, deoarece o incizie corectă asigură un bun drenaj:
* incizia paralelă cu refeul median pentru fiecare testicul la partea
cea mai declivă;
* incizia pe partea anterioară de la jumătatea pungii scrotale şi
continuată paralel cu rafeul;
* o singură incizie perpendiculară cu rafeul, pentru ambele testicule
în punctul cel mai decliv;
* excizia fundului burselor testiculare cu bisturiul sau cu foarfeca.
2. Extirparea testiculelor. Se poate folosi pensa Reimers, Serra, Sand
pentru castrare cu testicul acoperit sau emasculatorul simplu pentru metoda cu
testicul descoperit. De asemenea, se poate aplica ligatura pe cordon pentru
oricare metodă în lipsa penselor de castrare.
Postoperator, se recomandă tratamentul local, plimbarea şi controlul
zilnic până la vindecare completă, ţinând cont de lungimea burselor şi a
riscurilor mai mari de contaminare (animalele stau mai mult culcate, iar plaga
205
ajunge în contact cu aşternutul murdar).

15.6. CASTRAREA BERBECILOR ŞI A ŢAPILOR

La aceste specii, castrarea tineretului supus îngrăşării nu este economică,

dar masculii reformaţi, după sezonul de împerechere, nu se pot da în consum
din cauza mirosului specific. Batalizarea asigură avantaje economice pentru
producţia de carne şi lână, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
Caracteristicile anatomotopografice ale testiculelor la rumegătoarele mici
sunt asemănătoare cu cele cunoscute la taurine, astfel încât şi metodele de
castrare sunt asemănătoare. Riscurile unor complicaţii septice sunt mai mari şi
sunt mai frecvente accidentele prin şoc traumatic sau anestezic.
1. Castrarea berbecilor şi ţapilor prin metoda nesângeroasă
Contenţie: decubit dorsal cu membrele ţinute de către un ajutor în bipede
laterale sau ridicarea animalului de antebraţe, fixarea cu trenul posterior pe sol,
iar ajutorul, stând pe scaun, ţine corpul animalului între genunchi.
Instrumentar: pensa Burdizzo cu stopcordon mică sau mijlocie.
Tehnica chirurgicala :
1. Prinderea şi fixarea unui cordon testicular într-un pliu lateral scroto-
dartoic.
2. Strivirea percutanată a cordonului prin aplicarea pensei de către un
ajutor. Pensa este aplicată de două ori pe acelaşi cordon la distanţă de 2-3 cm.
Prima strivire este mai aproape ce inelul inguinal inferior, iar a doua spre
testicul. Se procedează la fel pentru cordonul opus, cu menţiunea ca liniile de
strivire să fie plasate cât mai lateral şi intercalate pentru a nu se produce
gangrena burselor. La berbecuţi, este suficientă o singură aplicare a pensei pe
fiecare cordon şi se ridică după 5-10 secunde. La berbecii adulţi, cordonul este
mai gros şi se menţine pensa 20-30 de secunde, după ce s-a strâns şi apoi se
ridică.
3. Se pensulează cu tinctură de iod liniile de strivire cutanată după ce s-a
verificat corectitudinea aplicării pensei.
2. Castrarea berbecilor prin ablaţia testiculelor
Se recomandă castrarea cu testicul acoperit, iar secţionarea cordonului se
face cât mai aproape de inelul inguinal inferior.
Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură.
Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare asociată cu anestezie loco-
regională (pe cordon şi pe linia de incizie scroto-dartoică).
Contenţie: decubit dorsal pe masă, cu membrele imobilizate în bipede
laterale.
Tehnica operatorie:
1. Evidenţierea testiculelor acoperite de teaca vaginală.
206
 • secţionarea pungilor scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu
rafeul median;
• secţionarea burselor pe faţa anterioară pe direcţia cordonului care este
întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal. Incizia se continuă la
partea cea mai declivă paralel cu rafeul;
• secţionarea burselor în apropierea inelului inguinal inferior, urmată de
ablaţia lor împreună cu testiculele.
2. Izolarea testiculelor se face prin dilacerare, în condiţii de asepsie
severă. Dacă s-a făcut incizia la bază, învelitorile se tracţionează descoperind
cordoanele parţial şi se asigură hemostaza prin ligatură pe vasele de sânge
subcutanate.
3. Ablaţia testiculelor se face cu ajutorul penselor de castrare sau prin
secţionare cu foarfeca după asigurarea hemostazei prin ligatură pe cordon cu fir
sintetic resorbabil sau catgut cromat.
4. Sutura marginilor plăgii cu aţă chirurgicală în puncte separate, dacă s-a
făcut ablaţia burselor. La celelalte metode se verifică hemostaza şi se asigură
drenajul liber.
Postoperator, se previne infecţia locală şi se scot firele cutanate după 10-
12 zile, dacă s-a aplicat metoda cu ablaţia burselor. În acest caz, vindecarea fără
complicaţii este mai sigură, deoarece rezultă o singură plagă suturată, care nu
mai este expusă contaminării.
3. Castrarea mieilor prin constricţie elastică
În prima săptămână de viaţă, mieii se pot castra prin aplicarea unor inele
de cauciuc la baza pungilor scrotale, cât mai aproape de inelele inguinale. După
toaleta regiunii, dezinfecţie şi anestezie locală, se aplică inelul elastic cu ajutorul
unui cleşte special (elastrator) .
Testiculele suferă un proces de necroză uscată şi se detaşează singure
împreună cu bursele testiculare şi inelul de cauciuc după 1-2 săptămâni.

15.7. CASTRAREA CÂINELUI

Indicaţii: orhite cronice, plăgi, tumori testiculare, hipertrofii de prostată,

după extirparea prostatei, criptorhidie sau pentru controlul reproducţiei
(eliminarea de la împerechere a indivizilor care nu corespund standardului unei
rase, suprapopulaţie canină), reducerea agresivităţii etc.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: narcoză sau NLA. Pentru micşorarea riscurilor şi a preţului
operaţiei se poate face anestezie generală de bază, asociată cu anestezie loco-
regională.
Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie, cu membrele fixate lateral.
Tehnica operatorie:
207
 1. Incizia scrotodartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul.
Se mai practică şi o singură incizie cutanată mediană prescrotală, urmată de
incizia dartosului separat pentru fiecare testicul.
2. Evidenţierea testiculului din burse. Se face prin dilacerare, iar după
eliberarea din ţesutul conjunctiv al fasciei Cowper, cordonul se alungeşte,
permiţând extirparea foarte sus. Nu este permisă prezenţa cordonului testicular
peste nivelul plăgii cutanate după castrare.
Castrarea printr-o singură incizie cutanată prescrotală este mai expeditivă
şi puţin traumatizantă. În acest caz, după o incizie mediană de 3-4 cm se aduc
testiculele pe rând în dreptul plăgii cutanate, prin taxis şi se mai face câte o
incizie dartoică. Se continuă izolarea testiculului prin dilacerare, ligamentul se
rupe sau se va secţiona la animalele bătrâne. Recomandăm izolarea ambelor
testicule şi ablaţia lor aproape concomitent, după asigurarea hemostazei prin
ligatură sau torsiune limitată.
3. Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică pe cordon
cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat. Catgutul simplu este riscant,
deoarece se îmbibă cu secreţii, se îngroaşă iar ligatura se slăbeşte, putându-se
produce hemoragii secundare. La animalele tinere, hemostaza se poate asigura
şi cu pense de castrare sau prin torsiune limitată.
4. Extirparea testiculelor. Deasupra ligaturilor (spre testicul) se aplică o
pensă hemostatică la 1 cm, secţionând apoi cu foarfeca sau bisturiul lângă ea.
Dacă se torsionează, pensa fixă nu se ridică imediat pentru a nu risca o
hemoragie determinată de creşterea presiunii sanguine şi vasodilataţiei
periferice produse de anestezie.
5. Sutura plăgilor scrotale în puncte separate simple sau în "U", pentru a
evita smulgerea ligaturii de pe cordon de către animalul operat. Acesta fiind
preocupat de toaleta proprie, trage firele şi deschide plaga, deoarece nu se poate
proteja un timp îndelungat prin pansament. Se poate aplica un colier la gât sau o
botniţă.
Firele se scot după 8-10 zile.

15.8. CASTRARA COTOIULUI

Indicaţii: în scop terapeutic, castrarea la cotoi are aceleaşi indicaţii cu

cele menţionate la câine, la care se adaugă şi cererea proprietarului, în cazul
celor care stau în apartament şi îşi marchează teritoriul cu jeturi de urină cu
miros neplăcut şi persistent sau pentru reducerea agresivităţii.
Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal sau lateral pe masa de operaţie.
După instalarea anesteziei, regiunea testiculară se depilează prin
208
smulgerea părului care se desprinde foarte uşor fără altă pregătire, după care se
aplică o soluţie dezinfectantă neiritantă (betadină, clorhexidină etc.).
Tehnica operatorie: La cotoi, se face castrarea cu testicul acoperit, fără
sutura burselor
1. Se fixează ambele testicule între degetele mare şi arătător ale mâinii
stângi prin apăsare la baza scrotului.
2. Se fac două incizii paralele cu rafeul median pe convexitatea celor
două testicule care servesc ca suport.
3. Izolarea testiculelor se face cu ajutorul a două pense hemostatice. Se
fixează testiculul cu o pensă (Kocher), iar cu cealaltă se dilacerează ţesutul
conjunctiv eliberând şi cordonul cât mai sus.
4. Ligatura cordonului. Se aplică o ligatură pe cordonul testicular cu
Vicryl sau Dexon 3/0 sau cu catgut cromat 2/0. La cei bătrâni, se poate face o
ligatură transfixică, după care se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii
(spre testicul) la 1 cm. Până la vârsta de un an, este suficientă torsiunea limitată
pentru hemostază.
4. Secţionarea cordonului testicular deasupra pensei hemostatice se face
cu foarfeca sau prin torsiune limitată, iar pensa fixă nu se deschide imediat la
cotoii cu cordoane testiculare mai groase.
5. Se verifică retragerea cordonului după ridicarea pensei, tracţionând
uşor marginea plăgilor scrotale.
Hemostaza vaselor spermatice se mai poate realiza şi prin înnodarea
cordonului testicular cu ajutorul unui portac subţire sau cu o pensă hemostatică
Pean. Pentru aceasta, după izolarea testiculului acoperit de teaca vaginală,
aceasta se deşiră cu pensa hemostatică în dreptul cordonului care se alungeşte
suficient pentru efectuarea unui nod simplu după care este secţionat la 1 cm spre
testicul sau se torsionează între două pense hemostatice.

15.9. CASTRAREA LA IEPUROI

Castrarea la iepure se face în scop economic, la vârsta de 3-4 luni.

Animalele devin mai liniştite, consumă hrana şi o asimilează mai bine, carnea
este mai fragedă şi gustoasă, nu se mai bat, masculii pot fi crescuţi în grupuri
mai mari. Crescând în greutate, blana este mai mare şi uniformă.
Testiculele sunt alungite, cremasterul este foarte puternic, iar testiculele
sunt retrase complet în traiectul inguinal. Scrotul este subţire, iar testiculele se
exteriorizează uşor prin masaj abdominal.
Instrumentarul, anestezia şi contenţia sunt asemănătoare cu cele
menţionate la cotoi.
Tehnica operatorie:
Incizia scrotodartoică se face după imobilizarea separată a fiecărui
209
testicul prin apăsare pe traiectul inguinal.
Izolarea testiculului, hemostaza şi extirparea sunt asemănătoare cu cele
prezentate la cotoi, dar se pot aplica 2-3 puncte de sutură.
Postoperator, se controlează plăgile de castrare, eventual se curăţă,
vindecarea producându-se în 5-7 zile.

15.10. CASTRARA ANIMALELOR CRIPTORHIDE

Criptorhidia este o afecţiune congenitală, manifestată prin dereglarea

migraţiei testiculare. Aceasta poate să fie inguinală (incompletă) sau
abdominală (adevărată), unilaterală sau bilaterală. Se întâlneşte la toate speciile,
extirparea testiculelor ectopice făcându-se în scop economic sau pentru
prevenirea transmiterii la descendenţi (animalele monorhide se pot reproduce).
Testiculul ectopic este azoosperm, dar virilitatea este crescută printr-o producţie
mai mare de testosteron. La carnivore, se mai adaugă şi riscul unor degenerări
neoplazice.
Operaţia de criptorhidectomie se programează la o vârstă cât mai
timpurie, chiar înainte de apariţia maturităţii sexuale, deoarece tratamentele
hormonale sau chirurgicale de stimulare a migrării testiculare sau aducerea lor
în poziţie anatomică nu se justifică din punct de vedere economic sau medical.
Alegerea căii de acces către testiculul ectopic se face numai după
localizarea exactă a acestuia prin examen clinic, ecografic etc., sub anestezie
generală şi pregătire preoperatorie corespunzătoare la toate speciile.
1. Operaţia în criptorhidia inguinală
Testiculul ectopic se găseşte în apropierea inelului inguinal inferior,
uneori superficial, putându-se palpa uşor, alteori este ascuns sub fascia femurală
şi chiar în triunghiul femural sau în traiectul inguinal. Dacă nu se poate localiza
prin palpare, se extirpă testiculul coborât normal, iar celălalt se aşteaptă câteva
săptămâni sau luni când ar putea să migreze sau măcar să poată fi localizat pe
traiectul extraabdominal.
Operaţia se aseamănă cu castrarea obişnuită, cu deosebirea că incizia
cutanată se face în dreptul testiculului ectopic care de obicei are toate
componentele macroscopice mai puţin dezvoltate.
2. Operaţia în criptorhidia abdominală
Testiculul ectopic se găseşte în cavitatea abdominală, flotant printre
ansele intestinale sau fixat lângă inelul inguinal superior, epididimul este sinuos
şi liber, canalul deferent, mezoul şi ligamentul sunt prezente şi păstrează
legătura între ele. Exteriorizarea testiculului se face prin laparotomie, iar
extirparea acestuia împreună cu epididimul se face cu pensa de castrare, cu
ecrasorul Chassaignac sau prin ligatură.
210
 Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură, la care se adaugă
pensele de castrare, iar la cal se pooate folosi ecrasorul.
Anestezie generală în funcţie de specie, astfel încât să permită
laparotomia în flanc sau pe linia albă. Vierul se poate contenţiona pe masa de
operaţie sau pe scară ca în castrarea la scroafă, iar armăsarii criptorhizi se
contenţionează în poziţie patrupodală sau culcat pe patul de operaţie.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomia
2. Explorarea cavităţii abdominale, identificarea testiculului ectopic şi
aducerea lui cât mai aproape de nivelul plăgii abdominale. Pentru aceasta,
recomandăm laparotomia în flanc, înaintea proiecţiei inelului inguinal superior
după regulile cunoscute şi începerea explorării cavităţii abdominale de la acest
nivel.
3. Extirparea testiculului ectopic. Se aduce în plagă testiculul împreună cu
anexele sale (epididim, mezou, ligament) şi se ligaturează, se torsionează sau se
extirpă cu ecrasorul, dacă nu se poate exterioriza.
4. Închiderea plăgii abdominale.
După accesul prin flanc, în criptorhidiile abdominale bilaterale este
necesară o nouă intervenţie, imediată la speciile mici şi mijlocii, rar la cal, după
30 de zile.
Tratamentul postoperator este cel indicat pentru intervenţii pe cavitatea
abdominală.

15.11. ACCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN CASTRARE LA MASCULI

Cu excepţia castrărilor efectuate în scop terapeutic, se operează animale

sănătoase, intervenţiile se planifică şi se organizează astfel încât rareori se
produc accidente sau complicaţii, dar când apar, acestea pot compromite
rezultatul sau se pot termina cu moartea animalului. Cauzele sunt multiple şi
trebuie îndepărtate cât mai repede, iar accidentele sau complicaţiile se pot
remedia printr-o nouă intervenţie, bineînţeles cu alte costuri.
Accidente intraoperatorii sau în legătură nemijlocită cu operaţia: fracturi
ale membrelor sau ale coloanei vertebrale, hemoragii, evisceraţii, prolaps rectal,
contuzii etc.
Complicaţii postoperatorii: edem traumatic, funiculita, supuraţia plăgii,
gangrena traumatică, peritonita, tetanosul.

15.12. CHESTIONAR

1. Cum se poate suprima funcţia testiculară la animale?

211
 a) Prin inhibare neuronala .
b) Prin necroliza .
c) Prin ablaţie testiculara
d) Prin cancerizare.
e) Prin epuizare fizică şi senilitate.
2. Scoaterea din funcţie a testiculelor
(castrarea) produce modificări
importante în comportamentul şi
conformaţia animalelor. În ce scop
se face castrarea la masculi?
a) Economic (masculi incercatori ).
b) Terapeutic (afectiuni tumorale ).
c) Zootehnic ( standardizare ).
d) Preventiv ( boli transmisibile ) .
e) Pentru selecţie ( performante
sportive ).
3. Care sunt efectele scontate la
castrarea masculilor în scop
economic?
a) Scade forta musculara şi se
reduce agresivitatea .
b) Creste raportul grasime/carne in
carcasa .
c) Carnea obţinută prezintă calităţi
organoleptice superioare (este mai
fragedă şi fără miros specific la vier
sau berbec).
d) Se opreşte creşterea şi animalul
consumă hrană mai puţină.
e) Se elimină de la reproducţie
animalele care nu se încadrează în
standardul rasei.
4. În ce afecţiuni se face castrarea la
masculi?
a) Orhite traumatice.
b) Inflamaţii ale furoului şi
penisului.
c) Gangrenă gazoasă şi tetanos.
d) Tumori testiculare, hipertrofii de
prostată.
e) Hernii inguinale .
5. Pentru ce se castrează masculii în
scop zootehnic?
a Pentru obtinerea de animale
azoosperme .
b) Sunt scoase de la reproducţie
animalele care prezintă boli cu
transmitere prin împerechere naturală.
212
c) Pentru înlocuirea montei
naturale cu însămânţarea artificială în
fermele de selecţie.
d) Se elimină de la reproducţie
animalele care prezintă defecte de
conformaţie sau care nu se încadrează
în standardul rasei.
e) Pentru reducerea agresivităţii
6. Cum se alege varsta optima pentru
castrare la porc ?
a) Uneori operaţia are caracter de
urgenţă şi se execută imediat, dacă
nu sunt restricţii de altă natură (boli
febrile, carantină etc.).
b) Se castrează la o vârstă care
asigura consolidarea osaturii şi a
masei musculare.
c) Se castrează numai animale
sănătoase, evitându-se perioadele cu
temperaturi excesive (prea frig sau
prea cald).
d) Se recomandă castrările grupate,
programate dimineaţa, înaintea
altor acţiuni sanitar-veterinare.
e) Se recomandă castrarea timpurie
sau imediat după reformare de la
reproducţie.
7. Când se efectuează castrarea în scop
zootehnic la masculi?
a) După încheierea perioadei de
reproducţie.
b) Castrările pentru dirijarea
natalităţii se fac înaintea
constituirii turmelor pentru păşune
sau a loturilor pentru stabulaţie
liberă.
c) Când se formează loturile în
fermele de îngrăşare.
d) Înainte de maturitatea sexuală,
indiferent de destinaţia ulterioară a
animalului.
e) Când se constată că sperma nu
mai întruneşte condiţiile de calitate
pentru însămânţări artificiale sau
pentru montă.
8. Care sunt metodele de castrare prin
ablaţia testiculelor în funcţie de
 bursele testiculare incizate?
a) Cu testicul acoperit: se incizează
scrotumul şi dartosul iar teaca
vaginala se dilacereaza.
b) Cu testicul descoperit: se
incizează scrotumul, dartosul şi
fibroasa .
c) Castrarea cu excizia burselor
testiculare se pretează la
rumegătoarele mici.
d) Castrarea cu clupe se pretează la
animalele cu inel inguinal larg.
e) Castrarea cu acces inguinal
9. Ce avantaje prezintă castrarea cu
testicul acoperit?
a) Se poate aplica mai uşor pensa
de castrare.
b) Dilacerarea este mai uşoară dacă
se foloseşte un câmp steril, iar
testiculul se prinde într-o pensă cu
gheare.
c) O bună anestezie cu relaxarea
muşchiului cremaster uşurează
dilacerarea testiculului.
d) Se închide complet comunicarea
cu cavitatea abdominală, reducând
riscul peritonitei şi al evisceraţiei
e) Se poate asigura un drenaj mai
bun al plăgii de castrare.
10. Care sunt dezavantajele castrării cu
testicul acoperit?
a) Testiculul şi cordonul rămân
acoperite în teaca vaginală care se
izolează prin dilacerare până la inelul
inguinal inferior.
b) Manopera este traumatizantă şi
necesită un efort deosebit, mai ales
la animalele adulte, cu testicul
voluminos şi cremaster puternic
(vier, armăsar).
c) Nu se produc funiculite de
castraţie.
d) Se previne edemul burselor şi al
furoului după operaţie.
e) Prezintă avantajul reducerii
riscului contaminării plăgii de
castrare.
11. Care sunt avantajele castrării cu
213
testicul descoperit?
a) Pensa de castrare se aplică direct
pe cordon, iar teaca vaginală şi
fibroasa rămân neizolate.
b) Se realizeaza un drenaj mai bun
datorită unei reţele limfatice bogate
în teaca fibroasă.
c) Operaţia este mai rapidă,
testiculul se eliberează spontan, fără
efort din partea operatorului.
d) Traiectul inguinal rămâne
deschis, favorizând drenajul.
e) Reduce riscul funiculitei şi al
peritonitei.
12. Ce avantaj prezintă castrarea cu
ablaţia burselor testiculare?
a) Este mai expeditivă.
b) Se poate aplica orice metodă
pentru hemostază.
c) Se pot asigura mai uşor
îngrijirile postoperatorii.
d) Reduce riscul contaminării
plăgii de castrare .
e) Traumatismul operator este mai
mic.
13. Unul din cele mai mari riscuri în
castrarea prin ablaţia testiculelor îl
reprezintă hemoragia, astfel încât
hemostaza reprezintă un obiectiv
principal în desfăşurarea operaţiei.
Care sunt mijloacele uzuale de
realizare a hemostazei în castrare la
masculi?
a) Forcipresura.
b) Ligatura canalului ependimar.
c) Angiorafia.
d) Angiotripsia.
e) Strivirea liniară.
14. Prin ce mijloace se realizează
angiotripsia în castrare la masculi?
a) Ligatura transfixica.
b) Cu ajutorul inelelor elastice.
c) Cu ajutorul penselor
hemostatice.
d) Cu ajutorul emasculatoarelor.
e) Cu pensa Flessa.
15. Ce fel de ligatură se aplică în
castrare la mascul?
a) Ligatură elastică.
 b) Ligatură mediată pe cordonul
testicular.
c) Limitata, cu doua pense
hemostatice.
d) Ligatură transfixică.
e) Ligatură trietajată.
16. La ce animale este indicată torsiunea
limitată în castrare la mascul?
a) La animale mici .
b) La rumegătoare.
c) La animalele care prezintă
cordon testicular lung.
d) La animale tinere.
e) La animalele bătrâne.
17. Cum se face castrarea prin
necrobioza testiculelor?
a) Strivirea cordonului testicular
prin traversul pielii
b). Prin torsiunea limitată .
c) Cu ajutorul clupelor.
d) Cu ajutorul agrafelor de castrare.
e) Prin constricţie elastică.
18. În ce scop se face în mod obişnuit
castrarea vierilor?
a) La vierii adulţi, castrarea este
obligatorie, fiind interzisă
sacrificarea animalelor necastrate.
b) În scop economic.
c) La mistreţ, castrarea se face
imediat după sacrificare, pentru
îndepărtarea mirosului specific.
d) Pentru prevenirea montei
naturale.
e) Pentru combaterea unor boli cu
transmitere sexuala.
19. La ce vârstă se castrează in mod
obisnuit purceii?
a) Cu cel puţin 30 de zile înainte de
sacrificare.
b) În scop terapeutic, castrarea se
face la orice vârstă .
c) Inainte de înţărcare (2-3
saptamani ).
d) Dupa intarcare, la 3-4 luni.
e) Imediat după naştere.
20. Care este metoda de castrare
obişnuită folosită la vier?
a) Prin ligatura cordoanelor
testiculare
214
b) Cu testicul descoperit.
c) Cu ablaţia burselor.
d) Cu testicul acoperit..
e) Cu pensa Burdizzo.
21. Cum se face contenţia purceilor
pentru castrare?
a) Decubit dorsal, în bipede
anterior şi posterior.
b) Pe o masă, animalul fiind ţinut
de catre un ajutor în poziţie
dorsală, fixând membrele în
bipede laterale
c) Într-un jgheab, cu membrele
fixate individual.
d) Pe o scară, cu membrele
posterioare legate separat.
e) Decubit dorsal, intr-un dispozitiv
metalic basculant.
22. Ce anestezie se face pentru castrarea
purceilor înainte de înţărcare?
a) Nu este necesara.
b) Narcoză sau N.L.A.
c) Tranchilizare şi blocaj pe
cordonul testicular.
d) Locală pe liniile de incizie şi pe
cordoanele testiculare.
e) Electronarcoză.
23. Care este metoda uzuală de
extirpare a testiculelor pentru
castrare la purcei?
a) Ligatură transfixică.
b) Torsiune nelimitată.
c) Cu pensa Reimers.
d) Cu emasculatorul simplu sau
prin torsiune limitată.
e) Cu pensa Burdizzo.
24. Cum se face exteriorizarea
testiculelor in castrare la vieruşi ?
a) Incizia scroto-dartoică, la 1-2 cm
de rafeul median
b) Apăsare la bază şi dilacerare.
c) Strivirea cordonului testicular şi
secţionarea acestuia.
d) Exteriorizarea se face spontan
prin apasare la baza.
e) Tractiuni moderate .
25. Cum se face strivirea cordonului
testicular pentru hemostază în
 castrare la vieruşi?
a) Se aplică pensa de castrare cât
mai aproape de testicul .
b) Emasculatorul este strâns de
catre un ajutor deasupra ganglionului
testicular.
c) Extirparea testiculelor se poate
face şi prin torsiune limitată .
d) Ligatura transfixica.
e) Forcipresura.
26. Ce dificultăţi suplimentare prezintă
castrarea vierilor adulţi în
comparaţie cu tineretul porcin?
a) Testiculele sunt voluminoase, iar
muşchiul cremaster este puternic.
b) Teaca vaginala este aderenta la
fibroasa .
c) Ganglionul testicular este gros
şi nu se poate rupe cu mâna.
d) Testiculele sunt mari, iar
cordonul testicular este mai lung
e) Prin torsiunea cordonului
testicular se poate asigura hemostaza.
27. De ce este necesara torsiunea
cordonului testicular la castrarea
vierilor adulţi?
a) Cordonul testicular se rasuceste
cu 180 grade
b) Se poate face torsiune limitata.
c) Nu este necesara.
d) Se aduce conul vascular in
partea posterioara.
e) Pentru izolare completa.
28. Cum se realizează contenţia pentru
castrarea vierilor adulţi?
a) Pe masa de operatie, cu trenul
posterior mai ridicat .
b) Decubit dorsal, membrele fiind
imobilizate cu frânghii în bipede, în
"buchet" sau individual.
c) Imobilizare in bipede laterale .
d) Nu există reguli prestabilite
pentru contenţie în castrare la vier.
e) Decubit dorsal, cu membrele
fixate individual pe scara .
29. Ce metode se folosesc pentru
castrarea vierilor adulţi?
a) Castrarea prin acces median.
215
b) Castrarea cu ablatia burselor.
c) Castrarea prin ablaţie cu testicul
acoperit.
d) Castrarea prin ablatie cu testicul
descoperit.
e) Castrarea prin incizie
transversală pe rafeul median.
30. Cum se strange pensa pentru
castrarea vierilor adulţi ?
a) Dupa izolarea testiculului.
b) Dupa torsiunea cordonului
testicular.
c) Dupa aplicarea pe cordon .
d) Printr-o singura apasare .
e) Prin apasare in doi timpi.
31. Cum se izolează testiculul dacă s-a
incizat şi teaca vaginală din
neatenţie la castrarea vierului prin
metoda cu testicul acoperit?
a) Sacul vaginal (teaca fibroasă) se
suturează in puncte separate cu fir
resorbabil şi apoi se izoleaza.
b) Se prind marginile inciziei tecii
fibroase cu două pense hemostatice
care se încrucişează şi apoi se
dilacerează.
c) Se continuă operaţia pentru
castrare cu testicul descoperit.
d) Se izoleaza separat teaca
fibroasă.
e) Se indeparteaza odata ci
testiculul .
32. Pentru ce se face torsiunea
cordonului testicular cu 1800 în
castrare la vier?
a) Se izolează mai bine cordonul
testicular.
b) Pentru a se putea aplica pensa de
castrare.
c) Pentru a preveni eventraţia şi
evisceraţia.
d) Pentru aducerea conului vascular
în partea posterioară unde braţele
pensei de castrare strâng mai bine.
e) Se poate observa plexul
pampinform şi ganglionul testicular.
33. Cum se aplică pensa de castrare pe
 cordonul testicular la vier?
a) Pensa de castrare se menţine 3-5
minute pe fiecare cordon.
b) Dacă nu s-a aşezat corect, se
deschide, se reaşază în altă poziţie
şi se strânge.
c) Se aşază corect pe cordon şi se
strânge printr-o singură apăsare
continuă a braţelor care se fixează
în cremalieră.
d) Dacă se folosesc două pense de
castrare aplicate câte una pe fiecare
cordon, se scurtează durata
operaţiei.
e) Se strange progresiv, deasupra
ganglionului testicular si apoi se
completeaza strangerea printr-o
noua aplicare .
34. Ce avantaje prezintă castrarea
vierilor de talie mare prin metoda
cu sutura burselor?
a) Sutura burselor previne
evisceraţia.
b) Se pot folosi pensele de castrare.
c) Împiedică pătrunderea
microbilor spre cavitatea abdominală.
d) Operaţia se desfăşoară mai
repede şi reduce perioada de
vindecare.
e) Metoda se aplică în cazul herniei
inguino-scrotale.
35. Care este principiul metodei de
castrare cu sutura burselor la vierii
de talie foarte mare?
a) Se aplică la vierii criptorhizi.
b) Se face castrarea în mod
obişnuit, dar se suturează bursele
pentru a preveni supuraţia.
c) Se fixează cordonul testicular
prin sutură la traiectul inguinal.
d) Se face castrarea cu testicul
descoperit, urmată de sutura burselor.
e) Este o metodă simplă sigură şi
rapidă.
36. Ce avantaj prezintă castrarea
vierilor prin acces inguinal?
a) Este mai rapidă şi sigură.
b) Este singura metodă care se
216
poate aplica în hernia inguino-
scrotală.
c) Se asigură un control mai
riguros al hemostazei.
d) Se asigură o protecţie mai bună
a plăgii fără contact cu aşternutul
sau pardoseala, când animalul se
culcă.
e) Nu necesită instrumente
speciale.
37. In ce scop se face castrarea
armasarilor ?
a) In scop economic .
b) Pentru valorificare prin abator.
c) Pentru sport.
d) Asimileaza mai bine hrana.
e) Pentru scoaterea de la
reproductie.
38. Cum se face contenţia pentru
castrarea armăsarilor în poziţie
culcată?
a) Animalul este aşezat în poziţie
decubitală pe partea stângă cu
membrul drept posterior legat
separat .
b) Decubit costo-abdominal cu
trenul posterior mai ridicat, iar
membrele posterioare se leagă
separat.
c) Membrele anterioare se leagă
împreună cu o frânghie, iar cele
posterioare, separat.
d) În funcţie de metoda aleasă
pentru trântire, membrele
posterioare se leagă separat, iar
cele anterioare se leaga in „ 8 „.
e) După trântire, membrele
posterioare se leagă astfel încât să
descopere regiunea inguinală
separat, pentru fiecare testicul.
39. Cum se face imobilizarea testiculelor
în burse pentru castrarea
armăsarului în poziţie culcată?
a) Testiculele se imobilizează
succesiv şi apoi se îndepărtează.
b) Se împing testiculele dinainte
spre înapoi cu o mână şi se fixează
cu cealaltă.
 c) Se poate folosi un dispozitiv
special pentru imobilizarea
testiculului şi fixarea cordonului.
d) Se strânge scrotul cu o singură
mână la bază, iar testiculele sunt
împinse în fundul sacului scrotal.
e) Testiculele se împing împreună
de un ajutor spre înainte în partea cea
mai declivă a sacului scrotal şi se
exteriorizează pe rând.
40. Unde se face incizia sacului scroto-
dartoic pentru castrare la armăsar
în poziţie culcată?
a) Se prinde bisturiul în mâna
dreaptă ca un arcuş de vioară, făcând
sprijin cu degetul mare pe testiculul de
deasupra.
b) Paralel cu rafeul median
c) Din poziţie dorsala se efectuează
şi a doua incizie după care începe
izolarea testiculelor şi a
cordoanelor.
d) Se poate face o singură incizie
transversala pentru ambele testicule
urmată de izolarea acestora pe
rând.
e) Deasupra rafeului madian.
41. Cum se face izolarea testiculului
pentru castrarea armăsarului în
poziţie culcată?
a) Se prinde mai întâi testiculul de
dedesubt si se dilacereaza cu mana
b) Se dilacerează printr-o apăsare
fermă, folosind un câmp de operaţie .
c) Se izolează testiculele pe rând,
mai întâi cel de deasupra şi se extirpă
în aceeaşi ordine.
d) Se recomandă izolarea ambelor
cordoane testiculare şi se aplică o
singură pensă de castrare .
e) Testiculele se îndepărtează pe
rând, parcurgând toţi timpii operatori:
incizie, izolare, ablaţie, pentru a
evita incidentele intraoperatorii,
începând cu testiculul de deasupra.
42. Cum se aplică emasculatorul în
operaţia de castrare în poziţie
culcată la armăsar?
217
a) Operatorul prinde testiculul
stâng în mâna dreaptă (animalul fiind
contenţionat pe partea stângă) şi îl
răsuceşte cu 1800
b) Cordonul testicular este trecut
printre degetele arătător şi mijlociu
ale mâinii stângi care apasă plaga
scrotală spre inelul inguinal
inferior.
c) Un ajutor aplică pensa de
castrare cât mai sus pe cordon, fără să
strivească alte ţesuturi între braţele
pensei.
d) Se aplică mai intai o pensă de
castrare pe cordonul de deasupra si
apoi pe cel stang.
e) Dacă nu avem pense de castrare
se poate face ligatură pe cordon cu
fir gros rezistent.
43. Cum se procedează dacă se constată
existenţa unui lichid în teaca
vaginală la armăsar, când se
castrează în poziţie decubitală?
a) Pensa de castrare se ţine mai
mult (10-15 minute).
b) Se aplică o ligatură pe cordon,
cu ata chirurgicala groasa care se
ancorează la marginea inelului
inguinal .
c) Cordonul testicular alunecă uşor
dintre braţele pensei pentru a nu
produce hemoragie.
d) Animalul se plimbă zilnic pentru
reducerea edemului.
e) Animalul se ţine în repaus, pe
aşternut curat şi se hrăneşte cu
furaje de bună calitate.
44. Ce avantaje prezintă castrarea
armăsarilor în poziţie patrupodală?
a) Anestezia este sigură chiar dacă
prezintă costuri mai ridicate
b) Nu mai este necesara
supravegherea postoperatorie .
c) Se previne hemoragia şi
complicaţiile septice.
d) Se elimină traumatismele şi
riscurile de contenţie .
 e) Cordoanele testiculare sunt
relaxate şi se poate face castrarea cu
testicul descoperit.
45. Ce formule anestezice compatibile cu
staţiunea patrupodală se pot folosi
pentru castrare la armăsar în
poziţie patrupodală?
a). Cloral Hidrat + Epontol
b) Combelen + Ketamină +
Tiopental.
c) Xilaxină + Domosedan +
Ketamină .
d) Rompun + Acepromazină +
Xilazina.
e) Equinthesin + Avertină.
46. Cum se incizeaza bursele testiculare
pentru castrarea armăsarilor în
poziţie patrupodală?
a) Se prind bursele testiculare cu
mâna stângă şi se strâng.
Testiculele sunt forţate să
întindă scrotumul care se
orientează cu partea cea mai
declivă spre operator.
b) Se face incizia completă a
învelitorilor, inclusiv teaca
vaginală succesiv pentru ambele
testicule .
c) După incizia burselor, testiculul
cade sub nivelul inciziei scrotale
( testicul acoperit ) fără a fi
tracţionat.
d) Se incizeaza pe rand, paralel cu
rafeul median si apoi se excizeaza .
e) Se face o butoniera care se
largeste pe sonda canelata.
47. Cum se face contenţia pentru
castrarea armăsarilor în poziţie
patrupodală?
a) În travaliu sau lângă un perete.
b) Membrul stâng posterior este
prins într-o platlonjă la jumătatea
metatarsului şi se trage uşor înaintea
liniei de aplomb .
c) În travaliu, imobilizat în chingi
pentru a nu se ridica în timpul
operaţiei.
218
d) Pe masa de operatie, cu
membrele imobilizate cu platlonje .
e) Animalul este contenţionat în
picioare scoţând din sprijin membrul
stâng posterior.
48. În ce scop se castrează taurii?
a) În scop economic.
b) Terapeutic, pentru prevenirea
bolilor cu transmitere prin montă.
c) Zootehnic, înainte de
constituirea turmelor, pentru
cresterea productiei de carne si
pentru eliminarea de la reproducţie
a celor care nu corespund
standardului rasei.
d) În îngrăşătorii, la tăuraşii
destinaţi producţiei de carne pentru
eliminarea mirosului specific.
e) La taurii reformaţi, destinaţi
producţiei de carne.
49. Prin ce metode nesangeroase putem
face castrarea taurilor?
a) Cu excizia burselor testiculare.
b) Prin ablaţia testiculelor cu pensa
Reimers.
c) Strivirea percutanată a
cordonului testicular cu pensa
Burdizzo
d) Prin extirpara unei porţiuni din
canalul deferent sau din coada
epididimului.
e) Prin criptorhidie abdominală
provocată.
50. Ce anestezie este necesară pentru
castrarea taurilor prin strivirea
percutanată a cordonului
testicular?
a.) NLA si tranchilizare cu blocaj
pe cordon deasupra locului de
strivire si infiltratie subcutanata pe
locurile de aplicare a pensei .
b) NLA sau tranchilizare cu blocaj
pe cordon deasupra locului de
strivire şi infiltraţie subcutanată pe
locurile de aplicare a pensei
c) Narcoză cu miorelaxare.
d) Tranchilizare şi anestezie locală
pe linia de incizie.
 e) Contenţie chimică şi
tranchilizare.
51. Ce contenţie se face pentru castrarea
taurilor cu pensa Burdizzo?
a) Decubit lateral, cu membrele
posterioare aduse spre înainte şi
legate separat cu frânghii.
b) În sprijin patrupodal, cu
membrele posterioare puţin depărtate.
c) Decubit dorsal cu membrele
posterioare depărtate lateral.
d) Decubit lateral cu membrele
posterioare imobilizate caudal.
e) Poziţie patrupodală cu trenul
posterior mai ridicat.
52. Cum se realizează prinderea
cordonului testicular pentru
castrare cu pensa Burdizzo?
a) Un ajutor strânge braţele pensei
Burdizzo la locul indicat de
operator după ce verifică dacă toate
componentele cordonului sunt
cuprinse între braţele de strivire ale
pensei.
b) Cu mâna şi se fixează într-un
pliu cutanat lateral.
c) După strângere, pensa este ţinută
pe loc si se verifică dacă s-a aplicat
corect, prin palpare.
d) Se prinde automat printr-un
dispozitiv numit stop-cordon .
e) La taurii mai in varsta se poate
folosi clestele stop-cordon.
53. Cum se aplică pensa Burdizzo pe
cordonul testicular congener la
taur?
a) Cat mai aproape de inelul
inguinal superior.
b) Pensa Burdizzo se poate aplica o
singură dată pe ambele cordoane
testiculare.
c) La alte niveluri, lăsând la mijloc
o zonă cutanată fără strivire .
d) Cat mai aproape de inelul
inguinal inferior.
e) La acelasi nivel.
54. Ce avantaje prezintă castrarea
219
taurilor prin ablaţia testiculelor faţă
de strivirea percutanată a
cordonului?
a) Riscul evisceraţiei este mai
redus datorită unui inel inguinal
superior mai mic.
b) Efectul este mai sigur.
c) În cazul unor procese patologice
testiculare (tumori,
orhiepididimite), rămâne
singura modalitate de tratament
recomandat.
d) Metoda este mai laborioasă, dar
se poate aplica în condiţii de teren.
e) Efort redus si riscuri minime .
55.Cum se face contenţia pentru
castrare prin ablaţia testiculelor la
tauri?
a) .Poziţie patrupodală, cu
membrele posterioare depărtate.
b) Membrul posterior situat
dedesubt nu se flexează .
c) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare în extensie.
d) Decubit lateral drept cu
membrul posterior de deasupra adus
înainte
e) Decubit lateral, cu membrele
prinse în bipede laterale .
56. Cat timp se mentine pensa Burdizzo
aplicata pe cordon in castrare la
taur?
a) Zece minute .
b) 10-12 minute la taurii adulti .
c) 3-4 secunde.
d) 20-30 de secunde.
e) 1-2 secunde.
57. La taur, este mai avantajoasă
castrarea prin ablaţie cu testicul
descoperit faţă de metoda cu testicul
acoperit. Cum se poate face incizia
corectă care asigura un bun drenaj?
a) Excizia burselor testiculare .
b) Incizia pe partea anterioară la
jumătatea pungii scrotale .
c) O singură incizie perpendiculară
pe cordon pentru ambele testicule,
 în punctul cel mai decliv.
d) Incizia paralelă cu rafeul median
pentru fiecare testicul la partea cea
mai declivă.
e) Ablaţia burselor testiculare.
58. În ce scop se face castrarea
berbecilor şi ţapilor?
a). În scop economic la mieii şi
iezii supuşi îngrăşării.
b) La masculii reformaţi castrarea
se face in scop zootehnic
c) În scop economic pentru
îmbunătăţirea producţiei de lână si de
carne
d) În fermele mari, batalizarea se
face pentru a nu compromite
selecţia naturală.
e) În gospodăriile ţărăneşti,
batalizarea este obligatorie dacă nu
se asigură însămânţările artificiale
la oi.
59. Ce metode se pot folosi pentru
castrarea berbecilor şi ţapilor?
a) Castrarea prin ligatura pe
cordonul testicular .
b) Castrarea prin ablaţia
testiculelor.
c) Castrarea cu inele elastice
(Elastrator).
d) Castrarea prin ligatură pe
cordon.
e) Castrarea cu clupe.
60. Ce riscuri suplimentare atrage
castrarea berbecilor şi ţapilor în
comparaţie cu taurii?
a) Riscurile unor complicaţii
septice sunt mai mici.
b) Sunt mai frecvente accidentele
prin şoc traumatic sau anestezic.
c) Oasele sunt mai fragile şi se pot
produce fracturi.
d) Eşecurile sunt mai frecvente.
e) Se produce mai uşor necroza
burselor urmată de moartea
animalului.
61. Cum se face contenţia pentru
castrarea berbecilor şi ţapilor cu
pensa Burdizzo?
220
a) Decubit dorsal cu membrele
ţinute de catre un ajutor în bipede
laterale.
b) Se ridică animalul cu antebraţele
şi se sprijină cu trenul posterior pe
sol, iar ajutorul stând pe scaun, ţine
corpul animalului între genunchi.
c) Într-un jgheab, cu trenul
posterior mai ridicat.
d) Pe o scară aşezată la o înălţime
convenabilă.
e) Cu sprijin pe sol, în poziţie
patrupodală cu membrele posterioare
mai depărtate.
62. Castrarea berbecilor şi ţapilor prin
ablaţia testiculelor se face prin
metoda cu testicul acoperit, iar
secţionarea cordonului se face cât
mai aproape de inelul inguinal
inferior. Cum se evidenţiaza
testiculele?
a) Prin secţionarea pungilor
scrotale în partea cea mai declivă,
paralel cu rafeul median.
b) Prin secţionarea burselor pe
partea anterioară pe direcţia
cordonului care este întins prin
fixarea testiculului în fundul
sacului scrotal.
c) Acoperite de teaca vaginala .
d) Incizia transversală,
perpendiculară pe rafeul median,
continuată pe părţile laterale
până în apropierea inelului inguinal
inferior.
e) Prin incizia burselor vertical, pe
partea posterioară pe direcţia
cordoanelor testiculare.
63. Ce indicaţii are castrarea la câine?
a) Orhite, plăgi ..
b) Hipertrofii de prostată, după
extirparea prostatei, criptorhidie.
c) Controlul reproducţiei, dresaj.
d) Creşterea forţei musculare la
animalele de tracţiune (sanie).
e) Îmbunătăţirea aptitudinilor
fizice.
64. Prin ce manopera se face izolarea
 testiculului in operaţia de castrare castrare la cotoi?
la câine? a) Ligatura cordonului testicular cu
a) Incizia scroto-dartoică paralelă torsiune limitata .
cu rafeul median pentru fiecare b) Până la vârsta de un an , nu este
testicul sau o singură incizie necesara hemostaza .
cutanată mediană prescrotală c) Înnodarea cordonului testicular .
urmată de incizia dartosului d) Angiotripsie pe fiecare cordon.
separat pentru fiecare testicul. e) Forcipresură.
b) Evidenţierea testiculului din 67. Ce accidente se pot produce
burse, prin dilacerare. intraoperator în castrare la
c) Ligatura cordonului testicular, masculi?
transfixic, cu fir sintetic resorbabil sau a) Fracturi ale membrelor
catgut cromat şi extirparea hemoragii secundare .
testiculelor. b) Hemoragii, eventratii funiculoite
d) Izolare cu doua pense acute .
hemostatice. c) Prolaps rectal, contuzii.
e) Prin disectie cu foarfeca. d) Escoriaţii, plăgi decubitale .
e) Glaucom, ulcer podal, higrome .
65. Ce indicatii are castrarea cotoiului?
68. Ce complicaţii se pot produce după
a) În scop terapeutic ( litiaza
operaţia de castrare la masculi?
urinara ).
b) Tumori ale prostatei. a) Contuzii, luxaţii, hernii
c) La cererea proprietarului . musculare.
d) Pentru îmbunătăţirea aspectului b) Gangrenă traumatică, peritonită,
exterior. fracturi.
e) Pentru prevenirea căderii c) Edem traumatic, omfaloflebită..
părului. d) Edem traumatic, funiculită,
66. Prin ce metode se poate realiza supuraţia plăgii.
hemostaza vaselor spermatice în e) Furbură, miopatie,.

16. OPERAŢII EFECTUATE PENTRU OBŢINEREA DE

MASCULI ÎNCERCĂTORI ŞI GENITOSTIMULATORI

Generalizarea însămânţărilor artificiale la unele specii de interes

economic atenuează manifestarea căldurilor şi creează dificultăţi în stabilirea
momentului optim al inseminării reprezentând o cauză de sterilitate. Prezenţa
masculilor în aceste efective stimulează manifestarea căldurilor şi ajută
operatorul la depistarea acestora. Împiedicarea montei naturale se realizează
prin: vazectomie, criptorhidie abdominală provocată, devierea sau scurtarea
penisului.

16.1. VAZECTOMIA LA TAUR ŞI LA BERBEC

Prin această operaţie, se întrerupe continuitateaa canalului epididimar sau

221
deferent, fără să afecteze instinctul genezic şi copulaţia. Folosirea acestor
masculi poate avea şi consecinţe negative, deoarece actul montei se produce
normal şi determină creşterea impurităţii vaginale sau pot să transmită boli în
efectiv. Operaţia se practică la berbeci şi mai rar la taurine.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală prin infiltraţie.
Contenţie: decubitală sau patrupodală ca pentru castrare.
Tehnica operatorie:
1. Rezecţia unei porţiuni din coada epididimului.
2. Rezecţia canalelor deferente la origine (lângă testicul).
1. Rezecţia canalelor deferente pe traiectul cordoanelor testiculare.

1. Rezecţia unei porţiuni din coada epididimului

• se face câte o incizie de 1,5-2 cm care interesează toate pungile
testiculare în dreptul cozii epididimului, paralele cu rafeul median;
• exteriorizarea cozii epididimului. Se strânge testiculul într-o mână şi
prin plagă se evidenţiază coada epididimului de culoare sidefie, fiind acoperită
de albuginee.
• excizarea unei porţiuni din coada epididimului. Se excizează o
porţiune din formaţiunea prolabată, cu foarfeca, iar dacă s-a incizat şi
albugineea, se îndepărtează tot cu foarfeca o rondelă de mărimea unui bob de
porumb;
• se asigură hemostaza şi se suturează pielea în puncte separate şi
eventual albugineea cu catgut (Gluhovski)

2. Rezecţia canalului deferent la origine

• se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal, de
2-3 cm, simetric;
• se exteriorizează canalul deferent la origine prin apăsare, cu degetul
sau se trage cu un cârlig;
• se excizează o porţiune de 1-2 cm din canalul deferent, fără să lezăm
vasele de sânge din vecinătate. Dacă au fost secţionate, se face sutură
hemostatică cu catgut;
• sutura cutanată cu aţă chirurgicală în puncte separate.

3. Rezecţia unei porţiuni din canalele deferente:

• descoperirea canalelor deferente. Se reperează cordonul testicular şi
se face câte o incizie verticală de 3-4 cm la 5-6 cm deasupra testiculului,
inclusiv în teaca vaginală. Se prinde canalul spermatic cu o pensă şi se
tracţionează;
• excizia unei porţiuni din canalul deferent se face cu foarfeca pe o
222
lungime de 3 cm, precedată de ligatura cu catgut în ambele părţi la animalele
adulte;
• sutura cutanată în puncte separate cu aţă chirurgicală.
Operaţia de vazectomie poate fi înlocuită prin ligatura canalului deferent
sau prin injectarea în coada epididimului a 4-5 g de parafină fluidifiată care
determină atrofia conductului spermatic.

16.2. CRIPTORHIDIA ABDOMINALĂ PROVOCATĂ

Operaţia se poate realiza la vieri şi la berbeci, având efecte asemănătoare

cu vazectomia. În acest caz, spermatogeneza încetează din cauza temperaturii
mai ridicate în cavitatea abdominală.
Tehnica operatorie:
1. Incizia pielii şi a ţesutului conjunctiv în dreptul inelului inguinal
inferior.
2. Izolarea testiculului şi cordonului testicular până la inelul inguinal
inferior.
3. Laparotomie inguinală. Se debridează traiectul inguinal în unghiul
antero-lateral.
4. Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginală şi
fără a fi răsucit.
5. Excizia tecii vaginale.
4. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat.
7. Extirparea testiculului congener printr-o metodă obişnuită de castrare.
Efectul maxim se produce după 30-40 de zile, când se atrofiază linia
seminală şi se dezvoltă compensator celulele Sertoli şi glanda interstiţială.

16.3. OPERAŢIA DE SCURTARE A PENISULUI LA VIER

Scopul operaţiei este împiedicarea copulaţiei la masculii încercători sau

genitostimulatori.
Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură.
Anestezie: tranchilizare şi anestezie locală sau NLA.
Contenţie: decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte.
Tehnica:
1. Incizia furoului în plan median pe o distanţă de 8-10 cm pornind din
partea posterioară.
2. Exteriorizarea penisului. Penisul se prinde cu un cârlig bont sau cu
degetul arătător şi se trancţionează formând o bucă în "U" cu înălţimea de 8-10
cm.
223
 4. Răsucirea buclei la 1800. Prin această manevră se formează o buclă
circulară cu diametrul de 7-8 cm.
5. Sutura penisului. La locul de atingere a albugineei peniene se aplică 1-
2 puncte de sutură cu nylon sau Dexon. Firele se trec numai prin albuginee fără
a produce hematoame.
6. Sutura furoului. Se introduce ansa peniană şi se suturează furoul
bietajat cu fir rezistent şi tolerat, iar pielea în pucnte separate cu aţă chirurgicală.
Prin această operaţie, penisul nu mai poate fi exteriorizat.

16.4. OPERAŢIA DE DEVIERE A PENISULUI

Scopul operaţiei: Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral într-un

unghi care să împiedice intromisiunea, fără să afecteze micţiunea sau libidoul.
În centrele de recoltare a spermei prezintă avantajul că nu se mai atinge furoul şi
penisul cu mâna.
Devierea penisului la taur
Se practică devierea penisului spre dreapta prin mai multe metode:

Metoda Rommel
Anestezie: narcoză
Contenţie: decubit dorso-lateral stâng.
Tehnica operatorie:
1. Se introduce o sondă de cauciuc sau material plastic în furou pentru
orientare.
2. Incizia cutanată circulară pe o rază de 3 cm în jurul orificiului
prepuţial.
3. Incizie cutanată mediană de la scrotum până la incizia circulară.
4. Separarea furoului de peretele abdominal. Se incizează muşchii
protractori şi ligamentul suspensor al furoului şi se ligaturează vasele de sânge.
5. Se extrage sonda de cauciuc şi se acoperă orificiul prepuţial cu un tifon
steril sau cu o mănuşă de cauciuc.
6. Se decupează o rondelă cutanată circulară cu diametrul de 6 cm lateral
dreapta în locul unde se va sutura orificiul prepuţial la un unghi de 50 0.
7. Se tunelizează cu o spatulă, pe sub piele, spre scrot, formându-se noul
traiect pentru furou şi penis.
8. Se pătrunde în traiect cu o pensă forceps şi se prinde extremitatea
furoului cu orificiul prepuţial care se trage în noul traiect şi se poziţionează
corect.
9. Se îndepărtează materialul folosit pentru protecţia prepuţului şi se
suturează pielea în puncte separate. În jurul orificiului prepuţial se aplică mai
întâi patru puncte pentru fixare şi apoi se completează sutura.
224
 10. Se suturează pielea inciziei longitudinale în puncte separate sub dren.
Metoda Szokoloczy. S-a aplicat la taur, vier şi berbec, realizând devierea
penisului la un unghi de 45-500 faţă de poziţia iniţială. Spre deosebire de
Rommel, face incizia în jurul furoului în formă alungită (felie de pepene) şi apoi
decupează o rondelă cutanată lateral dreapta de formă şi dimensiuni egale. Mai
întâi face o incizie longitudinală şi apoi excizează câte două lambouri laterale.
Tunelizarea o face dinspre baza penisului spre noul orificiu.
Metoda Sik-Marlot.
S-a folosit tot metoda Rommel modificată astfel:
1. Incizia circulară în jurul orificiului prepuţial şi decolarea acestuia de pe
peretele abdominal.
2. Detaşează furoul de piele şi de peretele abdominal cu ajutorul unei
spatule de embriotomie.
3. Incizia cutanată în apropierea bazei scrotului pregătind un traiect
subcutanat.
4. Decupează un lambou cutanat lateral dreapta de forma celui decupat la
orificiul prepuţial, la un unghi de 300 şi creează un nou traiect subcutanat prin
tunelizare spre baza scrotului.
5. Acoperă orificiul prepuţial cu tifon steril şi tracţionează furoul şi
penisul spre bază prin incizia prescrotală.
6. Prinde prepuţul cu o pensă de cervix şi îl trage în noul traiect unde îl
fixează prin sutură.
7. Completează sutura celorlalte plăgi cutanate şi asigură protecţia
antiinfecţioasă cu 2.000.000 u.i. de procain penicilină în fiecare traiect.
Metoda Aliev-Başirov
Aliev A. şi Başorov B. au fost primii care au practicat operaţia de deviere
a penisului la berbeci (1959), citat de Blidariu (5). După pregătirea câmpului
operator şi efectuarea anesteziei locale prin infiltraţie pe părţile laerale ale
prepuţului, face cate o incizie cutanată de o parte şi alta a penisului la distanţă
de 5 cm, mergând până la baza scrotului. Pielea, penisul şi furoul sunt desprinse
de pe peretele abdominal. Acoperă plaga rezultată prin sutură şi apoi pregătesc
un traiect oblic cranio-lateral, pe partea dreaptă la baza scrotului cu incizia
precedentă în formă de “U” întors. Decolează pielea abdominală la margini şi
aduce penisul cu furoul în noul traiect unde îl fixează prin sutură în puncte
separate care se scot după 10-12 zile.
Metoda Sipilov
1. Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuţial şi paralel
cu furoul în lungime de 10 cm.
2. Desprinde furoul şi penisul de peretele abdominal.
3. Execută o incizie cutanată în direcţie oblică la 450 ce se uneşte cu
incizia anterioară pe partea dreaptă.
4. Reamplasarea furoului şi penisului în noul traiect şi sutura marginilor
225
plăgii cu lamboul cutanat de pe furou.
5. Sutura plăgii cutanate abdominale.
Metoda Addis-Colombo
1. Incizie cutanată în arc de cerc la 30 cm cranial faţă de ombilic. Incizia
în lungime de 60 cm se plasează simetric, cu extremităţile la distanţă egală faţă
de linia mediană.
2. Incizie liniară de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10
cm de baza scrotului pe linia mediană.
3. A treia incizie cutanată pleacă de pe arcul de cerc la 15-20 cm de
extremitatea dreaptă şi se uneşte cu a doua la 10 cm de la baza scrotumului în
plan median.
4. Se îndepărtează sectorul de cerc cutanat delimitat de ultimele două
incizii drepte şi extremitatea din partea dreaptă a inciziei în arc de cerc.
5. Decolarea pielii împreună cu muşchiul cutanat şi furoul secţionând
muşchii protractori şi ligamentul.
6. Translaţia pielii desprinse peste zona rămasă denudată după
îndepărtarea lamboului de formă aproximativ triunghiulară.
7. Fixarea lamboului cutanat după aducerea în noua poziţie, prin sutură în
puncte separate.
8. Sutura lamboului cutanat după translaţie, în "U" la tunica abdominală
pentru a favoriza aderenţa şi prevenirea formării unui spaţiu în care să se
acumuleze lichidele transvazate.
9. Se menţine contactul pielii cu peretele abdominal prin pansament.

16.5. CHESTIONAR
1. Ce este vazectomia?
a) Întreruperea funcţiei de
reproducere prin modificarea căilor
de eliminare a spermei.
b) Întreruperea chirurgicală a
continuităţii canalului epididimar sau
deferent .
c) Extirparea canalului deferent.
d) Extirparea epididimului şi a
canalului deferent.
e) Castrarea parţială cu scopul
modificării funcţiei testiculare.
2. Ce neajunsuri poate să creeze
vazectomia la taur şi la berbec?
a) Descopera femelele in calduri,
deoarece actul montei se produce
normal.
b) Se pot transmite boli parazitare
226
sau infecţioase .
c) Se produc accidente prin
salturile efectuate de masculi.
d) Animalele sunt stresate de
prezenţa masculilor necastraţi care îşi
manifestă intens instinctul genezic.
e) După vazectomie, taurii sunt mai
agresivi din cauza creşterii
nivelului de testosteron.
3. Prin ce metode se poate realiza
vazectomia la taur şi la berbec?
a) Rezecţia unei porţiuni din capul
epididimului.
b) Rezecţia canalelor deferente la
origine .
c) Rezecţia cordonului testicular la
origine.
 d) Modificarea topografiei
testiculelor.
e) Modificarea poziţiei penisului.
4. Cum se face exteriorizarea cozii
epididimului în operaţia de
vazectomie?
a) Se face câte o incizie de 1,5-2
cm care interesează toate pungile.
testiculare în dreptul cozii
epididimului paralel cu rafeul median.
b) Se strânge testiculului într-o
mână.
c) Se excizează cu foarfeca o
porţiune de mărimea unui bob de
porumb din coada epididimului.
d) Se tractioneaza cu o pensa
hemostatica.
e) Se prinde numai albugineea cu o
pensa anatomica .
5. Cum se exteriorizeaza canalul
deferent pentru rezecţie la origine?
a) Se face câte o incizie verticală
sau oblică în fundul sacului scrotal
si se tractioneaza cu o pensa
anatomica .
b) Prin apăsare sau se trage cu un
cârlig.
c) Prin apasare cu degetul si
sectionare cu foarfeca chirurgicala .
d) Se strange testiculul intr-o mana .
e) Incizie cutanatăsi dilacerare .
6. La ce distanta de testicul se face
rezectia unei portiuni din canalele
deferente?
a) La 5-6 cm deasupra testiculului .
b) La 2 - 3 cm de canalul deferent
c) Aproape de coada epididimului.
d) Pe toata lungimea .
e) In traiectul inguinal .
7. La ce animale se realizează
criptorhidia abdominală provocată?
a) La câine şi la cotoi.
b) La solipede.
c) Numai la iepuroi.
d) La vieri şi la berbeci.
e) La rumegătoarele mari .
8. Ce efect are criptorhidia abdominală
provocată?
227
a) Spermatogeneza încetează
b) Testiculul ectopic se
cancerizează.
c) Testiculele suferă un proces de
necrobioză.
d) Spermatogeneza se reduce
cantitativ.
e) Nu se produc efecte ireversibile
9. Cum se procedeaza cu testiculul in
operaţia de criptorhidie abdominală
provocată?
a) Se izoleaza testiculul si se
torsioneaza la 180 de grade .
b) Se debridează traiectul inguinal
în unghiul antero-lateral.
c) Se introduce testiculul în
cavitatea abdominală împreună cu
teaca vaginală, fără a fi răsucit.
d) Se introduce testiculul în
cavitatea abdominală fără teaca
vaginala .
e) Se exteriorizeaza testiculul
ectopic si se indeparteaza .
10. Care este scopul operaţiei de
scurtare a penisului?
a) Eradicarea unor boli infectioase
cu transmitere prin montă.
b) Suprimarea montei la animale
care nu corespund din punct de vedere
economic.
c) În scop zootehnic pentru
scoaterea de la reproducţie a
animalelor care nu se încadrează în
standardul rasei.
d) Împiedicarea copulaţiei la
masculii încercători sau
genitostimulatori
e) Prevenirea transmiterii unor boli
congenitale.
11. Cum se face operaţia de scurtare a
penisului la vier?
a) Incizia furoului în plan median
pe o lungime de 8-10 cm pornind
din partea posterioară şi
exteriorizarea penisului formând o
buclă in U cu înălţimea de 8-10
cm si fixarea acesteia prin sutura .
b) Extirparea unei porţiuni de 5-6
 cm din corpii cavernoşi la baza
penisului şi sutura albugineii
pentru refacerea continuităţii acestuia.
c) Se formeaza o bucla în "U" care
se rasuceste cu 1800 formand o
bucla circulara cu diametrul de 7-8
cm care se fixeaza prin sutura.
d) Sutura penisului la locul de
atingere cu furoul . Se aplică 1- 2
puncte de sutură cu fir rezistent şi
bine tolerat, fără a produce
hematoame.
e) Incizia furoului pe linia mediana,
evidentierea penisului si fixarea lui
in patru puncte de sutura cu fir
sintetic, resorbabil.
12. Care este scopul operaţiei de deviere
a penisului?
a) .Previne accidentele provocate
de actul montei.
b) Permite recoltarea spermei .
c) Împiedică transmiterea unor boli
prin montă.
d) Întrerupe spermatogeneza şi
monta naturală.
e) Deplasarea penisului împreună
cu furoul lateral, într-un unghi care să
împiedice intromisiunea
13. Cum se face separarea furoului de
peretele abdominal in operatia de
deviere a penisului prin metoda
Rommel?
a) Se face o incizie cutanată
circulară cu o rază de 3 cm în jurul
orificiului prepuţial şi una mediană
de la scrotum până la incizia
circulară.
b) Prin secţionarea muşchilor
protractori şi a ligamentului
suspensor.
c) Se tunelizeaza cu o spatula, pe
sub piele, spre scrot, formandu-se
un traiect .
d) Se patrunde in traiect cu o pensa
forceps si se prinde extremitatea
furoului cu orificiul preputial.
e) Se tunelizează cu o spatulă pe
sub piele şi se trage penisul
228
împreună cu furoul în noul traiect.
14. Prin ce se deosebeşte metoda Sik-
Marlot de deviere a penisului faţă
de metoda Rommel?
a) Detaşează furoul şi penisul de
peretele abdominal .
b) Face incizia cutanată mediană
numai în apropierea bazei scrotumului
pregătind un traiect subcutanat.
c) Creează un nou traiect
subcutanat prin tunelizare.
d) Trage preputul in noul traiect
unde il fixeaza prin sutura .
e) Trage penisul împreună cu
furoul în noul traiect unde le
fixează prin sutură.
15. Prin ce se caracterizeaza metoda
Sipilov de deviere a penisului ?
a) Incizie cutanată în formă de "U"
în jurul orificiului prepuţial şi
paralel cu furoul în lungime de 10
cm.
b) Desprinderea furoului şi a
penisului de peretele abdominal.
c) Incizia cutanată în direcţie oblică
ce se uneşte cu incizia anterioară la
capătul dinspre baza penisului.
d) Realizeaza devierea penisului tot
in partea dreapta dar la un unghi de
65 de grade .
e) Incizie prescrotala de 10 cm ,
tunelizare cu o spatula de
embriotomie si introducerea
penisului impreuna cu furoul, in
noul traiect .
 16. Prin ce se caracterizeaza c) Se face o incizie dreapta pornind
operaţia de deviere a penisului de la 15-20 cm din partea dreaptă a
prin metoda Addis-Colombo? inciziei în formă de arc de cerc şi
se desprinde lamboul cutanat.
a) Se decolează pielea împreună cu
d) Autoplastie cutanata printr-o
muşchiul cutanat şi furoul care se
incizie în arc de cerc la 30 cm
deplasează apoi peste o zona denudată
cranial faţă de ombilic. Incizia are
de formă aproximativ triunghiulară
o lungime de 60 cm şi se plasează
unde se fixează prin sutură.
simetric, cu extremităţile la distanţă
b) Se face o incizie pe linia
egală faţă de linia mediană.
mediana de la extremitatea dreaptă
e) Tunelizarea se face dinspre baza
a arcului de cerc până la 10 cm de
penisului spre noul orificiu .
baza scrotului.

17. OPERAŢII PE ORGANELE APARATULUI

URO-GENITAL

17.1. URETROTOMIA

Indicaţii: calculoză uretrală, obstrucţii uretrale provocate prin calculi,

stenoze cicatriciale, cheaguri etc. pentru evacuarea urinei.
Loc de elecţie: pe traiectul uretrei extrapelvine la nivelul unor stricturi
naturale sau cicatriciale:
• Taurine: regiunea perineală înapoia scrotului şi mai rar prescrotal.
• Cabaline: arcada ischiatică şi mai rar la baza porţiunii libere a
penisului.
• Berbec şi ţap: procesul uretral şi mai rar la nivelul "S"-ului penian sau
arcada ischiatică.
• Câine: la baza osului penian şi mai rar pe traiectul porţiunii
extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică.
• Cotoi: regiunea subanală (subscrotală), uretra având poziţie dorsală.
Uretrotomia ischiatică
Contenţie: Animalele mari se contenţionează în travaliu, iar cele mici în
decubit sterno-abdominal sau dorsal, pe masa de operaţie.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie locală, NLA sau narcoză.
Instrumentar: Bisturiu ascuţit, foarfece, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, sondă butonată, sondă canelată, cateter, ace atraumatice.
Tehnica operatorie:
1. Cateterismul uretral. Se introduce un cateter flexibil până deasupra
arcadei ischiatice.
229
 2. Incizia cutanată şi deschiderea uretrei. Se face o incizie cutanată în plan
median deasupra sau dedesubtul arcadei ischiatice, pe o lungime de 3-4 cm.
Fascia perineală şi uretra se incizează succesiv, straturile profunde fiind incizate
pe o lungime mai mică decât cele superficiale, asigurând drenajul. Menţinând
cateterul pe loc, se incizează uretra cu grijă, evitând inciziile oblice sau
transversale. Calculii constituie un suport foarte bun pentru uretrotomie.
3. Extragerea calculilor. Calculii fixaţi în peretele uretrei se desprind cu
sonda canelată sau cu o spatulă, iar jetul de urină asigură evacuarea lor sau se
foloseşte o pensă hemostatică, fără a deşira mucoasa uretrală.
4. Sutura uretrei şi a fasciei, separat cu fir resorbabil, iar pielea se
suturează cu aţă chirurgicală. Sutura uretrei se face extramucos cu ac atraumatic
pentru a nu se infiltra urina.
Uretrostoma reprezintă crearea unui orificiu de comunicare permanentă
a uretrei cu exteriorul la acest nivel. Se realizează prin sutura uretrei la piele, cu
atenţie deosebită, pentru a nu se deşira.
La taur, calculii se opresc la nivelul flexurii sigmoide şi se localizează
prin cateterism. Operaţia se face înapoia scrotului după aceeaşi tehnică.
La berbec şi ţap, frecvenţa cea mai mare o au localizările la nivelul
procesului uretral. Operaţia este foarte simplă şi constă în excizia acestuia cu
foarfeca, urmată de eliminarea calculilor prin jetul de urină care urmează.
Uretrotomia la câine: În mod obişnuit, calculii se opresc la baza osului
penian sunt multipli de dimensiuni variabile, liberi sau încarceraţi în uretră.
Prezenţa calculilor este diagnosticată uşor prin explorare cu sonda butonată, dar
este necesar şi un examen radiografic pentru stabilirea numărului lor.
Deschiderea uretrei se face pe partea ventrală a penisului prin două
procedee:
A. Uretrotomie bazopenienă
B. Uretrotomie prescrotală.

A. Uretrotomia bazopenienă, recomandată de prof. Vlăduţiu, se

incizează uretra la baza osului penian prin evaginarea prepuţului, după
următoarea tehnică:
Animalul se contenţionează pe masa de operaţie în decubit dorsal, cu
trenul posterior flexat, iar membrele posterioare sunt aduse spre înainte, sub
anestezie generală şi după lavajul sacului prepuţial cu soluţii antiseptice.
1. Descoperirea completă a penisului prin tracţionare spre înainte cu o
compresă sterilă, iar prepuţul se împinge înapoi.
2. Se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se
opreşte şi se simt calculii.
3. Deschiderea uretrei. Se incizează uretra 1-2 cm pe calculi sau pe vârful
sondei butonate.
4. Evacuarea calculilor. Se identifică fiecare calcul şi se îndepărtează cu o
230
sondă canelată sau cu pensa, iar jetul de urină arată că uretra este permeabilă.
5. Sutura plăgii uretrale cu ac fin, atraumatic sau se lasă nesuturată pentru
a nu stenoza uretra. Hemostaza se asigură prin sutură prin ligaturi sau se
introduce un tampon de tifon în furou care se menţine 24 de ore.

B. Uretrotomia prescrotală. Deschiderea uretrei se face înapoia furoului

prin incizia pielii, a fasciei şi uretrei tot la baza osului penian, dar se realizează
deschiderea uretrei direct la exterior.
Anestezia şi contenţia sunt similare metodei precedente, dar furoul se
trage înainte peste penis care nu se mai exteriorizează, dar se fixează cu mâna la
bază de către un ajutor.
1. Se introduce sonda butonată şi se localizează calculii la baza osului
penian.
2. Se incizează pielea, fascia şi uretra în direcţie longitudinală pe capătul
sondei butonate.
3. Se evacuează calculii, se asigură hemostaza, iar plaga rămâne deschisă.
Cicatrizarea se produce în 2-3 săptămâni, fără stenoză uretrală.
Postoperator, apar aspecte dezagreabile prin eliminarea urinei prin plagă,
solubilizează şi chiar mobilizează cheagurile de sânge, animalul este preocupat
în permanenţă să-ţi facă toaleta şi traumatizează ţesutul de granulaţie astfel
încât, dacă există dotarea corespunzătoare (ace atraumatice, cateter),
recomandăm sutura etajată, extramucoasă, urmată de cicatrizare per primam. În
acest caz, pot să apară complicaţii mai grave prin infiltrarea urinei în ţesuturi şi
este necesar controlul zilnic până la vindecare.

17.2. CISTOTOMIA LA CARNIVORE

Indicaţii: calculi vezicali sau formaţiuni tumorale (polipi).

Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, cateter uretral, seringă
mare cu tub de cauciuc sau aspirator de lichide, material de sutură cu ace
atraumatice.
Anestezie: NLA sau narcoză.
Contenţie: decubit dorsal pe masa de operaţie.
Preoperator se evacuează urina prin cateterism şi se face lavaj vezical cu
soluţie de rivanol 1:4000.
Tehnica operatorie:
1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană la femelă şi paramediană
ventrală la mascul pe o lungime de 5-12 cm, proporţional cu talia animalului.
2. Exteriorizarea vezicii urinare. Se caută cu mâna polul anterior al
vezicii care se răstoarnă, ajungând cu partea dorsală spre operator. Dacă nu s-a
putut evacua urina, aducerea vezicii spre exterior se face cu mai mare atenţie,
231
iar conţinutul se îndepărtează prin puncţie cu un ac mai gros, prelungit cu un tub
de cauciuc (ex. de la perfuzor) pentru a nu se revărsa în cavitatea abdominală.
3. Incizia peretelui dorsal al vezicii se face pe o lungime de 2-3 cm într-o
zonă mai puţin vascularizată.
4. Se fixează marginile plăgii vezicale cu pense ovale şi se extrag calculii
sau se evidenţiază formaţiunea tumorală care se extirpă chirurgical sau se
cauterizează.
5. Se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterizare sau injectând ser
fiziologic de la meatul urinar spre vezică. Acesta mobilizează şi eventualii
calculi angajaţi pe uretră pentru a fi îndepărtaţi.
6. Sutura vezicii urinare bietajat, în fir continuu sau puncte separate,
extramucos.
7. Sutura peretelui abdominal, bietajat sau trietajat.
Postoperator, se recomandă regim dietetic şi eliminarea cauzelor care au
generat calculoza (restricţiile hidrice, alimentaţia unilaterală etc.).
În cazul unor procese tumorale, se va face şi tratamentul antitumoral
adecvat.

17.3. AMPUTAREA PENISULUI

Indicaţii: paralizia penisului, tumori, gangrenă.

Instrumentar: pentru diereză, hemostază şi sutură, cateter uretral, garou.
Anestezie: narcoză.
Contenţie: decubit lateral sau dorsal.
Tehnica este diferită în funcţie de specie şi aspectul leziunilor peniene.
Amputarea penisului la cal
1. Cateterismul uretral. După toaleta riguroasă şi dezinfecţia penisului şi a
tegumentului prepuţial, se introduce un cateter de 30-35 cm în uretră.
2. Se aplică un garou la nivelul bureletului prepuţial şi se strânge în timp
ce un ajutor trage de gland.
3. Uretrostoma. Se face o incizie în "V" pe faţa ventrală a penisului, în
dreptul uretrei pe o lungime de 5-6 cm care interesează numai tegumentul şi se
excizează lamboul triunghiular delimitat. Se incizează longitudinal ţesutul
erectil al uretrei şi mucoasa, care se suturează în puncte separate la tegumentul
penisului.
Se face o sutură deasă având şi rol hemostatic.
4. Ligatura arterelor şi venelor dorsale ale penisului bilateral cu fir
rezistent (dexon, vicryl sau catgut cromat) şi se extrage cateterul.
5. Sutura hemostatică a corpilor cavernoşi. Se face o sutură în puncte
separate, dese, trecute radiar prin tegumentul penisului, albuginee, corpi
cavernoşi şi uretră.
232
 6. Se slăbeşte garoul şi se verifică hemostaza.
Postoperator, se previne infecţia prin toaleta zilnică, dezinfecţia bontului
şi antibioticoterapie. Firele de sutură se scot după 10-12 zile.
La taur, berbec, vier şi câine, operaţia propriu zisă parcurge aceiaşi timpi
operatori, fiind precedată de extirparea părţii ventrale a furoului printr-o excizie
în formă de "V" sau "U", urmată de sutura monoplană a tuturor straturilor în
puncte separate.
La câine, amputarea se face la baza osului penian, iar în fracturi ale osului
penian urmate de gangrenă se amputează la locul fracturii sau mai sus, pe o
porţiune sănătoasă, având grijă să se realizeze uretrostoma şi acoperirea
capătului de os penian cu ţesuturile moi din vecinătate (corp cavernos,
albuginee, tegument).

17.4. CHESTIONAR

1. Ce indicaţii are uretrotomia? anatomică şi se incizeaza transversal .

a) Cateterism uretral.
b) Calculoză vezicală, polipi,
hematurie.
c) Obstrucţii uretrale, stenoze
cicatriciale.
d) Amputări de penis, extirpări de
prostată.
e) Prevenirea calculozei uretrale.
2. Care este locul de elecţie pentru
uretrotomie la taurine?
a) Arcada ischiatică, "S"-ul penian
sau procesul uretral şi mai rar la
baza porţiunii libere a penisului.
b) Arcada ischiatică şi mai rar la
baza porţiunii libere a penisului.
c) Procesul uretral, la nivelul "S"-
ului penian sau la arcada ischiatică.
d) Regiunea perineală înapoia
scrotului şi mai rar prescrotal.
e) La baza osului penian şi mai rar
pe traiectul porţiunii extrapelvine a
uretrei sau la arcada ischiatică.
3. Cum se deschide uretra pentru
uretrotomia ischiatică?
a) Se face o incizie cutanată, a
fasciei perineale şi a uretrei în plan
median după efectuarea unui
cateterism uretral .
b) Se prinde uretra cu o pensă
233
c) Se dilacereaza cu o spatula si se
extrag calculii care se desprind cu
grijă fără a deşira mucoasa uretrală.
d) Pe o sonda canelata sau
butonata, longitudinal, in plan median.
e) Transversal sub arcada ischiatica
sau deasupra acesteia .
4. Ce este şi cum se realizează
uretrostoma?
a).Este o metoda prin care se reface
continuitatea uretrei după
uretrotomie.
b) Este o anomalie congenitală prin
care uretra comunică cu exteriorul
în afara meatului uretral.
c) Este o fistula uretrala realizata
după extragerea calculilor uretrali.
d) Se produce accidental prin
sectionarea uretrei .
e) Uretrostoma este un orificiu de
comunicare permanentă a uretrei cu
exteriorul, pe traiectul acesteia,
realizat pe cale chirurgicală
5. Unde se deschide uretra pentru
uretrotomia bazopeniană la câine?
a) Inaintea scrotului dupa
descoperirea completă a penisului
prin tracţionare spre înainte cu o
compresă sterilă, prepuţul fiind
 împins înapoi, după care se
introduce o sondă butonată
metalică până la baza penisului
unde se opreşte din cauza
calculilor.
b) Se incizează uretra 1-2 cm pe
calculi sau pe vârful sondei butonate.
c) Se fac mai multe incizii
longitudinale avand ca suport
fiecare calcul care se îndepărtează
cu sonda canelată sau cu o pensă.
d) In interiorul furoului .
e) Inapoia furoului pe o lungime de
1-2 cm .
6. Prin ce se deosebeşte uretrotomia
prescrotală de aceea bazopeniană la
câine?
a) Deschiderea uretrei se face
înapoia furoului prin incizia pielii, a
fasciei şi a uretrei .
b) Furoul nu se mai incizeaza
c) Calculii se localizează la baza
osului penian.
d) Se asigură hemostaza prin
sutura.
e) Plaga rămâne deschisă sau se
face sutură etajată extramucoasă.
7. Cum se exteriorizeaza vezica urinara
pentru cistotomie la carnivore?
a) Se face laparotomie mediană
ventrală prepubiană la femele sau
paramediană ventrală la mascul pe
o lungime de 5-12 cm proporţional
cu talia animalului.
b) Se rastoarna, aducandu-se cu
partea dorsală spre operator.
c) Se incizează peretele dorsal al
vezicii, se extrag calculii şi se verifică
permeabilitatea uretrei prin
cateterism sau injectând ser fiziologic
prin meatul urinar.
d) Se aduce prin tractiuni moderate
in plaga abdominala , dupa
evacuarea continutului.
e) Se prezinta in afara cavitatii
abdominale pentru cistotomie la
polul anterior care este mai
accesibil.
8. Ce indicaţii are amputarea penisului
la cal?
a) Se poate face doar amputarea
procesului uretral în caz de gangrenă.
b) Inflamaţii ale furoului, plăgi
decubitale, pareze ale trenului
posterior.
c) Balanopostite rebele la
tratament, micoze.
d) Paralizia penisului, tumori,
gangrene.
e) După fracturi ale acestuia pentru
a preveni automutilarea.
9. Prin ce metoda se asigura hemostaza
dupa sectionarea corpilor cavernosi
in amputarea penisului la cal?
a) Cauterizare si sutura vasculara.
b) Sutura vasculara.
c) Hemostaza preventiva prin
ligatura arterelor şi venelor dorsale
ale penisului bilateral.
d) Sutura hemostatică.
e) Prin aplicarea garoului la nivelul
bureletului preputial.

18. OPERAŢII PE GLANDA MAMARĂ

18.1. OPERAŢIA ÎN PLĂGILE MAMARE

Plăgile mamare pot fi înţepate, tăiate prin agăţare sau prin muşcătură. Se
produc la mameloane, la baza mameloanelor sau la compartimentele mamare.
234
După adâncime, plăgile mamare pot fi superficiale, profunde sau penetrante.
Tratamentul chirurgical dă rezultate bune dacă se instituie rapid. Dacă se
cronicizează plaga, pot să apară complicaţii, iar plăgile penetrante se transformă
în fistule de lapte.
Tehnica operatorie:
În plăgile mamare superficiale, sub anestezie generală sau locală, se face
antisepsia mecanică şi se suturează în puncte separate. Plăgile superficiale ale
mamelonului se suturează cu ac atraumatic, în puncte apropiate.
Plăgile penetrante se suturează bietajat, iar la nivelul mamelonului şi la
baza acestuia nu se suturează mucoasa. După regularizarea marginilor şi
introducerea unei sonde mamare, se suturează ţesutul musculo-erectil cu fir
resorbabil, iar pielea în puncte separate cu fir neresorbabil.
Se evită mulsul şi se asigură evacuarea laptelui prin sondă mamară care
se menţine 10-12 zile.
Postoperator, se previne infectarea plăgii, făcându-se tratament local şi
general cu antibiotice.

18.2. OPERAŢIA ÎN FISTULA DE LAPTE

Indicaţii: Fistula mamară, congenitală sau dobândită în urma unor plăgi

penetrante cicatrizate defectuos. La femelele lactante, se recomandă aşteptarea
perioadei de repaus mamar.
1. Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar şi se fixează.
2. Vivifierea marginilor fistulei formând o plagă de formă alungită având
ca suport sonda mamară.
3. Sutura plăgii rezultate prin diferite metode, fără a trece firul prin
mucoasa canalului papilar:
Procedeul Wolf se realizează printr-o sutură bietajată în "U".
* Sutura profundă în "U". Firele sunt trecute prin piele, la 6-10 mm
de marginea plăgii şi apoi prin ţesutul musculo-erectil şi se scot în partea opusă
la aceeaşi distanţă. În dreptul plăgii rezultate după vivifiere, firele de sutură trec
prin ţesutul musculo-erectil În apropierea mucoasei (submucoasa canalului
papilar). Prin înnodarea firelor trecute în formă de "U" se închide fundul
fistulei.
* Afrontarea plăgii cutanate. Se aplică tot o sutură în "U", dar firele
se trec la distanţă mai mică (3-5 mm), numai prin piele, plasate alternativ sau
intercalate cu cele mai distanţate.
Procedeul Moussu foloseşte un fir subţire de catgut pentru sutura în
bursă a ţesuturilor profunde. Pielea se suturează în puncte separate cu nylon. Se
pretează la plăgile mici.
Procedeul Götze. Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat. Se
suturează mai întâi ţesutul musculo-erectil şi apoi pielea. Se aplică la plăgile
235
mai mari de 1,5 cm.
Procedeul Eberlein: Sutura bietajată.
1. Submucoasa este suturată cu catgut în surjet simplu.
2. Sutura cutanată, tot în fir continuu.
Procedeul Willemain
1. Sutura profundă se face în zig-zag.
2. Sutura cutanată în surjet cu fir neresorbabil.
Procedeul Berthelon şi Tournut. Recomandă sutura trietajată, în surjet
cu acelaşi fir sintetic resorbabil: 1 - submucoasa; 2 - ţesutul musculo-erectil; 3 -
pielea.
Procedeul Frerking
1. Sutura "plăpumărească" a ţesutului musculo-erectil.
2. Sutura cutanată cu agrafe.

18.3. ABLAŢIA GLANDEI MAMARE

Indicaţii: neoplasme mamare (la carnivore), actinobaciloză (la scroafă),

mamită gangrenoasă (rumegătoarele mici).
Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură şi drenaj.
Anestezie: narcoză sau NLA.
Contenţie: decubit dorsal, pe masa de operaţie.
Tehnica operatorie:
1. Incizia cutanată. Se face o incizie curbă urmărind conturul formaţiunii
tumorale şi al mamelei care se extirpă împreună. Rezultă o incizie în "felie de
pepene", dar de cele mai multe ori este asimetrică şi se poate extinde la mai
multe mamele, iar în cazuri mai grave se extinde la tot lanţul mamar.
2. Hemostaza. Se aplică imediat pe vasele secţionate sau se ligaturează
cele care apar evidente.
3. Izolarea şi detaşarea tumorii împreună cu glanda mamară. Se
dilacerează ţesutul conjunctiv lax şi cel adipos şi se incizează bridele sau
porţiunile aderente mai dense cât mai departe de tumora propriu zisă, dar fără să
riscăm imposibilitatea afrontării. Izolarea se face din părţile laterale, secţionând
capsula mamară şi apoi ligamentul suspensor. Se aplică ligatură dublă pe
pediculul anterior şi apoi pe cel posterior şi se detaşează tumora prin secţionare
cu foarfeca între ligaturi.
4. Sutura cutanată în puncte separate aplicate prin înjumătăţire pentru a
repartiza uniform excesul de lungime de pe o parte. Recomandăm sutura fasciei
cu fir resorbabil rezistent pentru reducerea spaţiului de drenaj. Sutura profundă
preia şi o parte din tracţiunea asupra marginilor plăgii cutanate.
Postoperator, se asigură drenajul şi protecţia plăgii împotriva infecţiei şi
traumatizării.

236
 18.4. CHESTIONAR
1. Ce indicatii are operaţia în fistula de
lapte la femelele lactante?
a) Se introduce o sondă butonată
prin canalul papilar şi se explorează
până la parenchimul glandular.
b) Se introduce o sondă mamară
prin canalul papilar şi se fixează.
c) Se vivifiază marginile fistulei
formând o plagă de formă alungită.
d) Se recomanda asteptarea
perioadei de repaus mamar.
e) Se opereaza imediat pentru a nu
risca infectii ascendente.
2. Cum se face sutura în fistula de lapte
prin procedeul Wolf?
a) Se realizează o sutură bietajată
în "U".
b) Sutura profundă în "U"iar la
piele se face sutura monoplana .
c) Afrontarea plăgii cutanate se
face printr-o sutură în "U" cu firele
trecute la distanţă mai mare de
marginea plagii .
d) Se face o sutură în "U" care
afrontează planurile profunde şi în
puncte separate simple pentru
piele.
e) Se face sutură monoplană în
puncte separate în "U".
3. Cum se face sutura în fistula de lapte
prin procedeul Moussu?
a) Sutura în bursă cu catgut subţire
a ţesutului musculoerectil si in
puncte separate la piele.
b) Sutura în bursa, cu nylon la
piele.
c) Sutura monoplana cu fir
resorbabil.
19. OPERAŢII PE MEMBRE
237
d) Sutura trietajata in puncte
separate.
e) Sutura in bursa a planurilor
profunde si cu agrafe la piele.
4. Cum se face sutura în fistula de lapte
prin procedeul Götze?
a) Sutura trietajata in surjet simplu
b) Se suturează mai întâi ţesutul
musculo-erectil şi apoi pielea.
c) Se aplică la plăgile mai mari de
1,5 cm.
d) Este o sutură bietajată în fir
continuu întretăiat.
e) Sutura monoplana cu fir sintetic
resorbabil .
5. Cum se face sutura în fistula mamară
prin procedeul Berthelon şi
Tournut?
a) Submucoasa canalului papilar se
sutureaza in puncte separate .
b) Sutura trietajată în surjet cu
acelaşi fir, sintetic, resorbabil.
c) Ţesutul musculo-erectil se
sutureaza in bursa iar pielea in
puncte separate.
d) Se recomanda sutura
monoplana, in bloc .
e) Se sutureaza bietajat, in puncte
separate.
6. Ce indicaţii are ablaţia glandei
mamare la rumegatoarele mici?
a) Neoplasme mamare.
b) Actinobaciloză.
c) Mamită gangrenoasă.
d) Tuberculoză, leucoză.
e) Anomalii congenitale.
 19.1. OPERAŢIA ÎN BURSITA CRONICĂ

Scopul operaţiei îl reprezintă îndepărtarea ţesutului fibros, indurat în

forma hiperplastică. Ţesutul neoformat este scleros, aderent la piele şi la fascie
şi bine vascularizat. Se întâlneşte la toate speciile de animale, mai ales la cele de
talie mare.
Instrumentar: bisturiu şi foarfecă, bine ascuţite la vârf, instrumentar
pentru hemostază, eventual electrocauter sau coagulator, instrumente şi
materiale de sutură, tub de dren.
Anestezie: Tranchilizare şi anestezie loco-regională, NLA sau narcoză.
Contenţie: decubitală pe masa de operaţie, iar animalele mari se
imobilizează în travaliu.
Tehnica operatorie:
1. Incizie cutanată în formă de "L" sau în semicerc la partea inferioară a
formaţiunii hipertrofiate.
2. Desprinderea ţesutului fibrozat prin disecţie şi dilacerare.
3. Se excizează lamboul cutanat care depăşeşte necesarul unei afrontări
corecte, astfel încît linia de sutură să se plaseze lateral faţă de convexitatea
maximă a profilului regiunii (olecran, calcaneu, carp).
4. Sutura se face în puncte separate, simple sau de rezistenţă, iar în partea
cea mai declivă se asigură drenajul gravitaţional.
Postoperator, se aplică un pansament protector şi elastic pentru a menţine
contactul între piele şi fascie. La animalele mici, recomandăm imobilizarea
regiunii 2-3 săptămâni, iar la cele mari 10-12 zile într-un aparat de suspensie,
deoarece flexia regiunii în timpul culcării forţează linia de sutură cutanată care
se deteriorează.

19.2. TENOTOMIA FLEXORULUI PROFUND

AL FALANGELOR

Indicaţii: buletură, retracţii tendinoase, spasm muscular cronic la cal.

Instrumentar: bisturiu, foarfecă, tenotom, material de sutură pentru piele.
Anestezie: tranchilizare şi anestezie loco-regională sau NLA.
Contenţie: decubit lateral, pe partea opusă sau în travaliu.
Loc de elecţie: jumătatea fluierului în şanţul postero-lateral. Se poate
pătrunde şi pe partea medială, dar se va face o incizie mai largă pentru
evidenţierea formaţiunilor vasculare şi a nervilor metapodiali.
Tehnica operatorie:
1. Incizia cutanată. Se palpează cele două tendoane ale flexorilor
(superficial şi profund) şi se face o butonieră a pielii şi a fasciei post-
metacarpiene.
238
 2. Secţionarea tendonului. Se introduce tenotomul pe lat între cele două
tendoane şi se răsuceşte la 900 cu partea tăioasă perpendiculară pe tendon. Un
ajutor fixează copita în extensie, iar operatorul secţionează tendonul prin câteva
mişcări de basculare, apoi se controlează prin palpare dacă s-au depărtat
capetele tendinoase.
3. Sutura pielii în 1-2 puncte separate.
4. Imobilizarea membrului în ortozom sau cizmă ortopedică timp de 3
săptămâni.
Dacă tenotomia flexorului profund nu este suficientă pentru corectarea
aplombului, se va face şi tenotomia flexorului superficial (tenotomie dublă).
Pentru a evita secţionarea ambelor tendoane la acelaşi nivel şi formarea unei
singure cavităţi prin depărarea capetelor, este mai avantajoasă tenotomia la
niveluri diferite. În acest scop se face o butonieră la limita dintre treimea
superioară şi mijlocie a fluierului, pentru flexorul profund, iar pentru cel
superficial, la limita dintre treimea mijlocie şi cea inferioară (deasupra inelului
pentru perforant).
Postoperator, se păstrează aceleaşi recomandări (repaus, imobilizare,
prevenirea infectării plăgilor).

19.3. OPERAŢIA ÎN INCASTELURA CĂLCÂIELOR

Incastelura este o modificare patologică a formei copitei, producând

compresiune asupra ţesuturilor vii subiacente, urmată de apariţia unor tulburări
trofice. Cea mai gravă este incastelura călcâielor manifestată prin apropierea
acestora şi compresiune asupra aparatului de amortizare.
Scopul operaţiei este readucerea copitei la o formă normală şi
decomprimarea ţesuturilor subiacente cutiei de corn.
Dezincastelarea se poate realiza prin subţierea cutiei de corn la călcâie şi
parţial în părţile laterale, până la "peliculă" sau prin metoda renurilor. Totodată,
se recomandă aplicarea unor unguente de copită pentru micşorarea durităţii
cornului.
Renurile se fac numai până la stratul depigmentat şi se orientează astfel
încât să nu fie paralele cu tubii cornoşi.

1. Metoda Collin. Se practică trei renuri:

* orizontală paralelă cu bureletul, la distanţă de 1-1,5 cm.;
* a doua se orientează oblic, paralel cu călcâiul, pornind de la
extremitatea posterioară a celei orizontale;
* a treia renură este orientată oblic dinainte spre înapoi, pornind de
la extremitatea anterioară a primei renuri şi se termină în talpă fără a se întâlni
cu a doua.
239
 2. Metoda Habacher. Se realizează prin 5 renuri, dintre care două sunt
paralele cu marginea coronară, iar trei sunt verticale, ajungând până în talpă.
3. Metoda Jolly. Se fac trei renuri paralele, orientate oblic de sus în jos şi
dinainte spre înapoi, de sub burelet până în talpă.
Renurile se fac bilateral, fără a pătrunde la ţesuturile vii. Intervenţia se
completează cu potcovitul ortopedic: potcoavă în semilună, potcoavă cu punte,
potcoavă cu arc etc.

19.4. OPERAŢII ÎN SEIME

Seimele sunt crăpături ale cutiei de corn pe direcţia tubilor cornoşi sau
orizontale. Ele pot fi superficiale sau profunde, complete sau incomplete, simple
sau complicate.
Seimele incomplete pot fi coronare sau plantare.
1.Intervenţia în seimele superficiale incomplete
Scopul operaţiei este oprirea progresării seimei atât în lungime, cât şi în
profunzime. Se face mai întâi o renură de baraj la extremitatea distală a seimei
coronare sau la capătul proximal al celei plantare.
Marginile seimei vor fi subţiate oblic pentru a decompresa membrana
cheratogenă şi a preveni transformarea seimei simple superficiale în seimă
profundă, complicată.
Pentru seimele plantare, se subţiază talpa în dreptul seimei, pentru a
reduce presiunea la acest nivel, asigurând repausul necesar pentru refacerea
ţesutului cornos.
2. Intervenţia în seimele superficiale complete
Este afectată cutia de corn pe toată lungimea, de la coroană până în talpă.
Se subţiază marginile seimei şi se efectuează renuri seriate cu scopul
decompresării membranei cheratogene.
Metoda Fischer. Se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu
marginea coronară la 2 cm de aceasta. Renurile sunt distanţate la 2 cm între ele
şi au lungimea de 2 cm fiecare.
Metoda renurilor divergente. Se fac două renuri oblice, plecând de la
coroană din apropierea seimei şi se termină în talpă la 2-3 cm de seimă, având
forma unui "V" răsturnat.
Metoda Messler. Se aseamănă cu metoda precedentă prin cele două renuri
divergente la care se mai adaugă o renură orizontală plasată la jumătatea seimei
în forma literei "A".

Se mai practică subţierea uniformă a cornului copitei, aplicarea unor

agrafe metalice etc.
240
 3. Intervenţia în seimele profunde, complicate
Scopul operaţiei este aerarea ţesuturilor infectate şi îndepărtarea zonelor
de necroză.
Indicaţii: seimele profunde complicate cu pododermatite septice.
Anestezie: NLA sau tranchilizare şi blocaj troncular.
Contenţie: decubit lateral, pe partea opusă seimei şi imobilizarea
membrului afectat.
Preoperator, se aplică un garou la chişiţă sau fluier.
Tehnica operatorie:
1. Se fac două renuri paralele cu seima la distanţă de 1-2 cm până la
membrana cheratogenă, fără să se distrugă bureletul.
2. A treia renură se face în talpă, pe linia albă, între primele două, şi se
uneşte cu ele la nivelul ţesutului velutos.
3. Avulsia cornului copitei în dreptul seimei. Se prinde cu un cleşte
marginea plantară, iar cu cealală mână se apasă în dreptul bureletului pe partea
respectivă pentru a nu se smulge odată cu cornul.
4. Se controlează dacă au mai rămas alte focare sub cutia de corn şi se
aseptizează membrana cheratogenă, îndepărtând toate zonele de necroză.
5. Se subţiază marginile cutiei de corn pentru a reduce presiunea asupra
ţesuturilor inflamate şi se rotunjesc în talpă, scoţându-le din sprijin.
6. Se aplică antibiotice, pansament compresiv şi se ridică garoul.
Postoperator, se indică repaus, antibioterapie, prevenţie antitetanică.

19.5. OPERAŢIA ÎN JAVART CARTILAGINOS

Scopul operaţiei: rezecţia fibrocartilajului complementar.

Indicaţii: necroza fibrocartilajelor complementare.
Instrumentar: pentru diereză, hemostază, sutură şi trusă podotehnică
(cleşte, renetă, foaie de jaleş, cuţit Buss, raspila), freză electrică.
Anestezie: NLA şi blocaj troncular sau narcoză.
Contenţie: decubit lateral pe partea opusă intervenţiei.
Loc de elecţie: regiunea coronată (acces coronat), peretele copitei în zona
de protecţie a fibrocartilajului (acces parietal) sau amândouă (acces parieto-
coronar), în funcţie de metoda aleasă pentru operaţie.
Tehnica operatorie: Alegerea metodei se face în funcţie de aspectul
leziunilor.
Preoperator, se despotcoveşte, se curăţă copita, se subţiază peretele în
dreptul fibrocartilajului până la peliculă, se tunde şi se rade regiunea coronară şi
chişiţa, se aplică garoul şi se dezinfectează tot acropodiul.
1. Metoda prin acces coronal
1. Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea
241
fibrocartilajului.
2. O incizie cutanată, verticală, de 3 cm pornind de la jumătatea celei
orizontale sau din treimea anterioară în "T" răsturnat (metoda Desliens).
3. Se decolează cele două lambouri cutanate şi bureletele la faţa externă a
fibrocartilajului.
4. Se extirpă fibrocartilajul complenentar cu chiureta sau cuţitul Buss în
timp ce un ajutor menţine copita în extensie forţată pentru a evita deschiderea
fundului de sac articular.
5. Drenaj capilar cu tifon steril îmbibat în soluţie de sulfatiazol.
6. Sutura cutanată începând cu incizia verticală.
7. Pansament uşor compresiv care se schimbă la 48 de ore.
Postoperator, se recomandă repaus 3-4 săptămâni şi antibioticoterapie 5-6
zile.
2. Metoda prin acces parietal, MŰLLER-FRICK
1. Avulsia parţială
a peretelui copitei. Se face o renură orizontală, paralelă cu bureletul la 1
cm şi una semicirculară în zona de proiecţie a fibrocartilajului. Se incizează
membrana cheratogenă adiacentă şi se desprinde cu foaia de jaleş.
2. Se decolează bureletul şi pielea pe sub burelet în dreptul
fibrocartilajului.
3. Rezecţia fibrocartilajului. Acesta se mobilizează cu foaia de jaleş, fără
a leza ţesuturile profunde şi se îndepărtează uşor cu o pensă cu gheare sau
forceps.
4. Se aplică pansament după plombarea cu antibiotice.
Această metodă prezintă avantajul că asigură un foarte bun drenaj şi nu
afectează artera coronară şi bureletul, dar necesită efort mai mare şi atenţie
deosebită pentru tunelizarea bureletelor.
3. Metoda prin acces parieto-coronar
Prezintă avantajul unui acces lejer, vizualizarea fibrocartilajului pe toată
suprafaţa, dar secţionează artera coronară şi există riscul unor necroze ale
lamboului format de membrana cheratogenă şi pielea din regiunea chişiţei.
Metoda Bayer
1. Rezecţia unei porţiuni din cutia de corn pe zona de proiecţie a
fibrocartilajului complementar.
2. Incizia membranei cheratogene şi a bureletului.
Se face o incizie semicirculară a membranei cheratogene la 1 cm spre
interiorul renurii, care se continuă la nivelul bureletelor. Acestea se incizează de
două ori şi apoi fiecare incizie se opreşte la chişiţă deasupra fibrocartilajului.
3. Se decolează lamboul, păstrând vascularizaţia rămasă şi se asigură
hemostaza prin ligatură la nivel coronar.
4. Rezecţia fibrocartilajului.
5. Sutura cutanată şi a membranei cheratogene, asigurând drenajul.
242
 6. Plombaj cu antibiotice şi pansament compresiv care se schimbă după
12 ore cu unul mai lejer.
Metoda Röder
1. Avulsia cornului se face ca în metoda precedentă.
2. Incizia membranei cheratogene şi a pielii din regiunea coronară.
Membrana cheratogenă se incizează la 1 cm spre interiorul renurii, descriind un
semicerc care intersectează bureletul spre călcâi.
3. Decolarea lamboului rezultat care se ridică în forma unei clapete.
4. Rezecţia fibrocartilajului şi asigurarea hemostazei.
5. Sutura lamboului şi aplicarea pansamentului.
Metoda prezintă avantajul unui bun drenaj, accesul lejer la fibrocartilaj şi
faţă de prezenta, incizează o singură dată bureletele şi membrana cheratogenă.

19.6. OPERAŢIA ÎN PLĂGI PODALE

Indicaţii: empiem al micii teci sesamoidiene, necroza ţesutului velutos, a

cuzinetului plantar, a aponevrozei plantare, osteita falangetei etc.
Instrumentar: pentru incizie, trusa podotehnică, lingura Volkman.
Loc de elecţie: regiunea tălpii.
Contenţie: poziţie decubitală.
Anestezie: narcoză, NLA sau tranchilizare şi blocaj troncular.
Tehnica operatorie: este variabilă în funcţie de aspectul leziunilor şi
scopul operaţiei: rezecţia formaţiunilor necrozate, aerarea focarului sau drenarea
micii teci sesamoidiene.
Metoda G. IONESCU
1. Se adâncesc lacunele laterale ale furcuţei cu reneta până aproape de
ţesutul velutos. Renurile se reunesc la vîrful furcuţei şi se extind la călcâi, apoi
se incizează fundul renurilor.
2. Avulsia furcuţei. Se desprinde cornul începând de la vârful furcuţei cu
foaia de jaleş, apoi se smulge cu un cleşte de avulsie. Se îndepărtează furcuţa în
totalitate şi barele.
3. Rezecţia vârfului cuzinetului plantar. Se face o incizie transversală a
cuzinetului plantar la vârful lacunei mediane şi se desprinde cu foaia de jaleş
începând de la vârf.
4. Excizia aponevrozei plantare. Se continuă incizia transversală a
cuzinetului plantar la nivelul aponevrozei plantare, având ca suport micul
sesamoid peste care alunecă, şi o incizie longitudinală având forma de "T". Un
ajutor menţine copita în extensie pentru a nu leza ligamentul sesamo-falangian.
Incizia în "T" împarte aponevroza plantară în două lambouri de formă
aproximativ triunghiulară. Ridicând uşor fiecare lambou cu o pensă, se menţine
copita în extensie şi se rezecă printr-o mişcare de rotaţie a foii de jaleş la inserţia
243
pe creasta semilunară.
Prin această intervenţie, se asigură drenarea mici teci sesamoidiene. Dacă
se incizează ligamentul sesamo-falangian printr-o manevră greşită a
instrumentului sau contenţie defectuoasă, apar complicaţii grave de artrită
podală septică, cu şanse foarte mici de vindecare.
Dacă se constată leziuni necrotice la nivelul tălpii, aceasta se îndepărtează
în totalitate dacă este necesar, făcând o renură la nivelul liniei albe. Dacă se
constată procese osteomielitice ale falangetei sau ale osului navicular, se
chiuretează, se plombează cu antibiotice şi apoi se face pansament compresiv.
Vindecarea se produce în 2-3 luni, iar pansamentul se schimbă mai des la
început şi apoi săptămânal, până cand încetează procesele exsudative.

19.7. AMPUTAREA ONGLONULUI

Indicaţii: osteită septică a falangetei, pododermatită gangrenoasă şi alte

afecţiuni grave ale onglonului. Vindecarea este dificilă, se formează un
rudiment de onglon, dar sprijinul se face numai pe onglonul congener. O
condiţie a reuşitei intervenţiei este ca acesta să fie sănătos.
Operaţia este contraindicată la animalele foarte grele, tauri reproducători
sau la boii de muncă.
Preoperator, se asigură anestezie, contenţie şi dezinfecţia onglonului.
Metda BERCOFF
1. Secţionarea onglonului cu ferăstrăul. La bovine, se aplică ferăstrăul
perpendicular pe onglon, astfel încât secţiunea să ajungă sub marginea coronară
în partea anterioară şi la 2 cm sub aceasta la călcâi.
2. Se îndepărtează apofiza piramidală rămasă prin secţionarea falangei a
treia.
3. Se chiuretează ţesuturile necrozate şi cartilajul de pe extremitatea
distală a falangei a doua.
4. Se asigură hemostaza. Dacă este afectat şi micul sesamoid, acesta se
rezecă.
5. Plombaj cu antibiotice şi pansament compresiv.
Postoperator, se recomandă antibioticoterapie, repaus şi control periodic.

19.7. AMPUTAREA DEGETULUI

Dezarticularea falangetei a treia de a doua

1. Se face o renură în dreptul interliniei articulare
2. Secţionarea cu foarfeca a ligamentelor şi a tendoanelor, realizând

244
dezarticularea.
3. Se chiuretează cartilajul distal al falangei a doua.
5. Pansament compresiv şi protecţie antiinfecţioasă.
Vindecarea se realizează în 1-2 luni prin creşterea unui onglon
rudimentar, care trebuie ajustat periodic.
Amputarea degetului la ovine
Indicaţii: panariţiu osteoarticular, artrite podale supurative, necroză,
osteomielită falangiană.
Anestezie: NLA sau tranchilizare şi anestezie regională.
Contenţie: decubit lateral.
Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea degetului cu păstrarea
bureletului care asigură creşterea unui rudiment de corn protector, mai ales
pentru mers la păşune, pe terenuri accidentate.
Metoda clasică
1. Se practică o renură la 5-6 mm sub coroană cu reneta până aproape de
membrana cheratogenă.
2. Incizia verticală cutanată de la jumătatea chişiţei pe partea excentrică a
degetului respectiv intersectează bureletul, întâlnind renura circulară. Se
incizează apoi fundul renurii circulare.
3. Se decolează pielea şi bureletele şi se asigură hemostaza.
4. Se dezarticulează falanga a doua de prima, se asigură hemostaza şi se
îndepărtează degetul bolnav.
5. Se raclează cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a I-a.
6. Sutura cutanată în puncte separate.
10.Pansament protector şi antibioticoterapie.
Metoda Vlăduţiu
Se deosebeşte de metoda clasică prin excizia a două lambouri
triunghiulare adiacente inciziei verticale şi a bureletului, cu scopul reducerii
spaţiului rămas după îndepărtarea degetului şi a surplusului de piele.
Prin aceasta se reduce timpul de vindecare la jumătate şi se micşorează
riscul unor necroze marginale.
Metoda Serre
Renunţă la incizia verticală, făcând numai renură în cutia de corn.
Secţionează membrana cheratogenă, apoi decolează bureletele şi pielea
din regiunea coronară pe care le trage în sus ca un manşon. Dezarticulează
falanga a doua şi realizează hemostaza.
Drenajul este foarte bun şi nu este tulburată circulaţia sanguină la nivel
coronar.
Amputarea degetului la porcine
La această specie, a dat rezultate bune amputarea degetului fără păstrarea
buretelului (Salvisberg).
1. Se aplică garoul.
245
 2. Incizia cutanată circulară la 5-10 mm deasupra coroanei.
4. Incizie cutanată verticală pe partea laterală a chişiţei care se uneşte cu
incizia circulară coronară.
5. Decolarea lambourilor cutanate, secţionarea tendoanelor şi
ligamentelor, urmată de îndepărtarea degetului.
6. Se asigură hemostaza prin ligaturi vasculare.
7. Se raclează cartilajul articular distal pe falanga proximală.
1. Plombaj cu antibiotice şi pansament.
Amputarea unui deget la bovine
Indicaţii: panariţiu osteoarticular grav la vaci de talie mică.
Instrumentar: pentru incizie, hemostază şi sutură, lingură Volkman,
ferăstrău de sârmă sau cu lamă.
Anestezie: NLA, narcoză sau tranchilizare şi anestezie regională.
Contenţie: decubitală pe partea opusă degetului care urmează a fi operat.
Tehnica operatorie: Se recomandă amputarea de deget fără păstrarea
bureletului, prin secţionarea falangei a întîia.
1. Incizie cutanată circulară la 1 cm de burelet.
2. Incizia cutanată verticală de la bulet pe faţa dorsală a degetului până la
incizia circulară.
3. O incizie verticală posterioară de la onglonul rudimentar până la incizia
circulară, deasupra călcâiului.
4. Decolarea lamboului cutanat şi ridicarea lui peste bulet cu două fire
tractoare sau cu pense.
5. Secţionarea tendoanelor extensorilor şi flexorilor.
6. Secţionarea falangei a I-a cu ferăstrăul oblic de sus în jos şi spre axul
piciorului şi se îndepărtează degetul.
7. Se netezesc marginile osului secţionat, se face toaleta şi se ligaturează
vasele de sânge digitale.
8. Sutura lamboului cutanat în puncte separate.
9. Pansament protector şi antibioticoterapie 6-10 zile.

19.8. CHESTIONAR

1. Care este scopul operaţiei în forma d) Eliminarea ţesuturilor necrozate

hiperplastica a bursitei cronice? şi asigurarea drenajului.
a) Reducerea fenomenelor e) Îndepărtarea formaţiunii
inflamatorii şi protejarea regiunii tumorale şi aplicarea unui
împotriva traumatismelor pansament
b) Drenarea lichidului acumulat şi compresiv.
prevenirea recidivelor. 2. Ce indicaţii are tenotomia flexorului
c) Îndepărtarea ţesutului fibros, profund la cal?
indurat.. a) Javart tendinos, cheloid.
246
 b) Plăgi accidentale incomplete.
c) Furbura acuta, arcare .
d) Buletură gravă, retracţii
tendinoase, spasm muscular cronic la
cal.
e) Exostoze ale jaretului.
3. Ce este incastelura călcâielor?
a) Este o modificare patologică a
formei copitei care se manifestă si
prin atrofia falangetei.
b) Este cea mai gravă formă de
incastelură care, pe lângă apropierea
călcâielor, produce şi compresiune
asupra aparatului de amortizare.
c) Creşterea excesivă a cutiei de
corn care devine casantă şi nu se
mai poate aplica potcoava.
d) Creşterea excesivă a cornului
copitei la animalele potcovite
defectuos.
e) Creşterea neuniformă a peretelui
cutiei de corn la cabalinele
nepotcovite.
4. Prin ce metode se poate reda
elasticitatea peretelui lateral al
cutiei de corn în incastelura
călcâielor?
a) Subţierea uniformă a cutiei de
corn până la "peliculă" şi aplicarea
unui unguent de copită.
b) Metoda Collin, se realizează prin
cinci renuri, dintre care două sunt
paralele cu marginea coronară, iar
trei sunt verticale ajungând până în
talpă.
c) Metoda Habacher prin trei
renuri, care descriu o formă de
trapez cu baza mare spre coroană.
d) Metoda Jolly - se fac trei renuri
paralele orientate oblic de sus în jos
şi dinainte spre înapoi.
e) Se fac renuri divergente care se
unesc sub burelet.
5. În seimele superficiale complete se
efectuează diverse renuri cu scopul
decompresării membranei
cheratogene şi stoparea progresiei
spre ţesuturile vii. Ce metode se
247
folosesc în acest scop?
a) Metoda renurilor paralele. Se
subţiază marginile seimei şi apoi se
fac renuri paralele pe direcţia seimei.
b) Metoda Fischer - se fac renuri
perpendiculare pe seimă, paralele
cu marginea coronară la 2 cm de
aceasta. Renurile sunt distanţate la
2 cm între ele şi au lungimea de 2
cm.
c) Metoda renurilor divergente - se
fac două renuri oblice plecând de la
coroană din apropierea seimei şi se
termină la pelicula, la 2-3 cm de
seimă în formă de "V".
d) Metoda Messler - se aseamănă
cu metoda de la punctul c), la care se
mai adaugă o renură orizontală la
jumătatea seimei în forma literei
"A" rasturnat .
e) Subţierea uniformă a cornului
copitei sau aplicarea unor agrafe
metalice.
6. Care este scopul operaţiei în seimele
profunde, complicate?
a) Crearea unor condiţii de
anaerobioză în plagă pentru
stoparea dezvoltării
germenilor Gram-negativi.
b) Indepartarea tesuturilor
necrozate si rezectia seimei.
c) Oprirea progresiei seimei în
profunzime.
d) Îndepărtarea secreţiilor
purulente.
e) Aerarea ţesuturilor infectate si
indepărtarea zonelor de necroză.
7. Prin ce manopera se indeparteaza
cornul copitei în seima profundă
complicată?
a) Avulsie.
b) Avulsia cornului copitei în
dreptul seimei împreună cu bureletul
adiacent.
c) Se desprinde cornul copitei din
apropierea seimei, cu foaia de jales.
d) Raclaj.
e) Rezectie.
8. Cum se extirpa fibrocartilajul in
 operatia de javart cartilaginos, prin
acces coronar?
a) Incizie liniară la 2 cm deasupra
bureletului pe toată lungimea
fibrocartilajului prinzand marginea
superioara.
b) Se face o incizie cutanată
verticală, la jumătatea celei
orizontale,deasupra bureletului, în
"T" răsturnat şi se decolează cele
două lambouri pentru extractia
fibrocartilajului.
c) Cu chiureta sau cuţitul Buss,
ţinând copita în extensie pentru a
nu deschide fundul de sac articular.
d) Se dilacereaza de sus in jos cu
foaia de jales.
e) Se dilacereaza de jos in sus cu
foaia de jales.
9. Ce avantaj prezinta rezecţia
fibrocartilajului complementar prin
metoda Müller Frick ?
a) Permite efectuarea unui
tratament corect postoperator.
b) Permite aerarea plagii.
c) Asigura un drenaj foarte bun.
d) Necesita un efort mai mic si
atentie deosebita.
e) Se simplifica tratamentul
postoperator.
10. Cum se face rezecţia
fibrocartilajelor complementare
prin metoda Bayer ?
a) Prin acces parietal
b) Prin acces coronar .
c) Prin acces parieto-coronar.
d) Prin rezectia peretelui lateral al
cutiei de corn.
e) Prin avulsia furcutei
11. Ce indicaţii are operaţia în plăgi
podale?
a) Empiem al micii teci
sesamoidiene.
b) Necroza ţesutului velutos, a
248
cuzinetului plantar.
c) Necroza aponevrozei plantare,
osteita falangetei.
d) Fractura falangetei .
e) Luxaţii podale, furbură cronică,
javart cartilaginos.
12. Care este scopul operaţiei în plăgi
podale ?
a) Indepartarea corpului strain si a
cuzinetului plantar.
b) Avulsia furcuţei şi barelor
începând de la vârf.
c) Rezecţia vârfului cuzinetului
plantar.
d) Excizia aponevrozei plantare.
e) Drenarea micii teci sesamoidiene
13. Cum se face indepartarea onglonului
prin metoda Bercoff?
a) Secţionarea onglonului cu.
ferăstrăul .
b) Se îndepărtează eminenţa
piramidală si se chiuretează cartilajul.
c) Se face o renura paralela cu
bureletul .
d) Prin dezarticulare cu foaia de
jales.
e) Prin sectionare oblica cu
ferastraul.
14. Prin ce se caracterizeaza amputarea
unui deget la bovine prin metoda
Bercoff ?
a) Amputarea unui deget cu
pastrarea bureletului .
b) Amputarea degetului fara
pastrarea bureletului.
c) Amputarea degetului se face prin
dezarticularea falangei a II-a de
prima.
d) Secţionarea falangei I cu
ferăstrăul oblic de sus în jos şi
dinafară spre înăuntru.
e) Amputarea falangei I cu
ferastraul.
 BIBLIOGRAFIE

1. ADAMEŞTEANU I., CĂPĂŢÂNĂ VL., Urgenţe în medicina veterinară, Ed.

Ceres, Bucureşti, 1973.
2. AMMAN, K., Les suture en chirurrgie vétérinaire, Ed. Vigot Frères, Paris,
1973.
3. ARCHIBALD, J., Canine Surgery, Am. Vet. Publ. Inc. Santa Barbara,
California, 1965.
4. ARCHIBALD, J., CATCOTT, J., Canine and Feline surgery, Ed. Am. Vet.
Publ. Aanta Barbara, 1984.
5. BLIDARIU, T., Chirurgie generală - note de curs şi lucrări practice I.A.,
Bucureşti, 1977.
6. BOJRAB, J. M., Current techniques in small animal surgery, Ed. Williams
and Williams, Philadelphia, 1990.
7. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, Bucureşti,
1988.
8. BOLTE, S., Ghid practic de propedeutică chirurgicală, Ed. Ceres, Bucureşti,
1988.
9. BOLTE, S., IGNA C., Chirurgie veterinară, Ed. Brumar, Timişoara, 1997.
10. CĂPĂŢÂNĂ, VL., RADU, I., Tehnici în chirurgia veterinară, Ed. Ceres,
1994.
11. CRISTEA, I., Ovariectomia la scroafă, Teză de doctorat, IANB, Bucureşti,
1969.
12. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S.,
Propedeutică şi tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
13. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S.,
Propedeutică şi tehnică operatorie veterinară, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
14. CURCA, D., Fiziopatologie, vol. I., Ed. Fundaţiei România de Mîine,
Bucureşti, 1995.
15. DASCHIEVICI , S., MIHĂILESCU, M., Chirurgie, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1999.
16. DRAGOMIRESCU, C., POPESCU, I., Actualităţi în chirurgie, Ed. Celsius,
Bucureşti, 1998.
17. ELEFTERESCU, H. Contribuţii privind tehnica osteosintezei elastice în arc
secant la animalele mici. Teză de doctorat, Bucureşti, 1994.
18. ELEFTERESCU, H., VASILESCU, M., Patologie chirurgicală veterinară,
Ed. Printech, 2003.
19. GHEŢIE, V., HILLEBRAND, A., Anatomia animalelor domestice, vol. I,
Ed. Academiei, Bucureşti, 1971.
249
20. GRIGORESCU, I., Intervenţii chirurgicale la animale, Ed. Agrosilvică,
Bucureşti, 1968.
21. GRIGORESCU, I., Propedeutică şi medicină operatoare, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1973.
22. HALL L.W., CLARKE K.W., Veterinary Anaesthesia, 8th edition, Ed.
Baillere, Tindal, London, 1983.
23. HICKMAN, J., Equine Surgery and Medicine, vol. I. Academic Press,
Cambridge, G.B., 1985.
24. KNECHT, C.D., ALLEN AR., WILLIAMS, D.D., JOHNSON, J.H.,
Fundamental Techniques in Veterinary Surgery, Ed. W.B. Saunders
Company, Philadelphia, 1981.
25. IONESCU, P. Lasere. Aspecte biomedicale în medicina veterinară, Ed.
Tehnică, 1999.
26. LEAU, T., Corticoterapia în chirurgia veterinară, Ed. Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 1999.
27. LEAU, T., Propedeutică şi tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2001.
28. LEAU T., Patologie chirurgicală veterinară, Ed. Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2003.
29. LEAU T., MIHAI IULIANA, LEAU F., Ghid practic de propedeutică şi
tehnică chirurgicală veterinară, Ed. Printech, Bucureşti, 2003.
30 LEAU T. Anesteziologie , Propedeutica si Tehnica Chirurgicala , Ed.
Printech, Bucuresti, 2003.
31. MARCENAC, L. M., Chirurgie générale vétérinaire, S.A. Editeur, Paris,
1974.
32. MATEŞ, N., Chirurgie generală. Propedeutică şi tehnică chirurgicală, Ed.
Medicală Veterinară, Bucureşti, 1997.
33. MOROŞANU, N., Ortopedia animalelor de fermă, Ed. Ceres, Bucureşti,
1984.
34. MUIR, W., HUBBELL, J., Handbook of Veterinary Anesthesia, The C.V.
Mosby Comp. 1989.
35. MUIR, W., HUBBELL, J., Equine anaestesia monitoring and emergency
therapy, The C.V. Mosby-Year Book, St. Cuis, U.S.A.
36. OEHME, T. W., PRIER, J. E., Textbook of Large Animal Surgery, Ed.
Williams and Wilkins, Baltimore/London, 1974.
37. ORMROD, N., Guide pratique de Chirurgie opératoire du chien et du chat,
Ed. Vigot, Frères, Paris, 1968.
38. OSHIRO, T., POPA, M., NICULAE, B., SAVU, B., Laseroterapia şi
chirurgia laser în dermatologie, Ed. S. C. Naţional Imprim. S.A.,
Bucureşti, 2000.
39. POPA, FL., GILORTEANU, H., Chirurgie, vol. I, Ed. Naţional, Bucureşti,
1998.
250
40. RADU N., Manual de anestezie şi terapie intensivă, vol. I, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1986.
41. RADU N., Manual de anestezie şi terapie intensivă, vol. I., Ed. Medicală,
Bucureşti, 1988.
42. RĂDULESCU, P., Elemente de patologie şi terapeutică chirurgicală, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
43. RUBIN M., Manuel d’acupuncture vétérinaire, Ed. Maloine, Paris, 1976.
44. SANDU L., Cum tratăm durerea, Ed. Teora, Bucureşti, 1986.
45. SEICIU, FL., BLIDARIU, T., Terapia chirurgicală a aparatului genital şi a
glandei mamare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1976.
46. SEVESTRE, J., Eléments de chirurgie animale, Ed. Maisons, Alfort, 1980.
47. SILBERSIEPE, E., BERGE, E., MULLER, H., Lehrbuch der Speziellen
Chirurgie für Tierärzte, Stuttgart, 1965.
48. SLATER, D., Textbook of Small Animal Surgery, Second Edition, W. B.
Saunders Company, Philadelphia, 1993.
49. STANCU, D., Anestezia animalelor domestice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1978.
50. STĂTESCU, C., CRIVINEANU, V., CRIVINEANU MARIA,
Farmacoterapie veterinară, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 1997.
51. STROESCU, V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Ed.
Medicală, Bucureşti, 1980.
52. STROESCU, V., Farmacologie, Ed. All, Bucureşti, 1999.
53. SUTEU, I., BANDILA, T., CAFRITA, A., BUCUR, AL., CANDEA, V.
Şocul, Ed. Militară, Bucureşti, 1980.
54. TARCOVEANU, E., Elemente de chirurgie laparoscopică, vol. 2, Ed.
Polirom, Iaşi, 1998.
55. TĂNASE, A., CRĂCIUNESCU, B., Patologie şi clinică chirurgicală
veterinară, ed. Sitech, Craiova, 2001.
56. VLĂDUŢIU, O., Patologie şi clinică chirurgicală, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1971.
57. VLĂDUŢIU, O., CÂMPEANU, N. Bolile membrelor la animalele
domestice, Ed. Ceres, Bucureşti, 1970.

251