Farmacie VET LP

LP 1,2 FARMACIE
LEGISLATIE - UNITĂŢI FARMACEUTICE VETERINARE
Normă sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice

veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitar veterinară/autorizare sanitară veterinară a
unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar.
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 83 din 23 iunie 2014 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind
condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de
înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul
farmaceutic veterinar modificat şi completat prin Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 31 din 26 martie 2015.
Domeniul de aplicare şi definiţii
Norma sanitară veterinară se aplică tuturor unităţilor farmaceutice
veterinare, respectiv:
- farmaciilor veterinare
- punctelor farmaceutice veterinare
- depozitelor farmaceutice veterinare
- unităţilor care comercializează reagenţi şi seturi de diagnostic de uz
veterinar
- unităţilor de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare
Definirea termenilor prezenţi în norma sanitară veterinară:
a)farmacie veterinară - unitatea farmaceutică veterinară care deţine şi comercializează, cu

amănuntul, produse medicinale veterinare, hrană pentru animale, furaje medicamentate şi alte
produse de uz veterinar, instrumentar şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi accesorii pentru
animale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
b)depozitul farmaciei veterinare - încăperea în care se păstrează produsele medicinale veterinare, în

condiţiile de temperatură, umiditate şi lumină specificate în prospect, hrană pentru animale, furaje
medicamentate şi alte produse de uz veterinar;
c) oficină - încăperea în care are acces publicul şi încare se eliberează produsele medicinale
veterinare;
d) receptură - încăperea în care se elaborează preparatele magistrale şi oficinale şi se fac divizări ale
produselor medicinale veterinare;
e) divizare - folosirea unei părţi dintr-un produs medicinal veterinar autorizat, cu excepţia produselor
biologice şi injectabile, pentru elaborarea preparatelor magistrale sau oficinale;
f) preparate magistrale - preparatele elaborate extemporaneu în farmacia veterinară, după o
prescripţie medicală, destinate tratamentului individual al unui animal;
g) preparate oficinale - preparatele elaborate în farmacii veterinare sau în laboratoare farmaceutice

veterinare, în conformitate cu prevederile Farmacopeei Române, ediţia în vigoare;
h) punct farmaceutic veterinar - unitate farmaceutică veterinară care are ca obiect de activitate
comercializarea cu amănuntul numai a produselor medicinale veterinare ce se eliberează fără
prescripţie medicală (OTC), a altor produse de uz veterinar, instrumentar şi aparatură medicală,
dispozitive medicale, accesorii pentru animale, precum şi a hranei pentru animale;
i) depozit farmaceutic veterinar - unitate farmaceutică veterinară care are ca obiect de activitate
depozitarea şi comerţul cu ridicata a produselor medicinale veterinare, reagenilor şi seturilor de
diagnostic de uz veterinar, a altor produse de uz veterinar, a hranei pentru animale şi furajelor
medicamentate, incluzând achiziţia, păstrarea şi distribuţia acestor produse;
j) produs medicinal veterinar - orice substanţă sau combinaţie de substanţe destinate tratării ori
prevenirii bolilor la animale sau orice substanţă ori combinaţie de substanţe care poate fi utilizat sau
administrat la animale pentru restabilirea, corectarea ori modificarea funcţiilor fiziologice, prin
exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice sau pentru a stabili un diagnostic
medical;
k) alte produse de uz veterinar - alte produse utilizate în sectorul veterinar, inclusiv produsele
stomatologice de uz veterinar, produsele cosmetice de uz veterinar, produsele parafarmaceutice de
uz veterinar, produsele biocide, cu excepţia reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar şi a
hranei pentru animale;
l) hrana pentru animale - aşa cum a fost definit în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului
European şi al Consiliului, de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare,
de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în
omeniul siguranţei produselor alimentare;
m) produs stomatologic de uz veterinar - produs utilizat în stomatologie cu acţiune profilactică,

curativă, antiseptică, detartrantă, folosit la nivelul cavităţii bucale şi danturii;
n) produs cosmetic de uz veterinar - orice produs care nu conţine substanţe farmacologic active şi nu
are acţiune terapeutică sau iocidă, prezentat sub forme variate, destinat a fi aplicat pe pielea, părul,
mucoasele, dinţii, unghiile/ ongloanele/ copitele animalelor, cu scopul înfrumuserii, îngrijirii,
protecţiei, curăţirii/igienizrii, parfumării, îndepărtării diferitelor mirosuri sau componente nedorite;
o) produs parafarmaceutic de uz veterinar - articole şi accesorii utilizate la aplicarea unui tratament

medical sau la administrarea produselor medicinale veterinare, articole şi aparate utilizate în
igiena buco-dentar şi/sau corporal;
p) produs biocid – produs definit în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al
Consiliului privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide;
q) autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor competentă - Autoritatea
Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţia de specialitate, sau, după
caz, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti;
r) înregistrare sanitară veterinară/autorizaţie sanitară veterinară de funcţionare - document emis

de direcţia sanitarveterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului
Bucureşti, pentru unităţile şi activităţile prevăzute în prezenta normă sanitară veterinară, care atestă
că acestea îndeplinesc condiţiile sanitare veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare;
s) unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau

parţială a materiilor prime utilizate în fabricaţia produselor medicinale veterinare - unitate
specializată în care se realizează producerea, ambalarea, divizarea, condiţionarea sau importul de
substanţe active şi de bază destinate fabricaţiei produselor medicinale veterinare;
t) unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau

parţială a produselor medicinale veterinare – unitate specializată în care se desfăşoară activităţi
pentru recepţionarea şi prelucrarea materiilor prime şi care produce, ambalează, divizează şi
condiţionează sau importă produse medicinale veterinare;
u) autorizaţie de distribuţie a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de

diagnostic de uz veterinar - document emis de către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru activitatea de comerţ cu ridicata a
produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar sau pentru
activităţi conexe vânzării sau achiziţionării de produse medicinale veterinare, realizată de către
depozitul farmaceutic veterinar/distribuitori de produse medicinale veterinare, care îndeplinesc
condiţiile sanitare veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare;
v) autorizaţie de fabricaţie a produselor medicinale veterinare - documentul emis în conformitate

cu prevederile Normei sanitare veterinare privind Codul produselor medicinale veterinare, aprobate
prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
nr. 187/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de către direcţia de specialitate din cadrul
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru activităţile şi
unităţile de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare;
w) certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie - documentul emis de

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, întocmit în conformitate
cu prevederile Normei sanitare veterinare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2007, cu modificările şi completările
ulterioare, prin care se atestă faptul că unitatea a fost evaluată pentru buna practică de fabricaţie;
acest certificat reflectă statutul locului de fabricaţie la data evaluării.
Condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare
• produsele medicinale veterinare trebuie să fie aşezate pe grupe de acţiune sau în mod ordonat,
permiţând separarea seriilor şi rotaţia stocurilor .
• este interzisă desfăşurarea altor activităţi în afara celor prevăzute în înregistrarea sanitară
veterinară/autorizaţia sanitară veterinară .
• personalul din unităţile farmaceutice veterinare trebuie să poarte echipament de protecţie .
• trebuie să se încheie un contract cu o unitate specializată pentru colectarea şi distrugerea

produselor neconforme sau expirate .
• toate unităţile farmaceutice veterinare trebuie să aplice măsuri corespunzătoare de prevenire şi

combatere a dăunătorilor .
În unităţile farmaceutice veterinare:
a)activitatea se desfăşoară în spaţii curate, igienizate;
b) ambalajele vor fi depozitate separat de restul produselor;
c) vestiarele şi grupurile sanitare trebuie să fie uşor de întreţinut şi fără comunicare directă cu spaţiile
de depozitare;
d) fumatul şi consumul de alimente şi băuturi nealcoolice sunt permise numai în locuri special
amenajate, separate de zonele folosite pentru depozitarea şi manipularea produselor medicinale
veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz veterinar;
e) dotarea cu mobilier şi aparatură trebuie să ţină cont de tipul şi volumul activităţii desfăşurate, iar
mobilierul trebuie să includă rafturi, dulapuri, mese şi paleţi din materiale lavabile, uşor igienizabile;
f) balanţele şi echipamentele de măsurare trebuie să aibă precizia adecvată activităţii desfăşurate;

acestea trebuie etalonate şi verificate metrologic conform legislaţiei specifice în vigoare, cu
înregistrarea şi păstrarea documentelor corespunzătoare.
În unităţile farmaceutice veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea animalelor!!!
Achiziţionarea produselor medicinale veterinare de către farmaciile veterinare şi punctele

farmaceutice veterinare se efectuează numai pe bază de notă de comandă, conform anexei nr. 1.
Anexa Nr. 1 la norma sanitară veterinară Denumirea punctului farmaceutic veterinar/farmaciei

veterinare ............................................................................................. Număr şi data înregistrării
sanitare veterinare/autorizaţiei sanitare veterinare de funcţionare: Tel: ................................................
Fax: ............................................... E-mail: ........................................... NOTĂ DE COMANDĂ*) Către
S.C. ........................... Vă rugăm să ne furnizaţi următoarele produse medicinale veterinare: Data:
................................ Numele reprezentantului: ...................................... Semnătura şi ştampila unităţii:
................................ *) Nota de comandă se transmite prin fax, e-mail, poştă sau înmânare directă
furnizorului şi se anexează ulterior facturii fiscale (beneficiar) sau copiei acesteia (furnizor) după
livrarea produselor atât de către beneficiar cât şi de către furnizor.
FARMACIA VETERINARA
În farmaciile veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea:
• produselor medicinale veterinare imunologice
• produselor medicinale veterinare care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
• produselor care conţin substanţe aflate sub control naţional
• produselor medicinale veterinare pentru eutanasie.
• În farmaciile veterinare, produsele medicinale veterinare se comercializează cu amănuntul.
• Pentru prepararea reţetelor magistrale sau oficinale, produsele medicinale veterinare pot fi divizate
în farmacia veterinară doar în receptură.
• Produsele medicinale veterinare sub formă de capsule, comprimate, bujiuri, ovule şi pesarii pot fi
comercializate la bucată.
• În farmaciile veterinare este permisă comercializarea hranei pentru animale şi a furajelor

medicamentate numai dacă aceste unităţi dispun de un spaţiu separat, destinat acestui scop, astfel
încât să nu existe interferenţe cu celelalte produse.
• În vitrina farmaciei veterinare nu se expun produse medicinale veterinare, ci doar înscrisuri care
contribuie la informarea deţinătorilor de animale.
• Programul de funcţionare al farmaciei veterinare trebuie afişat într-un loc vizibil.
Personalul de specialitate al farmaciei veterinare se compune din:
a) personal cu studii superioare de specialitate - medic veterinar;
b) personal cu studii medii de specialitate - în domeniul medicinei veterinare, medicinei umane,

farmaciei, chimiei, biologiei;
c) personal administrativ.
Încadrarea în farmacia veterinară a personalului cu studii medii de specialitate nu este obligatorie.

Personalul cu studii medii de specialitate îşi desfăşoară activitatea în farmacia veterinară numai în
prezenţa şi sub îndrumarea medicului veterinar şi trebuie să cunoască legislaţia sanitară veterinară în
vigoare.
Medicul veterinar are următoarele responsabilităţi:
a) efectuează/dispune recepţia calitativă şi cantitativă a produselor medicinale veterinare şi a

celorlalte produse de uz veterinar, la primirea lor în farmacia veterinară;
b) se asigură că evidenţele privind intrările şi ieşirile de produse medicinale veterinare sunt
ţinute la zi, astfel încât să poată fi realizată trasabilitatea produselor livrate;
c) eliberează, conform prevederilor specifice în vigoare, produsele medicinale veterinare
preparate industrial, preparatele magistrale şi cele oficinale; pentru produsele medicinale
veterinare preparate industrial înscrie modul de administrare pe ambalajul secundar al
acestora;
d) prepară, conservă şi eliberează preparatele magistrale şi oficinale şi răspunde de calitatea
acestora;
e) etichetează preparatele magistrale şi oficinale în conformitate cu prevederile Farmacopeei
Române, ediţia în vigoare, precizându-se calea de administrare, perioada de valabilitate,
precum şi alte precauţii necesare şi le eliberează în ambalaje adecvate, potrivit formei
farmaceutice şi caracteristicilor acestora;
f) ţine evidenţa substanţelor active utilizate la preparatele magistrale şi oficinale; g)
g) informează furnizorul produsului medicinal veterinar incriminat despre reacţiile adverse
apărute la animale în urma administrării produsului medicinal veterinar respectiv;
h) completează registrul de toxice;
i) manipulează şi eliberează produsele toxice, conform legislaţiei specifice în vigoare;
j) cunoaşte legislaţia sanitară veterinară în vigoare, în special cea referitoare la produsele
medicinale veterinare şi se informează permanent cu privire la noutăţile terapeutice şi de
farmacovigilenţă la nivel naţional şi internaţional;
k) cunoaşte şi aplică procedurile de primire a reţetelor, care implică următoarele: identificarea
produselor medicinale veterinare, verificarea formei farmaceutice, a dozei, a concentraţiei, a
prezentării şi a schemei de tratament;
l) supraveghează, verifică şi evaluează activitatea personalului cu studii medii de specialitate,
unde este cazul;
m) verifică asigurarea condiţiilor de păstrare a produselor medicinale veterinare conform
specificaţiilor din prospect.
Farmacia veterinară trebuie să dispună de următoarele încăperi:
1. oficina, care trebuie să fie dotată cu:
i) mobilier compus din mese, dulapuri şi rafturi confecţionate din materiale lavabile, uşor
igienizabile;
ii) un sistem de asigurare şi monitorizare a temperaturii şi umidităţii, cu consemnarea şi păstrarea
înregistrărilor.
2. receptura, pentru situaţiile în care în farmacia veterinară se prepară reţete magistrale sau oficinale
- care trebuie să fie dotată cu mobilier compus din mese de laborator, sticlărie de laborator şi
aparatură de măsură care trebuie verificată şi atestată metrologic conform prevederilor legale;
3. depozitul farmaciei veterinare, care trebuie să fie dotat cu:
i) un sistem de asigurare şi monitorizare a temperaturii şi umidităţii, cu consemnarea şi păstrarea

înregistrărilor;
ii) paleţi, dulapuri şi rafturi metalice sau din alte materiale lavabile, uşor igienizabile;
iii) frigidere prevăzute cu termometre şi fişe de înregistrare zilnică a temperaturii, pentru păstrarea
produselor medicinale veterinare care necesită condiţii speciale de temperatură.
4. grup sanitar.
Receptura şi grupul sanitar trebuie să aibă pavimentul şi pereţii acoperiţi cu materiale lavabile, uşor
igienizabile.
Farmaciile veterinare sunt obligate să deţină, pe suport de hârtie sau în format electronic:
a) Farmacopeea Română, ediţia în vigoare, în cazul în care prepară formule magistrale şi oficinale;
b) nomenclatorul produselor medicinale veterinare, existent pe site-ul www.icbmv.ro;
c) legislaţia sanitară veterinară în vigoare din domeniul produselor medicinale veterinare.
În farmacia veterinară este obligatorie deţinerea, în original sau în copie, a următoarelor categorii
de documente:
a) documentele care să ateste provenienţa şi calitatea produselor medicinale veterinare, note de

intrare recepţie, facturi, avize sau note de transfer, certificate de calitate, note de comandă pentru
produsele medicinale veterinare. În documentele de achiziţie a produselor medicinale veterinare
trebuie să fie consemnate, în mod obligatoriu, atât denumirea şi seria de fabricaţie, cât şi
valabilitatea fiecărui produs;
b) registrul de evidenţă a preparatelor magistrale şi oficinale care cuprinde data preparării şi numărul
reţetei, ingredientele, modul de preparare, forma farmaceutică şi cantitatea preparată, modul de
administrare, precum şi numele medicului care a eliberat reţeta, numărul bonului/chitanţei/facturii
eliberat/eliberate, data eliberării reţetei magistrale, observaţii;
c) registrul de evidenţă a produselor medicinale veterinare folosite pentru prepararea de formule

magistrale şi oficinale va cuprinde data preparării, produsul medicinal veterinar utilizat, cantitatea
utilizată, cantitatea rezultată, numărul lotului, numărul eliberării, numărul de diviziuni, numărul
bonului/chitanţei/facturii eliberat/eliberate pe diviziune şi cantitatea obţinută;
d) registrul de evidenţă a prescripţiilor care se reţin în farmacie, în care sunt înscrise seria şi data
prescripţiei, numele medicului veterinar emitent, denumirea produsului medicinal veterinar şi
cantitatea eliberată;
e) registrul de evidenţă a prescripţiilor care nu se reţin în farmacie, în care sunt înscrise seria şi data
prescripţiei, numele medicului veterinar emitent, denumirea produsului medicinal veterinar şi
cantitatea eliberată;
f) lista furnizorilor;
g) documente care să ateste recepţia calitativă a substanţelor farmaceutice şi calitatea apei distilate,
fişe pentru reacţii de identificare a acestora, conform Farmacopeei Române, ediţia în vigoare, în cazul
preparatelor magistrale şi oficinale;
h) registrul pentru substanţele toxice, în cazul comercializării acestora;
i) registrul de reacţii adverse;
j) registrul de gestiune al produselor medicinale veterinare, care va cuprinde intrări, ieşiri, seria de
fabricaţie, stoc faptic la zi.
Recapitulare – Farmacie Veterinară
• Ce se poate şi ce nu se poate comercializa într-o farmacie veterinară?
• Care este personalul de specialitate dintr-o farmacie veterinară?
• Care sunt responsabilităţile medicului veterinar într-o farmacie veterinară?
• Care sunt încăperile dintr-o faramacie veterinară?
• Ce documnte sunt obligatorii într-o farmacie veterinară?
PUNCT FARMACEUTIC VETERINAR
Punctul farmaceutic veterinar cuprinde următoarele încăperi:
a) oficina, în care are acces publicul şi în care se realizează eliberarea produselor, cu o suprafaţă
corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor;
b) depozitul punctului farmaceutic veterinar, în care se păstrează produsele medicinale veterinare,

alte produse de uz veterinar, precum şi hrana pentru animale de companie.
c) grupul sanitar *nu are receptură!

Personalul de specialitate al punctului farmaceutic veterinar se compune din:
a) personal cu studii superioare de specialitate - medic veterinar;
b) personal cu studii medii de specialitate - în domeniul medicinei veterinare, medicinei umane,

farmaciei, chimiei, biologiei;
c) personal administrativ.
Încadrarea în punctul farmaceutic veterinar a personalului cu studii superioare de specialitate nu

este obligatorie. Punctul farmaceutic veterinar poate funcţiona şi numai în prezenţa personalului cu
studii medii de specialitate
In punctele farmaceutice veterinare se comercializează numai produse medicinale veterinare care

se eliberează fără prescripţie medicală, alte produse de uz veterinar, precum şi hrană şi accesorii
pentru animale.
În punctele farmaceutice veterinare este interzisă comercializarea:
- produselor medicinale veterinare imunologice,

- a produselor medicinale veterinare care se eliberează pe bază de prescripţie medicală
veterinară
- furajelor medicamentate.
La sediul punctului farmaceutic veterinar trebuie să existe, în original sau în copie, următoarele
documente:
a) acte care să ateste provenienţa şi calitatea produselor, facturi sau note de transfer, buletine de
analiză şi certificate de calitate/conformitate;
b) lista furnizorilor;
c) documentele care atestă efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a produselor.
d) registrul de gestiune al produselor medicinale veterinare, care va cuprinde intrări, ieşiri, seria de
fabricaţie, stoc faptic la zi.
În documentele de achiziţie a produselor medicinale veterinare trebuie să fie consemnate, în mod

obligatoriu, atât denumirea şi seria de fabricaţie, cât şi valabilitatea fiecărui produs. Documentele
trebuie arhivate şi păstrate în punctul farmaceutic veterinar, într-un loc special amenajat, pentru o
perioadă de 5 ani.
Farmacie veterinara Punct farmaceutic veterinar

Comercializare
Personalul de specialitate
Incaperi
DEPOZITUL FARMACEUTIC VETERINAR
În cadrul depozitelor farmaceutice veterinare pot fi stocate şi distribuite, cu condiţia ca acestea să fie
depozitate separat:
• instrumentar şi aparatură medicală,
• dispozitive medicale,
• accesorii pentru animale,
• instrumentar şi mobilier pentru cosmetică,
• adăpători şi hrănitori pentru animale,
• aşternut, cuşti, căsuţe, genţi, colivii, perne, harnaşamente,
• acvarii, accesorii şi soluţii pentru acvarii,
• furaje medicamentate - cu respectarea legislaţiei specifice în vigoare.
• Depozitul farmaceutic veterinar distribuie numai produse medicinale veterinare autorizate pentru
comercializare pe teritoriul României de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar (ICPBMV) sau care sunt autorizate prin procedură centralizată în
baza Regulamentului (CE) nr. 726/2004.
• În cazul în care depozitul farmaceutic veterinar comercializează produse din categoria substanţelor
toxice, stupefiante, psihotrope, precum şi a celor care conţin substanţe aflate sub control naţional
trebuie respectate prevederile legislaţiei în vigoare; se amenajează dulapuri metalice securizate
pentru depozitarea acestora.
Din depozitul farmaceutic veterinar, distribuţia produselor comercializate, se poate face doar cu
ridicata, fiind interzisă distribuţia cu amănuntul.
• Depozitul farmaceutic veterinar trebuie organizat pe sectoare, în funcţie de complexitatea

activităţii, care să asigure recepţia/livrarea produselor, depozitarea corespunzătoare a acestora,
depozitarea temporară a produselor expirate, rechemate sau returnate din diferite motive
Produsele medicinale veterinare, reagenţii şi seturile de diagnostic de uz veterinar expirate,

rechemate sau returnate trebuie să fie păstrate separat, în zone special amenajate şi identificate.
Depozitul farmaceutic veterinar trebuie dotat cu:
a) frigidere sau camere frigorifice, paleţi, rafturi metalice sau din alte materiale lavabile şi uşor
igienizabile;
b) un sistem propriu de asigurare a temperaturii şi umidităţii necesare păstrării produselor în
condiţiile specificate în prospect şi care să fie dotate cu dispozitive de monitorizare a condiţiilor
create, cu înregistrări arhivabile, de cel puţin două ori în 24 de ore;
c) sisteme de protecţie împotriva rozătoarelor şi insectelor
În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie să existe evidenţe scrise referitoare la:
a) data operaţiunilor efectuate, cantitatea de produse medicinale veterinare, de reagenţi şi seturi de

diagnostic de uz veterinar recepţionată şi livrată - fişe de magazie;
b) denumirea produselor, numele producătorului, ţara de origine;
c) modul de prezentare, forma farmaceutică, concentraţia substanţei active;
d) seria şi data expirării produsului;
e) înregistrarea zilnică, computerizată sau manuală, de cel puţin două ori pe zi, a temperaturii şi
umidităţii din spaţiul de depozitare, inclusiv din frigidere sau din camerele frigorifice;
f) expediţii, rechemări, returnări, reclamaţii;
g) igienizarea spaţiilor şi echipamentelor;
h) dovada eliminării produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz

veterinar expirate, printr-o unitate specializată;
i) beneficiarii depozitului farmaceutic veterinar;
j) furnizorii de produse medicinale veterinare, de reagenţi şi seturi de diagnostic de uz veterinar cu

specificarea denumirii şi adreselor acestora;
k) spaţiile de depozitare
În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie să existe următoarele documente:
a) certificatul de serie pentru produse medicinale veterinare, în copie;
b) autorizaţiile de comercializare a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de

diagnostic de uz veterinar, în copie;
c) nomenclatorul produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz

veterinar, în format electronic, existent pe site-ul www.icbmv.ro;
d) autorizaţia de distribuţie a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic

de uz veterinar, în original;
e) registrul pentru reacţii adverse;

f) registrul pentru substanţe toxice;
g) registrul pentru evidenţa substanţelor stupefiante, psihotrope, precum şi a celor care conţin
substanţe aflate sub control naţional.
Documentele unei serii se păstrează cel puţin un an de la data de expirare a seriei respective
În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie să fie desemnată o persoană cu studii de

specialitate, responsabilă de calitatea produselor medicinale veterinare/reagenţilor şi seturilor de
diagnostic de uz veterinar, care are următoarele responsabilităţi:
a) se asigură că toate produsele medicinale veterinare, reagenţii şi seturile de diagnostic de uz

veterinar procurate, depozitate şi distribuite, deţin autorizaţii de comercializare valide şi sunt însoţite
de documente care le atestă calitatea;
b) verifică etichetele, cantitatea, calitatea şi respectarea termenului de valabilitate a produselor;
c) se asigură că produsele sunt depozitate în conformitate cu instrucţiunile specifice de păstrare;
d) supraveghează şi controlează spaţiile de depozitare;
e) asigură instruirea personalului;
f) este responsabilă de depozitarea şi livrarea produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi

seturilor de diagnostic de uz veterinar astfel încât să se respecte condiţiile specificate în prospect;
g) păstrează documentaţia referitoare la mişcarea produselor şi se asigură că documentele cuprind

toate datele;
h) efectuează autoinspecţia depozitului farmaceutic veterinar pentru evaluarea sistemului de

asigurare a calităţii;
i) evaluează eficienţa măsurilor luate pentru efectuarea rechemărilor de pe piaţă.
În cadrul depozitului farmaceutic veterinar trebuie luate următoarele măsuri:
a) verificarea autorizaţiilor de comercializare pentru produsele medicinale veterinare, reagenţilor şi

seturilor de diagnostic de uz veterinar;
b) verificarea calităţii ambalajului, etichetării şi respectării termenului de valabilitate a produselor;
c) asigurarea depozitării produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de diagnostic de uz

veterinar în conformitate cu instrucţiunile specifice de păstrare;
d) autoinspecţia depozitului farmaceutic veterinar pentru evaluarea sistemului de asigurare a

calităţii.
În cadrul depozitului farmaceutic veterinar, în conformitate cu prevederile Normei sanitare
veterinare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 187/2007, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să existe un
plan de rechemare de pe piaţă a produselor medicinale veterinare necorespunzătoare sau
suspectate de a fi necorespunzătoare.
Operaţiile de rechemare trebuie să poată fi efectuate rapid şi în orice moment.
Farmacie veterinara Punct farmaceutic vet Depozit farmac vet

Comercializare
Personal de
specialitate
incaperi
documente
LP 3 LEGISLAȚIE
• ORD. 64/2012 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind formularele de prescripţie
medicală cu regim special şi a normelor metodologice referitoare la utilizarea acestora
• ORD. 86/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte condiţiile care
reglementează prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate
• ORD. 11/2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte lista utilizărilor
prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale
• ORD. 4/2004 privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercilizarea şi utilizarea

produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar
• LEGE 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
• LEGE 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi

psihotrope
Normă sanitară veterinară privind formularele de prescipţie medicală cu regim special şi normele
metologice referitoare la utilizarea acestora
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 64 din 16 octombrie 2012 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
privind formularele de prescripţie medicală cu regim special şi a normelor metodologice referitoare
la utilizarea acestora.
Colegiul Medicilor Veterinari organizează tipărirea, distribuirea, înserierea şi numerotarea:
• formularelor de prescripţie medicală pentru eliberarea produselor medicinale veterinare
• formularelor de prescripţie medicală cu timbru sec pentru eliberarea substanţelor şi preparatelor

stupefiante şi psihotrope de către farmaciile veterinare.
Modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală necesar pentru
eliberarea produselor medicinale veterinare.
Modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală cu timbru sec,
necesar pentru eliberarea substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope de către farmaciile
veterinare
Farmaciile veterinare eliberează, pe bază de prescripţie medicală, numai acele produse medicinale
veterinare care sunt autorizate de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor
de Uz Veterinar pentru a fi comercializate în România sau conform Regulamentului (CE) nr. 726/2004
al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare
privind autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi de instituire a unei
Agenţii Europene pentru Medicamente
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar (ICPBMV)

trebuie să:
• stabilească, pentru fiecare produs medicinal veterinar pentru care a emis autorizaţie de
comercializare pe teritoriul României, modul de eliberare a acestuia, respectiv dacă produsul se
eliberează pe baza prescripţiei medicale sau fără prescripţie medical;
• solicite înscrierea, în prospectul care însoţeşte produsul şi în sumarul caracteristicilor produsului, a

menţiunii privind eliberarea acestuia pe bază de prescripţie medicală şi să verifice modul în care este
respectată această cerinţă;
• să întocmească lista tuturor produselor medicinale veterinare care deţin autorizaţie de

comercializare pe teritoriul României şi se eliberează pe bază de prescripţie medicală şi să o publice
pe site-ul ICBMV;
• să întocmească lista tuturor produselor medicinale veterinare aflate în curs de reînnoire a

autorizaţiei, care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, şi să o publice pe site-ul ICBMV;
• să actualizeze listele menţionate anterior în termen de 5 zile de la data emiterii autorizaţiei de

comercializare, respectiv de la data depunerii cererii de reînnoire a autorizaţiei;
Produsele medicinale veterinare autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentelor, prin

procedura centralizată, vor fi publicate pe site-ul Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar, împreună cu sumarul caracteristicilor acestor produse.
Prescrierea produselor medicinale veterinare se face de către medicii veterinari de liberă practică din
unităţile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară şi de către medicii veterinari
care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicilor veterinare universitare, pe formularul cu regim
special. Pentru exploataţiile comerciale de animale, prescripţiile medicale se eliberează numai de
către medici veterinari din cadrul unităţilor în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-
veterinară.
Medicii veterinari care eliberează prescripţii medicale veterinare cu regim special menţionează seria
şi numărul acestora în registrul de consultaţii şi tratamente.
Medicii veterinari care prescriu produsele medicinale veterinare trebuie să utilizeze parafa şi să
deţină un atestat de liberă practică valabil.
Formularele de prescripţie medicală (reţetele) cu regim special se întocmesc în 3 exemplare:
• Formular alb – rămâne la farmacia veterinară
• Formular vernil – rămâne la propietarul animalului / explataţiei
• Formular roz – rămâne la medicul emitent / clinica veterinară universitară / unitate în care s-a
desfăşurat activitatea de asistenţă medical-veterinară
Exemplarul de culoare vernil al formularului de prescripţie medicală veterinară se păstrează de către

proprietarul exploataţiei comerciale de animale timp de 5 ani şi se ataşează fişei de magazie a
produsului.
Unităţile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medical-veterinară, precum şi clinicile veterinare

universitare sunt obligate să păstreze exemplarul de culoare roz al formularului de prescripţie
medicală emisă, pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii lor.
Dacă nu pot fi trecute toate numerele de identificare ale animalelor supuse tratamentului pe
formularul de prescripţie medicală, la rubrica "Numărul/Numerele de identificare" se completează cu
menţiunea: "vezi registrul de consultaţii şi tratamente numărul .........../data ............".
Utilizarea altor formulare în afara celor prevăzute în norma sanitară veterinară pentru prescrierea
produselor medicinale veterinare şi a substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope,
precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a acestora atrag răspunderea disciplinară,
contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.
Formularele de prescripţie medicală cu regim special sunt utilizate în mod obligatoriu de medicii
veterinari pentru prescrierea:
a) produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin

produse destinate consumului uman, inclusiv ecvideelor;
b) ) produselor medicinale veterinare pentru care medicul veterinar trebuie să ia măsuri
speciale în scopul evitării oricărui risc inutil faţă de:
• speciile-ţintă;
• persoana care administrează produsul medicinal veterinar;
• mediul înconjurător;
c) produselor medicinale veterinare destinate tratamentelor sau proceselor patologice care
necesită un diagnostic prealabil precis ori a căror utilizare poate avea efecte ce împiedică sau
interferează cu măsurile ulterioare de diagnostic ori terapeutice;
d) produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de companie, cu excepţia
topicelor;
e) formulelor magistrale şi oficinale, în cazul administrării la animale de la care se obţin produse
destinate consumului uman.
Produsele veterinare medicinale care se administrează animalelor trebuie prescrise numai după
examinarea clinică a animalului de medicul veterinar de liberă practică sau de medicii veterinari care
îşi desfăşoară activitatea în cadrul clinicilor veterinare universitare.
Medicii veterinari care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor farmaceutice veterinare nu pot
emite prescripţii medicale veterinare.
În cazul produselor medicinale veterinare eliberate numai pe bază de prescripţie, medicul veterinar
este obligat să prescrie cantitatea necesară pentru efectuarea completă a tratamentului în cauză.
În cazul produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin

produse destinate consumului uman, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat să înscrie în
prescripţia medicală perioada de aşteptare ce trebuie respectată până la obţinerea produselor de la
animalele supuse tratamentului, în conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar
prescris şi utilizat.
Normă sanitară veterinară care stabileşte condiţiile care reglementează prepararea, introducerea pe
piaţă şi utilizarea furajelor medicamentate
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 86 din 16 octombrie 2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
care stabileşte condiţiile care reglementează prepararea, introducerea pe piaţă şi utilizarea
furajelor medicamentate
Definirea unor termeni:
a) premix pentru furaje medicamentate - orice produs medicinal veterinar preparat pentru
fabricarea ulterioară a furajelor medicamentate
b) distribuitor autorizat - distribuitor care deţine autorizaţie de distribuţie a produselor
medicinale veterinare, emisă de autoritatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor competentă;
c) farmacie veterinară - unitatea sanitară veterinară care deţine şi comercializează produse
medicinale veterinare, produse de igienă şi cosmetice de uz veterinar, instrumentar, produse
din plante medicinale, furaje combinate, furaje medicamentate, furaje complementare şi alte
produse destinate animalelor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
d) introducerea pe piaţă - deţinerea, pe teritoriul Comunităţii, în vederea vânzării sau cedării
sub orice altă formă către un terţ, fie că este destinată evaluării, vânzării efective ori cedării.
Medicul veterinar poate să dispună producerea de furaje medicamentate din mai multe premixuri
pentru furaje medicamentate, autorizate, sub responsabilitatea şi prescripţia sa, cu condiţia să nu
existe niciun produs medicinal veterinar autorizat, sub formă de premix, pentru tratamentul bolii sau
pentru specia respectivă.
Utilizarea şi administrarea în amestec cu furajele a produselor medicinale veterinare care nu sunt
autorizate ca premixuri pentru furaje medicamentate este interzisă.
Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar întocmeşte şi

actualizează permanent lista premixurilor autorizate pentru furaje medicamentate şi publică această
listă pe pagina de internet a institutului.
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti, autorizează producerea de furaje medicamentate numai în următoarele condiţii specifice:
a) producătorul deţine spaţii, echipament tehnic, facilităţi de depozitare şi de inspecţie

adecvate;
b) unitatea de producere a furajelor medicamentate are încadrat personal cu cunoştinţe şi
calificări în domeniul tehnologiei amestecului;
c) producătorul se asigură că sunt utilizate numai furaje sau combinaţii ale acestora, care sunt
conforme cu prevederile legislative ale Uniunii Europene privind furajele;
d) la fabricarea furajului medicamentat se utilizează doar furaje care, în combinaţie cu premixul
autorizat pentru furaje medicamentate, produc un amestec omogen şi stabil;
e) la fabricarea furajului medicamentat se utilizează doar furaje care, în combinaţie cu premixul
autorizat pentru furaje medicamentate, produc un amestec omogen şi stabil;
f) producătorul furajului medicamentat se asigură că:
1. premixul medicamentat autorizat este utilizat în timpul procesului de producţie, în
conformitate cu condiţiile stabilite în momentul acordării autorizaţiei de comercializare;
2. nu există posibilitatea interacţiunii nedorite între produsele medicinale veterinare, aditivi
furajeri şi furaje;
3. nu există posibilitatea interacţiunii nedorite între produsele medicinale veterinare, aditivi
furajeri şi furaje;
4. furajele care urmează să fie utilizate pentru producerea furajelor medicamentate nu
conţin acelaşi antibiotic sau acelaşi coccidiostatic/histomonostatic cu cele utilizate ca
substanţă activă în premixul medicamentat;
Furajele medicamentate pot fi introduse pe piaţă numai în ambalaje sau în containere închise şi
sigilate, astfel încât, la deschiderea acestora, modul de închidere şi sigiliul să se deterioreze şi să nu
poată fi refolosite.
În cazul în care se utilizează autocisterne sau containere similare, pentru a introduce pe piaţă furaje
medicamentate, acestea trebuie să fie curăţate, spălate şi dezinfectate înainte de orice reutilizare,
pentru a preveni orice interacţiune ori contaminare ulterioară nedorită.
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului

Bucureşti trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că furajele medicamentate sunt
puse în circulaţie numai dacă etichetarea este conformă prevederilor în vigoare ale Uniunii
Europene.
Ambalajele sau containerele trebuie marcate în mod clar cu textul "FURAJE MEDICAMENTATE".
Atunci când sunt utilizate autocisterne sau containere similare pentru a introduce pe piaţă furaje
medicamentate, este suficient ca informaţiile să fie menţionate într-un document care însoţeşte
transportul de furaje medicamentate, emis de persoana responsabilă cu etichetarea sau de
producător
Furajele medicamentate pot fi produse, deţinute, introduse pe piaţă sau utilizate numai dacă
respectă prevederile prezentei norme sanitare veterinare.
Furajele medicamentate care se administrează animalelor destinate producţiei de alimente trebuie

prescrise numai după examinarea clinică a animalelor de către medicul veterinar.
Medicii veterinari de liberă practică, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor farmaceutice
veterinare, nu pot prescrie reţete pentru furajele medicamentate.
Furajele medicamentate sunt furnizate crescătorilor sau deţinătorilor de animale numai pe bază de
reţetă, în următoarele condiţii:
a) reţeta este întocmită pe un formular care conţine menţiunile prezente în normă

b) b) reţetele se întocmesc în 3 exemplare:
• exemplarul original rămâne la unitatea de la care s-a procurat furajul medicamentat,
• al doilea exemplar rămâne la crescătorul sau deţinătorul de animale
• al treilea exemplar rămâne la medicul veterinar de liberă practică care a prescris reţeta;
originalul şi copiile trebuie să fie păstrate timp de 3 ani de la data eliberării;
c) furajele medicamentate nu pot fi utilizate decât pentru un singur tratament complet, în baza
aceleiaşi reţete; reţeta poate fi utilizată în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii;;
d) reţeta prescrisă de către medicul veterinar de liberă practică poate fi utilizată numai pentru
animalele consultate de acesta şi pentru care a fost prescrisă reţeta; în vederea emiterii
reţetei, medicul veterinar de liberă practică se asigură că:
1. utilizarea acestei medicaţii este justificată, sub aspect medical veterinar, pentru speciile în
cauză, şi că administrarea produsului medicinal veterinar nu este incompatibilă cu un
tratament sau o utilizare anterioară;
2. nu există contraindicaţii sau interacţiuni în cazul utilizării mai multor premixuri pentru
furaje medicamentate;
e) medicul veterinar de liberă practică este obligat:
1. să prescrie reţeta pentru furaje medicamentate numai pentru cantităţile care sunt necesare
scopului tratamentului
2. să se asigure că furajele medicamentate şi furajele utilizate, în mod curent, pentru a hrăni

animalele, nu conţin acelaşi antibiotic sau acelaşi coccidiostatic/histomonostatic ca şi substanţă
farmacologic activă;
3. să specifice, în reţetă, timpul de aşteptare ce trebuie respectat până la obţinerea produselor

alimentare de la animalele supuse tratamentului, în conformitate cu prospectul produsului medicinal
veterinar/produselor medicinale veterinare
Dacă furajele medicamentate sunt administrate animalelor ale căror produse, carne sau organe
obţinute de la acestea sunt destinate pentru consum uman, crescătorii ori deţinătorii animalelor în
cauză se asigură că animalele tratate nu sunt tăiate pentru a fi date în consum înainte de sfârşitul
perioadei de aşteptare şi că produsele obţinute de la animalul tratat, înainte de sfârşitul acestei
perioade de aşteptare, nu sunt destinate consumului uman.
Întreaga responsabilitate pentru organizarea tipăririi, înserierii, numerotării, distribuirii şi controlul

utilizării reţetelor pentru eliberarea furajelor medicamentate revine Colegiului Medicilor Veterinari.
Reţetele se tipăresc în 3 culori:
• Alb – originalul, rămâne la unitatea comercială de la care s-a procurat furajul medicamentat /
fabricant / distribuitor / farmacie veterinară;
• Vernil – rămâne la crescătorul sau deţinătorul de animale;
• Roz - rămân la medicul veterinar care a prescris reţeta.
Furajele medicamentate pentru tratamentul animalelor nu trebuie să fie eliberate în cantităţi mai
mari decât necesarul pentru o lună.
Distribuitorii autorizaţi/farmaciile veterinare eliberează furaje medicamentate în cantităţi mici,

preambalate, gata pentru utilizare şi preparate în conformitate cu cerinţele prezentei norme sanitare
veterinare, pe bază de reţetă.
Distribuitorul autorizat/Farmacia veterinară care distribuie/comercializează furajele medicamentate

trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a) să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi producătorul, în ceea ce priveşte păstrarea registrelor şi

depozitarea, transportul şi eliberarea produselor în cauză;
b) să se supună verificărilor speciale în acest scop, sub supravegherea autorităţii sanitar veterinare şi
pentru siguranţa alimentelor competente;
c) să livreze numai furaje medicamentate ambalate sau preambalate, gata pentru a fi utilizate de
către crescătorii ori deţinătorii de animale, care au înscrise, pe ambalaj sau pe container, instrucţiuni
pentru utilizarea furajului medicamentat, precum şi timpul de aşteptare.
Normă sanitară veterinară care stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor
scopuri nutriţionale speciale
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 11 din 31 ianuarie 2013 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care
stabileşte lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale
Furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale pot fi:
• comercializate cu ridicata de către depozitele farmaceutice veterinare şi depozitele de furaje,

depozitele de hrană pentru animalele de companie
• comercializate cu amănuntul de către farmaciile şi punctele farmaceutice veterinare, doar în

ambalaje originale, în baza unei recomandări scrise a unui medic veterinar de liberă practică
organizat conform legii, sau utilizate de către unităţile de asistenţă medicală veterinară în cadrul
prestării de servicii medicale veterinare.
De verificat Lista utilizărilor prevăzute pentru furajele destinate unor scopuri nutriţionale speciale a
Ord. 11/ 2013 !
Normă sanitară veterinară privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul, comercializarea

şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz veterinar
ORDIN A.N.S.V.S.A. nr. 4 din 30 aprilie 2004 privind producerea, prelucrarea, depozitarea,
transportul, comercilizarea şi utilizarea produselor medicinale veterinare şi a altor produse de uz
veterinar
Definirea unor termeni
a) produs de uz veterinar – oricare produs medicinal de uz veterinar, inclusiv premix

medicamentat, orice produs stomatologic veterinar produs cosmetic de uz veterinar, produs
parafarmaceutic de uz veterinar, concentrat vitaminic de uz veterinar, produs biocid de uz
veerinar, kit de diagnostic veterinar, supliment vitaminic, vitamino-mineral si proteino-
vitamino-mineral, aditiv furajer, precum si alte produsee de uz veterinar;
b) produs medicinal/medicament de uz veterinar – orice subsanta sau amestec de substante de
natura chimica, vegetala, animala sau umana, destinat tratarii ori prevenirii bolilor la aimale,
precum si pentru diagnosticarea, refacerea sau corectarea functiilor fiziologice deficitare la
animale, patentat ori produs in farmacii;
c) produs medicinal/medicament de uz veterinar patentat – orice produs medicinal gata
preparat, pus pe piata sub o denumire specifica, sub o anumita forma farmaceutice si intr-un
ambalaj special;
d) produs medicinal/medicament de uz veterinar preparat in farmacie – orice produs medicinal
de uz veterinar preparat extemporaneu, care nu corespunde definitei produsului medicinal
patentat si care este comercializat sub o forma farmaceutica care poate fi folosita fara
procesare ulterioara;
e) produs medicinal imunologic de uz veterinar – preparat medicinal administrat animalelor in
scopul producerii imunitatii active sau pasive ori pentru diagnosticarea starii de imunitate;
f) produs medicinal homeopat de uz veterinar – produs medicinal de uz veterinar preparat din
produse, substante sau compozitii denumite stocuri homeopate, conform modului de
preparare a produselor homeopate descrise in Farmacopeea Romana sau in Farmacopeea
Europeana
g) produs stomatologic de uz veterinar – produs cu actiune antiseptica, chimioterapica,
antibiotica, anestezica, detartranta, folosit la nivelul cavitatii bucale si al danturii;
h) produs cosmetic de uz veterinar – orice produs utilizat in scop igienico- cosmetic, fara a avea
actiune terapeutica (Sampoane, sapunuri, sprayuri etc)
i) produs parafarmaceutic – orice produs tesut si/sau netesut din fibre naturale si/sau sintetice,
dispozitiv biomedical, ambalaj din sticla/plastic pentru medicamente si produse biologice,
instrumentar si aparatura de uz veterinar, manusi, zgarzi si altele;
j) produs radiofarmaceutic – substante de contrast si elemente chimice marcate radioactiv
k) kituri de diagnostic veterinar – truse complexe folosite pentru diagnosticarea unor boli la
animale
l) produse biocide de uz veterinar – produse folosite pentru igiena veterinara, inclusiv in zonele
in care sunt crescute, pastrate si transportate animalele, cum sunt:
- dezinfectante (decontaminante) – produse folosite pentru dezinfectia echipamentelor,
containerelor, jgheaburilor de alimentare, adapatorilor, suprafetelor asociate cu producerea,
transportul, depozitarea sau consumul furajelor solide ori lichide ( inclusiv al apei folosite la
adaparea animalelor);
- antiseptice veterinare – produse folosite in asepsia locala in chirurgie, la administrarea
parenterala a produselor medicamentoase injectabile, in asepsi cavitatii bucale la animale;
- antiparazitare veterinare de uz extern (insecticide, acaricide) – produse folosite in
combaterea ectoparazitilor animalelor;
- raticide – produse folosite la combaterea rozatoarelor daunatoare;
- insecticide – produse folosite la combaterea insectelor daunatoare;
- repelentii – produse folosite in igiena veterinara pentru respingerea insectelor de disconfort
(muste, taunii, tanari);
m) premix medicamentat – orice produs medicinal veterinar preparat anticipat in scopul
fabricarii furajelor medicamentate, cu respectarea Normei sanitare veterinare privind codul
referitor la produsele medicinale veterinare, aprobata prin Ordinul ministrului agriculturii,
padurilor, apelor si mediului nr 1.111/2003;
n) concentrat vitaminici, de uz veterinar – substante organice naturale sau sintetice, care se..
o) suplimentele vitaminice, vitamino-minerale si proteino-vitamino-minerale - produse care
sunt prezentate sub diverse forme farmaceutice si care sunt administrate animalelor ca
atare, fara a fi amestecate in furaj sau apa de baut;
p) aditivi furajeri – ingrediente chimice, naturale sau artificiale care influenteaza favorabil
caracteristicile materiilor prime furajare sau ale furajelor si premixurilor, caracteristicile
produselor de la animalele hranite cu furaje care contin astfel de substante, satisfac
necesitatile nutritionale ale animalelor, imbunatatesc productia animalelor, in special prin
influenta asupra florei gastrointestinale sau asupra digestibilitatii furajelor, asigura elemente
nutritionale care au efecte nutritionale speciale ori asigura necesitati nutritionale specifice
ale animalelor aflate intr-o stare fiziologica speciala, previn sau reduc efecte daunatoare
cauzate de dejectiile animale asupra mediului. Acestia pot fi: antibiotice, coccidiostatice,
promotori de crestere, substante antioxidante, aromatizante, antibacteriene, antifungice,
agenti de emulsifiere si stabilizare, anticoagulanti si gelifianti, coloranti, conservanti,
vitamine, provitamine, microelemente, lianti, agenti antisolidificare, reglatori de aciditate,
enzime si culturi de microorganisme, fiind exceptate tranchilizantele, substantele hormonale
si alte asemenea produse;
q) forma farmaceutica – forma finala sub care se prezinta produsul de uz veterinar (
comprimate, drajeuri, capsule, solutii injectabile, solutii perfuzabile, alte solutii, suspensii,
tincturi, unguente, linimente, bujiuri, supozitoare, pulberi, emulsii, boluri, ovule, paste etc.)
r) comercializarea produselor de uz veterinar – orice activitate care include cumpararea,
vanzarea, importul, exportul sau orice alta tranzactie comerciala cu un produs de uz
veterinar, cu sau fara profit. Face exceptie autoaprovizionarea de catre un fabricant cu
produse fabricate de el insusi si vanzarea, cu amanuntul a produselor medicinale de uz
veterinar fara prescriptii;
s) comertul angro cu produse medicinale veterinare - orice activitate care include
achizitionarea, vanzarea, importul, exportul sau orice alta tranzactie cormerciala cu un
produs medicinal veterinar, cu sau fara profit, cu exceptia:
- furnizarii de catre un fabricant de produse medicinale veterinare fabricate de el insusi;
- furnizarii cu amanuntul de produse medicinale veterinare de catre persoane indreptatile sa
efectueze astfel de livrari, in conformitate cu Norma sanitara veterinara privind codul
referitor la produsele medicinale veterinare, aprobata prin Ordinul ministrului agricuturii,
padurilor, apelor si mediului nr. 1.111/2003.
LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV
care fac parte integrantă din prezenta lege;
b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin
asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;
c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;
d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV;
f) inhalanţi chimici toxici - substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii;
g) consum ilicit de droguri - consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie
medicală;
h) toxicoman - persoana care se află în stare de dependenţă fizică şi/sau psihică cauzată de
consumul de droguri, constatată de una dintre unităţile sanitare stabilite în acest sens de
Ministerul Sănătăţii;
i) cura de dezintoxicare şi supravegherea medicală - măsurile ce pot fi luate pentru înlăturarea

dependenţei fizice şi/sau psihice faţă de droguri;
j) livrarea supravegheată - metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu

autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe
teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au
înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al identificării
persoanelor implicate în aceste activităţi;
k) investigatori acoperiţi - poliţişti special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului,

investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor
şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă
determinată.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,
procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la
20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără
drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de
ani şi interzicerea unor drepturi.
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 5 ani.
• Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc
amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului
ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor
drepturi.
Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară
din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug. Păstrarea de contraprobe este obligatorie
• Sunt exceptate de la distrugere:
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti, după avizul
prealabil al Direcţiei farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii;
b) plantele şi substanţele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie, în funcţie de
natura acestora, care au fost remise unui agent economic public sau privat, autorizat să le
utilizeze ori să le exporte;
c) unele cantităţi corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică
sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a drogurilor, pentru
pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de
către o comisie specială.
LEGE nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope
a) prescripţie medicală - document scris, semnat şi parafat de un medic care recomandă un

tratament medical unui pacient clar identificat şi care autorizează eliberarea de către farmacist a
unei cantităţi determinate de medicamente aflate sub controlul legislaţiei naţionale în domeniu;
b) substanţă psihotropă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra

substanţelor psihotrope;
c) substanţă stupefiantă - termen desemnând substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică

din 1961 a Naţiunilor Unite asupra substanţelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972;
d) transport - operaţiune de deplasare a unor bunuri dintr-un loc în altul sau, după caz, cantitatea
de plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope prevăzute în
tabelele I, II şi III din anexă, autorizată pentru o singură operaţiune de transport;
e) transportator - persoana fizică sau juridică autorizată în scopul efectuării transportului;
f) uz medical - utilizarea pe bază de prescripţie medicală licită a medicamentelor aflate sub

controlul legislaţiei naţionale;
g) plante - plantele care conin substanţe stupefiante sau psihotrope, originare din România ori
procurate din import;
h) preparat - o soluţie sau un amestec, oricare ar fi starea sa fizică, conţinând una ori mai multe
substanţe stupefiante sau psihotrope; acest termen desemnează, de asemenea, una sau mai
multe substanţe stupefiante sau psihotrope divizate în unităţi de administrare;
a) fabricare - toate operaţiile, altele decât producţia, care permit obţinerea de substanţe
stupefiante sau psihotrope, inclusiv purificarea şi transformarea substanţelor stupefiante ori
psihotrope în alte substanţe stupefiante sau psihotrope; acest termen cuprinde, de asemenea,
fabricarea preparatelor, altele decât cele care sunt efectuate pe bază de prescripţie medicală
într-o farmacie;
b) producere - operaţia care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului şi a
răşinii de canabis din plantele care le produc;
c) producător - persoana fizică sau juridică ce realizează operaţii de producţie ori fabricaţie;
d) canabis - vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica, exceptând seminţele sau frunzele
care nu sunt însoţite de vârfurile ramurilor, a cărui răşină nu a fost extrasă, oricare ar fi
întrebuinţarea acestuia;
e) planta canabis - toate speciile din genul Canabis;
f) opiu brut - latexul îngroşat prin deshidratare parţială recoltat în urma incizării capsulelor verzi;
g) mac opiaceu - specia Papaver somniferum;
h) pai sau tulpină de mac - toate părţile aeriene ale plantei, cu excepţia seminţelor macului
opiaceu, după cosire;
i) concentrat de pai sau tulpină de mac - materie obţinută când tulpina de mac a suferit un
tratament în vederea concentrării alcaloizilor care intră în compoziţia acesteia.
Toate plantele şi substanţele ce sunt prevăzute în convenţiile internaţionale, la care România

este parte, ca stupefiante sau psihotrope, precum şi preparatele lor, ce pot fi periculoase pentru
sănătatea populaţiei, din cauza efectelor pe care abuzul acestora le poate produce, sunt
prevăzute în tabelele I, II şi III.
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea,

oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe
teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul I sunt interzise.
Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul şi distribuţia, transportul, deţinerea,

oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe
teritoriul naţional ale plantelor, substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din
anexă sunt permise numai în condţiile prevăzute de prezenta lege.
TABELUL I PLANTE, SUBSTANŢE SI PREPARATE CU SUBSTANTE PSIHOTROPE SI STUPEFIANTE

INTERZISE
STUPEFIANTE
• Acetorfină • Acetil-alfa-metilfentanil • Alfa-metilfentanil • Alfa-metiltiofentanil • Beta-

hidroxifentanil • Beta-hidroxi-metil-3-fentanil • Cetobemidonă • Dezomorfină • Etorfină •
Heroină • 3- metilfentanil • 3- metiltiofentanil • MPPP • Para-fluorofentanil • PEPAP •
Tiofentanil
PSIHOTROPE
• Brolamfetamină • Catinonă • 2C-B • 2C-I • 2C-T-7 • DET • DMA • DMHP • DMT • DOET •
Eticiclidină • Etriptamină • N-hidroxi MDA • (+)-LYSERGIDE • N-etil MDA, MDE • MDMA •
Mescalină • Metcatinonă • Metil-4aminorex • MMDA • 4-MTA • Parahexil • PMA • PMMA •
Psilocină, psilotsin • Psilocibină • Roliciclidină • STP, DOM • Tenamfetamină • Tenociclidină •
Tetrahidrocanabinol, izomerii şi variantele lor stereochimice • TMA
Sunt supuse aceloraşi reguli şi:
a. izomerii acestor substanţe, cu excepţia cazului în care sunt menţionaţi expres numai anumiţi
izomeri, în toate cazurile în care asemenea izomeri pot exista, conform formulei chimice
corespunzătoare a substanţei în cauză;
b. eterii şi esterii acestor substanţe, în cazurile în care pot exista;
c. sărurile acestor substanţe, inclusiv cele ale eterilor, esterilor şi izomerilor, în toate cazurile în
care pot exista.
TABELUL II PLANTE, SUBSTANTE SI PREPARATE CE CONTIN SUBSTANTE STUPEFIANTE SI

PSIHOTROPE CARE PREZINTA INTERES IN MEDICINA, SUPUSE UNUI CONTROL STRICT
STUPEFIANTE
• Acetildihidrocodeină* • Acetilmetadol • Alfentanil • Allilprodină • Alfacetilmetadol •

Alfameprodină • Alfametadol • Alfaprodină • Anileridină • Benzetidină • Benzilmorfină •
Betacetilmetadol • Betameprodină • Betametadol • Betaprodină • Bezitramidă • Butirat de
dioxafetil • Cannabis, rezină de canabis, extracte şi tincturi de cannabis • Clonitazenă • Coca,
frunze de • Cocaină • Codeină*
• Codoximă • Concentrat de pai de mac • Dextromoramidă • Dextropropoxifen* • Diampromidă

• Dietiltiambutenă • Difenoxin • Dihidromorfină • Dimenoxadol • Dimepheptanol •
Dimetiltiambutenă • Dioxafetilbutirat • Difenoxilat • Dihidrocodeină* • Dipipanonă • Drotebanol
• Ecgonină, esterii şi deriva Ţii care se pot transforma în ecgonină şi cocaină •
Etilmetiltiambutenă • Etilmorfină* • Etonitazen • Etoxeridin • Fenadoxonă • Fenampromidă •
Fenazocin • Fenomorfan • Fenoperidină • Fentanil • Folcodin* • Furetidină • Hidrocodon •
Hidromorfinol • Hidromorfonă • Hidroxipetidină • Izometadon • Levometorfan • Levomoramid •
Levofenacilmorfan • Levorfanol • Metazocin • Metadonă • Metadonă
• Metildezorfină • Metildihidromorfină • Metopon • Moramidă • Morferidină • Morfină •

Metobromidă • Morfină N-oxid • Myrofină • Nicocodină* • Nicodicodină* • Nicomorfină •
Noracimetadol • Norcodeină* • Norlevorfanol • Normetadonă • Normorfină • Norpipanon •
Opium • Oxicodon • N -oximorfină • Oximorfon • Petidină • Petidină • Piminodină • Piritramidă
• Proheptazină • Properidină • Propiram* • Racemetorfan • Racemoramidă • Racemorfan •
Remifentanil • Sufentanil • Tebaconă • Tebaină • Tilidină • Trimeperidina
PSIHOTROPE
• Amfetamină • Dexamfetamină • Dronabinol • Fenetilină • Levamfetamină •

Levometamfetamină • Meclocvalon • Metamfetamină • Metacvalon • Metilfenidat •
Fenciclidină • Fenmetrazină • Racemat de metamfetamină • Secobarbital • Zipeprol
TABELUL III PLANTE, SUBSTANTE SI PREPARATE CE CONTIN SUBSTANTE STUPEFIANTE SI

PSIHOTROPE CARE PREZINTA INTERES IN MEDICINA, SUPUSE CONTROLULUI
PREPARATE CU STUPEFIANTE
• Acetildihidrocodeină • Codeină • Dihidrocodeină • Etilmorfină • Nicocodină • Nicodicodină •

Norcodeină • Folcodin
PSIHOTROPE
• Allobarbital • Alprazolam • Amfepramon • Aminorex • Amobarbital • Barbital • Benzfetamină

• Bromazepam • Brotizolam • Buprenorfină • Butalbital • Butobarbital • Catina* • Camazepam •
Ciclobarbital • Clordiazepoxid • Clobazam • Clonazepam • Clorazepat • Clotiazepam •
Cloxazolam • Delorazepam • Diazepam • Estazolam • Etclorvynol • Etinamat • Etilamfetamină •
Fludiazepam • Flunitrazepam • Flurazepam • GHB • Glutetimidă • Halazepam • Haloxazolam •
Ketazolam • Lefetamină • Loflazepat de etil • Loprazolam • Lorazepam • Lormetazepam •
Mazindol • Medazepam • Mefenorex • Meprobamat • Mezocarb • Metilfeno -barbital •
Metiprilon • Midazolam • Nimetazepam • Nitrazepam • Nordazepam • Oxazepam • Oxazolam •
Pemolină • Pentazocin • Pentobarbital • Pinazepam • Pipradol • Prazepam • Pirovaleron •
Secbutabarbital • Temazepam • Tetrazepam • Triazolam • Vinilbital • Zolpidem
LP 9 – 13 CALCULUL FARMACEUTIC
OPERAȚIUNI DE MĂSURARE/ CÂNTĂRIRE
În farmacologie, în mod obişnuit, soluţiile medicamentoase şi alte preparate farmaceutice lichide

se cântăresc, însă în anumite situaţii se şi măsoară
Se utilizează unităţile fundamentale din Sistemul Internaţional de Unităţi.
SISTEMUL INTERNAŢIONAL DE UNITĂŢI (SI)
Sistemul international este un sistem metric definit la a 11a conferință generală despre greutăți
și măsuri care a avut loc în 1960 la Paris.
Acesta presupune utilizarea:
- unități de bază care permit măsurarea: lungimii, masei, timpului, cantității de substanță,
intensității curentului electric, temperaturii absolute, intensității luminoase etc.
- unități complementare care permit măsurarea altor valori (ex.: forță, volum, densitate, etc).
- unități derivate și practice (ex : m3 , m2)
MĂSURAREA
Unitatea de măsură utilizată pentru lichide este litrul, cu submultiplii săi:
1l
1 dl = 0,1 l = 10-1 l
1 cl = 0,01 l = 0,1 dl = 10-2 l
1 ml = 0,001 l = 0,01 dl = 0,1 cl = 10-3 l
1l = 1 dm3
1 ml = 1 cm3
CÂNTĂRIREA
Multiplii gramului:
1 kg = 1000 g;
1 tonă = 1000 kg.
Submultiplii gramului: 1 g
1 dg = 0,1 g =10-1 g
1 cg = 0,01 g = 0,1 dg = 10-2 g
1 mg = 0,001 g = 0,01 dg = 0,1 cg = 10-3 g
1 µg (microgram, gamma, mcg) = 10-3 mg = 10-6 g
CALCULUL FARMACEUTIC
În farmacologie, în cele mai multe cazuri, concentraţiile medicamentelor sunt exprimate în „la
sută” (%)) şi „la mie” (‰).
Concentraţia reprezintă raportul existent între substanţa activă şi volumul (masa) amestecului.
concentraţie de 1% înseamnă că în 100 g preparat se găseşte 1 g de substanţă activă, iar o

concentraţie de 1 ‰ înseamnă că într-o 1000 de g de preparat se găseşte 1 g de substanţă activă.
1. Calcularea cantităţii de substanţă activă din 1 ml soluţie

A. Calcul rapid: într-un mililitru de soluţie se găseşte atâta s.a. cât arată concentraţia, în
cg dacă exprimarea este la % şi în mg dacă exprimarea este la ‰.
Ex: soluţie 5% → într-un mililitru de soluţie se găsesc 5 cg s.a.
soluţie 5 ‰ → într-un mililitru de soluţie se găsesc 5 mg s.a.
B. Regula de trei simplă:

5 % - în 100 ml de preparat se găseşte 5 g de s.a.
5 g ................ 100 ml
X .................. 1 ml
X = 5 x 1 / 100 = 0,05 g
0,05 g = 5 cg
APLICAŢII •
1. Câta substanţă activă se găseşte într-un mililitru de soluţie cu concentraţia de 12 %? •
2. Câta substanţă activă se găseşte într-un mililitru de soluţie cu concentraţia de 57 %? •
3. Câta substanţă activă se găseşte într-un mililitru de soluţie cu concentraţia de 8 ‰? •
4. Câta substanţă activă se găseşte într-un mililitru de soluţie cu concentraţia de 0.5 %? •
5. Câta substanţă activă se găseşte într-un mililitru de soluţie cu concentraţia de 14.5 ‰?

2. Calcularea cantităţii de substanţă activă dintr-o fiolă
A. Calcul rapid –
ex: într-o fiolă de 10 ml 2 % există 2 cg s.a./ml x 10 ml = 20 cg sau 0,2 g
B. Regula de trei simplă
Fiolă 10 ml 2 %
2 g s.a. ................. 100 ml
X g s.a ................. 10 ml
X = 2 x 10 / 100
X = 0,2 g (= 20 cg = 200 mg)
APLICAŢII •
1. Câta substanţă activă se găseşte într-o fiolă de 2 ml cu concentraţia de 5 %? •
2. Câta substanţă activă se găseşte într-o fiolă de 10 ml cu concentraţia de 16 %? •
3. Câta substanţă activă se găseşte într-un flacon de 100 ml cu concentraţia de 13 ‰? •
4. Câta substanţă activă se găseşte într-o fiolă de 5 ml cu concentraţia de 1,5 %? •
5. Câta substanţă activă se găseşte într-un flacon de 50 ml cu concentraţia de 14.5 ‰?
3. Calcularea volumului de soluţie în funcţie de cantitatea de substanţă activă necesară

Sunt situaţii în care medicul trebuie să ştie câtă soluţie trage în seringă, corespunzătoare
dozei de medicament prescris.
Ex. - dacă dintr-o fiolă de 10 ml 10 % trebuie scoasă o cantitate de 25 cg s.a., câţi ml de

soluţie se trag în seringă ?
100 ml ................................10 g s.a.
X ml ................................. 0,25 g (cât avem nevoie)
X= 100 x 0,25 / 10 = 2,5 ml
APLICAŢII
1. Câţi ml de soluţie extrageţi dacă dintr-o fiolă de 5 ml 2 % trebuie să administraţi 20 mg s.a.?
2. Câţi ml de soluţie extrageţi dacă dintr-o fiolă de 20 ml 25 % trebuie să administraţi 4,5 g s.a.?
3. Câţi ml de soluţie extrageţi dacă dintr-o fiolă de 10 ml 20 % trebuie să administraţi 50 cg s.a.?
4. Câţi ml de soluţie extrageţi dacă dintr-un flacon de 50 ml 10 % trebuie să administraţi 450 mg s.a.?
5. Câţi ml de soluţie extrageţi dacă dintr-un flacon de 50 ml 15 ‰ trebuie să administraţi 75 cg s.a.?

4. Calcularea volumului de diluant necesar pentru transformarea unei soluţii concentrate într-o
soluţie mai diluată
In practică sunt multe situaţii când este necesară diluarea soluţiilor mai concentrate de
medicamente, deoarece cele concentrate nu pot fi utilizate întotdeauna la toate animalele şi pe
toate căile de administrare.
Ex.: trebuie diluată o fiolă de 20 ml 20% la concentraţia 5 %.
Se calculează cantitatea de s.a. din fiolă:
20 g ………. 100ml
X g,,,,,,,,,, 20 ml
X = 400/100 = 4 g s.a.
Se află volumul total al soluţiei diluate ce va rezulta, în funcţie de cantitatea de s.a. determinată:
5g ……….. 100ml
4g ………. X ml
X = 400/5 = 80 ml.
Se calculează prin diferenţă volumul de solvent ce trebuie adăugat:
80 ml – 20 ml = 60 ml solvent.
APLICAŢII
1. Diluaţi 2 fiole de 10 ml de concentraţie 40 % în concentraţie de 10%.
2. Diluaţi o soluţie de 70 ml de concentraţie 30 % în concentraţie de 4%.
3. Dintr-o soluţie de 250 ml 25 % să se obţină concentraţia de 15 %. Câţi ml de solvent utilizaţi?
4. Dintr-o soluţie de 500 ml 30 % să se obţină concentraţia de 10 %. Câţi ml de solvent utilizaţi?
5. Dint-o soluţie de 100 ml 10 % să se obţină concentraţia de 10 ‰. Câţi ml de solvent utilizaţi?
5. Diluări de soluţii când se cunoaşte volumul final care trebuie obţinut
Exemplu: Dintr-o soluţie cu concentraţia 8% să se obţină 200 ml soluţie 2 %. Ce volum de solvent

şi ce volum de soluţie 8% sunt necesare?
100 ml sol 2%……………………………2 g s.a.
200 ml sol 2%……………………………X g s.a.
X = 4 g s.a. în 200 ml sol 2%

100 ml sol 8%…………………………8 g s.a.
X ml sol 8%……………………………4 g s.a.
X = 50 ml sol 8%
200 ml – 50 ml = 150 ml solvent
APLICAŢII
1. Dintr-o soluţie 40% să se obţină 100 ml soluţie 22%. Cât solvent şi câtă soluţie 40% sunt
necesare?
necesare?
necesare?
necesare?
necesare?
6. Calculul necesarului de pulbere diluantă pentru transformarea unei pulberi concentrate într-o
pulbere diluată
Exemplu: dintr-o cantitate de 25 kg pulbere 80% amoxicilină să se obţină un premix cu 10%

amoxicilină. Se utilizează ca excipient amidonul.
100 g pulbere 80%…………………………..80 g amoxicilină
25000 g pulbere 80%………………………… X g amoxicilină
X = 20.000 g amoxicilină în 25 kg pulbere 80%
100 g pulbere 10%…………………………..10 g amoxicilină
X g pulbere 10% ……………………………20000 g amoxicilină
X = 200.000 g pulbere 10%
200.000 g – 25.000 g = 175.000 g (175 kg) pulbere diluantă (amidon).

APLICAŢII
1. Dintr-o cantitate de 5 kg pulbere 75% să se obţină o pulbere cu concentraţia de 10%. Care este
cantitatea de pulbere diluantă necesară?
2. Dintr-o cantitate de 10 kg pulbere de ampicilină cu concentraţia de 50% să se obţină o pulbere cu

concentraţia de 10%. Care este cantitatea de pulbere diluantă necesară?
3. Dintr-o cantitate de 15 kg pulbere 45% să se obţină o pulbere cu concentraţia de 15%. Care este
cantitatea de pulbere diluantă necesară?
7. Calculul concentraţiei unei soluţii
Exemplu: Care este concentraţia procentuală (%) a unei soluţii cu un volum de 20 ml care conţine 60
mg s.a.?
20 ml soluţie…………………0,06 g s.a.
100 ml soluţie……………….. X g s.a.
X = 0,3 g s.a. în 100 ml soluţie → soluţia are o concentraţie de 0,3 %
APLICAŢII
1. Care este concentraţia unei soluţii de 10 ml care conţine 3 g s.a.?
2. Care este concentraţia unei soluţii de 50 ml care conţine 20 g s.a.?
3. Care este concentraţia unei soluţii de 20 ml care conţine 4 cg s.a.?
4. Care este concentraţia unei soluţii de 100 ml care conţine 250 mg s.a.?
5. Care este concentraţia unei soluţii de 15 ml care conţine 85 mg s.a.?
8. Calculul cantităţii de solvent necesar pentru a prepara o soluţie cu o concentraţie dorită dintr-o
anumită cantitate de substanţă activă
Exemplu: Ce volum de solvent este necesar pentru a prepara o soluţie 2% din 10 g s.a.?
100 ml sol. 2%………………….2 g s.a.
x ml sol 2%……………………10 g s.a.
x = 500 ml sol. 2%
solvent = q.s.ad. 500 ml

APLICAŢII
1. Ce volum de solvent este necesar pentru a prepara o soluţie de 7% din 4 g s.a.?
2. Ce volum de solvent este necesar penru a prepara o soluţie de 10 % din 15 g s.a.?
3. Ce volum de solvent este necesar pentru a prepara o soluţie de 15% din 40 cg s.a.?
4. Ce volum de solvent este necesar pentru a prepara o soluţie de 40% din 570 mg s.a.?
5. Ce volum de solvent este necesar pentru a prepara o soluţie de 25% din 25 cg s.a.?
9. Obţinerea unei concentraţii intermediare din două concentraţii diferite ale aceluiaşi
medicament
Exemplu: Să se prepare un volum fix de soluţie 25%, din soluţiile 45 % şi respectiv 15% ale aceluiaşi
medicament
45% ---------- 10 ml 45%
25% +
15% ----- 20 ml 15%
Total 30 ml 25 %
APLICAŢII
1. Să se prepare o soluţie de 20 % din soluţiile 15 % şi 55 % ale aceluiaşi medicament.
4. Să se prepare o soluţie de 10 % din soluţiile 0,5 % şi 75 % ale aceluiaşi medicament.

10. Transformarea unei anumite cantităţi de soluţie cu concentraţie cunoscută într-o soluţie
diluată, utilizând ca solvent o altă soluţie, cu concentraţie cunoscută
Exemplu: Să se transforme 300 ml soluţie 20% într-o soluţie 4%, folosind ca solvent o soluţie 1%.
20 % ---------- 3 părţi soluţie 20 %
4% +
1% --------- 16 parti solute 1%
Total 19 parti solutie 4%
3 parti ………. 300 ml
1 parte ……. X ml
X = 100 ml
16 parti x 100 ml = 1600 ml sol 1 %
19 parti x 100 ml = 1900 ml sol 4%
APLICAŢII
1. Să se dilueze 330 ml soluţie 30% într-o soluţie 5 %, folosind ca solvent o soluţie 1%.
5. Să se dilu
11. Calcularea concentraţiilor şi a volumelor soluţiilor, când este cunoscut volumul final de
realizat
Exemplu: Dintr-o soluţie 16% să se obţină 280 ml soluţie 5% utilizând ca diluant o soluţie 2%
16% ---- 3 parti solutie 16%
5% +
2% --- 11 parti solutie 2%
Total 14 parti solutie 5%
14 parti ….. 280 ml
1 parte…. X ml
X = 20 ml
3 parti x 20 ml = 60 ml sol 16 %
11 parti x 20 ml = 220 ml sol 2 %
APLICAŢII
1. Dintr-o soluţie 40% să se obţină 100 ml soluţie 22%, utilizând ca diluant o soluţie 2%. Cât solvent şi
câtă soluţie 40% sunt necesare?
2. Dintr-o soluţie 82% să se obţină 220 ml soluţie 40%, utilizând ca diluant o soluţie12%. Cât solvent şi
5. Dintr-o soluţie 50% să se obţină 150 ml soluţie 20%, utilizând ca diluant ser fiziologic. Cât solvent şi
EXERCIŢII:
1. Să se obţină 7500 ml soluţie 4% dintr-o soluţie 30%. Ce cantitate de solvent utilizaţi?
2. Dintr-o soluţie 25% să se obţină 330 ml soluţie 10%, utilizând ca diluant o soluţie 3% a aceleiaşi
substanţe active.
3. Să se obţină 550ml soluţie 2% dintr-o soluţie 15%. Ce cantitate de solvent utilizaţi?
4. Din 90 ml soluţie 15% să se obţină o soluţie 8%, utilizând ca diluant o soluţie 2% a aceleiaşi
substanţe active.
6. Dintr-o soluţie 17% să se obţină o soluţie 11%, utilizând ca diluant 210 ml soluţie 2% a aceleiaşi
substanţe active.
7. Dintr-o soluţie 28% să se obţină o soluţie 8%, utilizând ca diluant 100 ml soluţie 1% a aceleiaşi
substanţe active.
8. Să se prepare 75ml soluţie glucoză 30% din două soluţii: una 40% şi una 25%.
9. Să se dilueze 250 ml soluţie 43% la concentraţia 13%. Ce volum de solvent (apă distilată) este
necesar?
11. Care este concentraţia unei soluţii care în 24 ml conţine 10 g substanţă activă?
12. Care este concentraţia unei soluţii care în 10 ml conţine 50 cg substanţă activă?
13. Care este concentraţia unei soluţii care în 5 ml conţine 50 mg substanţă activă?
14. Câtă substanţă activă se găseşte în 2 fiole de 5 ml 1%?
15. Câtă substanţă activă se găseşte în 7 fiole de 5 ml 0,1%?
16. Câtă substanţă activă se găseşte în 20 fiole de 5 ml 3 ‰?
17. Câtă substanţă activă se găseşte în 20 fiole de 6 ml 3,3%?
18. Dintr-o soluţie 44% să se obţină, prin diluare, 65 ml soluţie 6%. Ce volum de solvent (apă distilată)
este necesar?
19. Să se obţină 700 ml soluţie 22% dintr-o soluţie 27%. Ce cantitate de solvent utilizaţi?
20. Să se transforme 180 ml soluţie 20% într-o soluţie 4%, folosind ca solvent o soluţie 1%
CAZURI CLINICE
Pisica, M, 4 ani, 5 kg
Diagnostic: cistita, prezenta struvitilor
Tratament:
• Enroxil comprimate de 50 mg, 150 mg; doza 5 mg/kg, 7 zile
• Urinovet Cat Dilution 1 compr/zi/ 7 zile

Caine, M, 1 an, 2,5 kg
Diagnostic: Giardioza
Tratament: • MetroCare (metronidazole) 250 mg, 500 mg compr; doza: 50 mg/kg, 7 zile
• Fortiflora plic, 1 plic/zi, 7 zile
Caine, F, 7 ani, 15 kg
Diagnostic: artita traumatica MPD
Tratament: • Onsior (robencoxib) compr 6, 10, 20, 40 mg, doza: 1 mg/kg/ 5 zile
• Tramvetol (tramadol) compr 50 mg, doza: 2 mg/kg/ 3 zile
Caine, M, 8 ani, 20 kg
Diagnostic: bronsita
Tratament: • Dexametazona, SC, fiole 4 mg/ml, doza de 0.5 mg/kg
• Synulox, SC, flac 100 ml, doza de 1 ml/20 kg
• Pneumoguard, SC, flacon 20 ml, 1 ml/10 kg
Cal, 500 kg
Diagnostic: colica
Tratament: Finadyne (Flumixin meglumine), soluţie injectabilă 50 mg/ml, flacoane de 100 ml, în doză
de 1,1 mg/kg, IV
Pisica, F, 3 kg
Diagnostic: politraumatism
Tratament: • Meloxidyl, pe cale orală , în doză de 0,1 mg/kg timp de 14 zile. Preparatul se prezintă
sub formă de flacoane de 50 ml suspensie pentru administrare orală, conţinând 0,5 mg
meloxicam/ml.
Viţel, 70 kg
Diagnostic: şoc anafilactic consecutiv administrării unei peniciline.
Tratament: Hidrocortizon hemisuccinat, fiole de 5 ml cu 25 mg/fiolă, IV, în doză de 50 mg/animal.
3 caprine a câte 50 kg
Diagnostic: parasitism intern
Tratament: Ivomec soluţie injectabilă care conţine 1% ivermectină, pe cale subcutanată, în doză de 1
ml/50 kg.
Vacă de 450 kg
Diagnostic: edem al ugerului.
Tratament: Furosemid flacon 100 ml 1 %, în doză de 2 mg/kg
Caine, M, 20 kg, 5 ani
Diagnostic: dermatomicoza
Tratament: preparat magistral (unguent) de 50 g care să conţină: stamicin 4%, clotrimazol 2%,
bacitracină 1% şi care se aplică pe o perioadă de 15 zile.
CONVERSIE MILIEQUIVALENTI
Echivalent (Eq) în chimie este cantitatea unei substanțe care poate reacționa cu un mol de contra-ion
care poartă o sarcină unitară (+1 sau -1).
Miliequivalent (mEq) - miime dintr-un echivalent
- este o unitate de masura folosita pentru exprimarea concentratiei de electroliti dintr-o solutie
Pentru un anumit compus chimic, miliechivalentul cationului este egal cu miliechivalenții anionului, si
este egal cu miliechivalenții compusului chimic.
Formula de calcul: mEq = (mg x valenta) / ( masa moleculara)
Masa moleculara Masa moleculara valenta

componente totala
NaCl Sodiu 23 58,5 1
Clorura 35.5
KCl Potasiu 39 74,5 1
Clorura 35.5
CaCl2 Calciu 40 147 2
Clorura 71 (h2o)
NaHCO3 Sodiu 23 84 2
Bicarbonat 61
Caine, M, 10 kg
Diagnostic: hipokalemie
Tratament: Clorura de potasiu (perfuzabila), flacon 7.45% (74.56 mg/ml)
Doza: 0.5 mEq potasiu / kg, IV (lent)
1 g KCl corespunde 13.4 mEq sau 542 mg potasiu
!!! NU se adm. niciodata mai mult de 0.5 mEq potasiu/kg/h CRI !!!
0.5 mEq potasiu x 10 kg = 5 mEq / animal
5 mEq = mg x 1 / 74.5
mg = 5 x 74.5
mg = 372.5
372.5 mg = 0.3725 g
7.45 g s.a. ……….. 100 ml
0.3725 g s.a. ……… x
X = 5 ml Se adm 5 ml in perfuzie, rata de adm intre 3-5 ml/kg/ora sol perfuzabila

0.5 mEq /kg x 10 kg = 5 mEq / animal
Stiind ca 1 g KCl corespunde cu 13,4 mEq potasiu :
1 g KCl ……………. 13,4 mEq potasiu
X …………………… 5 m Eq potasiu
X = 0.37 g KCl
7,45 g s.a. ………………… 100 ml
0,37 g s.a. …………………. X
X = 5 ml Se adm 5 ml in perfuzie, rata de adm intre 3-5 ml/kg/ora sol perfuzabila
12. Extrapolarea dozelor de medicament, din medicina umană în medicina veterinară
În ţara noastră, pentru a administra unele medicamente la animale mici, pentru că unele nu sunt pe
piaţă sub formă de produse condiţionate specific, medicul veterinar este obligat să facă corecţii de
extrapolare a dozelor; sunt necesare adesea pentru antibiotice (lincomicină, spiramicină, etc.),
pentru antifungice, digitalice, antiseptice urinare, etc.
Deoarece este cunoscută sensibilitatea pe specie pentru unele medicamente, nu toate produsele pot
fi utilizate şi în medicina veterinară.
Se pot înregistra şi erori – supradozare la animalele de talie mare şi subdozare la cele de talie mică.
Totuşi, în funcţie de greutatea animalelor se face o extrapolare a dozelor în funcţie de:
1). Suprafaţa corporală (de la 0,5 la 100 kg greutate vie)
2). Greutatea metabolică (de la 0,5 la 700 kg greutate vie).
1). Extrapolarea pe baza suprafeţei corporale
este utilizată numai pentru animale sub 100 kg.
Se utilizează formula:
Doza/anim = supr. Corpor. Animal x doza om x (greutate corp om)/(suprafata corp om)
Corelaţia dintre suprafaţa corporală (m2) şi greutatea corporală la om şi animale este:
Greutate corporală (kg) (om şi animale) Suprafaţă corporală (m2)

0,5 0,06
1 0,1
2 0,16
5 0,29
10 0,46
15 0,61
200 0,74
30 0,97
40 1,17
50 1,35
65 1,62
100 2,15
Exemple:
1). Să se extrapoleze doza de 5 mg/kg, om adult (65 kg) a unui medicament de uz uman la porc de 50
kg.
Greutate corp/suprafaţă corporală = 65/1,62 = 40 kg/m2
Introducând în formulă obţinem:
Doză/animal = 1,36 x 5 x 40 = 272 mg/animal ,
272mg/animal : 50 kg greutate vie porc = 5,44 mg/kg corp
2). Să se extrapoleze la câine de 20 de kg doza de 15 mg/kg, om adult, a unui medicament de uz

uman.
Greutate corp/suprafaţă corporală = 65/1,62 = 40 kg/m2
Doză/animal = 0,74 x 15 x 40 = 444 mg/animal
444 mg/animal: 20 kg = 22,2 mg/kg
2). Extrapolarea dozelor pe baza greutăţii corporale metabolice
Această metodă prezintă avantajul că se poate aplica şi la animalele de talie mare, de peste 100 kg,
până la cele de 700 kg
Calculul privind greutatea corporală metabolică se face conform relaţiei:
Greutatea corporala metabolica (kg) = (greutate corporala in kg) la puterea 0,75
Pentru calcul se utilizeaza formula
Doza/anim – greutate metabolica anim x doza om x (greut corp om / greut metabolica om)
Corelaţia greutate corporală (kg) – greutate corporală metabolică (kg)
Greutate corporala (kg) Greutate metabolica (kg)

0.5 0,59
1 1
2 1,7
5 3,3
10 5,6
15 7,6
20 9,5
30 12,8
40 15,9
50 18,8
65 22,9
100 31,6
200 53,2
300 72,1
400 89,4
500 105,7
700 136,1
Exemple: 1). Să se extrapoleze pentru un câine de 20 kg un tratament cu un produs de uz uman (de la

un om de 80 kg), cunoscând că doza este de 10 mg/kg;
Deoarece greutatea metabolică pentru om de 80 de kg nu se regăseşte în tabel, o vom afla prin

aplicarea regulei de trei simplă:
65 kg………………..22,9
80 kg………………..x
x = 80 x 22,9 : 65 = 28,18
Concluzionând, valoarea greutăţii metabolice la om de 80 kg este 28,18
Se utilizează formula doza/animal: Raportul greutate corporală (la om)/ greutate metabolică (om) =
Indice de conversie
80 kg/28,18 = 2,83 (indicele de conversie)
Doza/animal = 9,5 x 10 x 80 : 28,18 = 9,5 x 10 x 2,83 = 268,85 mg/animal
Animalul are 20 kg, deci doza/kg este: 268,85 : 20 = 13,44 mg/kg
2). Extrapolaţi doza de 10 mg/kg/om adult pentru un cal de 600 kg.
65 kg (om adult) = 22,9
Indicele de conversie este: 65 : 22,9 = 2,84

Greutatea metabolică animal este:
500 kg……………… 105,7
600 kg……………….. x
x = 600 x 105,7 : 500 = 126,84
Doza/animal = 126,84 x 10 x 2,84 = 3602,256 mg/animal
Doza/kg = 3602,256: 600 = 6,0 mg/kg
3). Dacă doza este exprimată în tablete, pentru un om adult este de 4 tablete, care este doza pt un
câine de 10 kg?
La om de 65 kg, doza metabolică este de 22,9 (din tabel).
Dacă la 22,9 …………………..4 tablete
la 5,6…………………….x
x = 5,6 x 4 : 22,9 = 0,97 tablete ≈ 1 tabletă
APLICAŢII 1. Să se extrapoleze pentru un câine de 9 kg un tratament cu un produs de uz uman (de la

un om de 80 kg), cunoscând că doza este de 2 mg/kg şi 1 comprimat are 4 mg.
2. Extrapolaţi doza de 4 mg/kg / om adult pentru o vacă de 400 kg.
3. Extrapolaţi doza de 15 mg/kg/ om adult pentru un cal de 550 kg.
13. Calculul concentraţiei microcantităţilor
În practică apare necesitatea calculării unor cantităţi infinitezimale de substanţă activă într-o
cantitate foarte mare de excipient (furaje, soluţii etc), în cazul premixurilor vitamino-minerale, a
chimioterapicelor, a hormonilor etc.
Aceste cantităţi sunt exprimate adesea în ppm, ppb şi ppt.
a) ppm – parts per milion (o parte la un milion) - reprezintă o parte substanţă activă la 999 999 părţi
excipient, perfect omogenizată,
- 1 mg s.a./1 000 000 mg furaj;
- 1 mg s.a./1 000 g; -
1 mg/1 kg; sau - 1 mcg/1 g

Corelaţie ppm – concentraţie
ppm %
10 000 1
1 000 0,1
100 0,01
10 0,001
1 0,0001
0,1 = 100 ppb 0,00001
0,01 =10 ppb 0,000001
0,001=1ppb 0,0000001
b). ppb – parts per bilion (părţi per miliard)
- reprezintă o parte substanţă activă la 999 999 999 părţi excipient;
1 ppb = 1 mcg/1 000 000 000 mcg;
1 ppb = 1 mcg/1 000 000 mg;
1 ppb = 1 mcg/1 000 g;
1 ppb = 1 mcg/1 kg.
c). ppt – parts per trilion (părţi per trilion)
- se utilizează mai rar, în special în cazul substanţelor cu potenţial toxic ridicat – alcaloizi, substanţe
toxice din fungi, reptile, insecte etc.).
- pentru simplificarea calculului vom folosi corelaţia 1 ppt = 1 mcg / 1 000 kg
Exemple:
Calculaţi cât reprezintă în grame, doza de 500 ppm biostimulator la tona de furaj destinat efectivelor
de păsări.
Preparaţi 5 tone furaj pentru purcei cu un conţinut de 300 ppm substanţă activă
Exemple: Calculaţi cât reprezintă în grame, doza de 500 ppm biostimulator la tona de furaj destinat
efectivelor de păsări.
ştim că 1 ppm = 1 mg/1 kg, 1 tona = 1000 kg
deci 500 ppm = 500 mg/1 kg
500 mg .............. 1 kg
X ....................... 1000 kg
x = 500 x 1000 = 500000 mg = 500 g / tona

Preparaţi 5 tone furaj pentru purcei cu un conţinut de 300 ppm substanţă activă.
pornim de la aceeaşi relaţie 1 ppm = 1 mg/1kg
300 ppm = 300 mg /1 kg
300 mg ............ 1 kg
X ...................... 5000 kg
x =300 x 5000 / 1 = 1500000 mg = 1500 g / 5 tone (1.5 kg / 5 tone)
APLICAŢII 1. Calculaţi cât reprezintă în grame 350 ppm la 2 tone de furaj.
2. Preparaţi 4 tone de furaj care să conţină 150 ppm s.a./tonă.
3. Preparaţi 3 tone de furaj care să conţină 270 ppm s.a./tonă.
14. Calculul concentraţiilor de medicament din sânge
Cantitatea unei substanţe active (medicamentoase) în sânge sau în alte fluide ale organismului
animal (reziduuri medicamentoase) constituie indicatori importanti în ceea ce priveşte valorificarea
produselor animale.
Cu toate că în Uniunea Europeană reziduurile din produsele de origine animală sunt exprimate
cantitativ în ppm, în România exprimarea se face în mg/100 ml.
Cunoscându-se faptul că greutatea specifică a sângelui la animale are limite foarte largi (în funcţie de
specie), fiind cuprinsă între 1,039 şi 1,061, a fost aleasă valoarea 1 pentru uşurinţa calculului.
Exemple: 1). Transformaţi valoarea sanguină de 0,5 ppm în mg%.
1 mg% = 1 mg/100 ml
1 ppm = 1 mg/1 000 ml
0,5 ppm = 0,5 mg/1 000 ml
0,5 mg………….1 000 ml
x mg…………… 100 ml
x = 0,5 x 100 / 1000 = 0,05 mg/100 ml.
2). Transformaţi valoarea sanguină de 0,5 ppm în mcg/ml.
1 mg = 1 000 mcg
0,5 mg………..1 000 ml

x………………1 ml
x = 0,0005 mg
0,0005 mg x 1 000 = 0,5 mcg/ml
APLICAŢII 1. Transformaţi valoarea sanguină de 2 ppm în mg %.
2. Transformaţi valoarea sanguină de 5 ppm în mcg/ml.
3. Transformaţi valoarea sanguină de 3 ppm în mcg/ml.
15. Diluarea unei soluţii medicamentoase, în funcţie de densitate
Operaţiunea este puţin utilizată în cadrul farmaciei veterinare, fiind mult folosită în cadrul
laboratoarelor şi constă în diluarea în funcţie de densităţi.
Mod de lucru: se adaugă progresiv un dizolvant pur (respectiv apă distilată) sau o soluţie mai diluată
a aceleiaşi substanţe în soluţia concentrată, fie în prezenţa unui densimetru, fie utilizând o formulă
de calcul
X = q x d2 (d1-d) / d1 x (d-d2)
X = cantitatea de dizolvant necesară pentru a fi adăugată;
q = cantitatea de soluţie ce trebuie diluată;
d = densitatea la care se diluează soluţia;
d1 = densitatea soluţiei ce trebuie diluată;
d2 = densitatea soluţiei folosită pentru diluare.
Exemplu: să se dilueze 50 ml acid acetic concentrat (a cărui densitate este 1,050) pentru a se obţine o
soluţie de acid acetic diluat, cu densitatea relativă de 1,037. Densitatea soluţiei cu care se
diluează,respectiv apă distilată este 1.
X = 50 x 1 x (1,050 – 1,037) / 1,050 x (1,0x7 – 1) = 0,65 / 0,039 = 16,66 ml
Concluzionăm că sunt necesari 16,66 ml apă distilată pentru a se obţine o soluţie cu densitatea
dorită.
APLICAŢII 1. Să se dilueze o soluţie de 75 ml cu densitatea de 1,055, pentru a obţine o soluţie cu

densitatea 1,040. Densitatea soluţiei diluante este 1 (apă distilată).
2. Să se dilueze o soluţie de 100 ml cu densitatea de 1,052, pentru a obţine o soluţie cu densitatea

1,035. Densitatea soluţiei diluante este 1 (apă distilată).
3. Să se dilueze o soluţie de 45 ml cu densitatea de 1,050, pentru a obţine o soluţie cu densitatea

1,042. Densitatea soluţiei diluante este 1 (apă distilată).
16. Rata de repartizare a substanţelor active în organism, consecutiv administrării în furaje
Este cunoscut faptul că administrarea medicamentelor în furaje expune animalele la acestea,

expunere ce poate fi periculoasă în cazul în care sunt depăşite acele limite admise.
Se recomandă utilizarea unei formule prin care sunt transformate ppm din furaje în mg s.a./kg
greutate corporală:
Mg s.a/kg corp = rata ppm din furaj x kg furaj consumat/zi / greutate corp animal
Cantitatea de furaj consumat/zi de diverse specii de animale se regăseşte în tabele de consum (pe
specii, vârstă, greutate corporală, producţie – lapte, ouă, pui etc.). De asemenea, toate aceste raţii
diferă din punct de vedere a componentelor în funcţie de specie, de necesar şi de anotimp.
Exemple:
raţie consum/zi pentru o oaie în lactaţie, 50 kg, în stabulaţie = 6,4 kg;
raţie oaie în lactaţie, 55 kg, 1,3 kg lapte/zi, prima parte a lactaţiei, vara = 8,4 kg
raţie tineret ovin, greutate medie 25 kg, îngrăşat intensiv, care să realizeze 180 g spor/zi, vara = 5,2
kg;
raţie porci la îngrăşat, 100 kg,spor 500 g/zi; iarna – 6,6 kg;vara – 8,2 kg;
raţie porci îngrăşaţi pentru bacon, greutate 65 kg,spor 450 g/zi, iarna – 4,1 kg.
Să se calculeze rata de repartizare pe kg greutate vie a unui produs medicamentos administrat în

furaj la 15 porci cu greutate medie de 100 kg (pe timp de iarnă), unde concentraţia medicamentului
din furaj este de 25 ppm.
Conform tabelelor de consum se constată că, pe timp de iarnă, această categorie consumă în medie
6,6 kg furaj zilnic.
Rata de consum (reprezintă raportul dintre cantitatea de furaj consumat/zi şi greutatea corporală a
animalului) este în cazul nostru 6,6/100 = 0,06%.
Mg s.a/ kg greut vie = 25 mg s.a/kg furaj x 6,6 kg furaj/zi / 100 kg (greut porc) = 165 mg/100kg =1,65
mg/kg
APLICAŢII 1. Să se calculeze rata de repartizare a unui produs medicamentos administrat în furaj la 5

porci cu greutate medie de 80 kg (pe timp de iarnă), unde concentraţia medicamentului din furaj este
de 180 ppm (consum 4 kg/zi).
2. Să se calculeze rata de repartizare a unui produs medicamentos administrat în furaj la 8 porci cu

greutate medie de 120 kg (pe timp de vară), unde concentraţia medicamentului din furaj este de 70
ppm (consum 5 kg/zi).
3. Să se calculeze rata de repartizare a unui produs medicamentos administrat în furaj la 5 oi în
lactaţie cu greutatea medie de 50 kg (pe timp de iarnă), unde concentraţia medicamentului din furaj
este de 30 ppm (1 kg/zi)
17. Calculul administrării de medicamente în apa de băut
A. Calcularea necesarului de medicament solubil
În vederea calculării cantităţii de substanţă activă în apa de băut (Q), se utilizează formula:
Q = N xG x D / C
Q = cantitatea de medicament necesară;
N = numărul animalelor din lotul tratat;
G = greutatea corporală exprimată în kg, a animalelor din lot;
D = doza medicamentului (după posologie), exprimată în mg sau ml/kg greutate vie;
C = concentraţia procentuală a s.a. din pulberea de medicament.
Exemplu 1:
Instituiţi un tratament cu Amoxylrom 25% pulbere solubilă, la un efectiv de 10 000 de pui cu

greutatea medie de 1,5 kg (tratament util în prevenirea şi tratamentul colibacilozei şi al bolii cronice
respiratorii la păsări). Produsul medicamentos are concentraţia de s.a. de 25%, doza terapeutică este
de 15 mg/kg greutate vie, iar limita de solubilitate a medicamentului este de 50 g/litru.
Calculul se face în 3 etape:
I.) N = 10 000 pui;
G = 1,5 kg;
D = 15 mg/kg;
C = 25 %
Q = 1000 x1,5 x 15 mg/kg / 25/100 = 900 000 mg (0,9 kg)
Necesarul de Amoxylrom pulbere solubilă 25% este de 0,9 kg
II.) Se stabileşte apoi necesarul de soluţie mamă (medicament + apă), în funcţie de consumul de apă
zilnic. Se utilizează formula: V = Z x A
V = volumul soluţiei mamă; Z = consumul de apă zilnic; A = ajustarea dozatorului.
Pentru a estima consumul de apă zilnic (Z) există mai multe metode:
sunt consultate tabele de consum pe specii;
se urmăresc valorile de consum pe o perioadă de 24 de ore, înaintea administrării tratamentelor;
se ajustează iniţial dozatorul la 1%, iar apoi se estimează volumul cu exactitate pentru a afla volumul
de soluţie mamă necesară pentru 24 de ore.
Continuare exemplu:
Z = 2 000 litri
A = 2%
V (pentru o zi) = 2 000 l x 2 / 100 = 40 l
III). Se verifică dacă este îndeplinită limita de solubilitate astfel:
900 g ......................................... 40 l
x g ......................................... 1 l
x = 900/40 = 22,5 g/l
deci se încadrează în limita de solubilitate a medicamentului în soluţia mamă (care este de 50 g/litru).
Este important de menţionat faptul că, în general, ajustarea dozatorului la păsări este de 1 – 2%,
iar la porci este de 5 – 10%.
Exemplu 2: Calculaţi medicaţia în apa de băut a unui lot de pui cunoscând următoarele:
- greutatea medie a puilor este 1 kg;
- mărimea lotului este de 20 000 indivizi;
- doza terapeutică este de 10 mg/kg;
- concentraţia s. a. este de 25%;
- consumul de apă zilnic este de 3 000 l;
- ajustarea dozatorului – 2%;
- limita de solubilitate a s. a. în apă este de 100 g/l.
Conform formulei, cantitatea de medicament necesară este de:
I. Q = 20 000 x 1 x 10 mg/kg / 25/100 = 800 000 mg = 800 g = 0,8 kg

II. Volumul soluţiei mamă se calculează conform formulei: V = Z x A
V = 3 000 l x 2% = 60 litri
III. 60 l …………… 800 g
1 l …………….. x deci x = 13,33 g s.a.( În concluzie, se încadrează în limita de solubilitate a
medicamentului (100 g/l).
Exemplu 3: Calculaţi medicaţia în apa de băut a unui lot de porci cunoscând că:
- lotul cuprinde 100 de indivizi;
- greutatea medie este de 60 kg;
- necesarul de apă/24 de ore este de 600 l;
- doza terapeutică este de 15 mg/kg;
- concentraţia s. a. este de 10%;
- ajustarea dozatorului este de 5%;
- limita de solubilitate a medicamentului este de 50 g/litru.
I. Q = 100 x 60 x 15 mg/kg / 10% = 900 000 mg = 900 g
II. V = 600 x 5% = 30 litri apă
IV. 30 l ………….. 900 g

1 l ……………. X deci x = 30 g medicament/l
Limita de solubilitate este de 50 g/l, deci se încadrează.
17. Calculul administrării de medicamente în apa de băut
B. Calcularea necesarului de suplimente în apa de băut
Este un calcul necesar în vederea utilizării unor substanţe medicamentoase (vitamine, minerale)
pentru loturi de animale ante- sau post lotizare, ca şi terapie adjuvantă în timpul tratamentelor
curente, ca antistres sau pentru mărirea performanţelor fiziologice.
Deoarece în aceste cazuri nu este obligatoriu să se specifice doza acestor substanţe active, se
specifică numai concentraţia acestora în apa de băut.
Se folosesc formulele: Q = Z x C şi V = Z x A
Q = cantitatea de supliment necesară pentru o zi;
Z = consumul de apă zilnic;
C = concentraţia produsului în apa de băut;
V = volumul soluţiei mamă/zi; A = ajustarea dozatorului.
Exemplu 1: Calculaţi cantitatea de supliment vitaminic şi volumul soluţiei mamă la un lot de pui, la
care:
- lotul consumă 5 000 litri apă/24 h;

- concentraţia necesară de supliment este de 2 g/l apă;
- ajustarea dozatorului este de 2%.
Q = 5 000 l x 2 g/l = 10 000 g = 10 kg
V = 5 000 l x 2% = 100 l soluţie mamă
În cazul în care doza de supliment este dată în mg sau g/kg, calculul corect al cantităţii de supliment
se calculează cu formula prezentată anterior:
Q = N xG x D / C
APLICAŢII
1. Calculaţi medicaţia în apa de băut a unui lot de pui cunoscând următoarele:

• greutatea medie a puilor este 1200 g;
• mărimea lotului este de 14 000 indivizi;
• doza terapeutică este de 12 mg/kg;
• concentraţia s.a. este de 35%;
• consumul de apă zilnic este de 2 000 l;
• ajustarea dozatorului – 2%;
• limita de solubilitate a s.a. în apă este de 100 g/l.
2. Calculaţi medicaţia în apa de băut a unui lot de porci cunoscând că:
• lotul cuprinde 30 de indivizi;
• greutatea medie este de 100 kg;
• necesarul de apă/24 de ore este de 200 l;
• doza terapeutică este de 12,5 mg/kg;
• concentraţia s.a. este de 45%;
• ajustarea dozatorului este de 5%;
• limita de solubilitate a medicamentului este de 50 g/litru.
3. Calculaţi cantitatea de supliment vitaminic şi volumul soluţiei mamă la un lot de pui, la care:
• lotul consumă 1 000 litri apă/24 h;
• concentraţia necesară de supliment este de 1 g/l apă;
• ajustarea dozatorului este de 2%.
LP 4 Materii prime farmaceutice, Substante auxiliare, Conservarea si stabilitatea medicamentelor
Materiile prime farmaceutice, în funcţie de rolul pe care îl au la realizarea produsului finit (a

medicamentului, a formei farmaceutice) sunt clasificate în trei mari grupe:
• Substanţe medicamentoase;
• Substanţe auxiliare;
• Materiale de condiţionare.
Substanţele medicamentoase
Sunt principii active, materii prime farmaceutice naturale (de origine vegetală, animală, minerală sau
microbiologică) de semisinteză sau de sinteză, care prezintă proprietăţi preventive, de diagnostic sau
curative faţă de stările morbide la animale şi om, care se utilizează pentru obţinerea de medicamente
sub forma preparatelor (formulelor) farmaceutice, cu sau fără ajutorul substanţelor auxiliare şi al
materialelor de condiţionare
Dintre substanţele medicamentoase unitare se pot aminti: acidul acetilsalicilic, clorhidratul de

papaverină, codeina, cofeina etc.
SUBSTANŢE AUXILIARE UTILIZATE LA FABRICAREA MEDICAMENTELOR
Substanţele auxiliare sunt materii prime farmaceutice, inerte din punct de vedere farmacologic, care
intră în compoziţia unui medicament, în proporţie diferită de cea a substanţei active
Pot fi de origine: • naturală, • de semisinteză, • de sinteză.
Rolul substanţelor auxiliare: - sunt destinate aducerii substanţei medicamentoase într-o formă
farmaceutică aptă pentru a fi administrată pacientului, având rolul de a transporta medicamentul
până la locul de acţiune.
Lachamann L. (1986) dă o definiţie foarte concisă: „excipient este tot ceea ce nu este considerat ca
principiu activ”
Substanţele auxiliare înscrise în farmacopee corespund:
- fie unei entităţi chimice definite: apă distilată, alcool, glicerol, amidon, lactoză, carboximetilceluloză,
polividonă, etc.;
- fie unui amestec mai mult sau mai puţin complex : lanolină, vaselină, ceară, etc.
Substanţele auxiliare utilizate la fabricarea medicamentelor sunt foarte numeroase; pentru ele se
utilizează frecvent următorii termeni:
- Solvent - Vehicul – Excipient =» Constituie partea esenţială în realizarea formei farmaceutice (în
general, fără acestea nu se poate obţine forma farmaceutică)
-Adjuvant – Aditiv =» Asigură unele calităţi ale formei farmaceutice şi intervin în prevenirea
degradării acesteia
Solvent (lat. solvo,-ere = a desface, a elibera)
sinonime: dizolvant, vehicul, fază dispersantă, mediu de dispersie.
• Este o substanţă auxiliară lichidă, utilizată la prepararea formelor farmaceutice lichide, în care
substanţa medicamentoasă este dispersată molecular (dizolvată), formând împreună un sistem
dispers omogen, monofazic, numit soluţie.
• Solventul are rolul de a transporta substanţa medicamentoasă la locul de absorbţie în organism.

Ex: apa, alcoolul, glicerolul, uleiul de floarea soarelui, polietilenglicolii lichizi, propilenglicolul, etc.
Vehicul (lat. vehiculum,- i = vehicul, mijloc de transport)
• sinonime: dizolvant, mediu de dispersie, fază dispersantă.
Este o substanţă auxiliară lichidă, utilizată pentru prepararea formelor farmaceutice lichide, în care
substanţa medicamentoasă este dispersată omogen sau eterogen: dizolvare totală, dizolvare
coloidală, dizolvare extractivă, emulsionare, suspendare, formând împreună fie un sistem dispers
omogen, fie un sistem dispers eterogen.
Vehiculul, ca şi solventul, are rolul de a transporta substanţa activă la locul de absorbţie în organism.
Vehiculele includ o categorie mai largă decât solvenţii, ex: apa, alcoolul, glicerolul, uleiurile vegetale,
ape aromatice, siropuri, mucilagii, soluţii extractive apoase, soluţii medicamentoase.
Excipient (lat excipio, - ere = a primi)
Excipientul primeşte substanţa medicamentoasă.
• Ca şi solvenţii şi vehiculele, excipienţii sunt substanţe auxiliare care se utilizează în proporţii mari la
prepararea formelor farmaceutice semisolide şi solide, cu rolul de a dilua substanţa, de a permite
transformarea acesteia într-o formă farmaceutică.
Spre deosebire de solvenţi şi vehicule, care sunt numai lichide, excipienţii pot exista sub cele trei stări
de agregare:
- lichizi: apa, uleiul de parafină, etc.;

- semisolizi: vaselina, lanolina, etc.
- solizi: gelatina, ceara, lactoza, etc.
În general, termenul de excipient este rezervat pentru substanţele auxiliare care se utilizează la
prepararea formelor farmaceutice semisolide şi solide: unguente, supozitoare, pulberi, comprimate,
etc.
Adjuvant (lat. adjuvo, - are = a da ajutor, a fi folositor)
• este o substanţă auxiliară care se adaugă la un amestec de substanţe medicamentoase pentru:
- a facilita procesul tehnologic;

- a înlesni administrarea medicamentului;
- a ajuta medicamentul să-şi exercite acţiunea la locul de aplicare.
Acest termen este asemănător cu cel de aditiv.
Spre deosebire de excipient, adjuvantul nu constituie masa principală a unui medicament, dar se
utilizează în cantităţi relativ mari.
• Ex: agenţi solubilizanţi, dispersanţi, diluanţi, dezagreganţi, lubrifianţi.
Aditiv (fr. aditif = adăugat )
este o substanţă auxiliară utilizată în cantităţi mici la prepararea unui medicament, în scopul
ameliorării proprietăţilor sau obţinerii unei noi calităţi:
- asigurarea stabilităţii fizice, chimice şi microbiologice

- modificarea proprietăţilor organoleptice: miros, gust, culoare.
Ex: coloranţi, edulcoranţi, aromatizanţi, conservanţi, antioxidanţi, et
O distincţie netă între adjuvant şi aditiv este dificil de stabilit
Substanţele auxiliare trebuie să prezinte:
• inerţie faţă de substanţa medicamentoasă: nu trebuie să inhibe sau să amplifice activitatea

acesteia (decât în cazul în care se urmăreşte acest scop). Există unii excipienţi care reţin substanţele
active şi le cedează greu sau deloc la locul de aplicare sau administrare, de aceea înlocuirea unuia cu
altul se efectuează numai după studii aprofundate. Reglementările actuale prevăd înscrierea şi a
excipienţilor pe eticheta medicamentului;
• inerţie faţă de recipientul de condiţionare primară; substanţele auxiliare nu trebuie să reacţioneze

şi să deterioreze materialele din care sunt confecţionate recipientele, mai ales în cazul preparatelor
lichide şi semisolide, sau să fie absorbite de acestea;
• inerţie faţă de organism: inocuitate, lipsă de toxicitate. Această cerinţă este obligatorie pentru
noii excipienţi propuşi la prepararea medicamentelor
Pentru excipienţii de uz farmaceutic, se impun exigenţe sporite, conforme cu normele de calitate în
vigoare, farmacopei, standarde, privind:
• puritatea chimică; • inocuitate (lipsa de toxicitate); • stabilitate.
Fiecare substanţă auxiliară este definită de:
• caractere fizico-chimice, care sunt descrise în monografiile de excipienţi, înscrise în farmacopee;
• caractere tehnologice, care sunt fixate de fabricant, stabilind şi limitele de acceptare.
Printre cele mai importante funcţii ale substanţelor auxiliare, pot fi enumerate:
• realizarea formei farmaceutice;
• divizarea dozei de substanţă medicamentoasă;
• asigurarea stabilităţii medicamentului, pe perioada fixată prin termenul de valabilitate;
• eliberarea medicamentului în formă controlată.
Progresele farmacocineticii, cât şi realizarea unui confort la administrarea unui medicament, au pus
problema eliberării controlate a unor substanţe active, pentru:
• ameliorarea inocuităţii substanţelor cu indice terapeutic mic;
• reducerea efectelor secundare;
• reducerea numărului de doze;
• ameliorarea biodisponibilităţii substanţelor medicamentoase;
• modificarea solubilităţii
• chelatarea sau includerea în structuri a căror solubilitate este modificată;
• utilizarea unor substanţe tampon care creează un micro-pH local, diferit de cel al mediului ambiant;
• modificarea parametrilor de difuziune: agenţi dezagreganţi, substanţe cu efect osmotic;
• utilizarea unor schimbări de stare, în funcţie de condiţiile locale ca: pH – gastrorezistenţa,

promotori ai absorbţiei – sisteme terapeutice transdermice;
• menţinerea medicamentului prelungită într-un loc particular;
• utilizarea de surse de energie extrinseci – sisteme transdermice, micropompe implantabile;
• acoperirea receptorilor naturali-anticorpi monoclonali, lipozomi acoperiţi.

CONSERVAREA ŞI STABILITATEA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE
MEDICAMENTELE CA FORME FARMACEUTICE
• Tehnica farmaceutică este ştiinţa care se ocupă cu studiul noţiunilor teoretice şi practice necesare
realizării formelor farmaceutice şi cu evaluarea biofarmaceutică a medicamentului.
• Medicament sau agent terapeutic este orice substanţă sau orice amestec de substanţe folosite
pentru vindecarea, ameliorarea sau prevenirea bolilor sau pentru diagnosticarea unor stări
patologice
O substanţă cu efect terapeutic, substanţă medicamentoasă devine medicament numai după

prelucrarea sa într-o formă farmaceutică.
Formele farmaceutice sunt mijloace prin care molecule de substanţă medicamentoasă sunt eliberate
şi ajung la locul de acţiune din organism
În crearea unui medicament sunt implicaţi numeroşi factori:
• Natura substanţei medicamentoase;
• Calea de administrare;
• Forma farmaceutică în care substanţa activă urmează a fi prelucrată;
• Substanţe auxiliare necesare realizării acestei forme;
• Viteza de acţiune dorită;
• Modul de condiţionare
• Conservarea medicamentului şi stabilirea probelor de control adaptate fiecărei forme

farmaceutice.
• numeroase medicamente se găsesc în echilibru nativ, dar se degradează pe măsura cedării energiei
libere, stare în care valoarea terapeutică este scăzută, chiar nulă; deci, stabilitatea medicamentului
este limitată.
• instabilitatea preparatelor farmaceutice poate fi definită ca o degradare a substanţelor

medicamentoase sau a celor auxiliare care constituie medicamentul
• pentru substanţele farmaceutice, produsele vegetale şi preparatele farmaceutice oficinale,

condiţiile de conservare sunt specificate în monografiile acestora, în cadrul capitolului „Conservare”.
• perioada pe parcursul căreia un medicament este stabil (corespunde cerinţelor stabilite oficial) se
numeşte durată (perioadă) de valabilitate;
• data limită până la care medicamentul respectiv se poate utiliza este denumită termen de
valabilitate.
Produsul farmaceutic Durata de valabilitate
Infuzii, decocturi 1-3 zile
Preparate magistrale 7-14 zile
Preparate oficinale 3-6 luni
Produse tipizate 1-5 ani
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CONSERVAREA ŞI STABILITATEA SUBSTANŢELOR

MEDICAMENTOASE
A. FACTORI INTERNI
B. FACTORI EXTERNI
A. FACTORI INTERNI
- sunt reprezentaţi de interacţiunile care se pot stabili între substanţele active din medicament sau
între substanţele active şi excipienţi;
- transformările care pot apărea sunt adesea nevizibile macroscopic şi pot fi:
- modificări fizice
-modificări chimice
-modificări microbiologice
Modificări fizice
- ale stării de agregare (lichefierea pulberilor); -

- ce vizează gradul de dispersie (desfacerea emulsiilor); -
- cedarea apei de cristalizare; - modificarea rezistenţei mecanice (la formele solide)
Modificări chimice
- oxidarea – mai ales în cazul aldehidelor, acizilor nesaturaţi; -

- hidroliza – la esteri, amide, eteri halogenaţi; -
- polimerizarea – în cazul aldehidelor şi antibioticelor polipeptidice; -
- racemizarea – la medicamentele cu activitate optică (hiosciamina, adrenalina, pilocarpina).
Modificări microbiologice
- se întâlnesc consecutiv acţiunii microorganismelor prezente în produsul farmaceutic respectiv;

- apar în cazul medicamentelor care nu au fost sterilizate, nu au fost preparate din substanţe
sterile sau nu au fost preparate aseptic.
C. FACTORI EXTERNI
1. LUMINA
- - sub influenţa luminii unele substanţe pot suferi reacţii de descompunere cunoscute sub
numele de reacţii fotochimice –
- ex. bromoformul, cloroformul, apa oxigenată, fenolul, azotatul de argint, adrenalina,
apomorfina, arecolina, unele vitamine, etc.
- - uneori, aceste reacţii se evidenţiază prin apariţia unor modificări de culoare:
o azotatul de argint - din cristale incolore devine negrucenuşiu; •
o adrenalina – din incoloră devine roz;
o apomorfina – din incoloră virează în verde, etc
- - unele modificări sunt însă nedetectabile macroscopic; în aceste cazuri se pot produce
intoxicaţii grave.
2. TEMPERATURA
TEMPERATURA RIDICATĂ
- -influenţează în general negativ stabilitatea medicamentelor, în principal prin mărirea vitezei

de reacţie, urmând implicit degradarea medicamentelor;
- emperatura ridicată poate conduce la:
o Evaporarea unor solvenţi sau a apei de cristalizare;
o Volatilizarea substanţelor care posedă această proprietate (alcooli, eter, cloroform,
amoniac, uleiuri eterice, mentol, etc.); •
o Uscarea părţilor aeriene ale drogurilor vegetale care poate duce la fărâmiţare şi la
evaporarea principiilor active volatile;
o Înmuierea şi topirea excipienţilor formelor farmaceutice moi; •
o Inactivarea vaccinurilor şi serurilor.
TEMPERATURA SCĂZUTĂ – poate produce:
- Îngheţarea soluţiilor apoase diluate urmată de spargerea recipientelor din sticlă; •

- Cristalizarea – în cazul soluţiilor concentrate şi saturate;
- Sedimentarea extractelor alcoolice şi a tincturilor;
- Polimerizarea (ex. formol);
- Inactivarea serurilor şi vaccinurilor
3. UMIDITATEA
UMIDITATEA CRESCUTĂ afectează în special formele farmaceutice solide prin:
- Umezirea şi lichefierea acestora;

- Hidratarea substanţelor anhidre;
- Modificarea conservabilităţii (unele produse, în prezenţa unei umidităţi crescute, sunt
invadate de microorganisme, mai ales de mucegaiuri).
UMIDITATEA SCĂZUTĂ (USCĂCIUNEA) poate produce:
- Pierderea apei de cristalizare;

- Evaporarea unor solvenţi din soluţii;
- Fărâmiţarea drogurilor vegetale.
4. COMPONENTELE AERULUI
OXIGENUL – poate provoca reacţii de:
- Oxidare – în cazul unor vitamine, fenolilor, aldehidelor, cetonelor, etc.; •

- Polimerizare şi rezinificare – în cazul uleiurilor volatile; •
- Râncezire (peroxidare) – în cazul grăsimilor;
- Inactivare a unor substanţe medicamentoase sensibile (închiderea recipientelor se face în
atmosferă de azot sau dioxid de carbon).
DIOXIDUL DE CARBON – poate produce:
- Carbonatarea unor medicamente în prezenţa umidităţii (oxid de calciu, oxid de magneziu, oxid
de zinc, etc.);
- Acidifierea apei distilate;
- Descompunerea unor substanţe (ex. cianură de poatsiu).
ALTE GAZE COMPONENTE ALE AERULUI (AMONIAC, HIDROGEN, METAN, CLOR, HIDROGEN
SULFURAT) – pot produce modificări în funcţie de concentraţie, de gradul de expunere şi de
sensibilitatea medicamentelor la acţiunea lor.
5. AGENŢII BIOLOGICI
- procesele de fermentaţie bacteriană se întâlnesc în special în cazul substanţelor cu conţinut
glucidic sau protidic ridicat;
- mucegăirea este foarte des întâlnită în cazul drogurilor vegetale;
- insectele şi rozătoarele deteriorează în special ambalajele de carton sau plastic.
MIJLOACE DE CONSERVARE A MEDICAMENTELOR
SUBSTANŢE CONSERVANTE (ANTISEPTICE)
- acţionează distructiv asupra microorganismelor şi conservă calităţile medicamentelor;

- cele mai folosite substanţe conservante sunt: fenolii, crezolii, alcoolii, acidul benzoic şi
benzoaţii, acidul salicilic, acidul boric, sărurile de amoniu cuaternar, unele antibiotice, etc.
SUBSTANŢE STABILIZANTE
- întârzie alterările de natură fizico-chimică ale componentelor, crescând stabilitatea

medicamentelor;
- cel mai frecvent se folosesc antioxidanţii: α şi β tocoferolii, hidrochinona, sulfaţii şi bisulfiţii.
CONTROLUL CONSERVĂRII MEDICAMENTELOR
Se desfăşoară în cadrul laboratoarelor din fabricile de medicamente.
Include: -
- stabilirea degradărilor posibile;

- mecanismele şi factorii implicaţi;
- stabilirea naturii produselor de degradare;
- eventualele acţiuni toxice care pot apărea.
Controlul conservării medicamentelor se face prin diferite teste:
- „teste de îmbătrânire artificială” – constau în expunerea medicamentelor la condiţii extreme

de temperatură, lumină, umiditate, pH, substanţe chimice, filtrări, centrifugări, etc.;
- teste chimice – urmăresc determinarea cantitativă şi calitativă a substanţelor active;
- teste biologice – urmărind efectul medicamentului asupra organismului;
- teste de supradozare a medicamentelor – doar în cazul celor care suportă supradozare, şi nu
la produsele care trebuie dozate cu stricteţe
În practică, pentru a se preciza condiţiile de păstrare şi utilizare a produselor farmaceutice, se

folosesc o serie de expresii consacrate:
Expresia Explicații
Se prepară la nevoie” Produsul respectiv are o durată limitată de
„Ex tempore” conservare şi trebuie preparat în momentul
„Se prepară în cantităţi mici” utilizării
Ferit de lumină” Medicamentul este sensibil la acţiunea luminii; el
trebuie păstrat în recipiente de culoare închisă,
în recipiente învelite în materiale ce nu permit
trecerea luminii sau în dulapuri închise
„La rece” Păstrarea medicamentului se face la 2-8°C
„La loc răcoros” Păstrarea medicamentului se face la 8-15°C
„La temperatura camerei” Păstrarea medicamentului se face la 15-25°C
„La cald, căldură” Păstrarea medicamentului se face la 25-40°C
„Ferit de umiditate” Substanţa este sensibilă la acţiunea umidităţii
crescute; ea trebuie păstrată în recipiente închise
etanş sau în recipiente bine închise, dar în
prezenţa unei substanţe deshidratante (calce
sodată)
„Recipiente bine închise” Acestea trebuie să protejeze conţinutul de
mediul extern, prin evitarea contaminării cu
produse solide sau lichide
„Recipiente închise etanş” Acestea trebuie să protejeze conţinutul de
mediul extern, prin evitarea contaminării cu
produse solide, lichide, vapori, gaze sau
microorganisme
„Separanda” Dulap în care se păstrează substanţe intens
active
„Venena” Dulap în care se păstrează substanţe toxice şi
stupefiante
„A se agita înainte de utilizare” Produsul respectiv trebuie agitat înainte de
utilizare pentru a se omogeniza. Termen folosit
în general în cazul suspensiilor şi emulsiilor
„Inflamabil” Necesită atenţie sporită în momentul manipulării
şi folosirii
„A nu se lăsa la îndemâna copiilor” Substanţe care pot produce intoxicaţii sau
accidente
LP 5 CONSIDERAŢII CARE INFLUENŢEAZĂ STABILIREA SCHEMEI FARMACOGRAFICE
FARMACOGRAFIA = Ramură a farmacologiei care stabilește regulile de prescriere a medicamentelor
pharmakon (gr.) = remediu
graphein (gr.) = a scrie
Schema farmacografica cuprinde:
- calea de administrare
- forma farmaceutică
- modul de administrare
- durata şi ritmul de administrare
- momentul optim pt administrare
- Doze
Consideratiile care influenteaza schema farmacografica pot fi :
- biofarmaceutice şi farmacocinetice;
- referitoare la boală, pacient şi scopul terapeutic;
- referitoare la complianţă.
Aceste aspecte influenţează :
- debutul;
- durata şi intensitatea efectelor terapeutic;
- obţinerea efectelor terapeutice.
1. Consideraţii biofarmaceutice şi farmacocinetice
Substanţele active degradate chimic în mediul acid gastric se administrează:
- per os, în forme farmaceutice cu înveliş gastrorezistent (enterosolubile);

- pe altă cale (ex: penicilina G).
Substanţele active, biotransformate semnificativ la primul pasaj intestinal sau/şi hepatic, se

administrează:
- per os în doză mărită;

- pe altă cale (ex: nitroglicerina –sublingual).
Substanţele active iritante gastrice şi tisulare se administrează:
- per os după furajare (antiinflamatoare, săruri de calciu);

- per os în forme enterosolubile;
- pe altă cale, dar nu intratisulară ci intravasculară.
2. Consideraţii privitoare la pacient, boală şi scopul terapeutic

- în urgenţe medicale, calea aleasă este i.v. în doză unică, repetată sau în perfuzie;
- pentru efect rapid în boli acute:
o aerosoli
o per os – înainte de hrană
 - în forme farmaceutice cu eliberare rapidă.
- pentru boli cornice:
o per os în forme farmaceutice – retard
 - cu cedare controlată
- pentru pacienţii cu vomă, convulsii sau în comă – exclusă calea orală.
3. Complianţa
Reprezintă cooperarea proprietarului la tratament, cu respectarea întocmai a indicaţiilor

farmacografice.
Este un factor “sine qua non” pentru asigurarea eficacităţii terapeutice.

FORME FARMACEUTICE SPECIFICE CĂII ORALE
- forme farmaceutice cu cedare:

o rapidă, accelerată;
o prelungită (forme retard).
- forme farmaceutice moderne:
o sisteme cu eliberare controlată (programată) - cedarea substanţelor se face
programat printr-un orificiu calibrat;
o forme cu transport la ţintă – anticorpi monoclonali pentru anumite celule.7
Biodisponibilitatea formelor farmaceutice scade în ordinea: soluţii, emulsii, suspensii, capsule,

comprimate, drajeuri, comprimate retard.
Semnificaţia clinică a diferenţelor de biodisponibilitate între diferite produse este evidentă pentru
substanţele cu indice terapeutic mic.
Calea orală nu este utilizabilă pentru:
- substanţele medicamentoase ce nu se absorb digestiv;

- substanţe medicamentoase inactive în mediu acid (penicilina);
- substanţe inactivate de enzimele proteolitice - insulina, ACTH;
- substanţe medicamentoase inactivate în ficat mai mult 50-75% prin efectul primului pasaj
hepatic (hormonii steroizi).
Forme farmaceutice specifice căii sublinguale
- soluţii administrate sub formă de picături;

- comprimate sublinguale cu dizolvare rapidă;
- granule.
Forme farmaceutice specifice căii bucale
- comprimate bucale cu dizolvare lentă pentru acţiune generală

- comprimate de talie mare cu dizolvare lentă:
o - cu acţiune generală (vitamine);
o - cu acţiune locală (antiseptice).
Forme farmaceutice specifice căii rectale
- clisme;
- supozitoare;
- dozele să fie cu 25- 30 % mai mari decât per os (excepţie iepurele).
Forme farmaceutice specifice căii nazale
soluţii apoase (izo- şi hipertone) şi uleioase sub formă de:
- instilaţii;
- spălături;
- badijonări;
- spray-uri
- inhalaţii.
pulberi administrate prin prizare
Sunt indicate – cu acţiune locală:
- antiseptice;
- chimioterapice antibacteriene;
- decongestive de tip vasoconstrictor
Forme farmaceutice specifice căii pulmonare
- gaze şi lichide volatile - în anesteziologie;

- soluţii apoase sau pulberi inhalate sub formă de aerosoli administrate cu aparate speciale;
- aerosoli - dispersie fină de particule lichide sau solide în aer sau alt gaz inert - condiţia
biofarmaceutică obligatorie este alegerea diametrului optim pentru particule. 80% din
aerosoli pot ajunge în stomac putând determina efecte sistemice.
Factori ce influenţează absorbţia pe cale pulmonară:
- presiunea parţială în amestecul de gaze alveolar şi gradul de difuzibilitate şi de volatilitate;

- mărimea, densitatea şi diametrul particulelor de aerosoli;
- densitatea gazului vector al aerosolilor;
- solubilitatea substanţelor active.
Forme farmaceutice specifice căii oculare
- soluţii apoase izotone cu secreţia lacrimală la concentraţie 0,9%, cu pH 7,4-9,6, sterile.

- unguente oftalmice cu un punct de topire 33°C;
- sisteme terapeutice oftalmice (OTS), cu eliberare programată: „Ocusert” cu pilocarpină – un
rezervor, între 2 membrane ce controlează difuzia substanţelor active timp de mai multe zile;
- implantele terapeutice solubile (ITS), de exemplu Lacrisert (conţine lacrimi artificiale, în
deficitul lacrimal);
- lentile simple hidrofile.
Factori specifici care influenţează absorbţia oculară:
- tonicitatea soluţiei:
o soluţiile izotone sunt preferabile;
o soluţii hipertone sunt relativ bine tolerate, deşi nu modifică permeabilitatea
corneană favorabil; s
o soluţii hipotone favorizează permeabilitatea, dar nu sunt bine tolerate, putând
produce ulceraţii corneene , datorită fenomenului de osmoză.
- pH-ul preferabil 7,4-9,6:
o soluţiile nu sunt iritante;
o să satisfacă toleranţa locală;
o să asigure stabilitatea formei farmaceutice şi eficacitatea.
Forme farmaceutice folosite la nivel cutanat
- soluţii apoase şi uleioase;

- emulsii;
- unguente, creme, geluri;
- emplastre, cataplasme;
- pulberi.
Mod de utilizare:
- badijonări, comprese, frecţii, ungeri, băi.

- forme farmaceutice moderne sunt dispozitivele terapeutice transdermice (TTS) - un rezervor
foarte mic, cu substanţă activă, putând fi aplicat pe piele, la nivelul membrelor, precordial,
după ureche (la om) - substanţa activă este cedată controlat printr-o membrană
semipermeabilă.
Formele TTS conţin substanţe active cu coeficient de partaj lichide-apă favorabil;
ex: TTS cu - nitroglicerină - terbutalină – clonidină - scopolamină – estradiol
Condiţii obligatorii pentru excipienţii şi solvenţii utilizaţi în formele farmaceutice folosite la nivelul
pielii:
- să nu fie iritanţi (pentru a nu produce leziuni de contact consecutiv utilizării prelungite);

- să nu fie toxici.
Un exemplu de solvent cu toxicitate generală la aplicarea pe piele, datorită unei absorbţii foarte mari,
este dimetilsulfoxidul (DMSO), ce nu trebuie utilizat în formele farmaceutice.
Forme farmaceutice injectabile
Condiţii obligatorii pentru formele farmaceutice injectabile:
- sterile şi apirogene;
- izotone sau slab hipertone;
- pH – aproximativ 7,4.
Căile intravasculare
Din formele farmaceutice intravasculare sunt excluse:
- substanţele hemolitice;
- substanţele care precipită proteinele plasmatice
Calea intravenoasă:
- exclusiv pentru acţiune generală;

- în cazuri de urgenţă ( în hemoragii, antidoturi, cardiotonice etc.);
- pentru efect rapid (anestezice generale);
- pentru volume mari.
Calea intravenoasă: Particularităţi:
- timp de absorbţie = 0;
- timp de transport = 25- 45 secunde;
- viteza de administrare - lent (în caz contrar apar efecte brutale asupra chemoreceptorilor şi
baroreceptorilor şi reflexe vegetative periculoase);
- efectul primului pasaj pulmonar este posibil în funcţie de structura chimică.
Se pot administra: substanţe iritante (cu un pH care nu este egal cu 7,4 şi unei presiuni osmotice
mai mari de 0,9% - sângele conţine sisteme tampon).
Nu se administrează : substanţe ce produc hemoliză; substanţe care precipită proteinele

plasmatice.
Formele farmaceutice sunt:
- soluţii apoase;
- foarte rar emulsii ulei-apă, cu particule extrem de fine (ex: perfuzii cu lipide);
- formele farmaceutice să fie sterile şi apirogene.
Căile extravasculare
Calea intramusculară: Particularităţi:
- pentru acţiune generală;

- pentru forme cu efect retard;
- este mai puţin dureroasă;
- absorbţia este rapidă.
Se pot administra : substanţe lipo- şi hidrosolubile.
Nu se administrează : substanţe iritante pentru ţesuturi.
Forme farmaceutice care se pot administra:
- soluţii şi suspensii apoase, uleioase;

- soluţiile să fie izotone sau uşor hipertone şi cu pH =7,4;
- forme de depozit cu efect retard.
Calea subcutanată:
Este indicată pentru:
- acţiune generală;
- forme farmaceutice cu efect retard
Particularităţi:
- absorbţie mai lentă decât pe cale intramusculară (vascularizaţie redusă);

- cale dureroasă (inervaţie senzitivă bogată).
Substanţele administrate subcutanat pot fi lipo- şi hidrosolubile.
Nu se administrează substanţe iritante pentru ţesuturi.
Formele farmaceutice specifice sunt:
- soluţii apoase izotone cu pH=7,4, în volume diverse;

- suspensii foarte fine de substanţe greu solubile care se dizolvă lent;
- implante subcutanate, de formă plată sau sferică - cele mai bune sun implantele
biodegradabile;
- forme farmaceutice moderne = micropompele osmotice, reîncărcabile.
Căile intraseroase
Sunt :
- calea intraperitoneală
- calea intrapleurală
- calea intrapericardică
- calea intraarticulară
Absorbţia cea mai bună = intraperitoneal.
Utilizare pentru tratament local: antibiotice, enzime proteolitice.
Intraarticular se injectează medicamente exclusiv pentru acţiune locală: ex. antiinflamatoare.
Dezavantaje:
- durerea provocată
- riscul mare de infecţii;
- formare de aderenţe
LP 6 Dozele medicamentoase
Doza este cantitatea de medicament care produce un anumit răspuns din partea organismului. •
Stabilirea dozelor este importantă la redactarea unei prescripţi, la instituirea unui tratament sau la
experimentarea unei substante medicamentoase.
• Stabilirea dozei depinde de varsta, greutatea si sexul pacientului, farmacocinetica medicamentului,

natura bolii precum si de factori mai deosebiti cum sunt obisnuinta, toleranta, eufomania sau
idiosincrazia.
• În functie de situaţie (farmacoterapie sau experimentare farmacodinamica) deosebim mai multe

tipuri de doze.
Clasificare dozelor
Dozele se pot clasifica dupa mai multe criterii:
În funcţie de efectul terapeutic:
- Doza minimă terapeutică = cea mai mică cantitate de medicament care provoaca efecte
terapeutice fără a provoca efecte toxice;
- Doza toxică = cantitatea de medicament ce depăşeşte efectul terapeutic şi la care apar
fenomene secundare care primejduiesc funcţiile diverselor organe sau chiar a organismului
întreg;
- Doza letală = cantitatea de medicament care provoacă moartea individului la care s-a
administrat substanţa.
- Doza optimă = cantitatea de medicament care provoacă efectele terapeutice cele mai bune.
Intervalul cuprins între doza minimă terapeutică şi doza maximă terapeutică se numeşte latitudine
terapeutică.
Orice doză din acest interval produce un efect terapeutic la pacient. În cadrul latitudinii terapeutice
există o doză pe care o numim doza optimă.
Aceasta nu este plasată neaparat la mijlocul intervalului între doza terapeutică minimă şi cea
maximă, în funcţie de substanţă, ea putând fi mai apropiată de doza maximă sau minimă.
În funcţie de administrare :
- • Doza parţială (dp) = cantitatea de substanţă pe care o primeşte pacientul o singură dată; •
- Doza zilnică (pro die) (dz) = cantitatea de substanţă pe care o primeşte pacientul într-o singură
zi şi reprezintă suma dozelor partiale din 24 de ore;
dz = dp x nr.dp/zi
- • Doza totala (DT) = cantitatea totala de substanţă pe care o primeşte pacientul şi reprezintă
suma dozelor parţiale de pe durata unui întreg tratament;
DT = dz x nr. zile = dp x total dp.
- Doza de atac = doza administrată la începutul unui tratament pentru a obţine o concentraţie
mai mare la locul de acţiune şi reprezintă de regula 1/3 sau ¼ din doza totală;
- Doza de întreţinere = doza administrată pentru menţinerea unui efect terapeutic şi a unei
concentraţii eficiente a medicamentului în organism;
- Doza unică = doza administrată o singură dată în tot tratamentul;
- Doza de depozit = doza unică dar cu efect prelungit (zile, săptămâni, luni) în funcţie de modul
în care s-a conceput retardarea difuziunii substanţei medicamentoase (ex. benzatin penicilina
G – Moldamin – la interval de 7 zile, Convenia (Cefovecin) – la 14 zile, Naxcel (Ceftiofur), etc).
Dozele maxime pentru o dată şi pentru 24 de ore pentru medicamentele admise oficial sunt
prevazute în farmacopee
În functie de vârstă: Doza pentru tineret Doza pentru adult Doza pentru geriatrici
Există anumite particularitati fiziologice ale organismului tineretului care pot influenta
farmacocinetica substanţelor administrate:
• aciditatea gastrică redusă, care poate determina o rata de absorbţie mare, ceea ce poate fi
important în special pentru medicamente cu un interval mic între concentraţia plasmatică maximă şi
doza toxică;
• suprafaţa corporală mare comparativ cu greutatea, ceea ce determină o absorbţie foarte mare a
substanţelor administrate topic la nivelul tegumentelor, cu accentuarea efectelor adverse; •
cantitatea scazută de ţesut gras, care se reflecta într-un volum de distribuţie mic pentru substanţele
liposolubile;
• legarea redusă de proteinele plasmatice, datorită unei concentraţii mici a albuminelor plasmatice;
• permeabilitate crescută a barierelor biologice în special a celei hematoencefalice, astfel încat

substanţele pătrund uşor cu efecte adverse nervos centrale;
• echipament enzimatic insuficient dezvoltat, iar metabolismul medicamentelor este uneori

incomplet;
• mecanisme de eliminare renală (filtrare, secreţie, reabsorbţie) diminuate;
• în plus există tot mai multe studii care pun în discuţie faptul ca sensibilitatea receptorilor este
diferita la tineret/pui fata de adult, uneori fiind diminuata, chiar pana la disparitie, alteori se constată
apariţia de efecte paradoxale la administrarea unor substanţe
Trebuie însă reţinut faptul că puii nu sunt miniaturi ale animalului adult iar dozele nu pot pur şi
simplu extrapolate de la adult la puiet.
Dozele în pediatrie se exprimă cel mai frecvent pe greutate corporală (ex. 30 mg/kg corp), sau pe
anumite intervale de vârstă (nou-născut, sugar).
Doza pentru pacienţii geriatrici:
- va fi mai mica decât pentru adult reprezentând aproximativ 1/3 sau ½ din valoarea
acesteia.
- Alegerea dozei de medicament trebuie să se faca cu mare precauţie, deoarece pacienţii pot
prezenta anumite particularităţi care pot influenţa farmacocinetica unei substanţe
administrate:
o • absorbţie redusă a substanţelor datorată diminuării fluxului sangvin în vasele de la
nivelul intestinului şi a intensificării motilităţii gastrice;
o • reducerea greutăţii şi masei corporale cu creşterea procentului de ţesut gras şi
consecutiv a volumului de distribuţie a substanţelor liposolubile;
o • legarea redusă a substanţelor pe proteinele plasmatice, ca urmare a scăderii
albuminelor;
o • o serie de studii arată faptul că la geriatrici se produce prelungirea timpului de
înjumătăţire pentru multe substanţe, care poate fi pusă mai curând pe seama
creşterii volumului de distribuţie, decât a reducerii metabolismului;
o • rata redusă de metabolizare, determinată de afectarea funcţiei hepatice datorată
vârstei sau diferitelor stări patologice anterioare;
o • diminuarea clereanceului renal şi, în consecinţă, accentuarea efectului nefrotoxic al
substanţelor administrate.
o • funcţia tubulară poate fi de asemenea alterată, situaţie în care creatinina şi ureea
plasmatică sunt crescute
o • stările patologice asociate, pot modifica diferite faze ale farmacocineticii
substanţelor;
o • deloc de neglijat este medicaţia pe care o primeste pacientul, în special cea cronica,
care poate să prezinte interacţiuni multiple cu substanţele administrate, cu apariţia
de efecte adverse;
o • sistemul nervos central poate produce modificări imunologice, cu creşterea
riscului de producere a reacţiilor alergice.
Doze folosite în studiul experimental al medicamentelor
Doza eficace 50% = doza la care 50% din animale prezintă un anumit efect farmacodinamic (DE50).
Doza letală minimală = doza la care 5% dintre animale mor (DL05).
Doza letală medie = doza la care mor 50% dintre animale sau la care 50% dintre animale
supravieţuiesc (DL50) după o administrare cronică.
Doza letală absolută = doza la care 100% dintre animale mor (DL100).
FARMACOVIGILENŢA ŞI FARMACOTOXICOLOGIA MEDICAŢIEI UTILIZATE ÎN MEDICINA VETERINARĂ
Farmacovigilenţa
este operaţiunea de:
- înregistrare;
- urmărire;
- evaluare sistematică,
a reacţiilor adverse care apar ca urmare a administrării medicamentelor de uz veterinar.
Definiția OMS: Farmacovigilența este știința și activitățile legate de detectarea, evaluarea,

înțelegerea și prevenirea efectelor adverse sau a oricărei alte probleme legate de medicamente
Obiectivele farmacovigilenței:
- Să îmbunătățească îngrijirea și siguranța pacientului în ceea ce privește utilizarea

medicamentelor și toate intervențiile medicale și paramedicale;
- Îmbunătățirea sănătății și siguranței publice în legătură cu utilizarea medicamentelor;
- Să contribuie la evaluarea beneficiilor, efectelor nocive, eficacității și riscului
medicamentelor, încurajând utilizarea lor sigură, rațională și mai eficientă (inclusiv din punct
de vedere al costurilor);
- Să promoveze înțelegerea, educația și formarea clinică în farmacovigilență și comunicarea
eficientă a acesteia către profesioniștii din domeniul sănătății și publicul.
- Să promoveze utilizarea rațională și sigură a medicamentelor..
Scopul final al farmacovigilenței:
- Utilizarea rațională și sigură a medicamentelor.

- Evaluarea și comunicarea riscurilor și beneficiilor medicamentelor de pe piață.
- Educarea și informarea pacienților.
Rolul E.M.A. (European Medicines Agency):
- primeşte periodic rapoarte din cadrul Uniunii Europene, dar şi din exteriorul ei, referitoare la
medicamentele autorizate central;
- coordonează activitatea legată de siguranţa şi calitatea produselor medicinale.
European Medicines Agency
Principalele obiective ale sistemului de farmacovigilenţă UE sunt:
- circulaţia liberă şi în siguranţă a produselor autorizate în UE;

- eliminarea obstacolelor comerciale ale acestor produse, în ţări membre;
- necesitatea de aliniere a legislaţiilor naţionale comunitare în legătură cu farmacovigilenţa la
o legislaţie unică europeană;
- asigurarea siguranţei sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice;
- creşterea standardelor de calitate, siguranţă şi eficacitate pentru medicamentele din UE;
- clarificarea principalelor responsabilităţi ale posesorilor autorizaţiilor de fabricaţie şi
marketing;
- raportarea cu uşurinţă în baza de date comună europeană, denumită EudraVigilance a
tuturor informaţiilor despre medicamentele utilizate de către veterinarii din UE.
Sistemul EudraVigilance (European Union Drug Regulatory Agency) a fost înfiinţat de E.M.A. în anul
2000 şi culege informaţii despre:
- regulile de bună practică de fabricaţie a medicamentelor (GMP) prin sistemul EudraGMP;

- studiile clinice asupra medicamentelor, EudraCT;
- studiile de farmacie, EudraPharm;
- prezintă legislaţia în acest domeniu, EudraLex.
În România, centralizarea datelor pentru medicamentele veterinare este asigurată de către

A.N.S.V.S.A. prin I.C.P.B.M.V., ulterior efectuându-se analiza de către persoane responsabile de
prelucrarea lor.
Scopul farmacovigilenţei constă în:
- detectarea precoce a reacţiilor adverse şi a interacţiunilor produselor medicamentoase;

- monitorizarea frecvenţei reacţiilor adverse cunoscute;
- identificarea factorilor de risc şi a mecanismelor fundamentale ale reacţiilor adverse;
- analiza şi difuzarea informaţiilor necesare prescrierii corecte şi reglementării circulaţiei
produselor medicamentoase;
- utilizarea raţională şi în siguranţă a produselor medicamentoase;
- evaluarea şi comunicarea raportului risc-beneficiu pentru toate produsele medicamentoase
existente pe piaţă.
Farmacovigilenţa produselor de uz veterinar se concentrează pe:
- efectele nedorite la animale (efecte adverse) observate la utilizarea produsului în

conformitate cu prospectul; l
- lipsa eficacităţii aşteptate (de exemplu: dezvoltarea rezistenţei), întârzierea parţială sau
totală în apariţia efectului terapeutic;
- utilizarea produsului în afara specificaţiilor menţionate pe etichetă (“off label use”) - efecte
adverse după utilizarea altei doze, la alte specii sau a unei alte căi de administrare decât cele
autorizate sau după utilizarea în combinaţii neautorizate cu alte medicamente);
- reacţiile persoanelor care intră în contact cu produsul de uz veterinar = reacţii adverse
observate la oameni în timpul utilizării la pacienţii animali a produselor medicinale;
- potenţialul risc pentru mediu = observaţii legate de poluarea mediului cu medicamente;
- corectitudinea timpilor de aşteptare stabiliţi (probleme legate de reziduuri) = observaţii
legate de prezenţa posibilelor reziduuri în organismul animal.
Motivele instalării reacţiilor nedorite sunt:
- experimentarea mult deficitară în cazul unor medicamente promovate agresiv pe piaţă de

către tot mai numeroasele firme producătoare de medicamente veterinare;
- prescrierea excesivă a doar câtorva grupe de medicamente pe acelaşi efectiv de animale;
- agresivitatea mărită a noilor sinteze;
- particularităţile biologice ale fiecărui caz clinic în parte;
- interacţiunile medicamentelor prezente în asocieri.
Efect secundar vs reacţie adversă
Efect secundar = Răspuns la un medicament care este neintenționat și care apare la doze utilizate în
mod normal pentru profilaxie, diagnostic sau terapie pentru o boală.
Reacție adversă = Răspuns la un medicament care este nociv și neintenționat și care apare la dozele
utilizate în mod normal pentru profilaxia, diagnosticul sau terapia bolii.
Un efect secundar este un efect diferit de acțiunea principală sau primară a medicamentului dar este
prevăzut de către medic. De exemplu, în timpul utilizării antibioticelor un efect secundar cunoscut şi
conştient este dezechilibrul florei bacteriene.
Reacția adversă este neașteptată atât de către medic cât și de pacient
Efectele secundare sunt în mare parte temporare și se rezolvă spontan, în timp ce efectele adverse
sunt de multe ori mai lungi și necesită intervenție.
EFECTE SECUNDARE ALE MEDICAMENTELOR
Efectele secundare sunt consecinţa directă sau indirectă a acţiunii farmacodinamice secundare ale
medicamentelor, cum ar fi:
- uscăciunea gurii şi constipaţia - atropină;

- somnolenţă – fenobarbitalul
- sedare – antihistaminicele;
- sindromul astmatic prin bronhoconstricţie - acidul acetilsalicilic, beta1- adrenolitice
neselective (tip propranolol
- ulcerul duodenal poate fi agravat de antiinflamatoarele nesteroidiene şi steroidiene;
- hipovitaminoza, în cursul tratamentului cu antibiotice cu spectru larg.
CARACTERISTICI COMUNE ALE EFECTELOR SECUNDARE ŞI TOXICE
Intensitatea şi frecvenţa cresc cu doza, fiind doză–dependente şi favorizate de supradozare, în

general.
Ambele tipuri de efecte apar:
- fie la doze eficace ca efecte adverse, fiind responsabile de o mare parte din patologia indusă
de medicamente (patologia „iatrogenă);
- fie la doze toxice, în intoxicaţii, fiind responsabile de tabloul patologic al intoxicaţiei
respective.
REACŢII ADVERSE LA MEDICAMENTE
Reacţiile adverse se definesc ca fenomene nocive, care apar la dozele uzuale de medicament
1. reacţii adverse de tip toxic;
2. reacţii adverse de tip alergic;
3. reacţii adverse de tip mutagen-teratogen;
4. reacţii adverse de tip cancerigen.
1. REACŢII ADVERSE DE TIP TOXIC

- efecte neurotoxice
- efecte hematotoxice
- efecte dermatotoxice
- efecte hepatotoxice
- efecte toxice respiratorii
- efecte nefrotoxice
- efecte toxice cardio-circulatorii
- efecte toxice la nivelul tubului digestiv
- efecte toxice la nivelul ochiului
- efecte toxice la nivelul muşchilor şi ţesutului conjunctiv
EFECTE NEUROTOXICE:
- stări de hiperexcitaţie şi convulsii - betalactaminele şi polimixinele;

- afectare acustico-vestibulară (afectarea perechii a VIII-a de nervi cranieni) –
aminoglicozide;
- afectarea nervului optic (scăderea acuităţii vizuale) – polimixine, unii fenicoli;
- afectarea vederii ca urmare a deprimării SNC – benzodiazepinele;
- deprimarea centrilor respiratori – narcoticele.
EFECTE HEMATOTOXICE
- aplazie medulară şi anemie aplastică - cloramfenicol;

- agranulocitoză şi trombocitopenie – citostaticele, fenotiazinele, nitrofuranii;
- leucopenie – novobiocină;
- trombocitopenie – rifampicină;
- methemoglobinemie - derivaţii de anilină (fenacetină, paracetamol);
- anemie megaloblastică - antiepilepticele (fenitoina);
- hemoliză – novobiocină, rifampicină, sulfamide.
EFECTE DERMATOTOXICE:
- prurit - barbiturice, opiacee;

- erupţii cutanate - bromuri, ioduri, antiepileptice, peniciline, sulfamide, fenotiazine, diuretice;
- eritem - peniciline, sulfamide, tetracicline, salicilaţi, barbiturice;
- fotoreacţii fie la administrarea sistemică sau de contact - fenotiazine, sulfamide,
barbiturice, tetracicline;
- tulburări pigmentare - tetracicline şi citostatice;
- alopecii - citostatice, fenitoină, antitiroidiene;
- dermatite - barbiturice, fenitoină, sulfamide, peniciline, rifampicină.
EFECTE HEPATOTOXICE:
- icter - medicamente folosite în hemosporidioze;

- steatoză hepatică – corticosteroizi, tetraciclină;
- hepatită - clorpromazină, halotan;
- citoliză hepatică - rifampicină, oxitetraciclină, clortetraciclină, citostatice;
- hepatită cu leziuni necrotice - antiinflamatoare nesteroidiene, fenacetină, rifampicină;
- ciroză hepatică - metotrexat.
EFECTE TOXICE RESPIRATORII:
- astm bronşic - unele chimioterapice citostatice;

- alveolită şi fibroză pulmonară cu tuse, dispnee - substanţe citotoxice (bleomicina,
ciclofosfamida);
- spasm al musculaturii bronhiale - analgezice narcotice
EFECTE NEFROTOXICE:
- nefropatii - antibiotice nefrotoxice (mai ales kanamicina, neomicina, bacitracina, gentamicina

şi polimixinele);
- hematurie, cristalurie, albumiurie - sulfamide;
- insuficienţă renală – derivaţi barbiturici, săruri de calciu şi de vitamina D în exces;
EFECTE TOXICE CARDIO-CIRCULATORII
- tahicardie, hipotensiune – barbiturice; â

- leziuni degenerative cardiace - daunorubicină, doxorubicină.
EFECTE TOXICE LA NIVELUL TUBULUI DIGESTIV:
- tulburări funcţionale - vomă, diaree, colici (majoritatea chimioterapicelor citostatice, unele

antibiotice, unele sulfamide, etc.);
- tulburări morfologice - gastrite, enterite, ulcere (antiinflamatoare nesteroidiene,
corticosteroizi).
EFECTE TOXICE LA NIVELUL OCHIULUI
- mai ales la om - glaucomul provocat de glucocorticoizii folosiţi topic
EFECTE TOXICE LA NIVELUL MUȘCHILOR ȘI TESUTULUI CONJUNCTIV:
- miopatii cu sau fără mialgii - corticoizi, aminoglicozide, polimixine;

- sindromul miastenic de origine medicamentoasă - meprobamat, diazepam, aminoglicozide.
- rabdomioliza - amfetaminice, simpaticomimetice, anestezice, morfinomimetice.
2. REACȚII ADVERSE DE TIP ALERGIC

- peniciline;
- acid acetilsalicilic;
- sulfamide;
- se manifestă în principal prin urticarie, edem, astm bronşic, şoc anafilactic.
3. REACŢII ADVERSE DE TIP MUTAGEN – TERATOGEN

- efecte mutagene:
o agenţii alchilanţi (ciclofosfamida, ifosfamida);
o toxicele fusului de diviziune celulară (colchicina, podofilotoxina), unele fungicide
- Efecte teratogene:
o fenitoina, albendazolul, cambendazolul, parbendazolul, fenotiazine, diazepam,
metadona, glucocorticoizi, unele antibiotice (streptomicia, tetracicline), morfina.
4. REACŢII ADVERSE DE TIP CANCERIGEN

- hidrocarburi policiclice (gudroanele);
- aminele aromatice (amfetamina)
- nitrozaminele (care pot apare prin transformarea aminofenazonei, în prezenţa acidului
clorhidric, în stomac);
- substanţe alchilante (citostatice)
- agenţii alchilanţi; organocloruratele;
- uretanul;
- fanacetină în exces - cancer de bazinet;
- fenilbutazona – leucemii.
Rolul farmacistului în raportarea efectelor secundare/adverse
Un farmacist joacă un rol esențial în identificarea, detectarea, prevenirea și gestionarea

interacțiunilor medicamentmedicament, interacțiunilor medicament-aliment și a reacțiilor adverse.
Farmacistul poate desfășura astfel de activități în timpul gestionării medicamentelor şi în timp ce se

ocupă cu prescripțiile medicale. Deoarece farmaciștii au cunoștințe vaste despre medicamente și
terapii, capacitatea lor de a descoperi și de a face față reacțiilor adverse este destul de importantă.
Intervenţia farmaciştilor este esenţială şi în informarea pacienţilor (asupra raportării reacţiilor

secundare şi adverse).
Tot personalul din domeniul sănătății este implicat în reducerea/echilibrarea dintre beneficiile și
riscurile medicamentelor atunci când sunt introduse pe piață. Cu toate acestea, expertiza unui
farmacist cu privire la un medicament, joacă un rol mai important în raportarea recţiilor nedorite
către autorități, ceea ce ajută fie la retragerea produsului de pe piață, fie la modificarea etichetei.
LP 7
Medicamente alopate Vs Terapii alternative
Medicina alopată - medicamente alopate –
- Medicina alopată, sau alopatia, este un termen arhaic folosit pentru a defini medicina
modern, bazată pe știință.
- Medicina alopată se referă la un sistem în care medicii și alți profesioniști din domeniul
sănătății (cum ar fi asistentele, farmaciștii și terapeuții) tratează simptomele și bolile folosind
medicamente, radiații sau intervenții chirurgicale.
- Medicina alternativă (MA) este orice practică care urmărește obținerea efectelor
vindecătoare ale medicinei, dar care nu are plauzibilitate biologică și este netestată,
netestabilă sau dovedită ineficientă.
- Medicina complementară (CM), medicina complementară și alternativă (CAM), medicina
integrată sau medicina integrativă (IM) și medicina holistică sunt printre multe
rebrandinguri ale aceluiași fenomen.
Terapiile alternative includ:
- Terapii naturiste: fitoterapia (terapia cu ceaiuri), terapia cu plante aromate – aromoterapia,

terapia cu uleiuri – oleoterapia, terapia cu muguri de plante – gemoterapia, apiterapia,
mineraloterapia (argiloterapia), terapia cu insecte – entomoterapia, terapia cu lipitori –
hirudoterapia, terapia cu factori naturali (balneoterapia), terapia energetică (acupunctura,
bioenergoterapia, terapia prin biorezonanță) și psihoterapia (hipnoterapia, meditația).
- Terapii prin atingere: chiropractica, masajul, reflexoterapia, etc.
- Terapii prin mişcare
FITOTERAPIA
Prin definiţie, fitoterapia reprezintă o ramură a terapiei care foloseşte plantele şi preparatele din
plante ca mijloc de tratare a bolilor.
Fitoterapia este o formă de medicină bazată pe puterea vindecătoare a plantelor, utilizate ca atare
sau sub formă de esenţe, pulberi, extracte, decocturi, tincturi, etc.
Plantele (fie întregi, fie anumite părţi componente) acţionează asupra unor patologii sau simptome,
conform principiilor alopate.
Şi medicina convenţională foloseşte extracte din plante (banala aspirină a fost sintetizată în trecut
din coaja de salcie), însă ceea ce diferenţiază fitoterapia de medicina convenţională este accentul pe
care îl pune pe puterea sinergică a plantei utilizată ca întreg, aceasta valorând, conform principiului
sinergic, mai mult decât suma componentelor sale, respectiv a ingredientelor chimice.
Fitoterapia se ghidează după aceleaşi principii cu ale farmacoterapiei, încearcă să diagnosticheze o

afecţiune şi să identifice tratamentul cel mai adecvat pentru pacient.
Fitoterapia încearcă să testeze datele oferite de medicina naturistă tradiţională, să valideze
proprietăţile curative ale plantelor şi să observe clinic că efectul terapeutic are loc şi la nivelul
organismul pacientului.
În concepţia lui Edzard Ernst, doctor în medicină alternativă şi complementară, medicina naturistă
poate fi împărţită în trei categorii.
O primă formă este fitoterapia raţională (sau fitoterapia clinică, în viziunea cercetătorilor francezi),
acea parte a medicinii naturiste care este susţinută de dovezi ştiinţifice şi care testează clinic plantele
pentru a valida eventualele beneficii terapeutice.
A doua categorie include industria medicamentelor OTC pe bază de plante (medicamente care se
vând în farmacii fără prescripţie medicală), marea majoritate dintre acestea neavând o susţinere
ştiinţifică.
De obicei, oamenii le cumpără fără să consulte un medic în prealabil, ci mai degrabă sub influenţa
mass-mediei sau a informaţiilor pe care le obţin la nivel informal.
A treia formă este medicina naturistă tradiţională care se bazează pe concepţiile vechi, simpliste,
privind sănătatea şi tratamentul:
- nu se adresează unor afecţiuni specifice, ci unei anumite stări generalizate;

- nu utilizează un singur remediu, ci o combinaţie de mai multe plante;
- iar tratamentul este individualizat în funcţie de pacient, indiferent dacă afecţiunea este
aceeaşi.
Mecanism terapeutic
Fitoterapia utilizează remedii naturiste cu scopul de a produce în organism reacţii de apărare

împotriva atacurilor din exterior sau pentru a optimiza aceste reacţii.
Spre deosebire de medicina convenţională, axată pe tratament, fitoterapia are ca deziderat în
primul rând prevenirea degradării sănătăţii.
De asemenea, medicamentele clasice au rolul de a regla funcţiile corpului, fără să le impulsioneze

să se apere, în timp ce remediile naturiste, pe lângă efectul curativ, stimulează tot organismul să
lupte împotriva factorilor nocivi.
În viziunea fitoterapeuţilor, boala survine ca rezultat al unui dezechilibru provocat de incapacitatea

organismului de a se adapta la condiţii diferite de mediu.
Unele remedii naturiste pot fi prescrise de terapeuţi, în timp ce altele pot fi cumpărate de oricine de
la magazine de profil. Majoritatea medicamentelor fitoterapeutice conţin mai multe ingrediente din
plante, având ca rol întărirea organismului, a funcţiilor sale şi a sistemului său de apărare
Polemica privind fitoterapia
În ultimul timp asistăm la o reîntoarcere către remediile pe care natura ni le oferă, concomitent cu o
înflorire a industriei farmaceutice, care pune un accent deosebit pe medicamentele sintetizate.
Fitoterapia câştigă teren în această „luptă”, pe măsură ce noi teste clinice dovedesc existenţa unor
proprietăţi curative ale plantelor.
În acelaşi timp, medicina convenţională atrage atenţia asupra riscurilor pe care trebuie să ni le
asumăm atunci când alegem un tratament „natural”, dar nedemonstrat ştiinţific.
Argumente pro
Tratamentul bazat pe plante nu provoacă efecte adverse sau cel puţin nu atât de multe precum
medicamentele tradiţionale, datorită conţinutului slab de substanţă activă, comparativ cu
medicamentele tradiţionale.
Remediile naturiste pot fi luate şi dacă persoana nu este bolnavă, cu scopul de a preveni eventuale
afecţiuni sau pe termen lung pentru a menţine şi susţine un echilibru optim la nivelul organismului.
Costul remediilor bazate pe plante sunt în general mai mici decât medicamentele convenţionale, iar
în ţările sărace medicina tradiţională naturistă este singura variantă accesibilă, din cauza preţurilor
mult prea mari ale tratamentelor convenţionale.
Fitoterapia propune un tratament echilibrat, sănătos şi ecologic.
Accesibilitatea ridicată a remediilor naturiste, pentru că nu necesită prescripţie medicală pentru a fi

cumpărate.
Fitoterapia este de preferat medicamentelor atunci când suntem preocupaţi de starea generală de
sănătate, când vrem să ne energizăm, să ne îmbunătăţim digestia sau să putem dormi şi nu atunci
când este vorba despre o afecţiune gravă care necesită tratament medicamentos urgent.
Fitoterapia propune un tratament holistic, pentru că nu se adresează unui singur simptom, ci ţine
cont de întregul organism şi acţionează la nivelul sistemelor (sistemul imunitar, neuroendocrin, de
drenaj).
Tratamentul naturist limitează bolile şi afecţiunile iatrogene provocate de medicamentele

convenţionale.
Argumente contra
În cadrul fitoterapiei se pune problema siguranţei şi calităţii plantelor utilizate ca remedii .

Producătorii şi terapeuţii care prescriu remediul trebuie să se asigure că substanţa activă este în
cantitatea dorită şi că nu există substanţe toxice adiacente . Pentru că nu există cadre normative
care să regleze producţia, recoltarea, prelucrarea şi procesarea plantelor, există riscul ca unii
producători să nu poată garanta calitatea şi siguranţa acestora .
Siguranţa este o problemă privind şi prin prisma pacienţilor care iau remedii naturale care le sunt
contraindicate sau apelează la astfel de remedii fără a consulta un medic înainte . Contaminarea ,
asocierea cu alte remedii sau medicamente, dozajul inadecvat al remediilor fitoterapeutice poate
avea grave consecinţe, chiar fatale
Multe dintre remediile naturale sunt vândute fără să fie însoţite de indicaţii, efecte adverse şi
posibile riscuri pe care le pot provoca.
Multe dintre remediile pe bază de plante necesită un consum într-o cantitate mare pentru ca
substanţa activă conţinută să-şi poată face efectul. În acest caz mult mai utile ar fi medicamentele
convenţionale care sintetizează efectul mai multor remedii naturiste într-o singură tabletă.
Insuficienţa cunoaşterii complete a plantelor şi a efectelor fiziologice, clinice şi farmacologice.
Există posibilitatea existenţei unor alergii la unul din componentele remediului naturist.
AMPLOAREA FITOTERAPIEI
Fitoterapia a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare, atât în Europa, cât şi în
Statele Unite, anual fiind cheltuiţi aproximativ 2 bilioane de dolari pe produse fitoterapeutice la nivel
de continent.
Oamenii sunt din ce în ce mai atraşi de remediile naturiste, pentru că au convingerea că „natural”
echivalează cu „sănătos” şi „sigur”.
Piaţa fitoterapiei s-a dezvoltat cu 400% în ultimii zece ani şi în următorii ani se aşteaptă să valoreze
aproximativ 12-15 bilioane de dolari la nivel global. Dacă alte industrii au cunoscut impactul crizei
economice, industria suplimentelor naturale a avut o creştere a vânzărilor cu 31,7% între anii 2008 şi
2012.
În unele state, precum Germania, medicii au integrat fitoterapia în practica medicală, iar tehnologia
a dezvoltat chiar aplicaţii software care găsesc pentru fiecare afecţiune cele mai potrivite plante care
trebuie utilizate, precum şi sfaturi utile, indicaţii şi dozaj.
Riscurile fitoterapiei
Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în rândul bolnavilor de a se orienta către medicina
naturistă. Efectele adverse ale medicamentelor convenţionale, costul ridicat al acestora sunt câteva
dintre motivele pentru care ei îşi îndreaptă atenţia spre remediile naturale, fără însă a conştientiza
riscurile pe care fitoterapia le poate implica.
Cel mai mare risc pe care ni-l asumăm atunci când utilizăm remediile naturiste este legat de
siguranţa acestora şi de eventualele efecte adverse pe care le pot produce. Dacă un remediu
funcţionează în cazul cuiva, asta nu garantează că va fi benefic şi pentru afecţiunea sau starea
noastră.
De luat în calcul este şi provenienţa acestora, mai ales dacă le comandăm de pe internet sau dacă
sursa de unde provin ni se pare îndoielnică.
Se mai pune totodată problema modului de producţie a plantelor respective, dacă sunt cultivate
sau dacă sunt recoltate din sălbăticie, dacă sunt contaminate cu agenţi nocivi sau dacă sunt falsificate
prin combinarea cu corticosteroizi sau substanţe toxice.
Nu în ultimul rând este necesară o distincţie clară între cele trei forme de medicină naturistă:
fitoterapia raţională prezintă potenţiale beneficii pentru sănătate, în timp ce OTC-urile bazate pe
plante şi medicina tradiţională naturistă pot avea consecinţe nefericite. Chiar dacă multe dintre
medicamentele de astăzi au la bază substanţe care au fost izolate şi sintetizate din plante, între
medicamentele rezultate şi plantele din care provin nu mai există nicio legătură, de aceea nici
efectele nu sunt similare.
Pentru a evita orice risc, este benefic să ne informăm înainte de a apela la un tratament naturist şi
să încercăm să utilizăm acele plante medicinale care au o susţinere ştiinţifică. De asemenea, este
indicată consultarea unui medic înainte de iniţierea tratamentului, mai ales în cazul copiilor, femeilor
însărcinate sau persoanelor care suferă de afecţiuni cronice şi/sau grave.
După remediile provenite din natură, fitoterapia include::
- terapia cu „ceaiuri”;
- terapia cu plante aromate (aromaterapie);
- terapia cu muguri de plante (gemoterapie), etc.
Terapia cu „ceaiuri”
Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se găsesc în plantele medicinale se pot utiliza
diferite procedee de preparare, cum ar fi infuzarea, decocţia, macerarea.
Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca
apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag şi unele
substanţe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.
Infuzarea („ceaiul”)
Infuzarea este forma cea mai simplă şi mai utilizată de a extrage substanţele active din plantele
medicinale.
Infuzia se obţine din menţinerea plantei medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15 minute.
Într-un vas smălţuit sau de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din planta mărunţită, peste care se toarnă
250 ml de apă clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă 15 minute. După aceea, infuzia se strecoară şi se
îndulceşte. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ
poate dispărea. Este cazul florilor de muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă, etc., în
general părţi de plante cu o consistenţă scăzută.
Decocţia
Decocţia este procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi
produsul se fierbe un anumit timp.
Decoctul se strecoară fierbinte şi se completează cu apă caldă, cât este necesar. Frunzele şi planta
întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile, scoarţa şi rădăcinile se fierb 30 - 40 de minute. După
fierbere decoctul se strecoară.
Prin decoct se prepara plantle a caror consistenta e lemnoasa/
Macerarea
Macerarea se foloseşte la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor şi oţeturilor

medicinale, pentru că unele principii active se extrag printr-un contact mai îndelungat cu dizolvantul.
Unele plante, cum ar fi rădăcina de nalbă sau seminţele de in, se prepară numai prin macerare cu
apă rece, fără a se fierbe.
Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în prealabil. Maceratul se prepară cu
apă la temperatura camerei (15 - 25 de grade). În timpul extragerii, lichidul se agită de câteva ori.
După trecerea timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon.
Preparatul se consumă în timp de 24 de ore şi se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă.
Cataplasma
Cataplasma este un preparat de consistenţă moale, care se obţine din plantă măcinată, amestecată
cu apă până se formează o pastă.
Această pastă se pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul afectat.
Cataplasmele se pot realiza cu apă rece (cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de
in).
TINCTURA
Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţite cu alcool de diferite concentraţii.
Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai concentrate în principii active decât infuziile.
Se administrează intern, în puţină apă sau ceai sau pe zahăr.
Siropurile
Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g de zahăr la 360 ml de lichid).
În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o soluţie ce conţine substanţele active ale
plantei. Apoi, preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc, conform timpului indicat în
reţetă.
Siropurile se prepară în vase smălţuite. Se strecoară fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de
capacitate mică. Dopurile se fierb în prealabil şi se fixează imediat ce sticlele au fost umplute. Apoi
se păstrează la rece.î
VINURILE SI OȚETURILE
Vinurile se prepară prin macerarea plantelor mărunţite, folosindu-se 30 - 40 g de plantă pentru un

litru de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 - 8 zile se
strecoară. Se lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se
adaugă zahăr după gust şi se completează cu vin până la un litru.
Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunţite cu oţet de vin, la temperatura
camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea acestui timp, întregul conţinut se strecoară printr-o pânză
deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru prepararea oţeturilor aromatice se folosesc plante în
proporţie de 5 - 10 g la 100 ml de oţet. Se întrebuinţează numai extern.
Uleiurile medicinale
Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 3 - 6 săptămâni.
Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la temperatura camerei (cel mai indicat este uleiul de
porumb sau de măsline). Sticla se ţine într-un loc răcoros şi întunecat, astupată cu un dop de plută. O
dată la 2 - 3 zile se agită preparatul, iar la sfârșitul procesului se strecoară.
Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de căldură sau lumină.
Inhalațiile și Baile din plante
Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile aromatice extrase din plante.
Peste planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă
fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care este inhalat odată cu aceştia, acţionând la
nivelul căilor respiratorii.
Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop terapeutic. Se obţin fie prin turnarea unei infuzii
concentrate în apa de baie, fie prin introducerea plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon,
direct în apă.
AROMATERAPIA
Reprezintă un tip de terapie care utilizează uleiuri esenţiale şi coloizi pe bază de apă extraşi din
plante, pentru susţinerea sănătăţii, a echilibrului fizic, emoţional şi spiritual.
Extractele simple sau combinate pot fi vaporizate în aerul inspirat sau folosite în uleiurile pentru
masaj ori adăugate în apa de baie.
Moleculele inhalate din aceste extracte stimulează nervul olfactiv, trimiţând mesaje sistemului limbic
al creierului (centrul memoriei, al învăţării şi al emoţiei) care se presupune că ar induce reacţii
fiziologice de răspuns (de exemplu, eucaliptul are efect decongestionant, iar lavanda produce
relaxare).
Medicina clasică pune sub semnul întrebării efectele fiziologice independente, considerând că
rezultatele pozitive sunt datorate mai degrabă reflexelor condiţionate pe care mirosurile le
accentuează sau le generează.
S-a demonstrat că uleiurile şi soluţiile folosite au anumite efecte, dar rezultatele nu sunt omologate.
Printre putinele riscuri posibile sunt reacţiile alergice.
Aromaterapia utilizează esenţele de plante, sau uleiurile esenţiale, substanţe aromatice secretate de
numeroase familii de plante cum ar fi asteraceele, laminaceele sau opiaceele, şi extrase prin distilare.
GEMOTERAPIA
Gemoterapia este o terapie naturală care utilizează extracte obţinute din părţi tinere de plantă,
aflate în faza de creştere. Se pot utiliza muguri, mlădiţe, rădăcini tinere, sevă, seminţe
Spre deosebire de fitoterapia tradiţională, care foloseşte părţi adulte ale plantelor, prelucrate sau
utilizate în stare uscată, gemoterapia utilizează părţi de plantă aflate în faza de creştere şi prelucrate
în stare proaspătă, aspect foarte important pentru eficacitatea terapeutică a produsului.
Se consideră că gemoterapia aduce în organism întreaga vitalitate a mugurelui aflat în plină stare de
expansiune. Gemoterapia foloseşte părţi tinere de plantă, acestea având capacitatea de regenerare,
creştere şi dezvoltare, efecte ce s-ar transmite organismului în timpul terapiei.
Gemoterapia se bazează pe utilizarea extractelor alcoolice şi glicerinate de ţesuturi vegetale tinere ca

mugurii şi radicelele aparţinând la aprox. 60 de plante diferite.
Preparatele sunt prezentate sub formă distilată de două ori. Fiecare extract este cunoscut ca având o
afinitate pentru un organ sau o funcţie;
De exemplu, maceratul glicerinat de muguri de Ribes nigrum (coacăz negru), în diluţia a doua,
acţionează ca un stimulent al zonei corticale a glandelor suprarenale, adică în acelaşi mod cu
cortizonul.
LP 8
HOMEOPATIA
INTRODUCERE IN HOMEOPATIE
Homeopatia este o formă a medicinii alternative, în care medicii tratează pacienţii cu preparate
foarte diluate despre care se crede că provocă oamenilor sănătoşi simptome similare cu cele
prezentate de către pacient.
Homeopatia este modalitatea terapeutică şi diagnostică la baza căreia stau două principii:
- primul este cel al similitudinii, existent între tabloul clinic al bolii de tratat şi cel
experimental al remediului, când este administrat în doze subtoxice “într-un timp suficient
de prelungit” la un individ în plină sănătate;
Este vorba de similitudinea existentă între simptomele a două boli înrudite din punct de
vedere fiziopatogenetic, una clinică şi alta experimentală, provocată.
- Cel de al doilea principiu, de ordin farmacodinamic, este cel de activitate simultană sau
reglatoare a unui remediu bine ales, prescris în doze infinitezimale.
Homeopatia este o metodă terapeutică ce constă în tratarea bolii prin administrarea în doze
infinitezimale a unei substanţe capabile să reproducă experimental boala respectivă la un subiect
sănătos.
Hahnemann spunea că „asemănările sunt vindecate prin asemănătoare“, lege pe care o formulase şi
Hipocrate, care constata că pentru a trata un bolnav dispunem de mai multe metode:
- fie să-i dăm medicamente care să lupte împotriva bolii – contraria contrariis curantur
(alopatia de astăzi),
- fie să-i administrăm medicamente asemănătoare cu cele care i-au produs boala - similia
similibus curantur (homeopatia),
- fie să nu-i dăm niciun medicament, să-l lăsăm să se vindece prin resursele proprii, creându-i
însă condiţii pentru aceasta.
Esenţa homeopatiei este principiul similitudinii
Acest principiu poate fi sintetizat în formula similia similibus curantur.
Similitudinea constă în faptul că totalitatea simptomelor şi semnelor de boală prezente la un pacient

pot fi vindecate de o substanţă capabilă să producă simptome similare unei persoane sănătoase
Homeopatia a fost redescoperită la începutul secolului trecut de către un medic originar din Saxonia,
Samuel Christian Frederic Hahnemann, născut la Meissen în anul 1755 şi mort la Paris în anul 1843.
A trăit un timp la Sibiu, unde a funcţionat ca medic, bibliotecar şi numismat al Baronului Bruckenthal,
unde de altfel se găsesc multe lucrări ale sale, cât şi însemnări medicale şi o poezie dedicată
baronului, scrisă în gotica veche.
Hahnemann a adus o contribuţie esenţială în dezvoltarea homeopatiei prin administrarea de doze

infinitezimale a unor substanţe specifice.
Homeopatia utilizează proprietăţile reacţionale ale substanţelor simple, folosind diluţii succesive şi
dinamizate.
Acţiunea lor curativă se exercită prin simularea forţelor de apărare ale organismului, prin controlarea
procesului natural de vindecare.
Astfel, homeopatia corijează de o manieră simplă şi precisă tulburările funcţionale celulare care stau
la originea bolii şi vindecă întărind un răspuns fiziologic normal, susţinând reacţiile naturale alese de
organism spre a lupta cu boala sau cu o agresiune venită din exterior
Cu privire la acţiunea remediului homeopatic s-au emis mai multe ipoteze, cum ar fi teoria catalitică,
teoria de rezonanţă, teoria biologică, teoria electronică, etc.
Ceea ce pare miraculos este faptul că, în urma diluţiilor succesive, substanţa se comportă în aşa fel ca
şi când s-ar produce o dezintegrare a componentelor sale energetice
Creşterea activităţii remediului se face pe măsură ce diluţia lui este mai ridicată.
Eliberarea energiei conţinute se realizează atât prin diluţia remediului, cât şi prin tehnica dinamizării.
Dinamizarea este o operaţiune mecanică ce intervine între două diluţii succesive şi care se obţine,
în general, printr-o serie de secuse succesive violente, imprimate flaconului în care este diluată
substanţa. În cursul dinamizării, substanţa de bază îşi pierde caracterul său tridimensional, pentru a
se transforma într-o substanţă bidimensională.
Homeopatia posedă o concepţie de patogeneză care cuprinde întreaga istorie a bolnavului şi a

procesului de îmbolnăvire în toată desfăşurarea sa.
Astfel, boala este considerată ca un moment particular în viaţa individului, dar şi ca o expresie
individuală a constituţiei, a terenului, a intoxicaţiilor ereditare sau câştigate, a modalităţilor de
temperament, altfel spus, în desfăşurarea tuturor proceselor fizologice ce caracterizeaza viata.
Scăderea rezistenţei organismului precede orice fel de boală şi ea constituie adevărata cauză a
îmbolnăvirii. Aici este locul unde putem înţelege diferenţa dintre homeopatie şi concepţia despre
îmbolnăvire
Medicul alopat caută boala în structurile morfologice ale organismului, examinează toate organele şi
de îndată ce a descoperit unele care prezintă leziuni tisulare etichetează boala şi prescrie tratamentul
Terapeutica medicului alopat este o consecinţă logică a concepţiei descrise şi caută să influenţeze
organul bolnav prin întrebuinţarea unor droguri puternice, cu scopul de a distruge microbii, de a
stimula organismul sau de a înlătura organul bolnav dacă este cu putinţă. În alte cazuri însă, boala nu
a lezat ţesuturile şi ea nu se manifestă decât prin senzaţii şi funcţii dereglate.
Medicul homeopat nu se poate alătura altor concepţii care văd originea bolii în organele sau
ţesuturile organismului. Observaţiile sale de zi cu zi din practica medicală arată că nu toţi indivizii fac
tuberculoză, deşi zilnic vin în contact cu bacilul tuberculozei, aceasta deoarece unii indivizi sunt
rezistenţi.
Pentru homeopat, bolnavul şi boala lui nu reprezintă două lucruri deosebite, ci consideră că bolnavul
îşi produce boala pentru că energia sa vitală este în disarmonie sau este slăbită.
Este adevărat că unii factori externi joacă un rol, dar rolul acestora este întotdeauna secundar. Dacă
organismul este sănătos, el nu cade practic întrucât luptă cu vigoare împotriva invaziei microbiene şi
poate să se restabilească fără ajutor.
Pentru o adevărată vindecare, se cuvine să se poată influenţa energia vitală care se află în organism
şi îi asigură funcţiunile.
Hahnemann a imaginat un procedeu în care substanţa primară este transformată într-o energie
subtilă ce se apropie de categoria energiilor vitale
Armonia vitală dereglată poate fi reechilibrată în organism cu ajutorul acestor medicamente şi sub
influenţa dinamizărilor, astfel încât să poată influenţa în mod armonios viaţa celulară. Astfel se
repară leziunile produse de dezechilibrul vital.
Alegerea remediului homeopatic se face ţinând seama de toate simptomele prezentate de bolnav şi
nu întemeindu-se pe un singur organ bolnav, aşa cum medicina procedează în mod tradiţional.
Alegerea remediului se face conform legii similitudinii. O altă descoperire a biologiei actuale este cea
dintre asimetria moleculară şi viaţă.
Asimetria moleculară este un fenomen pe cât de interesant pe atât de complex
Ea poate explica existenţa unui enorm număr de compuşi organici, ca urmare a posibilităţii formării
de stereoizomeri, de izomeri optici, dintre care mulţi pot fi găsiţi în celulele vii.
Numărul compuşilor chimici dintr-o celulă este foarte mare, de ordinul zecilor de mii sau chiar mai
mult. Acest număr creşte cu încă 2-5 ordine de mărime dacă se iau în considerare toate tipurile de
celule ale tuturor organismelor vegetale şi animale, de la cele mai simple şi până la om.
Moleculele de proteine sunt substanţele cele mai importante pentru structurarea şi funcţionarea
celulelor vii, fiind alcătuite din aminoacizi.
Uniformitatea structurală face posibilă o anumită ordine şi stabilitate structural–funcţională a

proteinelor în genere, ceea ce se explică prin faptul că funcţiile lor sunt determinate nu numai de
felul şi modul de înşiruire a aminoacizilor, ci şi de configuraţia lor spaţială
Aşa cum proteinele sunt rezultatul încatenării aminoacizilor, lanţurile moleculelor de acizi nucleici
derivă din încatenarea de nucleotide.
Încercând să se facă legătura între anumite structuri moleculare şi eventualele lor determinări la
nivel biologic, s-au observat fenomene interesante care sugerează existenţa unei legături profunde,
complexe, între geometria la nivel molecular şi cea a organismelor vii, legături ce pot constitui
confirmări ale principiului similia similibus.
Astfel, pentru medicul homeopat nu are mare importanţă faptul că maladia provoacă simptome
afective, senzoriale sau funcţionale, nici că organele sunt atinse, căci, indiferent de planul în care
maladia se situează, legea similitudinii îi îngăduie să aleagă remediul şi să vindece pacientul.
Remediul homeopatic influenţează energia vitală, făcând-o pe aceasta să acţioneze în mod armonios
împotriva procesului morbid.
Reacţiile organismului sunt lente şi ca urmare repararea răului se face lent, astfel că revenirea
organismului la starea normală de dinaintea îmbolnăvirii cere acelaşi timp ca şi cel în care procesul
morbid s-a instalat.
Hahnemann scria
“Experienţa pură ne arată că, în toate încercările făcute cu grijă, efectul medicamentului care,
acţionând asupra oamenilor sănătoşi, a putut produce cele mai multe simptome asemănătoare cu
cele ale bolii pe care ne propunem să o tratăm, este cel care convine cel mai bine pentru a vindeca
întrucât toate medicamentele vindecă bolile ale căror simptome se apropie cel mai mult de
simptomele lor”.
Pentru a înţelege homeopatia nu se poate pleca de la concepţia alopată asupra medicamentului, ci

de la experienţa homeopatică
Remediul homeopatic nu are nimic comun cu medicamentul, întrucât este vorba de un produs care
nu mai conţine nici o substanţă în sensul ştiut, ci poate fi comparat cu un emiţător radio, a cărui
iradiere electromagnetică produce în organismul viu reacţii reparatoare, cu condiţia să existe
concordanţă între lungimea de undă a remediului şi a bolnavului. Acesta este motivul pentru care în
cazul dinamizării hahnemaniene termenul de medicament nu exprimă caracterul energetic al
preparatului.
Prepararea dinamizării hahnemaniene şi administrarea ei sunt cu totul diferite de cele ale

medicamentelor cunoscute în aşa numita medicină clasică.
Dinamizarea homeopatică este un agent fizic, un focar energetic comparabil cu un condensator
electric. El acţionează producând o descărcare asupra centrilor vitali ai organismului, restaurând
reacţiile biologice falsificate şi dirijându-le într-un fel specific, cu alte cuvinte declanşează reacţii
reparatoare specifice.
Din acest moment nu mai este nevoie decât să se aştepte din partea organismului astfel pregătit, să
repare răul, ca în cazul unei fracturi, unde odată oasele puse la loc şi fixate se vindecă de la sine fără
ca medicul să influenţeze procesul consolidării. Singurul lucru la care trebuie vegheat câteodată este
eliminarea toxinelor ce se pot forma în cursul reacţiilor reparatorii. Acest deziderat se realizează în
homeopatie cu ajutorul terapiei de drenaj care, prin efectele ei, stimulează organele de eliminare
cum sunt rinichii, ficatul, pielea şi unele mucoase.
Această măsură nu este homeopatie propriu-zisă, ci o metodă adjuvantă care ajută pe medicul
homeopat în practica lui, fiind un procedeu complementar, neavând nimic comun cu efectul curativ
al dinamizării homeopate, ajută şi evită uneori reacţii dezagreabile, dar nu vindecă
Procedeul dinamizării se realizează fie prin diluţii în substanţe lichide, apă distilată sau soluţii
alcoolizate, precum şi în trituraţii cu lactoză. Prin diluţie sau triturare se produc fenomene fizice încă
necunoscute.
De asemenea, suprafaţa particulelor creşte în proporţii comparabile, astfel că mărimea uriaşă a

suprafeţei joacă un anumit rol, pe lângă altele, şi explică în parte efectul considerabil pe care unităţile
infinitezimale de substanţe supuse acestui procedeu le exercită asupra organismului.
Dinamizarea hahnemaniană este activă cu o singură condiţie: de a corespunde “lungimii de undă” şi

“frecvenţei” exacte a stării morbide a pacientului.
Forţa sau mai curând funcţia energetică a organismului fiind dereglată, duce la procesul de
îmbolnăvire.
În mediul înconjurător există nenumărate substanţe care, administrate acestor pacienţi, le redau
sănătatea.
Hahnemann a examinat un număr mare de substanţe şi apoi în decursul celor aproape două secole
de când există homeopatia, au fost lărgite bazele teoretice şi practice ale acestui sistem.
-a dovedit pe de altă parte că există o înrudire între agentul morbid care produce o anumită grupă de
simptome la un pacient şi remediul în stare să producă un grup analog de simptome la o persoană
sănătoasă şi sensibilă la remediul respectiv
Experienţa a demonstrat că remediul ales conform acestor principii este în stare să repare răul
produs de agentul morbid.
Problema vindecării în homeopatie constă în a găsi pentru fiecare pacient forţa existentă în natură în
stare să redreseze dezechilibrul energetic de care suferă.
Legea similitudinii dă posibilitatea găsirii acestei substanţe, în timp ce procedeul dinamizării îngăduie
ridicarea vibraţiilor energetice ale organismului.
Un efect de rezonanţă se produce în acel moment şi forţa energetică dezechilibrată îşi găseşte
echilibrul, iar în loc să producă fenomenele morbide, ajută la revenirea echilibrului normal, care se
numeşte sănătate
În prezent, homeopatia are o largă răspândire pe plan mondial şi este practicată în cadru legal,
organizat în mod oficial, de către medici cu drept de practică, în 17 ţări şi în mod curent în peste 80
de ţări, iar în România este recunoscută de Ministerul Sănătăţii şi practicată oficial numai de medici
cu pregătire postuniversitară de specialitate.
Opinii care resping homeopatia
Nici observaţiile, nici fundamentarea nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a fi considerate

ştiinţifice. Aşa-numitele experimente patogenetice făcute de homeopaţi nu au nicio legătură cu
afecţiunile care ar trebui tratate, se realizează cu o altă diluţie, şi sunt oricum extrem de subiective.
Testele ştiinţifice (folosind metoda dublului, binecunoscută pentru probitatea ei) au arătat că
tratamentele homeopatice au acelaşi efect cu placebo
Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanţă administrată în

doză subponderală unui subiect sănătos, ar produce un set similar de simptome cu cele care se
regăsesc la pacientul bolnav. Acest remediu este administrat uzual într-o concentraţie extrem de
scăzută, preparată printr-o procedură numită potenţare, care se presupune că ar imprima diluţiei
mai multă putere terapeutică..
Pentru acest „proces” nu există o explicaţie satisfăcătoare, fiind doar o rămăşiţă pseudoştiinţifică din
epoca alchimiei, când noţiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înţelese.
Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau
sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare.
O soluţie atât de diluată cum e o doză homeopatică, nu mai conţine nici măcar o molecula din
substanţa iniţială dincolo de diluţia 11 centesimală, deci nu mai poate avea efecte terapeutice.
Actualmente, proponenţii homeopatiei au emis ipoteza existenţei unei „memorii” a apei, deşi nici
acest fenomen nu se bucură nici de suport teoretic, nici de confirmare practică.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un document prin care declară că nu susţine
homeopatia în tratarea următoarelor boli: HIV, TBC, malaria, gripa şi diareea la copiii mici.
Studiul homeopatiei a fost recompensat de oamenii de ştiinţă cu două premii Ig Nobel (ignoble
înseamnă în limba engleză înjositor, ruşinos), o „distincţie” umoristică, parodie a premiilor Nobel,
acordată anual înainte de acestea, pentru realizări care „nu pot sau nu trebuie să mai fie reproduse”.
Ele i-au revenit chimistului francez Jacques Benveniste, pentru cercetări privind memoria apei
(acordate în 1991 şi 1998).
Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Japoniei, Ichiro Kanazawa, a declarat că tratamentele
homeopatice sunt „clar fără temei”.
Comisia pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Camera Comunelor (Marea Britanie) a declarat urmatoarele:
„Explicaţiile de ce homeopatia ar funcţiona nu sunt, ştiinţific, plauzibile
Comunitatea ştiinţifică din Marea Britanie consideră homeopatia

Farmacie VET LP

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Farmacie VET LP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LP 1,2 FARMACIE

LEGISLATIE - UNITĂŢI FARMACEUTICE VETERINARE

Normă sanitară veterinară privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice

Domeniul de aplicare şi definiţii

Norma sanitară veterinară se aplică tuturor unităţilor farmaceutice

- unităţilor de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare

Definirea termenilor prezenţi în norma sanitară veterinară:

a)farmacie veterinară - unitatea farmaceutică veterinară care deţine şi comercializează, cu

b)depozitul farmaciei veterinare - încăperea în care se păstrează produsele medicinale veterinare, în

g) preparate oficinale - preparatele elaborate în farmacii veterinare sau în laboratoare farmaceutice

m) produs stomatologic de uz veterinar - produs utilizat în stomatologie cu acţiune profilactică,

o) produs parafarmaceutic de uz veterinar - articole şi accesorii utilizate la aplicarea unui tratament

igiena buco-dentar şi/sau corporal;

r) înregistrare sanitară veterinară/autorizaţie sanitară veterinară de funcţionare - document emis

s) unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau

t) unitate de fabricaţie/import al produselor medicinale veterinare pentru fabricaţie totală sau

u) autorizaţie de distribuţie a produselor medicinale veterinare, reagenţilor şi seturilor de

v) autorizaţie de fabricaţie a produselor medicinale veterinare - documentul emis în conformitate

w) certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricaţie - documentul emis de

• personalul din unităţile farmaceutice veterinare trebuie să poarte echipament de protecţie .

• trebuie să se încheie un contract cu o unitate specializată pentru colectarea şi distrugerea

• toate unităţile farmaceutice veterinare trebuie să aplice măsuri corespunzătoare de prevenire şi

În unităţile farmaceutice veterinare:

a)activitatea se desfăşoară în spaţii curate, igienizate;

b) ambalajele vor fi depozitate separat de restul produselor;

f) balanţele şi echipamentele de măsurare trebuie să aibă precizia adecvată activităţii desfăşurate;

În unităţile farmaceutice veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea animalelor!!!

Achiziţionarea produselor medicinale veterinare de către farmaciile veterinare şi punctele

Anexa Nr. 1 la norma sanitară veterinară Denumirea punctului farmaceutic veterinar/farmaciei

În farmaciile veterinare sunt interzise deţinerea şi comercializarea:

• produselor medicinale veterinare imunologice

• produselor medicinale veterinare care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

• produselor care conţin substanţe aflate sub control naţional

• produselor medicinale veterinare pentru eutanasie.

• În farmaciile veterinare, produsele medicinale veterinare se comercializează cu amănuntul.

• În farmaciile veterinare este permisă comercializarea hranei pentru animale şi a furajelor

• Programul de funcţionare al farmaciei veterinare trebuie afişat într-un loc vizibil.

Personalul de specialitate al farmaciei veterinare se compune din:

a) personal cu studii superioare de specialitate - medic veterinar;

b) personal cu studii medii de specialitate - în domeniul medicinei veterinare, medicinei umane,

Încadrarea în farmacia veterinară a personalului cu studii medii de specialitate nu este obligatorie.

Medicul veterinar are următoarele responsabilităţi:

a) efectuează/dispune recepţia calitativă şi cantitativă a produselor medicinale veterinare şi a

Farmacia veterinară trebuie să dispună de următoarele încăperi:

1. oficina, care trebuie să fie dotată cu:

3. depozitul farmaciei veterinare, care trebuie să fie dotat cu:

i) un sistem de asigurare şi monitorizare a temperaturii şi umidităţii, cu consemnarea şi păstrarea

b) nomenclatorul produselor medicinale veterinare, existent pe site-ul www.icbmv.ro;

c) legislaţia sanitară veterinară în vigoare din domeniul produselor medicinale veterinare.

a) documentele care să ateste provenienţa şi calitatea produselor medicinale veterinare, note de

c) registrul de evidenţă a produselor medicinale veterinare folosite pentru prepararea de formule

h) registrul pentru substanţele toxice, în cazul comercializării acestora;

i) registrul de reacţii adverse;

Recapitulare – Farmacie Veterinară

• Ce se poate şi ce nu se poate comercializa într-o farmacie veterinară?

• Care este personalul de specialitate dintr-o farmacie veterinară?

• Care sunt responsabilităţile medicului veterinar într-o farmacie veterinară?

• Care sunt încăperile dintr-o faramacie veterinară?

• Ce documnte sunt obligatorii într-o farmacie veterinară?

PUNCT FARMACEUTIC VETERINAR

Punctul farmaceutic veterinar cuprinde următoarele încăperi:

b) depozitul punctului farmaceutic veterinar, în care se păstrează produsele medicinale veterinare,

c) grupul sanitar *nu are receptură!

a) personal cu studii superioare de specialitate - medic veterinar;