D.

Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 2 FUNCŢII DE MULŢIME

Cursul 2

2 Funcţii de mulţime
Fie X ̸= ∅ şi C ⊆ P(X) o familie arbitrară de mulţimi. O funcţie φ : C → [0, ∞] se va numi funcţie de mulţime.

Definiţia 2.1 Fie φ : C → [0, ∞] o funcţie de mulţime.

1) Spunem că φ este finită dacă φ(A) < ∞, ∀A ∈ C. ∪
2) Funcţia φ se numeşte σ−finită dacă ∀A ∈ C, ∃(An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât A = An şi φ(An ) < ∞, ∀n ∈ N.
n∈N
3) Funcţia φ se numeşte izotonă dacă ∀ A, B ∈ C cu A ⊆ B, avem φ(A) ≤ φ(B).
4) Funcţia φ se numeşte substractivă dacă ∀ A, B ∈ C cu A ⊆ B, B \ A ∈ C şi φ(A) < ∞, avem φ(B \ A) =
φ(B) − φ(A).
∪
n
5) Funcţia φ se numeşte finit aditivă dacă ∀{Ai |i ∈ 1, n} ⊆ C cu Ai ∩ Aj = ∅ pentru i ̸= j şi Ai ∈ C, avem
i=1
( )
∪
n ∑
n
φ Ai = φ(Ai ).
i=1 i=1

6) ∪Funcţia φ se numeşte numărabil aditivă (sau σ-aditivă) dacă ∀(An )n∈N ⊆ C cu Am ∩ An = ∅ pentru m ̸= n
şi An ∈ C, avem
n∈N ( ) ∞
∪ ∑
φ An = φ(An ).
n∈N n=0

∪
n
7) Funcţia φ se numeşte finit subaditivă dacă ∀{Ai |i ∈ 1, n} ⊆ C cu Ai ∈ C, avem
i=1
( )
∪
n ∑
n
φ Ai ≤ φ(Ai ).
i=1 i=1
∪
8) Funcţia φ se numeşte numărabil subaditivă (sau σ-subaditivă) dacă ∀(An )n∈N ⊆ C cu An ∈ C, avem
n∈N
( ) ∞
∪ ∑
φ An ≤ φ(An ).
n∈N n=0

9) Funcţia φ se numeşte continuă pe şiruri ascendente dacă ∀(An )n∈N ⊆ C, un şir ascendent cu lim An ∈ C,
n→∞
( )
∃ lim φ (An ) = φ lim An .
n→∞ n→∞

10) Funcţia φ se numeşte continuă pe şiruri descendente dacă ∀(An )n∈N ⊆ C, un şir descendent astfel ı̂ncât
lim An ∈ C şi ∃n0 ∈ N cu φ (An0 ) < ∞,
n→∞
( )
∃ lim φ (An ) = φ lim An .
n→∞ n→∞

Exerciţiul 2.2 Fie X ̸= ∅, C ⊆ P(X) şi φ : C → [0, ∞] o funcţie de mulţime.

1. Dacă φ este finit aditivă şi ∅ ∈ C aşa ı̂ncât φ(∅) < ∞, atunci φ(∅) = 0.
2. Dacă φ este finit aditivă, atunci φ este substractivă.
3. Dacă C este inel atunci φ este finit aditivă dacă şi numai dacă ∀A, B ∈ C astfel ı̂ncât A ∩ B = ∅, φ(A ∪ B) =
φ(A) + φ(B).
4. Dacă C este inel şi φ este finit aditivă, atunci φ este izotonă.
5. Presupunem că ∅ ∈ C şi φ(∅) = 0. Dacă φ este numărabil aditivă (subaditivă), atunci φ este finit aditivă
(subaditivă).

10
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 2 FUNCŢII DE MULŢIME

Teorema 2.3 Fie C inel de mulţimi şi φ : C →[0, ∞] o funcţie de mulţime finit aditivă. Atunci avem:
1. Dacă φ este continuă pe şiruri ascendente, atunci φ este numărabil aditivă.
2. Dacă pentru orice şir descendent (An ) ⊆ C cu lim An = ∅ avem lim φ(An ) = 0, atunci φ este numărabil
n→∞
aditivă.
3. Dacă φ este numărabil subaditivă, atunci φ este numărabil aditivă.
∪
Demonstraţie. 1. Fie (An )n∈N ∈ C aşa ı̂ncât An ∈ C şi An ∩ Am = ∅, pentru n ̸= m. Atunci şirul
n
∪
n ∪ ∑
n
Bn = Ak , ∀n ∈ N, este ascendent şi lim Bn = An . Deoarece φ este finit aditivă, φ(Bn ) = φ(Ak ) şi cum
k=0 n k=0
∪ ∑
n ∞
∑
φ este continuă pe şiruri ascendente rezultă φ( An ) = φ(lim Bn ) = lim φ(Bn ) = lim φ(Ak ) = φ(Ak ).
n→∞ n→∞
n k=0 k=0
Deci φ este numărabil aditivă.
∪ ∪
2. Fie (An )n∈N ∈ C aşa ı̂ncât An ∈ C şi An ∩ Am = ∅, pentru n ̸= m. Fie A = An şi definim şirurile
n n
∪
n
Bn = Ak , Cn = A \ Bn , ∀n ∈ N. Atunci (Bn ), (Cn ) ⊆ C, (Bn ) este un şir ascendent, iar (Cn ) este un şir des-
k=0 ∩ ∩ ∪ ∪
cendent. În plus avem lim Cn = Cn = (A \ Bn ) = A \ Bn = A \ An = A \ A = ∅. Atunci, din ipoteză
n n n n
obţinem lim φ(Cn ) = 0.
n→∞
Pe de altă parte, A = Bn ∪ Cn , iar Bn ∩ Cn = ∅. Cum φ este finit aditivă, avem φ(A) = φ(Bn ) + φ(Cn ) =
∑n ∑
n
φ(Ak ) + φ(Cn ), ∀n ∈ N. Trecând la limită ı̂n această egalitate, obţinem că φ(A) = lim φ(Ak ) +
k=0 n→∞
k=0
∞
∑
lim φ(Cn ) = φ(Ak ). Deci φ este numărabil aditivă.
n→∞
k=0
∪
3. Presupunem că φ este numărabil subaditivă şi fie (An )n∈N ∈ C aşa ı̂ncât An ∈ C şi An ∩ Am = ∅, pentru
n
∪
n ∪
n ̸= m. Fie Bn = Ak , ∀n ∈ N şi fie A = An . Deoarece φ este finit aditivă, rezultă că este izotonă şi cum
k=0 n
∑
n ∞
∑
Bn ⊆ A avem: φ(Ak ) = φ(Bn ) ≤ φ(A), ∀n ∈ N. Prin urmare φ(An ) ≤ φ(A).
k=0 n=0
∞
∑ ∞
∑
Deoarece φ este numărabil subaditivă, are loc şi inegalitatea inversă, φ(A) ≤ φ(An ), şi deci φ(A) = φ(An ).
n=0 n=0
Prin urmare φ este numărabil aditivă.

Teorema 2.4 (Teorema I de prelungire) Fie X ̸= ∅, S ⊆ P(X) un semiinel şi φ : S → [0, ∞] o funcţie de
∑
n ∪
n
mulţime aşa ı̂ncât φ(∅) = 0. Definim funcţia µ : C(S) →[0, ∞] prin µ(A) = φ(Ai ), ∀A = Ai ∈ C(S), unde
i=1 i=1
{Ai }i=1,n ⊆ S cu Ai ∩ Aj = ∅, pentru i ̸= j.
1. Dacă φ este finit aditivă, atunci funcţia µ este bine definită, este finit aditivă şi este unica funcţie finit aditivă
λ : C(S) → [0, ∞] astfel ı̂ncât λ|S = φ.
2. Dacă φ este numărabil aditivă, atunci µ este numărabil aditivă.
Demonstraţie. 1. Din Teorema 1.12 avem că
{ }
∪
n
C(S) = A ⊆ X| ∃{Ai }i=1,n ⊆ S astfel ı̂ncât Ai ∩ Aj = ∅, pentru i ̸= j, şi A = Ai .
i=1

∪
n
Prin urmare, dacă A ∈ C(S), există {Ai }i=1,n ⊆ S astfel ı̂ncât Ai ∩ Aj = ∅, pentru i ̸= j, şi A = Ai .
i=1
∑
n
Deci ∃ φ(Ai ) ∈ [0, ∞]. Arătăm ı̂n continuare că µ este bine definită, adică numărul µ(A) nu depinde de
i=1
reprezentanţii A1 , ..., An ai lui A. Fie deci A ∈ C(S) şi fie A1 , ..., An ∈ S cu Ai ∩ Ai′ = ∅, pentru i ̸= i′ , şi
∪n ∪
m
A= Ai . Fie de asemenea, B1 , ..., Bm ∈ S cu Bj ∩ Bj ′ = ∅, pentru j ̸= j ′ , şi A = Bj .
i=1 j=1

11
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 2 FUNCŢII DE MULŢIME

∪
m ∪
m
Atunci, pentru fiecare i ∈ 1, n avem: Ai = Ai ∩ A = Ai ∩ Bj = (Ai ∩ Bj ), iar Ai ∩ Bj ∈ S, ∀j ∈ 1, m, şi
j=1 j=1
∪
m
(Ai ∩ Bj ) ∩ (Ai ∩ Bj ′ ) = ∅, pentru j ̸= j ′ . Cum (Ai ∩ Bj ) = Ai ∈ S, iar φ este finit aditivă pe S, rezultă
j=1
∑
m
φ(Ai ) = φ(Ai ∩ Bj ).
j=1
∪
n ∪
n
Analog, pentru fiecare j ∈ 1, m avem: Bj = Bj ∩ A = Bj ∩ Ai = (Bj ∩ Ai ), iar Bj ∩ Ai ∈ S, ∀i ∈ 1, n, şi
i=1 i=1
∑
n
(Bj ∩ Ai ) ∩ (Bj ∩ Ai′ ) = ∅, pentru i ̸= i′ . Deci φ(Bj ) = φ(Bj ∩ Ai ).
i=1
∑
n ∑
n ∑
m ∑
m ∑
n ∑
m
Prin urmare, φ(Ai ) = φ(Ai ∩ Bj ) = φ(Bj ∩ Ai ) = φ(Bj ). Rezultă că µ(A) nu depinde de
i=1 i=1 j=1 j=1 i=1 j=1
reprezentanţii lui A şi deci funcţia µ este bine definită.
Arătăm că µ este finit aditivă. Cum C(S) este un inel, este suficient să arătăm că ∀A, B ∈ C(S) cu A ∩ B = ∅,
µ(A ∪ B) = µ(A) + µ(B). Fie deci A, B ∈ C(S) aşa ı̂ncât A ∩ B = ∅. Există atunci A1 , ..., An ∈ S astfel ı̂ncât
∪
n
Ai ∩ Ai′ = ∅, pentru i ̸= i′ , şi A = Ai , respectiv există B1 , ..., Bm ∈ S astfel ı̂ncât Bj ∩ Bj ′ = ∅, pentru j ̸= j ′ ,
i=1
∪
m ∪
n ∪
m
şi B = Bj . Atunci avem A ∪ B = Ai ∪ Bj şi Ai ∩ Bj = Ai ∩ Ai′ = Bj ∩ Bj ′ = ∅, pentru orice i, i′ ∈ 1, n
j=1 i=1 j=1
∑
n ∑
m
şi orice j, j ′ ∈ 1, m cu i ̸= i′ şi j ̸= j ′ . Prin urmare, din definiţia lui µ avem µ(A ∪ B) = φ(Ai ) + φ(Bj ) =
i=1 j=1
µ(A) + µ(B). Deci µ este finit aditivă.
Deoarece S ⊆ C(S), din definiţia lui µ rezultă că µ(A) = φ(A), ∀A ∈ S şi deci µ|S = φ. Fie λ : C(S) → [0, ∞] o
funcţie de mulţime finit aditivă astfel ı̂ncât λ|S = φ. Fie A ∈ C(S). Atunci există {Ai }i=1,n ⊆ S astfel ı̂ncât Ai ∩
∪n
Aj = ∅, pentru i ̸= j, şi A = Ai . Din ipoteză, λ|S = φ şi deci λ(Ai ) = φ(Ai ), ∀i ∈ 1, n. Deoarece λ este finit
i=1
∑
n ∑
n
aditivă rezultă: λ(A) = λ(Ai ) = φ(Ai ) = µ(A). Prin urmare λ = µ.
i=1 i=1

2. Presupunem că φ este numărabil este numărabil aditivă. Fie (An )n∈N ⊆ C(S) astfel ı̂ncât
∪ aditivă şi arătăm că µ ∪
Am ∩ An = ∅, pentru m ̸= n, şi An ∈ C(S). Fie A = An . Pentru orice n ∈ N, deoarece An ∈ C(S), există
n∈N n∈N
∪
pn
{Anj }j=1,pn ⊆ S astfel ı̂ncât Anj ∩ Anj′ = ∅, pentru j ̸= j ′ , şi An = Anj . De asemenea, deoarece A ∈ C(S),
j=1
∪
p ∑
p
există {Bi }i=1,p ⊆ S astfel ı̂ncât Bi ∩ Bi′ = ∅, pentru i ̸= i′ , şi A = Bi . Atunci µ(A) = φ(Bi ).
i=1 i=1
∪ ∪ ∪ ∪
pn ∪ ∪
pn
Pentru orice i ∈ 1, p avem: Bi = Bi ∩ A = Bi ∩ An = (Bi ∩ An ) = (Bi ∩ Anj ) = (Bi ∩ Anj ).
n∈N n∈N n∈N j=1 n∈N j=1
Deoarece S este semiinel, Bi ∩ Anj ∈ S, ∀n ∈ N, ∀j ∈ 1, pn .
Fie n, m ∈ N şi j ∈ 1, pn , j ′ ∈ 1, pm aşa ı̂ncât (n, j) ̸= (m, j ′ ). Deci n ̸= m sau j ̸= j ′ . Dacă n ̸= m, atunci
′
(Bi ∩ Anj ) ∩ (Bi ∩ Am
j ′ ) ⊆ Aj ∩ Aj ′ ⊆ An ∩ Am = ∅. Dacă n = m, atunci j ̸= j şi deci (Bi ∩ Aj ) ∩ (Bi ∩ Aj ′ ) ⊆
n m n n

Aj ∩ Aj ′ = ∅.
n n

∪ ∪
pn
′
Prin urmare, (Bi ∩ Anj ) ∩ (Bi ∩ Am j′ ) = ∅, pentru (n, j) ̸
= (m, j ), şi (Bi ∩ Anj ) = Bi ∈ S.
n∈N j=1
∞ ∑
∑ pn
Deoarece φ este numărabil aditivă, rezultă atunci că φ(Bi ) = φ(Bi ∩ Anj ).
n=0 j=1
∑
p ∑ ∞ ∑
p ∑ pn ∑∞ ∑ pn ∑
p
Atunci obţinem µ(A) = φ(Bi ) = φ(Bi ∩ Anj ) = φ(Bi ∩ Anj ).
i=1 i=1 n=0 j=1 n=0 j=1 i=1
∪
p ∪
p
Pe de altă parte, pentru orice n ∈ N şi orice j ∈ 1, pn , avem Anj =A∩ Anj =( Bi ) ∩ Anj = (Bi ∩ Anj ). De
i=1 i=1

12
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 2 FUNCŢII DE MULŢIME

∪
p
asemenea, avem (Bi ∩ Anj ) = Anj ∈ S şi (Bi ∩ Anj ) ∩ (Bi′ ∩ Anj ) ⊆ Bi ∩ Bi′ = ∅, pentru i ̸= i′ . Deoarece φ este
i=1
∑
p
numărabil aditivă şi φ(∅) = 0, φ este şi finit aditivă şi deci φ(Anj ) = φ(Bi ∩ Anj ). Prin urmare rezultă:
i=1
∞ ∑
∑ pn ∑
p ∞ ∑
∑ pn ∞
∑
µ(A) = φ(Bi ∩ Anj ) = φ(Anj ) = µ(An ). Deci µ este numărabil aditivă.
n=0 j=1 i=1 n=0 j=1 n=0

Definiţia 2.5 Fie X ̸= ∅ şi C ⊆ P(X) un inel de mulţimi. O funcţie de mulţime µ : C →[0, ∞] se numeşte
măsură (pe C) dacă:
1) µ este numărabil aditivă,
2) ∃A ∈ C astfel ı̂ncât µ(A) < ∞.

Definiţia 2.6 Fie X ̸= ∅ şi C ⊆ P(X) un inel de mulţimi. O măsură µ pe C se numeşte probabilistică dacă
X ∈ C şi µ(X) = 1.

Exerciţiul 2.7 1) Fie X o mulţime infinită şi µ : P(X) →[0, ∞], definită prin
{
card(A), A este finită
µ(A) = , ∀A ∈ P(X).
∞, A este infinită

µ este o măsură şi µ este σ-finită dacă şi numai dacă X este numărabilă.
2) Fie X o mulţime nevidă şi x ∈ X. Definim funcţia de mulţime µx : P(X) →[0, 1] prin
{
1, x ∈ A
µx (A) = , ∀A ∈ P(X).
0, x ̸∈ A

µx este o măsură probabilistică.

Teorema 2.8 Fie X ̸= ∅, C ⊆ P(X) un inel de mulţimi şi µ : C → [0, ∞] o măsură. Atunci avem:
1) µ(∅) = 0,
2) µ este finit aditivă,
3) µ este izotonă,
4) µ este substractivă,
5) µ este numărabil subaditivă,
6) µ este continuă pe şiruri ascendente,
7) µ este continuă pe şiruri descendente.
∈ C astfel ı̂ncât µ(A) < ∞. Fie şirul A0 = A şi
Demonstraţie. 1) Din proprietatea (2) a măsurii, există A ∪
An = ∅, ∀n ∈ N∗ . Atunci An ∩ Am = ∅, pentru n ̸= m, şi An = A ∈ C. Cum µ este numărabil aditivă,
n
∪ ∞
∑ ∞
∑ ∞
∑
rezultă µ(A) = µ( An ) = µ(An ) = µ(A0 ) + µ(An ) = µ(A) + µ(∅). Deoarece µ(A) < ∞, obţinem
n∈N n=0 n=1 n=1
∞
∑
µ(∅) = 0. Prin urmare µ(∅)( lim n) = 0 şi deci, µ(∅) = 0.
n→∞
n=1

(2) rezultă din (1) şi Exerciţiul 2.2(4). De asemenea, (3) şi (4) rezultă din (2) şi Exerciţiul 2.2.
∪
5) Fie (An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât An ∈ C. Din Propoziţia 1.17, există un şir (Bn )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât
∪ ∪ n∈N
∪ ∪
Bn ⊆ An , ∀n ∈ N, An = Bn şi Bn ∩ Bm = ∅, pentru n ̸= m. Atunci avem: µ( An ) = µ( Bn ) =
n∈N n∈N n∈N n∈N
∞
∑ ∞
(3) ∑
µ(Bn ) ≤ µ(An ).
n=0 n=0

6) Fie (An )n∈N ⊆ C un şir ascendent astfel ı̂ncât lim An ∈ C. Definim şirul B0 = A0 şi Bn = An \ An−1 , ∀n ∈ N∗ .
∪n ∪ ∪
Atunci avem: (Bn )n∈N ⊆ C, Bk = An , ∀n, Bn = An = lim An ∈ C şi Bn ∩ Bm = ∅, pentru n ̸= m.
k=0 n∈N n∈N
∪ ∞
∑ ∑
n ∪
n
Prin urmare µ(lim An ) = µ( Bn ) = µ(Bn ) = lim µ(Bk ) = lim µ( Bk ) = lim µ(An ).
n→∞ n→∞ n→∞
n∈N n=0 k=0 k=0

13
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 2 FUNCŢII DE MULŢIME

∩
7) Fie (An )n∈N ⊆ C un şir descendent astfel ı̂ncât lim An ∈ C şi ∃n0 ∈ N cu µ(An0 ) < ∞. Cum lim An = An ,
n
rezultă µ(lim An ) ≤ µ(An ) ≤ µ(An0 ) < ∞, ∀n ≥ n0 .
Considerăm şirul Bn = An0 \ An , ∀n ≥ n0 . Cum An ⊇ An+1 , ∀n ≥ n0 , rezultă
∪ Bn ⊆ Bn+1∪, ∀n ≥ n0 . Deci
∪
(Bn )n≥n0 ⊆ C şi este un şir ascendent. Mai mult, avem: lim Bn = Bn = (An0 \ An ) = (An0 ∩ CAn ) =
n≥n0
∩ ∩ n≥n0 n≥n0
An0 ∩ C An = An0 \ An = An0 \ lim An . Prin urmare, folosind proprietatea de substractivitate, obţinem:
n≥n0 n≥n0
µ(lim Bn ) = µ(An0 \ lim An ) = µ(An0 ) − µ(lim An ). De asemenea, folosind proprietatea de continuitate a măsurii
pe şiruri ascendente şi proprietatea de substractivitate, obţinem: µ(lim Bn ) = lim µ(Bn ) = lim µ(An0 \ An ) =
n→∞ n→∞
lim (µ(An0 ) − µ(An )) = µ(An0 ) − lim µ(An ). Deci avem µ(An0 ) − µ(lim An ) = µ(An0 ) − lim µ(An ) şi ţinând
n→∞ n→∞ n→∞
seama că µ(An0 ) < ∞, rezultă µ(lim An ) = lim µ(An ).
n→∞

Exerciţiul 2.9 Fie X ̸= ∅, C ⊆ P(X) un σ-inel, µ : C → [0, ∞] o măsură şi fie un şir (An ) ⊆ C. Atunci avem:
1) µ(lim inf An ) ≤ lim inf µ(An ); ∪
2) Dacă există n0 ∈ N aşa ı̂ncât µ( Ak ) < ∞, atunci µ(lim sup An ) ≥ lim sup µ(An );
k≥n0
∞
∑
3) Dacă µ(An ) < ∞, atunci µ(lim sup An ) = 0.
n=0

Observaţia 2.10 Orice măsură finită µ pe un inel de mulţimi, induce o topologie ”metrică” pe acel inel, ı̂n raport
cu care operaţiile de reuniune şi intersecţie sunt funcţii uniform continue. Funcţia considerată este d(A, B) =
µ(A∆B). Aceasta este simetrică şi verifică inegalitatea triunghiulară, dar nu ı̂ndeplineşte prima condiţie a
metricilor, deoarece, ı̂n general, µ(A∆B) = 0 nu implică A = B (vezi de exemplu măsura Lebesgue definită ı̂n
paragraful 5). Există ı̂nsă măsuri care ı̂ndeplinesc şi această condiţie (de exemplu prima măsură din Exerciţiul
2.7) şi pentru care funcţia d este o metrică. Pentru a rezolva problema ı̂n general, vom proceda astfel:

Exerciţiul 2.11 Fie X ̸= ∅, C ⊆ P(X) un inel de mulţimi, µ : C →[0, ∞] o măsură finită. Definim relaţia:

∀A, B ∈ C, A ∼ B ⇔ µ(A∆B) = 0.

Avem următoarele:
1) ∼ este o relaţie de echivalenţă pe C.
Pentru orice A ∈ C, fie A b = {B ∈ C | B ∼ A}, clasa de echivalenţă a mulţimii A relativ la relaţia ∼, şi fie
b b
mulţimea C = {A | A ∈ C}.
2) Funcţia ( )
d : Cb × Cb → [0, ∞), d A,
b B
b = µ (A∆B)

b
este bine definită şi este o metrică pe C.
b
3) (C, d) este un spaţiu metric complet.
4) Funcţia ( ) ( )
ρ : Cb × Cb × Cb × Cb → [0, ∞)
(( ) ( )) ( ) ( )
ρ A, b B
b , A c′ , B
c′ b A
= d A, c′ + d B,
b B
c′ .

b b
( pe)C × C.
este bine definită şi( este o metrică
)
b b b
5) Funcţiile φ, ψ : C × C, ρ → C, d definite prin:
( )
b B
φ A, b =A\∪ B,
( )
b B
ψ A, b =A\∩ B,

sunt uniform continue.

Definiţia 2.12 Fie (X, τ ) un spaţiu topologic, A ⊆ P(X) o σ−algebră de mulţimi aşa ı̂ncât τ ⊆ A şi fie
µ : A → [0, ∞] o măsură pe A.
1. Măsura µ se numeşte τ -regulată exterior dacă ∀A ∈ A, µ(A) = inf {µ(D) | D ∈ τ şi A ⊆ D}.
2. Măsura µ se numeşte τ -regulată interior dacă ∀A ∈ A, µ(A) = sup{µ(F ) | F ∈ Fτ şi F ⊆ A}.
3. Măsura µ se numeşte τ -regulată dacă este τ -regulată exterior şi interior.

14
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 3 MĂSURI EXTERIOARE

În paragraful 5 vom construi un exemplu remarcabil de măsură regulată şi anume măsura Lebesgue.

Definiţia 2.13 Se numeşte spaţiu măsurabil o pereche ordonată (X, A), unde X este o mulţime nevidă, iar A
este o σ-algebră de părţi ale lui X. În acest caz, elementele lui A se numesc mulţimi A-măsurabile.

Definiţia 2.14 Se numeşte spaţiu cu măsură un triplet ordonat (X, A, µ), unde (X, A) este un spaţiu măsurabil,
iar µ este o măsură pe A.

Definiţia 2.15 Un spaţiu cu măsură (X, A, µ) se numeşte spaţiu probabilistic dacă µ este o măsură probabi-
listică. În acest caz, σ-algebra A se numeşte câmp de evenimente, elementele sale se numesc evenimente, X
se numeşte evenimentul sigur, iar ∅ se numeşte evenimentul imposibil. Pentru un eveniment E ∈ A, µ(E) se
numeşte probabilitatea evenimentului E.

3 Măsuri exterioare
În acest paragraf vom introduce o funcţie de mulţime, numită măsură exterioară, care posedă doar unele din
proprietăţile unei măsuri, dar care este definită pe mulţimea tuturor părţilor unei mulţimi date. Vom arăta apoi
că, pornind de la o măsură exterioară arbitrară, se poate construi o σ−algebră de mulţimi pe care restricţia
măsurii exterioare este o măsură.

Definiţia 3.1 Fie X ̸= ∅. O funcţie de mulţimi µ : P(X) →[0, ∞] se numeşte măsură exterioară (pe X) dacă
1) µ este izotonă,
2) µ este numărabil subaditivă,
3) µ(∅) = 0.

Observaţia 3.2 Din Exerciţiul 2.2 rezultă că orice măsură exterioară este finit subaditivă, iar din Teorema
2.3(3), orice măsură exterioară şi finit aditivă este o măsură.
∪
Fie X ̸= ∅, C ⊆ P(X) o familie de submulţimi ale lui X astfel ı̂ncât există un şir (En ) ⊆ C cu X = En şi
n∈N
fie µ : C →[0, ∞] o funcţie arbitrară de mulţime. Definim funcţia µ∗ : P(X) → [0, ∞] prin:
{∞ }
∑ ∪
µ∗ (A) = inf µ(An ) | (An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât A ⊆ An .
n=0 n∈N

∪ ∪
Observaţia 3.3 1) Deoarece ∃(En ) ⊆ C cu X = En , atunci pentru orice A ∈ P(X) avem A ⊆ X = En
∞
{∞ n∈N } n∈N
∑ ∑ ∪
şi deci µ(En ) ∈ µ(An ) | (An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât A ⊆ An .
n=0 {∞ n=0 }
n∈N
∑ ∪
Deci mulţimea µ(An ) | (An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât A ⊆ An este nevidă şi cum este minorată de către 0,
n=0 n∈N
există marginea ei inferioară. Prin urmare, funcţia µ∗ este bine definită.

∪ X ∈ C (ı̂n particular, dacă C este o algebră), atunci luăm En = X, ∀n ∈ N şi deci ∃(En ) ⊆ C cu
2) Dacă
X= En .
n∈N
∪
3) Condiţia ∃(En ) ⊆ C cu X = En nu este ı̂ndeplinită ı̂nsă pentru orice inel. De exemplu, dacă X este o
n∈N
mulţime nenumărabilă, atunci familia C = {A ⊆ X | A este finită} este un inel, iar X nu se poate reprezenta ca
o reuniune numărabilă de mulţimi din C.

Teorema 3.4 Funcţia µ∗ are următoarele proprietăţi:

1) µ∗ este izotonă;
2) µ∗ este numărabil subaditivă;
3) Dacă ∀ε > 0, ∃A ∈ C astfel ı̂ncât µ(A) < ε, atunci µ∗ (∅) = 0;
4) Dacă ∅ ∈ C şi µ(∅) = 0, atunci µ∗ (A) ≤ µ(A), ∀A ∈ C.

15
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 3 MĂSURI EXTERIOARE

Demonstraţie. 1) Trebuie să arătăm că ∀A, B ∈ P(X) cu A ⊆ B avem µ∗ (A) ≤ µ∗ (B).
Fie A, B ∈ P(X) astfel ı̂ncât A ⊆ B. Dacă µ∗ (B) = ∞, atunci µ∗ (A) ≤ ∞ = µ∗ (B). Presupunem ı̂n continuare
că µ∗ (B) este finită.
∪ ∞
∑
Din definiţia lui µ∗ , pentru un ε > 0, ∃(Bn )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât B ⊆ Bn şi µ(Bn ) < µ∗ (B) + ε. Deoarece
n∈N n=0
∪ ∞
∑
A⊆B⊆ Bn , rezultă că µ∗ (A) ≤ µ(Bn ) şi deci µ∗ (A) < µ∗ (B) + ε. Cum ε a fost luat arbitrar, obţinem
n∈N n=0
µ∗ (A) ≤ µ (B).
∗

2) Fie un şir (An )n∈N ⊆ P(X). Dacă ∃n0 ∈ N astfel ı̂ncât µ∗ (An0 ) = ∞ atunci
( ) ( ) ∞
∪ 1) ∪ ∪ ∑
∗ ∗ ∗
An0 ⊆ An ⇒ ∞ = µ (An0 ) ≤ µ An ≤ ∞ ⇒ µ An = µ∗ (An0 ) ≤ µ∗ (An ).
n∈N n∈N n∈N n=0

Presupunem ı̂n continuare că oricare ar fi n ∈ N, µ∗ (An ) < ∞.

Fie ε > 0. Din definiţia lui µ∗ rezultă că
∪ ∞
∑ ε
∀n ∈ N, ∃(Ank )k∈N ⊆ C astfel ı̂ncât An ⊆ Ank şi µ∗ (Ank ) < µ∗ (An ) + .
2n+1
k∈N k=0

∞ ∑
∑ ∞ ∑∞ ∑∞ ∑∞
ε
Sumând aceste condiţii obţinem: µ(Ank ) < µ∗ (An ) + n+1
= µ∗ (An ) + ε.
2
n=0k=0 ( n=0 ) n=0
∞ ∑∞
n=0
∪ ∪ ∪ ∪ ∑
Pe de altă parte An ⊆ Ank şi deci µ∗ An ≤ µ(Ank ).
(
n∈N )n∈Nk∈N
∞
n∈N n=0k=0 ( ) ∞
∪ ∑ ∪ ∑
∗ ∗ ∗
Prin urmare, µ An < µ (An ) + ε şi cum ε a fost luat arbitrar, obţinem µ An ≤ µ∗ (An ).
n∈N n=0 n∈N n=0
Deci µ∗ este numărabil subaditivă.
ε
3) Fie un ε > 0. Din ipoteză rezultă că ∀n ∈ N, ∃An ∈ C astfel ı̂ncât µ(An ) < n+1 .
2
∑∞ ∑∞ ∪
ε
Sumând aceste relaţii după n ∈ N obţinem µ(An ) < n+1
= ε. Cum ∅ ⊆ An , rezultă µ∗ (∅) ≤
n=0 n=0
2
n∈N
∑∞
µ(An ) < ε. Deci µ∗ (∅) < ε, ∀ε > 0 şi atunci µ∗ (∅) = 0.
n=0

4) Presupunem că ∅ ∈ C şi µ(∅) = 0. Fie A ∈ C şi considerăm şirul A0 = A şi An = ∅, ∀n ∈ N∗ . Atunci avem
∪ ∑∞ ∑∞ ∞
∑
∗
A⊆ An şi deci µ (A) ≤ µ(An ) = µ(A0 ) + µ(An ) = µ(A) + µ(∅) = µ(A).
n∈N n=0 n=1 n=1

Observaţia 3.5 Din teorema anterioară rezultă:

1) În condiţiile date, dacă funcţia de mulţime µ satisface condiţia

∀ε > 0, ∃A ∈ C astfel ı̂ncât µ(A) < ε (numită condiţia (α))

atunci µ∗ este o măsură exterioară, numită măsura exterioară indusă de µ.

2) Dacă ∅ ∈ C şi µ(∅) = 0, atunci condiţia (α) este evident ı̂ndeplinită.

{ }
∏
n
Exerciţiul 3.6 Fie X = Rn (n ∈ N∗ ), S = (ai , bi ] | ai , bi ∈ R cu ai < bi , ∀i ∈ 1, n şi fie f : R → R o
i=1
funcţie crescătoare şi continuă la dreapta. Definim funcţia de mulţime λf : S → [0, ∞] prin
( n )
∏ ∏n
λf (ai , bi ] = (f (bi ) − f (ai )).
i=1 i=1

Să se arate că funcţia λf are proprietatea (α).

16
D.Rusu, Teoria măsurii şi integrala Lebesgue 3 MĂSURI EXTERIOARE

( )
∪ ∏
n
Întrucât Rn = (−m, m] , funcţia λ∗f este bine definită, iar din Teorema 3.4 obţinem că λ∗f este o
m∈N∗ i=1
măsură exterioară pe Rn .
Dacă luăm de exemplu f (x) = x, ∀x ∈ R, atunci, pentru n = 1, λf ((a, b]) reprezintă lungimea intervalului
(a, b], pentru n = 2, λf ((a1 , b1 ] × (a2 , b2 ]) reprezintă aria dreptunghiului (a1 , b1 ] × (a2 , b2 ], iar pentru n = 3,
λf ((a1 , b1 ] × (a2 , b2 ] × (a3 , b3 ]) reprezintă volumul paralelipipedului (a1 , b1 ] × (a2 , b2 ] × (a3 , b3 ].

∪ (Teorema II de prelungire) Fie X ̸= ∅ şi fie C ⊆ P(X) un inel de mulţimi aşa ı̂ncât ∃(En ) ⊆
Teorema 3.7
C cu X = En . Dacă µ : C →[0, ∞] este o măsură, atunci µ∗ este o măsură exterioară pe X care prelungeşte
n∈N
pe µ, adică µ∗ |C = µ.
∪
Demonstraţie. Deoarece ∃(En ) ⊆ C cu X = En , funcţia µ∗ este bine definită.
n∈N
Cum C este inel rezultă că ∅ ∈ C şi µ(∅) = 0. Din Observaţia 3.5 rezultă atunci că µ∗ este o măsură exterioară
pe X. Arătăm ı̂n continuare că µ∗ |C = µ, adică µ∗ (A) = µ(A), ∀A ∈ C.
∗
Fie A ∈ C. Din Teorema 3.4(4) avem că ∪ µ (A) ≤ µ(A). Pentru
∪ a arăta inegalitatea inversă, considerăm un şir
arbitrar (An )n∈N ⊆ C astfel ı̂ncât A ⊆ An . Atunci A = (A ∩ An ), unde A ∩ An ∈ C, ∀n, şi deci avem:
n n
( ) ∞ ∞
∪ µ numărabil ∑ ∑
µ(A) = µ (A ∩ An ) ≤ µ(A ∩ An ) ≤ µ(An ).
subaditivă
n∈N n=0 n=0
∪
Cum (An ) a fost ales arbitrar ı̂n C, cu A ⊆ An , rezultă
n∈N
{ ∞
}
∑ ∪
µ(A) ≤ inf µ(An ) | (An )n∈N ⊆ C cu A ⊆ An = µ∗ (A).
n=0 n∈N

Prin urmare µ∗ (A) = µ(A).

Exerciţiul 3.8 Fie X ̸= ∅ şi µ : P(X) → [0, ∞] o măsură exterioară pe X. Atunci µ∗ = µ.

17