HERMENEUTICA TEXTULUI

Simbolurile hinduse şi tantrice se referă nu doar la androginul

primordial, ci şi la întoarcerea glorioasă finală şi cât mai grabnică a
fiinţei umane la această nediferenţiere, la această supremă Unitate.
Phoenixul chinez, simbol al regenerării, este, deloc întâmplător,
hermafrodit. Unirea seminţei şi a suflului pentru reproducerea
Embrionului nemuririi se petrece chiar în trupul yoghinului.
Întoarcerea la starea primordială Divină şi eliberarea gradată de
contingenţele cosmice se realizează cu uşurinţă, aproape spontan,
prin coincidentia oppositorum şi prin împlinirea Unităţii iniţiale.
Platon a amintit, tocmai de aceea, de mitul androginului în
Banchetul: „acesta se numea pe atunci androgin, căci şi înfăţişarea
lui conţinea, ca şi numele, câte o parte de bărbat şi câte o parte de
femeie“. Fie că acest mit este evocat în anumite texte cabalistice
secrete privind starea androgină a lui Adam, fie că el este conţinut
în doctrinele tainice ale gnosticilor creştini, androginia este
prezentată ca o stare dumnezeiască iniţială, ce trebuie să fie din nou
redobândită. Bărbatul şi femeia aveau, în forma lor primitivă,
potrivit unei tradiţii, un singur trup înzestrat cu două feţe.
Dumnezeu i-a despărţit, dând fiecăruia câte un spate. De abia de
acum înainte, bărbatul şi femeia vor începe o existenţă diferenţiată.
A spune – potrivit mitului Facerii – că Eva este scoasă din coasta lui
Adam înseamnă, de fapt, că întregul omenesc era nediferenţiat (un
androgin perfect) la origine.A deveni prin dragoste frenetică unul
singur (androgin) care unifică simultan în el atât masculinul, cât şi
femininul, este în realitate ţelul vieţii omeneşti. Origen şi Grigorie de
Nyssa au desluşit în primul om creat, deloc întâmplător, după chipul
şi asemănarea lui Dumnezeu, o fiinţă perfect androgină.
Dumnezeirea la care omul a fost poftit să participe l-a făcut şi
trebuie să-l facă să redobândească această androginie, pierdută de
Adam cel scindat şi recuperată de noul Adam, cel slăvit. În Noul
Testament, mai multe texte se referă la această unitate divină,
paradiziacă. Descoperind androginia divină drept una dintre
caracteristicile perfecţiunii spirituale, în Epistolele Sfântului Pavel şi
în Evanghelia după Ioan, Mircea Eliade scrie: „Într-adevăr, a
deveni în acelaşi timp şi bărbat şi femeie sau a nu fi nici bărbat şi
nici femeie, ori numai bărbat şi numai femeie reprezintă, de fapt,
expresiile fundamentale plastice prin care limbajul se străduieşte să
descrie metanoia, modificarea, transformarea uluitoare,
răsturnarea totală a valorilor. A fi simultan şi permanent bărbat şi
femeie este la fel de paradoxal ca şi faptul aparent imposibil de a
redeveni copil, de a te naşte din nou, de a trece prin poarta cea
strâmtă“. (Metanoia = termen care provine din cuvântul grecesc
metanoein care înseamnă transformarea minţii unei fiinţe umane
sau penitenţă. Acest cuvânt indică, în limbajul actual, un proces de
transformare spirituală, reorientarea în sens benefic a cursului vieţii
unei fiinţe umane sau penitenţă).Masculinul şi femininul nu
constituie, în fond, decât unul dintre aspectele multiplicităţii de
opoziţii chemate să se întrepătrundă din nou. Unul din aceste
mituri-chei este motivul androginului. Prezent in mitologie,
eshatologie, simbolistica, preluat de Biserica, scindat si filosofat in
Evul Mediu, acest simbol a ramas pana in prezent neinteles. Vom
vedea cum Adam devine doi, cum textele indiene si chinezesti ne
vorbesc de dualitatea intr-unul, tot aici vom afla originea riturilor
de circumcizie, vom gasi elementele platoniciene imbinate perfect cu
cele crestine in redarea acestei imagini tulburatoare pentru emisfera
occidentala, dar atat de atragatoare, de miraculos-benefica pentru
orientali. Androginul initial nu reprezinta decat un aspect, o
figurare antropomorfica a oului cosmic pe care il intalnim in zorii
oricarei cosmogonii, ca si la incheierea oricarei eshatologii, caci in
punctele alfa si omega ale lumii si ale fiintei manifestate se situeaza
plenitudinea unitatii fundamentale, unde contrariile se confunda, fie
ca nu sunt decat potentialitate, fie ca impacarea, integrarea lor
finala a fost indeplinita.Inca din cele mai vechi timpuri, fiinte divine
neutre sau feminine procreaza singure. Din Haos (neutru) s-a nascut
Erebe (neutru) si Noaptea (feminin). Terra a dat nastere singura
cerului instelat. Hera i-a conceput singura pe Hefaistos si Tifeu.
La Labrada, in Caria, era adorat Zeus barbos cu sase mamele
dispuse in triunghi pe piept. In Cipru, era venerata o Afrodita cu
barba, numita Afroditos, iar in Italia, o Venus cu chelie. Majoritatea
divinitatilor vegetatiei si fertilitatii sunt androgine.
Simbolul androginului este investit cu puteri neobisnuite,
androginia reprezentand rezistenta crescuta la uzura timpului.
Pasarea Phoenix, care reinvie periodic din propria cenusa, a devenit
inca din Antichitate simbolul renasterii promise.
Aceste mituri ale androginiei dezvaluie modele exemplare pentru
comportamentul uman. Androginia este simbolic reactualizata prin
ritualuri. La australieni, initierea in pubertate implica
androginizarea neofitului. Nu poti deveni un barbat adult pe plan
sexual inainte de a fi cunoscut coexistenta sexelor, nu poti accede la
un mod particular de a fi, fara a cunoaste un mod de a fi total.
In Grecia, Plutarh vorbeste despre cateva obiceiuri neobisnuite. In
Sparta, cea care se ocupa de pregatirea miresei, o radea in cap si o
imbraca in haine barbatesti. In Argos, mireasa purta o barba falsa.
In samanismul siberian, samanul cumula simbloic ambele sexe, ca
semn al spiritualitatii, refacand astfel unitatea dintre Cer si Pamant,
asigurand comunicarea intre Zei si oameni.
Balzac a reusit sa dea o stralucire aparte acestui mit al
androginului. Intr-un castel situat la marginea unui sat, traia o
fiinta stranie, care ascundea un mare secret. Nu e vorba de un om
ros de propriul destin, aflat in conflict cu societatea. Misterul sau
tine de structura propriei sale existente. Personajul o iubeste si este
iubit de Minna, care il vede ca pe un barbat, Seraphitus. El e iubit si
de Wilfred, care il vede ca pe o femeie, Seraphita. Sepaphitus-
Seraphita nu poate parasi viata pamanteasca inainte de a fi
cunoscut iubirea. Aceasta e cea mai de pret perfectiune: a iubi cu
adevarat si in acelasi timp doua fiinte de sexe opuse.
Decadentismul francez si englez revin sporadic la tema
androginului, dar acesta e vazut ca un hermafrodit morbid, satanic.
Simbolul este degradat si inteles in planuri din ce in ce mai vulgar-
concrete. Androginul, conform decadentismului, era considerat ca o
aberatie a Naturii, un semn de manie a zeilor, si prin urmare, era
suprimat.
Precum unor elemente le sunt atribuite simboluri astfel si
Pentagrama elementara reprezinta un amalgan de simboluri
grecesti care are diferite intrebuintari si explicatii oculte si
alchemice.

Iar simbolurile care se afla in cele 5 colturi ale pentagramei sunt

elementele grecesti ce marcheaza cele 5 elemente de baza . Dintre
cele 5, patru elemente sunt cele fizice: aer, apa, foc si pamant, care
compun intreaga lume, acestea fiind reprezentate prin simboluri
triunghiulare. Iar al 5 lea element, care se gaseste intr-o cantitate
mult mai mica, ceea ce il face si mai pretios, este spiritul sau sufletul.
Lui ii este asociat drept simbol un cerc, avand in vedere ca spiritul
reprezinta in sine un intreg care nu are neaparata nevoie de alt
element pentru a exista .In teoriile oculte vestice cele 5 elemente sunt
oranduite in urmatorul fel: spirit, foc, aer, apa si pamant – marcand
trecerea de la spiritul-perfect la material sau basic. In anumite
credinte pagane sau wiccane elementele poarta o importanta egala
unele cu celelalte.