Cercetarea şi valorificarea patrimoniului naţional şi universal în învăţământul preuniversitar

PROMOVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

PRIN EDUCAŢIA ARTISTICĂ

Ludmila MOISEI
doctor în istorie,
Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Știinţe a Moldovei
Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, Criuleni
e-mail: ludmillaturcan@yahoo.com

Liliana BOLOCAN
profesoară de educaţie muzicală, gr. did. II,
Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, Criuleni

Abstract
Musical education represents
an ensemble of spiritual values
originated from multiple forms of
cognition and musical activity:
creation – interpretation – audition.
Towards the end of musical
education, musical culture must be
outlooked as a phenomenon and
spiritual possibility. In the structure
of the concept musical culture we
define two components – musical
experience (emotions attitudes) and
musical competence (musical knowledge/about music, abilities), among them, the first owns the
priority.

Keyword: musical education, spiritual values, globalization, culture, artistic education.

Competiţia internaţională, migraţia, multiculturalismul, progresele în

tehnologiile informaţionale şi dezvoltarea economiei cunoașterii supun
educaţia artistică şi culturală unui număr de provocări ce îl determină pe om
să activeze în mediul epistemiologiei, schimbului de valori, integrării lui
profunde în societatea civilă. Astfel, actualmente, în contextul globalizării,
importanţa gestionării benefice a difuzării valorilor culturale în societate şi,
mai ales, în școală a devenit stringentă. Școala, în democraţiile tinere, printre
care se numără şi Republica Moldova, este pusă în situaţia de a răspunde
provocărilor lumii moderne. Ea poate alege dacă va promova sau nu anumite
categorii de valori în rândul tinerilor. Prin calitatea sa educaţională, școala
poate reprezenta unul dintre locurile cele mai importante de păstrare şi

162
 Culegere de studii

transmitere a valorilor identitare. Educaţia școlară reflectă stadiul la care a

ajuns o societate, valorile care primează, dar şi un anumit raport între tradiţie
şi noutate.
Educaţia prin cultură (valori ale culturii) se face în cadrul mai multor
discipline școlare (istorie, educaţie civică, educaţie tehnologică, educaţie
muzicală). Scopul acestui articol este de a prezenta modalităţile de valorificare
a patrimoniului cultural prin intermediul educaţiei artistice şi în cadrul orelor
de educaţie muzicală. Or, educaţia artistică ajută la realizarea dreptului omului
la educaţie şi participare culturală, dezvoltarea capacităţilor individuale,
îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi promovarea exprimării diversităţii culturale.
Educaţia pregătește omul atât pentru nevoia de artă, de frumos, cât şi
pentru posibilitatea acestuia de a se folosi de artă şi de frumos în propria sa
existenţă. Importanţa educaţiei prin şi pentru frumos se afirmă viguros.
Aceasta înseamnă implicare în educaţie, în primul rând, ca frumos artistic şi, în
al doilea rând, ca frumos dincolo de artă, ca purtător de valori tradiţionale.
Educaţia trebuie să crească receptivitatea la modalităţile frumosului din
natură, din viaţa socială, frumosul relaţiilor interpersonale, frumosul
industrial, artizanatul, frumosul în vestimentaţie, în amenajarea spaţiilor
arhitecturale interioare şi exterioare, design, frumosul cu conotaţie morală.
Dincolo de faptul că educaţia presupune culturalizare şi, implicit,
transmitere a valorilor identitare, a vorbi în școli despre păstrarea şi
transmiterea valorilor tradiţionale ar însemna a vorbi sumar despre o
preocupare care figurează prea puţin în programele de învăţământ, iar, de multe
ori, nici între activităţile extrașcolare. Opţiunea identificabilă în educaţia tinerilor
este orientată spre modernizare, curriculumul incluzând punctarea unor valori
occidentale, pe lângă care însă trebuie să subziste şi valorile tradiţionale în ceea
ce este mai general şi mai uman în ele.
De aceea, în acest domeniu, studiul tradiţiilor populare, cunoașterea şi
conservarea valorilor identitare, stimularea interesului tinerilor pentru aceste
valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau meșteșugărești ar contribui la
dezvoltarea armonioasă a personalităţii în democraţiile tinere supuse
provocărilor continue. Promovarea valorilor tradiţionale prin educaţia artistică şi
culturală poate contribui la spiritualizarea şi socializarea tinerilor, la orientarea
către un sens benefic al vieţii, către o motivaţie existenţială superioară moral, de
care adeseori tinerii sunt lipsiţi în școală, într-un mod din ce în ce mai evident.
Conceptul de valoare tradiţională în societatea contemporană este unul,
care a suferit diferite interpretări de-a lungul timpului, prin modificări de
percepţie culturală a societăţii. Valoarea în sine are sensuri diferite în funcţie de
disciplină. Spre exemplu, în estetică şi filosofie, conceptul are o conotaţie
normativă, se referă la criterii pe baza cărora ceea ce este frumos se distinge de
ceea ce este urât sau ceea ce este bun de ceea ce este rău. Conceptul de valoare
tradiţională, pe de altă parte, este de multe ori restrâns la sensul specific de
163
Cercetarea şi valorificarea patrimoniului naţional şi universal în învăţământul preuniversitar

obiceiuri sau cumul de practici artistice sau culturale, transmise din generaţie
în generaţie, conservate ca identitate în timp sub forma unui patrimoniu
cultural149. Ceea ce trebuie însă de clarificat de la bun început este că valorile
tradiţionale într-o societate se referă la mult mai mult. Valorile tradiţionale
trimit la substratul ideatic care a rezistat în timp în cadrul unei societăţi şi care
dictează comportamente şi atitudini sociale şi individuale, care trasează
identitatea unei naţiuni, specificul ei în comparaţie cu alte naţiuni.
În lumea contemporană, schimbările în comportamentele şi atitudinile
sociale, pentru care valorile reprezintă o bază latentă, pun în primejdie ceea ce
este tradiţional în identitatea unei societăţi. Contextul economic şi social
forţează mișcări valorice masive, modificări majore în modul fiecărui individ
de a-şi percepe rostul în lume şi criteriile pe care le poate folosi pentru a se
orienta în relaţia sa cu sine şi cu ceilalţi. Putem fi de acord cu modernizarea
unei societăţi şi, implicit, a valorilor care funcţionează sau putem milita pentru
păstrarea valorilor tradiţionale, ca mijloc de conservare a unei identităţi
specifice, transmisă din generaţie în generaţie. Lupta dintre modernism şi
tradiţionalism poate obţine o multitudine de conotaţii, cert este însă că cele
două tendinţe nu trebuie să se afle în raport de excluziune, trebuie să fie în
armonie la fel ca trinitatea naturii omului.
După T. Parsons, natura omului se descoperă în trinitatea esenţei sale
biologice, sociale şi culturale. Prin sfera culturii fiinţa umană se afirmă în lumea
existentă. Cultura este o „axiomă a educaţiei, căci elevul (cel ce este educat) nu
însuşeşte doar valori create de omenire, ci, apropiindu-le, îşi creează propriile
cunoştinţe, competenţe, atitudini etc.”150. Or, activitatea educaţională este prin
definiţie o activitate de culturalizare. În culturologie cultura este caracterizată
prin trei aspecte: – modalitate de activitate socioculturală, – rezultat al activităţii
socioculturale, – grad de dezvoltare a personalităţii umane. Omul se poate
afirma concomitent în toate cele trei ipostaze: ca obiect al acţiunii de
culturalizare, ca subiect al creaţiei culturale, ca purtător/receptor şi
popularizator al tezaurului cultural.
Principiul trinităţii este propriu şi culturii muzicale/educaţiei artistice,
domeniu distinct al culturii generale, care reprezintă un ansamblu de valori
spirituale – ideal, obiective, necesităţi, interese etc., stabilite prin multiplele
forme de cunoaştere şi activitate muzicală, manifestate în creaţie – interpretare
– receptare151. Din perspectiva Curriculumului de educaţie muzicală,. cultura
muzicală, ca parte componentă a culturii spirituale, constituie finalitatea
educaţiei muzicale152. Din acest unghi de vedere, cultura muzicală trebuie

149 L. S. Vîgodski, Psihologia artei. București: Univers, 1973, p. 34.

150 I. Gagim, Știinţa şi arta educaţiei muzicale. Chișinău: ARC, 1996, p. 6.
151 M. Morari, „Conceptul de educație muzicală în context curricular”, Didactica Pro, 2004, nr. 3 (25),
p. 25-28.
152 Educația muzicală. Curriculum școlar pentru clasele a V-a – IX-a, Chișinău: Cartier, 2000.
164
 Culegere de studii

concepută ca fenomen şi posibilitate spirituală. Doar pe calea spirituală de

cunoaştere şi însuşire a muzicii, inclusiv ca antipod al intelectualizării
educaţiei, se poate forma cultura muzicală. Dintre toate artele, muzica este cea
mai aproape de sufletul omului. Formarea culturii muzicale a elevilor începe
de la cunoaşterea muzicii ca artă spre cunoaşterea ştiinţei despre muzică. După
Lev Vîgodski, scopul muzicii rezidă în descoperirea esenţei spirituale a
personalităţii omului153. În formarea culturii muzicale este necesară
acumularea experienţei de receptare a muzicii. Muzica nu poate exista în afara
percepţiei. Orice formă de comunicare cu muzica, orice activitate muzicală îi
învaţă pe elevi să audă muzica. Pătrundem sensul muzicii prin perfecţionarea
continuă a capacităţii de percepţie muzicală154. Ca proces psihico-spiritual,
receptarea muzicii (audierea, simţirea, trăirea şi înţelegerea) este proprie
tuturor activităţilor muzicale. Prin exersare şi acumularea experienţei muzicale
se dobândeşte şi se dezvoltă simţul muzical155, care influenţează formarea şi
calitatea universului intim, sentimentele şi gândurile elevilor. Percepţia
muzicală antrenează, activizează întreaga fiinţă a ascultătorului, mobilizând
alte procese psihice cu care conlucrează: memoria, gândirea, imaginaţia,
atenţia, voinţa etc.156. Dacă la unele discipline multe lucruri pot fi însuşite în
mod mecanic, pe de rost, nelăsând vreo urmă nici în conştiinţă, nici în suflet,
învăţarea muzicii, educaţia muzicală presupune o angajare totală a elevului,
căci „în muzică pot fi memorizate numai lucrurile înţelese şi trăite
emoţional”157. Interesul, gustul artistic, capacitatea de apreciere a operei
muzicale şi a propriei formări muzicale pot fi cultivate numai în cadrul
practicilor muzicale, pornind de la sensibilizarea pentru creaţiile muzicale şi
până la dragostea pentru arta muzicală. Conform Curriculumului de Educaţie
muzicală, experienţa muzicală, definită ca receptare activă şi emoţională a
muzicii, trebuie să contribuie la creşterea unui „suflet frumos”, armonios, cu o
aleasă sensibilitate pentru valorile etice şi spirituale158.
Astfel, alături de celelalte discipline care fac educaţie artistică, educaţia
muzicală este una esenţială. Argumente în favoarea celor menţionale sunt
competenţele ce urmează a fi formate, de ex., elevilor claselor a VIII-a, conform
Curriculumului la Educaţia muzicală: utilizarea unor criterii de apreciere
valorică a creaţiilor muzicale de factură populară şi cultă din tezaurul muzicii
naţionale; descrierea folclorului muzical ocazional şi ritual care însoţeşte
sărbătorile şi obiceiurile populare, identificarea la auz a unor formaţii
instrumentale şi vocale, a unor interpreţi reprezentativi ai culturii muzicale

153 L. Vîgodski, Psihologia artei, București: Universul, 1973, p. 36.

154 B. Teplov, Psihologia aptitudinilor muzicale, București, 1961, p. 82.
155 I . Gagim, Dimensiunea psihologică a muzicii, Iași: Timpul, 2003, p. 23.
156 B. Teplov, op. cit., p. 84.
157 I. Gagim, op. cit., p. 32.
158 Educația muzicală. Curriculum școlar pentru clasele a V-a – IX-a, Chișinău: Cartier, 2000, p. 6.
165
Cercetarea şi valorificarea patrimoniului naţional şi universal în învăţământul preuniversitar

naţionale, manifestarea interesului pentru valorile culturii muzicale naţionale

prin identificarea surselor de informaţie care pot susţine o investigaţie a
fenomenului cultural-artistic. Printre compartimentele de bază care contribue
la formarea acestor competenţe sunt: valori perene ale muzicii naţionale,
valorile folclorului muzical naţional (doina, balada, colindul), muzica sacră,
lăutarii şi arta lăutărească în cultura muzicală naţională, interpreţi celebri ai
culturii muzicale naţionale, maeştri şi capodopere. Prin urmare, pe lângă
personalităţile de talie mondială, se studiază personalităţi naţionale marcante:
Maria Cebotari, Maria Tănase, Tamara Ciobanu, Maria Bieșu, Gheorghe Zamfir,
Serghei Lunchevici, Nicolae Sulac, Nicolae Botgros şi Orchestra Naţională
„Lăutarii”, Timotei Popovici, Ștefan Neaga, Eugen Doga, Dumitru Blajinu şi
Orchestra „Folclor”, Ciprian Porumbescu, Gavriil Muzicescu, Eugen Coca ș.a.
Orele de educaţie muzicală explică şi caracterul absolut al sincretismului în
relaţia muzică-dans. Elevii învaţă să caracterizeze şi să deosebească auditiv
muzica diferitor tipuri de dans. În acest mod, se promovează interesul pentru
tezaurul artei coregrafice populare: Drăgaica, Căluşarii, Jocul zestrei, Caloianul,
care sunt reminiscenţe ale culturii şi spiritualităţii geto-dacilor, învăţându-se şi în
cadrul orelor de istorie, ceea ce conferă lecţiilor un aspect interdisciplinar –
cerinţă obligatorie în procesul de modernizare a învăţământului.
Alte compartimente prin care se promovează patrimoniul cultural
imaterial prin intermediul educaţiei artistice sunt: muzica şi literatura, muzica
şi teatrul, muzica şi artele plastice, muzica şi istoria, muzica şi natura, valorile
perene ale muzicii naţionale, valorile perene ale muzicii universale, muzica –
valoare a Eu-lui.
Astfel, educaţia prin intermediul artei muzicale şi educaţia muzicală
propriu-zisă permit elevilor să-şi cultive valorile personale în raport cu
valoarea creaţiilor muzicale studiate, cu intensitatea trăirii muzicale, cu gradul
de formare a gândirii muzicale asupra fenomenelor/legităţilor muzicii.
Constatăm că scopul artei este să dea o cunoştinţă completă despre lume
şi despre sine. Educaţia muzicală, prin obiectivele şi conţinuturile ei, urmăreşte
realizarea educaţiei artistice ca parte componentă a culturii spirituale. Noţiunea
de educaţie muzicală este interpretată ca proces individual continuu de
autodesăvârşire spirituală a personalităţii prin multiplele forme de contactare cu
arta muzicii – modalitate de reflectare prin imagini sonore/auditive a universului
în care individul se manifestă ca element component159. Prin specificul şi
conţinutul său, prin posibilităţile sale formative, muzica solicită nu numai fondul
intelectual al elevului, ci mai ales pe cel afectiv, cu implicaţii directe în declanşarea
unor stări, a unor trăiri şi sentimente, făcându-l sensibil în faţa marilor
probleme ale vieţii, precum şi pe cel moral, contribuind la creşterea unui suflet

159 Educația muzicală. Curriculum pentru clasele a V-a – IX-a, Chișinău: Cartier, 2000, p. 6.
166
 Culegere de studii

frumos, armonios, cu o aleasă educaţie pentru valorile spirituale, cu extinderi

în ţinuta etică individuală şi şcolară.
De cele mai multe ori, educaţia artistică prin intermediul muzicii, pe
lângă audiţie, necesită şi vizualizare, pentru a înţelege acea punte de legătură
dintre generaţii. În acest sens, de o importanţă incontestabilă şi de o necesitate
stringentă este prezenţa unui catalog de filme documentare reprezentative
pentru vizualizarea patrimoniului cultural al poporului nostru. În acest fel,
elevii îşi vor putea dezvolta noi perspective de a privi şi a întelege filmele de
artă, devenind spectatori activi cu viziuni critice. Spunem aceasta, deoarece
educaţia vizuală lipsește cu desăvârşire din școli. Pe lângă absenţa culturii
cinematografice, există un interes scăzut faţă de materii precum desen, muzică,
lucru manual, ele fiind considerate subordonate orelor de limbă română sau
matematică, de exemplu. În această ordine de idei, menţionăm faptul că
creşterea nivelului de educaţie este direct proporţională cu modul în care elevii
se lasă manipulaţi de ceea ce văd la TV, principala sursă de informare. Este
important ca ei să aibă o cheie în a înţelege lucrurile de bază, precum montajul,
înlănţuirea imaginilor astfel încât să creeze anumite emoţii.
În concluzie, o educaţie artistică şi culturală comprehensivă presupune
formarea nu numai a capacităţii de apreciere estetică, de interpretare artistică,
ci şi dezvoltarea nevoii de frumos şi a deprinderilor de răspuns emoţional
pozitiv la valori artistice, culturale şi, implicit, general-umane. Instituţiile de
învăţământ, în special cele cu profil artistic, trebuie să-şi facă un crez în a
proteja valorile culturii tradiţionale şi să contribuie pe toate dimensiunile la
menţinerea şi promovarea lor prin activităţi curriculare şi extrașcolare
integrate. Valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural şi a valorilor
tradiţionale creează punţi de legătură între generaţii şi popoare. Ele reprezintă
acele comori inestimabile ce definesc identitatea şi originalitatea unui popor.

BIBLIOGRAFIE:
1. Educaţia muzicală. Curriculum şcolar pentru clasele a V-a – a IX-a. Chişinău:
Cartier, 2000.
2. Gagim, I. Dimensiunea psihologică a muzicii. Iaşi : Timpul, 2003.
3. Gagim, I., Știinţa şi arta educaţiei muzicale. Chişinău: ARC, 1996.
4. Morari, M. „Conceptul de cultură muzicală în context curricular”. În Didactica
Pro, 2004, № 3 (25), p. 25-28.
5. Teplov, B. Psihologia aptitudinilor muzicale. Bucureşti, 1961.
6. Vîgodski, L. Psihologia artei. Bucureşti: Univers, 1973.

167