MOTIVAȚII PENTRU ABORDAREA SCRIS-CITITULUI

CU METODA PEDAGOGICĂ WALDORF

(material realizat de prof. Roxana Popa)

a) Omul privit ca ființă completă este format din trup, suflet, spirit. În învelișul fizic primit
pe cale ereditară de la părinți, se introduce ființa spiritual-sufletească ce provine din
lumea spirituală.
- Planul suprafizic spiritual
- Planul fizic-spiritual
- Planul fizic
Copilul este purtătorul, în trupul său fizic, a ființei spirituale care-l determină ca ființă
umană, completă și care-i aduce sensul existențe sale. Dar copilul nu reprezintă numai o
individualitate de sine stătătoare, ci el este și rezultatul contextului social în care trăiește.
Căci, omul reprezintă laolaltă: omul-individualitate și omul-social. Copilul va trebui să
învețe să trăiască într-o societate și să-și împlinească individualitatea, entelehia în ea.
Viața omului se împlinește prin trei forțe sufletești: gândire, simțire și voință. Pe acestea
se sprijină dezvoltarea ființei umane (individual-socială).
b) Având acum prezentate foarte pe scurt alcătuirea ființei umane, vom sublinia care este
sarcina educatorului, dacă ține seama de toate aceste aspecte.
1. Dezvoltarea individuală armonioasă a copilului din punct de vedere spiritual,
sufletesc, trupesc (ce cuprinde corpul forțelor plăsmuitoare de viață și corpul fizic).
2. Echilibrarea celor trei forțe sufletești: gândirea, simțirea și voința.
În acest sens vom folosi conținutul materiilor de învățământ ca instrument pedagogic.
În planul fizic, avem materii ce conțin multe convenții: scris-citit. În planul fizic-spiritual
avem matematica, iar în planul spiritual avem arta. Vom preda în așa fel ca fiecare
materie să se adreseze omului privit ca unitate spirituală, sufletească și trupească, făcând
pe rând apel la cele trei forțe sufletești ale sale: gândire, simțire și voință.
În cazul predării Scris-cititului, o materie aparținând prin conținutul său zonei trupești-
convenționale, arta se va adresa spiritului copilului, dar și sufletului său.
3. Dezvoltarea armonioasă a omului-individ și a omului-social.
4. Să se adreseze celor doi poli ai ființei umane: polul reprezentării morții (ține de
sistemul nervos) și polul voinței (reprezentat de sistemul circulator).
c) Despre specificul vârstei de 7 -14 ani
Perioada 7-14 ani corespunde nașterii corpului eteric și coacerii sale, alături de dezvoltarea
corpului astral, care va avea loc la 14 ani. Pedagogul poate conta pe forțele eterice eliberate,
care puse la dispoziția vieții exterioare vor ajuta în procesul de învățământ. El va trebui să
maturizeze forțele eterice, să dezvolte forțele sufletești și să păstreze corpul fizic sănătos.
Așadar, după începerea școlii, copilul poate fi dezvoltat în domeniul sentimentului. Acum
este perioada de comunicare, în care copilul poaate înțelege sensul cuvintelor. Dar noi va
trebui să avem grijă să-i dăruim conținutul spiritual al limbajului. Și toate aceste lucruri le
vom realiza prin arta. Arta este cea care echilibrează necesitatea naturii și necesitatea
spirituală din fiecare om. Prin artă, copilul va putea deveni creator. Arta este spațiul de
 libertate pe care îl oferim copilului. Prin artă, îi vom da imbolduri pentru propria dezvoltare,
pentru cunoașterea lumii.
Pentru fiecare epocă se va căuta drumul spre artă, pentru dascăl va deveni important ca și
partea științifică să fie prezentă artistic; artistic și exact.
d) Rolul imaginilor artistice oferite copilului
Prin vorbele sale dascălul realizează o imagine în interiorul copilului. Rudolf Steiner
spune: „Corpul eteric face și este influențat de tablouri-imagini.”
În această perioadă (7-14 ani), copilul are nevoie de ceva spiritual, dar care să fie vizibil.
Iată deci care este importanța educației prin imagini: coacerea corpului eteric și educarea
corpului astral (sufletesc).
Imaginea pe care o realizează pedagogul se adresează gândirii și mai ales sufletului
copilului. Și prin faptul că ne adresăm simțirii copilului, acestuia îi va fi mai ușor să
rețină decât dacă ar citi pur și simplu dintr-o carte și, astfel, îi vom stimula memoria. Deci
vom acționa asupra corpului eteric, căci memoria este una din cele 6 forțe ale corpului
eteric (celelalte sunt: conștiința, obișnuința, înclinațiile, caracterul, temperamentul).
În copil acționează numai Eul cosmic, cel individual se naște abia în jurul vârstei
de 21 de ani. Deci în copil se află până în jurul vârstei de 21 de ani o parte a cosmosului.
De aceea, dacă imaginile ce le prezentăm copilului sunt pline de înțelepciunea lumii, el se
va simți în armonie cu lumea cosmică în care se află.
e) Cum să fie imaginile pe care le dăruim copilului? Imaginile trebuie să fie pline de sens,
să conțină pe lângă frumusețea artistică, un mesaj educațional.
f) Cum se prezintă povestea? Vom avea mereu grijă să găsim lecției un ritm bun între polul
morții (care conține activitatea de amintire desfășurată de copil și noțiunile și conceptele
ce i le prezentăm, precum și propriile lui reprezentări) și polul vieții (ce conține
activitatea de imaginație prin simțuri și fantezie).
Prin acest ritm, între inspir (luare înăuntru a imaginilor) și expir (acțiunea desfășurată de
copilul însuși) se dă o formă orei și clasei.
Se urmărește și în povestire să existe posibilitatea de a respira a copilului, prin momente
în care tensiunea povestirii crește și prin alte momente de relaxare. Povestirea să nu fie
uniformă. Povestirea să se adreseze pe rând fiecărui temperament. Să avem grijă ca
predarea artistică să concentreze esențialul, să nu cuprindă banalități, să nu se „lălăie”. Să
nu facem prea mult pentru prea puțin și să nu facem prea puțin unde ar trebui să fie mai
mult.
g) Relația educator-elev în perioada 7-14 ani. Între dascăl și elevii săi se realizează o
legătură invizibilă de natură spirituală și sarcina educatorului în acest sens este să
realizeze această legătură și s-o dezvolte.
Ca profesor trebuie să ajutăm elevii să ajungă în armonie cu sufletul și trupul său. Și
pentru aceasta trebuie să ne străduim să pătrundem cu privirea ceea ce nu este vizibil, să
privim spiritual ceea ce ni se prezintă simțurilor.
Ca educator trebuie să privim cu respect copilul față de entelehia sa și să ne identificăm
cu soarta și drumul copilului.
Ca pedagog trebuie să fim un model pentru copil în plan fizic, sufletesc, spiritual. Acum
copilul are nevoie de autoritatea educatorului, acesta i se pare copilului că știe tot. Copilul simte
strădania profesorului pentru autoperfecționare și, mai târziu, se va strădui el însuși pentru sine.
 Dascălul devine o autoritate prin ceea ce este el însuși în primul rând, apoi prin ceea ce
face și niciodată nu va reuși doar cu vorbe să convingă un copil de adevărul vorbelor sale.
Prezentarea generală a scris-cititului prin metoda pedagogiei Waldorf
a) Caracteristicile metodei
Metoda pedagogică Waldorf, prin ea însăși este istorică, ea se bazează pe modu în care au
ajuns oamenii să scrie, la începutul scrisului. Nu redăm exact cum au apărut literele în istoria
oamenilor, ci ne folosim de procesul ce a avut loc atunci.
La început vom învăța copilul doar să scrie, prin imitație. Pentru el, scrisul rămâne o
activitate de formare, de desenare a unor semne. Cititul, care este o activitate care necesită un
mai mare efort de abstractizare, este introdus mai târziu. Cititul este un proces individual care
crește prin activitate în copil, la unii mai repede, la alții mai lent.
Metoda este una care pornește de la întreg la parte. Copilului nu i se fărâmițează nimic
din lumea ce-l înconjoară, asta l-ar împrăștia și pe el, i-ar mecaniciza modul de a gândi. Se
pornește de la cuvânt la sunet.
Metoda stimulează deopotrivă voința și simțirea copilului, gândirea copilului fiind și ea
activată dar nu în mod abstract, mort, ci prin intermediul primelor două.
b) Cum activează metoda voința, simțirea și
Voința este activată în momentul în care copilul este pus să repete pe o foaie de hârtie
cuvintele și literele scrise de noi pe tablă să-și facă el însuși pe caiet.
După ce în prima zi s-a spus povestea fără să se comenteze lăsăm copilul să-și amintească
câteva lucruri legate de cele spuse. E bine să-i lăsăm pe copii să povestească singuri, ca și când ei
înșiși ar crea povestea; astfel trezim fantezia copilului și facem din nou apel la voință, ajutând
copilul să devenă creator.
E bine ca desenul, când copiii povestesc, să fie acoperit. Simțirea copilului este activată
prin imaginea ce ia naștere în sufletul copilului, prin imaginile poveștii și tabloul frumos ce l-am
prezentat.
c) Cum să fie desenul; rolul său
Desenul trebuie să conțină un obiect din lumea exterioară, un animal sau o plantă al căror
nume să înceapă cu litera dorită. Când desenăm cu creta trebuie să ne străduim să pictăm
suprafețe, căci lumea e plină de supafețe. Să desenăm suprafețe lângă suprafețe. Când
copilul învață literele din desene, viețuiește interior literele. De aceea se începe cu literele
mari, ca să se poată „lega” copilul de desen.
d) Cum să fie povestea
Povestea să fie foarte palpabilă pentru simțuri, să aibă conținut sufletesc și moral.
Povestea trebuie să conțină o întâmplare cu o cheie, să existe o prezentare a locului, apoi
să se întâmple ceva, apoi să se învețe ceva. Poveștile n-ar trebui să conțină fantasme, ci să
aibă de-a face cu ceva real.
Să avem grijă să nu facem prea mult pentru prea puțin. În cazul introducerii literelor se
face mai puțină povestire și mai multă artă.
 Învățătorul trebuie să prezinte copiilor o poveste creată de el însuși (astfel își
manifestă autoritatea, căci copiii vor simți strădania lui și asta îi va impulsiona pe ei înșiși
să devină creatori. Povestirea va ține locul basmului ce l-am fi spus la partea narativă.
e) Desfășurarea scri-cititului în primii trei ani
Clasa pregătitoare- scris: Se repetă mereu lucrurile cunoscute, așa încât acestea să se
fixeze. Se ajută copilul să facă relații variate între lucrurile învățate. Niciodată nu se scrie
ceva, până nu au auzit întâi.
La sfârșitul anului, copiii să fie în stare ei înșiși să scrie o mică povestioară, maximă.
Scrisul este un proces ce se obține prin obișnuință.
Literele Â, Î, Ă se fac la sfârșit, după ce copilul a învățat toate literele și se fac mai direct.
Clasa a II-a: Se introduce scrierea cursivă. Aceasta se poate face și după alfabet. Se iau
literele mari și mici, separate, legate de cuvinte. În mod natural, se transcrie scrierea de
tipar de pe tablă în litere de mână. Acum se spune și versul amintit cu prima ocazie în
partea ritmică, legat de povestioară.
Clasa a III-a: Citit, ortografie. Se observă cum copiii, unul după altul, ajung să citească
deodată, unii mai curând, alții mai târziu. Cititul este un proces individual care trebuie să crească
prin activitatea din copil. Până în clasa a 3-a, copiii ajung la citit. Cei care nu reușesc până la
mijlocul clasei a 3-a singuri, trebuie ajutați în mod special. Dacă se lucrează foarte intens, copiii
ajung și la simțul scrierii (ortografia) și la cel al limbii vorbite. Acum trebuie să se imprime
copilului obișnuința cu scrierea și vorbirea corectă.
Copiii sunt plini de fantezie în învățarea și inventarea cuvintelor. Corectarea se face constructiv
(„E frumos ce ai scris tu. Noi, oamenii mari, scriem așa.”)
După ce toți copiii au reușit să învețe să citească, profesorul scrie un text la tablă. Apoi li se pot
da cărți de citit.
f) Analiza pas cu pas a desfășurării predării scris-cititului
A. Tratarea consoanelor – Se pornește de la un cuvânt pe care învățătorul îl scrie pe tablă,
spunând: „Oamenii mari scriu așa cuvântul – baie.” Astfel, se exercită autoritatea naturală
a profesorului.
Îi vom spune copilului: „Când vezi asta scris pe tablă, îți imaginezi o baie.”
B. Tratarea vocalelor – Vocalele nu se introduc prin imitarea formelor exterioare din natură,
ci ele sunt expresia unui gest sufletesc. Acum putem povesti ceva care să iasă din lumea
sufletească, dinlăuntrul copilului. Scrierea vocalelor apare foarte strâns legată de formele
percepute de ei la desenul formelor. Exemplu: pentru litera A: îl întrebăm pe copil ce a
făcut atunci când a văzut un răsărit frumos de soare. Să încercăm să extragem din
senzație, rezonanța ce răsună din vocală în noi. Ce trăim în noi când vedem un răsărit, se
revarsă dinlăuntrul nostru când pronunțăm sunetul A (liniile înclinate care se desenează
de sus spre în jos), dar prin A nu se revarsă totul, ci se păstrează ceva prin linia
orizontală: A.
C. Introducerea literelor mici – să rezulte literea mică prin transformarea literei mari. Se scot
în evidență și asemănările, și deosebirile.
Se poate spune și o poveste: literele mari au plecat la plimbare și le-a surprins o furtună
grozavă. T și-a înfundat pălăria pe cap și aceasta s-a spart, încât i-a pătruns creștetul,
devenind t. D a alunecat și s-a rostogolit, devenind d etc.
 Când copiii stăpânesc literele mari se poate trece la cele mici. Acum numai e
nevoie de povestiri, se poate trece repede de la o literă la alta. Și e bine dacă sunetul nu e
legat de un nou desen. Copilul va înțelege treptat că pentru același sunet avem mai multe
semne.
D. Ortografia – La început, copiii scriu cum aud. Scrisul nu trebuie să fie ca o măsură de
disciplinare a copilului, nu trebuie să-i producă teamă. Încet, le putem explica așa: fiecare
ar putea să scrie cumaude, dar ceilalți n-ar mai putea citi. Și scrisorile pe care le trimitem
celorlalți ca să fie citite, trebuie să fie scrise corect. Din acest respect pe care copilul îl are
pentru adult rezultă ortografia. Deci, oamenii mari au hotărât să scrie ca să se înțeleagă.
E. Punctuația – Nu trebuie să face copiii atenți asupra semnelor de punctuație. Se poate însă
discuta despre punct și virgulă. Punctuația lucrează legată de intonație. Copiii trebuie să
audă cum sună propoziția; câțiva își vor da seama că semnele de punctuație fac să sune
deosebit gândurile noastre.
F. Limba ca polaritate – Limba conține două curente polare ale lumii: curentul interior-
muzical al vocalelor și curentul plăsmuitor, ce ne formează din afară, al consoanelor.
Asupra copilului trebuie să revărsăm ambele curente.
IV- despre temperamente
a) Prezentare generală
La copii, temperamentele se manifestă altfel decât la adulți. La adult, un temperament se
formează prin aceea că un corp al ființei omenești domină.
Corpul ce domină Temperamentul
Eu melancolic
Corp astral sangvinic
Corp eteric flegmatic
Corp fizic coleric
Rudolf Steiner caracterizează două feluri de trăiri sufletesti ce determină un temperament: trăiri
sufletești intense (I), trăiri sufletești mobile (M). + trăire sufletească puternică, - trăire sufleteacă
slabă

coleric

+ +

sangvinic temperament melancolic

-, + - - +, -
flegmatic

Fiecare om are ceva din toate temperamentele, dar unul domină. Determinarea acestuia
este o operație complicată, intră în calcul variați factori.
 b) Caracterizarea temperamentelor
Coleric Flegmatic sangvinic melancolic

Inițiativă răbdare interes sensibilitate

Forță Chibzuință Veselie profunzime avantaje
echilibru
Nerăbdătoare Apatie Superficialitate Egocentrism Probleme ușoare
Agitație Indiferență Flușturatic Minte tulbure

Mânie Dezinteres
Demență Tâmpenie Manie depresivă Fixații pe Probleme
imagini obsesive patologice
Violență Inerție Rătăcirea minții
Sminteală Abrutizare
Idioție
Instrumente potrivite fiecărui temperament:
-coleric – percuție
Flegmatic – armonie
Sangvinic – instrumentele de suflet
Melancolic – vioară
Culorile temperamentelor:
Coleric – roșu
Flegmatic – verde
Sangvinic – galben
Melancolic – albastru
c) Așezarea în bănci, după temperamente
- O operațiune care nu trebuie făcută schematic. Se pornește de la considerentul că,
acolo unde se muncește ar trebui să primeze criteriile obiective și nu simpatia sau
antipatia.
Trebuie ținut cont că temperamentul, în cursul anilor, se poate schimba. Există apoi copii care nu
văd sau nu aud bine și trebuie așezați mai în față. Apoi există copii care ar trebui tratați de un
pedagog curativ; de pildă, un melancolic grav îl vom pune lângă un sangvinic sau un flegmatic.
Deci există o balanță, la un capăt e schema, la celălalt este individualitatea copilului. Grija
noastră este să echilibrăm balanța.
Colerici
flegmatici
calorifer

Melancolici
sangvinici
Spațiile dintre temperamentele acestea sunt pentru copiii al căror temperament conține
trăsături comune temperamentelor ce-l înconjoară.
d) Comportamentul învățătorului față de copii
Coleric – important este să tratăm crizele colericului în mod flegmatic. Să urmărim cu
interes cum se manifestă (în măsura în care se poate), să înregistrăm exact ce face, fără să
ne exteriorizăm însă ca și el prin violență. Nu trebuie să ne enervăm în fața colericului.
În cazul crizei, îl lăsăm pe coleric 24 de ore. A doua zi, îl întrebăm ce a făcut. Lui nu-i
place să se privească în oglindă, va încerca întotdeauna să dea vina pe altul. Îi vom
descrie exact cu obiectivitatea cum s-a purtat, accentuând pe un ton energic că nu putem
lucra cu un astfel de comportament. Fapta o dezaprobăm. Îi spunem că suntem
răspunzători față de el, față de ce și cum învață el la școală. Atunci colericul, chiar dacă
dojana noastră îl doare, va avea sentimentul că ținem la el și nu va mai repeta avea criză.
Atitudinea pe care trebuie să o avem rezultă nu din temperamentul nostru, ci în
mod conștient și obiectiv ea este realizată de Eul nostru conștient. Deci trebuie să chemi
în tine Eul și după 24 ore să ai curaj să caracterizeze obiectiv greșeala colericului. Deși
acesta nu va dori să o facă să nu te lași impresionat. Ca să devenim o adevărată autoritate
față de copii trebuie să fim obiectivi.
Dieta – dulce
Povestirea – dramatică
e) Față de flegmatic
Rudolf Steiner: „Un temperament trebuie ajutat să-și găsească singur forța de a ieși din
temperamentul.” Față de flegmatic, să rămâi flegmatic la exterior, dar să nutrești un
interes foarte puternic pentru ceea ce se întâmplă în interiorul său. Uneori e indicat să-l
surprindem (zăngănitul cheii).
Dieta – dacă îi plac dulciurile, să nu mănânce prea multe
Povestirea – epic lejeră, să împodobim cu gust.
f) Față de sangvinic
Să ne manifestăm tot sangvinic. Exagerând puțin expirația copilului, împrăștiindu-l asupra
mai multor lucruri care-i dăm să le observe, el devine dispus spre o privire interioară.
Dieta – acid, le place lămâia
Povestirea – să fie în mai multe feluri, să prezentăm scene schimbătoare; comedia îi place.
Sangvinicul are un simț deosebit pentru limbi străine, muzică.
g) Față de melancolic
Să-i arătăm că și alții au trecut prin problemele sale sau prin probleme și mai grele. Să-i
recomandăm biografii. Să-i dăm probleme de la o zi la alta care să-l scoată din el, să se
preocupe.
Dieta – fără rădăcinoase, varză
Povestirea – tragedie.