ISTORIA IDEILOR/PARADIGMELOR EDUCAȚIONALE

Onisifor Ghibu

Palcu Alexandra-Maria
 Cuprins

 Biografie

 Activitatea lui Onisifor Ghibu

 Operele sale

 Concepția despre educație

 Pedepsele

 Bibliografie
 Onisifor Ghibu

S-a născut în 31 mai

1883, comuna Săliște,
județul Sibiu

Moare în 31 octombrie
1972, Sibiu
Studiile le-a urmat la Liceul de stat din Sibiu și la liceul ,, Andrei
Șaguna” din Brașov.
Urmează Institutul Teologic din Sibiu, Universitățile din București,
Budapesta, Strasbiurg și Jena, cu doctoratul în filisofie și pedagogie
la Jena

Este numit inspector școlar primar ordodox pentru școlile din

Transilvania, fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul
Teologic

A fost ales membru corespondent al Academiei Române şi numit

profesor titular la catedra de Pedagogie a Universităţii din Cluj, la
care a funcţionat până la pensionarea forţată din 1945. În timpul
regimului comunist, a fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare
 Activitatea lui Onisifor Ghibu
Ca secretar general conduce opera de organizare a învățământului din
Transilvania, deschizând:

 peste 1300 de școli primare românești de stat

 20 de licee

 40 de școli civile

 11 de arte și meserii

 3 universități (Universitatea din Cluj, Politehnica din

Timișoara și Convervatorul de muzică și artă dramatică
din Cluj)
 Activitatea lui Onisifor Ghibu
 A contribuit la naționalizarea învățământului, la introducerea
alfabetului latin.

 A tipărit primele periodice și manuale școlare cu acest alfabet, precum

și singura revistă pedagogică ,,Școala Moldovenească”.

 Pregătirea şi sprijinirea înfiinţării Universităţii din Cluj;

 Îmbogăţirea literaturii didactice, atât prin operele proprii, cât şi prin

popularizarea unor pedagogi străini;

 Militarea consecventă pentru o pedagogie naţio- nală şi pentru unirea

Basarabiei cu România.
Onisifor Ghibu

Operele sale
 Operele sale

Până în 1945 a publicat aproximativ 100 de lucrări în volume sau

broșuri și peste 1500 articole și studii pe teme de politică școlară,
bisericească, universitară, pedagogie, educație și istorie națională
printre care amintim: ,,O călătorie prin Alsacia și Lorena, Țara și școlile
ei” (1909); ,,Despre educație” (1911); ,,Portrete pedagogice” (1927) etc.

Prin grija în special a fiilor săi, Octavian și Mihai Ghibu, s-au publicat
postum, până în 2010, 33 de volume mari, din manusrisele rămase
după moartea lui Unisifor Ghibu.
,,Amintirile despre oameni pe care i-am cunoscut”, (1974), ,,Pentru o
pedagogie românească” (1981), ,,Amintirile unui pedagog militant”
(2004) etc.
Bibliografie
 ,,Amintirile unui pedagog militant”

În memoriile sale ,, Amintirile unui

pedagog militant”, Onisifor Ghibu își
amintește de greutățile întâmpinate în
schimbarea ideilor înrădăcinate adânc în
mentalitatea intelectualității române
transivănene, ca om politic, el
spune: ,,Guvernul și-a creat posibilități de
a converti învățătorimea (...). Au fost
cazuri în care învățători români afirmau
(...) că pentru noi, românii limba noastră
este limba maternă, dar limba noastră
națională este limba maghiară”
 Concepția despre educație
Omul constă din trup și
suflet.
Grija școlii, ca a instituției
chemate să-i dea omului o
educație completă, va
trebui să se îndrepte atât
spre trupul cât și spre
sufletul copilului
Preocuparea mea de pedagog n-a
mers niciodată numai pana ala
școală, ci a trecut întotdeauna peste
școală, în sensul de a asigura și de a
întări prin toate mijloacele forțele Educația este formată din
morale ale întregii națiuni” patru piloni: educația
morală, educația
intelectuală, educația fizică
și educația practică
Concepția despre educație

Scopul educației este să fie un ,,învățământ educativ”.

Toate cunoștințele care se transmit copiilor în școală
trebuie să aibă drept scop înnobilarea minții și inimii lor
pentru a înțelege lumea, relațiile dintre oameni, natura
și pe Dumnezeu.
Idealul educației este ca elevul să ajungă la
convingerea morală și nu să facă fapte bune doar din
instinct.
 Este deosebit de important ca elevul să
primească o educație morală de calitate
Educația pentru a-și crește sufletul, și, secundar,
educația intelectuală. Educatorul trebuie
morală mai întâi să modeleze sufletul, apoi
creierul.

,,În loc de multe vorbe, învățătorul să

dea mai multe fapte morale, care vor
avea un efect incomparabil mai mare
decât cuvintele”
 ,,Ar fi greşit a crede că scopul şcolii e să
dea cunoştinţe de-a gata, şi mai greşit,
că şcoala are să dea multe cunoştinţe”

Educația ,,Şcoala azi păcătuieşte nu numai printr-o

strâmtă şi prea superficială înţelegere a
intelectuală intuiţiei. Ea crede că arătând elevilor
tablouri atârnate pe pereţii şcolii a făcut
intuiţie”

Tablourile nu pot înlocui realitatea, nu pot

înlocui lucruri necunoscute. De aceea
când e vorba de ceva ce se poate vedea
în realitate, să se părăsească clasele şi
să se iasă în aer liber
 Educația estetică propune ca
învățământul să îi obișnuiască pe copii
Educația să iubească frumosul, să îl caute,
oferindu-i astfel în mână cheia educației
estetică sale estetice, și, prin aceasta, a
înțelegerii mai înalte a lumii.
Învățătorul nu spune niciodată ,,acesta-i
frumos, acesta-i urât”, ci îi lasă pe copii
să își facă o impresie proprie folosindu-și
intuiția internă.
Educația „Paralel cu grija faţă de sufletul copilului,
şcoala trebuie să se îngrijească şi de
fizică cultivarea trupului, fără de care nici
sufletul, fie el cât de înzestrat cu de
toate, nu se poate afirma în mod
statornic”.
 Grija necontenită a școlii trebuie să fie
accea de a da întregii educații și instrucții
un caracter practic: elevul să poată trage
un folos real din strădania sa de ani
Educația petrecuți, uneori contra voinței sale, în
școală.
practică
Școala are datoria să pregătească elevii
pentru școală.

Manualele școlare nu sunt mijloace de

instrucție foarte relativă. Ele nu trebuie să
aibă un rol conducător în învățământ, ci
un rol ajutător.
 Pedepse/recompense
Pedeapsa
Pedeapsa trebuie să fie
un ,,mijloc educativ”. Fără
pedepse nu se poate iesi la cale
în educație, dar aplicarea lor
trebuie să fie făcută inteligent.
Pentru greșeli involuntare este
suficientă o ,,admonestrae
ușoară”, pentru greșeli
voluntare trebuie găsită o
pedeapsă pe măsura faptei, dar
niciodată pedepse fizice, bătăi.
Recompensa
Îndeplinirea datoriei nu
trebuie răsplătită cu
laude, ea fiind de la sine
înțeleasă.
Lauda să se aducă doar
faptelor eroice și virtuților
rare care se ridică peste
nivelul lucrurilor de toate
zilele.
Ce crede Onisifor Ghibu despre elev?
Elevul trebuie să învețe
altruismul, să-și iubească
aproapele, să învețe să
trăiască în ,,obște”. El învață
cum să fie un prieten bun
pentru că la vâsta copilăriei se
pot încheia ,,cele mai tainice și
rodnice prietenii”
Performanța elevului
Ca un copil să performeze
trebuie să i se predea
sistematic, legând fiecare
informație de cea din urmă.
Toate materiile trebuie să fie în
strânsă legătură unele cu
altele ca să fie introduse în
suflet ca o unitate pentru viață
echilibrată a copilului.
Ce crede Onisifor Ghibu despre profesor?

Profesorul este ,,un părinte sufletesc și un medic

sufletesc”. El are rolul de a dezvolta mai temeinic
principiile morale tuturor copiilor, chiar dacă unii vin
cu ele formate deja. Profesorul trebuie să facă
multe exemple și fapte și doar puțină morală prin
vorbe.
Exemplul său personal este cel mai bun pentru
copii.
Ce crede Onisifor Ghibu despre relația elev-
profesor?

Relația dintre elev și profesor trebuie să se bazeze pe

sentimente morale. Raportul nu trebuie să fie unul de
teamă sau de respect, ci unul de iubire.

Un profesor bun care cunoaște psihologia copilului și

are darul de a se apropia sufletește de copii le poate
modela sufletul cum crede el că este mai bine.
 Bibliografie

 Ghibu, O. (1996) Pagini de jurnal, București: Editura Albatros

 Ghibu, O. (1991) Ziar de lagăr Caracal - 1945, București: Editura Albatros

 Ghibu, O. (1990) Oameni între oameni, București: Editura Eminescu

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal%C4%83

 http://www.referatele.com/referate/romana/Onisifor-Ghibu/