Sunteți pe pagina 1din 2

Scrisoare cu 

tibişirul (cretă) Tudor Arghezi

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, 


şi Dumnezeu era cuvântul. El era la început la Dumnezeu. 
Toate prin El au luat fiinţă, iar în afara Lui nimic 
ce există nu a luat fiinţă.” 

( Noul Testament. Evanghelia după Ioan, 1, 1-3.)

Miracole nesfârşite zac în noi şi împrejurul nostru, pe care viaţa în societate ne-a


dezvăţat să le preţuim… Miracolul suprem: cuvântul, cu diviziunea lui: limba.
Cum s-au născut cuvintele? Întrebarea, de sineşi didactică, cere răspunsul care
aparţine didacticii celei mai sterpe. Să nu insistăm, să contemplăm… Dar al cui
este cuvântul? Al omului, al naturii? Nu este cuvântul de-un neam cu apele, cu
vegetalele, cu minereul? Cuvântul se moşteneşte ca bătaia inimii şi ca sângele; cu o
lingură de sânge s-a făcut alt sânge în sute de milioane de vieţuitoare. E
miraculos cuvântul pentru că la fiecare obiect din natură şi din închipuire
corespunde un cuvânt. Vocabularul e harta prescurtată şi esenţială a naturii şi omul
poate crea din cuvinte, din simboluri, toată natura din nou, creată de materialele
din spaţiu şi o poate schimba. (…) Cuvântul permite evocarea şi punerea în
funcţiune a tuturor puterilor închipuite şi sacre. O idee se face act, scoborâtă în
cuvinte. Dar cuvântul însuşi nealăturat unei împrejurări descrise are o viaţă
personală, împrumutată de la lucruri, şi el poate ajunge o putere de sine
stătătoare. Meşteşugul cuvântului a cernut şi cerne fără răgaz lumea şi sufletul ei-
şi a dat naştere literaturii şi elocvenţei. 
Un cuvânt numeşte, alt cuvânt îl pune în mişcare, un alt cuvânt îi aduce lumina. Un
cuvânt cântăreşte un miligram şi alt cuvânt poate cântări greutatea muntelui
răsturnat din temelia lui şi înecat în patru silabe. 
Cuvinte fulgi, cuvinte aer, cuvinte metal. Cuvinte întunecate ca grotele şi cuvinte
limpezi ca izvoarele pornite din ele. Într-un cuvânt se face ziuă şi alte cuvinte
amurgesc. Cuvintele scapără ca pietrele sau sunt moi ca melcii. Ele te asaltează ca
viespele sau te liniştesc cu răcoarea: te otrăvesc ca bureţii sau te adapă cu rouă
trandafirie. Chimia aplicată la color şi parfume este o copilărie, comparativ cu
magiile foarte vechi, pe care le realizează cuvintele de la primele cântece şi basme
despre Dumnezeu şi om. 
Toate cuvintele însă lăsate-n voia singurătăţii lor sunt ca nişte timbre uzate şi nu
pot evoca peste-nconjurul lor îngust nimic. Când vine cântăreţul, povestitorul sau
apostolul, cuvintele tremură ca păsărelele îndrăgostite la ivirea liniştitelor
dimineţi; ele cântă, vorbesc sau ameninţă şi blestemă… Şi după cum sub un condei
cuvintele uscate se îndulcesc, sub un condei mai viu ele înviază mai mult; focul
sfânt care le-a zămislit le dă şi o vigoare mai dură. Miracolul cuvântului se
împlineşte cu miracolul înflăcărării lui. Prin cuvinte trec lămpile cu raze divergente
ale talentului de a le reconstrui.  Fiecare scriitor este un constructor de cuvinte, de 
catapetesme de cuvinte, de  turle şi de sarcofagii de cuvinte. Cuvântul construit
poate să aibă gust şi mireasmă: poate oglindi în interiorul lui profunzimi imense
pe-o singură latură lustruită; el dă impresii de pipăit aspru sau catifelat, după cum
sapă-n lespezi sau se strecoară prin frunze… 
Niciun meşteşug nu este mai frumos şi mai bogat, mai dureros şi mai gingaş
totodată ca meşteşugul blestemat şi fericit al cuvintelor. El devine o pasiune
nestăpânită şi a scriitorului mediocru, şi a meşteşugarului de geniu-şi, când o urăşte
mai mult, atunci o iubeşte artistul mai puternic. Atelierul: un colţ de masă;
instrumentul: un condei pe hârtie; cea mai ieftină instalaţie: totul se găseşte
concentrate în linia care le uneşte, invenţia - şi din mâna deschisă, ca dintr-un cor
de abundenţă, curge avalanşa miraculoasă a cuvintelor, flacoane de superesenţe. 
Dacă şi-ar da într-adevăr seama de zestrea fără sfârşit care mişună ca nişte aur viu
în chivotele lor sufleteşti, scriitorii s-ar simţi mai mulţumiţi şi invenţiile lor
literare ar aduce optimism şi bucurie în viaţa bunilor cetitori. Ei ar construi iluzia
cu realitatea în cantitatea necesară, pentru a înconjura minţile cu confort şi a
incendia lumea cu văpaia pură a speranței…

S-ar putea să vă placă și