Dreptul la reîntregirea familiei

Reîntregirea familiei pentru copiii separați

Student: Șuteu Naomi

Prof Coordonator: Conf. univ. dr. Codruța Hageanu

Reîntregirea familiei are scopul de a permite membrilor familiei resortisanților țărilor din
afara UE care au reședința în mod legal pe teritoriul UE să se alăture acestora în țara din UE în
care își au reședința. Prin reîntregirea familiei se dorește să se protejeze unitatea familiei și să se
faciliteze integrarea resortisanților țărilor terțe.
Reîntregirea familiei pentru copiii separați se axează în principal pe reunirea copiilor cu
părinții lor în condiții de siguranță, fie în țara gazdă, fie în cea de origine, întotdeauna dorindu-se
să se prevaleze interesul superior al copilului. La determinarea membrilor de familie care trebuie
reuniți cu restul familiei, se acordă prioritate părinților copilului și persoanelor care asigură
îngrijirea acestuia.
Procesul de reîntregire al familiei cu cetățeni terți se face cu anumite condiții, se poate obține
reîntregirea familiei ca cetățean a unui stat din afara Uniunii Europene și a Spațiului Economic
European, este posibil doar dacă persoana în cauză este posesorul unui permis de ședere
temporară valabil un an, al unei Cărți albastre a UE, al unui permis ICT, al unui permis „mobile
ICT”, al unui permis de ședere pe termen lung sau beneficiar al statutului de refugiat ori al
protecției subsidiare.
Solicitarea reîntregirea familiei- Ca sponsor, se poate solicita reîntregirea familiei pentru
soț/soție, pentru copiii minori necăsătoriți ai soțului/ soției, inclusiv cei adoptați și care se afla în
întreținerea solicitatorului sau a soțului/soției. Pot veni pe reîntregirea familiei și rudele
solicitantului de gradul I în linie ascendentă sau ale soțului/soției, în cazul în care nu se pot
întreține singuri și nu se bucură de un sprijin familial adecvat în țara de origine. De asemenea,
reîntregirea familiei se poate face și pentru copiii solicitatorului adulți necăsătoriți sau ai
soțului/soției, în cazul în care aceștia nu se pot întreține singuri din motive medicale.
Pot solicita reîntregirea familiei și minorii neînsoțiți, beneficiari ai statutului de refugiat sau
ai protecției subsidiare, pentru rudele de gradul I în linie ascendentă sau tutorele legal, sau atunci
când aceștia nu există sau nu pot fi identificați, orice altă rudă a acestuia.
Membrii de familie ai cetățenilor români vor solicita direct misiunilor diplomatice și oficiilor
consulare ale României din statul în care au reședința, viza de lungă ședere pentru reîntregirea
familiei.
În dreptul UE instrumentul juridic cel mai important este Directiva privind reîntregirea
familiei1, ce impune statelor membre să autorizeze intrarea și șederea părinților minorului
1
Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei
neînsoțit care sunt resortisanți ai unor țări terțe, în situațiile în care nu este în interesul superior al
copilului să se alăture părinților săi în străinătate. În lipsa unui părinte, statele membre pot
autoriza intrarea și șederea tutorelui legal al copilului sau a oricărui alt membru al familiei2.
Definiția și drepturile aferente noțiunii de „familie” sunt, așadar, mai generoase în contextul
minorilor neînsoțiți decât pentru majoritatea celorlalte categorii de migranți minori.
În ceea ce privește copiii solicitanți de azil, Directiva privind standardele minime 3 subliniază
nevoia de a garanta că minorii neînsoțiți sunt plasați la rude adulte în statul gazdă sau nu sunt
separați de frați/surori, și că membrii absenți ai familiei sunt găsiți într-o manieră discretă și care
nu pune în pericol viața sau integritatea fizică de îndată ce este posibil acest lucru (art 31).
Directiva privind condițiile de primire 4 stabilește prevederi similare pentru minorii neînsoțiți care
încă nu au dobândit statutul de refugiat.
Rolul acestor directive este de a stabili norme comune cu privire la dreptul la reîntregirea
familiei.
Directiva 2001/55/CE a Consiliului privind protecția temporară5, urmărește de asemenea
accelerarea reunificării membrilor familiei (inclusiv a copiilor) care au fost separați în urma
evacuării pe neașteptate din țara lor de origine.
Articolul din Directiv privind condițiile de primire (reformare) prevede, de asemenea, că
statele membre trebuie să înceapă căutarea membrilor familiei minorului neînsoțit, dacă este
cazul, cu ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații, cât mai repede posibil după
introducerea cererii de protecție internațională, protejându-se interesul superior al minorului. În
cazurile în care integritatea fizică sau viața unui minor sau a apropiaților săi ar putea fi
amenințate, în special în cazul în care au rămas în țara de origine, colectarea, prelucrarea și
difuzarea informațiilor privind persoanele respective trebuie să fie făcute confidențial, pentru a
evita punerea în pericol a siguranței acestor persoane.
De asemenea, articolul 31 din Directiva privind standardele minime prevede faptul că În
cazul în care se acordă protecție internațională unui minor neînsoțit, iar identificarea familie
acestuia nu a început încă, statele membre încep identificarea lor exact după acordarea protecției
internaționale minorului, protejând astfel interesul superior al acestuia, iar în cazul în care
identificarea membrilor de familie a început deja, statele membre continuă, dacă este necesar,
procesul de identificare. De aici rezultă că acordarea protecției internaționale nu trebuie să
împiedice începerea sau continuarea procesului de identificare a familiei.
Regulamentul Dublin6 prevede că în cazul în care un minor neînsoțit are o rudă sau rude care
locuiesc într-un alt stat membru și care pot avea grijă de el, respectivul stat membru are obligația,
dacă acest lucru este posibil, să reunească minorul cu ruda sa, cu condiția ca acest lucru să fie în
interesul superior al acestuia. Regulamentul prevede în art 6 obligația de a localiza rudele aflate
pe teritoriul statelor membre, protejând, în același timp, interesul superior al copilului.
2
Articolul 10 alineatul (3) literele (a) și, respectiv, (b).
3
Directiva privind standardele minimale (2011/95/UE)
4
Directiva privind condițiile de primire (2013/33/UE)
5
Direcția privind protecția temporară (2001/55/CE)
6
Regulamentul (UE) nr.604/2013, art 8, al 1
 Principiul interesului superior al copilului trebuie aplicat întotdeauna în procesul de luare
a deciziei privind reîntregirea familiei. De exemplu, părinții trebuie să dovedească faptul că sunt
capabili să-și exercite îndatoririle părintești în beneficiul minorului. Instanțele naționale
consideră ilegală returnarea unui minor în statul său de origine dacă autoritățile nu au obținut
dovezile necesare privind existența unor condiții corespunzătoare de primire și îngrijire
a minorului în statul de returnare. În art 10 al Directivei privind returnarea 7 este prevăzut faptul
că înaintea îndepărtării unui minor neînsoțit de pe teritoriul unui stat membru, autoritățile statului
membru respectiv se asigură că acesta este trimis unui membru al familiei sale, unui tutore
desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare în statul de returnare.
În dreptul Consiliul Europei, articolul 8 din Convenție nu le conferă părinților migranți și
copiilor acestora un drept absolut de a alege unde doresc să locuiască. Autoritățile naționale pot
să expulzeze sau să refuze intrarea membrilor familiei în mod legitim în cazul în care nu există
obstacole peste care nu se poate trece, în calea organizării vieții de familie într-un alt loc. Astfel
de decizii trebuie să reprezinte întotdeauna un răspuns proporțional în raport cu preocupările mai
generale legate de ordinea publică, inclusiv cu dorința de a expulza sau a împiedica intrarea unui
părinte care a fost implicat în activități infracționale.
Exemplu: Cauza Jeunesse/Țările de Jos8 a vizat refuzul autorităților neerlandeze de a acorda
unei femei surinameze căsătorite cu un cetățean neerlandez cu care avea trei copii, drept de
ședere în Țările de Jos în temeiul vieții de familie a acesteia în statul vizat. CEDO a considerat că
autoritățile nu acordaseră destulă atenție impactului pe care refuzul lor îl va avea asupra copiilor
solicitantei și asupra interesului superior al acestora. CEDO a constatat încălcarea articolului 8
din Convenție, deoarece nu se stabilise un echilibru corect între interesele personale ale
solicitantei și familiei acesteia de a-și continua viața de familie în Țările de Jos, pe de o parte, și
interesele de ordin public ale guvernului de a controla imigrația, pe de alta.
În dreptul internațional, un copil are dreptul de a nu fi separat de părinții săi, exceptând
situația în care autoritățile competente decid că această separare este în interesul superior al
copilului. Articolul 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului 9 prevede faptul că statele
părți vor avea grijă ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi, cu excepția situației în care
autoritățile competente decid, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel
de decizie poate să fie necesară în cazuri particulare de exemplu, în cazul copiilor maltratați sau
neglijați de părinți sau în cazul în care părinții trăiesc separat și se impune luarea unei hotărâri cu
privire la locul de reședință a copilului.
Articolul 10 din Convenția cu privire la drepturile copilului prevede că un copil ai cărui
părinți își au reședința în state diferite va avea dreptul de a călători între cele două state și de
a întreține contacte directe cu ambii părinți, sau de a se reuni cu aceștia, cu excepția restricțiilor
prevăzute de legislația în materie de imigrație.
Sen împotriva Țărilor de Jos (21 decembrie 2001)
7
Directiva privind returnarea (2008/115/CE)
8
CEDO, Jeunesse/Țările de Jos [GC], nr. 12738/10, 3 octombrie 2014.
9
CONVENŢIE cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20
noiembrie 1989
Procedura
1. La originea cauzei se află cererea nr 31465/96 îndreptată împotriva Regatului Țărilor de Jos,
prin care trei resortisanți turci , Zeki Şen, soția sa Gülden Şen și fiica lor Sinem Şen
(reclamanții) au sesizat Comisia Europeana a drepturilor omului, la 30 ianuarie 1996 în temeiul
articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.
2. Reclamanții au susținut că refuzul de a elibera fiicei lor Sinem Şen (al treilea reclamant), un
permis de ședere pentru a se alătura părinților săi, care s-au stabilit în mod legal în Țările de Jos,
le-a încălcat dreptul la respectarea vieții lor de familie garantat de articolul 8 al Convenției
Europene a drepturilor omului.10

Starea de fapt
Reclamanții sunt un cuplu de cetățeni turci și fiica lor, născută în Turcia în 1983 și încredințată
de mamă, mătușii ei atunci când mama a mers să locuiască cu soțul în Țările de Jos în 1986.
Părinții s-au plâns de încălcarea dreptului lor la respectarea vieții de familie prin respingerea
cererii lor pentru acordarea unui permis de ședere fiicei lor, decizie care a împiedicat-o să se
alăture lor în Țările de Jos. Cei doi mai aveau doi copii, care s-au născut în 1990 și, respectiv,
1994 în Țările de Jos și care au locuit întotdeauna cu părinții lor în această țară.11
Ministrul afacerilor externe a respins cererea pe motivul că plecarea mamei din Turcia a
schimbat unitatea familială și că primii reclamanți nu au contribuit la educația fetei lor.

Decizia
Curtea a exprimat necesitatea de a examina dacă decizia țării de a nu acorda un permis de
ședere celui de-al treilea solicitant a fost luată în timp ce echilibra interesele concurente ale
individului și ale societății în ansamblu. Pentru a stabili întinderea obligațiilor unui stat față de
resortisanții țărilor terțe, Curtea a considerat necesar să examineze faptele cauzei pe baza
principiilor aplicabile, care au fost stabilite în hotărârile sale Gül 12 ( 23218/94) și Ahmut13
( 21702/93). În acest context, Curtea a luat în considerare vârsta copilului în cauză, situația sa în
țara sa de origine și nivelul de dependență față de părinții săi . Aceasta a observat, de asemenea,
că prezenta cauză avea anumite puncte comune cu situația reclamanților în cauza Ahmut în care
nu s-a constatat nicio încălcare a articolului 8 pe baza faptelor cauzei. În ceea ce privește cauza
în discuție, aceasta a luat în considerare faptul că a treia reclamantă a fost susținută de mătușa și
unchiul său după plecarea mamei sale în Țările de Jos; ea a trăit toată viața în Turcia și, prin
urmare, a avut legături puternice cu mediul lingvistic și cultural al țării sale. Mai mult, o parte
din familia ei încă locuia acolo.
Cu toate acestea, contrar hotărârii sale în cauza Ahmut, Curtea a estimat că, în speță, exista
un obstacol major în returnarea familiei Sen în Turcia. Beneficiari ai permiselor de ședere în
Țările de Jos, primii doi solicitanți și-au stabilit viața de cuplu în Țările de Jos, unde locuiau
legal de mai mulți ani și unde s-au născut încă doi copii. Cei doi copii și-au trăit întreaga viață în
Țările de Jos, în mediul cultural și educațional al acestei țări. Prin urmare, ei au o legătură redusă
10
SEN c. PAYS-BAS (coe.int)
11
CEDO. Jurisprudență selectivă privind drepturile copilului și protecția minorului – ESSENTIALS (juridice.ro)
12
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57975
13
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58002
sau chiar deloc cu țara lor de origine. În aceste condiții, cea mai adecvată modalitate de
dezvoltare a vieții de familie a fost, având în vedere vârsta fragedă a celei de-a treia reclamante,
aducerea ei în Țările de Jos.14

Opinia personală
Consider că statul pârât nu a reușit să stabilească un echilibru echitabil între interesele
reclamanților și propriile sale interese. Autoritățile olandeze urmăresc o politică restrictivă de
imigrație, având în vedere densitatea mare a populației, astfel prin refuzul său statul și-a protejat
interesul propriu, ignorând interesul reclamanților.
Decizia Curții vizează interesul superior al celei de a treia reclamante, care necesită acordarea
unui permis de ședere pentru reîntregirea familiei, fiindcă restul familiei ei nu se poate muta
înapoi în Turcia datorită faptului că, primii doi reclamanți și-au stabilit viața de cuplu în Olanda,
unde au locuit legal timp de mai mulți ani, având alți doi copii. Acești copii și-au petrecut
întreaga viață în Olanda fiind educați acolo, așa dar singura legătură pe are o au cu Turcia este
naționalitatea lor.
Prin urmare, sosirea celui de-al treilea reclamant în Țările de Jos a fost cel mai potrivit mijloc
pentru dezvoltarea vieții de familie cu ea, mai ales că, vârsta ei fragedă, era o cerință specială
pentru integrarea în unitatea familială a părinților săi.

Bibliografie:
1. Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32003L0086

2. Directiva privind standardele minimale (2011/95/UE)

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32011L0095&from=IT
3. Directiva privind condițiile de primire (2013/33/UE)
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013L0033&from=ES
4. Directiva privind protecția temporară (2001/55/CE)
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32001L0055
5. Directiva privind returnarea (2008/115/CE)
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32008L0115

6. Regulamentul (UE) nr.604/2013

https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2013/604/oj

7. CEDO, Jeunesse/Țările de Jos [GC], nr. 12738/10, 3 octombrie 2014.

http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-147117

8. CONVENŢIA cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației

Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213

14
https://www.asylumlawdatabase.eu/en/content/ecthr-sen-v-netherlands-application-no-3146596-21-
december-2001
9. Manual de drept european privind drepturile copilului (coe.int)

10. SEN c. PAYS-BAS (coe.int)

11. CEDO. Jurisprudență selectivă privind drepturile copilului și protecția minorului – ESSENTIALS
(juridice.ro)

12. Cauza GÜL v. SWITZERLAND http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-57975

13. Cauza AHMUT v. THE NETHERLANDS http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58002

14. https://www.asylumlawdatabase.eu/en/content/ecthr-sen-v-netherlands-application-no-3146596-21-
december-2001