Sunteți pe pagina 1din 5

COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE ALECSANDRI”

l
BACĂU
Globalizare = proces de lărgire, adâncire şi
accelerare a interconectărilor la scară mondială, sub
toate aspectele vieţii social-economice contemporane.
Domeniile majore ale globalizării:
globalizarea informaţiilor (prin televiziune, radio,
Internet, presă, telefonie);
globalizarea schimbului de produse și servicii;
globalizarea circulaţiei oamenilor și a mărfurilor;
globalizarea valorilor culturale;
globalizarea unor caracteristici ale societăţii
(ideologii, concepţii).
accesul rapid al comunităţilor umane la progresele știinţei și
ale tehnologiei realizate în orice parte a planetei;
perceperea aproape instantanee a oricărui fenomen petrecut
pe planetă;
schimbul mondial de valori și bunuri;
accentuarea relaţiilor economice internaţionale;
reducerea diferenţelor economice și sociale dintre ţările lumii.

generalizarea unor modele.


reducerea diversității din societatea umană.
pierderea identităţii culturale a unui popor.
creşterea şomajului.
falimentarea firmelor mici şi mijlocii datorită expansiunii
societăţilor transnaţionale.
accentuarea traficului cu droguri şi arme.
Societăţi transnaţionale (STN) = companii
economice formate din unități legate între ele, care
operează de regulă pe spații mari, având un sediu
central într-o ţară şi numeroase filiale răspândite în
alte ţări.
General Motors (SUA),
Daimler/Chrysler (Germania),
Exxon Mobil (SUA),
Wal Mart Stores (SUA),
Ford Motors (SUA),
Royal Dutch/Shell (Olanda – Marea Britanie)
etc.
Cele mai importante societăţi transnaţionale din
România sunt:
Petrom,
Dacia–Renault
BCR.
Regionalizare = proces de delimitare a unor unităţi
teritoriale extinse pe suprafeţe mici și mijlocii, care au
anumite elemente de coerenţă și identitate.
Regionalizarea este o formă de asociere între două sau
mai multe state care își propun unul sau mai multe obiective
comune (economice, politice, militare, culturale etc.).
exemplu de regionalizare - procesul de delimitare a
euroregiunilor transfrontaliere, legat de procesul integrării
europene.
cea mai veche euroregiune transfrontalieră este
„TriRhena”, numită iniţial „Reggio Basiliensis”, situată la
graniţa dintre Franţa, Germania și Elveţia.
Regionalizarea poate avea o finalitate favorabilă
prin:
creșterea activităţilor de schimburi economice și
comerciale între statele implicate;
încurajarea schimburilor culturale, artistice și știinţifi ce
prin programe comune;
liberalizarea circulaţiei persoanelor și mărfurilor prin
desfiinţarea barierelor vamale;
adoptarea și aplicarea unor politici de mediu comune;
crearea unor structuri proprii în domeniul transporturilor
și al comunicaţiilor.

S-ar putea să vă placă și