Sunteți pe pagina 1din 4

Recenzie

”Leadership și management” de Mielu Zlate

„Necesitatea conducerii vieții sociale, ca și a diverselor ei sisteme și subsisteme este


atât de acerb manifestată la ora actuală încât unii autori nu s-au sfiit să afirme că dezvoltarea
economică și cea socială depind în mare măsură de felul cum se realizează conducerea. Aceasta
este, fără, îndoială, un aspect vital al funcționării tuturor sistemelor organizaționale, de aceea
este necesară abordarea ei frontală și aprofundată.” (Mielu Zlate)
Mielu Zlate, a fost profesor universitar, șeful Catedrei de Psihologie a Faculțății de
Psihologie și Științei Educației, Universitatea din București. A fost redactor-șef adjunct la
”Revista de Psihologie a Academiei Române”. A obținut două premii ale Academiei Române:
premiul ”N.S. Aurelian” pentru contribuția la lucrarea ”Dezvoltarea umană a întreprinderii” și
Premiul ”Vasile Conta” pentru lucrarea ”Omul față în față cu lumea”. Alte lucrări apărute la
editura Polirom: ”Psihologia vieții cotidiene (1997)”; ”Psihologia mecanismelor cognitive
(1999)”, ”Introducere în psihologie (2000)”, ”Psihologia la răspântia mileniilor (2001).
L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui
Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice
şi membru al American Association of Political Consultants.
Cartea a fost publicată la Editura Polirom în anul 2004.
Lucrarea constituie o sinteza a controversatelor teorii emise de-a lungul timpului cu
privire la „arta”/știința de a conduce. Autorul analizează teorii, concepții și modalități acționale
din domeniul leadership-ului și al managementului, oferind o perspectivă critică asupra unei
problematici vaste și foarte actuale a vieții și practicii sociale.
În cuprinsul cărții întâlnim următoarele capitole:
1. Ipostaze istorice și accepțiuni (Conducerea ca practică, Conducerea ca artă,
Conducerea ca știință, Consecințe)
2. Accepțiunile psihologice ale noțiunii de conducere (Necesitatea delimitărilor de
conducere, Accepțiunea psihologică a conducerii, Accepțiunea psihoorganizațională a
conducerii)
3. Teorii și modele ale conducerii (Necesitatea sistematizării, teoriile personologice,
Teoriile comportamentiste, Teoriile situaționale primare, Teoriile contigenței, Teoriile
cognitive, Teoriile interacțiunii sociale, Sinteză: modelele conducerii)

21
4. Stiluri de conducere (Ce este stilul de conducere, De unde derivă necesitatea studierii
stilului de conducere, Direcții de cercetare a stilului de conducere, Evaluarea eficienței
stilurilor de conducere)
5. Dificultati psihologice în calea conducerii (Dificultăți psihoindividuale, Dificultăți
psihosociale, Dificultăți psihooganizaționale, Investigarea și depășirea dificultăților)
6. Leadership și management (Ce este managementul?, Delimitări conceptuale, Forme
de leadership, Forme de management).
Autorul prezintă într-o manieră ordonată, sistematizată și sintetizată idei ample,
abordând problematica leadership-ului și a managementului dintr-o perspectivă psihologică
( psihoindividuală, psihosocială, psihoorganizațională).
Cartea vizează explicarea și înțelegerea resorturilor profunde, consistente ale
comportamentelor și acțiunilor de către lider, conturând și formulând sugestii și chiar soluții
în domeniul leadership-ului și managementului ce depășesc unele bariere teoretico-
metodologice.
De asemenea, autorul prezintă teoriile majore ale managementului în educaţie, le leagă
de politicile şi practicile din domeniu, furnizând argumente în favoarea ideii că o conducere
eficientă este un criteriu major care diferenţiază modelele.
Lucrarea cuprinde în primele pagini o trecere în revistă a ipostazelor și accepțiunilor
conducerii, cu insistență pe dimensiunile psihologice ale acesteia. În continuare, se pune în
discuție teoriile și modelele conducerii prezentate într-o manieră personală a autorului, cu accent
pe perspectivele teoretice și aplicativ-acționale. Fiecare dintre teoriile elaborate aici încearcă să
surprindă acele elemente care ar individualiza cel mai mult conducerea și ar asigura eficiența ei.
Deși distincte, se regăsesc o serie de elemente comune, fapt ce permite asocierea sau gruparea
lor închegându-se modele ale comunicării la baza cărora au stat diversele modalități de
concepere și interpretare a conducerii.
În capitolele patru și cinci, autorul pune în evidență două probleme cu dublă semnificație
(una teoretică și alta practică). Prima se referă la stiluri de conducere (tipologizare, diagnoză,
factori determinanți, efecte, evaluarea eficienței practicării lor), iar a doua despre cea a
dificultăților care apar în calea exercitării activității de conducere (cu insitență pe dificultățile de
natură psihologică). Stilul de conducere este o variabilă (organizațională) cheie în elaborarea
unei strategii eficiente de conducere. Nu există un stil de conducere universal eficient, pentru
că situațiile de conducere și contextele organizaționale sunt extrem de diverse și mobile.
Stilul de conducere este contingent cu situația, adaptativ, transformativ, construit sau
permanent construibil. Stilul de conducere presupune o echilibrare între două dintre zonele

22
sale constitutive: zona centrală (de referință, care individualizează conducătorul) și zona
periferică (flexibilă care asigură adaptabilitatea la situații). Cu cât ponderea unor efecte
pozitive ale unui stil de conducere este mai mare, cu atât stilul respectiv va fi mai bun, mai
eficient.
În partea finală a cărții (capitolul al șaselea) se pun în antiteză cele două concepte:
leadership-ul și managementul, evidențiindu-se astfel interacțiunile și interdependența lor.

23
Opinie personală a lucrării Leadership și management a lui Mielu Zlate

Este tot mai larg răspândită realitatea că şcolile au nevoie de conducători eficienţi dacă
îşi propun să furnizeze cea mai bună educaţie posibilă pentru şcolari. Instituţiile de învăţământ
au nevoie de dascăli antrenaţi şi dedicaţi, dar şi aceştia, la rândul lor, au nevoie de manageri şi
superiori care să se poată constitui într-un sprijin efectiv, profesionist, pentru activitatea lor.
Am ales-o să vorbesc despre aceasta carte deoarece mă pasionează ideea de Leadership
și felul cum aceasta i-a ajutat pe mulți dintre directorii de companii mari să progreseze și să
ajungă în poziția în care se află în prezent.
Această lucrare este deosebit de utilă pentru toţi profesorii care aspiră să-şi conducă
instituţiile cândva. La fel de folositoare este şi celor care deja se află în funcţii de conducere în
şcoli. De asemeni, mulţi elevi şi studenţi vor găsi noţiuni şi exemple de mare interes pentru viaţa
lor şcolară.
Aceasta vorbește despre tot ce înseamnă Leadership, explică pe baza unor fapte și date
reale cum fiecare competență de inteligență emoțională poate contribui la dezvoltarea unui
profesor în domeniul managementului educației, dar și ca om de care depinde viitorul altora,
lucru pe care eu îl consider ca fiind foarte important.
În această lucrare cuprinde materiale de studiu care acoperă toate ciclurile de învăţare, de
la cele primare până la educaţia superioară. Fiecare capitol include cuvinte-cheie şi teme de
discuţie, totul fiind în aşa fel elaborat încât să fie limpede şi accesibil şi pentru cititorul care nu
este specializat pe domeniu.
Această recentă ediţie furnizează cititorului o privire asupra domeniului din perspectiva
unor teorii relevante, fiind un text de temelie pentru toţi cei interesaţi de felul în care se poate
dezvolta managementul în educaţie.
Faptul că o organizaţie educaţională funcţionează nu înseamnă neapărat că este una de
succes. Esenţial este modul în care este condusă, principiile şi valorile care se reflectă în
practică. Dificultatea principală în ceea ce priveşte conducerea unei şcoli este complexitatea
variabilelor care intervin: elevi, profesori, programe de studiu, tehnologie educaţională etc.
Realitatea arată faptul că un director de şcoală trebuie să fie nu numai un bun profesor, ci şi un
bun manager.
Concluzionând, am putea spune că lucrarea Leadership și management de Mielu Zlate
are un limbaj accesibil, fiind practică, pe înțelesul tuturor, conținând exemple și tabele/scheme,
ce sunt în măsură să ne conducă la progresul cunoașterii în domeniul ”leadership-ului” și
”managementului”.

24

S-ar putea să vă placă și