CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE „RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE FUNDAMENTALE

Lecţia ştiinţifică
Antibioticele. Penicilinele. Cefalosporinele.

Chişinău
 PLANUL:
1. Antibioticele. Definiția. Clasificarea după structura chimică și mecanizmul de acțiune.
2. Penicilinele. Clasificarea. Spectrul de acțiune. Indicațiile și reacțiile adverse.
3. Cefalosporinele. Clasificarea. Spectrul de acțiune. Indicațiile și reacțiile adverse.

BIBLIOGRAFIA:
1. D.A. Harchevici - Manual Farmacologie şi receptură, Moscova 2010.
2. V.M. Vinogradov - Manual Farmacologie şi receptură, Sanct- Peterburg 2010
3. Sava Nicolai - Manual Farmacologie, Chişinău 2013.
4. Matcovschi C., Manual de receptură, ediţia IV-a, revizuită şi completată, Chişinău, 2013.
5. Matcovschi C.,Ghid farmacologic, ediţia IV-a, revizuită şi completată, Chişinău, 2013.
6. Nicolai S., Scutar C., Cekman I., Farmacologie. Chişinău, C.E.P., Medicină, 2013.
 TEMA : Antibioticele. Penicilinele. Cefalosporinele.

Remediile chimioterapice sunt destinate pentru suprimarea activităţii vitale a agenţilor patogeni din
organizmul uman, fără a aduce daune acestuia.
Remediile chimioterapice includ următoarele grupe:
 Remedii antibacteriene
 Antibioticele
 Remedii antibacteriene sintetice:derivaţi nitroimidazolului;nitrofuranului;chinolonele, fluorchinolonele
 Remedii antituberculoase:
 Remedii antimicotice
 Remedii antivirale
 Remedii antihelmintice
Antibioticele - substanţe predominant de origine microbiană, analogi sintetici şi semisintetici capabili să
suprime selectiv activitatea vitală a microorganizmelor sensibile la ele.

Clasificarea antibioticelor după structura chmică şi mecanismul de acţiune:

I Antibioticele care dereglează sinteza peretelui microbian.

β –lactamele:
 penicilinele
 cefalosporinele
 monobactamii – aztreonam
 carbapenemele - meropenem; imipenem; „tienam” (imipenem+ cilastatin);

II Antibioticele care dereglează funcţia membranei citoplasmatice

1. Polipeptide ciclice:
-polimexina M şi B
2. Polienele (antibiotice antimicotice)
-nistatina
-levorina
-amfotericina B

III Antibiotice, care dereglează sinteza proteică la nivel ribozomal

1. Aminoglicozidele(streptomicina, neomicina; canamicina, gentamicina, tobramicina, amicacina.)
2. Tetraciclinele (tetraciclina, oxitetraciclina, metaciclina, doxiciclina)
3. Levomicetinele (cloramfenicol)
4. Macrolidele şi azalidele (eritromicina, oleandomicina, spiramicina, djozamicina, midecamicina,
roxitromicina, claritromicina, azitromicina, midecamicina)

IV Antibioticele care dereglează sinteză acizilor nucleici

1. Anzamicinele
-rifampicina
2. Fluorchinolonele
Antibioticele acţionează asupra microbilor fie bactericid (provoacă moartea microbilor) fie bacteriostatic
(stopează creşterea ş multiplicarea microbilor). Antibioticele posedă spectru de acţiune îngust (acţionează
asupra cocilor gram + şi gram – sau numai bacililor gram-) sau larg (acţionează asupra cocilor şi bacililor
gram + şi gram- inclusiv asupra spirochetelor,richetsiilor,hlamidiilor).
Penicilinele se împart în 2 grupe:
1. biosintetice (acţionează predominant asupra florei gram+ şi sînt nestabile la penicilinază)
Penicilinele biosinteticese împart în:
 pentru administrarea parenterală(instabile în HCl din sucul gastric)
 cu acţiune scurtă:
 sarea de Na a benzilpenicilinei
 sarea de K a benzilpenicilinei
 cu acţiune lungă:
 procain benzilpenicilina (sarea de novocaină a benzilpenicilinei)
 benzatin benzilpenicilina (bicilina 1, retarpen)
 bicilina 5 (amestec din bicilina 1 şi sarea de novocaină a benzilpenicilinei în raport 4:1).
 pentru administrarea enterală(stabilitate în mediul acid a sucului gastric)
o fenoximetilpenicilina (ospen).
2. semisintetice
Penicilinele semisintetice se împart în:
 preparate cu spectru îngust de acţiune (preponderent flora gram +), însă stabile (rezistente) la
penicilinaze
 oxacilina, dicloxacilina;
 preparate cu spectru larg de acţiune, însă instabile la penicilinaze
 aminopenicilinele: ampicilina, amoxicilina, ampiox (ampicilina + oxacilina)
 carboxipenicilinele: carbenicilina,carfecilina, ticarcilina
 ureidopenicilinele: piperacilina, azlocilina, mezlocilina
Benzilpenicilina posedă spectru îngust de acţiune ( cocii gram+ şi gram-, corinebacteriile difteriei, bacilul
antraxului, gangrenei gazoase şi tetanosul; treponema palidă).
Enterobacteriile,micobacteriile Tbc, viruşii, richetsiile sînt rezistente la benzilpenicilină.
Toate sărurile benzilpenicilinei se distrug de penicilinaze - fermenţi produşi de către însuşi microbii.
Benzilpenicilina se inactivează în mediul acid a sucului gastric, deaceea se administrează numai parenteral.
sarea de Na şi K a benzlpenicilinei avînd o durată de acţiune scurtă (3-4 ore ) se administrează de 4 ori pe zi
i/m;bicilina 1 odată în 7 -14 zile; bicilina5 1o dată în lună ; sarea de novocaină a benzilpenicilinei de 2 ori în
zi.
Fenoximetilpenicilina- unicul preparat din penicilinele biosintetice care se administrează intern sub formă
de comprimate sau suspenzii pentru copii de 4 ori zi.
Indicaţiile:
- angine,abcese flegmoane,osteomielite,pneumonii,endocardite,otite produse de streptococi
- meningite,gonoree,sifilis.
-antrax, gangrenă gazoasă, tetanos , difterie
-tratamentul şi profilaxia anuală a reumatismului ( bicilina 5)
În cazuri severe (sepsis endocardite grave) benzilpenicilina se administrează i/v perfuzie sau fracţionat peste
1-1.5 ore.
Reacţiile adverse:
-reacţii alergice ( 80 %)-sub formă de erupţii cutanate ,bronhospazm, şoc anafilactic
-lezarea nervilor periferici cu pareze şi paralizii (mai ales la administrarea i/m a bicilinelor)
-administrarea i/m a bicilinelor este foarte dureroasă , în locu l injectării se pot forma infiltrate.
- reacţia de acutizare.
Penicilinele semisintetice
Oxacilina-spre deosebire de benzilpenicilină este activă faţă de stafilococii producători de penicilinaze.
Este stabil în mediul acid a sucului gastric, deaceea se administrează nu numai parenteral, dar şi intern la
fiecare 6 ore .Se indică în infecţiile produse de stafilococii rezistenţi la benzilpeniciline.
Toate penicilinele semisintetice cu spectru larg de acţiune se distrug de β-lactamazele bacteriene
(penicilinaze), ceea ce considerabil scad eficacitatea lor clinică. Reeşind din aceasta, au fost obţinuţi
compuşi, care inactivează β-lactamazele bacteriilor: acidul clavulonic, sulbactam, şi tazobactam. Acestea
intră în componenţa preparatelor combinate:
„Amoxiclav” („Augmentin”) (amoxicilina/ acid clavulonic);
„Unazin” (ampicilin/sulbactam);
„Tazocin” (piperacilina/tazobactam).
Acestea spre deosebire de monopreparate, influenţează activitatea stafilococilor producători de
penicilinaze , activitatea bacteriilor gram negative ce produc β-lactamaze şi faţă de bacteroizi.
Ampicilina - posedă spectru de acţiune larg, se distruge de penicilinaze, deaceea ea se combină cu
inhibitorii B- lactamazelor (acidul clavulonic,sulbactam ) formînd preparate combinate rezistente la
penicilinaze:
Amoxiclav (augmentin) – amoxicilină + acid clavulonic
Unazin – ( ampicilină + sulbactam)
Ampicilină este stabilă în mediul acid al stomacului deaceea se administrează nu numai parenteral, dar şi
intern de 3-4 ori zi. Se elimină din organism preponderent cu urina şi bila unde crează concentraţii înalte şi
se utilizează cu succes în infecţiile biliare şi urinare.
Amoxicilina-un derivat al ampicilinei care se absoarbe din tubul digestiv mai complet şi mai rapid.
-reacţiile alergice mai rar decît la benzilpenicilina
-manifestări dispeptice la administrarea internă ( greaţă, meteorizm, diaree)
-dizbacterioze
Ampiox - preparat combinat din ampicilină + oxacilină . Se utilizează în infecţi severe cînd agentul patogen
nu se cunoaşte ( sepsis, endocardite, infecţii postnatale mixte, infecţii la nou născut . Se administrează atit
parenteral cît şi intern.
Avantajul de bază a carboxi- şi ureidopenicilinelor este activitatea lor înaltă faţă de bacilul piocianic
(pseudomonasaeruginosa). Indicaţia de bază a acestor preparate sunt infecţiile provocate de bacilul
piocianic, proteus, bacilul Coli (sepsis, plăgi infectate, pneumonii).
Carbenicilina – se descompune în tubul digestiv, deaceea se administrează numai i/m şi i/vîn infecţii
urinare, respiratorii, septicemii.. Nu pătrunde prin barierele hemato-encefalice. Se eliminăpredominant prin
rinichi.Carfecilina spre deosebire de carbenicilina este stabilă în tubul digestiv şi se administrează intern.
Ureidopenicilinele întrec de 4-8 ori carboxipenicilinele, în ceea ce priveşte activitatea lor faţă de bacilul
piocianic. Se administrează parenteral.
Penicilinele posedă o toxicitate minoră şi o latitudine terapeutică mare. Însă ele relativ frecvent produc
reacţii alergice, care se pot manifesta sub formă de urticarie, erupţii cutanate, edem Quinqe, bronhospasm şi
şocul anafilactic. şi infiltrate.
Reacţiile adverse:
Reacţiile alergice se pot dezvolta la orice cale de administrare, însă mai frecvent la administrarea
parenterală.În afară de aceasta penicilinele, provoacă reacţii adverse de natură nealergică şi anume: acţiune
iritantă asupra mucoasei tubului digestiv (greaţă, vomă, diaree). La administrarea i/m – durere

Cefalosporinele se obţn din ciupercile „cefalosporum acremonium”. Acţionează bactericid.

Clasifcarea cefalosporinelor:
I generaţie
Cefalexina (ceporex, sporidex, ospexin, keflex, cefaclin) – pentru administrarea internă
Cefadroxil (biodroxil, ibidroxil, duracef) – pentru administrarea internă
Cefazolina (reflin, cefezol, zofalin, kefzol) – parenteral
Cefalotină (keflin) – parenteral

II generaţie
Cefaclor ( vercef , taracef, ceclor) – intern
Cefuroxim axetil (zinnat) – intern
Cefmetazol – parenteral
Cefamandol (mandol, cefamanbol) – parenteral
Cefuroxim (zinacef, aksef) – parenteral

III generaţie
Cefotaxim( claforan, kefotex, cefabol) - parenteral
Ceftazidim( fortum, vicef) - parenteral
Ceftriaxon (forcef, oframax, trikaxon, tercef, longacef) – parenteral
Cefoperazon (cefobid, medocef, cefoperabol)– parenteral
Cefixim (zimax, ceforal)- intern
Ceftibuten (cedax) – intern

IV generaţie
Cefepim (cepim, maxipim, roxipim, efepim) - parenteral
Cefpirom (cefrom, keiten) - parenteral
Cefalosporinele de I generaţie- posedă spectru larg de acţiune predominant flora gram pozitivă şi sunt
comparabile după spectru şi puterea acţiunii cu aminopenicilinele. Posedă activitate antistafilococică înaltă,
inclusiv şi faţă de stafilococii producători de β-lactamaze. sunt active faţă de unele bacterii gram
negative.Sunt rezistenţi la I generaţie de cefalosporine: proteus, bacilul piocianic, enterococii şi bacteroizii.
Indicaţii: tonzilofaringite, infecţiile pielii şi ţesuturilor moi, profilaxia complicaţiilor postoperatoriii.
Cefalosporinele de generaţia II se deosebesc de I generaţie printr-o activitate mai înaltă faţă de microflora
gram negativă (bacilul Coli, proteus, salmonele, şighele) şi sunt rezistente la acţiunea β-lactamazelor
bacteriilor gram negative.Nu acţionează asupra bacilului piocianic.
Indicaţii: infecţiile căilor respiratorii superioare şi inferioare,a căilor urinare, a pielii şi ţesuturilor moi, a
articulaţiilor şi pentru profilaxia infecţiilor chirurgicale în cadrul intervenţiilor chirurgicale.
Cefuroxim axetil (Zinnat) – prezintă un promedicament, se administrează intern.
Cefaclor – se absoarbe bine din tubul digestiv, pătrunde în multe organe şi ţesuturi, prin bariera hemato-
encefalică nu pătrunde. Se elimină cu urina.
Cefalosporinele de generaţia IIIse deosebeşc printr-o activitate mai înaltă faţă de majoritatea bacteriilor
gram negative inclusiv şi cele rezistente la alte antibiotice. Unele (ceftazidim, cefoperazon) acţionează
asupra bacilului piocianic, însă după activitatea faţă de bacteriile gram pozitive, cedează cefalosporinelor de
I şi II generaţie. Sunt stabile la β-lactamazele bacteriilor gram negative.
Indicaţii:infecţii cu diversă localizare:
 infecţiile căilor respiratorii superioare şi inferioare;
 infecţiile căilor urinare;
 infecţiile pielii şi ţesuturilor moi;
 infecţiile intestinale;
 sepsis;
 gonoree, meningită.
Cefotaxim (claforan) – pătrunde bine în diverse ţesuturi şi prin bariera hemato-encefalică. La administrarea
parenterală se metabolizează în ficat.Ceftriaxon – preparat de elecţie în gonoree.
Ceftazidim şi cefoperazon – se deosebesc prin activitatea înaltă faţă de bacilul piocianic, deaceea se indică
predominant în infecţiile provocate de acestea. Doza unică pentru maturi – 1,0 -2,0 g (în cazuri severe până
la 4,0) de 1-2 ori pe zi. Posedă un spectru de acţiune larg: microflora gram pozitivă, gram negativă (inclusiv
bacilul piocianic) şi anaerobi. Pătrund bine şi rapid în diverse organe şi ţesuturi şi sunt rezistente la β-
lactamaze.
Cefalosporinele de generaţia IV generaţie –spectru de acţiune include flora gram –, inclusiv bacilul
pyocianic ,flora gram+ şi anaerobii.
Indicaţii:
 infecţii respiratoriişi urinare
 infecţii chirurgicale mixte
 sepsis
Reacţii adverse:
 reacţii alergice (sensibilizare încrucişată cu penicilinele);
 manifestări dispeptice (greaţă, vomă);
 disbacterioză;
 dereglarea funcţiilor renale (I generaţie de cefalosporine);
 leucopenie (rareori);
 infiltrate (la administrarea i/m), flebite (la administrarea i/v);