PENICILINE INJECTABILE

PROF: Morosan Adrian-Gabriel

 CURSANT: PLEȘCA MIHAELA
- Rădăuți 2019 –
CARACTERISTICI GENERALE

Penicilinele reprezintă un grup de antibiotice beta-lactamice derivate din speciile

de fungi din genul Penicillium. Cele mai cunoscute exemple sunt penicilinele
naturale: benzilpenicilina (penicilina G) și fenoximetilpenicilina (penicilina V).

Penicilinele acționează în special asupra bacteriilor Gram-pozitive. În prezent multe tulpini de

bacterii au devenit rezistente la terapia cu peniciline din cauza folosirii iraționale a antibioticelor
penicilino-rezistente.

Penicilina este un antibiotic cu un spectru bactericid relativ redus contra germenilor

gramnegativi, ceea ce a determinat obținerea derivatelor ei ca ampicilina care are un spectru
bactericid contra gramnegativilor și grampozitivilor.

CLASIFICAREA PENICILINELOR INJECTABILE

1. Peniciline naturale

Benzilpenicilina, cunoscută și sub denumirea de penicilină G, este un antibiotic din

clasa penicilinelor utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene.

Printre acestea se numără: pneumonia, faringita streptococică, sifilisul, difteria, gangrena

gazoasă, leptospiroza, infecțiile cutanate și ale țesuturilor moi, infecțiile plăgilor și tetanosul.

Căile de administrare sunt intravenos sau intramuscular. Sunt disponibile și forme de

penicilină G retard: benzatin benzilpenicilina și procain benzilpenicilina.

Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.

 Indicații terapeutice

Penicilină G potasică este indicată în tratamentul următoarelor infecţii, la copii şi adulţi:

infecţii la nivelul urechilor, nasului şi gâtului; infecţii ale tractului respirator; infecţii ale
organelor genitale la femei; infecţii ale oaselor; infecţii la nivelul foiţelor care învelesc inima;
infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi, actinomicoză; difterie, erizipel,gangrenă gazoasă,
meningită şi abces cerebral, peritonită, septicemie, tetanos,antrax, leptospiroză, listerioză, febra
muşcăturii de şobolan, boala Lyme, complicaţii secundare gonoreei şi sifilisului (de exemplu:
artrită gonococică sau endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis).

Atenționări și precauții. Penicilină G potasică poate determina inflamaţia intestinului.

Aceasta este o reacţie gravă. Tratamentul cu antibiotice poate determina proliferarea germenilor
rezistenţi.

 În cazul administrării de Penicilină G potasică în doze mari pot apărea crize epileptice.

 În timpul tratamentului cu Penicilină G potasică pot apărea modificări ale analizelor de

sânge şi urină (ex: glucoza urinară, test Coombs direct).

Reacții adverse

Ca toate medicamentele, Penicilina G potasică poate determina reacţii adverse, cu toate că nu

apar la toate persoanele.

Reacţii adverse foarte frecvente:

-reactii tip Jarisch-Herxheimer (febră, frisoane, dureri musculare, dureri de cap, frecvenţă
cardiacă crescută, creşterea frecvenţei respiratorii, cresterea numarului neutrofilelor circulante şi
vasodilataţie cu scăderea uşoară a tensiunii arteriale) la pacientii cu sifilis sau neurosifilis trataţi
cu benzilpenicilină.
-erupţie cutanată tranzitorie, erupţii maculo-papulare, dermatită exfoliativă, erupţii urticariene,
eozinofilie, febră;

-durere, noduli, tumefiere la locul de injectare, în cazul injecţiilor intramusculare, iar în cazul
injecţiilor intravenoase, flebită.

Reacţii adverse rare:

- anemie hemolitică şi granulocitopenie (neutropenie), agranulocitoză, leucopenie,

trombocitopenie. Aceste reacţii au apărut mai ales la pacienţii care au fost timp îndelungat sub
tratament cu doze mari de penicilină. (ex. tratamentul endocarditei bacteriene). Pot apărea reacţii
anafilactice, iar în cazul administrării dozelor mari de 50000000 UI, sau după injectarea rapidă a
peste 5000000 UI de benzilpenicilină pot să apară convulsii sau chiar stare de rău epileptic.

- candidoză;

- creşterea enzimelor hepatice;

Reacţii adverse foarte rare:

- inflamarea ganglionilor, sindrom lupic,

- la doze foarte mari pot să apară tulburări neurologice (polinevrită, neuropatie periferică) şi
psihice

- foarte rar a fost descrisă apariţia unui tablou clinic de pneumopatie acută febrilă (sindrom
Loeffler), care impune intreruperea tratamentului.

- glosită, stomatită, diaree, colită pseudomembranoasă.

Reprezentanti

1.Penicilina G sodică soluție injectabilă , are ca substanță active benzipenicilina.

Benzilpenicilina este indicată în următoarele infecţii sistemice şi/sau localizate cu
microorganisme sensibile , în special cu streptococi, pneumococi, gonococi, meningococi şi
spirochete, cum sunt:

Indicatii terapeutice

 infecţii ORL,
 infecţii ale căilor respiratorii inferioare,
 infecţii din sfera ginecologică,
 actinomicoză,
 difterie,
 endocardită,
 erizipel,
 gangrenă gazoasă,
 meningită şi abces cerebral,
 osteomielită,
 peritonită,
 septicemie,
 tetanos,
 infecţia plăgilor,
 infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi,
 antrax,
 leptospiroză,
 listerioză,
 febra muşcăturii de şobolan,
 boala Lyme,
 pasteureloză,
 complicaţii secundare gonoreei şi sifilisului (de exemplu: artrită gonococică sau
endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis).

Dozaj
La adulţi:
Doza uzuală de Penicilină G sodică Atb este de 3-6 milioane UI pe zi, administrate i.m.
(intramuscular) sau i.v.(intravenos), repartizat în 4 prize egale, la intervale egale de timp.

În caz de meningită bacteriană se administrează 50000 UI/kg prin injectare i.m. sau i.v., la
interval de 4 ore sau 24000000 UI pe zi, fracţionat la interval de 2-4 ore, în perfuzie intravenoasă
continuă.

În neurosifilis, doza recomandată este de 2000000 – 4000000 UI i.v. la interval de 4 ore, timp de
10- 15 zile.

În listerioză, doza recomandată este de 15000000-20000000 UI pe zi, i.v., în 4-6 doze. În febra
muşcăturii de şobolan, se administrează 20000000 UI pe zi, i.v. sau i.m.

În boala Lyme cu afectarea SNC, cardiacă, articulară, se administreaza i.v. 20000000 – 24000000
UI pe zi, timp de 2-3 săptămâni. Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia clinică.

În actinomicoză se administrează 10000000 –20000000 UI pe zi i.m. sau i.v., timp de 2-6

săptămâni. În erizipel, doza recomandată este de 600000 UI – 2000000 UI la interval de 6 ore.

În infecţii cu Pasteurella (septicemie sau meningită) se administrează 4000000-6000000 UI pe zi,

timp de 2 săptămâni.

În pericardita bacteriană, se recomandă administrarea a 20000000 – 30000000 UI pe zi, i.m. sau

i.v., timp de 4-6 săptămâni.

În antrax, doza recomandată este de 2000000 UI i.m. sau i.v. la interval de 6 ore.

În infecţii cu Clostridium, ca tratament asociat terapiei specifice, se recomandă administrarea a

20000000 UI penicilină G sodică /zi, i.m. sau i.v.

La copii:
Doza uzuală este:

 La copii şi sugari: 50000-100000 UI/kg-/zi, i.m., i.v., în 4-6 prize.

  La nou-născuţi: 75000-200000 UI/kg/zi, i.v. şi în perfuzie, în 4-6 prize.

În meningita bacteriană, la nou-născuţi cu greutatea sub 2 kg, se recomandă administrarea

intramuscular sau intravenos a unei doze de 25000-50000 UI/kg la interval de 12 ore, în prima
săptămână de viaţă, apoi 50000 UI/kg, la 8 ore. La nou-născuţi cu greutatea peste 2 kg, se
recomandă 50000 UI/kg, la 8 ore, în prima săptămână de viaţă, apoi 50000 UI/kg, la 6 ore.

În sifilisul congenital se recomandă 50000 UI/kg la 12 ore în prima săptămână de viaţă, apoi
50000 UI/kg la 8 ore următoarele 10-14 zile.

În listerioza nou-născutului, doza recomandată este de 250000-400000 UI/kg şi zi i.v. la 4-6 ore.

În boala Lyme se administrează intra-venos 250000 – 400000 UI/kg şi zi, timp de 2-3 săptămâni.
Durata tratamentului este în funcţie de răspunsul clinic.

Doze foarte mari de penicilină G sodică pot fi administrate prin perfuzie, în special în caz de
endocardită. Nu trebuie depăşită doza recomandată:

 la adulţi: 50 milioane UI pe zi;

 la copii şi sugari: 20 milioane UI pe zi.

Contraindicații

Hipersensibilitate la benzilpenicilină, alte peniciline sau la oricare dintre excipienţi.

Hipersensibilitate la cefalosporine sau carbapeneme.

Reactii adverse

La administrarea penicilinelor au fost raportate reacţii de hipersensibilizare (anafilactice)

grave şi uneori cu potenţial letal. Reacţii anafilactice pot apărea la 1-5 pacienţi din 10000
trataţi cu penicilină.
 Aceste reacţii pot apărea mai probabil la pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate la
peniciline sau la alţi alergeni. Există raportări privind hipersensibilizare încrucişată între
peniciline şi alte antibiotice beta-lactamice, inclusiv cefalosporine. Anterior tratamentului cu
Penicilină G sodică Atb, trebuie făcută o anamneză atentă în vederea depistării unor reacţii de
hipersensibilitate la cefalosporine, peniciline sau alţi alergeni. Apariţia oricăror manifestări
alergice impune întreruperea tratamentului.

Tratamentul şocului anafilactic: măsuri de urgenţă de rutină (menţinerea permeabilităţii căilor

respiratorii), administrarea de medicamente de urgenţă (imediat, adrenalină i.v., apoi
antihistaminice, substituţie volemică i.v., de exemplu albumină umană, soluţie electrolitică, iar
ulterior glucocorticoizi i.v.). Alte măsuri terapeutice: trebuie luată în considerare ventilaţia
asistată şi administrarea de oxigen. Este indicată supravegherea constantă a pacientului, deoarece
simptomele pot recidiva.

Pacienţii alergici la un antibiotic din grupa penicilinelor, de obicei sunt alergici şi la

celelalte medicamente din această grupă.

Tratamentul cu antibiotice poate determina proliferarea microorganismelor patogene

rezistente.

Imaturitatea funcţiei renale poate să determine întârzierea eliminării renale a penicilinei la

nou-născut, sugar şi copilul mic.

Similar altor antibiotice, penicilinele pot determina colită pseudomembranoasă, forme severe sau
chiar ameninţătoare de viaţă. Este important de considerat şi acest diagnostic la pacienţii care
prezintă diaree după administrarea unui antibiotic.

Administrarea de benzilpenicilină sodică necesită prudenţă la pacienţii cu afecţiuni cardiace,

datorită conţinutului de sodiu. Fiecare flacon cu 1000000 UI benzilpenicilină (sub formă de sare
de sodiu conţine 2 mmol (46 mg) sodiu.

Administrarea benzilpenicilinei cu o aminoglicozidă are efect sinergic, dar trebuie

injectate în locuri diferite, datorită riscului inactivării.
De asemenea, în timpul tratamentului cu benzilpenicilină, se pot produce rezultate fals pozitive
ale testului Coombs direct.

Sarcina

Studiile preclinice şi experienţa la om cu peniciline în timpul sarcinii nu au evidenţiat efecte

adverse asupra fătului. Totuşi, în absenţa unor studii controlate la om privind administrarea
penicilinei în timpul sarcinii, se recomandă utilizarea acestui medicament la femeile gravide
numai în caz de strictă necesitate.

Benzilpenicilina se excretă în laptele matern în cantităţi minime.

Reacții adverse

o Tulburări hematologice şi limfatice

- rare: anemie hemolitică şi granulocitopenie (neutropenie), agranulocitoză, leucopenie,

trombocitopenie. Aceste reacţii au apărut mai ales la pacienţii care au fost timp
îndelungat sub tratament cu doze mari de penicilină (ex. tratamentul endocarditei
bacteriene).

o Tulburări ale sistemului imunitar

 foarte frecvente: au fost raportate reactii tip Jarisch-Herxheimer la pacienţii cu sifilis sau
neurosifilis trataţi cu benzilpenicilină.
 frecvente: penicilina este o substanţă cu toxicitate redusă, dar cu index de sensibilizare
crescut. Pot apărea următoarele reacţii de hipersensibilizare: erupţie cutanată tranzitorie,
erupţii maculo-papulare, dermatită exfoliativă, erupţii urticariene, eozinofilie, febră.
Aceste reacţii pot fi tratate cu medicamente antihistaminice.
 rare: reacţii anafilactice.

Reacţiile alergice impun oprirea imediată a tratamentului. Reacţiile anafilactice severe

impun tratament imediat cu adrenalină, de preferat intravenos lent (0,1-0,3 mg diluate în
10 ml soluţie salină izotonă, introduse în 5-15 minute. Atunci când este necesar se
 administrează de asemenea oxigen, corticosteroizi intravenos lent sau în perfuzie
(hemisuccinat de cortizon 250-500 mg); în caz de edem glotic poate fi necesară intubaţia
sau traheotomia).

 foarte rare: adenopatie şi sindrom lupic.

o Tulburări ale sistemului nervos

 rare: în cazul administrării dozelor mari de 50000000 UI, sau după injectarea rapidă a
peste 5000000 UI de benzilpenicilină pot să apară convulsii sau chiar stare de rău
epileptic.
 foarte rare: la doze foarte mari pot să apară tulburări neurologice (polinevrită, neuropatie
periferică) şi psihice.

o Tulburări cardiace

Administrarea de penicilină G sodică poate determina creşterea natriemiei. Poate fi afectată

astfel funcţia cardiacă. Se va ţine seama de acest lucru la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

o Tulburări ale aparatului respirator

 foarte rar a fost descrisă apariţia unui tablou clinic de pneumopatie acută febrilă (sindrom
Loeffler), care impune intreruperea tratamentului.

o Tulburări gastro-intestinale

 rar au fost întâlnite cazuri de candidoză.

 foarte rar: glosită, stomatită, diaree, colită pseudomembranoasă.

o Tulburări hepato-biliare

 rar: creşterea concentraţiilor serice ale transaminazelor.

o Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

  frecvent, se semnalează durere, noduli, tumefiere la locul de injectare, în cazul injecţiilor
intramusculare, iar în cazul injecţiilor intravenoase, flebită.

- foarte rar s-a raportat apariţia durerilor articulare şi musculare, după administrarea
benzilpenicilinei. La doze mari, la pacienţi cu insuficienţă renală, administrarea benzilpenicilinei
poate determina foarte rar, apariţia de mioclonii.

La copii şi la nou-născuţi, după administrarea benzilpenicilinei i.m., pot să apară crampe

musculare.

o Tulburări renale şi ale căilor urinare

- rare: după administrarea i.v. de benzilpenicilină sodică la doze mai mari de 12 g/zi poate
apare nefrită interstiţială.

2. Peniciline naturale retard. Benzatin benzilpenicilina sau penicilina G benzatinică (cu

denumirea comercială Moldamin) este un antibiotic din clasa penicilinelor, derivat de
la benzilpenicilină, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se
numără: sifilisul, faringita streptococică, difteria, erizipelul și framboesia. Este utilizat și în
prevenirea reumatismului articular acut.

Calea de administrare disponibilă este intramusculară.

Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.

Reacții adverse

Printre reacțiile adverse se numără reacțiile alergice (inclusiv anafilaxie), durerea și inflamația la
locul administrării. Tratamentul nu este recomandat pacienților cu un istoric de alergie
la peniciline.

3.Procain benzilpenicilina sau penicilina G procainică este un antibiotic din

clasa penicilinelor, derivat de la benzilpenicilină, utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Printre acestea se numără: sifilisul, antraxul, infecțiile oro-
faringiene, pneumonia, difteria și celulita.

Calea de administrare disponibilă este intramusculară.

Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.

Reacții adverse

Printre reacțiile adverse se numără reacțiile alergice (inclusiv anafilaxie), durerea și inflamația la
locul administrării. Tratamentul nu este recomandat pacienților cu un istoric de alergie
la peniciline sau la procaină.

3. Peniciline rezistente la β-lactamaze (grupul M)

3.1. Meticilina este un antibiotic din clasa penicilinelor. Era utilizat în tratamentul
unor infecții bacteriene, dar a fost retras din terapie. Prezintă totuși importanță crescută deoarece
este considerat a fi standardul pentru rezistența la beta-lactamine a stafilococului auriu (MRSA).

3.2. Nafcilina este un antibiotic din clasa penicilinelor din grupul M, cu spectru îngust, rezistent
la beta-lactamaze, fiind utilizat (în Statele Unite și în Canada) în tratamentul
unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără infecții produse de bacterii Gram-pozitive, în
special cele produse de stafilococi rezistenți la alte peniciline.

Nafcilina este considerată echivalentă terapeutic cu oxacilina, însă diferă profilul de siguranță al
celor două.

4. Izoxazolilpeniciline

4.1. Oxacilina este un antibiotic betalactamic din clasa penicilinelor, care se comercializează sub
formă de sare sodică.

Oxacilina este o beta-lactamă rezistentă la enzime numite penicilinaze. Datorită rezistenței sale
la aceste enzime, cum sunt cele produse de Staphylococcus aureus (stafilococ auriu), este folosită
clinic pentru tratarea acestui stafilococ.

4.2.Cloxacilina este un antibiotic din clasa penicilinelor utilizat în tratamentul

unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără: infecțiile cutanate
(impetigo, celulită), pneumonia, artrita infecțioasă și otita externă.

Căile de administrare disponibile sunt orală și injectabilă.

4.3. Flucloxacilina este un antibiotic din clasa penicilinelor, fiind utilizat în tratamentul
unor infecții bacteriene cauzate de bacterii Gram-pozitive sensibile. Prezintă o activitate asupra
microorganismelor secretoare de beta-lactamaze, precum este Staphylococcus aureus, fiind
stabilă la acțiunea acestora, însă nu este activă pe MRSA.

Căile de administrare sunt orală, intramusculară și intravenoasă.

5. Aminopeniciline
5.1. Ampicilina este un antibiotic din categoria penicilinelor cu spectru larg, fiind indicată în
diferite infecții bacteriene localizate la nivel respirator și infecții otorinolaringologice
(bronșită, faringită, sinuzită), infecții la nivelul aparatelor digestiv și urogenital.

Se administrează oral, prin injecție (intramuscular) sau intravenos.

Indicații terapeutice

Ampicilina poate fi combinată câteodată cu alte antibiotice, care au mecanism diferit de acțiune,
precum vancomicină, linezolid, daptomicină și tigeciclină.

Ampicilina este indicată în:

Infecțiirespiratorii, sinuzită, bronșită, faringită, otită, meningită bacteriană,infecții

cu Salmonella, Shigella și Listeria, infecții gastrointestinale, infecții ale aparatului genito-urinar,
dar și profilactic, pentru prevenirea unor infecții.

5.2.Amoxicilina este un antibiotic din clasa beta-lactamelor, aparținând

grupului penicilinelor (amino-peniciline) de semi-sinteză cu spectru "lărgit". Are efect bactericid,
acționând la nivelul peretelui celulei bacteriene prin inhibarea biosintezei substanțelor din
structura peretelui. Este susceptibila de degradare, sub influența beta-lactamazei , o enzimă
secretată de bacterii. Din acest motiv se asociază cu acid clavulanic un inhibitor al β-lactamazei.

Indicații terapeutice

- Infecții ale aparatului respirator (rinofaringite, sinuzite, traheite, bronșite etc.);

- Infecții ale aparatului digestiv (enterocolite, purtători de bacili tifici, infecții ale căilor
biliare);

- Infecții ale aparatului uro-genital (infecții urinare, gonoree, infecții genitale);

 - Infecții ale tegumentelor (inclusiv mușcături de animale sau de om);

- Infecții ale aparatului cardio-vascular (endocardită);

- Infecții ale sistemului nervos (meningite);

- Infecții osteo-articulare.

Nu prezintă risc de a produce malformații fetale și poate fi administrată la femeile gravide pe

toată durata sarcinii.

Se poate administra în siguranță la femeile care alăptează. Este un medicament din grupa
II (medicamente care trec în lapte, dar nu influențează sugarul, la doze terapeutice)

Contraindicații

 Alergie la peniciline;
 Infecții cu germeni rezistenți la amoxicilină;

 Infecții cu virus herpetic;

 Mononucleoza infecțioasă (risc de reacții cutanate).

Reacții adverse

 Manifestări alergice, în special la pacienții cu alergie la peniciline sau cefalosporine

(sensibilizare încrucișată);
 Tulburări digestive (greață, vărsături, diaree);

 Modificări tranzitorii ale rezultatelor investigațiilor de laborator (creștere a

transaminazelor serice, anemie, leucopenie, trombopenie).

6. Carboxipeniciline
6.1. Carbenicilina este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa carboxipeniciline, fiind
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără infecțiile produse
de bacterii Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa.

Se administrează numai pe cale injectabilă i.m. sau i.v..

6.2. Ticarcilina este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa carboxipeniciline, fiind
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără infecțiile produse
de bacterii Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa. Este adesea asociată în
terapie cu un inhibitor de beta-lactamază precum acidul clavulanic (co-ticarclav) sub denumirea
de Timentin.

Calea de administrare disponibilă este intravenoasă.

7. Ureidopeniciline

7.1. Azlocilina, Mezlocilina, Piperacilina sunt antibiotice din clasa penicilinelor, subclasa
ureidopeniciline (acil-aminopeniciline), care au fost utilizate în tratamentul
unor infecții bacteriene. Erau utilizată pentru infecții complicate produse de bacterii Gram-
negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa.

Calea de administrare disponibilă este intravenoasă.

 BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Penicilin%C4%83

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Benzilpenicilin%C4%83

3. https://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_9129_11.07.16.pdf

4. https://www.csid.ro/medicamente/penicilina-g-sodica-400000-ui-1000000-ui-
pulbere-pentru-solutie-injectabila-11543938