La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, Haruki Murakami

În ultimul timp am tot auzit de H. Murakami și de cărțile lui și eram foarte nerăbdătoare și
curioasă pentru că nu mai citisem nimic de un scriitor asiatic. Murakami, un scriitor japonez
contemporan, se remarcă încă de la primul roman, ”Ascultă cum cântă vântul” (1979), pentru
care a primit Premiul Gunzo pentru debut.

La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, apărut în 1985, i-a adus japonezului Premiul
Tanizaki. Interesul autorului pentru literatura americană se reflectă și în acest roman, care îmbină
elemente occidentale cu stilul oriental. Romanul prezintă două spații temporale diferite, două
lumi diferite din prisma a două personaje aparent diferite.

Acțiunea din ”țara aspră a minunilor” se petrece în Tokyo, iar personajul-narator este un
Computator, adică un angajat al ”Sistemului” programat să facă calcule mintale incredibile. Deși
aceast lucru poate părea de domeniul SF-ului, personajul duce în rest o viață absolut normală.
Este un bărbat între două vârste, divorțat și trăiește liniștit până când un profesor savant care face
experimente într-un laborator subteran, îi cere să-i facă niște calcule. După aceasta, se vede prins
într-un război al informației, între Computatori și rivalii lor, Simbolatorii. Totul devine o cursă
contra cronometru atunci când profesorul îi spune că lumea din conștiința sa se va sfârși și va
trebui să trăiască într-o altă conștiință, „la capătul lumii”. Deși uimit și supărat la început, își
acceptă soarta și profită resemnat de timpul pe care i-a mai rămas: „Acum aveam dreptul să
reclam tot ce pierdusem. Lucrurile pe care le-am pierdut nu erau irecuperabile. Am închis ochii
și m-am lăsat pradă somnului.”

În cel de-al doilea plan, „la capătul lumii”, naratorul trăiește într-un oraș înconjurat de „ziduri” și
nu își amintește nimic din viața sa anterioară. La intrarea în oraș este nevoit să se despartă de
„umbră” și își află rolul în această lume: cititor de vise. Astfel, timpul și-l petrece la bibliotecă
citind vise, urmărind turmele de unicorni sau rătăcind prin oraș printre oameni lipsiți de
sentimente și trăiri. Ce îl mai leagă de lumea de dinainte este „umbra” pe care o mai vizitează și
cu care plănuiește să evadeze. Însă își dă seama că „orașul” este locul în care trebuie să rămână:
„Am rămas complet singur la periferia existenței mele. Nu mai am unde merge, dar nici unde mă
întoarce. Aici e capătul lumii. Lumea se oprește aici. Și încremenești.”

Așadar, orașul reprezintă conștiința de bază a protagonistului din ”țara aspră a minunilor”.
Elementul de legătură între cele două lumi este „unicornul”, creatura mitologică care în Asia este
numită „animalul de zăpadă” și reprezintă înțelepciunea. Deși expuse în mod paralel, cele două
lumi fac legătura una cu cealaltă pe tot parcursul cărții, iar la final se unesc, oferindu-i astfel
personajului posibilitatea să trăiască într-o lume tot ce a pierdut în cealaltă. Murakami ilustrează
în această carte condiția omului și modul în care o percepe printr-o conștiință rece, fără suflet. Va
fi capabil să trăiască într-o lume fără emoții? Va recupera tot ce a pierdut?

Romanul este scris într-un stil modern și se evidențiază genialitatea autorului de a descrie cu
măiestrie atât fapte complicate din viața personajelor, cât și întâmplări simple și diverse.
Acțiunea reușește să te atragă și să-ți trezească curiozitatea cu fiecare pagină, ceea ce o face o
lectură potrivită pentru oricine.