Legislatia privind

ambalarea si etichetarea
vinului

Părțile de bază ale unei etichete de vin

Denumirea creativă a vinului

Aceasta poate să nu existe. Multe crame crează game de vinuri în care

denumirea vinului este doar soiul strugurelui din care este făcut vinul sau
tipul vinului (alb, roșu, roze). Un exemplu bun este crama Prince Stirbey,
care are majoritatea vinurilor etichetate în acest stil, diferență făcând anii.
Un alt exemplu sunt trei vinuri de la crama Gitana Winery care au fost
denumite simplu: Roșu de Gitana, Alb de Gitana și Roz de Gitana. Pe de
altă parte, cramele, mai ales cele care au ales stilul Lumii Noi pentru
creația etichetei, tratează denumirea vinului ca pe un titlu al poveștii vinului.
Aceasta, în unele cazuri, devine cu adevărat creativă și are rolul de a capta
atenția consumatorului și a-i transmite ceea ce au simțit producătorii în
momentul când au creat acel vin. Aici e marketing și artă în aceeași
măsură.

Denumirea producătorului / cramei sau marca acestuia

Fie că eticheta este în stilul Lumii Vechi sau în cel al Lumii Noi, aproape
100% cel mai evidențiat lucru va fi logo-ul sau denumirea cramei. Și cum
calitatea vinului de obicei este în mâinile vinificatorilor, este musai să știi ce
cramă a dat naștere acelui vin.
Proveniența – țară, regiune, podgorie

Un alt punct pe care trebuie să îl cauți pe etichetă, pentru mai multe indicii
legate de ce este înauntru, este zona de proviniență a vinului.În România,
de exemplu, avem 8 regiuni viticole și 37 de podgorii, fiecare cu
caracteristicile sale specifice ale terroir-ului, condițiilor climaterice, soiurilor
care sunt crescute și chiar stilul de vinificație. Toți acești factori
influențează aroma și gustul final al vinurilor.Specificarea zonei de
proviniență a vinului îți dă mai multă înțelegere despre stilul vinului și chiar
la ce arome și gusturi specifice te poți aștepta. Mai mult, unele soiuri de
struguri sunt crescuți doar într-o anumită zonă. De exemplu, doar în
Podgoria Miniș-Măderat crește Mustoasa de Măderat (în cutia Dor de Vin a
lunii iulie am avut singurul spumant din Mustoasă de Măderat – Clarus de
la crama Ball Geza.), iar Grasa de Cotnari doar în podgoriile Cotnari.Pentru
vinurile de import, vei găsi pe etichetă sau contraetichetă țara de origine.
Dacă proveniența nu este menționată, înseamnă că vinul este de o calitate
mai slabă și, pentru vinurile din România, probabil sunt vinuri varietale.

Soiul de struguri

Aceasta este una dintre cele mai de ajutor informații pentru cei care abia
încep să deslușească lumea vinului. Astfel știm la ce să ne așteptăm de la
vinul din sticlă. Știm exact că un Cabernet va fi corpolent cu tanini medii
spre puternici și arome primare de fructe negre și condimente, iar un Merlot
va oferi un corp mediu, cu tanini medii și arome de cireșe, prune și
ciocolată.În România, denumirea soiului face parte din lista de indicații
obligatorii trecute pe etichetă pentru vinurile cu denumire de origine
controlată. Dacă nu găsești soiul pe etichetă, cel mai probabil este un cupaj
și vei găsi mai multe detalii pe contraetichetă.Sunt unele vinuri care nu au
specificat soiul, acesta este cazul vinurilor de import din Lumea Veche.
Majoritatea etichetelor din Lumea Veche nu spun ce soiuri sunt în acel vin.
Trebuie să știi ceva despre acea zonă sau producator, înainte de a
cumpăra vinul.
Calitatea vinului

Ce sunt acronimele de pe etichetele vinurilor și ce exact acestea ne spun?

Pe scurt, aceste abrevieri vorbesc despre calitatea vinului și acestea sunt
musai să fie menționate pe etichetă. Lipsa lor înseamnă că vinul este un
vin varietal.

D.O.C. / I.G. certifică personalitatea vinurilor și diferențierea lor de vinurile

varietale.

C.M.D. / C.T. / C.I.B. sunt trepte de calitate acordate, luând în considerare

mai mulți factori – conținutul de zaharuri, proporția de boabe stafidite,
atacul putregaiului nobil, care sunt determinați în primul rând de momentul
recoltării.
Anul recoltei

Anul menționat pe etichetă este un alt indiciu al calității. Pentru cunoscători,

anul recoltei contează foarte mult în momentul alegerii vinului. Același vin
va avea caracteristici (aromă și gust) ușor diferite de la an la an. Nu în
zadar, când află cunoscătorii că un anumit an este unul de excepție, încep
să pună la păstrare mai multe vinuri pretabile pentru învechit.
Dacă vrei să înțelegi diferențele care apar în aroma și gustul vinurilor din
ani diferiți, îți recomand să participi la degustări de verticale (termenul care
se folosește pentru a spune că se vor degusta vinuri din mai mulți ani,
adesea consecutivi).
Tipul vinului

Tipul vinului este un element obligatoriu pe etichetele de vinuri produse în

România. Acesta este, de fapt, clasificarea vinurilor în funcție de zaharuri
reziduale conținute. Zaharurile reziduale sunt cantitățile de zaharuri rămase
în vin după fermentare și transformarea zaharurilor în alcool.
În funcție de cantitatea de zaharuri, vinurile liniștite se impart în: sec,
demisec, demidulce și dulce. Pentru vinurile spumante veți găsi
următoarele tipuri menționate pe etichete: brut nature, extra brut, extra dry,
dry, demi sec, doux.
Volum alcoolic

Volumul de alcool depinde de stilul de vin. Pentru vinurile nefortificate

volumul de aclool (VOL) este de la 5.5% la 16%.
Cantitatea din sticlă

În general, volumul sticlelor de vin este de 750 ml, chiar dacă recipientele
diferă ca formă. Dar, sticlele de vin pot fi de cel puțin 13 dimensiuni diferite,
de la micul Piccolo la sticle de proporții biblice, care de la 3 litri în sus
poartă numele marilor regi din Biblie.
Despre acest subiect am vorbit într-o postare #vocabularulvinului, unde am
făcut lista tuturor dimensiunilor de sticle până la gigantul Melchizedec de
30 litri.
În România, prin lege, pe etichetă ar trebui să fie trecute denumirea și
adresa îmbuteliatorului și data ambalării sau numărul lotului. Acestea sunt
informațiile de bază pe care le poți găsi pe o etichetă, dar unele crame nu
se rezumă doar la ele.
Pe contraetichetă mai poți găsi informații suplimentare precum:

 Modul de vinificare;
 Note de degustare cu descrierea aromelor și a gustului;
 Povestea cramei sau a vinului;
 Sugestii de asocieri cu preparate.

Din ce în ce mai des pe etichete poți găsi și acele informații care fac vinul
să iasă în evidență, cum le zic eu, ”Factorul X” al vinului. Acesta poate fi:

 numele oenologului, dacă acesta este o personalitate în lumea

vinului;
  medaliile câștigate la diferite concursuri; acestea vor fi însemnate cu
stickere adăugate pe sticlă;
 insignele ”Bio” sau ”vin biodinamic”, care pot fi specificate pe etichetă
sau adăugate ca pandativ pe gâtul sticlei;
 Unele crame care produc ediții limitate de vinuri, pentru a da acel
factor ”exclusiv” vinului, menționează pe etichetă numărul de sticle
din lot și numărul sticlei pe care o ții în mână în acel moment. De
obicei, acestea sunt vinuri care pot fi găsite doar în restaurante, wine
baruri și magazine de specialitate.

PREVEDERILE LEGALE ÎN VIGOARE PRIVIND

ETICHETAREA

Legislaţia românească, armonizată în mare măsură cu cea europeană,

reglementează detaliat cerinţe legate de etichetarea vinurilor.
Principalele acte normative referitoare la acest domeniu sunt incluse
şi în ghidul de faţă, în ultima secţiune. În capitolul prezent se va face
o discuţie privind prevederile legale fundamentale legate de etichetarea
vinurilor, cuprinse în Legea viei şi vinului nr. 244 din 29 aprilie 2002
în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, şi în special în
Hotărârea Guvernului nr. 1134 din 10 octombrie 2002 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii viei şi vinului nr.
244/2002. Astfel, Legea nr. 244/2002 stabileşte (Art. 35 şi 36) că
toate vinurile îmbuteliate (între care obligatoriu vinurile cu denumire de
origine DOC, vinurile cu indicaţie geografică şi vinurile speciale)
trebuie să fie etichetate. Se stipulează că etichetele conţin indicaţii
obligatorii şi facultative, şi că se interzice utilizarea de indicaţii,
însemne sau ilustraţii susceptibile de a crea confuzii cu privire la
originea, natura ori categoria produsului.Hotărârea Guvernului nr.
1134/2002 detaliază semnificativ cerinţele legale referitoare la
etichetarea vinurilor. Conform acestui act normativ, indicaţiile obligatorii
trebuie înscrise pe etichetă în acelaşi câmp vizual, în timp ce
indicaţiile facultative se pot înscrie fie pe eticheta principală, fie pe
contraetichetă, capişoane, fluturaşi sau buline. Folosirea contraetichetei
este obligatorie numai pentru vinurile cu denumire de origine controlată
(DOC). Conform standardului internaţional “acelaşi câmp vizual”
însemnă orice parte din suprafaţa unui recipient, cu excepţia bazei, care
poate fi vizualizat la un moment dat, fără să răsucim recipientul.
Aceasta presupune că indicaţiile obligatorii trebuie să se găsească
toate fie pe eticheta principală, fie pe contraetichetă, ceea ce nu
înseamnă că o parte din ele nu pot fi menţionate şi pe etichetă şi
pe contraetichetă. O propunere legată de modificare a legislaţiei
noastre în această privinţă are în vedere ca toate indicaţiile obligatorii
să fie înscrise pe eticheta principală.

INDICAŢII OBLIGATORII

A) categoria de calitate a vinului:

- vin de masă;

- vin de calitate superioară – VS, cu indicaţie de provenienţă

geografică;

- vin cu denumire de origine controlată - DOC: de tip

CMD, CT sau CIB;

Pentru vinurile cu denumire de origine controlată, denumirea categoriei

de calitate trebuie scrisă complet pe eticheta principală, cu caractere
de aceeaşi dimensiune cu cele ale categoriei de calitate a vinului. Conform
legii vinurile de masă au o tărie alcoolică dobândită de minimum 8,5% în
volume. Din categoria vinurilor de masă face parte şi vinul pelin.
Vinurile de hibrizi direct producători şi hibrizi interspecifici interzişi la
plantare, ca şi cele de hibrizi interspecifici cu rezistenţă relativă la
boli, autorizaţi temporar la plantare, nu se încadrează în categoria
vinurilor de masă. Ele formează o categorie separată, care se valorifică
potrivit prevederilor legii.

Vinurile de calitate definite prin reglementările legale sunt:

a) vinuri de calitate cu indicaţie geografică recunoscută,

denumite şi vinuri de calitate superioară - VS;

b) vinuri de calitate cu denumire de origine controlată - DOC.

AMBALAREA VINURILOR

NECESITATEA ŞI BENEFICIILE AMBALĂRII

Micul producător de vinuri din ţara noastră se găseşte, în fiecare an,

în faţa unei probleme dificile. Pe de o parte, dificultăţile de natură
economică şi lipsa unei dotări adecvate îl împing către vânzarea
vinului său în vrac, unui agent economic mai puternic. Pe de altă parte,
această „soluţie” îi aduce venituri minime, care nu permit dezvoltarea
ulterioară. Cu toate acestea, în condiţiile în care cantitatea de vin
obţinută depăşeşte anumite valori, precum şi în condiţiile asociaţiilor
formate din mai mulţi producători individuali, se creează premisele
pentru trecerea la vânzarea vinului sub formă îmbuteliată, care are
avantaje clare, între care se pot menţiona pătrunderea pe piaţa
organizată şi crearea unei imagini proprii (eventual înregistrarea unei
mărci de vin), cu beneficii de natură comercială care se traduc în
obţinerea de preţuri mai bune şi creşterea profitului. Subliniem încă o
dată, deşi lucrul este clar ca lumina zilei, că simpla îmbuteliere a
vinului, în sine, nu poate aduce toate aceste beneficii, dacă vinul
respectiv nu este competitiv din punct de vedere al calităţii. Din acest
motiv, aşa cum îmbutelierea îşi are importanţa ei, în întreaga sa
activitate micul producător trebuie să urmărească prin toate mijloacele
asigurarea calităţii vinului.
ROLURILE AMBALAJULUI
Orice ambalaj îndeplineşte simultan mai multe funcţii, după
cum urmează:
- delimitează, păstrează şi protejează vinul
- prin formă, culoare etc. promovează produsul şi atrage
atenţia consumatorului
- serveşte ca mijloc de transmitere de informaţii şi
protecţie a consumatorului.
MATERIALE PENTRU AMBALAREA ŞI
COMERCIALIZAREA VINULUI

Buteliile din sticlă. Butelia din sticlă este cel mai cunoscut şi totodată cel
mai apreciat ambalaj pentru vin. Se estimează că peste 50% din toate
produsele lichide din lume sunt ambalate în recipienţi din sticlă.
Avantajele evidente care au condus la această stare de fapt sunt
următoarele:
- sticla este inertă din punct de vedere chimic şi impermeabilă
pentru gaze şi lichide, igienică, uşor de spălat şi reciclabilă;
- nu are gust sau miros – în fapt, protejează în mod
excepţional gustul şi mirosul produsului.
- sticla este un material ce poate fi colorat cu uşurinţă,
prelucrat în diverse forme, rezistent la presiunea anumitor produse
cum sunt vinurile spumante;
- sticla este un material ieftin, folosit de foarte multă vreme –
şi deci bine cunoscut şi caracterizat, şi care se poate recicla în mod
repetat; reciclarea este însă eficientă numai în cazul recipientelor de
formă şi culoare standard, care se pot colecta în mod organizat.
Ca dezavantaje se pot cita fragilitatea, care conduce la pierderi
importante, precum şi greutatea mare, ce stânjeneşte transportul şi
manipularea. Un alt dezavantaj este acela că, odată deschis un
recipient din sticlă, vinul trebuie consumat în decurs de o zi, deoarece
altfel îşi pierde din calităţi prin oxidare. Din acest motiv, pentru
vinurile vândute în cantităţi mai mari se preferă recipiente de tipul bag-
in-box-ului.Sticla este obligatorie la îmbutelierea vinurilor DOC.
Presupunând că s-a luat decizia îmbutelierii vinului în butelii de sticlă,
producătorul trebuie să aleagă buteliile potrivite fiecărui vin în parte. După
cum se cunoaşte, există o mare varietate de butelii de sticlă; dar practica a
dus la conturarea unor reguli şi în acest domeniu. Astfel, există în primul
rând butelii mai puţin rezistente (cu pereţi mai subţiri şi fundul plat
sau aproape plat), şi butelii mai grele, cu rezistenţă sporită. Cele din
prima categorie prezintă un pericol mai mare de spargere în
momentul dopuirii, sau pe parcursul manipulărilor ulterioare, şi sunt
mai puţin indicate pentru ambalarea vinurilor care urmează să fie păstrate
o perioadă mai mare. Un vin deosebit nu se va ambala în butelii uşoare
sau de calitate îndoielnică, aşa cum un vin roşu nu se va ambala în butelii
din sticlă transparentă. În anumite regiuni tradiţia a impus utilizarea
unei anumite forme de sticlă sau culori (Fig. 12). Colorarea unei
sticle se poate realiza prin încorporarea unui pigment anorganic în
procesul de fabricaţie al sticlei. O alternativă de colorare este
învelirea recipientului din sticlă cu un strat exterior colorat, fapt care
permite obţinerea unei game mai variate de culori. Culoarea
recipientului poate influenţa foarte mult alegerea consumatorului, dar poate
avea influenţă şi asupra calităţii vinurilor. De exemplu, sticla albă
permite trecerea radiaţiilor ultraviolete, care pot afecta calitatea, în
special a vinurilor albe, care, în mod tradiţional sunt îmbuteliate în recipienţi
din astfel de sticlă. Forma gâtului sticlei depinde mult de tipul de
închidere utilizat. Sunt, de asemenea disponibile recipiente de sticlă
de capacităţi diferite, care permit înălţimi de umplere diferite.
Condiţionarea, ambalarea şi etichetarea vinurilor
În afara acestor ambalaje în care se păstrează vinul şi care intră în
direct contact cu el, mai putem întâlni ambalajele de protecţie, cum ar
fi hârtie, împletituri de paie sau nuiele de orice fel, cartoane şi casete
utilizate pentru transportul unuia sau mai multor recipiente şi/sau
pentru prezentarea acestora în vederea vânzării către consumatorul
final.